anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Trei icoane pictate de Parintele Arsenie Boca in anii 1940 – 1950

Parintele Arsenie Boca, absolvent de teologie si apoi absolvent de bellearte, avea sa picteze dupa licentiere, in anul de practica (in fapt un stagiu de doar cateva luni – toamna/iarna anului 1938 si primavara timpurie a anului 1939) prima sa pictura profesionista la Biserica Sfantul Dumitru din comuna Bixadul Oltului (jud. Covansna), unde se gaseste cea mai putin cunoscuta pictura (in fresca)  a sa,  pana in acest moment – link aici.

Tuns in monahism la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus in primavara anului 1940, si hirotonit preot in 1942 la aceeasi manastire, Parintele Arsenie a lasat cel putin o pictura a sa acolo. Aceasta se pastreaza actualmente in Muzeul Manastirii si este epitaful “Adormirea Maicii Domnului” – pictat de Parintele in vremea cat a vietuit la Sambata (1939-1948). Epitaful a fost pastrat la vechea staretie de la Sambata, langa cancelarie, si expus acolo timp de cel putin 25 de ani (dupa o marturie a Parintelui monah Teofil Paraian). In Muzeul Manastirii a fost expus pentru public in 2012, initial fara vreo indicatie privitoare la autor, iar din 2013 purtand inscriptie lamuritoare, cu privire atat la autor cat si la anul pictarii, 1944.

epitaf sambata

Epitaful “Adormirea Maicii Domnului” – Manastirea de la Sambata, pictura din 1944

O pictura foarte putin cunoscuta a Parintelui Arsenie, a carei datare este dificil de realizat (deocamdata), a fost regasita la Biserica din cartierul bucurestean Ghica Tei, si adusa la cunostinta publica de Alexandru Valentin Craciun in 2011 (link aici). Una dintre particularitatile acestei icoane este reprezentarea in ea a Sfantului Iosif cel Nou de la Partos (in stanga, cu Cartea Sfanta in mana), Sfant pe care l-a pictat Parintele Arsenie in acelasi mod (deci nu se poate confunda) intr-o icoana separata, care a fost executata pentru resedinta mitropolitana din Timisoara si a carei reproducere color apare in cartea Parintelui Arsenie, “Cararea Imparatiei”  – editia a V-a, Deva 2006. Moastele  Sfantului Iosif cel Nou de la Partos au fost mutate in 1956 la Catedrala Mitropolitana de la Timisoara, fiind canonizat de Sfantul Sinod la 28 februarie 1950.  Este o supozitie personala, ca Icoana “Izvorul Tamaduirii” a fost pictata de Parintele Arsenie in 1950 sau imediat dupa acest an, tinand seama de data canonizarii Sf. Iosif cel Nou. Faptul ca in fundalul acestei icoane apar muntii, cei din partea dreapta fiind recognoscibili a fi Muntii Fagaras, asa cum se vad catre Manastirea de la Sambata, ne fac sa credem ca nu il despartea decat putin timp de la mutarea sa fortata de la Sambata – pe care atat de mult o indragise, la Prislop (dealtfel muntii din partea stanga a fundalului par sa fie cei din zona Prislopului, loc in care se afla Parintele incepand cu sfarsitul lunii noiembrie 1948). Pe de alta parte, sarbatoarea “Izvorul Tamaduirii” avea pentru Parintele Arsenie cea mai mare importanta personala, intrucat cu ocazia acestei sarbatori fusese tuns in monahism in 1940, si tot la aceasta sarbatoare fusese hirotonit preot, in 1942. Este deci, in aceasta icoana, o simbolistica foarte importanta, atat pe plan general-ortodox, cat si pe plan personal-arhieresc. In plus fata de acestea, multimea din fundal, total atipica pentru iconografia standard, este cea a poporului care atat de des si de staruitor venea la Sambata sa il asculte pe Sfantul Ardealului. Asadar, este de presupus ca aceasta icoana a fost pictata chiar in 1950, probabil inainte de prima intemnitare a Parintelui, in 1951, cand avea sa inteleaga restrictiile ce i se vor impune in interactia sa cu masele de oameni care il cautau. Daca privim comparativ, fundalul animat din aceasta icoana -Izvorul Tamaduirii si epitaful de la Sambata, datat cu claritate de muzeul manastirii ca fiind din 1944, identificam multimile, particularitate a picturii Parintelui, incepand cu acea perioada si pana la anii cand a pictat biserica din Draganescu. O particularitate deosebita a acestei icoane este semnatura cu cele doua initiale, AB (Arsenie Boca), in coltul din dreapta jos, in nuanta inchisa, prezenta si observabila numai la o privire atenta, de la foarte mica distanta. Deocamdata este singura icoana la care am putut observa semnatura AB.

DSC00537

Pictura pe lemn “Izvorul Tamaduirii” – Biserica Ghica Tei din Bucuresti, cel mai probabil pictata in 1950 sau imediat dupa acest an

Icoana “Fecioara Maria cu Pruncul” este gazduita de Biserica din comuna Chichis, despre care am scris aici. In ultimii doi ani si ceva, biserica de la Chichis a intrat pe traseul pelerinajelor, tocmai datorita prezentei acestei icoane a Parintelui Arsenie. Din pacate pentru aceasta icoana, datorita interventiei nesabuite despre care am amintit in acea pagina de blog, tehnica poleiturii cu aur deprinsa la Chisinau de Parintele Arsenie (in 1939) si aplicata la aceasta icoana, este estompata, partial distrusa. Insa icoana pastreaza foarte bine toate celelalte particularitati ale picturii Parintelui Arsenie. Ceea ce am aflat la momentul vizitarii ei, a fost ca in 1955 icoana se gasea cu siguranta la Chichis. As indrazni sa fac supozitia ca aceasta icoana a fost pictata si adusa aici in 1949. In primul rand, comparand in cele trei icoane de pe aceasta pagina, imbracamintea Feciaorei Maria, remarcam similitudini foarte mari, si mai ales aceleasi culori pentru vesmantul Fecioarei: rosu si albastru, in toate cele trei icoane. In icoanele de mai tarziu, cele din anii ’60 – ’80 ale Parintelui Arsenie ( de la Biserica Sf. Elefterie Nou din Bucuresti, Biserica din Draganescu, icoanele de la Manastirea Prislop), vesmintele Nascatoarei de Dumnezeu au alte nuante, cu totul altele. Aflarea acestei icoane in Covasna ar trebui legata de proximitatea cu Brasovul si deci cu Sambata. Stim ca Parintele a vizitat Bixadul Oltului si Brasovul in toamna anului 1949 (era deja de un an de zile la Prislop), conform scrierilor ramase, datate si cuprinse in cartea sa, “Cuvinte vii”. Cu ocazia acelei vizite in Covasna (pe vremea Parintelui – zona Ciuc), este foarte probabil ca Parintele a dus si a daruit icoana in zona. Dintre cele trei icoane prezentate aici, numai prima si a treia se bucura deocamdata de o cunoastere oarecare, icoana Izvorul Tamaduirii, si altele, inca total necunoscute, isi asteapta vremea…

DSC05814

Pictura pe panza – “Fecioara Maria cu Pruncul”, Biserica Sfanta Treime din comuna Chichis, jud. Covasna, probabil 1949

Advertisements
2 Comments »

Parintele Arsenie Boca – chipul sau…

arsenie-b

Parintele Arsenie – fotografie din 1955

image28

Parintele Arsenie – desen in pix de Gabriela Mihaita David, 2013

Sf Ioan Botezatorul

Pictura a Parintelui Arsenie – chipul Sfantului Ioan Botezatorul, pe tavanul pronaosului bisericutei de la Draganescu (detaliu facial)

Astazi se implinesc 24 de ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Arsenie Boca, Sfantul Ardealului.

