anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Imparatia toamnei

Inauntrul isi inchide obloanele,

Inafara se deschide cerului

Sau cerul coboara peste inafara

Lasand inauntrul ferecat siesi.

Privirea firii catre sine:

e cineva în noi
pe care-l ucidem 
trăind…”

Impasibila, toamna se rostogoleste peste timp…

DSC02241 DSC02240

Advertisements
3 Comments »

Manastirea Durau – amintiri ale si despre Parintele Justin Parvu

Manastirea Durau din jud. Neamt este si manastirea de inchinare a Parintelui Justin Parvu. Este un loc pe care tare l-a iubit parintele, inca din copilarie. Asa se face ca am ajuns si eu acolo, de curand (foto mai jos).

Copil fiind, de cativa anisori, mama il lua adesea pe la Manastirile din Neamt. Familia obisnuia sa mearga in toate duminicile si in sarbatori, la biserica. Cea mai draga i-a fost insa Parintelui Justin, Manastirea Durau. Acolo, la poalele Ceahlaului (care a ramas muntele iubit al parintelui), a simtit cel mai bine chemarea lui Dumnezeu. “Ideea de manastire mi-a venit cand domeam acasa pe cerdac si ma sculam cu Ceahlaul, iar la poalele Ceahlaului era Duraul.” O aminitire frumoasa ce i-a ramas din copilarie a fost de exemplu o seara in care a fost imbracat ipodiacon la manastirea Durau… Cand a crescut si a avut bicicleta, adica la inceputul anilor 1930, Parintele isi lua bicicleta si pleca la Durau (intre satul parintelui, Petru Voda, si Durau, sunt cam 26 de km!). In 1936 a hotarat sa intre in manastire si a avut discutie cu familia. Mama sa l-a inteles, dar tatal s-a opus. De altfel a incercat a-l determina sa ramana in lume, acasa, si sa nu intre in manatire, si Parintele Dometian de la Durau, care la fel o povatuia si pe mama sa. Insa Parintele Justin era hotarat. Asa ca tatal sau, cand Parintele Justin avea 17-18 ani, l-a insotit ca sa il lase la Durau. “Ne-a primit Parintele Staret Dionisie Parstea, care era pe atunci, si ne-a dus intr-o camera a arhondaricului si dimineata, tata, nu l-am vazut niciodata cu lacrimi in ochi, dar a fost sa ne despartim, el sa plece acasa si eu sa raman aicea, in sunetul clopotului care suna desteptarea calugarilor, eu ramaneam la Durau si tata pleca spre casa. Niciodata nu mi s-a intamplat sa-l fi vazut plangand pe tata. Nu! Dar acum, plangea tata ca un copil, ca dupa mort. Mi-a ramas imaginea aceasta si cu asta am si ramas, ca nu l-am mai vazut.

Chiar ajuns la manastire, Parintele Dometian l-a mustrat din nou: “Ma baiete, tu nu puteai sa te mantuiesti acasa? Ce-ai mai venit la manastire?” Ii spunea ca o sa-i para rau, ca viata de manastire este aspra. Parintele Justin era insa hotarat. “Un alt lucru pe care l-am retinut ca deosebit in viata mea, a fost atunci cand am imbracat primul vesmant cu care am iesit in fata poporului. Anagnost se cheama, si pentru mine, petru sufletul meu, a fost mare sarbatoare!

Manastirea Durau era o veche vatra de sihastrie, datand – in acest mod, de pe la sfarsitul secolului al XVII-lea. La inceput fusese schit de maici, pentru cam 200 de ani, asa incat in anii 1770-1780 Sihastria Durau avea aproape 100 de maici – multe nevoindu-se in singuratate, in munte. Biserica actuala a fost ridicata in anii 1830-1835. La un moment dat ea a devenit de calugari, aflandu-se astfel si in anii ’30 cand Parintele Justin mergea acolo. “In Manastirea Durau am cunoscut calugari foarte buni, suflete vii, mari traitori. Cand am intrat la manastire aici, la Durau, socoteam ca a coborat cerul pe pamant, nu alta. Imi amintesc ca slujba se tinea intr-un paraclis, ‘Schimbarea la Fata’, un paraclis mic pentru ca in biserica mare pictorul Tonitza restaura pictura. Cand ii vedeam cu barbile acelea mari si cantand la strana asa de frumos, asa de inaltator, mi se parea ca am intrat in mijlocul unei adunari de pe ceea lume. Cand ma inchinam la icoanele Sfantului Altar si ma intorceam catre strana si imi faceam cruce si puneam inchinaciune la Parintele Pahomie sau la Parintele Dometian, socoteam ca oamenii acestia sunt cu totul astrali, ceresti, ca n-au nimic pamantesc, decat numai ca se vad. Asa socoteam ca sunt monahii.

