Cu mare bucurie tocmai am gasit postata, inca de la 10 martie 2010 (!!!), pe site-ul Diakonima.gr, scrisoarea pe care o voi prelua si eu in intregime mai jos (cu adanci multumiri!), si care, dupa cunostinta mea este inedita ca aparitie, fiind expediata de la Manastirea Sambata in 1940 de catre Parintele Arsenie Boca vietuitorilor pe care nu demult ii parasise cand plecase inapoi spre tara din Muntele Athos, dupa cele trei luni de zile petrecute acolo de el, in perioada martie-iunie 1939. Scrisoarea reprodusa pe site-ul grecesc este insotita si de o copie partiala a facsimilului cu scrisul recognoscibil al Parintelui Arsenie, asa ca nu punem nici o indoiala asupra provenientei ei (il reproduc si eu in copie, la final). Este o mare bucurie ca cineva acolo la Athos a gasit si identificat aceasta scrisoare! In ea, Parintele Arsenie se adreseaza in mod special Parintelui Dometie Trihenea si Gherontie, avand astfel si dovada directa ca ceea ce a aparut initial scris in cartea Parintelui Nicolae Zian Streza „Catisme ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos” in 2008, cu referire la un episodde traire la Athos, este veridic.
Despre plecarea si stationarea la Athos a Parintelui Arsenie am consemnat si eu pe blogul meu (cititi aici). Ceea ce am aflat insa in plus, si voi reda mai jos, sunt cateva date “tehnice” cu privire la situatia numerica monastica din Athos, de atunci. In Revista Teologica nr. 1-2, ian.-febr. 1940, am identificat de curand un articol semnat de Preot D. VEŞTEMEAN, intitulat “SITUAŢIA MONAHILOR ROMÂNI DIN SF. MUNTE ATHOS“, realizat “in timpul nevoinţelor mele duhovniceşti din Sf. Munte Athos — anul 1937″ cand “Excelenţa Sa dl. Eugen Filotti, Ministrul României la Atena, m’a rugat să-i prezint o dare de seamă asupra situaţiei monahilor români de acolo.” Ceea ce a reusit sa prezinte Preotul D. VEŞTEMEAN in articolul mentionat are o valoare exceptionala. Aici insa, in contextul amintit, legat de scurta sedere a Parintelui Arsenie Boca la Athos, extrag din partea de articol intitualat “TABLOU STATISTIC asupra schiturilor, chiliilor şi colibelor româneşti existente în Sfântul Munte Athos în anul 1938 şi a numărului monahilor ce le populează” faptul ca pe teritoriul mănăstirii Vatoped – acolo unde a stat Parintele Arsenie, mai exact la Chilia „Sf. Ierarh Ipatie” (cea mai frumoasă casă românească din sf. Munte), vietuiau atunci 6 monahi (in darea de seama se mai specifica si datele pentru celelalte apartinamante de manastirea Vatoped: Chilia „Naşterea sf. Ioan Botezătorul” (Coliciu) – 3monahi; Chilia „Sf. Gheorghe” (Colciu) – 3 monahi; Lăcaşul „Sf. Marina” (schitul Vatopedului) – 3monahi; Chilia „Adormirea Maicii Domnului – 1 monah; Chilia „Izvorul Tămăduirii” – 2 monahi).
De mentionat in plus, ca Parintele Arsenie pomeneste in scrisoare exact despre Preotul Vestemean – cel care a publicat in 1940 situatia de la Athos de mai sus, in Revista Teologica!!! Scrisoarea prezinta o valoare documentara nepretuita si se pare ca dateaza din toamna anului 1940, fiindca se aminteste in ea despre cedarea Basarabiei.
Iata insa dedesubt epistola extrasa de pe site-ul Diakonima.gr:
“Publicăm o scrisoare a Părintelui Arsenie trimisă la Chilia Sf. Ipatie (aparţinând Mănăstirii Vatopedi) de la Mănăstirea Sâmbăta, în anul 1940.
<<Dragii mei cuvioşi Părinţi,
E demultă vreme pela noi prin ţară Părintele Diomid pentru a doua oară şi nu dă pela Mănăstire ca să-i mai spun din păsuri.
Vă spun C. voastre: Dometie şi Gherontie.
Cu multă durere trebuie să vă spun pe faţă cum stau lucrurile cu adevărat – ca să văscot din lupta de gând pe care o aveţi – măcar despre partea mea.
Durerile-s două: Părintele Veştemean s’a întors la lume şi a ieşit şi din preoţie. Acum e funcţionar pela nu ştiu ce minister prin Bucureşti. Fiindcă om păcătos sunt şi nu l-am putut ajuta în ceasul de ispită iată aşa tovărăşia noastră a pătimit o tăiere ca aceasta.
Durerea a doua, e tăerea a doua care atârnă asupra C. voastre şi iată cum: Ştiţi că primadată când a venit Părintele Diomid, s’au văzut cu Vlădica, – era şi Veştemean la Mănăstire.
