anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Pretul secundei – boala ‘EPIDERMOLIZA BULOASA’ care face ravagii in viata tinerilor din Republica Moldova (UN APEL UMANITAR…)

Un cumplit defect genetic, cu o denumire mai greu de pronuntat : epidermoliza buloasa (cu mai multe forme de aparitie si manifestare a bolii) … sau altfel spus ‘boala fluturasului‘ ii provoaca copilului/tanarului  suferinte insuportabile. Subtire ca aripile unui fluture, pielea bolnavului se acopera cu rani, la cea mai mica atingere. Ranile se vindeca greu, uneori deloc. Plagi intinse si cumplit de dureroase acopera parti intregi din corp. Cu anii degetele se atrofiaza, mainile si picioarele raman practic fara degete… Fara ajutorul cuiva, un om bolnav de epidermoliza buloasa este imposibil sa supravietuiasca… Ei traiesc numai daca 2-3-4 ore pe zi, o data sau de doua ori zilnic (!!), plagile lor sunt dezinfectate si tratate cu mare atentie cu cele necesare, de catre oameni dedicati si invatati sa faca acest lucru: de obicei membri ai familiei, ori – in cazuri cand aceasta nu exista (cazul Eugeniei Buruiana – de mai jos), de oameni cu suflet… atat de greu de gasit in zilele noastre… Boala poate afecta si organele interne, viscerele (ficat, pancreas, rinichi), dar si ochii sau sistemul respirator…

Cand am privit prima oara imaginile cu tinerii bolnavi, m-am gandit instantaneu la lepra. Epidemoliza buloasa nu este nicidecum o boala contagioasa, precum era lepra in vechime, insa este o boala teribil de grea si de dureroasa, invalidanta.

Inserez aici cateva filmulete care vor recompune doar un ciob de  imagine asupra bolii si a cazurilor existente in Republica Moldova (Frecventa acestei boli rare este incredibil de mare in Republica Moldova. Nu cunoastem a se fi intreprins cercetari care sa identifice cauzele si nu stim de exemplu despre o cazuistica similara in Romania). Avertizam ca imaginile de mai jos sunt socante!

Primele doua filme de mai jos sunt realizate si proprietatea Fundatiei DEBRA MOLDOVA, al carui coordonator este Eugeniu Brad, el insusi un caz foarte grav dar si un extraordinar luptator pentru viata! Eugeniu Brad are azi 30 de ani si in tot rastimpul vietii mama, sora si familia in general, i-au fost alaturi in fiece clipa. El este initiatorul acestui complex proiect de ajutorare, derulat sub umbrela organizatiei DEBRA, ale carei actiuni recente va indemnam sa le vizualizati pe site-ul lor.

In Republica Moldova sunt declarate azi a suferi de epidemoliza buloasa in jur de 50 de persoane.  Boala este atat de rara, incat majoritatea medicilor nu numai ca nu au auzit de ea niciodata, dar nici nu doresc sa stie despre ea… Iar bolnavii sufera in tacere, cumplit, sperand la ajutorul nepretuit al oricarui OM!

Ingrijirea si alimentatia speciala, medicamentele  rare, specifice – toate acestea se ridica la un pret enorm pentru moldovenii de peste Prut. Doar pentru pansamentele speciale este nevoie de circa 10.000 de lei moldovenesti lunar (echivalentul a 550 EUR). Pansamentele si medicamentele se gasesc numai peste  hotare si deci acestea sunt folosite in  regim de economie stricta, atunci cand ajung la bolnavi. Iar ei traiesc mai mult  din indemnizatiile de invaliditate, absolut derizorii…

Intr-o zi Eugeniu Brad a aflat de existenta Organizatiei  Debra-International. Adunandu-si toate puterile, el a inregistrat in Republica Moldova  o organizatie similara, in 2011. Datorita Organizatiei Non-Guvernamentale DEBRA MOLDOVA, s-a reusit cunoasterea tuturor cazurilor celor afectati de boala fluturasului, din aceasta tara.  “Decizia de a fonda DEBRA MOLDOVA a fost luata de un grup de 5 persoane. Fiecare avind in familie un membru care sufera de Epidermoliza Buloasa.  Asociatia “DEBRA MOLDOVA” a fost inregistrata la Ministerul de Justitie al Republicii Moldova pe data de 20 Septembrie, 2011.”

