anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Spiritul ortodoxiei” (partea II) – viziunea Principesei Ileana a Romaniei – publicata in SUA, in 1953

IleanaBran45

Principesa Ileana la Castelul Bran, in 1945 (courtesy of Tom Kinter) – cu 7 ani inainte de a scrie cele de mai jos…

Continuare, de aici:

Urmatorul punct important este respectul extrem al oamenilor fata de Sfintele Scripturi. Atat Vechiul cat și Noul Testament figureaza în mare măsură în viața de zi cu zi a ortodocsilor. Nu numai ca studiu Sfintelor Scripturi a fost încurajat din cele mai vechi timpuri, dar chiar si analfabeții au învățat porțiuni întregi din scrieri, pe de rost. Psalmii sunt o parte din rugăciunile zilnice. Cel mai simplu țăran din vaile izolate ale muntilor celor mai izolati din Carpați, Balcani sau Caucaz, este capabil sa citeze un verset din Biblie aplicabil in orice situație în care s-ar găsi.

Deoarece suveranitatea otomană peste popoarele creștine din Est a fost exprimată atât prin ​​persecuție religioasă cat și națională, a urmat în mod natural fatul că credința și naționalismul au devinit unul și același lucru. Astfel ca oamenii si Biserica au fost în adevăr foarte uniți.  Regii  au fost unsi de Biserică și au fost parte a acestei biserici. Cu toate acestea, această unire a Bisericii cu Statul nu a fost întotdeauna un avantaj, dar argumentele pro și contra asupra acestui aspect sunt prea lungi și grele, ca să fie discutate în mod adecvat în acest scurt tur de orizont asupra Ortodoxiei. Cel mai important lucru este că Ortodoxia a supraviețuit persecuției otomane, țarismului, și este chiar si acum un supraviețuitor in fata comunismului (n.n. Principesa Ileana scria acestea in 1952-1953!). Deși diferitele grupări naționale sunt, în prezent, un obstacol în calea acțiunii concentrate a Ortodoxiei, ele nu au afectat credința ortodoxă, și nici un membru al nici unui grup nu este în afara comuniunii cu oricare alt grup. El poate participa în mod liber la Sfintele Taine oriunde le găsește.

Biserica Ortodoxă nu vorbește de Taine, ci de Sfintele Taine. Nu încearcă să le pună în formule standardizate ci le acceptă cu recunoștință și venerație. Rasariteanul are o minte mai puțin curioasa decât occidentalul; mintea lui este mai mult contemplativa si mai puțin disciplinata, dar mai profundă decât mintea occidentalului. În cazul în care acesta din urmă vrea definiții, doreste o înțelegere și o percepție clara, intelectuală , rasariteanul va căuta în adâncurile sale un conținut cu contacte nedefinite cu intangibilul. Poate din cauza lungilor persecuții, el a fost aruncat mai mult in interiorul sau, și a trebuit să se adânceasca în realitate prin sine însuși. Au existat mai puține definiții și, prin urmare, mai puține divergente de opinie. Când au existat revelații, autenticitatea lor nu a fost judecata de către mințile contemporane disciplinate, ci a fost redata prin judecata efectiuata de traditia Bisericii. În cazul în care revelația a fost în acord cu această tradiție, ea a fost acceptata. Biserica Ortodoxă a fost mai putin dornica decât bisericile occidentale să se modifice cu vremurile, pentru se consideră că ea deține adevărurile eterne. În același timp, ea are o remarcabila adaptabilitate și independență de mișcare, cu care să poata rupe orice obicei, atunci când  circumstanțele o cer. De exemplu, atunci când Serbia comunista a declarat ziua de Crăciun ca zi de lucru, astfel încât oamneii sa nu poata participa la slujbele bisericii, Liturghiile au fost citite de la miezul nopții incolo, la fiecare două ore până dimineață, în ciuda faptului că tradiția îndelungată stabilise că doar o singura Liturghie se poate face în douăzeci și patru de ore  în același altar. Cu toate acestea, nimeni nu este de părere că vreo autoritate îi poate da dispensă de la regulile tradiționale ale Bisericii, cum ar fi cea de a posti, care post, pentru ortodocși, este extrem de sever. El simte că regulile Bisericii au fost inspirate de Dumnezeu, atunci când a fost fondată Biserica și nici un om nu are nici puterea si nici dreptul sa le modifice sau sa adauge la acestea.

duminica-tuturor-sfintilor-copy

“Duminica tuturor sfintilor” – desen de Gabriela Mihaita David, 15 iunie 2014

Este un factor foarte important în disciplina Bisericii Ortodoxe, și constituie în mare măsură puterea ei de supraviețuire, faptul că principiile sale sunt atât de adânc înrădăcinate la cei laici – legea Bisericii este de multe ori mai puternicinradacinata la laici decat la cler! De exemplu, laicii vor accepta deciziile Sinodului cu privire la recunoașterea altor confesiuni, ordine și comuniuni fata de care ei nu se simt capabili sa faca față, dar nu ar accepta dogme noi sau sa se departeze de la cele vechi. Nici un ortodox nu ar concepe schimbarea religiei pentru motive familiale sau din cauza unei modificări din comunitate, deși ar fi foarte tolerant fata o schimbare făcuta din convingere spirituală. 

Există o credință că, precum Biserica Occidentala a fost fondata de Sf. Petru și Sf. Pavel, Biserica Răsăriteană a fost fondată de Sf. Ioan. Daca aceasta pare sa fie realitatea, nu există nici o îndoială asupra faptului că Biserica Ortodoxă este în mare măsură influențată de Evanghelie, de Epistole și de Apocalipsa Sfântului Ioan, iar dintre acestea, factorul fundamental de infleunta se datoreaza spiritualitatii și frumuseții celei de-a patra Evanghelii. Însuși termenul “mister” pentru “sacrament” vine de la Sf. Ioan. Un exemplu de atitudine a Bisericii este în pasajul de la Sf. Ioan 3:1-21 care arata discuția Domnului nostru cu Nicodim despre renașterea spirituală a omului; chiar și după ce Iisus ii explica lui Nicodim, acesta nu înțelege. Iisus spune: “Tu ești învățătorul lui Israel și nu pricepi aceste lucruri?” și apoi merge mai departe pentru a explica în detaliu natura Sa și calea spre mântuire. Crestinul ortodox nu pune la îndoială, ci crede în renașterea omului prin Sfintele Taine, pe care Biserica le-a pazit si le-a transmis direct de la Domnul nostru.

Aceste Sfintele Taine sau Taine sunt în număr de șapte – Botezul, Mirungerea (echivalenta cu confirmarea – in Biserica occidentala), Comuniunea, Pocăința, Preoția, Căsătoria și Maslul. Să trecem peste aceste șapte Taine și să explicam  catehismul ortodox, cunoscut sub numele de “credința sfinților.”

O Sfanta Taina sau un Sacrament “este un spectacol ritual vizibil prin care putereaa invizibila, numita harul lui Dumnezeu, dăruiește daruri minunate beneficiarilor.”

Având în vedere că cuvântul “har” este adesea înțeles greșit, eu cred că este bine înainte de a merge mai departe, să dam definiția ortodoxă a cuvântului: ‘harul lui Dumnezeu este darul lui Dumnezeu pe care Tatăl il dă oamenilor prin Duhul Sfânt, datorita sacrificiilor Fiului’. ” (va urma…)

 

4 Comments »

Poezia lui Radu Gyr, tradusa in SUA de Principesa Ileana a Romaniei, in 1956

Ileana91

Principesa Ileana, prelegere in SUA, la Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, 1956 (courtesy of Tom Kinter)

Principesa Ileana a Romaniei a sustinut in SUA, in anii ’50, dupa ce a trebuit sa paraseasca fortat tara, o serie de conferinte despre Romania si romanism, despre opresiunea comunista care se instalase aici. La noi se cunoaste foarte putin despre aceasta activitate a fiicei Reginei Maria si Regelui Ferdinand, sora cu Regele Carol al II-lea si matusa a Regelui Mihai a Romaniei. O parte insemnata din prelegerile sale a ramas consemnata in volumele unor conferinte si manifestari americane, dar, din cunostintele mele, nu au fost traduse si nu au aparut la noi.

