“Ce sunt sfintii?” – lamuriri din zilele noastre…si o cuvantare transcrisa a Parintelui Arsenie Boca, din perioada cand slujea la Manastirea Sambata

In ultimii ani se vorbeste tot mai intens despre canonizarea Parintelui Arsenie Boca, mai ales intre mireni. Pana la urma, este o oficializare care va fi sau nu, in urma unui demers greoi si alambicat (dupa cum se va vedea mai jos). In cazul Bisericii Ortodoxe Romane, Sfantul Sinod a stabilit in noiembrie 2002 “Metodologia de cercetare si examinare a propunerilor de canonizare” prin hotararea 4255/2002. Mai jos sunt punctele importante ale acesteia (preluate de aici):

“a. Orice propunere de canonizare trebuie insusita de eparhia respectiva si apoi data in cercetare, documentare si examinare unor organe eparhiale si persoane competente (profesori, cercetatori, istorici, canonisti etc.) in perspectiva promovarii ei. Eparhia se va ingriji sa intocmeasca in proiect slujbele religioase necesare, un referat sinteza cu motivele si argumentele care ar putea conduce la luarea unei hotarari de canonizare, precum si proiectul Tomos-ului de canonizare. Rezultatele studiilor si cercetarilor vor fi publicate in presa eparhiala si in alte reviste bisericesti.

b. Propunerea de canonizare cu rezultatul cercetarilor va fi inaintata Cancelariei Sfantului Sinod, care, la randul sau, cu aprobarea Prea Fericitului Parinte Patriarh, o va indruma Sinodului Mitropolitan pentru eventualele completari, amendamente, aviz, insusirea propunerii de canonizare sau recomandari.

c. Propunerea insusita de Sinodul Mitropolitan, cu hotararea sa asupra intregului dosar vor fi restituite Cancelariei Sfantului Sinod, care, cu aprobarea Prea Fericitului Parinte Patriarh, le va trimite comisiei sinodale pentru Canonizarea Sfintilor Romani pentru studiere, aviz final si propunere catre Sfantul Sinod.

d. In cazul in care fie Sinodul Mitropolitan, fie Comisia pentru Canonizarea Sfintilor Romani, fie Sfantul Sinod constata ca in buna masura dosarele cu rezultatele studiilor cercetarilor si propunerilor pentru canonizare trebuie completate, dosarele respective se restituie cu recomandari si indrumari eparhiei care a facut propunerea initiala pentru indeplinirea acestora, dupa care eparhia le inainteaza din nou Sinodului Mitropolitan pentru a se urma procedura stabilita mai sus.

e. Daca Sfantul Sinod aproba propunerea de canonizare, emite Tomos-ul de proclamare a canonizarii, fixeaza data sarbatoririi si aproba introducerea ei in calendarul bisericesc. De asemenea, Sfantul Sinod aproba icoana sfantului, precum si slujbele religioase in cinstea lui, dispunand introducerea lor in cartile de cult”.

***

La momentul la care vorbim (31 martie 2015) nu se cunoaste in randul mirenilor nici macar daca pasul “a” al “Metodologiei” de mai sus a fost urmat. Altfel spus, nu stim daca vreo eparhie (arhiepiscopie) din tara a depus la Cancelaria Sfantului Sinod referatul sinteza cu motivele si argumentele care ar putea conduce la luarea unei hotarari de canonizare a Parintelui Arsenie Boca! Sustin aceasta intrucat “rezultatele studiilor si cercetarilor” din primul pas al derularii procedurii  nu au fost “publicate in presa eparhiala si in alte reviste bisericesti“. In cazul in care exista asemenea rezultate publicate, as fi fericita ca cititorii acestui blog sa ma atentioneze.

Pe de alta parte, la 13 martie 2015 am fost martora la Manastirea Prislop, la cuvantul din biserica al Parintelui Daniil Stoenescu (Episcop Locțiitor (Administrator) al Episcopiei Daciei Felix – unul dintre ultimii ucenici ai Parintelui Arsenie si care alaturi de maicile de la metocul din Sinaia au adus la lumina in ultimii 10 ani o parte insemnata a scrierilor ramase de la Parintele Arsenie) – cuvant de la finalul parastasului de pomenire al Maicii Zamfira Constantinescu, care arata dorinta si necesitatea realizarii desupra mormantului Parintelui Arsenie de la Prislop a unui fel de “chivot” care sa protejeze mormantul Parintelui Arsenie “de cele ce vor veni” (cititi aici). In fapt, Parintele Daniil a indicat pe cei mai in masura sa se ocupe de aceasta constructie protectoare – respectiv pe Părintele Gurie – Episcopul Devei și Hunedoarei (de care apartine Prislopul) si pe Maica stareta de la Prislop – Pavelida Munteanu. S-a putut deduce de asemenea ca chivotul de protectie al mormantului Parintelui Arsenie este necesar si pentru a nu permite extragerea partilor de moaste din mormant, dupa canonizare.

