anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Parintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu si poetul Nichifor Crainic în culisele Filocaliei românești” – un articol de Isabela Vasiliu-Scraba

Articolul de mai jos este preluat integral, in versiunea sa de la 21 august 2015, de pe site-ul doamnei Isabela Vasiliu-Scraba, cu gratitudine!

***

“Motto: „Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga Filocalie în românește, acest act va rămâne legat în mare măsură de numele Părintelui Arsenie Boca și de mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele cele mai curate duhovnicești, ale învățăturii stăruitoare și ale dragostei de suflete” (pr.D. Stăniloae, vol. II, 1947)

 

Rezumat de idei: Doi admiratori ai Filocaliei (Cioran și Andrei Scrima). Urme ale lecturii Filocaliei în ultimul manuscris românesc al „parizianului” Cioran. Zilele albe – zilele negre ale unui „oaspete” stilizând Filocalia la Sâmbăta de Sus. Mistici din Filocalia pictați la Drăgănescu de „ctitorul de frunte al Filocaliei românești”. Elenista Zorica Lațcu stilizează Filocalia înntr-o chilie oferită în acest scop de starețul Mânăstirii Brâncoveanu.

 

Cioran mărturisea la Paris că-i este „imposibil” să se ducă la biserică să audă Evanghelia în franceză. I se părea că „sună grotesc”. „Cândva am scris -mai spunea el -, că nu se poate imagina un Iisus vorbind franțuzește”. În schimb, „Biblia în românește, tot serviciul religios, în special cel de la înmormântare când se vorbește de viața pământeană a celui dispărut, este extraordinar” (1). Emil Cioran se extaziase (pe bună dreptate!) și de frumuseţea traducerii Filocaliei (vol I-IV, Sibiu, 1945-1948). La zece ani după apariţia primelor patru volume datorită stăruinței Părintelui Arsenie Boca pe atunci stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, călugărul Andrei Scrima vorbea de ele la Paris, într-un interviu publicat de pr. Oliver Clement (2). Dar abia la distanță de trei decenii după tipărirea primei jumătăți a colecției de scrieri mistico-ascetice reunite sub numele de Filocalia, oficialii culturii comuniste au îngăduit publicarea la București a următoarelor patru volume (Filocalia, vol. V-VIII, 1976-1979).

Fără să știe mai mult decât citise prin prefețele volumelor Filocaliei de la Sibiu, parcurse probabil la vremea când redacta ultima sa carte în românește unde se regăsesc idei din secțiunea „Despre dracul întristării” (Filocalia, vol. I, 1946, ediția a doua), Cioran s-a grăbit să aducă laude în exclusivitate lui Dumitru Stăniloae (1903-1993) pentru reuşita stilistică a traducerii Filocaliei. Sursele din care noi am putut afla mai multe detalii (decât a putut ști Cioran despre culisele frumoasei traduceri) s-au ivit abia după căderea comunismului, întâi prin publicarea celor două volume de memorii ale fostului academician Nichifor Crainic, apoi prin apariția noii serii a revistei „Gândirea” scoasă de maica Zamfira Constantinescu, fostă elevă a profesorului de mistică Nichifor Crainic si, last but not least, prin publicarea după 1994 a multor declarații smulse sub tortură la vremea când închisorile comuniste gemeau de multimea deținuților în număr de aproape două milioane de români în peste 300 de temnițe, din care n-au putut fi suprimați prin schingiuiri și regim de exterminare decât câteva sute de mii de deținuți politic mai greu de „re-educat” pentru metamorfozarea lor în propagandiști ai regimului polițienesc comunist, precum filozoful Mircea Vulcănescu, studentul Valeriu Gafencu, trecut în lumea celor drepți ca „Sfântul închisorilor”, profesorul cernăuțean Traian Brăileanu, traducătorul lui Kant, sociologul Anton Golopenția, pr. Gherasim Iscu, poetul Sandu Tudor devenit monah, profesorul italienist Alexandru Marcu, pr. Ilarion Felea, etc.).

După cum își amintise într-un interviu de la sfârșitul anilor optzeci, vremea celui de-al doilea război mondial (si a ocupației germane a Parisului) a reprezentat pentru Emil Cioran perioada în care a învățat „două lucruri: engleza și româna. Am citit în acea perioadă –spunea Cioran – tot ce puteam găsi în românește, în special Biblia, pentru a mă perfecționa în limba română…, ca apoi s-o abandonez în favoarea francezei” (3). Pe lângă Biblie, fiul de protopop citise atunci în volumul întâi alFilocaliei despre existența împielițatului care, spre deosebire de toți ceilalți draci care „fac sufletul iubitor de plăceri…nu primește să facă aceasta, ci el taie și usucă prin întristare orice plăcere a sufletului…Simbolul acestui drac este năpârca al cărei venin copleșește veninul celorlalte animale” (Evagrie în Filocalia, 1946, ediția a doua). Iată cum a recepționat Cioran noutatea găsită la asceticul Evagrie Ponticul: „În a roade măduva vieții, există un vierme mai necruțător decât toți viermii, mai insinuant decât târâtoarele, mai harnic decât moliile și mai crud ca râmele văzute și nevăzute, este iadul vârât în tine, este Tristețea” (Cioran, Razne, Ed. Humanitas, 2012, p. 25).

În capitala Franței bursierul Cioran ajunsese în 1937, cam la o lună după ce un tipograf comunist îi tipărise Lacrimi si sfinți, volum de „auto-biografie mascată” (Cioran), mărturisind mai mult decât o sensibilitate nativă față de problemele religioase. Fiindcă în acei ani, 1936-1937, profesorul de filozofie Cioran avusese o adevărată „criză religioasă” (E.Cioran în conversație cu Ion Deaconescu). După opinia eseistului ajuns pe culmile gloriei, Lacrimi si sfinți ar reprezenta o carte de „adnotări pentru și împotriva religiei” scrisă de un tânăr „înclinat spre exces” care un an întreg își împărțise lecturile între mistici și vieți de sfinți. Întâmplarea face ca din anul 1937 să dateze si manuscrisul românesc al Filocaliei pregătit la Muntele Athos pentru tipar și adus de acolo în vara anului 1939 de Părintele Arsenie Boca.

La maturitate, Cioran prețuia în mod special cartea Lacrimi si sfinți, pentru că fusese scrisă „în afara istoriei de atunci” (E. Cioran), într-un moment când a trăit „o adevărată luptă” cu sine însuși. Credea că „e cea mai bună scrisă în românește” (ibid.) , deși aproape toți prietenii săi români n-au înțeles-o, atacându-l după apariția ei. De fapt Cioran – mare admirator al gânditorului religios care a fost profesorul Nae Ionescu pe care-l însoțea la curs fără să-i fie asistent – devenise la rândul său convins că „religia merge mult mai în adâncime” (E. C.) decât orice altă cale de cunoaștere.

„Cufundat în lectura misticilor, credeam că-i înțeleg”, va spune el amintindu-și de „tentația misticismului” suportată la 26 de ani: „Am trăit clipe când te afli dincolo de aparențe. O înfiorare năvalnică te surprinde pe neașteptate. Te simți cuprins de o plenitudine extraordinară…Cele câteva momente de iluminare trăite de mine m-au condus la înțelegerea fericirii supreme de care vorbesc misticii. În afara fericirii supreme la care suntem chemați în mod cu totul excepțional și numai pentru scurt timp, nimic nu mai posedă adevărată existență. Trăim în regatul umbrelor. Oricum, din Paradis (ca și din Infern) nu te mai întorci niciodată același care ai fost” (Cioran,http://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran ). După propriile-i mărturisiri, Cioran experimentează pentru trei zile viața mănăstirească, reușind a-și convinge fratele să renunțe la gândul călugăririi. Ecoul „întoarcerii din Paradis” (pe care o anume conjunctură l-a păstrat neîntinat de nici o răzvrătire a lucidității, aroganței și cinismului său obișnuit, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ideas- A Variable Background in Cioran’s Writings, URL http://isabelavs.go.ro/Discip/CAP8.html ), transpare doar într-o scrisoare către părinți, când fratele și sora lui Cioran au ajuns în gulagul comunist în care mercenarii ocupantului sovietic re-educau după grati printr-un regim de exterminare mare parte din populația României ciuntite de Basarabia și Bucovina de Nord. „Nu trebuie să vă lăsați copleșiți –le-a scris atunci Cioran. Din moment ce aveți credință în Dumnezeu, adică singura mângâiere valabilă care există sub soare, mi se pare că sînteți destul de înarmați pentru a suporta orice suferință”. Amintindu-și durerea pricinuită de întemnițarea fără de vină a Virginiei și a lui Aurel, Cioran recunoaște peste ani că atunci „ar fi trecut de partea lui Dumnezeu”. În scrisoarea către ai săi are și revelația falsei sale necredințe: „poate nu sunt în fond atât de necredincios pe cât par”.

În cripto-comunismul de după nouăzeci s-a început re-editarea primelor patru volume ale Filocaliei (în 1992, la Editura Harisma din București) fără retipărirea prefeţelor ediției sibiene, ca nu cumva să fie mediatizat numele „ctitorului de frunte alFilocaliei românești” (vezi prefața volumului II scrisă de Stăniloae) de la a cărui moarte martirică (din 28 noiembrie 1989) abia trecuseră trei ani (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 9/2014, p 18, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Lipsa prefețelor scrise de Stăniloae înainte de 1948 a ascuns adevărata istorie a traducerii Filocaliei, aşa cum apărea ea povestită de rectorul Academiei Andreiene. Dacă prefețele din anii patruzeci au putut fi cu ușurință îndepărtate, mai greu ar fi fost de îndepărtat urmele activității legate de ctitorirea Filocaliei românești de la Biserica din Drăgănescu unde Părintele Arsenie Boca i-a reprezentat pe mulți dintre scriitorii mistici pomeniti în Filocalie: Sfântul Dionisie Areopagitul, Sf. Grigore de Nissa, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Scărariul, Sfântul Efrem Sirul, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigore de Nazianz, Macarie Egipteanul, Sf. Antonie cel Mare, etc. Poate nu numai unicității ficturii, ci și datorită acestui fapt, Biserica de la Drăganescu supranumită „Capela Sixtină a Ortodoxiei” nu are indicații care să ghideze automobiliștii din șoseaua națională până la ea (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu și o profeție a Părintelui Arsenie Boca, URL, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ sau o variantă lahttp://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ ).

După decembrie1989, profesorul D. Stăniloae și-a amintit cu prilejul unui interviu că Părintele Arsenie Boca (ale cărui predici le asculta bucuros la Sâmbăta de Sus, venit chiar de la București, cum s-a întâmplat de Sfânta sărbătoare a Pastilor din mai 1948) stătea cu el la Sibiu, “luni de zile” ca să-l îndemne să traducă împreună textele filocalice necuprise în manuscrisul românesc adus de la Muntele Athos. Starețul Mănăstirii Brâncoveanu (pe care în primăvara anului 1944 îl găsise în casa profesorului Stăniloae și maica Veronica de la Vladimirești) nu numai că l-a îndemnat la lucrul traducerii, dar el fusese și cel care a scris „prima formă” a transpunerii românești necesitând (ca orice traducere din indifereant ce limbă străină) îmbunătățiri stilistice ulterioare.

Primele patru volume ale Filocaliei au putut să apară datorită „stăruinței întăritoare” a Părintelui Arsenie „care – scrie Stăniloae – a stat lângă mine [începând din iarna anului 1943-1944] tot timpul traducerii, scriind întreg textul românesc în prima formă pe care am reușit să i-o dau” consemnează pr. Stăniloae pe 6 ian. 1948 în prefaţa volumului III (4). Traducătorul Stăniloae mai precizase că în volumele Filocalieitipărite la Sibiu au fost folosite si pagini gata traduse în românește si copiate de Părintele Arsenie Boca într-un caiet cu care s-a întors de la Muntele Athos. Este posibil ca din compararea acestor pagini copiate la Sfântul Munte cu textul introdus în volumele tipărite ale Filocaliei unii să creadă că au găsit „dovada” scrierii „după dictatul” traducătorului Stăniloae, fără a se gândi la înbunătățirile stilistice ulterioare primei forme de traducere.

În opinia unui cercetător interesat de „atenția poliției politice” (Ed. Partener, Galați, 2009), Nichifor Crainic nu s-ar fi ocupat în prima iarnă de ocupație sovietică la Mânăstirea Brâncoveanu cu stilizarea traducerii Filocaliei, cum a spus el însuși la una din anchetele din 1955. Marele poet Nichifor Crainic ar fi făcut la Sâmbăta de Sus doar o „verificare a traducerilor din primul volum al Filocaliei” (Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, 2009, p.62). După ce academicianul Nichifor Crainic („pribeag în țara sa” vreme de trei ani de zile) a hotărât în 1947 (știindu-se nevinovat) să se predea, manuscrisul memoriilor sale (5) se pare că i-a fost transmis faimosului stareț de la Sâmbăta, care, la mutarea din noiembrie 1948 la Mănăstirea Prislop, a ascuns memoriile lui Crainic la o rudă de-a sa. Datorită ajutorului pe care i l-a dat la nevoie teologului Nichifor Crainic, părintele Arsenie Boca a fost invitat de octogenarul Crainic în decembrie 1969 la Restaurantul Bucur, după cum a reieșit din Arhivele organelor represive ale regimului totalitar comunist (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu, URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/ ).

După 1990 profesorul Stăniloae si-a putut aminti într-un interviu de puternica personalitate a Părintelui Arsenie Boca (supranumit Sfântul Ardealului) care a “reînviat cu viaţa şi cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru” (D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948).

La vremea războiului pentru redobândirea Basarabiei și Bucovinei de Nord (smulse de Stalin în vara „apocaliptică” 1940, redobândite prin luptă de români și după 23 august 1944 luate iarăși de Stalin) Părintele Arsenie (la vârsta de 25 de ani, traducător din limba greacă a lui Ion Scăraru, autor cuprins într-unul din volumele Filocaliei) i-ar fi dat profesorului Dumitru Stăniloae „necontenit imbold” să traducă primele patru volume. În interviul din 1990, remarcabilul dogmatician l-a descris pe „Sfântul Ardealului” ca pe un om care “avea ceva atractiv, puternic”, și care impresiona “prin forma hotărâtă a lui de a fi. Era un dar al lui. Parcă era o piatră, o stâncă” (pr. D. Stăniloae). Profesorul de mistică Nichifor Crainic (1889-1972) al cărui curs îl continuase (pentru un an) la Facultatea de Teologie din București este descris de bătrânul Stăniloae ca un om “foarte deschis, comunicativ” (ibid.) prin opoziţie cu faimosul duhovnic Arsenie Boca de la Mânăstirea Brâncoveanu. Apropierea dintre cei doi i-a venit în minte probabil chiar din perioada iernii 1944 până în primăvara anului 1945 când starețul Arsenie Boca îl ascunsese pe academicianul director al revistei „Gândirea” în vila mitropolitului Nicolae Bălan din incinta mânăstirii. O fosta deținută potitic arestată fără motiv când era studentă la litere povestea următoarele amănunte legate de vizita ei la Mănăstirea Brâncoveanu în mai 1948: „Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit și pe părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, și pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate” spunea Aspazia Oțel-Petrescu (Un popas la Sâmbăta de Sus cu Părintele Arsenie Boca, în rev. „Gândirea”, Sibiu, nr.6-7/ 2003, pp.25-31).

Printre amintirile sale deformate de trecerea anilor, Lidia Stăniloae (născută în 1933) inserează un pasaj (privitor la traducerea Filocaliei ) dintr-o scrisoare a lui Emil Cioran. Iată fragmentul difuzat de ea prin intermediul propriului ei volum de (cețoase) amintiri scos în două ediții (2007 si 2010) de fosta Editură „Politică”: “Doamne, ce limbă curat românească! E o încântare. Ce plastic sună această limbă a ceasloavelor şi a rugăciunilor. Ca zugrăveala de pe pereţii bisericilor, plină de culoare şi de forţă de expresie! Părinte Stăniloae, ai ales exact limbajul care trebuia pentru asemenea lucrare”(v. scrisoarea lui E. Cioran în vol.: Lidia Stăniloae Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Ed. Humanitas, Bucureşti, ed. II-a revăzută, 2010, p.318).

Desigur că Emil Cioran, care petrecuse la Sibiu în iarna anului 1940 ultimele sărbători în familie, nu avea de unde să afle că stilizarea volumelor Filocaliei apărute între 1945 şi 1948 – datorită “stăruinţei Părintelui Arsenie” (pr. D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” înFilocalia, vol. III, Sibiu, 1948) -, fusese în fapt opera a doi mari poeţi, din care pe unul (pe Nichifor Crainic) îl știa foarte bine, fiind publicat în revista „Gândirea”.

În cea mai mare parte, stilizarea i se datora poetei Zorica Laţcu (fiică de avocat devenită maica Teodosia de la Mânăstirea Vladimirești de lângă Tecuci), eminentă elevă a profesorului Stefan Bezdechi de la universitatea clujană (6). Poeziile Zoricăi Lațcu fuseseră apreciate de Nichifor Crainic care le-a publicat începând din anul 1941 în paginile prestigioasei sale reviste. Spre a se ocupa în tihnă de stilizarea traduceriiFilocaliei, Zorica Laţcu (1917- 8 aug. 1990) primise de la starețul Arsenie Boca o chilie care să-i fie birou de lucru la M-rea Brâncoveanu (v. mărturiile Aspaziei Oţel Petrescu despre prima sa întâlnire cu Părintele Arsenie Boca în ian. 1948 publicate în rev. „Gândirea”, Sibiu, nr. 6-7/2003, pp. 25-31, sau on-line: “Parcă l-aş fi întâlnit pe Iisus”,https://melidoniumm.wordpress.com/?s=Aspazia+Otel+Petrescu ).

Începând cu iarna anului 1944, o importantă contribuţie la “limba curat românească, plină de culoare şi forţă de expresie” avusese vreme de trei luni însuși marele poet religios Nichifor Crainic ascuns de Părintele Arsenie Boca la Mânăstirea Brâncoveanu(7) . Intr-una dintre declarațiile din 1955, după arestarea măicuțelor de la Mânăstirea Vladimirești, Nichifor Crainic menționează în treacăt efortul depus de el la stilizareaFilocaliei în vremea când a fost găzduit în vila Mitropolitului Ardealului de la Mânăstirea Brâncoveanu.

La rândul ei, Maica Teodosia (poeta Zorica Laţcu) povestea că “în perioada în care Părintele Arsenie Boca împreună cu părintele D. Stăniloae traducea Filocalia, dânsa ajuta la traducere, stilizând textul” (8). Aceasta este adevărata istorie a stilizării traducerii Filocaliei într-o limbă românească atât de frumoasă încât a trezit admirația remarcabilului scriitor Cioran a cărui ultimă tentativă de a-și îmbunătați stilistica scrierilor românești a implicat o atentă citire a Bibliei din 1936 tradusă de Gala Galaction, precum și o parcurgere a Filocaliei sibiene, „ctitorită” de renumitul Părinte stareț de la Sâmbăta .

 

In incheiere vom recopia pasajul despre moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, întrucât acest fragment înregistrat în 2007 este cu îndârjire îndepărtat în toate cărțile ce apar ca ciupercile după ploaie spre a menționa „mărturia” (trunchiată în această parte!) călugărului Pantelimon Munteanu de la Ghighiu privitoare la faimosul duhovnic Arsenie Boca: “În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo cam o săptămână si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. /…/ Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon de la M-rea Ghighiu, înregistrare din toamna anului 2007). După difuzarea pe internet a acestui pasaj, bătrânul părinte Pantelimon a fost mutat de la M-rea Ghighiu la Mănăstirea Turnu, iar internetul a fost “curăţat” de respectivul pasaj pe care, dintr-un bun obicei, l-am transcris într-un caiet şi l-am citat într-un articol publicat de rev. “Arges” în oct. 2010 (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Există în zilele noastre o meserie bine plătită pentru “aranjarea”, după comanda plătitorilor, a unor informaţii care circulă pe internetul de limbă românească.