Misiunea organizatiei:

” Pentru a sustine si informa oamenii cu EB si familiile acestora precum si doctorii, si publicul din R. Moldova despre aceasta boala, despre necesitatile pacientilor cu EB, pentru a gasi cai comune de solutionare a problemelor noastre precum si de a apara drepturile si interesele persoanelor care sufera de EB “

Toate donatiile monetare sunt binevenite!
Toti banii donati pentru “DEBRA MOLDOVA” sunt impartiti egal membrilor organizatiei care sufera de Epidermoliza Buloasa.

ONG “DEBRA MOLDOVA”
Adresa:
Chisinau, Str. Vasile Badiu 29 (Posta Veche), Moldova, Republic of
Tel:    + 373 22 468-068
Mob: + 373 791 92668
+ 373 692 91843

E-mail:  eugenbrad@mail.ru
Skype:  samsung-mp143

Filmul de mai jos este realizat de Eugen insusi, sunt fotografii cu el si din casa lui. Imi permit sa il inserez aici din dorinta ca si in Romania sa fie cunoscuta aceasta boala si mai ales, sa reusim sa ajutam. Eugen, in scaunul rulant, este un luptator! Personal, am luat legatura cu el cu catva timp in urma, si stiu ca va raspunde promt la demersul celor care vor dori sa il contacteze pe mail sau pe telefon, pentru a putea stabili exact modalitatea de ajutorare a  organizatiei non-guvernamentale DEBRA MOLDOVA sau individual.

Asa cum s-a vazut in primul film de mai sus, sunt multe cazuri de boala care necesita ajutor cu medicamente sau bani. Unul dintre ele, care pe mine m-a sensibilizat extrem, este cel al Eugeniei Buruiana. Eugenia este o tarara de 34 de ani, actualmente complet lipsita de orice ruda, si care traieste din dragostea si mila putinelor prietene cu timp si dispozitie sa o ajute. Cazul ei este cu atat mai dificil cu cat si ea este dependenta de scaunul cu rotile, boala ei avand o evolutie foarte grava. Locuieste in prezent in Chisinau, in gazda, insa are o micuta casa parinteasca in satul Recea, raionul Straseni. Un film despre cazul Eugeniei  Buruiana, realizat acum 3 ani, poate fi vizionat mai jos:

Cu Eugenia Buruiana, personal am intrat in legatura de mai multe saptamani, si cunosc necesitatile ei actuale – ele sunt mari, la fel de mari si poate si mai acute, decat cele din vremea cand a fost realizat filmul de mai sus. Sunt atat de ordin fizic, pecuniar, cat si de ordin spiritual, intrucat ea nu mai are parinti si nici rude… Atat cat am cunoscut-o e un om care emana lumina si speranta, desi deznadejdea ii da tarcoale atat de des, in ultima vreme. Si ea este o luptatoare, dar si fortele ei omenesti, sunt masurate.  Pentru mine, Eugenia este un caz extrem, din perspectiva singuratatii in boala ei cumplita! Eugenia poate fi contactata pe numerele de telefon si adresele de mai jos:

 email:    jenicaburuiana@gmail.com
skype:   Eugenia Buruiana
***
In cazul in care se doreste, un mod simplu de expeditie a banilor in Republica Moldova este prin Western Union. Pentru sume de 100 EUR de exemplu, comisionul este de 9 EUR (am incercat personal si a functionat foarte bine). Orice mica suma este insa foarte bine primita.
DEBRA MOLDOVA indica pe site si date de conturi bancare, insa am constatat ca cel mai usor si mai eficient financiar, din Romania,  este sa utilizam Western Union pentru transfer de bani spre Republica Moldova. Cele doua cazuri nominalizate aici sunt deja cunoscute de mine. Cazuri pe cat de reale, pe atat de crunte…

In plus… in Republica Modova se sarbatoreste Craciunul pe stil vechi, la 7 ianuarie 2014!

