Maica Zamfira Constantinescu – portret de ucenica a Parintelui Arsenie Boca (II)

Obstea Manastirii Prislop in 1958: in centru, pe scaun si cu ochelari – episcopul Aradului, Parintele Andrei Magieru; alaturi, sezand, Parintele duhovnic la Manastirii, Arsenie Boca; intre cei doi, sprijinind cu mana marginea scaunului episcopului, Maicuta Zamfira

La scurta vreme dupa arestarea Parintelui Arsenie Boca –  cea din zorii zilei de 16 ianuarie 1951, stareta Ma­nas­tirii Prislop, Maica Zamfira Constantinescu, trimitea o scrisoare, la 26 ianuarie 1951, episcopului locului, Andrei Magieru, scriind: „Cu strân­gere de inima va aducem la cunostinta si în scris, precum ni s-a spus, ridicarea parintelui nostru staret si duhovnic, Arsenie, de catre autoritati. O facem din ascultare. Pentru noi sta mereu prezent în formarea crestina pe care ne-a dat-o. Si o mai facem cu nadejdea ca cel pe care-l socotim ca pe parintele nostru mai mare, ca pe epis­co­pul nostru – în mentalitatea de crestinism primar cu care ne-a desprins parintele Arsenie, Prea Sfintia Voastra, veti sprijini tânara obste a Prislopului, încercând, personal sau prin delegat, sa aratati IPS patriarhului activitatea parintelui Arsenie în aceasta manastire si, prin ea, în aceasta regiune. Cunoasteti caracterul pur religios al activitatii parintelui Arsenie în­ca­drata în întregime în spiritul curat al Bisericii. Cunoasteti înflo­rirea pe care a luat-o manastirea noastra sub ocârmuirea Sfin­tiei Sale. Cunoasteti caracterul ortodox pe care il imprima, pe nesim­­tite, în rândul fostilor uniti“.

Ceva mai tarziu, in primele zile ale lui martie 1951, Maica Zamfira Constantinescu, alaturi de Parintele Dometie Manolache (ambii apropiati de varsta de 26 de ani pe atunci), ramasi la Prislop fara pastorul lor,  vor întocmi o adresa  în numele întregului cin monahal, adresata Patriarhului Justinian Marina, prin care îl vor ruga sa intervina la autoritati pentru ca Parintele Arsenie sa fie eliberat din lagarul de munca de la Canalul Dunare-Marea Neagra. In fapt, intreaga exprimare din scrisoare este tipica modului de formulare si argumentare a Maicutei Zamfira. Ea se regaseste in cartea  “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente“, vol. al II-lea, Ed. Agnos, 2014 (p. 151-153). Este o epistola plina de revolta si de curaj, asa cum vor fi toate demersurile Maicii Zamfira – pentru a reusi eliberarea parintelui, sau, mai tarziu, protectia lui.

Patriarhul Justinian avea sa scrie cu propria mana pe aceasta epistola, rezolutia prin care inainta forului politic superior scrisoarea in original, trimitand-o direct  la cabinetul Ministrului de Interne al vremii, T. Georgescu: „Secret/Confidential, 12.III.951, în original domnului ministru Teohari Georgescu – cu rugamintea de a gasi o solutie pentru linistirea spiritelor, nu numai în sânul manastirii, ci si în rândul credinciosilor din Transilvania, unde Arsenie are multe mii de adepti. Arsenie este la Canal-Cernavoda. Daca va fi lasat arestat, noi putem sa confir­mam anticipat ca miile de credinciosi, adepti ai lui Arsenie, vor porni spre Cernavoda, ss/† Justinian“. Astfel, Patriarhul Justinian Marina solicita autoritatilor comuniste sa lase in liniste obstea de la Prislop si sa elibereze pe Parintele Arsenie – aceasta impundu-se mai ales prin forta împrejurarilor. Cu toate acestea, Parintele va fi primi decizia de eliberare abia un an de zile mai tarziu, la 17 martie 1952.

La 3 aprilie 1952, aflat deja inapoi la Prislop, Parintele Arsenie îi scria episcopului sau, cel care a contribuit si el, in mare masura, la eliberare: „De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns, acasa, la Prislop: sanatos, mult folosit si tot atâta de senin. Bucuria n-are multe vorbe, de aceea, dim­preuna cu obstea, v-o împartasim asa cum e: cu recunostinta si sme­rita metanie, pentru ca faceti parte, în toate privintele, din mo­ti­vele ei. Am aflat ca dupa Pasti veniti la noi. Va asteptam, asa cum vechii crestini îsi asteptau Parintii. Dar, pe lânga motivul stravechiu mai e si unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în con­du­cerea obstii de aici, ceea ce-mi va asigura si mie ragazul preocuparii si de ceilalti talanti ce-i am, cu care înca n-am lucrat nimic pentru Iisus“.

In toata perioada ianuarie 1951 – martie 1952 cat Parintele s-a aflat la unitatea de munca fortata de la Canal, in zona Cernavoda, Maica Zamfira nu a incetat sa faca toate demersurile omenesti posibile care sa ajute la punerea sa in libertate. Asa cum sustinuse inca din 1949 fata de surorile de la Prislop (cititi aici), se dovedea ca Maica Zamfira isi permitea sa intervina atat la episcopul Andrei Magieru, cat  si la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, dar si la Ministerul Cultelor. Scrisorile ei, publicate in  “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente“, vol. al II-lea, Ed. Agnos, 2014, dovedesc determinarea si consecventa cu care a apelat la toate metodele de argumentare, demonstrare si presare, pentru a face imposibilul acelor vremuri, posibil. In paralel, reusise sa obtina accesul de a-l vizita pe Parintele la Canal, ducandu-i mancare si haine, si reusind sa converseze cu el. Aceasta se pare ca s-a intamplat in mai multe randuri, pe perioada detentiei de un an si doua luni a Parintelui la Canal.