   Marele duhovnic Arsenie Boca îl văzuse pe 27 oct. 1989 pe preotul Simion Todoran (căruia maica Zamfira i-a anunţat telefonic moartea Părintelui pe 28 noiembrie). Atunci, cu o lună înainte de plecarea lui la Domnul, i-a spus că este “ultima dată când ne vedem”(S. Tudoran în vol. Mărturii din Tara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, 2004, p.113). Unii au povestit că Părintele a fost scos din mașina cu care venea de la București si introdus în mașina securiștilor care l-au schingiuit. Locuind la Sinaia, Părintele Arsenie Boca (pensionat pe 1 iunie 1967) se dusese probabil marţi 21 nov. 1989 la Bucureşti să-si ridice pensia. Intr-o notă pentru Securitate este consemnată intenţia sa de a-şi muta pensia la Sinaia. După relatarea preotului N. Boboia din Porumbacu de Sus, Părintele Arsenie Boca s-a întors cu o masină care a fost somată de doi securisti să oprească. Soferul n-a vrut, dar Părintele Arsenie Boca i-a zis că-i rămân cei doi copii pe drumuri fiindcă securiştii îl vor împuşca daca nu opreşte. Din maşina oprită Părintele Arsenie Boca a fost scos cu brutalitate şi apoi bătut cu sălbăticie. E foarte probabil că apoi a fost transportat la așezământul monahal de la Sinaia și lăsat în grija maicilor de acolo, înspăimântate de Securitate să nu sufle nici o vorbă de cele întâmplate. Probabil că părintele Pantelimon împreună cu părintele Dometie au presimtit ceva fiindcă aveau mare evlavie la Părintele Arsenie. De aceea s-au dus la Sinaia unde au rămas cam o săptămână, cât a durat agonia şi maicile înspăimântate nu i-au lăsat să-l vadă pe cel torturat.

Despre Părintele Arsenie Boca, preotul din Porumbacu de Sus mai spunea că “ar trebui să fie folosit la facultăţile de teologie, la seminarii, la mânăstiri, în toată ţara. Nu să fie ţinut ascuns” (Pr. Nicolae Boboia, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Făgăraş, Ed. Agaton, 2004, p.26).

 

Note și considerații marginale:

  1. vezi Caietele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, Caietul nr.2, Emil Cioran, Craiova, 2007, p.39, editat de Consantin Barbu, on-line lahttp://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran ; vezi și referatul Isabelei Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, pentru Colocviul Internațional „Cioran”, mai 2014, organizat de Univ. „L. Blaga” din Sibiu, publicat de rev. „Conta”, Piatra Neamț, nr.14/2014,http://fr.scribd.com/doc/201531861/IsabelaVasiliuScrabaCioranSibiu2014Colocviu, precum înregistrarea https://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpg și textul prezentat la Centenarul „Cioran (1911-1995)”, mai 2011 organizat de Universitatea „L. Blaga” din Sibiu si de Primăria din Rășinari,http://fr.scribd.com/doc/187765196/IsabelaVScrabaCioranSibiu2011Prophete ). Profesorul de metafizică Nae Ionescu, „mentorul generației sale”, cum l-a desemnat Cioran în 1987, frecventa Biserica Albă. In textele lor scrise pe calapodul înverșunat ateu al culturii comuniste, mulți dintre cei care s-au iluzionat după 1990 că-și fac un nume pe seama lui Cioran (prin simpla tricotare a unei biografii „oficializate”) au preferat să continue interdicția menționării întâiului creator de școală filozofică românească, făcându-se a-l „uita” pe inițiatorul Școlii trăiriste, neamintind de influența formatoare a profesorului Nae Ionescu asupra lui Cioran (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ideile, un decor variabil în eseistica lui Cioran, în volumul IN LABIRINTUL RĂSFRÂNGERILOR. NAE IONESCU PRIN DISCIPOLII SĂI: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, 2000, URLhttp://isabelavs.go.ro/Discip/CAP8.html , precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu, sau Inocularea rușinii de a fi român, URLhttp://www.romanianstudies.org/content/2011/02/isabela-vasiliu-scraba-cioran-prin-lautarismul-lui-plesu-despre-inocularea-rusinii-de-a-fi-roman/ ).
  2. Vrând să informeze teologii francezi (pe unde radiofonice, cu ocazia unei discuţii cu teologul Oliver Clement ulterior publicată într-o revistă) despre apariţia în România a primelor patru volume ale Filocaliei (Sibiu, 1946-1948), Andrei Scrima (1925-2000) face şi o referire la practica isihastă de la M-rea Antim (L’avenement philocalique dans l’Orthodoxie roumaine, par un moine de l’Eglise Orthodoxe de Roumanie, în “Istina”, nr.5/1958, p.235-328 şi 443-474). La mânăstirea bucureşteană, între 1944 şi 1948, Sandu Tudor (martir al temnițelor comuniste) organizase (pe modelul conferinţelor Asociaţiei „Criterion” din 1932-1935) o serie de conferinţe urmate de discuţii pe teme religioase, evenimente culturale suprimate în 1948 prin comanda politică a „regimului comunist al Anei Pauker”(Virgil Ierunca). După numele înşirate de Andrei Scrima (ajuns în mod oficial în 1956 întâi în Elveţia apoi în Franţa), în revista franceză tipărită în mai 1958, Securitatea a arestat în anul 1958 pe toţi cei pe care memoria tânărului călugăr Scrima nu i-a lăsat deoparte (cf. Une interview du pere Dumitru Saniloaie, în vol. Philosophes Roumains, Bucureşti, Redaction des publications pour l’etranger, f.a., p.212). Alexandru Nicolschi/Nicolau este menționat de Adriana Georgescu în amintirile ei ca torționar sadic (vezi In the Beginning Was the End, 1951, Translated from Romanian by Dr. Dan Golopenția; La început a fost sfârșitul, cu o prefață de Monica Lovinescu, 2003 -, de Adriana Georgescu, secretara generalului N. Rădescu). Numele lui Boris Grumberg, alias Nicolschi/Nicolau, aflat doisprezece ani în structurile de vârf ale Securității, nu apare trecut în 2007 în Dicționarul de istorie a României (coord. Stan Stoica, Ed. Meronia, București). În 1958, grupați de Securitate în așa-numitul lot al „Rugului aprins”, au ajuns după gratii în regim de exterminare şaisprezece oameni nevinovaţi condamnați pentru o activitate (a „Rugului Aprins”) suprimată în urmă cu zece ani (apud. Părintele Sofian Boghiu). Ca urmare a detenţiei politice, doi poeți (Sandu Tudor și Vasile Voiculescu) si-au pierdut viaţa. În 1962 Sandu Tudor a fost omorât cu ranga de către un gardian, în închisoarea din Aiud, unde e construit un Centru de martirologice pentru studierea victimelor rasismului hitlerist și a altor victime. La Aiud a murit (printre alte sute de mii de victime ale regimului de exterminare din temnițele comuniste) filozoful Mircea Vulcănescu, martirizat prin bătăi repetate si expunere la temperaturi sub zero grade (v. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefaţă la volumul Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum, Bucuresti, 1999, p.5-17, precum șihttps://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ ). In aşa-numitul lot al “Rugului Aprins” au mai fost cuprinși poetul religios Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, studentul Serban Mironescu, prof. univ. Alexandru Mironescu, alături de personalităţi ale bisericii, precum Benedict Ghiuş, D. Stăniloae, Bartolomeu Anania, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Roman Braga, fraţii Vasile (stareţ la M-rea Antim din 15 martie 1944) şi Haralambie Vasilache, etc. (vezi Pr. Sofian Boghiu, Rugul Aprtins în temniţă, în “Vestitorul ortodoxiei”, 1996). Poetul Vasile Voiculescu (arestat pe 5 august 1958 la 74 de ani) a decedat după eliberarea din temniţă de unde a ieşit pe patul morţii, într-o agonie ce i-a prelungit durerile şi suferinţa vreme de aproape un an. Pe 26 aprilie 1963, înainte de a-și da duhul,Vasile Voiculescu a spus: „Ionică eu mor! M-AU OMORÂT! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu” (vezi Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu –anii de detenție, Buzău, 1993,       precum și Florentin Popescu, Viața lui Vasile Voiculescu, Ed. Vestala, București, 2008).
  3. Despre unicul premiu („Rivarol”) acceptat în Franța, Cioran considera că juriul ar fi fost impresionat de „aroganța și cinismul” Tratatului de descompunere(Paris, 1949). După 1987 – când unii oficiali comuniști (precum Brucan) știau de schimbarea de regim care urma să aibe loc în 1989, după cum dovedește o înregistrare aflată la Radio „Europa liberă”, vezi Ion Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, București, 2004)- Cioran îi spunea lui Ion Deaconescu (ajuns la Paris cu traducerea lui Modest Morariu, foarte apreciată de Cioran) că devine „un cinic dezlănțuit” atunci când simte nevoia să-l „dezonoreze pe Dumnezeu ” (vezi Caietele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, Caietul nr.2, Emil Cioran, Craiova, 2007, pp. 36-38, caiet editat de C-tin Barbu; on-line la http://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran.) .
  4. vezi pr. D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948. A se vedea si Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele Filocaliei,http://www.alternativaonline.ca/IVS1408.html (august 2014).
  5. vezi Nichifor Crainic, Zile albe – zile negre, vol. I, Casa editorială „Gândirea”, București, 1991; vol.II, București, Muzeul Literaturii Române, 1997. A a se vedea și revista „Manuscriptum-100”, nr. 1-4/1995, număr special dedicat lui Nichifor Crainic, unde au fost publicate prima dată file din dosarele de Securitate obținute în decembrie 1993 de la S.R.I. „după o lungă campanie publică dusă de Muzeul Literaturii Române” (apud. Alexandru Condeescu, Cuvânt înainte asupra ediției, vol.II, pp.19-20). Arestat în 1947 academicianul Nichifor Crainic a fost eliberat în urma Decretului 283/ 1962 la sfârșitul lunii aprilie 1962, iar pe 10 mai 1962 îi apare semnătura în „Glasul Patriei”, alături de „alte perle semnate de Zigu Ornea, Petre Ghelmez și Nedic Lemnaru” (apud. Stefan Baciu). Revista „care un timp oarecare se tipărea în Berlinul sovietic, fără a circula în Țară … împroșca cu noroi exilul … si publica evocări despre chiftele, șpriț și sărmăluțe în foi de viță” (Stefan Baciu, Praful de pe tobă, Ed. Eminescu, București, 1995). In 1996 soții Magda și Petru Ursache editează pentru prima oară –după 60 de ani – eseuri ale lui Nichifor Crainic, într-un volum amplificat preluând titlul si mare parte din volumul Puncte cardinale în haos (ediția I-a, 1936, ediția II-a, Ed. Timpul, Iași, 1996). Lor li se datorează și re-editatea faimosului volum Nostalgia Paradisului apărut inițial în 1940.
  6. Poeta si traducătoarea Zorica Laţcu (Maica Teodosia de la Mânăstirea Vladimirești, arestată în 1955, când a fost desființată Mănăstirea de lângă Tecuci) a apucat să-și vadă publicate următoarele trei volume de versuri: Insula albă (Ed. Dacia Traiană, Sibiu, 1944, reeditată în 1999); Osana Luminii (Editura Episcopiei Cluj, 1948) și Poemele Iubirii (Ed. Ramuri, Craiova, 1949). După cei trei ani de detenție făcută fără nici o vină, Zorica Lațcu a tradus din scriitorii mistici (Origen si Grigore al Nissei). În manuscris au rămas traducerile din imnele și cuvântările Sf. Simeon Noul Teolog. In 2008, la Editura Sophia din București apare volumul Poezii, îngrijit de Pr. Cornel Toma care scrie si postfața. Manuscrisele excepționalei poete se află la Biblioteca Astra din Sibiu.
  7. vezi Nichifor Crainic, Zile albe – zile negre. Memorii, vol. II, București, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2001, pp. 37-42. Volumul cuprinde la pp. 192 –257 textul de răspuns scris de Crainic după citirea acuzațiilor care i-au fost aduse (fără temei juridic) după o lege (și o erată anonimă publicată la 1 sept. 1947) declarând ilegale scrieri anterioare publicării textului legii celei noi.
  8. vezi Maica Adriana de la Schitul Cornet, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, p.78.

 

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba

 

 

Cuvinte cheie: Cioran, Filocalia românească, Părintele Arsenie Boca, Biserica Drăgănescu. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiri ai temnițelor comuniste, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Lotul „Rugul aprins”.

 

REPERE BIBLIOGRAFICE

  1. Radu Portocală, Emil Cioran – sfârșitul furat, în „Jurnalul literar”, București, nov. 2001, p. 1 și 21, sau http://www.scribd.com/doc/187763386/Radu-Portocala-Cioran-Sfarsitul-furat .
  2. Emil Cioran în conștiința contemporanilor săi din exil. Crestomație de Gabriel Stănescu, Ed. Criterion Publishing, Bucuresti, 2007.
  3. Ion Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, București, 2004.
  4. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefață la vol. Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum I.O., București, 1999, pp. 5-17.
  5. Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, în rev. „Viața Românească”, nr. 7-8/2000, pp.176-181, sauhttp://www.scribd.com/doc/191641168/isabela-vasiliu-scraba-nae-si-vulcanescu .
  6. Titus Lateș, Emil Cioran: lecturile din tinerețe, în volumul (cu un aparat bibliografic alcătuit de Titus Lateș) Studii de istorie a filozofiei românești, VII, Ed. Academiei, București, 2011, pp. 88-93.
  7. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prophete de la vraie saintete (a propos de Mircea Vulcănescu) , comunicare susținută la Colocviul internațional Cioran -vezi înregistrarea http://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpg , Colocviu organizat (în mai 2011 cu ocazia centenarului nașterii lui Cioran) de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Referatul citit la colocviu a fost publicat în rev. „Origini. Romanian Roots”, SUA, July-Dec. 2011, pp.22-25, fiind un document „ascuns” în 2013, împreună cu alte 43 scrieri ale mele, de paza segmentului românesc al internetului, ca să nu fie parcurs lahttp://www.scribd.com/doc/187765196/Isabela-Vasiliu-Scraba-Emil-Cioran-prophete-de-la-vraie-saintete .
  8. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, referat pentru Colocviul internațional Cioran, Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 8-11mai 2014, publicat pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Târgu-Mureș, Anul VI, nr.4/ 64, aprilie 2014, pp. 14-15 și în nr. 5/ 65, iunie 2014, pp. 16-18, URLhttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranMistic15.htm .
  9. Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare în cărțile lui Cioran, pe hârtie în rev. „Curtea de la Argeș”; Anul V, Nr. 10/ 47, oct. 2014, p.6, sauhttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranTraducere4.htm
  10. Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50, sauhttp://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm .
  11. Emil Cioran, Razne, București, 2012.
  12. Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, on-linehttps://fr.scribd.com/doc/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli .
  13. Isabela Vasiliu-Scraba, ”Tăcerea descriptivă” a lui Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 16-31 ianuarie 2014, nr.273/2014, pp. 15-16-17, sauhttp://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-VulcanNae9-mantuirea.htm .
  14. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Despre inocularea rușinii de a fi român, în rev. „Acolada”, Satu Mare, 1/2011, p.17, sauhttp://www.scribd.com/doc/167071165/Isabela-Vasiliu-Scraba-Cioran-prin-l%C4%83ut%C4%83rismul-lui-Ple%C5%9Fu-Despre-inocularea-ru%C5%9Finii-de-a-fi-roman .
  15. Isabela Vasiliu-Scraba, Pasiunile cerești ale lui Cioran, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15 aprilie 2014, nr.278/2014, p.22-23.
  16. Isabela Vasiliu-Scraba, Scrisoare deschisă către dl A. Demars, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIV, 1-15 aprilie 2015, nr.302/2015.
  17. Isabela Vasiliu-Scraba, Aiud: hidra cripto-comunistă contra vetrei monahale de la Râpa Robilor, în rev. „Origini/ Romanian Roots”, nr. 11-12/ 2009, p.24;http://www.scribd.com/doc/189886227/Isabela-Vasiliu-Scraba-Aiud-Hidra-cripto-comunista-contra-vetrei-monahale-de-la-Rapa-Robilor , precum și înregistrarea mea despre sfârșitul filozofului Mircea Vulcănescu, de la Colocviul „Mircea Vulcănescu”, Tecuci, 25 nov. 2012 http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ .
  18. Fișa Isabelei Vasiliu-Scraba din WIKIPEDIA înainte de a fi vandalizată de birocratul MyComp, URLhttps://fr.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba .
  19. Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: TIMP și ETERNITATE (Ed. Paideia, 2000) a lui Virgil Ciomoș,http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CiomosTimpEternitate5.htm .
  20. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/21.

21.Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ ; sau o variantă anterioarăhttp://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ .

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca, URLhttp://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx

23.Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor, URLhttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca7.htm .

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu, URLhttp://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba/ , precum si http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia
  2. Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, URL http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46
  3. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor, publicat în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (105), febr. 2012;URLhttp://www2.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1155
  4. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, URLhttp://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa

28.Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-boca3paraian/ .

 

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/

Advertisements
Leave a comment »

Preluare dupa Isabela Vasiliu-Scraba: “Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu”

Preiau mai jos, cu acceptul si prin bunavointa doamnei Isabela Vasiliu-Scraba, un articol al sau mai vechi,  adus insa la zi la 1 septembrie 2016, care argumenteaza titlul si cuvantul-cheie “martiriu” – in ceea ce priveste viata si lucrarea Parintelui Arsenie Boca, al carui “dosar” este astazi in studiu, urmand procedura sinodala a Bisericii Ortodoxe Romane, in vederea canonizarii.

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA    (cu multumiri din partea prezentului blog!)

Sursa :   https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/

Motto:   “Temându-se de puternica înrâurire a lui Iisus asupra poporului, fariseii căutau [după vindecarea mutului îndrăcit], prin orice mijloace, să răcească entuziasmul și chiar să-l micșoreze pe Iisus în fața lor. Căci de ar lăsa curs liber acestor inimi și gândiri entuziaste, ei și-ar pierde conducerea spirituală a poporului. Se înțelege că, în dorința fariseilor de a-și păstra autoritatea, orice cale era bună pentru a-și îndeplini scopul, chiar și cea mai nedreaptă.” (Olga Greceanu, Meditații la Evanghelii, 2010, p. 107).

 

REZUMAT DE IDEI : Mistificări istoriografice. Un scaun episcopal neocupat de „ctitorul de frunte al Filocaliei”. Cum să împiedici intelectualii și cohortele de tărani să-l aculte pe Sfântul de la Sâmbăta care „predica dumnezeiește”. Rectitorirea Mănăstirii Prislop a urmat rectitoririi Mânăstirii Brâncoveanu. Lagăre și închisori de exterminare unde a pătimit Starețul de la Sâmbăta si apoi de la Prislop. Părintele Arsenie Boca își vedea propriile suferințe viitoare. Securitatea sovietică nu l-a gasit vinovat. Mărturia unui elev trecut prin „Moara lui Kalușek”. Minciuni securiste văzute de cercetătorii de azi ca adevăr revelat.Nepotriviri cu realitatea spuse de călugărul Teofil Pârâian de la Sâmbăta. Paradigma „Arsenie Boca – Părăian” după modelul Eliade -Culian’ si Noica – Liicean’ de promovare a „înlocuitorilor”. Dresații învățământului post-comunist și stupefianta lor credulitate. Uciderea unui preot polonez suspect de asemănătoare cu schingiuirea Părintelui Arsenie Boca la 79 de ani. Mărturii în răspăr cu istoria prefabricată în arhivele Securității și cu   poveștile călugărului orb venerat oficial la Sâmbăta.

