anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Urarea presedintelui nostru: “As vrea ca 2015 sa fie inceputul acelei Romanii a normalitatii pe care cu totii ne-o dorim!”

msg_an nou

Astazi, 31 decembrie 2014, presedintele Romaniei, dl. Klaus Johannis, a adresat urmatorul mesaj de Anul Nou:

„Dragi romani din tara si din strainatate,
Incheiem un an care ne-a adus provocari si schimbari. Incepem un an nou in care va trebui sa construim temeinic, pentru ca speranta sa devina realitate. Si o vom face impreuna.
De sarbatori suntem mai buni unii cu altii. Avem mai mult timp pentru cei care trec prin greutati. Avem si mai multa incredere si speranta in viitor. Lasam la o parte ce ne desparte si pastram ceea ce ne uneste.
Gandul meu se indreapta azi catre voi toti, concetatenii mei de pretutindeni.
Catre cei mai tineri, care isi doresc un viitor mai bun in tara noastra.
Catre cei care, prin munca si initiativa lor, duc Romania inainte.
Catre parintii si bunicii nostri, care ne-au croit un drum in viata.
Gandul meu se indreapta azi catre cei care slujesc sub drapelul Romaniei si al aliatilor nostri si ne fac cinste.
Si catre cei pentru care Romania inseamna «acasa», oriunde s-ar afla.
As vrea ca de acum inainte sa nu fie nevoie de zile speciale pentru incredere si speranta. As vrea ca 2015 sa fie inceputul acelei Romanii a normalitatii pe care cu totii ne-o dorim!
Sarbatori fericite si «La multi ani»!”.

Leave a comment »

Amintiri despre Principesa Ileana a Romaniei…

Intr-un interviu realizat in acest an de jurnalistul Victor Roncea cu Ion Varlam – “unul dintre fostii detinuti politic ai Romaniei din lotul celor mai tineri arestati si incarcerati de bolsevici, la numai 14 ani!”, interlocutorul deapana cateva amintiri personale – pret de cateva minute la inceputul interviului, despre mezina familiei regale a Romaniei, cunoscuta in popor drept Domnita Ileana. Intrucat pe acest blog am inserat adesea articole avand-o ca subiect pe Principesa Ileana  a Romaniei, pentru cei care le-au citit va fi placut sa auda si cele cateva amintiri ale domnului Ion Varlam de la intalnirea sa cu Domnita Ileana, la mijlocul anilor 1960 (fotografia principesei, purtand straiele de calugarita, se observa in spatele intervievatului, pe o polita):

Leave a comment »

Petitiile anului 2014 ce vor fi adresate Patriarhiei romane, raman deschise pentru semnaturi!

31 decembrie 2014 –  cele mai importante petitii care vor fi adresate Patriarhiei romane in cursul anului 2015 au inceput culegerea de semnaturi in 2014, astfel:

1.   la 21 iulie 2014, parintele Fabian Seiche, a demarat culegerea de semnaturi printr-o petitie pentru “Recunoașterea Sfinților Închisorilor din Romania, argumentata pe larg, din care extrag numai cateva propozitii: “În cazul de faţă, nu e nevoie de Paterice pentru confirmarea sfinţeniei. Chinurile şi moartea din închisori, ştiind că toţi erau chinuiţi pentru credinţă de un regim ateu, sunt un Pateric al mucenicilor fără a mai fi nevoie de alte comentarii. Ele întrec orice „cuvinte duhovnicești”. De la mulți nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc, dar au moaşte făcătoare de minuni! (a se vedea la Aiud). De la atâtea mii de martiri din Istoria Bisericii nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc ci pentru sfârşitul lor au fost trecuţi în ceata sfinţilor. De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim sfinţii închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă… Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii.

La acest moment, 31 decembrie 2014, petitia a strans 2044 semnaturi.

Puteti in continuare semna petitia, pe legatura din fereastra cu imaginea de mai jos:

pet_SI

 

 

2.    la 28 noiembrie 2014, jurnalistul Vicor Roncea a demarat culegerea de semnaturi printr-o petitie pentru “Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului“.

La acest moment, 31 decembrie 2014, petitia a strans 3603 semnaturi.

Puteti in continuare semna petitia, pe legatura din fereastra cu imaginea de mai jos:

pet_AB

Leave a comment »

Pentru totdeauna…

forever

poezie de Marius Iordachioaia, la 30 decembrie 2014
izgonirea

Izgonirea din rai” – imagine din pictura in tempera realizata in Biserica din Draganescu de Parintele Arsenie Boca

 

când un om iubește

vrea să rămână pentru totdeauna
cu persoana iubită.
dar totdeauna 
e ceva care aparține lui Dumnezeu.

 

a te căsători
înseamnă a merge la Dumnezeu
ca să iei acel totdeauna
pentru dragostea ta….

 

iar acel totdeauna 
coborât în dragostea oamenilor
se numește

Hristos…

Leave a comment »

67 de ani de Romanie careia i s-a smuls coronana…

Duminică, 30 noiembrie 2014, TV Sibiu – in cadrul emisiunii “Re-gandim RomaniaMihai Copaceanu a realizat si inregistrat la Castelul Peles din Sinaia un interviu cu ASR Principele Radu al României. Dialogul a avut loc in Sala Florentină a Castelului – aceasta a fost prima sală de recepţie – numită Marele Salon si este decorată în stilul neorenaşterii italiene, cu uşi turnate de bronz (executate la Roma), plafon sculptat în lemn de tei, aurit cu şemineu din marmură de Paunazio şi obiecte decorative din sticlă de Murano. Intreviul este preluat mai jos:

Astazi, 30 decembrie 2014, sunt 67 de ani de la abdicarea fortata a Regelui Mihai al Romaniei, si este bine sa ne amintim:  30 decembrie 1947: Cum a abdicat Regele Mihai: “În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a Cabinetului, Petru Groza a declarat: „ … monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (…) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (…) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras…

Cu prilejul interviului de la Castelul Peles, Principele Radu al României a spus: “Domnul Preşedinte ales (n.n. Klaus Johannis) e primul care, în primele ore ale victoriei sale, a deschis întâi poarta Palatului Elisabeta înainte de orice alţi paşi instituţionali. Aceasta arată, mai bine decât orice alt gest făcut de cineva, că Instituţia Coroanei nu ia locul nimănui… Ea este în complementaritate cu absolut orice altă formă a puterii politice şi administrative care are ca scop consolidarea României. Este o foarte mare bucurie pentru Majestatea Sa că, după 25 de ani, România a ajuns într-un astfel de punct. Evenimentul este definitoriu pentru întreaga naţiune… o semnificaţie largă, naţională.”

Astazi, 30 decembrie 2014, mesajul Președintelui României Klaus Johannis – la 67 de ani de la abdicarea Regelui a fost: „Cu 67 de ani în urmă, pe 30 decembrie, Regele Mihai era forțat de comuniști și aliații lor să abdice, sub amenințarea armelor. Dacă astăzi, după multe decenii de la acel eveniment, Majestatea Sa este privit cu atâta respect și admirație de către poporul Său, acesta este un câștig cert al societății românești a ultimilor 25 de ani. Așadar, vă îndemn, astăzi, să ne îndreptăm cu toții gândul către Rege, care rămâne, pentru noi toți, un model de demnitate și dăruire.

Astazi, 30 decembrie 2014, la emisiunea „Ora Regelui” de pe postul TVR1 se va difuza, la ora 17,  o  ediţie specială produsa de Lidia Voicu si realizata de Camelia Csiki, dedicată Regelui Mihai, la 67 de ani de la abdicarea forţată, prin transmisia filmului  „Regele Mihai, 93 de ani de istorie” –  un documentar biografic care va explica pe larg momentul abdicării din 1947.

UPDATE 1: Ingregistrarea filmului prezentat astazi se poate vizualiza aici.

UPDATE 2: De citit articolul “Ziua de 30 Decembrie 1947 lipseşte din calendarul comemorărilor oficiale” – de Horatiu Pepine

Leave a comment »

O marturie a Isabelei Vasiliu-Scraba despre intalnirea sa cu Parintele Arsenie Boca

De vorba cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul de la Cheia

articol de Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa:    www.isabelavs.go.ro (articolul este preluat integral, cu acordul autoarei):

“Mie Părintele Arsenie Boca (după ce m-a salvat de la moarte în 2007) mi-a apărut la M-rea Cheia, pe 15 aug. 2012, aşa cum arăta intr-una din pozele lui când era stareț la M-rea Sâmbăta. De Sfânta Maria, pe la ora 20 m-am dus să cumpăr ceva de la pangarul  M-rii Cheia. Cum ușa era deschisă, am intrat înăuntru și am vazut că nu era nimeni. M-am dus în biserică (acolo la 8 seara se ține slujba) apoi iar m-am întors la pangar,  unde după tejghea apăruse un calugăr. Sfântul părinte Arsenie Boca luase locul tânărului călugăr Nicolae de la Pangarul M-rii Cheia și mi-a vândut o icoană. Semăna destul de vag cu Părintele Nicolae, arătos și el (cum am ‘verificat’  pe 3 sept), fiind cel mai tânăr călugăr de la Cheia.

In acea seară de 15 aug. 2012, Părintele (vânzător la pangar) avea chip frumos, intens trăitor. Pe față i se remarca înainte de toate fervoarea religioasă, dar și ochi albăstrii. Avea o figură pe care n-am recunoscut-o atunci, deşi ceva ceva tot am bănuit, fiindcă i-am spus imediat soţului meu care aştepta afară în maşină- că icoana mi-a fost vândută de un călugăr care seamănă cu Părintele ieromonah Arsenie Boca tânăr. De fapt, acea poză a Părintelui Arsenie Boca -cu care semăna bine călugărul de la Pangar  n-o ştiam. Prima data am văzut-o pe internet la întoarcerea in Bucureşti, postată la un interviu luat Aspaziei Oțel Petrescu publicat de revista Melidonium din Roman care-mi publica din scrieri. I-am arătat-o soţului și i-am spus că e o imagine leită cu a călugărului de la Pangar, Totuşi din poză nu se remarca acea intensă trăire duhovnicească pe care am remarcat-o la călugărul din pangarul M-rii Cheia.

Partea nostimă e că i-am făcut Sântului părinte Arsenie și o declaraţie de dragoste.

Nu eram hotărâtă ce sfânt să aleg și, cu toate că înfiripasem o oarece conversație cu tânărul călugăr (căruia ii spusesem că ‘am venit să cumpăr o icoană că e sărbătoare mare ‘), la el (la vânzător) nu mă uitam. Prin clasele primare (fiind o mare cititoare de povești) mă impresionase grozav povestea cu omul sărac pe care Dumnezeu tot vrea să-l ajute și tot îi pune în cale un sac de bani și el de fiecare dată găsește o modalitate să ocolească darul: ba închide ochii (dacă trece pe o punte) ba schimbă direcţia de mers, ba se întoarce din cărarea pe care o apucase.

Tot căutând prin icoanele expuse un sfânt a cărui icoana să îmi fie pe plac,  conversam și eu la Pangar fără sa mă uit cu cine vorbesc, atentă cum eram să aleg ceva diferit de tot ce aveam. Dintre sfinţi, călugărul vânzător l-a propus pe sf. Serafim din Sarov (care mie nu mi-a sunat prea bine din cauza rezonanțeri slave), apoi pe Sf. Nectarie, eu spunându-i că am fost la Sfântul Nectarie în Grecia, deși chiar până la Sfânt n-am ajuns. Cum nu mă puteam hotărî ce sfânt să aleg, i-am zis cu deplină sinceritate că dintre toţi sfinţii, eu pe Părintele Arsenie Boca îl iubesc cel mai mult.

