anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Azi, de Sfanta Teodosia, rememore Maica Teodosia (Zorica Latcu)…

Intro: Zorica Latcu, calugarita in 1948 sub numele de Maica Teodosia, este una dintre ucenicele Parintelui Arsenie Boca ce a lasat in urma o neasemuita opera literara crestina, inca foarte putin adusa la lumina… (cititi continuarea aici)

***

Leave a comment »

“Intalniri cu un sfant” – un nou film documentar cu marturii despre Parintele Arsenie Boca, cu filmari si intreviuri din 2015

Filmul “Intalniri cu un sfant, Parintele Arsenie Boca” , in regia lui Nicolae Margineanu si dupa scenariul lui Ion-Costin Manoliu, este al treilea realizat de Nicolae Margineanu despre Sfantul Ardealului, a fost realizat in cursul anului 2015 si a aparut in ianuarie 2016. Regizorul Nicolae Margineanu a mai regizat si realizat doua filme documentare despre Parintele Arsenie Boca, si anume: 1. PARINTELE ARSENIE BOCA, OMUL LUI DUMNEZEU (2011);  2. PARINTELE ARSENIE BOCA IN DUH SI ADEVAR (2013), si a contribuit si la realizarea unor scenarii radiofonice despre Parintele Arsenie, in ultimii cativa ani, alaturi de scriitorul si scenaristul Ion-Costin Manoliu.

Leave a comment »

Amintiri despre Parintele Arsenie Boca ale arhimandritului Vasile Prescure, in 2012

In numarul 1051 pe anul 2012 al revistei Formula As a aparut un interviu cu arhimandrit profesor Vasile Prescure, de curand trecut la Domnul (la 25 octombrie 2015) la Manastirea Prislop, in varsta de 88 de ani. Interviul este centrat pe amintirile legate de figura Parintelui Arsenie Boca. Reproduc mai jos aproape integral articolul publicat in Formula As (cu exceptia fotografiilor inserate, care sunt originale), cu multumiri:

***

‘- Era în februarie 1944 şi aveam o vârstă destul de fragedă, 16 ani. Mă aflam în curtea Academiei Teologice din Sibiu, unde aşteptam să se deschidă aula în care se ţi­neau adunările Oastei Dom­nului. Dânsul mergea prin curte, uitându-se în stânga şi în dreapta, la tineretul care venise pentru adunare. La un moment dat, s-a oprit în drep­tul meu. Privindu-mă foarte pătrunzător, m-a întrebat, fără nici o introducere: “Care din­tre părinţii tăi au fost la mâ­năstire?”. Mânăstirea, se-nţe­legea, era una singură: cea de la Sâmbăta de Sus, unde era şi părintele Arsenie. Intimi­dat, i-am răspuns: “Mama”. Atât, şi a trecut mai departe.
Ce-o fi văzut părintele la mine – un copil de la ţară, îm­brăcat ca atare, chiar dacă acum eram deja elev la semi­nar -, de a intrat în vorbă cu mine, nu mi-am dat seama atunci. Mult am meditat la momentul acesta şi nu găsesc altă explicaţie decât aceea că părintele Arsenie vedea în mine ce aveam să fiu.

– Ştiaţi, pe atunci, cine este părintele Arsenie?

– Sigur că da. De fapt, chiar de asta mersesem aco­lo, în curtea Academiei de la Sibiu, cu un prieten care îmi spusese că s-ar putea să-l vedem pe părintele Arse­nie. Erau anii de glorie ai părintelui. Toată lumea îl cunoştea şi avea evlavie la el, deşi era încă tânăr, de 34 de ani. Se vorbea despre dânsul că e făcător de minuni, că ştie gându­rile şi cunoaşte sufletele oame­ni­lor. El însuşi avertiza: “Mă, eu cunosc în voi până la al treilea neam”, şi aveam să mă conving de asta. Înainte de a pleca în armată, m-am dus la el cu o pri­cină, dar n-am apucat să-i spun ce durere sufletească am, că mi-a şi dat “leacul”. A fost cu atât mai uimitor pentru mine, pentru că nu mai vorbisem cu nimeni despre problema mea, nici măcar cu mama.
De la un coleg al meu, al că­rui tată era în relaţii mai strânse cu părintele, am aflat mai multe despre el. De pildă, că atunci când a fost pe Muntele Athos, trimis de mitropolitul Nicolae Bălan pentru a învăţa duhovni­cia din locul cel mai bun de că­lugărie, părintele Arsenie Boca a fost binecuvântat de puterile cereşti cu ceva ce nu i se dă oricui. S-a dus acolo şi s-a rugat lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să-i scoată în cale un călugăr de la care să înveţe adevărata călugărie. Şi Maica Domnului i s-a arătat, l-a luat de mână şi l-a urcat pe vârful Mun­telui Athos, unde i l-a înfăţişat pe Sf. Serafim de Sarov. Apoi Maica Domnului a dispărut. Părintele Arsenie s-a folosit de sfătuirea pe care a avut-o pe Athos cu Sf. Serafim de Sarov (născut 1759 şi trecut la Domnul în 1833), căci apoi s-au mai întâlnit de câteva ori. A trăit o minune! Părintele a povestit ce i s-a întâmplat în Athos numai câtorva oameni apropiaţi, între care şi tatălui acelui coleg al meu, pe care părintele Arsenie îl considera mai călugăr decât mulţi călugări, deşi era mirean. Fără îndoială, părintele avea o harismă, un dar excepţional de la Dumnezeu, şi numai aşa se explică faptul că i s-au arătat Maica Domnului şi un sfânt care trăise cu o sută de ani mai înainte.