Parintele Irinarh Vantu era atat de lepadat de cele trupesti si atat de dezinteresat de persoana lui, incat pleca de la strana si un papuc ii ramanea acolo, iar cu altul venea incaltat in mijlocul bisericii. Avea o voce minunata, desi era trecut de 80 de ani cand am venit eu in manastire. Si avea asa un dar, ca, ascultandu-l cum mladia digorgoanele si trigorgoanele, credeai ca-i un inger. Era cu desavarsire sarac. In chilie, Parintele Irinarh nu avea decat un pat, care nu era pat ci o scandura, o masa si o soba care pemanent scotea fum. Daca-ti mirosea a fum, stiai ca e si Parintele Irinarh pe aproape. Nu purta ciorapi si nici pantaloni. Ii ziceam: ‘Parinte, ia-ti o pereche de panataloni, ca ai sa ingheti.’ ‘Nu, nu. Sunt mai usor fara pantaloni si nici nu pot dormi cat ar vrea trupul meu.’ Nu avea decat o patura si aceea cam subtire, cu care se invelea, dar care nu-i acoperea picioarele. Ii spuneam: ‘Parinte, sa-ti aduc o plapuma?’ ‘Plapuma? Plapuma e moartea calugarului.’ Era mare postitor – manca doi cartofi fierti si era satul. Avea usa deschisa oricand.

Prima carte citita la Manastirea Durau de catre Parintele Justin a fost “Patericul egiptean“. Au urmat apoi “Mantuirea pacatosilor” si “Vietile sfintilor.” In acel an de zile cat a stat la Durau, Parintelui Justin i s-a format o baza de traire monahala care nu va pieri niciodata. Mediul in care vietuia era atat de inaltator, pilduitor si curat, incat decantarea era ireversibila. Multe alte amintiri de exceptie deapana Parintele Justin in cartea Gratiei Lungu Constantineanu (din care sunt extrase toate citatele de mai sus) : “Parintele Justin Parvu – Viata si invataturile unui marturisitor” – Ed. Haritina, Iasi, 2009. La Durau, Parintele Justin a trecut prin mai multe ascultari: la bucatarie, la paracliserie, la staretie – servind musafirii cu bunatati si cu cafele – tratament ce nu il considera prea potrivit…

In 1937 , dupa un an de vietuire de care se va rupe cu mare durere si greutate, Parintele Justin pleca de la Durau la Seminarul de la Cernica, trimis de Parintele Staret.

Batranii acestia nu erau oameni foarte cititi, dar erau mari traitori, cu o uriasa experienta de viata, erau o Filocalie vie. Manastirea Durau, prin traitorii de acolo, a fost si ramane un simbol al vietii noastre crestine din toate timpurile. Este si ea o parte din Athon, din Athonul ortodoxiei.

In 1999 pleca de la Manastirea Petru Voda, transferat fiind la Manastirea Durau (de catre – pe atunci Patiarhul Daniel), ucenicul Parintelui Justin, Parintele Hariton Negrea. Dupa 14 ani petrecuti la Durau, Parintele Hariton avea sa revina la Petru Voda in vara lui 2013, ca staret, la dorinta expresa a Parintelui Justin.

Despre Parintele Justin, Parintele Hariton Negrea, spunea  – in noiembrie 2008, intr-un interviu acordat pe cand era preot duhovnic al Manastirii de maici de la Durau: “Eu l-am vazut pe Parintele Justin rugandu-se. Eu l-am vazut pe Parintele Justin plangand la rugaciune. Toti calugarii erau cu ochii atintiti asupra lui, de aceea se si ferea sa se roage cu intimitate in fata lui Dumnezeu in prezenta oamenilor. In prezenta noastra Parintele Justin s-a comportat ca un om normal, dar cine a avut ochi sa vada si cine a dorit sa vada si lucuri mai inalte decat cele normale pe care ni le afisa Parintele Justin, a putut sa vada. Parintele Justin, cand se ruga, avea ruga drept din inima, era o tanguire pe care era impisibil un om, privindu-l, sa nu-i curga si lui lacrimi de rugaciune. Cine vrea lacrimi de rugaciune, cine voia sa aiba lacrimi la rugaciune, era suficient sa-l vada pe Parintele Justin plangand si el la rugaciune. N-am mai intalnit un om care sa daruiasca atata traire in momentul cand se roaga, rugaciunea pe care Parintele Justin ne-a prezentat-o ca exemplu a fost mai puternica decat cea pe care o citeam teoretic din cartile Sfintilor Parinti.” (extras din cartea Gratiei Lungu Constantineanu: “Parintele Justin Parvu – Ctitor si parinte duhovnicesc“, Ed. Haritina, Iasi, 2009.)