Am alaturat, in aminirea sa sfanta, trei chipuri ale sale: o fotografie a Parintelui de la varsta de 45 de ani, un desen realizat cu deosebita maiestrie de artista Gabriela Mihaita David si un detaliu al fetei Sfantului Ioan Botezatorul, pictura realizata in tempera pe peretii bisericutei din satul Draganescu de langa Bucuresti de Parintele Arsenie, in perioada anilor 1968-1983. Izbitoarea asemanare intre chipul Parintelui din fotografie si cea a picturii fetei Sfantului Ioan am remarcat-o imediat, cand am vizitat asta-vara pictura-revelatie fara egal de la Draganescu. Si eu, si probabil si altii, pot ajunge usor la concluzia ca aceasta pictura ar putea fi un autoportret.

“Acum stiti ce-s sfintii, eroii iubirii divine!” (Parintele Arsenie Boca)

5 Comments »

Comuna cale a misticii crestine: Parintele Arsenie Boca si Nichifor Crainic

N. CrainicNichifor Crainic (1889-1972), ilustru teolog, scriitor, om de cultura si om politic, a fost caracterizat de poetul si filosoful Lucian Blaga (in mai 1941, la primirea ca membru in Academia Romana a lui N. Crainic), astfel: “Invazia teologica in cultura romaneasca postbelica – inteleg penetratia ei masiva si profunda – va ramane totdeauna legata de numele lui Nichifor Crainic. […] Teologia ortodoxa a devenit sare a culturii romanesti de astazi datorita precumpanitor  activitatii sale literare […]. Ceea ce Crainic a intreprins timp de douazeci si cinci de ani pentru renasterea spiritului ortodox ramane fara pereche in analele vietii noastre literare.

Legatura Parintelui Arsenie Boca cu Profesorul Nichifor Crainic, este una care inca nu s-a subliniat suficient.

Influenta cursurilor de mistica audiate de tanarul licentiat in teologie si student la Facultatea de Arte Frumoase,  Zian Valean Boca, in anii 1935-1939, la Facultatea de Teologie din Bucuresti, prelegeri sustinute de profesorul Nichifor Crainic, a fost determinanta! Intr-un interogatoriu de mai tarziu, din 1955, al lui Nichifor Crainic (pastrat in dosarul sau din arhiva CNSAS), acesta aminteste de intalnirile de la cursurile sale cu studentul Zian Boca, aratand ca de pe atunci devenise doritor sa mearga sa se desavarseasca la manastirile din Muntele Athos si ca legaturile avute “au fost de natura pur intelectuala, ca de la un profesor mai batran la un tanar care cerea adesea lamuriri in chestiuni teologice sau imi comunica experientele de viata duhovniceasca pe care le traia.” (conform cartii “Parintele Arsenie Boca – o biografie. Si cartile au fost deschise.” – de Florin Dutu, Ed. Floare Alba de Colt, 2013, pag. 88-89). Legatura tanarului Zian Boca cu discipolul sau s-a sudat pe taramul impartasirii trairilor si aprofundarii misticismului ortodox. Dealtfel, Parintele Arsenie avea sa fie numit mai tarziu, in depozitiile ce se vor aduna in dosarul sau de urmarire, “legionar mistic“, deci nu un simplu legionar… Nichifor Crainic, pe de alta parte, se gasea in relatii foarte bune si colaborare de exceptie cu Parintele Dumitru Staniloae, cel pentru care tanarul diacon Zian Boca avea sa aduca de la Athos, in 1939,  transcrierile Filocaliei, si cel alaturi de care va trudi la traducerea si aparitia primelor patru volume ale acestei carti in tara noastra. Peste ani, Parintele Arsenie va aminti in mai multe randuri ca a fost o pierdere grozava scoaterea cursurilor de mistica din programa de invatamant a facultatii de teologie.

coperta misticaIn lucrarea Arhid. Prof. Ioan I. Ică jr. , “Nichifor Crainic“, Revista Teologica, nr.1/2010, pag.7-22, se arata ca, la Teologia din Bucuresti, Nichifor Crainic a sustinut, in  1933-1934 cursul de de „Elemente de teologie mistică”, iar apoi  cele două cursuri capitale de mistică ortodoxă în 1935-1936 şi de mistică germană („Magistrul Eckart şi şcoala sa”) în 1936-1937, cursuri ce constituie esenţialul operei teologice a teologului-scriitor Nichifor Crainic. Nemulţumit de depoziţia lui Nichifor Crainic în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, Armand Călinescu va include insa, drept represalii, catedra acestuia pe lista posturilor universitare raţionalizate la sfârşitul anului 1938, printr-o lege specială aprobată de prim-ministrul patriarh Miron Cristea, care a suprimat astfel catedra de teologie ascetică şi mistică. Cursurile de mistica a acelor ani au fost de curand tiparite in premiera, la Ed. Deisis din Sibiu – 2010 (foto alaturata).

Relatia Parintelui Arsenie Boca cu profesorul sau nu va inceta nici dupa 1940. In anii grei ce  vor urma, ucenicul va pune in aplicare invatatura si crezul sau, punandu-si viata si libertatea in pericol – pentru salvarea libertatii Profesorului Crainic. In 1943, vara, va incepe urmarirea, de la distanta, a activitatii Parintelui Arsenie Boca, suspectat de colaborare cu Miscarea Legionara. Pe de alta parte, la 15 octombrie 1944, Nichifor Crainic afla din ziare că se află pe lista  venită de la Moscova a criminalilor de război şi era sfătuit să rămână ascuns. A inceput adapostirea prin diferite case din Sibiu (cu ajutorul Parintelui Dumitru Staniloae), avand un act de identitate fals, sub numele de Ion Vladimir Spânu, negustor de cherestea, refugiat bucovinean. Sub acest nume avea sa pribegeasca in Ardeal aproape trei ani de zile (pana in luna mai 1947). În preajma Craciunului avea sa publice, sub numele de Victor Mărginaş,  un colind, în paginileTelegrafului Român