DSC01940

Arhimandrit Vasile Prescure la Manastirea Prislop, septembrie 2015

– De ce credeţi că a primit părintele Arsenie darul înainte-vederii, care l-a şi făcut atât de cunoscut şi iubit în Ardeal şi în toată ţara?

– Numai pentru nevoinţa sa, pentru trăirea sa cu adevărat orto­doxă, în asceză desăvârşită şi în rugăciune neîncetată. Dumnezeu i-a dat darul înainte-vederii nu pentru a-l face mare în faţa oame­nilor, ci pentru ca să-i poată ajuta pe oameni. Dumnezeu a binecuvântat România, când ni l-a trimis pe părintele Arsenie Boca. Era unic în nea­mul acesta pentru că a avut însuşiri native de excepţie, pregătire intelectuală şi un har deosebit… Şi de aceea a dat naştere unei mişcări duhovniceşti, care a cuprins zeci de mii de suflete. De altfel, un alt mare părinte, Du­mitru Stăniloae, a spus despre avva Arsenie că este cel mai mare duhovnic pe care l-au avut românii vreo­dată. Pe părintele Arsenie l-a dăruit Domnul cu puteri pe mă­sura credinţei sale. Dar ar trebui să fim conştienţi că tuturor celor care suntem în Biserică ne-a dat Dumnezeu har la botez şi că putem face şi noi minuni dacă lucrăm cu harul din noi.

– Ce a urmat după întâl­nirea cu părintele Arsenie Boca, în curtea Academiei Teologice de la Sibiu?

– Întâlnirea aceea, în care am schimbat numai câteva cu­vinte cu el, m-a marcat atât de mult, încât am spus unor prie­teni că mă voi călugări. Ori­cum mă pregăteam să devin preot, eram la seminar şi in­tenţionam să merg la Facul­tatea de Teologie, dar nu mă gândisem la călugărie. Însă părintele Arsenie mi-a dezvăluit, prin simpla sa pre­zenţă, frumuseţea şi puterea călugăriei. Apoi, mi-am dat seama că s-ar putea să mă fi pripit făcând o asemenea declaraţie, fără să ştiu cu adevărat ce înseam­nă monahismul. Dar m-am hotărât să merg să mă spovedesc şi să-i cer povaţă chiar părintelui Arsenie. În aprilie, în vacanţa de Paşti din acelaşi an, m-am şi dus la Mânăstirea Brâncoveanu, unde am stat până după Izvorul Tămăduirii, unul dintre hramurile mânăs­tirii. La mânăstirea Brâncoveanu era atunci ca în vre­mea primilor creştini. Dragoste, bunătate, respect, bună-cuviinţă. Tot ce trebuie să caracterizeze pe un om duhovnicesc găseai la călugării de acolo şi la oamenii care veneau la ei. N-am mai întâlnit nici până atunci şi nici de atunci încoace o asemenea atmosferă, undeva. L-am rugat pe părintele să mă spovedească, dar dânsul mi-a răspuns: “Ceva mai încolo, te voi lua şi pe tine”. Părintele selecta, nu primea pe oricine la spovedanie. Au urmat alte şi alte pelerinaje la Mânăstirea Brâncoveanu, tot din două în două luni, deşi aveam dis­tanţă mare de străbătut, şi atunci era greu de bătut atâta drum, că nu prea aveai cu ce. Dar n-am mai în­drăznit să-i cer părintelui să mă spovedească. Eram convins că părintele Arsenie e un sfânt care vede viito­rul şi că mă va chema el, când voi fi pregătit. Într-ade­văr, de câte ori mă întâlnea la mânăstire, părintele îmi mai arăta câte un mic defect, câte o neîmplinire duhov­nicească pe care o am, îmi vorbea despre cum pot scăpa de scăderile şi lacunele vieţii mele. Fără să mă spovedească. Îi era de ajuns să arunce o privire asupra mea ca să ştie unde greşesc şi de ce. Pe urmă, eu cău­tam să mă îndrept, pentru ca atunci când voi merge la Sfânta Spovedanie, să nu mă ruşinez şi nici să nu-l îm­povărez cu păcatele mele prea tare. Vreme de patru ani, dorinţa mea cea mai mare era să devin vrednic de a fi spovedit de părintele Arsenie. Şi am ucenicit pe lângă dânsul, în tot timpul acesta, cum am putut. Au fost anii în care m-am format pentru tot restul vieţii.

