anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Spiritul ortodoxiei” (partea V) – viziunea Principesei Ileana a Romaniei – publicata in SUA, in 1953

Continuare de aici…

DSC04542“A cincea Sfânta Taină este cea a Preoției. Aceasta este taina prin care Duhul Sfânt, prin punerea-mâinilor episcopilor, dă har și autoritate preotului nou-hirotonit sau noului episcop pentru a realiza ducerea mai departe a misiunii, a tainelor și pentru a coordona viața religioasă a poporului. Prin simpla atingere cu mâinile deja sfintite ale mai-marilor bisercii ortodoxe, această putere spirituală este comunicata persoanei hirotonite, și astfel se asigura continuitatea legala, autoritatea și slujirea Bisericii. (I Timotei 4:14 și 05:22).

Episcopii au acest har, deoarece ei sunt succesorii Apostolilor. Însuși Hristos este Marele nostru Preot. (Evrei 5:4-6). El este sursa întregii puteri și autoritate în Biserica Sa, și a dat putere postolilor de a învăța, de a vindeca, și de a ierta păcatele oamenilor.

Există trei ranguri preotesti: episcopi, preoți și diaconi. Episcopul poate administra toate cele șapte taine; preotul – toate, cu excepția preoției; diaconul este cel care ajuta si asista atât episcopul și cat preotul, dar el însuși nu poate efectua nici una dintre Taine.

Ar fi cazul sa introducem aici si un cuvânt despre rangurile monahale în Biserica Ortodoxă. Aici nu exista ordine diferite, asa cum este cazul in Biserica occidentală  – care separa franciscanii, benedictinii, etc. Există in schimb, în Biserica Răsăriteană, o foarte puternică tradiție monahală. Inca din vremea  Sfantului Antonie cel Mare al Egiptului, toate mănăstirile urmeaza prescripțiile Sfantului Vasile cel Mare. Obiectivul lor principal este rugăciunea contemplativă. Nu există nici un set de reguli pentru probă sau pentru noviciat, ca în Occident. Există trei ranguri monahale: cel mai mic – rasoforul (in greacă: rasophore, in slavă: rejasonosts) – care poate fi acordat la foarte scurt timp după ce aspirantul intră în mănăstire. Cel de al doilea – stavroforul (in greacă: stavrofor, in slava: skhimnik) – poate fi acordat după trei ani, dar numai daca aspirantul are varsta de peste 25 de ani (iar in cazul femeilor – peste 40 de ani). La momentul acordarii acestui rang, persoana depune cele patru jurăminte monahale:  de sărăcie, de ascultare, de castitate și de stabilitate. Pentru a ajunge la rangul al treilea – de schimonah, pe care doar unii, putini, il vor atinge, este nevoie de 20-30 de ani de pregătire. Acești călugări se dedica în întregime  rugăciunii contemplative devenind pustnici și luând jurământ de tăcere. Acesta este punctul culminant pentru care sunt instruiți pe parcursul anilor de disciplină în viața comună a primelor două ranguri. Mulți nu pot trece de primele două ranguri; cu toate acestea, toti sunt călugări; rangul denota pana la urma nivelul de realizare spirituală. Nu toti călugării sunt preoți și nu se face nici o distincție între ei, atunci cand acesta este cazul. Toti episcopii trebuie să fie călugări din primul sau al doilea rang. În cazul în care un episcop ar dori să ajungă la rangul al treilea, el ar trebui să demisioneze din toate funcțiile episcopale și preoțești – cu excepția celebrarii Liturghiei, datorita disciplinei extrem de stricte si severe necesare la acest nivel, si a perioadelor lungi de tăcere.

Multe mănăstiri și schituri se dedica grijii fata bolnavi și suferinzi și educatiei copiilor si tinerilor; insa acestea sunt mereu doar activități secundare. Miezul principal si obiectivul  vieții monahale din Est este  rugăciunea continua și contemplația, indreptarea sufletului tot mai aproape de Dumnezeu.”

Ileana79

Principesa Ileana a Romaniei la Slujba de Inviere – Pasti / mai 1956, la Catedrala Ortodoxa Sf. Dumitru din SUA (cand asupra sa si aspupra unui preot refugiat anti-comunist a avut loc un atentat cu gloante; pentru detalii, vedeti link-ul din primul comentariu de mai jos) – photo courtesy of Tom Kinter

 

3 Comments »

“Spiritul ortodoxiei” (partea IV) – viziunea Principesei Ileana a Romaniei – publicata in SUA, in 1953

Continuare de aici:

DSC04345

Principesa Ileana in 1946 – fotografie existenta la Castelul Bran

Clement din Alexandria a inventat cuvântul “sinergie” (cooperare), pentru a exprima acțiunea acestor două energii: Harul și voința umană. Acest termen și idee … reprezintă azi doctrina Bisericii Ortodoxe cu privire la aceste aspecte . “De aceea,  credinciosul simte ca a fi activ la Liturghie este esențial, iar pregătirea pentru  Impartasanie este cu atentie asteptata si este precedată întotdeauna de o zi de post și de mărturisire.