In ianuarie 1945, Nichifor Crainic pleaca din Sibiul devenit nesigur, ascunzandu-se pentru circa 3 luni de zile la  Manastirea Brancoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde staret era Parintele Arsenie Boca, si face aceasta cu ajutorul direct al parintelui, dincolo de aprobarea Mitropolitului Nicolae Balan, care refuzase sa-l primeasca pentru convorbire pe Nichifor Crainic. Riscanta misiune de deplasare de la Sibiu la Sambata este prezentata de insusi Nichifor Crainic – in a n crainic copertasa carte “Memorii – vol II – Pribeag în tara mea. Marturii din închisoare. Memoriu. Raspuns la actul meu de acuzare“, Bucuresti, Muzeul Literaturii Române si Editura Orfeu, 1997 (abia in 1997 a vazut lumina tiparului aceasta carte! Acest volum de memorii a fost redactat de Crainic in perioada anilor 1963-1964). Episodul, preluat din volumul de Memorii, este prima oara cules si reprodus intr-o carte despre Parintele Arsenie Boca de catre Parintele Nicolae Zian Streza, in a sa lucrare “Catsime ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos”, Ed. Credinta Stramoseasca, Iasi, 2008).

In iarna 1944/1945, Parintele Arsenie avea sa il transporte si sa il adaposteasca in clandestinitate pe Profesorul Crainic, la Manastirea de la Sambata, chiar in vila Mitropolitului Nicolae Balan de la manastire. Atat episodul aventurii evadarii din Sibiu catre Sambata, cat si modul cum era receptat Parintele Arsenie de Profesorul Crainic cat si de cei in satele din zona, care vor deveni personaje ale acestei aventuri, sunt prezentate exceptional in volumul de Memorii ale lui N. Crainic:

In Sibiu nu se mai putea ramane. Raziile controalelor romani-sovietici se inmulteau. Se cautau sasii capabili de munca, se imbarcau in trenuri si se expediau la minele de carbuni din Ucraina. Trec peste aceasta tragedie alcatuita din sinucideri, din copii nevarstnici si nevolnici, ramasi fara parinti, care mureau parasiti fortat, fara grija nimanui. De groaza, tinerele sasoaice, traite pana atunci in orgolioasa lor izolare de cetate medievala, se maritau peste noapte cu romani ca sa se poata salva din moderna robie a Babilonului.

Toate iesirile orasului erau baricadate de controale sovieto-romane. Oricine intra sau iesea trebuia sa se justifice cu acte. Problema era cum sa ies din oras? Nu vreau sa zic ceea ce s-ar cuveni sa zic, dar solutiile veneau totdeauna ca de la sine. In cazul de fata mi-a dat-o lelea Paraschiva, o taranca din Arpasu de Jos. […] Stia doar ca sunt profesor si avea mare respect pentru aceasta indeletnicire. Uitasem sa spun ca lelea Paraschiva citea Biblia si, spre deosebire de inalt Preasfintitul Nicolae Balan, avea curajul faptelor bune. Cunostea pe soferul unui camion de marfa, care transporta zilnic branzeturi de la Fabrica Lica din Sibiu la Brasov. Camionul era inchis ca un vagon.

Era o zi cu soare rasfrant pe zapada stralucitoare, cand ne-am prezentat la fabrica, eu, lelea Paraschiva si un calugar (Arsenie Boca), fost student al meu, de la Manastirea Sambata de Sus. Camionul tras la scara se incarca cu lazi de branzeturi. pentru a nu da de banuit, am fost poftiti sa vizitam fabrica. Explicatiile intrau pe o ureche si vajaiau pe cealalta. Faceam o aventura foarte riscanta. cand, in sfarsit, a fost gata, ne-am urcat in fundul camionului cu lazi, usile de lemn s-au inchis si s-au incuiat si am pornit. Mai era un tanar necunoscut cu noi. In imprejurari ca astea il suspectam cate trei. Cred ca mai fierbinte decat toti se ruga lelea Paraschiva. In camion era intuneric bezna. Aveam impresia ca sunt o oala care fierbe in clocot. […] Deodata camionul s-a oprit brusc. Eram la bariere. S-au auzit cateva cuvinte straine, in clipa aceea cele mai odioase din lume. Am inmarmurit cu totii, si tanarul pe care il suspectam degeaba. In fata, langa sofer, erau inghesuiti sapte calatori. Ne gaseam in plin razboi. Trenuri putine, vehicule pe sosele raritati, incarcatura de calatori peste masura. A inceput controlul minutios al celor din fata […]. In clipa aceea mi-am zis: ‘Doamne, de s-ar ispravi odata!’ In exaltarea in care ardeam, s-a auzit o voce romaneasca:

– Ce aveti inauntru?

– Branza, ce sa avem!

– Da-i drumul!

Camionul a luat-o din loc cu viteza maxima. Vocea care a zis ‘da-i drumul’ mi s-a parut serafica. Eram salvat. Mi-am sters fruntea de naduseala. Alaturi de mine, calugarul, facea prin intuneric cruci de multumire.

Tanarului strain i se dezlegase limba. A inceput cu intrebarile. La fiecare ii raspundeam cu cate o tigara oferita.

– Iata-ne si branza, fratilor, zic eu, revenindu-mi in fire. Multe-am mai fost in viata mea, numai branza Lica nu fusesem. … Suntem noi, romanii, oameni rai? Uite dumneata, lele Paraschiva. Cine te-a trimis la mare nevoie? Uite soferul care ne-a inchis aici fara sa ma cunoasca, fara sa ceara ban: Uite pilitaiul acela care a strigat: da-i drumul. Crezi ca era asa de naiv sa nu stie ca in camion mai e si altceva decat branza? Fata de strainul de langa el s-a simtit roman si a dat comanda de plecare.

– E un suflu, zise calugarul, care vine de undeva de sus si la vreme de primejdie ne aminteste ca suntem frati.

Ne-am dat jos in Arpasu. Soferul suradea vesel ca ne-a trecut primejdia. Am poposit cateva ceasuri la o familie instarita, care ne-a ospatat. El lucrase ani de zile in America si trimisese bani acasa. Ea, sotia, ii sporise tinand carciuma. Era inca frumoasa, cu maretie in statura. Amandoi vorbeau plini de respect si dragoste cu tanarul calugar. Pe pereti icoane, pe masa Biblia, in raft carti de edificare sufleteasca. M-a lamurit ea indata: ‘Am tinut multa vreme carciuma, dar cuviosul Parinte ne-a sfatuit s-o lasam. Si am trecut de la tejghea la Sfintele Icoane. Trebuia s-o fac ca multa apa am mai turnat in vin si-n tuica.’ Vorbea cu o sinceritate cuceritoare, fara nimic din afectarea convertitilor de circumstanta. Te simteai bine in casa asta, invaluit in prietenie calda tocami fiindca erai strain. Recunoscandu-se ucenici, reflectau in suflet devotiunea tanarului calugar, care ii indruma si ei indeplineau orice le-ar fi zis sa faca.

