anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Doxologia: “Părintele Rafail Noica – Când și cum răspunde Dumnezeu cererilor noastre?”

Leave a comment »

Sf. Ap. Andrei

2 Comments »

Azi, acum 27 de ani, pleca la Domnul Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului…

Extrase din lucrarea “Recenzie, rezumat si comentar la <<Cararea Imparatiei>>” – de preot iconom stavrofor Nicolae Streza, Ed. Credinta Stramoseasca, 2007:

“L-am cunoscut la Manastirea Brancoveanu din 1942 si pana la plecarea la Prislop, unde l-am cautat in vacanta Pastilor , in 1949, apoi iarasi l-am cautat si la Bucuresti, si la Draganescu. Am fost martorul desfasurarii marii miscari de redesteptare religios-morala, de la Sambata de Sus, din jud. Fagaras. Am participat la zeci de Sfinte Liturghii savarsite de Parintele Arsenie ca nimeni altul; imi aduc aminte cum rostea cuvintele, de la Sf. Diac: <<Luati mancati…>> si cele de la Sfantul Potir” <<Beti dintru acesta toti…”, plansul acela mistic, unic, la Sfanta Epicleza, cum n-am mai auzit la nici un liturghisitor, pana azi. Am ascultat zeci de predici, fie in biserica manastirii, fie afara, la umbra marelui copac de langa biserica, si apoi la altarul din mijlocul padurii, construit dupa planul sau. L-am auzit predicand la Fagaras, la Brasov – cand a vorbit despre “Calul Rosu”. L-am auzit la Draganescu, dand sfaturi celor ce-l cautau, si mi-am insemnat multe din cuvintele sale, din aceste teologumene si apoftegme, pe care le-am publicat in lucrarea <<Marturii despre Parintele Arsenie>> (Sibiu, 2003). Astfel, oarecum, mi-am insusit o anumita intelegere a lucrarii si duhului Parintelui Arsenie, ce strabate din tot ce ne-a lasat, ca zestre spirituala si duhovniceasca. Toate acestea ma indeamna sa scriu aceasta carte.”

***

“Personal, am afirmat adeseori, ca unul ce l-am ascultat pe Parintele Arsenie, predicand, de zeci de ori la Manastirea Brancoveanu, la Brasov, la Fagaras, la Sibiu si in satul natala Ludisor, ca una este sa citesti predicile Sale tiparite, si alta a fost sa-i asculti cuvantul inaripat si plin de duh si de patos crestin ortodox, si de profunzime evanghelica, invatand <<ca unul care are putere>> (Matei, 3, 29) adeseori, glasul sau tunand si din ochii sai parea ca izvorasc fulgere – impotriva pacatului si decaderii omului – si iarasi glasul melodic si plin de iubire pentru noi, multimea credinciosilor, care-l ascultam <<uimiti de invatatura Lui>> (Matei, 7, 28).

De aceea, citirea predicilor din <<Cuvinte vii>> trebuie facuta in liniste, cu credinta, cu evlavie si cu meditatia necesara, dar si cu examinarea constiintei – cum stam noi duhovniceste si obiectiv – fata de aceste invataturi, si ce hotarare luam pentru schimbarea, transformarea si transfigurarea vietii noastre crestine si ortodoxe. Citirea lor nu seamana unei lecturi obisnuite, ci presupune un efort intelectual, spiritual, avand alaturi Sfanta Scriptura sau cel putin Noul Testament, pentru a le intelege si apoi a le pune in practica vietii duhovnicesti.

***

“Ca incheiere a acestor consideratii, afirm cu toata convingerea si constiinta preoteasca, despre parintele Arsenie, ca s-a incadrat si manifestat toata viata – in a doua jumatate a veacului XX -, prin traire, prin fapte si cuvantari, ca unul dintre cei mai mari oratori bisericesti ai Bisericii Ortodoxe Romane, asemenea Apostolilor si Sfintilor Parinti. Dovada multimile de credinsiosi din toate paturile sociale, care alergau sa-l asculte, si a provocat miscarea unica si originala de la Manastirea Brancoveanu, din Tara Romaneasca.

Sfintia Sa a desfasurat in mijlocul neamului nostru si a drept-credinciosilor crestin-ortodocsi <<misiunea majora a preotiei, a propovaduirii lui Hristos-Dumnezeu adevarat si Om adevarat, precum si a sfintirii omului, ca sa aiba pacea lui Dumnezeu in sine, absolut in orice imprejurari s-ar afla in viata>>.