***

Nu minimalizez nicidecum decizia ce ar putea fi luata prin aprobarea de catre Sfantul Sinod de canonizare a Parintelui Arsenie Boca, insa dincolo de ea sunt – de ani si ani de zile,  trairile oamenilor, schimbarea vietii lor, iar acestea nu au nevoie de nicio “metodologie”. Sunt probabil sute, mii de oameni, care in tacere si piosenie au primit NEMIJLOCIT ajutorul intru indreptare si credinta al Sfantului Ardealului. Ei au primit cu smerenie in intimitatea necuvantatoare a inimii lor puterea Duhului Sfant  prin rugaciunea ridicata catre Parintele Arsenie. Dincolo de faptele acestea, nimic nu poate fi descris in cuvinte ori de exprimat in dimensiuni terestre. As indrazni sa ma numar intre ei…  Din pacate insa, in ultimele luni de zile, s-a trecut dincolo de limitele crestinesti cu evlavia, adoratia si cu zelul nostru, al mirenilor, mai ales ca aceste sentimente si stari au inceput sa fie induse in masa prin emisiuni si articole manipulatorii si adesea partial ori voit-eronate, aparute in mass-media, la posturi TV si in ziare. As nominaliza la loc de frunte postul “Romania TV” si ziarul “Adevarul” (mai ales anumite editii locale).  Am fost apoi de curand martora unor manifestari pe care le-as numi de-a dreptul pagane, ori cel putin deplasate, cand la Manastirea Prislop, langa mormantul Parintelui Arsenie, am vazut oameni care au inceput sa sarute si sa bata matanii in fata copacului… in coaja caruia este scrijelita de ani buni o cruce, a carei poveste am prezentat-o pe blog cu ceva timp in urma, fiindu-mi povestita de o Maica de la Prislop (cititi aici). Si tot acolo la Prislop, am vazut deznadejdea cu adevarat “inspirata” de fortele celui rau, cand oamenii arunca bani la baza copacului cu crucea scrijelita, in paraiasul ce insoteste aleea de urcare in cimitir, sau in lacusorul din curtea manastirii (cititi aici). Acest fel de manifestari nu mai au nimic in comun cu credinta in Iisus si in Invierea Sa. M-am intrebat deci, ingrozita, despre ce evlavie am ajuns sa vorbim, cand ne referim la Parintele Arsenie Boca?…

***

FOTOGRAFII DIN BISERICUTA VECHE A MANASTIRII SAMBATA – ACOLO UNDE A SLUJIT PARINTELE ARSENIE IN PERIOADA 1939-1948:

Iata insa ce spunea insusi Cuviosia sa in anii cand predica la Manastirea Sambata (cel mai probabil in perioada 1946-1948) despre sfinti si sfintenie. Preiau mai jos transcrierea unei parti a predicii cu titlul “CE SUNT SFINTII?” tinuta de Parintele Arsenie si pastrata de Parintele Arhimandrit Serafim Popescu, prieten intreaga viata al Parintelui Arsenie (scrierea este extrasa din cartea “Din Invataturile Parintelui Arsenie Boca:  Omul, zidire de mare pret“, Ed. Credinta Stramoseasca, ed. III-a, 2009 (pp.194-197)):

Fotografie cu Parintele Arsenie la Izvorul de la Manastirea Sambata ce ii poarta numele (probabil de la sfarsitul anilor 1940)

“Astazi Biserica Ortodoxa ii pomeneste pe toti sfintii: trecuti, prezenti si viitori. Aceasta zi e inchinata si Sfintilor ce vor avea sa vina pana la sfarsitul veacurilor.

Cine sunt sfintii? Sunt oameni ca si noi, numai ca acestia au pus iubirea de Dumnezeu mai presus decat iubirea de tata, de mama, de fiu, decat iubirea de patrie, decat iubirea de pamant, decat iubirea de lumea aceasta. Sfintii, prin urmare, sunt oameni care au urmat intocmai pe Iisus, iubindu-L pe El mai presus decat acestea din viata asta […]

Si multi Il urmeaza pe Iisus pana la muntele Fericirilor, dar foarte putini Il urmeaza pana la Golgota, pana pe Cruce. Pana sub Cruce astrabatut numai iubirea Maicii Sale si a ucenicului iubirii.

Acum stiti ce-s sfintii – eroii iubirii divine!

Am avut o vreme din viata mea – caci si viata mea se aseamana cu a tuturor oamenilor – in care imi era rusine sa pomenesc de “iubire”, pentru ca nu stiam de iubirea divina, ci stiam numai ce stiu oamenii sa iubeasca: parinti, sotii, copii, casa, avutie; iar altii se intrec sa iubeasca pacatele, marirea desarta, stralucirea, luxul. Si pentru aceasta imi era oarecum rusine sa pomenesc numele “iubire”.

Orice altfel de iubire este pacat, afara de iubirea divina – adica de Dumnezeu si de iubirea de oameni, pornind de la Dumnezeu.

Daca Il iubesti pe Dumnezeu si din cauza Lui ii iubesti pe oameni, atunci te sfintesti. Daca iubesti pacatele, te pacatosesti, ajungi sa te indracesti.