Spusă de un călugăr bătrân (Pantelimon Munteanu înregistrat în 2007 la Mănăstirea Ghighiu) care avea mare evlavie la faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus), povestea morţii martirice a părintelui ieromonah Arsenie Boca am putut-o citi în vara anului 2010 pe scribd (paginile 7 si 8 din documentul : Pe urmele unui sfânt : Arsenie Boca, 74 de pagini, postat pe Apr., 29, 2009 de utilizatorul tileavitali4761 ;https://www.scribd.com/document/14759732/Despre-Parintele-Arsenie-Boca ; același document de 74 de pagini se poate citi din noiembrie 2012 și pe pagina de internet,https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf ). În mod curios, în nici unul dintre cele trei volume ale Părintelui Arsenie Boca îngrijite între 2004 și 2008 de P.S. Daniil Stoenescu (Cărarea împărăţiei, Deva, 2004 şi 2006; “Cuvinte vii”, Deva, 2006; Biserica de la Drăgănescu –“Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti, Deva, 2005), nici în volumul “Episcop Daniil – Părintele Arsenie” (Deva, 2008, cuprinzând si manuscrise inedite de la Sinaia) nu este menţionată moartea martirică şi nici pătimirea Sfântului Ardealului de care a mai vorbit stareța Mănăstirii Bic (județul Sălaj) și preotul Petru Vamvulescu.

După 23 august 1944 arestat fără a i se putea pune în cârcă nici o infracțiune, întâi de Siguranță apoi de Securitatea (înființată de Ana Pauker) care „dorea cu orice preț să-l poată acuza de legionarism, dar n-au reușit” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Editrura Credința strămoșească, 2009, p. 427), protosinghelului Arsenie Boca nu i s-a putut înscena nicicând un proces juridic prin care să fie condamnat cu ajutorul unor martori schingiuiți, cum s-a tot procedat după „crucificarea României” la Yalta (vezi volumul „de răsunet internațional” cu acest titlu scris de avocatul Nicolae Baciu și apărut în 1984 în Occident, tradus în engleză, Sell-out to Stalin. The tragic error of Churchill and Roosevelt, franceză L’Europe de l’Est trahie et vendue și germană Verraten und verkauft, 1985, iar după 1990 și în România, Yalta și crucificarea României, volum urmat de Agonia României. 1944-1948. Dosarele secrete acuza, ediția I-a Ion Dumitru-Verlag, Muenchen,1988 în care apar completări la primul său volum, reeditat în 1997 de Ed. Saeculum I.O., București).

Părintele Arsenie (care prevăzuse cutremurul din 1940, bombardarea Bucureştilor din aprilie 1944 si instaurarea comunismului : „Nu va trece multă vreme până când vor intra secera și ciocanul în țară și nu vor ieși aproape jumătate de veac”) a fost prima oară dus la Siguranță în toamna anului 1944 după o slujbă ținută de el la Sălişte, apoi, spre sfârșitul aceluiași an, a fost interogat după o slujbă de la M-rea Bistrița (jud. Argeș) . In acea perioadă faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus era ades invitat de preoții parohi să țină predici pentru întărirea credinței sătenilor. La vremea ocupării României de către armata sovietică, perioadă care a coincis cu impunerea „regimului comunist al Anei Pauker” (apud. Virgil Ierunca, A. P. fiind agentă sovietică distinsă de Stalin cu gradul de colonel) prin teroare polițienescă, șantaj și fraudarea alegerilor, s-au succedat aproape an de an „reținerile” si anchetările Părintelui văzător cu duhul (care avea rugăciunea inimii, apud. Ileana, Princess of Romania, I live again, Rinehart& Comp., New York, 1952 ; în România tradusă și publicată după 40 de ani) întâi de „Brigada mobilă” (condusă la Brașov de J. Kolasek, un fost contabil apropiat al lui Vasile Luca), apoi de către Securitatea înființată în 1948 de trio-ul Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu și dirijată de la Moscova de NKVD/KGB.

După „vânzarea României” (apud. N. Baciu) la Yalta în februarie 1945, urmată de înlăturarea generalului N. Rădescu, starețul Arsenie Boca -despre care profesorul Stăniloae scria în prefața volumului al III-lea al Filocaliei (Sibiu, 1947) că a „reînviat cu viața și propăvăduirea duhul Filocaliei în viața religioasă a poporului nostru”-, a mai fost arestat în luna iulie a anului 1945, când înlocuitor la Sâmbăta de Sus i-a fost ieromonahul Serafim Popescu. Intr-una din declarațiile date cu acel prilej, Părintele ieromonah Arsenie Boca își descrie „misiunea majoră” de propăvăduitor a „sfințirii omului care să aibă pacea lui Dumnezeu în sine absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață” (23 iulie 1945).

Hărțuirea concomitentă cu instaurarea terorii polițienești a regimului așa-zis „popular” impus de Moscova – dictatură responsabilă „pentru crima colectivă și permanentă săvârșită împotriva întregii națiuni” (vezi Șerban Papacostea, Crima regimului comunist, în Revista „22”, Anul XVIII, Nr. 8/885, 20-26 febr. 2007, p. 15) -, îl făcuse pe Mitropolitul Nicolae Bălan să dea pe 14 august 1945 dispoziție ieromonahului Serafim Popescu (locțiitor de stareț) ca Părintele Arsenie Boca „să nu părăsească sub nici un motiv incinta sfintei Mănăstiri”, să nu spovedească și să nu țină slujbe, ca să nu se mai adune mulțimea obișnuită de credincioși. Abia pe 15 octombrie 1945 mitropolitul ridică interdicțiile privitoare la mărturisiri și la slujbele preoțești („predica dumnezeiește. Nu te mai săturai ascultându-l”, spunea Telu Oancea din satul Breaza, Făgăraș), dar menține opreliștea de a părăsi mănăstirea (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, 2009, p. 429).

În 1946 Sfântul Ardealului a fost anchetat de Iosif Kaluşek după o predică din 20 iulie în care spusese că “lupii vor fi sfâşiaţi de către oile atacate”, în sensul că Păstorul cel bun (Iisus Hristos) îi va ajuta pe oamenii credincioşi (oile sale) să scape de lupii atacatori. Este anul în care Valeriu Gafencu, cel care va fi supranumit „Sfântul închisorilor” îi face pe furiș o vizită la Mănăstirea Brâncoveanu, iar apoi îl invită printr-o scrisoare din 19 mai 1946 să le vorbească într-o duminică celor cca 70 de deținuți de la Galda. După tipărirea primului volum al Filocaliei, „ctitorul de frunte alFilocaliei românești”, o duce lui Valeriu Gafencu la Galda, spunându-i că dedicația pe care și-o dorește pe volum i-a „scris-o în inima lui”(ierom.Arsenie Boca). Pe 13 iunie 1946 faimosul stareț de la Sâmbăta dăruise deja preotului Nistor din Brașov primele patru capitole din Cărarea Împărăției. Volumul fusese copiat la Mănăstirea Brâncoveanu de Serafim Popescu (fapt ce a făcut azi posibilă confruntarea acelorași texte publicate de editori diferiți, cu rezultate diferite, vezi înregistrarea mea de la Sesiunea de comunicări a Universității „1 decembrie 1918” din Alba Iulia, postată pe youtube,. https://www.youtube.com/watch?v=w0O_gLroSCk ).

Despre anii de după cel de-al doilea război mondial, Antonie Plămădeală își amintea în 2002 cum a „trăit la Sâmbăta cu adevărat sentimente ca în primele zile ale creștinismului”, într-o vreme când „lumea avea o mare credință și o mare evlavie la Părintele Arsenie Boca” (Mitropolit Plămădeală) si când comanda „să fie compromis” (col. Ghe. Crăciun, în Dosarul de urmările operativă nr. 564) nu avusese suficiente mijloace și destul timp pentru a da rezultatele din ziua de azi.

Erau vremurile în care stareţul de la Mânăstirea Brâncoveanu devenise “mentorul spiritual al întregii Transilvanii şi chiar dincolo de hotarele munţilor” (apud. Mitropolit Antonie Plămădeală). Poetul Lucian Blaga exprimase plastic aceeași idee, spunându-i la Sibiu faimosului predicator că „poartă o căciulă mare cât Ardealul”. În legătură cu întâlnirea dintre marele duhovnic de la Sâmbăta și marele filozof devenit profesor la Universitatea Cluj aflată în refugiu la Sibiu, Părintele Nichifor Todor din Sibiu relata următoarele, desigur după apariția în 1942 a volumului Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și ortodoxie : „unde Stăniloae l-a înțepat cu venin pe Lucian Blaga, Părintele Arsenie Boca l-a uns cu mir”.

Spre a împiedica să să adune miile de oameni să-i asculte predicile, Iosif Kaluşek din Brigada Mobilă îl arestează pe 4 mai 1948, când nu se terminaseră Sfintele Paşti, sărbătoare la care a fost prezent la M-rea Brâncoveanu și „părintele Stăniloaie și o mulțime de tineri, cei mai mulți…studenți. La sfârșitul Slujbei Învierii, Părintele a citit o rugăciune de dezlegare. Finalul acestei rugăciuni a fost mișcător până la lacrimi, mai ales când Părintele a rostit cu ochii plini de lacrimi : Iartă-i Doamne! Toți cei prezenți plângeau, gândindu-se poate că acesta e momentul solemn al despărțirii Părintelui de Mănăstirea Sâmbăta.” (vol. Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2008, p.11).

Închis și torturat la Brașov (vezi amintirile preotului Ioan Comșa care a fost închis în aceiași perioadă cu Părintele Arsenie,http://apostolatintarafagarasului.blogspot.ro/2011/11/parintele-arsenie-boca-si-evanghelia.html ) și la Făgăraș, elevii de liceu arestați după starețul de la Sâmbăta au putut citi pe pereții unei celule cuvinte de îmbărbătare scrijelite de Părintele Arsenie Boca (apud. Victor Roșca, Moara lui Kalusek). După schingiuiri atroce noaptea în timp ce deținuții cu care împărțea camera dormeau : („cineva a intrat tiptil…și cu o mână l-a tras de picior, iar cu cealaltă i-a făcut semn să tacă…Spre ziuă…am distins mersul târâș al unui schilodit între pașii indesați ai gardienilor care-l cărau de subțiori”. cf. Victor Roșca, op. cit.), starețul Arsenie Boca a dat vreo șase declarații în aproximativ trei luni (de la începutul lunii mai până prin luna august, după o mărturie care semnalează prezența ierom. Arsenie Boca la 1 septembrie 1948 în mânăstire). Conținutul declarațiilor nu a interesat, întrucât îndiferent ce scria arestatul, Kalușek urmărea să-i fabrice postura de „căpetenie” politică si „dirijor spiritual” al opozanților ocupației sovietice de după 1945. Despre acea perioadă Mitropolitul Antonie Plămădeală a scris (în cunoștință de cauză) că “toţi cei care au participat la cursurile de spiritualitate creştină din anii 1946-1948 (care alcătuiesc Cărarea Împărăției, 1995), ştiu că Părintele Arsenie n-a îndemnat la rezistenţa armată”.

Abuzivele arestări ale faimosului predicator pe care-l aprecia în mod special, l-au determinat pe Mitropolitul Nicolae Bălan să-l mute de la Sâmbăta de Sus la Mânăstirea Prislop pe 22 noiembrie 1948, cu prilejul unui periplu pe la diferite lăcașuri mănăstirești din Ardeal. Vorbind în Aula Patriarhiei pe 5 iunie 1998, Mitropolitul Clujului şi al Feleacului a zis cu fermitate: “ştiu eu cu siguranţă că Patriarhul Iustinian se gândea să-l cheme pe Părintele ieromonah Arsenie Boca la treapta arhieriei. Dar…Arsenie Boca a fost arestat si dus în lagăre de muncă forţată” (Î.P.S. Bartolomeu Anania).

În volumul lui Victor Roșca, Moara lui Kalușek. Începutul represiunii comuniste (Ed. Curtea Veche, București, 2007, pp. 87-94) autorul amintește și el că „în 1948 Patriarhia Română avansase numele ieromonahului Arsenie Boca pentru a fi titularizat episcop [adevăr istoric atestat în 1998 de mitropolitul Bartolomeu Anania]… Ministerul Cultelor a cerut informații… și …în locul deciziei de numire în scaunul episcopal, s-a hotărât imediata lui arestare. Un preot cu atâta autoritate și cu așa o puternică influență asupra masei de credincioși trebuia scos repede din biserică și întemnițat… O acuzație foarte gravă era faptul că dăduse viață… și făcuse din așezământul monahal brâncovenesc de la poalele Munților Făgăraș un centru de spiritualitate creștină…   În ultimii doi ani, însăși prezența lui în mijlocul satelor din Țara Făgărașului devenise… o sfidare la acțiunea de sovietizare” (Victor Roșca, Moara lui Kalușek, 2007, p. 94.  La punctul 34 dintr-o directivă – găsită în Polonia și la STASI din RDG, emisă de NKVD/KGB la Moscova pe 2 iunie 1947 în documentul K-AA/CC 113, publicat prima dată în 1981 în ziarul polonez „Novi Dzienic”, iar după 1991 în ziare din România, cuprinsă și de istoricul Gh. Buzatu în volumul Războiul mondial al spionilor, Iași, 1991 -, se preconiza ca „activitatea cultural educativă să fie astfel dirijată încât să rezulte o antipatie generală împotriva bisericii”. Asemenea directivă se pare că este în vigoare și astăzi, dacă ne gândim la articolele cripto-comuniștilor care ponegresc biserica ortodoxă și militează pentru scoaterea orelor de religie din școli).

Iată puținele informații pe care le-am găsit despre pătimirea Părintelui Arsenie Boca, starețul de la Mânăstirea Brâncoveanu care și-a pus o amprentă de neșters asupra locurilor nu numai prin „mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele celei mai curate duhovnicii” (cum scria în ziua Înălțării Domnului 1947 la București profesorul Staniloae în „Cuvântul înainte” al celei de-a doua ediții a Filocaliei, vol. I, Sibiu, având un desen al Părintelui Arsenie Boca pe copertă), ci și înființând atelierul cu „cea mai importantă școală de pictură din țară”, care și-a continuat activitatea după mutarea la Prislop a fondatorului ei. (Prin 1981, o expozițiile cu icoanele pictate la M-rea Brâncoveanu a fost organizată peste graniță, vezi amintirile despre Calvarul Mitropolitului Nicolae Mladin, în rev. „Formula As”, nr. 1088 din 2013, URLhttp://www.formula-as.ro/2013/1088/spiritualitate-39/pe-urmele-parintelui-arsenie-boca-calvarul-mitropolitului-nicolae-mladin-16929 ).

“Mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta” îi trezește entuziasmul teologului Nichifor Crainic care fusese si profesor universitar de mistică: “Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!”. Dar academicianul Nichifor Crainic fusese și directorul „Gândirii”, una dintre cele mai de seamă reviste de cultură din interbelic la care au colaborat, din 1921 până la desființarea revistei, mari nume ale culturii românești în perioada ei de maximă înflorire: Lucian Blaga, N. Crainic, Al. Busuioceanu, N. I. Herescu, D. Stăniloae, Vasile Băncilă, Dan Botta, Vasile Voiculescu, Gheorghe Vrabie, Ion Pillat, Tudor Vianu, Mircea Eliade, Emilian Vasilescu, Al. Marcu, Ovidiu Papadima, George Gregorian, Ioan Coman, N. Crevedia, Bazil Munteanu, Radu Gyr, Petru P. Ionescu, dr. Nicolae Roșu, Ion Marin Sadoveanu, Sergiu Grossu, Aron Cotruș, Dragoș Protopopescu, Gib. I. Mihăilescu, Gherghinescu Vania, D. Caracostea, Vintilă Horia, Stefan Baciu, Zorica Lațcu, Victor Papilian, etc (despre revista „Gândirea” și despre „gândirismul” lui Crainic a vorbit poetul Radu Gyr în 1969, vezi Isabela Vasiliu-Scraba,Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu, URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/). Într-una din declarațiile date de teologul Nichifor Crainic, el spunea că ieromonahul Arsenie Boca este total apolitic și că „avea legături cu toți preoții și profesorii de teologie din Sibiu și în special cu profesorul Dumitru Stăniloae cu care traducea împreună o voluminoasă colecție de cărți de teologie ce poartă numele generic de Filocalia” (N.Crainic, pe 11 oct. 1955 în vol.: Părintele Arsenie Boca, obiectivul „Bratu”, Cluj, 2009, p.45).

Entuziasmat de reînvierea duhovniceasă de la Sâmbăta de Sus fusese însuși profesorul Dumitru Stăniloae care i-a dedicat Sfântului Ardealului cel de-a treilea volum al Filocaliei cu următoarele cuvinte scrise la București pe 6 ianuarie 1948: „Prea Cucerniciei Sale Părintelui Ieromomah Arsenie, care a reinviat, cu viața și cu propăvăduirea, duhul Filocaliei în viața religioasă a poporului nostru” . Această dedicație a fost cenzurată la toate succesivele reeditări dinainte și de după 1990. Dedicația către Părintele Arsenie Boca lipsește din volumul III scos în 2009 de Humanitas care a cenzurat în 1995 și dedicația către profesorul Nae Ionescu pe care Noica o scrisese pe teza sa de doctorat Schită pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou(1940, a doua ediție în 1995). Întrebarea pe care Vasile Andru o formulase într-un mail din 12 ianuarie 2015 : „Cine, concret, cenzurează ?” își află lesne răspunsul la citirea numelui editurii și a îngrijitorilor volumelor Filocaliei care nu reproduc nici coperta primei ediții desenată de Părintele Arsenie Boca, nici prefețele scrise de traducătorul Stăniloae (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Parintele Arsenie Boca, Zorica Lațcu si Nichifor Crainic în culisele traducerii primei jumătăți a Filocaliei, on-linehttps://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ) între 1946 și 1948 și nici dedicația volumului al III-lea.

Dintr-o inadmisibilă (și poate chiar intenționată) „scăpare”, numele fondatorului atelierului de icoane de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus nu apare trecut nici pe pagina de internet a Mânăstirii Brâncoveanu si nici în Ghidul mănăstirilor din România tipărit de Editura Sophia din București (2010, p. 192). Date despre inițierea atelierului (începând cu data de 6 febr. 1940) se pot afla doar în cartea preotului N. Streza în care au fost fotocopiate rândurile scrise (la Academia Teologică din Sibiu) de către diaconul Boca Zian pe 19 aprilie 1940 către mitropolitul Nicolae Bălan : „în urma binecuvântării Înalt Prea Sfinției Voastre de-a lua tonsura monahală la Mânăstirea Brâncoveanu și de a deschide atelierul de icoane, cu duhovnicească smerenie Vă rog să binevoiți a-mi aproba ultimele cheltuieli în legătură cu aceasta, în sumă de 32000 lei…” (pr. Nicolae Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. „Credința strămoșască”, 2009, p. 420).

Dar contribuția starețului Arsenie Boca nu se rezumă la înființarea atelierului de pictură. El a lucrat substanțial la refacerea si înfrumusețarea Mănăstirii prin amenajarea artistică a   parcului din jurul bisericuței, pe care a pictat-o unde se necesita. Iar toate acestea le-a făcut în circa zece ani petrecuți la Sâmbăta de Sus unde a fost tuns în monahism pe „3 mai 1940 cu ocazia Praznicului Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, de către Mitropolitul Nicolae Bălan, înconjurat de un sobor de preoți și mulțime de credincioși” (op. cit., p. 412) si unde pe 10 aprilie 1942 a fost hirotonit preot monah si tot atunci „instituit ca Duhovnic și Stareț al Mănăstirii Brâncoveanu” (ibid.). O primă restaurare a micii biserici fusese făcută tot prin grija Mitropolitului Bălan în perioada 1927- 1936 (vezi poza din vol. Părintele Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preț, Ed. „Credința strămoșască”, 2009, p. 171), când pictor bisericesc a fost Zahiu Raiciu care a pictat și biserica Galata de la Iași.

Arestat la Râmnicul Vâlcii, ieromonahul Arsenie notează pe 23 iulie 1945 că înainte de a doua venire a lui Hristos, căderea din creștinism va fi prin căderea din iubirea de oameni, că ateismul va pustii inima oamenilor „de iubirea lui Hristos”. Negația împărăției lui Dumnezeu și a nemuririi, a învierii lui Hristos „va tinde să cuprindă tot Pământul” (părintele Arsenie Boca). Tot încercând a găsi un motiv mai serios de arestare, autoritățile comuniste i-au trimis odată un securist să-i spună la spovedanie că „a omorât un rus”. Părintele i-a răspuns: „Mă, dacă tu l-ai omorât, și tu vei muri.” Episodul este povestit de pr. Ioan Ciungara din Copăcel, căruia (prin anii șaptezeci) Părintele Arsenie Boca i-a explicat următoarele : „dacă îi spuneam că bine a făcut că l-a omorât, că uite, suntem sub stăpânirea lor, imediat mă aresta. Dar dacă i-am spus că și tu vei muri, el nu și-a dat seama, pentru că muritori suntem toți. Astfel n-a avut cum să mă prindă în acest cuvânt meșteșugit” (Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, vol. III, 2008, p. 24).