Cu vreo zece zile înainte de Sfintele Paşti ale anului 1948, am ajuns din nou la mânăstire. Iar de această dată eram sigur că mă va spovedi, mă simţeam pregătit. A doua zi dimineaţă, l-am întâlnit pe părintele pe cărarea spre biserică. M-a întrebat cum merge şcoala. I-am răs­puns că bine şi l-am rugat din nou, cu mare nădejde, să mă spovedească. Şi Părintele: “Că bine ai zis tu, mă!”. (Acest “mă”, la dânsul, nu era un cuvânt lipsit de respect, ci venea ca o întărire a ce spunea. Era felul lui categoric de a se exprima. Foarte rar spunea cuiva “doamnă” sau “domnule”, şi nu pentru că nu-i preţuia pe oameni sau nu-i iubea.)
Mai târziu, am intrat în biserica plină de creştini veniţi pentru Sfânta Spovedanie. Eram foar­te emoţionat, mai mult decât este oricine de obicei într-un astfel de moment, pentru că urma să mărturisesc unui sfânt. Când m-a văzut aşa, cu sufletul tremurând, părintele m-a încurajat şi m-a chemat: “Vino, frate, vino la spovedanie, vino-ncoace!”. Auzin­du-l vorbind aşa de frumos, toată teama mi-a trecut. Am îngenuncheat dinaintea scaunului de spovedanie. Înainte de orice, m-a întrebat ce număr am, pentru că tuturor celor pe care îi spovedea le dădea un număr şi îi nota într-un carneţel, pentru a se ruga apoi pentru ei. Aveam numărul 145. M-a trecut în caiet. Apoi, mărturisirea n-a durat mai mult de un sfert de ceas, dar am spove­dit şi ultimul gând pe care îl aveam în min­tea mea. Părintele nu m-a întrebat nimic, doar mi-a spus ce anume să fac în legătură cu un păcat sau altul şi mi-a răspuns foarte clar la cele câteva întrebări pe care i le-am pus. La sfârşit, mi-a zis să vin a doua zi să mă împărtăşesc. A fost cel mai frumos mo­ment din viaţa mea. Am trăit o bucu­rie asemănătoare cu slujirea Sfintei Liturghii. A sluji Sfânta Liturghie este ceva extraordinar. Dacă ai o oa­recare simţire duhovnicească, Litur­ghia nu se poate egala cu nimic din lumea aceasta. Şi totuşi eu am trăit această spovedanie ca pe o Liturghie.

DSC01942

Arhimandrit Vasile Prescure in curtea Manastirii Prislop, septembrie 2013

– V-aţi mai spovedit la sfinţia sa? Aţi mai ţinut în vreun fel legă­tura?

– La spovedit n-am mai fost. Pă­rintele spunea că cei care au a se folosi de duhovnicia sa se folosesc de prima dată, şi nu mai au nevoie după aceea. Şi eu m-am folosit de acea primă şi ultimă spovedanie. După aceea, crescând, şi cu vârsta, şi cu înţelepciunea, cum scrie la Biblie, n-am mai avut nevoie să mă duc toa­tă ziua la dânsul. Altminteri, putea fi şi deranjant să-l tot caut. Ştiam dru­mul pe care vreau şi trebuie să merg şi ce am de făcut pentru a-l parcurge, şi-am mers înainte. Dar l-am mai vizitat de câteva ori şi i-am cerut sfatul, chiar şi după ce comuniştii l-au mutat la Prislop, ca să taie avântul mişcării duhovniceşti născute în jurul sfinţiei sale la Sâmbăta. Pe urmă l-au scos şi din Pris­lop şi i-am pierdut urma. Abia în 1963, după vreo şase ani, l-am reîntâlnit la Bucureşti. Era pictor la Patriarhie şi lucra la Schitul Maicilor. Când m-a văzut, a excla­mat cu voioşie: “Eee, ce bărbat te-ai făcut!”. Am stat foarte puţin de vorbă cu el. De atunci nu l-am mai văzut. Nici drumurile nu ni s-au mai întretăiat, nici eu nu l-am mai căutat. Îmi ajungea uneori la ureche că mă vorbea de bine unor cunoscuţi comuni şi era mulţumit că îi urmasem învăţăturile…

– Părintele Arsenie v-a îndemnat să vă călugăriţi?

– Nu. Deşi am fost foarte atras de viaţa mânăsti­rească, am intrat în mânăstire mult mai târziu, pe la 50 de ani. Am făcut armata, facultatea, masteratul şi apoi, când am vrut să mă călugăresc, a venit decretul din 1959, pentru scoaterea tinerilor din mânăstiri. Aşa că, neputând să îmbrac haina monahală, am hotărât să mă pun în slujba Bisericii altfel. M-am angajat la Mitro­polia Olteniei ca funcţionar şi am stat acolo vreo doi ani, apoi am trecut profesor la seminarul teologic. Eram în haine civile, dar viaţa mea era de călugăr. Mă tot întrebau unii de ce nu mă căsătoresc, dar nu voiam să mă dezvălui fiecăruia. A fost o viaţă foarte fru­moasă…

– Nu v-a fost greu fără iubirea unei femei, fără împlinirile unei familii?

– Pentru un bărbat este foarte greu să trăiască sin­gur. Din multe motive, care ţin atât de nevoile trupeşti, cât şi de cele sufleteşti. Însă pe mine nu m-au deranjat niciodată nevoile acestea legate de viaţa obişnuită. Sigur, au existat greutăţi pe care altfel le-aş fi depăşit într-o familie, dar au fost prea mici ca să renunţ la ce voiam eu, să trăiesc călugăreşte, şi în afara mânăstirii, dacă nu-mi era permis înăuntru.

– Deci, dragostea pentru Dumnezeu, exprimată total, prin călugărie, a fost mai mare decât pornirea de a iubi şi de a fi iubit de oameni?

– Nimeni nu poate trăi fără să iubească şi să fie iubit. Sau e posibil, dar acel om nu e unul normal. Nu­mai sfinţii sau cei care se străduiesc să fie asemenea lor pot fi însinguraţi şi totuşi să-şi păstreze umanitatea, pentru că ei se află în permanentă comuniune cu Dumnezeu, iar iubirea Lui acoperă orice lipsă a iubirii pământeşti. Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât nevoia de comuniune cu alţii este mai mult satisfăcută de relaţia ta cu Dumnezeu.