Atunci dinspre călugărul vânzător (la care încă nu mă uitasem) s-a auzit ceva de neauzit prin pangarele pe unde am tot adus vorba de Părintele Arsenie, ceva care m-a uimit și m-a determinat să ridic privirea și să vad cu cine stau de vorbă.

Călugărul din spatele tejghelii  mi-a zis: `Da, e sfânt cu putere mare. Dar să nu-l uităm pe Domnul nostru, Iisus Hristos’. Pe urmă a adăugat ca „Biserica nu l-a canonizat”.

Uitându-mă la figura lui nobilă pe care se citea o mare fervoare religioasă, i-am zis fără ocol: `Mie puţin îmi pasă că oficialitățile nu l-au canonizat’. Apoi, arătând o icoana mică, din dreptul lui, l-am întrebat dacă e Sfântul Andrei. El mi-a confirmat și eu i-am zis ‘Dați-mi-l’. Aşa am cumpărat acea icoană care are un  semn sus în stânga, cum a luat-o și mi-a dat-o.

Având eu oarece bănuieli că vânzătorul din 15 aug. 2012 fusese chiar părintele Arsenie Boca, pe 3 sept l-am întrebat la pangarul M-rii Cheia pe Părintele Nicolae dacă mai e vreun călugăr care vinde acolo. Mi-a zis ca e doar el. Pe urmă l-am întrebat dacă a fost în seara de 15 august și mi-a zis entuziast că a fost atunci la Mânăstirea Cheia, de Sf. Marie, o zi cu totul specială că veniseră să participe la slujbă nişte fețe bisericeşti cu rang înalt (ceva episcopi, el le-a zis și numele). Pe urmă, când am adus vorba de Părintele Arsenie Boca, părintele Nicolae mi-a ţinut o întreaga poliloghie, a vorbit (ca mai toţi pe care îi auzisem prin pangare), mult și fără rost, că nu ştiu ce reguli sînt de îndeplinit, că o fi, c-o păți, că ba una, că ba alta. Aşa m-a convins deplin că nu el fusese călugărul care mi-a vândut icoana Sfântului Apolstol Andrei de Sfânta Marie.”

p_arsenie-sambata

Parintele Arsenie Boca, in perioada slujirii la Manastirea Brancoveanu de la Sambata, probabil anul 1946 (nu stiu daca dna Vasiliu-Scraba a facut referinta la aceasta fotografie sau la alta, in textul citat mai sus…)

 

Leave a comment »

Fuga in Egipt, dupa Nasterea Domnului…

fuga-in-egipt

Fuga in Egipt a Sfintei Familii – desen de Gabriela Mihaita David

FUGA IN EGIPT

de Zorica Latcu (Maica Teodosia) – in volumul “Osana Luminii”, Ed. Ramuri, Craiova, 1949

Te-ai increzut in pasul lui cuminte.
Cum creste-n zari mereu campia moarta,
Tu-ti pleci spre san privirea ta fierbinte.
Caci ai la san copilul si te doare,
Sa pleci cu el in aspra pribegie:
Peste capsorul Lui, mangaietoare,
Rasfrant-ai valul tau, cu gingasie.
De ce ti-s, Maica, genele muiate?
Petreci in minte alte prigoniri?
Il vezi pe El cu palme sfasiate,
Cu trupul jertfa sfintei Lui iubiri?
In mijlocul nisipurilor, poate,
Singuratatea Lui e mult mai blanda.
Odata fi-va parasit de toate,
Si-un vanzator ascuns va sta la panda.
Mai este timp? Un inger se pogoara
Deasupra-ti, ca un sol de mangaiere.
Franturi de raze te-nvalesc, Fecioara,
Si-alaturi merge Iosif in tacere.

3 Comments »

“Martiriul Sfântului Arsenie Boca…” – un articol cuprinzator si deosebit de documentat al Isabelei Vasiliu-Scraba

Inainte de a parcurge articolul de mai jos, va invit sa parcurgeti datele biografice ale doamnei Isabela Vasiliu-Scraba, in prezentarea facuta de jurnalistul Victor Roncea la sfarsitul lunii mai 2014, citind:Intelectuali remarcabili. Azi: Isabela Vasiliu Scraba, eseist filosof, istoric al filosofiei, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania

p arsenie cu vaza

Parintele Arsenie Boca in gradina Manastirii de la Sambata, amenajata de el – fotografie realizata probabil in 1946

 

Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Manastirea Brâncoveanu

Autor : ISABELA VASILIU-SCRABA   (http://isabelavs.blogspot.com)

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/

 

Motto: “Despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (Î.P.S Laurenţiu Streza, 25 sept. 2010).

Mistificări istoriografice. Un scaun episcopal neocupat de „ctitorul de frunte al FILOCALIEI”. Cum să împiedici intelectualii și cohortele de tărani să-l aculte pe Sfântul de la Sâmbăta care „predica dumnezeiește”. Rectitorirea Mănăstirii Prislop a urmat rectitoririi Mânăstirii Brâncoveanu. Lagăre și închisori de re-educare prin exterminare unde a fost închis Starețul de la Sâmbăta si apoi de la Prislop. Amneziile mafioților care controlează segmentul românesc al internetului si Wikipedia.ro. Părintele Arsenie Boca își vedea propriile sufertințe viitoare. Securitatea sovietică nu l-a gasit vinovat. Mărturia unui elev trecut prin „Moara lui Kalușek”. Necesitatea cunoașterii adevăratei pătimiri a Sfântului Arsenie Boca, înainte numit Sfântul Ardealului, azi al întregii Românii. Dresații învățământului cripto-comunist și stupefianta lor credulitate. Nepotriviri cu realitatea. Uciderea unui preot polonez suspect de asemănătoare cu schingiuirea Părintelui Arsenie Boca la 79 de ani. Paradigma „Arsenie Boca – Părăian” după modelul Eliade -Culian’ si Noica – Liicean’ de promovare a „înlocuitorilor”. Câteva mărturii în răspăr cu poveștile orbului venerat oficial la Sâmbăta de Sus.

Spusă de un călugăr bătrân (care avea mare evlavie la faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus), povestea morţii martirice a părintelui ieromonah Arsenie Boca am putut-o citi pe internet. În mod curios, în nici unul din cele trei volume ale Părintelui Arsenie Boca îngrijite de P.S. Daniil Stoenescu (Cărarea împărăţiei, Deva, 2004 şi 2006; “Cuvinte vii”, Deva, 2006; Biserica de la Drăgănescu –“Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti, Deva, 2005), nici în volumul care are pe cotor trecut “Episcop Daniil – Părintele Arsenie” (Deva, 2008, cu multe predici neinteresante ale episcopului si puține manuscrise interesante de la Sinaia) nu este menţionată moartea martirică şi nici pătimirea Sfântului Ardealului. Arestat de nenumărate ori întâi de Siguranță apoi de Securitate care „dorea cu orice preț să-l poată acuza de legionarism, dar n-au reușit” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Editrura Credința strămoșească, 2009, p. 427), protosinghelului Arsenie Boca nu i s-a putut înscena nicicând un proces juridic prin care să fie condamnat cu ajutorul unor martori schingiuiți, cum s-a tot procedat după „Crucificarea României” la Yalta (vezi volumul cu acest titlu scris de avocatul N. Baciu și apărut în anii optzeci în Occident). Părintele Arsenie (care prevăzuse cutremurul din 1940, bombardarea Bucureştilor din aprilie 1944 si instaurarea comunismului : „Nu va trece multă vreme până când vor intra secera și ciocanul în țară și nu vor ieși aproape jumătate de veac”) a fost prima oară anchetat de Siguranță în toamna anului 1944 după o slujbă ținută de el la Sălişte.

In acea perioadă faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus era ades invitat de preoții parohi să țină predici pentru întărirea credinței sătenilor. La vremea impunerii „regimului comunist al Anei Pauker” (apud. Virgil Ierunca), agentă sovietică distinsă de Stalin cu gradul de colonel, s-au succedat aproape an de an „reținerile” si anchetările Părintelui văzător cu duhul (care avea rugăciunea inimii) întâi de „Brigada mobilă” condusă la Brașov de J. Kolasek, un fost contabil apropiat al lui Vasile Luca, apoi de către Securitatea înființată în 1948 de trio-ul Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu și dirijată de la Moscova de NKVD/KGB. Starețul Arsenie Boca, despre care profesorul Stăniloae scria în prefața volumului al III-lea al Filocalieică a „reînviat cu viața și propăvăduirea duhul Filocaliei în viața religioasă a poporului nostru” (Sibiu, 1947) a fost arestat și în vara anului 1945, când înlocuitor la Sâmbăta i-a fost ieromonahul Serafim Popescu. Intr-una din declarațiile date atunci în arestul poliției, Părintele Arsenie Boca își descrie „misiunea majoră” de propăvăduitor a „sfințirii omului care să aibă pacea lui Dumnezeu în sine absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață” (23 iulie 1945). Hărțuirea concomitentă cu instaurarea noii dictaturi – responsabilă „pentru crima colectivă și permanentă săvârșită împotriva întregii națiuni” (vezi Șerban Papacostea, Crima regimului comunist, în Revista „22”, Anul XVIII, Nr. 8/885, 20-26 febr. 2007, p. 15) -, îl făcuse pe Mitropolitul Nicolae Bălan să dea pe 14 august 1945 dispoziție ieromonahului Serafim Popescu (locțiitor de stareț) ca Părintele Arsenie Boca „să nu părăsească sub nici un motiv incinta sfintei Mănăstiri”, să nu spovedească și să nu țină slujbe, ca să nu se mai adune mulțimea obișnuită de credincioși. Abia pe 15 octombrie 1945 mitropolitul ridică interdicțiile privitoare la mărturisiri și la slujbele preoțești („predica dumnezeiește. Nu te mai săturai ascultându-l”, spunea Telu Oancea din satul Breaza, Făgăraș), dar menține opreliștea de a părăsi mănăstirea (pr. N. Streza, op. cit., p. 429).

În 1946 Părintele Arsenie Boca a fost anchetat de Iosif Kaluşek după o predică în care spusese că “lupii vor fi sfâşiaţi de către oile atacate”, în sensul că Păstorul cel bun (Iisus Hristos) îi va ajuta pe oamenii credincioşi (oile sale) să scape de lupii atacatori. Erau vremurile în care stareţul de la Mânăstirea Brâncoveanu devenise “mentorul spiritual al întregii Transilvanii şi chiar dincolo de hotarele munţilor” (Mitropolit Antonie Plămădeală). În 1948 acelaşi Iosif Kaluşek (urmând a deveni şef al Securităţii din Braşov) îl arestează de Sf. Paşti vreo trei luni (de la începutul lunii mai până prin luna august, după o mărturie care semnalează prezența starețului Arsenie Boca în septembrie 1948 la mânăstire) spre a împiedica să mai vină miile de oameni să-i asculte predicile. Abuzivele arestări din 1944, 1945, 1946 și 1948 ale faimosului predicator pe care-l aprecia în mod special, l-au determinat pe Mitropolitul Nicolae Bălan să-l mute de la Sâmbăta de Sus la Mânăstirea Prislop pe 22 noiembrie 1948, cu prilejul unui periplu pe la diferite lăcașuri de cult prin țară. Vorbind în Aula Patriarhiei pe 5 iunie 1998, Mitropolitul Clujului şi al Feleacului a spus următoarele: “ştiu eu cu siguranţă că Patriarhul Iustinian se gândea să-l cheme pe Părintele ieromonah Arsenie Boca la treapta arhieriei. Dar…Arsenie Boca a fost arestat si dus în lagăre de muncă forţată”(Î.P.S. Bartolomeu Anania).

