A treia carte de marturii despre Parintele Arsenie Boca la Editura Cristimpuri, sub ingrijirea lui Cristian Serban – februarie 2015
In ultimii 2-3 ani constatam un puternic curent de reconstituire a biografiei si a lucrarii Sfantului Ardealului la adevarata sa dimensiune si de redare a unor marturii de data recenta, practic necunoscute, a celor in sufletul si viata carora Harul Domnului a lucrat prin intermediul staturii covarsitoare a Parintelui Arsenie Boca. In acest curent se aseaza si lucrarile recent publicate ale tanarului teolog Cristian Serban, a carui evlavie si daruire intru cuprinderea si impartasirea cunoasterilor de care s-a apropiat, am reusit sa o surprind si eu, de la un moment dat – nemijlocit. Aduc deci marturie despre harnicia si dragostea cu care Cristian Serban s-a aplecat spre alte si alte cautari cu privire la Parintele nostru drag, Arsenie Boca.
Il cautam cu infrigurare pe Parintele, in orice urma si semn ne-a lasat in urma in aceasta viata prin care a trecut. Nu ne putem opri sa nu impartasim lumii din cautarile si raspunsurile primite. Cred ca astfel simte in tot ceea ce face si Cristian Serban, care tocmai a publicat o a treia lucrare de marturii: “Parintele Arsenie Boca – Rugaciune si Har la mijloc de veac” (Ed. Cristimpuri, Bucuresti, februarie 2015).
Redau mai jos, din aceasta carte, cuvantul editorului si respectiv cuvantul introductiv semnat de IPS Serafim Joanta – Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord:
***
Slove mărturisitoare şi oameni cu haine de lumină
-CUVANTUL EDITORULUI-
“La Editura Cristimpuri au apărut în ultimii ani două cărţi cu mărturii despre Părintele Arsenie Boca, o carte închinată scrierilor teologice ale Părintelui Arsenie Boca şi ale Părintelui Dumitru Stăniloae pe tema căsătoriei, precum şi două volume din seria ,,Părintele Arsenie Boca. Cărarea Împărăţiei şi Psaltirea lui David”.
Succesul acestor cărţi – cântărit prin reacţia pozitivă a mai multor cititori şi prin numărul mare de exemplare cerute pe piaţa de publicaţii ortodoxe – ne-a determinat să facem alte cercetări cu privire la viaţa sfântă a Preacuviosului Părinte Arsenie Boca şi astfel s-a născut o nouă carte pe care am numit-o ,,Părintele Arsenie Boca. Rugăciune şi har la mijloc de veac”, o lucrare bazată pe documente autentice şi pe articole inedite de la mijlocul veacului trecut.
Cu siguranţă, Părintele Arsenie Boca a fost un om al rugăciunii neîncetate iar în ceea ce priveşte harul preacuviosului, ne aducem aminte de cuvintele Părintelui Serafim Popescu (stareţ la Sâmbăta de Sus, după mutarea Părintelui Arsenie la Prislop) care spunea: ,,Nouă ne-a dat Dumnezeu darul cu picătura, dar Părintelui Arsenie i-a dat cu găleata”.
Fără doar şi poate, Părintele Arsenie Boca a fost una dintre cele mai importante personalităţi ale secolului al XX – lea, cel mai mare duhovnic pe care l-au avut românii, un om de cultură epocal, un teolog cu cuvânt de foc, un om care a iubit nespus neamul românesc şi credinţa ortodoxă. Înarmat cu această iubire, Părintele a înfruntat muceniceşte prigonirea permanentă, persecuţia din partea autorităţilor, dezbrăcarea de haina monahală, detenţia, arestul, anchetările, exilul.
Î.P.S. Serafim Joantă în introducerea cărţii ,,Părintele Arsenie Boca. Darul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă” sublinia că: ,,Părintele Arsenie Boca este o personalitate unică în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, care se bucură de cinstirea unui sfânt de o mulţime imensă de credincioşi înainte de a fi canonizat, cum nu s-a mai întâmplat cu niciun alt sfânt român”.