Am identificat, intr-o prelegere a Principesei Ileana sustinuta la Universitatea din Pittsburg, Pennsylvania, SUA, din 1956, o poezie a lui RADU GYR (principesa nu ii mentioneaza insa numele), tradusa de ea insasi in engleza, si recitata la finalul prelegerii cu titlul “Outline of Romanian Literature“. Inainte de recitarea acelei poezii in engleza (pe care o inserez mai jos in traducerea principesei, dar apoi si originala in romana), Principesa Ileana explica: <<Jesus in the Night” was written by a man who in his agony had a vision, the authenticity of which we dare not doubt. He realizes that his pain was shared once by Another and he knows that he is part of the body of Christ, and the community of saints. Through pain they have become for him, reality. This man does not cling to the faith, but is one with it. Thus, transcending all time, here speaks the soul of a country that for hundreds of years has suffered and yet has resisted, because it has understood the meaning of pain.>>

Traducerea in engleza a poeziei lui Radu Gyr, de Principesa Ileana a Romaniei:

JESUS IN THE NIGHT

This night Jesus entered my cell.
O how sad, how tall was Christ!
The moon entered after him in my cell
And made him still taller and sadder.

He sat by me on my mat;
“Put your hands upon my wounds.”
On his ankles there were marks of sores and rust,
As if he had worn chains once….

His hands were like lilies upon a grave,
His eyes as deep as forests;
The moon whitened his garments,
Silvering in his hands old scars.

Sighing he stretched his weary bones
Upon my verminous mat;
In his sleep he shone, but the heavy bars
Lengthened upon his whiteness as rods.

I rose from beneath my gray blanket.
“Lord, from whence come you?
Out of which eternity?”
Jesus put his finger to his lip
And signed me to be still.

My cell seemed like a mountain’s peak;
The roaches and rats swarmed around;
I felt my head fall heavy upon my hand
And I slept, a thousand years….

When I awoke from my heavy trance
The straw smelt like roses;
I was in my cell and there was moonlight
But Jesus was nowhere.

“Where are you, Lord?” I cried between the bars
Across the moon came drifts of mist
I clasped my hands, and found upon my palms
The mark of his nails.

***

Poezia originala, in romana, a lui RADU GYR:

IISUS IN CELULA

Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina:
– Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani…

Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna, 
Numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns…

–  Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui.

DSC02121

Mormantul poetului RADU GYR (impreuna cu al sotiei sale, Flora) – din cimitirul Manastirii de la Petru Voda (jud. Neamt) pastorita de Parintele Justin Parvu

Nota: Radu Gyr a fost poet, eseist, dramaturg si jurnalist, a fost membru al Garzii de Fier si comandant local al acesteia, a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare imediat ce Garda de Fier a cazut in dizgratia maresalului Ion Antonescu; incarcerat fiind, a fost trimis sa lupte pe Frontul de Est – ca pedeapsa, apoi in 1958 a fost condamnat la moarte de regimul comunist datorita poeziei sale cu mesaj revolutionar, “Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!”; in final, in 1963 a fost eliberat din inchisoare  iar in 1975 a trecut la Domnul; nu a fost nici pana astazi complet reabilitat ca scriitor, iar locul sau de veci este gazduit in cimitirul dela Manastirea Petru Voda, unde Parintele Justin Parvu a adus, alaturi de Parintele Gheorghe Calciu, mai multe personalitati nationaliste ale Romaniei, spre odihna vesnica. In biserica Manastirii Petru Voda, Parintele Justin a pastrat ca moaste, o particica din osemintele poetului Radu Gyr (foto dedesubt). Principesa Ileana, intr-un fel sau altul, a avut cunostinta si legatura cu cei intemnitati, si atat cat a putut, a facut cunoscute aceste lucruri, peste hotare. Dovada elocventa ramane faptul ca  a ridicat doua monumente modeste, in curtea Manastirii sale “Schimbarea la Fata” din Ellwood City (Pennsylvania, SUA): o troita de lemn si o cruce de piatra ce poarta o inscriptie lamuritoare (vedeti despre acestea, aici). Inscriptia suna astfel :”This cross is dedicated to the memory of all Christians who died in prisons and concentration camps.” Tot pe terenul manastirii din Ellwood City pastorita de Principesa Ileana (devenita Maica Alexandra) se gaseste o cruce similara simbolului legionar! Interesant este faptul ca in testamentul sau, Principesa Ileana -Maica Alexandra, a cerut in mod expres ca mormantul sau se fie asezat la baza monumentului crestinilor care au murit in inchisori sau in lagare de concentrare!

DSC02112

Moaste pastrate in biserica Manastirii de la Petru Voda, aduse si pastrate acolo sub indrumarea Parintelui Justin Parvu. In centrul imaginii, o ramasita pamanteasca a marturisitorului Radu Gyr.

Leave a comment »

Despre Ingeri…

ingerul-de-la-mormantul-domnului

Ingerul de la Mormantul Domnului – Manastirea Mileseva (Serbia) – desen de Gabriela Mihaita David

“Descoperirea că Sfinţii îngeri şi demonii au o origine comună e şocantă. Într-adevăr ei au fost făcuţi deopotrivă creaturi libere de o infinită frumuseţe şi înzestraţi cu o voinţă liberă, absolută, perfectă. Felul în care au folosit însă această libertate a dus la uimitoarea despărţire între îngeri şi diavoli: creaturi diferite cu destine atât de îndepărtate  unele de altele ca şi răsăritul de apus, ca şi cerul de iad.  Odată cu ultimul om care se va naşte pe pământ, o încleştare cumplită se va dezlănţui în lumea spirituală, cu consecinţe asupra destinului final al omenirii. Inevitabil, acest conflict ne afectează mai mult decât ne dăm seama. Atâta timp cât noi înşine suntem făptuitori liberi şi decizia ne aparţine întotdeauna, nimic bun sau rău nu ne poate forţa să acţionăm împotriva voinţei noastre. Totuşi, prin fiecare faptă a noastră şi în special ca creştini, noi ne aflăm fie de o parte, fie de cealaltă. Totuşi, nu trebuie să uităm nici o clipă că răul nu este egal cu Binele. Răul îşi are originea în folosirea greşită a voinţei libere de către satana. Satana nu poate fi creatorul, fiind el însuşi o făptură creată. Numai Dumnezeu este Creator. ‘Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte’ (Facerea 1, 31).”

