anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Va Veni Timpul când Timp Nu Va Mai Fi” – de Ioan Dumitrean, Ed. Floarea Alba de Colt, iunie 2016

COPERTA DUMITREAN -pentru site.jpg

Coperta si text preluate integral, cu multumiri, de pe site-ul Editurii Floare Alba de Colt:

Va Veni Timpul când Timp Nu Va Mai Fi

“Marea majoritate a oamenilor conștientizează ce este viața de-abia atunci când ajung la finalul ei, trezindu-se brusc în fața unei Veșnicii pentru care nu s-au pregătit și la care nici măcar nu s-au gândit.

Cartea aceasta conţine o serie de parabole şi cugetări (marea majoritate compuse de mine şi doar câteva dintre ele preluate din carţi ale sfinţilor şi adaptate la vremurile noastre de astăzi) privitoare la:

– tainele acestei vieţi cu referire la ceea ce îl aşteaptă pe fiecare om după moarte: viaţa şi fericirea veşnică sau moartea şi suferinţa veşnică

– trecerea ireversibilă şi grabită a timpului – fapt care îl aproprie pe om, în mod inevitabil, cu fiecare zi care trece, chiar fiecare clipă (secundă) din viaţa lui, cu fiecare suflare (respiraţie), cu fiecare bătaie a inimii, de moartea trupului şi veşnicie

– indiferenţa multor oameni faţă de soarta lor în veşnicie si necredinţa altora în existenţa veşniciei, a lumii de Dincolo

– o analiză critică a lumii contemporane ultramoderne în care trăim

– „demascarea” deşertăciunilor şi amăgirilor acestei vieţi trecătoare

Deşi la prima vedere simple, poate chiar puerile, aceste parabole şi cugetări luate din viaţa de zi cu zi sunt pline de înţelepciune – se poate vedea cu usurinţă acest lucru în tâlcuirea (interpretarea) lor. Ele pot fi înţelese de oricine, indiferent de vârstă, educaţie, cultură, inteligenţă etc.

Cartea se incheie cu:

– un dialog (inventat de mine) între un ateu convins şi un credincios creştin ortodox, cu argumente vădite, învederate, dovedite

– un mini-sinaxar care cuprinde aproape toate numele care apar în Noul Testament: cele 4 Evanghelii, Faptele Apostolilor şi Epistole; nu am găsit nicăieri în lume un astfel de sinaxar care să cuprindă doar numele acelor persoane; am dorit să scot în evidenţă cine au fost acei oameni, când au trăit, cum au trăit, cum au murit, când au murit, care a fost relaţia lor cu Iisus Hristos şi/sau cu Apostolii etc.

– câteva profeţii ale Mântuitorului care s-au împlinit la câţiva ani după Înălţarea Sa la Cer

– cuvintele pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a scris în ţărână (pământ sau nisip) atunci când  cărturarii şi fariseii au adus la El o femeie adulteră pe care vroiau să o ucidă cu pietre (aşa cum prevedea legea lui Moise) aşteptând să vadă mai întâi ce va zice El (In. 8, 3 – 11)

– cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur la versetul „În deşert se tulbură tot muritorul” din Psalmul 38 al lui David

În încheiere am povestit o minune care mi s-a întamplat în anul 2013, pe 6 august – în ziua Praznicului Schimbării la Faţă.

La fiecare parabolă, cugetare şi chiar şi în povestirea minunii, am făcut trimiteri exacte la textele din Sfânta Scriptură (atât Vechiul cât şi Noul Testament); am folosit prescurtările cu 2 sau 3 litere (aşa cum le-am găsit în Biblia din 2009, a ÎPS-ului Bartolomeu Valeriu Anania), dar textele (citatele) din Biblie sunt din Biblia din 2008.