– Care este cea mai de preţ învăţătură pe care v-a dat-o părintele Arsenie Boca?

– Aceea că a crede în Dumnezeu înseamnă a te strămuta din tine în El. Cu toată fiinţa ta! Şi asta se face numai întărind puterile sufletului, în dauna plă­cerilor trupului. Căci, când este orientat doar spre cele trupeşti, omul cade în sclavia simţurilor şi a instinc­telor primare. Urmarea este atrofierea sim­ţului moral-duhovnicesc şi îndepărtarea de Dumnezeu. Or, nu există suferinţă mai mare decât a te lipsi de iubirea lui Dumnezeu. Iar suferinţa sufletului duce la îmbolnăvirea trupului.

– Aţi simţit vreodată dorinţa să-i cereţi ajutor părintelui Arsenie, ca de la ucenic la duhovnic?

– Nu, n-am făcut asta. Dar şi pentru că ştiam că se roagă necontenit pentru toţi ucenicii săi. Pe cei pe care îi fuseseră fii duhovniceşti îi pomenea în rugăciunile sale toată viaţa. Şi dacă s-a rugat în timpul vieţii pământeşti, de bună seamă că mă pomeneş­te şi în lumea de dincolo. El şi spunea: “Vă voi ajuta mai mult de dincolo, decât am putut să vă ajut cât am fost cu voi”.

– La mormântul părintelui Arsenie este un pelerinaj continuu, iar la parastasul său anual vin zeci de mii de oameni. Se simte trăirea mulţimii care se roagă părin­telui?

– Da, e ceva copleşitor, pentru că mul­ţimea trăieşte o emoţie puterni­că, pe care o transmite amplificată. Toţi cei care vin aici cu credinţă simt puterea părintelui Arsenie. Sau cel puţin mărturisesc că simt ceva indes­criptibil, ceva pe care nu l-au mai întâlnit în viaţa lor sufletească. La mormântul său se simte harisma pe care i-a dat-o Dumnezeu. Asta este puterea păcii şi a dragostei care se coboară peste oameni, când se închi­nă aici cu evlavie. Pe de altă parte, sunt destui care vin ca turişti, fără sensibilitate duhovnicească, şi atunci nu simt nimic. Această sensibilitate trebuie cultivată. Când îţi faci o cru­ce, să o faci cu toată fiinţa ta. Când te rogi, să o faci din toate puterile tale. Şi atunci, da, ţi se descoperă şi altele, capeţi alţi “ochi” şi alte “urechi”.’

Leave a comment »

Scriitorul Razvan Codrescu, istoriograf de cinste al mucenicilor si sfintilor romani, o noua publicatie despre Parintele Arsenie Boca

Astazi sunt 26 de ani de la trecerea in Imparatie a Sfantului Ardealului, Parintele Arsenie Boca. Parintele s-a stins in casa de la Sinaia, devenita metoc al Manastirii Prislop, unde vietuia din 1977 alaturi de un numar de 18 maici. Exista afirmatii conform carora (cititi articolul eseistului si filosofului Isabela Vasiliu Scraba) moartea i s-a tras ori i-a fost grabita in acel noiembrie 1989, in urma infruntarii si confruntarii din primavara cu sotii Ceausescu, care avansasera planul de distrugere si a Bisericutei Sf. Nicolae din satul Draganescu de langa Bucuresti, aflata pe marginea lacului de la Mihăileşti, unde se dorea construirea unui port in locul bisericii. Parintele Arsenie pictase timp de peste 15 ani bisericuta si asternuse pe zidurile ei intreaga sa marturisire de credinta care-i fusese interzisa prin viu grai din 1959. Avalansa distrugerii se apropia acum si de acel loc izolat unde credinta si smerenia se cuibarisera, si posibil ca Parintele Arsenie si-a spus cuvantul in fata cuplului prezidential al Romaniei comuniste, cu urmarile de rigoare.

Astazi, la 26 de ani de la trecerea in Imparatie a Sfantului Ardealului, Petitia cu semnaturi stranse intru canonizarea Parintelui, initiata de jurnalistul Victor Roncea cu exact un an de zile in urma, are peste 13.000 de semnaturi.

Tot astazi, la 26 de ani de la trecerea in Imparatie a Sfantului Ardealului, o noua aparitie editoriala, sub ingrijirea scriitorului Razvan Codrescu, vine sa aduca marturie despre constanta iubire si grija pe care sfintii romani urcati la ceruri ne-o arata:

Boca

In lamurirea editoriala a noii aparitii de care s-a ingrijit, publicistul Razvan Codrescu noteaza: “Acest volum reprezintă urmarea celui apărut la editura noastră în anul 2012 și intitulat Mormîntul cald de la Prislop. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca apărute în «Lumea Credinței» (ediție îngrijită de Răzvan Codrescu). El reunește, în prima secțiune, alte texte apărute între timp (2012-2015) în magazinul ilustrat Lumea Credinței, iar în a doua secțiune, mai restrînsă, și texte apărute în revista Lumea Monahilor (din 2009 pînă azi), relevante, sub aspect biografic și/sau duhovnicesc, pentru icoana în posteritate a părintelui Arsenie Boca (29 septembrie 1910 – 28 noiembrie 1989), „Sfîntul Ardealului”.
În cadrul fiecărei secțiuni, textele se succed în ordinea cronologică a apariției (la sfîrșitul fiecăruia fiind menționate luna și anul primei lor publicări). Unele titluri au fost ușor modificate la introducerea în volum, dar structura textelor a rămas neschimbată. Am îndreptat tacit unele mici erori strecurate în paginile revistelor. Cele cîteva note de subsol și paranteze drepte explicative din text sînt editoriale.
Volumul apare pe fondul unei creșteri sensibile a evlaviei populare față de „Sfîntul Ardealului” (Prislopul a devenit unul dintre marile locuri de pelerinaj ale Ortodoxiei contemporane) și al primelor demersuri oficiale bisericești de canonizare (proces care va mai dura, dar a cărui finalizare nu mai este departe și nu mai stă sub semnul îndoielii).
Pe măsura apariției unor noi texte, vom duce mai departe demersul nostru editorial, mai ales că interesul credincioșilor s-a dovedit foarte mare, volumul inaugural cunoscînd mai multe suplimentări de tiraj.
Fie ca părintele Arsenie să ne călăuzească de dincolo de veac pe Cărarea Împărăției și să ne unească într-un duh, cu învățăturile și cu minunile sale – temei de viață și de înveșnicire pentru tot neamul românesc!”

Leave a comment »

Marturii mai putin cunoscute despre Parintele Arsenie Boca

Dumitru Dan Lucinescu (n. 21 mai 1927) este unul dintre oamenii care l-au cunoscut personal pe Parintele Arsenie Boca in anii slujirii sale la Manastirea Sambata, si a facut cunoscute, in ultimii ani, o serie de marturii de prima mana despre marele duhovnic. Cu o pregatire profesionala de exceptie, a reusit, dupa o detentie de 15 ani (1948-1963) in inchisorile comuniste  de la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla si Aiud, sa devina nu doar un profesionist exemplar si profesor universitar (o schita biografica se gaseste aici), ci si un bun marturisitor crestin.  A fost coleg de celulă în închisoarea Suceava  cu Parintele Justin Pârvu de la Manastirea Petru Voda si a cunoscut „reeducarea” de la Piteşti (decembrie 1950-mai 1951).

Ca membru fondator la Fundatiei Crestine Parintele Arsenie Boca, la sedinta de lansare a fundatiei din 27 mai 2009, a avut o interventie cu cateva marturii deosebite din perioada cand l-a intalnit si cunoscut in mod direct pe Sfantul Ardealului. Intre acestea (filmarea – preluata mai jos), o marturie cu totul speciala se refera la amintirea slujbei de Inviere oficiata la Sambata de Parintele Arsenie – probabil in primavara lui 1946 – cu citirea tuturor  evangheliilor in aramaică (= idiom din familia limbilor semitice, în care a vorbit Iisus Hristos și în care sunt scrise o parte din cărțile de cult ale evreilor). O alta marturie se refera la cunoasterea faptului ca Parintele Arsenie a murit ca “mare martir”. Va invit sa audiati inregistrarea video, cu click pe imaginea de mai jos.

dan lucinescu

Leave a comment »

O marturie a Isabelei Vasiliu-Scraba despre intalnirea sa cu Parintele Arsenie Boca

De vorba cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul de la Cheia

articol de Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa:    www.isabelavs.go.ro (articolul este preluat integral, cu acordul autoarei):

“Mie Părintele Arsenie Boca (după ce m-a salvat de la moarte în 2007) mi-a apărut la M-rea Cheia, pe 15 aug. 2012, aşa cum arăta intr-una din pozele lui când era stareț la M-rea Sâmbăta. De Sfânta Maria, pe la ora 20 m-am dus să cumpăr ceva de la pangarul  M-rii Cheia. Cum ușa era deschisă, am intrat înăuntru și am vazut că nu era nimeni. M-am dus în biserică (acolo la 8 seara se ține slujba) apoi iar m-am întors la pangar,  unde după tejghea apăruse un calugăr. Sfântul părinte Arsenie Boca luase locul tânărului călugăr Nicolae de la Pangarul M-rii Cheia și mi-a vândut o icoană. Semăna destul de vag cu Părintele Nicolae, arătos și el (cum am ‘verificat’  pe 3 sept), fiind cel mai tânăr călugăr de la Cheia.

In acea seară de 15 aug. 2012, Părintele (vânzător la pangar) avea chip frumos, intens trăitor. Pe față i se remarca înainte de toate fervoarea religioasă, dar și ochi albăstrii. Avea o figură pe care n-am recunoscut-o atunci, deşi ceva ceva tot am bănuit, fiindcă i-am spus imediat soţului meu care aştepta afară în maşină- că icoana mi-a fost vândută de un călugăr care seamănă cu Părintele ieromonah Arsenie Boca tânăr. De fapt, acea poză a Părintelui Arsenie Boca -cu care semăna bine călugărul de la Pangar  n-o ştiam. Prima data am văzut-o pe internet la întoarcerea in Bucureşti, postată la un interviu luat Aspaziei Oțel Petrescu publicat de revista Melidonium din Roman care-mi publica din scrieri. I-am arătat-o soţului și i-am spus că e o imagine leită cu a călugărului de la Pangar, Totuşi din poză nu se remarca acea intensă trăire duhovnicească pe care am remarcat-o la călugărul din pangarul M-rii Cheia.