***************************

DETALII DESPRE MOARTEA SI INMORMANTAREA PARINTELUI ARSENIE, redate in lucrarea “Marturii despre Parintele Arsenie” – de Pr. Nicolae Streza, Ed. Credinta Stramoseasca, editia 2009 (pag. 240-242):

“In anul 1989 am aflat ca Parintele este grav bolnav. Dupa spusele parintelui Savian Bunescu, suferea cu rinichii, iar Maica Zamfira ne-a spus ca suferea si cu inima si aceasta suferinta s-a agravat si a dus la sfarsitul vietii Parintelui Arsenie, in ziua de 28 noiembrie 1989, la Sinaia. Indata vestea s-a raspandit ca fulgerul in diferite parti si multi au aflat cu durere despre decesul Parintelui Arsenie. S-au facut diferite supozitii asupra decesului Parintelui. Maica Zamfira ne-a spus despre boala de cord, care a dus la decesul Parintelui. Au fost apoi discutii unde sa fie inhumat, dar Parintele Arsenie a spus, din timp, ca doreste sa fie ingropat la Manastirea Prislop (n.n. – remarcam durata foarte lunga de timp intre ziua mortii – 28 noiembrie, care a fost o zi de marti, si cea a inhumarii – 4 decembrie, care a fost lunea urmatoare; este inca o dovada absolut obiectiva cu privire la “pretiozitatea” Parintelui Arsenie inca si in 1989; nu se cunoaste motivul real al acestei prelungiri, cu totul atipica perioadei comuniste…). De asemenea ar fi declarat ca mormantul de la Prislop sa nu-i fie deschis niciodata, pana la inviere.

A treia zi de la decesul sau, am aflat ca inmormantarea va fi la 4 decembrie, la Prislop (n.n. iata ca, desi dorinta Parintelui Arsenie fusese clara, cineva sau ceva se opunea inmormantarii la Prislop, si a trebuit sa fie biruit…). Cu toate ca era in prag de iarna, cu zapada putina, am reusit sa ne ducem in ziua de 4 decembrie la Prislop. De la Targu-Mures am mers eu, sotia si fiul Mihai, devenit medic. De la Sibiu au venit preotul Nicolae si fiica Tatiana. Cand am ajuns la Prislop, in dimineata de 4 decembrie 1989, am intrat in biserica manastirii, unde Parintele, imbalsamat, era asezat in sicriu. Multi credinciosi venisera din toate partile, dar mai ales fagaraseni, brasoveni, sibieni, cu miile (cu masini mici, cu autobuze) sa participe la inmormantarea Parintelui iubit de toti. Cu lacrimi si cu suspine se apropiau de sicriu si se rugau la catafalcul Parintelui. Asa am facut si noi si trebuia sa facem loc la altii, pentru ca toti sa-l poata vedea pentru ultima data, pe acela care i-a zidit duhovniceste in Hristos. Barbati, femei, copii, preoti, monahi si monahii din toate partile venisera la Prislop. Era o mare de oameni, indoliati si indurerati, la despartirea de duhovnicul si Parintele lor. Slujba inmormantarii a fost facuta de un sobor de preoti, in frunte cu parintele Daniil (n.n. Stoenescu), pe atunci preot slujitor la Prislop si parintele Savian Bunescu, parohul din Draganescu, care au predicat evidentiind calitatile si realizarile Parintelui Arsenie.

Impreuna cu fiii mei si alti preoti si credinciosi, am ajutat la ducerea sicriului cu osemintele Parintelui, la mormantul din cimitir. Fiind mai in varsta (eram de apoape 64 de ani, la 6 ianuarie 1990) am ajutat de la capul Parintelui, cum se poate vedea dintr-o poza facuta de cineva la scoaterea sicriului din biserica si ducerea la cimitirul manastirii (n.n. Parintele Nicolae Streza, cu parul alb, se poate vedea in ambele fotografii de mai jos, la capul Parintelui Arsenie). Cei care au fost acolo stiu ca Parintele a fost asezat intr-un mormant captusit cu caramida, peste care s-au asezat dulapi de stejar sau brad, nu stiu sigur; apoi s-a asezat peste dulapi o foaie de plasa de nylon, pentru apararea patrunderii apei si apoi s-a aruncat pamantul scos din groapa. La capataiul Parintelui s-a asezat crucea dupa modul cunoscut, proiectat de Parintele si pentru maicile decedate. Pe cruce este scris doar atat: Ieromonahul Arsenie, 1910-1989.

Nu pot descrie in cuvinte starea sufleteasca a noastra, a tuturor, in acele momente si ore petrecute la inhumarea Parintelui si la slujba pentru odihna sufletului Sfintiei sale. Pentru mine, personal, s-a incheiat perioada de maturitate a vistii si a inceput Senectutea.”

***

Cititi si articolul publicat in Ziarul Lumina, “Ortodoxia credinţei şi a vieţii, criteriu fundamental pentru canonizare“, despre situatia procesului de canonizare a Parintelui Arsenie Boca, articol semnat de Andrei Paduraru la 27 noiembrie 2016, care este in fapt un interviu mai larg cu parintele conf. dr. Irimie Marga, profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, pe care il amintim si dedesubt.