In temniță fiind, academicianul Nichifor Crainic (scos din Academie împreună cu acad. Lucian Blaga, acad. Gh. Brătianu si mulți alți scriitori și istorici români, veziParadigme ale devierii. Tardive lovituri date dușmanului de clasă, în vol. Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, 2002, ISBN 973-8134-24-2, pp.137-144) mai scria în declarația din 11 octombrie 1955 că starețul de la Sâmbăta de Sus a „desfășurat o mare activitate pastorală, cu răsunet adânc, atât în rândurile țărănimii cât și a intelectualilor”.

La data arestătii sale din 4 mai 1948 mânăstirea Brâncoveanu era încă în reconstrucție : „Sfântul Părinte Arsenie era de multe ori obosit deoarece muncea foarte mult și fizic scoțând pietre din râu” (Sora Aurica Tinca, în vol. Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p. 108 ; în Autobiografia pe care o redactează în arest pe 23 iulie 1945, ieromonahul Arsenie scrie că în primii doi ani s-a ocupat de gospodărie, fiind primul si singurul călugăr la M-rea Brâncoveanu, că apoi s-a călugărit Serafim Popescu pe care-l rugase să primească preoția. „Așa au început slujbele la Mănăstire”. In iarna 1941-1942 s-au trezit cu o „avalanșă de oameni de toate vârstele si treptele” sociale, astfel că „s-a văzut silit” să primească si el preoția în primăvara anului 1942). Starețul Arsenie Boca a conceput (după model athonit) înfrumusețarea împrejurimilor mănăstirii printr-o minunată grădină (vezi poza din 1946 în vol. Părintele Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preț, Ed. „Credința strămoșească”, 2009, p. 164) impresionând – chiar după mutarea sa la Prislop-, vizitatorii străini aduși de Mitropolitului Nicolae Bălan la Sâmbăta de Sus, după cum am citit dintr-o scrisoare de mulțumire adresată de un vizitator englez postată pe pagina de internet a Mânăstirii Brâncoveanu, unde era adăugată si informația (manipulatoare, desigur) că la data respectivei vizite era și tânărul Teofil Părăian călugăr pe acolo.

Ca un prim bilanț al persecuției la care a fost supus „cel mai faimos călugăr român” (din vremea întrunirilor organizate la București de inițiatorul Asociației „Rugul Aprins” si a fluxului de pelerini la Mănăstirea Vladimirești de lângă Tecuci) reținem arestul între 17 iulie –30 iulie 1945 de la Râmnicul Vâlcei ocazie cu care a fost dus si la București, urmat de anchetarea prelungită între Sf. Paşti (4 mai) până prin august 1948, arestare „scurtată” de Florin Bichir (membru C.N.S.A.S.) la „o lună si jumătate”, cum apare trecut și în Wikipedia românească, enciclopedie on-line confiscată de o mafie cu interese ascunse, dar vădit anti-românești (vezi Isabela Vasiliu-Scraba,Wikipedia.ro citită printre rânduri, text în ediția tipărită pe hârtie a revistei „Vatra Veche”, Târgul Mureș, 2/2014, pp. 46-50, sauhttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm ).

Înjumătățirea perioadei de întemnițare din mai până în iunie nu corespunde cu mărturia unui tânăr arestat în 1948 fără să fi comis nici o infracțiune și ținut în regim de exterminare vreme de 13 ani de zile. La Siguranța din Brașov elevul Luca Călvărăsan (1925-2010) primeste la sfârșitul lunii iulie 1948 din mâncarea starețului Arsenie Boca pe care acesta avea voie s-o împartă „si la cei din beciul Siguranței”. Elevul consemnează peste ani că n-a îndrăznit să-l abordeze atunci „din cauza gardianului”, dar prezența starețului de la Mănăstirea Brâncoveanu i-a „făcut bine în plan sufletesc” (vezi L. Călvărășan, online lahttp://www.fericiticeiprigoniti.net/arsenie-boca/1433-parintele-arsenie-mangaietorul-flamanzilor-din-temnita ; semnificativă pe această pagină de internet este ascunderea morții martirice și puținătatea documentării din memoriile de închisoare, fiind citate doar două cărți scrise de doi foști elevi arestați).

Pe când obișnuia să meargă și el în pelerinaj la Sâmbăta să-l asculte pe Sfântul Ardealului care „predica dumnezeiește”, profesorul Dumitru Stăniloae scrisese că Părintele Arsenie Boca „a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc, adică o personalitate de o înaltă statură monahală, cum n-a mai avut Biserica noastră Ortodoxă Română”. După mutarea la Prislop, în februarie 1949 Patriarhul Iustinian îl trimite pe Sfântul Ardealului să cerceteze cinci mânăstiri de călugărițe greco-catolice, misiune în urma căreia Părintele a scris un referat pe 17 iunie 1949, din păcate publicat după anul 2000 în formă trunchiată în revista „Studii teologice”.

De la Prislop, Părintele Arsenie Boca a fost arestat (fără nici un mandat, cum scrie maica Zamfira în memoriile sale către episcopia Aradului și către Patriarhie) de zece securiști la 4 dimineața pe 16 ianuarie 1951, anchetat și bătut prin sediile Securității comuniste și supus regimului de exterminare de la Canalul morții („Drumul fără pulbere”, proslăvit de scriitorul Petru Dumitriu care a „împrumutat” – fără trimiterea necesară la sursă – titlul murdarei sale scrieri din poezia Cântecul Dunării a marelui poet Nichifor Crainic, vezi rev. „Gândirea”, Serie nouă, Anul VII, Nr. 4-5/1998). Lipsirea de libertate a cumulat 14 luni de zile, până pe 25 martie 1952, dată la care a revenit la Prislop cu o hârtie de eliberare pe care era trecută ziua de 17martie 1952). Anul imediat următor, din Mănăstirea Prislop (găsită în ruină si rectitorită de el), vestitul duhovnic este arestat de Rusalii (7 iunie 1953), după ce fusese arestat Givulescu Cornel (1893-1969), profesor de muzică psaltică la Conservatorul din Cluj care a fost întemnițat între 26 mai 1953 și 4 iulie 1955 pe motiv de lecturi antroposofice. Părintele Arsenie Boca îi făcuse o vizită la Cluj si „scenarita” securității a găsit prilej să invoce pericolul răsturnării regimului totalitar comunist prin învățăturile steineriene, diferite de doctrina statului polițienesc care întemnițase, schingiuia în anchete și tortura în închisori prin bătaie, foame și frig peste două milioane de români. În vol. II, Prislop 1950-1959, „opisul de documente” (publicate în 2014 de Editura Agnos din Sibiu în parteneriat cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității) are doar câteva îndemnuri de urmărire a membrilor „organizației contrarevoluționare antropozofice” care spuneau despre Părintele Arsenie Boca ce spunea mai toată lumea de un vreo zece ani, anume că are darul vederii în duh (al clarviziunii).

Documentele care să ateste arestarea „preventivă” de Rusalii în 1953 au fost îndepărtate din arhivistica contrafăcută în vederea manipulării. După opinia unui comentator „teodor”, dosarele Părintelui Arsenie Boca ar fi folosite de cercetătorul Florin Duțu ca „adevăruri revelate”(cu referire la vol. : Și cărțile au fost deschise, 2013). Acest mod de folosire se poate însă constata la absolut toți cercetătorii de arhive securiste ajunse la C.N.S.A.S., fără nici cea mai mică excepție. La o anchetă, un bătăuș securist i-a spus unui deținut politic următoarele cuvinte care i s-au întipărit fidel în memorie, cu atât mai fidel cu cât sinistrele profeții securiste s-au adeverit prin întreaga tevatură post-comunistă făcută în jurul unor declarații de anchetă lovite de nulitate datorită metodelor bestiale prin care au fost obținute: „vă vom obliga – prin metodele noastre – să declarați numai ce vrem noi. Aceste declarații smulse cu cleștele înroșit în foc LE VOM PĂSTRA ca mărturii, ca acte de ARHIVĂ, după care se va scrie istoria…Noi creem istoria așa cum ne convine…Voi o veți scrie cu mâinile voastre așa cum…noi am imaginat-o în dosarele ticluite de noi” (1995, Octavian Voinea, Masacrarea studențimii române la Pitești, Aiud, Gherla, etc.). Pentru a zdruncina cât de puțin credulitatea cercetătorilor care tot redau conținutul unor declarații îndosariate și păstrate de Securitate, le recomandăm să mediteze asupra următorului pasaj : „m-au trimis în camera de tortură fără ochelari, ca să văd ghioagele de lovit, cleștii de smuls unghii, sângele de pe pereți și toate instrumentele de caznă pe care le aveau…M-au pus la rotisor : legat cu capul în jos și cu picioarele în sus și mi-au lovit la tălpi până am leșinat. Apoi dădeau cu apă și o luau de la capăt. Si asta a durat zile întregi. În pauze mă aruncau la subsol și peste mine aruncau câteva găleți cu apă rece ca ghiața. M-au bătut apoi cu sârme groase, de la ceafă până la tălpi. Eu pierdusem noțiunea timpului…Au trecut zile și zile și nu vroiam decât să mor, să scap de tortură. Într-o zi mi-au adus actul de punere sub acuzare și mi-au spus că, dacă nu semnez, tortura va continua. Am semnat tot ce-au vrut” (cap. Canalul Dunăre – Marea Neagră, mărturia lui Costache Caragață, în vol. : Fabian Seiche, Martiri și mărturisitori români din secolul XX. Închisorile comuniste din România, Ed. Agaton, Făgăraș, 2014, ediția II-a, p.570 ; foarte slabe în volum sunt cele aprox. trei pagini despre Părintele Arsenie Boca).

In volumele cu mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Sfântul Arsenie Boca (publicate de Editura Agaton din Făgăraș) este menționat acest abuz din 1953 al poliției politice, întemnițare care nu are lăsată vreo piesă doveditoare la dosar. Amănuntul arestării Părintelui Arsenie Boca a fost reținut cu fidelitate de un pelerin venit la Mănăstirea Prislop de Rusalii, fiindcă în aceeași zi de sărbătoare îi născuse nevasta. La dosar apare doar informația că în luna iulie 1955 Părintele Arsenie Boca era din nou la Prislop, neparticipând la slujbe. De altfel, si după experiența lagărului de exterminare de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Părintele Arsenie Boca a ales votul tăcerii, neținând predici și nevorbind decât în scris cu maicile de la Prislop.

In anul desființării Mănăstirii Vladimirești, când trupe de peste douăsute de Securiști condusi de generalul N.K.V.D. Boris Grumberg alias Nicolschi (/Alexandru Nicolau) arestează 340 de măicuțe aflate la Mănăstirea Vladimiresti de lângă Tecuci, Părintele Arsenie Boca este din nou „arestat preventiv”. Dar nu pe 11 noiembrie, cum scrie A.N. Petcu, luându-se după data ștampilei Procuraturii Militare din Timișoara (Părintele Arsenie Boca în arhivele Securității, vol. II, Sibiu, 2014, p.672), ci în septembrie 1955, prin tortură obținându-se 9 declarații, 6 în septembrie : pe 21, pe 26, pe 27, pe 28, pe 29 și pe 30 sept. și 3 declarații în octombrie, pe 1, pe 3 și pe 5oct).

O altă greșală a acestui cercetător C.N.S.A.S. (căruia nu-i trece prin cap să refacă istoria prin citirea în paralel a memorialisticii foștilor deținuți politic sau a altor izvoare diferite de cele oferite de tabăra foștilor torționari) a rezultat dintr-o neatentă citire a foilor îndosariate: Adrian Nicolae Petcu a sărit peste cuvântul „preventiv” (A. N. Petcu, Părintele Arsenie Boca în percepția poliției politice din România, postat pe 29 sept. 2014 pe http://www.mărturisitorii.ro). Cu ceva mai multă atenție, el n-ar fi scris că Părintele Arsenie Boca a fost „condamnat șase luni”, când în realitate Părintele a fost „deținut preventiv”. Unui anchetator „venit de la centru”, deținutul Liviu Brânzaș (arestat pe 15 noiembrie 1951) îi atrăgea atenția asupra maghiarei vorbită de anchetatorii de la Oradea : „Nu ați observat dumneavoastră cine sunt cei care anchetează aici și ce limbă vorbesc ?” (pr. Liviu Brânzaș, Jurnal din închisoare : Raza din catacombă, București, 2001, p. 64 ; a se citi cu mare discernământ și volumele : Neagu Cosma, Mari crime împotriva națiunii române. Contribuția unor minorități naționale la bolșevizarea României, 1995 și Radu Teodoru, România ca o pradă, Ed. Lucman, 2005).

Duhovnicul de la Prislop a fost în 1955 închis prin prelungiri ale Mandatului de arestare preventivă valabil 2 luni, emis la patru zile după arestare. Din al doilea volum Părintele Arsenie Boca în arhiva Securității (Sibiu, Ed. Agnos, 2014, 47 lei) se constată că pe formularul completat după arestarea din 20 sept. 1955 nu scrie că ar fi fost arestat, ci „prevenit în ziua de 20 IX 1955” (la p. 692). Schingiuit în diverse locuri de detenție neîncălzite iarna (Timișoara, Jilava, Ocnele Mari, Oradea) din 20 septembrie 1955 până pe 7 aprilie1956, Părintele Arsenie Boca a contractat probabil tuberculoza menționată în 4 februarie 1964 de informatorul Iulian Nicoară din Sibiu, care specificase că din cauza tuberculozei „medicii i-au interzis postul” acestui călugăr riguros, „exagerat în pretențiile de viață curată”.

Din dosarele de urmărire publicate disproporționat de luxos și de costisitor pentru gunoiul pe care-l conțin (murdării cu un grad foarte ridicat de „toxicitate spirituală”, cum spunea monahul Moise Iorgovan) mai aflăm că informatorul „Tâmplaru” consemnase într-o notă cum Părintele i-a spus în 1984 că „a fost cercetat și de securitatea sovietică, dar nu a fost găsit vinovat” (vezi Părintele Arsenie Boca – un om mai presus de oameni, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p.18).

De toate anchetările și arestările fără motiv ale Părintelui Arsenie Boca este greu de aflat, căci dosarele lui de urmărire au fost cu siguranță „periate” de dovezile multor abuzuri ale unui stat polițienesc menținut 45 de ani prin „încarcerarea în masă a populației, cu prioritate a elitelor politice, intelectuale, economice, ecleziastice, militare și țărănești – într-un cuvânt, din toate sferele de activitate” (vezi articolul istoricului Șerban Papacostea din febr. 2007 intitulat Crima regimului comunist).     Referitor la arestările abuzive care nu apar consemnate în dosarele contrafăcute de securiști, o maică povestea de arestarea Părintelui în 1959, cu prilejul desființării Mânăstirii de la Prislop, când Părintele Arsenie Boca avea niște coaste rupte în urma unei căderi.

La Mănăstirea Prislop (redeschisă în 1976 prin grija Patriarhului Justinian), Părintele îndemnase măicuțele să „pună perdele la ferestre”, să se mai ferească de securiștii care-l urmăresc în permanență : „Eu când pornesc din București și ei pornesc, ajung înaintea mea aici” (maica Marina Lupu, stareța Mînăstirii Bic din jud. Sălaj, în vol. :Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, 2008, p.45).

Pentru rezultatele submediocre ale cercetării de arhivă, demn de semnalat ne pare faptul că cei care au consultat dosarele de Securitate ale Părintelui Arsenie Boca nu si-au pus în mod serios problema clarificării perioadelor de detenție. În volume cu pretenții așa-zis „academice” (scoase de George Enache, Adrian Nicolae Petcu sau Vasile Manea din 2009 încoace) arestările Părintelui Arsenie Boca sînt imprecis amintite, ca ceva secundar. Dar încă și mai gravă credem că este problemacredibilității documentelor din ultimul dosar numărând 20 de file.   Lipsa de dubiu asupra veridicității informațiilor îndosariate a ruinat în acest caz întregul efort al cercetătorilor preocupați să redea cât mai fidel paginile oferite de cei care i-au pricinuit Părintelui Arsenie Boca moartea martirică. Spinoasa problemă a credibilității trebuia pusă mai ales la citirea documentelor care atestă, vezi Doamne, „scoaterea de sub urmărire”.

Unica grijă a cercetătorilor a fost să numere din 7 octombrie (data așa-zisei încetări a urmăririi și prigoanei securiste) până în 28 noiembrie (data morții, prevăzută dinainte de 1983 când s-a sfințit Biserica de la Drăgănescu) durata a „două luni” de „suferință la pat”, pornind de la informația (poate reală, dar nu în mod obligatoriu reală) că Părintele Arsenie nu s-a sculat din pat și n-a discutat cu securistul din Sinaia care l-a vizitat pe 29 septembrie și care a scris că l-a găsit bolnav la pat.

Convinși de „adevărul revelat” al documentului din 7 octombrie 1989, toți cercetătorii oficiali interesați de mărturii legate de viața și pătimirile Sfântului Arsenie Boca au desconsiderat la unison relatarea din toamna anului 2007 de la Ghighiu a călugărului Pantelimon Munteanu care, având (împreună cu părintele Dometie) mare evlavie la Sfântul Arsenie Boca, au presimțit că Sfântul Părinte e pe moarte, zăbovind cam o săptămână la Sinaia până ce li s-a spus că „a murit Părintele”, constatând apoi pe 4 decembrie 1989 la înmormântare semnele schingiuirii securiste din care i s-a tras Părintelui Arsenie moartea (vezi paginile 7 si 8 din documentul : Pe urmele unui sfânt : Arsenie Boca, 74 de pagini, care se poate citi din noiembrie 2012 din ;https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf ; pasajul l-am trecut în art. : Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca – un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mănăstirea Brâncoveanu, pe hârtie în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, decembrie 2010, p.6 ; precum și în rev. „Argeș”, Pitești, octombrie 2010, tot pe suport de hârtie).

În legătură cu finalul vieții „celui mai mare duhovnic român din secolul XX” care fără nici o vină a suportat iadul anchetărilor, temnițelor comuniste și a Canalului Morții, semnificativă este apariția unui volumaș cu evidente intenții de deformare a adevărului la un an după tipărirea în două reviste a articolului meu despre ascunderea adevărului privitor la moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca. În 2011 o editură din Ploiești publica într-o cărțulie (de 94 pg.) câteva articole din „Formula As”   în care „mărturia Părintelui Pantelimon” era „cosmetizată”, lipsind din ea exact acel pasaj copiat de mine de pe scribd (paginile 7 si 8 din documentul : Pe urmele unui sfânt : Arsenie Boca, 74 de pagini, postat pe Apr., 29, 2009 de utilizatorultileavitali4761 ; https://www.scribd.com/document/14759732/Despre-Parintele-Arsenie-Boca ), pasaj citat în articolul apărut în octombrie 2010 în revista „Argeș” apoi în decembrie 2010 în revista „Asachi”. Volumașul de 6 lei intens distribuit prin librării și pangare are ca titlu : Părintele Arsenie Boca : Mărturia părintelui Pantelimon (Editura Cristimpuri, Ploiești).

Î.P.S. Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, spunea că „urmărirea Părintelui Arsenie Boca a fost încheiată doar cu o lună înainte de moartea sa, deși, din cauza unei paralizii, n-a mai putut ieși din casă în ultimii doi ani ai vieții” (Fost-am om trimis de Dumnezeu, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 20).   Documentele de securitate ce „atestează”, vezi-Doamne, „scoaterea de sub urmărire” cu „o lună înainte de moartea sa” au fost cu grijă puse la îndemâna unor cercetători C.N.S.A.S. de o stupefiantă credulitate.

