Fotografia prin ochii si inima teologilor: Ioan GÎNSCĂ şi Iulian NISTEA

In cadrul Festivalului ‘DIN DRAGOSTE PENTRU FRUMOS’, Ediţia a IVª, Paris, 29 mai – 1 iunie 2014, anul acesta, Preotii  Ioan GÎNSCĂ şi  Iulian NISTEA au prezentat o noua expoziţie comuna de fotografie, intitulata ‘Eroii nimănui’ (link aici pentru festivalul de anul trecut). Este o noua dimensiune a perceptiei si reprezentarii umane(iste), prin prisma pregatirii teologice dar si a sensibilitatii artistice vizuale. Despre Parintele Ioan GÎNSCĂ as aminti aici ca este dublu licentiat, in arte vizuale si in teologie, ca ucenicia sa de teolog s-a derulat la umbra Parintelui  Teofil Paraian  de la Manastirea Sambata de Sus, si ca lucrarea sa de licenta de la teologie, o contributie remarcabila, a fost: “PÃRINTELE ARSENIE BOCA, MARE ÎNDRUMÃTOR DE SUFLETE DIN SEC. XX – O Sinteza a Gandirii Parintelui Arsenie Boca in 800 de Capete”.

 

 Documentarul de prezentare de mai jos a fost realizat la vernisajului expoziției de fotografie „Eroii nimănui” de la Paris, iar autorii dau explicatii cu privire la radacinile si rostul abordarii expozitionale. In a doua parte a filmului este prezentat si eseul fotografic realizat de Parintele GÎNSCĂ – „La mine-n cartier e curat” – trasaturi de penel din cartierul clujean in care locuieste…

 

 

 

Roman escaladand un varf muntos de 8047 m: “dedic ascensiunea aceasta memoriei luptătorilor romani anticomuniști din munti”…

Alpinistul Alex Gavan – in tabara de la baza varfului Broad Peak (situata la 4850 m), dupa revenirea din ascensiunea la 8047 m, 23 iulie 2014 (foto prealuata de aici)

Aplinistul roman  Alex Găvan (32 de ani) – a escaladat cu succes, pe data de 23 iulie 2014, vârful Broad Peak (8047 m) din masivul Karakorum, Pakistan (fără oxigen suplimentar și fără sprijinul porterilor de altitudine). Acesta este al șaselea vârf de peste 8000 de metri pe care l-a urcat în cariera sa. A fost și a rămas până în acest moment cel mai tânăr român care a ajuns pe un optmiar.

El a dedicat ascensiunea vârfului Broad Peak memoriei luptătorilor anticomuniști din munți, care, prin lupta și prin sacrificiul lor, au fost și sunt încă o sursă de inspirație și o dovadă a faptului că nu toți românii acceptă compromisul, fie cu un regim politic totalitar, fie cu provocările vieții. ‘Să-ți pese cu adevărat înseamnă să acționezi și să pui în practică ceea ce afirmi, iar acest exemplu l-au dat luptătorii din rezistența anti-comunistă’…

De asemenea, Alex Găvan a dedicat această ascensiune tuturor celor care cred în puterea gândurilor, a faptelor și a lucrurilor bune, precum și a transformării pozitive care începe cu fiecare dintre noi; celor pentru care calea cea mai simplă nu reprezintă neapărat și opțiunea aleasă; celor care vor să lase o lume mai bună decât cea pe care au găsit-o. (informatiile sunt preluate din comunicatul de presa al alpinistului, din 29 iulie 2014 – Bucuresti).

Parastasul de la Sambata de Sus, la 20 iulie 2014, in amintirea luptatorilor anticomunisti din Fagarasi si din tara

In zilele de 18-20 iulie 2014, Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, din Tara Fagarasului, a gazduit a 5-a editie a “zilelor rezistentei nationale”, anul acesta intr-o editie de comemorare a jumatate de secol de la eliberarea detinutilor politic din vara lui 1964.