În sprijinul acestei afirmaţii vine şi această lucrare, care poate fi considerată tot o carte de mărturii. Numai că de data aceasta avem o mărturie a ,,slovelor” şi o mărturie indirectă a unor oameni cu haine de lumină, cu care Părintele Arsenie Boca a colaborat în vederea îndeplinirii misiunii sale primite de la Dumnezeu, o misiune cu profunde accente apostolice şi profetice.
,,Slovele” mărturisitoare le-am găsit în presa anilor 1940-1950, în publicaţiile culturale şi religioase ale vremii şi vin să confirme ceea ce spunea un înţelept: ,,uneori un cuvânt valorează cât o bibliotecă întreagă”. Personalităţile portretizate în această carte de asemenea prin viaţa lor autentic creştină, prin inclinaţia isihastă, prin iubirea de Dumnezeu şi om, mărturisesc indirect despre sfinţenia ,,Sfântului Ardealului”.
Cartea de faţă vine şi cu elemente de noutate care pot pune ,,cărămizi” în alcătuirea unei biografii mai vaste a Părintelui Arsenie. Semnalăm de pildă că în anul 1938, Preacuviosul Părinte, sub semnătură semi-anonimă (V.Z.), scria o cronică pentru ,,Revista Teologică” din Sibiu cu referire la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii şi pelerinajele care se făceau ,,îndătinat” la Sâmbăta de Sus. Putem vorbi astfel de debutul publicistic al Părintelui Arsenie, care s-a produs prin intermediul articolului ,,Zi de praznic la Sâmbăta”, în luna mai a anului 1938.
Părintele Arsenie Boca şi prin prisma acestor articole inedite din anii ‘40 este prezentat şi receptat ca un om cu harisme multiple, care a dus lupte duhovniceşti pe mai multe fronturi cu puterea primită de la Dumnezeu – putere apostolică şi profetică foarte greu de contestat. Mai multe va afla cititorul din citirea atentă a lucrării de faţă, care vine să completeze panoplia bogată de scrieri cu caracter biografic dedicate ,,Sfântului Ardealului”.
Rămâne să ne rugăm aşa cum mai mulţi ierarhi ai Bisericii ne-au îndemnat ,,Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-l pe Hristos Dumnezeu să ne ierte pe noi păcătoşii”. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
***
INTRODUCEREA CARTII, semnata de IPS Serafim Joanta
“O mare bucurie mi-a umplut inima citind această nouă carte despre Părintele Arsenie. Sunt convins că toţi cei ce se vor pleca asupra ei vor simţi aceeaşi bucurie şi binecuvântare. După destăinuirea autorului, cartea de faţă vrea să încheie şi să încununeze şirul cărţilor de mărturii despre Părintele Arsenie publicate la Editura Cristimpuri. Cartea este într-adevăr una de excepţie. Mărturiile despre Părintele Arsenie vin de data aceasta de la mari personalităţi ca Mitropolitul Nicolae Bălan, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic, Maica Teodosia (poeta Zorica Laţcu), mitropolitul Laurenţiu Streza şi sunt culese, îndeosebi din presa vremii. Ele pun în lumină chipul „ostenitorului smerit de la Sâmbăta care consideră vorba bună (în înţeles de laudă n.n.) care i se pune ca cel mai mare rău care i se poate face” (Părintele Dumitru Stăniloae). În corespondenţa cu autorul şi editorul cărţii, acesta îmi spune că se va opri aici cu mărturiile despre Părintele Arsenie. „Ne oprim, fiindcă simţim că se apropie ceva bun… Noi credem că Părintele va fi totuşi canonizat”. Şi mai departe: „Aş mai vrea să ştiţi că tot ce am făcut la editură nu am făcut cu gândul la bani, dovadă stau preturile mici şi foarte mici cu care vindem cărţi, zicem noi, valoroase…”. Iată o confesiune care mişcă sufletul şi inima!
