anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Carte postala pascala cu Regina Maria a Romaniei, anii 1920

regina maria_pasti

Advertisements
6 Comments »

Irineu Protcenco – iconarul tacerii, iconarul smereniei

Pictorul bisericesc Teodor Păltinean, intr-un interviu (ce se poate citi integral aici) publicat in aprilie 2013, aducea in discutie numele unuia dintre cei mai de seama, prin statura desavarsirii duhovnicesti-artistice, dar si dintre cei mai putin (re)cunoscuti iconari pe care Romania si ortodoxia moldo-ucraineana i-a avut: Irineu Protcenco (1888-1953). Relata in interviu astfel : “Părintele Sofian (n.n. Boghiu) mi-a vorbit despre felul în care se zugrăveşte în Muntele Athos. «Acolo se pictează cu post şi rugăciune, frate Teodor», îmi spunea dânsul. Şi, într-adevăr, am văzut ce înseamnă lucrul acesta în pictura lui Irineu Protcenco, după mine cel mai mare pictor de icoane de la noi, ceva mai realist, executată cu post şi rugăciune. Aşa trăia el icoana. Această pictură se deosebeşte de cea făcută de cei care nu posteau. Se vede duhul unei asemenea lucrări. O icoană «se trăieşte» intrând într-un anumit duh. Şi acel duh este ceea ce se aşază, cu mâna pictorului, pe chipul sfântului. Icoana este o minune care face minuni. Părintele Sofian picta uneori chiar în timpul Sfintei Liturghii. După mine, pictura bisericească ar trebui făcută numai de monahi. Pentru că noi, pictorii laici, chiar dacă am vrea, de multe ori nu putem avea trăirea pe care o au ei. Şi mai cred că cele mai frumoase icoane se fac în Postul Mare, când smerenia şi rugăciunea sunt mai profunde. Se spune că în ultimele zile de viaţă lui Irineu Protcenco i s-ar fi arătat Maica Domnului şi i-ar fi mulţumit pentru felul atât de frumos în care i-a pictat chipul.

Personal, “l-am descoperit” pe Irineu Protcenco, prin forta magnetica a unei iconite zarite pe fuga in magazinul de obiecte bisericesti din Biserica Sfantul Antonie – Curtea Veche din Bucuresti, in vara anului 2013. Mersesem acolo sa vad icoana Sfintei Parascheva, pictata de Parintele Arsenie Boca, ce se afla ca un tablou separat pe peretele din stanga altarului, al bisericii… Pur si simplu, la iesirea din biserica,  privirea mi-a fost atrasa de acea reproducere in forma mica a unei icoane cu Maica Domnului reprezentata fara Prunc (este, deci, Fecioara dupa Rastignirea Fiului Sau…), cu mainile impreunate si ochii privind spre Inalt, cu lacrimi scurgandu-i-se pe obraz. Am avut instantaneu impresia unui deja-vu, si este foarte posibil ca acea icoana sa o fi vazut si alta data. Insa in acel moment m-am apropiat de chioscul-magazin, in care numai acea icoana parea ca exista in ochii mei (desi atatea erau insirate privitorilor…) si am simtit nevoia sa o cumpar. Nu imi sta in fire sa cumpar reproduceri de icoane, insa de acea data totul a fost magnetic. Icoana, de marimea unei palme mai zdravene de om, avea imprimata pe lemnul ei frumos chipul – cu expresia unei dureri infinite – al Maicii Domnului. Am hotarat sa o daruiesc fiului meu.

La momentul acela nu stiam cine este autorul icoanei, cum se numeste ea… O prietena buna, din descrierea mea, m-a lamurit: “este icoana – Tanguirea Maicii Domnului“. Apoi am cautat pe Internet date despre ea. Asa am ajuns la Irineu Protcenco. Si, mai departe, la ceea ce se stie (si cat de putin se stie…) azi despre el. Am strans in sinteza, intr-o pagina anterioara de blog, datele biografice si artistice generale despre iconarul, devenit la sfarsitul vietii, schimonahul pictor Irineu Protcenco (cititi aici).