***

Fotografiile de mai jos sunt preluate de pe site-ul jurnalistului Victor Roncea (cu multumiri) si “au fost realizate de fiul doamnei Maria Bratu din Sibiu şi developate de Pr. conf. dr. Irimie Marga de la Sibiu, care le-a oferit cercetătorului Florin Duţu pentru lucrarea sa, “Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910-1989“, Editura Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015.”

inmormantarea-parintelui-arsenie-boca-nov-1989-florin-dutu-prislop-foto-2-via-roncea-ro-900x739inmormantarea-parintelui-arsenie-boca-nov-1989-florin-dutu-prislop-foto-1-via-roncea-ro-900x752

Leave a comment »

Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, la sfarsit de octombrie 2016

Leave a comment »

Discursul fostului presedinte Traian Basescu, ieri, la Chisinau…

Nu sunt si nu am fost basista! Insa am vizionat si ascultat cu atentie marita discursul pe care ieri, 26 noiembrie, Traian Basescu, l-a avut la Chisinau. Va indemn sa vizionati de la inceput pana la sfarsit, indiferent de ceea ce simte si crede fiecare despre fostul presedinte al Romaniei, actual cetatean si al Republicii Moldova:

1 Comment »

Conferinta: “Noi marturii documentare despre Parintele Arsenie Boca”, Deva, 2 decembrie 2016. Conferinta sustinuta de unul dintre membrii Comisiei speciale teologice mitropolitane care se ocupa de dosarul pentru propunerea de canonizare

afis-patimitori

1 Comment »

Muzeul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei din Iasi (deschis publicului din vara lui 2016) – imagini…

1 Comment »

Cuvant in vremurile grele de azi ale ortodoxiei: Parintele Rafail Noica, Iasi, noiembrie 2016

Filmarea a fost realizata in Muzeul Mitropoliei Moldovei din Iasi, la 14 noiembrie, 2016. Subiectul central a fost legat de pozitia Bisericii Ortodoxe Romane la Sinodul din Creta, din iunie 2016. Gandul-miez al Parintelui Rafail fata de acest subiect a fost, “daca suntem prea rigoristi, l-am pierdut pe Dumnezeu; daca suntem nepasatori, l-am pierdut pe Dumnezeu“. Urmariti (multumim, Doxologia!):

Leave a comment »

21 noiembrie 2016: 10 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

p-calciu

Parintele Gheorghe Calciu, anii ’90. Sursa foto: aici

Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa (1925-2006) a fost deţinut politic timp de 21 de ani în temniţele comuniste…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Extrag mai jos cateva paragrafe dintr-un interviu realizat de Iulian Grigoriu (I.G.) cu Parintele Gheorhe Calciu Dumitreasa si profesorul Marcel Petrisor, publicat in  Revista ARGO nr. 1, martie 2015 (interviul integral, AICI):

“I.G.: – În 1979 sunteţi la Aiud, în Zarca şi în 1980 declaraţi că sunteţi la capătul puterilor.

Pr. Calciu: – Atunci am fost foarte bolnav…

I.G.: – Ştiu că a fost un Consiliu care a încercat să vă apere, intervenind şi pe lângă Ceauşescu. Cum aţi reuşit să vă eliberaţi?

Pr. Calciu: – Atunci au intervenit foarte mulţi pentru mine. Toate cancelariile occidentale. Dar cel care a reuşit să facă ceva concret, a fost Regan, administraţia lui, pentru că ei aveau un instrument în mână: clauza naţiunii celei mai favorizate.

I.G.: – Auzeam povestea atunci la Europa liberă şi Vocea Americii.

Pr. Calciu: – În faţa celorlalte intervenţii, Ceauşescu nu reacţiona. Mai ales că el s-a dus la regină şi i-a dat careta aia regală să meargă unde a vrut Lenuţa. Deci nu era nici o chestie. Dar ei nu aveau cu ce să-l costrângă pe Ceauşescu, însă Administraţia americană avea clauza.

I.G.: – Sub ameninţarea că clauza va fi ridicată, Cauşescu a cedat…

Pr. Calciu: – Şi m-a pus în libertate. A fost o lungă discuţie între mine şi Securitate. Aceasta, pentru că nu vroiau ca eu să ies prin decret, ci printr-o cerere de graţiere. Adică, să mă determine să fac o cerere de graţiere… De ce eşti trufaş, fii umil! îmi spuneau. Fii umil, cere iertare, este conducător. Ce spune Sf. Apostol Pavel? Supuneţi-vă stăpânirii cele mai înalte… ei scoteau din Biblie, că dracul ştie multă teologie. Şi totuşi, n-am cedat. Mărturisesc că am avut momente de îndoială. Că nu poţi rămâne indiferent când ţi se spune că eşti un trufaş. Un creştin nu este trufaş. Iulian Apostatul când a început să persecute religia creştină, când veneau episcopii să se plângă, le spunea, da, dar voi aţi făcut votul sărăciei; voi vreţi averi, voi vreţi mânăstiri, duceţi-vă în catacombe. Le răspundea cu argumente biblice. Ca şi satana lui Iisus Hristos în ispitire. Şi am pus în balanţă multă vreme (…) şi m-am rugat şi am ezitat….

