La ziua de nastere a Sfantului Ardealului, Parintele Arsenie Boca

Detaliu – icoana pe lemn pictata de Parintele Arsenie Boca (Icoana “Izvorul Tamaduirii”)

Azi, acum 104 ani, se nastea, intr-o casuta de pe Dealul Bujoarei apartinand satului Vata de Sus de langa oraselul Brad, copilul Zian Boca. Cu anii, la scoala si mai ales pe bancile Facultatii de Teologie din Sibiu, va deveni “sfantul”,  iar mai tarziu ucenicii sai care il cautau pentru sfat la Manastirea Sambata de Sus, Manastirea Prislop sau la Biserica din satul Draganescu, il vor numi “Sfantul Ardealului”. Dupa alti multi ani, in decembrie 1969, il regasim pe Parintele Arsenie Boca alaturi de marele sau mentor Nichifor Crainic (alaturi si de altii), la implinirea varstei de 80 de ani, la Restaurantul Bucur din Bucuresti (fotografia inedita se gaseste in cartea  “Parintele Arsenie Boca 1910-1989. Biografie vizuala” – de Florin Dutu, ed. Floare Alba de Colt, 2014). Incepand din toamna lui 1959, cand alaturi de alte sute de monahi, Parintele Arsenie a fost scos fortat din Manastirea Prislop, si pana la plecarea sa la cele vesnice, la 28 noiembrie 1989, Parintele Arsenie nu a mai avut nici dreptul de a sluji vreodata ca preot. Tot in noiembrie, dar la 9 ani dupa trecerea Dincolo a Parintelui, prin Hotararea Sinodului Mitropolitan de la 9.XI.1998, se va reveni in sfarsit asupra deciziei de alungare din Manastirea Prislop a Parintelui Arsenie si de asemenea se va recunoaste asezamantul monahal de la Sinaia, ctitorit de Parintele Arsenie in 1969, ca metoc al Manastirii Prislop. Hotararea a fost semnata de trei ierarhi, intre care cel mai mic in rang la acea vreme era Episcopul Caransebesului – Parintele Laurentiu Streza (azi Mitropolitul Ardealului si totodata mai-marele Manastirii Sambata de Sus). Azi, acum 104 ani, se nastea cel pe care poporul demult l-a canonizat in suflet, dar a carui oficiala canonizare  inca este in asteptare…

 

Manuscrisul partii de scrisoare inmanate de Nichifor Crainic Parintelui Arsenie Boca dupa intalnirea de cateva ceasuri din toamna anului 1971 in Biserica de la Draganescu pe care o picta parintele

 

Casa Parohiala de vis-a-vis de Biserica din satul Draganescu, unde locuia temporar Parintele Arsenie in anii pictarii bisericii (1968-1988)

Redau mai jos, preluat din “Nota asupra Editiei I” la cartea “Cararea Imparatiei” scrisa de Parintele Arsenie, cele scrise de Monahia Zamfira Constantinescu cu referire la un citat din Baudelaire aflat in insemnarile Parintelui Arsenie, care i se parea maicii “definitoriu pentru activitatea si personalitatea Sfintiei Sale”:

“Orice opera mare si severa nu se poate incrusta in amintirea oamneilor si nici nu-si poate cuceri locul in istorie, fara impotriviri crancene. Oamenii nu stiu cu ce rabdare si inzestrare a inzestrat Providenta pe cei carora le-a incredintat o misiune“.

Semnatura (rara) a Parintelui Arsenie Boca pe o icoana pictata de dumnealui

 Completare:  Cititi si un interviu aparut ieri, 28 septembrie 2014, cu dna Zoe Daian, nepoata Parintelui Arsenie: INTERVIU Zoe Dăian, nepoata Părintelui Arsenie Boca: Românii să aibă mai multă demnitate și personalitate

 

Parintele Andrei Coroian ne calauzeste: o noua carte…

Părintele arhimandrit Andrei Coroian a publicat recent (2014), la Editura ‘Lumea credintei’ cea de a patra carte a dumisale, numita “Piscuri de sfintenie“. Cartile sale anterioare sunt: 1) Sfanta icoana a Maicii Domnului de la Nicula si minunile ei, Editura Ecclesia (2008);  2) In camara cuvantului, Editura Ecclesia (2009);  3) Parintele Adrian Fageteanu si crucea Rugului Aprins,  Editura Lumea Credintei (2012).

Nascut in 1965, Parintele Andrei a fost o vreme si staretul Manastirii Nicula din judetul Cluj, iar din luna mai a anului 2012 s-a mutat la Deva, slujind la Catedrala Episcopala. In prezent este consilier pentru Cateheza și Misiune al Episcopiei Devei si Hunedoarei. Fotografiile de mai jos cu Parintele Andrei sunt de la Prohodul Domnului – aprilie 2014 (stanga) si din Catedrala Episcopala din Deva – ianuarie 2013 (drepta).

 

Personal, l-am apreciat inca de la prima mea ‘intalnire’ cu statura sa duhovniceasca remarcabila (am scris despre acestea, aici). Destul de repede am reusit sa il receptez ca pe un duhovnic deosebit, in randul celor atat de rari in zilele noastre (vedeti aici). Dupa ce a plecat de la Manastirea Nicula, multi s-au simtit orfani pur si simplu (cititi aici). Una dintre predicile sale, tinute la Nicula cu cateva saptamani inainte de mutarea la Deva, se poate viziona/audia aici. O inregistrare audio mai noua, din luna mai 2014, se poate audia pe site-ul postului de radio Renasterea (link aici), in cadrul emisiunii ‘Carari duhovnicesti’ si este o povestire partial autobiografica, o explicare a actualei misiuni a parintelui, extrem de frumoasa!

