Dania Generalului de armata Arthur Vaitoianu pentru Manastirea de la Sambata in 1945

Am descoperit de curand un fapt practic necunoscut: candelabrul din pronaosul bisericutei vechi a Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus este o danie a unui mare general roman, datand din 1945 (foto – dedesubt). Acesta fost donat manastirii in timpul staretiei si slujirii Parintelui Arsenie Boca, ‘intru pomenirea bunei mele sotii Olga’ de catre generalul Arthur Vaitoianu.

Dupa cum scriam in septembrie 2012, in bisericuta veche a Manastirii de la Sambata se pastreaza una dintre rarele picturi votive reprezentandu-l pe Regele Mihai al Romaniei (vedeti aici). Pictura, infatisandu-l pe tanarul Rege Mihai, a fost realizata in 1941, inlocuind fosta imagine a ex-Regelui Carol al II-lea, tatal sau, in vremea caruia manastirea a fost restaurata si resfintita, prin grija Mitropolitului Ardealului, Nicolae Balan. Inlocuirea picturii s-a facut la ordinul generalului Ion Antonescu, care vizitase manastirea in perioada guvernarii sale. Se pare, din toate datele care se strang incet, ca Manastirea Sambata se afla, pe timpul slujirii Parintelui Arsenie Boca, pe ‘traseul oficial’ al conducatorilor tarii, intrucat numeroase personalitati i-au trecut pragul, incepand cu membrii familiei regale a Romaniei (de altfel matusa Regelui Mihai, Principesa (Domnita) Ileana avea sa il aleaga si sa il cheme la Bran, in vara lui 1947 pe Parintele Arsenie, pentru efectuarea slujbei de sfintire a Capelei in care urma sa fie instalata inima Reginei Maria a Romaniei (mama Principesei Ileana si bunica Regelui Mihai), adusa de la Balcic).

Cu siguranta, personalitatea harismatica si slujirea fara cusur a Parintelui Arsenie Boca la Manastirea de la Sambata era recunoscuta ca singulara in anii 1940 de catre o parte a conducerii politice si militare a Romaniei, care, se deduce, nu rareori a apelat la sfintia sa, in diverse scopuri spirituale. Asa se face, ca inclsuiv in timpul detentiei generalului Ion Antonescu, Parintele Arsenie  a fost condus la Bucuresti, de Principesa Ileana a Romaniei, ca sa viziteze si sa intareasca pe mama si sotia acestuia.

In prima fotografie de mai jos se observa candelabrul donat de generalul Vaitoianu Manastirii Sambata si in fundal-jos tabloul votiv al Regelui Mihai, asa cum arata astazi. In imaginile urmatoare se observa detaliile imprimarii in bronz a daniei candelabrului din anul 1945.

Cine a fost insa Generalul Vaitoianu si de ce a facut acea donatie catre manastirea unde staret era Parintele Arsenie Boca?…

Iata informatiile publice despre Arthur Văitoianu, asa cum sunt prezentate pe diverse site-uri publice:

General Arthur Vaitoianu

Nascut la 14 aprilie 1864, la Ismail – atunci apartinand Basarabiei iar azi Ucrainei,  si decedat la 17 iunie 1956  la Bucureşti, A. Vaitoianu a fost a fost unul dintre generalii care a condus Armata României in Primul Război Mondial.

Pe timpul războiului a îndeplinit funcţii de comandant de divizie, corp de armată şi armată în campaniile anilor 1916, 1917 şi 1918, remarcându-se prin modul cum a condus acţiunile Comandantul Corpului II Armată, pe timpul Bătătliei de la Mărăşti.

În 1919, Arthur Văitoianu demisionează din armată şi va îmbrăţişa o carieră politică, fiind membru al Partidului Naţional Liberal. Într-o perioadă grea pentru ţara, când guvernul de la Bucureşti primea ultimatumuri pentru semnarea Tratatului de Pace cu Austria de la Saint Germain, Văitoianu este desemnat să formeze Consiliul de miniştri pe 27 septembrie 1919. Ca primul ministru (27 septembrie 1919 – 28 noiembrie 1919) a avut aceeaşi atitudine ca predecesorul său, Ion I. C. Brătianu, refuzând semnarea acestui tratat şi tergiversând procedurile.

În motivarea sa, generalul Vaitoianu afirma drepturile românilor la unitate naţională, subliniind că modalitatea în care este tratată România „nu corespunde nici spiritului în care s-a făcut alianţa, nici declaraţiilor solemne ale tuturor aliaţilor de a fi luptat pentru libertate în lume, pentru libertatea şi egalitatea tuturor naţionalităţilor mari şi mici”. Cabinetul lui Arthur Văitoianu a rămas în istorie ca fiind organizatorul primelor alegeri din România pe baza votului universal, pe 2 – 4 noiembrie 1919 pentru Adunarea Deputaţilor şi 7 – 9 noiembrie pentru Senat. Văitoianu îşi depune mandatul, după formarea noii coaliţii de guvernare, iar din acest moment funcţionează ca deputat în Reprezentanţa Naţională.