***

“Pentru o mai bună cunoaştere a îngerilor şi a naturii lor, trebuie să cercetăm mai întâi întreaga Biblie, atât Vechiul cât şi Noul Testament, ca să cunoaştem ceea ce ne-a fost descoperit despre fiinţele spirituale; numai după aceea putem culege cronologic datele, în raport cu cărţile Bibliei. Dar, în primul rând, când ne referim la aceste fiinţe cereşti, trebuie să înţelegem că termenul „înger” este folosit vag şi inexact, pentru că în greceşte înseamnă pur şi simplu „trimis” şi, corect vorbind, asta s-ar aplica numai celor două categorii de îngeri în directă relaţie cu omul. Îngerii şi arhanghelii, deşi spirite, nu sunt supranaturali. Dumnezeu singur e supranatural pentru că El singur este necreat. Ca şi noi, sfinţii îngeri sunt creaţi, sunt fiinţe naturale, ca o parte a lumii, ca şi noi. „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute” (Coloseni 1, 16). Un înger are personalitate, individualitate şi o voinţă a sa, aşa cum avem noi; dar, pe de altă parte, nu ne seamănă. Când se manifestă în faţa noastră, un înger ia înfăţişare omenească, dar, fizic, nu e niciodată asemenea unei fiinţe umane, ci numai imaginea mentală a ei. Dacă ştim atât de puţin despre ei, este pentru că de regulă nu-i vedem cu ochii noştri de fiinţă muritoare, iar percepţia noastră spirituală este fie neclară, fie nedezvoltată. […]  Sfântul Vasile spune că în ochii lui ‘substanţa lor este o răsuflare de aer sau un foc nemuritor şi de aceea sunt localizaţi ori devin vizibili în forma propriilor lor trupuri, acelora care sunt demni să-i vadă’. Sfântul Vasile vrea să spună că ei iau o individualitate vizibilă exprimată în formă umană, dar intangibilă. Sfinţii îngeri, de la începutul creaţiei lor, sunt fiinţe complete, dar fără formă materială. Sunt de o superioritate absolut neînțeleasă nouă, dar fac parte din viaţa noastră: prin bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, sunt destinaţi, în marile momente ale istoriei, să fie mesagerii Celui Preaînalt către cei de jos. Ei sunt şi cei care ne conduc paşii, ne păzesc, ne apără, ne povăţuiesc, ne protejează şi ne alină de la naştere până la mormânt. Îngerii sunt în întregime spirite pure: nu sunt delimitate nici în timp şi nici în spaţiu, nici nu cunosc tinereţea sau bătrâneţea, ci numai viaţa veşnică în deplinătatea ei.”

1390546_637916842918243_807753357_n

“Maica Domnului cu sfinti alesi si ingeri” – detaliu de pe icoana realizata in lemn de nuc de Parintele Savatie Bastovoi in 2013 (link la icoana)

***

“De la început, aceste cete îngereşti au fost concepute ca împărţite în trei ierarhii. Sfântul Dionse Areopagitul le numeşte „coruri”. Acesta este termenul cel mai potrivit, pentru că întreaga lor activitate este ca un veşnic cânt de laudă şi de mulţumire Celui Preaînalt. Întâi vin Serafimii, Heruvimii și Scaunele. Aceştia sunt sfetnici şi nu au de-a face direct cu oamenii, ci sunt cufundaţi într-o nesfârşită iubire şi adorare a lui Dumnezeu. Nici o altă creatură nu este capabilă de o dragoste atât de intensă faţă de Dumnezeu. Apoi vin Domniile, Stăpâniile şi Puterile. Ele sunt înţelese ca fiind conducătorii spaţiului şi stelelor. Planeta noastră, în consecinţă, ca parte a galaxiei, este sub domnia lor. În alt fel, noi nu avem contact direct cu al doilea cor. În al treilea rând vin Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii. Aceştia au în sarcina lor specială pământul nostru. Ei sunt executanţii voinţei lui Dumnezeu. Studiul nostru se va ocupa mai ales de acest al treilea cor de îngeri. Arhanghelii sunt individualităţi distincte şi sunt un ordin al fiinţelor cereşti în ele însele, împărţind natura lor şi cu Domniile şi cu Îngerii. Şi ei sunt mesageri, ca şi îngerii. Sunt şapte Arhangheli pomeniți, dintre care primii patru sunt menţionaţi cu numele lor în cărţile Bibliei.
1. Mihail (Cine este ca Dumnezeu?), cel mai mare conducător al cetelor cereşti. El este cel care a învins balaurul (Lucifer) şi l-a alungat din Rai.
2. Gavriil (Omul lui Dumnezeu) , îngerul Bunei-Vestiri.
3. Rafail (Vindecătorul lui Dumnezeu), conducătorul îngerilor păzitori şi cel ce duce rugăciunile noastre în faţa lui Dumnezeu.   4. Uriil (Focul lui Dumnezeu), interpretul profeţiilor.  Numele celorlalţi trei arhangheli nu se găsesc în Scripturi. Cu cât cunoaştem mai mult despre îngerii luminii, cu atât suntem mai puternici în înclinarea noastră înspre bine şi abilitatea noastră devine mai ascuţită în descoperirea şi rezistenţa la capcanele întinse de inamicii noştri cei mai acerbi, îngerii întunericului. ‘Îngeri fără de trup, care staţi înaintea scaunului lui Dumnezeu și cu strălucirile cele de acolo sunteți luminaţi, şi cu revărsări de lumină în veci străluciţi şi sunteţi a doua lumină, rugaţi-vă lui Iisus Hristos să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă’. ”

Extrase din cartea “Sfintii Ingeri” (titlul original, in engleza, “The Holy Angels” – carte scrisa de Maica Alexandra – Principesa Ileana a Romaniei)

2 Comments »

Pagini de istorie anticomunista…

Cu catava vreme in urma am vizionat un film in doua parti, pe care il inserez si eu mai jos, film-interviu realizat de jurnalista Maria Petrascu. Despre ea am aflat mai multe citind pagina de azi de pe blogul jurnalistului Victor Roncea, pe care va invit sa o parcurgeti.

Maria Petrascu a fost cea care a mijlocit preluarea marturiilor nepretuite din filmul de mai jos, intervievand pe doi dintre luptatorii anticomunisti ramasi in viata in 2008 (data realizarii filmarii): domnii Nicolae Purcarea si Teofil Mija (medic). Primului, datoram aparitia recenta a cartii de memorii  “Urla haita…Pitesti, Canal, Gherla, Jilava, Aiud” (Ed. Sfintii Inchisorilor, 2013), iar celui de al doilea datoram cartile “Noi nu am avut tinerete” (Ed. Lux Libris, Brasov, 2005) si “Generatia neinfranta” (Brasov, 2008).

Interviul filmat este o pagina de istorie vie, o contributie esentiala la intelegerea – atat de necesara – a ceea ce am fost si suntem – ca popor, ca evolutie istorica. Marturiile celor doi aduc la suprafata elemente esentiale privind nasterea, evolutia si distrugerea miscarii legionare din Romania, singura dispusa la jertfa totala in lupta impotriva comunismului ateu.

Luptatorii Anticomunisti ai Romaniei – Nicolae Purcarea si Teofil Mija (interviu realizat de jurnalista Maria Petrascu):

***

***

In film (partea I, minutele 6-10), se vorbeste si despre monumentele anticomuniste din Ardeal, respectiv crucea din marmura de la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus si monumentul Calvarul Aiudului de la Rapa Robilor din Aiud (foto mai jos).

Ambele monumente au fost realizate de acelasi arhitect, Anghel Marcu, si in aceeasi idee: comemorarea tuturor crestinilor care s-au jertfit in lupta legionara anticomunista din Romania. Crucea de marmura de la Sambata, ridicata (1994-1995) si sfintita acolo, in stanga portii Manastirii,  in octombrie 1995, a fost realizata la initiativa luptatorului anticomunist Ion Gavrila Ogoranu, si reuneste anual, in jurul datei de 20 iulie – Sfantul Ilie, pe toti cei care doresc sa aduca prinos de recunostinta martirilor temnitelor comuniste. Monumentul Calvarul Aiudului a fost realizat in perioada 1992-1999. In film, medicul Teofil Mija marturiseste despre faptul ca Parintele Arsenie Boca, ce se afla calugar si staret la Sambata si inriurise o miscare mistic-crestina fara precedent acolo (in anii 1943-1948) a fost duhovnicul multora dintre cei inrolati in rezistenta anticomunista din Muntii Fagaras, motiv pentru care s-a ales aceasta locatie pentru ridicarea monumentului acolo.

