anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

O noua perla arhivistica extrasa din nestiut: Amintiri despre „Gândirea”- de Nichifor Crainic, in 1971…

nc

Cea mai recenta aparitie editoriala (decembrie 2016) sub egida Ed. Floare Alba de Colt este dedicata profesorlui Nichifor Crainic. Neobositul cercetator prin arhive si biblioteci personale rare, ciberneticianul si teologul Florin Dutu, a adus recent la lumina a sasea sa carte dedicata reintregirii profilului profesional si uman al marelui academicianul roman.

In aceasta iarna 2016  au fost restituite publicului “ultimele scrieri ale academicianului Nichifor Crainic înainte de a pleca în viața de dincolo de mormânt,  redactate în anul 1971…”

Intro – de Florin Dutu, cu multumiri sursa – aici): “Aceste memorii vorbesc despre elita interbelică ce s-a făcut remarcată prin opere de spiritualitate românească în paginile revistei „Gândirea”: Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Tudor Vianu, Ion Pillat, Emanoil Bucuța, Alexandru Busuioceanu, Dumitru Stăniloae, Ștefan Baciu, Ovidiu Papadima, Victor Papilian, Victor Ion Popa, Radu Gyr, Nicolae Crevedia, George Breazul, Oscar Walter Cisek, Zaharia Stancu, Mateiu Caragiale, Emilian Vasilescu etc. “

„Știi ce lucrez acum? Niște amintiri despre «Gândirea», revista cea mai ponegrită de aproape 30 de ani încoace. Nu se vor publica desigur cum nu se publică nimic din manuscrisele mele. Dar vreau să rămână pe urma mea imaginea acestei reviste așa cum a fost.” (Nichifor Crainic către Pamfil Șeicaru, care se stabilise la Madrid, 19 iulie 1971)

„Am considerat întotdeauna Gândirea drept revista cea mai frumoasă apărută vreodată în România și în Europa. Era foarte arătoasă, elegantă, tipărită pe o hârtie gălbuie… și se publica sub direcția lui Crainic și a unei grupări din care făceau parte scriitorii cei mai de seamă dintre cele două războaie.” (Vintilă HORIA)

           „Se strânsese elita ţării în jurul acestei reviste. Pentru ce credeţi? Pentru un scop foarte profund. Acela că existând acum România Mare trebuie să-i dăm o directivă românească pentru a crea o cultură românească pe măsura României Mari. Ăsta a fost idealul acestei reviste. Când a venit în ţară celebrul filosof german Hermann von Keyserling, am fost însărcinat de guvern să-l conduc eu prin ţară. Mi-a cerut să-l duc să ia contact cu diferitele cercuri intelectuale. L-am dus în cercul de la Viaţa românească, l-am dus în cercul lui Densuşianu, l-am dus în cercul fantomatic al Convorbirilor literare şi l-am dus şi-n cercul lui Lovinescu, El se informa pentru a scrie o carte pe care a şi scris-o – Analiza spectrală a Europei – în care defineşte toate popoarele Europei după mentalitatea lor. Fireşte, l-am iniţiat şi-n cercul revistei noastre. Ce a găsit el specific în mişcarea noastră culturală? Celelalte nici nu l-au interesat. A spus că sunt idei de împrumut din străinătate. Aşa erau. L-a interesat fiindcă avea idei proprii şi zicea el că pe baza ideologiei Gândirii poporul nostru poate crea în orientul Europei o nouă cultură neobizantină. Aceasta era părerea lui…”

           Printr-un concurs fără deliberare prietenii gândirişti îşi alegeau ce-aveau mai bun şi aduceau la revista lor. Rareori dacă era cazul să solicit colaborarea cuiva. Ion Pillat se achita cel mai regulat. Lucian Blaga, trăind mai mult peste hotare, la fel. Vasile Voiculescu, Victor Ion Popa, Victor Papilian, profesor la Cluj, tot aşa.

O dată pe an ne întâlneam cu toţii la o agapă stropită cu vin. Atunci ne vedeam toţi cu noii veniţi, bucuroşi că se cunosc cu cei mari care începeau să fie academicieni ori să fie încununaţi cu premii de stat, deşi niciodată, pe cât ştiu, nici un gândirist n-a intervenit pentru onoruri şi n-a tămâiat pe vreunul de care ele depindeau.