Puneti acestea doua: iubirea de Dumnezeu si iubirea de pacat, ca doua capete de scara pe care se suie si coboara oamenii. Bagati de seama, aceste doua capete va imbie acum cu gandul de a va sui de la iubirea de pacate la iubirea de Dumnezeu. Ca mai mult va inflori viata ta daca vei fi un erou al iubirii divine si nu o victima a iubirii pacatoase. Toti acestia care au stralucit sunt norul de martori de care pemeneste Sfantul Apostol Pavel. Acest nor de martori a fost adus de Sfantul Apostol Pavel indemnare ca: <<avand atata nor de martori pus imprejurul nostru, sa lepadam de pe noi toata povaa si pacatele ce ne impresoara atat de lesne, si cu rabdare sa ducem lupta ce ne sta inainte, avand privirile atintite la Iisus, incepatorul si implinitorul credintei>> (Evrei 12, 1-2). 

Caci n-ai a te lupta cu Evanghelia, ci cu pacatele tale, cu gaurile din tine. Aceasta e lupta care ne sta inainte, avand privirile la Iisus Capetenia si implinitorul credintei. […]

Iata aici invatatura pe care vreau sa v-o impartasesc: Care este taina sfinteniei si daca o putem primi toti?

Mai fratilor! Voi carora vi se pare ca n-aveti valoare in fata lui Dumnezeu, aveti cat Il iubiti pe Dumnezeu; cu atat suiti pe scara iubirii!

Sa stiti ca avem vremuri foarte bune de mantuire si vai de aceia care sunt legati de lucrurile acestea trecatoare. (N-ati auzit cand s-au schimbat banii, unii s-au aruncat pe fereastra, altii s-au sinucis…). Acestea sunt ale cezarului, iar el le si cere. Atsfel, fara sa vrea el ajuta mantuirea ta, ca te ajuta sa te sui pe scara! Ia sileste-te, ca si iubirea e silinta. Aceasta iubire divina se imbie (impune) crestinului si cel ce o traieste, cel ce se tine de acest cuvant al lui Iisus, acela n-are nimic de pierdut in lumea aceasta, ci totul de catsigat. Sa va ajute Dumnezeu sa urcati si voi pe scara iubirii divine si sa fiti si voi “norul de martori” de care pomeneste Sfantul Apostol Pavel.”

 

Daca nu ati decis incotro sa dirijati cei 2% din impozitul anual pe salariu…

Scrierile de referinta ale Parintelui Arsenie Boca traduse in engleza si publicate in 2013 si 2014!

Editura Charsima din Deva a contribuit si contribuie intr-o masura semnificativa la cunoaşterea personalitatii monastice a Părintelui Arsenie Boca atât prin scrierile duhovniceşti cât şi prin punerea in valoare a operei plastice realizată la Biserica Sf. Nicolae din satul Drăgănescu de langa Bucuresti. “Cărţile editate reproduc opera originală a Părintelui Arsenie, aşa cum a lăsat-o Prea Cuvioşia Sa drept moştenire” (Ed. Charisma).

O initiativa de exceptie a editurii a fost, in octombrie 2013, punerea la dispozitia cititorilor din intreaga lume, a variantei traduse in limba engleza a cartii  Parintelui Arsenie -„Cararea Imparatiei”, sub titlul tradus “Path to the Kingdom“.

La sfarsitul anului 2014, in decembrie, a fost editata si cea de a doua lucrare magistrala tradusa a Parintelui  -“Cuvinte vii“, sub titlul englezesc “Living words“.

Ambele lucrari sunt si in limba romana foarte complexe si pline de sensuri, motiv pentru care traducerea credem ca a fost un demers de mare curaj, profesionalism si dragoste. Cinste editorilor si traducatorilor!

“Pictura ma suplineste” – Parintele Arsenie Boca despre pictura sa de la Draganescu…

Parintele Razvan Lucian Petcu este, din 1999, preotul paroh al bisericii ortodoxe Sf. Nicolae de la Draganescu de langa Bucuresti, acolo unde Parintele Arsenie Boca a lasat pentru noi toti testamentul sau necuvantator dar plin de invatatura, sa ne ghideze prin viata: o istorie in imagini a lumii noastre de jos si a celei de Sus, asa cum a receptat-o si transfigurat-o Sfantul Ardealului pe peretii necuvantatori.   In perioada 1984-1989 Razvan Lucian Petcu a urmat cursurile Facultăţii de Fizică din Bucureşti (in satul Magurele, nu foarte departe de satul Draganescu…), secţia Fizică Tehnologică. In 1986 l-a intalnit pentru prima oara la Draganescu pe Parintele Arsenie. Faptul avea sa aiba impact major in viata sa, la cativa ani dupa intalnirile studentiei.