Leave a comment »

Admirandu-l pe Dali (IV): catre Portlligat, in orasul Cadaques…

Moto:

dali1

Pictorul Salvador Dali – desen de Gabriela Mihaita David

Spania a avut intotdeauna onoarea de a oferi lumii cele mai impunatoare si mai violente contraste. In secolul al XX-lea, ele sunt intruchipate in persoana lui Pablo Picasso si, respectiv, a umilului dumneavoastra servitor. Cele mai importante evenimente care i se pot intampla unui pictor contemporan sunt doua:

1. sa fie spaniol;

2. sa se numeasca Gala Salvador Dali.

Exact aceste doua lucruri mi s-au intamplat mie. Asa cum o arata si numele meu, Salvador, sunt menit nici mai mult nici mai putin decat sa salvez pictura moderna de trandaveala si de haos. Ma chama Dali, ceea ce in catalana inseamna ‘dorinta’ si o am pe Gala. Picaso e spaniol, fireste, dar din Gala nu are decat o umbra biologica in coltul urechii stangi si se numeste doar Pablo, ca Pablo Casals, ca papucii, adica are un nume ca toata lumea.” (extras din cartea “Jurnalul unui geniu” – de Salvador Dali, Ed. Humanitas, 1994 – tradusa dupa cartea aparuta initial in Spania in 1964).

***

Unul dintre “polii” Salvador Dali din Catalonia este orasul Figueres, acolo unde s-a nascut pictorul, acolo unde este uimitorul sau Teatru-Muzeu (link aici si aici), acolo unde a fost botezat, unde a copilarit si si-a trait adolescenta, si acolo unde isi are locul de veci. Nu departe de Figueres, ca statiune la mare, se gaseste orasul Cadaques (la 36 km de Figueres), unde Dali mergea in vacante uneori si in apropierea caruia isi va face una dintre case, in care va locui pana in 1982. La varsta de 26 de ani, in 1930, Dali, alaturi de Gala, vor cumpara si se vor stabili intr-o micuta casa de pescari in satul pescaresc de la marginea orasului Cadaques, la Portlligat. Aceasta casuta o vor dezvolta si mari cu anii, asa incat aici va fi locul in care ani la rand vor locui cate 6 luni pe an. La Portlligat, la marginea Cadaques-ului, Dali va picta multe dintre capodoperele lui. Astazi, la Portlligat, este casa-muzeu Salvador Dali, una dintre cele mai pitoresti case memoriale pe care le-am vazut.

De la Figueres la Cadaques se poate ajunge pe o sosea in serpentine urcand si apoi coborand muntele, la mare. Pe tarmul din Cadaques se gaseste azi o statuie a lui Savador Dali sprijinit intr-un baston (foto mai jos). Felul cum arata si modul de pozitionare, aproape de mare, mi-a amintit statuia cantaretului Freddie Mercurie de la Montreux, Elvetia, asezata pe tarmul Lacului Leman

Cadaques este un orasel cu privelisti minunate. Din centrul sau, deloc mare, urcand pe jos pe cateva stradele in panta si apoi coborand de cealalta parte a unui deal, se ajunge la Portlligat, tinta mea finala. Mai jos am inserat fotografii din Cadaques, de pe soseaua ce leaga Figueres de Cadaques (inclusiv vederi de sus catre mare si cladirile mai vechi) si de pe stradutele inguste ce conduc spre Portlligat – unde am intalnit si o capela alba foarte interesanta, in care se gasesc cateva reprezentari din metal ale lui Iisus rastignit si respectiv ale unor personaje don-quijote-sti atat de specifice Spaniei. Cadaques si drumul pe jos spre Portlligat m-a pregatit sufleteste pentru bucuria de a descoperi un loc incantator – casa Salvador Dali.