DSC02981

Icoana “Tanguirea Maicii Domnului” – copie dupa icoana originala a iconarului IRINEU PROTCENCO

In octombrie 2013, stiind deja ca Irineu Protcenco a pictat interiorul Paraclisului de la Manastirea Sihastria din jud. Neamt, am avut intentia sa il vizitez, sa vad intreaga pictura. Din nefericire am ajuns prea tarziu, seara, si paraclisul era incuiat. Neavand posibilitatea sa raman pana a doua zi, am ratat sansa de a vedea partea de pictura a ultimior ani de viata ai iconarului tacerii (caci tacerea totala si postul negru l-a insotit in toata perioada pictarii…), asa cum ne-a lasat-o mostenire, aici in Romania. Insa am mers din nou in cimitirul manastirii, unde am avut ocazia sa vad mormantul iconarului (foto mai jos). Acolo, in cimitirul de la Sihastria, personal am avut trairi speciale, atat in toamna lui 2009 (cand l-am vizitat intaia oara), cat si in toamna anului 2013…

DSC02175

Vedere cu cimitirul Manastirii Sihastria (jud. Neamt) unde a vietuit Irineu Protcenco in ultmii sai 7 ani de viata

DSC02179

Mormantul pictorului schimonah IRINEU PROTCENCO, din cimitirul Manastirii Sihastria

Nu stiu sa spun daca e “intamplare” sau nu… dar de curand, o noua reproducere a icoanei “Tanguirea Maicii Domnului” a ajuns la mine sub forma de dar – de la Chisinau (foto de mai sus). O bucurie mare! Si tot de-acolo, o enciclopedie nepretuita, aparuta in august 2013, sub coordonarea academicianului Andrei Esanu: “Manastiri si schituri din Republica Moldova” (Academia de Stiinte a Moldovei, Institutul de Studii Enciclopedice, Chisinau, 2013). Stiind ca iconarul Irineu Protcenco a pictat ani buni in Basarabia si ca parte din picturile lui se (mai) gasesc in unele biserici si manastiri de acolo, am cautat date in aceasta enciclopedie. Din nefericire, nu am gasit! Nici la indicele de nume al cartii nu apare numele Irineu Protcenco. Si totusi, el a fost unul dintre cei mai desavarsiti pictori crestini ai perioadei sale… De curand am verificat si la doua librarii de specialitate din Bucuresti (la Libraria Sofia si la Libraria Bizantina), daca s-a editat vreodata vreo monografie sau vreun album dedicat pictorului Irineu Protcenco. Raspunsul a fost negativ. Cu toate ca sunt multi cei care au vazut in viata lor icoana “Tanguirea Maicii Domnului”, sau alte icoane neasemuite (cum este si icoana “Ecce Homo” cu Iisus cel cu cununa de spini, tot la Manastirea Sihastria), practic mai-nimeni nu a auzit vreodata de Irineu Protcenco. Personal, am verificat aceasta in ultimele luni de zile. Pe site-ul poetului Marius Ianus, cel care strabate in aceste zile de Post, cu o cruce in spate, pe jos, Romania, am vazut insa cartea sa de versuri, “Vino, Măicuță! Flori duhovnicești pentru Măicuța Domnului“, purtand pe coperta icoana “Tanguirea Maicii Domnului“, a lui Irineu Protcenco…

2 Comments »

“Chisinaul de seara”…

Am primit in dar o cutie de bomboane produse la Chisinau de fabrica de dulciuri de acolo, “Bucuria”. Privind cutia dar si textul (de mai jos) de pe spatele ei, am avut momente de  nostalgie…Nostalgie dupa radacinile noastre comune…

Daca esti locuitor al orasului, sau poate ai locuit aici candva si vantul timpului te-a dus departe-departe, insa inima ti-a pastrat amintirile dulci, te vom ajuta sa-ti revii in memoria ta. Oras falnic si maret, bogat in oameni, traditii, istorie. Fondat in anul 1436 si situat pe cele 7 coline ale sale. Bine ai venit! Suntem bucurosi sa impartasim cu tine caldura inimii noastre, care ne-o daruie orasul iubit, Chisinau.

