anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Sf. Ierarh Nicolae

Icoana Sfantului Nicolae (cca. 1950) – lucrare a iconarului calugarit Ivan (Irineu) Protcenco, in Paraclisul Manastirii Sihastria din jud. Neamt:

DSC06195

Advertisements
Leave a comment »

In suflet…insufletire… tinereasca la Sibiu, 6 iunie 2015, Catedrala mitropolitana ortodoxa

11061245_893866450655463_7873569392141844186_n

Leave a comment »

Profilul lui Iisus din “arhiva cezarilor” – in doua traduceri ale unei aceleaisi scrisori originale…

Documentul-scrisoare de mai jos, s-a găsit in jurul anului 1865 într-o bibliotecă particulară din Anglia. A fost publicat în anul 1885 în revista bulgară „NOVA SVETLANA IZDROVERSLOVIE”. Traducerea de mai jos seamana izbitor cu o scriere apartinand Parintelui Arsenie Boca, probabil o traducere paralela, scriere ce apare in cartea “Din invataturile Parintelui Arsenie Boca. Rostul incercarilor” (– ingrijita de Ieromonahul Teognost si publicata de Editura “Credinta Stramoseasca“, Iasi, 2013). Redau ambele variante, pentru deosebita lor valoare:

VARIANTA 1:

Majestăţii voastre şi stimatului Senat al Romei, din partea senatorului Lentulus, guvernatorul Iudeii, salutare!
Am aflat că doriţi să ştiţi ceea ce vă voi comunica prin această scrisoare.
Trăieşte aici un Om care Se bucură de o mare reputaţie, un Om virtuos care se numeşte IISUHRISTOSPoporul spune că este un Profet al adevărului, iar ucenicii Lui susţin că ar fi chiar Fiul lui Dumnezeu, adică Fiul Celui care a creat cerurile şi pământul şi tot ce a existat sau va exista vreodată. Şi în adevăr, o, împărate, în fiecare zi se aude despre minunile săvârşite de acest IISUS HRISTOS. Prin unul şi singurul Său Cuvânt, El dă sănătate bolnavilor şi viaţă morţilor. E de statură mijlocie şi de o frumuseţe uimitoare. Privirea Lui este atât de măreă îninspiră respect în toţi cei ce Îl privesc şi care se văd siliţi să-L iubească şi să se teamă de El. Părul Lui are culoarea alunii coapte şi îi cade până pe umeri; i se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul nazaritenilor. Fruntea Lui este lată şi exprimă inocenţă şi linişte. Nici o pată sau zbârcitură nu se vede pe faţa Lui rumenă. Nasul şi gura Lui nu arată nici un defect care să dea loc vreunei critici logice; iar barba Lui deasă este la fel ca părul, lungă şi este despărţită în două prin mijloc. Privirea Lui este măreaţă şi senină şi are ochii strălucitori. Lumina pe care o radiază faţa Sa este ca lumina soarelui, aşa că e imposibil ca cineva s-o privească prea mult. Această strălucire ciudată inspiră teamă. Când povăţuieşte însă pe cineva o facplângând şi prin felul de a fi atrage respectul şi iubirea celor ce-L ascultă. Se spune că n-ar fi râs niciodată, dar că ochii Lui sunt veşnic plini de lacrimi şi că iese foarte rar printre oameni. Cât despre învăţătura Sa, atrage atenţia întregului Ierusalim. Cunoaşte perfect toate ştiinţele, ră să fi studiat vreuna. Cătoreşte desculţ şi cu capul descoperit. Se spune că până acum nu s-a mai văzut un asemenea om prin locurile acestea. Mulţi iudei spun că este Dumnezeu, în timp ce alţii sunt împotriva Lui şi sunt de părere că este împotriva legilor majestăţii voastre. În ce mă priveşte, eu sunt revoltat împotriva acestor iudei pizmi, deoarece Omul acesta nu a cauzat niciodată vreo nemulţumire cuiva. 

Dacă majestatea voastră doreşte să-L vadă, precum mi-aţi scris mai înainte, faceţi-mi cunoscut şi vi-L voi trimite imediat, căci sunt gata să îndeplinesc cu smerenie şi supunere tot ceea ce-mi veţi porunci.”
Scrisă la Ierusalim, Crugal X, luna IX-a. Al majestăţii voastre prea smerit şi supus servitorPublius Lentulus, guvernatorul Iudeii.”
***
ic 2 AB

Potretul lui Iisus, pe cerul de deasupra Muntilor Fagaras / se vede si “Fereastra Sambetei” – realizat de Parintele Arsenie Boca, posibil inspirat tocmai de aceasta descriere din scrisoare… Pictura a fost daruita muncitorului Nicolae Streza din Fagaras in anii 1960, cand Parintele Arsenie se gasea la Bucuresti…

 VARIANTA 2:
transcrisa (tradusa?) de Parintele Arsenie Boca in perioada 1944-1946 la Sambata, cu titlul: “Guvernatorul din Iudeea, Publius Lentulus, catre Cezarul Roman
“Am inteles, Cezare, ca ai dorit sa stii despre barbatul plin de virtute, cu numele Iisus Hristos. Este de statura mijlocie, fata lui e plina de bunatate si tradeaza o demnitate inaltatoare; astfel, privind la El te cuprind fara sa vrei simtaminte de teama, dar si de iubire. Parul lui pana la urechi are culoarea nucilor mai coapte si de acolo pana la umeri este de culoare deschisa, blonda, stralucitoare. Il poarta dupa datina nazarinenilor, cu carare la mijloc. Frunte neteda, fata fara incretituri si pete, barba de culoarea parului capului, creata dar nu prea lunga si impartita la mijloc. Privirea este serioasa si are puterea razelor soarelui. Nimeni nu-L poate privi drept in ochi. Daca mustra, inspira frica, iar imediat ce a mustrat plange. Desi e strict e si amical. Se zice ca nimeni nu L-a vazut razand vreodata, adeseori insa plange. Mainile si bratele sunt frumoase. Toti afla petrecere frumoasa cu el si interesanta. Rar il vezi in public, dar daca Se prezinta undeva, Se arata foarte modest. Are o tinuta foarte frumoasa si maiestoasa. Mama Sa este cea mai frumoasa femeie din acele parti. Desi n-a studiat niciodata, cu toate acestea cunoaste toate stiintele. El umbla descult si fara acoperamant pe cap. Multi rad daca-L vad in departare, dar indata ce vin in apropierea Lui tremura si totodata il admira. Se zice ca in aceste parti nu s-a vazut niciodata un asemenea barbat. El niciodata nu este multumit ci cauta sa indestuleze pe fiecare.”
Ierusalim, ziua a saptea, luna unsprezece. Publius Lentulus, Guvernator al Iudeii.
***
Cele mai multe reprezentari iconografice realizate de Parintele Arsenie Boca corespund foarte bine acestei descrieri faciale a lui Iisus Hristos! Vedeti mai jos ai alte cateva exemple, din biserica pictata de Parintele in tempera, in satul Draganescu de langa Bucuresti:
1 Comment »

Preluare Ziaristi Online: “Scrisoarea unei românce creştin-ortodoxe către Remus Cernea: Declaraţie de dragoste”

DSC07572 DSC07568

 

 

 

 

 

 

 

Fotografiile de mai sus sunt preluate de pe postul B1TV de la o emisiune din seara zilei de 31 ianuarie 2015, cand a avut loc o dezbatere pe tema orei de religie din scoli, in care Florian Bichir (foto sus) -jurnalist, doctor in teologie si cercetator CNSAS si Liana Stanciu (foto jos) – presedinte APOR (Asociatia Părintilor pentru ora de religie) au intrat in dialog telefonic cu Remus Cernea – activist român împotriva discriminării bazate pe credință sau religie, partizan al separării dintre Biserică și Stat, fondatorul asociației umaniste și seculariste Solidaritatea pentru libertatea de conștiință si unul din initiatorii principali ai scoaterii disciplinei “Religie” din scoli, ca disciplina din lista celor obligatorii.