Leave a comment »

Intre lut si azur: mestesugarul de la Noul Neamt – Parintele Savatie Bastovoi

Ma intreb uneori cat ne mai poate uimi Parintele Savatie Bastovoi, monahul de la Manastirea Noul Neamt de la Chitcani, de langa Chisinau… Tind sa cred insa, ca cei care i-au citit cartea “Fuga spre campul cu ciori – Amintiri dintr-o copilarie ateista” vor pricepe ca mai este loc de uimire, de surprindere, de bucurare, muuult loc… Eu abia asta-seara am “descoperit” profilul sau mestesugaresc in contul de Facebook cu numele “Rucodelie de la Savatie” (nu folosesc Facebook…). O supriza imensa!

Stiam ca Parintele Savatie scrie, si scrie adanc, Parintele Savatie monahul cuvanteaza, si cuvanteaza miscator, Parintele Savatie deseneaza, compune versuri, face animatii, analizeaza pana la buza prapastiei situatii, oameni, fapte, Parintele Savatie face filme documentare (si nu simple, nu comode, caci la Parintele, “Pietrele vorbesc”), Parintele are o editura proprie, Parintele isi lucreaza adesea copertile cartilor, Parintele traieste in felul sau, intre lut si azur, cu o intenistate pe care o intuiesc a fi cu mult peste cea a mediei umane, si iarasi ma gandesc la cartea sa, atat de -adanc despre sine- scrisa, “”Fuga spre campul cu ciori“… Parintele are profil de artist! Desigur, a urmat si o ‘scoala de profil’… dar nu-i doar atat.

In vara aceasta (din august), cel putin asa reiese din profilul “Rucodelie de la Savatie” a impletit arta si munca,  intr-un fel anume, surprinzator! Practic  “Rucodelie de la Savatie” e-o colectie minunata de obiecte mestesugite de parintele, fotografiate si postate acolo, iar in jurul ei s-a generat dialogul complex intre omul-artist induhovnicit si beneficiar… Colectia de obiecte de arta produse  este realizata din piele (genti, curele, portmonee, impletituri, camilafca), si din lemn (manere sculptate de cutit, cruci sculptate, icoane sculptate)… Indraznesc a insera mai jos, in speranta ca Parintele nu se va supara (si-mi cer iertare de indrazneala, caci nu i-am cerut acordul…), o mica parte din fotografiile de colectie preluate de pe “Rucodelie de la Savatie“. Intreaga sa colectie poate fi vizualizata insa aici.

Tot din profilul sau de pe Facebook, preiau si citez mai jos cateva succinte lamuriri pe care insusi le-a dat, vis-a-vis de indeletnicirea mestesugareasca careia s-a dedat in ultmele luni, la manastire, spre bucuria multora:

Curiozități despre Rucodelie: Știați că monahii din pustia Egiptului munceau atît de mult cu mîinile, încît Sfîntul Ioan Casian (sec IV), a rînduit în ustavul său ca monahii să nu împletească coșuri în biserică, în timp ce se citesc psalmii? Iar viteza cu care se împleteau coșurile, adică hărnicia, era considerată o virtute duhovnicească, alături de rugăciune.” (Savatie Bastovoi, comentariu pe Facebook, 2 octombrie 2013)

Monahii egipteni, in marea lor majoritate, erau tarani. Numarul lor era de ordinul zecilor de mii in veacurile IV-VI. Au existat decrete imparatesti prin care se permitea calugarirea doar unui copil din doi, celalalt trebuind sa ramina la oaste sau munca. Deci, munca era un lucru obisnuit pentru taranii care se calugareau. Impletitul cosurilor era, in obstile antoniene, pahomiene, dar si cele mai mici, singura indeletnicire din care isi cistigau piinea. Acelasi lucru il faceau si pustnicii (de vindut, vindeau ucenicii). Faptul ca doar la Sf. Ioan Casian apare interdictia de a impleti cosuri in biserica, arata ca in celelalte se impletea. Cred ca e vorba mai degraba de o delimitare a spatiului sacru de cel de toata ziua. Iar aceasta gravitate liturgica pe care o vedem la Sf. Ioan Casian poate veni de la Constantinopol unde sfintul a fost o vreme diacon al patriarhului Ioan Gura de Aur. Aceasta remarca din rinduiala Sf. Ioan Casian, care, ulterior, a stat la baza rinduielii Sf. Benedict de Nursia si a tot monahismul apusean, m-a preocupat iata, al 14 an.” (Savatie Bastovoi, comentariu pe Facebook, 3 octombrie 2013)

