anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“SCOALA-CATEDRALA”, o initiativa a Mitropoliei Ardealului. Inscrieri: 15-25 noiembrie 2016.

right.png

Scop

Școala-Catedrală este un grup de lucru catehetic organizat în jurul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, cu Înalta Binecuvântare a ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului și Arhiepiscopul Sibiului.

Școala-Catedrală este o propunere pastorală pentru o lume care are nevoie de educație morală pentru a recupera și restarta societatea românească.

Școala-Catedrală propune un mod de a gândi pastorala catehumenală a Bisericii, interactiv, cu amplă deschidere către programe educaționale dinamice.

Din luna ianuarie 2017 Școala-Catedrală va dezvolta un curs interactiv de presă și cultură bisericească în sprijinul tinerilor talentați, care vor să desfășoare un jurnalism onest și de performanță.

Coordonatori:

  • Pr. Constantin Necula
  • Ierom. Macarie Țuțul

Obiective:

O1. Vestirea Evangheliei copiilor și tinerilor precum și familiilor lor. Școala-Catedrală este o FAMILIE pusă la îndemână Școlii și Societății.

O2. Alfabetizarea societății adulte pe principiile colaborării cu tânăra generație. Toți suntem tineri de vârste diferite.

O3. Dezvoltarea unui grup de sprijin în inițiativele educaționale ale Bisericii în vederea comunicării unui mesaj de cordialitate pastorală. Noi TOȚI suntem Biserica.

Preluare de la, si informatii complete, AICI.

Leave a comment »

Tinerii la rugaciune pentru tineri: “Uniti in Hristos pentru Colectiv!”

Organizatia Tinerilor din Sibiu a trimis 1300 de invitatii virtuale /anunturi de pe contul lor de Facebook pentru rugaciunea-impreuna de aseara, 6 noiembrie 2015, de la Catedrala Mitropolitana din Sibiu. Invitatia lor arata ca mai jos (sursa: aici).
chemare

Iata dedesubt  fotografia postata de ei si realizata in timpul rugaciunii Sfantului Maslu din Catedrala (vedeti alte fotografii si aici), rugaciune savarsita aseara de un numar mare de preoti din parohiile zonale. Numarul credinciosilor prezenti nu a fost insa sensibil mai mare decat este de obicei la rugaciunile saptamanale de vineri seara.

maslu_n

Daca o sa privim extrasul foto de mai jos, de pe contul Organizatiei Tinerilor din Sibiu (cu incercuirile mele), o sa constatam ca numai 73 au fost interesati de eveniment din cei 1300 care fusesera invitati, iar din cei 73, numai 37 au participat la rugaciune…

print

Am aflat astazi in plus, ca aseara, la cele cateva cluburi de obicei arhi-frecventate de tinerii din Sibiu vinerea seara, numai circa 1/5 din publicul obisnuit era prezent. Aceasta deoarece nu au mai fost acceptati tineri in localuri, daca nu mai erau disponibile locuri libere la mese.

In context, nu am putut decat sa ma gandesc la ceea ce abia citisem, sub semnatura scriitorului crestin Razvan Codrescu – “SCRISOARE CĂTRE UN PRIETEN DIN SECOLUL TRECUT” – pe care o redau in intregime dedesubt, dar si la “Gânduri către tinerii Generaţiei Noiembrie 2015: Despre Revoluţia din Iad – o revoluţie neterminată” – articolul semnat de teologul Marcel Răduț Seliște.

***

Dragul meu, îți înțeleg tristețea și îngrijorarea, dar mi-ar plăcea să rămînem lucizi – sau să găsim, în amurg de leat, luciditatea care ne-a lipsit, poate, pînă acum. Nu știu cît de naivă e „strada” (naivitatea are uneori și o notă de sublim), nici dacă dracul „își bagă coada” sau doar „și-o măsoară”,  dar cine se mai sinchisește de ce credem sau de ce ni se pare nouă, fosilele visătoare ale secolului XX? 