Partea nostimă e că i-am făcut Sântului părinte Arsenie și o declaraţie de dragoste.

Nu eram hotărâtă ce sfânt să aleg și, cu toate că înfiripasem o oarece conversație cu tânărul călugăr (căruia ii spusesem că ‘am venit să cumpăr o icoană că e sărbătoare mare ‘), la el (la vânzător) nu mă uitam. Prin clasele primare (fiind o mare cititoare de povești) mă impresionase grozav povestea cu omul sărac pe care Dumnezeu tot vrea să-l ajute și tot îi pune în cale un sac de bani și el de fiecare dată găsește o modalitate să ocolească darul: ba închide ochii (dacă trece pe o punte) ba schimbă direcţia de mers, ba se întoarce din cărarea pe care o apucase.

Tot căutând prin icoanele expuse un sfânt a cărui icoana să îmi fie pe plac,  conversam și eu la Pangar fără sa mă uit cu cine vorbesc, atentă cum eram să aleg ceva diferit de tot ce aveam. Dintre sfinţi, călugărul vânzător l-a propus pe sf. Serafim din Sarov (care mie nu mi-a sunat prea bine din cauza rezonanțeri slave), apoi pe Sf. Nectarie, eu spunându-i că am fost la Sfântul Nectarie în Grecia, deși chiar până la Sfânt n-am ajuns. Cum nu mă puteam hotărî ce sfânt să aleg, i-am zis cu deplină sinceritate că dintre toţi sfinţii, eu pe Părintele Arsenie Boca îl iubesc cel mai mult.

Atunci dinspre călugărul vânzător (la care încă nu mă uitasem) s-a auzit ceva de neauzit prin pangarele pe unde am tot adus vorba de Părintele Arsenie, ceva care m-a uimit și m-a determinat să ridic privirea și să vad cu cine stau de vorbă.

Călugărul din spatele tejghelii  mi-a zis: `Da, e sfânt cu putere mare. Dar să nu-l uităm pe Domnul nostru, Iisus Hristos’. Pe urmă a adăugat ca „Biserica nu l-a canonizat”.

Uitându-mă la figura lui nobilă pe care se citea o mare fervoare religioasă, i-am zis fără ocol: `Mie puţin îmi pasă că oficialitățile nu l-au canonizat’. Apoi, arătând o icoana mică, din dreptul lui, l-am întrebat dacă e Sfântul Andrei. El mi-a confirmat și eu i-am zis ‘Dați-mi-l’. Aşa am cumpărat acea icoană care are un  semn sus în stânga, cum a luat-o și mi-a dat-o.

Având eu oarece bănuieli că vânzătorul din 15 aug. 2012 fusese chiar părintele Arsenie Boca, pe 3 sept l-am întrebat la pangarul M-rii Cheia pe Părintele Nicolae dacă mai e vreun călugăr care vinde acolo. Mi-a zis ca e doar el. Pe urmă l-am întrebat dacă a fost în seara de 15 august și mi-a zis entuziast că a fost atunci la Mânăstirea Cheia, de Sf. Marie, o zi cu totul specială că veniseră să participe la slujbă nişte fețe bisericeşti cu rang înalt (ceva episcopi, el le-a zis și numele). Pe urmă, când am adus vorba de Părintele Arsenie Boca, părintele Nicolae mi-a ţinut o întreaga poliloghie, a vorbit (ca mai toţi pe care îi auzisem prin pangare), mult și fără rost, că nu ştiu ce reguli sînt de îndeplinit, că o fi, c-o păți, că ba una, că ba alta. Aşa m-a convins deplin că nu el fusese călugărul care mi-a vândut icoana Sfântului Apolstol Andrei de Sfânta Marie.”

p_arsenie-sambata

Parintele Arsenie Boca, in perioada slujirii la Manastirea Brancoveanu de la Sambata, probabil anul 1946 (nu stiu daca dna Vasiliu-Scraba a facut referinta la aceasta fotografie sau la alta, in textul citat mai sus…)

 

Leave a comment »

Marturia unui necredincios – azi, preot: Parintele Ciprian Negreanu despre convertirea sa, la mormantul Parintelui Arsenie Boca

Am intalnit in vara aceasta, cand am vizitat o parte din manastirile din Romania, multa lume. Intre ei, la Manastirea Voronet am vazut pe Parintele Ciprian Negreanu (foto mai jos), pe care il stiam numai din remarcabilul  film documentar “Parintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” – realizat de Nicolae Margineanu. Pelerin alaturi de un grup de tineri – probabil de la biserica de unde slujeste, privea (desigur, nu pentru intaia data) si explica cu acea bucurie atat de imposibil de descris in cuvinte, intelesurile picturilor Voronetului.  Actualmente preot la Biserica Studentilor din Cluj-Napoca, convertirea Parintelui Negreanu a avut inceput la mormantul Parintelui Arsenie Boca, la 8 mai 1993. In filmul documentar amintit, epilogul – adica ultimele minute din film (vedeti mai jos) – este marturia exceptionala a Parintelui Negrean despre propria sa convertire din necredinta, petrecuta la Prislop, la mormantul Parintelui Arsenie Boca.  In filmarile din “Epilogului” filmului apare la un moment dat si Parintele Petru Vamvulescu (cel ce poarta in mana, peste piept, icoana Maicii Domnului) – ucenic al Parintelui Arsenie Boca, si care foarte recent a publicat o a doua carticica de marurii despre preotul inimii sale, cu titlul : “Viaţa lui Arsenie Boca, fapte inedite”, Ed. Artemis, 2014. Cititi aici si vizionati despre aceste marturii cu totul noi.