„Noi credem că Părintele va fi totuşi canonizat”. Aceasta este speranţa sutelor de mii de credincioşi care-l cinstesc pe Părintele Arsenie ca pe un sfânt, i se roagă şi se bucură de ajutorul lui în necazurile care-i împresoară! Despre puţini sfinţi canonizaţi de Biserica noastră avem atât de multe mărturii de la cei care l-au cunoscut ca despre Părintele Arsenie şi lucrarea lui în Biserică. Am citit mult din ceea ce s-a scris despre Părintele: amintiri vii, cuvinte cu valoare de Pateric rostite de el, minuni pe care le-a săvârşit (chiar dacă unele ni se par că aparţin doar imaginaţiei celor care le relatează)… Credincioşii care vorbesc despre Părintele l-au perceput fiecare în felul său. Important este că toţi au fost impresionaţi de chipul său şi s-au folosit de cuvintele sale care rămân pentru generaţiile viitoare. Mărturiile din cartea aceasta scot la iveală personalitatea Părintelui, mai cu seamă în domeniul culturii şi spiritualităţii ortodoxe. Sfinţia sa este pus aici alături de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, al cărui ucenic şi împreună ostenitor la traducerea primelor volume ale Filocaliei a fost şi de teologul şi scriitorul Nichifor Crainic, cel care a deschis calea studiului misticii şi asceticii ortodoxe în Facultăţile de teologie din Ţara noastră. Dacă cei doi mari profesori şi teologi au făcut o sinteză teologică a misticii ortodoxe – care nu poate fi depăşită -, Părintele Arsenie şi mişcarea duhovnicească iniţiată de el în jurul mânăstirii Sâmbăta au trăit pe viu mistica (duhovnicia) ortodoxă, împlinind astfel condiţia de maturitate pentru apariţia scrierilor din Filocalie în grai românesc.
Părintele Stăniloae scrie că Părintele Arsenie: „Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox” şi că „Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticii şi disciplinei răsăritene”. Iar în ce priveşte osteneala sa de traducător al Filocaliei, spune că Părintele Arsenie i-a „alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce până la capăt o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred că aşi fi săvârşit-o”. Într-adevăr Părintele Arsenie a stat mereu în preajma traducătorului la primele patru volume din Filocalie, scriind după dictatul său, alcătuind coperta, care va rămâne aceeaşi pentru toate cele 12 volume şi răspândind Filocalia în popor. De aceea Părintele Stăniloae îl numeşte „ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”. Tot el subliniază şi „importanţa naţională pe care o are lucrarea de la Sâmbăta împotriva flagelului avorturilor”. Se ştie că Părintele Arsenie a rămas până la sfârşitul vieţii sale pământeşti un înflăcărat apărător al vieţii, înfierând necruţător păcatul avortului şi al refuzului de a naşte copii prin diferite mijloace.
La rândul său, marele Nichifor Crainic îl numeşte pe Părintele Arsenie „pictor de suflete” după modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Tot el spune despre Părintele Arsenie că este „mentor spiritual al întregii populaţii din sutele de sate din zonele limitrofe (mânăstirii Sâmbăta n.n.) şi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării”. Iar actualul mitropolit al Ardealului, I.P.S. Laurenţiu, afirmă că Părintele Arsenie „a creat generaţii de ucenici care au dus mai departe exigenţele vieţii duhovniceşti impuse de acest mare apostol al românilor”. Acestea sunt mărturii vii despre un om care a zguduit lumea prin cuvântul şi faptele sale!