Cartea cea noua, “Piscuri de sfintenie” este un periplu prin sinaxar, de-a lungul anului bisericesc (1 septembrie – 31 august) si contine predici ale Parintelui Andrei.

CUPRINSUL CARTII:

Apostolul Iubirii:  Sfantul Ioan Evanghelistul

Sfanta Maica noastră Parascheva,  Cuvioasa cea milostivă sau fecioara cu inimă de mamă

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sau îndoita mărturisire a vieţii creştine

Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou, un adevărat stăpânitor al pământului

Sfântul Apostol Andrei, părintele creştinismului românesc

Trăirea evanghelică în viaţa Sfântului Ierarh Nicolae…

Răspuns la chemarea Domnului:  Sfântul Vasile cel Mare

Sfanţul Serafim din Sarov,  mărturisitorul bucuriei şi al luminii lui Hristos

Despre virtuţile dumnezeiescului Inaintemergător, Sfântul Ioan Botezătorul

Avva Antonie sau fericirea de a cunoaşte calea

Sfinţii Trei Ierarhi ca modele de slujire.

Sfântul Ioan Casian sau arta de a tămădui mânia..

Sfinţii Patruzeci de Mucenici din Lacul Sevastiei

Sfinţii ca modele în trăirea creştină: Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu

Pe drumul către cer, cu Sfântul Ioan Scărarul

„Tăcerea care vorbeşte”: despre Avva Arsenie cel Mare

Discernământul lui Avva Pimen

Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt

Sfântul Prooroc Ilie sau lucrarea sânţilor în lume

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon

Sfântul loan Iacob Homânul sau desăvârşirea pe calea monahală

“Noi nu suntem morţi!”

In aceasta vara am vizitat si eu Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighetu Marmatiei. Este cu adevarat dificil si numai sa vorbesti despre un asemenea pastrator de memorie, dar’mite sa vorbesti despre cei care au fost personajele reale ale acelei istorii romanesti, istorie in urma careia am ramas noi… Si totusi, Memorialul de la Sighet, declarat prin legea nr. 95/1997 “ansamblu de interes national“, a ramas, se pare, de un interes ne-national, restrans, fata de nevoia reala de a aprofunda corect si complet realitatile social-politice ale deceniilor ’40-’60 si mai ales, fata de nevoia de a nu repeta greseli infioratoare care au distrus, se pare – iremediabil, o zona mare si extrem de valoroasa din fiintialitatea nationala.

Teologul Radu Preda – conferentiar universitar la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca, cel care este, de la inceputul lunii aprilie 2014, si presedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), scria in iulie 2014 un articol cu titlul “Pot intra comuniștii de vii într-un muzeu?” – poate si spre a argumenta o data mai mult nevoia  demersurilor institutionale – care in prezent se arata a fi tot mai intense si mai vii in sensul realei gestionari și analize din punct de vedere stiintific a perioadei totalitare și a consecintelor sale. Intre activitatile semnificative recente ale IICCMER este si semnarea la Bucureşti, la 15 septembrie 2014, a unui Protocol de colaborare, de catre  Stelian Tănase, Preşedinte – Director General al  televiziunii nationale TVR, şi Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER, protocol prin care se demareaza realizarea de emisiuni, evenimente şi proiecte comune – care vizează prezentarea istoriei României din ultimele decenii şi a urmărilor totalitarismului (emisiunile sunt programate incepand cu luna decembrie 2015). Acest protocol cu media este cel de al doilea al IICCMER din ultimele luni de zile, primul fiind cel cu Adevarul Live, initiat in iulie 2014,  si marcat de prima emisiune saptamanala – “Cine are nevoie de Muzeul Comunismului în România? Despre dreptul la memorie” –  editie din 17 iulie 2014, cand invitaţi au fost:  Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER, si Cosmin Budeancă, Director general al IICCMER.

Revenind la Memorialul de la Sighet: parte integranta a lui, situat la iesirea din oras spre Viseu si Borsa, se gaseste “Cimitirul Saracilor” (fotografii mai jos). Este un ansamblu arhitectural dedicat memoriei detinutilor politici morti sau executati in inchisorile, lagarele si deportarile comuniste, precum si memoriei partizanilor ucisi in luptele cu Securitatea. Amenajarea lui a inceput dupa 1997 si continua si azi. Ansamblul corespunde locului in care in anii ’50 aici fusesera aruncate in gropi anonime trupurile catorva zeci dintre detinutii politici inchisi la inchisoarea din Sighet (dintre cei 54 de morţi oficial consemnati, nu se cunoaste  cati au fost ingropaţi in acest loc, deoarece comunistii au practicat stergerea urmelor). Incercările de identificare (cu laser sau prin săpături arheologice) au esuat, dar Fundaţia Academia Civică a amenajat de-a lungul anilor ansambul simbolic “Cimitirul Saracilor” – dedicat tuturor victimelor represiunii comuniste din România. S-a realizat, in zona unde se presupune ca sunt mormintele, o hartă a tarii realizata din braduti, iar in locul de pe hartă ce corespunde orasului Sighet (socotit epicentrul represiunilor) a fost ridicat un altar-cenotaf alb. Harta este semanata cu cruci modeste. In afara ariei hartii, ansambul mai cuprinde  cateva zeci de placi de andezit pe care sunt sculptate nume ale romanilor morti in deportările din Uniunea Sovietica, ce completează pe cele ale morţilor din închisori şi lagare, inscrise pe zecile de  placi din curtea Memorialului din Sighet. In afara hartii de braduti, practic la nordul perimetrului inchis, se gasesc mai multe troite dedicate victimelor comunismului si ridicate de catre familii si asociatii.