Bolnavii de epidermoliza buloasa isi doresc sa traiasca, iar asta depinde de posibilitatile lor de a-si procura medicamentele si pansamentele zilnice… si desigur, o hrana minimala…

ROG PRELUATI SI DISTRIBUITI ACEASTA POSTARE.
VA MULTUMESC, IN NUMELE ‘FLUTURASILOR’ DE PESTE PRUT!
***
P.S. Este locul si momentul sa multumesc aici prietenei mele mai tinere din Republica Moldova, Sandrina H., datorita careia am aflat si despre “fluturasi” si lupta lor cu secundele vietii…
Advertisements
5 Comments »

“Cred cã e timpul sã ne înomenim si noi”…

parintele-savatie-bastovoi-copy1

Parintele Savatie Bastovoi de la Manastirea Noul Neamt – desen de Gabriela Mihaita David

Cu 11 ani in urma,  Parintele  SAVATIE BASTOVOI (pe cand era ierodiacon), in cartea sa “În cãutarea aproapelui pierdut“, Ed. Martineasa, Timisoara, 2002, scria in introducere cele de mai jos. Sunt convinsa ca merita sa meditam iar si iar la acestea, profund si smerit:

Dar Dumnezeu m-a luat, când mã asteptam mai putin, si m-a fãcut cãlugãr, chiar slujitor al altarului Lui. Totusi, eu nu pot arãta nici un preot cu degetul ca sã zic: “Cutare m-a convertit la Hristos”. Nu spun cã nu am cunoscut preoti, am cunoscut si chiar am stat cu ei la masã. Am cunoscut preoti, dar nici unul dintre ei nu mi-a vorbit despre Hristos.

Eu tot nu mã mai satur sã mã uit la Biserica lui Hristos din afarã, ca un necredincios, si sã mã minunez de “vrednicia crestinismului si de nevrednicia crestinilor”, dupã cum se exprima un arhimandrit rus din secolul trecut. Cât de ascuns este Dumnezeul crestinilor!

Dar pânã a ajunge sã cunosti vrednicia crestinismului, te izbesti de nevrednicia crestinilor, ca de o vamã nesuferitã, pe care putini au rãbdare sã o treacã.

Prejudecãtile despre falsitatea crestinismului, pe care omenirea le-a fabricat cu genialitate, sunt cred cã cea mai mare ispitã pentru omul contemporan. Iar cei care niciodatã nu mai obosesc înmultindu-le sunt chiar credinciosii si preotii.

Cel mai mult mã nedumereste la credinciosi, si pânã astãzi, stupoarea pe care o aratã atunci când aud cã cineva nu crede în Dumnezeu. “Vai, cum sã nu credeti în Dumnezeu? Da’ se poate?” Dar ce ai fãcut tu, credinciosule, ca fratele tãu sã creadã în Dumnezeu? Aceastã întrebare si-o pun foarte putini.

Cât de mult poate sã scârbeascã agresivitatea credinciosilor, modul îngâmfat în care îi atacã pe necredinciosi. “Artistii sunt niste rãtãciti si îndrãciti; oamenii de stiintã, de fapt, nu stiu nimic!” etc. Dar toate se spun cu atâta inculturã si, ceea ce este chiar înfricosãtor, cu satisfactia demonicã cã aceia nu se vor mântui. Mãrturisesc cã eu însumi am fost furat de acest val, din cauza cãrtilor pe care le citeam la pãsirea mea în crestinism. Este un prilej pentru mine, asadar, sã aduc si public pocãinta mea în fata celor pe care i-am jignit în vreun fel în articolele mele de început, oameni de culturã sau fete bisericesti. Îi rog sã punã totul pe seama râvnei de început si sã mã pomeneascã în rugãciunile lor.