Cateva date si fotografii de la evenimentele de comemorare ale zilelelor de vineri si sambata,  gasiti aici si aici. Mai jos, un film realizat duminica, 20 iulie 2014, cu ocazia parastasului savarsit pentru sufletele martirilor romani:

…”Inevitabil, creştinul contemporan e scindat: cu sufletul în Biserică şi cu trupul în societatea antihristică”…

“Adam si Eva” – desen de Gabriela Mihaita David

“Datorită dorinţei de a împăca Imperiul cu Pustia, bunăstarea păgână cu evlavia dreptmăritoare, s-a ajuns la pietismul „ortodox”, la ortodoxia psihologică de azi; care, da, păstrează puterea de a ierta păcatele, dar căruia îi lipseşte puterea de a-l pune pe cel iertat pe Calea Cerului, pentru că aceasta e o Cale a Pustiei. Îi iartă păcatele, începe duhovniceşte, dar apoi, vindecarea trupului continuă psihologic pentru că biserica trebuie să-l livreze Imperiului, nu Cerului; iar, Imperiul nu are nevoie de oameni duhovniceşti, azi nici măcar morali, ci de sclavi împăcaţi de religie cu soarta lor umilă! Nici Cer, nici demnitate morală!

În măsura în care, fie şi doar prin tăcere, participăm la acestă batjocorire şi ucidere sufletească a oamenilor, printr-o Ortodoxie parţială, suntem cozile de topor ale Bisericii lui Hristos.

 

Iar de pericolul acestei trădări putem scăpa doar printr-o viaţă de inspiraţie monahală. Pentru că, merită repetat de milioane de ori: MONAHISMUL, adică paraliticul care ia iertarea de păcate PENTRU A IEŞI DIN LUME reprezintă NORMALITATEA, nu viaţa parohială a celor care iau iertarea de păcate pentru a-şi putea continua integrarea în noua orânduire globală.

 

La urma urmei, cei care L-au răstignit pe Domnul Hristos au făcut-o nu pentru minunile si predicile Sale; ci pentru că Iisus nu le-a pus în slujba Imperiului, ci a Pustiei….

Creştinul de azi, în primul rând în inima lui, a cedat lumea diavolului, acceptând existenţa unei lumi profane… Dar tocmai acesta este sursa paraliziei sale lăuntrice: bucata de inimă care a acceptat existenţa lumii profane, secularizate, a devenit ea însăşi parte a acelei lumi, a devenit profană, un teritoriu al diavolului….” (intregul text al lui Marius Iordachioaia, aici.)

Arta in nisip a Valeriei Duca: un remember amar al caderii avionului civil malaysian doborat in Ucraina la 17 iulie 2014

Varia Duca, 19 ani, Chisinau, Republica Moldova:  absolventa in aceasta vara a unui liceu de arta din Marea Britanie (si viitoare studenta la arte plastice  acolo), a imaginat si redat imagistic, in dinamica jocului cu nisip pe o suprafata de sticla, tragedia doborarii avionului malayesian ‘Malaysia Airlines – MH17’ deasupra Ucrainei, la 17 iulie curent. Alaturi de prietena care a realizat filmul (de mai jos) cu pasajul artistic vizual de arta cu remember-ul creat de Valeria Duca,  tanara a spus:

“Am vrut sa aratam cat de tragic este evenimentul. Foarte multi oameni privesc la aceasta tragedie si se refera la numarul de 298 de morti ca la o cifra. Nimeni nu se opreste sa se gandeasca ca, iata, ei traiau o viata normala, si acest lucru s-a intamplat de nicaieri…” (vizualizati interviul ei, aici).