La final, un mic citat din cartea “Fuga spre campul cu ciori” (Ed. Cathisma, 2012), care poate aduce clarificari in plus…:

De mic vroiam să ajung ceva mare. Mi se părea că cei mai mari oameni sunt soldaţii. L-am întrebat pe tata care este cel mai mare grad în armată şi el mi-a zis că mareşalul. Am hotărât să mă fac mareşal. M-am dus foarte serios la mămica şi i-am zis că o să mă fac mareşal, că o să vin cu o maşină neagră şi o să o duc unde o să vrea ea, şi n-o să mai fim săraci. Pe urmă însă mi-am dat seama că mareşalii mor şi eu nu prea ştiam nimic despre mareşalii morţi. În schimb ştiam foarte multe lucruri despre pictorii morţi, ştiam de Michelangelo, Leonardo Da Vinci şi Repin. Am hotărât că pictorii sunt mai mari decât mareşalii, pentru că rămân mari şi după moarte. Am hotărât să mă fac cel mai mare pictor din lume. M-am pus pe treabă şi m-am oprit abia după adolescenţă, când mi-am dat seama că pictorilor acelora morţi nu le foloseşte la nimic faptul că lumea îi mai ţine minte după moarte, că ei oricum sunt morţi. Atunci n-am mai ştiut ce să mai fac. Nu mai era nimic în lume aşa de mare încât să merite să te faci ca el. Aceasta a fost cea mai mare durere din viaţa mea, pentru că de acum încolo trebuia să cad înapoi de unde am pornit, pentru că urcuşul se terminase acolo.

2 Comments »

Calendarul ortodox 2014 cu Sfintii Noi Romani, aparut in America…

Editura Sfantului Herman (St. Herman Press) este arondata frăției creștin ortodoxe monahal-misionare a Sfantului Herman din Alaska, care face parte din Eparhia Americii de Vest a Bisericii Ortodoxe Sârbe, sub obladuirea Parintelui Maxim, Episcop al Americii de Vest. Isi are sediul la Platina, California, SUA.

La aceasta editura a aparut de curand cartea-calendar ortodox pe anul 2014, cu tema “NEW CONFESSORS OF ROMANIA – noii marturisitori-sfinti romani (cu un cuprins de 120 de pagini in format mare, in limba engleza).

calendar 2014

Fiecare număr anual al Calendarului Sf. Herman de Alaska are o temă unică cu privire la sfințenie, oferita ca sursă de inspirație pentru creștinii aflati in luptă cu mentalitatea modernă. Temele anilor trecuti au inclus : Sfinții din America  – cu ocazia bicentenarului ortodoxiei din America, Sfinții Români deja canonizati, scriitoare ortodoxe de pe mapamond, dobândirea Duhului Sfânt. Fiecare numar al acestei aparitii anuale include scurte biografii, fotografii rare și iconografie inspiraționala. Calendarul cuprinde datele zilnice ale calendarului ortodox (sinaxar), cu prezentarea sfinților ortodocși, lecturi din Sfanta Scriptura  și perioadele de post pentru fiecare zi a anului, dar si o listă a dreptilor inca necanonizati din ultimele secole. Numerosi sfinți și drepți au fost adăugati in agenda din acest an. Practic, calendarul 2014 editat de Editura Sf . Herman este dedicat noilor mărturisitori din România. Acesta include un articol extins despre istoria prigoanei comuniste din România, articol care detaliază modul în care acești oameni cu mare credință au supravietuit brutalităților sistemului penitenciar lipsit de Dumnezeu, în cele din urmă devenind mari iluminatori pentru cei din jur, cu un rol esențial în orientarea catre o renaștere spirituală în România. In carte sunt incluse si biografiile detaliate ale marturisitorilor romani si portrete iconografice a douăsprezece dintre acesti mărturisitori ai inchisorilor comuniste.

Parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, domnia sa insusi un mare marturisitor roman, a fost, inca de la inceputul anilor ’90, un vesnic ostenitor si veghetor intru comemorarea camarazilor de suferinta. Un singur exemplu: Parintele Gheorghe Calciu a ales, ca loc de veci, ograda manastirii de la Petru Voda pastorita de Parintele Justin (foto mai jos, cu mormantul Parintelui Calciu), caci numai acolo s-a simtit cu adevarat acasa, caci Romania il expulzase demult, luand drumul Statelor Unite, in exil… In legatura cu Parintele Gheorghe Calciu, aceeasi Editura Sf. Herman din SUA a publicat de curand o carte de “Intreviuri, Omilii si Dialoguri” cu Parintele Gheorghe Calciu (“Father George Calciu:  Interviews, Homilies and Talks“), carte de 392 de pagini, in limba engleza!

pr Calciu

DSC02120

Mai jos se poate audia, ”Condacul Sfintilor Romani” – cantat de un grup de maici de la Manastirea Petru Voda din vale (Paltin), ucenice ale Parintelui Justin, de Duminica Sfintilor Romani, serbata anul acesta (2013) la locul de construire a manastirii de vesnica pomenire a marturistorilor ce s-au savarsit la Poarta Alba-Galesul (Canalul Dunare-Marea Neagra)…

 

UPDATE – 18 octombrie 2014: Aceasta pagina a fost preluata pe site-ul Manastirii Petru Voda ieri si poate fi vizualizata aici. Multumiri. Doamne ajuta!

3 Comments »

Astazi, la Sibiu, prima zi a festivalului de film documentar ASTRA FILM

Unul dintre cele mai importante si interesante festivaluri internationale ce se deruleaza la Sibiu, este ASTRA FILM, care se tine in fiecare octombrie, iar anul acesta este a 20-a editie. ASTRA FILM FESTIVAL din Sibiu este cel mai vechi festival international din Romania. Festivalul debuteaza in aceasta seara la ora 19 si se incheie pe 20 octombrie. Primul film care se va viziona, in deschidere, este “Google și creierul mondial“( orig. “Google and the World Brain” – regia Ben Lewis).

Programul complet al acestei editii a festivalului, extrem de larg, se gaseste aici.

Filmul “Google și creierul mondial” este povestea celui mai ambiţios proiect conceput vreodată pe Internet, cu dilemele şi pericolele lui. În 2002, Google Inc. a început să scaneze milioane de cărţi cu intenţia de a crea o bibliotecă virtuală gigantică care să conţină absolut toate cărţile din lume. Dar peste jumătate din cărţile scanate erau protejate de legea drepturilor de autor, iar scriitori din întreaga lume au lansat o campanie pentru a opri proiectul, iar aceasta a culminat, în 2011, cu un proces într-un tribunal din New York. Cei de la Google afirmă că scopul proiectului este cel de a crea o formă superioară de inteligenţă, anticipată de H.G. Wells în eseul său din 1937 „Brain World”, însă scepticii cred că, de fapt, intenţiile sunt altele…

Trailer-ul filmului:

Leave a comment »

O poezie si o icoana – la pomenirea Sfintei Parascheva

Icoana de mai jos a fost pictata de Parintele Arsenie Boca si se gaseste la biserica Sf. Antonie – Curtea Veche din Bucuresti. Poezia a fost scrisa de una dintre ucenicele cele mai devotate ale Parintelui, in anii ’60.

RUGACIUNE

de Maica Teodosia (Zorica Latcu)

din volumul “Icoane pentru paraclis”

DSC00488Paraschiva Cuvioasa
Care-ai plans si-ai privegheat,
Si cu inima miloasa,
Pe cei ce goi ai imbracat,
Da-ne mila Ta si noua
Inimile sa ne moi-
Si cu-a lacrimilor roua
Sa ne-mpodobesti pe noi,

Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.

Tu, care-ai fost smerita,
Mai mult decat sfintii toti,
Iar acuma esti slavita,
De mireni si de preoti,
Da-ne noua umilinta,
Scara catre inaltimi,
Intareste-ne credinta,
Apara-ne-ca pierim !

Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.

Tu, fecioara cuvioasa
Care tara ne-ai iubit,
Si ca steaua luminoasa
Peste Iasi ai rasarit,
Apara pamantul tarii,
De lacuste si gandaci
Si cu Domnul indurarii,
Neamul nostru sa-l impaci.

Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.