***

Mai jos – preluare integrala de pe Ziaristi Online de astazi, 27 februarie 2015, a unei scrisori catre Remus Cernea (cu multumiri, jurnalistului Victor Roncea!):

Draga frate Remus,

V-am urmarit la emisiunea “Jocuri de putere” pe 26 feb. 2015. Ati spus atunci ca ati primit amenintari din partea celor care nu sunt de acord cu dvs si ati lasat sa se inteleaga ca aceastea veneau din partea unor crestini. Va inselati, cei care v-au trimis astfel de mesaje nu pot fi crestini pentru ca Biserica invata: “sa nu scoti sabia”, “sa iubesti pe aproapele tau”, “sa iubesti pe vrajmasul tau“. Cei care v-au trimis astfel de amenintari poate ca nu au trecut pe la ora de religie sau sunt oameni care au alte interese. Asa suna o rugaciune ortodoxa: “Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii…”

Va rog, atunci cand mai vorbiti la TV despre acest subiect, sa mentionati ca primiti si mesaje care nu va incrimineaza, nu va jignesc, nu folosesc un limbaj inadecvat. Acesta e un astfel de mesaj! SUNT CRESTIN ORTODOX SI VA TRANSMIT CA VA IUBESC ca pe aproapele meu despre care Biserica (si nu educatia ATEISTA pe care am primit-o in scolile STATULUI Roman Comunist) m-a invatat sa-l iubesc ca pe mine insumi indiferent de religia lui, etnia lui etc.

Nu impartasesc punctul dvs de vedere, dar totusi “va iubesc”. Si impreuna cu mine multi, multi ortodocsi care va pomenesc in rugaciunile lor cele mai simple si mai sincere (nimic “ritualic” asa cum nu v-ar placea dvs), draga frate Remus, ca Dumnezeu sa va milueasca. Si stiti de ce? Pentru ca multi dintre noi ne regasim in dvs. Ati vorbit chiar frumos despre Isus Hristos aseara in emisiune, pe cand noi, cei astazi ortodocsi practicanti, candva ATEISITII educati la scolile STATULUI comunist atoatestiutor, de parinti si bunici atei, am avut perioada noastra in care l-am calcat in picioare pe Hristos, l-am urat pe Hristos si orice era legat de Dumnezeu; recunoastem, ascultandu-va, o stare prin care am trecut. Poate si doamnele din emisiunea de aseara au trecut print-o astfel de perioada. L-am citit si noi pe Nietzsche in liceu si am zis “ASTA ESTE!” Am fost fericiti atunci? Nicidecum. Suntem fericiti acum? DA. Ce s-a intamplat, numai sufletul fiecaruia poate sti si nu se poate povesti. Am simtim ca Hritos cel prigonit de noi ne-a luat in brate. Si totul s-a schimbat, de nedescris in cuvinte oricat de bun manuitor al cuvintelor ai fi (poate pr Nicolae Steinhardt sa fi reusit sa exprime aceasta in numele multor convertiti)!

Asa ca, draga frate Remus, de aceea TE IUBIM, pentru ca multi dintre noi canvda, cu aceeasi vehementa ca a dumneavoastra, l-am urat sau ignorat pe Hristos, si impreuna cu El pe toti cei “prostiti” de preoti si de religie (“opiumul” poporului cum ne invatau comunistii). Ne regasim, cu lacrimi, pe noi insine in urma cu ceva ani, in postura dumneavaoastra de acum. Iar asta inseamna pentru noi o intoarcere la pocainta (mai ales acum la inceputul Postului Mare) pe care dvs o faceti posibila in aceste zile mai mult decat o slujba lunga la biserica! Ne sunteti de mare ajutor noua ortodocsilor!

Si stiti, draga frate Remus, cred ca sunteti de mare ajutor intregii BISERICI! Multi mitropoliti au spus asta preotilor si credinciosilor, au vorbit in termeni foarte frumosi de dvs. E foarte bine ca ne vorbiti de lucruri care nu ne plac, e un motiv si un moment pentru a ne hotara de partea cui suntem si cum suntem gata sa ne marturisim credinta. Felicitari! Nu am auzit ca vreun episcop sau preot sa aiba o putere asa de mare ca a dvs, ca printr-un discurs sa trezeasca constiintele si sa se poata fiecare analiza, sa vada ….unde se plaseaza! Ne spun asta preotii macar in fiecare post, dar fara prea mare efect, cand iesim din biserica am si uitat sa mai facem analiza. Acum, datorita dvs, multi crestini au primit un imbold deosebit de puternic pentru a-si analiza sincer pozitia pe care o au fata de Biserica din care fac parte.

Aveti insa grija, poporul aceasta roman – “caruta de tarani care a tinut in sah imperii” (Petre Tutea) – este imprevizibil. Nu am auzit niciodata asa de des ca in discutii legate de ora de religie, printre cunoscuti si necunoscuti, oameni simpli sau intelectuali, sintagma: “Pai, daca Europa ne vrea atei, nu e mai bine cu Rusia?” E periculoasa asocierea pe care o fac acum oamenii UE=ATEISM. Parca era vorba in UE de respectarea identitatii fiecarei natiuni, impreuna intr-o mare diversitate NU UNIFORMITATE (asta am trait in timpul comunismului, nu mai vrem). Daca ati iesit in strada impotriva comunismului (cum ati spus in emisiune), inseamna ca stiti ca in ’89 tinerii aceea educati de un sistem de invatamant ATEU, cu ore de … nu se numeau ETICA pe atunci (cred ca aveau alta denumire dar era obligatorie la toate gradele de invatamant formarea conceptiei de materialism dialectic, marxism-leninism etc asa cum considera statul de atunci ca e bine, etic si moral), ei bine, tinerii acestia care trebuiau sa fie “OAMENII NOI AI STATULUI LAIC COMUNIST” au spus in cor TATAL NOSTRU la Timisoara cand Ceausesc era inca la putere! Va intreb pe dvs, la ce a folosit educatia aceasta “etica” ateista timp de 45 de ani, la ce a folosit indoctrinarea “LAICA” de care toti a trebuit sa ascutam sub teroare? Nu e nevoie sa facem experimente, stim exact care a fost efectul unei educatii ATEISTE timp de 45 de ani in scolile din Romania. De ce vrem sa repetam experimentul?

Ganduri bune, frati dragi si nu aveti teama, Dumnezeu ne iubeste si ceea ce pare a fi rau sau neportivit, intoarce EL spre BINE!

