anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Din memoriile unui profesor universitar: Nichifor Crainic

Sursa: Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii 1889-1944, Ed. Floare Albă de Colț, editie ingrijita  de Florin Dutu, 2015, p. 292-293. Reproducerea textului de mai jos s-a facut de pe contul de Facebook Floare Alba de Colt, cu multumiri:

MISIUNEA PROFESORULUI UNIVERSITAR

de academician Nichifor Crainic

“Misiunea profesorului universitar e mare sau e nulă, după cum el o înţelege şi o poate realiza. Nu e nimic mai greu şi nu e nimic mai uşor, după cum o iei. Poţi fi profesor universitar repetând un singur curs viaţa întreagă fără obligaţia ca acel curs să aibă o contribuţie personală. În acest caz, profesorul poate fi înlocuit foarte bine cu o placă de gramafon aşezată pe catedră.

Poţi fi profesor universitar utilizând disciplina ta numai ca pretext pentru a improviza în faţa studenţilor o vorbărie de cafenea, care să umple o jumătate de oră sau chiar un sfert. Poţi să nu vii la curs decât de câteva ori pe an, nici măcar o dată pe lună, pentru că salariul ţi se poate servi direct la domiciliu contra unui bacşiş dat curierului.

Nimeni nu e liber ca profesorul universitar. Dar adevăratul profesor universitar trebuie să fie nepărat un creator de ştiinţă, un informator şi un deschizător de orizonturi în specialitate, un povăţuitor metodic în munca discipolilor şi, dacă e posibil, un om care să le pună înaintea minţii o concepţie de viaţă, un crez pentru care ei să simtă că merită să trăiască şi să muncească. Sub aparenţa celei mai largi libertăţi, nu e om mai controlat ca profesorul universitar.

De câte ori se suie pe catedră, de atâtea ori se supune unei multiple judecăţi critice, cu atât mai ascuţită cu cât vine de la tineri nedeplin formaţi, dar care vor să se formeze. Eu m-am suit întotdeauna pe catedră imaginându-mi că am sub ochi multiplicat de câteva sute de ori, pe studentul care am fost eu, lacom să aflu lucruri noi, pretenţios din cale-afară ca aceste lucruri să-mi fie date într-o formă impecabilă şi arzând de dorul să fiu ridicat în regiuni mai presus de mine, iar dacă se poate, să rămân cu mintea spânzurată de cuiele de aur ale cerului. Pe acest student, care îşi examina critic profesorii din ţară şi din străinătate, dând de pământ cu cei mai mulţi dintre ei, ştiu sigur că nu l-am mulţumit deplin; dar citind atâtea mărturisiri publice ale discipolilor mei, am înţeles din ele, că nu în zadar am stat pe o catedră universitară.

Mai mult decât atât: nu o dată am fost acuzat de mişei, şi aceasta în incinta tribunalelor, că aş fi fost un corupător al tineretului. Acuzaţia i s-a aruncat în vremea lui de glorie şi lui Nicolae Iorga. Să nu amintim de Socrate, pentru că admiratorul lui Alcibiade şi magistratul tânărului Plato, a fost cu adevărat, din punct de vedere creştin, un corupător al tinerimii. Dar însuşi Mântuitorul lumii, care ridica pe tineri din coşciuge şi-i smulgea vii din putreziciunea mormintelor, a fost învinuit drept corupător al legii.

Oricine vrea să facă oameni vii, ridicaţi din adormirea mediocrităţii, oricine vrea să creeze o mentalitate nouă peste rutina mecanică a banalităţii, poate fi acuzat de rutinari şi proşti ca un corupător. Astfel de acuzaţii nu sunt decât recunoaşteri în răspăr ale înrâuririi binefăcătoare pe care o personalitate o exercită asupra contemporanilor.

Dacă pe tinerii aceştia i-aş fi considerat nişte plăvani legaţi de iesle şi i-aş fi hrănit cu paie, adăpându-i cu apă chioară, aş fi fost desigur un rândaş înţelept; dar eu i-am vrut bidivii cu aripi şi m-am străduit să-i hrănesc cu jăratec ceresc. Nu e aceasta, într-adevăr, coruperea unui regim alimentar practicat chiar în cantinele universitare?