„Noi credem că Părintele va fi totuşi canonizat”. Ne putem întreba: de ce Biserica nu l-a canonizat încă pe Părintele, după atâtea mărturii şi mai ales după valul mereu crescător al evlaviei populare faţă de el? Cred că aceasta se explică prin faptul că Biserica noastră nu s-a grăbit niciodată în istoria ei să-şi canonizeze proprii sfinţi. Noi am cinstit mai degrabă pe sfinţii altor popoare, decât pe cei din neamul nostru. Sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei se plângea zicând: „Dară tocma şi din rumâni mulţi sfinţi sânt…, dară nu s-au căutat”, adică nu s-a cercetat viaţa lor. Au trecut secole până am canonizat pe unii din sfinţii noştri! Este adevărat că Ortodoxia, în general, nu canonizează sfinţi imediat după trecerea lor din viaţa aceasta. Ea aşteaptă să vadă cât de mult un sfânt intră cu timpul în conştiinţa poporului. Este deci şi o problemă de timp. În cazul Părintelui Arsenie, timpul de până acum, deşi scurt, dovedeşte cu prisosinţă că evlavia credincioşilor faţă de el este tot mai mare. Am spus şi în altă parte că Biserica nu poate decât să câştige duhovniceşte prin canonizarea Părintelui Arsenie care va fi şi mai cinstit şi mai ascultat în învăţăturile sale, toate de o actualitate uimitoare. Mai cu seamă în ce priveşte familia creştină, tot mai fragilă astăzi datorită spiritului secularizat care încearcă să o distrugă. Iar când vorbim de familie ne gândim la rolul ei fundamental pentru Biserică şi societate atunci când ea este întemeiată pe dragostea jertfelnică dintre soţi, roditoare de prunci, după voia lui Dumnezeu şi nu după planul omenesc, pe ascultarea copiilor faţă de părinţi şi pe responsabilitatea părinţilor faţă de copii. Cunosc multe familii care şi-au schimbat viaţa după citirea cuvintelor de foc ale Părintelui Arsenie.
Trecerea în rândul sfinţilor de către Patriarhia ecumenică de Constantinopol a Părinţilor Porfirie (+1991) şi Paisie (+1994), săvârşiţi din viaţă după Părintele Arsenie (+1989) poate constitui un imbold pentru Biserica noastră de a proceda la canonizarea atât de aşteptată a acestuia. Şi nu numai a lui, ci şi a altor mari duhovnici ca: Părintele Paisie Olaru, Părintele Cleopa Ilie, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Constantin Galeriu, Părintele Ioan Iovan… şi, cu deosebire, a „sfinţilor închisorilor”.
Să ne rugăm pentru aceasta şi să ne înmulţim rugăciunea către Părintele nostru Arsenie! „Părinte Arsenie, vino în ajutorul nostru şi ne prefă lacrimile în bucurie!”.
***
Astazi, petitia “Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului” pusa in circulatie de jurnalistul Victor Roncea la ziua pomenirii adormirii Parintelui, 28 noiembrie, in anul trecut 2014, a ajuns la 6000 semnaturi. Culegerea de semnaturi continua! Doamne ajuta!
IN CURAND: “De dincolo am sa va ajut mai mult! Marturii despre Parintele Arsenie Boca”
Preiau mai jos anuntul intreg facut de Vlad Herman pe blogul sau (link aici), in legatura cu o noua carte de marturii despre lucrarea Parintelui Arsenie Boca – carte de care s-a ocupat in ultimele luni, si aparitia careia o semnaleaza. Inainte de a insera intregul anunt al coordonatorului cartii, voi cita spusele sociologului Ciprian Voicila despre Vlad Herman, cu ocazia altui eveniment insemnat: “Consider că Vlad Herman – ca și mirobolantul (pentru mine) Alexandru Costache, un tânăr în care discreția s-a logodit cu inteligența și buna cultură și pe care nu am reușit, încă, să-l conving să scrie – sunt viitorul României de mâine, care a primit prin Părintele Justin, în cel mai tradițional sens cu putință (traditio înseamnă „a transmite”, „a da mai departe”) valorile centrale ale generației de eroi și sfinți, ale cărei origini – oricum am da-o noi la întors- au fost stabilite la 1927. Valorile Sfinților Închisorilor au fost date mai departe generației de mâine. Un lucru semnificativ, aș îndrăzni să spun, chiar esențial. Doar că generația de mâine – luându-i ca exponenți peVlad Herman și Alexandru Costache – are nevoie și de faptele noastre, nu doar de discursurile noastre sterile. Mai ales că generația Sfinților Închisorilor glăsuia mai întâi prin fapte. Nu întâmplător Părintele Justin Pârvu dădea binecuvântare oricărui om care voia să facă – din toată inima- ceva, indiferent dacă acel ceva era definit de contextul de viață al fiecăruia, era semnificativ doar pentru el (prin semnificația unui cuvânt înțelegându-se regula lui de folosire, în sensul lui Wittgenstein II- notă, poate inoportună, pentru filosofi sau absolvenți de filosofie).” (citatul este extras de aici).
