Parintele Justin Parvu, in amintiri si trairi…

Chilia Parintelui Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, dupa plecarea la ceruri a duhovnicului

“Cu siguranţă, de aproape un an avem în Cer încă un mijlocitor către Dumnezeu la care putem apela oricând prin rugăciune. Căci, aşa cum a spus tocmai Părintele, el nu s-a dus acolo să stea degeaba. Iar acest lucru l-a confirmat de atâtea ori în lunile de când a plecat la Domnul.”
                                      Vlad Herman

Astfel afirma cel care s-a ocupat de culegerea celor mai recente marturii despre Parintele Justin Parvu si de adunarea lor intr-o noua carte, aparuta de cateva zile la Editura Ortodoxia. In preajma parastasului de un an de zile de la plecarea de Aici a marelui duhovnic Justin de la Manastirea Petru Voda (care se va sluji la 14 iunie 2014 la manastire), iata apare o alta culegere de trairi, simtiri si invataminte ale celor care s-au aflat vremelnic sub poala sau langa tampla Parintelui Justin, spre ajutorul nostru. Noua carte ingrijita de Vlad Herman se numeste “Noi marturii despre Parintele Justin“.

Parintele Arsenie Boca la Castelul Bran, in 1946 si 1947

Pe raftul bibliotecii din casa doamnei Zoe Daian, nepoata Parintelui Arsenie Boca, am vazut si fotografia cu Parintele, de mai jos. Pe spatele ei, scrise de mana parintelui, urmatoarele: Bran, 10.XI. 1946. Nu-mi aminteam colonada aceea langa care sta Parintele, la Bran,  dar iata, revizitand Castelul Bran, am identificat intr-adevar locatia din fotografie (foto alaturata mai jos). Curtea interioara a castelului, nu prea mare,  are una dintre iesiri aflata intre cele doua mici colonade. Si usa din spatele Parintelui s-a pastrat. Acolo a fost fotografiat Parintele Arsenie, in toamna anului 1946. Mersese acolo, la invitatia Principesei (Domnitei) Ileana a Romaniei, care mostenise castelul de la mama sa, Regina Maria a Romaniei.

In Procesul Verbal de interogatoriu pe care Parintele Arsenie Boca l-a semnat la 5 octombrie 1955, la Timisoara (aparut in cartea ” Parintele Arsenie Boca – Obiectivul ‘Bratu‘”, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2009), la intrebarea legata de locul si timpul cand a cunoscut-o pe Domnita Ileana, Parintele a raspuns ca in vara anului 1947 Domnita a venit pentru prima data la Manastirea Sambata si asa a cunoscut-o. In acel interogatoriu da mai multe date privind legatura cu Domnita Ileana, toate in cursul verii si toamnei anului 1947 –  vizitele facute de Parintele la Bran si Bucuresti, la invitatia Domnitei, si respectiv sosirile la Manastirea de la Sambata ale Domnitei. In noiembrie 1947 Parintele afirma ca a avut loc ultima sa intalnire cu Domnita (inainte de plecarea ei definitiva din Romania, in primele zile din ianuarie 1948, expulzata fiind de comunisti).

 

Inadvertentele datelor, respectiv ale anilor – 1946 si 1947 – unul pe fotografia scrisa de Parintele si altul dat in declaratia de la securitate,  mi-au atras cumva atentia. Daca este sa nu de retinut acest lucru, inca nu stim.

In cartea de curand aparuta, “Parintele Arsenie Boca in Arhivele Securitatii“, vol. 1,  (Ed. Agnos, Sibiu, 2013), la pag. 117 se regaseste si o Nota informativa a Inspectoratului Regional de Siguranta Brasov catre Directiunea Generala a Sigurantei Statului, datata 27 octombrie 1947. In ea, referindu-se la Parintele Arsenie, se specifica: “Este foarte bine vazut de Mitropolitul Balan al Sibiului si Arhiducesa Ileana de Habsburg” (n.n. este vorba despre Domnita Ileana).

O a doua fotografie datata in anul 1946, luna septembrie insa, (datare facuta de catre autorul articolului – Adrian Nicolae Petcu), a aparut in ziarul “Lumina” in august 2013 si se pare ca este cea mai recent gasita in arhive fotografie cu Parintele Arsenie Boca. In acesta fotografie (mai jos), apare Principesa Ileana in costum national, Mitropolitul Nicolae Balan si Parintele Arsenie Boca (in lateral dreapta).