Monumentele anticomuniste ridicate la Manastirea de la Sambata (foto stanga) si la Rapa Robilor din Aiud (foto dreapta)

Un lucru mai putin cunoscut, in context, este faptul ca Principesa Ileana a Romaniei, calugarita sub numele de Maica Alexandra, monahie si o vreme stareta la prima manastire ortodoxa de maici, cu vorbire in limba engleza, ctitorita de ea in SUA (unde si-a trait o buna parte a anilor de exil), a ridicat doua monumente mai modeste in curtea Manastirii sale “Schimbarea la Fata” din Ellwood City (Pennsylvania, SUA): o troita de lemn si o cruce de piatra ce poarta o inscriptie lamuritoare (foto mai jos). Inscriptia suna astfel :”This cross is dedicated to the memory of all Christians who died in prisons and concentration camps.” Tot pe terenul manastirii din Ellwood City se gaseste o cruce similara simbolului legionar. Interesant este faptul ca in testamentul sau, Principesa Ileana -Maica Alexandra, a cerut in mod expres ca mormantul sau se fie asezat la baza monumentului crestinilor care au murit in inchisori sau in lagare de concentrare:   (link aici – la testament)

Fotografii ale troitei si crucii memoriale din incinta Manastirii Shimbarea la Fata de la Ellwood City (Pennsylvania, SUA), ctitorita de Principesa Ileana a Romaniei, devenita (in 1967)  Maica Alexandra. Sursa fotografiilor de mai sus, aici.

2 Comments »

Principesa Ileana – Maica Alexandra: un destin regal romanesc intru credinta (II)

Mai puteti citi cateva ganduri despre Principesa Ileana a Romaniei, devenita Maica Alexandra – in prima manastire ortodoxa de maici cu slujire in limba engleza din SUA pe care a fondat-o,  in articole anterioare de pe blogurile mele:

In 2011, cartea scriitoarei canadience Bev Cooke, cu titlul original “Royal Monastic. Princess Ileana of Romania – The story of Mother Alexandra” a fost tradusa la noi si a aparut si in Romania, sub titlul ”Principesa si monahie. Domnita Ileana – Maica Alexandra”, Ed. Sophia, Bucuresti. Cartea originala a aparut  in prima sa editie la Conciliar Press, Canada, in septembrie 2008 si a fost nominalizata la Word Guild awards in acelasi an 2008, la categoria Young Adult (mai multe detalii, aici).

Dedesubt se poate asculta un interviu in limba engleza al autoarei  Bev Cooke despre cartea sa – Royal Monastic – Princess Ileana of Romania, interviu din data de  20 septembrie 2008:

[audio http://audio.ancientfaith.com/interviews/afp_2008-09-20.mp3]

mother alexandra

Maica Alexandra s-a stins la 21 ianuarie 1991, la varsta de 82 de ani, dupa ce, in septembrie 1990, bolnava fiind, a reusit sa mai ajunga si sa viziteze Romania, dupa 42 de ani de exil in care nu-si mai vazuse tara. Imediat dupa vizita sa in Romania, la 23 septembrie 1990, eseistul Nicolae Stroescu Stînişoară a realizat un interviu telefonic cu Maica Alexandra, interviu transmis apoi de la microfonul postului de radio Europa Liberă. Interviul poate fi citit aici.

Jurnalele americane au semnalat disparitia Principesei Ileana – Maica Alexandra, in ianuarie 1991, incepand cu ziarul ‘The New York Times‘. Doua extrase din ziarele vremii, mai jos.

                                                                 Ziarul american “The Hour” – Jan 22, 1991:

                                            Ziarul american “Sarasota Herald-Tribune” – Jan 23, 1991:

sarasota 1
***
sarasota 2
***

Ileana57


Principesa Ileana cu prima sa carte, “Traiesc din nou”, 1952 (photo – courtesy of  Mr. Tom Kinter)

IMG_2682

Mormantul Principesei Ileana – Maica Alexandra de la Manastirea din Ellwood City, Penssylvania, SUA

***

7 Comments »

Principesa Ileana a Romaniei – Maica Alexandra: un destin regal romanesc intru credinta (I)

HolyAngels “Sfintii Ingeri”  – cu titlul original  “THE HOLY ANGELS – by Mother Alexandra (Princess Ileana of Romania),  Light and Life Publishing Company, Minneapolis, 4th printing,  1987, este o carticica pe care fiica mezina a suveranilor Romaniei Mari (Regele Ferdinand si Regina Maria), Principesa Ileana, a inceput sa o scrie inca laica fiind si a finalizat-o dupa intrarea sa in monahism (s-a calugarit in 1967 sub numele de Maica Alexandra), prima editie aparand in a doua jumatate a anilor ’70 in SUA.

Autoare a doua carti mai cunoscute, dintre care doar prima tradusa si aparuta in tiraj edificator si in Romania – “Traiesc din nou” (cu titlul original                               “I LIVE AGAIN – by Ileana, Princess of Romania, Rinehart & Company, New York, 1952) si “Spitalul Inima Reginei” (cu titlul original “HOSPITAL OF THE QUEEN’S HEART” – by Ileana, Princess of Romania, Rinehart & Company, New York, 1954), Domnita Ileana (nascuta in 1909), cum era numita  in Romania – in vremea cat a trait aici, nu a uitat niciodata tara sa, pentru care a facut mai mult decat se cunoaste, pana la trecerea sa in viata de dincolo, in 1991.

Cateva ganduri dupa ce am citit cartea care m-a impresionat enorm, “Traiesc din nou“, o carte aflata intre primele zece carti pe care le-as nominaliza in lista mea de lecturi de referinta parcurse de-a lungul vietii, am notat intr-o pagina anterioara de blog (link aici). O carte zguduitoare, despre un destin de exceptie, cu toate ca ea se refera numai la prima parte a unei povesti de viata regale fara pereche. In 1952, la publicare, Principesa Ileana se gasea la mijlocul vietii, iar ceea ce a mai trait de atunci incolo, adica  inca 40 de ani de viata in exil (exil impus inca din ianuarie 1948 membrilor Familiei Regale a Romaniei), reprezinta un alt parcurs existential legat de tara pe care a iubit-o cu tot sufletul, Romania, si careia i-a fost in masura posibiulului, sprijin din diaspora in toti anii de dupa plecarea de aici.

Se cunoaste foarte putin despre Principesa Ileana, dupa ce a parasit Romania in 1948. Din aproape in aproape, am identificat elemente de marturie care pot reface, macar partial, o adevarata efigie de destin regal romanesc intru credinta. Principesa Ileana a fost, inca din copilarie, un om cu o profunzime spirituala speciala. Un spirit religios, deschis spre cautarea radacinilor fiintiale. Asa l-a cunoscut si a legat o relatie stransa, dar scurta (fortuit rupta prin exilarea din Romania in 1948) cu Parintele Arsenie Boca cel care generase in anii 45-48, la Sambata, o miscare mistica crestina fara precedent. De la Parintele Arsenie a deprins Principesa Ileana rugaciunea inimii, cum avea sa scrie ea insasi in “Introducere la rugaciunea inimii“, cuprinsa in volumul tradus in Romania “Traiesc din nou” (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2010):

“Am citit adesea Rugaciunea lui Iisus in carti de rugaciuni si am auzit-o in biserica, dar ochii mi s-au deschis pentru intaia data acum cativa ani, in Romania. Acolo, in micuta manastire Sambata, ascunsa in inima codrului intunecat, in bisericuta alba ce se oglindea in lacul montan ca de clestar, am intalnit un calugar ce practica ‘rugaciunea inimii’. Pace si liniste profunda domneau in Sambata acelor timpuri; era un loc al tihnei si al tariei; ma rog Domnului sa fi ramas asa.”