În volumul lui Victor Roșca, Moara lui Kolașek. Începutul represiunii comuniste (Ed. Curtea Veche, București, 2007, pp. 87-94) autorul amintește că „în 1948 Patriarhia Română avansase numele ieromonahului Arsenie Boca pentru a fi titularizat episcop [adevăr istoric atestat și de mitropolitul Bartolomeu Anania, nota mea, I.V.S]… Ministerul Cultelor a cerut informații… și …în locul deciziei de numire în scaunul episcopal, s-a hotărât imediata lui arestare. Un preot cu atâta autoritate și cu așa o puternică influență asupra masei de credincioși trebuia scos repede din biserică și întemnițat… O acuzație foarte gravă era faptul că dăduse viață… și făcuse din așezământul monahal brâncovenesc de la poalele Munților Făgăraș un centru de spiritualitate creștină… În ultimii doi ani, însăși prezența lui în mijlocul satelor din Țara Făgărașului devenise… o sfidare la acțiunea de sovietizare” (Victor Roșca, op. cit., pp. 94).

Iată puținele informații pe care le-am găsit despre pătimirea Părintelui Arsenie Boca, starețul de la Mânăstirea Brâncoveanu care și-a pus o amprentă de neșters asupra locurilor nu numai prin „mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele celei mai curate duhovnicii” (cum scria în ziua Înălțării Domnului 1947 la București profesorul Staniloae în „Cuvântul înainte” al celei de-a doua ediții a Filocaliei, vol. I, Sibiu, având un desen al Părintelui Arsenie Boca pe copertă), ci și înființând atelierul cu „cea mai importantă școală de pictură din țară”.

“Mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta” îi trezește entuziasmul poetului Nichifor Crainic care era si profesor de mistică: “Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!”. Dar Crainic fusese și directorul „Gândirii”, una dintre cele mai de seamă reviste de cultură din interbelic, la care au colaborat din 1921 până în 1944 mari scriitori români : Lucian Blaga, N. Crainic, Al. Busuioceanu, N. I. Herescu, D. Stăniloae, Vasile Băncilă, Dan Botta, Vasile Voiculescu, Gheorghe Vrabie, Ion Pillat, Tudor Vianu, Mircea Eliade, Emilian Vasilescu, Al. Marcu, Ovidiu Papadima, George Gregorian, Ioan Coman, N. Crevedia, Bazil Munteanu, Radu Gyr, Petru P. Ionescu, dr. Nicolae Roșu, Ion Marin Sadoveanu, Sergiu Grossu, Aron Cotruș, Dragoș Protopopescu, Gib. I. Mihăilescu, Gherghinescu Vania, D. Caracostea, Vintilă Horia, Stefan Baciu, Zorica Lațcu, Victor Papilian, etc. Entuziasmat de reînvierea duhovniceasă din acei ani fusese însuși Dumitru Stăniloae care i-a dedicat Sfântului Ardealului cel de-a treilea volum al Filocaliei cu următoarele cuvinte scrise la București pe 6 ianuarie 1948: „Prea Cucerniciei Sale Părintelui Ieromomah Arsenie, care a reinviat, cu viața și cu propăvăduirea, duhul Filocaliei în viața religioasă a poporului nostru” .

Această dedicație a fost „rasă” odată cu succesivele reeditări dinainte și de după 1990. De exemplu, dedicația către Părintele Arsenie Boca lipsește pe volumul III din 2009 scos de Humanitas care de altfel a îndepărtat si dedicația către profesorul Nae Ionescu pe care Noica o scrisese pe teza sa de doctorat Schită pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou (1940, a doua ediție în 1995). Întrebarea pe care Vasile Andru o formulase pe 12 ianuarie 2015 : „Cine, concret, îl „rade” pe Marele părinte Arsenie ?” își află lesne răspunsul odată cu citirea numelui Editurii și a ingrijitorilor volumelor Filocaliei care nu reproduc coperta primei ediții desenată de Părintele Arsenie Boca, nici dedicația pe volumul al III-lea si nici primele prefețe scrise de Stăniloae între 1946 și 1948.

Dintr-o inadmisibilă (și poate chiar intenționată) „scăpare”, numele fondatorului atelierului de icoane de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus nu apare trecut nici pe pagina de internet a Mânăstirii Brâncoveanu si nici în Ghidul mănăstirilor din România tipărit de Editura Sophia din București (2010, p. 192). Date despre inițierea atelierului (începând cu data de 6 febr. 1940) se pot afla doar în cartea preotului N. Streza în care au fost fotocopiate rândurile scrise (la Academia Teologică din Sibiu) de către diaconul Boca Zian pe 19 aprilie 1940 către mitropolitul Nicolae Bălan : „în urma binecuvântării Înalt Prea Sfinției Voastre de-a lua tonsura monahală la Mânăstirea Brâncoveanu și de a deschide atelierul de icoane, cu duhovnicească smerenie Vă rog să binevoiți a-mi aproba ultimele cheltuieli în legătură cu aceasta, în sumă de 32000 lei…” (pr. Nicolae Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. „Credința strămoșască”, 2009, p. 420).

In cei nouă ani (1940-1948) petrecuți la Sâmbăta de Sus unde a fost tuns în monahism pe „3 mai 1940 cu ocazia Praznicului Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, de către Mitropolitul Nicolae Bălan, înconjurat de un sobor de preoți și mulțime de credincioși” (op. cit., p. 412) si unde pe 10 aprilie 1942 a fost hirotonit Ieromonah (preot monah) si tot atunci „instituit ca Duhovnic și Stareț al Mănăstirii Brâncoveanu” (ibid.), Părintele Arsenie Boca a contribuit substanțial la refacerea Mănăstirii al cărui prim călugăr fusese în 1940. O primă restaurare a bisericii fusese făcută tot prin grija Mitropolitului Bălan în perioada 1927- 1936 (vezi poza din vol. Părintele Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preț, Ed. „Credința strămoșască”, 2009, p. 171), când pictor bisericesc a fost Zahiu Raiciu.

Arestat la Râmnicul Vâlcii, ieromonahul Arsenie notează că înainte de a doua venire a lui Hristos, căderea din creștinism va fi prin căderea din iubirea de oameni, că ateismul [probabil marxist, „ultima misiune mondială fiind a unei idei evreiești”, 23 iulie 1945] va pustii inima oamenilor „de iubirea lui Hristos”. Negația împărăției lui Dumnezeu și a nemuririi, a învierii lui Hristos „va tinde să cuprindă tot Pământul” (părintele Arsenie Boca). In temniță fiind, academicianul Nichifor Crainic (scos din Academie împreună cu acad. Lucian Blaga, acad. Gh. Brătianu si mulți alți scriitori și istorici români, vezi [despre Florin Faifer] Paradigme ale devierii. Tardive lovituri date dușmanului de clasă, în vol. Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, 2002, ISBN 973-8134-24-2, pp.137-144) scria într-o declarație de anchetă pe 11 oct. 1955 că starețul de la Sâmbăta de Sus a „desfășurat o mare activitate pastorală, cu răsunet adânc, atât în rândurile țărănimii cât și a intelectualilor”. Antonie Plămădeală își amintea în 2002 cum a „trăit la Sâmbăta cu adevărat sentimente ca în primele zile ale creștinismului”, într-o vreme când „lumea avea o mare credință și o mare evlavie la Părintele Arsenie Boca” (Mitropolit Plămădeală) si când comanda „să fie compromis” (col. Ghe. Crăciun) nu avusese suficient timp pentru a da rezultatele din ziua de azi.

În 1948 mânăstirea era încă în reconstrucție : „Sfântul Părinte Arsenie era de multe ori obosit deoarece muncea foarte mult și fizic scoțând pietre din râu” (Sora Aurica Tinca, în vol. Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p. 108 ; în Autobiografia pe care o redactează în arest pe 23 iulie 1945, ieromonahul Arsenie scrie că în primii doi ani s-a ocupat de gospodărie, fiind primul si singurul călugăr la M-rea Brâncoveanu, că apoi s-a călugărit Serafim Popescu pe care-l rugase să primească preoția. „Așa au început slujbele la Mănăstire”. In iarna 1941-1942 s-au trezit cu o „avalanșă de oameni de toate vârstele si treptele” sociale, astfel că „s-a văzut silit” să primească si el preoția în primăvara anului 1942). Starețul Arsenie Boca a conceput (după model athonit) înfrumusețarea împrejurimilor mănăstirii printr-o minunată grădină (vezi poza din 1946 în vol. Părintele Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preț, Ed. „Credința strămoșească”, 2009, p. 164) impresionând – chiar după mutarea sa la Prislop-, vizitatorii străini aduși de Mitropolitului Nicolae Bălan la Sâmbăta de Sus, după cum am citit dintr-o scrisoare de mulțumire adresată de un vizitator englez postată pe pagina de internet a Mânăstirii Brâncoveanu, unde era adăugată si informația că la data respectivei vizite era și tânărul Teofil Părăian călugăr pe acolo.

După „reținerea” Părintelui Arsenie Boca din toamna anului 1944, a doua oară se pare că a fost închis la Râmnicul Vâlcei si la București între 17 iulie –30 iulie 1945. A treia oară a fost anchetat în 1946, a patra oară anchetarea s-a prelungit între Sf. Paşti (5 mai) până prin august 1948, arestare „scurtată” de Florin Bichir (membru CNSAS) la „o lună si jumătate”, cum apare trecut și în Wikipedia românească, enciclopedie on-line confiscată de o mafie cu interese ascunse, dar vădit anti-românești (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri, text în ediția tipărită pe hârtie a revistei „Vatra Veche”, Târgul Mureș, 2/2014, pp. 46-50, sauhttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm ) . Înjumătățirea perioadei de întemnițare din 5 mai până în iunie nu corespunde cu mărturia unui tânăr arestat fără motiv în 1948 și ținut în regim de exterminare vreme de 13 ani de zile.

La Siguranța din Brașov elevul Luca Călvărăsan (1925-2010) primeste la sfârșitul lunii iulie 1948 din mâncarea ieromonahului Arsenie Boca pe care acesta avea voie s-o împartă „si la cei din beciul Siguranței”. Elevul consemnează peste ani că n-a îndrăznit să-l abordeze atunci „din cauza gardianului”, dar prezența starețului de la Sâmbăta de Sus i-a „făcut bine în plan sufletesc” (vezi L. Călvărășan, online lahttp://www.fericiticeiprigoniti.net/arsenie-boca/1433-parintele-arsenie-mangaietorul-flamanzilor-din-temnita ). Pe când obișnuia să meargă și el în pelerinaj la Sâmbăta să-i asculte Sfântului Ardealuilui inspiratele predici care adunau zeci de mii de pelerini la Mănăstirea Brâncoveanu, profesorul Dumitru Stăniloae scrisese că Părintele Arsenie Boca „a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc, adică o personalitate de o înaltă statură monahală, cum n-a mai avut Biserica noastră Ortodoxă Română”.