Gospodarul casei a observat ca aveam o caciula de foca, nepotrivita pentru vreme si imprejurare. Nu stia cine sunt, dar era destul ca ma gaseam in tovarasia calugarului. M-a rugat sa facem schimb si mi-a dat pe a sa, de astrahan. Trebuia sa plecam si sa ajungem la Manastire, pana a nu se face ziua. Lelea Paraschiva ne astepta la poarta cu cei doi telegari impaturiti pe spinare. Noaptea era senin, zapada scrasnea sub picioare. Gerul cumplit […]. Manastirea dormea inca sub scanteierea polara a zapezii. E ctitoria mucenicului Constantin Brancoveanu ca si biserica principala din Fagaras. O vazusem cazuta in ruina cu pustiul in jurul ei. Zidurile abia mai sustineau o caciula de pamant […] E meritul lui Nicolae balan ca a restaurat-o. Dar cladirile noi, pe care i le-a adaugat, in loc s-o inchida in patratul traditional, sunt azvarlite la intamplare […]. Calugarul cu care am sosit a transformat-o, prin zelul sau focos, intr-un imens loc de pelerinaj. Pentru aceasta, el s-a luminat la Bucuresti si s-a stilat la Muntele Athos. Pelerinii, care sosesc cantand, cu zapada pana la piept, aduc ofrande enorme, cu care calugarii hranesc un catun sarac de sub munte si un orfelinat din Sibiu. Dar nu e momentul sa descriu lucrarea duhovniceasca de aici, in situatia de haiduc in care ma aflu.

Suntem intr-o camera luminoasa cu doua paturi paralele, acoperite cu cuverturi albe, matase, numite in partea locului straie. Pe masa, un paner cu o piramida de mere rosii.

– Stiti unde suntem aici? Chiar in vila mitropolitului. Asta e o camera de oaspeti. Daca el n-are curaj, am vrut sa va dau eu aceasta mangaiere (n.n. au fost spusele Parintelui Arsenie Boca). Mitropolitul n-avea sa stie niciodata ca i-am fost oaspete fara voie.”

Se pare ca in vremea cat a stat ascuns la Sambata, Profesorul Crainic s-a ocupat de “verificarea traducerilor din primul volum al Filocaliei” (conform cartii lui George Enache, “Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice“, Ed. Partener, Galaţi, 2009, p.62).  Este posbil acest lucru, din perspectiva relatiei foarte apropiate dintre Profesor si Preotul Dumintru Staniloae, cel care efectua traducerea, dupa copiile efectuate si aduse de la Athos de Parintele Arsenie.

Peste ani, dupa eliberarea din inchisori, Nichifor Crainic il va vizita la Draganescu, langa Bucuresti, pe Parintele Arsenie care picta acolo magistrala sa opera ortodoxa in tempera. Profesorul de mistica avea sa spuna atunci, in 1971: „Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre. Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet” (Nichifor Crainic, 1971).

Rândurile faimosului teolog profesor, distins cu titlul Doctor honoris cauza al Universităţii din Viena, tipărite de monahia Zamfira Constantinescu în prima ediţie a Cărării împărăţiei (Deva, 1995) au avut darul să pună o oarecare stavilă celor care, invocând reguli pe care nu le-au înţeles în spiritul lor, au căutat, fie să treacă pictura Părintelui Arsenie Boca sub tăcere, cum s-a întâmplat la sfinţirea oficială a Bisericii de la Drăgănescu pe 2 oct. 1983, fie să o denigreze pentru noutatea viziunii. Probabil din 1983 datează eseul ‘Geneza picturii’, găsit printre manuscrisele rămase în chilia de la Sinaia, document revelator în ce priveşte gândirea teologală a Părintelui Arsenie Boca ( conform cartii: “Biserica de la Drăgănescu, “Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti”, Deva, 2005, p.15-19).” – comentariu de IsabelaVasiliu-Scraba, extras din articolul sau “Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca“, 2011.

Un alt fapt notabil:

Fiica profesorului Nichifor Crainic, Fortuna Ioana (numita si Nini), nascuta in luna mai 1921 si căsătorită în 1946 cu inginerul Alexandru Cojan, a fost buna prietena cu Maica Zamfira Constantinescu – cea care, timp de peste 40 de ani, avea sa fie cea mai apropiata maica a Parintelui Arsenie Boca. Astfel, in 1976 Maica Zamfira avea in grija apartamentul Ioanei Fortuna (Crainic) Cojan, avand cheile casei cand prietena ei era plecata din Bucuresti (confrom unei note informative din arhiva CNSAS, indicata in cartea “Parintele Arsenie Boca – o biografie. Si cartile au fost deschise.” – de Florin Dutu, Ed. Floare Alba de Colt, 2013, pag. 254-255). Se dovedeste astfel ca si dupa moartea lui Nichifor Crainic cercul Parintelui Arsenie, prin Maica Zamfira, continua sa pastreze legatura cu familia fostului sau discipol, profesorul de mistica ortodoxa.

4 Comments »

Parintele Arsenie Boca si Biserica Boteanu-Ienii din Bucuresti

In a doua parte a anului 1959, dupa expulzarea sa din Manastirea de la Prislop, Parintele Arsenie Boca venea la Bucuresti.  Este deja cunoscut faptul ca Parintele a pictat, alaturi de pictorul Vasile Rudeanu, o parte a peretilor Bisericii Sf. Elefterie-Nou din Bucuresti, situata in apropierea Operei Romane (zona Eroilor), in perioada aceea, fie incepand din 1959 – toamna, fie din 1960. La Biserica Sf. Elefterie pictura era deja terminata insa, in 1961. Parintele Arsenie lasase in urma una dintre picturile cele mai expresive ale sale – infatisand pe Fecioara Maria cu Pruncul (link aici) – care strajuieste pana azi cupola impresionanta a altarului Bisericii Sf. Elefterie Nou. In legatura cu aceasta pictura, Alexandru Valentin Craciun a avut o revelatie in vis, in anul 2007 (link aici), iar pe larg povestea poate fi citita in revista Formula As (link aici).