În guvernările liberale din prima parte a deceniului interbelic, generalul va fi ales pentru conducerea unor ministere de însemnătate, precum Ministerul de Interne şi Ministerul de Război.

Din 1925 Văitoianu devine senator de drept în Parlamentul României. În 1930, Văitoianu s-a situat în tabăra georgistă din PNL, fiind favorabil revenirii lui Carol al II-lea pe Tronul României. Monarhist convins şi membru activ în PNL Gheorghe Brătianu, Văitoianu a sprijinit regimul autoritar al regelui, iar din 1938 va fi numit consilier regal.

O informatie interesanta este ca in casa Generalului Vaitoianu din Bucuresti avea sa aiba loc intalnirea, la cererea rabinului sef al Romaniei – Alexandru Safran, in vara anului 1942, dintre acesta si Mitropolitul Ardealului  – Nicolae Balan, pentru o discutie pe tema interventiei pe langa Generalul Ion Antonescu in favoarea stoparii deportarii evreilor din sudul Transilvaniei. Interventia a avut succes, dupa mai multe ore de convorbire si dupa interventia Mitropolitului Balan la Maresalul Antonescu (informatia apare in cartea “The Shoah in Ukraine: History, Testimony, Memorialization” –  editata de Ray Brandon si Wendy Lower, Indiana University Press, USA, 2008, in capitolul semnat de Dennis Deletant – “Transnistria and the Romanian Solution to ‘Jewish problem’“, pag. 173).

Generalul Arthur Vaitoianu a fost si cel care a initiat si a strans fonduri pentru construirea celor patru mausolee – Marasesti, Marasti, Soveja si Oituz, in memoria soldatilor care au murit pe campul de lupta Marasti-Marasesti-Oituz, in timpul primului razboi mondial.

Fotografia de mai sus il infatiseaza pe Generalul francez Berthelot acordandu-i Generalului Văitoianu (comandantul Corpului IV Armată), Legiunea de Onoare.Fotografia este datata : Onești, 19 iunie 1917. Henri Mathias Berthelot,general al armatei franceze a fost in Primul Război Mondial si șef al Misiunii militare franceze in România avand o contributie directa la instruirea si dotarea armatei romane. Sursa: http://www.europeana1914-1918.eu/en/contributions/17899#prettyPhoto

Deşi avea o vârstă foarte înaintată, regimul comunist nu l-a cruţat, si în 1947 a fost arestat şi întemniţat la Penitenciarul Sighet alături de majoritatea politicienilor din perioada interbelică.

A murit la 17 iunie 1956, la varsta de 92 de ani si este înmormântat, dupa dorinta sa, in cripta mausoleului de la Mărăşti alături de mareşalul Alexandru Averescu şi generalii Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu.

Surse principale de documentare biografica: Enciclopedia Romaniei si Wikipedia.

 

 

 

 

 

 

Click to access ministri%20de%20interne.pdf

 

Pomenirea si parastasul Parintelui Arsenie Boca – la biserica Sf. Nicolae din Draganescu, 28 noiembrie 2015

Pasi in demersul pentru canonizarea Parintelui Arsenie Boca: respingerea contra-argumentelor

In cele doua editii ale lucrarii ‘ „Şi cărţile au fost deschise” (Apocalipsă 20, 12). Părintele Arsenie BOCA (1910-1989) – o biografie ‘ (Bucureşti, Editura Floare Albă de Colţ, 2013 si respectiv 2015), autorul, teologul si ciberneticianul Florin Dutu a fost primul care a raspuns in scris, oficial, cu argumente limpezi, acuzelor aduse comportamentului Parintelui Arsenie de catre cei manati fie de invidie duhovniceasca, fie de nestiinta sau de reavointa, cu privire la diversele aspecte considerate neconforme cu dogma si trairea ortodoxa, din viata si purtarea sa (in capitolul de Concluzii al cartii, analizand “erorile care alatuiesc un model de strambare a adevarului”).

De foarte curand preotul Mihai-Andrei Aldea a raspuns si domnia sa in scris in aceeasi directie, publicand materialul cu titlul “Lămuriri asupra controverselor legate de Părintele Arsenie Boca” – in numarul  41 (noiembrie 2015) al revistei Atitudini – de la Manastirea Petru Voda (disponibil si online, pe site-ul publicatiei), in care a analizat si contra-argumentat un numar de 13 acuze care sunt cel mai des intalnite in suspiciunile si atacurile aduse staturii duhovnicesti a Sfantului Ardealului.