Cu dragoste crestineasca,

Clara Rapan, cetatean roman care nu a beneficiat de ora de religie in scoala

27 feb 2015<PS. Am inteles din cuvintele dvs ca sunteti foarte afectat de impactul psihologic pe care un “dracusor” desenat stangaci pe tabla de un profesor de religie netalentat, l-ar putea avea asupra unui copilas de cativa ani. Vreau sa va linistesc in aceasta privinta: monstrii din desenele animate si din filmele fantastice pentru copii sunt mult mai infricosatori (e un serial de desene animate cu “dragomonstri”, foarte urmarit de copii, sunt o familie de dracusori cu cornite, cu zambet hidos, doar ca sunt foarte colorati). Si, ca sa va demonstrez ca nu e nici o sperietura pentru copii, cautati pe internet fotografii cu copilasi/adulti veseli deghizati in dracusori prin multe scoli din Romania, pentru marea sarbatoarea Holloween. “Dracusorii” acestia nu va dau fiori cand va ganditi la impactul psihologic asupra copiilor? Nu imi amintesc sa va fi vazut la TV protestand in vreun fel.Inca ceva, daca tot dupa emisiune s-a vorbit despre vizita presedintelui la Berlin si perceptia statelor Europene asupra Romaniei, nu RELIGIA sau INTOLERANTA sau FANATISMUL RELIGIOS reprezinta problemele Romaniei. Sunt alte probleme pe care dvs ca parlamentari sunteti alesi si platiti sa le rezolvati ca fiind probleme stringente. Altfel, cheltuiti fara rezultate utile, banii platiti prin taxe de aceasta MAJORITATE ORTODOXA fara dreptul la identitate religioasa (sau cu dreptul de avea o identitate religioasa dar la care sa ajunga foarte greu si numai la cerere, sa nu aiba dreptul sa si-o exprime ca nu cumva sa influienteze pe cineva din vreo MINORITATE cu dreptul de a se exprima fara sa faca “cerere” pentru asta). Daca aveti atata dragoste pentru elevii din Romania, actionati pentru dreptul lor de a primi o educatie buna in clasa, adecvata capacitatii fiecarui copil si cu posibilitatea de a avea ca optionale materiile pe care nu le iubesc, nu le inteleg, le provaca teama si stres, o educatie de care sa fie responsabil profesorul pentru felul in care s-a facut inteles, fara ca parintii sa plateasca ore de pregatire pentru a putea trece clasa la materii imposibil de inteles pentru multi copii. Bine s-a spus in emisiune de “stresul”, “groaza”, “cosmarele” pe care nu ni le-au “oblojit” psihologii scolari cand a trebuit sa invatam o materie pe care o uram: fizica, chimia, personal adaug si filosofia, istoria religiilor de care vorbeati cu atata entuziasm, pe care le-am “studiat” si nu le-a inteles in liceu dar pe care mai tarziu am putut sa le aprofundez atat cat m-a interesat un anumit subiect. Militati pentru drepturile copiilor din familiile care nu isi trimit copiii la scoala din cauza problemelor financiare, a lipsei mijloacelor de transport sau pentru drepturile copiilor care sunt vanduti ca niste animale pentru cersetorie, prostitutie sau casatorie (intr-o anumita etnie), militati pentru copiii care renunta la un pachet de biscuiti ca sa platesca “timbru cultural” pentru auxiliarele fara de care nu se invata la scolile din Romania. Militati pentru predarea istoriei in clasele 5-8 intr-o maniera mai simpla astfel incat copii sa inteleaga ceva (deschideti un manual si vedeti cat ar trebui sa retina un copil dintr-o lectie cu multe date despre extinderea imperiului otoman, imediat alta despre Franta, intr-o maniera imposibil de sintetizat). Veti demonstra atunci ca va pasa de elevi si nu doar ca aveti un razboi personal sau de organizatie impotriva Bisericii si ati avea atunci de partea dvs pe toti crestinii ortodocsi, catolici etc. doar ca …nu veti mai putea avea “gloria” de a fi urmarit de milioane de telespectatori pentru un subiect “incitant”. Astfel de activitati se fac in anonimat, cu multe riscuri, dezamagiri, neputinte, cer mult timp, rezultatele se lasa asteptate sau nu vin niciodata…poate ca v-ar interesa totusi. Nu am auzit sa fiti implicat in ceva “palpabil” care sa schimbe viata unui singur copil elev in Romania, sa fi mers spre ex. dvs personal sa puneti umarul la constructia unei case pentru o familie saraca, cu multi copii minori. Poate faceti lucruri mari si concrete, dar despre acestea nu am auzit.
2 Comments »

A treia carte de marturii despre Parintele Arsenie Boca la Editura Cristimpuri, sub ingrijirea lui Cristian Serban – februarie 2015

In ultimii 2-3 ani constatam un puternic curent de reconstituire a biografiei si a lucrarii Sfantului Ardealului la adevarata sa dimensiune si de redare a unor marturii de data recenta, practic necunoscute, a celor in sufletul si viata carora Harul Domnului a lucrat prin intermediul staturii covarsitoare a Parintelui Arsenie Boca. In acest curent se aseaza si lucrarile recent publicate ale tanarului teolog Cristian Serban, a carui evlavie si daruire intru cuprinderea si impartasirea cunoasterilor de care s-a apropiat, am reusit sa o surprind si eu, de la un moment dat – nemijlocit. Aduc deci marturie despre harnicia si dragostea cu care Cristian Serban s-a aplecat spre alte si alte cautari cu privire la Parintele nostru drag, Arsenie Boca.

Il cautam cu infrigurare pe Parintele, in orice urma si semn ne-a lasat in urma in aceasta viata prin care a trecut. Nu ne putem opri sa nu impartasim lumii din cautarile si raspunsurile primite. Cred ca astfel simte in tot ceea ce face si Cristian Serban, care tocmai a publicat o a treia lucrare de marturii: “Parintele Arsenie Boca – Rugaciune si Har la mijloc de veac” (Ed. Cristimpuri, Bucuresti, februarie 2015).

Redau mai jos, din aceasta carte, cuvantul editorului si respectiv cuvantul introductiv semnat de IPS Serafim Joanta – Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord:

***

Slove mărturisitoare şi oameni cu haine de lumină

-CUVANTUL EDITORULUI-

COPERTA ARS 6 MICALa Editura Cristimpuri au apărut în ultimii ani două cărţi cu mărturii despre Părintele Arsenie Boca, o carte închinată scrierilor teologice ale Părintelui Arsenie Boca şi ale Părintelui Dumitru Stăniloae pe tema căsătoriei, precum şi două volume din seria ,,Părintele Arsenie Boca. Cărarea Împărăţiei şi Psaltirea lui David”.

Succesul acestor cărţi – cântărit prin reacţia pozitivă a mai multor cititori şi prin numărul mare de exemplare cerute pe piaţa de publicaţii ortodoxe – ne-a determinat să facem alte cercetări cu privire la viaţa sfântă a Preacuviosului Părinte Arsenie Boca şi astfel s-a născut o nouă carte pe care am numit-o ,,Părintele Arsenie Boca. Rugăciune şi har la mijloc de veac”, o lucrare bazată pe documente autentice şi pe articole inedite de la mijlocul veacului trecut.