Ce putere i-a adunat în jurul acestei reviste unul şi unul? A afişat Gândirea vreun principiu estetic? Vreun principiu etnic? Vreun principiu moral? Fiecare şi toate la un loc ar fi fost prea puţin. Ar fi fost mărunţişuri în jurul cărora creând câte o bisericuţă pentru a da prilejul unui criticastru ambiţios să se erijeze în cap de şcoală şi în teoretician al unor lucruri arhicunoscute, împrumutate din banalităţile sterile internaţionale. În locul acestor mărunţişuri, componente ale artei, am afirmat un principiu mai presus de toate, care le cuprinde pe toate şi pe toate le fecundează. Acest principiu al revistei Gândirea, care a deosebit-o de toate publicaţiile celelalte, e spiritualitatea românească…”

Nichifor Crainic. Amintiri despre „Gândirea”, București: Editura Floare Albă de Colț, 2016, 112 pagini

2 Comments »

Nichifor Crainic, Basarabia, Rusia…: O scrisoare din luna mai 1931 adresata profesorului Nichifor Crainic, ca director al revistei GANDIREA

INTRO: “Este cel mai mare poet român creştin şi unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai lumii. A fost profesor universitar, academician şi ziarist. Opera sa poetică este completată de opera eseistică şi mistică. Prelegerile sale universitare îi înălţau pe auditori la ceruri.” (Extras din micul medalion Nichifor Crainic realizat in cartea lui Ioan Ianolide – “Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă”, Ed. Bonifaciu, 2012, pag. 305):

NC

Profesorul Nichifor Crainic (sursa foto: aici)

In decembrie 1930 se implineau zece ani de existenţă a revistei româneşti “Gândirea” condusă de poetul si teologul Nichifor Crainic. D-l Dimitrie Remenco, pe atunci redactor basarabean la revista rusească “Drumul” a lui Nicolae Berdiaiew – ce aparea la Paris, şi colaborator al revistei Gandirea, trimitea următoarea  scrisoare (preluata in intregime din revista GANDIREA, no.6-7-8, iunie 1931, pag. 322-323):

Mult stimate şi iubite Domnule Crainic,

Au trecut câteva luni de când toată intelectualitatea românească a sărbătorit acel fecricit eveniment în istoria culturei române contimporane, care este jubileul de 10 ani al revistei „Gândirea”. Toate conştiinţele curate, necontaminate de politică în general, şi în forma cea mai urâtă a ei — materialistă, în particular, au remarcat acest eveniment ca o isbândă eminamente spirituală a intelectualităţii româneşti în aceste vremuri de după răsboiu, când cultura cea veche s’a arătat zguduită până la temeliile ei, iar cultura cea nouă n’a fost creiată încă. Revista „Gândirea” deci ni se arată ca un simbol şi garanţie a renaşterei spirituale a poporului român.

Permite-mi, te rog şi mie — unui străin de neam şi frate după credinţă şi idei — să-ţi spun şi eu câteva cuvinte de admiraţie pentru acea revistă care, cea dintâiu, mi-a deschis ochii asupra chipului adevărat al poporului român. Dacă pentru dumneata şi confraţii dumitale de spirit revista „Gândirea” este o scară de înălţare spirituală, pentru mine ea era — cel puţin în primele momente — o portă prin care am intrat în grădina culturei române ; dacă pentru gruparea „Gândirii” această revistă este însăşi creaţia culturală, apoi pentru mine ea era isvor de cunoaştere a unui suflet nou — sufletul poporului român. In această privinţă, „Gândirea” a avut asupra mea o înrâurire profundă şi hotărîtoare. Prima întâlnire a mea cu poporul român a fost pe frontul delà Mărăşeşti, totuşi primele idei ale mele despre acest popor, sufletul lui şi cultura lui s’au format în anii de pace, dacă poate fi numită pace lupta crudă şi sângeroasă între stihia revoluţionară a Basarabiei şi statul român în anii 1918 şi 1919. Nu trebue să fii om politic (deşi dumneata ai fost deputat!) ca să înţelegi acele condiţiuni psihologice de atunci, care au determinat cristalizarea aci în Basarabia a unei stări sufleteşti cu totul deosebite. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât în lupta lui cu revoluţia, singur statul uneori se contamina de psihologia revoluţionară, devenind tot aşa de crud şi nemilos ca şi revoluţia. N’am evitat nici eu influenţa fatală a anilor 1918 şi 1919 şi nu-ţi voi ascunde că primele idei ale mele despre sufletul românesc au fost colorate în dezamăgire, pesimism şi chiar disperare.