DSC06101

Parintele Ciprian Negreanu, august 2014, Manastirea Voronet

1 Comment »

A treia carte de marturii despre intalnirea sufletelor de azi cu Parintele Arsenie Boca

Tanarul jurnalist din Baia Mare, Vlad Herman, a coordonat aparitia, in  2014,  a doua volume scrise cu noi marturii

Pr Arsenie _albastru

Parintele Arsenie Boca  – desen de Gabriela Mihaita David (pe care o gasiti aici si aici…)

despre Parintele Arsenie Boca : “De dincolo am sa va ajut mai mult. Marturii despre Parintele Arsenie Boca” si “Parintele Arsenie Boca mi-a schimbat viata”. Cu doar cateva zile in  urma, sub aceeasi coordonare, a aparut un al treilea volum: Parintele Arsenie Boca, Grabnic ajutator – Marturii. Minuni” (Ed. Ortodoxia, 2014).

Aplecarea si determinarea cu care Vlad Herman culege si reda maselor largi de cititori marturii, intamplari si trairi din zilele noastre ale unor frati de-ai nostri care au intalnit pe cale, intr-un fel sau altul,  sufletele luminoase ale unor traitori ortodocsi  (caci alte doua volume aparute sub ingrijirea lui Vlad Herman in 2014 sunt dedicate Parintelui Justin Parvu, si se numesc: “Avva Justin Parvu – Marturii. Amintiri. Minuni” si “Noi marturii despre Parintele Justin”, m-au facut sa il rog sa scrie pentru acest blog cateva ganduri ale lui, in legatura cu cartile de care s-a ocupat cu atata dedicare…
***
Iata ce am primit de la Vlad Herman astazi, si ii multumesc mult pentru aceste randuri:
Totul a început în octombrie 2013 când am simţit o dorinţă arzătoare de a face o carte în care să pun noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca. Şi asta pentru că îl îndrăgesc foarte mult pe Părintele, deoarece datorită învăţăturilor lui am revenit cu adevărat la Dumnezeu. Aşadar, mă simţeam dator faţă de Dumnezeu şi sfinţii lui să fac ceva.

La început lucrurile au mers mai greoi, dar cartea s-a conturat destul de repede şi faptul că primul volum “De dincolo am să vă ajut mai mult. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca” a apărut doar prin martie 2014 s-a datorat şi altor factori care n-au ţinut de mine.
Tot în acest timp, o forţă nevăzută mi-a spus că ar trebui să fac ceva şi pentru marele sfânt Justin Pârvu. Chiar de 1 decembrie am demarat strângerea de mărturii, iar pe la sfârşitul lui ianuarie 2014 cartea era deja la tipar.
Apoi, nu am mai avut nicio intenţie de a mai face vreo carte, dar, din nou, aceeaşi forţă m-a “lovit” cu intensitate, iar la sfârşitul lui mai 2014 mai apăruseră alte două volume: “Părintele Arsenie Boca mi-a schimbat viaţa” şi “Noi mărturii despre Părintele Justin”.
Nu mai vorbesc despre acest ultim volum “Părintele Arsenie Boca, Grabnic ajutător. Mărturii. Minuni”, pe care l-am făcut într-o perioadă destul de scurtă şi aproape din nimic… Probabil o să realizez doar peste o anumită perioadă de timp că în nici un an au ieşit atâtea cărţi despre cei doi Părinţi, pe care îi iubesc şi al căror ajutor l-am simţit la fiecare mărturie pe care am adunat-o. Cu siguranţă că dacă ei nu şi-ar fi dorit, aceste volume nu ar fi văzut lumina tiparului.
Ţin să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea acestor volume şi nădăjduiesc ca ele să schimbe ceva în inima românilor.
Hristos în mijlocul nostru!” (de Vlad Herman)
***
Alaturi de Vlad Herman, as vrea sa amintesc aici alte doua nume de tineri implicati in aducerea la lumina a lucrarii Parintelui Arsenie Boca in timpurile de azi: Alexandru Valentin Craciun si Florin Dutu (despre care mai gasiti cate  ceva scris si pe acest blog si pe cel anterior al meu). E semn ca stindardul inainteaza fara oprelisti, e semn de bucurie si de nadejde!

 

2 Comments »

O intalnire a Parintelui Teofil Paraian de la Sambata cu “omul care avea doar doua pacate” – Parintele Arsenie Boca

DSC00082

Vedere catre intrarea in Manastirea Brancoveanu de la Samabta se Sus

Parintele Teofil Paraian, duhovnicul orb de la Manastirea Sambata din tara Fagarasului, a avut ca model pe Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului, si a fost, la randul sau, model pentru o serie de ucenici ce duc azi mai departe darul din dar… – intre ei, cativa dintre vietuitorii tineri de la Manastirea Oasa: Parintele Staret Iustin si Parintele Pantelimon.