Cu siguranţă, Părintele Arsenie Boca a fost un om al rugăciunii neîncetate iar în ceea ce priveşte harul preacuviosului, ne aducem aminte de cuvintele Părintelui Serafim Popescu (stareţ la Sâmbăta de Sus, după mutarea Părintelui Arsenie la Prislop) care spunea: ,,Nouă ne-a dat Dumnezeu darul cu picătura, dar Părintelui Arsenie i-a dat cu găleata”.

Fără doar şi poate, Părintele Arsenie Boca a fost una dintre cele mai importante personalităţi ale secolului al XX – lea, cel mai mare duhovnic pe care l-au avut românii, un om de cultură epocal, un teolog cu cuvânt de foc, un om care a iubit nespus neamul românesc şi credinţa ortodoxă. Înarmat cu această iubire, Părintele a înfruntat muceniceşte prigonirea permanentă, persecuţia din partea autorităţilor, dezbrăcarea de haina monahală, detenţia, arestul, anchetările, exilul.

Î.P.S. Serafim Joantă în introducerea cărţii ,,Părintele Arsenie Boca. Darul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă” sublinia că: ,,Părintele Arsenie Boca este o personalitate unică în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, care se bucură de cinstirea unui sfânt de o mulţime imensă de credincioşi înainte de a fi canonizat, cum nu s-a mai întâmplat cu niciun alt sfânt român”.

În sprijinul acestei afirmaţii vine şi această lucrare, care poate fi considerată tot o carte de mărturii. Numai că de data aceasta avem o mărturie a ,,slovelor” şi o mărturie indirectă a unor oameni cu haine de lumină, cu care Părintele Arsenie Boca a colaborat în vederea îndeplinirii misiunii sale primite de la Dumnezeu, o misiune cu profunde accente apostolice şi profetice.

,,Slovele” mărturisitoare le-am găsit în presa anilor 1940-1950, în publicaţiile culturale şi religioase ale vremii  şi vin să confirme ceea ce spunea un înţelept: ,,uneori un cuvânt valorează cât o bibliotecă întreagă”. Personalităţile portretizate în această carte de asemenea prin viaţa lor autentic creştină, prin inclinaţia isihastă, prin iubirea de Dumnezeu şi om, mărturisesc indirect despre sfinţenia ,,Sfântului Ardealului”.

Cartea de faţă vine şi cu elemente de noutate care pot pune ,,cărămizi” în alcătuirea unei biografii mai vaste a Părintelui Arsenie. Semnalăm de pildă că în anul 1938, Preacuviosul Părinte, sub semnătură semi-anonimă (V.Z.), scria o cronică pentru ,,Revista Teologică” din Sibiu cu referire la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii şi pelerinajele care se făceau ,,îndătinat” la Sâmbăta de Sus. Putem vorbi astfel de debutul publicistic al Părintelui Arsenie, care s-a produs prin intermediul articolului ,,Zi de praznic la Sâmbăta”, în luna mai a anului 1938.

Părintele Arsenie Boca şi prin prisma acestor articole inedite din anii ‘40 este prezentat şi receptat ca un om cu harisme multiple, care a dus lupte duhovniceşti pe mai multe fronturi cu puterea primită de la Dumnezeu – putere apostolică şi profetică foarte greu de contestat. Mai multe va afla cititorul din citirea atentă a lucrării de faţă, care vine să completeze panoplia bogată de scrieri cu caracter biografic dedicate ,,Sfântului Ardealului”.

Rămâne să ne rugăm aşa cum mai mulţi ierarhi ai Bisericii ne-au îndemnat ,,Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-l pe Hristos Dumnezeu să ne ierte pe noi păcătoşii”. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

***

INTRODUCEREA CARTII, semnata de IPS Serafim Joanta

“O mare bucurie mi-a umplut inima citind această nouă carte despre Părintele Arsenie. Sunt convins că toţi cei ce se vor pleca asupra ei vor simţi aceeaşi bucurie şi binecuvântare. După destăinuirea autorului, cartea de faţă vrea să încheie şi să încununeze şirul cărţilor de mărturii despre Părintele Arsenie publicate la Editura Cristimpuri. Cartea este într-adevăr una de excepţie.  Mărturiile despre Părintele Arsenie vin de data aceasta de la mari personalităţi ca Mitropolitul Nicolae Bălan, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic, Maica Teodosia (poeta Zorica Laţcu), mitropolitul Laurenţiu Streza şi sunt culese, îndeosebi din presa vremii. Ele pun în lumină chipul „ostenitorului smerit de la Sâmbăta care consideră vorba bună (în înţeles de laudă n.n.) care i se pune ca cel mai mare rău care i se poate face” (Părintele Dumitru Stăniloae). În corespondenţa cu autorul şi editorul cărţii, acesta îmi spune că se va opri aici cu mărturiile despre Părintele Arsenie. „Ne oprim, fiindcă simţim că se apropie ceva bunNoi credem că Părintele va fi totuşi canonizat”. Şi mai departe: „Aş mai vrea să ştiţi că tot ce am făcut la editură nu am făcut cu gândul la bani, dovadă stau preturile mici şi foarte mici cu care vindem cărţi, zicem noi, valoroase…”. Iată o confesiune care mişcă sufletul şi inima!

„Noi credem că Părintele va fi totuşi canonizat”. Aceasta este speranţa sutelor de mii de credincioşi care-l cinstesc pe Părintele Arsenie ca pe un sfânt, i se roagă şi se bucură de ajutorul lui în necazurile care-i împresoară! Despre puţini sfinţi canonizaţi de Biserica noastră avem atât de multe mărturii de la cei care l-au cunoscut ca despre Părintele Arsenie şi lucrarea lui în Biserică. Am citit mult din ceea ce s-a scris despre Părintele: amintiri vii, cuvinte cu valoare de Pateric rostite de el, minuni pe care le-a săvârşit (chiar dacă unele ni se par că aparţin doar imaginaţiei celor care le relatează)… Credincioşii care vorbesc despre Părintele l-au perceput fiecare în felul său. Important este că toţi au fost impresionaţi de chipul său şi s-au folosit de cuvintele sale care rămân pentru generaţiile viitoare. Mărturiile din cartea aceasta scot la iveală personalitatea Părintelui, mai cu seamă în domeniul culturii şi spiritualităţii ortodoxe. Sfinţia sa este pus aici alături de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, al cărui ucenic şi împreună ostenitor la traducerea primelor volume ale Filocaliei a fost şi de teologul şi scriitorul Nichifor Crainic, cel care a deschis calea studiului misticii şi asceticii ortodoxe în Facultăţile de teologie din Ţara noastră. Dacă cei doi mari profesori şi teologi au făcut o sinteză teologică a misticii ortodoxe – care nu poate fi depăşită -, Părintele Arsenie şi mişcarea duhovnicească iniţiată de el în jurul mânăstirii Sâmbăta au trăit pe viu mistica (duhovnicia) ortodoxă, împlinind astfel condiţia de maturitate pentru apariţia scrierilor din Filocalie în grai românesc.