Intr-un anunt oficial datat la 26 noiembrie 2015, ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI DIN ROMÂNIA (AFDPR) a anuntat ca pana la 15 decembrie  “va solicita în scris, o audienţă la Preafericitul Patriarh Daniel, pentru a discuta despre canonizarea unor martiri ai temniţelor comuniste“, intre care din nou,  cel mai probabil, si despre canonizarea Parintelui Arsenie.  Intrucat la scrisoarea nr. 71 din 25 septembrie 2014, in care AFDPR cerea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane initierea demersurilor intru canonizare, Cancelaria Sfantului Sinod a raspuns la 18 noiembrie 2014 printr-o scrisoare (legatura-aici) enuntand ca scrisoarea de sustinere a AFDPR “va ramane in evidenta Sfantului Sinod pentru completarea dosarului de canonizare a ieromonahului Arsenie Boca, atunci cand vor fi intrunite conditiile specifice”, AFDPR a considerat necesar sa readuca in discutie problema, inclusiv in contextul in care de curand anul 2017 a fost declarat de catre Sfântul Sinod și ca an “al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.

Daca adaugam si recentul interviu al Parintelui Nicolae Bordasiu, preot paroh (actualmente pensionar) al Bisericii Sf. Silvestru din Bucuresti, care a vietuit alaturi de Parintele Arsenie Boca sub acelasi acoperis in perioada anilor 1965-1968, si care aduce marturie vie si de prima mana asupra cinstei, curatiei si duhovniciei nefatarnice a Sfantului Ardealului pentru perioada vieturii sale extra-manastiresti, avem in continuare nadejde!

CINSTE LOR!

UPDATE 1 decembrie 2015: Manastirea Petru Voda va contribui la aducerea la lumina a marturiilor privind vietuirea si credinta Parintelui Arsenie Boca. In sirul marturiilor, prima aparuta are tema “Părintele Justin despre pictura Părintelui Arsenie Boca” din care extragem doar introducerea (a se citi integral in link-ul mentionat).

“Cu ani în urmă câţiva dintre noi l-am întrebat pe Părintele Justin despre Părintele Arsenie Boca câteva lucruri care ne nedumereau. Nu am fost singurii, multă lume a întrebat şi a primit răspuns după puterea fiecăruia. În deliberările pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca au apărut foarte multe mărturii, atît despre lucrările dumnezeieşti săvîrşite în vieţile oamenilor prin credinţa sa, cît şi contestări înverşunate. Mănăstirea noastră nu are o opinie unilaterală despre un subiect atît de complex precum viaţa, personalitatea şi activitatea Părintelui Arsenie Boca, însă ne vom aduce, încet încet, şi noi contribuţia de mărturii, în măsura în care ne va lumina Dumnezeu. Deocamdată însă nu ne exprimăm nicidecum opiniile şi mărturiile noastre personale, ci numai ceea ce ne-a răspuns Părintele Justin. Răspunsurile Cuvioşiei Sale sunt în număr mare, date multora dintre ucenicii şi ucenicele sale. Redăm doar cîteva, pentru început…” (continuarea, aici)

 

Marturia Parintelui Nicolae Bordasiu despre sfintenia Parintelui Arsenie Boca, noiembrie 2015

Aseara, 28 noiembrie 2015, de la ora 22, postul Romania TV a prezentat fragmente dintr-un recent interviu cu Parintele Nicolae Bordasiu – interviu in care s-a urmarit aducerea la lumina a catorva marturii inedite despre viata si purtarea Parintelui Arsenie Boca (ieri au fost 26 de ani de la trecerea in Imparatie a Sfantului Ardealului). Informatia cu totul necunoscuta pana acum cuprinsa in interviu a fost cea in legatura cu convietuirea sub acelasi acoperis, timp de 3 ani de zile, in a doua jumatate a anilor ’60, a Parintelui Bordasiu alaturi de Parintele Arsenie Boca. Nici in cele doua editii ale cartii biografice despre Parintele Arsenie editate de teologul Florin Dutu foarte recent si nici in primele doua volume aparute pana in acest moment sub ingrijirea lui Florian Bichir, Romeo Petrasciuc si Raluca Toderel, “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii”, nu exista aceasta informatie. Ceea ce se cunoaste insa, este ca Maica Zamfira (pe numele de mirean – Julieta) Constantinescu fusese colega de facultate, la teologie, cu Nicolae Bordasiu si ca in 1946, in grupul de studenti teologi veniti vara la Manastirea Sambata sa il intalneasca pe Parintele Arsenie se gaseau si cei doi tineri, aflati pe atunci intr-o relatie mai apropiata decat simpla colegialitate. Intrucat Maica Zamfira avea sa devina, incepand cu 1948-1949 si pana la trecerea in Imparatie a Parintelui Arsenie (la 28 noiembrie 1989) cea mai apropiata, importanta si statornica ucenica a sa, legatura cu cel care va deveni peste timp Parintele Nicolae Bordasiu, nu este intamplatoare.