***
Carte disponibila incepand cu 10.03.2014, la Editura Agaton
“Mărturiile din această carte, îndeosebi cele din capitolele finale, sunt mărturia lacrimilor de pocăință vărsate la mormântul Părintelui Arsenie. La mormânt oamenii trec printr-un adevărat botez al lacrimilor și pleacă de acolo schimbați, înviați din nou, viața lor se schimbă din temelii deoarece de acum au o nouă temelie: Hristos.
Dar Părintele Arsenie – și sfinții, în general – din iubire pentru noi, nu neglijează nici nevoia noastră urgentă de a scăpa de necazuri și fac minuni, spre mărirea lui Dumnezeu și smerirea noastră. Câți dintre noi nu avem nevoie de o minune în viața noastră sau a apropiaților noștri, dar nu o cerem. Când suntem cu adevărat în comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, orice cerem în numele lui Hristos, primim: Mt.21, 22; In.14, 13-14; 15, 16; 16, 23.
CUPRINS
Introducere – Vlad Herman
Aspazia Oţel Petrescu: „Cel ce vrea să scadă la crucea lui, mai mult îşi adaugă”
Pr. Ramba Gheorghe: Părintele Arsenie Boca, vrednic de a fi canonizat
Părintele Nicolae Bordaşiu: „Părintele a fost arestat şi anchetat pentru că nu m-a denunţat pe mine”
Gheorghe Morar: Ilie nu este în vis, mă, este în realitate
Elena Kaluczi: Despre părinţii Savian Bunescu şi Arsenie Boca
Alte mărturii
„De dincolo am să vă ajut mai mult” – „Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie” – Mărturii de la mormânt
Cea mai mare minune a Părintelui Arsenie: schimbarea vieţii noastre (mărturii)”
Amintiri despre Parintele Arsenie, din celularul Siguranței Regionale din Brașov, anul 1948
Preiau mai jos continutul textual din pagina de azi de pe blogul lui Vlad Herman (cu multumiri), ce se poate citit in original, aici: “Părintele Arsenie Boca ar fi putut ajunge episcopul Maramureşului, în 1948” si alatur un desen al Parintelui Arsenie Boca – personajul descrierii de mai jos, din cartea “Începutul represiunii comuniste”. Desenul chipului Parintelui este realizat de artista Gabriela Mihaita David (albastrude.wordpress.com).
As adauga ca in perioada anlor 1945-1947 parintele Arsenie a fost vizitat adesea de familia regala a Romaniei, in special de Principesa Ileana. A fost, pe langa legatura care i s-a pus in carca, cu miscarea legionara, conectat si cu regalitatea romana, care l-a cinstit si iubit. Un singur si mic exemplu: cele doua icoane imparatesti ale altarului vechii bisericute a Manastirii Brancoveanu de la Sambata, sunt daruite de Principesa Ileana (fiica mezina a Reginei Maria si a Regelui Ferdinand, care in ianuarie 1948 a fost alungata si ea din tara, de puterea comunista).
