anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Ganduri pe marginea cuvantarii la trecerea in vesnicie a Parintelui Arsenie Boca, tinuta de Parintele Savian Bunescu, parohul Bisericii din Draganescu, la 4 decembrie 1989 la Prislop

Parintele Savian Bunescu (3 febr.1911 – 5 febr. 2005) a fost parohul bisericii “Sfantul Nicolae” din satul Draganescu de langa Bucuresti (azi apartinand de jud. Giurgiu), incepand din anul 1937, timp de 62 de ani. Ca persoana a fost si este foarte putin cunoscut, insa numele sau ramane legat strans de cel al Parintelui Arsenie Boca, si in cea mai mare masura, mai ales in ceea ce priveste perioada ultimilor 20 de ani de viata ai Parintelui Arsenie. Aceasta deoarece Parintele Arsenie a pictat biserica din Draganescu timp de 15 ani, si a fost deci alaturi de Parintele Savian la slujbe (chiar daca nu a avut voie sa liturghiseasca), a locuit zi de zi in casa parohiala de vis-a-vis de Biserica din Draganescu impreuna cu parintele Savian si sotia sa Ligia, incepand din 1968 si pana in 1983, si chiar si ulterior, cu intermitente mari, pana in 1988, cand se pare ca a ajuns la Draganescu pentru ultima oara. Practic anual, incepand din aprilie si pana la sfarsitul lui octombrie, Parintele Arsenie locuia si picta la Draganescu, incepand din 1968…

savian1

Parintele Savian Bunescu in Biserica din satul Draganescu. Se observa in fundal pictura  Parintelui Arsenie Boca realizata de el singur in tot interiorul bisericii si pe iconostas  (foto realizata probabil intre anii 1985-1999).  Sursa foto: aici

Cateva date biografice (extrase de aici, cu multumiri) reconstituie un mic portret al Parintelui Savian Bunescu. Acesta a absolvit Facultatea de Teologie din Bucuresti (cam in aceeasi perioada in care Parintele Arsenie absolvea Teologia la Sibiu, caci era numai cu un an de zile mai tanar decat Parintele Arsenie), unde in toti anii a finalizat primul la invatatura. Ca preot in satul Draganescu inca din 1937, a fost si el anchetat si arestat mai tarziu, in 1952, cand, pentru o durata de doi ani de zile a cunoscut temnita in coloniile Gales, Valea Neagra, Onesti, Borzesti si la Canal. Era deci teolog, si cunoscuse, in mai mica masura, dar cunoscuse temnitele comuniste, la fel ca si Parintele Arsenie. Pe langa toate acestea sotia sa, Ligia, era sora Maicii Zamfira Constantinescu (pe numele de fata Julieta), cea care a ramas mereu alaturi de Parintele Arsenie, mai bine de 43 de ani (incepand din 1948), pe drumul greu al marginalizarii duhovnicesti, sociale si umane.

p-arsenie_tarziu

Parintele Arsenie Boca (centru), flancat de Parintele Savian Bunescu si sotia sa Ligia, anii 1980, fragment dintr-o fotografie de grup realizata probabil la Sinaia

Toate acestea si ajutorul lui Dumnezeu au facut posibila (dupa excluderea fortata din manastire si apoi din monahism si cu interdictie de a mai predica vreodata) invitarea Parintelui Arsenie spre a picta biserica parohiala din Draganescu in 1968, de catre parintele Savian Bunescu. Parintele Arsenie era pensionar deja, trecuse printr-o incercare esuata si nefericita de a picta maiestuoasa biserica din satul Bogata Olteana in perioada 1960-1962 (vedeti si cititi aici), si tocmai se pensionase de pe pozitia de pictor muncitor de la Atelierele Patriarhiei de langa Schitul Maicilor din Bucuresti in vara anului 1968 (fusese angajat acolo din ianuarie 1961). Acela a fost momentul in care o noua posibilitate de exprimare i s-a deschis, si a trudit la ea in cel mai inalt sens cu putinta, lasand in urma  sa pentru noi, alaturi de scrierile sale, cuprinse in volumele “Cararea Imparatiei” si “Cuvinte Vii“, carari si imagini vii revelate de Divinitate si exprimate pictural in imaginile in tempera din biserica de la Draganescu.

Am avut bucuria si sansa sa gasesc de foarte curand, si sa citesc pentru prima data, “Cuvantarea Parintelui Savian Bunescu la inmormantarea Parintelui Arsenie Boca“, ce a aparut publicata in cartea ingrijita de Dan Alecu, “Ei l-au cunoscut pe Parintele Arsenie Boca“, Ed. Meteor Publishing, 2015, pag. 56-64. Este o relatare de prima mana si de un realism deplin cu privire la felul in care Parintele Arsenie a strabatut si a plecat din aceasta viata. Dincolo de toate datele biografice extrase din arhive si relatari, dincolo de toate marturiile stranse in toti anii, descrierea pe care o face Parintele Savian Bunescu Parintelui Arsenie, are valoare de document exceptional! Voi spicui din cuvantarea respectiva numai cateva fraze, si voi insera cateva comentarii pe marginea celor afirmate de Parintele Savian Bunescu, urmand ca cititorii interesati sa parcurga ei insisi textul integral, in cartea citata…

