anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Al doilea volum de memorii ale profesorului Nichifor Crainic – reeditat, august 2015.

NC_1Teologul si economistul cibernetician Florin Dutu, cel care s-a preocupat in ultimii doi ani de completarea substantiala a biografiei Parintelui Arsenie Boca (a publicat 5 lucrari pe aceasta tema in mai putin de doi ani), tocmai a finalizat de reeditat si publicat si al doilea volum de memorii ale profesorului Nichifor Crainic, “Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947“. Singura editie anterioara a volumului al II-lea de memorii a aparut in 1996, sub ingrijirea Muzeului Literaturii Romane din Bucuresti, sub titlul “Pribeag în ţara mea ; Mărturii din închisoare ; Memoriu : Răspuns la actul meu de acuzare . “

In ordine cronologica, despre personalitatea Profesorului Nichifor Crainic, Florin Dutu a mai publicat foarte recent: Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” (Ed. Floare Alba de Colt, decembrie 2014) si primul volum de Memorii ale Profesorului Crainic, “Zile albe, zile negre. Memorii.” (Ed. Floare Alba de Colt, mai 2015).

CUPRINSUL CARTII Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947″

I.„Iarăşi se tulbură Irodiada… iarăşi cere pe tipsie capul lui Ioan” – Ioan Nichifor Crainic – academicianul prigonit (studiu introductiv de Florin Duțu)

II.Mărturia lui Alexandru Cojan, ginerele lui Nichifor Crainic, despre întâmplările din 1944-1947

III.Pribeag în țara mea – sub mască. Memorii

***

Cuvant de intampinare – de Florin Dutu:

„După sfatul lui Petru Groza, am stat camuflat prin satele ardeleneşti doi ani şi jumătate, crezând, după cuvântul său, că vine amnistia politică. M-am predat la 24 mai 1947. Am făcut contestaţie şi, în noiembrie 1947, mi s-a anulat pedeapsa şi s-a început rejudecarea. Dar în 19 iunie 1948, înainte de terminarea procesului, am fost depus la Aiud.” (Nichifor CRAINIC)

Cartea aceasta este continuarea volumului de memorii „Zile albe, zile negre. Memorii” (Ed. Floare Albă de Colț, 2015) şi cuprinde amintirile din pribegie ale academicianului Nichifor Crainic din perioada 23 august 1944 – 24 mai 1947. Amintirile au fost scrise după cei cincisprezece ani de temniţă (1947-1962), cu speranța că ar putea să și le publice în acei ani (1962-1972). După trecerea în viaţa de dincolo de mormânt (20-21 august 1972), manuscrisul a fost păstrat de fiica sa, Furtuna Ioana, apoi de ginerele său, Alexandru Cojan.
La 23 august 1944 comuniștii au ieșit din ilegalitate și profitand de prezența armatei sovietice au format cadrul legal pentru condamnarea tuturor potențialilor opozanți. Spionii lui Stalin, precum Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko) și Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), au pătruns rapid în Servciul Secret Român (Siguranța), la conducerea căruia vor ajunge după 1948, transformându-l în Securitate. În plus, se spunea că „Ana Pauker, Luca László, Teohari Georgescu, Gheorghiu Dej / Bagă spaima în burgheji”. În acest context Nichifor Crainic a aflat din ziare că este denigrat. La scurt timp a avut loc Procesul Ziariștilor Naționaliști, o „făcătură” de proces, unde comunista Alexandra Sidorovici (soția odiosului Silviu Brucan), a fost acuzator public și l-a condamnat în lipsă pe Crainic la detenție grea pe viață și confiscarea întregii averi (4 iunie 1945; decizie anulată atât în 1947, cât și în 1995). Nichifor Crainic şi-a început sub mască pribegia în Transilvania după ce a obţinut un buletin de identitate fals, sub numele de Ion Vladimir Spânu, negustor de cherestea din Bucovina, eliberat de primarul refugiat la Sibiu din Gălăneşti (Rădăuţi). Şi-a lăsat barbă şi şi-a pus ochelari de sticlă groasă pentru a nu fi recunoscut.
Mai întâi s-a ascuns la Sibiu, apoi la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, ajutat de prietenul său, marele duhovnic Arsenie Boca, să părăsească Sibiul într-un camion ce transporta brânză, scăpând astfel de raziile româno-sovietice. Întâmplarea a fost relatată în această carte. Aventura în Transilvania a continuat-o Nichifor Crainic ascunzându-se în satele din Munții Apuseni (în judeţul Hunedoara: satul Grosuri Deal – comuna Blăjeni; satul Zdrapţi – comuna Crişcior; Comuna Vaţa – în apropierea locurilor natale ale Părintelui Arsenie Boca), apoi în cele de pe Valea Târnavelor din Mureș (în Lepindea – comuna Bahnea, la preotul Cornel Dascăl; în Icland – comuna Ernei, lângă Târgu Mureș, la preotul Matei Morușca, fratele episcopului românilor din America, Policarp Morușca; în satul Cerghid, la preotul Ioan Sămărghițan). Toate întâmplările sunt relatate genial de Nichifor Crainic.
S-a predat la 24 mai 1947. I s-a anulat sentința (nov. 1947) și i s-a rejudecat procesul, dar Petre Pandrea, avocatul său și cumnatul lui Lucrețiu Pătrășcanu, a fost arestat. Crainic a fost aruncat în temnița Aiudului pentru cincisprezece ani, fără sentință judecătorească.”

