“Nichifor Crainic a fost într’o aşa măsură purtătorul de cuvânt al adevăratelor aspiraţiuni naţionale din timpul nostru, încât când viitorul va întreba ce a gândit epoca noastră, generaţia de azi, la el se va adresa…” (1940)

In ultimii ani au reajuns la lumina parti semnificative din opera unuia dintre cei mai proeminenti oameni de cultura si teologi ai tarii noastre din perioada interbelica, Nichifor Crainic (cititi aici) – ale carui urme de trecere prin viata s-au vrut a fi cu totul sterse. Avem sansa sa nu fie astfel, parcurgandu-le! Cel mai nou aparut volum este cel de “Memorii“, de a carui aparitie, in a II-a editie, s-a ocupat de foarte curand teologul Florin Dutu (vedeti aici).  Intre cei care l-au evocat in anii ’40 pe Nichifor Crainic, inainte de intemnitarea sa, ca pe o personalitate de exceptie a Romaniei, s-a aflat si  Mitropolitul Ardealului – Nicolae Balan, care semna despre acesta scrierea “Nichifor Crainic si timpul nostru”  in revista “Gandirea”, nr. 4, aprilie 1940, din care extrag un fragment graitor (sublinierile imi apartin):

Profesorul Nichifor Crainic, fotografie din anii 1940

“[…] După războiu, din mijlocul generaţiei noastre s’a ridicat ca purtătorul de cuvânt al tradiţei neamului pentru vremurile de azi, Nichifor Crainic. El a înălţat această tradiţie într’o nouă lumină. Sinteza de totdeauna între tradiţionalism şi ortodoxie a fost văzută de puternicul lui spirit de aprofundare, într’o forma atât de desăvârşită cum nu s’a mai văzut până la el. Era necesar mai ales după răsboiul de întregire naţională, când lumea la noi intrase, după realizarea idealului de veacuri, într’o fază de desorientare, să apară un glas puternic de chemare la matca permanentă a neamului. Era un moment în care se încrucişau tot felul de chemări străine de rostul autentic al naţiei noastre, într’o parte îşi flutura coloarea violentă mesianismul roşu, în alta se bătea toba asurzitor pentru adunarea în jurul steagului unei false democraţii. Au început să-şi ridice glasul şi alte chemări imitate după modele străine. Se înstăpânise o generală abdicare delà linia unui conştient şi viguros naţionalism. In faţa tuturor Nichifor Crainic, dominat puternic şi stăruitor de un singur gând, de-o lumină de sus, a ridicat sus steagul fermecător al imperativelor noastre etnice, a pus în lumină ceeace zăcea în adâncul sufletului naţionali. Chemarea lui a fost chemare la drumul autentic al naţiei noastre. El a fost purtătorul de cuvânt al adevăratelor aspiraţiuni ce trebuiau să nutrească toată generaţia de după răsboiu.

Nichifor Crainic prin această operă a sa a însemnat covârşitor de mult şi pentru biserică. El a arătat ce important loc deţine ortodoxia în spiritualitatea românească şi ce cinstire şi atenţiune trebue să-i dea oricine iubeşte autenticitatea neamului său şi doreşte menţinerea şi desvoltarea ei. Intelectualii români au în Nichifor Crainic un model şi un îndrumător, care le arată la ce isvoare trebue să se adape, eliberându-se de vraja falsă a izvoarelor străine. Iar preoţimea trebue să poarte o nemărginită recunoştinţă apologetului de prestigiu al ortodoxiei în viaţa neamului, gânditorului care i-a dat un corp sistematic de doctrină creştină în toate problemele vieţii naţionale şi sociale. Şi fireşte trebue să-l citească fără încetare. Nichifor Crainic a fost într’o aşa măsură purtătorul de cuvânt al adevăratelor aspiraţiuni naţionale din timpul nostru, încât când viitorul va întreba ce a gândit epoca noastră, generaţia de azi, la el se va adresa. Prin glasul lui cei buni ai noştri vor da cel mai limpede şi mai demn răspuns. Pentru opera sa, pentru meritele sale, îl sărbătorim acum cu toată recuno­ştinţa sufletelor noastre. […].”

