anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Admirandu-l pe Dali (II): Teatrul-muzeu Gala & Savador Dali din Figueres, interiorul…

O parte din fotografiile din interiorul Teatrului-Muzeu Dali din Figueres, mai jos. Pentru o introducere, cititi prima parte aici.

Innsotesc fotografiile cu doua texte, aparute la inceputul anilor ’60 (muzeul a fost deschis spre vizitare in 1974, dar Dali a continuat sa il amenajeze pana in anii ’80):

Atat de tipic realist, prin modul de functionare mintala a imaginatiei sale (cel putin), Dali este singurul dintre reprezentantii importanti care a reusit sa-si transforme experienta religoasa cotidiana “catolica, apostolica si romana” in materie artistica de cea mai buna calitate, capabila sa ramana fidela atat spiritului dogmei (asa cum o dovedeste intrevederea lui Dali cu Sanctitatea Sa Papa Pius al XII_lea), cat si spiritului suprarealist, cel putin in esenta, adica in mecanismul mintal al creatiei imaginative; acesta este un eveniment suficient de neobisnuit pentru a profeti ca, din intalnirea celor doua fenomene, egal de bogate si de dense in umanitatea lor cum sunt suprarealismul si crestinismul, se va naste, de buna-seama, o noua bogatie umana, la puterea a doua.

Se stia deja de cativa ani buni ca preocuparile religioase, mistice chiar, au castigat teren in existenta lui Salvador Dali. O dovedesc lecturile, intalnirile sale cu cei mai eruditi prelati ai Spaniei. Grundul permanent al preocuparilor si speculatiilor artistului de la Cadaques l-au constituit, in vremea din urma, marile texte mistice – Sfantul Ioan al Crucii, Sfanta Tereza de Avila, Ignatiu de Loyola, precum si cele mai complicate probleme ale teologiei. Rezultatul a fost, pe de o parte, “Le Manifeste mystique du surrealisme”, iar pe de alta, noua etapa in iconografia daliniana, atat de fericit numita de Michel Tapie “continuitatea daliniana”. In principal ea se axeaza acum pe doua teme: “Nativitatea” (1949-1951) si “Fecioara Mistica”, in care trebuie sa vedem incununarea celei dintai, apoi, dupa 1951, iubirea pentru Dumnezeu. Faptul ca resursele profunde ale imaginatiei originare a lui Dali nu au secat prin acest fel de angajare in constructiile verbale ale celei mai abstracte si mai putin platice dintre ontologiile religioase tine de marele miracol al inventiei daliniene.” (extras din eseul lui Pierre Roumeguerre, “Mistica daliniana fata in fata cu istoria religiilor“, 1963)

Intr-un dialog inregistrat in 1956 cu acordul lui, Salvador Dali imi spunea ca nimic nu-l stimuleaza mai mult decat ideea de Inger. Dali dorea enorm sa picteze cerul, sa patrunda boltile celeste pentru a intra in comunicare cu Dumnezeu. Pentru el, Dumnezeu e o idee inefabila, cu neputinta de concretizat. Poate ca, se gandeste el, aceasta o fi substanta pe care o cauta fizica nucleara. Pentru el, Dumnezeu nici nu e ceva cosmic, caci atunci ar fi vorba, imi spunea, de o limitare. In aceasta chestiune, el vede mai degraba o seama de rationamente contradictorii, imposibil de rezumat intr-o idee de structura. Catalan pana in varful unghiilor, Dali are nevoie sa atinga formele, or acesta e chiar caracteristic pentru ingeri. ‘ Cand eram foarte tanar, imi spunea Dali, am pictat un tablou cu ingeri.’ Apoi, in vremea din urma, se apleaca tot mai mult asupra temei Fecioarei, tocmai pentru ca Fecioara s-a urcat la cer prin puterea ingerilor. Iar Dali ar vrea cu tot dinadinsul sa afle secretul acestei Inaltari. In ce consta deci miscarea? (Asa ne vom lamuri si pentru ce intrebuinteaza el material nuclear in Inaltarile sale). Dali isi inchipuie ca protonii si neutronii sunt elemente angelice, intrucat, explica el, in trupurile celeste ‘se mai afla inca resturi ale substantei divine’ si asa se face ca unele fapturi imi par ‘atat de asemenatoare ingerilor.’ Rafale si Sfantul Ioan al Crucii. ‘Temperatura trupului lui Rafael e chiar temperatura aceea, mai degraba scazuta, a primaverii, care este si temperatura trupului Fecioarei si a Trandafirului.’ Si mai adauga, cu gravitate: ‘Am nevoie de un ideal hiperestezic pur. Sunt tot mai mult preocupat de ideea de castitate. Pentru mine, e o conditie esentiala a vietii spirituale.” (extras din eseul “Salvador Dali si lumea Ingerilor” – a lui Bruno Froissart, aparut in catalogul expozitiei lui Dali din 1960, de la Muzeul Galliera)