Părintele mă face să înţeleg că nu vrea să înregistrez ce-mi va spune acum. Totuşi, eu, nefamiliarizat cu acel reportofon, ezit până găsesc butonul de pauză, el îmi vorbeşte, aşa că îl înregistrez, totuşi…

Pr. Calciu: – A fost o chestie, când Andrei, băiatul meu, care avea 13 ani, Securitatea l-a îndoctrinat şi i-au spus: uite, tatăl tău nu vrea să iasă din închisoare. El n-are nici un pic de dragoste pentru tine. El pune mai înainte mândria lui, să iasă erou al Bisericii şi erou naţional şi te lasă pe tine aşa. Că familia era urmărită de Securitate, profesorii se temeau, că şi în clasă veneau securişti şi stăteau acolo… Andrei exact asta mi-a spus. Am ştiut că nu e de la el. Zice „eşti mândru, ţii mai mult la mândrie decât ne iubeşti pe noi!” Şi asta m-a lovit în inimă. Dar tot n-am cedat. Nu ştiu, a fost un înger care m-a ajutat!

I.G.: – Şi până la urmă, a dat decret Ceauşescu… şi v-a eliberat

Pr. Calciu: – Şi m-a eliberat… Nici n-am ştiut. Cu o zi înainte – (părintele îmi face semn că pot să înregistrez)… m-a chemat colonelul, cum îl chema?, Vasile, dar nu mai ştiu cum, care era pe Securitate pe toată ţara… n-are nici o importanţă, l-am uitat şi eu… şi mi-a spus că aici îmi vor putrezi oasele, şi nimeni, nici familia nu va avea idee unde îmi zac ciolanele…

I.G.: -Înainte să vă elibereze, cu o zi?

Pr. Calciu: – Cu o zi înainte… Şi a doua zi mă cheamă din nou la biroul arestului şi acolo găsesc pe preoteasă… cu haine, cu astea…. nu-mi venea să cred…

I.G.: -Unde eraţi?

Pr. Calciu: – La Interne, în Bucureşti. Că de câte ori se întâmpla câte o chestie din asta, cum a fost când a venit Bush acuma… Când era Regan preşedinte, Bush era vicepreşedinte…. Şi când se întâmpla câte ceva, pe mine mă aducea la Bucureşti, pe proteasă o trimitea la Mahmudia, sau mai ştiu eu unde, şi pe copil la fel. Acuma, fusesem adus pentru eliberare. Dar în ultima clipă ei încă încercau să mă determine să fac cerere de graţiere.

I.G.: – De ce ţineau aşa de mult la cererea asta?

Pr. Calciu: – Pentru că făcând cerere de graţiere, însemna că recunoşteam că sunt vinovat. Păi să vină Ceauşescu la mine, nu eu la Ceauşescu… Eu nu am făcut nimic. Nu i-am pomenit numele, nu am spus nimic despre el.

I.G.: – Totuşi, făceaţi ceva implicit împotriva materialismului şi a doctrinei oficiale.

Pr. Calciu: -Nu puteam să fiu considerat de Ceauşescu un duşman personal. Şi atunci ei cereau de la mine să fac apel la bunăvoinţa lui – mai ales că un grup de deputaţi americani mi-a trimis o scrisoare în închisoare, adresată mie personal, în care mă îndemnau să fac cerere de graţiere, pentru că ei au discutat cu persoane din jurul lui Ceauşescu care i-au asigruat că dacă eu fac cerere de graţiere, voi fi eliberat. Deci nu mai era o promisiune aşa vagă. Eram convins că spuneau adevărul şi că Ceauşescu nu va îndrăzni să nu-şi respecte promisiunea. Şi totuşi nu am făcut cerere de graţiere.

I.G.: – Ce va determinat în această hotărâre?

Pr. Calciu: – N-am vrut să murdăresc o acţiune divină. Dumnezeu lucrase prin mine – eu nu aveam nici un merit, eram păcătos – şi nu puteam eu să terfelesc o acţiune pe care mi-o inspirase Dumnezeu şi pe care eu o făcusem cu curăţie sufletească.

I.G. : – Iertaţi-mă că vă întreb… Cum de ştiaţi că Dumnezeu acţionează prin dumneavoastră? Prin ce fel deosebeaţi Duhul adevărului?