La 16 februarie 1951 se raporta de­spre misiunea: „Identificarea persoanelor care au fost la Ministerul Cul­telor din Bucuresti pentru a interveni pentru eliberarea calugarului Boca Arsenie“ – misiune a Securitatii ramasa insa fara rezultat, asa cum aveau sa fie multe altele, in cazul dat. In fapt, stareta Zamfira se pare ca fusese si la Ministerul Cultelor, si înca de doua ori la Bucuresti, ocazii cu care se intalnise direct cu Patriarhul Justinian Marina.

Informatorul „15“ semnala la 2 mai 1951 ca Maica Zamfira fusese la Canal pentru a-l vizita pe Pa­rintele Boca, de unde a aflat ca „este multumit de trata­ment“. Acelasi informator scria, în nota din 31 mai 1951, ca exista o stare de nemultumire in Manastirea Prislop, din cauza unui ordin adus de la Episcopia Aradului – Episcopul Andrei Magieru, la 30 mai, de catre Monahul Dometie Mano­lache, ordin prin care în  asezamânt trebuiau sa ramâna nu­mai maici. Se pare ca si aceasta modificare se datora tot interventiei Maicii Zamfira.

O nota informativa de dupa revenirea la Prislop a Parintelui Arsenie – din primavara lui 1952,  vorbeste despre învatatorul Ionescu  si un elev al sau din zona Hunedoara, care au vizitat Manastirea Prislop la 18 aprilie 1952. La intrare ei au fost legi­ti­mati de maica stareta Zamfira, care le-a cerut buletinele de identitate. Situatia a luat o alta turnura interesanta atunci când acesta s-a adresat cu apelative deloc respec­tuoase maicii, fapt ce a determinat-o sa-i traga o pal­ma peste fata! Învatatorul era secretarul Uniunii Tinerertului Muncitor din localitate… In cartea  “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente“, vol. al II-lea, Ed. Agnos, 2014, note similare aveau sa apara in toti anii urmatori, cu inasprirea protectiei Parintelui Arsenie de catre maica stareta.

La 2 februarie 1952, împuternicitul Ministerului Cultelor vizita Prislopul, aratand in raport pelerinajul unor cre­din­ciosi din regiunile Sibiu si Stalin la manastire. Arata ca ei petreceau „noaptea acolo în manastire, pentru a asista a doua zi la rugaciuni si slujbe“, multi din­tre ei fiind bolnavi; ca stareta „s-a plans de greutatile prin care trece manastirea de la arestarea lui Arsenie Boca“, deoarece „sunt ca niste oi ratacite“; ca Maica Zamfira i-a spus ca libertatea religioasa exista numai pe hârtie, dar în practica se lupta împotriva credintei, ca satele din jur nu duc o viata religioasa intensa si ca nu doreste ca de praz­nice incinta manastirii „sa se transforme în bâlci“. Se mai raporta ca la împlinirea unui an de la arestarea Parin­te­lui Arsenie „au avut loc rugaciuni si solemnitati religioase“. Se remarca de asemenea respectul si autoritatea de care se bucura stareta Zamfira  în rândul cinului monahal. Imputernicitul sugera la final necesitatea schimbarii conducerii manastirii „sau chiar, pentru desfiintarea manastirii, pro­pun a se instrui un om bine pregatit din punct de vedere politic. Acest om se va prezenta la manastire ca refugiat politic. Daca el va sti sa joace bine rolul, Zamfira îl va primi si adaposti, urmând a se lua masurile impuse fata de asemenea fapte“.

La 12 martie 1952, organele de Secu­ritate erau informate despre atitudinea vehementa a staretei Zamfira Constantinescu fata de încalcarea legii libertatii religiei în Republica Populara Romana, despre legaturile acesteia cu „chiaburii“ care vizitau aseza­mântul de la Prislop si ca „sus-numita este un element foarte peri­culos si dau­nator statului nostru […], se manifesta pe fata chiar cu riscul ori­ca­rei urmari, mai ales de când a fost adus Arsenie.”

La 7 august 1952, trimisul Ministerului Cultelor în regiune furniza un alt refe­rat cu privire la atmosfera manastirii. Printre altele, acesta sublinia scandalul provocat de pre­o­tul Toma Gherasimescu, care venise la manastire cu propunerea de a aduce câteva surori pentru închinoviere si a impune câteva reguli mo­na­hale. Totodata, conducerea manastirii îl anunta pe trimisul gu­ver­nului ca de praznicul Adormirii Maicii Domnului nu se va face pelerinaj, chiar si de hram, cu toate ca, mai ales la ultima sarbatoare, nu este exclus sa vina cei din împrejurimi. O saptamâna mai târziu, acelasi functionar solicita conducerii Ministerului Cultelor ca parintele Arsenie Boca si stareta Zamfira Constantinescu sa fie mutati la o manastire din regiunea Bihorului.  (Va urma.)

---