Cuvantarea incepe astfel: “Pleci dintre noi simplu, smerit, nestiut de nimeni. Pleci smerit, singur, asa cum ai trait in ultimii ani ai vietii. Te-am vazut in rugaciune, te-am vazut la lucru, te-am vazut in suferinta. In toate ai fost perfect, dar in suferinta ai fost sfant. Rabdarea si linistea sufleteasca iti asezasera de mult pe fata aureola de martir. Ai fost de neegalat.” Era in anul 1989, 4 decembrie… Atunci a fost inmormantarea Parintelui Arsenie, care trecuse la Domnul la 28 noiembrie 1989, la Sinaia fiind, in asezamantul-metoc al Manastirii Prislop, asezamant pe care il ridicase din fonduri personale, alaturi de cele ale Maicii Zamfira Constantinescu si loc in care vietuiau inca alte 17 monahii si surori (conform cartii “Manastirea Prislop – Monografie istorica” – de Pr. prof. dr. Mircea Pacurariu, Ed. Episcopiei Devei si Hunedoarei, 2013, pag. 192-193). In sensul afirmatiilor de mai sus vin si cuvintele unui ucenic al Parintelui Arsenie, preotul Petru Vamvulescu, care afirma ca Parintele Arsenie insusi ar fi spus: “Cel mai mult m-au durut nu chinurile pe care mi le-au facut securistii, ci fratii mei de credinta.” – cu referire la “atatia printre ai Bisericii care i-au facut mult rau” (citat din cartea “Ei l-au cunoscut pe Parintele Arsenie Boca“, Ed. Meteor Publishing, 2015, pag. 83). In cartea “Cuvinte vii” cu scrierile Parintelui Arsenie Boca, (Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, p. 247) apare o afirmatie a acestuia convergenta celor de mai sus, si care ne lamureste de fapt asupra insingurarii despre care afirma Parintele Savian: “Oare de ce, oamenii care nu fac rău nimănui, oamenii care se roagă pentru vrajmașii lor, pe aceștia oamenii lumii îi iau la ținta tuturor fărădelegilor? De ce oare ucenicii lui Iisus, ucenicii iubirii de oameni, stârnesc între ”oameni” atâtea valuri de ură? – Și doar dacă lipsește ceva omului cu adevărat, iubirea îi lipsește, fiindcă numai climatul iubirii face posibilă viața oamenilor.”  

[…]  N-ai zidit din temelie o biserica-locas de inchinaciune, desi ai restaurat multe, dar ai zidit, Parinte Arsenie, din temelie o Biserica vie, o obste crestineasca, la care ai lucrat toata viata. Ridica-te si vezi-o! Ea nu te va uita! Se va ruga mereu pentru parintele ei duhovnic. Traiesti prin aceasta Biserica vie, esti viu in sufletul ei.” Cuvintele acestea, rostite la 4 decembrie 1989 sunt astazi, in 2016, din ce in ce mai adeverite de realitate. Parintele Savian stia ca asa va fi. Fusese martorul atator ani de truda si chin ai Parintelui Arsenie, ultimii 20 pe acest pamant…

[…] Ai dorit sa ridici monahismul la un grad de cultura teologica pentru prestigiul lui. Ai luptat pentru acest ideal si viitorul va recunoaste acest merit. Te-am vazut in rugaciune. Nu uitai niciodata ca stai in fata lui Dumnezeu, ca vorbesti cu El. In rugaciunea particulara, totdeauna cu genunchii plecati la podea, invocai cu adanca smerenie mila si ajutorul Lui. Te desprindeai de pamant si de lume in clipele rugaciunii, traiai in slava lui Dumnezeu. Poate acestea sunt merite pentru care Dumnezeu iti dadea atata har.” Imaginile cu parintele Arsenie surprins in rugaciune apar descrise la un moment dat si in timpul filmarii realizate cu Parintele Savian descriind simbolistica picturala a Bisericii din Draganescu (vizionati filmul aici).

[…] Iti aduc ca dar al marii pretuiri incunostintarea ca pictura de la Draganescu, opera mintii si mainilor sfintiei tale, prin harul lui Dumnezeu, este tot asa de proaspata si vie precum ai lasat-o. O pastrez cu grija pe care ti-am fagaduit-o, grija ce se cere unei valori de arta bisericeasca de dimensiunea unei conceptii si frumuseti inestimabile. Vad si stiu truda cu care ai lucrat fiecare scena. Imi amintesc de fiecare clipa de munca, de rabdarea si atentia deosebita cu care te-ai daruit. In fiecare scena te vad aievea aplecat pe penelul care raspundea perfect unei comenzi a intelectului si a spiritului, condus de inspiratia data de Dumnezeu. Dar ma retine intotdeauna cu multa bucurie “Invierea Domnului”, ce reprezinta un unicat in toata pictura Bisericii Ortodoxe. […] Esti prezent in fiecare scena, dar in scena durerii te regasesc intotdeauna in ipostaza ucenicului credincios care sta langa maestrul sau cu bucuria datoriei implinite. In aceasta scena ne intalnim de cate ori intru in biserica si ne intelegem doar pe unda mistica a dragostei dintre noi. Esti mereu viu in biserica de la Draganescu, mereu prezent in sufletul meu, in slujbele mele. […] Ai unit, Parinte Arsenie, cerul si pamantul prin viziunea spirituala a sfintiei tale, transpusa in pictura de la Draganescu.” Indraznesc sa afirm ca Biserica din Draganescu se gaseste azi intr-o stare avansata de degradare, peretii fiind brazdati de numeroase fisuri. Pictura este bine pastrata, insa fisurile pot la un moment dat sa declanseze desprinderea bucatilor de zidire. Am nadejdea ca, asa cum la Prislop oamenii se ingramadesc cu miile la mormantul Parintelui Arsenie si rasplatesc cerintele lor, este timpul sa ne inchinam mai mult si la Draganescu, si sa contribuim la o restaurare pe masura, ce nu va fi deloc o sarcina usoara specialistilor.