Nota bio-bibliografica a profesorului Crainic  (autor: Florin Dutu)

Academicianul IOAN NICHIFOR CRAINIC (n. 22 dec. 1889, Bulbucata, Vlaşca, azi jud. Giurgiu; d. 20-21 aug. 1972, Mogoşoaia, Bucureşti-Ilfov) – poet, profesor de teologie mistică, ctitor al Filocaliei românești din secolul XX, publicist tangențial politic, ziarist (1916-1918 „Neamul Românesc”; 1918-1920 „Dacia”; 1924-1926 „Cuvântul”; 1926-1928 „Rampa”; 1928-1929 „Curentul”; 1932-1933 a condus ziarul „Calendarul”; 1936-1938 „Sfarmă-Piatră”; 1938 „Porunca Vremii”; 1962-1968 o serie de reportaje la revista „Glasul Patriei”); animator cultural (1926-1944 a condus Revista literară şi artistică „Gândirea”, unde a grupat scriitori și teologi de seamă ai ţării: Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Petrovici, Gib Mihăescu, Dumitru Stăniloae etc.), scriitor creştin ortodox militant, om politic. Distincţii: academician (membru titular din 21 mai 1940); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Viena (5 nov.1940); Premiul Naţional de Poezie (1928). Studii: 5 clase primare în comuna natală; 1904-1912 Seminarul Central din Bucureşti; 1912-1916 Facultatea de Teologie din Bucureşti; 1920-1922 Filosofia la Universitatea din Viena (neterminată). Activităţi: 1912-1916 Funcţionar la Casa Corpului Didactic; 1916-1918 Soldat sanitar în Primul Război Mondial; 1923-1926 Director al secţiei culturale la Fundaţia Principele Carol; 1926-1932 Profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău; 1932-1944 Profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti; 1940 Preşedinte al Radiodifuziunii Române; 1942-1944 Preşedinte al Societăţii Cinematografice „Filmul românesc”; Demnităţi politice: 1926-1927 Secretar General al Ministerului Cultelor şi Artelor; 1929 Deputat independent de Vlaşca; 1940 Ministru al Propagandei în Guvernul Gigurtu; 1941 – patru luni Ministru al Propagandei în guvernul Ion Antonescu. Cărţi de poezie: 1906 – a publicat versuri încă din clasa a III-a de seminar în diverse reviste literare; 1916 „Şesuri natale”; 1920 „Darurile Pământului”; 1921 „Privelişti fugare”; 1925 „Cântecele patriei”; 1932 „Ţara de peste veac”; postum, 1990 „Şoim peste prăpastie”, versuri create în temniţele Aiudului, unde a fost închis 15 ani de către „apostolii urii” ai comunismului. Cărți de teologie: Dostoievski și creștinismul rus; Cursuri de mistică ortodoxă și mistică germană; Nostalgia paradisului. Alte volume: Puncte cardinale în haos; Ortodoxie și Etnocrație; Spiritualitatea poeziei românești; Zile albe, zile negre. Memorii 1889-1944.