Parintele Bordasiu, interviu pentru Romania TV, difuzat la 28 noiembrie 2015

Cunosc ca in cursul pregatirii volumelor “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii”, autorii au cautat sa obtina date in plus de la Parintele Nicolae Bordasiu direct, intrucat in dosarul de securitate al Parintelui Arsenie aparea nu doar numele Bordasiu, dar insasi anchetarea si intemnitarea  Parintelui Arsenie din 1955 a avut ca punct de plecare legatura sa cu Nicolae Bordasiu (in fapt indirecta, Parintele Arsenie fiind mijlocitor al relatiei Julietei Constantinescu cu tanarul Bordasiu – conform datelor publicate inclusiv de teologul Florin Dutu, recent). Se pare ca pana la interviul realizat foarte de curand si prezentat aseara la Romania TV, nimeni nu a reusit sa obtina verbal, de la Parintele Bordasiu, date in plus. In fapt, interviul de aseara s-a centrat pe creionarea profilului ortodox duhovnicesc al Parintelui Arsenie Boca, asa cum l-a cunoscut un om care nu doar ca i-a fost marturisitor sub patrafir si fiu duhovnicesc, ci care, dupa eliberarea din inchisoare in 1964, a impartit locuinta cu acesta timp de 3 ani de zile in Bucuresti, probabil intre 1965-1968. Voi prezenta mai jos extrasele mele din notite facute aseara dupa interviul televizat, cu unele comentarii adiacente. Intai insa, voi reda un mic medalion biografic al Parintelui Bordasiu, astazi in varsta de 91 de ani.

1. Note biografice – Parintele Nicolae Bordasiu:

Parintele Nicolae Bordasiu (n. la 22 mai 1924 in satul Sabolciu, judetul Bihor) a fost licentiat in farmacie si in teologie si l-a cunoscut in fapt pe Parintele Arsenie Boca in vara anului 1946 (a sustinut in interviul de aseara ca il stia pe Parintele Arsenie inca de dinainte de a-l fi intalnit aievea – adica din povestile care circulau in cercurile de cunoscuti), fiind student la teologie si mergand, alaturi de cativa colegi de ai lui, in vizita la Manastirea Sambata, unde deja Parintele Arsenie era foarte cunoscut ca un mare duhovnic. Ii avea colegi la facultatea de teologie din Bucuresti pe (viitorii mitropoliti) Nicolae Corneanu, Valeriu Anania, Antonie Plamadeala, (episcopii) Roman Stanciu si Gherasim Cristea, (arhimandritul) Roman Braga. Nicolae Bordasiu a facut parte din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la manastirea Antim din Bucuresti. A fost secretar si apoi presedinte al Asociatiei Studentilor de  la Teologie. Pentru a contracara activitatea utecista in randul studentilor, cu binecuvantarea Parintelui Arhimandrit Benedict Ghius, impreuna cu Roman Braga si Gheorghe Domasneanu au infiintat Asociatia Tineretului Ortodox Studentesc (ATOS) fapt care a facut sa fie arestati multi din ei in anul 1948. Tanarul Nicolae Bordasiu a fost arestat si condamnat in lipsa, la 20 de ani inchisoare. Pentru acest motiv a decis sa se ascunda si a fost pribeag intre 1948-1955 prin satele bihorene, fiind cautat continuu de securitate. In final a fost descoperit si arestat in 1955, si a facut ani grei de inchisoare la Timisoara, Jilava, Oradea si Aiud, fiind detinut politic intre anii 1955-1964. Dupa eliberare a ajuns in Bucuresti unde a lucrat intai ca muncitor, apoi ca tehnician (fusese si student la farmacie) la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a facut parte si dintr-un colectiv care a preparat pentru intaia oara in Romania gama globulina din sange retro-placentar. In perioada de intoarcere din penitenciar in lume, imediat dupa vara lui 1964, s-a aflat in situatii spirituale si sociale dilematice, motiv pentru care, afland ca Parintele Arsenie se gasea si el in Bucuresti, l-a cautat. Urmare probabil acelor intalniri, Nicolae Bordasiu avea sa devina colocatar al Parintelui Arsenie, pentru 3 ani de zile.