Şi totuşi eu n-am făcut nici un fel de politică în Universitate. Teologia mistică, disciplina pe care am căutat s-o reînviez chemând-o în actualitatea spiritului din veacurile de slavă ale creştinismului, n-are în esenţa ei nimic temporal şi e, dimpotrivă, anistorică. Matematica însăşi nu e aşa de străină de politică precum e mistica… Dar singurele aluzii consecvente, pe care mistica le-ar îngădui într-un curs faţă de actualitate, n-ar fi altfel decât ostile oricărui fel de politică. În cursurile mele, care sunt litografiate, nu există nici măcar astfel de aluzii. Ca profesor de teologie, unde mânuirea termenilor pretinde o preciziune mult mai strictă decât în dreptul roman sau în anatomie, am înţeles să redactez aceste crusuri cu mâna mea şi să le ofer studenţilor.

Ştiu că sunt profesori care îşi comercializează cursurile, fie litografiate, fie tipărite. E dreptul lor, fiindcă e munca lor. Unii au abuzat în chip condamnabil, impunând această comercializare şi condiţionând examenele de ea. Eu am socotit că e mai nimerit ca munca mea s-o dăruiesc studenţilor, însărcinând cu litografierea pe cei mai săraci dintre ei. Astfel, orice adversar de bună credinţă – teoretic există şi sămânţa unor asemenea lighioane –, ar dori să-mi aducă vreo învinuire ca profesor n-ar avea decât să citească aceste cursuri.”

 

1 Comment »

Experienta limita a marelui teolog roman Nichifor Crainic, in legatura cu operatia sa pe creier, suferita in 1942

coperta NCAm citit de curand volumul “Zile albe, zile negre. Memorii“- al uneia dintre cele mai mari personalitati teologice, culturale si politice ale perioadei interbelice – profesorul Nichifor Crainic.  Editia a aparut de curand, la Editura Floare Albă de Colț (Bucuresti, 2015) –  sub ingrijirea teologului Florin Dutu. Este o carte care aduce la lumina pretioase si absolut inedite informatii ale timpului, dar si fragmente de istorie traita pana la radacini, si repovestita, deoarece autorul  a evoluat pornind din mediul simplu taranesc romanesc si a ajuns in mediile elitiste ale vremii, intrand in cercurile cele mai inalte ale puterii din statul roman. Dincolo de – adesea insolitele – rememorari si cronici, am gasit consemnat de profesorul de mistica ortodoxa Nichifor Crainic, un fragment foarte interesant din viata personala despre propria experienta la limita mortii – cu care s-a intalnit in 1942, cand a suferit mai multe interventii chirurgicale extreme la nivelul capului. Cunoscut si drept unul dintre remarcabilii profesori de teologie mistica si mistica germana pe care i-a avut Romania si chiar Europa (despre care Parintele Dumitru Staniloae gasea cu toate ocaziile cele mai reverentioase cuvinte iar Parintele Arsenie Boca avea cea mai adanca stima si condescendenta), marturia sa despre experienta personala a mortii se constituie intr-o valoroasa descriere a ceea ce suntem aici pe pamant…

Primind acordul editorului Florin Dutu (caruia ii multumesc si aici) pentru reproducerea textului, redau mai jos un mic fragment din carte (cu sublinierile mele), cu privire la acest subiect special:

Misticii, aceste bufiniţe agere, care scrutează mai adânc ca oricine străfundul de taină al sufletului, susţin că sufletul constă din trei categorii de puteri: senzaţiile de la periferia lui, care sunt uşile şi ferestrele prin care lumea din afară năvăleşte înlăuntru, facultăţile superioare, inteligenţa, voinţa şi sentimentul, care transformă senzaţiile în reprezentări, idei şi determinări spre acte, iar în adânc un sâmbure spiritual necunoscut ce rămâne ascuns înseşi conştiinţei noastre de noi înşine. Acest sâmbure luminos, care zace inaccesibil sub orice fapt de conştiinţă, e însăşi esenţa sufletului, străfundul ori sinea lui divină, altceva decât eul psihologic în sens obişnuit, sau poate corespondentul transcendent al acestui eu de suprafaţă. Poate chipul ascuns faţă de care eul psihologic nu e decât o fotografie în raport cu originalul. Sensibilitatea periferică şi facultăţile superioare, care prefac şi centralizează impresiile, sunt puterile prin care sufletul ia contact cu lumea creată, pe câtă vreme, susţin misticii, străfundul inefabil al sufletului, esenţa lui luminoasă, sinea lui necunoscută nu vine în contact cu lumea, ci e o putere întoarsă cu faţa spre Dumnezeu. Funcţia ei e să pipăie prin bezna transcedentă şi să dorească legăturile intime dintre fiinţa omenească şi Creatorul ei. Necunoscut nouă în mod obişnuit, acest tentacul al sufletului, întins spre lumea spirituală de dincolo de noi, se revelează în culminaţia rugăciunii, în contemplaţia extatică sau în mistica unire cu Dumnezeu. El e ceea ce Biblia numeşte chipul lui Dumnezeu în om.