 

 

Parcul memorial de la Bran – in memoria rezistentei anticomuniste

La baza Castelului de la Bran, pe malul raului si la cativa metri de Capela de la Bran ridicata de Principesa Ileana a Romaniei in amintirea mamei sale, Regina Maria, se gaseste azi un parc cu cateva figuri de lemn. Locul se mai numeste si “Platoul Inima Reginei” – in amintirea locatiei in care, in timpul si imediat dupa cel de al doilea razboi mondial, aici a functionat un spital de campanie ridicat si pus in functiune prin aportul semnificativ, inclusiv medical, al Principesei Ileana – in amintirea mamei sale care a slujit si ea spitalelor de campanie din primul razboi mondial. In acest spatiu, azi,  calatorului nestiutor, cele cateva sculpturi de lemn ii apar ca bizare – chipuri chinuite, corpuri si trasaturi amare. Chiar si o cruce zabrelita strajuieste acolo, la  marginea soselei, amintind de miscarea de rezistenta nationala.

Este un mic spatiu memorial, si este – fara ca undeva sa scrie sau sa se explice, tacerea chipurilor fara glas a celor care au murit in inchisorile comuniste… Identificarea memoriala este dificila neavizatului, insa o placa comemorativa de la baza uneia dintre sculpturi, face o trimitere mai clara.

In august 2011, zeci de meşteri populari şi artişti plastici si-au prezentat lucrările, timp de două săptămâni, pe acest platou de la Bran. Festivalul de Artă Tradiţională şi Modernă „Poarta Branului” a incercat sa reia preocupările Reginei Maria a Romaniei, care, in perioada anilor 1923-1937, în verile petrecute la Castelul Bran,  îi invita aici pe cei mai renumiţi pictori şi sculptori ai timpului. Intrucat micul parc memorial statuar de la Bran nu poarta nici o inscriptie, este posibil ca sculpturile de lemn actuale, in forma acestui memorial al durerii, sa fie unele donate locului de unii dintre cei care  au participat la festivalul din 2011. Oricare ar fi originea sau autorul(ii) lor, va invit sa le vizionati in fotografiile de mai jos, si sa le vizitati cand veti ajunge la Bran. Va vor vorbi de la sine…

 

A treia carte de marturii despre intalnirea sufletelor de azi cu Parintele Arsenie Boca

Tanarul jurnalist din Baia Mare, Vlad Herman, a coordonat aparitia, in  2014,  a doua volume scrise cu noi marturii

Parintele Arsenie Boca  – desen de Gabriela Mihaita David (pe care o gasiti aici si aici…)

despre Parintele Arsenie Boca : “De dincolo am sa va ajut mai mult. Marturii despre Parintele Arsenie Boca” si “Parintele Arsenie Boca mi-a schimbat viata”. Cu doar cateva zile in  urma, sub aceeasi coordonare, a aparut un al treilea volum: “Parintele Arsenie Boca, Grabnic ajutator – Marturii. Minuni” (Ed. Ortodoxia, 2014).

Aplecarea si determinarea cu care Vlad Herman culege si reda maselor largi de cititori marturii, intamplari si trairi din zilele noastre ale unor frati de-ai nostri care au intalnit pe cale, intr-un fel sau altul,  sufletele luminoase ale unor traitori ortodocsi  (caci alte doua volume aparute sub ingrijirea lui Vlad Herman in 2014 sunt dedicate Parintelui Justin Parvu, si se numesc: “Avva Justin Parvu – Marturii. Amintiri. Minuni” si “Noi marturii despre Parintele Justin”, m-au facut sa il rog sa scrie pentru acest blog cateva ganduri ale lui, in legatura cu cartile de care s-a ocupat cu atata dedicare…

***

Iata ce am primit de la Vlad Herman astazi, si ii multumesc mult pentru aceste randuri:

“Totul a început în octombrie 2013 când am simţit o dorinţă arzătoare de a face o carte în care să pun noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca. Şi asta pentru că îl îndrăgesc foarte mult pe Părintele, deoarece datorită învăţăturilor lui am revenit cu adevărat la Dumnezeu. Aşadar, mă simţeam dator faţă de Dumnezeu şi sfinţii lui să fac ceva.