2. Note dupa  interviul de aseara de la Romania TV cu Parintele Nicolae Bordasiu:

In interviul de aici, realizat cu 2 sau 3 ani in urma, este cuprinsa mare parte din informatia redata si aseara, iar interviul mentionat este necesar sa fie parcurs inaintea celor prezentate in continuare. Fata de cele relaltate in intreviul mai vechi, Parintele Bordasiu a afirmat acum pentru prima oara ca a locuit impreuna cu Parintele Arsenie, cu maicuta Zamfira Constantinescu si cu mama acesteia in Bucuresti, impartind aceeasi casa, timp de 3 ani de zile: “Am avut acest privilegiu, de a-l cunoaste pe Parintele Arsenie in acest timp; avea o viata impresionant de austera, avea in casuta aceasta o camera a sa ca o chilie, si casuta era ca o manastire; in camera lui statea mult in singuratate, in meditatie si in rugaciune si m-a impresionat prin modul cum isi organiza viata, era foarte meticulos si corect in tot ce facea, incat nu putea face nimeni altfel decat asa cum stabilea dumnealui. Aveam si vreme de rugaciune impreuna, in care dumnealui era preot;  in casa era calugar, dar iesind pe poarta devenea un civil oarecare care mergea le serviciul sau (Parintele Arsenie lucra pe atunci ca pictor munictor la Institutul Biblic, la atelierul de icoane si email de la Schitul Maicilor din Bucuresti); in aceeasi casa locuia o alta familie, iar sotul, domnul Florescu, fusese colonel in armata regala, acum era deblocat si voia sa stie cu cine sta in casa, voia sa ne cunoasca; cu timpul si-a dat seama ce fel de oameni suntem, asa incat eram cunoscuti de toti cand mergeam pe strada; toata lumea de pe strada il respecta si saluta pe Parintele Arsenie ca pe o personalitate deosebita. Venind acasa, acesta isi imbraca rasa de calugar, statea ca si cum ar fi fost in manastire; dumnealui ne era si duhovnic, si preot. Pot spune ca votul saraciei pe care l-a depus ca si monah in viata calugareasca, l-a respectat mereu. Avea numai 2 costume de haine, ambele erau de culoare cafenie, unul mai dechis, unul mai inchis; unul din ele era cel cu care se ducea la serviciu si il ingrijea impecabil, ca pe un obiect de mare pret, caci stia ca altul nu-si mai putea cumpara. Avea o singura reverenda, cu care l-am vazut totdeauna, nu stiu daca era cea cu care venise de la manastire sau alta. La masa atmosfera era ca in manastire, insa in afara casei nu putea purta haina monahala, si deci odata iesit din casa devenea un civil obisnuit.”  In interviu nu s-a mentionat cum a ajuns sa locuiasca Parintele Bordasiu cu Parintele Arsenie, dar este posibil ca sa fi fost invitat sa imparta locuinta dupa cele cateva intalniri de la Biserica Boteanu din Bucuresti, dupa revenirea din penitenciar, despre care vorbea in interviu citat mai sus. Se poate deduce ca perioada cat a fost gazduit in casa Maicii Zamfira Constantinescu din Bucuresti (probabil cea pe str. Litovoi Voievod, nr. 23)  a fost intre 1965-1968.  Motivul pentru care nu au mai locuit ulterior impreuna este acela ca s-a amestecat securitatea, care conform spuselor Parintelui Bordasiu,  “incepuse manevre si nu se permitea sa existe grupuri, cu preocupari in comun; ne intreba pe fiecare despre celalalt, ce face, iar noi negam puternic ca nu stam de vorba cu nimeni”. Interesant de notat este faptul ca Parintele Arsenie fusese arestat pentru a doua oara in viata sa in 1955, pentru “omisiunea de denunt” exact a tanarului Nicolae Bordasiu, pe care il vizitase la Timisoara in 1949. Vizita avusese loc pentru a o ajuta pe de o parte pe tanara aspiranta Julieta Constantinescu, si pe de alta de a-i oferi gazduire la Manastirea Prislop tanarului teolog fugar si vanat de securitate. Arsetarea Parintelui Arsenie s-a soldat cu detentia sa, in perioada septembrie 1955-aprilie 1956. Cu toate acestea, fara pic de resentiment, acelasi Parinte Arsenie avea sa il ia sub aripa sa ocrotitoare pe abia-eliberatul din temnita Nicolae Bordasiu, in 1964 sau 1965 in Bucuresti, gazduind in aceeasi casa.

Isi amintea in interviul sau Parintele Bordasiu, de prima intalnire cu Parinele Arsenie de la Manastirea Sambata, din vara anului 1946: “intreaga tinuta a parintelui era plina de demnitate si inspira multa incredere, mergand parca plutea deasupra pamamantului;  a venit la noi (eram un grup de studenti din Bucuresti) si ni s-a adresat atat de duios, si desi diferenta de varsta nu era asa de mare intre noi,  cam 10-15 ani, parintele ni s-a adresat parinteste, asa ca unor foarte apropiati, si parca ne stia deja si preocuparile, si indoielile si cautarile noastre; el a stiut  sa ne dea fiecaruia cate un sfat bun. […] Pentru mine el a fost o faptura care era o intrupare dedicata lui Dumnezeu si bisericii.”

Parintele Bordasiu rasfoind cartea Parintelui Arsenie, “Cararea Imparatiei”, care la final cuprinde o nota a Maicii Zamfira Constantinescu, pe care o confirma

Legatura sufleteasca cu Parintele Arsenie s-a intarit odata cu intalnirea din toamna anului 1949 cu Parintele, cand, la Timisoara, a fost cautat de acesta; cu acea ocazie i-a impartasit dorinta sa de a trece clandestin granita in Serbia pentru a scapa de securitate,  dar Parintele l-a sfatuit sa nu treaca la sarbi, caci nu are nici o sansa sa ramana in viata; dar daca va ramane in tara va fi gasit, va face inchisoare, insa nu va muri in inchisoare; acest lucru l-a intarit si l-a ajutat sa ia decizia sa nu treaca granita.

A mai spus Parintele Bordasiu despre Parintele Arsenie: “era un om ca toti oamenii, sub aspectul social, dar nu uita niciodata ca este calugar, si cu adevarat traia o viata demna si curata, fiindca mai mult ca orice era in practica noastra rugaciunea; era duhovnicul meu; prin parintele, si prin atatia duhovnici de seama, Dumnezeu lucreaza cu minuni…”

La finalul intreviului de aseara, Parintele Bordasiu a aratat o carte daruita de Parintele Arsenie la cununia sa, despre viata in Hristos, carte pe care i-a scris cateva randuri si a lipit 2 flori de colt presate, sciind “de ziua nuntii voastre acesata va dorim, o viata in Hristos.”