În această teorie mistică a sufletului, care fără îndoială e mult mai veridică decât concluziile vagi ale psihologiei zise ştiinţifice, mi s-a părut că zăresc, cât de cât, o explicaţie a experienţei mele spirituale din timpul operaţiei. Pentru lumea din afară murisem, adică nu mai aveam senzaţii, reprezentări sau idei în legătură cu ea. Sensibilitatea şi facultăţile mele psihologice încetaseră să mai funcţioneze. Conştiinţa de lume dispăruse. Ceea ce este foarte interesant de reţinut este că eu însumi aveam certitudinea neclintită că am murit, că am plecat pentru totdeauna din lumea aceasta pământească. Şi, totuşi, rămăsese ceva viu în mine de vreme ce eram sigur că am murit. Poate că trupul meu era mort, dar spiritul meu era încă viu. Această conştiinţă postumă, supravieţuitoare, acest element viu dezlegat de trup nu era oare ceea ce misticii numesc sinea sufletului, esenţa lui întoarsă către lumea cealaltă? Căci având certitudinea că am murit, cum puteam să ştiu mai departe că alunec printr-un întuneric orb, cald şi umed? Ştiam sigur că întunericul acesta, prin care lunecam încet şi uşor, e neantul morţii. Şi îmi ziceam: iată, moartea nu e o grozăvie, cum se crede, ci ceva, pe care l-aş numi chiar plăcut. Nu mai e nici o durere, ci doar o alunecare lină prin această beznă caldă şi umedă. Întunericul s-a făcut din ce în ce mai fierbinte şi mai dogoritor. O nelinişte mare m-a cuprins atunci, o panică, pe care n-o pot spune în cuvinte. De unde vine această dogoare ce înfierbântă întunericul prin care lunec? Simt că mă apropii mereu de ea. Fără îndoială, nu poate veni decât sau din flacăra iadului sau din lumina raiului. O nelinişte mare cât Universul m-a cuprins: Doamne, Dumnezeule, unde merg? Spre flacăra iadului sau spre lumina raiului? Voi fi osândit pe veci sau voi fi mântuit? Cine poate să mă smulgă din chinul acestei incertitudini? Ştiu că alunec mereu spre această dogoare nevăzută, pe care o simt dincolo de întunericul fierbinte şi mai ştiu că dacă sunt abătut la dreapta sau la stânga, spre rai sau spre iad, sentinţa va fi definitivă şi nu se va mai schimba în veacul veacului. Doamne, Dumnezeule, spre care din aceste două absoluturi mă duce soarta mea? Soarta pe care singur mi-am făcut-o! Neliniştea propriei mele sorţi, nesiguranţa aceasta din bezna morţii îmi dau o groază cutremurătoare, dincolo de orice putere a cuvintelor omeneşti. Nu mi-a fost dat să văd dogoarea de dincolo de întunericul în care alunecam; am simţit-o numai. Experienţa mea s-a sfârşit în această beznă a incertitudinii. Pesemne, în momentul acela am revenit la viaţa în trup.

Dar această experienţă a panicii transcedente, pe care eu am trăit-o în moarte, seamănă cu un moment pe care misticii îl descriu limpede. E momentul când sufletul extatic, purificat total şi desprins din lumea aceasta, n-a ajuns încă la unirea cu Dumnezeu, care va veni ulterior. Suspendat între cer şi pământ, sufletul trece prin noaptea de groază a neantului. I se pare că Dumnezeu l-a părăsit şi constată că e singur în abisul incertitudinii. Această panică a incertitudinii am trăit-o, după ce ştiam sigur că am murit pentru lume.

Nu voi face aici consideraţii asupra sufletului care supravieţuieşte trupului, deşi ar fi tocmai cazul. Am vrut să descriu cât se poate de exact o experienţă, o trăire, care e cea mai puternică din viaţa mea. Liber e oricine, dacă îl interesează, s-o interpreteze cum va voi. Mie personal, această experienţă extraordinară mi-a dat dovada mai mult decât toate teoriile din lume că omul e în esenţă spirit şi că spiritual nu moare niciodată.

Text extras din:  Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii“, Ed. Floare Albă de Colț, Bucuresti, 2015, p. 411-414.