Aceasta era starea mea sufletească atunci când am făcut cunoştinţă cu „Gândirea”. Nu ţiu minte când s’a întâmplat aceasta, dar în colecţia mea a revistei păstrez exemplare chiar şi din anul 1921, când abia am început să învăţ mai serios româneşte. îmi aduc aminte că două curente în „Gândirea” m’au impresionat adânc : în primul rând interesul sincer şi profund pentru cultura rusească, mai ales pentru filosofia ej religioasă, şi în al doilea rând : afirmarea înfocată a autohtonităţii spirituale a poporului român. E natural interesul şi simpatia mea pentru primul curent ; şi s’ar părea nenaturală — din prima vedere cel puţin —• adânca mea simpatie pentru ideile de autohtonitate a culturei româneşti, care idei au culminat în articolul dumitale „A doua neatârnare”, zic, s’ar părea nenaturală, dacă această simpatie n’ar fi avut un substrat religios şi deci n’ar fi devenit într’un anumit sens supranaturală ; şi aci se manifestă rolul ortodoxiei în apropierea mea de sufletul român, şi — sunt convins — rolul ei în apropierea viitoare între poporul român şi cel rus.

Pentru gruparea „Gândirei”, autohtonitatea poporului român nu e un fapt biologic sau etnic, deşi se afirmă deosebirea de rasă a acestui popor, ca o ramură a rasei latine ; substanţa culturală a unui popor constă nu în calităţile biologice ale sângelui lui sau în deosebirile anatomice ale corpului lui, ci în calităţile lui spirituale. Temelia spirituală a culturei române este credinţa ortodoxă a purtătorului acestei culturi. Această temelie spirituală predomină în istoria poporului român întrupându-se în faptele lui de cultură. Cultura, poporului român, deci, este eminamente ortodoxă. Aceasta este teoria culturei ortodoxe române pe care o desvoltă „Gândirea”. Cel puţin aşa o înţeleg eu. Şi de aci se poate trage o concluzie importantă, care deşi în operele scriitorilor din gruparea „Gândirei” nu este revelată de loc, mie însă îmi este foarte scumpă : că ortodoxia este un teren de apropiere a poapoarelor mult mai superior şi mai real decât terenul etnic şi de rasă. Ortodoxia însă nu înseamnă nimicirea rădăcinei etnice a poporului şi desfiinţarea deosebirilor lui de rasă. Din contra, ele îşi păstrează toată realitatea lor în această lume de multiplicitate şi devenire. Ortodoxia însă le spiritualizează şi le transfigurează : ele devin un mijloc de revelaţie al ei şi această revelaţie în procesul istoric devine cultura, şi anume : cultura ortodoxă ; fiecare cultură naţională ortodoxă, deci, revelează un aspect oarecare al ortodoxiei, care în adâncimea ei mistică rămâne una şi aceeaşi ; de aici isvorăşte caracterul absolut al ortodoxiei — ecumenicitatea ei. Ortodoxia este acea cupolă ecumenică ce adună pe toţi credincioşii, unifldu-i în adevăr şi iubire.

Şi, nu credeţi oare, domnule Crainic, că intrăm într’o epocă, când ortodoxia noastră trebue să-şi reveleze ecumenicitatea ei, într’o măsură mult mai puternică decât până acum? Omenirea suferă de o sete enormă de unire ecumenică. Ce sunt Liga Naţiunilor şi Internaţionalele socialiste sau fasciste, dacă nu un avânt spre unirea universală a popoarelor civilizate? Şi Biserica ortodoxă trebue să satisfacă acest dor de unire prin ac­ ţiunea de înfrăţire a tuturor credincioşilor, absolut în toate direcţiile şi pe toate tărâmurile. Sunt convins că a venit ceasul, când ortodoxia trebue să iasă din ograzile bisericelor naţionale şi distrugând internaţionalele ateiste sau chiar anticreştine, să construiască templul adevăratei ecumenicităţi, care este Biserica ecumenică ortodoxă. Aceasta nu înseamnă, desigur, că lupta pentru ecumenicitatea este ceva nou în Biserica ortodoxă, căci toată istoria ei este o sforţare eroică de a preface adevărul absolut al ecumenicităţii într’o realitate istorică. Viaţa tuturor sfinţilor ortodocşi nu e oare o întrupare vie a ideei ecumenice?