Poate cã acestea toate m-au fãcut sã propun un fel de cod al misionarului ortodox, dupã exemplul Sfintilor Pãrinti. Existã o multime de cãrti care îl învatã pe credincios cum trebuie sã se comporte în bisericã, cum sã aprindã lumânãri, cum sã scrie pomelnice, cum sã-si facã semnul crucii. Dar nu prea existã cãrti care sã-l învete pe credincios cum trebuie sã se comporte în afara bisericii, desi, dintr-o sãptãmânã întreagã, acesta petrece în bisericã doar douã ore. Este un îndemn de a renunta la tot ce este de prisos si fals în viata noastrã.

Dumnezeu S-a fãcut om si a vietuit printre oameni, în timp ce noi ne separãm de ei, devenind niste paiate cu chipuri de falsã evlavie. Cred cã e timpul sã ne înomenim si noi, cum a fãcut-o odinioarã Dumnezeu, si sã pornim în cãutarea aproapelui nostru pierdut”. (ianuarie 2002)

5 Comments »

Anul 2014 in pictura mondiala: “Anul El Greco”

Desene dupa El Greco de Gabriela Mihaita David 

El Greco ( pe numele sau real Dominikos Theotokópoulos, 1541–1614) s-a născut în Insula Creta, Grecia, în 1541, si s-a stabilit la Toledo (Spania) după ce a studiat arta picturii în Italia. Va fi omagiat în Spania, în anul 2014, la 400 de ani de la moartea sa. Autor a numeroase portrete de nobili, El Greco a realizat si picturi de inspirație religioasă, cum ar fi tablourile din Catedrala din Toledo, oraș în care a trait si a murit la 7 aprilie 1614…

El Greco Original Motion Picture Soundtrack is an audio CD featuring the music score for the 2007 film El Greco, by Greek electronic composer and artist Vangelis, released in Greece and Cyprus by Universal Music Greece. The film, directed by Yannis Smaragdis, follows the life of Greek painter, Doménicos Theotokópoulos, as he travels to Italy and Spain where he becomes known as El Greco (The Greek)“:

Mai jos, imagini din Toledo, vara 2013:

Foto dupa pictura lui El Greco – “Verónica con la Santa Faz” (anii 1577-1580), 
Museo de Santa Cruz (Toledo) – 71 x 54 cm, o pictura care m-a impresionat profund:
 
DSC01567
3 Comments »

“Îndemn la Unire” – din Chisinau…

“Îndemn la Unire” –  interpretat de ansamblul Liceului de Creativitate si Inventica “Prometeu” din Chisinau. Textele si muzica sunt scrise de patronul liceului, Aurelian Silvestru – scriitor , psiholog, publicist si pedagog. Conducătorul ansamblului vocal “Prometeu” – Veaceslav Adam.


“TREZINDU-NE SIMȚIREA
DIN SUFLET CREȘTINESC,
SĂ PUNEM SEMNUL CRUCII
PE STEAGUL ROMÂNESC !
PE TRONUL CEL DIN SUFLET
S-AVEM NECONTENIT
ICOANA PREACINSTITĂ
A REGELUI MĂRIT !
DE VOM PĂZI UNIREA
ȘI ”CREZUL DIN STRĂMOȘI”,
VOM FI ȘI JOS, ÎN LUME
ȘI-N CERURI GLORIOȘI !”