[…] Amintesc ca de doua zile este venit cu noi aici si Parintele Sebastian (nevazator), care a venit de la Manastirea Sambata. A vegheat langa trupul neinsufletit al duhovnicului si invatatorului sau, Parintele Arsenie. El nu te-a vazut cu ochii trupului, Parinte Arsenie, dar poate te-a vazut mai bine decat noi toti, cu ochii sufletului lui. Asa te vor vedea toti de acum inainte, cei care nu te-au vazut cand pleci dintre noi. […] Ti-ai ales mormantul intr-o colina simpla, neumblata de nimeni, intr-o colina langa manastire, in susul ei, ca sa faci un zid spiritual, s-o aperi prin rugaciuni de valuri si de furtuni in inima Ardealului pe care l-ai iubit atat de mult. […] Fii pe mai departe izvorul viu al spiritualitatii crestine, din care sa se hraneasca Prislopul si toti in sufletele carora ai aprins flacara credintei, a nadejdii in dragostea pentru Hristos. Vor urca pe aceasta colina, spre mormantul sfintiei tale, Parinte Arsenie, randuri randuri dintre cei care te-au iubit…” Subintelegem ca locul ales de Parintele Arsenie pentru mormantul sau la Prislop, a fost un loc cat mai retras si “neumblat de nimeni”, tocmai spre a nu atrage atentia si spre a nu face rau manastirii insesi, prin prezenta si numai a mormantului sau… Interesant ramane faptul ca Parintele Arsenie nu a ales sa odihneasca sub glie nici la Sinaia, unde locuia in metoc din 1977 incoace, si nici la Draganescu, unde lasase in urma o uriasa lucrare picturala, si peste 15 ani de munca. Nu a ales nici Manastirea Sambata – pe care o iubise adanc, stiut fiind faptul ca avusese multe mahniri datorate probabil atitudinii obstii lasate in urma acolo, cand fusese mutat de Mitropolitul Nicolae Balan la Prislop, in noiembrie 1948. A ales Prislopul, unde vietuise si liturghisise 11 ani, si unde, cel mai probabil, isi avea o ancora pamanteasca. In prelungirea mormantului Parintelui Arsenie de la Prislop, strajuieste mormantul monahului Nicodim Zaharia, initial cantaret bisericesc si apoi preot duhovnic, ramas unul dintre cei mai apropiati si credinciosi prieteni ai Parintelui, pana la sfarsitul vietii.  In aceeasi cuvantare a parintelui Savian, acesta prevedea, in acel inceput de decembrie 1989, si raurile de oameni care vor sui colina la mormantul duhovnicului Ardealului…. In acel decembrie 1989, Parintele Savian Bunescu a fost si a ramas practic singurul care a avut taria, curajul si demnitatea sa rosteasca cu voce tare adevarul intreg si pana la capat, despre vietuirea Parintelui Arsenie. Cei care au trait acea perioada a comunismului ceausist, vor intelege si mai bine valoarea exceptionala a acestui inscris pastrat cu cuvantarea de la inmormantarea Parintelui Arsenie Boca din decembrie 1989.

Leave a comment »

Laudatio lucrarii recente a lui FLORIN DUTU – “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni”

In decembrie 2014, teologul si ciberneticianul economist FLORIN DUTU, a publicat cartea de o desebita valoare istoriografica si spirituala, “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni“. La momentul la care am semnalat-o pe blogul meu, nu o parcursesem inca, si nu am putut sa-mi exprim un punct de vedere. Iata ca am reusit sa o citesc, si mi-as permite sa introduc mai jos cateva comentarii si o trimitere bibliografica semnificativa.

DSC07558

Cativa tineri teologi romani au avut chemarea – cu siguranta deloc intamplatoare, in ultimii cativa ani, sa porneasca spre aprofundarea biografiei reale si dificil de reasamblat privind viata si opera Parintelui Arsenie Boca – si i-as enumera aici doar pe doi dintre ei, in ordinea cronologica a implicarii lor: Alexandru Valentin Craciun si Florin Dutu. Nu ii cunosc personal pe niciunul dintre ei, asa incat daca voi face afirmatii neadevarate aici, ii rog sa ma ierte si sa intervina, pentru a ma corecta.

Alexandru Valentin Craciun este cel care a adus la lumina in 2009-2010 o parte semnificativa a lucrarii picturale aflate in Bucuresti, a Parintelui Arsenie Boca – despre care, pana la acel moment, nu s-a stiut… (cititi  aici!).

Florin Dutu a pornit pe urmele recuperarilor arhivistice ale tuturor elementelor ce puteau reconstitui cat mai fidel atat viata cat si lucrarea (duhovniceasca si iconografica) a Parintelui Arsenie. Inainte de lucrarea de autor amintita mai sus a lui Florin Dutu – care cuprinde o vedere mai larga asupra misticii ortodoxe de la noi, el a publicat, in ritm alert, doua carti dedicate numai personalitatii Parintelui Arsenie Boca (in 2013 si 2014). Aceasta a treia carte, “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” – este posibil sa fi aparut oarecum neplanificat, in urma descoperirilor realizate in arhive de Florin Dutu, pe masura cercetarii intreprinse pentru reconstituirile legate de Parintele Arsenie. Iata ca astfel, Florin Dutu a scos la lumina un tablou situational de care nimeni nu a vorbit, dar a carui valoare pentru istoria ortodoxiei romanesti este uriasa. Si fac aceasta afirmatie bizuindu-ma pe un articol (si el atat de putin cunoscut…) aparut in revista “Gandirea” – serie noua, nr. 1-3 din 1998, articol semnat de Monahia Zamfira Constantinescu, despre care Parintele Arsenie ar fi spus ca a fost “singurul meu ucenic” (cititi aici) . Acest articol, cu titlul “Post-scriptum la o lucrare de istorie a isihasmului romanesc” face referire la “lacunele” si “inexactitatile” existente in lucrarea IPS Mitropolitul Serafim Joanta, “Isihasmul – Traditie si Cultura Romaneasca” (aparuta la Ed. Anastasia, Bucuresti, 1994). Voi extrage mai jos cateva fraze din articolul gandirist al Maicii Zamfira (care a si contribuit la revigorarea acestei publicatii, revista Gandirea, intrerupta de la aparitie de ateismul comunist, si reintrata in publicare dupa 1990):

Marii absenti ai IPS Sale (n.m. – Parintele Serafim Joanta) sunt: Nichifor Crainic (1889-1972) care lipseste din capitolul ce trateaza ‘poeziile de inspiratie isihasta’ redusa in viziunea autorului doar la Vasile Voiculescu si Ioan Alexandru, precum si Parintele Arsenie Boca (1910-1989) absent din   capitolul 23 al partii a sasea (Monahismul in sec. XX) unde se face referire numai la Staretul Ioanichie Moroi, Parintele Paisie Olaru si Parintele Cleopa Ilie. Or, atat Nichifor Crainic cat si Parintele Arsenie si-au adus o contributie fundamentala la renasterea filocalica si la revigorarea monahismului romanesc in veacul nostru.

