In consonanta cu mai multe activitati derulate la nivel ierarhic in ultimul an de zile, activitati legate de procesul de canonizare al parintelui Arsenie Boca sau cel putin legat de punerea in lumina, in sfarsit, a duhului sau sfintitor peste ani, in ultimele luni si saptamani de zile asistam la o serie de actiuni desfasurate la Prislop, Sambata ori Bucuresti. (cititi aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici si aici).
Astfel, duminica 23 octombrie 2016, IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului “a binecuvântat lucrările de amenajare a spațiului de la izvorul părintelui Arsenie Boca din apropierea Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov. Ierarhul a oficiat slujba religioasă împreună cu Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și un sobor de preoți din care au făcut parte monahi de la mănăstirea menționată și slujitori ai sfintelor altare de la parohiile apropiate.”
Extras din cuvantul Mitropolitului, cu ocazia slujbei de sfintire: „Mulți dintre credincioșii noștri au gustat din acest izvor și mulți vor veni să ia apă pentru a-și potoli setea trupească, dar în chip simbolic își vor potoli setea duhovnicească și își vor aduce aminte de cuvintele pe care părintele Arsenie le rostea credincioșilor aici” (sursa text si foto de mai jos – site Mitropolia Ardealului)