A cincea oară Părintele Arsenie Boca a fost arestat de la M-rea Prislop, pentru 14 luni de zile, din 15/16 ianuarie 1951 până pe 25 martie 1952, anchetat prin sediile Securității, închis la Ocnele Mari apoi dus în lagărul de exterminare de la Canalul Dunăre – Marea Neagră („Drumul fără pulbere”,   proslăvit de comunistul Petru Dumitriu care a „împrumutat” – fără trimiterea necesară la sursă – titlul murdarei sale scrieri din poezia Cântecul Dunării a marelui poet Nichifor Crainic, vezi rev. „Gândirea”, Serie nouă, Anul VII, Nr. 4-5/1998). Anul imediat următor, din Mănăstirea Prislop (găsită în ruină si rectitorită de el), vestitul duhovnic este arestat de Rusalii (7 iunie 1953) într-o încercare a poliției politice de a-l amesteca în grupul unor antropozofi clujeni. Iar când în 1955 trupe de circa trei sute de Securiști condusi de generalul NKVD Boris Grumberg alias Nicolschi (/Alexandru Nicolau) arestează cam tot atâtea măicuțe de la Mănăstirea Vladimiresti de lângă Tecuci, Părintele Arsenie Boca este si el anchetat si schingiuit în diverse locuri de detenție (neîncălzite iarna) vreo sase luni din septembrie 1955 până pe 7 aprilie1956, ocazie cu care a contractat probabil tuberculoza menționată de un informator într-o notă din 1964. Din dosarele de securitate mai aflăm că informatorul „Tâmplaru” scria într-o notă cum Părintele îi spusese în 1984 că „a fost cercetat și de securitatea sovietică, dar nu a fost găsit vinovat” (vezi Părintele Arsenie Boca – un om mai presus de oameni, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p.18).

De toate anchetările și arestările fără motiv ale Părintelui Arsenie Boca este greu de aflat, căci dosarele lui de urmărire au fost probabil „periate” de dovezile multor abuzuri ale unui stat polițienesc menținut 45 de ani prin „încarcerarea în masă a populației, cu prioritate a elitelor politice, intelectuale, economice, ecleziastice, militare și țărănești – într-un cuvânt, din toate sferele de activitate” (vezi articolul istoricului Șerban Papacostea din febr. 2007 intitulat Crima regimului comunist). Interesant (chiar memorabil!) este faptul că cei care au putut selecta oarece pagini din cele șase dosare de Securitate ale Părintelui Arsenie Boca nu si-au pus problema clarificării perioadelor de detenție. În volumele „cu pretenții academice” tipărite din 2009 încoace arestările Părintelui Arsenie Boca sînt imprecis amintite, ca ceva secundar, cum lipsită de importanță le-a părut cercetătorilor și problema contrafacerii unor documente menite să ascundă adevărul morții martirice a „celui mai mare duhovnic român din secolul XX” ca urmare a unei atroce schingiuiri din noiembrie 1989. Dubioasă ne pare în primul rând așa-zisa „scoatere de sub urmărire” din 7 octombrie 1989.

Î.P.S. Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, spunea că „urmărirea Părintelui Arsenie Boca a fost încheiată doar cu o lună înainte de moartea sa, deși, din cauza unei paralizii, n-a mai putut ieși din casă în ultimii doi ani ai vieții” (Fost-am om trimis de Dumnezeu, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 20).

Documentele ce „atestează”, vezi-Doamne, „scoaterea de sub urmărire” cu „o lună înainte de moartea sa” au fost cu grijă îndosariate. Documentul -„cheie” (citat mai peste tot) îl constituie propunerea de încheiere a urmăririi scrisă de Cocârlea Constantin pe 29 septembrie 1989. Spre a părea cât mai convingător așa-zisul dezinteres oficial al poliției politice comuniste terorizând elitele marginalizate, documentul-cheie este precedat de note ale aceluiași maior de la Securitatea din Sinaia în care Părintele este prezentat ca țintuit la pat si în imposibilitate de a se deplasa în decursul anilor 1988 și 1989 (cum reiese și din opinia Î.P.S. Serafim Joantă), tocmai în perioada când fusese văzut în 1988 la Mănăstirea Prislop (pe 17 dec. 1988 de către Preasfințitul Daniil Partoșanul, pe atunci preot la Prislop, vezi vol. Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 13 ; la o slujbă de la Mănăstirea Prislop Părintele Arsenie Boca ar fi vorbit –cu un an înainte de împușcarea Ceaușeștilor – despre „sfârșitul dictaturilor” comuniste, își amintea preotul Crăciun Oprea care în 1988 l-a văzut ultima dată pe Sfântul Părinte martirizat de Securitate) și la Biserica din satul Drăgănescu de Sfintele Sărbători de Paști ale anului 1989, cum aflăm de la Părintele Dumitru de la Mănăstirea Sf.Ilie din Albac și de la pr. Simion Tudoran pe care Părintele Arsenie Boca l-a sărutat de rămas bun în sufrageria vilei așezământului monahic de la Sinaia pe 27 oct. 1989, spunându-i că este „ultima oară când se văd”. Varianta oficială cu așa-zisa „moarte naturală” a Părintelui Arsenie a fost difuzată și de nevăzătorul venerat post-mortem la Mănăstirea Brâncoveanu, unde, prin 1980-1981 era „închis” și complet izolat prin comandă securistă Mitropolitul Nicolae Mladin care-i spusese fostului său „om de legătură” (ajuns cu greu la el) să aibă grijă că pe el (N. Mladin) l-au „terminat comuniștii” (vezi Părintele Ioan Peană în rev. „Formula As”, nr. 1060/ 2013).

Arhim. Teofil Părăian, intens mediatizat ca propagator al multor vorbe de duh spuse de Părintele Arsenie Boca (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, p.18, URL https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-boca3paraian/ ) deși ar fi avut loc în mașina care se ducea la Mănbăstirea Prislop la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca „nu și-a arătat dorința de a merge” (T.P.), să audă și el cum „toată lumea, și preoții, și călugării și mirenii de la înmormântare vorbeau cu glas tare că Părintele a murit în cazne groaznice la care fusese supus de Securitate, pentru că prezisese lui Ceaușescu sfârșitul” (mărturii consemnate de Valentin Iacob în „Formula As”).

Găselnița cu așa-zisa „moarte naturală” a fost difuzată și prin revista „Rost” din București, an II, nr. 20/2004, într-un articol semnat de Adrian Nicolae Petcu (care a mai răspândit-o cu diferite ocazii și nu numai în țară), după ce apăruse povestită de Teofil Părăian într-o anexă a unui volum de compilație apărut la Editura Teognost în 2002. Cu diferența că în volumul scos de editura clujană, moartea nu mai e pusă pe seama infarctului din februarie 1988 si a paraliziei la piciorul stâng, adică a unor suferințe cardio-vasculare, cum lasă de presupus notele Securității din Sinaia : „A avut ceva la rinichi” preciza „oficialul” Părăian într-o înregistrare din 2001 făcută la Mănăstirea „Sub Piatră” si cuprinsă în volumul Editurii Teognost.

După alte opinii vehiculate în 2001 de călugărul cel orb, Părintele Arsenie Boca ar fi stat „nouă luni la Canal” și ar fi avut multe „nereușite” (p.200) în povețele date celor care îi cereau sfatul. Pe 22 august 2001 arhim. Părăian avansase și niște acuzații pe cât de grave, pe atât de lipsite de fundament. Anume că Părintele Arsenie „căuta să facă pe omul care știe multe” (T. Părăian, p. 200, p.201 și p.205, în compilația lui Ioan I. Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Editura Teognost, Cluj, 2002, lucrare de licență supra-apreciată de Părăian drept „cea dintâi carte competentă despre Părintele Arsenie”, p.5).

Arhim. Teofil Părăian și-a mai amintit în august 2001 cum Părintele Arsenie Boca i-a spus la una din cele două vizite făcute de el la Drăgănescu că se bucură de orice critică, dar nu și de criticile nedrepte, probabil de genul celei înainte menționate, prin care orbul a criticat un om „foarte smerit” (pr. Crăciun Oprea în vol. : Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 58) că ar fi fost mândru și impostor „căutând să facă pe omul care știe multe”. După Sfântul Ioan Casian, cel ce a voit să pricinuiască răul „va fi pedepsit”, chiar dacă cel drept „n-a suferit nici un rău… din cele ce i s-au pricinuit cu rea intenție, „fiindcă cel drept le-a făcut să-i servească înaintării în sfințenie” (Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, trad. David Popescu, Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2004, p. 144). Părintele Ioan Peană spunea într-un interviu publicat de Sânziana Pop în revista ei de succes (vezi Radu Mareș, Despre succes, cu afecțiune colegială, în rev. „Acolada”, satu Mare, anul V, nr. 10/ 2011, pp.12-13) că bine ar fi dacă ar da Domnul ca „iubirea pe care Părintele Arsenie o revarsă peste întreaga țară să fie răsplătită printr-o hotărâre sinodală. Ori va fi, ori nu va fi canonizat, Părintele Arsenie Boca este un sfânt” (vezi pr. I. Peană în rev. „Formula As”). Un frate Daniel înclinat spre sofistică se întreba în coada unei petiții de canonizare a Părintelui Arsenie Boca: „Oare sfinții se fac după părerile oamenilor? Sfinții se aleg prin votul nostru?” (22mai 2008); „De ce trebuie să ne luptăm noi pentru a canoniza pe cineva? Dumnezeu nu e în stare să convingă? E cumva neputincios?” (Daniel, 2mai 2008). Sofistica fratelui Daniel, care a semnat petiția ca să-și poată plasa la discuții opiniile, diferă substanțial de observația înțeleaptă a unei măicuțe din pangarul Mănăstirii Hurezi căreia îi povestisem cum mi s-a arătat Sfântul Părinte la Cheia (vezi Isabelei Vasiliu-Scraba, De vorbă cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul Mănăstirii Cheia, on-linehttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-ArsenieBocaPangar.htm ): „Oare Sfinții Brâncoveni n-au fost sfinți și înainte de canonizare” (iulie 2014).

Dintre amintirile sale gata oricând a ieși la lumină, mediatizatul călugăr orb de la Mănăstirea Sâmbăta a repovestit-o pe cea în care Părintele Arsenie Boca vizitat de el la Schitul Maicilor n-a dat semn că l-ar mai fi întâlnit vreodată. O altă întâmplare (din aceeași categorie) era din vremea Prislopului, când Părintele Arsenie Boca [scăpat cu viață după 14 luni de Canalul morții „Dunăre- Marea Neagră”, unde „tortura prin muncă, nesomn, înfometare și bătaie a cunoscut forme de maximă bestialitate”, apud. I. Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Bonifaciu, 2012, p. 326] îi expediase înapoi o scrisoare fără nici un răspuns, care i-a ajuns lui Părăian, spre deosebire de scrisoarea din anii cincizeci a Părintelui Cleopa către Părintele Arsenie confiscată de Securitate si pusă la dosar, sau de scrisoarea (oprită de Securitate) în care marea poetă Zorica Lațcu (fostă studentă a elenistului Stefan Bezdechi) îi povestea Părintelui Arsenie Boca despre primul ei an de călugărie la Mănăstirea Vladimirești.

Arhimandritul cel orb venerat „oficial” la Sâmbăta de Sus păstrase în memorie si anul 1949 când Arsenie Boca (ajuns stareț la Prislop) venise într-o scurtă vizită la Sibiu și nu voise a sta de vorbă cu el. In mod ciudat, chiar și îmbrățișarea prietenească din 1980 – când Părintele Arsenie „trecuse în taină” pe la Mânăstirea Brâncoveanu în postul Crăciunului (P.S. Irineu Duvlea, Episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America, în op. cit., p.21) -, nevăzătorul a reținut-o laolaltă cu amintirea refuzului Părintelui Arsenie de a scrie în Cartea de onoare (op. cit., p.47) a Mănăstirii Brâncoveanu, unde fusese îmbiat să se întoarcă doar „ca magazioner”  (apud. Părinele Arsenie Boca). Acesta era unicul post disponibil la Sâmbăta de Sus pentru iconarul de la Drăgănescu în mânăstirea pe care în anii patruzeci el însuși, în calitate de stareț, de fapt o rectitorise (1940-1948).

