anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

In pregatire: o lucrare biografica despre Parintele marturisitor Dimitrie Bejan

Ciberneticianul si teologul Florin Dutu pregateste o noua aparitie editoriala de exceptie. In urma cercetarilor in arhivele CNSAS a adunat si organizat materialul care va reconstitui periplul unei vieti de mare marturisitor crestin – cea a Preotului militar Dimitrie Bejan, asa cum se regaseste in arhivele securitatii.

Ioan Ianolide il caracteriza sintetic, la mijlocul anilor 1980, pe Parintele Bejan, astfel: “Un erou, un vulcan de credinţă, un munte de caracter. A fost preot militar pe frontul de Răsărit. Şi-a început lupta cu ateismul în lagărele de soldaţi români din U.R.S.S., când a refuzat să intre în divizia Tudor Vladimirescu, formată din românii care acceptaseră reeducarea cu scopul de a reveni în ţară. În 1948 a fost trimis spre judecare la Bucureşti. A trecut prin mai multe închisori din ţară. După eliberare, a continuat să fie urmărit, persecutat şi torturat.“( extras din cartea lui  Ioan Ianolide – “Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă“, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 330).

dimitrie-bejan-in-arestul-securitatii

Preotul Dimitrie Bejan in arestul securitatii (cca. 1948) – sursa fotografiei: aici (cu multumiri!)

Dupa cum se cunoaste, Parintele Dimitrie Bejan a fost vizitat si intervievat in casuta sa de la Harlau cel putin o data, si anume in decembrie 1993, filmarea si dialogul fiind purtate de Parintele Serafim Joanta (pe atunci proaspat ales Mitropolit al Gemaniei si Europei de Nord). Am regasit in arhiva fotografica a portalului “Fericiti cei prigoniti” si fotografia de dedesubt, in care ii recunoastem pe Parintele Dimitrie Bejan (al doilea din stanga), alaturi de Parintele Serafim Joanta (in dreapta sa) si de Parintele Rafail Noica (in stanga doamnei din fotografie). Posibil ca fotografia este realizata chiar in perioada acelei vizite din decembrie 1993.

P Dim Bejan

Parintele Dimitrie Bejan si vizitatorii sai de la Harlau, din decembrie 1993: intre ei, Parintele Rafail Noica si Parintele Serafim Joanta  (sursa fotografiei – aici, cu multumiri!)

Un alt element semnificativ apare pe fotografia mormantului Parintelui Bejan (fotografia de mai jos – preluata, cu multumiri, de pe acelasi portal Fericiti cei prigoniti), care are inscriptionate pe cruce cateva versuri ale poeziei profesorului Nichifor Crainic, “Unde sunt cei care nu mai sunt?” – poezie compusa de academician in temnita Aiudului… (audiati-o aici, in recitarea Profesorului Crainic insusi!)

P Dim Bejan mormant

La sfarsitul lunii octombrie 2015, portalul MARTURISTORII prezenta in premiera stirea conform careia teologul Florin Dutu pregateste volumul biografic despre Parintele Dimitrie Bejan. Date si cateva fotografii din dosarele de securitate se gasesc in articolul citat:  INEDIT. Părintele Dimitrie Bejan urmărit de Securitate. FOTOGRAFII cu obiectivul „Bujor Sandu” şi amintiri din închisoare cu Nichifor Crainic şi despre Părintele Arsenie Boca

Leave a comment »

“EU ŞI MOSCOVA” – preot Dimitrie Bejan, amintire din 1944…

Profil al Parintelui Dimitrie Bejanrealizat de Parintele Justin Parvu (in cartea “Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora“, Editura Christiana, București, 2007, pag. 347-348):

Un alt mare erou al vieții noastre creștine și naționale este Părintele Dimitrie Bejan, care a dus apostolatul până în inima Siberiei. Acolo a făcut el cunoscută Ortodoxia noastră, menținând viața spirituală a tuturor celor din lagăr, ortodocși și catolici. În sărbători liturghisea cu o găleată mare de zece kilograme de Sfânta Împărtășanie, iar rusoaicele veneau și băteau la poarta lagărului să-l cheme pe ”batiușca Bejan” să le facă aghiazmă, Sfântul Maslu și alte servicii religioase…

Acolo, în Rusia, Părintele Bejan fusese condamnat la moarte, dar a găsit, ca și Apostolul Pavel, o formulă de a fi judecat în țară.

