anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Memento: academician, profesor si monahie Zoe Dumitrescu Busulenga – Maica Benedicta

zoe-dumitrescu-busulenga.jpg

Zoe Dumitrescu Busulenga – fotografie din anii 1970, de la varsta de putin peste 50 de ani

Cu doua zile in urma, la 5 mai 2016, au fost 10 ani de la trecerea dincolo a uneia dintre cele mai cunoscute personalitati feminine ale culturii Romaniei, d-na Zoe Dumitrescu Busulenga (1920-2006). Filolog, cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog şi politician, Zoe Dumitrescu Busulenga a fost si membră a Academiei Române şi a unor importante instituţii culturale europene.

Ca majoritatea personalitatilor Romaniei care au traversat perioada regimului comunist aflandu-se pe pozitii de conducere agreate si sustinute de nucleul comunist, a fost o personalitate controversata. Dupa 1990 a demonstrat insa continuu valoarea sa intrinseca remarcabila – ceea ce ii adusese pozitiile privilegiate in cultura romana inca din perioada comunista, dar  si controversele aferente. A fost aleasa membru titular al Academiei Române numai dupa Revolutie, si anume la  22 ianuarie 1990. Drept recunoastere pentru meritele sale, a fost aleasa apoi imediat, pentru o perioada de patru ani de zile, vicepreşedinte al Academiei Române (2 februarie 1990 – 18 februarie 1994). In perioada post-decembrista a ocupat si demnitati europene, reprezentand Romania cu mare dedicare si patriotism; a fost, intre altele, director al Şcolii Române din Roma – (1991-1997), membră a Academiei de Ştiinţe şi Studii Europene din Franţa si membră a Academiei Europaea din Londra (din 1993).

Dupa disparitia sotului sau, in anul 2000, s-a retras cu totul la Manastirea Varatec, unde isi petrecea deja anual, verile, incepand de la mijlocul anilor 1970. In vara anului 2005 a fost calugarita in taina de Parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, duhovnic cu care mentinuse o anumita legatura de mai multi ani.  Dupa aproape un an de zile de la calugarirea intru monahie – sub numele de Maica Benedicta, la 5 mai 2006 a trecut la Domnul, cu credinta pe care a avut-o ani in sir: “Pentru mine nu exista moarte, exista trecere dincolo.”

In volumul de interviuri “Să nu pierdem verticala!” (Ed. Nicodim Caligraful, 2013), aparut postum, gasim urmatorul fragment rememorat din vremurile comuniste de profesorul Zoe Dumitrescu Busulenga: A fost o perioadă pînă în 1964 în care am trăit un infern cultural. Încercam în toate felurile să eludăm, făceam seminarii cu analiză de text – am martori studenţi din atîtea generaţii – făceam o chestie cu totul împotriva programei analitice şi a voinţei şefiei catedrei. Biblia figura ca primă carte în Bibliografia dată de mine. Dumnezeu mi-a ajutat pentru că nu ştiu cum am izbutit, certîndu-mă cu toţi. Au zis: “Doamna Zoe, cum puneţi Biblia?!” Le-am spus: “Dragii mei, nu obiectaţi, căci înseamnă că sunteţi completamente inculţi. Biblia este cea mai mare carte a umanităţii, fără ea nu se poate. Crezi, nu crezi, este altceva, dar trebuie s-o cunoşti”. Şi atunci le închideam gura. Am avut multe dificultăţi şi piedici. (A trebuit) să punem pe prima pagină un citat din Ceauşescu sau mai ştiu eu din ce, şi după aceea înăuntru noi puneam ce doream. Aşa am publicat Cioran, Vulcănescu, Eliade, pînă şi romanul lui Blaga. Iată că găseam nişte modalităţi, era un fel de samizdat. Dar cum altfel am fi putut transmite nişte adevăruri de cultură, nişte texte fundamentale, nişte nume extraordinare? Voiam să vină Eliade în ţară şi spuneam: “Tineretul nostru are nevoie de prezenţa lui Mircea, să ştie că existăm ca atare în spiritualitatea lumii, că Mircea este un unicat”. Şi părintele Andrei Scrima a zis: “N-o să vină în ţara ruşilor”. Şi n-a venit, deşi i-a părut rău, cum de altfel cred că suferă şi Enescu pe lumea cealaltă, că i s-a călcat dorinţa de a fi înmormîntat în pămîntul patriei. […] M-am lăsat condusă întotdeauna Dumnezeu pentru că am încercat să fac Voia Lui atîta vreme cît mi-am făcut desăvîrşit datoria. Ce poate mai mult să spună un om despre el?”