Cartea se intitulează Va veni timpul când timp nu va mai fi (după citatul din Ap. 10, 6) pentru că va veni o vreme (un timp) când timpul se va lua de la întreaga omenire (umanitate) la un loc (vezi coperta a IV-a) şi până atunci, se va lua de la fiecare om în parte, pe rând (vezi coperta I), aşa cum a fost luat de la toţi oamenii care au trăit înaintea noastră în această lume. Câţi dintre cei care au trăit în primele secole de la crearea lumii mai sunt astăzi în viaţă? Cine din cei care s-au născut înainte de secolul 20 (adică înainte de anul 1.900) se mai află astăzi în această lume?

O parte din cărţile, materialele şi paginile web pe care le-am studiat în vederea conceperii cărţii de faţă au fost trecute ca surse bibliografice la subsolul paginilor (note de subsol). 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur înainte de trecerea sa la cele veşnice, pe 14 septembrie 407)”

Ioan Dumitrean”

Advertisements
Leave a comment »

Azi, la pomenirea de 3 ani de zile a Trecerii la Domnul a Parintelui Justin Parvu…

DSC09725

In curtea Manastirii Petru Voda – locul de veci alb al Parintelui Justin, septembrie 2015

DSC09713

Fotografie cu scrisoare semnata de Parintele Justin Parvu si o poza a sa, in chilia memoriala a Parintelui de la Manastirea de maici Paltin Petru Voda

Astazi, 11 iunie 2016, s-a facut slujba de pomenire a Preacuviosului Părinte Justin Pîrvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Maicile de la Manstirea Paltin-Petru Voda  au alcatuit Paraclisul Cuviosului Părinte Justin de la Petru Vodă iar monahul Filotheu Balan a postat pe pagina Manastirii Petru Voda textul de mai jos, pe care il preiau aici (fara fotografii), cu vii multumiri:

Săvîrşind pomenirea Prea-cuviosului Părintele nostru Justin Pârvu, stareţul, ctitorul, mărturisitorul, mucenicul, păstorul turmei lui Hristos şi voievodul românilor, pe care i-a iubit precum a poruncit Mîntuitorul (Ioan 13:34), Mănăstirea noastră este alături, întîi de toate, de toţi ucenicii Părintelui, din întreaga lume ortodoxă, din ţară şi de peste hotare, în viaţă sau mutaţi la Domnul, toţi cei care se nevoiesc ori s-au nevoit cu bună înţelepciune întru iubirea de Dumnezeu. Gîndul inimii noastre, cîntînd “Bucură-te!” Părintelui Justin, se îndreaptă, aşa cum Părintele şi-a dorit, către toţi fraţii lui de suferinţă şi de proslăvire, toţi cei ştiuţi şi neştiuţi care au mărturisit pe Hristos în temniţele ateiste de la Gherla, Piteşti, Aiud, Baia Sprie, Canal, Periprava, Vaslui, Suceava, şi pretutindeni unde s-a rostit, cu preţul chinurilor şi chiar al vieţii, rugăciunea Tatăl nostru…, Doamne Iisuse…, sau Prea-sfîntă Născătoare de Dumnezeu…, de către mucenicii acestui neam binecuvîntat şi prigonit. Sufletele noastre sînt alături de toţi fiii duhovniceşti ai celor ce, prin mila şi spre slava lui Hristos supravieţuitori ai acelor temniţe, au zidit neamul întreg prin rugăciunile lor fierbinţi, viaţa lor exemplară, bisericile şi mănăstirile lor, cărţile şi cuvîntările lor.

La 3 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui, la aproape un centenar de la Unirea românilor de la 1918 şi la un pas de un important Sinod inter-ortodox, rugăciunile noastre, urmînd porunca testamentară a Părintelui Justin, se îndreaptă către cel mai important subiect al momentului de răscruce la care se află Biserica şi Ţara:unitatea. Unitatea de credinţă dintre Biserica Triumfătoare (toţi Sfinţii din toate timpurile) şi Biserica Luptătoare (toţi ortodocşii din toate colţurile lumii de azi) e braţul vertical, iar unitatea de trăire, simţire şi cugetare a tuturor românilor din istorie şi de azi e braţul orizontal al Crucii purtate, propovăduite, ridicate şi proslăvite prin şi de către Părintele Justin al românilor.