Leave a comment »

“Nichifor Crainic a fost într’o aşa măsură purtătorul de cuvânt al adevăratelor aspiraţiuni naţionale din timpul nostru, încât când viitorul va întreba ce a gândit epoca noastră, generaţia de azi, la el se va adresa…” (1940)

In ultimii ani au reajuns la lumina parti semnificative din opera unuia dintre cei mai proeminenti oameni de cultura si teologi ai tarii noastre din perioada interbelica, Nichifor Crainic (cititi aici) – ale carui urme de trecere prin viata s-au vrut a fi cu totul sterse. Avem sansa sa nu fie astfel, parcurgandu-le! Cel mai nou aparut volum este cel de “Memorii“, de a carui aparitie, in a II-a editie, s-a ocupat de foarte curand teologul Florin Dutu (vedeti aici).  Intre cei care l-au evocat in anii ’40 pe Nichifor Crainic, inainte de intemnitarea sa, ca pe o personalitate de exceptie a Romaniei, s-a aflat si  Mitropolitul Ardealului – Nicolae Balan, care semna despre acesta scrierea “Nichifor Crainic si timpul nostru”  in revista “Gandirea”, nr. 4, aprilie 1940, din care extrag un fragment graitor (sublinierile imi apartin):

NC

Profesorul Nichifor Crainic, fotografie din anii 1940

“[…] După războiu, din mijlocul generaţiei noastre s’a ridicat ca purtătorul de cuvânt al tradiţei neamului pentru vremurile de azi, Nichifor Crainic. El a înălţat această tradiţie într’o nouă lumină. Sinteza de totdeauna între tradiţionalism şi ortodoxie a fost văzută de puternicul lui spirit de aprofundare, într’o forma atât de desăvârşită cum nu s’a mai văzut până la el. Era necesar mai ales după răsboiul de întregire naţională, când lumea la noi intrase, după realizarea idealului de veacuri, într’o fază de desorientare, să apară un glas puternic de chemare la matca permanentă a neamului. Era un moment în care se încrucişau tot felul de chemări străine de rostul autentic al naţiei noastre, într’o parte îşi flutura coloarea violentă mesianismul roşu, în alta se bătea toba asurzitor pentru adunarea în jurul steagului unei false democraţii. Au început să-şi ridice glasul şi alte chemări imitate după modele străine. Se înstăpânise o generală abdicare delà linia unui conştient şi viguros naţionalism. In faţa tuturor Nichifor Crainic, dominat puternic şi stăruitor de un singur gând, de-o lumină de sus, a ridicat sus steagul fermecător al imperativelor noastre etnice, a pus în lumină ceeace zăcea în adâncul sufletului naţionali. Chemarea lui a fost chemare la drumul autentic al naţiei noastre. El a fost purtătorul de cuvânt al adevăratelor aspiraţiuni ce trebuiau să nutrească toată generaţia de după răsboiu.

Nichifor Crainic prin această operă a sa a însemnat covârşitor de mult şi pentru biserică. El a arătat ce important loc deţine ortodoxia în spiritualitatea românească şi ce cinstire şi atenţiune trebue să-i dea oricine iubeşte autenticitatea neamului său şi doreşte menţinerea şi desvoltarea ei. Intelectualii români au în Nichifor Crainic un model şi un îndrumător, care le arată la ce isvoare trebue să se adape, eliberându-se de vraja falsă a izvoarelor străine. Iar preoţimea trebue să poarte o nemărginită recunoştinţă apologetului de prestigiu al ortodoxiei în viaţa neamului, gânditorului care i-a dat un corp sistematic de doctrină creştină în toate problemele vieţii naţionale şi sociale. Şi fireşte trebue să-l citească fără încetare. Nichifor Crainic a fost într’o aşa măsură purtătorul de cuvânt al adevăratelor aspiraţiuni naţionale din timpul nostru, încât când viitorul va întreba ce a gândit epoca noastră, generaţia de azi, la el se va adresa. Prin glasul lui cei buni ai noştri vor da cel mai limpede şi mai demn răspuns. Pentru opera sa, pentru meritele sale, îl sărbătorim acum cu toată recuno­ştinţa sufletelor noastre. […].”