Desi ortodoxia nu este de acord cu învățătura latină a prefacerii materiei, ea crede că Hristos – care este oferit în misterul Cinei celei de Taină, este cu adevărat acolo prezent… Ortodoxia nu practica cultul elementelor consacrate în afara Liturghiei. Biserica Romană face în continuare o mare diferență în momentul actual, cum că misterul are loc. Ei subliniaza aceasta prin cuvintele utilizate de către preot in timpul slujbei: “Acesta este Trupul Meu … Acesta este Sângele Meu” – in timp ce ortodocșii spun că “sfințirea Sfintelor Daruri funcționează pe tot parcursul Liturghiei, a cărei parte esențiala constă în cuvintele de instituire a Domnului nostru care urmeaza după invocarea Duhului Sfânt și binecuvântarea a elementelor (“epiklesis” – epicleza).

Harul euharistic îndeplinește harul Botezului și al Mirungerii. În misterul Pascal este regăsita Cina Domnului, Patimile și Învierea Sa, insa sacramentul euharistic nu este un scop în sine, ci un mijloc de aducere in realitatea spirituală, mai mare decât sacramentele insele. Comunicand cu Hristos, comunicam cu toți ai săi. “Fiind multi, pentru noi este o singura pâine și un singur trup: căci noi toti impartim din aceeași pâine.” Euharistia este fluxul de viață care curge prin tot corpul Bisericii lui Hristos. Noi nu-l absorbim, ci suntem absoarbiti in el.

Pentru ca omul să fie demn de o atât de mare dragoste, prin care Dumnezeu a dat pe singurul Lui Fiu pentru a ne salva de la păcat și pierzare, ceea ce se intampla este aproape supraomenesc. Nu s-a fi putut implini asa ceva, daca Domnul nostru ar fi instituit, de asemenea, Taina Sfintei Pocăinței, când El ne-a spus să ne mărturisim păcatele unul altuia și-a dat apostolilor Săi puterea de a ierta păcatele. “Luați Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. (Ioan 20:22-23).

Fiecare păcat pe care il facem față de om, il comitem de asemenea împotriva lui Dumnezeu. Nu există nici un păcat care sa nu Il doara pe Dumnezeu. Nu este suficient sa mărturisim și sa acceptam pedeapsa de la persoana vătămata, ci trebuie facuta spovedanie la preot, caci el este succesorul Sfinților Apostoli, care au moștenit spiritual puterea de a ierta păcatele. Există păcate pentru care pare, in înțelegerea umana, sa nu existe nici o iertare. Cu toate acestea, cunoastem multe cazuri de mari păcătoși, care, prin pocăință adevărată au obtinut iertarea păcatelor, și au devenit mari sfinți.

Biserica îndeamnă la mărturisire frecventa, mai ales înainte de Sfânta Împărtășanie și în timpul bolii, astfel incat sufletul sa poata fi oricând gata să stea înaintea scaunului de judecată. Nu este in nici un caz vorba despre controlul de către preot al vieții credincioșilor . Preotul este numai canalul prin care oamenii obțin iertarea lui Dumnezeu. Nu ne spovedim preotului ca o persoană, ci lui Dumnezeu prin preot. Preotul este acolo pentru a ajuta penitentul sa formuleze păcatul lui și să fie transmițătorul vizibil al harului lui Dumnezeu intru iertare. El este vehiculul pe care Hristos l-a instituit în acest scop.

Aici, ca și în toate celelalte Taine, Biserica Ortodoxă ne învață că “Dumnezeu nu este legat de  Sfintele Taine;  există Unul mai mare decât Templul” (Matei 12:06) și mai mare decât Sfintele Taine.” Aceasta inseamna că si atunci cand se întâmpla moartea unei persoane care nu a avut parte de niciuna dintre Taine, Dumnezeu poate ajunge la el, daca sufletul lui este pregătit de dragoste și pocăință. “Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui!” (Romani 11:33). Când El dorește astfel, nu are nevoie de ritualuri vizibile ca să dăruiască darurile Sale.