Documentul „cheie” (citat peste tot) îl constituie propunerea de încheiere a urmăririi scrisă de Cocârlea Constantin pe 29 septembrie 1989. Spre a părea cât mai convingător așa -zisul dezinteres oficial al poliției politice, documentul-cheie este precedat de note ale aceluiași maior de la Securitatea din Sinaia în care Părintele este prezentat ca țintuit la pat si în imposibilitate de a se deplasa în decursul anilor 1988 și 1989, tocmai în perioada când fusese văzut în 1988 la Mănăstirea Prislop (pe 17 dec. 1988 de către Preasfințitul Daniil Partoșanul, pe atunci preot la Prislop, vezi vol. Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 13 ; la o slujbă de la Mănăstirea Prislop, Părintele Arsenie Boca ar fi vorbit –cu un an înainte de împușcarea Ceaușeștilor – despre „sfârșitul dictaturilor” comuniste, își amintea preotul Crăciun Oprea care în 1988 l-a văzut ultima dată pe Sfântul Părinte martirizat de Securitate).

Văzut de Sfintele Paști din 1989 a fost Părintele Arsenie Boca și la Biserica din satul Drăgănescu, după cum aflăm de la Părintele Dumitru de la Mănăstirea Sf.Ilie din Albac. Dar chiar în octombrie 1989, vizitat la Sinaia de pr. Simion Tudoran, Sfântul Părinte nu l-a primit întins pe patul chiliei sale, cum îl primise la sfârșitul lunii septembrie pe angajatul Securității din Sinaia. Pe Simion Tudoran, preotul care-l găzduise la București când la Drăgănescu se sfințea Biserica pictată de el, Părintele Arsenie Boca l-a primit în sufrageria vilei așezământului monahic de la Sinaia unde l-a sărutat de rămas bun, spunându-i în ziua de 27 oct. 1989 că este „ultima oară când se văd”.

Varianta oficială cu așa -zisa „moarte naturală” a Părintelui Arsenie a fost difuzată și de nevăzătorul venerat post-mortem la Mănăstirea Brâncoveanu, loc unde a fost „sechestrat” prin comandă securistă Mitropolitul Nicolae Mladin ultimii săi cinci ani de viață (vezi Părintele Ioan Peană în rev. „Formula As”, nr. 1060/ 2013 precum și vol. : Pr. Ioan Peană, Părintele Arsenie Boca –duhovnicul de taină, Ed. Accent Print, 2014, pp. 161-175).

Arhim. Teofil Părăian, intens mediatizat ca „înlocuitor” (ca sursă indirectă de difuzare a multor vorbe de duh spuse de Părintele Arsenie Boca, vezi Isabela Vasiliu-Scraba,Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, p.18, URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-boca3paraian/ ) deși ar fi avut loc în mașina care se ducea la Mănăstirea Prislop la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca „nu și-a arătat dorința de a merge” (Părăian), să audă și el cum „toată lumea, și preoții, și călugării și mirenii de la înmormântare vorbeau cu glas tare că Părintele a murit în cazne groaznice la care fusese supus de Securitate, pentru că prezisese lui Ceaușescu sfârșitul” (mărturii consemnate de Valentin Iacob în „Formula As”).

Găselnița cu așa -zisa „moarte naturală” a fost difuzată și prin revista „Rost” din București, an II, nr. 20/2004, într-un articol semnat de cercetătorul Adrian Nicolae Petcu (care a mai răspândit-o cu diferite ocazii și nu numai în țară), după ce apăruse povestită de Teofil Părăian într-o anexă a unui volum de compilație apărut la Editura Teognost în 2002. Cu diferența că în volumul scos de editura clujană, moartea nu mai e pusă pe seama infarctului din februarie 1988 si a paraliziei la piciorul stâng, adică a unor suferințe cardio-vasculare, cum lasă de presupus notele Securității din Sinaia : „A avut ceva la rinichi” preciza „înlocuitorul” Părăian într-o înregistrare din 2001 făcută la Mănăstirea „Sub Piatră” si cuprinsă în volumul Editurii Teognost.

După alte opinii vehiculate în 2001 de călugărul cel orb, Părintele Arsenie Boca ar fi stat „nouă luni la Canal” și ar fi avut multe „nereușite” (p.200) în povețele date celor care îi cereau sfatul (Teofil Părăian, p. 200, p.201 și p.205, în compilația lui Ioan I. Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Editura Teognost, Cluj, 2002). Pe 22 august 2001 „oficialul” Părăian avansase si niște acuzații pe cât de grave, pe atât de lipsite de fundament spre a nega smerenia Părintelui Arsenie Boca la înmormântarea căruia „plutea în jurul lui ca o mireasmă de mir” (Pe urmele unui sfânt, p.8). Arhim. Teofil Părăian și-a mai amintit în august 2001 cum Părintele Arsenie Boca i-a spus la una din cele două vizite făcute de el la Drăgănescu că se bucură de orice critică, dar nu și de criticile nedrepte. Probabil că monahul Teofil Părăian obișnuia (chiar pe când trăia marele duhovnic Arsenie Boca) să critice un om „foarte smerit” (pr. Crăciun Oprea în vol. : Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 58) având darul vederii în duh despre care „au dat mărturie o mulțime de credincioși și el nu poate fi pus la îndoială” (Arhim. Prof. Vasile Prescure) că ar fi fost mândru „căutând să facă pe omul care știe multe”. După Sfântul Ioan Casian, cel ce a voit să pricinuiască răul „va fi pedepsit”, chiar dacă cel drept „n-a suferit nici un rău… din cele ce i s-au pricinuit cu rea intenție, „fiindcă cel drept le-a făcut să-i servească înaintării în sfințenie” (Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, trad. David Popescu, Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2004, p. 144).

Părintele Ioan Peană spunea într-un interviu publicat de Sânziana Pop în revista ei de succes (vezi Radu Mareș, Despre succes, cu afecțiune colegială, în rev. „Acolada”, satu Mare, anul V, nr. 10/ 2011, pp.12-13) că bine ar fi dacă ar da Domnul ca „iubirea pe care Părintele Arsenie o revarsă peste întreaga țară să fie răsplătită printr-o hotărâre sinodală. Ori va fi, ori nu va fi canonizat, Părintele Arsenie Boca este un sfânt” (vezi pr. I. Peană în rev. „Formula As”). Un frate Daniel înclinat spre sofistică se întreba în coada unei petiții de canonizare a Părintelui Arsenie Boca: „Oare sfinții se fac după părerile oamenilor? Sfinții se aleg prin votul nostru?” (22 mai 2008); „De ce trebuie să ne luptăm noi pentru a canoniza pe cineva? Dumnezeu nu e în stare să convingă? E cumva neputincios?” (Daniel, 2 mai 2008). Sofistica fratelui Daniel, care a semnat petiția de sanctificare doar ca să intre la discuții, diferă substanțial de observația înțeleaptă a unei măicuțe din pangarul Mănăstirii Hurezi căreia îi povestisem cum mi s-a arătat în 2012 Sfântul Părinte la Cheia (vezi Isabelei Vasiliu-Scraba, De vorbă cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul Mănăstirii Cheia, on-linehttps://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-arseniebocapangar/): „Oare Sfinții Brâncoveni n-au fost sfinți și înainte de canonizare?” (3 iulie 2014). Intr-un eseu din 1943 despre etnicitate și creștinismul ortodox românesc, teologul Nichifor Crainic scria că „un Constantin Brâncoveanu, decapitat împreună cu mândrii săi coconi, dacă n-a fost încă sanctificat, e venerat cel puțin ca un martir național” (veziTransfigurarea românismului în vol. Nichifor Crainic, Teologie și filosofie. Publicistică, 1922-1944, Craiova, 2010, p. 203; despre „gândirismul” lui Crainic a vorbit Radu Gyr în 1969, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu, URL https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/ ).

Dintre amintirile sale gata oricând a ieși la lumină, mediatizatul călugăr orb de la Mănăstirea Sâmbăta a repovestit-o pe cea în care Părintele Arsenie Boca, vizitat de el la Schitul Maicilor, n-a dat semn că l-ar mai fi întâlnit vreodată. O altă întâmplare (din aceeași categorie) era din vremea Prislopului, când Părintele Arsenie Boca [scăpat cu viață după 14 luni de Canalul morții „Dunăre- Marea Neagră”, unde „tortura prin muncă, nesomn, înfometare și bătaie a cunoscut forme de maximă bestialitate”, apud. I. Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Bonifaciu, 2012, p. 326] îi expediase înapoi o scrisoare fără nici un răspuns, care i-a ajuns lui Părăian, spre deosebire de scrisoarea din anii cincizeci a Părintelui Cleopa către Părintele Arsenie confiscată de Securitate si pusă la dosar, sau de scrisoarea (oprită de Securitate) în care marea poetă Zorica Lațcu (fostă studentă a elenistului Stefan Bezdechi) îi povestea Părintelui Arsenie Boca despre primul ei an de călugărie la Mănăstirea Vladimirești.

Arhimandritul cel orb venerat oficial (nu numai la Sâmbăta de Sus !) păstrase în memorie si anul 1949 când Arsenie Boca (ajuns stareț la Prislop) venise într-o scurtă vizită la Sibiu și nu voise a sta de vorbă cu el. In mod ciudat, chiar și îmbrățișarea prietenească din 1980 – când Părintele Arsenie „trecuse în taină” în postul Crăciunului (P.S. Irineu Duvlea, Episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America, în op. cit., p.21) pe la Mânăstirea Brâncoveanu unde era „închis” ostracizatul Nicolae Mladin -, nevăzătorul a reținut-o laolaltă cu amintirea refuzului Părintelui Arsenie de a scrie în Cartea de onoare (op. cit., p.47) a Mănăstirii Brâncoveanu, în care fusese îmbiat să se întoarcă doar „ca magazioner”  (Părinele Arsenie Boca). Acesta era unicul post disponibil în comunism (pentru călugărul iconar la Drăgănescu) în mânăstirea căutată prin anii patruzeci de foarte mulți pelerini atrași de faima predicilor ieromonahului Arsenie Boca, stareț care de fapt rectitorise mânăstirea unde a locuit vreme de zece ani.

Din amintirile călugărului orb căruia Părintele Arsenie îi spusese cu ani în urmă că „nu toți cei din lume se prăpădesc, nici toți cei din mănăstire se mântuiesc” (ierom. Arsenie Boca, 1942 citat de arhim. Părăian în anexele volumului compilat de I. Gânscă, Cluj, 2002, p.197) mai aflăm că a existat „la vechea stăreție, lângă cancelarie” (așadar în 2001 nu mai era expus acolo) un „epitaf pictat de Părintele Arsenie, cu Adormirea Maicii Domnului” foarte admirat de profesorul universitar Bologa din Sibiu (T. Părăian în vol. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p.50, înregistrare publicată și ca anexă în volumul din 2002 scos de editura clujană Teognost, dar și într-un volum de Convorbiri cu Arhim. T. Părăian tipărit în 2011 de Editura Andreiană din Sibiu).

Prin aplicarea strategiei cripto-comuniste de promovare a „înlocuitorilor” – cea mai bătătoare la ochi fiind înlocuirea lui Mircea Eliade, „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX”, prin comunistul I.P. Culianu, fost profesor de română în Olanda (1976-1986) si de italiană în SUA (1988-1989), aflat pe punctul de a fi angajat ca profesor asociat de istoria religiilor (1990-1991) la Chicago în momentul împușcării în ceafă din 21 mai 1991, „înlocuire” înlesnită în mediile academice românești prin minciuni legate de o inventată carieră universitară în domeniul istoriei religiilor a fostului asistent de română a lui Noomen devenit mai apoi profesor de italiană în SUA (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade și gonflarea lui Culianu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 266/ 2013, pp. 7-8 și nr. 267 / 2013, pp. 5-6, sauhttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CulianuGonflat19.htm ) -, se pare că s-a găsit și pentru Părintele Arsenie Boca, „unul dintre cei mai mari teologi-duhovnici ai neamului românesc” un înlocuitor. Chiar în persoana lui Teofil Părăian (1929-2009).

Fiindcă în vreme ce chilia Părintelui Arsenie Boca (1910- 28 nov.1989) din stăreția veche de la Sâmbăta e [permanent] „în lucru” (apud. Părintele Mihail de la Mânăstirea Brâncoveanu, iulie 2012) si nu poate fi vizitată, chilia călugărului nevăzător poartă o placă cu litere aurite și este oferită spre vizitare, cărțile și CD-urile lui Părăian bucurându-se de o nelimitată răspândire. In ianuarie 2012, pangarul de la Patriarhie dospea de productiile lui T. Părăian în timp ce nimic legat de numele Părintelui Arsenie Boca nu exista acolo, la fel ca în pangarul Mănăstirii Cernica si prin alte mănăstiri (de ex cea de la Lacul Sărat, Buzău, în 2016). În noiembrie 2014 pangarul Mânăstirii Căldărușani n-avea nimic de oferit din scrierile Părintelui Arsenie Boca. Dar încă și mai stranie apare lipsa de indicatoare rutiere care să conducă automobiliștii către Biserica de la Drăgănescu pictată de faimosul predicator (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ sau varianta primăhttp://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ în condițiile în care alte biserici sînt indicate cu mare grijă pe tot cuprinsul țării.

La Sâmbăta de Sus, poza lui Teofil Părăian tronează chiar și la izvorul făcător de minuni numit „al Părintelui Arsenie Boca”. În 2012 era pusă la intrare, luminată de o candelă pe măsuța din dreapta, în timp ce poza Sfântului Arsenie Boca era agățată de stâlp în stânga, alături de alte mici reproduceri de icoane larg răspândite. În 2016 ambele poze fuseseră plasate în stânga, cu poza lui Părăian mai la vedere si însoțită de îndemnul „nu mă furați !” de ca si cum pelerinii veniți la Izvorul Sfântului Arsenie Boca s-ar fi înghesuit, vezi Doamne, să fure poza „înlocuitorului”. E drept că în cazul acestui „înlocuitor” n-a trecut suficientă vreme spre a se vorbi de „paradigma Boca-Părăian”, cum vorbește în târgul Ieșilor decanul N. Gavriluță de „paradigma Eliade-Culian’, sau la Unversitatea din București cum se vorbește de „modelul” Noica-Liicean’ în timp ce prin librăriile bucureștene aproape că nu se mai difuzează (oct. 2014) nici o carte de filozofie scrisă de Noica sau de istoria religiilor scrisă de Mircea Eliade. Să nu scadă interesul (cultivat în mediile universitare post-decembriste) pentru „înlocuitori”.

Supărat că Părintele Arsenie Boca nu a avut o părere bună despre el și nu l-a băgat în seamă după cum și-ar fi dorit, Teofil Părăian „nu i-a fost admirator” (T.P., 22 aug. 2001). Aceasta nu l-a împiedicat însă a prelua spre difuzare cât mai multe cuvinte duhovnicești ale Părintelui Arsenie Boca ceea ce a înlesnit mediatizarea laolaltă nu numai în filmulețe video postate pe internet, dar și în poze manipulatoare unde sînt prezentate simultan fotografii ale orbului si ale Sfântului Arsenie Boca (vezi vol.Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, pp. 33-51 ).

P.S. Daniil Partoșanul îl descrie pe Sfântul Părinte ca pe un om în prezența căruia „îl simțeai pe Hristos trăind și vorbind în Părintele Arsenie… este un lucru extraordinar, în viața noastră, în viața oamenilor, să întâlnim un sfânt” (ibidem, p.16). În cuvinte similare îl amintește și părintele Serafim Bădilă de la Mănăstirea Cășiel: „Fața îi strălucea de nu te puteai uita la dânsul, așa îi radia fața de lumină. Era îndumnezeit…din câți oameni am cunoscut, unul mai plin de Duh Sfânt nu am întâlnit…Eu îl consider unul dintre cei mai mari sfinți care i-a dat România… multă nădejde a dat oamenilor Părintele Arsenie și în viață și prin cărțile care i-au rămas și prin îndrăzneala să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Printre alți mulți sfinți știuți și neștiuți, canonizați și necanonizați de Sinod, dar canonizați de Dumnezeu și de popor, este printre cei din frunte și Părintele Arsenie” (Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, 2008, pp. 12-14). La Biserica din satul Drăgănescu în 1983 (când Părintele hărțuit de Securitate era în etate de 73 de ani) Bogdan Juncu îl percepe ca cel mai frumos om pe care l-a văzut în viață, „cu o frumusețe în adâncul lui care emana în afara lui și se completa cu frumusețea chipului său și a structurii lui de om. Era ceva, pentru mine, om de lume, era peste așteptările mele de a vedea, de a întâlni. Extraordinar de frumos ! Și avea niște ochi Sfântul Părinte… Distanța dinte mine și Sfântul era de o jumătate de metru, deci l-am văzut foarte bine. Si…nu mă mai săturam privindu-i ochii, care…dacă-i vezi o dată, nu-i mai poți uita niciodată” (ing. Bogdan Juncu, în vol.Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, p. 112).

După o mărturie a arhim. Paisie Tinca (n.1931) de la Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca (pe când era stareț la Mânăstirea Brâncoveanu) a curățat izvorul făcător de minuni „care era plin de frunze și murdar” (vezi vol. : Fost-am om trimis de Dumnezeu, Sibiu, Ed. Agnos, 2012, p.155), și a făcut din acel izvor aflat la cca 2 km de mănăstire locul unde obișnuia să se roage izolat de mulțimea de oameni care veneau la Mânăstire, apa devenind „sfințită de rugăciunile Părintelui Arsenie” (vezi Mărturii din Țara Făgarașului…, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p. 74 ).

Si în această privință părerea nevăzătorului Părăian (ajuns călugăr la Sâmbăta de Sus după mutarea la Prislop a Părintelui Arsenie Boca) diferă substanțial. Fostul stareț Arsenie Boca doar ar fi văzut izvorul semnalat de un frate de la mănăstire : „s-a dus Părintele la izvor și a văzut că e apă bună. Ani și ani izvorul acesta a rămas așa, fără să se îngrijească cineva să facă acolo niște bănci și o masă. Acestea le-a făcut Părintele Efrem. Nu el personal, ci a angajat niște oameni” (T. Părăian în vol. : I. Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Cluj, 2002, p. 210).

Într-o conversație cu Mitropolitul Antonie Plămădeală, Teofil Părăian și-a amintit scene din copilăria proprie când bunica-i zicea „hingher (/„horeriu”) și mișel”, un vecin fiind de părere că „nu-i botezat bine” : „pe ăsta să-l duci la popă, să-i mai citească ceva, că nu i-a zis toate” (vezi Teofil Părăian în vol. Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p.40). La Mănăstirea „Sub Piatră” mediatizatul nevăzător a mai povestit că Părintele Arsenie Boca (prevăzându-i probabil viitoarea postură de „înlocuitor”) îl întrebase în 1942 dacă i-a venit vreodată în minte să omoare un om.

Despre săvârșirea din viață a Părintelui Arsenie Boca, Teofil Părăian spusese că a fost o moarte naturală (din cauza rinichilor) și că în general „la 79 de ani, nu se mai pune problema din ce pricină ai murit. Mori, că moare lumea la 79 de ani si mai devreme” (Părăian citat de I. Gînscă în rev. „Discobolul”, Anul XIII, Nr. 154-155-156, oct.-nov.-dec. 2010, p.274). Dacă nevăzătorul s-ar fi dus la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca, probabil ar fi auzit ce spunea lumea despre uciderea pe care însușI Sfântul Arsenie o prevăzuse: „eu am să mor martir”, zisese limpede.

Parohul Bisericii din satul Drăgănescu (întemnițat și el de organele de represiune fără nici o vină în 1952 si dus la Coloniile Galeș, Valea Neagră, Onești, Borzești șI la Canalul Morții) nu s-a temut pe 4 decembrie 1989, să spună că Părintele Arsenie Boca „a murit martir” (vezi Mărturii din Țara Făgărașului despre Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p.116). Alături de călugărul Pantelimon Munteanu (de la M-rea Ghighiu, ieromonah căruia noua stareță îi interzisese în 2008 să sjujească și chiar să intre în altar, și care mai apoi avea să fie mutat „disciplinar” la M-rea Turnu într-o construcție lipsită de fundație) șI de stareța Mănăstirii Bic, sau de preotul Petre Vamvulescu, preotul paroh de la Drăgănescu a fost unul dintre cei care au avut curajul să vorbească despre schingiuirea la 79 de ani a Părintelui Arsenie, pe care securiștii bătăuși l-au lăsat apoi să moară la Sinaia amenințându-le pe maicile de acolo să nu spună nimic dacă vor să nu-i urmeze (vezi și volumul de mărturii editat de Romeo Petrașciuc sub titlul Părintele Arsenie Boca: „Fost-am om trimis de Dumnezeu”, Sibiu, Editura Agnos, 2012, https://fr.scribd.com/doc/123632180/2012-PARINTELE-ARSENIE-BOCA-FOST-AM-OM-TRIMIS-DE-DUMNEZEU , precum și în volumul preotului P. Vamvulescu, Minunile lui Arsenie Boca, Ed. Artemis, București, 2014, p. 51).