Cartea scrisa in anii ’70, “Sfintii Ingeri” de catre Principesa Ileana, reprezinta “o splendidă monografie închinată angelologiei Vechiului şi Noului Testament“.  Autorul Cuvantului-inainte al cartii, un teolog recunoscut (Basil Pennington), afirma: “Deşi tradiţia este foarte bogată şi cei mai mari învăţători şi mistici au dedicat îngerilor pagini întregi şi tratate, eu nu cunosc nici o lucrare contemporană comparabilă cu această măreaţă şi foarte amplă antologie concepută de Maica Alexandra.” La originea cartii stau insa trairi din copilarie ale prinicpesei, care s-au amplificat apoi in a doua parte a vietii. In Epilogul cartii, Maica Alexandra, scria:

Într-o zi, dis-de-dimineaţă, când aveam şapte ani, am văzut îngeri. Sunt tot atât de sigură azi cum am fost şi atunci. Nu am visat, nici ‘n-am avut vedenii’. Ştiu precis că ei erau acolo, cu mare claritate. N-am fost nici mirată, nici înspăimântată. N-am fost nici măcar înfiorată, ci teribil de bucuroasă. Am vrut să le vorbesc şi să-i ating. Camera noastră, a copiilor, era luminată de zorii zilei şi am văzut un grup de îngeri stând în jurul patului fratelui meu mai mic. Eram atentă, altfel n-aş fi putut auzi vocile lor. […]  Nu eram decât un copil când mi-am văzut îngerul păzitor. Pe măsură ce timpul a trecut, sporadic mi l-am amintit şi i-am recunoscut prezenţa, dar cel mai des l-am ignorat. Paradoxal, doar răul şi supărarea m-au trezit şi mi-au limpezit viziunea. Poate că datorită celor văzute şi celor suferite în război şi sub ocupaţia comunistă, în anii ce au urmat, am fost supusă unor coşmaruri diabolice. Singura mea salvare în timpul acestor vise era să fac semnul Crucii. Am ştiut întotdeauna că eram adormită, că era un vis conştient dar era o tortură ca să mă trezesc…

Cateva amintiri speciale legate de Principesa, devenita Maica Alexandra in 1967 si in acelasi an ziditoare si  coordonatoare, ca stareta, a primei manastiri ortodoxe de maici din SUA, Manastirea “Schimbarea la Fata” din Ellwood City, Pennsylvania, provin de la marele mucenic al temnitelor comuniste, Parintele Gheorghe Calciu. Dupa peste 21 de ani de detentie, la inceputul lunii august 1985, Parintele Calciu era expatriat in SUA de catre regimul comunist. Pe aeroportul din New York, dupa aterizare, avea sa fie intampinat intr-un fel special:

Cand am aterizat pe pamantul american, nu cunosteam nici un nume de roman care sa locuiasca acolo, in afara de Arhiepiscopul Valerian, fie-i pomenirea de trei ori sfanta, despre care aflasem ca se exilase in Portugalia. Nu stiam cine era noul episcop. Dar Biserica din America s-a facut simtita, prin prezenta la aeroportul din New Youk a unei delegatii de preoti din partea Episcopiei, care mi-a daruit o cruce veche si frumoasa de argint, din secolul al XVII-lea, scrisa cu litere chirilice. Crucea imi fusese trimisa de Maica Alexandra – Principesa Ileana a Romaniei, fondatoare si stareta a Sfintei Manastiri “Schimbarea la Fata” (extras dintr-un articol mai amplu, in extenso aici).

In cartea “Viata Parintelui Gheorghe Calciu” sotia sa, preoteasa Adriana Calciu, isi amintea ca prima manastire vizitata de ei in America a fost “Schimbarea la Fata” din Ellwood City, Pensillvanya, acolo unde era stareta Maica Alexandra – Principesa Ileana a Romaniei, fiica Reginei Maria si a Regelui Ferdinand : “Eu si parintele am iubit-o foarte mult pe printesa. Era trecuta de 80 de ani cand am intalnit-o. O femeie atat de buna si sfanta, iar din gura ei ieseau numai cuvinte de aur! ‘Spuneti-mi maica, si nu printesa!’, ne ruga mereu.

Dupa expulzarea si asezarea fortuita pe pamant american, familia Parintelui Gheorghe Calciu a fost gazduita si a locuit cateva luni de zile la Manastirea din Ellwood City, la Maica Alexandra (din august si pana in decembrie 1985). Nu cunosteau inca pe nimeni, si acolo au gasit un camin primitor.

Nu se cunoaste exact in ce an, Maica Alexandra a ridicat in curtea Manastirii ‘Schimbarea la Fata’ din SUA, o troita de lemn inchinata martirilor inchisorilor comuniste. In orice caz, acest lucru s-a intamplat inainte de februarie 1988, poate cu mult inainte, deoarece in testamentul sau din acel an, ea a cerut ca mormantul sa-i fie asezat exact la baza acelei troite. In fotografiile de mai jos (prima mai veche, a doua mai recenta, se observa mormantul Maicii Alexandra din curtea Manastirii sale din Pennsylvania, in spatele sau aflandu-se troita martirilor romani ai inchisorilor comuniste.

Poate ce deloc intamplator, un mare marturisitor al temnitelor comuniste, Ioan Ianolide, avea sa scrie cam in aceeasi perioada a anilor ’80, in cartea sa “Intoarcerea la Hristos” (Ed. Christiana, Bucuresti, 2006)  o “Scrisoare catre Maica Alexandra“, in care formula:

Maria Ta si Maica, bine ai venit in tainitele inimilor noastre, caci poporul acesta a fost prea mult inselat si fript de incoronate capete, platind pacate si raspunderi de care nu se simte vinovat si care sunt rani si morminte in trupul lui etern. Asa ca avandu-te pe tine vlastar regesc in manastire, aprinsa de  dorul neamului romanesc pentru credinta stramoseasca, te simtim ca un balsam si un motiv de reconciliere. Maica, fii sigura ca te rogi impreuna cu tot neamul crestinesc si romanesc!

malexgrave.preview

Mormantul Principesei Ileana – Maica Alexandra si, in spate, Troita ridicata de ea in memoria detinutilor din inchisorile comuniste din Romania.

Pr Ileana grave

Mormantul Principesei Ileana – Maica Alexandra de la Ellwood City si, in spate, Troita ridicata de ea in memoria martirilor temnitelor comuniste din Romania.

Am identificat de curand o copie a testamentului, in limba engleza, al Maicii Alexandra (foto mai jos). Un testament simplu si scurt, la masura la care ajunsese viata sa spirituala. Este lizibil mai jos, si am incadrat cu rosu doua fraze care mi-au retinut atentia, caci spun multe. Sunt doua dorinte speciale ale sale:

– “As vrea sa fiu ingropata la picioarele crucii dedicate celor care au murit in lagarele de concentrare (temnitele comuniste)

– “Cutia rotunda ce contine pamant romanesc sa fie ingropata alaturi de mine“.