Mai mult decît orice, Părintele Justin a reuşit ca nimeni altul să unească inimile tuturor celor ce cred întru dreapta-slăvire şi dreapta-vieţuire a poruncilor Domnului Hristos. Îi auzim glasul păstoresc mai limpede ca niciodată, la ceasul în care întreaga lume ortodoxă se pregăteşte de mărturisirea dreptei-credinţe (sau de cea-de-pe-urmă prigoană), îndemnînd la permanenta rugăciune a inimii, singura care poate da, în vîltoarea ispitelor de azi, discernămîntul de a şti şi a face Voia Domnului. Îl auzim amintindu-ne de cît de mult ne iubeşte Domnul şi Maica Sa, mereu îndemnîndu-ne la dragostea cerească şi desăvîrşită, pe care a gustat-o “suind din slavă în slavă”.

Îl auzim chemîndu-ne să nu ne temem decît de Dumnezeu şi să fim în Biserica Sa – căci nu există unitate decît în Duhul Sfînt, iar cel ce nu ascultă de Biserică “să vă fie vouă ca un păgîn şi ca un vameş”. Dimpreună cu cei 318 Sfinţi Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic, de praznicul cărora s-a săvîrşit, îl auzim pe Părintele despărţind Adevărul de minciună, Ortodoxia de eres, şi pe oameni socotindu-i “după faptele lor”: înşelaţii prigonitori – de fericiţii prigoniţi, exaltaţii materialismului dialectic – de următorii Sfinţilor; necruţător cu primii şi tainic desfătător pentru cei de-ai doilea. Îl vedem pe Părintele Justin lucrînd, azi mai mult decît pe cînd era în trup: iconomisind mîntuire, sporind întru popor nădejdea, credinţa şi dragostea, săvîrşind minuni peste minuni, adumbrind, vestind, vindecînd, luminînd, mustrînd, bucurînd, înviind, pe toate primindu-le în dar de la Dumnezeu, precum este scris.

Viaţa Părintelui Justin – Volumul I: 1919-1964, astăzi apărută sub egida editurii Mănăstirii Petru Vodă, este o ediţie cu totul inedită (prin faptul că include materiale pentru prima dată sub lumina tiparului, atît autobiografice ale Părintelui Justin, cît şi cele selectate din arhiva CNSAS). Importanţa acestui volum va stîrni interesul aghiografilor Noilor Mucenici şi Mărturisitori ai secolului XX, pleromei credincioşilor de toate limbile (în curînd disponibilă şi în limbile de circulaţie), ucenicilor ortodocşi români sau din alte ţări, dar şi generaţiilor viitoare ale acestui neam român şi ortodox care vor dori să vadă prin cîte chinuri a mărturisit plăcutul lui Dumnezeu Justin Pârvu credinţa sa în Evanghelia, Revelaţia şi Predania Domnului Iisus Hristos, şi prin cîte minunate întîmplări a trecut Domnul pe robul Său în aproape un veac de vieţuire. Punînd în paralel faptele şi cuvintele cuviosului cu cele ale prigonitorilor săi în cursul a aproape două decenii de temniţă şi muncă silnică primite pe nedrept de la oameni posedaţi şi răbdate cu bărbăţie de mucenic, cartea se adresează oricărui iubitor de adevăr care vrea să vadă cum “lumina străluceşte în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”.”

3 Comments »

Olga Greceanu: despre… si anunt premiera teatru radiofonic pentru 14 iunie 2016 la Radio Romania Cultural

olga-greceanu-tinerete

Olga Greceanu, fotografie de tinerete. Sursa foto: aici

Olga Greceanu s-a născut şi a trăit atunci când a fost mai mare nevoie de ea. Toată viaţa sa a fost dedicată lucrurilor frumoase, artei, credinţei, cuvântului, scris şi mai ales vorbit. În felul său, Olga Greceanu a fost un fenomen: pictoriţă aflată în căutarea specificului naţional, scriitoare, cercetătoare a lumii şi vieţii femeilor deosebite, comentator al Sfintei Scripturi, o aristocrată fină, o femeie îndrăzneaţă. A înfiinţat, alături de Cecilia Cuţescu-Storck, Societatea pictoriţelor şi a sculptoriţelor. S-a născut la 17 august 1890. A murit în 1978…”(cititi continuarea articolului semnat de Carmen Anghel, aici)