În dosarul de urmărire, pe una din foi era consemnat că Părintele Arsenie Boca ar fi suferit din februarie 1988 de „paralizie facială si la piciorul stâng” (vezi nota scrisă la Sinaia de Cocârlea), paralizie care l-ar fi țintuit la pat, dar care nu l-a împiedicat să ajungă iarna la Prislop în 1988 si primăvara la Drăgănescu în 1989.

De pictura celei ce urma să devină faimoasa biserică din satul Drăgănescu (vezi albumul : Părintele Arsenie Boca, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei Românești, ediție îngrijită de Episcop dr. Daniil Stoenescu, Deva, 2005), Părintele Arsenie Boca s-a ocupat între 1968 și 1988, perioadă încrustată în lemnul troiței din curtea Bisericii. Se pare că securiștii n-au fost suficient de prudenți ca să pună informațiile lor de la dosar în acord cu realitatea bine cunoscută în satul unde Sfântul Arsenie Boca a pictat vreme de douăzeci de ani. „Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar nu vă temeți, Hristos e aproape, cercetează lumea” a spus ieromonahul Gherasim Iscu, unul dintre sfinții care și-au dat duhul după gratiile închisorii comuniste de la Târgu-Ocna (vezi Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Bonifaciu, 2012).

Cu un temei numai de el știut, Florian Bichir, membru C.N.S.A.S, prezintă inversat date despre Părintele Arsenie Boca furnizate Securității pe 4 iunie 1989 (când „nedeplasabilul” Părinte Arsenie Boca se deplasase la Comarnic, la domiciliul informatorului „Tâmplaru”), pentru ca apoi să insereze o notă din 10 aprilie 1989 (evident contrafăcută de maiorul Cocârlea de la Sinaia, poate chiar cu cele mai bune intenții) din care rezultă imposibilitatea de deplasare a Părintelui care ar fi suferit de o paralizie la piciorul stâng. Dacă pe 10 aprilie 1989 Părintele era așa de bolnav cum apare descris în dosarul de Securitate (cu „paralizie facială si la piciorul stâng” din februarie 1988, apud. maior Cocârlea), cum de i-a trecut paralizia atât de brusc încât în aceiași lună Părinte Arsenie Boca a ajuns la Drăgănescu pe 30 aprilie 1989 (în Duminica Paștelui, cînd a fost pălmuit de Elena Ceaușescu pentru că nu s-a arătat de acord cu dărâmarea bisericii pictată de el, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu și o profeție a Părintelui Arsenie Boca URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ ).

Prezența Părintelui Arsenie Boca la Biserica din Drăgănescu în mai 1989 este confirmată de spusele unui vizitator al său din acea perioadă, Părintele Dumitru de la Mănăstirea Sf.Ilie din Albac (vezi Mărturii din țara Făgărașului despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p.34). Înainte de a se duce de Sfânta Sărbătoare a Paștilor la Drăgănescu, „paralizatul” Părinte Arsenie Boca făcuse între 18 si 25 mai 1989 drumul de la Sinaia la Comarnic spre a-i desena tâmplarului Gheorghe Vâlcea modelele sculpturii comandate de el pentru așezământul monahal pe care-l ctitorise la Sinaia.

Părintele Nicodim de la M-rea Prislop îi arătase preotului Crăciun Oprea din Cinciș în vara anului 1989 crucea pentru mormântul Părintelui Arsenie pe care acesta comandase a se încrusta 1910-1989. Văzându-l în putere, tâmplarul care a executat lucrarea s-a mirat când Părintele a precizat : „1989, nici o secundă din 1990 !” . Mărturia despre „crucea de lemn pe care Părintele pusese să i se cioplească data morții cu șase luni înainte de a muri” este trecută într-un volum din 2012 (Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 58).

Maica Zamfira, căruia ieromonahul Arsenie Boca i-a fost „părinte duhovnicesc” (cf. Sofian Boghiu) scrisese că Părintele Arsenie „avea darul rugăciunii, își vedea propriul viitor, suferințele și arestarea, dar nu se tulbura prea tare”. Stia că va muri martir și că moartea i se va trage de la o femeie (academiciana cu liceul pe puncte, Elena Ceaușescu), prevăzând că „în vreme ce Nicolae Ceaușescu va pleca din țară, va pierde, la scurtă vreme, conducerea ei, că soții Ceaușescu vor fi uciși la câteva săptămâni după ce va fi el însuși omorât”. Fiind convins că „rugăciunile și mijlocirile sfinților sînt ascultate și bineprimite de Dumnezeu”, arhimandritul Sofian Boghiu (unul dintre cei 17 nevinovații arestați în 1958 în așa-zisa organizație contra-revoluționară a „Rugului aprins”) accentuase „bunătatea inimii si sfințenia vieții Părintelui Arsenie Boca”, scos fără nici un motiv din preoţie în 1959.

„Reținut” si interogat de Securitate trebuie să mai fi fost Părintele Arsenie Boca si când urma să fie sfințită (de ziua Sfintei Parascheva) frumoasa biserică din Bogata Olteană (unde fresca interioară fusese pictată de el în vreo șapte veri, începând din 1961). Atunci, în 1967, preotul Spiridon Cândea (parohul bisericii) a fost arestat, după cum aflăm din acea selecție a Dosarului de Securitate al lui Emil Cioran tipărită la Iași în 2010 (vezi la p. 242 declarația lui Aurel Cioran despre pr. Spiridon Cândea, vizitat în anii 1966-1967, declarație smulsă de Securitate exact la vremea când exilații Emil Cioran și Mircea Eliade erau insistent învitați în România, minciunile oficiale ocultând prigoana religioasă și rearestarea preoților, de ex. Spiridon Cândea și Ioan Iovan; ultimul fiind în 1966 din nou judecat si condamnat la doi ani după ce mai fusese arestat din 29 martie 1955 până în 1964 ca duhovnic al Mânăstirii Vladimirești, prima mănăstire desființată de comuniști).

Ca să nu se adune lumea care îl venera ca pe un sfânt, Părintele Arsenie Boca a fost oprit în 2 octombrie 1983 să vină la sfințiirea Bisericii din Drăgănescu, de pictarea căreia s-a apucat după ce Securitatea s-a îndeletnicit cu distrugerea cu lovituri de ciocan a picturii interioare de la Biserica Bogata Olteană sub pretextul că în zidurile bisericii ar fi fost ascunse scrieri ilegale.

De-a lungul a patruzecisicinci de ani petrecuți într-un regim de teroare polițienească în care ateismul era obligatoriu, Părintele Arsenie Boca n-a lipsit nici o secundă din „vizorul” tartorilor responsabili cu întemnițările, înfricoșarea populației pașnice și cu manipularea conștiințelor prin licee, universități și pe căile mass-mediei. După un sfert de veac de la căderea comunismului, în vreme ce minunile martirizatului călugăr iconar Arsenie Boca umplu din ce în ce mai multe volume de mărturii, ateismul reîncepe a fi propagat pe unde radio și prin instituții de învățământ și de cercetare. Despre comunism și înlăturarea acestuia prin „răzmelița sinucigașă din decembrie 1989” (apud. Mircea Sandu Ciobanu, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Poet la vremea lui Ahab. Poezii incifrate de Mircea [Sandu] Ciobanu și salvatoarea neînțelegere a criticului Marian Popa, on-line https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ciobanu10mirceapoezii/ ), părintele duhovnic Paisie Olteanu spusese că doar capul balaurului [comunist] a fost tăiat, fiindcă „veninul a rămas răspândit în lume prin coada balaurului”. În octombrie 2014 mi-a fost dat să aud (cu totul întâmplător) reclama pe care și-o face postul de radio ProFM. Difuzată obsesional (ca orice reclamă), spre a fi cât mai bine reținută de cei mici cărora li se adresează, reclama ProFM prezintă un școlar care glumește aidoma unui cripto-comunist bătrân, susținând că i-ar place ora de religie pentru că „îl adoarme”.

Nici stufosul reportaj al „pelerinului” de la micul Institut de Istoria Religiilor (găzduit în două încăperi arareori locuite ale Casei Academiei, o sală mai la vedere înscripționată „Culianu”, și alta „Eliade” în care fondul „Mircea Eliade” a fost scormonit spre a se fructifica din el prezența lui Culianu chiar și cu modestele lui compuneri literare de tinerețe precum romanul Râul Selenei) nu se depărtează de ateismul propagat odinioară prin Academia Ștefan Gheorghiu (condusă de Leonte Răutu, tatăl directoarei Colegiului Noua Europa, Anca (/Răutu) Oroveanu care i-a oferit lui Mirel Bănică bursele de studiu în străinătate). Nicăieri în cele 450 de pagini ale cărții sale despre pelerinajele religioase nu și-ar găsi locul spusa Părintelui Arsenie Boca după care oamenii nu sînt „născuți de timp ci de veșnicie. Așa se face că avem într-o fărâmă de țărână și celălalt tărâm. Deși trăim o vreme îmbrăcați de lumea aceasta, totuși ni se întâmplă clipe când fratele vis și sora moarte ne dă târcoale și ne despică făptura în două” (Sfântul Arsenie Boca).

Esența ateistă a jurnalului de pelerin apărut la Polirom în 2014 a ieșit involuntar la iveală pe 30 mai 2014 la Bookfest chiar prin simpla prezentare „cu sintagmele lui Marx” (vezi Blogul lui Donkeypapuas) a cărții Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (Iași, Polirom, 2014) de către Andrei Oișteanu, nepotul stalinistului Leonte Răutu. Lucrul s-a datorat probabil și faptului că sociologia religiilor practicată de autor (în Wikipedia.ro el apare ca „sociolog al religiilor”) șchiopătă la partea „teoretică”, unde nu depășește nivelul broșurilor de popularizare. E drept că nici focalizarea curiozității de „pelerin religios” a salariatului Mirel Bănică nu a săltat vreme de patru ani deasupra prafului drumului pe care înainta coada de pelerini. În drumul său către Mănăstirea Prislop reprezentantul mărunțelului Institut (condus interimar de A. Pleșu) s-a arătat mai fascinat de persoanele supraponderale întâlnite la coadă decât de ceea ce singur scrie că ar fi o „tradiție mitizată, imperfect cunoscută”. Cu prejudecata „clarității și obiectivității” studierii științifice a faptului religios, specialistul în biserica ortodoxă a Institutului înființat în 2008 (vezi nota a 5-a din Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu- despre unul autentic: Mircea Eliade , URL http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-PlesuEliade10.htm ) explică „nevoia de miracol” prin cauze sociale precum dependența de TV și dorința de „socializare” a pelerinilor cu pensii minuscule, săraci și singuri în garsoniere „de la etajul zece” (Mirel Bănică). Deplângând „lipsa în România a sociologiei religiilor” pelerinul în interes de serviciu dă de înțeles că sociologia religiilor s-ar îndeletnici cu „tipurile mentale de fundamentalism”, după exemplul directorului său preocupat în comunism de tipurile „mentale” ale recitatorilor lui Eminescu la Cântarea României. M. Bănică descrie tipologia unor pelerini la mormântul Părintelui Arsenie Boca în felul următor: pelerinii grăsuni „nu iubesc mersul pe jos”, deși omul ar fi „natural dotat pentru migrație” (M.B). Auto-convins că în pelerinaje contează „fundamentalismul”, salariatul fostului șef al tineretului comunist din Institutul de Istoria Artei (vezi amintirile unui fost coleg de facultate în Scrisoarea lui Bata Marianov http://www.romanianstudies.org/content/2013/02/marea-pacaleala-scrisoarea-lui-bata-marianov-catre-sorin-iliesiu/ ) militează cot la cot cu directorul său Andrei Pleșu împotriva predării religiei în școli. În opinia lui Mirel Bănică „radicalizarea cu nuanțe fundamentalist militante” ar fi adusă cu sine de „valența de cod simbolic a sacrului” (vezi Mirel Bănică, Pelerinul de autocar și viitorul ortodoxiei, în Revista „22”, ediția scrisă a revistei apărută în 14 dec. 2010 ; articolul ne pare ilustrativ pentru nivelul tratării și pentru orizontul ideatic al autorului preocupat – pe linie de serviciu – de pelerinajele din România. Volumul său din 2014 intitulat Nevoia de miracol a fost recomandat studenților de la Universitatea ieșeană pe 13 oct. 2014, cu o zi înaintea pelerinajului la Sfânta Parascheva de însuși decanul N. Gavriluță).

Hărţuit încontinuu de securitatea regimului totalitar ateist, întâi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, apoi la Mânăstirea Prislop, la Biserica Elefterie cel Nou – unde l-a pictat în bolta altarului pe pruncul Iisus în haine de pușcăriaș și la Schitul Maicilor, două decenii la Biserica din Drăgănescu si în final la așezământul monahal de la Sinaia, Părintele Arsenie Boca a fost omorât de securiștii care l-au bătut mai bestial decât obișnuiau ei să-l bată pe Părintele Bejan căruia abia în decembrie 1989 i-au spus că „e liber” si nu se vor mai atinge de el (vezi pr. Dimitrie Bejan, Vifornița cea mare, în care amintește și de întemnițarea Parintelui Arsenie Boca la Ocnele Mari și la Canal; Mirel Bănică a scris despre „fabricarea” Sfântului Arsenie Boca în Revista „22” din 14.12.2010 și s-a gândit să „condenseze” la durata „unui an de zile la Canal și la Ocnele Mari” toate arestările abuzive ale Părintelui Arsenie Boca). Falsificările menite să-i scoată bazma curată pe cei care au ordonat în noiembrie 1989 schingiuirea Părintelui Arsenie Boca le-am regăsit si în numărul omagial „Arsenie Boca” scos în 2004 de revista „Rost” a lui Claudiu Târziu, într-un articol (al unui cercetător nespus de credul) în care documentele securiste erau prezentate ca revelând adevărul adevărat.

În urma schingiuirii de la 79 de ani, Părintele văzător cu duhul s-a săvârșit pe 28 noiembrie 1989, de ziua Cuviosului Mucenic Ştefan cel Nou, “a cărei mucenicie tocmai o pictase pe absida altarului din Biserica Drăgănescu”(pr. Petre Vamvulescu). Deşi sfinţilor li se povesteşte pătimirea pentru care au primit cunună de martiri, Î.P.S Laurenţiu Streza (Mitropolitul Ardealului si mai marele Comisiei de Canonizare) spunea în 2010 la Centenarul Părintelui Arsenie Boca organizat la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus că: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis”.

Desigur, pe 25 septembrie 2010 părerea sa era menită să-mi taie mie avântul de a vorbi despre pătimirile de o viaţă ale Sfântului Ardealului pe care făgărăşenii îl pictează în biserici alături de sfinţii canonizaţi. In scurta mea interventie de la Centenarul Părintelui Arsenie Boca (29 sept. 1910 – 28 nov. 1989) din Aula Academiei de cultură şi religie din cadrul Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus am atras atenţia asupra modului cum în prefaţa albumului Biserica de la Drăgănescu (Deva, 2005, p. 11-13), îngrijitorul volumului a trecut o declaraţie de anchetă poliţienească dreptAutobiografie a Părintelui Arsenie, fără specificarea provenienţei, așa cum s-ar fi cuvenit (vezi înregistrarea http://www.youtube.com/watch?v=Zi0EOBC1HlY&list=UUgcn_JXm6-ZMTeCidkHY0hQ ). Declarația fusese dată după arestarea ieromonahului Arsenie Boca pe când se afla la Mânăstirea Bistriţa (din Vâlcea) unde fusese invitat să ţină prelegeri. Textul Autobiografiei este postat și pe Wikipedia.ro, unde încercasem fără succes (fiind blocată de wikipedistul „Alexandru Tendler”=MyComp) a-i trece proveniența (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri, on-line la http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Wikipedia-ro%20citita%20printre%20randuri%20de%20IVS.htm ).

Eliberarea ieromonahului Arsenie Boca s-a datorat în vara anului 1945 Patriarhului Nicodim Munteanu (decedat în condiţii suspecte la începutul anului 1948), care a condiţionat prezenţa preotului Burducea (Ministru al Cultelor) în Sinodul din 31 iulie 1945 de eliberarea preoţilor arestaţi. Din păcate la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus nu am reuşit să duc ideea până la capăt fiindcă am fost întreruptă cu fraza: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (Î.P.S Laurenţiu Streza). La Centenar, neputând vorbi despre „reținerile”, adică arestările preventive ale „ctitorului de frunte alFilocaliei românești” și nici despre perioadele de încarcerare, n-am ajuns nici la pătimirea finală din care i s-a tras Părintelui Arsenie Boca moartea martirică din 28 noiembrie 1989 (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele traducerii Filocaliei, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul VIII, Nr. 7-8 (80-81), iulie-august 2014, p. 15, care se poate citi si la URL http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-TraduFilocalia5.htm ; unii cercetători prezintă arestările cumulat, de genul: „a fost în total închis cam doi ani”, cum – pe 3 noiembrie 2014-, apărea pe site-ul datând din 2011www.fericiticeiprigoniti.net/arsenie-boca/   în articolul lui A. N. Petcu preluat din rev. „Rost”).

In cele cinci volume de mărturii din Ţara Făgăraşului (Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, 2005 şi 2008, 2011, 2014),   editorul inserează povestea schingiuirii de către Securitate a “călugărului iconar” Arsenie Boca la 79 de ani, cu precizarea că despre moartea sa martirică vorbeau pe şoptite toţi cei veniţi în 4 decembrie 1989 să-l conducă la M-rea Prislop pe ultimul drum. Relatarea despre bătaia securistă în urma căreia a murit la Sinaia Sfântul Părinte Arsenie este citată din primul volumul de Mărturii din Țara Făgărașului…, de scriitorul Dan Lucinescu în cartea sa (binecuvântată de Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului): „Părintele Horia, care locuia la mică distanță de părintele Arsenie, știa de întâlnirea pe care o avusese, cu înalte personalități, cu puțin înainte de a fi omorât. La întoarcerea de la acea întrevedere, mașina în care se afla a fost somată să oprească de către doi securiști (…) care l-au dat jos bruscându-l și băgându-l în altă mașină… Un caz similar s-a petrecut în Polonia unde părintele Popeiușco a fost ucis de doi ofițeri de securitate cu puțin timp înaintea căderii comunismului” (Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, București, 2009, pp. 112-113).

Povestea morții martirice a părintelui Arsenie Boca (publicată de mine în anul centenarului nașterii Părintelui Arsenie Boca, în octombrie 2010 în revista „Argeș” din Pitești, unde am redat inregistrarea Părintelui Pantelimon Munteanu din 2007) poate fi citită și într-un volum al preotului Petre Vamvulescu: „El nu a murit numai din cauză că a fost iradiat… A fost dus în pădurea de brazi de la Sinaia şi răstignit. I-au înfricoşat şi pe cei ce au aflat, ca să nu spună adevărul, şi s-a lăţit minciuna aceasta, că Părintele Arsenie a murit nu muceniceşte, ci de boală” (pr. Petru Vamvulescu, Viata lui Arsenie Boca – Fapte inedite, Ed. Artemis, București, 2014).

Iată fragmentul (cenzurat în volumele despre Părintele Arsenie Boca) din mărturia călugărul Pantelimon Munteanu (n. 10 nov. 1920) care a fost la Sinaia când a agonizat și a murit Părintele ieromonah Arsenie Boca, prorocul care a prevăzut că după moartea sa “ţara va lua foc” [duhovnicesc] de la Prislop:

“ În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. În ultimii ani celor de la conducere le era foarte teamă de părintele Arsenie. Era ţinut în satul Drăgănescu iar intrările în sat erau păzite zi şi noapte de Securitate (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo mai mult de o săptămână. Si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. Se vedea la degete şi la faţă faptul că a fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete îi erau pur şi simplu smulse…Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon Munteanu, M-rea Ghighiu, 2007).