Părintele Stăniloae scrie că Părintele Arsenie: „Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox” şi că „Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticii şi disciplinei răsăritene”. Iar în ce priveşte osteneala sa de traducător al Filocaliei, spune că Părintele Arsenie i-a „alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce până la capăt o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred că aşi fi săvârşit-o”. Într-adevăr Părintele Arsenie a stat mereu în preajma  traducătorului la primele patru volume din Filocalie, scriind după dictatul său, alcătuind  coperta, care va rămâne aceeaşi pentru toate cele 12 volume şi răspândind Filocalia în popor. De aceea Părintele Stăniloae îl numeşte „ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”. Tot el subliniază şi „importanţa naţională pe care o are lucrarea de la Sâmbăta împotriva flagelului avorturilor”. Se ştie că Părintele Arsenie a rămas până la sfârşitul vieţii sale pământeşti un înflăcărat apărător al vieţii, înfierând necruţător păcatul avortului şi al refuzului de a naşte copii prin diferite mijloace.

La rândul său, marele Nichifor Crainic îl numeşte pe Părintele Arsenie „pictor de suflete” după modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Tot el spune despre Părintele Arsenie că este „mentor spiritual al întregii populaţii din sutele de sate din zonele limitrofe (mânăstirii Sâmbăta n.n.) şi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării”. Iar actualul mitropolit al Ardealului, I.P.S. Laurenţiu, afirmă că Părintele Arsenie „a creat generaţii de ucenici care au dus mai departe exigenţele vieţii duhovniceşti impuse de acest mare apostol al românilor”. Acestea sunt mărturii vii despre un om care a zguduit lumea prin cuvântul şi faptele sale!

„Noi credem că Părintele va fi totuşi canonizat”. Ne putem întreba: de ce Biserica nu l-a canonizat încă pe Părintele, după atâtea mărturii şi mai ales după valul mereu crescător al evlaviei populare faţă de el? Cred că aceasta se explică prin faptul că Biserica noastră nu s-a grăbit niciodată în istoria ei să-şi canonizeze proprii sfinţi. Noi am cinstit mai degrabă pe sfinţii altor popoare, decât pe cei din neamul nostru. Sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei se plângea zicând: „Dară tocma şi din rumâni mulţi sfinţi sânt…, dară nu s-au căutat”, adică nu s-a cercetat viaţa lor. Au trecut secole până am canonizat pe unii din sfinţii noştri! Este adevărat că Ortodoxia, în general, nu canonizează sfinţi imediat după trecerea lor din viaţa aceasta. Ea aşteaptă să vadă cât de mult un sfânt intră cu timpul în conştiinţa poporului. Este deci şi o problemă de timp. În cazul Părintelui Arsenie, timpul de până acum, deşi scurt, dovedeşte cu prisosinţă că evlavia credincioşilor faţă de el este tot mai mare. Am spus şi în altă parte că Biserica nu poate decât să câştige duhovniceşte prin canonizarea Părintelui Arsenie care va fi şi mai cinstit şi mai ascultat în învăţăturile sale, toate de o actualitate uimitoare. Mai cu seamă în ce priveşte familia creştină, tot mai fragilă astăzi datorită spiritului secularizat care încearcă să o distrugă. Iar când vorbim de familie ne gândim la rolul ei fundamental pentru Biserică şi societate atunci când ea este întemeiată pe dragostea jertfelnică dintre soţi, roditoare de prunci, după voia lui Dumnezeu şi nu după planul omenesc, pe ascultarea copiilor faţă de părinţi şi pe responsabilitatea părinţilor faţă de copii. Cunosc multe familii care şi-au schimbat viaţa după citirea cuvintelor de foc ale Părintelui Arsenie.

Trecerea în rândul sfinţilor de către Patriarhia ecumenică de Constantinopol a Părinţilor Porfirie (+1991) şi Paisie (+1994), săvârşiţi din viaţă după Părintele Arsenie (+1989)  poate constitui un imbold pentru Biserica noastră de a proceda la canonizarea atât de aşteptată a acestuia. Şi nu numai a lui, ci şi a altor mari duhovnici ca: Părintele Paisie Olaru, Părintele Cleopa Ilie, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Constantin Galeriu, Părintele Ioan Iovan… şi, cu deosebire, a „sfinţilor închisorilor”.

Să ne rugăm pentru aceasta şi să ne înmulţim rugăciunea către Părintele nostru Arsenie! „Părinte Arsenie, vino în ajutorul nostru şi ne prefă lacrimile în bucurie!”.

***

Astazi, petitia “Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului” pusa in circulatie de jurnalistul Victor Roncea la ziua pomenirii adormirii Parintelui, 28 noiembrie, in anul trecut 2014, a ajuns la 6000 semnaturi.  Culegerea de semnaturi continua! Doamne ajuta!

 

 

 

Leave a comment »

O carticica de ganduri si impresii din pelerinajele la manastiri ortodoxe romanesti: de Vlad Herman

Tanarul baimarean Vlad Herman a publicat in ultimele 11 luni de zile doua carti despre Parintele Justin Parvu (“Avva Justin. Mărturii. Amintiri. Minuni“ si “Noi marturii despre Parintele Justin“), trei carti despre Parintele Arsenie Boca (“De dincolo am sa va ajut mai mult! Marturii despre Parintele Arsenie Boca”;  “Parintele Arsenie Boca mi-a schimbat viata”;  “Parintele Arsenie Boca, Grabnic ajutator – Marturii. Minuni”) si o carte despre marturisitorii mucenici ai Romaniei: “Sfintii Inchisorilor, stalpi ai Ortodoxiei si Neamului Romanesc – Marturii. Minuni“. Pe majoritatea le-am semnalat si pe acest blog.

De foarte curand (februarie 2015), la editura Ortodoxia a aparut o noua carte semnata de Vlad Herman: “Pelerinajele, poarta spre Cer – Prislop. Petru Voda, Aiud si altele“. Stiind aceasta, i-am cerut o mica nota de prezentare a acestei din urma aparitii, pe care am si primit-o si o redau aici, cu multumiri:

Am conceput această carte din dorinţa de a reaminti celor care vor citi rândurile de mai jos că înaintepelerinajele de a căuta locaţiile exotice ale lumii, ar trebui să caute şi locurile sfinte pe care Dumnezeu ni le-a lăsat şi în care sufletul se poate regăsi oricând. Sigur că asta nu înseamnă să mergem doar la mănăstiri, dar am constatat că unii dintre creştinii de astăzi au uitat complet că avem aceste mănăstiri unde ne putem reînnoi viaţa.

Am decis să scriu câteva impresii despre puţinele mănăstiri pe la care am trecut în cele trei pelerinaje realizate în anii 2011, 2013 şi 2014, în speranţa că nu neapărat ceea ce se vede contează, ci ce ceea ce simte sufletul la întâlnirea cu Dumnezeu prin intermediul slujbelor şi, desigur, a sfinţilor care veghează şi mijlocesc la Tronul Ceresc pentru noi. Aşadar, am inclus impresiile personale produse de cele ce le-am simţit şi văzut la Prislop, Petru-Vodă, Aiud, dar şi alte mănăstiri din Ardeal şi Moldova. În cazul mănăstirilor mai puţin cunoscute am adăugat şi un scurt istoric.