Principesa Ileana, alaturi de Mitropolitul N. Balan iar mai in fata, drepata, Parintele Arsenie Boca (datat de autor: 15 septembrie 1946)

Capela “Inima Reginei” de langa Castelul Bran, azi, renovata. La punerea pietrei de temelie a slujit Parintele Arsenie Boca. Capela se gaseste pe terenul fostei curti a spitalului de campanie din Bran. Undeva in spatele capelei, in stanga, la baza muntelui, se gaseste cufarul de marmura dupa grilaj, unde a stat inima Reginie Maria din 1940 pana in 1948. Iar in fundal spate-Castelul Bran

La 27 iunie 1947 Parintele Arsenie Boca de la Manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus, venea la Bran, chemat fiind de Principesa Ileana, pentru a sluji la sfintirea micii capele pe care o ridicase Principesa in amintirea mamei sale, Regina Maria. In fapt capela de la Bran (foto mai jos), numita “Inima Reginei” fusese ridicata ca o copie fidela a capelei “Stella Maris” de langa vila Reginei Maria de la Balcic. Acolo, la Balcic, fusese depusa in 1938 inima Reginei Maria (dorinta testamentara a reginei), dupa moartea sa, de la 18 iulie din acel an. Dupa cedarea Cadrilaterului Bulgariei, cand Balcicul de la Marea Neagra a devenit teritoriu bulgaresc, in septembrie 1940, Principesa Ileana s-a ocupat de aducerea la Bran a inimii mamei sale. Pana la asezarea in capela de la Bran, inima Reginei Maria a avut un lacas sapat in munte, de fapt la poalele Muntelui Magura, in imediata vecinatate a castelului Bran (foto stanga). Acolo, intr-un sarcofag de marmura existent si azi, dupa un grilaj din fier, ornamentat cu cruci gamee, a stat inima Reginei Maria cativa ani, pana la stramutarea in capela sfintita de Parintele Arsenie.   In Procesul verbal dat la securitatea din Timisoara in 1955 (amintit mai sus), Parintele Arsenie mai mentiona: “Am facut o data slujba impreuna cu preotul din Bran, Lascu, la asezarea pietrei fundamentale a capelei din curtea spitalului de la Bran.” (n.n. Spitalul de la Bran a fost construit in 1945 si a fost spital de campanie. Principesa Ileana isi dorea ca Bisericuta ‘Inima Reginei Maria’ sa fie locas de slujba pentru cei internati in Spitalul din Bran. Multa vreme, principesa a lucrat ca voluntar in spitalul de la Bran iar prin mijlocirea principesei, spitalul primea medicamente din Germania si Elvetia).

Sapatura in munte pentru locasul sarcofagului de marmura in care a stat inima Reginei Maria a Romaniei din septembrie 1940 pana in 1948/1949

Poate ca si mai interesant este faptul ca Principesa Ileana insasi avea sa scrie, in 1959, in “Introducere la Rugaciunea lui Iisus” despre Parintele Arsenie, fara sa-l numeasca. Principesa se afla in SUA in exil si scrisese deja cartea sa “Traiesc din nou” (orig. “I live again”).

Redau mai jos textul original in engleza, in care Principesa Ileana il indica pe Parintele Arsenie Boca drept Invatatorul Rugaciunii Inimii, pentru ea:

Fotografie cu Prinicpesa Ileana (in 1928), care se gaseste in Castelul Bran

“I have often read the Jesus Prayer in prayer books and heard it in church, but my attention was drawn to it first some years ago in Romania. There in a small Monastery of Sâmbata, tucked away at the foot of the Carpathians in the heart of the deep forest, its little white church reflected in a crystal-clear mountain pond, I met a monk who practiced the “prayer of the heart”. Profound peace and silence reigned at Sâmbata in those days; it was a place of rest and strength—I pray God it still is.

I have wandered far since I last saw Sâmbata, and all the while the Jesus Prayer lay as a pre­cious gift buried in my heart. It remained inactive until a few years ago, when I read The Way of a Pilgrim. Since then I have been seeking to practice it continually. At times I lapse; nonetheless, the prayer has opened unbelievable vistas within my heart and soul.“

 

Peste ani, Principesa Ileana se va calugari, sub numele de Maica Alexandra…

Evanghelia orbului din nastere

Desen la “Duminica orbului din nastere” (25 mai 2014) – de Gabriela Mihaita David

“[…] A face ochi vii din pământ şi scuipat, nu mai e treabă de om, ci lucrul lui Dumnezeu. A drege nişte ochi, a tăia albeaţa de pe ei o mai fac şi doctorii, dar a face ochi noi şi încă din aşa material şi pe care îi mai şi trimiţi la spălat în apa Siloamului, iar asta la un orb din naştere, aceasta a putut-o face numai Cel ce l-a zidit pe Adam cu mâna Sa din ţărână.