Biserica Ortodoxă nu are dogma de Purgatoriu. “Potrivit Bisericii Ortodoxe, moartea finalizeaza perioada de probă a omului și imediat după moarte, el este judecat. Soarta lui în eternitate este determinata de starea sa morală in care se gaseste in momentul morții.” “Noi credem că sufletele celor decedați sunt în repaus sau in chin ca la forja, pentru ca imediat după separarea de corp, sunt pronunțate fie de fericirea, fie suferința și durerea, insa mărturisim că nici bucuria, nici condamnarea, nu sunt încă complete. După Invierea de obste, cand sufletul este reunit cu trupul, fiecare va primi măsura deplina a bucuriei sau a condamnarii sale, ca urmare a modului în care el însuși a actionat in viata, bine sau rău. ” (Confesiunile lui Dositei la Sinodul de la Constantinopol, 1672) ..

Biserica Ortodoxă nu declara mai mult sau mai repede decât o fac Evangheliile, cu privire la starea sufletului  între momentul mortii și ziua Judecății. Noi știm că este un Rai și un Iad, și că ele sunt o stare de spirit. “Nu se va zice – iată aici! Sau iată acolo! Căci iată, împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.” (Luca 17:21). Domnul nostru, de asemenea, a spus: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă nu ar fi fost așa, v-aș fi spus. Ma duc sa pregătesc un loc pentru tine.” (Ioan 14:2).

De asemenea, credem cu tărie că probarea omului și alegerea lui liberă exista doar aici, pe pământ, și că “puterea lui Hristos de a ierta păcatele este de această parte a mormântului”, după cum spune Teofilact în Luca 05:24, comentând cuvintele lui Hristos (atunci când El spune “că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele”). Observați că numai pe pământ sunt iertate păcatele. Atâta timp cât suntem pe pământ, putem șterge păcatele noastre; după ce am plecat de pe pământ, nu mai suntem capabili să le ștergem prin mărturisire, pentru că ușa este închisă. Androutsos a spus: “iertarea este o iertare și o remisiune completă a tuturor pacatelor  și o restaurare și o revenire la starea de grație “. Mai mult, ideea de aplicare a dreptatii divine prin intermediul pedepsei este străina de concepția ortodoxă a unui Dumnezeu iubitor și limitat in puterile Sale.

Anumite păcate grave sunt de neiertat, nu datorita neputinței lui Dumnezeu sau a Bisericii, ci pentru că, prin natura lor, fac pe cei ce le-au comis sa nu se poata pocai și sa ramana duri, astfel că, în aceste cazuri, harul divin nu poate funcționa. (Androutsos. Gavin p. 360)

 

1 Comment »

“Spiritul ortodoxiei” (partea III) – viziunea Principesei Ileana a Romaniei – publicata in SUA, in 1953

DSC04320

Fotografie cu Principesa Ileana in copilarie – mobilier si fotografie intr-una din camerele Castelului Bran, 2014

Traducerea de fata urmeaza partii anterioare, ce se poate citi aici .

***

Botezul este prima Sfânta Taină, și prin aceasta persoana botezata este curățita de toate păcatele, la origini cat și personal, și copilul nou-născut al lui Dumnezeu este încorporat în Biserica lui Hristos.

Această ceremonie este realizată prin imersie totală, repetata de trei ori în apă, în numele Sfintei Treimi, a Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh. Cele trei imersiuni reprezintă moartea păcatului împotriva Sfintei Treimi, iar cele trei ridicari din apa semnifică viața în și prin Sfinta Treime. Autoritatea Bisericii pentru botez vine direct de la Hristos prin porunca data clar ucenicilor Săi, ca să învețe și să boteze toate neamurile (Matei 28:19); de asemenea, El face o avertizare severa: “Dacă omul nu se naște din apă și din Duh, el nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. “(Ioan 3:05). (Pentru ortodocși, moartea unui copil nebotezat înseamnă excluderea sa din familia creștină în ziua Judecății.), Botezul este, de asemenea, un semn de supunere față de practica apostolică (Fapte 10:44-48, 16:15 și I Cor. 1:16). Peste acestea mai exista o dovada a iubirii lui Iisus, care a poruncit: “Lăsați copiii să vină la Mine,” și ce creștin nu ar asculta acest apel?

Botezul este urmat imediat de Sfânta Mirungere, cea de a doua Sfânta Taină, prin care o persoană botezată este înarmata cu puterea și înțelepciunea de la Duhul Sfânt. Preotul îl unge pe copil pe frunte, piept, ochi, urechi, obraji, gura, mâini și picioare cu Sfântul Mir (ulei), pronunțând cuvintele: “.. Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin.” Aceste cuvinte sunt luate de la II Cor. 1:21-22: “El, care ne întăreste cu voi în Hristos, ne-a uns în Dumnezeu, care ne-a si pecetluit,și ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre.”