2 Comments »

“Parintele Arsenie Boca în duh și adevar” – un nou film de Nicolae Margineanu

Cu cateva luni in urma a fost finalizat un nou film documentar avandu-l in centru pe Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului. Aceeasi echipa ca si pentru filmul “Parintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” (2011, 80 minute), respectiv  Nicolae Margineanu (regizor si producator),  Ion Costin Manoliu (text/comentariu) si Maria Ploae (voce), a realizat in acest an, 2013, filmul “Parintele Arsenie Boca în duh și adevar” (83 minute), care va rula si in cadrul festivalului de film documentar care incepe maine la Sibiu, Astrafilm Festival.

Prezentarea filmului in cadrul festivalului este urmatoarea:

Arsenie Boca este considerat de mulţi credincioşi drept ‘ultimul sfânt al românilor’. Duhovnicul a devenit o legendă datorită faptelor sale considerate drept miracole de cei care le-au văzut şi a vorbelor sale profetice. Filmul se concentrează asupra testimonialului măicuţei Marina, dar şi a picturilor de pe pereţii bisericii de la Drăgănescu, pictate în întregime de Arsenie Boca, după ispăşirea suferinţelor din temniţele comuniste. Într-una dintre picturi apare moartea martirică a Sfântului Ştefan cel Nou al cărui destin seamănă izbitor cu cel al lui Arsenie Boca.

12 Comments »

Contemporani cu istoria: vizita in Basarabia a familiei regale a Romaniei, octombrie 2013

Moto:

Am vazut un film documentar despre un copil care s-a nascut cu inima in afara, iar niste maini de aur ale unor chirurgi au reusit sa puna inima la locul ei. Asa este si Basarabia, un copil cu inima in afara pieptului. Inima Basarabiei trebuie pusa la locul ei. Locul ei este limba romana, este istoria romana, credinta stramoseasca. Si lucrul acesta il putem face numai impreuna, in primul rand romanii din tara si apoi romanii de aici. (din interviul luat poetului Grigore Vieru de Stelian Gambos la Chisinau in 2002 – cu titlul “Poezia mea vine din marea singuratate si greaua suferinta“).

Nu sunt jurnalist, nu sunt nici istoric. Sunt un om oarecare din Romania, care incearca sa priceapa istoria reala a tarii lui, reconstituind-o in propria minte si in propriul suflet, din franturile de adevar ce zac imprastiate intre file de carti – atata timp ascunse, ori in tot mai putinii oameni traitori si marturisitori ai vremurilor. Sunt un om care a rasfoit carti precum “Basarabia” – scrisa de Mitropolitul Ardealului Antonie Plamadeala in 2002, “Sa nu ne razbunati. Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia” – scrisa de Monahul Moise de la Manastirea Oasa din jud. Alba, in 2012, dar si carti precum “Maxilarul inferior” – al Doinei Uricariu, aparuta in 2010 ori “Traiesc din nou” – a Principesei Ileana. Sunt deci, un om care alege si citeste carti, vizioneaza filme documentare sau file de blog, in cautarea identitatii de sine si de neam…  In vremurile de azi, cu putina consecventa si cu aplecare, accesul romanilor la trecutul lor imaculat, este posibil! Depinde doar de noi, deci, sa accedem la adevar…

Urmaream ieri, in inregistrare pe net, al 62-lea episod al emisiunii “Ora Regelui” (din 12 octombrie 2013) de la Televiziunea națională, respectiv un dialog intre realizatorul emisiunii, jurnalistul  Bogdan Serban Iancu si sociologul si politologul Bogdan Teodorescu, pe tema “Romania – republica sau monarhie?” – extrem de interesant (pentru doritori, puteti viziona acea parte de interviu aici, incepand de la minutul 30 si pana la final – minutul 48).

In perioada 7-10 octombrie 2013, familia regala a Romaniei, respectiv  Principesa Margareta si  Principele Radu, au facut o vizita oficiala in Republica Moldova. Unii specialisti au calificat-o drept “istorica”, in orice caz, ea a fost prima vizita pe care mostenitoarea coroanei Romaniei, Principesa Margareta, a facut-o in Basarabia. Dupa sosire, principesa a afirmat ca se simte acolo “ATAT DE MULT ACASA“! Seria de intalniri si evenimente a fost relatata in media din Moldova in detaliu, iar incepand de azi avem si impresiile post-vizita ale familiei regale si a insotitorilor lor. Acestea pot fi citite pe blogul Principelui Radu, in partea I-a a relatarilor, redactate azi de Ioan Luca Vlad, consilier si avocat al familiei regale, participant la vizita din Basarabia.

2 Comments »

Fotografiile zilei: inceput de octombrie…

DSC02071

Leave a comment »