Fizicianul care era deja, a virat complet profesional in scurt timp, asa incat  între 1992-1996 a urmat cursurile Facultatii de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu – acolo unde cu multi ani in urma invatase si Parintele Arsenie. Din 1999 a devenit preot slujitor la biserica “Sf. Nicolae” din satul Draganescu, devenind preot paroh imediat dupa pensionarea Parintelui Savian Bunescu (cel care pastorise locul in toti anii cat a pictat si locuit acolo Parintele Arsenie). Cu ani in urma, pe vremea studiilor de fizica, Parintele Arsenie Boca ii prevestise tanarului Razvan ca se va aseza cu traiul la Draganescu – dar pe atunci asa ceva parea imposibil… Parintele Razvan Petcu a urmat in anii din urma un masterat la aceeasi facultate de teologie din Bucuresti,  iar între 2006-2011 o doctorandura la Şcoala Doctorală a Facultăţii de Teologie “Patriarhul Justinian” din Bucureşti.  In prezent urmeaza o noua scoala doctorala la Facultatea de Teologie din Alba Iulia. Acesta este lapidarul profil al unuia dintre pastorii unui loc neasemuit din Romania: bisericuta sateasca pictata de Parintele Arsenie Boca, langa Bucuresti.

Va invit sa audiem o inregistrare audio din 28 februarie 2014 de la Fagaras, cand Parintele Razvan Petcu a vorbit oamenilor despre pictura Parintelui Arsenie de la Draganescu, inregistrare insotita si de imagini din biserica pictata:

Fotografiile zilei: Echinoctiul de primavara, 21 martie 2015

Echinoctiul de primavara este momentul în  care ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ…. Echinocțiul de primăvară reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare…. Conform tradiției creștine, Paștile sunt serbate întotdeauna în prima duminică după Luna Plină de după echinocțiu…. Si tot la echinoctiu, sa admiram siesta oilor si mieilor….

 

 

Ganduri la Prislop – 13 martie 2015 (partea II)

Continuare de aici:  13 martie 2005 fusese o duminica. Spre seara, singura in chilia sa de la metocul Manastirii Prislop din Sinaia, Maica Zamfira Constantinescu trecea Dincolo. Trecusera aproape 58 de ani de la prima incercare de sinucidere prin inecare ce se intamplase la Manastirea Sambata, unde studenta fiind, mersese sa-l asculte probabil prima data pe Parintele Arsenie, deja cunoscut ca “Sfantul Ardealului”. De atunci, din vara lui 1947 si pana la trecerea Dincolo a Parintelui Arsenie, la 28 noiembrie 1989, Julieta (devenita Maica Zamfira) Constantinescu, nu avea sa se mai desparta nicicand de salvatorul si duhovnicul sau. Cu siguranta noua laicilor ne este cu neputinta de inteles, dar viata Aici le-a fost impletita in vremuri mai mult grele si amare. Nu avem nici cunostinta si nici caderea sa vorbim despre lucruri pe care nu le putem intelege. Ceea ce este cert insa e ca, asa cum spunea si Parintele Daniil Stoenescu la Prislop, la 13 martie 2015, fara Maica Zamfira nici Parintele Arsenie nu ar fi putut rezista in aceasta viata atat cat a rezistat.

Am avut sansa sa particip deci la parastasul de 10 ani de la savarsirea din aceasta viata a Maicii Zamfira Constantinescu – stareta a Manastirii Prislop de la 6 august 1950 si pana la expulzarea din manastire si monahism, in luna mai 1959. Devenita monahie la 18 mai 1950 pe seama Manastirii Prislop, l-a insotit in toata vremea pe Parintele Arsenie si i-a fost alaturi in toate momentele dificile. L-a ajutat si sustinut nu numai in perioadele de detentie ci si mai tarziu, cand au fost siliti sa revina in societate si sa lucreze ca orice laic. Cel mai probabil, faptul ca Parintele Arsenie a putut lasa in urma capodopera iconografica in tempera de la Biserica Sf. Nicolae din satul Dragnescu de langa Bucuresti, se datoreaza tot Maicii Zamfira.

Manastirea Prislop, 13 martie 2015

Cu prilejul parastasului de 10 ani de la plecare, la 13 martie 2015, in biserica Manastirii Prislop s-au reunit patru dintre cei mai legati sufleteste preoti de Parintele Arsenie si de Maica Zamfira: Parintele Nifon Boboia (acum in varsta de 80 de ani, preot slujitor la Manastirea Prislop in ultimii ani), Parintele Daniil Stoenescu (fost preot slujitor la Prislop in anii ’80 si foarte apropiat de Parintele Arsenie), Parintele Razvan Petcu – parohul de la Biserica din Draganescu,  si Parintele Clement Pop. A mai fost prezent un tanar diacon. Prezente la parastas au fost si in jur de 15 monahii, dintre care o parte venite de la metocul din Sinaia. Si maica stareta Pavelida Munteanu (acum in varsta de 86 de ani) a fost prezenta in biserica. Parastasul a inceput in jurul orei 11.15 si a durat, cu cuvant cu tot, putin peste o ora. In rugaciunile de pomenire, alaturi de Maica Zamfira au fost pomeniti si Maica Timoteia Nicoara (nascuta in 1906 – a trait 102 ani, a decedat in 2008  si nu avea picioare de la genunchi in jos), Parintele Nicodim Zaharia (nascut in 1916, care a facut scoala de cantareti bisericesti, calugarit in 1949 si foare apropiat de Parintele Arsenie intreaga viata, a fost preot duhovnic la Prislop pana catre sfarsitul anilor 1980 si isi are mormantul imediat in continuarea celui al Parintelui Arsenie!) si Parintele Savian Bunescu – parohul de la biserica din Draganescu unde a pictat Parintele Arsenie mai bine de 15 ani.

