anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Un colind, din vremuri grele…

Azi e praznic luminos, 
E Crăciunul cel voios;
Prunc mic Domnul S-a făcut
Şi în iesle S-a născut.
Toţi creştinii prăznuiesc 
Şi de Prunc se veselesc.
Dar Soborul de Fecioare 
Nu mai are sărbătoare.
Că petrec în greu necaz 
Şi cu lacrimi pe obraz.
Sunt hulite şi orfane, 
Prigonite şi sărmane. 
Fără Mamă-fără Frate,
Prin străini împrăştiate.
Maică Sfântă Prea Curată 
Mila mare ţi-o arată, 
Lasă-ţi Îngerii să zboare, 
Peste neagra închisoare; 
Mamei Scumpe să îi spună,  
De la noi, o veste bună: 
Că o aşteptăm să vină,  
Să ne aducă iar lumină,  
Aşteptăm pe Frăţior 
Pe doritele Surori
Şi să facem Prăznuire 
Sus în deal la Mănăstire 
Tot soborul să slujească  
Pruncu-n iesle să zâmbească.
Leave a comment »

Azi, de Sfanta Teodosia, rememore Maica Teodosia (Zorica Latcu)…

Intro: Zorica Latcu, calugarita in 1948 sub numele de Maica Teodosia, este una dintre ucenicele Parintelui Arsenie Boca ce a lasat in urma o neasemuita opera literara crestina, inca foarte putin adusa la lumina… (cititi continuarea aici)

***

Leave a comment »

Poeti crestini evocati in tabara studenteasca “Parintele Teofil Paraian”, in luna mai 2016

Tabăra Națională Studențească„Părintele Teofil Părăian” ajunsa la ediția a 43-a, se va desfasura  în perioada 3-8 mai 2016 la Schitul ‘Sfântul Ioan Evanghelistul’ (metocul Mânăstirii Oașa, din vecinătatea satului Găbud, jud. Alba). In cadrul taberei vor fi omagiati si evocati doi proeminenti poeti crestini: Ioan Alexandru – poet cunoscut in literatura romana si Zorica Latcu – calugarita sub numele de Maica Teodosia – inca destul de putin cunoscuta.

Datoram dr. Cristina Gabriela Nemes de la Universitatea din Bucuresti, eseul cuprinzator “ZORICA LATCU TEODOSIA: POETA MODERNA DE ORIENTARE MISTICO-RELIGIOASA“, din care extragem cateva pasaje aici (cu multumiri):

Poeta s-a născut în localitatea Mezötur din Ungaria, unde se aflau părinţii ei în timpul primului război mondial. Copilăria şi adolescenţa le petrece la Braşov. Tot aici absolvă şcoala primară şi liceul. În anul 1936 obţine diploma de bacalaureat cu rezultate deosebite. Între anii 1936-1940 urmează cursurile Facultăţii de Filologie din Cluj, secţia filologie clasică – limba greacă şi latină, şi filologie modernă – limba şi literatura franceză. În anul 1941 a fost numită preparator universitar la Institutul Român de Lingvistică din Cluj.

[…] Deşi scrie versuri închinate mamei, care vor fi premiate, cu o deosebită sensibilitate, debutul literar este consemnat ca fiind în paginile revistei ”Gândirea”. În anul 1948 Zorica Laţcu intră în viaţa monahală cu numele de Teodosia, la mănăstirea Vladimireşti din Tecuci. În anul 1955 mănăstirea este desfiinţată, iar călugăriţele arestate. În anul 1956 poeta va fi arestată de către securitatea comunistă din motive politice şi va face închisoare timp de trei ani la Miercurea Ciuc şi Jilava. Între anii 1970-1990 va locui la Braşov şi, în acest timp, va colabora cu Pr. Teodor Bodogae la traduceri din scrierile sfinţilor părinţi în colecţia PSB. În anul 1990 se reîntoarce la mănăstirea Vladimireşti. În data de 8 august 1990 va deceda.