Din amintirile duhovnicului orb al Mănăstirii Brâncoveanu căruia Părintele Arsenie îi spusese cu ani în urmă că „nu toți cei din lume se prăpădesc, nici toți cei din mănăstire se mîntuiesc” (ierom. Arsenie Boca, 1942 citat de arhim. Părăian în anexele volumului compilat de I. Gânscă, Cluj, 2002, p.197) mai aflăm că a existat „la vechea stăreție, lângă cancelarie” (așadar în 2001 nu mai era expus!) un „epitaf pictat de Părintele Arsenie, cu Adormirea Maicii Domnului” foarte admirat de profesorul universitar Bologa din Sibiu (T. Părăian în vol. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p.50, înregistrare publicată și ca anexă în volumul din 2002 scos de editura clujană Teognost, dar și într-un volum de Convorbiri cu Arhim. T. Părăian tipărit în 2011 de Editura Andreiană din Sibiu).

Prin aplicarea strategiei cripto-comuniste de promovare a „înlocuitorilor” – cea mai bătătoare la ochi fiind înlocuirea lui Mircea Eliade, „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX”, prin comunistul I.P. Culianu, fost profesor de română în Olanda (1976-1986) si de italiană în SUA (1988-1989), aflat pe punctul de a fi angajat ca profesor asociat de istoria religiilor (1990-1991) la Chicago în momentul asasinării sale din 21 mai 1991 de către Securitate, „înlocuire” înlesnită în mediile academice românești printr-un potop de minciuni legate de o inventată carieră universitară în domeniul istoriei religiilor a lui Culianu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade și gonflarea lui Culianu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 266/ 2013, pp. 7-8 și nr. 267 / 2013, pp. 5-6, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CulianuGonflat19.htm ) -, se pare că s-a găsit și pentru Părintele Arsenie Boca, „unul dintre cei mai mari teologi-duhovnici ai neamului românesc” un înlocuitor. Chiar în persoana lui Teofil Părăian (1929-2009).

Fiindcă în vreme ce chilia Părintelui Arsenie Boca (1910- 28 nov.1989) din stăreția veche de la Sâmbăta e [permanent] „în lucru” (apud. Părintele Mihail de la Mânăstirea Brâncoveanu, iulie 2012) si nu poate fi vizitată, chilia călugărului nevăzător poartă o placă cu litere aurite și este oferită spre vizitare, cărțile și CD-urile lui Părăian bucurându-se de o nelimitată răspândire. In ianuarie 2012, pangarul de la Patriarhie dospea de productiile lui T. Părăian în timp ce nimic legat de numele Părintelui Arsenie Boca nu exista acolo, la fel ca în pangarul Mănăstirii Cernica. Nici în noiembrie 2014 pangarul Mânăstirii Căldărușani n-avea nimic de oferit din scrierile Părintelui Arsenie Boca. La fel de stranie apare și lipsa de indicatoare care să conducă automobiliștii către Biserica de la Drăgănescu pictată de faimosul predicator (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, URL http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ în condițiile în care alte biserici sînt indicate cu mare grijă pe tot cuprinsul țării.

La Sâmbăta de Sus, poza lui Teofil Părăian tronează chiar și la izvorul făcător de minuni numit „al Părintelui Arsenie Boca”. E pusă la intrare, luminată de o candelă pe măsuța din dreapta, în timp ce poza Părintelui Arsenie e agățată de stâlp în stânga, alături de alte mici reproduceri de icoane larg răspândite. E drept că în cazul acestui „înlocuitor” n-a trecut suficientă vreme spre a se vorbi de „paradigma Boca-Părăian”, cum vorbește în târgul Ieșilor decanul N. Gavriluță (din clientela distribuitorilor de burse primite de el în 1992, 1993, 1997, 2009 la Univ. Lille ; 1993 la Liege, 1994 Perugia, 1996 Atena, 2011 Roma) de „paradigma Eliade-Culian’, sau la Unversitatea din București cum se vorbește de „modelul” Noica-Liicean’ în timp ce prin librăriile bucureștene aproape că nu se mai difuzează (oct. 2014) nici o carte de filozofie scrisă de Noica sau de istoria religiilor scrisă de Mircea Eliade. Să nu scadă interesul (cultivat în mediile universitare post-decembriste) pentru „înlocuitori”. Supărat că Părintele Arsenie Boca nu a avut o părere bună despre el și nu l-a băgat în seamă după cum și-ar fi dorit, Teofil Părăian „nu i-a fost admirator” (T.P., 22 aug. 2001). Aceasta nu l-a împiedicat însă a prelua spre difuzare cât mai multe cuvinte duhovnicești ale Părintelui Arsenie Boca ceea ce a înlesnit mediatizarea laolaltă nu numai în nenumărate filmulețe video, dar și în poze manipulatoare unde sînt prezentate simultan fotografii ale orbului si ale Sfântului Arsenie Boca (vezi vol. Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, pp. 33-51 precum și ilustrația textului on-linehttps://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-martiriul7-boca/ ).

P.S. Daniil Partoșanul îl descrie pe Sfântul Părinte ca pe un om în prezența căruia „îl simțeai pe Hristos trăind și vorbind în Părintele Arsenie… este un lucru extraordinar, în viața noastră, în viața oamenilor, să întâlnim un sfânt” (ibidem, p.16). La Biserica din satul Drăgănescu în 1983 (când Părintele hărțuit de Securitate era în etate de 73 de ani) Bogdan Juncu îl percepe ca cel mai frumos om pe care l-a văzut în viață, „cu o frumusețe în adâncul lui care emana în afara lui și se completa cu frumusețea chipului său și a structurii lui de om. Era ceva, pentru mine, om de lume, era peste așteptările mele de a vedea, de a întâlni. Extraordinar de frumos ! Și avea niște ochi Sfântul Părinte… Distanța dinte mine și Sfântul era de o jumătate de metru, deci l-am văzut foarte bine. Si…nu mă mai săturam privindu-i ochii, care…dacă-i vezi o dată, nu-i mai poți uita niciodată” (ing. Bogdan Juncu, în op. cit., p. 112).

După o mărturie a arhim. Paisie Tinca (n.1931) de la Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca (pe când era stareț la Mânăstirea Brâncoveanu) a curățat izvorul făcător de minuni „care era plin de frunze și murdar” (vezi vol. : Fost-am om trimis de Dumnezeu, Sibiu, Ed. Agnos, 1912, p.155), și a făcut din acel izvor aflat la cca 2 km de mănăstire locul unde obișnuia să se roage izolat de mulțimea de oameni care veneau la Mânăstire, apa devenind „sfințită de rugăciunile Părintelui Arsenie” (vezi Mărturii din Țara Făgarașului…, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p. 74 ).

Si în această privință părerea nevăzătorului Părăian (ajuns călugăr la Sâmbăta de Sus după mutarea la Prislop a Părintelui Arsenie Boca) diferă substanțial. Fostul stareț Arsenie Boca doar ar fi văzut izvorul semnalat de un frate de la mănăstire : „s-a dus Părintele la izvor și a văzut că e apă bună. Ani și ani izvorul acesta a rămas așa, fără să se îngrijească cineva să facă acolo niște bănci și o masă. Acestea le-a făcut Părintele Efrem. Nu el personal, ci a angajat niște oameni” (T. Părăian în vol. : I. Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Cluj, 2002, p. 210).

Într-o conversație cu Mitropolitul Antonie Plămădeală, Teofil Părăian și-a amintit scene din copilăria proprie când bunica-i zicea „hingher (/„horeriu”) și mișel”, un vecin fiind de părere că „nu-i botezat bine” : „pe ăsta să-l duci la popă, să-i mai citească ceva, că nu i-a zis toate” (vezi Teofil Părăian în vol. Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p.40). La Mănăstirea „Sub Piatră” mediatizatul nevăzător a mai povestit că Părintele Arsenie Boca (prevăzându-i probabil viitoarea postură de „înlocuitor”) îl întrebase în 1942 dacă i-a venit vreodată în minte să omoare un om.

Despre săvârșirea din viață a Părintelui Arsenie Boca, Teofil Părăian spusese că a fost o moarte naturală (din cauza rinichilor) și că în general „la 79 de ani, nu se mai pune problema din ce pricină ai murit. Mori, că moare lumea la 79 de ani si mai devreme” (Părăian citat de I. Gînscă în rev. „Discobolul”, Anul XIII, Nr. 154-155-156, oct.-nov.-dec. 2010, p.274). Dacă nevăzătorul arhimandrit s-ar fi dus la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca, probabil că ar fi aflat de omorârea de către securitatea comunistă a Părintelui Arsenie Boca. Fiindcă parohul Bisericii din satul Drăgănescu (întemnițat și el de securitatea comunistă fără nici o vină înainte de 1964) nu s-a temut pe 4 decembrie 1989, să spună că Părintele Arsenie Boca „a murit martir” (vezi Mărturii din Țara Făgărașului despre Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p.116). Preotul Savian Bunescu a fost, alături de călugărul Pantelimon Munteanu (cu interviul său din 2007, de la M-rea Ghighiu, ieromonah căruia noua stareță îi interzisese în 2008 să sjujească și chiar să intre în altar, și care mai apoi avea să fie mutat „disciplinar” la M-rea Turnu), unul dintre cei care au vorbit în cunoștință de cauză despre schingiuirea la 79 de ani a Părintelui Arsenie, pe care securiștii bătăuși l-au lăsat apoi să moară la Sinaia (vezi și volumul de mărturii editat de Romeo Petrașciuc sub titlul Părintele Arsenie Boca: „Fost-am om trimis de Dumnezeu”, Sibiu, Editura Agnos, 2012,https://fr.scribd.com/doc/123632180/2012-PARINTELE-ARSENIE-BOCA-FOST-AM-OM-TRIMIS-DE-DUMNEZEU , precum și în volumul preotului P. Vamvulescu, Minunile lui Arsenie Boca, Ed. Artemis, București, 2014, p. 51).

În dosarul de urmărire, pe una din foi am arătat cum a fost consemnat că Părintele Arsenie Boca ar fi suferit din februarie 1988 de „paralizie facială si la piciorul stâng” (vezi nota scrisă la Sinaia de Cocârlea), paralizie care l-ar fi țintuit la pat în vremea hărțuirilor securiste, dar care nu l-a împiedicat să ajungă iarna la Prislop în 1988 si primăvara la Drăgănescu în 1989. De pictura micuței biserici din Drăgănescu, Părintele Arsenie Boca s-a ocupat între 1968 și 1988, perioadă încrustată în lemnul troiței din curtea Bisericii. Se pare că securiștii n-au fost suficient de prudenți ca să pună informațiile lor de la dosar în acord cu realitatea bine cunoscută în satul unde Sfântul Părinte Arsenie Boca a pictat vreme de douăzeci de ani. „Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar nu vă temeți, Hristos e aproape, cercetează lumea” a spus ieromonahul Gherasim Iscu, unul dintre sfinții care și-au dat duhul după gratiile închisorii comuniste de la Târgu-Ocna (vezi Ioan Ianolide,Intoarcerea la Hristos, Ed. Bonifaciu, 2012).