1 Comment »

Coltisor cu daruri de Craciun…manufacturate de Sandrina

Sandrina H. lucreaza podoabe in arta Origami. O mica parte din obiectele daruite de ea mie, de Craciun (prin truda mainilor ei atat de bolnave…), asez spre vizionare – aici. Bradutul din josul imaginilor, este ceva cu totul si cu totul special, adevarata arta! In Republica Moldova Craciunul inca nu a fost serbat (ei au calendarul “pe stil vechi”), dar Sandrina a trimis in Romania, o parte din munca ei, cu tot sufletul mare de care dispune. O uriasa bucurie, pentru mine! Bradutul l-am reasamblat la destinatie, etaj cu etaj, si numai din atat si am putut intelege cata migala presupune arta Origami si care este pretul fiecarei indoituri a hartiei, cu mainile deformate si dureroase de boala cu care lucreaza Sandrina…

… si felicitarea cu bradutul de mai sus, deschisa, cu urarile Sandrinei:

DSC02619

5 Comments »

“Viu” – un cantec de si cu Stas Mihailov

L-am descoperit pe compozitorul si intrepretul rus Stas Mihailov, prin prietenta mea din Republica Moldova, Sandrina H. (despre care am scris aici, aici si aici).

Ea mi-a oferit si traducerea textului melodiei “Viu” (de mai jos), interpretata de unul dintre artistii aflati in cautarea sinelui -in lumea de azi, Stas Mihailov. Cred ca atat videoclipul, cat si traducerea din rusa a versurilor, spun multe… Ii multumesc Sandrinei pentru acest dar, pe care am simtit sa-l impartasesc si eu mai departe.

VIU

(compozitie, versuri si interpretare – STAS MIHAILOV, Rusia)

Am venit o data cu primavara,

Ii multumesc Cerului
Dumnezeu cu mana Sa divina
Mi-a croit panza vietii mele,
Nu sunt inca batran, dar nici tinar nu mai sunt
Speranta imi incalzeste sufletul.
Intr-un moment cazand la pamant voi incepe sa plang.
Nu pot fi mereu puternic.
Nu-mi pot pune sufletul  in acord
Cu muzica cerului.
Ma doare inima ranita.
Sufletul mi-e in doua rupt..
Refren:
Dar eu traiesc cat inca cred,
Dar eu traiesc cat mai respir,
Si sunt fericit ca cineva in ceruri
A aprins candva steaua mea
Nu vreau sa-mi traiesc viata in indoieli,
Nu vreau sa pierd Iubirea…
Si-n aceste stranii dimensiuni,
Vreau atat de mult sa apar din nou.
Vreau atat de mult sa-mi aud sufletul,
Vreau atat de mult sa vad Lumina,
Vreau atat de mult sa cred in fericire,
Dar exista ea, oare?
Refren:
Dar eu traiesc cat inca cred,
Dar eu traiesc cat inca respir,
Si sunt fericit ca cineva  in ceruri
A aprins candva steaua mea
Si sunt fericit ca cineva in ceruri
A aprins candva steaua mea
Dar eu traiesc cat inca cred,
Dar eu traiesc cat inca respir,
Si eu sunt viu, cat inca sunt cu Cerul,
Si eu sunt viu, cat inca mai iubesc!
Leave a comment »

Cantec de Craciun

Cantec de Craciun

Zorica Latcu (Maica Teodosia)

image-13

Nasterea Domnului – desen de Gabriela Mihaita David

În noaptea asta iarăşi vii,
Prea Sfinte Copilaş.
Ş-acum în orele târzii,
Îţi cauţi un sălaş.
Dar tot pământul cufundat,
în noapte şi în somn,
Nu simte că l-a cercetat,
Al îngerilor Domn.
Tu treci strein din loc în loc,
Şi în lumea ce-ai zidit,
Nu ai nici vatră şi nici foc,
Ai vrea să intri undeva,
Şi capul să Ţi-l pleci,
Dar cui de Tine-i va păsa,
În vetrele lor reci ?!
Doar câte un creştin arar,
În sufletu-i smerit,
Ca unui scump mărgăritar,
Locaş Ţi-a pregătit.