Adusese cu ea pamant romanesc. La plecarea precipitata din Bran, dupa abdicarea fortata a nepotului sau, Regele Mihai al Romaniei, si ea a fost fortata sa ia drumul exilului – la 7 ianuarie 1948, dar a reusit sa ia ca pe un talismna mult iubit, un pumn de tarana al tarii sale. O parte din el a daruit unei biserici din New York, iar o parte a tinut mereu langa ea. Cutiuta sa rotunda cu pamant romanesc a fost pastrata toti anii alaturi, iar in perioada vieturii la Manastirea din Ellwood City era stiut ca o tinea pe o noptiera de langa patul sau din chilie. Acea cutiuta a dorit sa o insoteasca si Dincolo… Despre cea de a doua particica de pamant romanesc, scria  Doina Uricariu in vol. I al cartii sale “Maxilarul inferior” (Ed. Polirom, Iasi, 2010, p. 297):

Din 1999 stau la New York. Intr-o buna zi am descoperit, la Catedrala Bisericii Episcopale din New York, caseta in care se pastreaza un pumn de pamant romanesc luat de la Bran, in 1947, de Domnita Ileana, cum ii spuneau romanii […]. In jurul acestei casete a existat dintotdeauna o aura legendara. Se spune ca unul dintre cei ce rascoleau prin lucrurile familiei regelui, care pleca la inceputul lunii ianuarie 1948 in exil, ar fi dat peste aceasta caseta si a vrut s-o confiste, crezand ca eeste ‘a gold vanity case’, cum povesteste cea acuzata ca ar avea asemenea obiect asupra ei. Scrisa in engleza, povestea domnitei merita sa fie reprodusa cu vorbele ei: ‘It is not gold and it is not vanity case. It means nothing to you but everything to me. The metal box contains a handful of Romanian soil.’ Aceasta caseta ovala aurie sta in Catedrala Bisericii Episcopale din New York, sub icoana Fecioarei Maria, ferecata in aur si argint, o icoana pe care Regina Maria i-a daruit-o fiicei sale mult iubite (n.n. Principesa Ileana). E insotita de o placuta de bronz cu stema Romaniei, de pe timpurile monarhiei, pe care s-au sapata cuvintele: ‘În memoria parintilor mei, Regele Ferdinand si Regina Maria, precum si a tuturor celor care s-au sacrificat pentru Tara. Aici se gaseste o particica de pamânt românesc LIBER. Textul a fost scrijelit inainte de caderea Zidului Berlinului si de decembrie 1989, cu multi ani inainte.

testament Principesa Ileana bis

Testamentul Principesei Ileana a Romaniei – Maica Alexandra, din februarie 1988.

14 Comments »

O scrisoare a marturisitorului Ioan Ianolide catre Principesa Ileana a Romaniei (Maica Alexandra)

Ioan Ianolide, numit si avva temnitelor comuniste, este cel caruia ii datoram unul dintre cele mai zguduitoare documente-complex ale persecutiilor anti-crestine romanesti care ne-au ramas, pe care l-a adunat in cartea sa “Intoarcerea la Hristos” (Ed. Christiana, Bucuresti, 2006). O carte scrisa spre marturie, spre intelegere, spre accesul la adevar al posteritatii din Romania. Ioan Ianolide i-a cunoscut, direct sau indirect, pe mai-toti marii oameni ai acestei tari, si a impartit cu ei, intre 1941-1964 celulele inchisorilor. A fost o vreme buna alaturi de “sfantul inchisorilor”, Valeriu Gafencu, si a inteles, ca nimeni altul, uriasa personalitate-martir a Parintelui Gheorghe Calciu. Paginile cartii au fost scrise in clandestinitate si in teroare, in perioada 1981-1984, din dorinta de a lasa in urma un adevar pe care cineva trebuia sa il spuna.

Intre paginile cartii, a carei istorie pana la publicare este ea insasi un miracol, a fost gasita o foaie impaturita cu grija, pe care Ioan Ianolide a scris zece “scrisori” scurte, randuri emotionante adresate unor mari nume ale exilului romanesc. Una dintre ele este adresata Principesei Ileana, fiica cea mica a cuplului Regina Maria si Regele Ferdinand, sora cu ex-regele Carol al II-lea. Principesa Ileana a parasit Romania in primele zile ale lui ianuarie 1948, imediat dupa Regele Mihai (nepotul sau), obligat sa abdice. A fost exilata ca toti membrii familiei regale care se mai gaseau in tara. In 1967 ea a devenit calugarita, fiind tunsa in monahism in Franta, iar in 1968, in SUA, a pus bazele unei manastiri ortodoxe in Pennsylvania, unde a si inchis ochii, in 1991. Rugaciunea lui Iisus se pare ca a invatat-o de la Parintele Arsenie Boca, insa de copil a avut inclinatii catre spiritualitate.

In perioada cand Ioan Ianolide, in Romania fiind, scria la cartea sa (1981-1984), Principesa Ileana era deja Maica Alexandra la Manastirea sa de la Elwood City, SUA. Iata impresioananta scrisoare a lui Ianolide catre Maica Alexandra ( din “Intoarcerea la Hristos”, pag. 518), care este foarte posibil sa nu fi fost niciodata citita de destinatara ei (din motive obiective; aceasta deoarece abia la multi ani dupa moartea ei, revista Orthodox World a Fratiei Sf. Herman din Platina, California, a publicat, initial, doua capitole din carte):

Maria Ta si Maica, bine ai venit in tainitele inimilor noastre, caci poporul acesta a fost prea mult inselat si fript de incoronate capete, platind pacate si raspunderi de care nu se simte vinovat si care sunt rani si morminte in trupul lui etern. Asa ca avandu-te pe tine vlastar regesc in manastire, aprinsa de  dorul neamului romanesc pentru credinta stramoseasca, te simtim ca un balsam si un motiv de reconciliere. Maica, fii sigura ca te rogi impreuna cu tot neamul crestinesc si romanesc!

5 Comments »

Intalniri memorabile ale istoriei: Principesa Ileana cu si despre Ana Pauker

Cred ca, daca cineva m-ar pune sa aleg numai un brat de carti dintre toate pe care le-am citit in aceasta viata, pana acum, si doar pe acelea sa le iau cu mine, intre acelea s-ar regasi si cartea Principesei Ileana a Romaniei, “Traiesc din nou“. Poate ca, pentru a o alege si altii ca si mine, este nevoie mai inainte de a citi macar “Povestea vietii mele” a Reginei Maria a Romaniei, mama sa, si o parte a insemnarilor zilnice ale reginei. Si de a avea deplina luciditate ca istoria noastra nu se gaseste in manuale iar accesul la adevar, la realitate, este o cale stramta, pe care intra doar cei cu adevarat interesati, si nu fara efort…

Principesa (Domnita) Ileana a fost mezina familiei regale a Romaniei – Regele Ferdinand si Regina Maria, dupa ea, ultimul vlastar regal, Mircea, plecand din viata la varsta de numai 3 ani. Principesa Ileana avea 5 ani cand unchiul ei, Regele Carol I al Romaniei, parasea aceasta lume, in plin razboi mondial. In copilarie, apoi in adolescenta, a fost cea mai apropiata de mama sa, Regina Maria, dintre copiii regali, si a fost martora nenumaratelor evenimente prin care a trecut Romania, pana la instaurarea efectiva a regimului comunist. A fost sora medicala in timpul celui de al doilea razboi mondial si a urmat “modelul” mamei sale in multe dintre activitatile sociale si politice. Principesa Ileana a fost fortata sa paraseasca Romania imediat dupa abdicarea Regelui Mihai, nepotul sau, de comunisti, respectiv a parasit Romania la 7 ianuarie 1948. A mai revenit in tara o singura data, la mai putin de un an inainte de moarte, respectiv in 1990, cand s-a inregistrat si un interviu telefonic cu ea. Era deja, de ani buni, calugarita – sub numele de Maica Alexandra, in SUA, infiintand ea insasi un asezamant ortodox acolo.