Imagini de la Biserica Boteanu-Ienii, din luna august 2013:

Incepand din 1962, din luna august, Parintele Arsenie Boca urma sa fie vazut adesea la Biserica Boteanu-Ienii din Bucuresti, biserica situata in spatele Hotelului Lido, aproape de Ateneul Roman. Nu stim cand exact a inceput Parintele Arsenie sa frecventeze Biserica Boteanu la slujbe, si nici de ce o prefera, insa documentele din dosarul sau de  la Arhivele CNSAS care au vizat urmarirea sa in lunile august si septembrie 1962, evidentiaza clar acest lucru (extrasele din dosarul de urmarire care indica Biserica Boteanu, apar in doua carti publicate pana la aceasta data: 1) cartea “Parintele Arsenie Boca, Obiectvul ‘Bratu’ – de Vasile Manea, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2009;  2) cartea “Parintele Arsenie Boca – o biografie. Si cartile au fost deschise.” – de Florin Dutu, Ed. Floare Alba de Colt, 2013).  Din 1962 nu mai exista marturii scrise legate de prezenta Parintelui Arsenie la Biserica Boteanu, pana in a doua jumatate a anilor 1970. In orice caz, parintele o frecventa aproape zilnic! In cartea sa, “Catsime ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos“, autorul, Parintele Nicolae Zian Streza (a carui succinta poveste am amintit-o intr-o fila anterioara de blog-link aici), noteaza ca in perioada anilor 1974-1979 l-a cautat pe Parintele Arsenie Boca, la Bucuresti, in mai multe randuri. Intr-o anume ocazie, Parintele l-a invitat sa mearga intr-o duminica, la slujba, la Biserica Boteanu: “Parintele mi-a spus ca daca vreau sa ne intalnim Dumineca, sa merg si eu la biserica Boteanu, ca e langa comitetul central al P.C.R. Am mers de multe ori la acea biserica numai pentru a sta in spatele Parintelui Arsenie. Acolo slujea Parintele Grigorescu cu o voce profunda, de bas. Parintele Arsenie avea locul lui fix in biserica. Sta in picioare, drept ca o lumanare, pana la sfarsitul slujbei. De fiecare data cand mergeam aici si il vedeam, imi venea sa plang de mila Parintelui, ca nu are voie sa se imbrace in vesmintele preotesti si sa slujeasca. Din delicatete si din respect, nu l-am intrebat niciodata de ce nu e primit in biserica cu dreptul de a sluji.

Parintele Constantin Grigorescu, parohul de la Boteanu (pentru 49 de ani!), cel despre care scrie Preotul Nicolae Zian Streza in amintirile sale, poate ca a fost cheia alegerii facute de Parintele Arsenie, pentru a frecventa aceasta biserica. Biserica Boteanu are, prin tradiţie, numai cor de bărbaţi, nu cor mixt – si aceasta de pe vremea Parintelui Constantin Grigorescu, care o primise şi el de la Parintele Marius Constantinescu. Se pare ca Parintele Grigorescu a dominat, cu vocea lui de bass-pedală, pe toţi preoţii bucureşteni, dar şi pe marii artişti ai vremii. Uneori, maestrul Nicolae Florei, renumitul bas de la Opera Română, venea aici şi cânta aici,  mai ales pricesnele de la Utrenie. La Boteanu a slujit şi Pr. acad. Nae Popescu, marele profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, si Pr. Dumitru Antal, nepot al patriarhului Miron Cristea, care, după ce i-a murit soţia, a devenit episcop, primind numele de Emilian. Pană la cutremurul din anul 1977, biserica s-a numit Bradu-Boteanu, luand ulterior numele de Boteanu-Ienii.

In cartea  “Parintele Arsenie Boca, Obiectvul ‘Bratu’ – de Vasile Manea, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2009, extrasele din dosarul de urmarire de la securitate inserate indica si zile in care Parintele Arsenie venea la Biserica Boteanu aducand obiecte ajutatoare pentru pictarea bisericii. Probabil ca asa se face ca s-a ajuns la concluzia ca Parintele Arsenie ar fi pictat si la Biserica Boteanu. Subiectul este deschis specialistilor, desigur. Deocamdata insa, in brosura actuala de prezentare a Bisericii Boteanu, publicata in limba franceza si aflata in magazinul bisericii, se poate citi ca exista unele picturi apartinand penelului Parintelui Arsenie. Redau mai jos o fotocopie a pasajului din brosura care face referire la acest aspect. Doua sunt picturile indicate in brosura ca apartinand Parintelui Arsenie: pictura de pe cupola altarului, cu Fecioara Maria si Pruncul (a carei fotografie marita o puteti viziona desupra) si respectiv pictura Iisus Pantocrator. Totusi, nu exista certitudini exprimate de profesionisti, ca si aceste picturi ar apartine Parintelui Arsenie Boca! Ramane insa certitudinea unei foarte stranse legaturi duhovnicesti cu aceasta biserica, pentru o perioada lunga de timp, care se suprapune partial si cu cea in care Parintele incepuse sa picteze de sine statator Biserica din satul Draganescu, de langa Bucuresti…

DSC02440 DSC02439

2 Comments »

“Ce tainice puteri…”

Ce tainice puteri biciuie oare spiritul omenesc, vesnic neimpacat cu orice conditii de timp si de spatiu in care s-ar gasi, si-l atata sa se incordeze in gigantice stradanii spre alte moduri de existenta? Pasarea e fericita daca are un cuib; serpii isi au culcusurile lor; vulpile vizuinile lor. Singur fiul omului, dintre toate fapturile pamantului, simte ca n-are unde sa isi plece capul, chiar daca, troglodit, dispune de o pestera, sau, imparat, detine o suta de palate aurite. Pentru el, fericirea e un cuvant fara substrat real in viata pamanteasca. Stafie lipsita de consistenta, ea exista cand se nazare de departe si dispare cand te apropii. Daca numim fericire clipa traita, nici macar cand o traim n-o simtim astfel, ci numai dupa ce a trecut si a devenit ideal pierdut, naluca stralucitoare, ce se arata cand in urma, cand inaintea noastra, cand deasupra, pastrandu-se totdeauna la o distanta incat sa n-o putem atinge niciodata. Filosofii pesimisti o numesc iluzie desarta, fiindca isi imagineaza maduva lumii ca un rau imens si fara leac. Si totusi fericirea trebuie sa fie, de vreme ce ea e setea cea mai adanca si mai neistovita a vietii omenesti; de vreme ce ea e tot avantul gigantic al spiritului omenesc, care se inversuneaza sa sfredeleasca muntii, sa strabata oceanele, sa se cufunde in maruntaiele pamantului, sa pluteasca in vazduhuri, cautand-o mereu intr-un galop nebun si fara odihna sau portretizand-o cu o furie sacra in acele minuni de frumusete, care sunt capodoperele artei. […] Aceasta fericire, cu sensul cel mai pozitiv si cu substrat transcendent si vesnic, care absoarbe dincolo de lume supremele aspiratii ale sufletului omenesc, se numeste cu alt termen paradisul. Ideea paradisului nu e specific crestina, ci o idee ce apartine intregului neam omenesc. Reminiscenta a unei stari pierdute, sau aspiratie catre o stare viitoare, paradisul e un suspin adanc si universal omenesc. Universalitatea acestei idei se confunda cu universalitatea religiei. Caracterul ei supralumesc ne arata ca e de natura pur religioasa.” (pasaj din cartea “Nostalgia Paradisului– ed. a II-a, 1942 – de Nichifor Crainic, )

DSC02432

Planeta Venus, deasupra crestelor Muntilor Fagaras, la Sambata de Sus

DSC02433

Planeta Venus (marire) surprinsa in zona Sambata de Sus (Fagaras), in jurul orei 18

Leave a comment »

Imagini de noiembrie, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus

Intr-una din zilele de la sfarsitul lunii  noiembrie 1948, acum 65 de ani, Parintele Arsenie Boca parasea, sub ascultare, Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus si se muta la Manastirea de la Prislop…

Cateva fotografii din acest noiembrie 2013, dupa 65 de ani de la plecarea de la aceasta manastire, a Sfantului Ardealului:

1 Comment »

21 de ani de purificare… un exemplu extraordinar despre perenitatea sufletului uman!