Trimis acasă din lagărul siberian, a intrat în pușcăriile grele din România. A fost un stâlp al vieții noastre spirituale. Și după eliberare a căutat să mențină viața duhovnicească, însă, ca și pe Părintele Gheorghe Calciu, chiar frații lui l-au trădat. Condamnat și eliminat de ceilalți, a fost scos la pensie și dus ca bolnav în satul lui, la Hârlău.

Pe amândoi acești părinți, Calciu și Bejan, eu îi pun împreună, pentru gândirea lor frumoasă și viața lor de jertfă.”

 

dimitrie-bejan

Preot Dimitrie Bejan (sursa foto si text de desupra: aici)

Dedesubt: extras cu titul “EU SI MOSCOVA”  din cartea “ORANKI – AMINTIRI DIN CAPTIVITATE” a Parintelui Dimitrie Bejan, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998:

La 8 septembrie 1944, trenul, cu multe vagoane de marfă şi cu 3000 de prizonieri – ce
veneau din Siberia – s-a oprit pe o linie într-o gară. Exact atunci la megafon se anunţa: „Aici gara Moscova. Trenul nr…. pleacă peste 2 minute spre Vladivostok…”
Iată – în fine – că, după o călătorie de o lună de zile, ajunseserăm la Moscova. Plecaserăm
dintr-un lagăr din ţinutul Karaganda, la graniţa chineză – unde lucrasem în nişte mine de
cărbune. Drumul făcut în condiţii de lipsuri mari, foame, sete, păduchi, decimase pe mulţi
dintre noi. În vagon eram atât de mulţi, încât ne organizaserăm pe trei schimburi. O treime dormeam, alta stătea jos, a treia grupă stătea în picioare. Până la Moscova am rămas numai două treimi. Morţii erau aruncaţi din vagoane dimineaţa, la numărătoare. La două-trei zile, uneori chiar mai rar, primeam câţiva pesmeţi negri ca pământul şi peşte sărat, împuţit. După aceea, începeau urletele după apă: „apă, apă, apă, daţi-ne apă”. Escorta ne înjura şi trecea mai departe.
Iată-ne deci ajunşi la Moscova. Soarele este înspre apus şi-n depărtare se văd înnegrind
orizontul aceleaşi, fără de margini, păduri. Sub pădure, un imens aeroport, cu sute de avioane,grupate pe mărimi şi comenzi. Până la noi ajunge zgomotul oraşului. Războiul este departe, la hotarele Germaniei şi odată cu înserarea se aprind luminile în gară şi în oraş. Pe lângă noi trece un tren militar supraîncărcat cu ostaşi care cântă cu elan: „Moscova mea, ţara mea!”
Târziu în noapte, coborâm din vagoane, ca nişte umbre; trecem mai multe linii ferate şi
intrăm în oraş, pe o stradă liniştită, în dreapta şi în stânga fabrici cu furnale înalte şi, intrând pe poarta uneia dintre fabrici, ne trezim într-o baie enormă; haine şi încălţăminte la etuvă, iar noi, sub duşuri.
De serviciu, numai femei, iar noi, la fel îmbrăcaţi precum fusese Adam în rai. Ne feream,
pudici, de privirile lor, indiferente, dar când ne acopeream faţa, rămânea vizibil dosul. Apoi, ce să facem? Ne-am spălat cum am putut şi am băut apă pe săturate.
Ne-am îmbrăcat, aşa uzi, şi am intrat în propriile noastre ţoale, dar încălţămintea se făcuse scrum – arsă, uscată, plesnea pe picioare. Bună baie, dar scump plătită. Ş-apoi, aşa îmbăiaţi, am jucat toată noaptea – păcatele noastre – ca să nu îngheţăm. Păduchii! Păduchi rămăseseră din belşug, în vagon, dimineaţa, hrană rece – de data asta pesmeţi fără peşte şi, surprinzător, garda deschide uşa de la vagon şi dă ordin ca să mergem şase oameni după apă. Fiind pe lângă uşă, haide, am sărit şi eu jos în coloana celor şase de la toate vagoanele şi am intrat escortaţi în oraş. Trecem de o fabrică, un magazin alimentar cu mezeluri şi pâine albă – de lemn vopsit – şi iată un teren de varză de toamnă, încă neculeasă şi acolo o cişmea. Erau vreo 20 de femei – înşirate – pentru apă. În spatele lor ne aliniem şi noi, dar câte doi, ca la şcoală. Mă uit în toate părţile; era un cartier necăjit, case cu etaj dar şi altele – cele mai numeroase – numai cu parter; în fund se vedeau trecând tramvaie spre gară. Nu prea departe, o linie de troleibuz şi surd,
scăzut, se auzea zgomotul din centrul oraşului. În faţă se zărea un cartier cu case de lemn. Troleibuzul circula pe străzi întortocheate. E ceva aici, din vechea Moscovă? Uite şi o biserică decapitată. Ce-o fi înăuntru? Încet, păşim către cişmea. Câteva femei, aşteptându-şi rândul, stau la sfat, deoparte; se uită la noi şi dau din cap. Una roade dintr-o varză şi tot spune ceva; pare a fi supărată. Varza trece la vecină, care rupe cu gura dintr-însa ca dintr-un măr domnesc. A treia se înfruptă şi ea cu lăcomie şi, cu gura plină, încearcă să spună ceva, dar scapă varza jos. Mânioasă, prima pune mâna pe varză şi, zvârr cu ea în noi. Hop! A căzut drept în braţele mele. Scap gamelele jos, dar rup o gură bună din varză. Vecinul mi-o înşfacă, al treilea se repede şi el şi nici nu ştiu când, dar varza parcă nici n-ar fi fost vreodată. Râdem mulţumiţi. Femeia furioasă, se uită atentă în toate părţile, smulge o altă varză şi-o aruncă-n capul unui neamţ, înalt, cu ochelari.
Râsete, în amândouă taberele. Ceasovoiul ne înjură şi ne mână la vagoane. Când trenul nostru se pune în mişcare spre nu ştiu ce destinaţie, pe ferestruica de sus, printre sârmele ghimpate privesc case şi oameni, mahala după mahala, până ce, intrând iarăşi
în pădure, Moscova rămâne acoperită în spatele nostru.