“CIMITIRUL SARACILOR”  DE LA MARGINEA ORASULUI SIGHETU MARMATIEI:

 

Din ciclul de poezii “Pentru neamul meu” inserez mai jos una, scrisa de Zorica Laţcu (Maica Teodosia) – una dintre poetele ortodoxe  cu cel mai vibrant expozeu liric, marcat de adancile ei trairi mistice, dar cu siguranta si de propriile experiente carcerale.

de Zorica Laţcu (Maica Teodosia)

Noi suntem undeva. În iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte,
În munţii cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşnicilei porţi
Să aducem iarăşi jertfă neîntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Când treceţi albele drumuri prăfuite
Care strălucesc în soare, luaţi aminte,
Păşiţi încet, cu rugi în gând rostite!
Căci nu călcaţi decât pe oseminte.

În smalţul florilor când străluceşte
Cu boabe mari de rouă sau de ploi,
Sclipirea lui, de noi vă aminteşte,
De câte ori am plâns acolo noi.

Priviţi cu teamă sfânta cruce mică,
Pierdută undeva în ţintirim,
Fără de cea mai mică floricică,
Veţi înţelege-atunci că noi trăim.

Sus, sus, deasupra ţării undeva,
E cerul numai aur şi mătăsuri,
Cu nori strălucitori de catifea,
Şi-ntinderea lui nu mai poţi s-o măsuri.

Acolo-i veşnic zvon de rugăciuni
Şi zvon de aripi mari de heruvim.
Învăluiţi în dragoste trăim,
Cu capetele-ncinse de cununi.

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacara cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

De-aceea capul sus vi-l ridicaţi,
Tu frate, soră, mamă şi părinte,
Aveţi mijlocitori pe fii şi fraţi.
Nu! Noi nu suntem morţi, luaţi aminte!

Iconarul tacerii, iconarul smereniei: Ioan Irineu Protcenco (IV)

Astazi,  la sarbatoarea “Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul” – una dintre picturile inramate ale iconarului monah Irineu Protcenco, ce se gaseste la Manastirea Sihastria:

 

Memoria insotitoare…

A 11-a editie a campaniei “Dreptul la memorie – Muzeul Comunismului din Romania”  – campanie organizata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc in parteneriat cu Adevarul Live, a prezentat joi, 18 septembrie 2014, o intalnire-dialog cu regizorul Nicolae Mărgineanu – fiul psihologului Nicolae Mărgineanu – filosof, doctor in psihologie, specializari in Germania, Marea Britanie si bursier al unor universitati americane, care a fost intemnitat peste 16 ani in inchisorile comuniste, incepand din 1948, pentru convingerile si credinta sa. Emisiunea se poate viziona prin click pe imaginea de la finalul afisarii.

Dialogul cu regizorul Nicolae Margineanu, s-a axat pe subiectul legat de elitele Romaniei, destine exemplare dar tragice din comunism. S-a argumentat nevoia realizarii unui Muzeu al Comunismului – la Jilava, in Fortul 13. In acceptiunea regizorului Nicolae Margineanu, nu este de ajuns existenta Muzeului “Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei” din Sighetul Marmatiei – pentru ca acolo este prea izolat. Ci este necesar unul si langa Bucuresti, iar la Fortul 13 de la Jilava este foarte postrivit, mai ales fiindca acolo a fost placa turnanta din vremea temnitelor comuniste.

Afis de prezentare a filmului “Poarta Alba” – regizat de Nicolae Margineanu si inspirat de cartea “Vărul Alexandru” – de Adrian Oprescu, premiera – octombrie 2014

Cu ocazia acestei emisiuni, regizorul Nicolae Margineanu a anuntat in premiera ca in luna octombrie 2014  va aparea pe piata un nou film la care a lucrat, despre Canalul Dunare-Marea Neagra. Filmul se numeste  “POARTA ALBA“, este un film artistic si prezinta povestea Lagarului de Munca Fortata de aici. Lansarea filmului va avea loc la 17 octombrie 2014, la Cinema Studio din Bucuresti.  S-a specificat ca in film va aparea si personajul Parintelui Arsenie Boca, care a ispasit aici una dintre pedepsele de detentie, cea din anii 1951-1952.

In regia lui Nicolae Margineanu, au aparut PANA ACUM urmatoarele filme documentare, artistice  sau scenarii radiofonice conexe:

1.  BINECUVANTATA FII, INCHISOARE – FILM, 2002:

Filmul, bazat pe fapte reale, ne poarta in Romania sfarsitului anilor 1940 si inceputul anilor 1950, o Romanie stalinista unde regimul la putere incepe prigoana impotriva propriului neam si propriei credinte.

Nicoleta, o tanara intelectuala romanca este arestata. Crima sa este dubla: ea face parte dintr-un partid politic de opozitie si este nepoata pe linie materna a lui Iuliu Maniu. In prima perioada a detentiei la Malmaison, eroina este interogata si torturata pana la extenuare, pana aproape de acea granita nevazuta intre viata si moarte. Regasindu-se singura in fata acestei insuportabile si interminabile suferinte, cand nimeni si nimic nu mai lasa sa se intrevada vreo speranta, Nicoleta descopera in adancurile misterioase ale firii puterea credintei.