DSC02989

DSC02991

Am trecut cu gandul de la bomboanele din Basarabia, la o carte si un film cu acelasi titlu (volumul I), care m-au zguduit profund, cu ceva vreme in urma: “Sa nu ne razbunati“. Ipostaze deloc dulci, ci amare pana la osul celor mai cumplite dureri. Despre marturiile celor pe care i-a intervievat pe durata catorva ani, pentru a reconstitui o parte din istoria noastra romaneasca de dincoace si de dincolo de Prut, Parintele Moise Iorgovan de la Manastirea Oasa, cel care, strabatand Basarabia, a reconstituit povestea unei bucati de Romanie care a suferit grozav, spunea intr-un interviu din 2012:

Intervievator:  Seria “Să nu ne răzbunaţi!” debutează cu un volum de mărturii despre deportările românilor basarabeni, care vine la pachet cu trei filme complementare. Ele se află deja pe piaţă. De ce aţi început cu Basarabia?

Parintele Moise:  Pentru că Basarabia sub comunism este pentru noi aproape necunoscută, pentru că şi cronologic, basarabenii au fost loviţi primii de comunism, şi pentru că acolo comunismul a fost mai dur decât la noi. Despre suferinţele românilor dintre graniţele României de azi s-a scris şi s-a vorbit destul de mult, dar despre ce au pătimit basarabenii ştim foarte puţin. Între filmele cu Basarabia va fi şi unul despre prigoana religioasă, care acolo a fost devastatoare: din 1.200 de biserici, 200 au mai rămas deschise sub comunism; un preot la 10-20 de sate. Şi a fost dublată de persecuţia pe motive etnice, căci românii din Basarabia trebuiau rusificaţi. Limba română, identitatea românească, alfabetul latin, istoria românească au fost lovite cu forţa urii. Abia când stai de vorbă cu oamenii care au prins evoluţia răului de la început, îţi dai seama prin ce au trecut basarabenii, şi că Basarabia este cea mai mucenicită parte a pământului românesc. Spunea undeva Grigore Vieru un adevăr cutremurător: “Puneţi una lângă alta petele de sânge de pe cămăşile noastre şi veţi avea harta Basarabiei”. E o minune că după ce au trecut prin acest proces de deznaţionalizare şi ateizare, într-o parte dintre ei, au mai rămas vii credinţa şi românismul. Ar trebui să le aflăm drama şi să ne purtăm cu ei cu mai mare delicateţe şi înţelegere. I-ai scos din incendiu şi le reproşezi că sunt pe trei sferturi arşi! Dar cum să fie altfel decât mutilaţi? Am să vă spun ceva, care poate o să tulbure pe multă lume: într-un fel, e mai bine că re-unirea noastră s-a amânat. Şi acum, dacă s-ar face unirea, i-am dezamăgi cumplit pe basarabeni.”

Leave a comment »

Recuperari nationale inestimabile: Drumul Crucii…

Prima lansare a cartii aparute cu patru luni in urma, “Drumul Crucii” si vizionarea unui film de exceptie, “Evadat din gulag” au format evenimentul dedicat foştilor deţinuţi politic, “Destine pe drumul crucii“, gazduit pe 16 ianuarie 2014, la Teatrul de pe Lipscani (Sala Rapsodia), din Bucuresti. Evenimentul face parte din campania Asociaţiei ROST, desfăşurată în ultimii 11 ani, “pentru recuperarea adevăratei istorii româneşti de sub comunism, recunoaşterea jertfelor celor din rezistenţa anticomunistă, canonizarea sfinţilor din închisori şi pentru repunerea în circuitul public a unor valori naţionale autentice, care prea multă vreme s-au aflat sub obroc din motive politice.