Pr. Calciu: – Prin cercetare! Mă întrebam: lucrul acesta care mi se cere să-l fac este bun? Pun eu înaintea iubirii de Dumnezeu, iubirea de familie? Iubesc mai mult pe mamă, pe tată, pe soţie pe copil decât pe Dumnezeu? În Biblie sunt toate soluţiile. Şi atunci puneam în cercetare. Sunt acolo sau nu sunt acolo? În vechime, în familiile romane, cei care se lepădau de credinţa lor se numeau lapşi. Erau mulţi, erau mii şi mii de oameni. Când s-a terminat persecuţia, s-a pus problema lapşilor. Ce facem cu toată această lume care sub presiune a cedat, a spus, da, jertfesc idolilor, pe ăştia îi dăm afară din Biserică? Că toţi băteau la poarta Bisericii. Toţi stăteau la uşa Bisericii în afară şi cereau să fie reprimiţi. Şi pentru iconomie au fost iertaţi şi au reintrat în Biserică. Eu nu vroiam să fiu printre lapşi. Adică vroiam să fiu printre aceia care muriseră în închisoare… Dealtfel când am intrat în închisoare, nu mi-am pus problema că voi mai ieşi vreodată.
Exista ceva în mine, dincolo poate de curajul meu, sau de încăpăţânarea mea, care mă susţinea.

Mai departe, când am ieşit din închisoare, am făcut domiciliu obligatoriu. Cu soţia, cu copilul, aveam 40 de agenţi care mă păzeau în trei schimburi. Mai veneau şi ostaşi în termen, cu puşti, cu câini şi aşa mai departe. Nu ştiu de ce veneau, cred că veneau pentru ei, nu pentru mine. Scopul lor: să nu ajungă nimeni la mine. Ajungeau. Iar ăsta- zice Calciu râzând şi arătînd spre Petrişor – care este cum este, (nu l-a mai făcut prost), ăsta nu s-a speriat de nimica. Şi noi am fost împreună tot timpul, el venea la mine, eu mă duceam la el. Erau unele persoane care aveau voie să vină la mine, dealtfel au venit şi unii dintre foştii studenţi, care au fost foarte peseverenţi. Părintele Păun, de exemplu, a venit, s-a aşezat pe treptele blocului şi a spus: „eu nu plec de aicea pînă nu-l văd pe părintele”. Şi până la urmă i-au dat drumul.

I.G.: – Puteaţi să ieşiţi la cumpărături, în oraş?

Pr. Calciu: – Puteam să ies la cumpărături, puteam să mă duc la biserică, soţia mergea la serviciu şi la cumpărături, băiatul la şcoală şi acasă, dar fiecare era supravegheat.

Marcel Petrişor: În perioada respectivă am reuşit şi l-am dus în Ardeal. Stăteam aşa izolaţi acolo într-o casă de munte şi într-o noapte pe la ora trei, (hai, zii, că asta-i bună, se luminează Pr. Calciu), bate cineva la uşă. Noi ne ştiam înconjuraţi de Securitate, dar ne-am zis „cine o fi?”. Deschid eu uşa şi când dau de un ţăran venit de la Vidra, de peste munte, de la 50 de kilometri. Era iarnă, ger, zăpadă, şi Securitatea care urmărea căile de acces către noi. Ţăranul a venit pe la trei noaptea, când dormeau şi cocoşii, şi când deschid, primul lucru pe care i-l spun, este „cine sunteţi dumneavoastră?” Şi zice aşa ţăranul: „Să ştiţi că n-am trecut pe la Irod”… (Râdem… Extraordinar, exclamăm iarăşi cu toţii…)
Era un ţăran din Oastea Domnului, continuă Petrişor. Şi fraţii auziseră că părintele Calciu ar fi acolo şi l-au trimis să-l vadă. Numai atât, a vrut să-l vadă şi a plecat, spune Petrişor. „Să ştie că sunt sănătos”, confirmă Pr. Calciu. Atât şi a plecat.

I.G.: – Există o continuitate a concepţiei dumneavoastră despre naţiune, despre românism? Ce înseamnă naţiune şi a fi român în ziua de azi?

Pr. Calciu: – Punctul meu de vedere, pentru care mă cert întotdeauna cu Marcel, este acela că naţiunea este un termen politic şi neamul este un termen mistic. Neamul! Eu sunt pentru Neam. Şi folosesc termenul de „naţionalism”, dar în sens creştin, adică al respectării oricărei naţiuni, şi al afirmării noastre în planul internaţional sau mondial, printr-o prezenţă „personală” a neamului nostru şi nu prin dizolvare. Şi nici prin agresiune. Aceasta este poziţia mea, credinţa, resursa mea: Biserica, Biblia. La sfârşit, în capitolul 25 se spune că la venirea Mîntuitorului, neamurile vor fi chemate la judecată, nu se spune că naţiunile, ci neamurile. Dacă aş fi putut inventa eu alt termen în loc de naţionalism, din derivarea lui „neam”, îl foloseam pe acela. Dar nu se poate.