Acolo vii cu cerul Tău,
Cu oştile cereşti,
Biserică lui Dumnezeu,
Tu inima-i sfinţeşti.
Şi cei ce-n taină Te-au primit,
Şi nu Te pot uita,
Cu suflet cald, cald şi umilit,
Îţi cântă Ţie aşa:
„Rămâi cu noi, Iisuse blând,
Cu oştile cereşti,
Strigăm la Tine toţi cerând
Să nu ne părăseşti.
Lumină şi căldură faci,
De stai cu noi mereu,
Pe veci cu Tatăl ne împaci,
Ne scapi de orice greu”.

3 Comments »

Nasterea Domnului. Azi…”In cautarea Craciunului pierdut”

DSC06350

Fresca “Nasterea Domnului” in biserica Sfanta Treime din com. Rasinari, jud. Sibiu

Va invit sa citim impreuna articolul “ÎN CĂUTAREA CRĂCIUNULUI PIERDUT” – de Razvan Codrescu, din care preiau mai jos numai scurta sa introducere: Am încercat să pun în evidenţă (pe acest blog şi nu numai), în mai multe rînduri, semnificaţia religioasă a Crăciunului – naşterea neîntinată a Mîntuitorului şi renaşterea lumii în perspectiva mîntuirii -, precum şi bogăţia tradiţiilor noastre creştin-ortodoxe, bisericeşti şi/sau folclorice, dar nu am ocolit nici discordanţele îngrijorătoare ale actualităţii, care, din păcate, se lăţesc de la an la an şi devin din ce în ce mai agresive. Asupra acestora din urmă mi-am propus să atrag încă o dată atenţia, cu speranţa că factorii responsabili (în primul rînd Biserica şi Şcoala), dar şi fiecare credincios practicant în parte, vor găsi puterea şi priceperea de a-şi concerta eforturile pentru a repune lumea românească pe bunele ei făgaşuri, restituind şi marelui praznic din 25 decembrie adevărata încărcătură spirituală.”

DSC06322

Fresca “Iisus Emanoil” in biserica Sfanta Treime din com. Rasinari, jud. Sibiu

Leave a comment »

Decembrie in salbaticie…

Leave a comment »

Cealalta…Noica

A Noica

Domana Alexandra Noica Wilson, 2013

Despre fiica filosofului Constantin Noica, doamna Alexandra Noica Wilson (acum in varsta de  69 de ani), aflasem de la Parintele calugar Valerian, cel care pastoreste Schitul de la Paltinis, sub aripa caruia salasluieste, singuratic, mormantul filosofului (link aici). Doamna Alexandra Noica vine anual din Anglia, la Paltinis, la mormantul tatalui sau.

De curand, langa Schitul de la Paltinis a fost deschis Centrul pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”. La 27 noiembrie 2013 centrul a gazduit prima consfatire in vederea reinvierii Cercului de la Păltiniș (care functiona in anii cand Constantin Noica locuia acolo si il coordona), prin care “se dorește reînnodarea unui vechi și fructuos dialog între laicatul intelectual și teologi” (despre acest eveniment si despre comemorarea filososfului Noica din 2013, am scris si eu, aici).

DSC02660

Filosoful Constantin Noica si fiica sa Alexandra Noica Wilson

Aseara (22 decembrie 2013), in cadrul emisiunii jurnalistei Carmen AvramIn Premiera” (de la Postul TV Anetna3), am putut viziona un film minunat, realizat in Anglia, la Exeter, la casa doamnei Alexandra Noica. Filmul a prezentat aminitiri de suflet depanate de fiica filosofului si fotografii de familie. Filmul, purtand inspiratul titlu “Noi, ca romani” este o transpunere video a unei parti a bagajului de stari, ganduri si memorii ale Alexandrei Noica-Wilson cuprinse in cartea sa anterioara “Treziti-va, suntem liberi!. Amintiri“, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2007.