Hai să nu ne mai codim și s-o spunem pe-a dreaptă: nu mai e lumea noastră, e lumea LOR! Noi pe a noastră am jucat-o și am pierdut-o. O s-o ducem cu noi în mormînt și o să dăm socoteală în fața lui Dumnezeu, care poate va fi mai bun cu noi decît merităm.  
În orice caz, ei nu mai au nevoie de noi: mai mult îi încurcăm. Ei nu mai simt nici o nevoie de diacronia tradiției, în al cărei duh ne-am proiectat noi existența, ci le este perfect de ajuns sincronia conjuncturilor.  Dumnezeu știe cît e bine și cît e rău în toate. Și oricît nu s-ar mai sinchisi de El, sînt totuși copiii Lui. Tot așa cum, oricît n-am mai fi pe aceeași „lungime de undă”, sînt totuși copiii și nepoții noștri. Se cade, mîhniți sau senini, să ne rugăm pentru ei, ca să nu se aleagă praful de suferințele și de aspirațiile lor, așa cum s-a ales de ale noastre. Iar dacă nu-i putem face să ne iubească, atunci măcar să încercăm să nu-i facem să ne urască. 
Mai departe… o să vadă Dumnezeu de lumea Lui.
Al tău, cu bune și cu rele, 
Răzvan Codrescu
Leave a comment »

Organizatia Tinerilor din Sibiu invita la o intalnire la Manastirea de la Sambata, in memoria arhimandritului Teofil Paraian

“Cu ocazia împlinirii a 6 ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Teofil Părăian, în perioada 23-25 octombrie, vom poposi pe meleagurile bucuriei, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde fiecare locșor poartă, încă, zâmbetul părintelui.

Veniți de luați bucurie din izvorul ce curge, neîntrerupt, din Lumină! Părintele Teofil are pentru toți!

Organizatori: Organizaţia Tinerilor din Sibiu, Liga Studenţilor din Timişoara, Liga Studenţilor din Cluj, Liga Studenţilor din Oradea, Asociaţia Tinerii din Ziua de Azi Braşov, Liga Tinerilor Creştin Ortodocşi din Tîrgu-Mureș și Liga Tinerilor din Cugir.” (sursa anuntului, aici)

otsb_oct2

1 Comment »

Film animat pentru copii – despre Dumnezeu si credinta: o productie ruseasca, august 2015

Filmul rusesc de animatie 3D “Extraordinara călătorie a Serafimei” a fost finalizat in prima parte a anului acesta si avut premiera la 27 august 2015 in Rusia. Realizat dupa un scenariu de Timotei Veronin si Victor Strelchenko, regizat de Serghei Antonov si produs de Vadim Sotskov si Igor Meshan, filmul este realmente surprinzator pentru timpurile in care traim: atat prin subiect- care trateaza mucenicia in timpurile noastre, pe care o copila cu iubire de Dumnezeu o transpune in fapt in lumea moderna de azi, cat si prin tehnica animatiei, prin crearea si transpunerea imaginii si insertia muzicii, toate de o calitate la nivelul tehnologiilor celor mai moderne. Din mica prezentare de mai jos (un fel de trailer al filmului), in cele 10 minute, putem vedea modul in care s-a lucrat la transpunerea din realitate in animatie a unei lumi rar surprinsa in filme despre si destinate copiilor. Este semn ca arta filmului pentru copii in Rusia pastreaza la loc de cinste buna cuviinta si credinciosia!

Filmul mi-a fost semnalat de prietena Sandrina H. din Chisinau, si, deoarece nu are subtitrare in nici o limba de circulatie la noi in Romania deocamdata  (este numai in limba rusa – limba originala a filmului), ea a avut amabilitatea sa descrie firul narativ al scenariului. Imaginile inserate in textul povestii din spatele filmului de mai jos, sunt cadre extrase din film.