La maturitate, la varsta de 51 de ani, intr-un interviu TV alb-negru din 1971, Zoe Dumitrescu Busulenga amintea cateva elemente de rascruce din viata sa, demne de retinut pentru ceea ce va deveni la senectute…

Depre “intrarea pe Cale”, rememora d-na Zoe Dumitrescu Busulenga, intr-un interviu din 2003 cuprins in cartea “Să nu pierdem verticala!”:

Am avut un duhovnic care m-a introdus în esenţa rugăciunii – părintele Gheorghe Chiriac. Era un om extraordinar, doctor în teologie la Strasbourg. Făcuse o puşcărie amarnică şi era bătrîn. Mare credincios. Şi de la el am început să aflu de rugăciunea inimii. Ştia că eu o iubesc foarte mult pe Maica Domnului şi îmi spunea: “Încearcă, şi cînd te uiţi la icoana ei, du imaginea ei în inimă şi întoarce-o înapoi în minte. Fă gimnastica asta ca să-ţi faci liberă calea pentru mai tîrziu, să-ţi curăţeşti inima pentru Mîntuitorul”.

Noul Testament l-am citit destul de devreme, fiind sătulă de literatura care nu zideşte. Îmi place expresia Apostolului Pavel: “Toate-mi sînt îngăduite, dar nu toate zidesc”.

Prin ’75 veneam vara în vacanţă la Văratec împreună cu Valeria Sadoveanu, prietena mea, părintele [Bartolomeu] Anania, Lili Teodoreanu, dirijorul Horia Andreescu, Horia Bernea. Am avut o viaţă culturală foarte plină. […] Venea multă lume la colocviul “Eminescu”: Părintele Mina Dobzeu, Părintele Teofil Pârâian, Teodor Codreanu, Părintele Justin Pârvu – cel care m-a călugărit pe mine. Am o stimă uriaşă pentru Părintele [Justin]; el are o concepţie care nu prea place: “Eu tund în monahism bărbaţi şi femei intelectuale în special şi îi trimit în luptă, ca acolo unde ne ducem să-L prezentăm pe Mîntuitorul, să-L mărturisim”. În 31 August 2002 ştiţi că au vrut să-l ucidă şi a murit bietul celălalt bătrîn. Dar bine că l-a apărat Dumnezeu!”…

O prelegere inregistrata audio din anii 2000 (decorata cu fotografia profesorului Busulenga devenit Maica Benedicta), reveleaza perceptia omului inaintand pe Cale (audiati-o mai jos).

In legatura cu cel care a calugarit-o, Parintele Justin Parvu, rememora: Am fost odată pe la începutul anilor 1980 la Părintele Justin care e acum la Mănăstirea Petru Vodă. Un mare duhovnic, şi el a trăit la închisoare, chinuit… Era la Bistriţa atunci, ieşise din închisoare de curînd, şi l-am întrebat ce să fac, să-mi spună un cuvînt, şi el a zis: “Ieşiţi în faţă!” Şi eu n-am înţeles ce însemna asta. Ioan Alexandru, care era exemplar sub raport spiritual, el ştia. Atunci m-am gîndit că “Ieşiţi în faţă!” se referea la o temere a mea. Poate a vrut să-mi spună: “Să nu te temi”. Sunt convinsă că asta a vrut să spună: “Să nu te retragi, să nu abandonezi”.