Cartea “Traiesc din nou” a fost scrisa cand Principesa Ileana se gasea in primii sai ani de exil, in SUA, adica in anii 1950-1951, si a fost tiparita acolo, in 1952, sub titlul original “I live again“. O experienta de viata covarsitoare si ametitoare, un destin de exceptie, sunt cuprinse intre filele cartii ce deapana o viata de pana la implinirea varstei de 40 de ani. In postfata cartii, Principesa Ileana lamurea:

Ileana75

Principesa Ileana in mai 1960, la Los Angeles (courtesy of Mr. Tom Kinter)

Socotesc de cuviinta sa subliniez ca aceasta carte este propria mea poveste. Neavand pretentia de a fi o lucrare politica sau istorica, ea doar incearca sa arate influenta pe care au avut-o evenimentele politice recente asupra unei persoane particulare – si aceea sunt eu. Exista un indoit motiv pentru care am incercat sa povestesc toate acestea: in primul rand adanca mea credinta ca lupta pentru o lume libera este o lupta pe viata si pe moarte, si apoi dragostea profunda si durabila pe care o nutresc pentru Romania. Nu este nevoie sa-mi apar convingerile fata de persoanele cu judecata, ci doresc sa spun mai multe despre tara mea atat concetatenilor mei, cat si celor pe care ii intereseaza povestea mea. Simt dragoste si mandrie fata de Romania care a luptat de-a lungul secolelor pentru independenta nationala, precum si Romania Mare care a obtinut aceasta independenta. Insa mai adanci si mai greu de pus in cuvinte sunt dragostea si mandria pe care le simt pentru Romania din anii ei de suferinta. Atunci a existat o solidaritate remarcabila, o fratie pe care nu am intalnit-o in vremuri mai bune. In zilele acelea de intuneric si disperare, in ciuda spionilor si a denunturilor, am ramas impreuna. Nimeni nu ar fi refuzat sa ofere adapost oricui i-ar fi batut la usa. Opiniile politice nu aveau importanta. Eram cu totii romani, impotrivindu-ne ca un singur om opresorilor si puterilor intunericului. Astfel, daca celor care au urmarit aceste evenimente din afara tarii li se va parea ca nu condamn sau nu apar anumite fapte cu destula hotarare, aceasta se intampla partial si din cauza acestei fratii pe care am trait-o. Se intampla, dupa cum am spus, si din cauza ca aceasta este povestea mea, si ca persoana individuala, am putut intotdeauna sa tin cont si de punctul de vedere al celuilalt. Sperantele, bucuriile si tristetile oamenilor m-au miscat intotdeauna profund pentru ca am vazut tot timpul individul ca fiinta umana mai degraba decat ca exponent al vreunei conceptii sau doctrine, iar mila a fost sentimentul meu cel mai puternic si fata de prieteni, si fata de dusmani. Acest fapt nu m-a indemnat in nici un caz la toleranta in fata raului, ci mi-a daruit un fel de intelegere care separa individul si raul in loc sa-l prezinte pe unul ca personificare a celuilalt. Am trait timp indelungat in spaima si durere si de atunci valorile si-au schimbat intelesul pentru mine. Nu doresc sa judec pe nimeni, ci stau cu intransigenta de partea libertatii si a dreptatii. Voi lupta cu putreile intunericului, in orice forma le voi intalni, pana la moarte. Nu simt nici resentiment si nici ura. Acestea sunt slabiciuni in care nu avem dreptul sa ne complacem astazi. In ele se pierd putere, energie, si nu ne putem permite sa pierdem nici una dintre acestea.

*************

Unul dintre multele episoade speciale ale cartii sale, se refera la intalnirea pe care Principesa Ileana a avut-o in primavara lui 1946 cu membrii guvernului Petru Groza, si in speta cu comunista Ana Pauker. Se cunoaste ca la 6 martie 1945, la presiunile ocupantului sovietic, Regele Mihai (nepotul Principesei si fiul fratelui principesei, ex-regele Carol al II-lea) a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Roman, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Regele Mihai a funcționat insa ca simplu șef de stat, fără autoritate. Între august 1945 și ianuarie 1946, regele a încercat fără succes – prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” – să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza. La presiunile sovietice, britanice și americane, regele a renunțat în final la opoziția sa față de guvernul comunist. La acea vreme membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic si ministru al apărării naționale, era Emil Bodnăraș, care era in relatii amiabile cu Principesa Ileana. Prin intermediul acestuia, principesa va cunoaste si pe Ana Pauker. Intalnirea este una memorabila, in care principesa surprinde caracterul si modul de manifestare propriu capilor comunisti. Este un paragraf de valoare istorica remarcabila, mai ales datorita faptului ca a fost scris in 1950 – cu o luciditate si o putere de intelegere pe care altii, abia multi ani mai tarziu, au reusit sa le atinga. Paragraful este extras din editia 2010 a cartii, aparuta la Editura Humanitas:

Cam pe vremea aceea mi-a spus Bodnaras ca, dupa parerea lui, ar trebui sa fac cunostinta si cu restul guvernului, asa ca m-a intrebat daca accept o invitatie la o petrecere organizata acasa la el? M-am gandit la asta si mi-am dat seama ca existau unele avantaje. Daca regele acceptase compromisul care ii fusese impus la Conferinta de la Moscova si acum exista o relatie politica intre el si guvern, nu aveam nici un motiv serios sa spun nu. Am acceptat invitatia si, cand am ajuns la casa lui, earu toti! Atunci l-am intalnit pentru prima data pe Groza, care, cu felul lui vesel de a fi, stia sa fie antrenant intr-o societate. Radea zgomotos, iar glumele sale erau prea putin rafinate. Sitta (n.n. mama Regelui Mihai, Regina-mama Elena) mi-a spus odata ca puteam fi chiar recunoscatori la aceste petreceri pentru incapacitatea lui totala de a simti atmosfera, ceea ce il facea sa umple toate golurile din conversatie galagios si plin de el. Mai era si Gheoghiu Dej, fostul mecanic de tren, un barbat solid si nu neplacut ca infatisare; Maurer, care era poate mai distins decat ceilalti din grup; Lucretiu Patrascanu, ministrul justitiei, cu frumoasa si talentata lui sotie – singura femeie dintre cele prezente imbracata cu gust; si mai era si scundul, antipaticul, Theohari Georgescu, ministrul de interne, care nici macar nu se straduia sa fie agreabil.

La urma, dar in mod sigur nu mai putin importanta – Ana Pauker. Corpolenta, cu un par carunt, scurt si in dezordine, cu ochi albastri taiosi, privind pe sub sprancenele joase si cu un zambet fascinant, nealterat de faptul ca buza de sus se rasfrangea peste cea de jos, ea ii facea pe toti sa simta ca aveau de a face cu o adevarata personalitate. Am avut intotdeauna impresia cand ma aflam in preajma ei ca era ca un boa constrictor care abia a fost hranit, asa ca nu te mananca pe loc! Greoaie si trandava cum parea, avea tot ce este respingator, dar totodata fascinant la un sarpe. Puteam sa-mi imaginez cu usurinta, doar privind-o, ca isi denuntase propriul sot, care fusese, ca urmare, impuscat; iar intalnirile mele ulterioare cu ea mi-au aratat stralucirea rece si dezumanizata datorita careia ajunsese la puternica pozitie pe care o ocupa acum.

In acea prima seara n-am vorbit cu ea decat putin. Cu alta ocazie, cand incercam sa usurez cumva teribilul tratament de care aveau parte cei din puscarii, am conceput planul de a o invita sa ia masa cu mine si cu copiii in Bucuresti. Oarecum spre uimirea mea, a acceptat. Toti copiii erau prezenti, si, ca de obicei, inainte de a ne aseza la masa cel mai mic a spus rugaciunea – si iat-o pe ateea noastra stand in picioare, cu respect, ca si noi. Era chiar simpatica in modul cum vorbea cu copiii despre ceea ce invatau la scoala si, dupa ce au plecat sa se culce, am avut cu ea o conversatie foarte interesanta care a durat aproape trei ore. La sfarsit am fost surprinsa si chiar amuzata sa o aud spunand:

– Acum ma concediati sau sa plec eu singura? Atat de mult mi-a placut aceasta conversatie incantatoare, incat am uitat cum este protocolul!