Cel dintai, respectiv Nichifor Crainic este initiatorul si autorul primului Curs de Mistica Ortodoxa in Teologia romaneasca (care din nefericire a aparut la Iasi in Ed. Mitropoliei cu titlul schimbat, ‘Sfintenia – Implinirea Umanului‘, si cu regretabile interventii in texte), iar lucrarile lui publicate in ultimii ani (Curs de Mistica Ortodoxa; Dostoievski si Crestinismul rus; Nostalgia Paradisului, ca si volumele de poezii), uimesc prin profunzimea, precizia si limpezimea ideilor teologice si prin bogatia duhului isihast pe care le cuprinde.

Cel de al doilea mare absent din lucrarea IPS Mitropolit Serafim – dar cu atat mai prezent in amintirea si constiinta miilor de credinciosi mireni, monahi si clerici – este Parintele Arsenie Boca, care in prefetele primelor patru volume din Filocalie (ed. I-a) este recunoscut, apreciat si confirmat de Parintele Dumitru Staniloae, ‘drept ctitor al Filocaliei romanesti’. La aceasta apreciere adaugam si frumoasele cuvinte ale IPSS Bartolomeu Anania din prefata volumului ‘Imnul Acatist al Rugului Aprins’:  ‘Fenomenul Arsenie Boca de anvergura nationala’ (1997, p.8).  

Am putea aminti si faptul ca in viziunea autorului istoria Manastirii Prislop (vezi p. 84-85) se opreste in sec. XVII, cea a Manastirii Sambata de Sus (p. 87-88) este intrerupta in anul 1935, autorul cartii vrand poate sa arunce in uitare activitatea duhovniceasca a Parintelui Arsenie de la aceste doua manastiri […], activitate si lucrare duhovniceasca ale caror ecouri departe de a se fi stins sunt din ce in ce mai vii, mai prezente si mai roditoare. 

Precizarile si randurile de mai sus nu dorim sa se constituie intr-o acuza, ci intr-un material in eventualitatea unei a doua editii ‘revizuita, adaugita si intregita’ a lucrarii Inalt Prea Sfintitului Serafim.

Cele de mai sus le scria Maica Zamfira in 1998, cea care i-a fost alaturi Parintelui Arsenie Boca in toata vremea, peste 40 de ani! (cititi aici). Cu atat mai valoroasa si necesara devine azi aparitia si lecturarea cartii lui Florin Dutu – care efectueaza o restituire magistrala si fidela a realitatilor, trecand peste nenumaratele dificultati ale aducerii la lumina a adevarului despre figurile remarcabile ale ortodoxiei romanesti care au fost Nichifor Crainic, Parintele Arsenie Boca si, in context, Parintele Dumitru Staniloae.

Filocalia_coperta

Imagine de fateta a unui volum al Filocaliei – realizata de Parintele Arsenie Boca in 1945-1946

Cartea lui Florin Dutu recompune admirabil, cu instrumentarul stiintific adecvat si complex, radacina nealterata si nemanipulata a misticii ortodoxe – care a dorit sa contribuie, in vremuri nepotrivite si, se pare, in chip total nedorit, la inzdravenirea sufletului romanesc postbelic. In aceasta carte apar de exemplu, in premiera dupa stiinta mea, dovezile clare ale indepartarii numelui Parintelui Arsenie Boca din volumele 1-4 ale Filocaliei romanesti de la “Bucuresti si Sambata”, in editiile de dupa anii 1960 si de asemenea este adusa la lumina pentru intaia data cronologia aportului iconografic pe care l-a avut  Parintele Arsenie la pictarea Bisericii de la Bogata Olteana.

Cartea  “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” este insa cu mult mai cuprinzatoare, avand 512 pagini si cateva zeci de referinte bibliografice, intre care o parte insemnata de documente de arhiva la prima mana.  Pe langa acestea, asa cum a preluat si jurnalistul Victor Roncea pe site-uri (vedeti aici si aici), cartea lui Florin Dutu prezinta si un numar de fotografii inedite cu Parintele Arsenie Boca, realizate dupa 1970.

7 Comments »

Monahia Zamfira Constantinescu – portret de ucenica a Parintelui Arsenie Boca (III)

Maica Zamfira Constantinescu a trecut la Domnul la 13 martie 2005 si isi are mormantul alaturi de cel al Parintelui Arsenie Boca, la Manastirea Prislop.

DSC00100

Parintele Daniil Stoenescu

Fragmente de mai jos sunt extrase din „Cuvânt la priveghere” si “Cuvânt la înmormântarea preacuvioasei maici proestareţe Zamfira stavrofora” – rostite de Părintele Daniil Stoenescu, Episcop al Episcopiei Dacia Felix de la Vârşeţ, in martie 2005, la trecerea la Domnul a Maicii Zamfira. Este cel caruia i se datoreaza publicarea unui numar insemnat de scrieri necunoscute ale Parintelui Arsenie Boca incepand cu anul 2006, dupa deschiderea editoriala realizata de insasi Maica Zamfira, prin publicarea lucrarii de capatai a Parintelui Arsenie, “Cararea Imparatiei” – lucrare salvata de la pieire de insasi Măica Zamfira, în vremea unei percheziţii făcute la Mănăstirea Sâmbăta în anii ’47-’48, cand era inca studenta.