Acesta este tâlcul tămăduirii orbului din naştere: Dumnezeu Tatăl a vrut să descopere lumii pe Dumnezeu Fiul, ca Creator al lumii şi ca autor al vieţii. La această voinţă a Tatălui s-a aprins Duhul lui Iisus, Şi-a însuşit această voinţă ca o misiune a Sa în lume, aşa cum e într-o lumină aprinsă însuşirea de a lumina! Această voinţă a Tatălui s-a aprins în Duhul lui Iisus, prin El luminând lumii adevărul.

Cunoscând Iisus pe orb că-i omul prin care Tatăl are să facă lumii o revelaţie – descoperire – a Fiului ca autor al vieţii, cunoscând voia Tatălui pe care Şi-a însuşit-o drept misiunea vieţii Sale pământeşti – model pentru noi pământenii – cu această siguranţă dumnezeiască a scuipat pe pământ şi a făcut tină şi a uns ochii orbului, adică găurile ochilor, şi a zis: “Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului” (Ioan 9, 6-7). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.

Dar lucrul lui Dumnezeu nu se termină cu nişte ochi de reparat. Deşi pentru noi oamenii ar fi totuşi un lucru convingător pentru simplul motiv că, până azi, ştiinţa a făcut aparate ca ochiul – aparatul de fotografiat şi altele – dar ştiinţa omenească n-a putut face cu viaţă nici măcar un bob de grâu sau un ou de muscă.

Împărăţia vieţii este Împărăţia lui Dumnezeu. Natura vieţii, naşterea şi susţinerea ei atârnă de Dumnezeu, de la creaţia ei, până la sfârşitul lumii: “Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umplea de bunătăţi. Dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor, şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce” (Psalmul 103, 29-30).

Deci să ne cunoaştem marginile şi îl vom cunoaşte pe Dumnezeu.
Faptele lui Dumnezeu, care toate-s minuni ale vieţii, îi pun pe oameni în multe nedumeriri. Aşa s-a întâmplat şi cu orbul din naştere, care a căpătat vederea prin minune.

 

(Extras din Parintele Arsenie Boca – “Orbul din naştere şi sufletele oarbe“)

Valeriu (Bartolomeu) Anania – scriitorul, poetul…

Citesc cartea “Memorii”  scrisa de Valeriu (viitor Mitropolit Bartolomeu) Anania (Editura Polirom, Iaşi, 2008, 696 p.). Este una dintre cartile MARI, atat prin continut, cat si estetica frazei, a constructiei ideatice. Amalgam de stari si de sentimente, de meditatii si de perfuzii de istorie, realitati – uneori ingrozitoare, redate cu o luciditate incredibila dar imbalsamate cu un optimism care reinvie cititorul si ii permite sa inainteze intr-o lectura mai mult decat captivanta. 

Prima jumatate a volumului de “Memorii” acopera perioada anilor 1936-1966 si a fost redactata in SUA, la inceputul anilor ’70 (unde Parintele Bartolomeu Anania a vietuit 11 ani), in clandestinitate,  si tinuta în cel mai strict secret – prin mijlocirea unei colaboratoare de incredere. A doua jumatate a volumului, acoperind intervalul 1966-1993,  a fost scrisa in perioada 2004-2008,  la computer, pe baza unor insemnări mai vechi ale parintelui.  Viata sa, cu meandre incredibile, cu modificari bruste de situatie, cu greutati si bucurii adesea la extreme, a pendulat in cautarea unui sine foarte greu de mentinut in trupul si sufletul unei singure persoane. A scris prima poezie la varsta de 10 ani, iar la 21 de ani, in luna martie (luna nasterii sale) avea sa i se implineasca un vis mare, pe nebanuite – acela de a publica in revista “Gandirea“. Prima poezie a sa publicata intre paginile celei mai recunoscute reviste de cultura romaneasca, aparea in anul XXI, nr.3 (martie, 1942)  a revistei conduse de adulatul Nichifor Crainic, care alesese poezia spre publicare, fara a cunoaste mai-deloc autorul. Aceasta amintire, despre modul cum una dintre poeziile sale a ajuns in paginile “Gandirii” in primavara lui 1942, apare in primele pagini din “Memorii”, incununata de bucuria fara seaman a momentului. Am cules poezia (al carei titlu nu este specificat in cartea de memorii), din revista originala, si o redau mai jos:

 

In singuratati

de Valeriu (Bartolomeu) Anania

Suflete, te-am luat aici cu mine,
în singurătăţile senine,
unde nu-i aproape, nici departe,
nici fiorul gândului de moarte.