***

Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca

de Isabela Vasiliu-Scraba, la 30 iulie 2015

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-arsenie7olgagreceanu/  (preluare, cu multumiri!):

“Motto: “A tăcea şi a nu da adevărul pe faţă înseamnă a-l trăda” (Sf. Teodor Studitul, apud. arhim. Athanasie Dinca, M-rea Căldăruşani).

Dacă despre întâlnirea dintre părintele Benedict Ghiuş şi Olga Greceanu stau mărturie manuscrisele ei aflate în arhiva “Benedict Ghius” , despre întâlnirea ei cu “cel mai mare duhovnic al veacului trecut” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. “Credinţa strămoşască”, 2009, p.442) nu avem decât un mic indiciu strecurat de Părintele Arsenie Boca într-una din predicile sale de la Mânăstirea Prislop, unde fusese mutat de mitropolitul Nicolae Bălan (1882- 6aug.1955) ca să-l mai scape de prigoana mercenarilor ocupantului sovietic. Este destul de plauzibil să plasăm întâlnirea pictoriţei Olga Greceanu cu părintele Benedict Ghiuş în perioada celor câţva ani post-belici în care fratele Sandu Tudor (martir al închisorilor comuniste, călugărit în 1948 la M-rea Antim cu numele de Agaton) a organizat conferinţele aşa numitului grup al “Rugului Aprins”, grup de 17 persoane arestate zece ani după încetarea conferinţelor, în virtutea principiului de bază al injustiţiei comuniste: legea penală pedepseste retroactiv fapte, care la data săvârşirii lor, nu erau considerate ca infractiuni. Încă din 10 ianuarie 1945 directorul ziarelor “Adevărul” şi “Dimineaţa” (1)scria că “principiul neretroactivităţii” nu trebuie luat în seamă, fiind o “ficţiune juridică” (v. E. Socor în “Curierul”, apud. Gh. Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filozofia românească, Bucureşti, 2002, p.175). La modul acesta cât se poate de limpede, comunistul E. Socor preciza chiar din timpul guvernarii generalului Nicolae Rădescu înfăţişarea aşa-zisei “legalităţi” în care “călăii harnici” ai Brigăzii Mobile acţionau nestingheriţi de nimeni din Comisia Aliată de Control, fiindcă aici “puterile occidentale delegaseră sovieticilor majoritatea competenţelor” (v. Vasile Valentin, înDicţionar de istorie a României, Bucureşti, Ed. Meronia, 2007, p.97).

La Prislop, la o slujbă despre Învierea fiului văduvei din Nain, Părintele Arsenie Boca a făcut o referire la una dintre conferinţele Olgăi Greceanu din perioada Rugului Aprins (1945-1948) fără a o numi în mod explicit. Că este vorba de Olga Greceanu am putut constata după citirea manuscrisului nr. 830 – pe care celebra pictoriţă şi conferenţiară l-a incredinţat, împreună cu alte zeci de manuscrise, Părintelui Benedict Ghiuş (1904-12 iunie 1990). Manuscrisul nr. 830 a fost publicat de părintele Ignatie Grecu în volumul Olgăi Greceanu, Meditaţii la Evanghelii (2) pe care l-a îngrijit, confundând din păcate smerenia (anonimatului) cu responsabilitatea bunei editări care implică ieşirea din anonimat a celui care se ocupă de tipărirea unor manuscrise ascunse de urgia luptei de clasă a regimului comunist menţinut până în decembrie 1989 printr-o permanentă teroare. Fiindcă unul dintre nesperatele evenimente editoriale ale anului 2010 a fost chiar publicarea predicilor Olgăi Greceanu în volumul îngrijit de acest călugăr de la Mânastirea Cernica.