[…] I.P.S. Bartolomeu Anania, în volumul intitulat Memorii, mărturiseşte că aceasta făcea parte din membrii cenaclului literar care avea loc în casa soţilor Mureşan, alături de: Lucian Blaga,Victor Papilian, Francisc Păcuraru, Titus Ţifu şi alţii. Despre Zorica Laţcu, I.P.S. Bartolomeu Anania mărturiseşte: „pe lângă o minte foarte lucidă şi o bogată cultură clasică, Zorica avea şi un talent real, unul dintre talentele pierdute, risipite, alungate în anonimat” (Anania 2008: 107).

[…] În perioada 1980-1984, la îndemnul Pr. Arsenie Boca şi cu ajutorul Pr. Bodogae Teodor a făcut parte din colectivul de traducere al lucrărilor exegetice la Vechiul Testament – colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti –, traducând Origen – Scrieri alese, partea I, II, IV, Contra Celsus, Tâlcuire la titlurile psalmilor – de Grigorie, episcopul Nissei şi Despre moarte şi nemurire – dialog cu sora sa Macrina – ale celui între sfinţi, Părintele nostru Grigorie” (Familia Vlad din Braşov : 2007).

[…] Cercetând în paginile revistei ”Gândirea” observăm că apariţia volumului său de debut ”Insula albă” (Sibiu, Ed. Dacia Traiană, 1944) este elogiat de către mentorul revistei, Nichifor Crainic, acesta afirmând următoarele: „Insula Albă e întâia culegere de versuri a unei copile din Ardeal (…) care a debutat în Gândirea. Două lucruri sunt izbitoare la această poetă: maturitatea versului la o vârstă atât de fragedă şi maniera neo-clasică a tehnicii şi a sentimentului. Zorica Laţcu scrie cu predilecţie în hexametri! În hexametri moderni, adică ritmaţi (…)” (Crainic 1944: 274).

[…] Opera poetei, integrală, se află în cinci manuscrise. Primele patru manuscrise se află la Biblioteca Astra din Sibiu, iar ultimul manuscris se poate studia la Biblioteca Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

[…] Fiind o exponentă a mişcării gândiriste, Zorica Laţcu a încercat să transforme spaţiul românesc într-un paradis creştin. Poeta urmează linia impusă de Nichifor Crainic, transpunându-L pe Iisus Hristos cu Apostolii, cu toate evenimentele, în spaţiul românesc. Ea vede în darurile de pâine şi vin sângele şi trupul lui Hristos jertfite la altar. Înrâurirea operei şi a liniei gândiriste, trasată de către Nichifor Crainic, este mai mult decât evidentă în lirica Zoricăi Laţcu.

Leave a comment »

Manastirea Brancoveanu de la Sambata, imagini de sfarsit de august…

DSC09652

 

RODIRE

de Zorica Latcu – Maica Teodosia

Miez alb in samburele meu de lut,
In mine-ai fost si nu Te-am cunoscut.
Sau poate eu eram in Tine-nchisa
Ca samburele-n carnea de caisa?
Cazusem in pamant de undeva
Si miezul dulce-n mine astepta…
A fost o vreme seceta in tara,
Livezile pe dealuri se uscara,
Padurile ardeau adanc pe cer,
Si iarna fu senina si cu ger.
In mine miezul alb statea-n nestire,
El nu-si pierdu puterea de rodire.
Ca ceara-n uscaciune m-am topit,
Dar lacrimi izvorand, m-au racorit.
Si lacrimi dupa lacrimi se-nsirara,
Urzind manoase ploi de primavara.
Crengi mari, cu blanda floare, au crescut
Din miezul samburelui meu de lut.
Ci nu stiu cum sa Te numesc, Iubire:
Parinte, frate, domn, prieten, mire…
Caci sa vorbesc cu mestesug nu stiu,
Dar parca, Doamne, Muma-mi esti si Fiu.

