anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Rugăciunea lui Iisus” – de Nichifor Crainic; coperta – dupa un desen al Parintelui Arsenie Boca

Teologul Florin Dutu continua seria de reconstituiri si recuperari ale scrierilor academicianului Nichifor Crainic cu o noua aparitie editoriala la Ed. Floare Alba de Colt (imaginea copertii fata, mai jos; sursa: AICI). Carticica a fost anuntata astazi, 21 ianuarie 2017, de editor. Este a saptea reconstituire – profil  a academicianului Nichifor Crainic, datorata lui Florin Dutu (cititi si aici).

16195290_811060559034724_1164113405167152109_n
„Dintre formele experimentale şi teoretice ale misticii ortodoxe, cea care o domină şi îi dă coloritul deosebit e Rugăciunea lui Iisus, cunoscută între multe alte numiri şi sub acelea de Rugăciunea mintală, Rugăciunea cordială sau Rugăciunea isihastă. În viaţa spirituală a Occidentului, nu-i putem găsi o formă similară. E proprietatea exclusivă a Răsăritului. Atât prin esenţa doctrinară, cât şi prin metodă şi nu mai puţin prin practica ei de-o covârşitoare amploare istorică, dăinuind din vechime până la vestiţii stareţi ruşi din vremea noastră, ea constituie în cea mai largă măsură contemplaţia ortodoxă… Făcând parte din patrimoniul spiritual oarecum secret al vieţii monahale, firul istoric al provenienţei ei se poate urmări înapoi până în veacurile clasicismului creştin, când urma i se pierde în aburii legendari ai tradiţiei… Rugăciunea lui Iisus e o tradiţie secretă a monahismului contemplativ.”
(Academicianul Nichifor Crainic, Rugăciunea lui Iisus)

Titlu: Rugăciunea lui Iisus
Autor: Nichifor Crainic
ISBN 978-606-93984-5-6

11×20 cm,  64 pagini

Editura Floare Albă de Colț, ianuarie 2017.
SURSA:   http://www.floarealbadecolt.ro/index.php/noutati/51-noutati20.html

2 Comments »

Al doilea volum de memorii ale profesorului Nichifor Crainic – reeditat, august 2015.

NC_1Teologul si economistul cibernetician Florin Dutu, cel care s-a preocupat in ultimii doi ani de completarea substantiala a biografiei Parintelui Arsenie Boca (a publicat 5 lucrari pe aceasta tema in mai putin de doi ani), tocmai a finalizat de reeditat si publicat si al doilea volum de memorii ale profesorului Nichifor Crainic, “Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947“. Singura editie anterioara a volumului al II-lea de memorii a aparut in 1996, sub ingrijirea Muzeului Literaturii Romane din Bucuresti, sub titlul “Pribeag în ţara mea ; Mărturii din închisoare ; Memoriu : Răspuns la actul meu de acuzare . “

In ordine cronologica, despre personalitatea Profesorului Nichifor Crainic, Florin Dutu a mai publicat foarte recent: Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” (Ed. Floare Alba de Colt, decembrie 2014) si primul volum de Memorii ale Profesorului Crainic, “Zile albe, zile negre. Memorii.” (Ed. Floare Alba de Colt, mai 2015).

CUPRINSUL CARTII Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947″

I.„Iarăşi se tulbură Irodiada… iarăşi cere pe tipsie capul lui Ioan” – Ioan Nichifor Crainic – academicianul prigonit (studiu introductiv de Florin Duțu)

II.Mărturia lui Alexandru Cojan, ginerele lui Nichifor Crainic, despre întâmplările din 1944-1947

III.Pribeag în țara mea – sub mască. Memorii

***

Cuvant de intampinare – de Florin Dutu:

„După sfatul lui Petru Groza, am stat camuflat prin satele ardeleneşti doi ani şi jumătate, crezând, după cuvântul său, că vine amnistia politică. M-am predat la 24 mai 1947. Am făcut contestaţie şi, în noiembrie 1947, mi s-a anulat pedeapsa şi s-a început rejudecarea. Dar în 19 iunie 1948, înainte de terminarea procesului, am fost depus la Aiud.” (Nichifor CRAINIC)