Nu fusese o conversatie in care sa ma disting eu in vreun fel, caci nu puteam tine piept avalansei de jumatati de adevar si fapte vag deformate pe care le folosea cu dexteritate in argumentarile ei. Uneori raspundea la intrebari atat de direct, cu o asemenea lipsa de ‘omenie’ cum spunem noi, incat imi amintea de primii soldati rusi pe care ii vazusem la Bran. Stiu ca am rugat-o sa-mi explice cateva din principiile si metodele comuniste; de ce, de exemplu, foloseau atata violenta, cand violenta nu a convins niciodata pe nimeni.

– Nu este menita sa convinga, a replicat ea calma, ci sa inspaimante. Cand cineva planteaza din nou, intai distruge tot ce creste: si radacini, si crengi. Apoi niveleaza pamantul. Doar dupa aceea se poate planta bine.

Era destul de sincera in ce priveste motivele comportarii lor fata de oameni. Spunea ca nu era posibil, din pacate, sa se distruga o intreaga generatie si sa ramana doar tinerii de instruit. O anume cantitate de munca fizica era totusi necesara – munca la drumuri, in agricultura, in industrie – pentru a susutine copiii pana la majorat. Pentru asta trebuia lasata in viata generatia mai in varsta, dar acestia trebuiau sa fie prea inspaimantati ca sa mai indrazneasca sa intervina in educatia pe care o fac comunistii copiilor lor. Pentru a ajunge la aceasta stare erau inventate amenintari morale si fizice de toate felurile si procedand astfel nu era nevoie sa se acorde nici o importanta vietii omenesti. Erau, oricum, destui in generatia ‘de sacrificiu’, prea batrani ca sa mai fie instruiti pentru a munci, asa ca nu conta in ce numar erau folositi sau omorati.

In cele din urma am ajuns la subiectul inchisorilor; mi-a povestit despre propriile ei detentii, care totalizau noua ani.

– Si v-a schimbat inchisoarea? – am intrebat-o.

– Nu, mi-a raspuns ea, dar v-am mai spus ca nu cautam sa ii schimbam pe oameni in inchisori. Sunt prea batrani ca sa mai poata fi convinsi; obisnuintele lor sunt prea puternice. Doar dam raul la o parte din drum atunci cand ii intemnitam.

– Dar de ce sa nu ii omorati pe fata pe cei pe care intentionati sa ii pedepsiti cel mai grav? am intrebat-o.

Si iarasi senzatia de neomenie cumplita, impersonala, neinduratoare.

– Simpla moarte ar fi prea buna si prea usoara, a spus ea. Si nu i-ar inspaimanta suficient pe ceilalti.

O singura data am reusit sa o las fara replica, dar numai pentru o clipa. Vorbeam tot despre conditiile din inchisori si m-a asigurat cu bunavointa ca multe lucruri erau exagerate; ca de fapt conditiile nu erau chiar atat de rele pe cat credeam eu. Am spus ca as vrea sa o pot crede.

– Bine, a spus ea, puteti vedea oricand, cu ochii dumneavoastra, daca mergeti in cateva inchisori, ca nu e chiar atat de rau!

I-am raspuns prompt:

– Atunci sa mergem chiar acum! M-as bucura sa-mi aratati ca am gresit!

A ezitat un moment, evident luata prin surprindere, dar si-a revenit repede.

– Dar, draga mea, replica ea zambind, ce ar spune lumea – ai dumneavoastra si ai mei – daca ne-ar vedea mergand prin inchisori impreuna!

Poate ca nu mai este necesar sa adaug ca rugamintile mele pentru usurarea inspaimantatoarelor suferinte si torturi au fost in van.

Am vorbit si despre America. Dupa cum aveam sa observ de multe ori, ura comunistilor pentru SUA era de o inversunare fantastica, mai puternica decat ura lor fata de orice altceva. Ana Pauker, ca si alti comunisti cu care am vorbit, era foarte precisa in ce priveste planurile lor referitoare la aceasta tara. De fapt nu am fost atat de impresionata atunci pe cat am fost cand am venit in SUA, caci propriile mele cunostinte depsre conditiile de aici erau destul de vagi. Abia acum incep eu sa apreciez informatiile si evaluarile detaliate si ingrijite cu care comunistii pareau sa fie atat de familiari. Intrucat pe acea vreme romanii inca vedeau aceasta tara ca pe un puternic salvator care ar putea pune capat ocupatiei rusilor in Romania, am fost socata de calmul cu care Ana Pauker desconsidera in mod absolut aceasta posibilitate. Ea mi-a explicat destul de convingator si – dupa cum am putut pana acum sa imi dau seama din ziarele si revistele pe care le-am citit aici – destul de corect sistemul industrial al Statelor Unite, si imi amintesc cum a pus accentul in special pe dependenta acestuia de energia electrica. Venea cu cifre si statistici care aratau ca daca energia electrica ar fi distrusa, intreaga tara ar fi atat de dezorganizata incat nu ar putea sa-si revina decat atunci cand ar ajunge la putere cei pregatiti special pentru aceasta situatie. O alta metoda usoara de atac, a explicat ea, ar fi oferita de tipul sistemului de alimentare cu apa potabila de care depindea un mare procent din populatie si care putea fi distrus sau poluat simplu si usor. Mi-a explicat ca aceste posibilitati si altele similare existau nu numai din cauza ca populatia urbana uitase principiile fundamentale de cultivare a cerealelor si legumelor si de preparare si conservare a alimentelor, dar si pentru ca sistemul de distributie a hranei putea fi conturbat serios doar cu un mic efort si complet distrus cu un efort putin mai mare. In aceasta directie fusesera deja facute niste experiente in SUA, m-a asigurat ea, asa ca informatia in ce priveste metodele generale fusese verificata si pusa la punct cu mare acuratete. O serie de lovituri mici si strategice, era ea de parere, ar putea face inutile bombele nucleare; dar numai cateva bombe bine plasate ar rezolva toata treaba daca aceasta parea o metoda mai buna. Ca masura de precautie, ea mi-a explicat intr-o doara de ce acest lucru era imposibil in Rusia, unde organizarea era absolut diferita. Avea ea dreptate? Cum ar putea sa verifice acum cineva? Dupa cum am spus, era o vorbitoare excelenta, o arma cumplita si inumana a unei forte care reprezinta insasi esenta raului. Veninul comunismului este tot atat de impersonal de malign pe cat este cel al unui sarpe care musca. Desigur, faptele pe care le prezenta ea pareau corecte, si concluziile pe care le tragea puteau constitui macar una din posibilitati in situatia de atunci. Bineinteles, ea il lasase pe Dumnezeu total in afara planurilor, iar eu nu pot face asta pentru ca am vazut puterea Lui. Totusi, nu cred ca este dorinta sau planul Lui sa credem ca propria noastra ignoranta ne va apara. Cred ca dorinta Lui este sa credem in Dragoste si Intelepciune care astazi se pare ca prea putin se mai manifesta in viata oamenilor. Am vazut, la urma urmei, cum nazismul a luat in stapanire o tara, iar comunismul alta. Una din ele nu este inca libera in intregime, iar cealalta se afla inca in robie absoluta. Asta poate ma face mai constienta decat as putea fi in alte circumstante de posibilitatile noastre si de nevoia de a recunoaste aceste rele in mod inteligent si de a ne apara impotriva lor.

2 Comments »