Peste cateva zile, evenimentul va avea loc in al doilea mare oras din tara, la Cluj Napoca:

 

destine pe drumul crucii - CLUJ

Aurelian State – un adevărat erou
de Alexandru Salcă

(Articolul de mai jos este preluat de aici, pentru o introducere in problematica evenimentului):

“Printre mulți oameni de calitate cu care am fost hărăzit să conviețuiesc în acea blestemată Zarca (n.n. de la inchisoarea din Aiud), o închisoare veche de pe vremea Mariei Tereza, am avut mulți colegi la care mă voi opri pe rând, în măsura efectului psihologic lăsat asupra mea.

Voi începe cu profesorul Aurelian State. El s-a născut în județul Câmpulung-Muscel. Era absolvent al școlii normale, fiind învățător. Face școala militară, obținând gradul de sublocotenent în rezervă. Începutul războiului îl găsește concentrat, pleacă pe front. Parcurge toate etapele războiului de la Nistru până la Caucaz, luptă fără frică, angajându-se total în cele mai grele acțiuni. Deseori, inamicul punea serioase probleme și cuiburi de rezistență, care, prin metodele clasice erau greu de distrus.

În aceste situații se făcea apel la voluntari. State era întotdeauna în fruntea listei, iar în urma lui cei mai curajoși subofițeri și ostași se aliniau. După ce cercetau foarte temeinic poziția inamicului, treceau la atac prin surprindere, paralizând inamicul și cucerind poziții cheie. Cele mai importante acte de eroism le-a avut în jurul Sevastopolului. Cu ajutorul grupului de voluntari, condus de Aurelian State, a făcut posibilă cucerirea fortăreței Sevastopol. Această victorie i-a adus lui State cea mai înaltă decorație a Armatei Române “Mihai Viteazul”. După cucerirea Sevastopolului, unitatea lui State și-a continuat înaintarea spre Caucaz. Aici, State primește o misiune foarte riscantă. Lupta cu partizanii, care era foarte dificilă, lupta cu forță în uniformă se ducea după toate regulile războiului. Dar cea de partizani nu-ți oferea nici o șansă de apărare. Pe partizani nu-i puteai distinge de populația civilă; aceștia atacau prin surprindere și erau ascunși de localnici. Uneori și localnicii cădeau sub gloanțele partizanilor, fiind bănuiți de colaborare cu inamicul. Locotenentului de rezervă Aurelian State i-a fost foarte greu până a reușit să-și organizeze un serviciu de informații în rândul localnicilor, care nu toți simpatizau cu partizanii și se temeau de întoarcerea armatelor sovietice. Relatările locotenentului State erau foarte captivante și te țineau cu sufletul la gură. Avea și o memorie fidelă și foarte talentat povestitor și analist al situației al cărei participant a fost. Între timp au preluat rușii inițiativa după dezastrul de la Stalingrad, unde gerurile cumplite au demoralizat armatele româno-germane, motoarele avioanelor și ale blindatelor nu mai porneau. Peste toate acestea a venit și trădarea Japoniei, care a încheiat pactul de neagresiune cu Rusia, permițând rușilor să-și retragă cele 100 de divizii din Manciuria și să le arunce în luptă la Stalingrad, realizând încercuirea trupelor germano-române, care, datorită gerului, lipsei de aprovizionare și oboselii nu au mai putut rezista și feldmareșalul Friedrich Paulus, comandantul Armatei a VI-a germană, a capitulat. Puțini au scăpat din acea încercuire, mulți ostași aveau degerături și erau bolnavi. Povestirile lui Aurelian State continuă cu retragerea din fața ofensivei sovietice. În această retragere el va avea un rol, trupele române din Crimeea s-au retras în portul Sevastopol, unde așteptau numeroase vase care să le îmbarce pentru întoarcerea în țară. Aceasta se întâmpla în primăvara anului 1944. Pentru a se asigura îmbarcarea trupelor era nevoie de o grupă de mitraliere care să-i țină pe ruși pe loc, să nu pătrundă în incinta portului. Pentru această operațiune era nevoie de oameni de sacrificiu, de voluntari. Și de această dată ofițerul în rezervă Aurelian State se oferă, cu mai mulți curajoși, conștienți fiind că în cele din urmă vor fi uciși în luptă sau, în cel mai bun caz, vor cădea prizonieri. După ce s-au instalat cu mitralierele în poziții strategice, au deschis focul asupra pozițiilor rusești, oprindu-le pătrunderea în rada portului, până ce toate trupele s-au îmbarcat și au ieșit în larg. Odată misiunea încheiată, voluntarii lui State au încetat focul și s-au predat rușilor. Fiind luați prizonieri, au fost îmbarcați într-un tren de marfă cu care au călătorit aproape două săptămâni până au ajuns în lagărul Oranki din Siberia. Aici, după multe investigații, a fost identificat că a luptat contra partizanilor. Va fi judecat de un tribunal militar și condamnat la 25 de ani de mună silnică. State, după proces, este trimis în alt lagăr, să-și execute pedeapsa. În acel lagăr majoritatea condamnaților erau germani, ofițeri cu grade superioare. Această mutare i-a făcut un serviciu. El, care cunoștea limba germană, aici, între nemți, s-a apucat de conversat, aprofundându-și cunoștințele lingvistice și literare. În același timp, el fiind dotat cu înclinații spre cultură, a împărtășit și germailor cultura poporului român. Profesorul State, cum îl numeau germanii, a stat zece ani în acel lagăr, până în 1955, când au fost eliberați cei condamnați din lagărele rusești. În urma vizitei lui Konrad Adenauer la Moscova, State putea opta atunci pentru Germania, dar s-a întors acasă să-și vadă mama și țara pentru care a făcut atâtea sacrificii. Nu bănuia ce-l așteaptă atunci în țara lui dragă. Se stabilește la București, își continuă cursurile de limbă germană, devine profesor de limba germană. Dar cum era o fire de luptător neînfricat, ia legătura cu anumiți luptători din rezistență și din prizonierat. Urmărit permanent de Securitate, el care avea și o fișă încărcată din Rusia, în 1958 este arestat și dus la Ministerul de Interne. Acolo este supus unor torturi cumplite ca să-și declare activitatea pe care a făcut-o împotriva statului și complicii pe care îi are. A rezistat câteva săptămâni la tortură, dar își dădea seama că într-o zi nu va mai putea îndura. Și, cum nu accepta să-și desconsipre camarazii, a studiat un plan.