***

Rezumatul scenariului filmului “Extraordinara călătorie a Serafimei” – de Sandrina H. (cu multumiri!):

Perioada razboiului al doilea mondial. O fetita simpla si buna la inima pe nume Serafima, al carei tata era preot, ramane fara parinti si ajunge la orfelinat. Educatoarea – o femeie severa si mereu acra, nu o are la inima si tot cauta s-o invinuiasca pe nedrept…Fata nu e agreata nici de copii. Are o singura prietena mai apropiata, Margarita, dar care nu crede in Dumnezeu ci in zane si ii spune Serafimei ca in fiecare noapte sus in mansarda ea vede o zana, iar crucea si sfintii sunt de fapt povesti de adormit copiii…Intr-o noapte ambele urca in mansarda sa surprinda zana. In momentul cand zana apare, fetele o rup la fuga, se indreapta catre camera lor, dar o gasesc inchisa – copiii au blocat usa pentru ca ele sa nu poata intra…si nestiind unde sa se ascunda dau buzna in camaruta femeii de serviciu si se ascund sub pat… In cateva clipe intra si femeia de serviciu si fetele descopera ca ea era de fapt zana. Dar Margarita continua sa tina mortis ca zana exista si ca ea o vede si ii arata Serafimei niste scrisori pe care le luase pe ascuns din cutia postala, prin care educatoarea aducea la cunostinta autoritatilor ca femeia de serviciu raspandeste printre copii propaganda religioasa… Ea intr-adevar era credincioasa in taina si tinea ascunse in camaruta ei mai multe iconite, printre care si icoana sfantului Serafim de Sarov – un mare sfant al Rusiei. Intr-o zi Serafima da de ele si astfel afla din povestirile femeii despre viata si minunile sfantului Serafim…

film1

Intr-o noapte in timp ce Serafima dormea, Margarita ii fura cruciulita de la gat – pe care o avea de la mama sa, si o arunca in soba, spunand ca asa va fi mai bine si pentru ea si pentru zana… A doua zi niste copii gasesc cruciulita si o arata educatoarei, care merge sa i-o arate directorului. In acel moment Serafima da buzna in cabinet si abia stapanindu-se striga sa-i inapoieze cruciulita. In timp ce educatoarea o ameninta ca o va scoate la careu, Serafima se repede spre masa vrand sa apuce cruciulita…Educatoarea o apuca de mana. Fata se zmuceste, reuseste sa apuce cruciulita si sa scape din mainile ei si iese pe usa fugind. Educatoarea fuge dupa ea. Serafima vrea sa intre in camera ei dar usa e blocata. Neavand nicio iesire, fata trece de partea cealalta a barei scarilor. Cruciulita ramane in mana educatoarei, iar Serafima cade in gol… In timp ce se afla in stare de inconstienta are o revelatie minunata…Se face ca orfelinatul ei se afla in vazduh pe o bucata de biscuit…Cerul e ca o limonada, portocaliu, presarat cu felii de portocala, biscuiti si acadele…In vazduh zboara fiinte de poveste cu corp translucid…Un cerb translucid se pogoara in camera ei in care era doar ea singura. Serafima il incaleca si pornesc in zbor. Strapungand mijlocul unei ape, cerbul dispare si fetita se vede stand in mijlocul unei flori, in timp ce petale de trandafiri zboara de jur imprejurul ei. Sarind de pe o petala pe alta ajunge langa niste flori de papadie gigantice. Se apuca cu mainile de capatului unui puf de papadie si vantul o duce pe un taram de poveste unde o astepta un batranel cu o luntre. Batranelul e chiar Sf. Serafim de Sarov. 

film2

Urca ambii in luntre si plutesc pe riu, pana acesta trece in cascada, apoi continua sa pluteasca in vazduh, printre nori, ajungand in dreptul unei biserici toata din aur, scaldata intr-o lumina orbitoare. Intrand in biserica Serafima isi intalneste tatal imbracat in haine preotesti. Il intreaba unde e maica-sa si el ii spune ca la orice trebuinta sa intrebe de parintele Serafim… Serafima il ia de mana pe parintele si urca amandoi pe niste scari,in vazduh, in capatul carora se vede o lumina puternica si ingeri cu corp translucid…Ea se pomeneste stand pe palmele Tatalui ceresc si ridicand mainile catre El il intreaba unde e mama…In acel moment Serafima revine in trup. Medicul ii pune niste intrebari simple si constatand ca e in regula, pleaca.