Cu un temei numai de el știut, Florian Bichir, membru CNSAS, prezintă inversat date despre Părintele Arsenie Boca furnizate Securității pe 4 iunie 1989 (când „nedeplasabilul” Părinte Arsenie Boca se deplasase la Comarnic, la domiciliul informatorului „Tâmplaru”), pentru ca apoi să insereze o notă din 10 aprilie 1989 (evident contrafăcută de maiorul Cocârlea de la Sinaia, poate chiar cu cele mai bune intenții) din care rezultă imposibilitatea de deplasare a Părintelui care ar fi suferit de o paralizie la piciorul stâng. Dacă pe 10 aprilie 1989 Părintele era așa de bolnav cum apare descris în dosarul de Securitate (cu „paralizie facială si la piciorul stâng” din februarie 1988, apud. maior Cocârlea), cum de i-a trecut paralizia atât de brusc încât în aceiași lună Părinte Arsenie Boca a ajuns la Drăgănescu pe 30 aprilie 1989 (în Duminica Paștelui, cînd a fost pălmuit de Elena Ceaușescu pentru că nu s-a arătat de acord cu dărâmarea bisericii pictată de el). Prezența Părintelui Arsenie Boca la Biserica din Drăgănescu în mai 1989 este confirmată de spusele unui vizitator al său din acea perioadă, Părintele Dumitru de la Mănăstirea Sf.Ilie din Albac (vezi Mărturii din țara Făgărașului despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p.34). Între 18 si 25 mai 1989 „paralizatul” Părinte Arsenie Boca făcuse drumul de la Sinaia la Comarnic spre a-i desena tâmplarului Gheorghe Vâlcea modelele sculpturii comandate de el pentru așezământul monahal pe care-l ctitorise la Sinaia.

Părintele Nicodim de la M-rea Prislop îi arătase preotului Crăciun Oprea din Cinciș în vara anului 1989 crucea pentru mormântul Părintelui Arsenie pe care acesta comandase a se încrusta 1910-1989. Văzându-l în putere, tâmplarul care a executat lucrarea s-a mirat când Părintele a precizat : „1989, nici o secundă din 1990 !” . Mărturia despre „crucea de lemn pe care Părintele pusese să i se cioplească data morții cu șase luni înainte de a muri” este trecută într-un volum din 2012 (Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 58).

Referitor la arestările abuzive, o maică povestea de arestarea Părintelui cu prilejul desființării Mânăstirii de la Prislop, când Părintele Arsenie Boca avea niște coaste rupte în urma unei căderi. Maica Zamfira scrisese că „avea darul rugăciunii, își vedea propriul viitor, suferințele și arestarea, dar nu se tulbura prea tare”. Stia că va muri martir și că moartea i se va trage de la o femeie (academiciana cu liceul pe puncte, Elena Ceaușescu), prevăzând că „în vreme ce Nicolae Ceaușescu va pleca din țară, va pierde, la scurtă vreme, conducerea ei, că soții Ceaușescu vor fi uciși la câteva săptămâni după ce va fi el însuși omorât”. Fiind convins că „rugăciunile și mijlocirile sfinților sînt ascultate și bineprimite de Dumnezeu”, părintele Sofian Boghiu (unul dintre nevinovații arestați în 1958 în grupul „Rugului aprins”) accentuase „bunătatea inimii si sfințenia vieții Părintelui Arsenie Boca”, scos fără nici un motiv din preoţie în 1959.

„Reținut” si interogat de Securitate trebuie să mai fi fost Părintele Arsenie Boca si când urma să fie sfințită (de ziua Sfintei Parascheva) frumoasa biserică din Bogata Olteană (unde fresca interioară fusese pictată de el în vreo șapte veri, începând din 1961). Atunci, în 1968, preotul Spiridon Cândea (parohul bisericii) a fost din nou arestat, după cum aflăm din acea selecție a Dosarului de Securitate al lui Emil Cioran tipărită la Iași în 2010.

Ca să nu se adune lumea care îl venera ca pe un sfânt, Părintele Arsenie Boca a fost oprit în 1983 să vină chiar si la sfințiirea Bisericii din Drăgănescu, de pictarea căreia s-a apucat după ce Securitatea s-a îndeletnicit cu distrugerea cu lovituri de ciocan a picturii interioare de la Biserica Bogata Olteană sub pretextul că în zidurile bisericii ar fi fost ascunse scrieri ilegale.

De-a lungul a patruzecisicinci de ani petrecuți într-un regim de teroare polițienească în care ateismul era obligatoriu, Părintele Arsenie Boca n-a lipsit nici o secundă din „vizorul” tartorilor responsabili cu întemnițările, înfricoșarea populației pașnice și cu manipularea conștiințelor prin licee, universități și pe căile mass-mediei. Aceiași tartori nu i-au „uitat” pe nici unul dintre românii de valoare din țară sau din exil, precum Constantin Noica, Mircea Eliade, Horia Stamatu, Emil Cioran si Relu Cioran, teologul Gheorghe Racoveanu, parintele Galeriu, logicianul Anton Dumitriu, matematicianul Octav Onicescu, etc., etc.

La douăzecișicinci de ani după căderea comunismului, în vreme ce minunile martirizatului călugăr iconar Arsenie Boca umplu din ce în ce mai multe volume de mărturii, ateismul reîncepe a fi propagat pe unde radio și prin instituții de învățământ și de cercetare. Despre comunism și înlăturarea acestuia prin „Răzmelița sinucigașă din decembrie 1989” (apud. Mircea Sandu Ciobanu, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Poet la vremea lui Ahab. Poezii incifrate de Mircea [Sandu] Ciobanu și salvatoarea neînțelegere a criticului Marian Popa, on-line în www.isabelavs.go.ro ), părintele duhovnic Paisie Olteanu spusese că doar capul balaurului [comunist] a fost tăiat, fiindcă „veninul a rămas răspândit în lume prin coada balaurului”. În octombrie 2014 mi-a fost dat să aud (cu totul întâmplător) reclama pe care și-o face postul de radio ProFM. Difuzată obsesional (ca orice reclamă), spre a fi cât mai bine reținută de cei mici cărora li se adresează, reclama ProFM prezintă un școlar care glumește aidoma unui cripto-comunist bătrân, susținând că i-ar place ora de religie pentru că „îl adoarme”.

Nici stufosul reportaj al „pelerinului” de la Institutul de Istoria Religiilor (găzduit în două încăperi arareori locuite ale Casei Academiei, o sală mai la vedere înscripționată „Culianu”, și alta „Eliade” în care fondul „Mircea Eliade” a fost scormonit spre a se fructifica din el prezența lui Culianu chiar și cu modestele lui compuneri literare de tinerețe precum romanul Râul Selenei) nu se depărtează de ateismul propagat odinioară prin Academia Ștefan Gheorghiu (condusă de Leonte Răutu, tatăl directoarei Colegiului Noua Europa, Anca (/Răutu) Oroveanu care i-a oferit bursele de studiu în străinătate). Fiindcă nicăieri în cele 450 de pagini ale cărții sale despre pelerinajele religioase nu și-ar găsi locul spusa Părintelui Arsenie Boca după care oamenii nu sînt „născuți de timp ci de veșnicie. Așa se face că avem într-o fărâmă de țărână și celălalt tărâm. Deși trăim o vreme îmbrăcați de lumea aceasta, totuși ni se întâmplă clipe când fratele vis și sora moarte ne dă târcoale și ne despică făptura în două” (Sfântul Arsenie Boca).

Esența ateistă a jurnalului de pelerin apărut la Polirom în 2014 a ieșit involuntar la iveală pe 30 mai 2014 la Bookfest chiar prin simpla prezentare „cu sintagmele lui Marx” (vezi Blogul lui Donkeypapuas) a cărții Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (Iași, Polirom, 2014) de către Andrei Oișteanu, nepotul lui Leonte Răutu. Lucrul s-a datorat probabil și faptului că sociologia religiilor practicată de autor (în Wikipedia.ro el apare ca „sociolog al religiilor”) șchiopătă la partea „teoretică”, unde nu depășește nivelul broșurilor de popularizare. E drept că nici focalizarea curiozității sale de „pelerin religios” nu a săltat vreme de patru ani deasupra prafului drumului pe care înainta coada de pelerini. În drumul său către Mănăstirea Prislop reprezentantul mărunțelului Institut de Istoria Religiilor s-a arătat mai fascinat de persoanele supraponderale întâlnite la coadă decât de ceea ce singur scrie că ar fi o „tradiție mitizată, imperfect cunoscută”. Cu prejudecata „clarității și obiectivității” studierii științifice a faptului religios, specialistul în biserica ortodoxă a Institutului înființat în 2008 (vezi nota a V-a din Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu- despre unul autentic: Mircea Eliade , URLhttp://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-PlesuEliade10.htm ) explică „nevoia de miracol” prin cauze sociale precum dependența de TV și dorința de „socializare” a pelerinilor cu pensii minuscule, săraci și singuri în garsoniere „de la etajul zece” (Mirel Bănică). Deplângând „lipsa în România a sociologiei religiilor” pelerinul în interes de serviciu dă de înțeles că sociologia religiilor s-ar îndeletnici cu „tipurile mentale de fundamentalism”, după exemplul directorului său preocupat în comunism de tipurile „mentale” ale recitatorilor lui Eminescu la Cântarea României, pe care Bănică o invocă negreșit în descrierea tipologiei unor pelerini la mormântul Părintelui Arsenie Boca. În opinia cercetătorului Mirel Bănică, pelerinii grăsuni „nu iubesc mersul pe jos”, deși omul ar fi „natural dotat pentru migrație” (M.B). Dintr-o „slugărnicie demagogică”, sau poate din pură naivitate, salariatul fostului ministru care în tinerețe era comunist militant (vezi Scrisoarea lui Bata Marianovhttp://www.romanianstudies.org/content/2013/02/marea-pacaleala-scrisoarea-lui-bata-marianov-catre-sorin-iliesiu/ , iar azi vociferează împotriva orelor de religie din școli, militează și el cot la cot cu directorul lui împotriva predării religiei în școli. Trimis să scrie asupra unei situații de teren cu experiența volumului despre „alunecările fasciste” ale Bisericii Ortodoxe Române, el pare convins că în pelerinaje contează „radicalizarea cu nuanțe fundamentalist militante” adusă cu sine de „valența de cod simbolic a sacrului” (vezi Mirel Bănică, Pelerinul de autocar și viitorul ortodoxiei, în Revista „22”, ediția scrisă din 14 dec. 2010, fragment ilustrativ pentru nivelul tratării și pentru orizontul ideatic al scrierii despre pelerinajele din România, volum recomandat studenților de la universitatea ieșeană pe 13 oct. 2014, cu o zi înaintea pelerinajului la Sfânta Parascheva de însuși decanul N. Gavriluță, să nu rămână nici un dubiu asupra cărei „bisericuțe” îi aparține).

Hărţuit încontinuu de securitatea comunistă a statului ateist, întâi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, apoi la Mânăstirea Prislop, la București (la Biserica Elefterie cel Nou – unde l-a pictat în bolta altarului pe pruncul Iisus în haine de pușcăriaș -, la Schitul Maicilor, la Biserica Boteanu), vreo șapte veri la Biserica din Bogata Olteană, două decenii la Biserica din Drăgănescu si în final la așezământul monahal de la Sinaia, Părintele Arsenie Boca a fost omorât de securiștii care l-au bătut mai bestial decât obișnuiau ei să-l bată pe Părintele Bejan căruia abia în decembrie 1989 i-au spus că „e liber” si nu se vor mai atinge de el (vezi pr. Dimitrie Bejan, Vifornița cea mare, în care amintește și de întemnițarea Parintelui Arsenie Boca la Ocnele Mari și la Canal; Mirel Bănică, salariat al minuscului institut de așa-zisă „istorie a religiilor” condus de „cronicarul plastic” Andrei Pleșu a condensat la durata „unui an de zile la Canal și la Ocnele Mari” toate arestările abuzive ale Părintelui Arsenie Boca, vezi articolul acestui sociolog ateu despre „fabricarea” Sfântului Arsenie Boca în Revista „22” din 14.12.2010). În urma acestei schingiuiri de la 79 de ani, Părintele văzător cu duhul s-a săvârșit pe 28 noiembrie 1989, de ziua Cuviosului Mucenic Ştefan cel Nou, “a cărei mucenicie tocmai o pictase pe absida altarului din Biserica Drăgănescu”(pr. Petre Vamvulescu).