Când îl duceau la anchetă, trecea printr-un coridor care avea un geam fără gratii; acest geam dădea într-o curte interioară. L-a ochit bine și și-a calculat mișcările cum să sară când va fi deschis. Ocazia s-a ivit curând și, ca un atlet ce era, a sărit de la etajul șase în gol. Când a luat contactul cu solul, corpul său s-a frânt în mai multe părți, fruntea, bărbia s-au crăpat, nasul s-a rupt, o mână s-a fracturat în mai multe locuri, la fel bazinul și un picior rupt în mai multe locuri. Așa tocat cum era, după izbitura cu solul, și-a pierdut cunoștința, a fost transportat la Spitalul Central.

O echipă de medici s-a pus pe treabă și a reușit să-l salveze. După mai multe luni s-au sudat fracturile datorită îngrijirilor medicale. În final un picior i-a rămas cu șapte centimetri mai scurt, de asemenea și o mână. La bărbie avea o cicatrice, la fel la bazin și la frunte, nasul mai avea nevoie de operație pentru a căpăta formă de nas. Asupra lui avea două cârje, ca să se poată deplasa. Cu toată grozăvia accidentului, avea un moral de invidiat. Colonelul Crăciun, în loc să-l ducă la spitalul închisorii, l-a dus la secția de exterminare Zarca. Șederea mea cu State în celulă a fost o plăcere. El era foarte volubil și un povestitor neîntrecut. Era ajutat de o memorie excepțională. După mai multe luni ne vom despărți cu multe regrete. Între noi se stabilise o adevărată prietenie. După ce ne-au separat am căutat să mai aflu ceva despre el, dar a fost imposibil. După trei ani, în 1964, ne-am reîntâlnit în trenul ce ne ducea spre casă, eu la Brașov, iar el la București. În libertate nu ne-am mai văzut. Am aflat de la alți frați de suferință că este profesor de germană în București și apoi, prin “Europa Liberă”, că are probleme cu Securitatea lui Ceaușescu, care l-a arestat și ucis în beciurile lor. M-a întristat mult dispariția acestui adevărat erou.”