Cititi si:  Securitatea şi Părintele Arsenie Boca: Mă simt foarte fericit cu sfinţii din icoane. O Notă Informativă şi Ultimul Raport din Dosarul Obiectivului “Bratu” / “Pictorul”

 

Scriitorul Razvan Codrescu, istoriograf de cinste al mucenicilor si sfintilor romani, o noua publicatie despre Parintele Arsenie Boca

Astazi sunt 26 de ani de la trecerea in Imparatie a Sfantului Ardealului, Parintele Arsenie Boca. Parintele s-a stins in casa de la Sinaia, devenita metoc al Manastirii Prislop, unde vietuia din 1977 alaturi de un numar de 18 maici. Exista afirmatii conform carora (cititi articolul eseistului si filosofului Isabela Vasiliu Scraba) moartea i s-a tras ori i-a fost grabita in acel noiembrie 1989, in urma infruntarii si confruntarii din primavara cu sotii Ceausescu, care avansasera planul de distrugere si a Bisericutei Sf. Nicolae din satul Draganescu de langa Bucuresti, aflata pe marginea lacului de la Mihăileşti, unde se dorea construirea unui port in locul bisericii. Parintele Arsenie pictase timp de peste 15 ani bisericuta si asternuse pe zidurile ei intreaga sa marturisire de credinta care-i fusese interzisa prin viu grai din 1959. Avalansa distrugerii se apropia acum si de acel loc izolat unde credinta si smerenia se cuibarisera, si posibil ca Parintele Arsenie si-a spus cuvantul in fata cuplului prezidential al Romaniei comuniste, cu urmarile de rigoare.

Astazi, la 26 de ani de la trecerea in Imparatie a Sfantului Ardealului, Petitia cu semnaturi stranse intru canonizarea Parintelui, initiata de jurnalistul Victor Roncea cu exact un an de zile in urma, are peste 13.000 de semnaturi.

Tot astazi, la 26 de ani de la trecerea in Imparatie a Sfantului Ardealului, o noua aparitie editoriala, sub ingrijirea scriitorului Razvan Codrescu, vine sa aduca marturie despre constanta iubire si grija pe care sfintii romani urcati la ceruri ne-o arata:

In lamurirea editoriala a noii aparitii de care s-a ingrijit, publicistul Razvan Codrescu noteaza: “Acest volum reprezintă urmarea celui apărut la editura noastră în anul 2012 și intitulat Mormîntul cald de la Prislop. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca apărute în «Lumea Credinței» (ediție îngrijită de Răzvan Codrescu). El reunește, în prima secțiune, alte texte apărute între timp (2012-2015) în magazinul ilustrat Lumea Credinței, iar în a doua secțiune, mai restrînsă, și texte apărute în revista Lumea Monahilor (din 2009 pînă azi), relevante, sub aspect biografic și/sau duhovnicesc, pentru icoana în posteritate a părintelui Arsenie Boca (29 septembrie 1910 – 28 noiembrie 1989), „Sfîntul Ardealului”.
În cadrul fiecărei secțiuni, textele se succed în ordinea cronologică a apariției (la sfîrșitul fiecăruia fiind menționate luna și anul primei lor publicări). Unele titluri au fost ușor modificate la introducerea în volum, dar structura textelor a rămas neschimbată. Am îndreptat tacit unele mici erori strecurate în paginile revistelor. Cele cîteva note de subsol și paranteze drepte explicative din text sînt editoriale.
Volumul apare pe fondul unei creșteri sensibile a evlaviei populare față de „Sfîntul Ardealului” (Prislopul a devenit unul dintre marile locuri de pelerinaj ale Ortodoxiei contemporane) și al primelor demersuri oficiale bisericești de canonizare (proces care va mai dura, dar a cărui finalizare nu mai este departe și nu mai stă sub semnul îndoielii).
Pe măsura apariției unor noi texte, vom duce mai departe demersul nostru editorial, mai ales că interesul credincioșilor s-a dovedit foarte mare, volumul inaugural cunoscînd mai multe suplimentări de tiraj.
Fie ca părintele Arsenie să ne călăuzească de dincolo de veac pe Cărarea Împărăției și să ne unească într-un duh, cu învățăturile și cu minunile sale – temei de viață și de înveșnicire pentru tot neamul românesc!”

Conferinta teologica despre martirii din temnitele comuniste, Deva, 4 decembrie 2015

UPDATE 6 decembrie 2015:  Fotografii de la eveniment si descrierea lui, pot fi vizualizate aici.