Deşi sfinţilor li se povesteşte pătimirea pentru care au primit cunună de martiri, Î.P.S Laurenţiu Streza (Mitropolitul Ardealului si mai marele Comisiei de Canonizare) spunea în 2010 la Centenarul Părintelui Arsenie Boca organizat la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus că: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis”. Desigur, pe 25 septembrie 2010 părerea sa era menită să-mi taie mie avântul de a vorbi despre pătimirile de o viaţă ale Sfântului Ardealului pe care făgărăşenii îl pictează în biserici alături de sfinţii canonizaţi. Falsificările securiste menite să-i scoată bazma curată pe cei care au ordonat schingiuirea Părintelui Arsenie Boca le-am regăsit si în numărul omagial „Arsenie Boca” scos în 2004 de revista „Rost” a lui Claudiu Târziu, într-un articol atât de lipsit de discernământ încât toate documentele oferite de cei interesați să-și ascundă crimele cumulate aproape jumătate de veac erau prezentate ca revelând adevărul adevărat.

In scurta mea interventie de la Centenarul Părintelui Arsenie Boca (29 sept. 1910 – 28 nov. 1989) din Aula Academiei de cultură şi religie din cadrul Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus am atras atenţia asupra modului cum în prefaţa albumuluiBiserica de la Drăgănescu (Deva, 2005, p. 11-13), îngrijitorul volumului a trecut o declaraţie de anchetă poliţienească drept Autobiografie a Părintelui Arsenie, fără specificarea provenienţei, așa cum s-ar fi cuvenit (vezi înregistrareahttp://www.youtube.com/watch?v=Zi0EOBC1HlY&list=UUgcn_JXm6-ZMTeCidkHY0hQ ). Declarația fusese dată după arestarea ieromonahului Arsenie Boca pe când se afla la Mânăstirea Bistriţa (din Vâlcea) unde fusese invitat să ţină prelegeri. TextulAutobiografiei este postat și pe Wikipedia.ro, unde încercasem fără succes (fiind blocată de wikipedistul „Alexandru Tendler”=MyComp) a-i trece proveniența (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri, on-line la http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Wikipedia-ro%20citita%20printre%20randuri%20de%20IVS.htm ).

Punând cap la cap nişte informaţii din surse diferite, ajunsesem la concluzia că eliberarea ieromonahului Arsenie Boca s-a datorat în vara anului 1945 Patriarhului Nicodim Munteanu (decedat în condiţii suspecte la începutul anului 1948), care a condiţionat prezenţa preotului Burducea (Ministru al Cultelor) în Sinodul din 31 iulie 1945 de eliberarea preoţilor arestaţi. Din păcate nu am reuşit să duc ideea până la capăt fiindcă am fost întreruptă cu fraza: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (Î.P.S Laurenţiu Streza).

Din dosarul de Securitate (contrafăcut în partea lui finală) si intrat în atenţia unor cercetători (de o stupefiantă credulitate) s-a mai fotocopiat prima pagină dintr-o a doua declaraţie semnată pe 23 iulie 1945 care însă n-a mai fost scanată în întregime, spre a se vedea ce informaţii mai fuseseră smulse în urma torturii. La Centenar, neputând vorbi despre „reținerile”, adică arestările abuzive ale „ctitorului de frunte alFilocaliei românești” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele traducerii Filocaliei, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul VIII, Nr. 7-8 (80-81), iulie-august 2014, p. 15, care se poate citi si la URL http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-TraduFilocalia5.htm din pagina web www.isabelavs.go.ro) și nici despre perioadele de încarcerare (pe care „naivii” le prezintă cumulat, de genul: „a fost în total închis cam doi ani”, cum – pe 3 noiembrie 2014-, apărea în site-ul datând din 2011 www.fericiticeiprigoniti.net/arsenie-boca/ , unde nu se specifică câte sute de mii, sau milioane de români, au avut „fericirea” de a suporta bestialitățile anchetelor si regimul de exterminare din detențiile comuniste), n-am ajuns nici la pătimirea finală din care i s-a tras Părintelui Arsenie Boca moartea martirică din 28 noiembrie 1989.

In cele patru volume de mărturii din Ţara Făgăraşului (Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, 2005 şi 2008, 2011), ing. Ion Cişmileanu inserează povestea schingiuirii de către Securitate a “călugărului iconar” Arsenie Boca la 79 de ani, cu precizarea că despre moartea sa martirică vorbeau pe şoptite toţi cei veniţi în 4 decembrie 1989 să-l conducă la M-rea Prislop pe ultimul drum. Relatarea despre bătaia securistă în urma căreia a murit la Sinaia Sfântul Părinte Arsenie este citată din primul volumul de Mărturii din Țara Făgărașului…, de scriitorul Dan Lucinescu în cartea sa (binecuvântată de Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului): „Părintele Horia, care locuia la mică distanță de părintele Arsenie, știa de întâlnirea pe care o avusese, cu înalte personalități, cu puțin înainte de a fi omorât. La întoarcerea de la acea întrevedere, mașina în care se afla a fost somată să oprească de către doi securiști (…) care l-au dat jos bruscându-l și băgându-l în altă mașină… Un caz similar s-a petrecut în Polonia unde părintele Popeiușco a fost ucis de doi ofițeri de securitate cu puțin timp înaintea căderii comunismului” (Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, București, 2009, pp. 112-113).

Povestea morții martirice a părintelui Arsenie Boca (publicată de mine în anul centenarului nașterii Părintelui Arsenie Boca, în octombrie 2010 în revista „Argeș” din Pitești, unde am redat inregistrarea Părintelui Pantelimon Munteanu din 2007) poate fi citită și într-un volum al preotului Petre Vamvulescu: „El nu a murit numai din cauză că a fost iradiat… Vreau să fac o nouă descoperire de care am fost înştiinţat: văzând că Părintele Arsenie s-a ridicat din moarte, i-au dat ultima lovitură fatală. A fost dus în pădurea de brazi de la Sinaia şi răstignit. I-au înfricoşat şi pe cei ce au aflat, ca să nu spună adevărul, şi s-a lăţit minciuna aceasta, că Părintele Arsenie a murit nu muceniceşte, ci de boală” (pr. Petru Vamvulescu, Viata lui Arsenie Boca – Fapte inedite, Ed. Artemis, București, 2014).

Dar iată ce spunea în 2007 călugărul Pantelimon Munteanu (n. 10 nov. 1920) care a fost la Sinaia când a agonizat și a murit Părintele ieromonah Arsenie Boca, prorocul care a prevăzut că după moartea sa “ţara va lua foc” [duhovnicesc] de la Prislop:

“ În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. În ultimii ani celor de la conducere le era foarte teamă de părintele Arsenie. Era ţinut în satul Drăgănescu iar intrările în sat erau păzite zi şi noapte de Securitate (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo mai mult de o săptămână. Si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. Se vedea la degete şi la faţă faptul că a fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete îi erau pur şi simplu zmulse…Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon Munteanu, M-rea Ghighiu, 2007).

Transcrierea spuselor părintelui Pantelimon Munteanu figurează ca interviu luat la M-rea Ghighiu în toamna anului 2007 de Claudiu Târziu, directorul Revistei „Rost”. Numai că spusele dinspre sfârşitul interviului pe care le-am citat mai sus au dispărut ca prin miracol. Noroc că le citasem în articolul meu Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns (publicat în rev. „Argeș”, Pitești, oct. 2010 și în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Nr. 11 (247), dec. 2010, p.6 ). Difuzarea aceluiași text în mai multe reviste tipărite în țară este o palidă încercare de a contracara cenzurarea „oficială” prin omiterea numelui meu în căutările online de cărți la Biblioteca Națională, și de la alte biblioteci bucureștene, în Dicționarul presei, în compilația după criterii „vladimir-tismănene” scoasă de Editura Muzeului Literaturii Române și intitulată pompos Enciclopedia Identitătii Românesti, sau prin volumele în care Biblioteca Națională indexează (pe sărite !) articolele din publicațiile periodice (în 2011 și 2012 reținând cam un sfert din ce-am publicat în acei ani, http://www.bibnat.ro/dyn-doc/publicatii/).

În final ar mai fi de remarcat ceva: când se îndrăzneşte a se ignora consemnul tăcerii asupra martirajului Părintelui Arsenie se invocă imediat „lipsa documentelor” (de Securitate ?) care să ateste schingiurea Părintelui de către securiști la 79 de ani, „subiectivitatea” martorilor care au îndrăznit să mai spună ceva, precum şi „lipsa de credibilitate” a mărturiei celor care au povestit ce au văzut cu ochii lor la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca.

Ca să-mi publice în octombrie 2010 acest articol despre pătimirea Sfântului Părinte o revista literară din Ardeal mi-a cerut “o documentaţie mai vastă” pentru că textul ar “conţine prea puţină documentaţie, mărturiile prezentate par subiective şi puţin credibile”. La astfel de observaţii oricine s-ar putea întreba: de ce o revistă de literatură la citirea textului meu scris în toamna anului 2010 și intitulat Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu devine brusc preocupată de probleme juridice, precum credibilitatea martorilor, documentaţie care să ateste un fapt constatat după producerea sa, etc. In ce mă priveşte, răspunsul l-am aflat chiar în cuprinsul revistei „Discobolul” , la citirea următorului pasaj decupat de redacţie din lucrarea de licență a lui I. Gînscă tipărită la Teognost, Cluj, în 2002: “Se fac fel de fel de vorbe, aprecieri de către oameni necompetenţi, de către oameni care nu ştiu realitatea şi care vreau să îl pună pe Părintele în atenţia altora. Că a vorbit cu Ceauşescu, că i-a spus lui Ceauşescu că va muri, şi nu ştiu ce…Nu-i adevărat! Sunt nişte lucruri care nu s-au întâmplat şi pe care le inventează oamenii” (Teofil Părăian, rev. „Discobulul”, Alba Iulia, oct.-nov.-dec., 2010, p.274).

Ca să fie repetată şi răsrepetată această variantă oficială, nimeni nu se îngrijorează de lipsa documentației, sau de subiectivitatea ei. Si nici de lipsa de credibilitate a unei mărturii prezentate de acel nevăzător care acuzase pe nedrept de păcatul mândriei un om smerit. Chiar dacă este fără îndoială subiectivă, părerea extrem de mediatizată a arhimandritului Teofil Părăian este citată în mediile universitare ca singura părere obiectivă.

Dacă apare cam stranie tăcerea „oficială” asupra morții martirice a Părintelui Arsenie Boca (probabil spre a nu se vorbi de comanda Securității care a decis „atenționarea” prin bătaie a bătrânului preot Galeriu în vara anului 1989, maltratarea bestială a Parintelui Arsenie în noiembrie 1989, și schingiuirea teologului Tudor Popescu sau a scriitorului Ernest Bernea la 80 de ani), încă și mai ciudată este colportarea în tot felul de volume a unei biografii lacunare a Părintelui Arsenie Boca unde nu se detaliază perioadele de întemniţare și anchetare a unui om care la viața lui a avut doar două „pete pe haina de nuntă”, dintre care o pată i se ștersese chiar înainte de pătimirea fără de vină prin temnițe politice.

 

Cuvinte cheie: Isabela Vasiliu-Scraba, Părintele Arsenie Boca, Paradigma Eliade-Culian, Wikipedia.ro, Biserica Drăgănescu, M-rea Prislop.