Marcel Petrişor: – La el, este vorba despre identitatea noţiunii de neam cu cea de naţiune. Pe vremea aceea, nu exista noţiunea de naţiune. Dar neamul are suportul ontologic care să ofere agumentul covârşitor naţionalismului. Naţiunea nu este o categorie istorică. Ea apare în istorie, dar fundamentul ei este unul ontologic, care este acest neam.

I.G.: – Ca ideal istoric, însă, de exemplu, a fi român la 1918, însemna a dori România Mare. Acuma ce-ar însemna să fii român?

România Tare… zice Calciu hâtru. Dar tare la spirit. Că nu poţi să te pui cu americanii. Tare în convingerea ta şi tare în viziunea ta istorică. (se discută liber şi dezorganizat pe această temă. Îmi dau seama că ar fi bună o revistă cu acest titlu… ceva mai tare decât „Plaiul cu boi” al lui Dinescu)

I.G.: – Părinţi, în 1989, o parte din poporul român a fost culpabil. A avut el ocazia să se descotorosească de această culpabilitate şi să trăiască în acord cu adevărul?
– A avut, zice Calciu, dar au fost forţe diabolice care l-au împiedicat… Nu mă refer, ştiu eu, la comploturi internaţionale… au fost forţe diabolice interioare care au oprit această răscumpărare a vinei. Şi aceste forţe s-au mai exprimat prin decepţie, slăbiciune morală, prin oameni care au pus mâna pe stăpânire… Ei n-au fost decât obiecte, instrumente (ale diavolului). Chiar şi Constantinescu a fost un instrument. A înşelat, într-un fel, aşteptările neamului, şi decepţia a crescut şi mai mult, după aceea. Nu că el a fost un om de rea credinţă. Nu asta vreau să spun. Ci că a fost incapabil, nu a corespuns momentului istoric. Deşi atuncea mulţi ne-am pus speranţa în el şi…. nu zic că ar fi trebuit să facă minuni, dar măcar să dea o nădejde, măcar să întărească lucrurile? (ori duhurile? o fi spus părintele?). Deşi am aflat ulterior, de la cei care s-au aflat în jurul lui, că el s-a considerat ca un trimis al lui Dumnezeu. Dar un trimis al lui Dumnezeu, care, nu ştiu cum să spun, nu realiza dimensiunea istorică a momentului. El a trădat acea investire istorică. Şi aceasta a fost „contribuţia” lui la biruinţa forţelor diabolice.
I-G.: – L-am auzit pe Ticu Dumitrescu spunând la un moment dat că Revoluţia a fost câştigată de Securitate. Haideţi să ne referim acum la legea Ticu în domeniul bisericii… cunoaşteţi dorinţa de a nu se vedea dosarele celor care au fost în sânul bisericii, ca să nu discredităm taina spovedaniei şi credinţa noastră, poporul credincios. Credeţi că acesta este un lucru bun?

(Îmi răspunde Marcel Petrişor): Hai să-ţi spun. Este un lucru foarte bun, de ce? dacă te uiţi în dosarele noastre…
-V-aţi văzut dosarele?
– Calciu îmi zice că nu, nici nu-l interesează
– Petrişor zice: Mi l-am văzut eu şi (e deajuns, lasă să se înţeleagă), că suntem băgaţi în aceeaşi oală…
Orice şef de instituţie în perioada aia era obligat să dea informaţii şi era cercetat de un om din Securitate. Trebuia să facă un raport. De exemplu: am auzit, părinte, că în parohia dumneavostră, este unul aşa şi-aşa. Popa Cristescu, de exemplu, zicea că „Da, dom’le, am auzit de el, dar nu ştiu ce face. Şi scria ofiţerul de securitate: acest om pe care l-am putut întreba, la un moment dat nu a mai vrut să ne dea informaţii – deşi urmăritul era din parohia lui – pentru că s-a îmbolnăvit. A invocat boala. Săracul popă, de frică să nu-l mai întrebe, a invocat boala. Acuma pot eu să spun de popa din satul meu, acest popă Cristescu, că el a fost turnător? Nu! Dar toţi preoţii erau obligaţi să primească vizita. Ce spuneau, asta este important. Dacă au deformat informaţiile şi dacă au spus, ori au semnat ceva ce li se cerea de Securitate, atunci, da, este vorba de o culpă oarecare sau o laşitate, că nu au putut zice nu!
– Întreb: Deci lucrurile sunt în aşa măsură amestecate, încât n-ar mai fi relevante.

Mi se răspunde: – Bineînţeles că nu!