“Ca în toate localitățile din țară, sediul Siguranței Regionale Brașov fusese instalat într-una din cele mai frumoase case din oraș, vila fruntașului liberal Mihai Popovici, situată la o oarecare distanță de clădirile învecinate. (…)
Eram în arest, în celula comună. În fața noastră aveam imaginea unui spital de campanie din timpul războiului. Pe un prici cu două nivele, erau lungiți unul lângă altul oameni tăcuți, cu figurile supte de suferință. Văzându-ne, în primul moment, au prins viață, pentru ca în clipa următoare să se retragă unul câte unul într-o apatie controlată, reacție de ființe captive.
Erau strânși aici cei cu ancheta terminată sau cei ținuți pentru o cercetare suplimentară. Printre ei am zărit o figură normală, luminoasă, un călugăr. El stătea întins cu picioarele dezvelite pâna la genunchi. Văzându-ne, s-a ridicat și ne-a întrebat cu vocea blajină:
– Sunteți elevi?
– Da!
– De unde?
– De la Liceul Radu Negru din Făgăraș.
Părintele Arsenie, pentru că acesta era călugărul, găsindu-ne probabil prea firavi pentru ”Moara lui Kalusek”, a făcut semn cu arătătorul mâinii stângi în sus și a rostit ca pentru el, dar cu voce tare să auzim și noi:
– Legiunea îngerilor din cer încă nu-i completă! Preotul Arsenie Boca, Starețul Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus fusese arestat cu o lună sau două înaintea noastră. Urma lui o întâlnisem în pivnița Siguranței din Făgăraș, unde, pe un perete al beciului, scrijelise câteva cuvinte de îmbărbătare. Aici, la Brașov, drumul lui s-a încrucișat din nou pentru scurt timp cu drumul nostru.
Părintele Arsenie nu părea tulburat de condiția lui de deținut. Obișnuit cu privațiunile monahale afară, mortificându-și el însuși trupul, regimul din beciul Siguranței îl suporta ca o prelungire a vieții sale de ascet.
Pentru că era seară, ne-am căutat fiecare câte o fâșie pe podina de prici. Eu cu Ionică Mogoș și Ioan Glăjar ne-am urcat la etaj, în preajma părintelui Arsenie. Un imbold interior mă împingea cât mai aproape de dânsul. După dușul rece al arestării, prezența părintelui Arsenie alături de noi nu era numai un reper pe drumul ce ne era hărăzit, ci și o dovadă că suferința noastră avea o semnificație profund creștină. După ce i-am spus că la Făgăraș trecusem prin aceeași celulă în care poposise și el, printre alte teme pe care voiam să ni le lămurească, l-am întrebat:
– Cum trebuie să ne rugăm?
– Ducând război împotriva ispitei, așa cum ați făcut-o afară împotriva celor fără de Dumnezeu. Acum, voi stăpâniți e experiență, folosiți-o! ne-a răspuns părintele.
Eram strânși în jurul lui ca puii lângă cloșcă. La un moment dat își întoarce privirea spre Ionică Mogoș și fixându-l insistent îl întreabă:
– Tu de ce ești îmbrăcat în negru?
Ionică nu era îmbrăcat în negru, însă destinul lui era așa cum îl vedea părintele Arsenie, era cernit. Alături de el minutele erau clipe și chiar dacă nu vorbeam trăiam o stare euforică, o stare de mare liniște și pace.
Un milițian a ordonat prin vizetă: ”Stingerea!”.