Intalnirea cu Dumnezeu ii da eroinei libertatea interioara si curajul sa se opuna si sa reziste monstruozitatii anchetatorilor. Ea reuseste sa-si apare nu numai convingerile politice ci si pe cele religioase. Cand suferi pana la limita suportabilului “poti sa mori sau poti sa-l gasesti pe Dumnezeu”. Dar, din momentul cand Dumnezeu apare in viata celei care sufera, forta ei este fara margini…

Dupa trei luni, Nicoleta este transferata la inchisoarea din Mislea, unde devine un exemplu de rezilienta si devotare pentru detinute. De acolo, ea este transferata la canalul Dunare-Marea Neagra…

Dupa patru ani de detentie, este eliberata fara a fi niciodata judecata. Aceasta perioada grea de incercare nu a facut decat sa o transforme in figura de frunte a rezistentei si jertfei crestine romanesti si, prin extrapolare, a jertfei crestine universale.

Filmul este ecranizarea scrierii cu caracter autobiografic a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu “Bénie sois-tu, prison”.

Regizorul Nicolae Margineanu a realizat acest film ca o “datorie morala”, deoarece tatal sau, psihologul Nicolae Margineanu, a fost inchis de comunisti 16 ani ca detinut politic.

“”Binecuvântata fii, închisoare” a fost o datorie morala, un film închinat acestor oameni care au suferit atât de mult. Ma bucur ca am reusit sa-l fac si îl consider filmul cel mai important din cariera mea” (Nicolae Margineanu, 2002).

2.  DEMASCAREA – film, 2010 –  “Fenomenul Piteşti”, una dintre cele mai crude şi inumane acţiuni represive din istoria recentă, este reconstituit pas cu pas de cei care i-au căzut pradă. Şase dintre victimele care au supravieţuit torturii şi agresiunilor verbale si îşi amintesc cu emoţie, durere, dar şi cu seninătate şi uneori umor momentele îndurate pentru a satisface plăcerea sadică a agresorilor lor.

3.  PARINTELE ARSENIE BOCA, OMUL LUI DUMNEZEU – film, 2011

4.  Parintele Arsenie Boca — Taina Iubirii – teatru radiofonic, 2011

5.  Parintele Arsenie Boca – Suisul muntelui – teatru radiofonic, 2012

6.  Parintele Arsenie Boca – Omul durerilor – teatru radiofonic, 2012

7.  PARINTELE ARSENIE BOCA IN DUH SI ADEVAR – film,  2013

„Să nu ne răzbunaţi, dar să nu ne uitaţi!“ Fiul lui Nicolae Mărgineanu, despre elitele de altădată

Policandrele cu oua ale bisericilor romanesti

Sfantul Simeon al Tesalonicului, vorbind despre cele ce impodobesc biserica si ajungand la policandru, spune despre acesta ca inchipuie taria cerului si planetele. Am vizitat in ultmii ani diverse biserici si manastiri din Romania, iar in unele dintre ele am observat, agatate de candelabre, oua mari, de strut – unele simple, in culoarea lor naturala, altele ferecate la mijloc in brausor auriu ori argintiu, altele cu o terminatie de ciucur textil, iar de curand oua incondeiate sau chiar pictate. Numaru lor variaza de la 1 pana la 10, din ceea ce am vazut eu, si nu exista o regula sau o respectare a paritatii sau imparitatii lor. Se pare ca din vechime exista un obicei de a agata oua mari, de strut, de policandrele bisericesti, insa simbolistica nu este clara… Ouale de strut pot fi vazute si la policandrele din in unele manastiri athonite.

La noi in tara, prima biserica ce mi-a atras atentia cu astfel de oua agatate la candelabru a fost Catedrala Mitropolitana din Cluj Napoca. Am mai vazut oua la candelabrele din  Manastirea Bistrita – in judetul Valcea, dar am citit ca si la Schitul Darvari – din Bucuresti, la  Schitul Sihla si la Manastirea Camarzani exista asa ceva. Mai nou la Biserica “Sf. Nicolae Nou” din Focsani candelabrul a fost ornat cu oua pictate cu scene biblice.

Va prezint mai jos fotografiile pe care le-am realizat cu ouale de la policandre, in patru locuri din tara noastra vizitate recent:

Manastirea din Pasul Prislop – oua incondeiate (singura cu astfel de oua):

Manastirea Putna:

Manastirea Neamt:

 

Manastirea Paltin – Petru Voda:

 

Pictorul muncitor Zian (Arsenie) Boca de la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor – in memoria unui coleg de atelier, Parintele Ioan Tudorache

Despre perioada cat Parintele Arsenie Boca a fost angajat ca pictor muncitor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucuresti, se cunoaste foarte putin. Aceasta perioada a acoperit anii 1961-1968. Cu un an de zile in urma, in septembrie 2013,  jurnalista Dorina Zdroba, a dat la iveala, printr-un interviu luat unui coleg de atelier al Parintelui Arsenie, acum Parintele Ioan Tudorache din Bucuresti, cateva amintiri pretioase din acea vreme.

Intr-o nota informativa furnizata de “Giar” la 4 mai 1964 (si redata in cartea-album realizata de Florin Dutu –  “Parintele Arsenie Boca 1910-1989. Biografie vizuala”, ed. Floare Alba de Colt, 2014)   se spunea despre Parintele Arsenie, pictorul muncitor de la Atelierele Patriarhiei,  ca “este un foarte bun pictor, executand lucruri reusite atat in pictura obsinuita cat si in email. A lucrat sub conducerea Ot. Otetelesanu. Ca lucrator este corect in sensul ca vine regulat, fara intarziere sa-si indeplineasca munca ce i-a fost repartizata. Lucreaza la un loc cu Neagu Grigore si Tudorache Ion. Locuieste in Bucuresti fara insa a fi obtinut pana acum viza definitiva. Sursa declara ca nu cunoaste nimic din atitudinea si vederile politice ale susnumitului, nici din trecut si nici din prezent. Este in bune raporturi cu tovarasii sai de lucru”. In felul acesta, citarea numelui (Parintelui) Ioan Tudorache in nota informativa, confirma veridicitatea colegialitatii intre Parintele Tudorache si Parintele Arsenie.