La început lucrurile au mers mai greoi, dar cartea s-a conturat destul de repede şi faptul că primul volum “De dincolo am să vă ajut mai mult. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca” a apărut doar prin martie 2014 s-a datorat şi altor factori care n-au ţinut de mine.

Tot în acest timp, o forţă nevăzută mi-a spus că ar trebui să fac ceva şi pentru marele sfânt Justin Pârvu. Chiar de 1 decembrie am demarat strângerea de mărturii, iar pe la sfârşitul lui ianuarie 2014 cartea era deja la tipar.

Apoi, nu am mai avut nicio intenţie de a mai face vreo carte, dar, din nou, aceeaşi forţă m-a “lovit” cu intensitate, iar la sfârşitul lui mai 2014 mai apăruseră alte două volume: “Părintele Arsenie Boca mi-a schimbat viaţa” şi “Noi mărturii despre Părintele Justin”.

Nu mai vorbesc despre acest ultim volum “Părintele Arsenie Boca, Grabnic ajutător. Mărturii. Minuni”, pe care l-am făcut într-o perioadă destul de scurtă şi aproape din nimic… Probabil o să realizez doar peste o anumită perioadă de timp că în nici un an au ieşit atâtea cărţi despre cei doi Părinţi, pe care îi iubesc şi al căror ajutor l-am simţit la fiecare mărturie pe care am adunat-o. Cu siguranţă că dacă ei nu şi-ar fi dorit, aceste volume nu ar fi văzut lumina tiparului.

Ţin să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea acestor volume şi nădăjduiesc ca ele să schimbe ceva în inima românilor.

Hristos în mijlocul nostru!” (de Vlad Herman)

***

Alaturi de Vlad Herman, as vrea sa amintesc aici alte doua nume de tineri implicati in aducerea la lumina a lucrarii Parintelui Arsenie Boca in timpurile de azi: Alexandru Valentin Craciun si Florin Dutu (despre care mai gasiti cate  ceva scris si pe acest blog si pe cel anterior al meu). E semn ca stindardul inainteaza fara oprelisti, e semn de bucurie si de nadejde!

 

Intru recunoasterea si canonizarea Sfintilor Inchisorilor

Implicarea noastra, prin semnarea acestei petitii, conteaza!

Puteti semna aici – pe  site-ul de petitii al Avaaz.org. 

 

 

Manastirea Prislop, o zi de iulie 2014…

“Nu te teme turma mica…” – acestea sunt primele cuvinte incrise pe Evanghelia de pe icoana imparateasca a Mantuitorului Iisus Hristos, pe care o tine deschisa in mana Iisus – icoana pictata de Parintele Arsenie Boca si donata catapetesmei de la Manastirea Prislop in 1984.  Iar la finalul textului inscris pe acea icoana de Parintele Arsenie, sunt cuvintele: “Iata stau la usa ta si bat…”

O dupa-amiaza de luni la Prislop, ieri… Lume multa, aproape ca duminica…la mormantul Parintelui Arsenie, in bisericuta si peste tot prin arealul manastirii…  Cuvintele nu-si  au rostul.  Mi-am amintit numai ca Parintele Arsenie stiuse si afirmase ca asa va fi (“va lua tara foc de la Prislop…”) si am recitit mai atent, cuvintele inscrise de Parintele pe acea icoana de la altar, cu text-mesaj, testament chiar: “Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu acolo sunt si Eu in mijlocul lor. Iata Eu cu voi sunt – Trup si Sange – in toate zilele pana la sfaristul veacului. Dar fericiti cei cu inima curata….” Si am privit de aproape clopotnita conceputa si zidita de Parintele Arsenie in 1952, pe delusorul de langa bisericuta Prislopului…

“Spiritul ortodoxiei” (partea V) – viziunea Principesei Ileana a Romaniei – publicata in SUA, in 1953

Continuare de aici…

“A cincea Sfânta Taină este cea a Preoției. Aceasta este taina prin care Duhul Sfânt, prin punerea-mâinilor episcopilor, dă har și autoritate preotului nou-hirotonit sau noului episcop pentru a realiza ducerea mai departe a misiunii, a tainelor și pentru a coordona viața religioasă a poporului. Prin simpla atingere cu mâinile deja sfintite ale mai-marilor bisercii ortodoxe, această putere spirituală este comunicata persoanei hirotonite, și astfel se asigura continuitatea legala, autoritatea și slujirea Bisericii. (I Timotei 4:14 și 05:22).