***

Imaginile de mai jos includ si o serie din noul parc memorial (finalizat pana la 15 august 2015 – de Hramul manastirii) cu urmele mute in si din piatra ramase de la Parintele Arsenie Boca si cu o realizare in lemn din acele vremuri – dupa un model conceput de Parintele Arsenie – azi transformata in “fantanita” cu robinet. O noua troita de lemn strajuieste la marginea parcului memorial, ridicata si asumata scriptic ca atare de Parintele episcop vicar Ilarion Fagarasanul (pana in iulie 2015 staret al Manastirii de la Sambata, Ilarion Urs). Altarul de vara reasezat in padure cu cativa ani in urma  pe locul celui ridicat de Parintele Arsenie (si dupa exact modelul sau de atunci) a fost acoperit in aceasta vara, ca protectie, cu un “chivot” de lemn mai mare, cu turla. In bisericuta veche a manastirii, unde a slujit in anii 1939-1948 Parintele Arsenie, continua lucrarile de restaurare de cateva luni de zile, inclusiv in altar, la Sfanta Masa.

1 Comment »

Schimbarea la fata a Domnului Iisus

DSC06193

Pictura de (Ivan) Irineu Protcenco in Paraclisul Sf. Ioachim si Ana, Manastirea Sihastria, jud. Neamt

Lumina

de Zorica Latcu (Maica Teodosia)

Cu raza, bati din veci aceeasi cale,
Cum vii din nesfarsit inspre-nserari,
In umbra noastra faci din nou carari,
Sa Te primim cu svon de osanale.
Te daruiesti cu rodul toamnei Tale,
Doar celor care plang in asteptari,
Aluneci lin, cazand din zari in zari
Spre duhuri care stiu sa fie goale.
Tu treci mereu in neguri nesfarsite,
Sa biruiesti amurgul prin Calvar
Si-n taina frumusetii negraite,
Te nasti de sus in foc de raze iar,
Ca sa-mplinesti minuni fagaduite,
Lumina Tu, nespus de mare har!

Leave a comment »

NASTEREA DOMNULUI

nasterea-domnului-24-12-2014-copy

Nasterea Domnului – desen de Gabriela Mihaita David, decembrie 2014

 

 

INTRUPARE

de Zorica Latcu (Maica Teodosia) – in volumul “Osana Luminii” – Ed. Ramuri, Craiova, 1949

Din slava Ta cereasca Te coboara,
Spre Bethleemul sufletului meu
Si-n staulul smereniei, Fecioara,
Intrand, sa nasti pe unul Dumnezeu.
Sa-L infasori in cantece de slava,
Ca-n scutece subtiri de bumbacel;
Si ca-ntr-o iesle plina de otava,
In pacea Duhului sa-L culci pe El.
Pleca-vor magii, soli din alta zare,
Calauziti de focul alb de stea,
S-aduca nou prinos de inchinare,
La staulul smereniei, Doamna mea.
Ci eu voi pune-n mana lor batrana
Tot aurul cuvantului istet;
Voi fauri din versul meu, Stapana,
In jarul gandului comori de pret.
Caldura rugaciunilor de seara
Va-nfierbanta cadelnitele reci:
Tamaia magilor va arde iara,
Cu fum de proslavire pana-n veci.
Si ca sa fie plina daruirea,
Voi presara in visteria lor,
Cu boabele de smirna grea, iubirea,
Cea fara de prihana si cu dor.
Stiu ca nu-s vrednica, Fecioara,
Sa-ti fiu in noapte acoperamant;
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboara,
Sa nasti in duhul meu pe unul Sfant.

2 Comments »

O scrisoare a Maicii Teodosia (Zorica Latcu) catre Parintele sau duhovnic Arsenie Boca, in 1948-’49

Zorica Latcu, calugarita in 1948 sub numele de Maica Teodosia, este una dintre ucenicele Parintelui Arsenie Boca ce a lasat in urma o neasemuita opera literara crestina, inca foarte putin adusa la lumina.  Nascuta in 1917, Zorica Latcu a urmat studiile de limbi clasice si de limba franceza la Facultatea de Litere din Cluj Napoca. Dupa absolvire, a lucrat ca preparator principal la Institutul Roman de Lingvistica din Cluj – ocazie cu care a colaborat la intocmirea Dictionarului Limbii Romane al Academiei Romane, lucrare coordonata de Sextil Puscariu.