Mirungerea este o extensie a, și o partajare în ungerea Domnului nostru cu Duhul Sfânt, realizata de către Tatăl. Prin urmare, ungerea ne unește nu numai cu Duhul, ci si cu Fiul.

Sfântul Mir este pregătit și consacrat de catre episcopi, iar utilizarea sa este, prin urmare, un echivalent al punerii mâinilor – în Confirmarea din bisericile occidentale, transmiterea Duhului Sfânt. Biserica Ortodoxă nu oferă nici o teorie despre modul acestei transmisii, dar își amintește “că Dumnezeu este Duh și trebuie să fie adorat în duh și în adevăr (Ioan 4:14), mai ales atunci când ne întoarcem la Persoana Duhului Sfânt.” Mirul este deci canalul “de ungere invizibila și spirituala pe care Dumnezeu il revarsă în inimile oamenilor acolo unde si cand dorește.”

Sf. Pavel spune: “Fundatia a lui Dumnezeu stă nezguduită, avînd pecetea aceasta: Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui.” (II Timotei 2:19). Cartea Apocalipsei enumeră slujitorii lui Dumnezeu “sigilati” din toate popoarele. (Apoc. 7:3-4).

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune astfel: “Nu uita Duhul Sfânt în momentul tau de iluminare; El este gata să acopere sufletul tău cu pecetea lui.”

Un călugăr al Bisericii Răsăritene scrie: “Impregnarea de Duhul Sfânt înseamnă, prin urmare, că incepem sa ne asemanam Tatălui, adica, Domnului Iisus Însuși, din momentul in care nu ne mai apartinem noua insine. Am devenit.. … sclavii și soldații lui Hristos si co-victimele sacrificiului Sau. Primii creștini au folosit expresia “de a păstra sigiliul”, în sensul de a rămâne credincios. “

Odată ce noul creștin a primit Sfintele Taine ale Botezului și Mirungerii, el este gata să accepte Sfânta Euharistie. Primele două ceremonii sunt efectuate în transceptul bisericii. Apoi, copilul este adus la altar de nașul lui. El va participa acum, ca toți creștinii credincioși, la impartasirea cu adevăratul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, sub forma vizibilă a pâinii și a vinului. De acum înainte, aceasta va fi partea centrală a vieții sale spirituale. Deși nu există o regula cu privire la acest lucru, copilul, după prima impartasanie in urma botezului său, de obicei nu se spovedeste până când este în stare să facă acest lucru în mod inteligent, în jurul vârstei de șapte ani, cu excepția cazului cand este bolnav de moarte.

Sfânta Împărtășanie, sau Euharistia, este centrul obiceiului ortodox, și este pregătita și utilizata la Sfânta Liturghie. “Scopul vieții omului este unirea cu Dumnezeu și îndumnezeirea.” Îndumnezeirea nu este, desigur, “o identitate panteista, dar este o partajare prin har a vieții divine.”

“Această participare impregneaza omul de viața celor trei Persoane divine, de neîncetata revărsare de iubire care circula între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, și care exprimă natura lui Dumnezeu …. Uniunea cu Dumnezeu este împlinirea perfectă in Regatul anunțat de Evanghelie, iar iubirea leaga toată Legea și Proorocii.

Credincioșii caută această uniune prin comuniune. “Biserica Ortodoxă … consideră că Sfintele Taine nu sunt doar simboluri ale lucrurilor divine, ci că darul  realitatii spirituale este atașat acestor semne perceptibile prin simțuri … adică, în misterul euharistic, același har este prezent în zilele noastre, precum a fost odinioara împărtășit în Cenacol. Există două aspecte aici:… aspectul mistic si aspectul estetic. Aspectul mistic  constă în faptul că harul sacramental nu este rezultatul efortului uman, ci este conferit în mod obiectiv de către Domnul nostru. Aspectul estetic constă în faptul că Sfintele Taine aduc roadele lor în omul destinatar numai în cazul în care sufletul sau este de acord și este pregătit pentru ele. Părinții greci au subliniat mereu libertatea omului în lucrarea de mântuire. ” Sf. Ioan Gură de Aur scrie: “.. Noi trebuie mai întâi săcautam binele și abia apoi Dumnezeu adaugă ceea ce este necesar. El nu acționează antecedent  voinței noastre, astfel încât să nu ne distruga libertatea“.

 

 

 

1 Comment »