Leave a comment »

Florin Dutu: de pe urmele Parintelui Arsenie Boca, pe urmele discipolului sau, Profesorul teolog Nichifor Crainic

11013469_546008925539890_6622889028940658220_n

Coperta de mai sus este a cartii foarte recent aduse la lumina de acelasi ostenitor teolog si economist cibernetician Florin Dutu, care in ultimii doi ani (2014 si 2015) a redat publicului, cercetand asiduu in arhive nedeschise, parti semnificative si inedite din viata si activitatea Parintelui Arsenie Boca (puteti citi mai multe articole pe acest blog dand cautare in rubrica “Search” dupa Florin Dutu)  si mai apoi, cu cateva luni in urma, pornind de la firul legaturii dintre Sfantul Ardealului si marele teolog mistic, profesorul sau Nichifor Crainic, si despre acesta din urma (cititi aici  si  aici).

DSC07818

Florin Dutu, la o emisiune B1 TV din aprilie 2015, pe tema vietii si activitatii Parintelui Arsenie Boca

Cu smerenia si modestia care ii stau in fire, la 6 mai 2015, teologul Florin Dutu anunta pe contul de Facebook al editurii unde a publicat toate cele 6 carti ale sale, Floare Alba de Colt, aparitia cartii a carei coperta este redata mai sus. Isi incepea prezentarea astfel: “Manuscrisul acestor memorii – o capodopera a genului memorialistic -, scrise în anii 1945-1946, când Nichifor Crainic a fost sub mască-pribeag în ţara sa (se ascundea de autorităţile prosovietice la Mănăstirea Sâmbăta de Sus – protejat de stareţul Arsenie Boca – şi prin satele ardelene), a fost salvat şi păstrat cu grijă de către Părintele Arsenie Boca (1910-1989), într-o perioadă (1947-1962) când puteai fi trimis în temniţă sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră dacă deţineai scrieri de-ale lui Nichifor Crainic. Cititi mai departe aici…

Florin Dutu contribuie astfel si mai mult la o restaurare exceptionala a istoriei, ortodoxiei si culturii romanesti ostracizate si dorite a trece in randul necunoasterii de catre un regim ateu bolsevic ce a dezradacinat programat romanismul.

Rasfoind recent revista al carui redactor a fost ani la rand Nichifor Crainic, “Gandirea“, in numarul 5 (luna mai) din 1938, am gasit doua elemente importante, pe care dealtfel Florin Dutu (cel putin unul dintre ele) l-a punctat deosebit in cartea sa despre Nichifor Crainic “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” (este vorba de originea demararii actiunii de aducere in tara si traducere a FILOCALIEI de la Muntele Athos – actiune la radacina careia a stat Nichifor Crainic, dar pe care a desavarsit-o in fapta Parintele Arsenie Boca – cu ocazia deplasarii sale la Athos in perioada martie-iunie 1939 si apoi lucrul pe slove, la traducere, al Parintelui Dumitru Staniloae ajutat de Parintele Arsenie care a facut si posibila aparitia si multiplicarea lucrarii – vol. I-IV – vedeti si aici). Al doilea lucru la fel de important aparut in acelasi numar de revista, este tot unul privind o radacina cultivata apoi de Parintele Arsenie la cel mai desavarsit nivel practic, si anume “Rugaciunea inimii“, despre care Nichifor Crainic scria in mai 1938 un articol intreg in revsita “Gandirea“. Avem practic, cu aceste elemente, pornirea unei legaturi de o viata intre marii teologi ai Romaniei, asa cum demonstra magistral Florin Dutu incartea sa despre cei trei mari, citata mai sus: Nichifor Crainic, Arsenie Boca si Dumitru Staniloae

Cu ocazia foarte recentei (re)publicari a “Memoriilor” lui Nichifor Crainic, Florin Dutu aduce in plus intre copertile respectivei carti inca doua elemente bibliologice semnificative:

1. Nichifor Crainic şi secolul său – un studiu introductiv de 15 pagini – semnat de Florin Duţu;

2. INEDIT: Cuvântul Pr. Dumitru STĂNILOAE (1903-1993) de la aniversarea de 80 de ani a lui Nichifor Crainic, în ziua de 23 dec. 1969, la Restaurantul Bucur.  Despre aceasta din urma contributie, jurnalistul Victor Roncea, initiatorul Petitiei laice intru canonizarea Parintelui Arsenie Boca (inca deschisa pentru semnaturi), facea cunoscut ieri, 8 mai 2015, articolul pe care va invit sa-l parcurgeti: AUDIO EXTRAORDINAR: Discursul Părintelui Dumitru STĂNILOAE la aniversarea de 80 de ani a academicianului Nichifor CRAINIC. Cercetătorul Florin Duţu prezintă înregistrarea, preluată de MĂRTURISITORII. Plus FOTO.

 

4 Comments »