Prin editarea manuscriselor Olgăi Greceanu (1890-16 nov. 1978) la circa şase decenii după redactarea lor, cititorii au putut afla conţinutul celor 47 de predici ţinute prin bisericile bucureştene de autoarea romanului Pe urma paşilor Tăi, Iisus (Editura ziarului Universul, Bucureşti, 1940) care avea îngăduinţa a doi patriarhi, Nicodim Munteanu (1864-27 febr.1948) si Justinian Marina (1901- 26 marie 1977), să expună în biserici hermeneutica ei la Sfânta Scriptură.

La fel, evenimentul editorial care a marcat trecerea anului 2011 a fost – cu siguranţă – publicarea (după jumătate de secol!) a celor opt volume în manuscris aflate la Biblioteca Sinodului cuprinzând Dicţionarul biblic scris şi ilustrat de Olga Greceanu (3)pe 2230 de file, eveniment de care nu stim însă cine s-a putut bucura, dat fiind că preţul celor trei volume (vol. I, A-E; vol. II, F-M, vol. III, N-Z) este de 856,50 lei (cam 190 euro). Or, se ştie bine că pensia minimă, de cca 70 euro, o primesc atît de mulţi pensionari români, încât numărul acestora pare devenit “secret de stat”, pentru statisticile europene furnizându-se o cifră medie de 179 euro/lună care ar reprezenta media pensiilor plătite din bugetul României, ţară în care 51% din locuitori trăiesc în sate cu populaţia îmbătrânită.

Spre a fi ferit de confiscarea sa de către Securitate, manuscrisul cel voluminos alDicţionarului biblic cuprinzând 500 de desene ale faimoasei pictoriţe şi 1400 de articole se pare că a ajuns la Patriarhul Justinian în 1963, când Benedict Ghius era fără de vină dupa gratii, din 1958 arestat în lotul lui Sandu Tudor (devenit ieroschimonahul Daniil), pe motiv că inainte cu un deceniu a purtat “discuţii antidemoctratice” în care “arătau că nici o schimbare omenească nu se poate face decât numai prin credinţă” (v. Radu Ciuceanu, Biserica ortodoxă sub regimul comunist, Bucureşti, 2001).

Pe aceleasi considerente au ajuns in Biblioteca Patriarhiei (la început prin filozoful Alexandru Dragomir, apoi printr-un preot de la Biserica Oţetari) cărţile de domeniul religiei cumpărate de filozoful Mircea Vulcănescu, asasinat în octombrie 1952 în închisoarea din Aiud, unde avea să fie omorât de iubitorii democraţiei populare şi ieromonahul Daniil de la Rarău, zece ani mai târziu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba,Modelul Antim…,http://www.scribd.com/doc/225473643/IsabelaVasiliuScrabaNoicaOlgaGreceanu ).

In Meditaţii la Evanghelii (Ed. Sofia, Bucureşti, 2010) s-au publicat treizecişişapte de predici ale Olgăi Greceanu păstrate de Părintele Benedict Ghiuş şi zece predici rămase în arhiva Olgăi Greceanu. Manuscrisul nr. 830 poartă titlul Cele trei învieri şi explicaţia lor simbolică şi se poate citi la p.88-91. Conferenţiara (4) observă că cele trei minuni de înviere (a fiicei lui Jair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr) sînt realizate de Iisus în chip diferit, că ele se deosebesc între ele ca timp, ca loc şi ca situaţii, având fiecare sensul ei simbolic, pe care apoi l-a detaliat.

Cum este mai greu de crezut că manuscrisul nr. 830 al Olgăi Greceanu a ajuns să fie citit de Părintele Arsenie Boca, si cum din dosarul de Securitate al faimosului stareţ de la Sâmbăta de Sus s-a aflat că acesta a făcut câteva drumuri prin capitală însoţind-o pe Domniţa Ileana, putem mai degrabă presupune că stareţul Mânăstirii Brâncoveanu a ajuns şi el la Mânăstirea Antim când, în cadrul conferinţelor grupării “Rugului Aprins”, a vorbit Olga Greceanu. Probabil chiar despre Cele trei învieri.