***

Cu putine zile in urma, in acest inceput de vara 2015 “cel mai înalt for de cultură al naţiunii a ţinut să-i omagieze memoria  instalând o placă pe clădirea în care marele gânditor – şi fost deţinut politic – a trăit şi a creat aproape 15 ani din viaţă.” (vedeti anuntul – aici)

1 Comment »

Laudatio lucrarii recente a lui FLORIN DUTU – “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni”

In decembrie 2014, teologul si ciberneticianul economist FLORIN DUTU, a publicat cartea de o desebita valoare istoriografica si spirituala, “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni“. La momentul la care am semnalat-o pe blogul meu, nu o parcursesem inca, si nu am putut sa-mi exprim un punct de vedere. Iata ca am reusit sa o citesc, si mi-as permite sa introduc mai jos cateva comentarii si o trimitere bibliografica semnificativa.

DSC07558

Cativa tineri teologi romani au avut chemarea – cu siguranta deloc intamplatoare, in ultimii cativa ani, sa porneasca spre aprofundarea biografiei reale si dificil de reasamblat privind viata si opera Parintelui Arsenie Boca – si i-as enumera aici doar pe doi dintre ei, in ordinea cronologica a implicarii lor: Alexandru Valentin Craciun si Florin Dutu. Nu ii cunosc personal pe niciunul dintre ei, asa incat daca voi face afirmatii neadevarate aici, ii rog sa ma ierte si sa intervina, pentru a ma corecta.

Alexandru Valentin Craciun este cel care a adus la lumina in 2009-2010 o parte semnificativa a lucrarii picturale aflate in Bucuresti, a Parintelui Arsenie Boca – despre care, pana la acel moment, nu s-a stiut… (cititi  aici!).

Florin Dutu a pornit pe urmele recuperarilor arhivistice ale tuturor elementelor ce puteau reconstitui cat mai fidel atat viata cat si lucrarea (duhovniceasca si iconografica) a Parintelui Arsenie. Inainte de lucrarea de autor amintita mai sus a lui Florin Dutu – care cuprinde o vedere mai larga asupra misticii ortodoxe de la noi, el a publicat, in ritm alert, doua carti dedicate numai personalitatii Parintelui Arsenie Boca (in 2013 si 2014). Aceasta a treia carte, “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” – este posibil sa fi aparut oarecum neplanificat, in urma descoperirilor realizate in arhive de Florin Dutu, pe masura cercetarii intreprinse pentru reconstituirile legate de Parintele Arsenie. Iata ca astfel, Florin Dutu a scos la lumina un tablou situational de care nimeni nu a vorbit, dar a carui valoare pentru istoria ortodoxiei romanesti este uriasa. Si fac aceasta afirmatie bizuindu-ma pe un articol (si el atat de putin cunoscut…) aparut in revista “Gandirea” – serie noua, nr. 1-3 din 1998, articol semnat de Monahia Zamfira Constantinescu, despre care Parintele Arsenie ar fi spus ca a fost “singurul meu ucenic” (cititi aici) . Acest articol, cu titlul “Post-scriptum la o lucrare de istorie a isihasmului romanesc” face referire la “lacunele” si “inexactitatile” existente in lucrarea IPS Mitropolitul Serafim Joanta, “Isihasmul – Traditie si Cultura Romaneasca” (aparuta la Ed. Anastasia, Bucuresti, 1994). Voi extrage mai jos cateva fraze din articolul gandirist al Maicii Zamfira (care a si contribuit la revigorarea acestei publicatii, revista Gandirea, intrerupta de la aparitie de ateismul comunist, si reintrata in publicare dupa 1990):

Marii absenti ai IPS Sale (n.m. – Parintele Serafim Joanta) sunt: Nichifor Crainic (1889-1972) care lipseste din capitolul ce trateaza ‘poeziile de inspiratie isihasta’ redusa in viziunea autorului doar la Vasile Voiculescu si Ioan Alexandru, precum si Parintele Arsenie Boca (1910-1989) absent din   capitolul 23 al partii a sasea (Monahismul in sec. XX) unde se face referire numai la Staretul Ioanichie Moroi, Parintele Paisie Olaru si Parintele Cleopa Ilie. Or, atat Nichifor Crainic cat si Parintele Arsenie si-au adus o contributie fundamentala la renasterea filocalica si la revigorarea monahismului romanesc in veacul nostru.