Pr Calciu si Pr. Justin

Parintele Gheorghe Calciu (stanga) si Parintele Justin Parvu (dreapta), Manastirea Petru Voda, octombrie 2006

Fotografia cu Parintele Justin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda si Parintele Gheorghe Calciu, alaturati, o vazusem de mai multe ori, pe mai multe site-uri de Internet. Cel mai adesea, fotografia era redata numai de la piept in sus. In fapt, intreaga, ea arata cu totul altfel, cu totul atfel…  In fotografia alaturata se vad intregi. Este o fotografie din toamna anului 2006, fotografie de grup – o amintire de la Petru Voda de cand Parintele Calciu a mai venit sa vada o data Romania sa draga, stiind ca in curand va urca la Cer. Priviti-o! Priviti insa mainile celor doi!!! Acelea le-am privit eu ieri, si nu am putut decat sa tac si sa lacrimez. Cuvintele sunt de prisos…

Astazi la Manastirea Petru Voda s-a savarsit parastasul de 7 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Calciu, care odihneste in cimitirul manastirii. Nu am fost prezenta. Dar am stiut despre eveniment, si am dorit ca macar, de departe, sa rememorez una dintre cele mai zguduitoare si adevarate vieti si pilde umane despre care cunosc – cea a Parintelui Calciu.

Astazi, pe blogul sau, jurnalistul Victor Roncea aduce omagiul sau, alaturat cu documente spre vizualizare, Parintelui Calciu, in articolul “Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, sapte ani in Rai cu Marturisitorii Romani. Pomenire la Mormantul Parintelui Calciu de la Manastirea Petru Voda. IN MEMORIAM

A fost romanul care a avut cea mai lunga si infernala perioada de detentie din cati romani au fost. S-a spus si scris despre Sfintia Sa: “Iata-l pe omul care a fost in iad!” – si nu  a spus-o oricine, ci Mitropolitul Bartolomeu Anania, sfintia sa insusi, un alt om care a cunoscut ororile inchisorilor. (in Predoslovia cartii “Viata Parintelui Gheorghe Calciu“, Ed. Christiana, Bucuresti, 2007).

Iar Ioan Ianolide, in cartea sa “Intoarcerea la Hristos – document pentru o lume noua“, dedica un capitol intreg Parintelui Calciu, scris in prima parte a anilor ’80 (!), capitol intitulat “Preotul Gheorghe Calciu sau nebunia pentru Hristos“. Ioan Ianolide, el insusi un mucenic, frate de celula si prieten cu Valeriu Gafencu- “Sfantul Inchisorilor“, scria intre altele, despre Parintele Calciu: “Resorturi interioare pe care nu le poate realiza omul obisnuit – si care nu sunt descrise nici in literatura lumii, decat poate in prezentarile apocaliptice ale infernului – ii fac pe cei ce au cunoscut ‘reeducarea’ (n.n. – de la inchisoarea din Pitesti) sa se cutremure de forta sufleteasca a omului care a cutezat sa infrunte din nou fiara ce-l robise. El a iesit din iad si a avut curajul sa infrunte din nou iadul (n.n. prima perioada de detentie a Parintelui Calciu a fost cea a anilor 1948-1964 – deci 16 ani, iar a doua perioada a fost cea din vremea lui Nicolae Ceausescu, intre 1979-1984 – deci inca 5 ani, 5 luni si 20 de zile! Parintele Calciu a executat peste 21 de ani de detentie, cea mai lunga perioada dintre toti detinutii politic ai Romaniei.). Stia ca il asteapta caznele, dar si-a pus nadejdea in Hristos (n.n. detentia din perioada anilor 1979-1984 a facut-o in urma rostirii celor sapte ‘Cuvinte catre tineri‘ in Postul Mare al anului 1978, marturisind inca o data, deschis si fara teama pe Hristos si Evanghelia Sa, intr-o epoca in care ceilalti reveniti in lume din inchisorile comuniste, nu mai aveau forta sa o faca in acelasi mod). L-a primit pe Hrisos viu, divin, puternic – si asa a putut domina teroarea intiparita in fiinta si in sufletul sau. Chinul, durerea, groaza i-au patruns in oase, in minte si in suflet prin reeducare, dar preotul Gheorghe Calciu le-a smuls din el insusi, constient de perspectiva de a le infrunta din nou. Omul fuge de a repeta o mica suferinta, iar el a infruntat din nou teroarea nesfarsita a iadului, caci in temnita teroarea capata intindere nesfarsita si profunzime abisala. Fusese martirizat Hristos si el trebuia sa-L marturiseasca.

In 1985, eliberat din cea de a doua detentie de un an de zile, Parintele Calciu nu a mai avut nici o posibilitate sa ramana in tara, desi nu ar fi vrut niciodata sa paraseasca Romania – si daca nu avea familie ar fi ramas, cu orice risc… insa asa, a fost silit sa plece, a fost expatriat in SUA. La inceputul lunii august 1985 a ajuns pe taram american. In cartea “Viata Parintelui Gheorghe Calciu” sotia sa, preoteasa Adriana Calciu, isi amintea ca prima manastire vizitata de ei in America a fost “Schimbarea la Fata” din Ellwood City, Pensillvanya, acolo unde era stareta Maica AlexandraPrincipesa Ileana a Romaniei, fiica Reginei Maria si a Regelui Ferdinand : “Eu si parintele am iubit-o foarte mult pe printesa. Era trecuta de 80 de ani cand am intalnit-o. O femeie atat de buna si sfanta, iar din gura ei ieseau numai cuvinte de aur! ‘Spuneti-mi maica, si nu printesa!’, ne ruga mereu.

Parintele Calciu a plecat spre Romania la 25 septembrie 2006. Numai sfintia sa si fiica sa duhovniceasca, Maria Rosana (medic) stiau deja ca parintele avea cancer la pancreas. Aceasta forma de cancer evolueaza foarte rapid, asa incat, stiind ca sfarsitul este aproape, Parintele a venit sa-si ia ramas bun de la tara sa, pe care a iubit-o cum putini romani au facut-o. Unul dintre locurile unde a vrut sa ajunga in mod special, a fost  Manastirea de la Petru Voda, la fratele sau de temnita si prietenul sau, Parintele Justin Parvu. Cu acea acazaie avea sa isi exprime dorinta ca locul de veci – al sau si al sotiei, sa fie cimitirul manastirii.  Voia sa ramana langa prieteni, in curte romaneasca, in tara sa. Daca in viata nu a avut parte, macar dupa plecare, sa ramana cu trupul in pamant romanesc.