Şi probabil ţii minte de o convorbire recentă a noastră, când ţi-am povestit de dorinţa mea de a scrie o lucrare despre marele stareţ al mănăstirei Neamţu -Paisie Velicicovschi, a cărui viaţa a fost un caz de întâlnire a poporului rus cu poporul român, un act de unire desăvârşită a două popoare sub cupola Bisericii ortodoxe ecumenice. Şi sunt convins că epoca noastră necesită revelarea şi întruparea maximală a ideei ecumenice.

Vezi, domnule Crainic, că prea mult vorbesc de Biserica ortodoxă şi caracterul ecumeniè al ei. Dar îţi mărturisesc că tocmai ideea aceasta, pe care o susţine şi desvoltă revista dumitale, îmi este în deosebi scumpă pentru că în ea, în ideea ecumenicităţii, păstrându-şi individualitatea, se unesc şi se contopesc „eu” şi „tu”, se petrece acea minune logică, când multiplicitatea devine unitatea şi vremea devine veşnicie. Şi aceasta o face iubirea creştină. Iubirea! Acest sentiment e mai puternic decât toate teoriile religioase şi fără de el aceste teorii n’ar fi avut nici o valoare. In cartea sa „Varietatea experienţei religioase” filosoful american W. James, spune că realitatea sentimentului religios se oglindeşte în voinţa morală a omului ; dacă lipseşte această voinţă, sentimentul religios este o simplă iluzie.

Şi eu cred că adevărul unei filosofii religioase se cunoaşte după sentimentul de iubire pe care-l trezeşte ea în inima omului. Dacă inima omului rămâne nemişcată, aceasta înseamnă că teoria religioasă este un simplu lanţ de sofisme, lipsite de adâncimea mistică a adevărului religios şi acele sentimente de iubire faţă de poporul dumitale, pe care le-a trezit în inima mea revista dumitale „Gândirea”, cred eu —sunt un semn neîndoelnic, că în activitatea dumitale şi a grupării „Gândirei” suteţi conduşi de Mâna lui Dumnezeu, că în teoriile voastre religioase luminează Adevărul dumnezeesc adevărat. Activitatea dumitale e o slujire Bisericii Ortodoxe. In graniţele unei ţări slujeşte ideei economice, şi aceasta este misiunea naţională pe care o îndeplineşte revista „Gândirea”.

Cu dragoste intru Hristos

Al dumitale Chişinău,

DIM. REMENCO

30 Maiu 1931.”

 

CITITI SI:  În culisele Istoriei: Pe valurile memoriei cu Nichifor Crainic – un articol semnat Iurie Colesnic si publicat online in iulie 2015 in ziarul “Timpul” de la Chisinau, articol ce a fost cuprins si in cartea „Biserica basarabeană. Chipuri de neuitat.”, Ed. Cultura, Chisinau, 2015, pag. 93-98. Articolul cuprinde si o fotografie inedita cu Nichifor Crainic si sotia sa Aglaia – ca nasi la o nunta din Orheiul basarabean cat si o fotocopie dupa o scrisoare a profesorului Crainic din 1968.

Leave a comment »

Florin Dutu: de pe urmele Parintelui Arsenie Boca, pe urmele discipolului sau, Profesorul teolog Nichifor Crainic

11013469_546008925539890_6622889028940658220_n

Coperta de mai sus este a cartii foarte recent aduse la lumina de acelasi ostenitor teolog si economist cibernetician Florin Dutu, care in ultimii doi ani (2014 si 2015) a redat publicului, cercetand asiduu in arhive nedeschise, parti semnificative si inedite din viata si activitatea Parintelui Arsenie Boca (puteti citi mai multe articole pe acest blog dand cautare in rubrica “Search” dupa Florin Dutu)  si mai apoi, cu cateva luni in urma, pornind de la firul legaturii dintre Sfantul Ardealului si marele teolog mistic, profesorul sau Nichifor Crainic, si despre acesta din urma (cititi aici  si  aici).