***

Cu putine zile in urma, in acest inceput de vara 2015 “cel mai înalt for de cultură al naţiunii a ţinut să-i omagieze memoria  instalând o placă pe clădirea în care marele gânditor – şi fost deţinut politic – a trăit şi a creat aproape 15 ani din viaţă.” (vedeti anuntul – aici)

Misionarism ortodox in lumea rasturnata de azi: Organizatia Tinerilor din Sibiu, Catedrala din oras, 6 iunie 2015

Post-lansarea primei carti traduse in engleza a Parintelui Arsenie Boca, la Viena…

In nume personal (fara a ne cunoaste), si cred ca si al unora dintre cititorii acestui blog, ii multumesc jurnalistului Florin Tene de la Napocanews pentru deplasarea in Austria, efectuata la sfarsitul saptamanii trecute, cu prilejul lansarii acolo a traducerii in engleza a cartii Parintelui Arsenie  Boca, “Cararea Imparatiei” = “Path to the Kingdom” (legatura la anuntul evenimentului) – ocazie cu care ne-a dat prilejul celor din tara, sa vizualizam fotografii si filmari de la lansare (legaturi – aici  si  aici.).

In scurtul interviu realizat la Viena cu Parintele Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu, cel care, alaturi de traducatorul cartii, inginerul Ioan Socol, a facut primul pas geografic in raspandirea traducerilor in engleza ale invataturilor Sfantului Ardealului, am avut bucuria sa aflu, intre altele, ca lucrarea de capatai a Parintelui Arsenie, “Cararea Imparatiei” va beneficia in curand si de traduceri in limbile germana si mai apoi in italiana. Va invit sa vizionati interviul realizat de Ionut Tene cu Parintele Necula, dupa prezentarea in Austria din zilele de 6 si 7 iunie 2015, mai jos:

Carte nou-aparuta, iunie 2015: “CORECTITUDINEA POLITICA” – sau unde suntem azi…

Cuvînt-înainte  al cartii, de  editorul ei, Claudiu Târziu:

“Aşa cum promite din titlu, această carte vă spune ce este corectitudinea politică, de ce  şi cum trebuie să o combatem. Corectitudinea politică este o ideologie: marxism cultural. Şi e mai primejdioasă decît marxismul economic, pentru că vizează schimbarea mentalităţilor şi a comportamentelor, deci a vieţii noastre, în profunzime şi în mod ireversibil.

Marxismul cultural şi-a propus să dărîme „lumea veche”, întemeiată pe tradiţie – înţelească ca moştenirea socială referenţială, cu a sa axă imuabilă: raportarea la divinitate. Într-un cuvînt, vrea să distrugă normalitatea. În loc, va instaura o Nouă Ordine Mondială, bazată pe teroare, nivelare culturală şi socială, ateism şi viciu. Această „lume nouă” ar fi expresia unui totalitarism crunt, impus cu forţa de către stat şi menţinut prin controlul permanent asupra persoanei, exercitat de acelaşi stat (eventual, unul global). Nimeni nu va putea gîndi, vorbi şi acţiona decît în limitele trasate de corectitudinea politică. Libertatea va fi anulată, dar propaganda va susţine că numai fără libertate sîntem liberi cu adevărat.

Normalitatea va fi redefinită, după calapodul corectitudinii politice, aşa cum se întîmplă deja în unele ţări din Occident. Proces care începe prin schimbarea aparentă a realităţii cu ajutorul unei noi limbi. Unele cuvinte vor fi interzise, ca de pildă,  „mamă”, „tată”, „doamnă”, „domnişoară”, „soţ”, „soţie” şi oricare altele ce amintesc de rolurile diferite ale bărbatului şi femeii în familie şi în societate, dar nu numai acestea. Alte cuvinte vor deveni normă, ca „gen” în loc de „sex”, „partener(ă)” în loc de „soţ(ie)”, „persoană cu nevoi speciale” în loc de „invalid” sau „handicapat”, „persoană de culoare”, în loc de „negru”, „contracepţie post-concepţională” în loc de „avort“, „persoană cu dimensiuni” în loc de „gras” sau „obez” ş.a.m.d. Rolul lor este de a minţi asupra realităţii, sub pretextul că astfel înlătură discriminarea. O ipocrizie pură, menită să justifice poliţia gîndirii.