De atunci aţi trimis cerere la Mitropolie ca să vă înlesnească venirea ân Ţară. M-a întrebat Vlădica despre C. Voastre, şi i-am spus descriindu-Vă pe fiecare aşa dupăcum am putut.
Rezultatul: „Pe cei doi i/aş aduce în tot momentul, – dar cu Diomid, ca să fac?”
– Înalt Prea Sfinţite, n-am gânduri de conducere în Mănăstire, că doar le-am spus că până trăiţi Înalt P. Sf. Voastră, nu va fi altul stareţ.
– „Da, cei doi”, -„dar pe lăuza asta, ce să fac cu Diomid, – la lucru nu i-ar plăcea, între cei cu carte încă nu e, slujbă nu face frumos, – mai rămân pretenţiile, că doară are atâţia ani în Sfântul Munte”.
– „Apoi ei sunt legaţi laolaltă fiindcă şi pe cei doi, Păr. Diomid i-a dus şi i-a crescut”.
– „Cred, crede-mă şi tu pe mine!”
A mai trecut vreme; iarăşi i-am pomenit că-i prin Bucureşti Părintele Diomid.
– „Da, scrie-le adevărul: Pe cei doi îi primesc, cu Diomid însă n-am ce face!”
Aista-i tăierea a doua.
Ei, ce să fac, eu cu totdinadinsul mă plâng că-s singur la atâta slujbă, că doară doară-l înduplec să vă blagoslovească venirea, şi nu merge, trebuie să facem răbdare şi unii şi alţii, sau primiţi tăerea aceasta.
Fiindcă lupta de gând ar perzista chiar primind tăerea aceasta, e bine să vă scriu cam ce v-ar aştepta deosebit, ca la Sf. Munte:
1. Femeile nu-s oprite la-a veni la biserică şi deci de-a le vedea călugării. Pe cele ce îmbracă pantaloni, le mai scot eu afară din biserică. Ba chiar la mănăstire este o femeie care grijeşte salonul Vlădicului şi face de mîncare. Deci, dacă tu Gherontie, – ca mai priceput în ale Trapezei ai face bucătărie pentru o vreme, ne-am putea scuti de slujbă muerească şi a douazi după sosirea voastră i-ar da drumul.
2. Lipsa din ţară a untului de lemn, depe urma ciuntirilor din ţară a ţinutului Basarabiei, unde creştea foarea soarelui. Deci postul e mai aspru când e post. Sunt însă vaci cu lapte, şi blagoslovenie la carne.
3. Puţină depărtare dela casa în care am avea chiliile până la Biserică. Deci drumul, pe orice timp pînă la Biserică.
4. Lucru cam mult, – cu toate că avem permanent cam 3-4-5 servitori. Ştiţi că eu am meşteşugul icoanelor, cu toate astea, ţin atelierul închis, fiindcă ascultarea administraţiei e mai întâi, şi aşa fac răbdare.
5. Când vor afla oamenii că se face slujbă la Mănăstire, apoi o să dea năvală pe părintele Dometie că poatecă numai Cuv. ta ai fi „călugărul” care te găsesc oamenii în Biserică.
6. Stareţul, – cum ştiţi, e Vlădica; vine când poate, şi împarte ascultările şi blagosloveniile. Cât propriuzis pe duhovnic aruncăm mântuirea sufletului. Cu toate astea, e un Stareţ bun, blând, cu mare dragoste de Mănăstire, şi câte alte bune, de s’a umplut o carte de vreo 1000 de pagini cu ele.
7. Starea turburătoare a neamurilor, scumpetea fără seamăn a materialelor de construcţie, Îl ţin pe loc de încă nu poate vedea cam când s-ar putea apuca de clădirile ultime, şi să deschidă Mănăstirea Brâncovenească dupăcum se cuvine.
Deci nunumai noi facem răbdare.
Ce ar fi dacă aţi primi tăerea şi aţi veni voi doi?
1. Ar fi slujba la biserică, după rânduiala din Sf. Munte, fără cicio schimbare.
2. Ar fi începutul obştei, cu 3 sau 4, dacă va primi şi Părintele Dumitru ăstălalt, tunderea călugărească la primăvară.
3. N-ar mai fi femei în slujba Mănăstirii, – afară de lucrul câmpului vara.
4. Aţi fi în ţară la voi, – ceeace cred că nu e puţin.
Cu toate astea, din dragul de-a vă folosi, vă zic ca întotdeauna, dacă vreţi să sporiţi măsura nevoinţelor, haideţi, dacă însă preţuiţi grădina Maicii Domnului mai muşt decât orice altă ocrotire, mai răbdaţi puţin pe loc, şi rămâneţi în Sfântul Munte, – că eu unul în locul vostru n-aş ieşi deacolo. – îmi cam pare rău că dece n-am rămas şi eu acolo.
Deci pomeniţi în rugăciunile voastre şi pe Arsenie păcătosul, şi cereţi mila lui Dumnezeu şi pentru noi.
Cu toată duhovniceasca dragoste
Arsenie>> “
anomismia 