Primele exegeze eminesciene: perspectiva fostului Mitropolit al Ardealului, Antonie Plamadeala
Parintele Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului, Antonie Plamadeala (1926-2005), prezenta la Chisinau, cu prilejul festivitatilor “Eminesciana – ’90” o interventie cu titlul “Pasiunea pentru Eminescu este pasiunea tuturor” (cuprinsa apoi si in cartea sa “Basarabia“, aparuta in 2003 – preluand un interviu acordat Emiliei Ghetu si aparut in ‘Columna’ – Revista de literatura, arta, cultura, analize, nr. I, 1992, pag. 52-53, Chisinau), in care amintea si despre primele exegeze eminesciene, aparute inca din timpul vietii lui Mihai Eminescu sau imediat dupa moartea sa. Este un comentariu foarte interesant si aduce la lumina lucruri putin cunoscute si chiar inedite. Parintele vorbeste despre primul exeget, Alexandru Grama, cu lucrarea ‘Mihai Eminescu. Studiu critic‘, (Blaj, 1891) si despre un inalt ierarh, Parintele Miron Cristea, ce va deveni primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939), care si-a sustinut teza de doctorat cu titlul ‘Mihai Eminescu. Viaţa şi opera. Studii asupra unor creaţii mai noi din literatura română’, la Universitatea din Budapesta (1895), in limba maghiara. Miron Cristea a fost un lider național român și militant pentru unificarea teritorială a României, iar ca profesionist a fost publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (imediat dupa moartea Regelui Ferdinand si pana la revenirea pe tron a fiului sau, Carol al II-lea, respectiv intre 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog. Faptul ca s-a aplecat asupra operei eminesciene printr-o teza de doctorat, prima scrisa vreodata despre Eminescu, in care a staruit asupra valorii de exceptie a publicisticii eminesciene (apreciind in mod deosebit articolele din ziarul ‘Timpul’), va reverbera ulterior, cu siguranta, si in propria sa activitate politica. Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18 decembrie 1919, să ocupe scaunul de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, pe vremea Regelui Carol al II-lea, intr-o perioada extrem de dificila pentru Romania, a fost prim-ministru al României.
Iata mai jos cum comenteza Mitropolitul Antonie Plamadeala al Ardealului, primele exegeze eminesciene, in articolul sus-amintit:
“Una din primele exegeze e o carte scrisa de canonicul Alexandru Grama din Blaj. Nu stiu daca ati auzit de ea. Sigur ca veti fi auzit. Eu am scris despre o carte foarte urata, este ‘herostratul’ culturii noastre, as zice. N-ar trebui nici sa-i pomenim numele. Stiti ca herostrat este cel care a dat foc templului Dianei din Efes. Si judecatorii nu l-au condamnat la moarte, dar au zis ca ii condamna la moarte pe toti cei care ii vor pronunta numele. Canonicul si-a facut un nume prost si sie si Blajului, care nu merita o asemenea carte. Pentru ca Blajul a fost orasul pe care l-a vazut Eminescu. Inca inainte de a ajunge in el – a zis: ‘Te salut din inima, mica Roma’. Din pacate, aceasta a fost printre primele exegeze din timpul vietii lui Eminescu. Dupa moartea poetului s-a scris cea dintai teza de doctorat asupra lui Eminescu, prezentata la o universitate straina, in Budapesta, la Facultatea de Litere si Filosofie, de catre Elie Cristea, intitulala ‘Viata si opera lui Mihai Eminescu’ si scrisa in limba maghiara. Acest Elie Cristea nu era altcineva decat viitorul patriarh al Romaniei. Era si absolvent al Institutului Sagunian Teologic-Pedagogic de la Sibiu. El a prezentat aceasta prima teza de doctorat in istorie asupra lui Eminescu si eu am tradus aceasta carte si am sa las