O alta prelegere memorabila din ultimii ani de viata ai academicianului-monahie / a Maicii Benedicta de la Manastirea Varatec:

Cititi si  Testamentul Maicii Benedicta – de Razvan Codrescu.

 

 

Leave a comment »

Domnita Ileana a Romaniei – Maica Alexandra si Parintele Roman Braga: lucrari spirituale ortodoxe in SUA

In 1967, Principesa Ileana a Romaniei (fiica Reginei Maria si a Regelui Ferdinand, nascuta la 5 ianuarie 1909), calugarita sub numele de Maica Alexandra in acelasi an, incepea ridicarea primei manastiri ortodoxe cu vorbire in limba engleza din America de Nord: Manastirea “Schimbarea la Fata” de langa Ellwood City, Pennsylvania, SUA. Legaturile sale cu preotul monah Roman Braga, s-au intarit mai ales in perioada anilor 1983-1988, cand Parintele Braga a fost numit preotul manastirii (intregul sau profil biografic poate fi citit, in limba engleza, aici). Nascut la 02 Aprilie 1922, la Condrița – Lăpușna, in Basarabia, a devenit monah inca de la prima tinerete si a trecut prin temnitele comuniste timp de 11 ani, efectuand pe rand detentii la Piteşti, Jilava, Canal, Balta Brăilei, Salcia, Ostrov.

Deoarece a continuat sa reprezinte un “element periculos” si pentru guvernele comuniste de dupa eliberarile din 1964, a fost in final trimis in misiune in Brazilia, la Sao Paolo, in 1968, la 4 ani dupa eliberarea din inchisoare. De acolo, dupa alti patru ani, in 1972, va fi invitat in SUA si va vietui  acolo pana la trecerea la Domnul, savarsita de foarte curand, la 29 aprilie 2015.

La sfarsitul verii anului 1990, Principesa Ileana – Maica Alexandra, efectua o vizita de dor in Romania (cititi aici interviul realizat cu ea in septembrie 1990). Parintele Roman Braga reusea o vizita similara abia 2 ani mai tarziu, in 1992. Acea vizita a cuprins si trecerea pe la Manastirea Varatec, destul de inopinata dealtfel, si despre care rememora scriptic intr-o speciala aducere aminte academicianul Zoe Dumitrescu Busulenga (ea insasi devenita monahie la Varatec). Amintirea de atunci a fost cuprinsa in carticica “Amintiri dintr-o viață de om III. Arhimandritul Roman Braga”, Editura Doxologia, Iași, 2013 si redata in articolul electronic “Roman Braga, un om al lui Dumnezeu“, din care extrag aici un mic fragment: “[…] Dar deodată, în vara anului 1992, au început a umbla prin Văratec vorbe despre o neașteptată venire a părintelui Braga în România și chiar la casa sa (și a măicuței Benedicta) din mănăstirea nemțeană. Zvonurile veneau, se duceau, noi nu îndrăzneam să sperăm. Maica Eufrosina, ucenica maicii Benedicta, se afla într-o stare de așteptare necontenită, dar nu spunea nimic. Oricum, fierberea era mare. Și într-o bună zi, după ce o ucenică fusese trimisă de Maica Superioară Nazaria să ne spună ca părintele Braga prânzise la stăreție și că va petrece noaptea tot acolo, dar că, oricum, va trece și pe “acasă”, iată că “minunea” s-a produs.