Parintele Teofil Paraian - desen de Gabriela Mihaita David

Parintele Teofil Paraian – desen de Gabriela Mihaita David (albastrude.wordpress.com)

Parintele Teofil s-a asezat la Manastirea de la Sambata in 1953, dar l-a cunoscut inainte de plecarea sa fortuita de acolo pe Parintele Arsenie, mutat la Manastirea Prislop in 1948. Prima intalnire s-a produs in 1942. Despre ea si despre sine, povesteste Parintele Teofil in felul sau original, in cartea “Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine – Covorbiri cu Arhim. Teofil Paraian“, redactata de Mitropolitul Ardealului Antonie Plamadeala (Ed. Andreiana, Sibiu, 2011). Din aceasta carte voi cita cateva pasaje, mai jos.

M-am intrebat de multe ori de ce Parintele Arsenie, intr-o vreme, cand se afla la Sambata, purta vesmant alb (din in si incins cu un brau de piele). Este obisnuit, si era si in vremea aceea, ca monahii sa poarte vesminte complet negre. In afara de Parintele Arsenie Boca, personal mai stiu un singur monah care a purtat intr-o vreme, nu demult, vesmant alb: Parintele Rafail Noica (astazi retras “din lume”, in Apuseni). Si cred ca intr-o filmare, si pe Parintele Teofil l-am vazut imbracat in alb. Este posibil ca ceea ce am citit in cartea Parintelui Teofil si voi reda mai jos, sa fie o parte din raspuns. Caci un raspuns “oficial” privitor la cazul sau dreptul de a purta strai calugaresc alb, nu am primit, desi am pus aceasta intrebare, si cred ca in loc potrivit. Am citit undeva (fara sa-mi amintesc acum, pe moment, unde) ca Parintele Arsenie ar fi revenit la straiul monahal negru in ziua cand Regele Mihai a abdicat. Cert este, ca in mai multe fotografii ale sale din perioada anilor ’42-’47, Parintele Arsenie Boca apare imbracat in vesmant alb.

Iata “povestea” primei intalniri dintre adolescentul – pe atunci, Parintele Teofil si Parintele Arsenie, de la Sambata, din 1942:

“... Si dupa aceea am avut posibilitatea sa ajung aicea, la Manastire, la sfarsitul lui august, in 30 august. Era intr-o zi de duminica dimineata cand am ajuns aicea. Dormisem la Sambata de Sus. Parintele era de rand la predica, sau nu stiu, poate predica in fiecare duminica. Insa atunci a vorbit Parintele. Si a tinut o predica politematica. Mi-aduc aminte si acuma foarte bine  de ideile pe care le-a expus Parintele si de felul cum le-a expus.  Era Evanghelia cu nunta fiului de imparat, dupa Evanghelia de la Matei, cap.22, 1-14. Si in legatura cu nunta fiului de imparat si mai ales cu ultimele versete din prezentarea Sfintei Evanghelii de la Matei, adica in legatura cu omul care a intrat la nunta fara sa aiba haina de nunta, Parintele Arsenie a spus ca el s-a poticnit foarte mult de aceste cuvinte ale Evanghelistului Matei, in legatura cu haina de nunta, si ca si-a vazut candva haina cu care era imbracat. Deci, haina care trebuia sa fie de nunta era murdara – zicea Parintele – “ca o spalatoare”. Si, bineinteles, a fost preocupat de a-si inalbi haina. Zicea ca ar fi fost dispus sa faca orice. Orice lucru inferior, spunea acesta, ar fi fost dispus sa-l faca, numai sa-si vada haina curata. N-a spus ce a facut, dar a spus ca a ajuns totusi sa-si vada haina curata. Si asta s-a intamplat aici, la Sambata, la Manastirea aceasta. Nu ne-a spus ziua, noaptea cand s-a intamplat, nici data, ci ca, mergand in biserica, stand in biserica, intre naos si pronaos, acolo unde se ingusteaza biserica, a vazut un copil care statea in aer. Si zicea Parintele ca nu era sprijinit de ceva, nu era sprijinit de pereti, ci statea in aer, ridicat de la pamant. Si a aratat cu mana spre Parintele. Parintele s-a uitat la el insusi, si-a vazut haina curata, alba, doar cu o pata. Cu o pata cam de o jumatate de metru. Acuma eu, ca unul care nu vad, totdeauna am gandit ca pata a fost o linie de o jumatate de metru si cineva mi-a spus ca petele nu sunt din linie, ci sunt asa, stiu eu cum sa zic, revarsate cumva. Si zicea persoana respectiva ca totusi a fost o pata destul de mare, daca a fost de o jumatate de metru, insa eu am gandit-o totdeauna ca pe o linie pe haina. Si Parintele spunea ca acea pata reprezenta un pacat. Nu ne-a spus care era pacatul, ci ca i s-a spus ca mai are unul. Si-acel unul pe care-l are ar putea fi pacatul ca a intampinat vedenia cu ‘Doamne’. Or, ‘Doamne’ nu se  zice decat adresandu-te lui Dumnezeu. Si, explica Parintele, nici Maicii Domnului nu-i zicem ‘Doamne, Maica Domnului’. Zicea Parintele ca copilul a zambit si Parintele si-a dat seama ca acela ar fi pacatul lui, care nu era prezentat ca vreo pata pe haina. Deci as putea zice ca eu m-am intalnit cu Parintele, cu omul care avea doar doua pacate. Insa niciodata nu m-am gandit la el in acest sens. Ca e omul care are doar doua pacate…”

DSC06766

Chilia in care a vietuit, pana la trecerea la Domnul in 2009, Parintele Teofil, la Sambata

DSC00077

Mormantul Parintelui Teofil Paraian, in cimitirul Manastirii de la Sambata

3 Comments »