I.G.: – Voiam să vă mai întreb un lucru. Trăiţi în America. Dar cum aţi plecat? La un an după domiciliu forţat, aţi plecat…
Pr. Calciu:- Într-o zi m-am trezit cu ambasada americană că a venit la mine; a spus, părinte, mergeţi imediat să vă luaţi paşaportul, pentru că nu se ştia dacă Ceauşescu nu-şi schimbă gândul… nevasta şi copilul au făcut presiuni, am plecat, ne-am luat paşaportul şi în trei zile am părăsit ţara, paşaportul fiind eliberat cu vreo doi ani înainte.

I.G.: – Cum aţi fost primit în America?

Pr. Calciu: – Am fost primit foarte bine, mulţumesc lui Dumnezeu, am avut un episcop care s-a îngrijit de mine, care n-a ţinut cont de caterisirea mea şi am fost un fel de preot misionar, la Detroit am fost la parohie şi am vorbit, am fost în Europa, apoi am fost acreditat pe lângă biserica de aicea, din Washington, băiatul şi-a terminat studiile, a făcut dreptul şi este avocat…
I.G.: – Probabil că securitatea v-a filat în continuare…
Pr. Calciu: – Da, a fost o încercare de a mă asasina pe mine, atunci CIA (FBI) mi-a spus să părăsesc Washingtonul, şi am plecat undeva în alt stat şi am stat la nişte prieteni, apoi am aflat de la un transfug, Liviu Turcu, care era cu informaţiile în America, (lucra cu FBI-ul? n.n), că într-adevăr a fost un complot, dar el, care era responsabil, s-a opus să fiu asasinat, pentru că ar strica faţa României şi mai mult. Spun şi eu ce mi s-a spus. Cred că dacă nu plecam, tot nu se întâmpla nimica.
I.G.: – Vorbind despre America astăzi, ca arbitru mondial, ca forţă care apără pacea, democraţia – eu sincer îi simpatizez, pentru că am rezistat cât de cât pe vremea comunismului prin produsele lor culturale. Citeam, ascultam muzica lor… în fine, neavând învăţătorii potriviţi, adevăraţi şi apropiaţi. Ce fac ei astăzi vi se pare justificat? Intervenţiile lor în diferite zone… ale lumii…
Pr. Calciu: – Pe mine ceea ce m-a supărat a fost intervenţia lor în Kosovo şi am scris multe articole şi am protestat, şi în scris, împreună cu toţi episcopii noştri ortodocşi, am trimis şi la Casa Albă, şi la ziare, n-au publicat nimic, ceea ce înseamnă că cenzura este ca şi la noi. N-au publicat şi nici n-au răspuns în vreun fel. Şi am fost foarte supărat pe ei. Iar în legătură cu războiul de astăzi, Bush, care nu este o inteligenţă strălucită, trebuie s-o recunoaştem, se află sub influenţa fundamentaliştilor protestanţi, dar el este un credincios.
I.G.: – Da, l-am auzit citând des, din Isaia, de pildă…
Pr. Calciu: – Da, dar astea i le scriu alţii, dar el le admite, deci este un om credincios. Şi aceştia îl împing spre susţinerea Israelului, pentru că Israelul trebuie curăţat pentru a grăbi venirea Mântuitorului, cum susţin ei. Deci vede un fel de misiune apocaliptică în acţiunea lui de acolo. De aceea el s-a îndreptat spre Irak, nu pentru că Irakul ar fi cel mai mare pericol, ci pentru că în vederea acestei curăţiri, Irakul este un pericol pentru Israel. Că, de exemplu, în Irak, 3% din populaţie este creştin ortodoxă, un ministru şi un viceministru sunt creştini ortodocşi… ceea ce, în Arabia Saudită, nu ar fi putut să fie, te spânzura imediat, dacă aveai o Biblie. Deci nu creştinii sunt persecutaţi acolo, ci există vrăjmăşia dintre Irak şi Israelul care este ameninţat. Israelul trebuie apărat şi purificat, pentru că până Israelul nu va fi convertit la creştinism, nu va veni sfârşitul. Ei încearcă să facă lucrul acesta; sau, să salveze Israelul. Ideea aceasta circulă demult. Când am ajuns eu în America am auzit ideea aceasta şi m-am tulburat foarte mult. Adică, palestinienii trebuie alungaţi din Israel, trebuie înfăptuită curăţirea Israelului de toate neamurile, pentru ca venirea Mântuitorului să fie pregătită. Sigur, sunt convins că dincolo de această justificare a cercurilor fundamentaliste din America, există interese economice, politice, cei care joacă pe tema aceasta, fără să creadă nimic din ea. Dar lui Bush îi acord această circumstanţă. Cred că el este mânat şi de intenţii religioase, în mare măsură…
I.G.: -Până la urmă sunt de bun augur?
Pr. Calciu: – Nu-s de bun augur, pentru că Biserica nu admite războiul. Pentru că altfel, armata romană, i-ar fi cucerit pe păgâni şi i-ar fi „creştinat” cu forţa…
I.G.: – Deci Bush e un fel de zelot, aşa…
Pr. Calciu: -Pe urmă, ce se întâmplă? În războaiele actuale, nu se mai luptă doar armată cu armată. Toată populaţia civilă suferă. Ca şi în Serbia. Armata la sârbi, a suferit foarte puţin. N-au ieşit la luptă, nu s-au bătut faţă în faţă. Şi în Irak, sunt convins că vor suferi civilii, copii, femeile. Mai ales dacă vor folosi ca scut populaţie civilă.
Marcel Petrişor: … nu-ţi dă nici măcar răgazul ăsta, adică te bombardează în ziua de Paşti. Şi păgânii respectau sărbătorile, până şi ora de masă. Animalele sălbatice nu atacă la adăpător. În războaiele cu musulmanii pe care le-am avut, de sărbători era suspance. Or ăştia nu mai respectă nimic. Cum să mai fii de acord cu ei, când vezi că ăştia pe care i-ai aşteptat atât de mult, te bombardează tocmai în ziua de Paşti.
Pr. Calciu: – Când am protestat noi, am cerut ca în ziua de Paşti să se sisteze bombardamentele. Pentru că aşa a fost când Bush senior a bombardat Irakul; de Bairam, le-a oprit. Aşa s-a şi invocat. Dacă unor păgâni li se acordă liniştea pentru sărbătorile lor, aşa să se procedeze şi în cazul creştinilor ortodocşi. Dimpotrivă, atunci bombardamentele au fost mai intense. Culmea cinismului: lansează o bombă pe care scrie „Paşte fericit”.
I.G.: – Să încheiem cu un sfat duhovnicesc, cu un cuvânt luminos…
Pr. Calciu: – Dincolo de toate neputinţele umane, dincolo de jocul crud al istoriei, Dumnezeu are un plan! Şi eu cred că neamul românesc îşi poate împlini acest plan, misiunea lui divină, în lumea din răsărit. Sunt convins că Dumnezeu va lucra în neamul nostru. Pentru că mă gândeam aşa: în timpul persecuţiei comuniste, în care s-au făcut compromisuri, din partea Bisericii, din partea fiecărui cetăţean în parte, Dumnezeu a trimis atunci cei mai mari dascăli. Figuri de stareţi care n-au fost egalate niciodată: un Cleopa, un Paisie Olaru, un Papacioc, un Argatu, sunt nişte faruri extraordinare. Să ştiţi că nici un neam – că eu am legătură cu toate aceste biserici de americani convertiţi, şi îi trimit în România, în Rusia, s-au dus peste tot – nici un neam n-a avut atâţia părinţi spirituali cum am avut noi. Am fost favorizaţi de Dumnezeu, în ciuda tuturor persecuţiilor. Şi tot aşa, Dumnezeu va avea grijă de neamul nostru. Să credem în Dumnezeu şi să ne păstrăm nădejdea….
– Doamne ajută!
– Şi dragostea!, încheie Părintele.