Cartea aceasta este continuarea volumului de memorii „Zile albe, zile negre. Memorii” (Ed. Floare Albă de Colț, 2015) şi cuprinde amintirile din pribegie ale academicianului Nichifor Crainic din perioada 23 august 1944 – 24 mai 1947. Amintirile au fost scrise după cei cincisprezece ani de temniţă (1947-1962), cu speranța că ar putea să și le publice în acei ani (1962-1972). După trecerea în viaţa de dincolo de mormânt (20-21 august 1972), manuscrisul a fost păstrat de fiica sa, Furtuna Ioana, apoi de ginerele său, Alexandru Cojan.
La 23 august 1944 comuniștii au ieșit din ilegalitate și profitand de prezența armatei sovietice au format cadrul legal pentru condamnarea tuturor potențialilor opozanți. Spionii lui Stalin, precum Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko) și Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), au pătruns rapid în Servciul Secret Român (Siguranța), la conducerea căruia vor ajunge după 1948, transformându-l în Securitate. În plus, se spunea că „Ana Pauker, Luca László, Teohari Georgescu, Gheorghiu Dej / Bagă spaima în burgheji”. În acest context Nichifor Crainic a aflat din ziare că este denigrat. La scurt timp a avut loc Procesul Ziariștilor Naționaliști, o „făcătură” de proces, unde comunista Alexandra Sidorovici (soția odiosului Silviu Brucan), a fost acuzator public și l-a condamnat în lipsă pe Crainic la detenție grea pe viață și confiscarea întregii averi (4 iunie 1945; decizie anulată atât în 1947, cât și în 1995). Nichifor Crainic şi-a început sub mască pribegia în Transilvania după ce a obţinut un buletin de identitate fals, sub numele de Ion Vladimir Spânu, negustor de cherestea din Bucovina, eliberat de primarul refugiat la Sibiu din Gălăneşti (Rădăuţi). Şi-a lăsat barbă şi şi-a pus ochelari de sticlă groasă pentru a nu fi recunoscut.
Mai întâi s-a ascuns la Sibiu, apoi la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, ajutat de prietenul său, marele duhovnic Arsenie Boca, să părăsească Sibiul într-un camion ce transporta brânză, scăpând astfel de raziile româno-sovietice. Întâmplarea a fost relatată în această carte. Aventura în Transilvania a continuat-o Nichifor Crainic ascunzându-se în satele din Munții Apuseni (în judeţul Hunedoara: satul Grosuri Deal – comuna Blăjeni; satul Zdrapţi – comuna Crişcior; Comuna Vaţa – în apropierea locurilor natale ale Părintelui Arsenie Boca), apoi în cele de pe Valea Târnavelor din Mureș (în Lepindea – comuna Bahnea, la preotul Cornel Dascăl; în Icland – comuna Ernei, lângă Târgu Mureș, la preotul Matei Morușca, fratele episcopului românilor din America, Policarp Morușca; în satul Cerghid, la preotul Ioan Sămărghițan). Toate întâmplările sunt relatate genial de Nichifor Crainic.
S-a predat la 24 mai 1947. I s-a anulat sentința (nov. 1947) și i s-a rejudecat procesul, dar Petre Pandrea, avocatul său și cumnatul lui Lucrețiu Pătrășcanu, a fost arestat. Crainic a fost aruncat în temnița Aiudului pentru cincisprezece ani, fără sentință judecătorească.”

Nota bio-bibliografica a profesorului Crainic  (autor: Florin Dutu)