Parintele Daniil Stoenescu (Partosanul), fotografie din 2014

 

Parintele Nifon Boboia – fotografie din 2013

 

Parintele Razvan Petcu la iesirea din biserica Manastirii Prislop, dupa parastasul Maicii Zamfira, 13 martie 2015

Parintele Clement Pop si o maicuta, la iesirea de la parastasul Maicii Zamfira, Prislop, 13 martie 2015

 

Intre cele cuvantate la sfarsitul parastasului Maicii Zamfira, am retinut gandul-testament al Parintelui Daniil Stoenescu (destul de bolnav in prezent): se preconizeaza realizarea unui chivot care sa protejeze mormantul Parintelui Arsenie de cele ce vor veni.  Chivotul este in fapt o casetă de argint în formă de bisericuță așezată în altar, în care se păstrează sfânta împărtășanie sau o ladă în care evreii mozaici țineau tablele legii. In aceasta forma de bisericuta urmeaza deci a fi incastrat foarte curand (lucrarile au si inceput) mormantul Sfantului Ardealului…

Dupa incheierea slujbei din biserica cei doi preoti varstnici au ramas acolo iar Parintele Clement Pop si Parintele Razvan Petcu alaturi de un grup de calugarite si de rude ale Maicii Zamfira au urcat sus in cimitir, la mormantul Maicii Zamfira, si au facut si acolo o slujba de pomenire. Cei ce asteptau in lungul rand de la mormanul Parintelui Arsenie, care este imediat vecin, au participat astfel si ei la mica slujba. Fotografiile de mai jos sunt de la slujba de la mormant:

 

 

 

Am trait la Prislop in bisericuta, la 13 martie 2015, unul dintre cele mai emotionante momente din viata mea – care a devenit atat de legata in ultimii 3 ani de personalitatea duhovniceasca a Parintelui Arsenie! Au fost acolo stransi alaturi, multi dintre cei care l-au cunoscut direct si au interactionat cu Parintele Arsenie si cu Maica Zamfira in aceasta viata. Este greu, imposibil chair, sa exprim in cuvinte… Este traire pura. Stiu insa ca cei care il iubesc pe Parintele nostru Arsenie, vor intelege dincolo de vorbe ceea ce am vrut sa impartasesc aici. O stare, o credinta in Oamenii lui Dumnezeu pe care Ni-i pune in cale, cu rost…

Cele doua trairi peste fire ale tanarului diacon Zian Boca, inainte de calugarire, in 1939…

Parintele Arsenie Boca – desen de Gabriela Mihaita David

Au iesit la lumina in anii din urma multe date referitoare la viata si personalitatea unica a Parintelui Arsenie Boca – pe care multi dintre noi il avem in inima si inaintea ochilor sufletesti, ca pe un far neasemanat…  Dintre cele pe care le-am citit, mi-au atras deodata atentia doua “intamplari” descrise de insusi Parintele, desfasurate in vremea cand era inca numai diacon, pe numele sau de Zian Boca. Le-am legat temporal dar si ca impact duhovnicesc, si m-am gandit ca este foarte probabil ca acestea au fost cele care l-au determinat sa aleaga sa devina monah.

Hirotonit diacon la 11 septembrie 1936 la Catedrala Mitropolitana din Sibiu, tanarul Zian Boca urca duhovniceste. Se gasea sub impactul neasemuit al cursurilor de mistica predate de profesorul Nichifor Crainic, cu care intrase si in legatura directa, punand intrebari. Dupa cum se stie astazi cu precizie, in 1939, la varsta de 29 de ani, Parintele Arsenie a facut doua calatorii deosebite: una in Grecia – la Salonic si Muntele Athos, iar a doua la Chisinau. La Muntele Athos Parintele a vietuit din martie pana in iunie 1939, iar la Chisinau a plecat la 5 octombrie 1939 (conform lui Florin Dutu in cartea sa “Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910-1989“, Ed. Floare Albă de Colţ, 2015, p.28) si a ramas, cel mai probabil pana in decembrie 1939 sau ianuarie 1940. (La Athos hotarase se plece deja catre toamna anului 1938, adica imediat dupa terminarea stagiului de practica de dupa absolvirea celei de a doua facultati la Bucuresti, cea de belle-arte. Aceasta informatie pretioasa (cu privire la demersurile de plecare la Athos) a fost adusa foarte recent la lumina de acelasi Florin Dutu in cartea sa “Mistica ortodoxa si schimbarea la fata a Teologiei romanesti: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Staniloae: cei mai buni dintre cei buni“, (Ed. Floare Albă de Colţ, 2014, p.415). Se evidentiaza ca la data de 7 noiembrie 1938 Mitropolitul Nicolae Balan se adresa ministrului afacerilor straine la Atena al Romaniei, in vederea sustinerii plecarii la Muntele Athos a tanarului Zian Valean Boca).