Cel dintai, respectiv Nichifor Crainic este initiatorul si autorul primului Curs de Mistica Ortodoxa in Teologia romaneasca (care din nefericire a aparut la Iasi in Ed. Mitropoliei cu titlul schimbat, ‘Sfintenia – Implinirea Umanului‘, si cu regretabile interventii in texte), iar lucrarile lui publicate in ultimii ani (Curs de Mistica Ortodoxa; Dostoievski si Crestinismul rus; Nostalgia Paradisului, ca si volumele de poezii), uimesc prin profunzimea, precizia si limpezimea ideilor teologice si prin bogatia duhului isihast pe care le cuprinde.

Cel de al doilea mare absent din lucrarea IPS Mitropolit Serafim – dar cu atat mai prezent in amintirea si constiinta miilor de credinciosi mireni, monahi si clerici – este Parintele Arsenie Boca, care in prefetele primelor patru volume din Filocalie (ed. I-a) este recunoscut, apreciat si confirmat de Parintele Dumitru Staniloae, ‘drept ctitor al Filocaliei romanesti’. La aceasta apreciere adaugam si frumoasele cuvinte ale IPSS Bartolomeu Anania din prefata volumului ‘Imnul Acatist al Rugului Aprins’:  ‘Fenomenul Arsenie Boca de anvergura nationala’ (1997, p.8).  

Am putea aminti si faptul ca in viziunea autorului istoria Manastirii Prislop (vezi p. 84-85) se opreste in sec. XVII, cea a Manastirii Sambata de Sus (p. 87-88) este intrerupta in anul 1935, autorul cartii vrand poate sa arunce in uitare activitatea duhovniceasca a Parintelui Arsenie de la aceste doua manastiri […], activitate si lucrare duhovniceasca ale caror ecouri departe de a se fi stins sunt din ce in ce mai vii, mai prezente si mai roditoare. 

Precizarile si randurile de mai sus nu dorim sa se constituie intr-o acuza, ci intr-un material in eventualitatea unei a doua editii ‘revizuita, adaugita si intregita’ a lucrarii Inalt Prea Sfintitului Serafim.

Cele de mai sus le scria Maica Zamfira in 1998, cea care i-a fost alaturi Parintelui Arsenie Boca in toata vremea, peste 40 de ani! (cititi aici). Cu atat mai valoroasa si necesara devine azi aparitia si lecturarea cartii lui Florin Dutu – care efectueaza o restituire magistrala si fidela a realitatilor, trecand peste nenumaratele dificultati ale aducerii la lumina a adevarului despre figurile remarcabile ale ortodoxiei romanesti care au fost Nichifor Crainic, Parintele Arsenie Boca si, in context, Parintele Dumitru Staniloae.

Filocalia_coperta

Imagine de fateta a unui volum al Filocaliei – realizata de Parintele Arsenie Boca in 1945-1946

Cartea lui Florin Dutu recompune admirabil, cu instrumentarul stiintific adecvat si complex, radacina nealterata si nemanipulata a misticii ortodoxe – care a dorit sa contribuie, in vremuri nepotrivite si, se pare, in chip total nedorit, la inzdravenirea sufletului romanesc postbelic. In aceasta carte apar de exemplu, in premiera dupa stiinta mea, dovezile clare ale indepartarii numelui Parintelui Arsenie Boca din volumele 1-4 ale Filocaliei romanesti de la “Bucuresti si Sambata”, in editiile de dupa anii 1960 si de asemenea este adusa la lumina pentru intaia data cronologia aportului iconografic pe care l-a avut  Parintele Arsenie la pictarea Bisericii de la Bogata Olteana.