Transcrierea spuselor părintelui Pantelimon Munteanu figurează ca interviu luat la M-rea Ghighiu în toamna anului 2007 de Claudiu Târziu, directorul Revistei „Rost”. Numai că spusele dinspre sfârşitul interviului pe care le-am citat mai sus au dispărut ca prin miracol. Noroc că le citasem în articolul meu Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns (publicat în rev. „Argeș”, Pitești, oct. 2010 și în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Nr. 11 (247), dec. 2010, p.6 ). Difuzarea aceluiași text în mai multe reviste tipărite în țară este o palidă încercare de a contracara cenzurarea mea „oficială” prin omiterea numelui meu în căutările online de cărți la Biblioteca Națională, și de la alte biblioteci bucureștene, în Dicționarul presei,   în compilația scoasă de Editura Muzeului Literaturii Române și intitulată pompos Enciclopedia Identitătii Românesti).

În final ar mai fi de remarcat ceva: când se îndrăzneşte a se ignora consemnul tăcerii asupra martirajului Părintelui Arsenie se invocă imediat „lipsa documentelor” (de Securitate ?) care să ateste schingiurea Părintelui de către securiști la 79 de ani, „subiectivitatea” martorilor care au îndrăznit să mai spună ceva, precum şi „lipsa de credibilitate” a mărturiei celor care au povestit ce au văzut cu ochii lor la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca.

Ca să-mi publice în octombrie 2010 acest articol despre pătimirea Sfântului Părinte o revista literară din Ardeal mi-a cerut “o documentaţie mai vastă” pentru că textul ar “conţine prea puţină documentaţie, mărturiile prezentate par subiective şi puţin credibile”. La astfel de observaţii oricine s-ar putea întreba: de ce o revistă de literatură la citirea textului meu scris în toamna anului 2010 și intitulat Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu devine brusc preocupată de probleme juridice, precum credibilitatea martorilor, documentaţie care să ateste un fapt constatat după producerea sa, etc. In ce mă priveşte, răspunsul l-am aflat chiar în cuprinsul revistei „Discobolul” , la citirea următorului pasaj decupat de redacţie din lucrarea de licență a lui I. Gînscă tipărită la Teognost, Cluj, în 2002: “Se fac fel de fel de vorbe, aprecieri de către oameni necompetenţi, de către oameni care nu ştiu realitatea şi care vreau să îl pună pe Părintele în atenţia altora. Că a vorbit cu Ceauşescu, că i-a spus lui Ceauşescu că va muri, şi nu ştiu ce…Nu-i adevărat! Sunt nişte lucruri care nu s-au întâmplat şi pe care le inventează oamenii” (Teofil Părăian, rev. „Discobulul”, Alba Iulia, oct.-nov.-dec., 2010, p.274).

Ca să fie repetată şi răsrepetată această variantă oficială, nimeni nu se îngrijorează de lipsa documentației, sau de subiectivitatea ei. Si nici de lipsa de credibilitate a unei mărturii prezentate de acel nevăzător care acuzase pe nedrept de păcatul mândriei un om smerit. Chiar dacă este fără îndoială subiectivă, părerea extrem de mediatizată a arhimandritului Teofil Părăian este citată în mediile universitare ca singura părere obiectivă.

Dacă apare cam stranie tăcerea „oficială” asupra morții martirice a Părintelui Arsenie Boca (probabil spre a nu se vorbi de comanda Securității care a decis „atenționarea” prin bătaie a bătrânului preot Galeriu în vara anului 1989, maltratarea bestială a Parintelui Arsenie în noiembrie 1989, și schingiuirea teologului Tudor Popescu sau a scriitorului Ernest Bernea la 80 de ani), încă și mai ciudată este colportarea în tot felul de volume a unei biografii lacunare a Părintelui Arsenie Boca unde nu se suflă nici o vorbă de moartea sa martirică și se „rezumă” la cele două intervale mai lungi întemniţarea și anchetarea unui om care la viața lui a avut doar două „pete pe haina de nuntă”, dintre care o pată i se ștersese chiar înainte de pătimirea fără de vină prin temnițe comuniste. „Dreptul piere și nimeni nu ia aminte ; se duc oamenii cinstiți și nimănui nu-i pasă că din pricina răutății a pierit cel drept” (Isaia 57.1, citat de arhimandrit prof. Vasile Presure).

 

Cuvinte cheie: Isabela Vasiliu-Scraba, Părintele Arsenie Boca, Filocalia, Biserica Drăgănescu, M-rea Prislop, Sinaia, moarte martirică.

 

Repere bibliografice :

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ sau varianta primăhttp://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ . A se vedea înregistrarea preotului Savian Bunescu prezentând pictura Părintelui Arsenie Boca din Biserica Drăgănescu de la minutul 5.44, partea I-ahttp://www.petru.jigorea.com/?p=1705 , 45.58 minute și partea a II-a, mai scurtă, de 44.33 minute http://www.petru.jigorea.com/?p=1790 .
  2. Isabela Vasiliu-Scraba, De vorbă cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul de la Cheia, în rev. „Cetatea culturală”, Cluj-Napoca, Seria V, anul XVI, Nr. 32 (130), mai 2015, pp. 26-29,https://fr.scribd.com/doc/200767486/IsabelaVasiliuScrabaArsenieBocaPangar
  3. Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca,http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx
  4. Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor,https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/ivslegiarsenieboca7/sau https://fr.scribd.com/doc/191832093/IsabelaVScrabaLegiArsenieBoca .
  5. Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu, http://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba/
  6. Isabela Vasiliu-Scraba, Parintele Arsenie Boca, Zorica Lațcu si Nichifor Crainic în culisele traducerii Filocaliei (I-IV),http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia
  7. Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri,https://fr.scribd.com/doc/171896306/IsabelaVasiliuScrabaWikipediaRo sau o variantă mai scurtă pe http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/
  8. Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca,https://fr.scribd.com/doc/191186479/IsabelaVScrabaEliadeArsenBoca ; sauhttp://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46 postat pe scribd lahttps://fr.scribd.com/doc/170650213/IsabelaVasiliuScrabaEliadeParArsenieBocaSiMartiriiInchisorilor
  9. Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu, URL https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/
  10. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor, publicat în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (105), febr. 2012;http://www2.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1155 .
  11. Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Scoala trăiristă inițiată de Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.258, pp.4-5, sauhttps://fr.scribd.com/doc/171686934/IsabelaVasiliuScrabaNaeIonescuScoalaTrairista.
  12. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”,http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa
  13. Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, p.18, sauhttp://www.alternativaonline.ca/IVS1501.html , orihttps://fr.scribd.com/doc/246393473/IsabelaVasiliuScrabaBocaParaianEliadeCulianNoicaLiicean.
  14. Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 2 (99) februarie 2016, p.13 ;https://www.scribd.com/doc/187826934/IsabelaVasiliuScrabaMisticaLuminiiBoca .
  15. Prezentarea scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba în Wikipedia.ro inainte de vandalizarea acestei fișe de dicționarhttps://fr.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba .

 

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA

Sursa :   https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/

UPDATE: varianta adaugita a articolului autoarei, datat la 14 septembrie 2016, se poate citi aici.

Leave a comment »

Olga Greceanu: despre… si anunt premiera teatru radiofonic pentru 14 iunie 2016 la Radio Romania Cultural

olga-greceanu-tinerete

Olga Greceanu, fotografie de tinerete. Sursa foto: aici

Olga Greceanu s-a născut şi a trăit atunci când a fost mai mare nevoie de ea. Toată viaţa sa a fost dedicată lucrurilor frumoase, artei, credinţei, cuvântului, scris şi mai ales vorbit. În felul său, Olga Greceanu a fost un fenomen: pictoriţă aflată în căutarea specificului naţional, scriitoare, cercetătoare a lumii şi vieţii femeilor deosebite, comentator al Sfintei Scripturi, o aristocrată fină, o femeie îndrăzneaţă. A înfiinţat, alături de Cecilia Cuţescu-Storck, Societatea pictoriţelor şi a sculptoriţelor. S-a născut la 17 august 1890. A murit în 1978…”(cititi continuarea articolului semnat de Carmen Anghel, aici)

***

Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca

de Isabela Vasiliu-Scraba, la 30 iulie 2015

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-arsenie7olgagreceanu/  (preluare, cu multumiri!):

“Motto: “A tăcea şi a nu da adevărul pe faţă înseamnă a-l trăda” (Sf. Teodor Studitul, apud. arhim. Athanasie Dinca, M-rea Căldăruşani).

Dacă despre întâlnirea dintre părintele Benedict Ghiuş şi Olga Greceanu stau mărturie manuscrisele ei aflate în arhiva “Benedict Ghius” , despre întâlnirea ei cu “cel mai mare duhovnic al veacului trecut” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. “Credinţa strămoşască”, 2009, p.442) nu avem decât un mic indiciu strecurat de Părintele Arsenie Boca într-una din predicile sale de la Mânăstirea Prislop, unde fusese mutat de mitropolitul Nicolae Bălan (1882- 6aug.1955) ca să-l mai scape de prigoana mercenarilor ocupantului sovietic. Este destul de plauzibil să plasăm întâlnirea pictoriţei Olga Greceanu cu părintele Benedict Ghiuş în perioada celor câţva ani post-belici în care fratele Sandu Tudor (martir al închisorilor comuniste, călugărit în 1948 la M-rea Antim cu numele de Agaton) a organizat conferinţele aşa numitului grup al “Rugului Aprins”, grup de 17 persoane arestate zece ani după încetarea conferinţelor, în virtutea principiului de bază al injustiţiei comuniste: legea penală pedepseste retroactiv fapte, care la data săvârşirii lor, nu erau considerate ca infractiuni. Încă din 10 ianuarie 1945 directorul ziarelor “Adevărul” şi “Dimineaţa” (1)scria că “principiul neretroactivităţii” nu trebuie luat în seamă, fiind o “ficţiune juridică” (v. E. Socor în “Curierul”, apud. Gh. Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filozofia românească, Bucureşti, 2002, p.175). La modul acesta cât se poate de limpede, comunistul E. Socor preciza chiar din timpul guvernarii generalului Nicolae Rădescu înfăţişarea aşa-zisei “legalităţi” în care “călăii harnici” ai Brigăzii Mobile acţionau nestingheriţi de nimeni din Comisia Aliată de Control, fiindcă aici “puterile occidentale delegaseră sovieticilor majoritatea competenţelor” (v. Vasile Valentin, înDicţionar de istorie a României, Bucureşti, Ed. Meronia, 2007, p.97).

La Prislop, la o slujbă despre Învierea fiului văduvei din Nain, Părintele Arsenie Boca a făcut o referire la una dintre conferinţele Olgăi Greceanu din perioada Rugului Aprins (1945-1948) fără a o numi în mod explicit. Că este vorba de Olga Greceanu am putut constata după citirea manuscrisului nr. 830 – pe care celebra pictoriţă şi conferenţiară l-a incredinţat, împreună cu alte zeci de manuscrise, Părintelui Benedict Ghiuş (1904-12 iunie 1990). Manuscrisul nr. 830 a fost publicat de părintele Ignatie Grecu în volumul Olgăi Greceanu, Meditaţii la Evanghelii (2) pe care l-a îngrijit, confundând din păcate smerenia (anonimatului) cu responsabilitatea bunei editări care implică ieşirea din anonimat a celui care se ocupă de tipărirea unor manuscrise ascunse de urgia luptei de clasă a regimului comunist menţinut până în decembrie 1989 printr-o permanentă teroare. Fiindcă unul dintre nesperatele evenimente editoriale ale anului 2010 a fost chiar publicarea predicilor Olgăi Greceanu în volumul îngrijit de acest călugăr de la Mânastirea Cernica.

Prin editarea manuscriselor Olgăi Greceanu (1890-16 nov. 1978) la circa şase decenii după redactarea lor, cititorii au putut afla conţinutul celor 47 de predici ţinute prin bisericile bucureştene de autoarea romanului Pe urma paşilor Tăi, Iisus (Editura ziarului Universul, Bucureşti, 1940) care avea îngăduinţa a doi patriarhi, Nicodim Munteanu (1864-27 febr.1948) si Justinian Marina (1901- 26 marie 1977), să expună în biserici hermeneutica ei la Sfânta Scriptură.

La fel, evenimentul editorial care a marcat trecerea anului 2011 a fost – cu siguranţă – publicarea (după jumătate de secol!) a celor opt volume în manuscris aflate la Biblioteca Sinodului cuprinzând Dicţionarul biblic scris şi ilustrat de Olga Greceanu (3)pe 2230 de file, eveniment de care nu stim însă cine s-a putut bucura, dat fiind că preţul celor trei volume (vol. I, A-E; vol. II, F-M, vol. III, N-Z) este de 856,50 lei (cam 190 euro). Or, se ştie bine că pensia minimă, de cca 70 euro, o primesc atît de mulţi pensionari români, încât numărul acestora pare devenit “secret de stat”, pentru statisticile europene furnizându-se o cifră medie de 179 euro/lună care ar reprezenta media pensiilor plătite din bugetul României, ţară în care 51% din locuitori trăiesc în sate cu populaţia îmbătrânită.

Spre a fi ferit de confiscarea sa de către Securitate, manuscrisul cel voluminos alDicţionarului biblic cuprinzând 500 de desene ale faimoasei pictoriţe şi 1400 de articole se pare că a ajuns la Patriarhul Justinian în 1963, când Benedict Ghius era fără de vină dupa gratii, din 1958 arestat în lotul lui Sandu Tudor (devenit ieroschimonahul Daniil), pe motiv că inainte cu un deceniu a purtat “discuţii antidemoctratice” în care “arătau că nici o schimbare omenească nu se poate face decât numai prin credinţă” (v. Radu Ciuceanu, Biserica ortodoxă sub regimul comunist, Bucureşti, 2001).

Pe aceleasi considerente au ajuns in Biblioteca Patriarhiei (la început prin filozoful Alexandru Dragomir, apoi printr-un preot de la Biserica Oţetari) cărţile de domeniul religiei cumpărate de filozoful Mircea Vulcănescu, asasinat în octombrie 1952 în închisoarea din Aiud, unde avea să fie omorât de iubitorii democraţiei populare şi ieromonahul Daniil de la Rarău, zece ani mai târziu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba,Modelul Antim…,http://www.scribd.com/doc/225473643/IsabelaVasiliuScrabaNoicaOlgaGreceanu ).

In Meditaţii la Evanghelii (Ed. Sofia, Bucureşti, 2010) s-au publicat treizecişişapte de predici ale Olgăi Greceanu păstrate de Părintele Benedict Ghiuş şi zece predici rămase în arhiva Olgăi Greceanu. Manuscrisul nr. 830 poartă titlul Cele trei învieri şi explicaţia lor simbolică şi se poate citi la p.88-91. Conferenţiara (4) observă că cele trei minuni de înviere (a fiicei lui Jair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr) sînt realizate de Iisus în chip diferit, că ele se deosebesc între ele ca timp, ca loc şi ca situaţii, având fiecare sensul ei simbolic, pe care apoi l-a detaliat.

Cum este mai greu de crezut că manuscrisul nr. 830 al Olgăi Greceanu a ajuns să fie citit de Părintele Arsenie Boca, si cum din dosarul de Securitate al faimosului stareţ de la Sâmbăta de Sus s-a aflat că acesta a făcut câteva drumuri prin capitală însoţind-o pe Domniţa Ileana, putem mai degrabă presupune că stareţul Mânăstirii Brâncoveanu a ajuns şi el la Mânăstirea Antim când, în cadrul conferinţelor grupării “Rugului Aprins”, a vorbit Olga Greceanu. Probabil chiar despre Cele trei învieri.

Antonie Plămădeală îşi amintea cum Părintele ieromonah Arsenie Boca (cel care a prorocit instaurarea terorii comuniste precum şi schimbarea de regim din decembrie 1989 spunând că “şerpi veninoşi vor stăpâni ţara multă vreme”) ţinea la Sâmbăta de Sus “conferinţe de iniţiere creştină şi de iniţiere în rugăciunea [isihastă] în paralel cu cei din Bucureşti” (Amintirile Mitropolitului A. Plămădeală, Ed. Cum, Bucuresti, 1999). Era chiar perioada în care stareţul de la Mânăstirea Brâncoveanu reînviase “cu viaţa şi cu propăvăduirea, duhul Filocaliei (5) în viaţa poporului nostru” (apud. profesorul Dumitru Stăniloaie, Prefaţă şi Dedicaţie în vol. al III-lea al Filocaliei, Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1948). De fapt, pe lângă conferinţele de iniţiere creştină, Părintele Arsenie Boca schimbase în zece ani (1939-1940) aspectul Mânăstirii: renovase clădirile, contribuise la completarea picturii bisericii (renovata prin anii treizeci de Zahiu Raiciu, pictor care restaurase si pictura bisericii Galata din Iaşi) reproiectase parcul din jurul Mânăstirii Brâncoveanu (admirat de un vizitator străin la începutul anilor cincizeci), înfiinţase în 1940 un atelier de pictură (documente de atunci fiind fotocopiate în volumul pr. N. Streza despre Părintele Arsenie Boca), atelier care mai există şi azi când numele inițiatorului nu este menționat așa cum s-ar fi cuvenit. În noiembrie 1948, stareţul de la Sâmbăta de Sus a fost mutat de Mitropolitul N. Bălan la Mânăstirea Prislop (6).

În octombrie 1949, la predica sa despre fiul văduvei din Nain părintele Arsenie spusese la Prislop că “cineva a băgat de seamă că Iisus a înviat cei trei morţi aşa: pe unul în casă, pe al doilea în drum spre groapă şi pe al treilea din groapă, după patru zile” (v.Părintele Arsenie Boca, Viaţă şi viaţă veşnică în vol. “Cuvinte vii”, Deva, 2006, p.124), lăsând a se înţelege că este vorba de Olga Greceanu. Dar, spre deosebire de Olga Greceanu interesată de gândirea simbolică ascunzând semnificaţia diferită a celor trei învieri, Părintele Arsenie îşi continuă predica din 10 octombrie pe ideea că Iisus “putea să oprească moartea”, fiindcă la noi Iisus a venit “cu propria sa înviere din morţi” (Viaţă şi viaţă veşnică), numai ca El n-a vrut învierea trupului, ci învierea sufletului.

Arestat cu două coaste rupte și scos în mod abuziv din preoţie în mai 1959 de cei care l-au tot închis, fără verdictul niciunui proces în iulie 1945, – în 1946, apoi trei luni în perioada Sfintelor Paşti 1948 – august 1948, l-au dus pentru paisprezece luni la muncă forțată în lagărul de la Canalul „Morţii” între ianuarie 1951şi martie 1952, l-au anchetat de Rusalii 1953, l-au arestat şi schingiuit şase luni între 20 sept. 1955 şi aprilie 1956, l-au anchetat în toamna anului 1968 şi l-au chinuit de câte ori au poftit fără să dea socoteală la nimeni -, Părintele Arsenie Boca a prevăzut prigoana şi moartea martirică (7) pe care avea să le îndure din partea regimului de teroare exercitată fără pauză sub comanda ideologilor comunisti (v.Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu, în rev. ‘Acolada”, Nr. 12/63, decembrie 2012, anul VI, p.7; http://www.romanianstudies.org/content/tag/isabela-vasiliu-scraba/ sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabeaVS-Boca-Nae3.htm ).