***

 

“… Se va vorbi despre măicuţa Zamfira de acum înainte, ca şi până acum, de fapt, atâta vreme cât se va vorbi de prea cuviosul părintele nostru Arsenie. Pentru că, nu întâmplător, prin anii ’77 -’78, aflându-mă numai cu Părintele şi Măicuţa aici, în casa de vizavi, în chilia de dincolo de uşa acestei sfinte biserici (n.n. biserica Manastirii Prislop), mi-a spus Părintele, fiind de faţă şi sfinţia sa, maica Zamfira, că este „singurul meu ucenic”. Ştiţi că Părintele nostru nu se juca cu cuvintele şi a rostit această mărturisire, pe care iată, socotesc de cuviinţă să v-o destăinui în această seară de priveghere, de taină, de întâlnire şi de despărţire deopotrivă de măicuţa Zamfira. Singurul meu ucenic”…, cuvinte pe care ni le-a spus părintele Arsenie despre măicuţa Zamfira. Iată ce recunoaştere! Iată ce însemnătate! Şi ce greutate au aceste cuvinte. „Singurul ucenic” pe care Părintele şi l-a recunoscut cu puţin timp înainte de plecarea la Domnul a fost şi este măicuţa Zamfira; poate de foarte mulţi neînţeleasă, poate şi de noi, uneori. Iată aşadar, că această seară este potrivită pentru ca, prin rugăciune, prin cântare, prin lacrimă şi prin priveghere, cu toţii să odihnim dincolo, cum n-am reuşit în această viaţă, sufletul şi duhul măicuţei Zamfira, care a trecut la Domnul […]”

DSC07491

Maica Domnului cu Pruncul, pictura realizata la Sinaia de Parintele Arsenie Boca in anii ’80, daruita si fixata in catapeteasma Manastirii de la Prislop – icoana de care se vorbeste in textul alaturat

“Şi o a doua taină pe care v-o descopăr în această seară şi pe care e bine să o ţineţi minte toate maicile şi surorile acestei mănăstiri, vieţuitorii, ostenitorii, închinătorii… Ori de câte ori veţi privi icoana Maicii Domnului de aici de pe catapeteasmă, să ştiţi că mâinile Maicii Domnului au fost pictate de părintele Arsenie după mâinile Măicuţei Zamfira! Priviţi! Cei şi cele care aţi cunoscut şi aţi văzut şi v-aţi oprit privirea asupra mâinilor măicuţei Zamfira, priviţi aici mâinile Maicii Domnului care-L ţin pe Mântuitorul Hristos în braţe. Iată cum a înţeles părintele nostru Arsenie destinul măicuţei Zamfira, iată ce rol şi ce importanţă i-a recunoscut pentru viaţa noastră, pentru Ortodoxia românească, pentru monahismul românesc şi, în mod cu totul deosebit, pentru Sfânta Mănăstire a Prislopului…”

“În vremea unei secete duhovniceşti, spirituale, nu de trei ani şi jumătate, ci de 40 de ani, măicuţa Zamfira a stat alături de părintele Arsenie şi a purtat grijă, aşa cum însuşi părintele Arsenie mi-a spus în urmă cu aproape 20 de ani, cum episcopul de vrednică pomenire Andrei Magieru al Aradului i-a dat poruncă şi ascultare măicuţei Zamfira, prevăzând ce vremuri vor veni, să aibe grijă toată viaţa de Părintele Arsenie; şi mi-a spus odată părintele Arsenie că: „dacă n-ar fi fost aşa, astăzi n-aş mai fi fost în viaţă”. Iată rostul sau unul din rosturile măicuţei Zamfira de a fi aproape de părintele Arsenie şi, aşa cum spunea minunat părintele vicar aseară în cuvântul duhovnicesc, maica Zamfira a trebuit să vorbească, atunci când părintele Arsenie a trebuit să tacă, când n-a putut vorbi sau nu i s-a îngăduit să vorbească în anii ’50, ’60 şi ’70. […]”

DSC07492

Detaliu cu mainile Fecioarei Maria de pe icoana catapeteasmei de la Manastirea Prislop

 

3 Comments »

Maica Zamfira Constantinescu – portret de ucenica a Parintelui Arsenie Boca (II)

DSC07359

Obstea Manastirii Prislop in 1958: in centru, pe scaun si cu ochelari – episcopul Aradului, Parintele Andrei Magieru; alaturi, sezand, Parintele duhovnic la Manastirii, Arsenie Boca; intre cei doi, sprijinind cu mana marginea scaunului episcopului, Maicuta Zamfira

La scurta vreme dupa arestarea Parintelui Arsenie Boca –  cea din zorii zilei de 16 ianuarie 1951, stareta Ma­nas­tirii Prislop, Maica Zamfira Constantinescu, trimitea o scrisoare, la 26 ianuarie 1951, episcopului locului, Andrei Magieru, scriind: „Cu strân­gere de inima va aducem la cunostinta si în scris, precum ni s-a spus, ridicarea parintelui nostru staret si duhovnic, Arsenie, de catre autoritati. O facem din ascultare. Pentru noi sta mereu prezent în formarea crestina pe care ne-a dat-o. Si o mai facem cu nadejdea ca cel pe care-l socotim ca pe parintele nostru mai mare, ca pe epis­co­pul nostru – în mentalitatea de crestinism primar cu care ne-a desprins parintele Arsenie, Prea Sfintia Voastra, veti sprijini tânara obste a Prislopului, încercând, personal sau prin delegat, sa aratati IPS patriarhului activitatea parintelui Arsenie în aceasta manastire si, prin ea, în aceasta regiune. Cunoasteti caracterul pur religios al activitatii parintelui Arsenie în­ca­drata în întregime în spiritul curat al Bisericii. Cunoasteti înflo­rirea pe care a luat-o manastirea noastra sub ocârmuirea Sfin­tiei Sale. Cunoasteti caracterul ortodox pe care il imprima, pe nesim­­tite, în rândul fostilor uniti“.

Ceva mai tarziu, in primele zile ale lui martie 1951, Maica Zamfira Constantinescu, alaturi de Parintele Dometie Manolache (ambii apropiati de varsta de 26 de ani pe atunci), ramasi la Prislop fara pastorul lor,  vor întocmi o adresa  în numele întregului cin monahal, adresata Patriarhului Justinian Marina, prin care îl vor ruga sa intervina la autoritati pentru ca Parintele Arsenie sa fie eliberat din lagarul de munca de la Canalul Dunare-Marea Neagra. In fapt, intreaga exprimare din scrisoare este tipica modului de formulare si argumentare a Maicutei Zamfira. Ea se regaseste in cartea  “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente“, vol. al II-lea, Ed. Agnos, 2014 (p. 151-153). Este o epistola plina de revolta si de curaj, asa cum vor fi toate demersurile Maicii Zamfira – pentru a reusi eliberarea parintelui, sau, mai tarziu, protectia lui.