Moartea a murit de mult in noi;
zarea depărtărilor s-a scurs şuvoi
si din toate-acestea au rămas
doar întinderile albe, fără glas.

Suflete, de vezi cumva o stea,
cea mai palidă din câte sunt cu ea,
unde sferele îşi încetează cântul,
suflete, acolo e pământul.

Oamenii domnesc, dar nu-s stăpâni,
ci sunt sclavii zilelor de mâni;
cântecele lor sunt doar scântei,
căci ei cântă numai pentru ei.

Ei nu au văpăi clocotitoare
să topească-a zărilor strânsoare;
dincolo de ei nu cunosc zbor
si de-aceea cântecele mor.

Suflete, te-am luat aici cu mine,
în singurătăţile senine,
sa-nchinăm Stăpânului din stele
zvon din zvonul cânturilor mele.

Pictorul Nicolae Maniu – expozitia de la Cluj Napoca (III)

Preiau mai jos anuntul conferirii titlului de “cetatean de onoare” al judetului Cluj, pictorului/artistului Nicolae Maniu (sursa – aici):

“Vă invităm joi, 22 mai, 2014, ora 15 la ceremonia de decernare a titlului de Cetăţean de onoare al Judeţului Cluj pictorului Nicolae Maniu.

Aceasta va avea loc în spaţiul expoziţiei „Jubileu – Nicolae Maniu”, în prezenţa conducerii Consiliului Judeţean Cluj, a domnului preşedinte Horea Uioreanu.

Expoziţia „Jubileu – Nicolae Maniu” face parte din programul „Artişti de marcă ai Clujului”, care îşi propune să pună în evidenţă, în cadrul unor expoziţii retrospective, creaţia recunoscută în plan naţional şi internaţional a unor artişti contemporani cu o influență decisivă pentru conturarea profilului cultural actual al Clujului.

Nicolae Maniu, artistul pe care Ziarul Financiar l-a definit drept “cel mai vândut pictor român”, s-a născut în urmă cu 70 de ani în Turda şi a absolvit în 1969 Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” Cluj. În anul 1983 s-a stabilit la Köln (Germania), iar din 1993 trăieşte la Paris (Franţa).

De-a lungul anilor pictorul a primit numeroase premii şi distincţii printre care Premiul I şi Medalia de Aur decernate de Federaţia Naţională a Culturii Franceze (1987), Medalia de Aur decernată de Comisia superioară de Recompensă «Merit şi Devotament Francez» (2000), Ordinul «Meritul Cultural» cu grad de ofiţer, decernat de Preşedinţia României (2004) şi Distincţia «Senior al Cetăţii» acordată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca (2009).

Tablourile semnate Nicolae Maniu se află în numeroase colecţii particulare de prestigiu din diferite ţări ale lumii şi în muzee şi colecţii publice.”

***

Mai jos, cateva fotografii dupa cele mai recente picturi ale artistului (realizate in anul 2014), expuse la Cluj Napoca in expozitia sa, deschisa pana pe 25 mai 2014:

INTOARCEREA FIULUI RISIPITOR:

BUFONUL REGELUI SOARE:

ULTIMA CRUCIADA:

SISISF:

ALT ALTAR:

REINCARNARE:

ILUMINAREA LUI PIRANDELLO:

Va fi primul europarlamentar roman independent, la Bruxelles????

“Nu poti sa te inalti dinafara, ci numai din interiorul tau…”

Astazi, la emisiunea “Secvential”, jurnalistul Adrian Ursu l-a avut invitat pentru o discutie de suflet pe actorul si omul de cultura Dorel Visan – un dialog despre directia in care mergem, despre situatia si starea umana actuala, despre alegerile umane, despre determinari si alte pilde… Intotdeauna, un dialog de mare profunzime, franchete si bun simt, cu un actor de mare calibru spiritual!