Dupa cum se stie, incepand din toamna anului 1958 (vedeti document mai jos) si culminand  cu Decretul 410 din 1959  – de reorganizare monahala (in fapt de desfiintare a manastirilor),   datat 28 octombrie 1959 (foto mai jos), cea mai mare parte a marilor duhovnici romani a fost indepartata de la altarele manastiresti. Intre ei a fost si Parintele Arsenie Boca – cel care a trebuit sa paraseasca in toamna lui 1959 manastirea la care slujea atunci – Manastirea Prislop din apropierea Hunedoarei, si care a ramas si singurul care nu a mai primit dreptul de a imbraca straiul preotesc niciodata. Cu toata opozitia demna si foarte curajoasa a Patriarhului Justinian (vedeti aici), noul fagas pe care o luase anticrestinismul si ateismul nu a mai putut fi stavilit. Cu toate acestea, Patriarhul Justinian a reusit sa il sprijine pe Parintele Arsenie in anii ce au urmat lui 1959. Asa se face ca inca din prima zi a anului 1961 Zian Boca (prenumele sau de mirean) a fost angajat la Atelierele Patriarhiei de langa Schitul Maicilor din Bucuresti. Din acest loc Parintele Arsenie avea sa se si pensioneze, in vara anului 1968.

 

Cum a reusit insa Patriarhul Justinian Marina sa il ajute astfel pe monahul Arsenie Boca, cel ce devenise nu numai “Sfantul Ardealului” – prin lucrarea sa duhovniceasca de exceptie – de la Manastirea Sambata si de la Manastirea Prislop, cel care contribuise in modul cel mai insemnat, alaturi si impreuna cu Parintele Dumitru Staniloae la traducerea primelor 4 volume ale Filocaliei – pe care personal le adusese copiate din Grecia de la Athos, dar care fusese si interogat si intemnitat in cinci randuri, de-a lungul anilor ’40 – ’50 sub invinuirea de a fi legionar?

In anii 1951-1952 Schitul Maicilor din Bucuresti a  intrat in custodia Patriarhiei Romane, devenind paraclis patriarhal (foto mai jos). Apoi, intre 1955-1958, Patriarhul Justinian a horatat si efectuat, cu ajutorul Serviciului Tehnic al Patriarhiei, renovarea asezamantului si a cladirilor inconjuratoare. In constructiile ce incadrau Schitul s-a instalat apoi Institutul Biblic unde, printre altele, existau ateliere pentru realizarea obiectelor de cult, cunoscute pretutindeni. Aici, la aceste Ateliere, a gasit de cuviinta si a reusit Patrairhul Justinian sa il aduca pe “civilul”  Zian Boca, in 1961.

In perioada masivelor demolari din cartierul Izvor al Bucurestilor – pentru ridicarea Casei Poporului de mai tarziu, biserica Schitul Maicilor a fost  translatata cu 245 de metri  (in 1982), in Strada Mitropolit Antim Ivireanu, fiind prima constructie la care s-a aplicat aceasta tehnica, insa cladirile Atelierelor au fost demolate la ordinul lui N. Ceausescu, in anul 1982. Atelierele  cele noi ale Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane au primit ulterior un nou sediu in  Soseaua Oltenitei, nr. 255 din Bucuresti, sediu construit intre anii 1987-1989.

SCHITUL MAICILOR – asa cum arata in anii 1960-1970:

 

Articolul Dorinei Zdroba, publicat pe site-ul CrestinOrtodox (link la articol) cu un an de zile in urma, in septembrie 2013, si numit “Parintele Arsenie Boca – Pictor de icoane si de suflete” face referire cu precadere la lucrarea picturala de o viata a Parintelui Arsenie, asa cum este vazuta de unul dintre fostii colegi de atelier de la Schitul Maicilor, devenit peste ani, la insusi indemnul Parintelui Arsenie, preot. Parintele Ioan Tudorache a petrecut, ca ucenic, opt ani de zile alaturi de pictorul-muncitor de atunci, Zian Arsenie Boca, la Atelierele Patriarhiei din Bucuresti. Extrag mai jos numai cateva citate din articolul mult mai larg al Dorinei Zdroba, in special cele referitoare la perioada petrecuta la Atelierele de la Schitul Maicilor:

“L-am cunoscut pe Parintele Arsenie Boca in data de 3 ianuarie 1961, atunci cand s-a prezentat la Atelierul de Pictura al Institutului Biblic al Patriarhiei Romane, din Str. Schitul Maicilor nr. 23, din incinta Manastirii Schitul Maicilor din Capitala. […] Eu eram angajat la atelierul de pictura si email de la 1 august 1949. Parintele Arsenie a fost “angajat ca pictor muncitor la atelierul de pictura si email. Imi aduc bine aminte de momentul cand a intrat pe usa si l-am vazut. Nu stiam cine este, credeam ca a venit sa viziteze atelierul sau sa comande o icoana pictata, pentru ca in mod normal ar fi trebuit sa vina cu Parintele consilier Atanasie Preda, ca sa-l prezinte. Probabil ca Parintele consilier nu era in cladire si nu era nici secretarul sau. Parintele Arsenie s-a prezentat singur, ne-a spus cine este si am ramas foarte uimiti de prezenta sa la acest atelier. Era o persoana inalta, cu o figura distinsa, cu ochii albastri ca cerul, viu colorati si sclipitori, iar privirea sa, simteai cum te patrunde pana in adancul sufletului. Ne-am bucurat cu totii de prezenta Sfintiei Sale printre noi. Nu era imbracat preot deoarece i se interzisese sa mai slujeasca.” […] “Prima data ne-a binecuvantat si ne-a zis: “Pace voua!” ca si Mantuitorul. Ne-a sarutat pe frunte. Parintele ne-a iubit foarte mult. Eu eram atunci proaspat casatorit, eram tanar de tot si dansul m-a iubit foarte mult. El ne-a binecuvantat pe toti cei din atelier, cum stia dansul s-o faca, si ne-a spus ca va sta multi ani cu noi in atelier si ne va indruma in aceasta nobila meserie de pictori bisericesti. Am lucrat impreuna cu Parintele pana in anul 1968 cand a inceput pictura bisericii de la Draganescu, la care s-a ostenit timp de 15 ani.” […] “Avea un mare har de la Dumnezeu! Desi nu era imbracat preot, simteam ca dintr-insul se revarsa Duhul Sfant. De aceea l-am iubit foarte mult pe Parintele Arsenie Boca. Am fost ucenicul lui timp de opt ani de zile. Chipul sau radia de bunatate si multa bunavointa. Nu vorbea mult, dar ceea ce spunea era o invatatura adanca, de mare pret. Ne-a povestit odata ca aflandu-se la inchisoare, gardienii au dat drumul peste dansul unui sarpe mare ca sa-l sperie si sa-l muste. Dansul nu s-a speriat, s-a rugat lui Dumnezeu, s-a uitat concentrat la sarpe si sarpele a plecat rusinat intr-un colt, apoi a plecat de unde venise”. […] “Dansul ii incuraja pe detinuti sa fie tari, sa creada in Dumnezeu, sa creada ca Dumnezeu ii va ajuta, sa se roage la Dumnezeu si la Maica Domnului care ii va apara.” […]   “Imi aduc aminte ca prima icoana pe care a pictat-o a fost o icoana cu Invierea Domnului, Mantuitorul iesind din mormant, o treime fiind in mormant iar doua treimi iesind afara din mormant, nestricand pecetile, asa cum spunea Parintele Arsenie Boca si asa cum suna troparul de la Duminica Tomii: “Pecetluit fiind mormantul, viata din mormant ai rasarit, Hristoase Dumnezeule. Si usile fiind incuiate inaintea ucenicilor ai statut, Invierea tuturor”. Se vedea prin mormant trupul lui Iisus Hristos, iar intreg trupul lui Iisus, care era diafan si imaterial, se inalta din mormant catre cer sau, mai bine zis, Invia din morti.”

“La Atelierul de la Schitul Maicilor, unde am lucrat opt ani impreuna, Parintele Arsenie a pictat zeci, chiar sute de icoane pe lemn si pe panza, dar a lucrat si pictura pe email, un lucru prea putin cunoscut. Pictura pe email se arde la cuptorul electric sau cu gaze, la o temperatura de aproape 1000 de grade Celsius. Este o pictura pretentioasa. Impreuna cu Parintele, echipa noastra de 3-4 persoane lucra iconite pentru engolpioane si cruci arhieresti, mitre arhieresti si Evanghelii, atat pentru ierarhii din tara noastra, cat si pentru cei din strainatate. Acum nu se mai lucreaza astfel de iconite, se pun pe mitrele arhiereilor si pe engolpioane “abtibilduri”, care nu au nicio valoare artistica si tehnica. Daca s-a ajuns la aceasta situatie, cauza o reprezinta putinul interes pentru obiectele de arta cu pictura pe email. Se mai confectioneaza la greci obiecte de email cloisonné, pe care le-am vazut in mai multe biserici, chiar si in Biserica “Serban Voda” unde eu slujesc, insa nu si iconite pe email. Parintele Arsenie Boca a lucrat pictura pe email, iconite de marimi diferite pentru engolpioane si cruci pectorale, iconite pentru evanghelii care erau foarte apreciate. Parintele Arsenie a urmat si Academia de Belle-Arte, dupa cum am mai spus, si era foarte bine pregatit. Ne invata tainele acestei arte cu multa dragoste. […] Toate acestea au plecat peste hotare. Patriarhul Justinian pleca sa viziteze anumite Patriarhii si comunitati ortodoxe din strainatate. Si pleca cu multe daruri facute de Parintele Arsenie Boca si de noi ceilalti, in special engolpioane si cruci, asa incat acestea s-au raspandit pe toate continentele globului pamantesc, spre marea cinste a tarii noastre. Si a dus daruri si altor lideri religiosi, nu numai ortodocsi. Era nemaipomenit! Patriarhul Justinian a iubit foarte mult pictura pe email si ne-a incurajat tot timpul ca noi sa lucram aceasta “arta a focului”, cum i se spunea. Am primit din partea unor Biserici Ortodoxe cuvinte de apreciere, chiar si scrisori care ne felicitau pentru ceea ce le-a daruit Patriarhul Justinian.”  […]  “Stilul Parintelui Arsenie Boca este nemaipomenit! Pe buna dreptate, Biserica de la Draganescu a fost numita “Capela Sixtina a Ortodoxiei Romanesti”. O pictura ca a Parintelui Arsenie nu se mai gaseste nicaieri in lume, este o pictura unicat, originala, care ne vorbeste de lucrurile viitoare. Pictura Parintelui Arsenie este o pictura vizionara.”

“In anul 1963, in luna aprilie, eu, Ioan Tudorache, am primit repartizarea la apartamentul unde locuiesc si astazi. Parintele Arsenie a venit la mine acasa si m-a ajutat sa mut acea mobila foarte putina pe care o aveam. A pus mana si a ridicat mobila si am dus-o in noua casa. A venit atunci in acest apartament si s-a bucurat de bucuria noastra, eu fiind casatorit, avand si un copil, o fetita de doi ani.”