Zorica Latcu a inceput sa scrie inca din vremea studiilor universitare, iar poeziile ei au inceput sa fie publicate inca din 1941 in prestigioasa revista “Gandirea” (prima poezie ii apare in nr. 8, anul XX, octombrie 1941 al revistei – poezia “Epitafuri antice”), ca o recunoastere cu totul aparte, printre numele sonore ale vremii, a talentului ei literar special. Mai tarziu, in anii 1970, va contribui semnificativ la traducerea in romana a operelor crestinatatii: Sfantul Grigorie de Nyssa, Origen, Sfantul Isaac Sirul, Sfantul Simeon Noul Teolog, etc.

Intalnirea Zoricai Latcu cu Parintele Arsenie Boca (in 1943 sau 1944 – la Manastirea Brancoveanu de la Sambata) a fost, ca in atatea si atatea alte cazuri, cruciala. In cativa ani, ea va decide sa ia calea renuntarii la viata laica si-si va urma inima, daruindu-se vietii monahale. Asa incat in 1948 va depune voturile monahale la Manastirea Vladimiresti. A facut, incepand cu 1956, trei ani de temnita iar mai apoi a fost nevoita sa traisca in retragere, ca atatea sute de monahi, expulzati din monahism intre mirenii de rand. Practic din 1956 si pana in 1990, Zorica Latcu si-a trait monahismul numai in sine. Cu cateva luni inainte de mutarea la Domnul, a putut in sfarsit reveni inapoi la Manastirea de metanie, la Vladimiresti, inchizand cartea unei vieti practic nestiute, dar marcate de lasarea in urma a unei opere lirice mistice de exceptie.

DSC07370

Lacul Manastirii de la Sambata

DSC07366

Latura padurii de la Manastirea Sambata, unde cuvanta Parintele Arsenie Boca oamenilor, in anii ’40

***

Am parcurs de curand o scrisoare nedatata (cel mai probabil scrisa insa in 1948 sau 1949) adresata de Maica Teodosia Parintelui sau duhovnic si mentorului spiritual, Arsenie Boca, aceasta figurand in vol. al II-lea, foarte recent aparut al cartii “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente. Vol. II” (Ed. Agnos, Sibiu, 2014). O redau mai jos din volumul mentionat, aparut sub coordonarea autorilor – Florian Bichir, Romeo Petrasciuc si Ramona Toderel, pentru frumusetea si profunzimea mesajului ei:

” Prea Cuvioase Parinte,

Nu voi incerca sa talcuiesc aceasta lunga tacere. Atata doar: legatura duhovniceasca si filiala pe care am innodat-o cu legaturi multiple, nu s-a rupt si nadajduiam mereu, ca simtiti aceasta legatura, tot atat de vie. Eu am simtit-o toata vremea si in ciuda tuturor.

Dumnezeu si Prea Curata Sa Maica m-au invrednicit de lucruri fara seaman. Mai intai, rugaciunea… Liturghia zilnica, de la care, dupa slabele mele puteri, nu lipsesc niciodata. Apoi, dragostea Maicutei – primire si daruire. Contact cu adevarat ingeresc, pe culmile vietii sufletesti, cat de sus pot sa ma ridice bietele, schiloadele mele aripi – dragostea aceasta imi umple viata sufleteasca de zambet si de soare, – dar si de lacrimi. Dar noua si marea bucurie, mereu noua si mereu mare – este Sfantul dar al calugariei. Imi dau seama de raspunderea pe care mi-am asumat-o, dar bucuria intrece cu mult teama. Dar si calugaria a fost, se zice, foarte impresionanta. Eu nu stiu mare lucru despre ea: poate au fost altii, care v-au descris-o, din afara. Eu atata stiu; ca a intrecut orice inchipuire a mea. Dragostea cu care ma tinea Maicuta sub mantie nu se poate talcui… Si de cate ori ma imbrac cu podoabele mele calugaresti, de atatea ori mi se pare ca le primesc din mana Mantuitorului, prin mijlocirea nasului meu. Da, sunt o mireasa prea fericita a Mirelui Ceresc. Si acum, mai mult ca oricand, doresc sa ma duc la Acela, in ale Caruia Sfinte maini am depus fagaduintele. M-as duce, in clipa asta, oricand… In asteptarea acelei clipe, cand Mirele-mi va face semn, incerc sa fac bine, pe cat pot. Fac scoala cu surorile, cateodata fac lectii cu Maicuta noastra. Si nu stiu cum trece vremea. Cateodata mi-e rau la inima, tare.