Am scris toate aceste impresii ca pe o simplă relatare şi nu din punct de vedere literar, lucru la care nici nu mă pricep. De altfel nici nu doresc să fiu considerat un scriitor, intenţia mea fiind, aşa cum am mai spus, să reamintesc despre comorile cele mai importante ale neamului.

Leave a comment »

Povesti de viata, povesti de suflet (VI): “Povestea cocostarcului in lacrimi…” – a tanarului fost boxer al Basarabiei, Stefan Rosca

Povestea tinerilor din Basarabia pe care incep sa-i cunosc, merge mai departe. Totul a inceput cu Sandrina H. (cititi aici sau aici). De la ea am auzit de Eugenia Buruiana (dar si de alte cazuri…), si am intrat in legatura si cu ea. Astazi, Eugenia Buruiana mi-a trimis o filmare care m-a emotionat profund. Cei care citesc acest blog, stiu cine este Eugenia (vedeti aici) – fiindca este unul dintre cazurile de tineri de dincolo de Prut pe care le urmaresc cu consecventa si care este un model de viata si de nadejde!

Baiatul din filmarea primita astazi de la Eugenia, pe nume Stefan Rosca, a fost campion de box al Republicii Moldova la juniori. Nenorocirea lui s-a intamplat voind sa ajute un cocostarc in lacrimi sa ramana in viata. Pretul a fost imens… Si el a devenit azi mai mult decat un exemplu uman – nu doar pentru tinerii care nu mai stiu ce sa faca cu viata lor, dar si pentru noi, maturii, carora micile valuri ale vietii ne par uneori ingrozitoare. Cat de multe avem de invatat de la tineri ca ei: Sandrina, Eugenia, Stefan…

iar in ultimii ani, Stefan Rosca a fost/este campion european si partcipant activ la jocurile paralimpice:

Leave a comment »

O noua vizita a membrilor familiei regale a Romaniei in Basarabia: 18-24 februarie 2015

In perioada 7-10 octombrie 2013, familia regala a Romaniei, respectiv  Principesa Margareta si Principele Radu, au facut o vizita oficiala in Republica Moldova. Unii specialisti au calificat-o atunci drept “istorica”, in orice caz, ea a fost prima vizita pe care mostenitoarea coroanei Romaniei, Principesa Margareta, a facut-o in Basarabia. Am scris si eu despre aceasta putin, la momentul respectiv (legatura – aici).

Dupa alte vizite, in special ale Primarului Chisinaului, Dorin Chirtoaca la Bucuresti, ulterioare lui octombrie 2013 – la invitatia familiei regale a Romaniei, iata ca de curand, la 18 februarie 2015, a inceput prima vizită a Principelui Nicolae (nepotul Regelui Mihai al Romaniei)  în Republica Moldova. Principele Nicolae a avut programate vizite în orașele Orhei, Bălți, Soroca și Chişinău.

DSC06884

 

Astazi 23 februarie 2015, s-a alaturat in vizita la Chisinau si Principele Radu al Romaniei, pentru o deplasare de două zile. Principele Radu a fost primit de prim-ministrul Republicii Moldova la sediul Guvernului, iar ulterior Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, fiind insotit si de Principele Nicolae. Președintele Parlamentului a multumit pentru  sprijinul umanitar, social, cultural și diplomatic oferit de Casa Regală a României de-a lungul anilor.  ”Urmează să stabilim unele acțiuni comune pentru a ajuta Republica Moldova mai ales pe dimensiunea externă, pentru a realiza agenda europeană și de asociere, a apropia țara noastră de UE. Nu există nicio schimbare în percepția politică de la Chișinău referitor la integrarea europeană și agenda de asociere”, a menționat Andrian Candu – presedintele parlamentului basarabean. Principii romani au depus apoi o coroană de flori la bustul poetului Grigore Vieru din Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt”.  A urmat o  întrevedere a membrilor familiei regale a Romaniei cu primarul  Chișinăului, Dorin Chirtoacă. În cadrul întrevederii, Principele Radu a menţionat că vizita lor în Moldova are o mare semnificaţie, „având scopul să închidă un cerc care a fost rupt cu mai mulţi ani în urmă, în condiţiile când Regele a vizitat ultima dată Moldova în anul 1942″ si a multumit primarului Chişinăului pentru faptul că a reprezentat de mai multe ori Republica Moldova la Bucureşti, la evenimentele care s-au desfăşurat sub coordonarea Coroanei Regale. Reprezentanţii Casei Regale Române şi-au exprimat intenţia de a lansa la Chişinău mai multe proiecte, mai ales de caritate: „Să facem împreună un calendar al anului şi să aducem tradiţiile care sunt la acele date. Mă gândesc şi la anumite misiuni economice”-Principele Radu. A urmat si o vizita la Academia de Științe a Moldovei, unde membrii familiei regale au fost intampinati de Președintele Academiei de Științe si de membrii conducerii Academiei.

Pentru maine, 24 februarie 2015, sunt stabilite vizite la Academia Militară “Alexandru cel Bun” și Comitetul Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova,  întâlniri cu Î.P.S. Vladimir – Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, cu Î.P.S. Petru- Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor,  întrevederi cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Republica Moldova, ai Corpului Diplomatic și cu personalități ale societății civile.

 

 

 

Leave a comment »

Parintele Arsenie Boca: “Pentru pace” – o scriere din septembrie 1950

DSC07700

Parintele Arsenie Boca in gradina Manastirii de la Sambata (aranjata de dumnealui) – in 1946.  Sursa: Fond documentar Manastirea Sambata – Parintele Serafim Popescu/Arhimandrit Teofil Paraian

 

DSC07702

Parintele Arsenie Boca, Parintele Dumitru Staniloae si alti monahi in fata Staretiei Manastirii de la Samabata in 1946. Sursa: Fond documentar Manastirea Sambata – Parintele Serafim Popescu/Arhimandrit Teofil Paraian

Scrierea de mai jos, cu titlul “Pentru pace” a aparut intr-o carte-culegere de texte care reproduce un caiet de scrieri care s-a aflat de-a lungul anilor in custodia Manastirii Sambata – initial apartinand Parintelui Serafim Popescu, prieten de o viata al Parintelui Arsenie Boca, si fost staret al Manastirii Sambata (in perioada 1949-1955), imediat dupa mutarea fortuita la Prislop a Parintelui Arsenie, si ulterior trecut in custodia Parintelui Teofil Paraian. Cel din urma a furnizat materialul documentar spre publicare, astfel incat el a aparut in cartea “Din invataturile Parintelui Arsenie Boca.  Rostul incercarilor” – ingrijita de Ieromonahul Teognost si publicata de Editura “Credinta Stramoseasca“, Iasi, 2013.

 PENTRU PACE – O SCRIERE A PARINTELUI ARSENIE BOCA (1950)

Zilele acestea intre 9 si 12 Septembrie a.c. are loc ‘Congresul comitetelor de lupta pentru pace din R.P.R.’. Acest congres e o dezvoltare a apelului de la Stockholm, apel pentru pace lansat in lumea intreaga, pentru interzicerea armei atomice.