(extras din:   Alexandru Salcă – În zeghe printre sfinți. Memorii II, Editura Transilvania Expres, Brașov, 2000, pp. 189-192)

Leave a comment »

Camine dragi ale Reginei Maria a Romaniei…

Camine dragi ale Reginei Maria a Romaniei:  Castelul Bran

curte castel bran

Curtea interioara a Castelului Bran, in vremea cand il locuia Regina Maria

bran sept 1924

Regina Maria intr-o fereastra a Castelului Bran, 1924

bran_c_zi

Camera de zi a apartamentului Reginei Maria din Castelul Bran

bran-cu taranii

Regina Maria si fiica mezina, Principesa Ileana, alaturi de un grup de tarani – in curtea Castelului Bran, cca. 1926

 

Camine dragi ale Reginei Maria a Romaniei:  Castelul cu gradini terasate de la Balcic (azi teritoriu bulgaresc)  – “Tenha Juvah”:

balcic2

Regina Maria, pe terasa de jos a vilei Tenha Juvah, care dadea pe tarmul Marii Negre (azi, tarmul s-a largit mult fata de anii 1920-1930)

balcic1

Regina Maria cu florile ei dragi (crinii) din gradinile etajate ale Castelului Tenha Juvah de la Balcic

balcic3

Camera de zi a Reginei Maria din Vila sa de la Balcic, in vremea cand locuia, verile, acolo

Leave a comment »

Romanism

In incinta Manastirii Sinaia, mai exact in curtea bisericutei celei vechi, pe o latura a cladirilor, se gaseste cavoul-mausoleu al lui Take Ionescu,  politician si orator recunos­cut in epoca, fost prim ministru in perioada primului razboi mondial si care a avut un rol major in infaptuirea unirii Tarilor Romane. Activitatea publica a lui Take Ionescu a fost axata in perioada primului razboi mondial pe ideea reintregirii nationale, iar dupa razboi pe ideea aliantei defensive a statelor din Rasaritul Europei.

In cele doua camere ale cavoului-mausoleu se gasesc doua reprezentari iconografice de exceptie, semnate de artistul Costin Petrescu – unul dintre cei mai prolifici si respectati artisti ai epocii (care a pictat scenele  istorice de anvergura-frescele de la Ateneul Roman, cel care a conceput coroana Reginei Maria purtata la incoronarea de la Alba Iulia din 1922, cel ale carui picturi decoreaza si astazi Castele Peles, Pelisor, Palatul Cotroceni, etc.). Cele doua fresce din cavoul de la Sinaia (foto mai jos), sunt:  Sfantul Mare Mucenic Dimitrie  si Maica Domnului – Oranta. In paranteza fie spus, Costin Petrescu i-a fost profesor si indrumator in lunile de practica si Parintelui Arsenie Boca, dupa absolvirea de catre acesta a Facultatii de Bellearte de la Bucuresti, si au pictat impreuna, in 1938/1939, biserica din Bixadul Oltului – judetul Covasna (link aici).

DSC02917

Fresca – Fecioara Maria, autor Costin Petrescu – in cavoul lui Take Ionescu, Sinaia

DSC02914

Fresca – Sf. Dimitrie, autor Costin Petrescu – in cavoul lui Take Ionescu, Sinaia

Ceea ce este insa cel mai emotionant in cavoul politicianului Take Ionescu, sunt fragmentele sale de discurs, din perioada intaiului razboi mondial, incrustate in pereti (foto mai jos). Generatia din care facea parte si al carei reprezentant devenise, era generatia despre care Ionescu declara in 1915, ca: “N-are doar sarcina de vitejie de a smulge cu sabia hotarele naturale, ci are si sarcina cuminteniei de a se transforma ea insasi, ca sa iasa nu numai o alta Romanie geografica, dar si o alta Romanie sufleteasca. Nu e destul sa fie numai in statistici cauza nationala, trebuie sa fie si in suflete.