Academicianul IOAN NICHIFOR CRAINIC (n. 22 dec. 1889, Bulbucata, Vlaşca, azi jud. Giurgiu; d. 20-21 aug. 1972, Mogoşoaia, Bucureşti-Ilfov) – poet, profesor de teologie mistică, ctitor al Filocaliei românești din secolul XX, publicist tangențial politic, ziarist (1916-1918 „Neamul Românesc”; 1918-1920 „Dacia”; 1924-1926 „Cuvântul”; 1926-1928 „Rampa”; 1928-1929 „Curentul”; 1932-1933 a condus ziarul „Calendarul”; 1936-1938 „Sfarmă-Piatră”; 1938 „Porunca Vremii”; 1962-1968 o serie de reportaje la revista „Glasul Patriei”); animator cultural (1926-1944 a condus Revista literară şi artistică „Gândirea”, unde a grupat scriitori și teologi de seamă ai ţării: Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Petrovici, Gib Mihăescu, Dumitru Stăniloae etc.), scriitor creştin ortodox militant, om politic. Distincţii: academician (membru titular din 21 mai 1940); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Viena (5 nov.1940); Premiul Naţional de Poezie (1928). Studii: 5 clase primare în comuna natală; 1904-1912 Seminarul Central din Bucureşti; 1912-1916 Facultatea de Teologie din Bucureşti; 1920-1922 Filosofia la Universitatea din Viena (neterminată). Activităţi: 1912-1916 Funcţionar la Casa Corpului Didactic; 1916-1918 Soldat sanitar în Primul Război Mondial; 1923-1926 Director al secţiei culturale la Fundaţia Principele Carol; 1926-1932 Profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău; 1932-1944 Profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti; 1940 Preşedinte al Radiodifuziunii Române; 1942-1944 Preşedinte al Societăţii Cinematografice „Filmul românesc”; Demnităţi politice: 1926-1927 Secretar General al Ministerului Cultelor şi Artelor; 1929 Deputat independent de Vlaşca; 1940 Ministru al Propagandei în Guvernul Gigurtu; 1941 – patru luni Ministru al Propagandei în guvernul Ion Antonescu. Cărţi de poezie: 1906 – a publicat versuri încă din clasa a III-a de seminar în diverse reviste literare; 1916 „Şesuri natale”; 1920 „Darurile Pământului”; 1921 „Privelişti fugare”; 1925 „Cântecele patriei”; 1932 „Ţara de peste veac”; postum, 1990 „Şoim peste prăpastie”, versuri create în temniţele Aiudului, unde a fost închis 15 ani de către „apostolii urii” ai comunismului. Cărți de teologie: Dostoievski și creștinismul rus; Cursuri de mistică ortodoxă și mistică germană; Nostalgia paradisului. Alte volume: Puncte cardinale în haos; Ortodoxie și Etnocrație; Spiritualitatea poeziei românești; Zile albe, zile negre. Memorii 1889-1944.

Leave a comment »

“…Situatia vie de-a fi contemporani cu Dumnezeu” – de Nichifor Crainic (despre mistica)

domnul-iisus

‘Inceputul propovaduirii Domnului’ – desen de Gabriela Mihaita David

Zadarnic vorbim despre fiinta sau despre natura intima a religiei daca nu cunoastem mistica. Ea este trairea legaturii dintre suflet si Dumnezeu la gradul maxim de intensitate spirituala. E, prin urmare, un pisc din lumina caruia ne putem lamuri intreaga teologie. Caci daca teologia vrea sa ne lamureasca pe Dumnezeu, are ea insasi nevoie sa fie lamurita. Cand eram student, observandu-ma pe mine insumi in raport cu teologia, am semnalat un pericol de ordin sufletesc. Disciplinele teologice, nu numai cele de caracter filologic-istoric, dar si cele dogmatice si liturgice, sunt incarcate de un istorism excesiv. Raportarea necontenita, pe care o implica studiul, la un trecut de cultura crestina bimilenar si la un trecut biblic multimilenar lasa pe nesimtite in suflet un fals sentiment de nostalgie dupa Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu ar fi fost si ar fi ramas undeva in timpul departat de noi, ca si cum timpul actual ar fi gol de prezenta Lui, iar noi ne-am gasi orfani intr-un pustiu spiritual fata de marile personalitati biblice si crestine care vorbeau cu El fata catre fata. Cand aceasta falsa nostalgie pune stapanire pe suflet, studiul teologic se transforma in eruditie stearpa, cum se poate observa in multe tratate de aceasta natura.

Am suferit chiar in vremea seminarului de acest sentiment, pe care l-as numi o boala religioasa, si am scris atunci o poezie, ‘Patriarhala’, in care regretam ca n-am fost contemporan cu patriarhii biblici pentru a trai in actualitatea lui Dumnezeu. Prin stufarisul eruditiei, dogmatica poate sa-ti vorbeasca de atotprezenta divina; ea ramane o teorie. Prin argumentatii filozofice, apologetica poate sa-ti demonstreze existenta lui Dumnezeu, ea ramane totusi o teorie abstracta. Singura mistica Il infatiseaza ca o prezenta vie, care arde in suflet, singura ea ne pune in situatia vie de-a fi contemporani cu Dumnezeu. Actualismul ei spiritual, psihologic, infrange paseismul eruditiei teologice si e leacul acelei false nostalgii de care am vorbit. Mistica te invata sa te rogi, caci religia in esenta ei intima nu e altceva decat rugaciune extatica.