Leave a comment »

21 septembrie: 20 de ani de la plecarea in lumea dreptilor a Parintelui marturisitor Dimitrie Bejan

Afirmatiile Parintelui Justin Pârvu, in cartea “Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora“, Editura Christiana, București, 2007, pag. 347-348:

Un alt mare erou al vieții noastre creștine și naționale este Părintele Dimitrie Bejan, care a dus apostolatul până în inima Siberiei. Acolo a făcut el cunoscută Ortodoxia noastră, menținând viața spirituală a tuturor celor din lagăr, ortodocși și catolici. În sărbători liturghisea cu o găleată mare de zece kilograme de Sfânta Împărtășanie, iar rusoaicele veneau și băteau la poarta lagărului să-l cheme pe “batiușca Bejan” să le facă aghiazmă, Sfântul Maslu și alte servicii religioase. Acolo, în Rusia, Părintele Bejan fusese condamnat la moarte, dar a găsit, ca și Apostolul Pavel, o formulă de a fi judecat în țară.
Trimis acasă din lagărul siberian, a intrat în pușcăriile grele din România. A fost un stâlp al vieții noastre spirituale. Și după eliberare a căutat să mențină viața duhovnicească, însă, ca și pe Părintele Gheorghe Calciu, chiar frații lui l-au trădat. Condamnat și eliminat de ceilalți, a fost scos la pensie și dus ca bolnav în satul lui, la Hârlău. Pe amândoi acești părinți, Calciu și Bejan, eu îi pun împreună, pentru gândirea lor frumoasă și viața lor de jertfă.

Filmul documentar de mai jos, in 3 episoade, prezinta succint viata cu totul aparte a Parintelui Dimitrie Bejan – un model ortodox unic, inca mult prea putin cunoscut.

Exista pe Youtube doua inregistrari video extrem de valoroase, si posibil singulare, realizate in decembrie 1993 (cu aproape 2 ani inainte de trecerea Dincolo) cu Parintele Dimitrie Bejan de catre IPS Parinte Serafim Joanta (la acea vreme proaspat ales ca Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, si despre care insusi Parintele Bejan s-a exprimat in 1993-1994: “Acesta este cel mai pur ierarh din Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane de astazi” – in cartea “Bucuriile suferintei” – de Pr. D. Bejan, Ed. Manastirea Sihastria, 2010, pag. 142)

Leave a comment »