Episcopii au acest har, deoarece ei sunt succesorii Apostolilor. Însuși Hristos este Marele nostru Preot. (Evrei 5:4-6). El este sursa întregii puteri și autoritate în Biserica Sa, și a dat putere postolilor de a învăța, de a vindeca, și de a ierta păcatele oamenilor.

Există trei ranguri preotesti: episcopi, preoți și diaconi. Episcopul poate administra toate cele șapte taine; preotul – toate, cu excepția preoției; diaconul este cel care ajuta si asista atât episcopul și cat preotul, dar el însuși nu poate efectua nici una dintre Taine.

Ar fi cazul sa introducem aici si un cuvânt despre rangurile monahale în Biserica Ortodoxă. Aici nu exista ordine diferite, asa cum este cazul in Biserica occidentală  – care separa franciscanii, benedictinii, etc. Există in schimb, în Biserica Răsăriteană, o foarte puternică tradiție monahală. Inca din vremea  Sfantului Antonie cel Mare al Egiptului, toate mănăstirile urmeaza prescripțiile Sfantului Vasile cel Mare. Obiectivul lor principal este rugăciunea contemplativă. Nu există nici un set de reguli pentru probă sau pentru noviciat, ca în Occident. Există trei ranguri monahale: cel mai mic – rasoforul (in greacă: rasophore, in slavă: rejasonosts) – care poate fi acordat la foarte scurt timp după ce aspirantul intră în mănăstire. Cel de al doilea – stavroforul (in greacă: stavrofor, in slava: skhimnik) – poate fi acordat după trei ani, dar numai daca aspirantul are varsta de peste 25 de ani (iar in cazul femeilor – peste 40 de ani). La momentul acordarii acestui rang, persoana depune cele patru jurăminte monahale:  de sărăcie, de ascultare, de castitate și de stabilitate. Pentru a ajunge la rangul al treilea – de schimonah, pe care doar unii, putini, il vor atinge, este nevoie de 20-30 de ani de pregătire. Acești călugări se dedica în întregime  rugăciunii contemplative devenind pustnici și luând jurământ de tăcere. Acesta este punctul culminant pentru care sunt instruiți pe parcursul anilor de disciplină în viața comună a primelor două ranguri. Mulți nu pot trece de primele două ranguri; cu toate acestea, toti sunt călugări; rangul denota pana la urma nivelul de realizare spirituală. Nu toti călugării sunt preoți și nu se face nici o distincție între ei, atunci cand acesta este cazul. Toti episcopii trebuie să fie călugări din primul sau al doilea rang. În cazul în care un episcop ar dori să ajungă la rangul al treilea, el ar trebui să demisioneze din toate funcțiile episcopale și preoțești – cu excepția celebrarii Liturghiei, datorita disciplinei extrem de stricte si severe necesare la acest nivel, si a perioadelor lungi de tăcere.

Multe mănăstiri și schituri se dedica grijii fata bolnavi și suferinzi și educatiei copiilor si tinerilor; insa acestea sunt mereu doar activități secundare. Miezul principal si obiectivul  vieții monahale din Est este  rugăciunea continua și contemplația, indreptarea sufletului tot mai aproape de Dumnezeu.”

Principesa Ileana a Romaniei la Slujba de Inviere – Pasti / mai 1956, la Catedrala Ortodoxa Sf. Dumitru din SUA (cand asupra sa si aspupra unui preot refugiat anti-comunist a avut loc un atentat cu gloante; pentru detalii, vedeti link-ul din primul comentariu de mai jos) – photo courtesy of Tom Kinter