Cartea  “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” este insa cu mult mai cuprinzatoare, avand 512 pagini si cateva zeci de referinte bibliografice, intre care o parte insemnata de documente de arhiva la prima mana.  Pe langa acestea, asa cum a preluat si jurnalistul Victor Roncea pe site-uri (vedeti aici si aici), cartea lui Florin Dutu prezinta si un numar de fotografii inedite cu Parintele Arsenie Boca, realizate dupa 1970.

7 Comments »

Arhive de aur: revista GANDIREA in format online, colectia anilor 1921-1944

Am avut imensa bucurie sa descopar azi ca Biblioteca Centrala Universitara “Lucian Blaga” din Cluj Napoca a pus la dispozitie, in “biblioteca digitala” o sumedenie de periodice interbelice rare dar si colectia sa de patrimoniu, cu scrieri si aparitii grafice datand de la mijlocul anilor 1800 incoace. Toate pot fi accesate pe Internet.

Intre periodice am gasit seria revistei GANDIREA, care acopera toata perioada sa de aparitie, incepand cu primul numar, din luna mai 1921 si pana la numarul final, din iunie-iulie 1944Fondată în 1921, la Cluj, de Cezar Petrescu și D. I. Cucu, revista s-a mutat în 1922 la București, iar din 1926 conducerea revistei a fost preluata de Nichifor Crainic, care va deveni directorul si ideologul publicației, din 1928. Revista GANDIREA a fost una dintre cele mai importante reviste culturale ale interbelicului românesc. Faptul ca astazi este accesibila gratuit pe Internet, contribuie in cea mai profunda masura la intelegerea pulsului real al societatii, istoriei si culturii romanesti ante-comuniste, regaliste. Etapele istorice si culturale interbelice romanesti sunt exceptional oglindite in revista,  iar faptul ca ea este accesibila in aceasta maniera acum, ofera posibilitatea accesului total si liber la memorialul national pana nu demult complet inaccesibil. 

Mai jos, cu click pe imagine, obtineti legatura directa in baza de date a revistei digitale de la Cluj:

 

gandirea front

 

3 Comments »

Noaptea Invierii

DSC06349

Fresca “Invierea Domnului” din biserica Sfanta Treime din com. Rasinari, jud. Sibiu

Noaptea Invierii

poezie de Nichifor Crainic

Din spuma de visini rasare conacul
Sub nemarginitul safir instelat.
Aprins de-asteptare, pandeste buimacul
Strangandu-si toporul sub bratu-ncordat.

Troianul de floare l-ascunde ca norul
Ce-ar sta sa se sparga in trasnet cumplit.
Din sange rachiul, din minte amorul
Strapung cu duhoare vazduhu-nflorit.

E noaptea-nvierii. Tresalta faptura;
Tamaie e-n codri si smirna-n gradini,
Spre marea minune se-nalta natura
Cu ierburi si arbori schimbati in lumini.

Un clopot rasuna, raspund celelalte,
Talazuri rotind in eter,
Se umplu de vuiet tacerile-nalte
Si sufletul lumii se suie spre cer.

Buimacul injura paruta zabava
Cu care crestinii se duc spre altar
Pur, crinul credintei se leagana-n slava
Sa-l miruie roua cerescului har.

Conacul e singur. Ai casei plecara.
Zavoarele astazi pe usi nu se pun,
Deschisa e poarta oricarui de-afara.
In noaptea-nvierii tot omul e bun.

Acasa ramane bunica oloaga.
Iisus inviatul luceste-n iatac.
Batrana-n fotoliu, sub candeli, se roaga
Cand intra navala talharul buimac.

Alaturi e lada crezuta cu-o suma
Ce face un diavol din omul marunt,
El strange toporul de parca-l sugruma
Smuncindu-l in aer salbatic si crunt.

Batrana se uita la el fara frica
Cu chipu-n vapae de candeli nimbat,
Ea crede ca omul o cruce ridica
Si grasul ei canta: “Hristos a-nviat!”

Ce calda blandete, ce miere cereasca
E-n glasul batranei, ca omu-a-mpietrit?
Se naruie bratul ce vru sa loveasca,
Toporul ii cade cu zgomot icnit.

Se misca naluca Iisus in icoana
Si-nvaluie-n aur tacutul iatac,
Podeaua rasuna de stranie zvoana
De parca-n adancuri ar geme un drac.