 

Bibliografie :

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/
  2. Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca,http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx
  3. Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor,http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca7.htm
  4. Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu, http://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba/
  5. Isabela Vasiliu-Scraba, Parintele Arsenie Boca, Zorica Lațcu si Nichifor Crainic în culisele traducerii Filocaliei (I-IV),http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia
  6. Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri,http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/
  7. Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46
  8. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor, publicat în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (105), febr. 2012;http://www2.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1155
  9. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”,http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa
  10. Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, p.18, sauhttp://www.alternativaonline.ca/IVS1501.html , orihttps://fr.scribd.com/doc/246393473/IsabelaVasiliuScrabaBocaParaianEliadeCulianNoicaLiicean.
  11. Isabela Vasiliu-Scraba, De vorbă cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul de la Cheia, on-line http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-ArsenieBocaPangar.htm .

 

Autor : ISABELA VASILIU-SCRABA (64546 car., 12ian. 2015)

Sursa : http://www.isabelavs.go.ro/

 

După lectura acestui articol, iată e-mailul pe care mi l-a trimis profesorul Stefan Stoenescu din America : „E cutremurător ce scrieți [despre Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca] si este pilduitoare abnegația și curajul cu care investigați pentru a respecta Adevărul integral, fără subterfugii și alte tertipuri reductive”.

Sursa: http://isabelavs.blogspot.com .

6 Comments »

Regina Maria a Romaniei: doruri si crezuri in tara sa

In 1924 Regina Maria a Romaniei prefata cartea-album “In Gipsy Camp and Royal Palace – Wanderings in Rumania”  realiazata de  E. O. Hoppé si publicata la Charles Scribner’s Sons, New York, SUA in anul respectiv. Dupa stiinta mea, nici cartea si nici prefata nu au fost pana acum traduse la noi in tara. Prefata (tradusa de mine mai jos, din engleza) este o expresie sintetica deosebit de plastica cu privire la caracteristicile Romaniei si ale poporului nostru, asa cum le-a cunoscut Regina noastra. Si astazi, la 90 de ani de la scrierea de mai jos, Romania a ramas mai mult sau mai putin cu aceleasi specificitati.

***

Domnul Hoppé a avut ideea excelenta de a realiza o carte despre România in imagini. Cunoscand dragostea mea arzătoare pentru țara mea adoptiva si știind, de asemenea, interesul meu deosebit pentru orice formă de artă, a venit la mine sa imi prezinte ideea sa iar eu i-am acordat cu toată inima ajutorul si încurajarea necesare.

Acum câțiva ani, în cartea “My country (n.n. este vorba de carticica “Țara mea”, publicata de Regina Maria in 1916 la Editura Hodder and Stoughton din Londra), am încercat să dau o idee asupra pitorescului României, și, fiind o entuziasta pe această temă, sunt încântata acum că un altul doreste să ne arate în imagini ceea ce eu am încercat să redau in scris, atunci.

Domnul Hoppe este un maestru al artei sale; el nu numai ca observa, dar si simte. El reuseste sa patrunda in inima lucrurilor, pentru a surprinde atmosfera, pentru a reda poezia, pentru a darui viata pozelor sale, nu numai prin frumusețe, ci și prin adancirea și înțelegerea interioara.

România este un amestec ciudat intre Est și de Vest, adesea deconcertant: contrastele sunt violente, uneori supărătoare, dar cu totul fascinante pentru cei care pătrund dincolo de suprafața lucrurilor.
Bucurestiul mai ales, este un oraș al contrastelor. Aglomerat, ambitios si plin de inghesuiala, Bucurestiul este un amestec confuz de bogați și săraci, de vechi și de nou, de clădiri solide, elegante și prospere aflate in imediata proximitate a unor casute aproape absurd de mititele, înconjurate de grădini și de curti. Orașul se răsfira, se răsfira la nesfârșit, și se  pierde intr-o dezordine greu de conceput.

Bucurestiul este sediul unui amestec de muncă forfotitoare și de inactivitate, de politică, comerț, artă, eleganta, si de progres în general; dar, cu toate acesta este un oras vesel, în care toată lumea pare să găsească timp pentru a se simti bine. Chiar zonele sale sarace sunt pitoresti mai degrabă decât sordide, clima se schimbă imprevizibil, nu exista nici stabilitate și nici de stimulare, si totusi niciodată el nu pare lipsit de speranță și numai rareori deprimant.

Oamenii, deși ocupati, nu par sa se  grabeasca. Toate manifestările de satisfactie sau de nemulțumire sunt deconcertant de cordiale, de neregulate; nici chiar cei mai maniosi oameni nu sunt foarte periculosi sau agresivi.

Românul nu are resentimente, prin propria sa natură; el iartă pe aproapele său prea ușor; cu siguranță ca romanul nu se prezinta în fata “altarului lui Dumnezeu” cu mânie în inima lui. El este vesel, amabil, ospitalier, iar virtutea lui nu il apasa!

Acest lucru mentine starea de fapt a orasului. Țăranul insa, este diferit. Există in el o melancolie atavica, melancolia celor obișnuiți cu opresiunea și cu invazia. El are o demnitate tacuta, aproape nobila, o acceptare senină a relelor acestei lumi, și în general are prea puțina dorinta de progres.

Ambiția lui supremă era să stăpânească pamantul  lucrat de el – vis devenit realitate după război, dar încă nu a profitat foarte mult de schimbarea care a însemnat un mare sacrificiu din partea proprietarilor de terenuri intinse; dar țăranul are puține nevoi, el înțelege puțin despre economia politică, preferând să lucreze numai stric terenul necesar pentru întreținerea familiei sale, punandu-si banii la pastrare într-un vas pe raftul casei lui, mai degrabă decât avand incredere într-o bancă .

El este mulțumit cu mica lui coliba; nici felul lui neînchipuit de primitiv de viață nu poate fi admirabil, dar cu siguranță adaugă imens de mult la pitoresc său – ceea ce domnul Hoppe, artistul, a descoperit cu încântare.

Țăranul român este agațat de vechile sale obiceiuri și credințe; el este mai mult superstițios decât religios, dar el este un bun observator al ritualurilor străvechi; aceasta se adauga la modul său ciudat de viață, iar eu una, cu toate că sunt o încurajatoare a progresului, as fi trista să vad o modificarea prea rapidă a acestei civilizații, care sa  stearga toate aceste obiceiuri primitive vechi, care îl înconjoară cu o poezie de nedescris și de farmec melancolic.

Țăranul din Transilvania are o idee mult mai ampla despre confort și economie, dar el este prea legat de costumul său, de credințele și tradițiile sale, și chiar și în vremuri de cea mai mare asuprire nu a fost niciodată capabil să renunțe la nimic din acele lucruri care îl marcau distinct ca rasă și crez.

De la un capăt la altul al României frumusețea este prezenta: frumusetea campiilor si muntilor, a pădurilor și râurilor, frumusețea largilor deschideri și a apusurilor uimitoare de soare, frumusetea culorilor și liniilor, a viații simple, a obiceiurilor vechi și a costumelor locale. Frumusețea este prezenta si în modul de a gândi, in poezie, sentimente si cântece.

Desigur, există încă lipsuri in educație, administrare, ordine, și curatenie; există încă multe de făcut, multe de criticat, exista mult loc pentru progres si  îmbunătățiri; dar toți cei care vin in România învăța să o  iubeasca, să păstreze o mare dorință de a reveni, pentru a vedea mai multe, pentru a înțelege mai bine.

Cu toate ca este adesea exasperat de modul haotic si nepractic de a trai și de a actiona aici, străinul venit in Romania pare ca lasă ceva din inima lui aici; există ceva în atmosfera aceasta care îl acordă irezistibil la tot ce a văzut, simțit, și auzit.

Domnul  Hoppe a surprins această atmosferă; acestea toate va fi găsite în fiecare dintre fotografiile sale, pe care sunt sigura că nimeni nu le va privi numai o singură dată și apoi sa le puna deoparte. . . .

Există un proverb românesc vechi, care declară: “.Cel care bea o data din apa Dambovitei, va vini să bea din nou.”

Mulți au considerat deja ca aceasta este adevărat, cred!”

***

Mai jos, inserez cateva dintre picturile cu flori, realizate de Regina Maria a Romaniei in perioada 1924-1935:

Leave a comment »

Sfintirea unei racle cu moaste de sfinti purtand icoane-simbol pentru lupta romanilor impotriva regimului comunist ateu, de catre Mitropolitul Ardealului

Ieri, a doua zi de Craciun, 26 decembrie 2014, intre activitatile IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, am remarcat sfintirea unei racle unde se păstrează fragmente din moaştele a peste 90 de sfinţi  – la Biserica “Sfântul Nicolae” din Moeciu de Jos,  Protopopiatul Bran-Zărneşti, jud. Brasov. In fapt nu sfintirea in sine este remarcabila, ci infatisarea corpului raclei! Au fost prezenti alaturi, protopopul de Bran-Zărneşti, parohul bisericii din Moeciu de Jos, Pr. Gheorghe Colţea, şi alti preoti din parohiile ţinutului Bran.

Ceea ce mi-a atras atentia in fotografiile de la eveniment (preluate mai jos de pe site-ul Mitropoliei Ardealului) este infatisarea exterioara a raclei metalice: ea este sub forma unei biserici, iar pe doua dintre laturile bisericii-racla, laturi vizibile in fotografii, se gasesc doua icoane deosebite: una este Maica Domnului cu Sfântul ei Acoperământ întins peste toţi fiii ei care l-au mărturisit pe Hristos în temniţele comuniste (foto separat, mai jos)  iar cea de a doua este o reprezentare iconografica a Sfantului Ardealului, inca necanonizat, Parintele Arsenie Boca.

 

moeciu de jos1

moeciu de jos2

icoana800

 

Maica Domnului cu fiii ei care l-au mărturisit pe Hristos în temniţele comuniste din Romania este o icoana care in originalul ei strajuieste osuarul de la Schitul Inaltarea Sfintei Cruci din Aiud, locas ridicat la indemnul si la dorinta expresa a Parintelui Justin Parvu; locasul a fost construit pe “Rapa Robilor”, in amintirea martirilor omorati in temuta inchisoare din Aiud in vremea comunistilor.

Legatura pe care Parintele Arsenie Boca a avut-o cu tinutul Branului este destul de putin cunoscuta, inca. Sfantului Ardealului a avut insa o inraurire puternica si speciala aspra familiei regale a Romaniei, in speta asupra Principesei Ileana – fiica mezina a Reginei Maria a Romaniei si pastratoarea traditiei la Bran. Principesa Ileana a deprins rugaciunea inimii de la Parintele Arsenie Boca si tot ea a invitat pe Parintele Arsenie la Bran la sfintirea capelei “Inima Reginei” unde avea sa aduca inima mamei sale de la Balcic, in 1947 (cititi aici). Parintele Arsenie a fost iubit si cinstit in toata zona Brasovului si Sibiului, atat in perioada anilor cand a slujit la Manastirea Sambata (Sambata de Sus este si localitatea de nastere si a Mitropolitului Ardealului!) – respectiv 1940-1948, dar si cand a slujit mai apoi la Manastirea Prislop – anii 1948-1959. De altfel,  IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului a afirmat la inceputul anului 2014, intre altele: “Eu pot să fac această mărturisire, că aș fi cel mai fericit om din lume, membru al Sfântului Sinod, cu atât mai mult că l-am cunoscut pe părintele, să pot să semnez și eu pe actul de canonizare.” (cititi aici)

Cinste realizatorilor si sfintitorilor raclei de la Moeciu de Jos in acest decembrie 2014!

Leave a comment »