Antonie Plămădeală îşi amintea cum Părintele ieromonah Arsenie Boca (cel care a prorocit instaurarea terorii comuniste precum şi schimbarea de regim din decembrie 1989 spunând că “şerpi veninoşi vor stăpâni ţara multă vreme”) ţinea la Sâmbăta de Sus “conferinţe de iniţiere creştină şi de iniţiere în rugăciunea [isihastă] în paralel cu cei din Bucureşti” (Amintirile Mitropolitului A. Plămădeală, Ed. Cum, Bucuresti, 1999). Era chiar perioada în care stareţul de la Mânăstirea Brâncoveanu reînviase “cu viaţa şi cu propăvăduirea, duhul Filocaliei (5) în viaţa poporului nostru” (apud. profesorul Dumitru Stăniloaie, Prefaţă şi Dedicaţie în vol. al III-lea al Filocaliei, Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1948). De fapt, pe lângă conferinţele de iniţiere creştină, Părintele Arsenie Boca schimbase în zece ani (1939-1940) aspectul Mânăstirii: renovase clădirile, contribuise la completarea picturii bisericii (renovata prin anii treizeci de Zahiu Raiciu, pictor care restaurase si pictura bisericii Galata din Iaşi) reproiectase parcul din jurul Mânăstirii Brâncoveanu (admirat de un vizitator străin la începutul anilor cincizeci), înfiinţase în 1940 un atelier de pictură (documente de atunci fiind fotocopiate în volumul pr. N. Streza despre Părintele Arsenie Boca), atelier care mai există şi azi când numele inițiatorului nu este menționat așa cum s-ar fi cuvenit. În noiembrie 1948, stareţul de la Sâmbăta de Sus a fost mutat de Mitropolitul N. Bălan la Mânăstirea Prislop (6).

În octombrie 1949, la predica sa despre fiul văduvei din Nain părintele Arsenie spusese la Prislop că “cineva a băgat de seamă că Iisus a înviat cei trei morţi aşa: pe unul în casă, pe al doilea în drum spre groapă şi pe al treilea din groapă, după patru zile” (v.Părintele Arsenie Boca, Viaţă şi viaţă veşnică în vol. “Cuvinte vii”, Deva, 2006, p.124), lăsând a se înţelege că este vorba de Olga Greceanu. Dar, spre deosebire de Olga Greceanu interesată de gândirea simbolică ascunzând semnificaţia diferită a celor trei învieri, Părintele Arsenie îşi continuă predica din 10 octombrie pe ideea că Iisus “putea să oprească moartea”, fiindcă la noi Iisus a venit “cu propria sa înviere din morţi” (Viaţă şi viaţă veşnică), numai ca El n-a vrut învierea trupului, ci învierea sufletului.

Arestat cu două coaste rupte și scos în mod abuziv din preoţie în mai 1959 de cei care l-au tot închis, fără verdictul niciunui proces în iulie 1945, – în 1946, apoi trei luni în perioada Sfintelor Paşti 1948 – august 1948, l-au dus pentru paisprezece luni la muncă forțată în lagărul de la Canalul „Morţii” între ianuarie 1951şi martie 1952, l-au anchetat de Rusalii 1953, l-au arestat şi schingiuit şase luni între 20 sept. 1955 şi aprilie 1956, l-au anchetat în toamna anului 1968 şi l-au chinuit de câte ori au poftit fără să dea socoteală la nimeni -, Părintele Arsenie Boca a prevăzut prigoana şi moartea martirică (7) pe care avea să le îndure din partea regimului de teroare exercitată fără pauză sub comanda ideologilor comunisti (v.Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu, în rev. ‘Acolada”, Nr. 12/63, decembrie 2012, anul VI, p.7; http://www.romanianstudies.org/content/tag/isabela-vasiliu-scraba/ sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabeaVS-Boca-Nae3.htm ).