DSC07818

Florin Dutu, la o emisiune B1 TV din aprilie 2015, pe tema vietii si activitatii Parintelui Arsenie Boca

Cu smerenia si modestia care ii stau in fire, la 6 mai 2015, teologul Florin Dutu anunta pe contul de Facebook al editurii unde a publicat toate cele 6 carti ale sale, Floare Alba de Colt, aparitia cartii a carei coperta este redata mai sus. Isi incepea prezentarea astfel: “Manuscrisul acestor memorii – o capodopera a genului memorialistic -, scrise în anii 1945-1946, când Nichifor Crainic a fost sub mască-pribeag în ţara sa (se ascundea de autorităţile prosovietice la Mănăstirea Sâmbăta de Sus – protejat de stareţul Arsenie Boca – şi prin satele ardelene), a fost salvat şi păstrat cu grijă de către Părintele Arsenie Boca (1910-1989), într-o perioadă (1947-1962) când puteai fi trimis în temniţă sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră dacă deţineai scrieri de-ale lui Nichifor Crainic. Cititi mai departe aici…

Florin Dutu contribuie astfel si mai mult la o restaurare exceptionala a istoriei, ortodoxiei si culturii romanesti ostracizate si dorite a trece in randul necunoasterii de catre un regim ateu bolsevic ce a dezradacinat programat romanismul.

Rasfoind recent revista al carui redactor a fost ani la rand Nichifor Crainic, “Gandirea“, in numarul 5 (luna mai) din 1938, am gasit doua elemente importante, pe care dealtfel Florin Dutu (cel putin unul dintre ele) l-a punctat deosebit in cartea sa despre Nichifor Crainic “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” (este vorba de originea demararii actiunii de aducere in tara si traducere a FILOCALIEI de la Muntele Athos – actiune la radacina careia a stat Nichifor Crainic, dar pe care a desavarsit-o in fapta Parintele Arsenie Boca – cu ocazia deplasarii sale la Athos in perioada martie-iunie 1939 si apoi lucrul pe slove, la traducere, al Parintelui Dumitru Staniloae ajutat de Parintele Arsenie care a facut si posibila aparitia si multiplicarea lucrarii – vol. I-IV – vedeti si aici). Al doilea lucru la fel de important aparut in acelasi numar de revista, este tot unul privind o radacina cultivata apoi de Parintele Arsenie la cel mai desavarsit nivel practic, si anume “Rugaciunea inimii“, despre care Nichifor Crainic scria in mai 1938 un articol intreg in revsita “Gandirea“. Avem practic, cu aceste elemente, pornirea unei legaturi de o viata intre marii teologi ai Romaniei, asa cum demonstra magistral Florin Dutu incartea sa despre cei trei mari, citata mai sus: Nichifor Crainic, Arsenie Boca si Dumitru Staniloae

Cu ocazia foarte recentei (re)publicari a “Memoriilor” lui Nichifor Crainic, Florin Dutu aduce in plus intre copertile respectivei carti inca doua elemente bibliologice semnificative:

1. Nichifor Crainic şi secolul său – un studiu introductiv de 15 pagini – semnat de Florin Duţu;

2. INEDIT: Cuvântul Pr. Dumitru STĂNILOAE (1903-1993) de la aniversarea de 80 de ani a lui Nichifor Crainic, în ziua de 23 dec. 1969, la Restaurantul Bucur.  Despre aceasta din urma contributie, jurnalistul Victor Roncea, initiatorul Petitiei laice intru canonizarea Parintelui Arsenie Boca (inca deschisa pentru semnaturi), facea cunoscut ieri, 8 mai 2015, articolul pe care va invit sa-l parcurgeti: AUDIO EXTRAORDINAR: Discursul Părintelui Dumitru STĂNILOAE la aniversarea de 80 de ani a academicianului Nichifor CRAINIC. Cercetătorul Florin Duţu prezintă înregistrarea, preluată de MĂRTURISITORII. Plus FOTO.