“Mistica Parintelui Arsenie Boca are filonul de la Nichifor Crainic, caruia i-a fost prieten, si de la Parintele Dumitru Staniloae.”

UPDATE, 5 noiembrie 2016:  In cartea nou aparuta, “Parintele Arsenie Boca in Arhivele Securitatii. Vol. III Alungarea din monahism, calomniile si filajul. Opis de documente (1960-1989)” Ed. Agnos, Sibiu, 2016, gasim, la pag. 149, mentionat faptul ca atat Ioan Tudorache cat si Neacsu, care erau colegi de atelier ai Parintelui Arsenie, erau informatori ai securitatii  (sub numele de “agentul Timpotei” si respectiv “agentul Neacsu”) si dadeau note informative despre Parintele (care apar in acest volum) !!!

 

 

 

“Un tineret fara un ideal inseamna un Neam fara ideal, si un Neam fara ideal inseamna practic un Neam fara viitor”

“Un tineret fara un ideal inseamna un Neam fara ideal, si un Neam fara ideal inseamna practic un Neam fara viitor” (extras din predica de mai jos a IPS Bartolomeu Anania).

Unul dintre apropiatii sai, teologul Radu Preda – conferentiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universitatii Babes Bolyai din Cluj Napoca si presedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, scria la 18 martie 2014, pentru ziarul “Adevarul” – rubrica “Spiritualitate”, un eseu numit “Barbatie” – cu referire la mentorul sau, IPS Bartolomeu Anania. Il preiau mai jos de pe site-ul de Teologie Sociala al teologului Radu Preda (link aici), iar apoi adaug un cuvant memorabil al Parintelui Bartolomeu despre Tinerete, tinut in Catedrala Mitropolitana din Cluj, la un inceput de octombrie, cu cativa ani in urma.

BARBATIE

autor:    Conf. univ. dr. RADU PREDA

“Mitropolitul Bartolomeu ar fi împlinit azi, la 18 martie, 93 de ani. Adică vârsta regelui Mihai. Chiar dacă nu a mai apucat acest soroc patriarhal, ierarhul a lăsat suficiente urme în conștiința publică. Motivul: a oferit un exemplu de bărbăție.

Pentru că nu altminteri poate fi cineva care a trecut prin victorii și dezamăgiri, glorie și umilință, prietenii celebre și detractări odioase, parcurgând tenace un întreg peisaj sufletesc. Al său propriu și al contemporanilor deopotrivă. Bărbăția lui Bartolomeu s-a probat în timp. Adică nu a fost o toană, răzvrătire de moment. În general, oamenii de caracter se vădesc mai ales la capătul drumului. Au respirația lungă. La polul opus ambițioșilor, hahalerelor, carieriștilor, paranoicilor, delatorilor, turnătorilor, impostorilor cocoțați în jilțuri bisericești sau analfabeților ajunși la catedră.

Plătind prețul libertății prin faptul de a fi fost acuzat de cei de stânga că era de dreapta și de cei de dreapta că ar fi de stânga, Bartolomeu a încurcat constant logica aparatului comunist. Într-o notă din 20 septembrie 1976 a lui Gheorghe Nenciu, controlorul de tristă memorie al cultelor religioase, aflată în arhiva CNSAS, în Fondul Informativ, dosarul 1450, volumul 2, foile 209-210, se afirmă negru pe alb: «Anania a fost trimis în urmă cu 10 ani în SUA şi are o atitudine total necorespunzătoare, s-a opus participării preoţilor şi credincioşilor din cadrul parohiilor româneşti la contramanifestaţii motivând că românii vor libertate în ţară din partea regimului comunist. […] Patriarhul Justinian, prin scrisori personale şi fără să anunţe Departamentul Cultelor, l-a adus în ţară în cursul anului 1974 şi a încercat să preseze autorităţile de stat să-l accepte ca episcop vicar. Cunoscând acţiunile arhim. Anania, trecutul lui dubios (fost legionar, condamnat la 20 de ani de închisoare şi caracterul său nedeschis colaborării cu statul), forul nostru conducător (tov. Bodnăraş) n-a fost de acord să promoveze în sinod un asemenea element.»

Eticheta de „fost legionar” este la fel de justificată precum cea de „fost comunist” pentru cineva care a fost, asemeni colegilor de generație, pionier. De fapt, cum am sugerat deja, Bartolomeu a purtat toată viața stigmatele suferinței neînțelese și acuzațiilor nefondate. Acestea nu fac altceva decât să demonstreze că, în fața unei alternative la minciuna generalizată, tendința este să îl faci mincinos și pe omul cinstit. Este neputința acceptării că se poate și altfel, că nu toți sunt corupți, colaboratori, lași. Într-adevăr, văzând pasivitatea, lipsa de empatie pentru agenda socială reală, autismul, pofta de lux și de bani a unor contemporani, devine aproape de necrezut că a existat un ierarh cu voce puternică, solidar cu păstoriții săi, atent la semnele vremii. Pe scurt: un bărbat.”