DSC02918

Bustul lui Take Ionescu, cavoul de la Manastirea Sinaia

 “Cred in victoria noastra, cum cred in Lumina Soarelui!” (decembrie, 1916, Take Ionescu)

Mai multe extrase din discursurile lui Take Ionescu cititi mai jos – in sculptura de pe peretii mausoleului, executata de sculptorul Emil W. Becker:

DSC02924 DSC02920 DSC02921 DSC02922 DSC02923

 

Leave a comment »

Pregatiri pentru aniversarea centenarului Marii Uniri – din anul 2018…

Istoricul dr. Diana Mandache a publicat la 19 martie 2014, in ziarul Adevarul, un articol deosebit de interesant pe marginea temei ROMANIA MARE, cu titlul “Basarabia. Putere şi simbol” (care merita parcurs!) si din care am extras si reinserez mai jos doua fotografii din Arhivele Nationale ale Romaniei, in care apar Regina Maria si Regele Ferdinand – reintregitorii, in timpul primei lor vizite in Romania reintregita, in partea de peste Prut, in luna mai a anului 1920.

queen marie chisinau 1

Sosirea la Chişinău a familiei regale romane: Regele Ferdinand, Regina Maria si fiica lor cea mare, Principesa Elisabeta – 20 mai 1920

Din acelasi text al Dianei Mandache,  citez:

Regele Ferdinand a avut o statuie la Chişinău realizată de sculptorul Oscar Han, inaugurată oficial abia pe 5 februarie 1939, în cadrul unui ceremonial religios dar şi unul al discursurilor oficiale. Regele Ferdinand a reprezentat simbolul împlinirii aspiraţiilor naţionale, presa vremii consemnând: „basarabenii au ţinut să pomenească amintirea nemuritoare a Marelui Rege Ferdinand, Întregitorul, prin chip de aramă, în inima Basarabiei, tot ca un semn al neasemuitelor lor credinţe româneşti. Cele două mari icoane ale neamului, Ştefan cel Mare şi Regele Ferdinand, una amintind zbuciumul eroic al Neamului, alta Gloria lui, vor fi cele două măreţe şi veşnice amintiri, către care se vor închina toate rândurile de vieţi româneşti, ce se vor perfira pe acest colţ de pământ”.

Despre o amintire a unui – pe atunci copil – in legatura cu emotionanta lui intalnire cu Regina Maria la Chisinau, in 1920, am redat aici.