Educatoarea organizeaza careul unde o scoate pe Serafima in fata si ii spune raspicat ca daca vrea sa ramana in orfelinat, sa afirme de fata cu toti ca Dumnezeu nu exista. Serafima are un moment de cumpana in care isi aminteste de batranelul cel bun si ii cere in gand ajutorul. Peste cateva clipe ea declara cu fermitate ca Dumnezeu exista. El s-a nascut intr-o pestera. A facut multe minuni, a vindecat bolnavi si a inviat morti, apoi a fost rastignit si a inviat din morti…

film4

Educatoarea tresare ca muscata de sarpe…Directorul sare si el ca ars, o apuca pe fata de guler zicand ca-i da o ultima sansa sa-si ia cuvintele inapoi, caci altfel va fi si mai rau. Educatoarea impreuna cu copii incearca “s-o ajute” strigand impreuna: Dumnezeu nu exista, nu exista!… Dar Serafima doar tace si da din cap…Dupa asta e izolata in acea mansarda, urmand sa fie dusa la o scoala de corectie…Stand in camaruta, in fata ei apare din senin un inger cu 6 aripi si fara trup, un serafim…Fata se ia pe urma lui, reuseste sa iasa din mansarda pe acoperis, apoi coboara pe o scara jos… Tot mergand in urma ingerului in fata ii iese un politist pe o motocicleta cu atas. Serafima reuseste sa scape de el, si ajunge intr-o biserica parasita, vandalizata de sovietici. In timp ce admira cu uimire si interes icoanele, biserica incepe sa se transforme intr-o poienita cu o casuta din lemn. 

Intrand in casuta, Serafima il intalneste pe batranelul bun care a ajutat-o mereu. El o saluta cu “Hristos a inviat, bucuria mea”, intinzindu-i un ou rosu. Era ziua de Pasti… La intoarcere Serafima imparte copiilor oua rosii spunandu-le tuturor “Hristos a inviat!”. Copiii, desi nitel increzatori primesc ouale. O fetita intreaba de ce oul e rosu si Serafima ii povesteste intamplarea biblica. Ea are inocenta si curajul sa-i dea un ou si educatoarei, care sare ca arsa, ingrozita de indrazneala fetei. Serafima merge apoi si la director si ii intinde un ou. Acesta ii spune ca mortii nu pot invia insa, desi aparent revoltat, nu era in sufletul lui ateu convins…In acel moment ajunge si masina care trebuia sa o duca pe Serafima la scoala de corectie…Copiii cu ouale rosii in mana ies sa o petreaca dar …acolo jos Serafima o intalneste pe mama ei…Toti sunt fericiti pentru ea…

film3

 

FILMUL INTEGRAL, netitrat insa, “Extraordinara călătorie a Serafimei, Rusia, 2015:

UPDATE 28 octombrie 2015: a aparut filmul cu titrarea in limba romana (dati click pe “cc” in baza imaginii):

8 Comments »

Despre tineri si cautarile lor…in ortodoxie, alaturi de Pr. Ciprian Negreanu

Afis Dragostea Jertelnica
M-am alaturat aseara publicului care a umplut la refuz aula Facultatii de Teologie “Andrei Saguna” din Sibiu. In proportie de 90%, publicul a fost constituit din tineri intre 20-25 de ani, veniti sa asculte cuvantul unui tanar preot slujitor la Biserica Studentilor – Sfinții Ioan Teologul și Nicolae Arhiepiscopul Mirelor Lichiei – din complexul Hasdeu, Cluj-Napoca, Parintele Ciprian Negreanu.