De Craciun am facut o mica, dar foarte reusita serbare. Libretul a fost autentic si original… Iata, pe scurt, bilantul acestui an, in ce ma priveste pe mine. Fireste, ispitele nu lipsesc, dar m-am obisnuit cu ele. Stiu cum sa le apuc: dar in cazul cel mai rau, le biruiesc cu lacrimile… Ma dor mult unele incompetente ale mele, imposibilitatea mea de-a fi mai nepasatoare, dar stiti bine, Parinte, ca sensibilitatea mi-a fost totdeauna o cruce, dar si un izvor de multe si mari bucurii. 

Duc o lupta de fiecare clipa, impotriva mecanizarii, a rutinei. De altfel, dificultatea aceasta e mare, mai ales cand sunt obosita. Nu prea pot urmari intotdeauna cuvintele sfintelor slujbe. Si atat e de greu, cand nici nu auzi bine! Dar totdeauna, in asemenea clipe, imi vine in ajutor fantezia, putinta de  a vedea aievea Persoanele Prea Sfinte. Si de la contemplarea acestor imagini, trec apoi la interiorizare.

Foarte adesea plang de dor, de nerabdare de-a vedea pe Domnul meu, si apoi imi e frica de iad. Vedeti…cand eram in lume, nu ma gandeam la iad. Acum, ma gandesc mult.

Din punct de vedere sufletesc, sunt cu adevarat o puternica, Parinte. Cei cu care m-as putea intelege, sunt ocupati tare. De aceea m-am zavorat si mi-e greu sa mai si vorbesc despre mine si starile mele…

Am simtit si stiu si pozitiv, cate au trecut si peste Prea Cuviosia Voastra, Parinte. Am cerut si cer mereu de la Domnul nostru rabdare, pentru Prea Cuviosia Voastra, si pentru mine.

Rugati-va ca un Parinte mai mare, pentru toata obstea, ca sa n-o suparam pe Stapana noastra cea din cer. Rugati-va si pentru mine, pacatoasa, ca mult am gresit la Cer, incat nici de cin nu mai sunt vrednica… Si sa nu ma uitati, si sa nu ma stergeti din dragostea Parinteasca.

Blagosloviti si ma iertati –

Sarut mana,

Maica Teodosia – pacatoasa

 ***

 Alaturi de aceasta scrisoare, cateva fragmente din alte patru scrisori ale Maicii Teodosia catre Parintele Arsenie Boca au mai fost aduse la lumina de Parintele Ioan Gansca, care le-a primit  la randul sau de la Parintele Teofil Paraian – pe cand vietuia la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus. Ele pot fi citite aici. Scrisorile acelea sunt, cel mai probabil, anterioare celei de mai sus.

2 Comments »

La Sfanta Parascheva…

DSC06203

Sfanta Parascheva – pictura de Ioan-Irineu Protcenco (cca. 1950), Manastirea Sihastria – Paraclisul “Sf. Ioachim si Ana”, jud. Neamt (ulei pe panza, aprox. 20×15 cm).

 

Îmbrățișare

de  Zorica Lațcu  (Maica Teodosia)

Când în dumnezeiasca-mbrățișare,
Noi ne unim cu blândul Mire,
Ce taină negrăită de iubire
Îi spunem noi, în clipa-aceea oare?