In Portugalia, despre romani care au fost…

Estoril: parcul central si Hotelul Palacio – in fundal

La 2 iunie 2014, statuia omului de cultura si diplomatului roman Lucian Blaga, fost ambasador al Romaniei în Portugalia, a fost dezvelită la Estoril – o statiune pe litoralul portughez situata la numai cativa kilometri de capitala Lisabona. Lucian Blaga a fost ales pentru a marca 40 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre Romania si Portugalia. Realizata de artistul plastic Aurel-Gheorghe Ardeleanu, cu sprijinul Instiutului Cultural Roman din Lisabona,  statuia a fost amplasata in fata hotelului “Palacio” din  Estoril, unde a si locuit Lucian Blaga in timpul mandatului sau de ambasador (1938-1939). Hotelul se gaseste in centrul staţiunii, intr-un parc minunat (foto deasupra). Estoril este cunoscut mai ales ca locul in care foarte multi regi europeni exilaţi si-au trait a doua parte a vietii. Intre ei s-a aflat si  Regele Carol al II-lea al Romaniei, a carui vila (despre care am scris si am inserat imagini pe mai multe pagini de pe blogurile mele – vedeti de exemplu aici) se gaseste azi, intr-o mica parte a sa (in fapt unul dintre apartamentele vilei “Mar e Sol” a lui Rei Carol), in proprietatea unei romance, doamna Mihaela Georgescu Delafras (fosta Mihaela Rogalski) – puteti viziona filmul despre vila Rei Carol de la Estoril, in care intervievata este Dna Mihaela Georgescu Delafras, la Emisiunea “Ora regelui” – realizata de Camelia Csiki, in editia din 14 iunie 2014 (link aici).

Cu ocazia dezvelirii statuii lui Lucian Blaga la Estoril, s-a organizat si o expoziţie cu fotografii importante din viata diplomatica a scriitorului si filososfului roman.

Un alt nume de mare om de cultura roman legat de Lisabona este si Mircea Eliade, care a locuit la Lisabona si la Cascais (vedeti fotografii aici, aici  si aici) si care a fost atasat cultural al Romaniei in Portugalia in perioada 1941-1945.

Institutul Cultural Roman din Lisabona readuce istoria Romaniei si a relatiilor diplomatice dintre cele doua tari in actualitate, prin organizarea evenimentului “Datorie și sacrificiu: anul 1914 și Casa Regală a României” – cu ocazia comemorarii a 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial. Ambasada României la Lisabona a organizat evenimentul (ce va avea loc la 23 septembrie 2014)  in parteneriat cu Primăria orasului Cascais (Estoril si Cascais sunt doua statiuni surori, imediat vecine, situate in apropierea Lisabonei), in  Espaço Memória dos Exílios din Estoril. Sunt programate prelegerile:  „Portugalia în primul război mondial“ – de Margarida de Magalhães Ramalho,  „Ferdinand I, regele român cu sânge portughez“ – de Delia Voicu, cercetător la Institutul Diplomatic Român;  „Regina  Elisabeta a României şi muzica lui George Enescu“ – de Liliana Bizineche, profesor la Conservatorul din Evora;  „Regina Maria în timpul primului război mondial“ – de Mihaela Georgescu Delafras.

Legaturile familiei regale a Romaniei cu Portugalia, respectiv cu Lisabona si Estoril au fost foarte puternice, Portugalia fiind singura tara europeana care, intr-un tarziu, a oferit posibilitate de sedere exilatului Rege Carol al II-lea al Romaniei si Elenei Lupescu, incepand cu luna septembrie 1947 (cititi aici). Dupa moartea sa din aprilie 1953, Manastirea São Vicente de Fora din Lisabona a fost locul in care ex-regele Romaniei Carol al II-lea a fost inmormantat, alaturi de regii Portugaliei – in panteonul regal al monarhilor de Braganza (Casa de Bragança) – vedeti aici, de unde a fost repatriat si reinhumat la Manastirea Curtea de Arges, alaturi de parintii sai – Regele Ferdinand si Regina Maria, abia in anul 2003.

 

Colecta de carte romaneasca pentru Basarabia – termen de strangere: decembrie 2014

 

 

 

Deocamdata exista  doar doua puncte de centralizare a donațiilor in Romania:

– unul în București, la sediul Asociației Pro Basarabia și Bucovina (BUCUREȘTI, strada Blănari nr. 23, camera 103-104, sector 3, cod poștal: 030060, telefon de contact:  021-312.27.63, fax: 021- 312.27.63.)

– al doilea in Galați,  in incinta Casei de Cultură a Studenților (GALAȚI,  strada Științei nr. 115).

Orice donație poate fi depusă sau trimisă pe cele două adrese, cu mențiunea: “Colecta de carte românească pentru Biblioteca publică Crihana Veche, Cahul.”

Organizatorul colectei este Vlad Cubreacov (aici) – preşedinte  al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei, a condus, ca președinte,  Fundaţia pentru Democraţie Creştină (2000 – 2010) și Frăţia Ortodoxă Română din Republica Moldova (2002-2012) si este militant pentru recunoasterea Mitropoliei Basarabiei (a fost consilier cu misiuni speciale al Mitropoliei Basarabiei, pe care a reprezentat-o  pe parcurusul mai multor ani în justiţia naţională, iar din 1997 si la Curtea Europeană a Drepturilor Omului), a fost membru în Adunarea Naţională Bisericească a Patriarhiei Române si a făcut parte din delegația Patriarhiei Române la două runde de negocieri cu Patriarhia Moscovei. Este autor al mai multor studii si articole despre Mitropolia Basarabiei, despre proprietățile bisericești spoliate de regimul sovietic, despre drepturile românilor din Basarabia, Transnistria și Bucovina.

Domnul Vlad Cubreacov a mentionat foarte recent:

 “Am organiza asemenea centre de colectare și în alte localități mari din Romania, dacă s-ar oferi cineva să ne ajute. Dat fiind deficitul uriaș de carte românească de la Crihana Veche, Cahul, am hotărât să organizăm asemenea centre de colectare doar în localitățile unde este realist să colectăm minimum 5000 de exemplare până la sfârșitul anului curent.“