Pictorul Nicolae Maniu – expozitia de la Cluj Napoca (II)

Asa cum scriam in partea I (vedeti aici), romanii au prilejul (inca) sa  se intalneasca “acasa” cu o viziune picturala exceptionala – la Cluj Napoca, unde, pana pe 25 mai 2014, mai ramane deschisa expozitia “JUBILEU NICOLAE MANIU” – o intrunire peste timp cu o parte din opera clujeanului stramutat in Franta, pictorul Nicolae Maniu. In expozitie sunt expuse panze datate incepand cu anul 1971 si pana in 2014… Desigur, o mica parte din intreaga si tumultoasa sa opera.

Am fotograiat fiecare lucrare din expozitie, fiindca este greu sa te poti dezlipi de vreuna dintre imagini si de vreuna dintre starile pe care le produce… si am decis ca o parte dintre ele sa incerc sa le inserez aici. Desi in expozitie nu sunt grupate pe perioade, si nici pe idei centrale,  introduc mai jos  fotografiile mele dupa picturile mai vechi, din anii ’70 si ’80 ale artistului, reunite in expozitie, in ordinea lor cronologica. Fata de stilul sau total reconfigurat incepand cu a doua jumatate a anilor 1980, picturile anilor romanesti (’70 si o parte din ’80), respira mai putin amplu, libertatea imaginarului pare a fi limitata, transpunerea sufera parca de o frana vremii – sau a vremurilor, exista o amprenta deopotriva locala, nationala, traditionala chiar, dar si usor melancolica, nostalgica, nedeplin roditoare… Poate ca este o parere preconceputa a mea, sa ma exprim astfel despre prima etapa a reprezentarilor vizuale maniene; insa reconfigurarea interioara care isi arata inceputurile in 1985-1986, devine puternic amprentata si profund vizibila in panzele artistului de dupa anii 1990, cand vireaza cu o forta si o disponibilitate nelimitate catre un suprarealism de tip dalinian, insa cu o tusa cu totul aparte, proprie… Ultimele doua picturi din sirul de mai jos, respectiv “Miscarea Materiei” si “Inceputul Legendei” imi par ca stabilesc deja cu precizie trecerea unei granite spatio-temporale, la nivelul unui alt tip si al unei alte forte de a crea si de a exprima…

TABLOURILE ANILOR ’70-’80 ale lui NICOLAE MANIU:

SARBATOAREA NATURII (1971):

DUPA PLOAIE (1973):

FAUVISM ARDELENESC (1974):

LA ARAT (1975):

PICTORUL OLANDEZ (1976):

CURTEA MORII (1976):

FLORI (1976):

UMBRA SI OGLINDIRE (1976):

ROD BOGAT (1976):

TABLOU IN TABLOU (1977):

REINTOARCEREA LA IARNA (1978):

NATURA MOARTA (1978):

CADEREA LUI ICAR (1980):

AMUR G (1982):

IARNA (1982):

PRIMA ZAPADA (1982):

PEISAJ ROMANTIC (1982):

MISCAREA MATERIEI (1985):

INCEPUTUL LEGENDEI (1986):

Tinerii, pentru natura!

Un ceas de bucurie…

Am vizionat aseara, si nu ma pot opri sa nu impartasesc la randul meu aici, o filmare a unei intalniri admirabile, cu si intre oameni de care avem atata nevoie: pentru ca inspira nadejde, armonie, demnitate si bun simt. Deasupra lor, mai ales, prietenie calda. Inserarea pe blogul sau a filmarii despre care vorbesc, de catre Claudiu Tarziu, mi-a atras atentia – si am urmarit filmarea cu drag, pana la capat. Este realizata de micuta Librarie Sophia din Bucuresti (pe 13 mai 2014), unde intr-un spatiu restrans se organizeaza intalniri pentru suflete neincapatoare. Filmarea a fost realizata cu prilejul lansarii ultimei scrieri a lui Costion Nicolescu, “Carte pentru îndrăgostiţii care vor să se împrietenească“, insa s-au strans laolalta acolo inca trei modele de exprimare romaneasca valoroasa – nu numai culturala, dar mai ales spirituala, sufleteasca:  Sânziana Pop, Dan C. Mihăilescu şi Claudiu Târziu. A fost un prilej rarisim pentru mine sa o ascult cu aceasta ocazie si pe dna Sânziana Pop, directorul si sufletul uneia dintre cele mai longevive si iubite reviste sapatmanale din Romania ultimilor 22 de ani, “Formula As”…