Rareori am fost asa de fericit in viata mea intelectuala ca atunci cand, dupa ani de dibuiri si cautari, am descoperit – pentru mine vorbesc – stralucitoarea mistica ortodoxa a Filocaliei. ‘Cauta si vei afla!’ [Mt 7, 7], e indemnul Mantuitorului. Si daca El mi-a ingaduit sa caut atata vreme e pentru ca ceea ce am aflat e comoara cea mai de pret a vietii ortodoxe. Iisus Hristos e prezent in ea precum e prezent in viata fiecarui credincios.

(mic fragment din cartea “Zile albe – zile negre. Memorii (I)” – de Nichifor Crainic, Casa Editoriala Gandirea, Bucuresti, 1991)

3 Comments »

Spiritualitate, ascetica, mistica…

DSC09704

Spiritualitatea este acea parte a teologiei care trateaza despre perfectiunea crestina si caile care duc la ea. Distingem, asadar, teologia dogmatica, care ne invata ceea ce trebuie sa credem, teologia morala, care ne invata ceea ce trebuie sa facem sau sa evitam a face ca sa nu pacatuim de moarte, si mai presus de amandoua, dar intemeiata pe ele, spiritualitatea sau teologia spirituala.

Teologia spirituala, continua P. Pourrat, se subdivide in teologie ascetica si in teologie mistica.

“Ce e ascetica si ce e mistica?”

DSC09705

Ascetica e o gimnastica speciala a trupului si a sufletului, practicata de marii anahoreti, de marii pustnici, pentru a muri lumii si a trai in Dumnezeu. Daca activitatea senzoriala atrage sufletul catre lumea inconjuratoare, sustragandu-l de la concentrarea in el insusi, regulile ascetice au ca prim scop mortificarea trupului, pentru a elibera sufletul si a-l reda unei activitati mai inalte si mai pure. Mai departe, aceleasi reguli ascetice aplicate sufletului il fac sa se concentreze progresiv si sa se simplifice pentru a se fixa intreg in superioarele bucurii ale contemplatiei religioase.

DSC09706

Mistica e o incununare a asceticii, e punctul culminant al vietii religioase, caracterizat prin rapirea eu-lui individual si cufundarea in eul divin. Momentul acestei supreme impreunari a sufletului cu Dumnezeu se numeste extaz, adica iesire din sine, adica salt din ordinea umana in ordinea divina. Fata de mistica, ascetica este numai o pregatire care nu conditioneaza neaparat momentul extazului. Astfel, pot exista asceti ireprosabili care totusi in cursul vietii sa nu se fi invrednicit de clipa suprema a extazlui. De ce? Fiindca fenomenul mistic nu atarna intru nimic de puterea si de vointa omului. Totul atarna de harul special al lui Dumnezeu, care binevoieste sau nu sa invredniceasca pe muritori cu descoperirea speciala a extazului. Prin asceza, sufletul se poate incorda pana la limita suprema a umanului. Prin extaz, el depaseste aceasta limita si e acceptat, fie si numai pentru o clipa, in orbitoarea lumina a divinitatii. In extazele sale, filosoful grec Plotin s-a putut ridica numai pana la limita suprema a umanului, dar Sfantul Apostol Pavel a fost rapit dincolo de aceasta limita, in sanul lui Dumnezeu. Asemenea rapiri sunt frecvente in istoria sfintilor crestini. Ele sunt frecvente si in literatura bisericeasca moderna. De aceea, spuneam, aceasta literatura este pe drept cuvant afiliata teologiei spirituale, adica teologiei mistice si ascetice. Pentru aceste motive, marii doctori ai teologiei socotesc stiinta pe care o invatam noi in tratate numai ca o schita nedesavarsita a stiintei sfintilor. Noi, aici pe pamant, Il cunoastem pe Dumnezeu teoretic, din datele rationalizate ale revelatiei. Sfintii, care au trecut din aceasta viata in ordinea supranaturala, il cunosc direct, fata catre fata. Numai misticii, prin harul special ce li se acorda, pot sa anticipeze, in rarele si supremele clipe ale extazului, cunoasterea desavarsita a lui Dumnezeu, dandu-ne astfel si noua, muritorilor de rand, dovada vie, concreta, a posibilitatii unei vieti supraomenesti.

Paragrafele de mai sus sunt extrase din “Prelegere inaugurala” la cursul de Istoria literaturii bisericesti si religioase moderne de la Facultatea de Teologie din Bucuresti, tinut de Nichifor Crainic in a doua parte a anilor 1930. “Prelegere inaugurala” este inclus in cartea “Dostoievski si crestinismul rus” – editia 2013, aparuta la Editura Sfintii Martiri Brancoveni.

1 Comment »