1. Una dintre amintirile personale deosebite consemnate de Parintele Arsenie insusi din vremea cat a fost la Muntele Athos este cea legata de intalnirea sa cu un sfant, si a fost publicata intai in cartea Pr. Nicolae Zian Streza (preot in comuna Rasinari, jud. Sibiu – cititi aici), “Catisme ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos“, Ed. Credinta Stramoseaca, Iasi, 2008 (pag. 172-185). Aceeasi amintire a aparut publicata mai recent si in cartea “Parintele Arsenie Boca – Se umplu masurile si se plinesc vremile” (Ed. Credinta Stramoseaca, Iasi, 2013 (pag. 90-105), unde sunt redate documente ce au apartinut unui prieten de o viata al Parintelui Arsenie, Arhimandritul Serafim Popescu de la Manastirea Sambata (alaturi de care, de altfel, a si stat la Athos tanarul Zian). Nu voi reda aici intreaga “intamplare” petrecuta in timpul lucrului la treptele Sfantului Athanasie din Athos, ci numai cateva paragrafe graitoare:

“[…] M-am cutremurat, ca aveam langa mine un Sfant, un Prooroc care-mi stie trecutul si numele. […] Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfanta emotie si de o caldura nemaitraita. Imi facea bine, caci din pricina frigului care se lasase la malul marii, eram inghetat. Am ajuns pe buza muntelui, la crucea din lemn de dafin. Sfantul nostru se departa dar inca ne lumina cu faptura lui Indumnezeita. Vedeam poteca ce duce catre schitul Prodromul. Sfantul mergea inaintea noastra, dar parca sarea ca o roata de foc, ca o pasare inrosita. In spatele meu, Parintele Porfierie se inclina si recita ritmic, gafaind: ‘Iisus, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma.’ Dometie canta: ‘Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati.’ Dara de lumina intra inaintea noastra pe poarta manastirii, si noi dupa ea. Ajunsi in poarta care tocmai se inchidea, ne trezi din revelatie vocea barbateasca a Parintelui staret Arsenie Mandrea, venit el insusi sa inchida portile manastirii.” Intamplarea minunata s-a petrecut de fata fiind si cei doi calugari amintiti, intre care Parintele Dometie Trihenea, care avea sa devina singurul roman care a fost vreodata staret la una dintre cele 20 de mari manastiri athonite – a fost staret la Zografu aproape 10 ani, incepand din 1965. Acesta ii spusese la vremea intamplarii traite impreuna, diaconului Zian: “Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc si cu proorocie, caci ti s-a vorbit tie de Sus.”

Ca urmare, intors de la Muntele Athos in iunie 1939, in aceeasi luna a si fost inchinoviat la Manastirea Brancoveanu de la Sambata!

2. A doua “intamplare” desebita consemnata de Parintele Arsenie insusi si ramasa in manuscris, se refera la ziua in care lua trenul inapoi spre Sibiu sau Bucuresti, intorcandu-se de la Chisinau. Plecat acolo sa deprinda tehnica lucrarii cu foita de aur a icoanelor (cicanca), Parintele se intorcea odata cu primii refugiati ce se retrageau dincoace de Prut, din calea Armatei Rosii. Era sfarsitul anului 1939 sau inceputul anului 1940, iar descrierea se refera la gara din Chisinau. Episodul este amintit atat in exceptionalul film al regizorului Nicolae Margineanu, “Parintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” (2011, 80 minute) – cu denumirea de “intalnirea cu Omul Durerilor” cat si in trei lucrari despre Parintele Arsenie, intre care cel mai complet apare redat acel text in cartea “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni“- de Florin Dutu, (Ed. Floare Alba de Colt, 2014, pag. 412-413):

“Am vazut. Stapanul sta rezemat intr-o usa de gara, cu ochii pierduti in zare, dar parea ca vede toate neamurile, toti oamenii din ele si toata lumea. Tremura de frig – asa mi se parea; insa am inteles ca o durere fara seaman pentru ceea ce vede, aceea Il facea sa-i tremure gura. Cu adevarat ‘Omul durerii’. Peste tot avea infatisare de cersetor cu imbracamintea, insa n-am prea luat sema la imbracaminte, ca peste masura m-a izbit durerea Lui, cum n-am mai intalnit niciodata nicaieri, dar si o frumusete pe care n-am mai intalnit-o am vazut-o pe chipul Lui. O frumusete pe care n-o mai pot uita. N-a privit la mine, dar m-a vazut si m-am aprins de o dragoste de a suferi cu El. Nestiind cu ce sa-I ajut, cu cea mai mare graba am dat fuga sa-I dau din painea noastra. Si cand m-am intors cu painea nu L-am mai gasit, desi nu trecusera decat cateva secunde… Atunci am inteles ca m-am intalnit cu Cel gol, insetat, flamand si fara salas in lumea aceasta. Atunci am inteles in cateva clipe mai mult decat tot ce am invatat in atatia ani de zile. Dar in inima mi s-a aprins un dor ce ma arde ca un foc de a suferi cu El, de a ma stinge pe mine de dragostea Lui si de neasemanata-I Cruce. Dau marturie si eu, nevrednicul, pentru cuvantul: ‘Iata, Eu voi fi cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor’ (Matei 28,20)!” […] si in alta scriere Parintele consemna: “oare nu la asa ceva m-am legat cand L-am vazut intr-o gara, privind peste harmalaia lumii, la tragedia ce avea sa vina a doua zi: al doilea razboi mondial, cu niste ochi de o frumusete divina si cu o infinita durere ca ne vedea pe toti? Nu-i voi usura intrucatva imensa lui Cruce pe care o duce printre oameni pana la sfarsitul lumii, luandu-mi partea mea? Caci nu I ne putem asemana in nici unul din atributele Lui divine, decat in aceasta cruce intre oameni, pe care ei mereu ne-o pun in spate, pana cand vor veni si cei ce ne vor bate piroane, ‘gasind’ viata noastra o ‘infamie’ “.