Prin manipularea limbajului, homosexualitatea, de exemplu, va deveni doar o opţiune sexuală între altele, deci normală, şi nu o perversiune. Iar cine va avea curajul să demaşte această minciună va fi pedepsit.

Nu aduc întîmplător vorba despre sexualitate, căci aceasta este esenţială în ideologia marxismului cultural. Prin schimbarea perspectivei asupra sexualităţii, marxiştii culturali transformă anormalul în normal, dictează noi reguli de moralitate publică şi dinamitează bună parte din temeliile „lumii vechi”.

Toate eforturile corectitudinii politice ţintesc crearea unui „om nou” (fără de care nu ar fi posibilă o „lume nouă”, nu-i aşa?), printr-un proces de spălare pe creier. Prin urmare, idealurile marxiştilor au rămas fundamental aceleaşi, doar mijloacele au fost schimbate. Deoarece neomarxiştii au înţeles că războiul pentru o Nouă Ordine Mondială este în primul rînd unul cultural.

Mişcarea de prefacere a marxismului economic în marxism cultural a început în anii ‘20 ai secolului trecut, cu ceea ce a rămas în istorie sub numele de Şcoala de la Frankfurt – în fapt Institutul de Studii Sociale, fondat de un grup de marxişti. Membrii Şcolii de la Frankfurt, care erau evrei, au emigrat în Statele Unite ale Americii, în anii ‘30, cînd Germania a intrat în epoca nazistă. În mediul academic de peste Ocean influenţa lor a crescut treptat, pînă astăzi, cînd a devenit covîrşitoare la nivelul întregii societăţi. Generaţii în şir au fost formate în tiparele corectitudinii politice, ceea a provocat modificări sociale importante.

Din S.U.A., corectitudinea politică a fost exportată, pe filieră academică, dar şi cu ajutorul mass media, şi în Europa, unde are o înrîurire semnificativă asupra politicilor publice. Şi în România se simte tot mai puternic suflul corectitudinii politice, alimentat de Facultăţile de Filosofie, Ştiinţe Politice şi Comunicare, în care scrierile corifeilor Şcolii de la Frankfurt sînt canonice. Puţini sînt profesorii care au îndrăzneala de a spune adevărul: corectitudinea politică este o utopie, iar utopiile ucid.

Noua utopie are, ca şi marxismul clasic (vechea utopie), ambiţia de a deveni „religia” Noii Ordini. O ideologie în care trebuie să crezi, dincolo de raţiune, căreia trebuie să i te închini fără murmur, pe care trebuie să o slujeşti pînă la ultimele consecinţe. Iată de ce este necesar să o respingă ferm oricine vrea să-şi păstreze libertatea (de gîndire, expresie şi acţiune), adică umanitatea. Cît mai e posibil. Deocamdată este.

Cartea pe care o ţineţi în mînă nu e un răspuns ideologic, de pe poziţii conservatoare, la „propunerea pentru paradis” neomarxistă, ci un semnal de alarmă: umanitatea este în pericol de moarte! Şi, în egală măsură, un ghid de supravieţuire.

De aceea, Corectitudinea politică: „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale se adresează, în primul rînd, celor care pot trezi conştiinţa publică: profesori, scriitori, clerici, lideri de opinie. Ei sînt cei dintîi chemaţi să combată corectitudinea politică, prin dezvăluirea adevăratei ei naturi, prin a numi lucrurile cu numele lor autentic, prin a îndemna oamenii la rezistenţă în faţa acestei noi utopii totalitare, care ameninţă să ne fie fatală. Sperăm să admită argumentele din volumul acesta şi să-şi înţeleagă misiunea.

În final, îmi fac o datorie de onoare din a mulţumi, în calitate de editor, tuturor celor care au contribuit la alcătuirea şi apariţia acestei cărţi. În chip deosebit, le mulţumesc d-lui William S. Lind şi Free Congress Foundation (U.S.A.), pentru acordarea dreptului de publicare în limba română a volumului colectiv Political Correctness: A Short History of an Ideology, parte integrantă a cărţii de faţă, precum şi d-rei Irina Bazon şi d-lui Andrei Dîrlău, traducătorii din limba engleză a celor mai multe dintre textele conţinute aici şi îngrijitorii cărţii.”

 

Scrierile Parintelui Arsenie Boca iau calea Vienei…

 

 

Scrierea “Cararea Imparatiei” alcatuita in prima ei varianta de Parintele Arsenie Boca in anii 1946-1947, pe cand propovaduia la Manastirea Sambata, si revizuita dupa mai multi ani, a vazut lumina tiparului in mai multe editii, dupa 1990, editii ingrijite in principal de cea mai apropiata ucenica a sa, Maica Zamfira Constantinescu. Traducerea in engleza a cartii a fost realizata de Ioan Socol si a intrat in circulatie in octombrie 2013 (alaturi de o a doua traducere in engleza, a lucrarii “Cuvinte vii“, la sfarsitul lui 2014) – cititi aici.

La sfarsitul saptamanii care a inceput, in zilele de 6 si 7 iunie 2015, varianta engleza a “Cararii Imparatiei” – purtand titlul “Path to the kingdom“, va fi prezentata la Viena de Parintele Conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu si de traducatorul ing. Ioan Socol – de formatie politehnist (electronica), roman emigrat in SUA  (un interviu foarte interesant cu traducatorul – aici).

Inginerul  traducator al cartii – Ioan Socol, in interviul citat mai sus si publicat la 1 noiembrie 2013, mentiona despre planificarea unui periplu de lansari ale cartii traduse pe mapamond, exprimandu-se astfel: “M-am gândit să fac un itinerariu de lansări în Europa, începand cu Oxford şi Cambrige, precum şi alte universităţi. Fac demersurile pentru o lansare sau două în S.U.A. în cadrul câtorva universităţi de renume, cum ar fi Harvard, Stanford, MIT, Chicago, iar dacă sunt ocazii şi vin propuneri şi din alte părţi ale lumii, vom face promovare şi acolo. Unde este bine primit Părintele Arsenie BOCA, voi merge şi eu. Părintele Arsenie BOCA a spus un lucru foarte interesant atunci când a afirmat că omul nu va avea pace pe pământ până nu va avea pace cu Dumnezeu. Părintele Arsenie este un sfânt, fiind printre puţinii sau poate singurul care a reusit să explice formula de transcedere prin „poarta stelară” către Dumnezeu, o refacere în spaţiu şi timp a drumului parcurs de către Adam la căderea din Rai spre planeta Pământ. Nu întâmplător am făcut comparaţia cu descoperirea  bosonului Higgs de materie şi antimaterie. Practic această carte este o cărare spre universul nevăzut, prin poarta Antimisului Cosmic, o lume astrală la care foarte puţini oameni au avut acces din timpul vieţii. Cum Einstein a „revelat” „Teoria Relativitatii”, Părintele Arsenie a mers mai departe, a revelat acest parcurs al omului în veşnicie. De fapt a evidentiat extraordinar raportul dintre viata si moarte, suflet si trup, vesnicie si vremelnicie, existenta si judecata din perspectiva revelatiei crestine. „Viaţa este segmentul de timp acordat de Dumnezeu pentru a ne câştiga veşnicia.” ( “Epicleze”, P.S. Daniil ) Un lucru extrem de important, aş zice eu, tot atât de important ca E=mc², dacă nu mai mult.”

Anuntul evenimentului vienez, care se pare ca deschide seria de lansari ale “Cararii Imparatiei” pe meridiane, este cel de mai sus si este preluat de aici.