Deținuții posomorâți, vlăguiți de presiunea amenințărilor, au evadat unul după altul în lumea binecuvântată a uitării. (…) Deodată, o învârtitură de cheie. Apoi, pași pierduți urcând scările spre camerele de anchetă. Și, iar liniște. Un nou zăngănit de cheie. S-a deschis ușa celulei noastre. Cineva a intrat tiptil și s-a îndreptat spre priciul nostru. S-a oprit în dreptul părintelui Arsenie și cu o mână l-a tras de picior, iar cu cealaltă i-a făcut semn să tacă. Părintele s-a sculat în liniște, s-a încălțat și a dispărut între zidurile ”morii”. (…)
Spre ziuă, părintele Arsenie a fost readus în celulă. Am distins apoi clar mersul târâș, al unui schilodit între pașii îndesați ai gardienilor, care-l cărau de subțiori. (…)
Părintele Arsenie…, pe părintele Arsenie l-au chinuit la început, la arestare, prin luna mai. Atunci, toți demonii lui Kalusek se năpusteau asupra lui; fiecare vroia să dea măcar un pumn unui ”sfânt”, ca să-și arate fidelitatea față de doctrina Partidului. Dar, spre deosebire de ceilalți deținuți, ce urlau în timpul torturii, părintele se ruga pentru bătăuși. Și, prin sfințenia sa, a reușit să-i îmblânzească. De atunci, Kalusek, șeful Siguranței Regiunii Brașov, cel mai înrăit torționar, i-a permis să primească mâncarea de la femeile ce vin zilnic la poartă. Pentru că el n-a fost uitat de credincioși nici chiar aici. Secretul arestării sale a fost repede aflat. La numai câteva zile după aducerea sa la Brașov, la ușa Siguranței au apărut femeile din Schei, apoi din alte localități, cu coșuri încărcate cu mâncare. Primele venite au fost alungate, dar, după producerea miracolului, pentru că domesticirea acestor turbați este un miracol, Kalusek a acceptat merindea femeilor, din care o parte o aduce părintelui aici, în celulă. Și părintele ne-o împarte nouă. (…)
Înzestrat cu calități duhovnicești ieșite din comun, dotat cu o mare putere de intuiție, erudit, cunoscător al calităților și slăbiciunilor omenești, după o lună de anchete, părintele Arsenie devenise prizonierul preferat, în nopțile albe, ale inspectorilor Ionescu și Tomescu. Ziua era lăsat în așteptare ca toți ceilalți deținuți, dar noaptea, după plecarea funcționarilor, era dus sus, în biroul lor. În timpul interogatoriului la întrebările puse răspundea cu digresiuni interesante, ce stârneau curiozitatea celor doi bătăuși cu pretenții de intelectuali.
În anul 1948 Patriarhia Română avansase numele preotului Arsenie Boca pentru a fi titularizat episcop pe scaunul Episcopiei Maramureșului ocupat temporar de episcopul Policarp al Americii. Cu această ocazie, Ministerul Culturii a cerut Siguranței comuniste informațiile necesare deciziei pe care trebuia s-o ia în legătură cu această numire.
În urma cercetării, părintele Arsenie a fost considerat de Siguranță un pericol public pentru dictatura proletară și în locul deciziei de numire în scaunul episcopal s-a hotărât imediata lui arestare. Un preot cu atâta autoritate și cu o așa de puternică influență asupra masei de credincioși trebuia scos repede din biserică și întemnițat.
Părintele Arsenie era cercetat pentru legăturile presupuse cu conducătorii rezistenței anticomuniste care, între anii 1945 și 1947, s-ar fi adăpostit în apropierea mănăstirii Sâmbăta de Sus. O altă acuzație foarte gravă era faptul că dăduse viață acestui așezământ monahal brâncovenesc de la poalele Munților Făgărașului și făcuse din el un centru de spiritualitate creștină opus comunismului ateu. În ultimii doi ani, însăși prezența lui în mijlocul satelor din Țara Făgărașului devenise pentru partidul comunist o sfidare la acțiunea de sovietizare. Întemnițarea noastră în aceeași celulă cu părintele Arsenie o consideram un mare privilegiu.”
(Victor Roșca – Moara lui Kalusek. Începutul represiunii comuniste, Ed. Curtea Veche, București, 2007, pp. 87-94)
anomismia 