***

R. Braga & Maica Alexandra

Parintele arhimandrit Roman Braga, Maica Alexandra (fosta Pricipesa Ileana a Romaniei) si un grup de pelerini la Manastirea “Schimbarea la fata” de la Ellwood City, Penssylvania, SUA, in 1984 (Sursa fotografiei: aici)

In numarul recent al revistei “Life Transfigured” – a journal of orthodox nuns, vol. 47, no.2,  summer 2015, jurnalul Manastirii de la Ellwood City, a fost publicata o talamcire privind metoda rugaciunii, “The method of prayer” – by Fr. Roman Braga dar si un mic memento dintr-o convorbire inregistrata cu ocazia unei restranse reuninuni de la Manastirea din Ellwood City, din anul 1984 a Parintelui Roman Braga (cu foto mai sus), a carei traducere o redau mai jos (originala se gaseste pe pagina finala a numarului de jurnal mentionat mai sus):

Am fost în închisorile comuniste timp de 11 ani, dintre care in recluziune solitară timp de 3 ani. Am aflat în închisoare că nu știam nimic. Ideea mea despre Dumnezeu a dispărut. Dar ceea ce am aflat atunci este că Dumnezeul cărților diferă de Dumnezeul experienței. Când simți ca Dumnezeu este viu, “eu trăiesc fiindca Hristos trăiește în mine.” Când Hristos este viata ta nu mai ai nevoie de cărți, nu mai ai nevoie de tratate de teologie, nu mai ai nevoie de predici, nu mai ai nevoie de nimic. L-am găsit pe adevăratul Dumnezeu în închisoare, după atâția ani de seminar, și teologie, și cărți, și scripturi, și tot felul de studii. Inveti prin experiența pentru că El este ceva ce se experimenteaza. Dumnezeu este viu. Suntem sclavii cărților. Uneori nu gasesti timpul pentru a fi tu insuti – esti alcatuit din citate, Kant a spus acest lucru, Platon a spus că…, Sfinții Părinți spun acest lucru. Tu esti diferit. Nu trebuie să imiti pe nimeni pentru că noi suntem noi înșine. Luam principii de ici, de acolo. Nu avem insa nevoie decat de Scriptura, nu este necesara nici o altă carte, pentru că Dumnezeu iti vorbește prin Scripturi. Și începi să vorbești cu Dumnezeu și spui, “Uite, Doamne, m-ai creat. Cine sunt eu? Ai vrut să fiu în această lume.” Abia aici începi să înveți – Dumnezeu Însuși te învață cine ești. Fiecare bărbat și femeie este un  individ specific, nu seamana cu altcineva. Dumnezeu nu Se repeta atunci când El creează ceva. Deci, ai propria ta metoda  în rugăciune, care este doar a ta; este zadarnic să-ți spun metoda mea. Trebuie doar sa începi sa practici și Dumnezeu îți dă propria ta metodă, care este foarte personala. Viața noastră în Dumnezeu este foarte personala – nu este ca viața altcuiva, dar ceea ce este important este sa o faci –  sa ai o viață în Dumnezeu. Vorbeste cu El – simte-I prezența și El te va învăța cine ești.” (Parintele Roman Braga, Manastirea Ellwood City, SUA, 1984).

Leave a comment »

Iconarul tacerii, iconarul smereniei: Ioan Irineu Protcenco (V)

Comunica cu lumea numai prin sfintele icoane” – spunea Parintele Ioil Gheorghiu – staretul Manastirii Sihastria, in vremea cand fratele Ioan – devenit apoi monahul Irineu Protcenco, picta acolo…

DSC06198

Pictura originala “Tanguirea Maicii Domnului” – detaliu al chipului, pictor Irineu Protcenco, ulei pe panza,  1947, Manastirea Sihastria Secului

Schimonahul Irineu Protcenco s-a nascut in comuna Novo Pavlovca, gubernia Alexandrovsca, Ucraina la 8 mai 1888 (numele initial: Ivan Protcenco). A facut Academia de Bellearte din Kiev – sectia pictura bisericeasca in ulei.

A absolvit belleartele in 1907 cu mentiunea “magna cum laudae” – printre cei mai buni studenti.

