“Adam si Eva” – desen de Gabriela Mihaita David
“Datorită dorinţei de a împăca Imperiul cu Pustia, bunăstarea păgână cu evlavia dreptmăritoare, s-a ajuns la pietismul „ortodox”, la ortodoxia psihologică de azi; care, da, păstrează puterea de a ierta păcatele, dar căruia îi lipseşte puterea de a-l pune pe cel iertat pe Calea Cerului, pentru că aceasta e o Cale a Pustiei. Îi iartă păcatele, începe duhovniceşte, dar apoi, vindecarea trupului continuă psihologic pentru că biserica trebuie să-l livreze Imperiului, nu Cerului; iar, Imperiul nu are nevoie de oameni duhovniceşti, azi nici măcar morali, ci de sclavi împăcaţi de religie cu soarta lor umilă! Nici Cer, nici demnitate morală!
În măsura în care, fie şi doar prin tăcere, participăm la acestă batjocorire şi ucidere sufletească a oamenilor, printr-o Ortodoxie parţială, suntem cozile de topor ale Bisericii lui Hristos.
Iar de pericolul acestei trădări putem scăpa doar printr-o viaţă de inspiraţie monahală. Pentru că, merită repetat de milioane de ori: MONAHISMUL, adică paraliticul care ia iertarea de păcate PENTRU A IEŞI DIN LUME reprezintă NORMALITATEA, nu viaţa parohială a celor care iau iertarea de păcate pentru a-şi putea continua integrarea în noua orânduire globală.
La urma urmei, cei care L-au răstignit pe Domnul Hristos au făcut-o nu pentru minunile si predicile Sale; ci pentru că Iisus nu le-a pus în slujba Imperiului, ci a Pustiei….
Creştinul de azi, în primul rând în inima lui, a cedat lumea diavolului, acceptând existenţa unei lumi profane… Dar tocmai acesta este sursa paraliziei sale lăuntrice: bucata de inimă care a acceptat existenţa lumii profane, secularizate, a devenit ea însăşi parte a acelei lumi, a devenit profană, un teritoriu al diavolului….” (intregul text al lui Marius Iordachioaia, aici.)
anomismia 
Mi-a plăcut… am avut curiozitatea de a mă informa despre viața monahală… cei care se luptă cu firea omenească, iar Dumnezeu găsește plăcută această renunțare. Totul fiind într-o ordine perfectă dumnezeiască, prin ceea ce ați caracterizat perfect, omul care vede așa ceva apucă calea Pustiei în el însuși. Iisus mi-a spus să mă bucur, mi-a spus să îndrăznesc pt. că El a învins Lumea. Lumea învinsă în mine însămi. Dumnezeu ne dă la toți, egal, însă nu toți aleg calea cea strâmtă, ci cea largă a bulevardelor Imperiului. Iisus Cristos deranjează și acum… orice om locuit de Cristos și care se exprimă în tot locul că noi suntem perfect egali, atât în fața păcatului esențial al ne-iubirii de Dumnezeu, cât și în fața mântuirii, sunt considerați agitatori de spirite sau cu capul în nori… Sunt cele mai frumoase timpuri… alegerea acum se face fără a fi forțat de nicio restricție. Am o sigură rugăciune, de parcă ar însemna ceva în fața lui Dumnezeu, și ea este un dialog cu sufletele tuturor fraților mei… în Lumina Voii Lui!