Patriarhul Justinian avea sa scrie cu propria mana pe aceasta epistola, rezolutia prin care inainta forului politic superior scrisoarea in original, trimitand-o direct  la cabinetul Ministrului de Interne al vremii, T. Georgescu: „Secret/Confidential, 12.III.951, în original domnului ministru Teohari Georgescu – cu rugamintea de a gasi o solutie pentru linistirea spiritelor, nu numai în sânul manastirii, ci si în rândul credinciosilor din Transilvania, unde Arsenie are multe mii de adepti. Arsenie este la Canal-Cernavoda. Daca va fi lasat arestat, noi putem sa confir­mam anticipat ca miile de credinciosi, adepti ai lui Arsenie, vor porni spre Cernavoda, ss/† Justinian“. Astfel, Patriarhul Justinian Marina solicita autoritatilor comuniste sa lase in liniste obstea de la Prislop si sa elibereze pe Parintele Arsenie – aceasta impundu-se mai ales prin forta împrejurarilor. Cu toate acestea, Parintele va fi primi decizia de eliberare abia un an de zile mai tarziu, la 17 martie 1952.

La 3 aprilie 1952, aflat deja inapoi la Prislop, Parintele Arsenie îi scria episcopului sau, cel care a contribuit si el, in mare masura, la eliberare: „De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns, acasa, la Prislop: sanatos, mult folosit si tot atâta de senin. Bucuria n-are multe vorbe, de aceea, dim­preuna cu obstea, v-o împartasim asa cum e: cu recunostinta si sme­rita metanie, pentru ca faceti parte, în toate privintele, din mo­ti­vele ei. Am aflat ca dupa Pasti veniti la noi. Va asteptam, asa cum vechii crestini îsi asteptau Parintii. Dar, pe lânga motivul stravechiu mai e si unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în con­du­cerea obstii de aici, ceea ce-mi va asigura si mie ragazul preocuparii si de ceilalti talanti ce-i am, cu care înca n-am lucrat nimic pentru Iisus“.

In toata perioada ianuarie 1951 – martie 1952 cat Parintele s-a aflat la unitatea de munca fortata de la Canal, in zona Cernavoda, Maica Zamfira nu a incetat sa faca toate demersurile omenesti posibile care sa ajute la punerea sa in libertate. Asa cum sustinuse inca din 1949 fata de surorile de la Prislop (cititi aici), se dovedea ca Maica Zamfira isi permitea sa intervina atat la episcopul Andrei Magieru, cat  si la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, dar si la Ministerul Cultelor. Scrisorile ei, publicate in  “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente“, vol. al II-lea, Ed. Agnos, 2014, dovedesc determinarea si consecventa cu care a apelat la toate metodele de argumentare, demonstrare si presare, pentru a face imposibilul acelor vremuri, posibil. In paralel, reusise sa obtina accesul de a-l vizita pe Parintele la Canal, ducandu-i mancare si haine, si reusind sa converseze cu el. Aceasta se pare ca s-a intamplat in mai multe randuri, pe perioada detentiei de un an si doua luni a Parintelui la Canal.

La 16 februarie 1951 se raporta de­spre misiunea: „Identificarea persoanelor care au fost la Ministerul Cul­telor din Bucuresti pentru a interveni pentru eliberarea calugarului Boca Arsenie“ – misiune a Securitatii ramasa insa fara rezultat, asa cum aveau sa fie multe altele, in cazul dat. In fapt, stareta Zamfira se pare ca fusese si la Ministerul Cultelor, si înca de doua ori la Bucuresti, ocazii cu care se intalnise direct cu Patriarhul Justinian Marina.

Informatorul „15“ semnala la 2 mai 1951 ca Maica Zamfira fusese la Canal pentru a-l vizita pe Pa­rintele Boca, de unde a aflat ca „este multumit de trata­ment“. Acelasi informator scria, în nota din 31 mai 1951, ca exista o stare de nemultumire in Manastirea Prislop, din cauza unui ordin adus de la Episcopia Aradului – Episcopul Andrei Magieru, la 30 mai, de catre Monahul Dometie Mano­lache, ordin prin care în  asezamânt trebuiau sa ramâna nu­mai maici. Se pare ca si aceasta modificare se datora tot interventiei Maicii Zamfira.

O nota informativa de dupa revenirea la Prislop a Parintelui Arsenie – din primavara lui 1952,  vorbeste despre învatatorul Ionescu  si un elev al sau din zona Hunedoara, care au vizitat Manastirea Prislop la 18 aprilie 1952. La intrare ei au fost legi­ti­mati de maica stareta Zamfira, care le-a cerut buletinele de identitate. Situatia a luat o alta turnura interesanta atunci când acesta s-a adresat cu apelative deloc respec­tuoase maicii, fapt ce a determinat-o sa-i traga o pal­ma peste fata! Învatatorul era secretarul Uniunii Tinerertului Muncitor din localitate… In cartea  “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente“, vol. al II-lea, Ed. Agnos, 2014, note similare aveau sa apara in toti anii urmatori, cu inasprirea protectiei Parintelui Arsenie de catre maica stareta.