queen marie chisinau 2

Regina Maria – vizită la o cantină a săracilor din Chişinău, 20 mai 1920

La 29 martie 2014, jurnalistul Victor Roncea, sub titlul: “Asociatia Civic Media si Basarabia-Bucovina.Info declanseaza pregatirile pentru Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. Istoricul basarabean Mihai Tasca propune un plan de actiune” – informa pe site-ul “ziaristionline.ro”, asupra demararii unei ample actiuni aniversare pentru anul 2018, din care citez mai jos numai prima parte (articolul complet se poate citi aici):
La Conferinţa aniversară “Basarabia şi Aliaţii incompatibili”, desfasurata pe 25 martie (2014) la Casa Academiei impreuna cu prof. dr. Larry Watts şi prof. dr. Ilie Bădescu, presedintele Civic Media, asociatie aflata intr-un parteneriat cu Basarabia-Bucovina.Info  – unde urmeaza sa publice in serial, cu sprijinul CNSAS si ANIC, lucrarea  “Martirii Unirii in Arhivele Secrete” – , a propus reprezentantilor lumii academice prezenti declansarea unui program de actiune coerent in vederea pregatirii apropiatei sarbatori a 100 de ani de la Marea Unire. Profesorul Ilie Badescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Romane, a imbratisat ideea urmand sa transmita conducerii Academiei un proiect in acest sens. In acelasi timp, de peste Prut, deja a venit primul semnal public pe aceasta tema, emis de prof. dr. Mihai Tasca, care prezinta un plan de actiune pe puncte, la care subsemnam cu grabire, plan care trebuie preluat de forurile responsabile de dincoace de Prut, extins si pus in aplicare intr-un cadru organizat, din care sa nu lipseasca academicieni, istorici, sociologi, diplomati, jurnalisti din intreg spatiul romanesc, de la stanga Prutului si Nistrului, de la dreapta Tisei, de la nord de izvoarele Siretului si de la sud de Dunare. Ideal, dupa parerea noastra, ar fi sa urmam modelul Comisiilor Biroului Pacii, destinat afirmarii drepturilor istorice ale romanilor, Birou organizat in 7 comisii: I – istorică; II – presă şi propagandă; III – etnică, biologică şi statistică; IV – politică; V – juridică; VI – economică; VII – financiară si din care faceau parte numeroase personalitati, cu precadere istorici, dintre care amintim, cu ajutorul profesorului Gh. Buzatu, pe urmatorii: Gh. Brătianu, C. C. Giurescu, Vladimir Dumitrescu, I. Lupaş, I. Nistor, Gh. Fotino, Victor Papacostea, I. Petrovici ş.a. (Comisia I); Alexandru Marcu, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Pamfil Şeicaru, I. Simionescu ş.a. (II); Silviu Dragomir, Anton Golopenţia, Sabin Manuilă, Simion Mehedinţi, Vintilă Mihăilescu, Valer Pop, Romulus Vuia ş.a. (III); Eftimie şi Ervin Antonescu, Gh. Barbul, N. Daşcovici, Gh. Davidescu, Romulus Dianu, Gh. Fotino, Mircea şi Horia Grigorescu, Gh. şi Radu Meitani, Al. Oteteleşanu, Valer Pop, Gh. Sofronie, Pamfil Şeicaru, I. G. Vântu, Ovidiu Vlădescu, Virgil Veniamin ş.a. (IV); Eftimie şi Ervin Antonescu, Ion Finţescu, D. D. Gerota, Radu Meitani, Al. Oteteleşanu, Ilie Popescu-Spineni, Gh. Sofronie, I. G. Vântu, Ovidiu Vlădescu ş.a. (V); C. Buşilă, Grigore Antipa, Eftimie Antonescu, Victor Bădulescu, Valeriu Bulgaru, I. Christu, N. Cornăţeanu, D. D. Gerota, Aurel Gociman, Gh. Ionescu-Siseşti, I. Lapedatu, Gh. Leon, M. Nasta, Gh. Strat ş.a. (VI); N. Stoenescu, Mircea Vulcănescu, Victor Bădulescu, I. Lapedatu, M. Nasta, Gh. Leon ş.a. (VII) (Vedeti prof. univ. dr. GH. BUZATU Exclusiv pentru Ziaristi Online : DREPTURILE ŞI INTERESELE PERMANENTE ALE ROMÂNIEI DIN PERSPECTIVA REGLEMENTĂRILOR INTERNAŢIONALE ŞI A REALITĂŢILOR ISTORICE ŞI GEOPOLITICE[1]) Propunem asadar crearea Comitetului de Actiune pentru Basarabia, Bucovina si Marea Unire la 100 de ani. Fie ca fiecare roman apt de munca in folosul natiunii sa-si aduca rodul mintii si al bratelor pentru a reafirma pe plan stiintific si diplomatic, la nivel national si european, drepturile noastre naturale in spatiul istoric si etnic romanesc, la Centenarul Marii Uniri.”

 

Leave a comment »

Gandul zilei…

regina_maria_flori

Regina Maria a Romaniei, anii 1920

,,Iubirea este cea mai mare problema in viata unei femei, si, cum de la inceputul lucrurilor se pare ca ea a fost aleasa de natura sa fie purtatoarea poverii, nici legile, nici morala, nici exigentele societatii n-au fost vreodata in stare sa i-o rezolve.

 
Regina Maria a Romaniei 

Love is the great problem in woman’s life, and as from the beginning of things nature seems to have signaled her out to be the burden bearer, neither laws nor morals nor the exigencies of society have ever been able to solve that burning question for her.” (textul original, in engleza)

Leave a comment »