Parintele Arsenie Boca: 26 de ani de la trecerea in Imparatie

Portret al Parintelui Arsenie Boca – realizat de pictorul buzoian Leonard Țuclea

Extras dintr-o predică a Părintelui Arsenie Boca, Manastirea Prislop, 25 aprilie 1949, redata din cartea ”Cuvinte Vii”:

“Credinciosul nu se teme de moarte, fiindcă a desființat-o Iisus. Iisus i-a schimbat sensul, întorcându-i altfel rostul. Acum, moartea pentru credincios e ultimul botez, ultima curățire a vieții.
    Suntem în gândirea Sf. Pavel, spunând că botezul nostru, prin care am intrat în creștinism, se desăvârșește cu botezul cu care s-a botezat Iisus; și că sfânta noastră împărtășanie se împlinește cu paharul pe care l-a băut Iisus.
    Spre aceste sfârșituri: Botez și Pahar, – convingeri ca munții-, firește că trebuie nevoință, trebuie virtuți. Dar unde sfârșesc virtuțile, unde duc?
    Ele nu sunt scopuri în sine. Nu urmărim virtuțile pentru ele însele; ele sunt mijloace pentru dobândirea Adevărului.
    Și Dumnezeu e Adevărul.
    Așa înțelese virtuțile, cu acest rost urmărite, ele duc pe om până la moartea pentru Adevăr, ceea ce e înviere. Că a-ți primejdui viața pentru Dumnezeu și oameni, nu poate fi moarte, chiar trecând prin ea, ci cu atât mai vârtos înviere și bucurie a învierii.
    De ce nu ne temem noi de moarte?

    Pentru a răspunde la întrebarea aceasta mă folosesc de învățătura celui dintre sfinți, Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul, despre răsturnarea rostului morții.
    Sfântul ne învață că: de unde, înainte de răstiginirea lui Iisus moartea era o pedeapsă dată firii, după pogorârea lui Iisus în împărăția morții, și stricarea ei, Iisus i-a răpit pe toți morții, care erau drepții Vechiului Testament, și a întors moartea asupra ei însăși, asupra păcatului, și nu mai mult asupra firii omului.
    Omul a fost renăscut în Iisus, iar morții nu i s-a mai dat decât păcatul lui.
    Primul dintre oameni care a fost sustras morții, a fost tâlharul de pe cruce, care a intrat în Împărăția Vieții  ”astăzi” (- vei fi cu Mine în Rai!”) adică din însăși această viață.
    Cu stricarea împărăției morții, cu deschiderea Împărăției Cerurilor, sensul morții s-a schimbat, dintr-o pedeapsă într-o binefacere. De acum moartea nu mai e o pedeapsă dată firii, ci o pedeapsă dată păcatului. – Iar la aceasta ne învoim din toate puterile. De aceea nu ne temem de moarte. Dacă viața noastră a fost o viață a lui Iisus, nici moartea noastră nu va fi deosebită. Căci zice Sfântul Pavel: ”Toți cei ce vor să trăiască viața în Hristos, prigoniți vor fi !”
    Dar credința a fost superioară celor mai înfricoșate chinuri. Organic, chinuri de moarte, îngrozitoare, se dovedeau neputincioase în fața vieții sfinților. Ei nu mureau când voiau muncitorii, ci când voia Dumnezeu. Așa ca și Iisus: că deși oricare dintre chinurile prin care a trecut, omenește puteau să-L scoată din viață, totuși a supraviețuit tuturora, și a murit când a îndeplinit toate cuvintele grăite prin Prooroci. Precum la Iisus așa și la sfinți vedem, de nenumărate ori, această superioritate a credinței asupra morții, când mucenicii supraviețuiau focului, strivirii între pietroaie, mutilărilor celor mai îngrozitoare, trebuind- spre a pune capăt rușinii pe care o mâncau prigonitorii- să le taie capul cu sabia.
    Tot șirul sfinților mucenici  au biruit moartea, că i-au știut neputința și n-au fugit de ea, când împrejurarea le-a îmbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.
    Iată în ce înțeles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultimă spălare a vieții, un câștig al morții lui Iisus și o arvună a învierii Sale, premiza și concluzia tuturor învierilor.
    Iată câtă înviere e în crucea noastră cea de toate zilele; câtă înviere e în săptămâna patimilor noastre, care e viața aceasta toată. Iar de vom fi vrednici și de asemănarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedește.
Deci viața noastră în Hristos și viața lui Iisus în noi ne duc de la chip la asemănare, de la început până la sfârșit.
    Iar a trăi pe Hristos, e a învia din morți!
    Slavă Învierii Tale , începătura învierii noastre.“

 

Sticla si cristal de Boemia, in vitrinele pragheze…

Nichifor Crainic adus la lumina: doua manuscrise editate princeps de teologul Florin Dutu

De cateva zile teologul si ciberneticianul economist Florin Dutu a publicat in editie princeps doua manuscrise  ale marelui teolog gandirist, profesorul Nichifor Crainic, continuand in acest fel seria aducerii la lumina a lucrarii si vietii marelui carturar crestin.