In 1910 a deschis la Chisinau un atelier de pictura; in acest oras a pictat pana la inceputul celui de al doilea razboi mondial. A pictat si  ansambluri picturale mari – la Catedrala Ciuflea din Chisinau, Catedrala din Chilia Noua, paraclisul seminarului de la Ismail, un paraclis la Manastirea Chitcani, etc.

A mai realizat ansambluri de catapeteasma, icoane separate, miniaturi, comenzi particulare, icoane praznicale la catedralele din Chisinau, etc.

Intre cele doua razboaie mondiale, era socotit intre primii pictori bisericesti ai Romaniei Mari.

La infiintarea, la Chisinau, a “Asociatiei pictorilor” basarabeni, formata din 38 de membri, a fost ales presedintele acesteia.

Avea mare evlavie la Maica Domnului, motiv pentru care intre cele mai minunate icoane realizate de el sunt Maica Domnului Axionita, Maica Domnului Prodromita, Dulcea Sarutare, etc.

In 1940 se retrage de peste Prut la Bucuresti, fugind de prigoana sovietica.

La Manastirea Sihastria a ajuns in 1947, fiind adus de Parintele Cleopa Ilie, cu rugamintea de a picta nou-ridicatul Paraclis “Sfintii Ioachim si Ana” de acolo. Era impreuna cu a doua sotie, care se va calugari si ea, sub numele de Pelaghia. Ioan-Irineu si Pelaghia au trait la Manastirea Sihastria, pana la trecerea la cele vesnice. S-au acomodat cu usurinta vietii manastiresti. Iconarul Ioan se ruga mult si citea mai ales din Psaltire cateva catisme pe zi. Mai citea din Ceaslov si din Noul Testament – din acesta cateva capitole zilnic. Acestea au fost singurele sale carti.

Pictura sa era o forma prelungita a rugaciunii sufletului sau. Picta folosindu-se de un singur ochi (stangul), pe celalalt pierzandu-l in timpul primului razboi mondial, la care a participat ca soldat. Lucra totdeauna singur pe schela, singur in biserica, adesea cu usa incuiata. Icoanele formau pentru el un act de marturisire a credintei in Hristos. Voia sa fie perfecte, ca desen, colorit, expresie si adanca traire interioara. Picta cu post si rugaciune, lucrarile sale purtand duh si viata.

Era o fire extrem de tacuta, blanda si singuratica. Fratele Ioan era mereu interiorizat si contemplativ. Nu primea vizite si nu vorbea cu oamenii. Comunica cu lumea numai prin sfintele icoane, iar cu Dumnezeu prin rugaciune si fapte bune.

A plecat din aceasta viata in zorii zilei de 20 august 1953, la numai cateva zile dupa calugarirea sub numele de Irineu. Sotia sa, monahia Pelaghia, a ramas in continuare la Manastirea Sihatria, de unde s-a mutat la Domnul in 1980. Amandoi sunt inmormantati in cimitirul manastrii (foto mai jos).

Nota: Datele de mai sus sunt extrase din cartea-album “Manastirea Sihastria – Un pridvor al Raiului” (ed. Manstirii Sihastria, 2008)

DSC06235

Pelaghia Protcenco – chipul de pe piatra funerara

DSC06232

Irineu Protcenco – chipul de pe piatra funerara

DSC06234

Mormantul monahiei Pelaghia Protcenco (1891-1980)

DSC06231

Mormantul monahului Irineu Protcenco (8 mai 1888-20 august 1953)

 

 

Fara indoiala, personalitatea pictorului Ioan Protcenco… Fara indoiala, personalitatea pictorului Ioan Protcenco, devenit fratele Ioan la Manastirea Sihastria, si in final schimonahul Irineu, este singulara in iconografia noastra. Din cele descrise de cei (putini) care l-au cunoscut, se pare ca exista cateva trasaturi comune cu cativa mari pictori crestini ai lumii.