Alexandra Noica este sora Parintelui calugar Rafail Noica (pe numele sau laic Razvan), ei fiind cei doi copii ai filosofului Constantin Noica si ai englezoiacei Wendy Muston. Datorita activitatilor sale anti-comuniste, in 1958 Constantin Noica era arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, cu confiscarea întregii averi. Alături de el au fost arestați toți participanții la seminariile private organizate de Constantin Noica la Câmpulung (unde avea dealtfel domiciliu fortat), iar lotul lor va purta la proces numele de “grupul Noica”.

La 16 septembrie 1955, cu trei ani inainte de arestarea sa, Constantin Noica si-a vazut in sfarsit eliberata familia – sotia si cei doi copii luand in sfarsit drumul occidentului, spre a se afla acolo in siguranta (divortul avusese loc inca din 1948, din dorinta de a-si putea feri si elibera familia). Din 1949, dupa divortul convenit si asumat de soti, Constantin Noica va avea domiciliu obligatoriu la Cîmpulung-Muscel, în timp ce Wendy va rămîne la periferia Bucureştiului, în satul din pădurea Andronache, unde va sta alături de copii în casa de vară pe care Noica apucase s-o ridice la sfîrşitul războiului. La data parasirii Romaniei (16 septembrie 1955), fiica – Alexandra avea 11 ani, iar fiul, Razvan (Parintele Rafail) avea 13 ani. Plecau spre Londra, trecand prin Viena, cu trenul. Cand trenul a ajuns, dimineata devreme, in gara din Viena, cei doi copii adormiti au auzit glasul puternic al mamei lor: Treziti-va, suntem liberi! Erau de partea cealalta a Cortinei de Fier…

suntem liberiConstantin Noica a executat la inchisoarea Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Ultimii ani din viață, începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog  socratic pentru admiratorii și discipolii săi. A incetat din viață la 4 decembrie 1987, fiind inmormantat langa Schitul din Paltinis.

DSC02666

Sotia lui Constantin Noica – Wendy (mijloc) si copiii lor, Alexandra si Razvan (actualmente Parintele Rafail)

Mama l-a cunoscut pe tata cînd el avea zece ani şi venise cu familia la munte pentru ‘a schimba aerul’, aşa cum era obiceiul în timpurile acelea. Au rămas prieteni toată viaţa, în ciuda încercărilor prin care au trecut mai tîrziu, în regimul comunist. Mama l-a familiarizat pe tata cu muzica lui Bach; iar după căsătoria lor, petrecută în noiembrie 1933, obişnuiau să traducă împreună romane din engleză în română. De asemenea, au lucrat la romanul lui Dickens, Bleak House. Însă mult din ce-ar fi putut să fie între ei a fost curmat odată cu instalarea regimului comunist în România. Tot atunci părinţii mamei mele s-au mutat în sudul ţării, la Chiriacu, unde părinţii tatălui meu aveau pămînt şi o casă despre care voi vorbi ceva mai tîrziu.” (extras din cartea “Treziti-va, suntem liberi!” , p. 29)

Reintalnirea filosofului cu Wendy s-a petrecut în timpul stagiului militar de un an de la Batalionul de Vînători de munte din Sinaia (1931-1932), iar casatoria lor s-a realizat in 1933.