Despre el, mitropolitul Ardealului Nicolae Balan afirma in luna mai a anului 1940 (in revista “Gandirea”, nr. 4 din 1940, in articolul cu titlul “Nichifor Crainic si timpul nostru”) : “După războiu, din mijlocul generaţiei noastre s’a ridicat ca purtătorul de cuvânt al tradiţei neamului pentru vremurile de azi, Nichifor Crainic. El a înălţat această tradiţie într’o nouă lumină. Sinteza de totdeauna între tradiţionalism şi ortodoxie a fost văzută de puternicul lui spirit de aprofundare, într’o forma atât de desăvârşită cum nu s’a mai văzut până la el.”

Aplecarea spre lucrul in arhive si cu manuscrise a lui Florin Dutu  l-a condus, in ordine cronologica, la publicarea urmatoarelor lucrari foarte recente, in legatura cu personalitatea si opera profesorului Crainic:

• “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” (Ed. Floare Alba de Colt, decembrie 2014)
• primul volum de Memorii ale Profesorului Crainic, “Zile albe, zile negre. Memorii.” (Ed. Floare Alba de Colt, mai 2015).
• al doilea volum de Memorii ale Profesorului Crainic,“Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947“(Ed. Floare Alba de Colt, august 2015)

În pribegie fiind (vanat de regimul comunist), Nichifor Crainic avea sa intalneasca in satul Lepindea din Apuseni, în curtea preotului Cornel Dascăl unde si-a aflat la o anume vreme popasul (cca.1946), pe căţelul Gri-Gri. Catelul avea sa devina sursa de inspiratie pentru versurile si gandurile rememorate de Nichifor Crainic mai tarziu, pe care le va strange intr-un manuscris adus azi la lumina de Florin Dutu sub titlul:

Gri-Gri – de Nichifor Crainic

Editura Floare Albă de Colţ, 2015, 32 pagini

“Un câine costeliv şi de pripas,

S-a aciuat în umbra mea fugară;

Umblăm în pas şi stă când fac popas,

Două jigodii roase de ocară.

Clădit din jale şi tăcere caldă,

În suflet mi se uită lăcrimos

Ce duh şi din ce ţară tristă scaldă

Muţenia din ochiul lui frumos?

Hai câine, iar şi iar la drum furiş,

Lumina Celui Sfânt ne va conduce,

Şi umbra mea şi-a ta de-a curmeziş

Târând pe zări aceeaşi neagră cruce”.

***

O a doua scriere in editie princeps nou aparuta este:

Sfântul Nicodim și Mănăstirea Tismana. Amintiri din Oltenia – de Nichifor Crainic

Editura Floare Albă de Colț, 2015, 112 pagini

Florin Dutu: “Textele publicate în această carte au fost scrise de academicianul Nichifor Crainic (1889-1972) în perioada comunistă a anilor ’60, când a putut să călătorească şi să revadă frumuseţile ţării, după cei cincisprezece ani de închisoare (1947-1962). O parte dintre acestea au fost publicate în revista Glasul Patriei, singurul loc unde avea voie să publice. Alţi colaboratori ai revistei au fost: Constantin Noica, George Călinescu, Ion Vinea, Radu Gyr, Şerban Cioculescu, Păstorel Teodoreanu, Pr. Dumitru Stăniloae, Ep. Teoctist etc. Era destinată exclusiv românilor din străinătate.

Cele cuprinse pentru prima oară în prezentul volum au fost extrase direct din manuscrisele sale şi pot fi considerate amintirile sale din Oltenia anilor ʼ60.

La 18 martie 1972, Nichifor Crainic îi scria lui Pamfil Şeicaru, care se stabilise la Madrid (Spania), o scrisoare în care i se plângea de faptul că nu poate să publice nimic în ţară, ci doar la Glasul Patriei, unde era redactor şef de secţie:

‘Pe mine m-a durut necontenit ruperea prieteniei cu tine. N-aş fi vrut să mor fără să ne îmbrăţişăm măcar sufleteşte… La vârsta ta, ai nevoie ca să te împaci cu ţara. Eu nu-ţi scriu ca să te convertesc fiindcă sunt eu însumi un nedreptăţit în ţara mea unde n-am voie să scriu decât la «Glasul Patriei», iar de scriitorii semidocţi de azi sunt socotit «reacţionar»… (ACNSAS, fond Info., dosar 233726, vol. II, f. 200).‘ ”

Cartea reproduce pe coperta fata icoana Sfantului Nicodim cel Sfintit de la Vodita, Tismana si Prislop, pictata  de Parintele Arsenie Boca si existenta in chilia sa de la Sinaia.

CUPRINSUL CARTII

Nichifor Crainic şi ţara sa (prefaţă de Florin Duţu)

Sfântul NICODIM şi Mănăstirea TISMANA

Cooperativa de FOLCLOR

Prolog OLTEAN

CRAIOVA

UZINA ELECTROPUTERE

TÂRGU-JIU şi CONSTANTIN BRÂNCUŞI

La PEŞTERA MUIERII

Minunile de la PONOARE

De la ROVINARI la MOTRU

Pe ŞES şi pe DEALURI

TURNU-SEVERIN

 

 

Praga noaptea – imagini de calatorie