Pe Parintele Ciprian eu l-am “intalnit” intaia data cu ocazia vizionarii filmului documentar “Parintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu“, acum vreo 4 ani. Acolo, Parintele Ciprian apare in epilog, cu o extrem de emotionanta depozitie privind propria intoarcere pe Cale, catre Dumnezeu – o revelatie si o convertire, petrecuta cu ocazia unei vizite ale sale la Mormantul Parintelui Arsenie Boca la Manastirea Prislop, in 1993, pe cand avea 20 de ani. Acel episod mi-a ramas in minte…

Vara trecuta, cand am facut si un mic periplu manastiresc in Bucovina, am vazut “pe viu” pe Parintele Ciprian Negreanu la Manastirea Voronet, alaturi de tinerii pe care probabil ii pastoreste (vedeti aici).

Se pare ca lucrarea sa intre tineri a capatat putere si har, caci iata ca este invitat tot mai mult sa conferentieze tinerilor. La 42 de ani cati are, a atins maturitatea cuvantului de impartasit, si cu multa smerenie dar si responsabilitate duhovniceasca, a decis sa iasa din parohia clejeana si sa raspunda invitatiilor din tara. Astfel ca aseara a sosit la Teologia sibiana, la invitatia Organizatiei Tinerilor din Sibiu, iar cei prezenti au putut constata cu cata dragoste si ravna este urmarit. Tema centrala a prelegerii Parintelui Ciprian a fost “Dragostea jertfelnica” (fotografia afisului, mai sus), iar intalnirea a durat 2 ore si jumatate.

ots-conferinta-c-negreanu_13

Parintele Ciprian Negreanu in aula Facultatii de Teologie din Sibiu, 1 aprilie 2015. Fotografia a fost realizata de Alexandra Tănase si preluata de mine de aici – unde gasiti mai multe fotografii de la eveniment.

 

As vrea sa punctez numai cateva observatii personale desprinse din participarea mea la aceasta luminoasa si calda intrunire. Intai de toate, am remarcat punctualitatea desavarsita, chibzuinta si dramuirea demersului dialogal – ele sunt lucruri rare in zilele noastre, chiar si in asemenea anturaje, ca cel de aseara… Razbatea in orice moment, de la inceput si pana la ultimul cuvant, un adanc respect fata de publicul sau, mai cu seama tanar si foarte tanar, respect caruia cel mai nimerit este sa ii spunem smerenie si buna cuviinta. Un mod de a expune, explica si exemplifica ce cu desavarsire au devenit atipice in ultimii zece ani, inclusiv (din pacate) in unele zone ale clerului – deoarece Parintele Ciprian se subsumeaza grupului ascultatorilor, integrand mereu slabiciunile si caderile personale intre cele ale celor de fata, dandu-se exemplu intai pe sine in caderi si neajunsuri – si nu cu ostentatie, ci cu deplina luciditate si asumare. Practic, Parintele Ciprian s-a putut constitui in orice clipa parte atat a lectorului din spatele catedrei cat si a publicului din banci, nadajduind spre mai bine odata cu acesta, sub unica binecuvantare a Divinitatii. Timp de circa o ora Parintele a prezentat prelegerea sa, apoi o ora si jumatate a raspuns intrebarilor. Intre acestea din urma, una a atins si subiectul convertirii sale petrecuta la Prislop, la varsta de 20 de ani. Initial osciland intre a mai reda “intamplarea” si a o trece sub tacere (ea deja fiind cunoscuta “oficial” din filmul citat mai sus), parintele a voit sa o ocoleasca – din smerenie; insa apoi, probabil simtind nevoia unora de a intelege mai bine harul dintr-un viu exemplu personal, a ales sa o repovesteasca. Si cu prilejul acela (retraind efectiv starile din 1993), si in alte mai multe randuri aseara, Parintele Cirpian a evocat personalitatea Parintelui Arsenie Boca, amintind inclusiv ca probabil aula in care avea loc intrunirea era una ce s-a pastrat din vremea cand tanarul Zian Boca era student la Teologia din Sibiu.