O criza puternica, in perioada sederii in tara, a facut sa fie internat de urgenta la Spitalul Militar din Bucuresti, unde a fost operat. Dupa 26 de zile de spitalizare la Bucuresti, a fost transferat cu avionul in SUA, la Spitalul Fairfax din Virginia. Acolo, dupa 6 zile de suferinta, a trecut la Domnul, marti, 21 noiembrie 2006, de sarbatoarea “Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” la orele 12.30, imediat dupa terminarea slujbei Sf. Liturgie in acea zi de sarbatoare.

Una dintre nenumaratele amaraciuni prin care a trecut, poate ultima, a fost ca numai cu o zi inainte de trecerea Dincolo, a aflat ca inhumarea sa la Manastirea de la Petru Voda ii fusese interzisa. Totusi, dupa mai multe ore de asteptare, sufletul sau si-a gasit linistea, afland ca demersurile de a putea fi gazduit in somnul de veci la Petru Voda, fusesera pozitive. Astfel, mormantul Parintelui Gheorghe Calciu se afla in acest cimitir, strajuit rand pe rand de ceilalti romani mucenici ai inchisorilor comuniste, sub aripa de nadejde a Parintelui Justin, trecut si sfintia sa la Domnul, in iunie 2013. La Petru Voda a ramas in grija, de atunci incoace,  si preoteasa Adriana Calciu – dupa dorinta, implinita cu statornicie de Parintele Justin, a Parintelui Calciu.

CAM_8500

Mormantul Parintelui Calciu, Manastirea Petru Voda, septembrie 2009

CAM_8501

Mormantul Parintelui Calciu, Manastirea Petru Voda, septembrie 2009

Parintele Calciu – cuvant cutremurator despre perenitatea sufletului uman, caci vine de la un om trecut prin experienta iadului! (citat de pe coperta-spate a cartii “Viata Parintelui Gheorghe Calciu“):

Cititorule, Cele spuse aici sunt o confesiune. Daca pe parcursul paginilor care urmeaza nu te voi purta prin tot labirintul sufletului meu, o fac pentru a te cruta. ceea ce vei citi aici este o aventura teribila si sfasietoare, dar o aventura in spirit. Sa nu pui mare pret pe macelurile carnii, nici pe nebunia noastra temporara sau definitiva, nici pe foame, nici pe bataie, nici pe moarte. Trupul are memorie scurta. Carnea doare, dar apoi uita. Dar sufletul, nu. Si stiu ca am vazut batai si orori, orori suferite de altii, care m-au durut si m-au spulberat, m-au spulberat mai mult decat propria mea suferinta. Securitatea, cand a incercat sa ne distruga, a stiut ca la un moment dat sufletul nostru va ceda. Au crezut ca daca trupul este chinuit pana dincolo de limitele rezistentei umane, sufletul este desfiintat, si pot face cu el ce vor. DAR NU ESTE ASA. DACA UN MATERIAL SE RUPE, DACA UN LEMN SE RUPE, ESTE GREU SA-L MAI REFACI. INSA SUFLETUL, DACA ‘SE RUPE’, SA STITI CA SE REFACE. ASA CUM INMUGURESTE UN COPACEL SAU O RAMURA PE CARE AI FRANT-O, ASA INMUGURESTE SUFLETUL. Treptat-treptat, ne-am refacut. Iar cand am iesit de acolo, cand Domnul s-a milostivit sa ne scoata iar la lumina, ‘la invierea cea dintai’, eram puri. caci ne spalasera apele adancului si lacrimile noastre.

DSC06116

Mormantul Parintelui Calciu, Manastirea Petru Voda, aprilie 2013

DSC02120

Mormantul Parintelui Calciu, Manastirea Petru Voda, octombrie 2013

UPDATE 17 noiembrie 2013: Imagini de la parastasul de ieri, savarsit la 7 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Gheorghe Calciu, la Manastirea Petru Voda, pot fi vizualizate aici.

UPDATE 18 noiembrie 2013: Pe blogul scriitorului Razvan Codrescu a fost publicat un material privitor la desfasurarea parastasuului de la Petru Voda, pentru Parintele Gheorghe Calciu. Materialul este semnat de Lucian D. Popescu,  un cunoscut si prieten al Parintelui Calciu, participant la slujba de comemorare din 16 noiembrie. Este o fila admirabila si mirabila, de un  firesc suprem, dl. Popescu notand:  “Dar recunosc că nouă, celor pe care ne numea prieteni (n.n. Parintele Calciu), şi care înaintam pe drumul către Petru-Vodă, ne lipsea mai întîi cădura învăluitoare, umorul viu şi limpezimea certitudinii afective a prietenului nostru. Pentru că ceea ce ne purta la parastas, într-un loc atît de îndepărtat, nu a fost nimic legat de moarte, nici de admiraţia pentru “performanţă” şi, drept să spun, nici de evlavia pe care deja mulţi, cu îndreptăţire, o au pentru părintele Gheorghe. Pe noi ne duceau nuanţele lanului de grîu…Citind intregul articol aici, vom afla povestea intreaga a zilei de 16 noiembrie, parastasul de 7 ani al trecerii Dincolo a unui Mare Roman, a unui Mare Crestin…

6 Comments »

Manastirea Arnota, revelatia unei rezonante in duh

DSC00013

Vedere dinspre poarta manastirii, catre imprejurimi…

Pentru mine, intalnirea cu acest coltisor ce mi-a parut rupt din rai, a fost surprinzatoare si sublima. Nici nu am stiut ca voi ajunge acolo, si nici ceva despre acel loc.

Fiecare manastire, biserica, inmagazineaza propriul duh, impletit cu credinta si piosenia slujitorilor sai. Locasurile sfinte sunt imbibate cu-o anume stare, pe care, cu suflet deschis fiind, o poti uneori cerceta fara vreun  efort – e-un fel de daruire pe care nu trebuie decat s-o primesti. Fiecare intalnire cu locuri sfintite si sfintitoare, lasa urme in noi – unele mai adanci, altele mai superficiale. Eu am descoperit Manastirea Arnota, pe varf de deal oltenesc, cu o bucurie rara, cu induiosare chiar. Acolo, la Arnota, istoria pare sa razbata prin ziduri si sa navaleasca spre inima calatorului intrat pe portile albe. Poti sa nu stii nimic dinainte, si primesti, intelegi, tacand si simtind, doar… Nu trebuie decat sa respiri.