Atat a fost totul. Acum se framanta
Ca noru-ntre vanturi de nord si de sud;
Cu mintea trezita si-asupra-si rasfranta,
Se vede deodata nemernic si crud.

Cu spaima zareste, surprinse-n trezie,
Dihanii de bezna ce-n suflet s-ascund
Precum intr-o apa cand e stravezie
Vascoase jivine tarandu-se-n fund.

Sub bolta-nstelata, ce sta-n sarbatoare,
Pamantul se-ntinde smaltat ca un pres,
Tot omul lumina, tot pomul o floare,
Doar el, panguritul, se simte un les.

Batrana-l priveste de parca-l rasfata,
Straina cu totul de zbuciumul lui;
Ea pare bunica lui insusi de fata
Ca-n vremea cand, fraged, era doar un pui.

Mergea impreuna cu sfanta batrana
In nopti ca si asta la Domnul Hristos,
Radeau ghioceii in chita din mana
Si inima floare s-o duca prinos.

O, glasuri de clopot si ropot de toaca,
Odrasla de inger ramasa-napoi,
Cascada de munte cazuta-n baltoaca,
Zapada de suflet topita-n noroi !

Zdrobit ingenunche si geme: “Iertare,
Iertare, iertare” , cu grai sugrumat.
Batrana-l priveste cu-adanca mirare,
Iar glasul ei canta: “Hristos a-nviat !” 

5 Comments »

“Ce tainice puteri…”

Ce tainice puteri biciuie oare spiritul omenesc, vesnic neimpacat cu orice conditii de timp si de spatiu in care s-ar gasi, si-l atata sa se incordeze in gigantice stradanii spre alte moduri de existenta? Pasarea e fericita daca are un cuib; serpii isi au culcusurile lor; vulpile vizuinile lor. Singur fiul omului, dintre toate fapturile pamantului, simte ca n-are unde sa isi plece capul, chiar daca, troglodit, dispune de o pestera, sau, imparat, detine o suta de palate aurite. Pentru el, fericirea e un cuvant fara substrat real in viata pamanteasca. Stafie lipsita de consistenta, ea exista cand se nazare de departe si dispare cand te apropii. Daca numim fericire clipa traita, nici macar cand o traim n-o simtim astfel, ci numai dupa ce a trecut si a devenit ideal pierdut, naluca stralucitoare, ce se arata cand in urma, cand inaintea noastra, cand deasupra, pastrandu-se totdeauna la o distanta incat sa n-o putem atinge niciodata. Filosofii pesimisti o numesc iluzie desarta, fiindca isi imagineaza maduva lumii ca un rau imens si fara leac. Si totusi fericirea trebuie sa fie, de vreme ce ea e setea cea mai adanca si mai neistovita a vietii omenesti; de vreme ce ea e tot avantul gigantic al spiritului omenesc, care se inversuneaza sa sfredeleasca muntii, sa strabata oceanele, sa se cufunde in maruntaiele pamantului, sa pluteasca in vazduhuri, cautand-o mereu intr-un galop nebun si fara odihna sau portretizand-o cu o furie sacra in acele minuni de frumusete, care sunt capodoperele artei. […] Aceasta fericire, cu sensul cel mai pozitiv si cu substrat transcendent si vesnic, care absoarbe dincolo de lume supremele aspiratii ale sufletului omenesc, se numeste cu alt termen paradisul. Ideea paradisului nu e specific crestina, ci o idee ce apartine intregului neam omenesc. Reminiscenta a unei stari pierdute, sau aspiratie catre o stare viitoare, paradisul e un suspin adanc si universal omenesc. Universalitatea acestei idei se confunda cu universalitatea religiei. Caracterul ei supralumesc ne arata ca e de natura pur religioasa.” (pasaj din cartea “Nostalgia Paradisului– ed. a II-a, 1942 – de Nichifor Crainic, )

DSC02432

Planeta Venus, deasupra crestelor Muntilor Fagaras, la Sambata de Sus

DSC02433

Planeta Venus (marire) surprinsa in zona Sambata de Sus (Fagaras), in jurul orei 18

Leave a comment »