Aseara, asa cum am spus, au fost prezenti in numar foarte mare, tinerii. Sala a fost plina cu totul, inclusiv la balcon, iar in spate s-a stat in picioare. Rareori se intampla aceasta, dupa stiinta mea – si cand este asa, publicul este eterogen ca varsta iar conferentiarul este deja un nume cunoscut in toata tara. Din aceasta perspectiva, cred ca nu gresesc cand spun ca publicul tanar al unui tanar preot de mir – asa cum este Parintele Ciprian, a fost surprinzator de numeros, dar si de viu in reactii. La finalul intalnirii aplauzele au continuat mai multe minute nealterat, Parintele simtindu-se tare stingher fata de acest raspuns inflacarat si parca interminabil… Discursul Parintelui Ciprian nu a excelat prin maiestria exprimarii ori prin eruditie teologica, in schimb a excelat cu totul prin puterea de transmitere, printr-o forma cu totul originala de empatie duhovniceasca – o fratietate in cuget si in duh. Acestea au razbatut intens pe toata durata intrunirii, aratand ca sunt intrinseci si pure. Acest fel de traire a invataturii diseminate, in care cel din fata ta, mirean fiind, parca iti simte direct inima, trairea interioara, si apoi recepteaza transpunerea in cuvinte, cred eu ca este ceea ce bucura si inflacareaza tinerii fata de predica Parintelui Ciprian. In Parintele Cirpian Negreanu am recunoscut amprenta a cel putin doi duhovnici a caror personalitate a modelat in structura sa (si pe care i-a si mentionat in mai multe randuri aseara): Parintele Arsenie Boca si Parintele Teofil Paraian. Intru bucurie, flacara nu se stinge!…

Leave a comment »

Povesti de viata, povesti de suflet (I): Sandrina H.

Dependentă de iubire şi durere. Prin acestea două exist…Durerea mă face să iubesc cu o mai mare dăruire. Iubirea îmi dă puterea de a suporta mai uşor suferinţa, învăţându-mă a o privi ca pe o binecuvântare cerească…

Sunt o parte din cuvintele de intampinare ale Sandrinei H. de pe blogul ei (Focuri şi Scântei) – o tanara de 24 de ani din Chisinau, a carei poveste de viata am aflat-o “intamplator”, dar care… m-a impresionat si ma impresioneaza tot mai mult in fiecare zi.

Cu mai bine de trei saptamani in urma, cautand ceva pe net – dar cu nici un fel de legatura cu ceea ce avea sa-mi iasa in cale, am dat peste un videoclip care m-a determinat sa iau pozitie, sa incerc sa fac ceva. Despre acea “intamplare” ivita pur si simplu in calea mea, am scris aici. Nu stiam ca acea “intalnire” avea sa devina inceputul unui dialog ce avea sa progreseze rapid spre o profunzime ce urma sa-mi dezvaluie lucruri si mai cutremuratoare decat cele din videoclipul dublu pe care Sandrina il montase si pe care eu il vizionasem “din intamplare”… Acel videoclip al Sandrinei, repostat de mine pe blog, a scos imediat la iveala trei povesti de viata care de care mai uimitoare si mai complicate, toate traite de tineri – dar nu de cei satui de viata si cazuti in deznadejdea lumii in care din pacate traim (asa cum apare in acel videoclip), ci din cei ce lupta sa traiasca si pretuiesc fiecare secunda a vietii lor, oricata suferinta fizica ori sufleteasca ar aduce acea clipa urmatoare.

Aveam sa iau cunostinta cu trei lupte uriase, fiecare in felul ei, traite de cate un tanar roman (de dincoace ori de dincolo de Prut…). Intai de toate, lupta cu anorexia nervoasa, apoi lupta cu epidermoliza buloasa si apoi lupta cu poliartrita reumatoida. Toate trei, boli cumplite, necrutatoare, chinuitoare, atat pentru tanarul ce sufera cat si pentru familia lui.