DSC02702

Constantin Noica, in anii senectutii…

In copilarie, anii ’40, fratii Noica au invatat lucruri care i-au marcat existential: “În acei ani, toţi duceam o viaţă dublă: în public ne purtam potrivit uzanţelor comuniste şi abia acasă deveneam în sfîrşit noi înşine. Numai cine a trecut prin asta poate înţelege cît de im­portanţi erau în vremea aceea prietenii. Faptul că exista lîngă tine un om cu care puteai vorbi neîngrădit despre orice, oricît de delicat ar fi fost subiectul, re­prezenta un veritabil refugiu psihologic într-o ţară a cărei atmosferă publică devenise sufocantă. Noi eram doar nişte copii de şase, şapte ani, care abia începuserăm să mergem la şcoală, şi totuşi ni se spunea acolo că doctrina comunistă era singura capabilă să salveze omenirea şi că noi, generaţia următoare, ţineam viitorul patriei în mîinile noastre. Iată că aceste lozinci mi s-au întipărit foarte bine în minte, din moment ce mi le amintesc şi acum…”  p. 103)

Călătoriile lui Constantin Noica în Occident, au fot suportate finaniciar de Wendy sau de copiii sai. Au fost vizite rare (in total trei) dar nespus de dragi. Despre ele isi aminteste in cartea sa si a povestit si in filmul lui Carmen Avram, doamna Alexandra Noica: “Autorităţilor comuniste le era teamă de un singur lucru: de răsunetul mediatic pe care l-ar fi putut avea atrocităţile comise de ele. Din acest motiv, orice ecou occidental stîrnit de un caz de abuz politic în ţările comuniste avea drept reacţie o uşurare a regimului de detenţie, iar în unele cazuri chiar eliberarea deţinuţilor şi expulzarea lor în Occident. Nu a fost însă cazul tatei. El a fost eliberat în 1964, odată cu amnistia generală a deţinuţilor politici din România: şi nu i s-a permis să ne viziteze în Anglia decît tîrziu, în 1972. […] I s-a mai permis să revină în 1977 şi în 1983.” (extras din cartea “Treziti-va, suntem liberi!”, pp. 48-49).

Toate fotografiile (de mai jos si de mai sus) care poarta in baza titlul “Noi, ca romani” sunt realizate dupa cele prezentate in filmul aminit din emisiunea “In premiera“, prezentat in seara de 22 decembrie 2013 la postul TVAntena 3. Mai jos apare Constantin Noica in vizitele sale in Anglia, Alexandra Noica si Razvan (devenit monahul Rafail) – in tinerete; copiii din fotografiile de mai jos sunt nepotii  filosofului, copiii doamnei Alexandra:

Un episod ce mi s-a întipărit în minte, lăsîn­du-mi o impresie înfiorător de solemnă, s-a petrecut la ultima lui vizită, în 1983, cînd mama a dorit să ascultăm împreună Simfonia a 4-a de Mahler, una din piesele ei preferate. Şi astfel, după ce copiii mei au adormit, am rămas doar noi trei, aşezaţi în linişte, în sufrageria preschimbată pentru o vreme în sală de concert, în acordurile simfoniei lui Mahler. A fost un moment unic. Muzica se revărsa şi nimeni nu rostea nici un cuvînt. Eram toţi trei într-o armonie perfectă… Am simţit atunci că vreau să păstrez şi să preţuiesc acel moment pentru tot restul vieţii, să simt mereu lîngă mine apropierea nerostită a iubiţilor mei părinţi.” ( extras din cartea “Treziti-va, suntem liberi!”,p. 51)

DSC02693

Constantin Noica la Paltinis, in casuta sa (vila 23), la “masa de lucru” – in fapt o planseta de lemn tinuta pe genunchi, in anii sai din urma

Atat cartea Alexandrei Noica-Wilson, cat si filmul prezentat aseara, indica in persoana fiicei – ‘cealalta Noica’ –  o persoana calda, senina si onesta, depanand cu mare dragoste  si mare condescendenta amintiri despre tatal sau, cu modestie si simplitate desavarsita, creionand atat de personal uriasa personalitate a culturii romanesti care a fost parintele sau. Am remarcat in mod special un cadru din film in care Alexandra Noica arata masa din casa sa unde a stat tatal sau in ultima lui vizita in Anglia. Acea masa (foto mai jos) este atat de draga fiicei…

DSC02677

2 Comments »