In acel text în care face referire la conferinţa Olgăi Greceanu despre cele trei minuni de înviere, Părintele Arsenie Boca (1910-28 nov. 1989) a mai consemnat că Iisus n-a oprit de tot moartea fiicei lui Jair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr, că ei mai pe urmă, după nişte ani, au murit. Fiindcă nu o înviere la viaţa obişnuită dorea Iisus, ci o înviere fără de moarte, o inviere a sufletului, ca urmare a unei transformări profunde, prin “convertirea omului la Dumnezeu” (Parintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, p.124). Unei măicuţe suferinde, Părintele i-a scris că “prin secetă sufletească au trecut şi sfinţii, a trecut şi Iisus pe Cruce, când a zis despre părăsire, dar nimeni n-a fost părăsit. Uscăciunea sufletească nu e o deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie” (Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, vol. III, Făgăraş, Ed Agaton, 2008, p. 106). Olga Greceanu, căreia nici un istoric de artă televizat cu asiduitate în comunism si nici un ziar nu i-a anunţat trecerea pe tărâmul de dincolo (cu pensula în mână, la 16 nov. 1978), se pare că a fost dăruită cu o credinţă lipsită de momente de “uscăciune sufletească”. Trecută de optzeci de ani, pictoriţa făcea “în agora” educaţie religioasă (într-o perioadă agresiv atee), prin exemplul momentelor ei de extaz în rugăciune. Atunci faţa îi radia de fericire. Se ruga în genunchi, spijinită de un copac din marginea trotoarului, în mijlocul capitalei, vara, pe bulevardul I.G.Duca pe care studenţi în vacanţă mergeau spre Gară. Poate mai mult de aceea, decât din cauza subiectului religios al picturilor ei monumentale, ideologii comunişti au folosit mult var să-i acopere frescele din gara Băneasa (fostă Mogoşoaia), de la Primăria Banu Manta sau de la Primăria Amzei.”

Notele insotitoare ale textului de mai sus nu au mai fost preluate aici, dar pot fi consultate pe pagina-sursa.

***

Anunt Radio Romania Cultural, pentru marti, 14 iunie 2016, ora 19:

Teatru radiofonic:   Seria Biografii, memorii-PREMIERĂ. “Olga Greceanu – Pe urmele paşilor Tăi, Iisuse…

Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric.

În distribuţie: Maria Ploae, Mihai Bica, Constantin Dinulescu, Bogdan Durlicioiu.

Interpretare muzică psaltică: Dimitrie Voicescu.

Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.

Redactor şi producător: Magda Duţu

Leave a comment »

Manastirea OASA (Jud. Alba): vietuitorii – un nou film documentar, primavara 2016

Leave a comment »

“Turul României „Fericiți cei Prigoniți” (21 – 27 iunie 2016). 2000 de km pe urmele martirilor și mărturisitorilor români din temnițele comuniste”

Afisul de mai jos si informatia completa, se gasesc aici. Redau dedesubt numai prima parte a textului-anunt, preluat de pe site-ul “Fericiti cei Prigoniti” (cu multumiri!):

Hristos a înviat! Dragilor anul trecut în luna iunie am mers pentru prima oară într-un tur al țării noastre, având ca obiective locurile de pătimire ale fraților noștri români, care au stat împotriva regimului comunist. Scopul a fost cunoașterea unei pagini de istorie care încă nu se învață la școală, și încă nu este asumată la nivelul tuturor instituțiilor statului român, dar de la an la an prezența / rememorarea jertfelor acestor eroi în viața noastră bucură din ce în mai multe inimi, dând curaj și insuflând credința în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru.

Și anul acesta vă invităm într-o călătorie de o săptămână (21-27 iunie 2016) în care să ne redescoperim pe noi înșine, neamul nostru, istoria sfântă a acestei țări, brazdată de mult sânge de martiri, de oameni care au preferat să piardă toate cele trupești dar să salveze demnitatea României, și în final prin suferință și moarte să dobândească Învierea promisă tuturor de Cel Înviat a treia zi, de Fiul lui Dumnezeu făcut Om.”

Turul-Romaniei-FCP-2016

 

Leave a comment »