La 2 februarie 1952, împuternicitul Ministerului Cultelor vizita Prislopul, aratand in raport pelerinajul unor cre­din­ciosi din regiunile Sibiu si Stalin la manastire. Arata ca ei petreceau „noaptea acolo în manastire, pentru a asista a doua zi la rugaciuni si slujbe“, multi din­tre ei fiind bolnavi; ca stareta „s-a plans de greutatile prin care trece manastirea de la arestarea lui Arsenie Boca“, deoarece „sunt ca niste oi ratacite“; ca Maica Zamfira i-a spus ca libertatea religioasa exista numai pe hârtie, dar în practica se lupta împotriva credintei, ca satele din jur nu duc o viata religioasa intensa si ca nu doreste ca de praz­nice incinta manastirii „sa se transforme în bâlci“. Se mai raporta ca la împlinirea unui an de la arestarea Parin­te­lui Arsenie „au avut loc rugaciuni si solemnitati religioase“. Se remarca de asemenea respectul si autoritatea de care se bucura stareta Zamfira  în rândul cinului monahal. Imputernicitul sugera la final necesitatea schimbarii conducerii manastirii „sau chiar, pentru desfiintarea manastirii, pro­pun a se instrui un om bine pregatit din punct de vedere politic. Acest om se va prezenta la manastire ca refugiat politic. Daca el va sti sa joace bine rolul, Zamfira îl va primi si adaposti, urmând a se lua masurile impuse fata de asemenea fapte“.

La 12 martie 1952, organele de Secu­ritate erau informate despre atitudinea vehementa a staretei Zamfira Constantinescu fata de încalcarea legii libertatii religiei în Republica Populara Romana, despre legaturile acesteia cu „chiaburii“ care vizitau aseza­mântul de la Prislop si ca „sus-numita este un element foarte peri­culos si dau­nator statului nostru […], se manifesta pe fata chiar cu riscul ori­ca­rei urmari, mai ales de când a fost adus Arsenie.”

La 7 august 1952, trimisul Ministerului Cultelor în regiune furniza un alt refe­rat cu privire la atmosfera manastirii. Printre altele, acesta sublinia scandalul provocat de pre­o­tul Toma Gherasimescu, care venise la manastire cu propunerea de a aduce câteva surori pentru închinoviere si a impune câteva reguli mo­na­hale. Totodata, conducerea manastirii îl anunta pe trimisul gu­ver­nului ca de praznicul Adormirii Maicii Domnului nu se va face pelerinaj, chiar si de hram, cu toate ca, mai ales la ultima sarbatoare, nu este exclus sa vina cei din împrejurimi. O saptamâna mai târziu, acelasi functionar solicita conducerii Ministerului Cultelor ca parintele Arsenie Boca si stareta Zamfira Constantinescu sa fie mutati la o manastire din regiunea Bihorului.  (Va urma.)

2 Comments »

Monahia Zamfira Constantinescu – portret de ucenica a Parintelui Arsenie Boca (I)

Cu ceva vreme in urma am incercat sa culeg date pentru a creiona o schita de portret a omului care a stat cel mai indelung si in toate imprejurarile, in imediata apropiere a Parintelui Arsenie Boca:   Maica Zamfira Constantinescu (cititi intaia schita de portret – aici).

Este vorba de aproape 43 de ani in care Maica Zamfira i-a fost in preajma…  La momentul realizarii acelei prime schite biografice (anul trecut), referintele bibliografice la dispozitie erau inca relativ-restranse. Odata cu aparitia volumelor I (in toamna lui 2013) si mai ales a volumului al II-lea (in octombrie 2014) al cartii “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente“, a devenit posibila decantarea unor date si intelegerea corecta a oamenilor si a situatiilor, asa incat portetul maicii ucenice devine de-acum limpede, si la fel si cel al Parintelui Arsenie, salvatorul si modelul ei duhovnicesc. De asemenea, Maica Zamfira a fost cea care a incercat mereu, cu forta, sa alunge misticismul popular exagerat creat de oameni in jurul Parintelui Arsenie, cel datorita caruia, in mare masura, Parintele a fost anchetat, inchis si urmarit intreaga sa viata… Ea a incercat in schimb, atat inainte cat si dupa trecerea Dincolo a Parintelui, sa aduca in zona realitatii si a practicii ortodoxiei celei adevarate, chipul luminos al Marelui Traitor Crestin si al Marelui Duhovnic care a fost si ramane Parintele Arsenie Boca.

Julieta Constantinescu, devenita monahia Zamfira (n. 3 octombrie 1925 – d. 13 martie 2005), s-a nascut in comuna Slobozia – Ialomita la 3 octombrie 1925, din parintii Traian (n. 1891) si Ecaterina Constantinescu. Mama ei a fost casnica toata viata, iar familia mereu saraca. Primele trei clase primare le-a facut la Cernavoda, iar din a patra familia s-a mutat la Bucuresti. A absolvit apoi, in 1944,  liceul Regina Maria din Bucuresti, dupa care s-a inscris la cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti si ale Facultatii de Filosofie, si le-a absolvit in 1948, cand si-a luat licenta in Teologie. A trecut apoi la doctorat, in cadrul Institutului  Teologic,  dar datorita intrarii in monahism, in 1950, in perioada de pregatire a tezei de doctorat, in final a renuntat la sustinere.  In ultimii ani de facultate Preotul Profesor Gheorghe Cristea o caracteriza “cam dezechilibrata in ceea ce priveste mintea”,  intr-un raport al securitatii din 18 decembrie 1951 (in vol. al II-lea al cartii “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente”). De asemenea despre ea s-a afirmat  ca  in acea peioada de studentie fusese “un element decazut” si ca ar fi “dat dovada de acte de indisciplina si comportare morala nesanatoasa”. Intr-un raport de securitate din noiembrie 1953 se specula ca ar fi avut relatii sentimentale cu mai multi profesori de la teologia bucuresteana, dar si relatii mai speciale cu alti profesori, intre care Parintele Dumitru Staniloae…

Julieta Constantinescu a avut trei frati  – doi baieti si o fata:  Aurelian – nascut in 1916,  care in timpul celui de al doilea razboi mondial fusese ofiter la Centrul de Concentrari Bucuresti si despre care se spunea ca in 1939, impreuna cu tatal sau (lor), pe atunci jandarm, umblau cu pistoalele prin capitala amenintand pe evrei ca ii impusca; in 1951 era maior si invalid de razboi;  Romeo, nascut in 1926, in 1951 fiind locotenent activ  si  Ligia – nascuta in 1913, care in 1951 era deja casatorita si se numea dupa sot Ligia Bunescu. Sotul ei, teolog, de loc din comuna Buda-Draganescu – Ilfov, va fi preotul Savian Bunescu – parohul Bisericii de la Draganescu, pe care Parintele Arsenie o va picta incepand cu 1967/1968.