Despre cea din urma boala – poliartrita reumatoida juvenila, de care sufera Sandrina, mi-a destainuit  ea numai la rugamintea mea si mai apoi am primit permisiunea ei de a scrie cate ceva despre ea, aici. Nu voi detalia mult despre suferinta Sandrinei – continua si halucinanta uneori – inca de la varsta de doi ani si pana azi, ci voi incerca un mic medalion artistic, caci Sandrina este o invingatoare prin ceea ce face! In afara de activitatile ei curente, este un om de arta, care pretuieste cultura si spiritiualitatea, se implica in activitatile sociale cu conotatie artistica, ea insasi fiind un spirit creator, de mare sensibilitate. Canta, scrie si realizeaza fotografii iar multe din montajele ei video sunt de o deosebita calitate artistica, sufleteasca. Pana la momentul acesta cand scriu, Sandrina are incarcate pe youtube 53 de video-uri (link aici). Si toate aceastea, realizate vaslind printre crize de durere si neputinta, cu mainile anchilozate si cu picioarele schilodite de dureri si operatii la incheieturi, cu creierul uneori pierzand orice legatura cu realitatea din pricina durerilor insuportabile. Sandrina gaseste insa puterea sa impartaseasca din prea-plinul ei de iubire, de apropiere si caldura fata de orice fiinta aflata, ca si ea (si cat de bine intelege!!!), in suferinta. In fapt, in primele mailuri Sandrina ma atentiona nu asupra ei, ci asupra cazului extrem al unui cunoscut al ei, “baiatul fluture din Chisinau”, Eugen Brad (astazi in varsta de 30 de ani), despre care voi scrie curand pe blog, separat. El este cel a carui boala cumplita, epidermoliza buloasa, i-a anihilat buna parte din ceea ce noi numim superficial “libertate”, insa pe care Eugen, prietenul Sandrinei, a invatat sa o inteleaga intr-adevar!

Am vizionat toate postarile video de pe youtube de pe canalul Sandrinei – cu drag, cu placere, cu vibratie. Si nu stiu ce m-a impresionat mai tare: vocea ei minunata cand canta ori cand lectureaza din “Casiana”, mestesugul montajelor video iesite de sub manutele sale slabe si subrezite de boala, exprimarea adanca si inteleapta din cuvinte, incrustata de dragoste si compasiune in fiecare moment, ori pur si simplu capturile de film in diversele imprejurari cand a participat la spectacole de caritate. Si mai ales, mai ales, eu am apreciat doua filme pe care le-a realizat si daruit din toata inima, la doi oameni pretiosi din viata ei: doctoritei ei si unchiului ei, actor la teatrul din Chisinau.

Am ales mai jos cateva din realizarile Sandrinei, care pot incropi aici, pe loc, profilul sau in miniatura. Intai, un mololog al sau despre sine si viata – si sa retinem ca ceea ce a scris nu-i din film, ci din viata traita de ea insasi!!!

Reflectiile unui condeier nenascut….

Cu mai bine de un an in urma, o auzim pe Sandrina interpretand in limba rusa melodia “Nebo” – calitatea inregistrarii nu este grozava, dar vocea ei este admirabila, asa cum admirabila este si in alte intepretari ale ei din colectia postata pe youtube:

Cu cateva zile in urma, Sandrina a inregistrat o cantare, (Молитва Пресвятой Богородице) – Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care azi ii pare cea mai reusita si caracterizeaza credinta ei adanca din ultima vreme; ascultand-o interpretand aceasta cantare ortodoxa, nu am putut sa nu ma gandesc la inegalabila voce si interpretare a Divnei Ljubojevic, cu care Sandrina a si realizat fundalul sonor al catorva videoclipuri ale ei,semn ca o iubeste…

Cu aproape un an de zile in urma, dupa aproape 20 de ani de suferinta grea, Sandrina marturiseste ca a intalnit doctorita careia ii datoreaza iesirea din infernul zilnic, Nadejda Ganea. Ei i-a dedicat filmuletul de mai jos, care pe mine m-a impresionat enorm. Spicuiesc dintr-unul din emailurile Sandrinei catre mine, in sepranta ca va ingadui publicarea acestor randuri aici, spre a intelege situatia ei limita: “…Fiindca nu m-am tratat corespunzator, boala a evoluat rapid ajungand in ultima stadie la toate articulatiile (artroza de gradul 4). Am doua proteze la articulatiile soldului. Si trebuie sa ma operez si la genunchi. Ani de-a rindul am trait un adevarat calvar, mergeam la scoala in dureri insuportabile si ma intorceam la fel. Mergeam 40 de min cu troleul incolo, si juma’ de ora cu troleul inapoi. Pe jos mergeam la vreo ora pe zi, ceea ce era practic ireal tinand cont de starea mea. In clasa 12 deja ma deplasam cu taxiul, caci starea se inrautatise tare. Vreo 5 ani in urma medicii uitandu-se la roentgenogramele mele, se mirau ca eu inca pot merge. Eu pe atunci inca ma deplasam cu troleul… Dupa scoala am facut si facultate 3 ani de zile. Nu mergeam la ore, invatam de sine statator din conspectele colegilor, si ma prezentam numai la examene… Din cauza atator stresuri mi-am dereglat sistemul nervos. Vreo 6 ani de zile m-am chinuit cu stari de slabiciune, ameteala, dureri continue de cap, fobie inexplicabila pe care nu o puteam controla – mi-era frica de tot: de mine, de moarte, de oameni, mi-era frica sa ma scol in pat si sa merg la bucatarie, etc… Eram aproape mereu in depresie. Ma tratam periodic si ma simteam mai bine, dar la un moment dat oricum  stresurile m-au adus la un punct critic. Era o stare aproape de coma, asa o simteam eu, desi vorbeam destul de clar, dar ma simteam in pragul mortii…Si atunci am avut noroc de un doctor bun (reumatologul meu – o doamna deosebita, la care ma tratez de un an si ma simt mai bine). Ea mi-a prescris un tratament neurologic serios, pe care l-am inceput de la 1 decembrie 2012, si  il continui si acum… Sa nu fi fost ea, as fi ajuns la spitalul de nebuni, sau as fi murit. Din pacate am devenit dependenta de calmante….

Iar in final, un filmulet de suflet, realizat ca dar pentru unchiul ei, actorul Valentin Zorila – de la Teatrul National din Chisinau. Nu il voi comenta, fiind convinsa ca va vorbi de la sine…

Sandrina a crescut numai cu mama ei, de la varsta de 3 ani. In extrasul de mai jos, interpreteaza cu mainile ei bolnave, o bucatica la pian, “Mother’s journey”. Toate filmuletele Sandrinei pot fi urmarite pe canalul ei youtube (link aici), eu am ales ceea ce mi-a placut mai tare, limitandu-ma la numai cateva, care-i genereaza un mic profil. Pentru mine, Sandrina este un exemplu extraordinar, un tanar care a invatat sa pretuiasca si sa inteleaga suferinta ce i s-a dat, la cei 24 de ani de viata pe care ii are in prezent. Mi-a scris, intr-un email, urmatoarele (pe care sper sa incuviinteze de asemenea sa le fac publice): “…Nu-mi pare rau de tot ce-am tras , caci durerea m-a maturizat si apropiat de Dumnezeu. Nu dau vina pe nimeni pentru suferintele mele, nici pe mama care ma creste singura de la 3 ani, nici pe medici, care pe atunci nu erau tare experimentati. Nimeni nu a vrut s-ajung asa. Poate doar Dumnezeu a vrut, dar nu din ura ci din iubire nemarginita, ca sa ma protejeze de urgiile din lume…Intr-un final, dupa multe framantari sufletesti, am inteles ca daca as fi fost sanatoasa si frumoasa, nu as fi fost mai fericita, mi-as fi pierdut sufletul cu siguranta, caci imi cunosc pornirile rele…Si m-am ingrozit, dupa care i-am multumit Lui Dumnezeu ca sunt asa cum sunt… Dar ispitele inca imi dau tircoale. Si nu e de mirare. Viata e o lupta continua pentru curatirea inimii…

Sandrina, fata din Chisinau care a invatat sa se implice in a-i ajuta pe altii din toata inima, indiferent de putintele ori neputintele ei, ne invata pretul fiecarui rasarit de soare. Iar langa ea, speranta nu se stinge niciodata!

9 Comments »