Intors de la Chisinau la Manastirea Sambata unde se inchinoviase imediat dupa intoarcerea de la Athos, Zian Boca va fi tuns in monahism la circa 4 luni de zile, la 3 mai 1940, cu numele de Arsenie – nume pe care il intalnise la Athos ca fiind al unuia dintre “cei 7 pustnici care se rugau pentru pacea lumii si traiau fara mancare si fara apa, doar cu cuvantul lui Dumnezeu”.

Ganduri la Prislop – 13 martie 2015 (partea I)

Moto: 

“Mersul vremii atarna de mersul purtarii. Deci daca ne vom intelege cum trebuie asupra acestui lucru, veti vedea vremea umbland bine; iar daca voi nu veti schimba purtarea spre bine, mi-am racit gura degeaba si ne-om usca de seceta.” (Parintele Arsenie Boca, Prislop, 1 mai 1949 – redat din cartea “Cuvinte vii“, Ed. Charisma, Deva, 2006).

Astazi, in bisericuta Manastirii de la Prislop s-a savarsit incepand cu ora 11, parastasul de 10 ani de la trecerea Dincolo a Maicii Zamfira Constantinescu. Am plecat acolo cu gandul de a participa la aceste rugaciuni pentru odihna sufletului uneia dintre cele mai apropiate si indelungi ucenice a Parintelui Arsenie Boca. Putini stiau de eveniment, insa deja la ora 10 dimineata cu greu se mai gasea loc de parcare a masinilor. Este, se pare, din ce in ce mai aglomerat Prislopul, de cei care vin la inchinare la mormantul Parintelui Arsenie, indiferent de ziua din saptamana si indiferent de ora din zi.

Am urcat intai la cimitirul de pe deal, si, de pe aleea pavata de mai bine de un an ce urca spre morminte, am vazut pentru prima oara ceva ce m-a surpins puternic (si neplacut): in paraiasul ce curge din deal si este paralel cu aleea de urcare in cimitir, lumea a inceput sa arunce bani, in special monede, dar si bancnote, asa incat paraiasul straluceste de metal (foto mai jos). Acest obicei este nou, importat, caci pana cu cateva luni in urma nu exista asa ceva la Prislop.

Coada la mormantul Parintelui Arsenie se tot forma, si deja inainte de ora 10.30 era de lungimea observabila in fotografia de mai jos (probabil intre 500-600 de persoane). Un al doilea soc l-am avut insa apropiindu-ma de copacul vecin cu mormantul Parintelui Arsenie, in coaja caruia este incrustat semnul crucii (povestea aparitiei acelei cruci am redat-o aici). Cativa oameni se inchinau acolo cu o evlavie nemarginita si sarutau acea cruce, dar socul meu s-a marit si mai mult observand ceva mai tarziu ca la baza copacului oamenii aruncasera din nou monede si banconte (foto dedesubt).

 

Obiceiul acesta, de a arunca bani in paraias ori la baza unui copac, este ingrijorator! In viziunea mea, el indica cel putin trei aspecte, la fel de triste si grave: intai – ca disperarea si suferinta oamenilor au devenit surori cu deznadejdea si ii conduc pe cai departe de credinta; al doilea – ca omul crede in sufletul lui ca aruncand un banut si punandu-ti o dorinta, ea se va implini precum in povestile nemuritoare, fara ca in noi sa schimbam noi insine ceva; este de ajuns “sa platim” pret banesc si tot binele se va revarsa peste noi…; al treilea – ca la Prislop nu mai e nimeni de statura duhovniceasca si administrativa a fostei starete a Parintelui Arsenie, Maica Zamfira,  care sa risipeasca aceasta teribila inradacinare a prejudecatilor si falselor credinte. Mi-am amintit vazand acestea, o parte din cuvintele Parintelui Arsenie pe aceasta tema:

“Printre pacatele mintii sunt insirate si prejudecatile. In fata lor, Iisus a iesit osandit. Acestea au si alte nume: banuieli, presupuneri, formalisme, etc., dupa intensitatea lor. Prejudecatile nu sunt judecati. Judecatile cer un efort si o verificare, pe cand prejudecatile nu cer nimic. De aceea stau mai la indemana si castiga pe mai multi. Unul din ganditorii vremii noastre are cuvantul acesta: “E de-ajuns sa primesti o singura idee gresita, ca principiu conducator, ca pe urma sa nu existe absurditate posibila, la care sa nu se ajunga in chipul cel mai logic cu putinta” (Henri Bergson). Decaderea in formalism si prejudecati era multa si veche in Israel. De aceea Iisus a avut multe de indurat cu ei, iar printr-unul dintre prooroci, le atragea aminte: “Vai celor ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar; care sunt intelepti in ochii lor si priceputi dupa gandurile lor!” (Isaia 5, 20-21). Evreii priveau lucrurile prin ochelarii strambi ai prejudecatilor, iar mintea lor judeca, in consecinta, gresit. Prejudecatile care intuneca mintea sunt “ochiul care ne sminteste”, despre care se zice: “Daca ochiul tau cel drept te sminteste pe tine, scoate-l si arunca-l de la tine, caci mai de folos iti este sa piara unul din madularele tale, decat tot trupul sa fie aruncat in gheena” (Matei 5, 29). Prejudecatile sunt “ochiul” care trebuie “scos” din mintea noastra, pentru a vedea drept. Iubirea de Adevar si straduinta sincera de a-L gasi lumineaza ochiul mintii si-l face vazator, indepartand fumul prejudecatilor, pe cand incapacitatea de a primi si de a iubi Adevarul intuneca mintea, lasand-o prada prejudecatilor nemiloase. Structura mintii omului se proiecteaza in afara, asupra lucrurilor inconjuratoare, pe care le vede potrivit subiectivitatii sale, fie luminate de sens, fie intunecate si cu semnificatii strambe.” (Parintele Arsenie Boca, Prislop, 31 octombrie 1949 – redat partial din cartea “Cuvinte vii“, Ed. Charisma, Deva, 2006).

 Cititi partea a II-a, aici.

Maine vor fi 10 ani de la trecerea Dincolo a Maicii Zamfira Constantinescu – cea care a stat alaturi de Parintele Arsenie Boca timp de 42 de ani, in toate imprejurarile

Numele Maicii Zamfira (numele de mirean – Julieta) Constantinescu, care odihneste la cimitirul Manastirii Prislop in imediata apropiere a Parintelui Arsenie Boca (foto dedesubt), poate fi legat, fara a gresi, de salvatorul si duhovnicul sau de o viata. Maine vor fi 10 ani de la trecerea sa la cele vesnice. In ultimii 2-3 ani numeroase documente au adus la lumina aportul urias pe care Maica Zamfira l-a avut in sustinerea vietii si activitatii Parintelui Arsenie. Cateva date biografice gasiti si pe blogul meu (cititi aici, aici sau aici). Completez cu cateva fraze preluate de la un mai tanar teolog care a cunoscut-o: “[…] Tot atunci (n.n. la inceputul anilor 1990), foarte important, la revista „Gândirea” lucram împreună cu Maica Zamfira Constantinescu, elevă a lui Crainic (n.n. Nichifor Crainic), cea care fusese maica stareţă în timpul când părintele Arsenie era la Mănăstirea Prislop. Aceea a fost şcoala mea teologică, mistică, literară şi de atitudine. De la dânsa am o copie a manuscrisului de mistică germană al lui Crainic, care a oferit varianta de bază a primei versiuni tipărite la Sibiu abia în 2010. Dânsa m-a învăţat în ce lumină trebuie privită personalitatea Părintelui Arsenie, care e complet diferită faţă de cea în care se face îndeobşte astăzi. Dar nu e locul aici pentru astfel de amănunte.” (Parintele Calin Samarghitan).

Iata cateva dintre titlurile de articole semnate de Maica Zamfira in noua serie “post-decembrista” a reinviatei reviste antebelice “Gandirea”: “Pagini despre monahism” (nr. 5/1993), “Post scriptum la o lucrare de istorie a isihasmului romanesc” (nr. 1-3/1998), “Ideea Eminescu” (nr. 1-3/1999).

Memento martirii romani din inchisorile comuniste: Manastirea de la Aiud, 15 martie 2015

Zilele trecute am parcurs drumul dinspre Alba Iulia spre Cluj Napoca si am remarcat, in doua locuri in Aiud – la marginea soselei, o noua tablita indicatoare: Manastirea Aiud – Rapa Robilor. Este o tablita recent aparuta, in aceasta iarna probabil, caci pana in toamna lui 2014 cu greu gasea nestiutorul locul Schitului “Inaltarea Sfintei Cruci” din Aiud, ridicat la indemnul, cu ajutorul si dragostea Parintelui Justin Parvu in perioada 2002-2005.

Dupa cum se stie, alaturi de schitul initial s-a construit recent Manastirea-memorial si Centrul de Martirologie de pe Râpa Robilor din Aiud. Manastirea a fost sfintita la 14 mai 2014, iar la 14 septembrie 2014 – de  Ziua Crucii (hram), in biserica cea noua a Manastirii-Memorial s-a savarsit Sfanta Liturghie si s-a facut parastas de pomenire a fostilor detinuti politici – elita intelectuala si spirituala a neamului romanesc intemnitata la Aiud intre anii 1948-1964 (fotografii din acea zi – aici).

Pentru data de 15 martie 2015, este programat a se desfasura la Aiud, SIMPOZIONULUI DE MARTIROLOGIE, al carui program este anuntat pe site-ul Centrului manastiresc cel nou de la Aiud, program pe care il preiau si eu mai jos: