In ultimii ani au reajuns la lumina parti semnificative din opera unuia dintre cei mai proeminenti oameni de cultura si teologi ai tarii noastre din perioada interbelica, Nichifor Crainic (cititi aici) – ale carui urme de trecere prin viata s-au vrut a fi cu totul sterse. Avem sansa sa nu fie astfel, parcurgandu-le! Cel mai nou aparut volum este cel de “Memorii“, de a carui aparitie, in a II-a editie, s-a ocupat de foarte curand teologul Florin Dutu (vedeti aici). Intre cei care l-au evocat in anii ’40 pe Nichifor Crainic, inainte de intemnitarea sa, ca pe o personalitate de exceptie a Romaniei, s-a aflat si Mitropolitul Ardealului – Nicolae Balan, care semna despre acesta scrierea “Nichifor Crainic si timpul nostru” in revista “Gandirea”, nr. 4, aprilie 1940, din care extrag un fragment graitor (sublinierile imi apartin):
“[…] După războiu, din mijlocul generaţiei noastre s’a ridicat ca purtătorul de cuvânt al tradiţei neamului pentru vremurile de azi, Nichifor Crainic. El a înălţat această tradiţie într’o nouă lumină. Sinteza de totdeauna între tradiţionalism şi ortodoxie a fost văzută de puternicul lui spirit de aprofundare, într’o forma atât de desăvârşită cum nu s’a mai văzut până la el. Era necesar mai ales după răsboiul de întregire naţională, când lumea la noi intrase, după realizarea idealului de veacuri, într’o fază de desorientare, să apară un glas puternic de chemare la matca permanentă a neamului. Era un moment în care se încrucişau tot felul de chemări străine de rostul autentic al naţiei noastre, într’o parte îşi flutura coloarea violentă mesianismul roşu, în alta se bătea toba asurzitor pentru adunarea în jurul steagului unei false democraţii. Au început să-şi ridice glasul şi alte chemări imitate după modele străine. Se înstăpânise o generală abdicare delà linia unui conştient şi viguros naţionalism. In faţa tuturor Nichifor Crainic, dominat puternic şi stăruitor de un singur gând, de-o lumină de sus, a ridicat sus steagul fermecător al imperativelor noastre etnice, a pus în lumină ceeace zăcea în adâncul sufletului naţionali. Chemarea lui a fost chemare la drumul autentic al naţiei noastre. El a fost purtătorul de cuvânt al adevăratelor aspiraţiuni ce trebuiau să nutrească toată generaţia de după răsboiu.
Nichifor Crainic prin această operă a sa a însemnat covârşitor de mult şi pentru biserică. El a arătat ce important loc deţine ortodoxia în spiritualitatea românească şi ce cinstire şi atenţiune trebue să-i dea oricine iubeşte autenticitatea neamului său şi doreşte menţinerea şi desvoltarea ei. Intelectualii români au în Nichifor Crainic un model şi un îndrumător, care le arată la ce isvoare trebue să se adape, eliberându-se de vraja falsă a izvoarelor străine. Iar preoţimea trebue să poarte o nemărginită recunoştinţă apologetului de prestigiu al ortodoxiei în viaţa neamului, gânditorului care i-a dat un corp sistematic de doctrină creştină în toate problemele vieţii naţionale şi sociale. Şi fireşte trebue să-l citească fără încetare. Nichifor Crainic a fost într’o aşa măsură purtătorul de cuvânt al adevăratelor aspiraţiuni naţionale din timpul nostru, încât când viitorul va întreba ce a gândit epoca noastră, generaţia de azi, la el se va adresa. Prin glasul lui cei buni ai noştri vor da cel mai limpede şi mai demn răspuns. Pentru opera sa, pentru meritele sale, îl sărbătorim acum cu toată recunoştinţa sufletelor noastre. […].”
***
Cu putine zile in urma, in acest inceput de vara 2015 “cel mai înalt for de cultură al naţiunii a ţinut să-i omagieze memoria instalând o placă pe clădirea în care marele gânditor – şi fost deţinut politic – a trăit şi a creat aproape 15 ani din viaţă.” (vedeti anuntul – aici)