Ci sufletul e mut de fericire.
Căci, iată, nici un murmur nu e-n stare
Să spună ce fiori de desfătare
Simțim atunci, în tainică unire.

În juru-ne simțim că totul piere
Ci numai noi cu El, în El unite,
Gustăm sărutul sfântă mângâiere.

Ș-atunci de focul lui ceresc topite,
Cu El, pe Crucea Lui, în grea durere,
Am vrea să fim de mii de ori jertfite.

(poezia a fost prima oara publicata de Zorica Latcu- Maica Teodosia, in volumul “Osana Luminii“, la Ed. Ramuri, Craiova, 1949)

Leave a comment »

“Noi nu suntem morţi!”

In aceasta vara am vizitat si eu Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighetu Marmatiei. Este cu adevarat dificil si numai sa vorbesti despre un asemenea pastrator de memorie, dar’mite sa vorbesti despre cei care au fost personajele reale ale acelei istorii romanesti, istorie in urma careia am ramas noi… Si totusi, Memorialul de la Sighet, declarat prin legea nr. 95/1997 “ansamblu de interes national“, a ramas, se pare, de un interes ne-national, restrans, fata de nevoia reala de a aprofunda corect si complet realitatile social-politice ale deceniilor ’40-’60 si mai ales, fata de nevoia de a nu repeta greseli infioratoare care au distrus, se pare – iremediabil, o zona mare si extrem de valoroasa din fiintialitatea nationala.

Teologul Radu Preda – conferentiar universitar la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca, cel care este, de la inceputul lunii aprilie 2014, si presedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), scria in iulie 2014 un articol cu titlul “Pot intra comuniștii de vii într-un muzeu?” – poate si spre a argumenta o data mai mult nevoia  demersurilor institutionale – care in prezent se arata a fi tot mai intense si mai vii in sensul realei gestionari și analize din punct de vedere stiintific a perioadei totalitare și a consecintelor sale. Intre activitatile semnificative recente ale IICCMER este si semnarea la Bucureşti, la 15 septembrie 2014, a unui Protocol de colaborare, de catre  Stelian Tănase, Preşedinte – Director General al  televiziunii nationale TVR, şi Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER, protocol prin care se demareaza realizarea de emisiuni, evenimente şi proiecte comune – care vizează prezentarea istoriei României din ultimele decenii şi a urmărilor totalitarismului (emisiunile sunt programate incepand cu luna decembrie 2015). Acest protocol cu media este cel de al doilea al IICCMER din ultimele luni de zile, primul fiind cel cu Adevarul Live, initiat in iulie 2014,  si marcat de prima emisiune saptamanala – “Cine are nevoie de Muzeul Comunismului în România? Despre dreptul la memorie” –  editie din 17 iulie 2014, cand invitaţi au fost:  Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER, si Cosmin Budeancă, Director general al IICCMER.

Revenind la Memorialul de la Sighet: parte integranta a lui, situat la iesirea din oras spre Viseu si Borsa, se gaseste “Cimitirul Saracilor” (fotografii mai jos). Este un ansamblu arhitectural dedicat memoriei detinutilor politici morti sau executati in inchisorile, lagarele si deportarile comuniste, precum si memoriei partizanilor ucisi in luptele cu Securitatea. Amenajarea lui a inceput dupa 1997 si continua si azi. Ansamblul corespunde locului in care in anii ’50 aici fusesera aruncate in gropi anonime trupurile catorva zeci dintre detinutii politici inchisi la inchisoarea din Sighet (dintre cei 54 de morţi oficial consemnati, nu se cunoaste  cati au fost ingropaţi in acest loc, deoarece comunistii au practicat stergerea urmelor). Incercările de identificare (cu laser sau prin săpături arheologice) au esuat, dar Fundaţia Academia Civică a amenajat de-a lungul anilor ansambul simbolic “Cimitirul Saracilor” – dedicat tuturor victimelor represiunii comuniste din România. S-a realizat, in zona unde se presupune ca sunt mormintele, o hartă a tarii realizata din braduti, iar in locul de pe hartă ce corespunde orasului Sighet (socotit epicentrul represiunilor) a fost ridicat un altar-cenotaf alb. Harta este semanata cu cruci modeste. In afara ariei hartii, ansambul mai cuprinde  cateva zeci de placi de andezit pe care sunt sculptate nume ale romanilor morti in deportările din Uniunea Sovietica, ce completează pe cele ale morţilor din închisori şi lagare, inscrise pe zecile de  placi din curtea Memorialului din Sighet. In afara hartii de braduti, practic la nordul perimetrului inchis, se gasesc mai multe troite dedicate victimelor comunismului si ridicate de catre familii si asociatii.