4 Comments »

Admirandu-l pe Dali (I): Teatrul-muzeu Gala & Savador Dali din Figueres, exteriorul…

DSC00992Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică și naiv de inconștientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-și ascunde mai bine nebunia. Eu, în schimb – nu sunt nebun.” (Salvador Dalí)

***

Ma numar printre cei care admira arta Daliniana practic neconditionat, si ma situez dincolo de critica, dincolo de barfe, detractari si metehne – ce inconjoara adesea persoana si personalitatea unui aventurier al artei. “Intalnirea” mea cu pictura lui Salvador Dali s-a facut poate intr-un moment al vietii in care eram dispusa sa receptez cu toate simturile, existente si imaginare… Practic, in imediata fractiune de secunda de dupa prima vizionare a unei imagini dupa un  tablou semnat de Salvador Dali (era primavara lui 1990), am receptat o intelegere a lumii dincolo de forma si materie, chiar si dincolo de gand si de suflet; am inteles instantaneu ca reprezentarile acelea deschid o cu totul alta poarta, spre o alta lume.  Putin mai tarziu, am aflat ca acest curent de pictura purta un nume, suprarealism.

Când se spune despre suprarealiști că sunt pictori ai schimbării veșnice – nu trebuie să ne așteptăm de la ei să-și copieze pe pânză visele nocturne (nu ar fi decât un naturalism naiv și descriptiv), și nici ca fiecare dintre ei să creeze din elementele viselor lor propriul univers restrâns în care să se simtă bine sau să dea frâu liber agresiunii lor (aceasta ar fi o evadare în afara timpului). Ba dimpotrivă înseamnă că fiecare are deplina libertate să se miște cu îndrăzneală și absolută dezinvoltură într-o zonă care se află la granița dintre lumea interioară și cea exterioară care, deși nu este foarte precisă, posedă o deplină realitate (suprarealitate!) fizică și psihică.” (Max Ernst, 1934).

Am vizionat una, doua, trei… mai multe… imagini dupa tablouri de Dali. Prima serie din viata mea, si am stiut ca nu va ramane atat! Tot in primavara lui 1990 “sansa” s-a aratat si am primit in dar un album cu picturile lui Salvador Dali. Era pe atunci ceva cu totul special, unic, la inceput socant, dar apoi uluitor si inegalabil, sa poti intra intr-o lume redata intr-o totala disonanta cu tot ce stiai la nivel de arta, dar si cu imaginea despre lume. O lume gri, din care tocmai ieseam… a unui intuneric programat, a epocii de aur ceausiste. Cu timpul, rasfoind adesea acel album Dali, pas cu pas, am inceput sa deprind lumea aceea. Si de-atunci, o parte din mine s-a deschis catre om, altfel.

DSC00581Dali a ramas pentru mine, de-a lungul anilor, unul din cei mai dragi artisti ai transmiterii de mesaj vizual, caci complexitatea operei lui e impropriu s-o numesti doar printr-un singur termen. Si admirandu-l continuu pe Dali, anul acesta am avut sansa sa vizitez mare parte din locurile unde a locuit si pictat in Spania – Catalonia si mare parte din operele lui, adunate intr-o mare expozitie, la Madrid. Voi impartasi pe blog, pe rand, mai ales fotografii, din locurile vizitate.

Unul dintre cele mai impozante puncte de vizitare este Teatrul-muzeu Dali din orasul sau natal, Figueres, in care, incepand din 1974, Salvador Dali a amprentat viziunea lui asupra lumii si vietii, intr-un mod unic, de exceptie, asa cum e intreaga sa arta, deschizand o expositie muzeu extravaganta. A ales acel spatiu – fostul muzeu orasenesc din urbea natala, bombardat in timpul razboiului si cazut in paragina ulterior, deoarece nu i se gasise utilitate si deoarece era asezat in imediata vecinatate a bisericii in care Dali fusese botezat. Erau locuri de suflet, unde Dali, devenit deja “un monstru sacru” al artei, si-a permis sa glumeasca serios…

Imaginile de mai jos sunt din exteriorul Teatrului-Muzeu din Figueras, din diverse unghiuri, surprinse ziua sau noaptea sau de pe stradutele adiacente unde se gasesc suvemniruri cu leit-motivele unora din operele lui. Un loc de celebrare a geniului creator, pe care multi l-au socotit, din neintelegere ori din invidie, nebun…

5 Comments »