Cu acest prilej, din punct de vedere crestin, putem adauga urmatoarele:

1. Ca Biserica de rasarit totdeauna s-a rugat, in Liturghiile ei, ‘pentru pacea a toata lumea’. Insasi Liturghia se savarseste pentru pacea lumii, pentru pacea Bisericii, iar pentru Stapanirile constituite, oricare ar fi ele, preotii se roaga: ‘Da-le, Doamne, pasnica domnie, ca si noi, intru linistea lor, viata lina si fara de cearta sa vietuim’ (Rugaciune din Axion).

2. Ca Biserica Ortodoxa a considerat razboiul o crima. Si ca atare unul dintre marile pacate ale societatii omenesti. Simpla dorinta a razboiului e o cadere din crestinism, caci, cel ce se nadajduieste in razboi, se nadajduieste pe rezultatele mortii; – o nadjede a vietii in moarte; – o deznadejde; – o absurditate; – un pacat.

Cum mai poate ramane cineva crestin cand crede ca-si poate cruta viata, dorind moartea altuia? Cei ce doresc razboiul sunt deja niste invinsi ai mortii. Razboaiele nu au rezolvat niciodata problema suferintei omenesti; dimpotriva, totdeauna au marit-o.

Razboaiele sunt zvarcolirile de moarte ale pacatului de tot felul, intre oameni. Scriptura spune ca moartea este plata pacatului. Raul, pe sine si prin sine insusi se distruge. Iesiti, deci, din credinta desarta in razboaie!

Cei ce cred in razboaie, cred in stiinta lor desarta care a ajuns la nebunia cea mai de pe urma, care acum e in stare sa aduca adevarate catastrofe pe capul societatii omenesti. Aceasta e arma atomica. […] Zdruncinarea echilibrului materiei si transformarea ei fulgeratoare in fenomene atomice, cum a fost aceasta la obarsia lumii, e o indrazneala a stiintei de o nebunie fara seaman. Si e nebunie fiindca ucide oamenii si poate ca, pana la urma, pune si chibrit la lumea aceasta.

N-as vorbi lucrurile acestea, de aici, daca n-am avea in Scriptura atragerea profetica aminte despre aceasta isprava moderna a stiintei. Scriptura vede pur si simplu arderea lumii. ‘Ziua Domnului va veni ca un fur. Atunci cerurile pieri-vor cu vuiet mare; stihiile (elementele chimice ale stiintei) arzand, se vor desface si pamantul si lucrurile de pe el de istov (fulgerator) vor arde, se vor mistui’ (II Petru 3, 10-12).

Preocuparea aceasta a stiintei de a provoca materia lumii la o explozie atomica, isi are semnificatia ei religioasa. Oamenii de pace din intreaga lume vor sa preintampine o catastrofa a pamantului. Si constiinta noastra de crestin o refuza. Asta-i situatia. Deci cei ce sapa, cu stiinta lor criminala, groapa oamenilor, nu vor cadea si ei intr-insa?

Noi trebuie sa refuzam aceasta constiinta de gropari! Constiinta noastra de crestini o refuza. In constiinta noastra de crestini nu vrem sa sapam mormantul nimanui. Noi suntem pe punctul de vedere al lui Dumnezeu, care nu vrea moartea pacatosului, ci indreptarea lui.

Noi, crestinii, propunem lumii intregi ‘Pacea lui Hristos!’ – Pacea care covarseste mintea. Pacea Imparatului Pacii – Hristos! Iar fiindca ‘lumea’ nu vrea sa fie pe Pacea lui Hristos ci pe ‘pacea ei’ – de aceea are razboaie. Razboaiele au zbuciumat intotdeauna viata omeneasca.

Unul dintre rosturile pentru care Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau in lume a fost si acesta, sa pacifice oamenii. Chiar cantarea Ingerilor, la Nasterea lui Iisus, avea cuvintele ‘Marire intru cei de Sus lui Dumnezeu si pe pamant pace!’

Din aceste cuvinte e limpede: ca pacea pe pamant e in functie (in legatura) de marirea care I se da sau I se refuza lui Dumnezeu.

Dumnezeu a dat multe lucruri oamenilor, dar trei lucruri nu le-a dat in intregime. Acestea sunt: Viata, Adevarul si Pacea.

Toata istoria oamenilor pe pamant dovedeste ca singuri, cu de la ei putere, nu-si pot asigura nici Viata, de vreme ce e mereu pandita de moarte – nu-si pot asigura nici Adevarul, si, tot asa – nu-si pot asigura singuri nici Pacea.

Dar le au oricand, cand oamenii sunt pe pace cu Dumnezeu, fiindca Dumnezeu este si Adevarul si Viata si Pacea. Iata cuvintele de temelie pentru pace. Pe alta temelie decat Hristos, nu ramane nimic statornic in lume.

Rugamu-ne Tie, Imparate al Pacii, salasluieste-Te in constiinta societatii omenesti, ca nu vedem alta intemeiere a Imparatiei Pacii, decat pe Tine.

Leave a comment »

“Scrisoarea de dor” a Maicii Ecaterina Fermo către Părintele Justin Parvu…

Jurnalul convertirii duhovnicesti a actritei Monica Fermo, devenita Maica Ecaterina, pe care l-am citit cu sufletul la gura si cutremurata pana in strafunduri – in prima lui editie cu cativa ani in urma, a fost cartea mea de capatai in ceea ce priveste retrospectiva interioara proprie. Citirea acelei carti a fost momentul fundamental din viata mea, din care totul s-a schimbat! Recomand deci acea carte (de curand aparuta in a doua editie) cu cea mai desavarsita caldura, fiindca iata, Maica Ecaterina este exemplul viu si traitor al unei uriase convertiri in viata, care continua pe Cale… Titlul cartii:”Talita Kumi: Inviind pe drumul Damascului“.

Citesc astazi cu infiorare si bucurie “Scrisoare de dor către Părintele Justin, de la pământ la cer“, pe care Maica Ecaterina o adresa in vara lui 2014 Parintelui trecut Dincolo de un an de zile… Si dorind sa impartasesc aceasta stare cu cititorii mei, o reproduc in integralitate mai jos, multumind Maicii Ecaterina. Si v-as mai bucura cu ceva, spunandu-va ca Maica Ecaterina merge adesea la Manastirea Petru Voda si Paltin, de drag si de dor de Parintele Justin. Daca doriti, vizionati o filmare foarte recenta (decembrie 2014/ianuarie 2015), cu Maica Ecaterina, pusa la dispozitie noua de scriitorul Marius Ianus – sufletul taberei de creatie de la Petru Voda din iarna aceasta (vizionati aici).

***

Scrisoarea de dor:

DSC02136“Părintele meu drag şi sfânt…de ce este aşa de mare distanţa între Cerul sfânt şi pământ?

De ce nu pot primi ca odinioară Pacea lui Hristos, ca atunci când îmi plecam capul şi cu o glumă şi o binecuvântare sfântă îmi ridicai „lanţul cel greu al păcatelor”? Simţeam atunci, că fără vorbe prea multe ai înţeles iadul din sufletul meu şi cu puterea şi dragostea lui Hristos mă vindecai şi îmi dădeai şi arvuna –Bucurie sfântă şi putere de luptă …                                  

Acum mă lupt …dar nu cu patimi şi păcate, ci cu DORUL. Mi-e dor de spovedaniile şi discuţiile extrem de folositoare de după; mi-e dor de harul smereniei de care se umplea chilia mea după acele spovedanii. Dar mai ales a început să-mi fie frică, de fapt mai mult spaimă, căci văd aproape zilnic împlinindu-se multe din prorociile şi vorbele pline de duh pe care le spuneai neamului român …Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor! Da, părinte! Smerenia e cheia şi taina cu care am putea învinge duhul lumii acesteia …şi tocmai asta ne lipseşte.