Sub vibratia fierbinte a unei dupa-amiezi de august, am avut revelatia unei rezonante in duh. Simtire scurta, pregustare. Voi reveni cu siguranta, poate mai pregatita pentru intalniri “istorice”… Am gasit totusi luciditatea de-o clipa de a vedea acolo, in pronaosul bisericutei vechi-vechi si vibrande cum n-am simtit vreo alta,   mormantul voievodului Matei Basarab. Si cate n-or fi ramas ascunse ratiunii mele, simturilor mele umane, inundate prea neasteptat de revelatia suprafirii – la Arnota, in scurtul timp pe care l-am avut ragaz de trecere acolo…

Leave a comment »

Un interviu ieri, al Parintelui Savatie Bastovoi cu jurnalistul Alexei Crudu

image-2-copy

Parintele Savatie Bastovoi – desen de Gabriela Mihaita David

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere  (FILIT) de la Iaşi s-a desfasurat în perioada 23-27 octombrie 2013. Evenimentul a fost dedicat întregii industrii editoriale naţionale şi internaţionale. Intre participanti s-a aflat si Parintele scriitor Savatie Bastovoi.

Presa locala ieseana, prin ziarul “Buna ziua Iasi, a preluat, macinat si redirectionat frazele rostite de Parintele Savatie in dupa-amiaza de 27 octombrie, in plenul festivalului: “Uniunea Europeană este ca fosta Uniune Sovietică… Guvernul de la Chişinău minte cetăţenii cu Tratatul de la Vilnius! Sper ca peste zece ani, cand Republica Moldova va fi pregătită să adere la Uniunea Europeană, aceasta să nu mai existe!”  Modul cum a fost oglindita in presa ieseana exprimarea Parintelui Savatie, se poate citi aici.

Ieri, la doua saptamani de la eveniment, Parintele Savatie a acordat un interviu explicativ in exclusivitate ziarului electronic din Republica Moldova – “Deschide.md”, respectiv jurnalistului Alexei Crudu, interviu cu titlul:  “Republica Moldova trebuie să iasă din IUREŞUL MINCIUNII…Interviul poate fi citit integral aici.  Parintele a catalogat drept paranoic atacul asupra sa dupa festival, si a mentionat, intre altele : “Paradoxal, dar conferinţele mele rostite în cadrul Salonului de carte de la Paris din acest an au fost presărate cu metafore şi mai colorate la adresa UE, fapt primit cu aplauze de publicul francez. Poate descopăr un secret, dar după discursul de la Iaşi am fost felicitat de unul din cei mai importanţi intelectuali ai Italiei, prezent în sală, pentru ironia la adresa UE şi critica limbii de lemn la care ne întoarcem.”

1 Comment »

Mihai Eminescu – despre monarhia noastra!

Tocmai am citit un articol care mi-a placut mult : “1000 de ani de eclipsă de Soare la Palatul Elisabeta“, semnat de Adrian Sturdza. Este un articol-impresie, scris la 8 noiembrie 2013, de ziua onomastica a Regelui Mihai, in urma participarii jurnalistului la salutul din curtea Palatului Elisabeta intre Regele Romaniei si poporul care crede in forta si legitimitatea monarhiei la noi.

mihai eminescu

Mihai Eminescu – desen de Gabriela Mihaita David

Ma intorc la Mihai Eminescu, daca in cugetul nostru de azi nu mai suntem capabili sa ne incredem, dupa multii si tristii ani de indobitocire fortata. Caut prin publicistica sa, si desprind o portiune de articol, aparut in ziarul “Timpul” si semnat de marele patriot-jurnalist Eminescu, la 20 decembrie 1878:

“Reacţiune! Reacţionari! Iată cuvintele magice ce trebuie să ne spulbere în ochii ţării, iată acuzarea, pururea reînnoită pe care, deşi s-a discutat de atîtea ori de noi, nu ne vom obosi de a-i arăta adevărata valoare, adică deşertăciunea.

Noi declarăm, şi aceasta din toată puterea convieţiunii noastre, că sîntem liberali în toată întinderea cuvîntului şi în tot adevărul său.

Toate libertăţile înscrise în Constituţia noastră le iubim şi le sprijinim; departe de-a urmări răsturnarea lor, le-am apăra, din contra, împotriva acelor ce ar voi să se atingă de ele. Ni s-a imputat că am vorbit în ziarul noastru de modificarea legei electorale. Însă am făcut-o nu pentru a răpi sau a restrînge drepturile alegătorilor, ci tocmai pentru a ne întoarce la spiritul Constituţiei, ce este strîmbat, şi pentru a garanta pe cît se poate mai mult libertatea alegerilor.

Noi, iniţiatorii şi propagatorii acelor libertăţi de a căror dezvoltare ne bucurăm astăzi, n-avem nimic de căutat înapoi. În ţara noastră nu există legitimişti, nici orleanişti, sau imperialişti sau clericali; nu avem o nobleţă, nici privilegiuri de reconstituit. De asemenea, nu avem republică de răsturnat, nici monarhie de restabilit. Posedăm din fericire o Constituţiune şi o dinastie la care ţinem.

Aceea ce nu voim este sufragiul universal, sînt aspiraţiunile republicane, despotismul şi opresiunea prin mulţime, radicalismul şi demagogia.

Este incapacitatea erigiată în titlu de merit, prostia şi neştiinţa brevetate ca titluri de recomandare.

Ceea ce combatem este împresurarea prerogativelor puterii executive de către Camere, cari nu mai sînt supuse nici unui control mai presus de dînsele, şi în genere împresurarea atribuţiunilor reciproce ale puterilor statului precum sînt stabilite de Constituţie.

Este violarea legii fundamentale prin înţelegeri, după convenienţele momentului, între miniştrii şi reprezentanţii din Adunări, anulînd astfel răspunderea miniştrilor, furişaţi tiptil la dosul Corpurilor legiuitoare.

Respingem încercările de a reduce rolul înalt al suveranului la acel al unui  preşedinte  vremelnic de republică, mărginit la subsemnarea şi sancţionarea decretelor, respingem forma republicană şi, mănţinînd neatinse toate prerogativele şi toate mărginirile constituţionale ale puterii domnului, cerem totodată cea mai deplină şi cea mai largă întrebuinţare a dreptului su veran de veto, atunci mai ales cînd miniştri şi Camere, în înţelegere, calcă Constituţia.

În rezumat, respingerea a tot ce este republică, mai mult sau mai puţin deghizată, şi conservarea Constituţiei cu monarhia constituţională ce avem, iată statornicele noastre principii.

Dacă acei ce zilnic proclamă liberalismul lor au principii mai liberale decît aceste, atunci recunoaştem că sîntem rămaşi înapoi, dar totodată cată să mărturisim că, de cîte ori se vor face încercări de a păşi peste limitele libertăţilor şi aşezămintelor noastre constituţionale, noi ne vom face reacţionari, în adevăratul si binefăcătorul înţeles al cuvîntului.”

3 Comments »