“CIMITIRUL SARACILOR”  DE LA MARGINEA ORASULUI SIGHETU MARMATIEI:

DSC05626

 

Din ciclul de poezii “Pentru neamul meu” inserez mai jos una, scrisa de Zorica Laţcu (Maica Teodosia) – una dintre poetele ortodoxe  cu cel mai vibrant expozeu liric, marcat de adancile ei trairi mistice, dar cu siguranta si de propriile experiente carcerale.

Noi nu suntem morţi!

de Zorica Laţcu (Maica Teodosia)

Noi suntem undeva. În iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte,
În munţii cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşnicilei porţi
Să aducem iarăşi jertfă neîntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Când treceţi albele drumuri prăfuite
Care strălucesc în soare, luaţi aminte,
Păşiţi încet, cu rugi în gând rostite!
Căci nu călcaţi decât pe oseminte.

În smalţul florilor când străluceşte
Cu boabe mari de rouă sau de ploi,
Sclipirea lui, de noi vă aminteşte,
De câte ori am plâns acolo noi.

Priviţi cu teamă sfânta cruce mică,
Pierdută undeva în ţintirim,
Fără de cea mai mică floricică,
Veţi înţelege-atunci că noi trăim.

Sus, sus, deasupra ţării undeva,
E cerul numai aur şi mătăsuri,
Cu nori strălucitori de catifea,
Şi-ntinderea lui nu mai poţi s-o măsuri.

Acolo-i veşnic zvon de rugăciuni
Şi zvon de aripi mari de heruvim.
Învăluiţi în dragoste trăim,
Cu capetele-ncinse de cununi.

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacara cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

De-aceea capul sus vi-l ridicaţi,
Tu frate, soră, mamă şi părinte,
Aveţi mijlocitori pe fii şi fraţi.
Nu! Noi nu suntem morţi, luaţi aminte!

2 Comments »

Cantec de Craciun

Cantec de Craciun

Zorica Latcu (Maica Teodosia)

image-13

Nasterea Domnului – desen de Gabriela Mihaita David

În noaptea asta iarăşi vii,
Prea Sfinte Copilaş.
Ş-acum în orele târzii,
Îţi cauţi un sălaş.
Dar tot pământul cufundat,
în noapte şi în somn,
Nu simte că l-a cercetat,
Al îngerilor Domn.
Tu treci strein din loc în loc,
Şi în lumea ce-ai zidit,
Nu ai nici vatră şi nici foc,
Ai vrea să intri undeva,
Şi capul să Ţi-l pleci,
Dar cui de Tine-i va păsa,
În vetrele lor reci ?!
Doar câte un creştin arar,
În sufletu-i smerit,
Ca unui scump mărgăritar,
Locaş Ţi-a pregătit.

Acolo vii cu cerul Tău,
Cu oştile cereşti,
Biserică lui Dumnezeu,
Tu inima-i sfinţeşti.
Şi cei ce-n taină Te-au primit,
Şi nu Te pot uita,
Cu suflet cald, cald şi umilit,
Îţi cântă Ţie aşa:
„Rămâi cu noi, Iisuse blând,
Cu oştile cereşti,
Strigăm la Tine toţi cerând
Să nu ne părăseşti.
Lumină şi căldură faci,
De stai cu noi mereu,
Pe veci cu Tatăl ne împaci,
Ne scapi de orice greu”.

4 Comments »