O altă vorbă de duh pe care ne-ai lăsat-o ca un testament, mă zdrobeşte efectiv, punându-mi în faţă crudul adevăr din cauza căruia suferim toţi… Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare.

Dar cum să nu ne temem când în lumea aceasta care s-a transformat într-un iad, aflam zilnic ştiri înspăimântătoare ca aceasta: „Un singur vecin ar putea ÎNVINGE România în cazul unui RĂZBOI. Clasamentul mondial al FORŢELOR ARMATE. Cine sunt musculoşii planetei şi unde se plasează ţara noastră”. Sau: „Ţările vecine Ucrainei se pregătesc de război civil la Kiev. Asul din mâneca Rusiei şi trei scenarii de final”.  

La astfel de ştiri bulversante, poporul român pentru care, părinte sfânt, ai sacrificat tot timpul vieţii aici pe pământ, e alarmat şi confuz, e speriat şi contrariat – şi atunci întreabă aşa-zişii cunoscători şi analişti istorici şi politici. Iată ce răspuns primim de la Mircea Cosa – unul din experţi – la întrebarea: Ce vom face noi, românii, în caz de război cu Rusia?

„Ce vom face noi? Ne temem că vor venii ruşii peste noi, dar ne mai liniştim că ne vor apăra americanii! Slavă Domnului că americanii au venit şi ne vor apăra, dar să nu uităm că ruşii sunt deja în România cu Lukoil, cu Aluminium Slatina şi cu alte multe firme ascunse în societăţi ungureşti, cipriote, austriece, etc. De aceşti ruşi cine ne apără când noi nu avem arma capitalului românesc şi nici americanii nu prea investesc la noi”?!     

Of, părinte sfânt, mi-e dor de cuvintele sfinte cu care rezolvai şi responsabilizai poporul român în astfel de situaţii… pentru că repetai mereu că: În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Sunt convinsă că şi acum, din Împărăţia Cerurilor, ne trimiţi sfaturi şi ajutor… dar e aşa de mare prăpastia între noi şi sfinţi, încât nu numai că nu înţelegem ce ne spun prin îngerii păzitori, dar nici nu mai tresărim în suflet cu lacrimi de pocăinţă şi dorinţa de mângâiere sfântă. Suntem goi şi reci ca nişte pietre. Părinte, ajută-ne! Avem nevoie mai mult ca oricând să ne adunăm în jurul preoţilor şi vlădicilor din această ţară. Dar cum să o facem?! Tocmai acum când întreaga ortodoxie este înlănţuită de forţele ecumenismului apostat.

Cred că tot Cerul s-a clătinat în zilele de 24 şi 26 mai anul acesta când a avut loc la Ierusalim o „întâlnire istorică” între patriarhul ecumenic al Constantinopolului –Bartolomeu, şi Papa Francisc al Romei, care prin întâlnirea lor au vrut să marcheze 50 de ani de când predecesorii lor, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras s-au întâlnit la Ierusalim, între 4 şi 6 ianuarie 1964, ridicând ulterior anatemele, ce au stat la mijloc între cele două Biserici, de-a lungul secolelor.

Dar întâlnirea nu s-a terminat aşa, ci au reuşit performanţa satanică de a participa la o slujbă ecumenistă în Sfântul Mormânt, după care au semnat şi o declaraţie comună unde, în final, cei doi patriarhi ortodocşi (al Ierusalimului şi al Constantinopolului) împreună cu Papa au declarat, nici mai mult, nici mai puţin, că „aşteaptă cu nerăbdare ziua în care,în sfârşit se vor împărtăşi împreună din Cina euharistică”. Şi au şi întărit această idee spunând că „împărtăşirea din acelaşi Potir este dorinţa şi scopul nostru”.

Părinte sfinte, nu există durere mai mare pentru sufletele noastre ortodoxe, decât această ultimă cădere din care nimeni şi nimic nu ne va putea salva. De aceea am îndrăznit să-ţi tulbur liniştea divină cu scrisoarea mea de dor, pentru că ţin minte că atunci când un om sau un grup de oameni, sau chiar ţara întreagă erau în tulburare sau incertitudine, primeam pe loc răspuns divin şi ajutorul tău nesperat cu rezolvarea minunată a situaţiilor.

Te rugăm şi acum, părinte sfinte, coboară-ţi privirea către fiii tăi duhovniceşti care au mare nevoie măcar să înţeleagă în ce moment istoric suntem. Cum să trăim, în ce fel să ne pregătim sufleteşte ca să atragem mila lui Dumnezeu? Chiar dacă noi, generaţia asta, nu doar că nu mai facem nimic în comparaţie cu creştinii primelor secole, ba chiar Îl hulim şi Îl dispreţuim pe Dumnezeu prin păcatele noastre.

Spun Sfinţii Părinţi că pe copiii Săi Dumnezeu nu-i va părăsi. Mijloceşte, Părinte sfinte, pentru toţi care am crezut în mântuire prin rugăciunile şi binecuvântările tale. Scriam mai devreme că mi-e tare dor de pacea şi sfinţenia din chilia mea în urma spovedaniilor – parcă ar fi fost ieri!

Dar cu spaimă în suflet îmi aduc aminte de ultimele cuvinte lăsate ca testament: „mai sunt 12 luni şi vine urgia”! Cum să păstrăm liniştea şi pacea sfântă pe care ne-ai răspândit-o peste toţi care am crezut în tine şi în acelaşi timp să primim cu bucurie URGIA de care ne-ai avertizat? DA, CU BUCURIE! Pentru că aşa ai trăit anii din puşcărie, chinurile, bătăile, foamea şi mai ales înjosirea sufletească de la comuniştii hulitori de Hristos. Dar aşa ai trăit, spre uimirea noastră, ca un martir până în ultimele clipe de viaţă pământească, sfâşiat şi însângerat de boală, dar cu seninătatea şi bucuria ce a fost prezentă în vieţile tuturor sfinţilor.

Nu îndrăznim să ne ridicăm până la acest nivel de iubire totală pentru Dumnezeu, dar mila lui Dumnezeu ar fi pentru noi forţa extraordinară care ne-ar duce pe drumul Mântuirii. Ştiu că Domnul a avut nevoie de tine, părinte, de aceea te-a chemat la El. Noi nu suntem vrednici de nicio cinste sau mângâiere, nici aici pe pământ, cu atât mai puţin în Împărăţia Cerurilor, dar pedeapsa pe care o meritam noi, a preluat-o Hristos cu jertfa Sa, asumată pentru noi.

Pe EL roagă-L, Părinte, să primim iertare şi chip şi timp de pocăinţă pentru Mântuire!

Preaputernice şi slăvite, Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita noastră rugăciune pentru rugăciunile şi viaţă sfântă a Părintelui nostru Justin din Petru-Vodă.”

de Monahia Ecaterina Fermo, articol publicat în nr. 34 al revistei ATITUDINI

1 Comment »