Spun aceasta, deoarece am gasit de curand, in cartea academicienei Zoe Dumitrescu-Busulenga (Maica Benedicta), “Sa nu pierdem verticala. Interviuri si dialoguri.” (Ed. Nicodim Caligraful, Manastirea Putna, 2013), cateva referiri foarte interesante, care m-au dus direct cu gandul la pictorul Irineu Protcenco. Le reproduc mai jos:

DSC06161

Ultima pictura – ramasa neterminata (1953), a lui Irineu Protcenco, desupra usii de intrare in naosul Paraclisului de la Manastirea Sihastria

…Toate aceste lucruri vorbesc despre posibilitatea sfantului de a deschide drumuri, de a arata, precum spuneam, calea. Ei ne sunt aproape si cand ii invocam, pentru ca noi nu vedem nimic de dincolo, suntem orbi, nu auzim sunete decat sapte, nu vedem culori decat sapte – nimic mai mult. Trupul acesta, inchisoarea aceasta a trupului este o piedica in calea vederii noastre totale, absolute. Si in legatura cu aceasta capacitate a lor de a vedea, de a sugera, s-a nascut si pictura, pe langa muzica. Deci erau in primul rand poeti, muzicieni, si au devenit si pictori. Sa nu uitam ca Sfantul Luca a fost primul pictor crestin care a facut imaginea Maicii Domnului, iar daca va veti duce in Grecia, la Salonic, veti vedea o icoana a Maicii Domnului Achiropita – adica nefacuta de mana omeneasca, inceputa si sfarsita de altcineva decat de pictor, deci iarasi de Duh, de interventia Sfantului Duh. Va fi fiind aceea Icoana Sfantului Luca, va fi fiind alta, cine stie…oricum, interventia Duhului este prezenta.

Calugarii pictori sunt in general de o deosebita finete si subtilitate artistica. Niciodata n-am sa uit surpriza pe care am avut-o intrand in Manastirea San Marco din Florenta. M-am uitat in dreapta, m-am uitat in stanga, porneau doua randuri de scari, am vazut doua tablouri, unul de Pollaiuolo, celalalt de Ghirlandaio, am vazut curtea  interioara, cortilele si am crezut ca am vazut tot dar sotul meu spune: ‘Hai sa mergem sus sa intram in chilii!’ Am crezut ca poate nu ne dau voie, dar am zis hai sa incercam si am suit la etaj.  Intai de toate am dat de biblioteca si la biblioteca scria undeva, pe o tablie ‘De aici a fost ridicat in noaptea de cutare, 1492, fratele Girolamo Savonarola’, care a fost ars, dupa cum bine stiti. […] Si am deschis usile la cateva chilii, ca sa descoperim undeva pe un perete, cu simplitate, pictata a fresco o mica imagine sacra. Cine o facuse? Fra Angelico – marele pictor italian. Ei bine, el era florentin si acolo era metania lui, la San Marco, si a impodobit toate chiliile cu o imagine: intr-o parte Boboteaza, intr-alta parte Invierea Domnului, Crucificarea, Maica Domnului s.a.m.d. Admirabile, uimitoare fiecare din ele! N-am sa uit niciodata Buna vestire in care aripile Ingerului freamata stand in genunchi in fata Maicutei Domnului. Ii freamata aripile in toate culorile curcubeului, este de o frumusete, de o transparenta, care te face sa iti dai seama ca sunt interventii de Sus acolo, un penel omenesc nu ajunge el singur sa faca asta! […]  Daca revenim la noi ne gadim la Rubliov, la frumusetea Maicii Domnului, la chipul Maicii Domnului facut de el cum nimeni n-a mai putut sa-l faca, poate numai Mantuitorul. Iar de pe meleagurile noastre poate ati auzit de Picu Patrut – un biet dascal din Saliste, care a trait in secolul trecut in vremea lui Anton Pann…”  (extras din conferinta ASCOR unde a fost invitata acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga, Iasi, 29 martie 1997).

3 Comments »