 

4 Comments »

Craciun romanesc de altadata: in memoriam Nichifor Crainic…

crainic

Nichifor Crainic

La 22 decembrie 1889, adica la cateva luni dupa moartea lui Mihai Eminescu, se nastea la Bulbucata – in zona Giurgiu, sciitorul, editorul, filosoful, poetul si teologul recunoscut datorita activitatilor sale traditionaliste, Nichifor Crainic. Vor fi deci, peste doua zile, 125 de ani de la nasterea marelui om de cultura si teolog, care a lasat in urma volume impresionante de eseuri si versuri, inca foarte putin aduse la lumina astazi, mai ales datorita personalitatii si activitatii foarte controversate pe care a avut-o de-a lungul anilor. O prodigioasa activitate editoriala si publicistica a avut-o Nichifor Crainic la revista “Gandirea”, cea care a dat nastere in timp curentului ‘gandirist’. Din fericire, numerele vechi ale revistei pot fi consultate online (vedeti aici) si reprezinta o comoara culturala romaneasca rarisima. Ca profesor de teologie, Crainic a activat la Bucuresti – la Seminarul Teologic dar si la Facultatea de Teologie din Chisinau. Cursurile sale de mistica au fost audiate si de – pe atunci student la Facultatea de Bellearte din Bucuresti – Zian Valean Boca, viitorul Parinte Arsenie. Impactul acestora se pare ca a fost esential pentru urcusul duhovnicesc al Sfantului Ardealului. Legaturile pe care le-a pastrat cu profesorul sau au fost semnificative si adesea tainice, si abia in ultima vreme arhivele incep sa scoata la iveala dimensiunea lor (cititi aici). Atat Parintele Arsenie Boca cat si Maica Zamfira Constantinescu, au fost foarte apropiati atat de profesorul Crainic cat si de fiica acestuia, care lasa uneori apartamentul din Bucuresti in grija Maicii Zamfira, cand era plecata.

Intre poeziile importante ale lui Nichifor Crainic, scrisa la sfarsitului anilor 1940/inceputul anilor 1950, se gaseste una care se potriveste anotimpului, dar care este incarcata de valoare istorica si testimoniala:

Nichifor Crainic:

Mos Craciun

Mos cu barba de zapada,
Fara daruri, mos sarman,
Tineretea ta gramada
N’o s’o vada
Nici ãst an.

Torc paianjenii sub grinda,
Tara-i fara de baieti,
Nu-ti mai vin cu ceata’n tinda
O colinda
Sa-i inveti.

De cu seara’naripatii
Ingeri nu mai canta prin
Singuraticele spatii
Si-asteptatii
Nu mai vin.

Plange biata gospodina,
Bratele in gol se’ntind,
Nu e ceara de-o lumina,
Nici faina
De-un colind.

Tu, cel vesel de-altadata
Strangi pustiul astui an
La colinda’ndatinata
Fara ceata,
Mos sarman.

Garbov pribegesti prin sate,
Te strecori pe la oras,
Gemi pe ziduri de cetate
Daramate
De vrajmas.

Cu tropare si podobii
Faci popas intr’un catun,
Sgribulit la gura sobii
Plangi ca robii,
Mos Craciun.

Plangi incet! Sta la uluca
Paznicul sub coif de fier
Si e’n stare, Mos-Naluca
Sa te duca
Prizonier!

Leave a comment »

Arhive de aur: revista GANDIREA in format online, colectia anilor 1921-1944

Am avut imensa bucurie sa descopar azi ca Biblioteca Centrala Universitara “Lucian Blaga” din Cluj Napoca a pus la dispozitie, in “biblioteca digitala” o sumedenie de periodice interbelice rare dar si colectia sa de patrimoniu, cu scrieri si aparitii grafice datand de la mijlocul anilor 1800 incoace. Toate pot fi accesate pe Internet.

Intre periodice am gasit seria revistei GANDIREA, care acopera toata perioada sa de aparitie, incepand cu primul numar, din luna mai 1921 si pana la numarul final, din iunie-iulie 1944Fondată în 1921, la Cluj, de Cezar Petrescu și D. I. Cucu, revista s-a mutat în 1922 la București, iar din 1926 conducerea revistei a fost preluata de Nichifor Crainic, care va deveni directorul si ideologul publicației, din 1928. Revista GANDIREA a fost una dintre cele mai importante reviste culturale ale interbelicului românesc. Faptul ca astazi este accesibila gratuit pe Internet, contribuie in cea mai profunda masura la intelegerea pulsului real al societatii, istoriei si culturii romanesti ante-comuniste, regaliste. Etapele istorice si culturale interbelice romanesti sunt exceptional oglindite in revista,  iar faptul ca ea este accesibila in aceasta maniera acum, ofera posibilitatea accesului total si liber la memorialul national pana nu demult complet inaccesibil. 

Mai jos, cu click pe imagine, obtineti legatura directa in baza de date a revistei digitale de la Cluj:

 

gandirea front

 

3 Comments »