aceasta carte ca s-o aveti (n.n. asupra acestei teze se poate citi aici). Interesant in aceasta teza a lui Elie Cristea e faptul ca tezele lui asupra valorii literare a lui Eminescu, explicatiile lui asupra pesimismului eminescian erau o tema care se discuta foarte mult in epoca. Critica literara eminesciana n-a putut infirma punctele de vedere ale lui Elie Miron Cristea asupra lui Eminescu. Pot sa va mai spun un lucru care, probabil, o sa va surprinda. Eu sper sa fie adevarat. Sintagma ‘Luceafarul poeziei romanesti’ ii apartine lui Elie Miron Cristea si poate fi gasita in aceasta teza de doctorat. O a treia carte, scrisa tot in secolul XIX, indata dupa moartea poetului, de un anume I.S. Ordeanu, cu un titlu foarte ciudat, foarte curios, ‘Eminescu, poet, filosof pesimist si economist’. Mi-a placut la Slobozoia cand domnul academician Stefan Pascu a spus ca despre Eminescu se poate vorbi ca despre un multilateral, ca despre un om total al culturii. Si atunci am inteles ca titlul acesta nu trebuie luat chiar in deradere. Daca veti gasi cartea aceasta, v-as ruga s-o cititi cu interes, pentru ca citindu-i marea opera poetica si marea opera jurnalistica, eu va atrag atentia, poate ca nici nu este nevoie de aceasta – Eminescu a fost jurnalistul nostru mare din toate timpurile. Jurnalistica lui ar trebui sa constituie un curs de jurnalistica la o facultate de specialitate. Acest domn Ordeanu incepe sa explice, sa faca orientarea politica a lui Eminescu prin prisma economicului. N-as putea pune mana-n foc ca e teza cea adevarata. Dar e o teza care merita si ea sa fie luata in consideratie, mai ales in lumina acestor afirmatii care s-au facut despre Eminescu – omul total al culturii romanesti.”
***********
Tot Parintele Antonie Plamadeala, adauga, in interventia sa de la “Eminesciana -’90” despre “vecinatatea” cu Eminescu de la Sibiu. Este si acesta un episod foarte putin cunoscut, pe care il redau aici din aceeasi sursa bibliografica citata mai sus. Alatur mai jos fotografii ale locatiei despre care pomeneste mitropolitul (casa albastra din poze este a arhiepiscopiei, unde a locuit mitropolitul, iar casa mai mica, alba, este cea in care a locuit Mihai Eminescu si poarta doua placi comemorative, fotografiate separat; ambele case se gasesc chiar vis-a-vis de Catedrala Mitropolitana din Sibiu, pe Str. Tribunei):
“As mai putea sa adaug ceva, ca am un mic privilegiu, sa zicem, eminescian, ca locuiesc perete in perete cu Eminescu. In 1868 a facut doua calatorii la Sibiu si a locuit intr-o casa a mitropoliei. Casa, cand m-am dus eu mitropolit la Sibiu, am gasit-o darapanata, distrusa. Am refacut-o complet si din temelie, am facut in ea un muzeu de arta veche crestina, bineinteles, cu Eminescu pe frontispiciu. Casa are o placa pe ea. Si eu am intotdeauna bucuria ca sunt alaturi, nu gard in gard, ci perete-n perete, eu dorm aici si dincolo a dormit Eminescu, a locuit Eminescu cat a fost in Sibiu si unde s-a imprietenit foarte mult cu studentul in drept pe vremea aceea, Nicolae Densusianu. Dupa ce l-a tinut cateva saptamani in Sibiu, i-a facut cunostinta cu lumea culturala a Sibiului, sunt apoape convins ca l-a cunoscut si pe Saguna, locuind in spatele mitropoliei, fiindca dupa aceea Eminescu a scris despre Saguna lucruri foarte frumoase, spunand: “Saguna a fost nu numai mitropolitul romanilor din Transilvania, ci a fost si un om politic din crestet pana-n picioare’. Ganditi-va bine, la varsta aceea (n.n. 18 ani), Eminescu a putut intelege ce rol a putut avea Saguna in istoria Transilvaniei de la mijlocul secolului al XIX-lea.”
anomismia 