În timpul dicuţiei, am avut sentimentul că cei doi prieteni pe care îi aveam în faţa ochilor, alături de ei, ca într-un moment favorabil al destinului, se cunosc atât de bine, încât îşi ştiu nu numai cuvintele şi frazele pe care urmează să le rostească, dar şi gândurile, unul celuilalt. Am închis reportofonul şi ca să umplu clipa de linişte ce a urmat, le-am spus celor doi oaspeţi că generaţia noastră îi socoteşte nişte martiri ai neamului românesc… La care, Marcel Petrişor, sub privirile ştiutoare şi strălucitoare ale părintelui Calciu, îmi replică:
Eu zic s-o laşi mai moale cu martirajul!
Citindu-mi consternarea pe faţă, Marcel Petrişor atunci îmi zise:
– S-a întâmplat chestiunea asta: era bătrânul moş Ierhan în celulă cu un băiat mai tânăr. Şi la un moment dat, moş Ierhan e dus la carceră, nu mai ştiu pentru care motiv. În sfârşit după câteva zile, îl aduc gardienii înapoi în celulă. Săracul, slăbit la optzeci şi ceva de ani, ce să mai… dar tânărul camarad de celulă, n-a mai putut de revoltă şi a început să zică: Uite ce i-aţi făcut acestui leu al Bucovinei, sunteţi vinovaţi şi nu ştiu mai ce, şi criminalilor… şi după aia, plutonierul, colonelul, Gheorghiu sau Goiciu, care mai era, au ieşit din celulă… şi moş Ierhan îi spune lui Costică Zmeu, că aşa-l chema pe ăsta mai tânăr, zice: măi, Costică, tare mi-o plăcut cum ai vorbit, da cu „leu Bucovinei”, s-o laşi mai moale…
Asta vreau să spun şi eu – că tu ziseşi că sunteţi martiri şi nu ştiu mai ce… – măi, las-o cu martirajul mai moale!”

 

Leave a comment »

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

2 Comments »