Ghetsimani…

Gradina Ghetsimani – locul despre care ne vorbeste Sfanta Scriptura in miercurea din Saptamana Patimirilor  (preluare de aici):

“Si dupa ce au cantat laude, au iesit la Muntele Maslinilor. Atunci Iisus le-a zis: Voi toti va veti sminti intru Mine in noaptea aceasta caci scris este: “Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei”. Dar dupa invierea Mea voi merge mai inainte de voi in Galileea. Iar Petru, raspunzand, I-a zis: Daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti. Zis-a Iisus lui: Adevarat zic tie ca in noaptea aceasta, mai inainte de a canta cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine. Petru i-a zis: Si de ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine. Si toti ucenicii au zis la fel. Atunci Iisus a mers impreuna cu ei la un loc ce se cheama Ghetsimani si a zis ucenicilor: Sedeti aici, pana ce Ma voi duce acolo si Ma voi ruga. Si luand cu Sine pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a inceput a Se intrista si a Se mahni. Atunci le-a zis: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine. Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant, rugandu-Se si zicand: Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti. Si a venit la ucenici si i-a gasit dormind si i-a zis lui Petru: Asa, n-ati putut un ceas sa privegheati cu Mine! , ca sa nu intrati in ispita. Caci duhul este osarduitor, dar trupul este neputincios. Iarasi ducandu-se, a doua oara, s-a rugat, zicand: Parintele Meu, daca nu este cu putinta sa treaca acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta. Si venind iarasi, i-a aflat dormind, caci ochii lor erau ingreuiati. Si lasandu-i, S-a dus iarasi si a treia oara S-a rugat, acelasi cuvant zicand. Atunci a venit la ucenici si le-a zis: Dormiti de acum si va odihniti! Iata s-a apropiat ceasul si Fiul Omului va fi dat in mainile pacatosilor. Sculati-va sa mergem, iata s-a apropiat cel ce M-a vandut. Si pe cand vorbea inca, iata a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, si impreuna cu el multime multa, cu sabii si cu ciomege, de la arhierei si de la batranii poporului. Iar vanzatorul le-a dat semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este: puneti mana pe El. Si indata, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucura-Te, Invatatorule! Si L-a sarutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mainile pe Iisus si L-au prins. Si iata, unul dintre cei ce erau cu Iisus, intinzand mana, a tras sabia si, lovind pe sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Intoarce sabia ta la locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Dar cum se vor implini Scripturile, ca asa trebuie sa fie? In ceasul acela, a zis Iisus multimilor: Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu ciomege, ca sa Ma prindeti. In fiecare zi sedeam in templu si invatam si n-ati pus mana pe Mine. Dar toate acestea s-au facut ca sa se implineasca Scripturile proorocilor. Atunci toti ucenicii, lasandu-L, au fugit.” (Matei 26, 30-56)

Iisus rugandu-se in Gradina Ghetsimani – pictura pe panza de Ivan Irineu Protcenco, Manastirea Sihastria, jud. Neamt

                                      poezie de Zorica Laţcu (Maica Teodosia)

Picioarele spălate de plânsul Magdalenii
Se frânseră. Sub raza divinei milostenii
Iisus căzu în rugă cu faţa-nsângerată
Şi greu, în pacea nopţii, rosti cuvântul: “Tată,
Îţi simt durerea sfântă şi grija părintească,
Mă doare mila caldă ce vrea să mă-nvelească,
Mă tulbură iubirea şi jalea de Părinte.
Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte,
Când urletul mulţimii va cere de la Tine
Să osândeşti pe Domnul luminilor depline,
Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere,
Când fiul Tău cădea-va sub bici fără putere,
Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de ţară
Voi duce spre Golgota cereasca mea povară,
Părinte-al meu, în milă să nu-ţi uiţi legământul,
Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul.
Să nu-ţi aduni blestemul şi fulgerele toate,
Ca să opreşti mânia neputincioasei gloate;
Nu-i pedepsi pre dânşii cu ploaie de pucioasă,
În marea Ta iubire mă uită şi mă lasă,
Mă lasă, Doamne-al milei, să nu-ţi mai simt iubirea,
Să ştiu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea.
Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele
Cu bucuria sfântă a învierii mele.
Ca să nu ştiu cât suferi în lumile-ţi senine,
Părinte, fă să treacă paharul de la mine”.
Iisus ridică fruntea şi-ncepe să coboare.
O aripă de înger l-atinse cu răcoare.

Poetul Marius IORDĂCHIOAIA: “despre mine, vorbind despre icoane”

Gand consemnat la 24 aprilie 2015 de poetul Marius Iordachioaia (text preluat integral de pe blogul sau  si insotit de o icoana… draga mie):

Coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret (Cinzecimea, în latină – Pentecostes) – pictura in Paraclisul Manastirii Sihastria – de Ivan Irineu Protcenco, sfarsitul anilor 1940

“Cunosc persoane foarte pricepute și, de aceea, foarte pretențioase în ce privește icoanele.

Nepriceput fiind, pentru mine, o icoană  bună e cea prin care pot vedea, nu cea care îmi oprește privirea cu frumusețea ei. Ca și cum singura erminie ar fi ca, prin pictarea unei icoane să se curățească o bucată de perete sau o scândură, așa încât să facă materia transparentă. Ca și cum pictând, iconarul nu ar pune culoarea, ci ar lua-o, eliberând lumina… Altfel spus, nu pot comenta o icoană bună, pentru că pur și simplu, nu o văd, ci mă simt, mai degrabă, văzut prin ea…

Eu nu prea aștept de la icoană să mă învețe teologie, ci să mă dezvețe de ea, să mă despovăreze de umbra cuvintelor…

Toate icoanele sunt ferestre. Dar, numai unele, îmi pare, sunt deschise… Și ceea ce le-a deschis e rugăciunea… Dar unele îmi par a fi fost lucrate cu o dragoste care te îmbie să te rogi….

Am scris aceste rânduri privind o felicitare primită de curând, cu Hristos răstignit. Imaginea pictată e undeva între icoana bizantină și tabloul religios, un fel de hibrid. Dar, emoția pe care mi-o provoacă, e categoric mai însemnată decât cea pe care nu mi-o îngăduie reprezentarea canonică din alte icoane pe care le am.

Nu știu cum și nici nu vreau să tulbur taina asta, dar imaginea aceea de serie îmi permite cumva să simt Evenimentul prezentat în ea, pe când icoana grea de teologie a reprezentării canonice, mai mult mi-o refuză… Dar poate că ceea ce percep eu nu e sentimentul cu care s-a pictat icoana, ci cel cu care mi s-a oferit…

Știu că vina sau impuritatea acestei percepții îmi aparține. Mi-o asum. Nu sunt doar un păcătos, ci unul cam sentimental; adică acea specie de păcătos care nu se îndreptățește la nivelul minții, ci al afectelor…

Poate de aceea, adesea, citind sau privind lucrări ale Ortodoxiei contemporane, cărți și icoane, am mai mult sentimentul că Dumnezeu, întrupându-se, S-a făcut teologie și nu om….” (Marius Iordachioaia)

Asezarea lui Iisus Hristos in mormant – o pictura de Irineu Protcenco

Intre icoanele pictate pe panza de iconarul calugar Ivan (Irineu) Protcenco aflate in Paraclisul Manastirii Sihastria din jud. Neamt, se gaseste si cea de mai jos, avand ca subiect pregatirea trupului lui Iisus cel rastignit, pentru punerea in mormant. In aceasta “Joi mare”, Iisus a murit lumii acesteia de jos, intru Invierea in lumea de Sus…

Scena Nasterii Lui Iisus Hristos – pictura lui Ivan Irineu Protcenco, Paraclisul Manastirii Sihastria – jud. Neamt

O biografie vizuala a lucrarii iconarului calugar Ivan (Irineu) Protcenco

Multumesc prietenei Sandrina H. din Chisinau pentru realizarea tehnica a montajului video si pentru lectura biografiei sintetice din filmul de mai jos pe care l-a realizat, despre viata si lucrarea unuia dintre cei mai insemnati dar si foarte putin cunoscuti/popularizati pictori de icoane din Romania Mare: Ivan (calugarit cu numele Irineu) Protcenco (1888-1953), plecat la Domnul si inmormantat la Manastirea Sihastria din jud. Neamt:

La Sfanta Parascheva…

Sfanta Parascheva – pictura de Ioan-Irineu Protcenco (cca. 1950), Manastirea Sihastria – Paraclisul “Sf. Ioachim si Ana”, jud. Neamt (ulei pe panza, aprox. 20×15 cm).

 

Îmbrățișare

de  Zorica Lațcu  (Maica Teodosia)

Când în dumnezeiasca-mbrățișare,
Noi ne unim cu blândul Mire,
Ce taină negrăită de iubire
Îi spunem noi, în clipa-aceea oare?

Ci sufletul e mut de fericire.
Căci, iată, nici un murmur nu e-n stare
Să spună ce fiori de desfătare
Simțim atunci, în tainică unire.

În juru-ne simțim că totul piere
Ci numai noi cu El, în El unite,
Gustăm sărutul sfântă mângâiere.

Ș-atunci de focul lui ceresc topite,
Cu El, pe Crucea Lui, în grea durere,
Am vrea să fim de mii de ori jertfite.

(poezia a fost prima oara publicata de Zorica Latcu- Maica Teodosia, in volumul “Osana Luminii“, la Ed. Ramuri, Craiova, 1949)

Iconarul tacerii, iconarul smereniei: Ioan Irineu Protcenco (V)

“Comunica cu lumea numai prin sfintele icoane” – spunea Parintele Ioil Gheorghiu – staretul Manastirii Sihastria, in vremea cand fratele Ioan – devenit apoi monahul Irineu Protcenco, picta acolo…

Pictura originala “Tanguirea Maicii Domnului” – detaliu al chipului, pictor Irineu Protcenco, ulei pe panza,  1947, Manastirea Sihastria Secului

Schimonahul Irineu Protcenco s-a nascut in comuna Novo Pavlovca, gubernia Alexandrovsca, Ucraina la 8 mai 1888 (numele initial: Ivan Protcenco). A facut Academia de Bellearte din Kiev – sectia pictura bisericeasca in ulei.

A absolvit belleartele in 1907 cu mentiunea “magna cum laudae” – printre cei mai buni studenti.

In 1910 a deschis la Chisinau un atelier de pictura; in acest oras a pictat pana la inceputul celui de al doilea razboi mondial. A pictat si  ansambluri picturale mari – la Catedrala Ciuflea din Chisinau, Catedrala din Chilia Noua, paraclisul seminarului de la Ismail, un paraclis la Manastirea Chitcani, etc.

A mai realizat ansambluri de catapeteasma, icoane separate, miniaturi, comenzi particulare, icoane praznicale la catedralele din Chisinau, etc.

Intre cele doua razboaie mondiale, era socotit intre primii pictori bisericesti ai Romaniei Mari.

La infiintarea, la Chisinau, a “Asociatiei pictorilor” basarabeni, formata din 38 de membri, a fost ales presedintele acesteia.

Avea mare evlavie la Maica Domnului, motiv pentru care intre cele mai minunate icoane realizate de el sunt Maica Domnului Axionita, Maica Domnului Prodromita, Dulcea Sarutare, etc.

In 1940 se retrage de peste Prut la Bucuresti, fugind de prigoana sovietica.

La Manastirea Sihastria a ajuns in 1947, fiind adus de Parintele Cleopa Ilie, cu rugamintea de a picta nou-ridicatul Paraclis “Sfintii Ioachim si Ana” de acolo. Era impreuna cu a doua sotie, care se va calugari si ea, sub numele de Pelaghia. Ioan-Irineu si Pelaghia au trait la Manastirea Sihastria, pana la trecerea la cele vesnice. S-au acomodat cu usurinta vietii manastiresti. Iconarul Ioan se ruga mult si citea mai ales din Psaltire cateva catisme pe zi. Mai citea din Ceaslov si din Noul Testament – din acesta cateva capitole zilnic. Acestea au fost singurele sale carti.

Pictura sa era o forma prelungita a rugaciunii sufletului sau. Picta folosindu-se de un singur ochi (stangul), pe celalalt pierzandu-l in timpul primului razboi mondial, la care a participat ca soldat. Lucra totdeauna singur pe schela, singur in biserica, adesea cu usa incuiata. Icoanele formau pentru el un act de marturisire a credintei in Hristos. Voia sa fie perfecte, ca desen, colorit, expresie si adanca traire interioara. Picta cu post si rugaciune, lucrarile sale purtand duh si viata.

Era o fire extrem de tacuta, blanda si singuratica. Fratele Ioan era mereu interiorizat si contemplativ. Nu primea vizite si nu vorbea cu oamenii. Comunica cu lumea numai prin sfintele icoane, iar cu Dumnezeu prin rugaciune si fapte bune.

A plecat din aceasta viata in zorii zilei de 20 august 1953, la numai cateva zile dupa calugarirea sub numele de Irineu. Sotia sa, monahia Pelaghia, a ramas in continuare la Manastirea Sihatria, de unde s-a mutat la Domnul in 1980. Amandoi sunt inmormantati in cimitirul manastrii (foto mai jos).

Nota: Datele de mai sus sunt extrase din cartea-album “Manastirea Sihastria – Un pridvor al Raiului” (ed. Manstirii Sihastria, 2008)

Pelaghia Protcenco – chipul de pe piatra funerara

Irineu Protcenco – chipul de pe piatra funerara

Mormantul monahiei Pelaghia Protcenco (1891-1980)

Mormantul monahului Irineu Protcenco (8 mai 1888-20 august 1953)

 

 

Fara indoiala, personalitatea pictorului Ioan Protcenco… Fara indoiala, personalitatea pictorului Ioan Protcenco, devenit fratele Ioan la Manastirea Sihastria, si in final schimonahul Irineu, este singulara in iconografia noastra. Din cele descrise de cei (putini) care l-au cunoscut, se pare ca exista cateva trasaturi comune cu cativa mari pictori crestini ai lumii.

Spun aceasta, deoarece am gasit de curand, in cartea academicienei Zoe Dumitrescu-Busulenga (Maica Benedicta), “Sa nu pierdem verticala. Interviuri si dialoguri.” (Ed. Nicodim Caligraful, Manastirea Putna, 2013), cateva referiri foarte interesante, care m-au dus direct cu gandul la pictorul Irineu Protcenco. Le reproduc mai jos:

Ultima pictura – ramasa neterminata (1953), a lui Irineu Protcenco, desupra usii de intrare in naosul Paraclisului de la Manastirea Sihastria

“…Toate aceste lucruri vorbesc despre posibilitatea sfantului de a deschide drumuri, de a arata, precum spuneam, calea. Ei ne sunt aproape si cand ii invocam, pentru ca noi nu vedem nimic de dincolo, suntem orbi, nu auzim sunete decat sapte, nu vedem culori decat sapte – nimic mai mult. Trupul acesta, inchisoarea aceasta a trupului este o piedica in calea vederii noastre totale, absolute. Si in legatura cu aceasta capacitate a lor de a vedea, de a sugera, s-a nascut si pictura, pe langa muzica. Deci erau in primul rand poeti, muzicieni, si au devenit si pictori. Sa nu uitam ca Sfantul Luca a fost primul pictor crestin care a facut imaginea Maicii Domnului, iar daca va veti duce in Grecia, la Salonic, veti vedea o icoana a Maicii Domnului Achiropita – adica nefacuta de mana omeneasca, inceputa si sfarsita de altcineva decat de pictor, deci iarasi de Duh, de interventia Sfantului Duh. Va fi fiind aceea Icoana Sfantului Luca, va fi fiind alta, cine stie…oricum, interventia Duhului este prezenta.

Calugarii pictori sunt in general de o deosebita finete si subtilitate artistica. Niciodata n-am sa uit surpriza pe care am avut-o intrand in Manastirea San Marco din Florenta. M-am uitat in dreapta, m-am uitat in stanga, porneau doua randuri de scari, am vazut doua tablouri, unul de Pollaiuolo, celalalt de Ghirlandaio, am vazut curtea  interioara, cortilele si am crezut ca am vazut tot dar sotul meu spune: ‘Hai sa mergem sus sa intram in chilii!’ Am crezut ca poate nu ne dau voie, dar am zis hai sa incercam si am suit la etaj.  Intai de toate am dat de biblioteca si la biblioteca scria undeva, pe o tablie ‘De aici a fost ridicat in noaptea de cutare, 1492, fratele Girolamo Savonarola’, care a fost ars, dupa cum bine stiti. […] Si am deschis usile la cateva chilii, ca sa descoperim undeva pe un perete, cu simplitate, pictata a fresco o mica imagine sacra. Cine o facuse? Fra Angelico – marele pictor italian. Ei bine, el era florentin si acolo era metania lui, la San Marco, si a impodobit toate chiliile cu o imagine: intr-o parte Boboteaza, intr-alta parte Invierea Domnului, Crucificarea, Maica Domnului s.a.m.d. Admirabile, uimitoare fiecare din ele! N-am sa uit niciodata Buna vestire in care aripile Ingerului freamata stand in genunchi in fata Maicutei Domnului. Ii freamata aripile in toate culorile curcubeului, este de o frumusete, de o transparenta, care te face sa iti dai seama ca sunt interventii de Sus acolo, un penel omenesc nu ajunge el singur sa faca asta! […]  Daca revenim la noi ne gadim la Rubliov, la frumusetea Maicii Domnului, la chipul Maicii Domnului facut de el cum nimeni n-a mai putut sa-l faca, poate numai Mantuitorul. Iar de pe meleagurile noastre poate ati auzit de Picu Patrut – un biet dascal din Saliste, care a trait in secolul trecut in vremea lui Anton Pann…”  (extras din conferinta ASCOR unde a fost invitata acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga, Iasi, 29 martie 1997).

Iconarul tacerii, iconarul smereniei: Ioan Irineu Protcenco (III)

La ziua de azi, Nasterea Maicii Domnului, doua dintre reprezentarile iconografice ale iconarului-monah Irineu Protcenco – ce se afla in Paraclisul Sfintilor Ioachim si Ana de la Manastirea Sihastria Secului din judetul Neamt. Prima, icoana de dimensiunile unei foi A4, pictura in ulei, “Nasterea Maicii Domnului”, iar a doua – un detaliu facial al icoanei neasemuite, “Tanguirea Maicii Domnului” – pictura in ulei pe panza, dimensiuni aproximative 100×70 cm. Ambele au fost pictate in perioada anilor 1947-1952. Va urma.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iconarul tacerii, iconarul smereniei: Ioan Irineu Protcenco (II)

Prima parte se poate citi aici.

Parintele Ioil Gheorghiu – staret al Manastirii Sihastria in perioada ultimilor ani ai iconarului Irineu Protcenco acolo

In cartea-album “Manastirea Sihastria – Un pridvor al Raiului” (ed. Manstirii Sihastria, 2008) am gasit cateva insemnari ale  Protosinghelului Ioil Gheorghiu, staret al
Manastirii Sihastria Secului in perioada 1949-1959, despre pictorul Irineu Protcenco si lucrarea sa. Parintele Ioil a stiut cel mai bine despre Irineu Protcenco, intrucat acesta a fost adus la Sihastria in 1947 de catre Parintele Cleopa. In acelasi album se gasesc si cateva fotografii dupa unele dintre picturile iconarului, picturi ce innobileaza Paraclisul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana de la Sihastria, pe care in intregime l-a pictat monahul Irineu.

Ioan (Ivan) Protcenco in tinerete, devenit la sfarsitul vietii monah, sub numele de Irineu

Rememora Parintele Ioil Gheorghiu ca maiestria deosebita a pictorului Irineu Protcenco devenea si mai uluitoare, mai ales dacă ne gândim că avea doar un singur ochi sănătos, pe celalalt pierzându-l în timpul primului război mondial “într-un accident pe care noi, oamenii, am fi tentați să-l considerăm stupid, dar care, să nu pierdem din vedere, a fost îngăduit de Dumnezeu: un soldat și-a scuturat hainele și de pe ele a sărit un ciob de sticlă care i-a secționat irisul”. Parintele Ioil spunea ca inainte de a picta vreun sfânt, Irineu Protcenco îi studia bine viața. “Picta în prima parte a zilei, cu post negru și rugăciune și nu vorbea cu nimeni în timpul acesta. Chiar părintele Paisie Olaru a urcat pe schele odată ca să vada și să admire lucrarea, dar Irineu Protcenco i-a spus: ‘Dacă ai venit tu, plec eu’, făcându-l pe Părintele Paisie sa plece de îndată, cerându-și iertare. […] După ce mânca nu mai picta nimic, ci făcea alte lucruri (de exemplu, își prepara culorile).

Catapeteasma din Paraclisul Sihastriei are 54 de picturi in ulei pe lemn, si a fost finalizata deja in 1947 (in chiar anul cand Ioan Protcenco a fost adus de la Bucuresti-Afumati, la Sihastria, impreuna cu sotia sa cea de a doua, Pelaghia, si adapostiti aici de Parintele Cleopa).  Va urma.

Catapeteasma Paraclisului Manastirii Sihastria Secului cu picturile lui Irineu Protcenco, datand din 1947

Iconarul tacerii, iconarul smereniei: Ioan Irineu Protcenco (I)

Marturisesc ca reprezentarea picturala religioasa a celui ce multa vreme a fost chemat ca fratele Ioan, devenit cu numai cateva zile inainte de trecerea sa la cele vesnice  (intamplata la 20 august 1953) –  schimonahul Irineu Protcenco, m-a rascolit in adancuri. Intalnirea mea cu icoana pictata de cuviosia sa –  “Tanguirea Maicii Domnului” – pe care a realizat-o cel mai probabil in anul 1947, a declansat o impetuoasa dragoste de a-i cunoaste opera si de a-l descoperi ca misionar iconar. Nu este un lucru simplu sa identifici opera sa (care se pare ca este extrem de ampla dar si extrem de putin cunoscuta), fiindca Irineu Protcenco a iubit mereu tacerea, smerenia, singuratatea si anonimatul. Datele despre el sunt foarte putine, desi atat de multa lume a vazut si se inchina probabil la una dintre cele mai alese reprezentari ale Maicii Domnului… icoana cu numele de “Tanguirea Maicii Domnului”, care te intampina in reproduceri in majoritatea bisericilor sau in pangare, si totusi mai’ nimeni nu cunoaste autorul…  Poate ca nu este important sa stim cine a pictat aceasta icoana, dar poate si sa fie, caci opera defineste o persoana, o personalitate, si cand aceasta picteaza numai sub post si rugaciune, in logo-asceza si retragere dintre oameni, harul lui Dumnezeu se coboara si se transfigureaza in opera, cea care ramane in urma sa, in atemporalitate. Inserez aici fotografia dupa icoana cea mai raspandita a iconarului Ioan-Irineu Protcenco, realizata dupa originalul icoanei, ce se afla la Manastirea Sihastria.

Tanguirea Maicii Domnului – prima icoana pictata de Irineu Protcenco dupa sosirea sa la Manastria Sihastria, in 1947 – pictura in ulei pe panza

In cateva pagini de blog care vor urma, o sa prezint o parte mica din reprezentarile iconografice lasate in urma de Irineu Protcenco la Manastirea Sihastria Secului din Jud. Neamt unde si-a trait ultimii 6 ani de viata si unde a vietuit intre anii 1947-1953, pana la trecerea sa neasteptata in lumea dreptilor… Am avut sansa de la Dumnezeu sa pot surprinde fotografic, de curand, o parte a picturii sale din Paraclisul Sfintilor Ioachim si Ana de la Sihastria si sa gasesc si cateva date despre ascetul iconar. Una dintre icoanele sale care m-a  lasat fara grai a fost si aceasta – “Capul Sfantului Ioan Botezatorul” (foto mai jos). Va urma.

Pentru cei care vor sa afle mai multe despre Irineu Protcenco, am mai scris pe blog aici, aici si aici.

Capul taiat al Sfantului Ioan Botezatorul – pictura pe panza in ulei de Irineu Protcenco, cca. 1950, Manastirea Sihastria