Tatal Julietei, Traian Constantinescu, fusese capitan – comandant al Legiunii de Jandarmi Prahova; in timpul razboiului antonescian a facut parte din Comandamentul militar al C.a.p. Italiei, iar in septembrie 1950 se gasea “deblocat” din functie si era pensionar, vanzator la loteria populara din Bucuresti. Intr-un raport biografic al Maicii Zamfira intocmit de securitate in decembrie 1951, se arata ca domiciliul familiei era in Bucuresti, pe str. Litovoi Voevod la nr.23. In raport se sustinea ca tatal “a fost un element antisemit care in timpul razboiului antonescian a luat parte activa la scoaterea evreilor din Bucuresti”. Dupa actul de la 23 august 1944 “s-a ascuns intr-o vila a fiului sau in soseaua Bonaparte, care era Maior activ si despre care se spune ca a savarsit acte de salbaticie in timpul razboiului anti-sovietic, iar in prezent este pensionar invalid de razboi si are tutungerie pe Str. Matei Millo.”

DSC07358

Icoana Maicii Domnului – tip Hodighitria (Indrumatoarea) inconjurata de 12 prooroci din Vechiul Testament ; Altarul Manstirii Prislop, vechime  necunoscuta, dar restaurata in 1752

Maica Zamfira (pe atunci Julieta) Constantinescu, venise la Manastirea Prislop imediat dupa sosirea Parintelui Arsenie acolo, adica in toamna-iarna lui 1948 (noiembrie sau decembrie) sau in primavara lui 1949. Il cunoscuse pe Parintele Arsenie inca de la Manastirea Sambata, din 1946, insa la Prislop venise cu gandul sa ramana si sa devina monahie. Inca de la inceputul sederii ei acolo, a demonstrat o personalitate aparte, complexa dar si foarte hotarata.  Un exemplu graitor din primele luni de asezare la Prislop il reprezinta un episod legat de o confruntare indelungata cu o alta tanara voind sa acceada spre calugarie, pe nume Maria Culeac. Aceasta venise la Prislop  in aprilie 1949 ca sora de manastire, insa  in toamna anului 1949, a savarsit un act pentru care va primi pedeapsa apriga din partea surorii Julieta Constantinescu si a Parintelui Arsenie. In fapt,  sora Maria a mers singura pe un deal din fata manastirii si a inceput sa cante “Internationala”. Aflandu-se in camera Parintelui Arsenie la acel moment, Julieta Constantinescu a trantit geamurile si a amenintat pe Parintele ca daca nu o da afara din manastire, ea se va sinucide, ceea ce a si incercat, inghitind pastile. Parintele a reusit sa o salveze, dandu-i lapte. Acest episod este descris in vol. al II-lea al cartii “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente”. Din alta sursa, o alta tentativa de sinucidere a Julietei Constantinescu (prima) s-ar fi consumat in vara anului 1947 sau a anului 1948, cand Parintele se afla inca la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, si cand studenta Julieta s-a aruncat in lac sa se inece, fiind salvata de Parintele Arsenie.

In luna august 1950, aceeasi sora Maria Culeac – in varsta de 36 de ani pe atunci, arata intr-o nota data securitatii ca Julieta Constantinescu locuia in acea perioada la Prislop “cu toata familia, adica si cu mama, si cu sora, cumnatul si un nepot. Iar la 26 august 1950 sora si cumnatul au plecat la Bucuresti”.

In septembrie 1950 Manastirea Prislop era deja transformata in obste de maici, iar Julieta Constantinescu – tanara de 24 de ani, deja cu numele de Maica Zamfira, fusese aleasa stareta. In obste erau atunci 15 vietuitori, dintre care 4 barbati si 11 femei. Intre barbati era pe atunci si tanarul calugar Stelian (Dometie) Manolache, in varsta de 26 de ani, cel care dupa o vreme va sluji ani buni, pana la trecerea Dincolo, la Manastirea Ramet din jud. Alba. Atat Stelian (Dometie) Manolache cat si Leonida (Antonie) Plamadeala (cel care va deveni mai tarziu Mitropolitul Ardealului), fusesera inchinoviati monahi de Parintele Arsenie, la Prislop, in toamna anului 1949. In noiembrie 1952 obstea de la Prislop cuprindea 17 vietuitori.

Pana in septembrie 1950, Maica Zamfira  “incercase in nenumarate randuri sa se sinucida, luand pastile in cantitate mare, iar cu o lama de ras a incercat sa-si taie vinele de la mana. Urmele se vad si azi cauza ar fi fost o dragoste neimpartasita. Staretul (n.n. Parintele Arsenie) cauta sa-i satisfaca toate dorintele, incat in ultimul timp a devenit conducatoarea manastirii” (din vol. al II-lea al cartii “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente”).

La 8 septembrie 1950 la Manastirea Prislop a venit in vizita si pentru sarbatoarea de hram Episcopul Andrei Magieru al Aradului – poate si fiindca staretul Arsenie intervenise pentru ca sora Maria Culeac, aflata in vesnica disputa cu Maica Zamfira, sa fie trimisa la alta manastire. Dupa aceasta disputa Maica Zamfira a stat la pat bolnava, unde asa o va gasi si inspectorul de la Ministerul Cultelor, la 13 septembrie 1950. Imediat dupa aceasta data, Maica Zamfira si Parintele Arsenie vor pleca la Bucuresti. Este perioada in care Maica Zamfira sustinea fata de surorile de manastire ca era fie rudenie, fie ca se afla in termeni cordiali cu Patriarhul Justinian Marina si ca va reusi in final sa faca asa cum doreste ea. Disputa cu sora Maria Culeac continua, iar Parintele Arsenie era la mijloc. Pana la urma sora Maria Culeac a fost trimisa la Manastirea Bistrita.   (va urma).

 

 

3 Comments »