In acel text în care face referire la conferinţa Olgăi Greceanu despre cele trei minuni de înviere, Părintele Arsenie Boca (1910-28 nov. 1989) a mai consemnat că Iisus n-a oprit de tot moartea fiicei lui Jair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr, că ei mai pe urmă, după nişte ani, au murit. Fiindcă nu o înviere la viaţa obişnuită dorea Iisus, ci o înviere fără de moarte, o inviere a sufletului, ca urmare a unei transformări profunde, prin “convertirea omului la Dumnezeu” (Parintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, p.124). Unei măicuţe suferinde, Părintele i-a scris că “prin secetă sufletească au trecut şi sfinţii, a trecut şi Iisus pe Cruce, când a zis despre părăsire, dar nimeni n-a fost părăsit. Uscăciunea sufletească nu e o deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie” (Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, vol. III, Făgăraş, Ed Agaton, 2008, p. 106). Olga Greceanu, căreia nici un istoric de artă televizat cu asiduitate în comunism si nici un ziar nu i-a anunţat trecerea pe tărâmul de dincolo (cu pensula în mână, la 16 nov. 1978), se pare că a fost dăruită cu o credinţă lipsită de momente de “uscăciune sufletească”. Trecută de optzeci de ani, pictoriţa făcea “în agora” educaţie religioasă (într-o perioadă agresiv atee), prin exemplul momentelor ei de extaz în rugăciune. Atunci faţa îi radia de fericire. Se ruga în genunchi, spijinită de un copac din marginea trotoarului, în mijlocul capitalei, vara, pe bulevardul I.G.Duca pe care studenţi în vacanţă mergeau spre Gară. Poate mai mult de aceea, decât din cauza subiectului religios al picturilor ei monumentale, ideologii comunişti au folosit mult var să-i acopere frescele din gara Băneasa (fostă Mogoşoaia), de la Primăria Banu Manta sau de la Primăria Amzei.”

Notele insotitoare ale textului de mai sus nu au mai fost preluate aici, dar pot fi consultate pe pagina-sursa.

***

Anunt Radio Romania Cultural, pentru marti, 14 iunie 2016, ora 19:

Teatru radiofonic:   Seria Biografii, memorii-PREMIERĂ. “Olga Greceanu – Pe urmele paşilor Tăi, Iisuse…

Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric.

În distribuţie: Maria Ploae, Mihai Bica, Constantin Dinulescu, Bogdan Durlicioiu.

Interpretare muzică psaltică: Dimitrie Voicescu.

Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.

Redactor şi producător: Magda Duţu

Leave a comment »

“Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca” – un articol de Isabela Vasiliu-Scraba

draganescu cina

Scena “Liturghia arhiereasca” – scena aflata in partea stanga a absidei altarului bisericii “Sf. Nicolae” din satul Draganescu, biserica pictata in tempera de Parintele Arsenie Boca (in perioada 1968-1983)

Sursa articol: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ghius/

“REZUMAT DE IDEI: Lumina Raiului într-o Biserică pictată de un Sfânt. – Urmașii lui Nichifor Crainic la catedra de mistică.- Ioan G. Savin și Părintele Arsenie Boca înfățișându-l pe Renan. -Vremurile „filocalice” dinainte de arestarea Sfântului de la Sâmbăta. -Asemănarea lui Dumnezeu în om după Benedict Ghiuș. -Basarabia lui Benedict Ghiuș și a profesorului Ioan G. Savin. – Arestări politice abuzive (Rugul aprins). – Rugăciunea isihastă (D. Stăniloae). Evoluția de la chip la asemănare și asemănarea sfinților din Biserica Drăgănescu. -Lumina harului în temnițe comuniste: Iisus în zeghe pictat la Elefterie de Părintele Arsenie Boca.

Cuvinte cheie: „Biserica Drăgănescu”, „Părintele Arsenie Boca” , „Benedict Ghiuș”, „Ioan G. Savin”, „Basarabia”, „Nichifor Crainic”, „martirii temnițelor comuniste”, „Iisus în zeghe din Biserica Elefterie cel nou”.” (cititi articolul, aici).

Leave a comment »

Scriitorul Razvan Codrescu, istoriograf de cinste al mucenicilor si sfintilor romani, o noua publicatie despre Parintele Arsenie Boca

Astazi sunt 26 de ani de la trecerea in Imparatie a Sfantului Ardealului, Parintele Arsenie Boca. Parintele s-a stins in casa de la Sinaia, devenita metoc al Manastirii Prislop, unde vietuia din 1977 alaturi de un numar de 18 maici. Exista afirmatii conform carora (cititi articolul eseistului si filosofului Isabela Vasiliu Scraba) moartea i s-a tras ori i-a fost grabita in acel noiembrie 1989, in urma infruntarii si confruntarii din primavara cu sotii Ceausescu, care avansasera planul de distrugere si a Bisericutei Sf. Nicolae din satul Draganescu de langa Bucuresti, aflata pe marginea lacului de la Mihăileşti, unde se dorea construirea unui port in locul bisericii. Parintele Arsenie pictase timp de peste 15 ani bisericuta si asternuse pe zidurile ei intreaga sa marturisire de credinta care-i fusese interzisa prin viu grai din 1959. Avalansa distrugerii se apropia acum si de acel loc izolat unde credinta si smerenia se cuibarisera, si posibil ca Parintele Arsenie si-a spus cuvantul in fata cuplului prezidential al Romaniei comuniste, cu urmarile de rigoare.

Astazi, la 26 de ani de la trecerea in Imparatie a Sfantului Ardealului, Petitia cu semnaturi stranse intru canonizarea Parintelui, initiata de jurnalistul Victor Roncea cu exact un an de zile in urma, are peste 13.000 de semnaturi.

Tot astazi, la 26 de ani de la trecerea in Imparatie a Sfantului Ardealului, o noua aparitie editoriala, sub ingrijirea scriitorului Razvan Codrescu, vine sa aduca marturie despre constanta iubire si grija pe care sfintii romani urcati la ceruri ne-o arata:

Boca

In lamurirea editoriala a noii aparitii de care s-a ingrijit, publicistul Razvan Codrescu noteaza: “Acest volum reprezintă urmarea celui apărut la editura noastră în anul 2012 și intitulat Mormîntul cald de la Prislop. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca apărute în «Lumea Credinței» (ediție îngrijită de Răzvan Codrescu). El reunește, în prima secțiune, alte texte apărute între timp (2012-2015) în magazinul ilustrat Lumea Credinței, iar în a doua secțiune, mai restrînsă, și texte apărute în revista Lumea Monahilor (din 2009 pînă azi), relevante, sub aspect biografic și/sau duhovnicesc, pentru icoana în posteritate a părintelui Arsenie Boca (29 septembrie 1910 – 28 noiembrie 1989), „Sfîntul Ardealului”.
În cadrul fiecărei secțiuni, textele se succed în ordinea cronologică a apariției (la sfîrșitul fiecăruia fiind menționate luna și anul primei lor publicări). Unele titluri au fost ușor modificate la introducerea în volum, dar structura textelor a rămas neschimbată. Am îndreptat tacit unele mici erori strecurate în paginile revistelor. Cele cîteva note de subsol și paranteze drepte explicative din text sînt editoriale.
Volumul apare pe fondul unei creșteri sensibile a evlaviei populare față de „Sfîntul Ardealului” (Prislopul a devenit unul dintre marile locuri de pelerinaj ale Ortodoxiei contemporane) și al primelor demersuri oficiale bisericești de canonizare (proces care va mai dura, dar a cărui finalizare nu mai este departe și nu mai stă sub semnul îndoielii).
Pe măsura apariției unor noi texte, vom duce mai departe demersul nostru editorial, mai ales că interesul credincioșilor s-a dovedit foarte mare, volumul inaugural cunoscînd mai multe suplimentări de tiraj.
Fie ca părintele Arsenie să ne călăuzească de dincolo de veac pe Cărarea Împărăției și să ne unească într-un duh, cu învățăturile și cu minunile sale – temei de viață și de înveșnicire pentru tot neamul românesc!”

Leave a comment »

“Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Sfântului Arsenie Boca” – de Isabela Vasiliu Scraba

DSC00384

Biserica din Draganescu, pe malul lacului – vedere exterioara

DSC00366

Biserica din Draganescu – pictata in fresca in interior de Parintele Arsenie Boca

Articolul Isabelei Vasiliu Scraba de mai jos este preluat integral aici, cu multumiri! (varianta datata la 11 iunie 2015):

Motto: “Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El. Adică imaginea raiului. Sfinţia Ta [pr. Arsenie Boca] ai înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradisiace, pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului” (acad. Nichifor Crainic).

 

REZUMAT DE IDEI: Părintele Arsenie Boca, „personalitate de o statură monahală cum nu a mai avut Biserica noastră ortodoxă”. Frescă distrusă cu ciocanul la Bogata olteană. Un aspect juridic escamotat de mercenarii ocupanților sovietici precum și în manipularea creierelor de după 1990. Zeghea miraculoasă a pruncului Iisus din bolta altarului Bisericii Elefterie cel Nou. Teolog, poet și academician închis fără vină pecetluind valoarea picturii Bisericii de la Drăgănescu. O profeție a Părintelui Arsenie Boca împlinită după 1990: „Cei slabi, nimicnici și fățarnici vor crede că numai ei sînt atotputernici și atoateștiutori”. Minunea supraviețuirii „predicilor vii” de pe zidurile micuței biserici rectitorită de preotul Savian Bunescu.

Biserica din satul Drăgănescu se singularizează printr-o serie de întâmplări pe care le-am putea numi de-a dreptul miraculoase. Un prim miracol a fost că acea modestă bisericuță avându-l paroh pe preotul Savian Bunescu a putut fi pictată de Sfântul Arsenie Boca (29 sept. 1910- 28 nov.1989), cel care prevăzuse încă dinainte de impunerea forțată a guvernului Petru Groza că “şerpi veninoşi vor stăpâni România multă vreme”. Puțin înainte de a se pensiona, Părintele Arsenie Boca este intrebat de un informator (care apoi scrie o notă pentru Securitate) care-i sunt proiectele de viitor. Răspunsul a fost că ar vrea să picteze fie la Biserica Bogata Olteană (1) -unde paroh era fostul profesor de Pastorală (1936-1948), preotul Spiridon Cândea -, fie la Drăgănescu.

Dacă “şerpii veninoşi” nu i-ar fi distrus pictura de pe zidurile impunătoarei biserici păstorită la Bogata Olteană de fostul profesor Spiridon Cândea de la Academia Teologică din Sibiu (a cărui carte scrisă împreună cu preotul Zosim Oancea a avut coperta realizată de faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus) poate că sfântul Părinte Arsenie s-ar fi dus si în vara anului 1968 la Bogata Olteană și nu s-ar fi apucat de pictarea unui alte biserici, începând o nouă lucrare pe care o va duce la bun sfârșit în două decenii, cum stă scris pe troița din curtea Bisericii Drăgănescu.   Până să fie îndepărtat în 1959 din mânăstirea de la Prislop, protosinghelul Arsenie Boca fusese acolo al treilea ctitor, refăcând locurile găsite paragină, pictând icoanele împărătești și construind o clopotniţă în stil athonit, cum avea să construiască și la Drăgănescu.

Dar chiar înainte de pictarea bisericii de la Bogata Olteană (începută în vara anului 1961), Părintele Arsenie Boca a lăsat una din cele mai impresionante urme ale harului său, evocând într-o icoană a Maicii Domnului cu Iisus copil îmbrăcat în zeghe atât întemnițarea a milioane de români, cât si ajutorul dat de Dumnezeu intemnițatilor politic (despre numărul întemnițaților români și despre crimele comunismului a se vedea vol.: dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roșu, Ed. Irecson, București, 1430pg.; Stoljenițin, născut în 1918, avansase ca număr de victime ale comunismului sovietic 65 de milioane, Gorbaciov le-a micșorat la 40, în timp ce St. Courtois, coordonatorulCărții negre, mărturisea următoarele: „vous n’imaginez pas le travail acharné qui m’a couté, meme les 20 millions, pour les faire accepter par mes collaborateurs, tous, comme moi, anciens admirateurs de l’URSS”. ). Pictura aflată în bolta altarului Bisericii Elefterie cel Nou, din plin centru al capitalei țării, a fost astfel concepută de Sfântul Arsenie (2) încât să nu fie sesizată zeghea de pușcăriaș a pruncului Iisus vreme de aproape jumătate de secol. Autorul și semnificația impunătoarei fresce din bolta altarului Bisericii Elefterie cel Nou (ades ocolită în filmările interiorului bisericii difuzate la TVR) i-au fost descoperite în 2007 lui Alexandru Valentin Crăciun, un absolvent de filozofie care la acea dată era student la Teologie. El a scris în „Lumea credinței” despre uimitoarea frescă în care zeghea copilului Iisus se transformă în raze de lumină, încendiind cu foc dumnezeiesc întunecoase celule de temniță comunistă. Fostul deținut politic Virgil Maxim povestește cum a supraviețuit în închisoarea Aiudului cu ajutorul lui Dumnezeu (de fapt printr-o adevărată minune dumnezeiască) trei luni de iarnă cu un terci la trei zile într-o celulă lipsită de lumină și complet neîncălzită (vezi V. Maxim, Imn pentru crucea purtată, Ed. Antim, 2002, pp. 394-395). Într-o notă informativă din 1961, fratele pictorului Vasile Rudeanu scria că la Biserica Elefterie cel Nou veneau mulți oameni la călugărul iconar Arsenie Boca, angajat ca pictor secund. Părintele Nicolae Streza observase că nimeni nu va putea “contabiliza numărul miilor de credincioşi care, căutându-l pe Părintele Arsenie Boca, au bătut drumurile spre Sâmbăta de Sus, apoi spre Prislop, spre Bucureşti, spre Drăgănescu, cu eforturi mari, uneori cu teama de a nu-i face rău, fiind mereu supravegheat” (pr.N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşească, M-rea Petru Vodă, Neamţ, 2009, p.22).

La Mânăstirea Brâncoveanu ieromonahul Arsenie Boca a sfințit locul în circa zece ani câţi i-a fost îngăduit să rămână în zona unde a început hărțuirea sa de către noile autorități comuniste care l-au arestat în vara anului 1945 fără a-l putea ține prea mult închis, negăsindu-i nici o vină, cum tot fără dovada vreunei acțiuni infracționale a fost închis la Brașov și Făgăraș din 4 mai 1948 și schingiuit „în moara lui Kalușek” cam trei luni până pe la sfârșitul lui iulie. Extrem de interesantă apare azi constatarea dintr-o notă neîndepărtată la „pieptănarea” celor aproape 2000 de pagini ale Dosarelor „Arsenie Boca” din arhiva Securității. Nota datează din 1946 și din ea transpare un aspect juridic de care injustiția comunistă cu organele ei de represiune n-a mai ținut seama: Anume că activitatea starețului de la Sâmbăta de Sus „nu întrunește elementele unei infracțiuni” si din această cauză starețul n-a putut fi arestat. Problema inexistenței unor fapte concrete care să aibă „elemente de infracțiune” a fost escamotată și după 1990, când marea grijă a urmașilor inchiziției comuniste a fost să umple piața cu acuzații lipsite de bază la adresa călugărului mistic Arsenie Boca (și a altor figuri proeminente ale culturii și spiritualității românești), doar ca să fixeze în capete lipsite de discernământ impresia de „adevăr” dintr-o minciună obsesiv repetată.

„Ctitor de frunte al Filocaliei” și inițiator al „mișcării religioase de la Sâmbăta de Sus”, starețul Mănăstirii Brâncoveanu a sfințit locul nu doar prin „puterea de a-i apropia pe români de Dumnezeu” (pr. Ioan Sofonea, n. 1928). Fiecare dintre cei care au „ajuns în legătură cu Părinte Arsenie a avut istoria lui” care n-a fost altceva decât „istoria unei intervenții divine. Cine nu contează pe intervenția divină prin Părintele Arsenie Boca, nu știe cine a fost Părintele Arsenie Boca” (pr. Ilie Moldovan, în vol.: Părintele Arsenie Boca, un om mai presus de oameni. Mărturii, vol. IV îngrijit de ing. Ion Cișmileanu, Ed. Agaton, Făgăraș, 2011, p.108). La Sâmbăta de Sus starețul Arsenie Boca a restaurat clădirile şi a amenajat după model athonit împrejurimile din vecinătatea Mânăstirii. Frumusețea parcului proiectat și realizat de starețul ieromonah Arsenie Boca la Mănăstirea Brâncoveanu impresiona vizitatorii mult după plecarea Părintelui Arsenie Boca (vezi scrisoarea din 1954 a unui invitat al mitropolitului Nicolae Bălan din vremea când stareț la Sâmbăta de Sus era arhimandritul Serafim Popescu, postată pe site-ul Mânăstirii Brâncoveanu, fără menționarea numelui celui care a conceput și realizat frumosul parc). Având „meșteșugul icoanelor”, cum scria (către călugării români pe care-i cunoscuse în 1939 la Sfântul Munte) în anul ciuntirii României de Basarabia, Bucovina de Nord și jumătate din Ardeal, el s-a grăbit să înființeze încă de la începutul anului 1940 un atelier de icoane care durează la Sâmbăta de Sus de peste șaptezeci de ani (vezi pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşască, 2009). Unul din hramurile Mânăstirii Brâncoveanu este Izvorul Tămăduirii, moment calendaristic ales pentru călugărire (3 mai 1940) și pentru preoțire (10 aprilie 1942). Există două icoane pe lemn cu această temă pictate de Părintele Arsenie Boca, una (realizată foarte probabil la Sâmbăta de Sus) se poate admira în București la Biserica Sfănta Treime din Ghica Tei, alta este la Zizin, ce-a de-a doua având marcată trecerea timpului prin albirea pletelor participanților la hramul Izvorului Tămăduirii.

La aproape un an de la transferarea sa la Prislop, episcopul Andrei al Aradului l-a ridicat pe ieromonahul Arsenie Boca la treapta de protosinghel pe 14 septembrie 1949, de Înălţarea Sfintei Cruci. Tot atunci au fost călugăriti Antonie (Leonida) Pămădeală, cu Sandu Tudor (Părintele Daniil de la Rarău) naş de călugărie şi Dometie (Stelian) Manolache (de la Rîmeţi).

Urmărit fără încetare de mercenarii ocupantului sovietic puși să distrugă toți oamenii valoroși ai țării, întemnițându-i fără indicarea precisă si dovedită a făptuirii de infracțiuni, Părintele Arsenie Boca a fost arestat de la Prislop în noaptea de 14/15 ianuarie 1951şi dus (fără proces juridic) prin temniţe şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră de unde a fost eliberat abia după 14 luni, în 17 martie 1952, deși din 12 martie 1951 Patriarhul Justinian Marina încercase a-l determina pe Teohari Georgescu (/Burăh Tescovici, cu patru clase primare având post de subsecretar de stat în guvernul generalului Rădescu si apoi din 6 martie 1945 până în 1952 devenit ministru de interne) să-l elibereze din lagărul de exterminare de la Canal (supra-numit Canalul „Morţii” din cauza numărului nesfârşit de români ucişi acolo) invocând nevoia de „liniștire a spiritelor nu numai în sânul mănăstirii Prislop, ci și în rândul credincioșilor din Transilvania, unde Arsenie are mii de adepți” (rezoluție pe scrisoarea maicii Zamfira Constantinescu pe care Patriarhul Justinian i-o transmite semi-alfabetizatului ministru în original). Văzându-l scăpat cu viaţă după atâtea persecuţii şi arestări (1945, 1948, 1951-1952) Patriarhul Justinian Marina şi-ar fi manifestat uimirea şi admiraţia sa faţă de călugărul isihast Arsenie Boca: “Nu ştiu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat şi mereu eliberat, şi de fiecare dată iese mai luminat” (Cărarea împărăţiei, Deva, 2006, p.340)

Unui om care-i aștepta pe americani, Sfântul Arsenie Boca îi spusese că „americanii nu vor veni. Pe noi singuri ne așteaptă o luptă grea și lungă. Cei buni și drepți vor da jertfă mare de viață și de sânge. Cei slabi, nimicnici și fățarnici vor îngroșa rândurile dușmanilor noștri atât de mult, încât vor crede că sînt numai ei atotputernici și atoateștiutori” (după mărturia lui Vasile Șerbu din Arpașu de jos).

Silit la Prislop să ţină liturghia dis-de-dimineaţă să nu ajungă oamenii la slujbă şi pus să interzică pelerinajul credincioşilor, calvarul suferinţelor Părintelui Arsenie Boca a reînceput în 1953 de Rusalii când este iarăși arestat, după cum își amintise unui pelerin (vezi Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2005, p.33), ceea ce dovedește permanenta prigonire a marelui duhovnic supranumit „Sfântul Ardealului”. În luna septembrie din anul 1955 Părintele Arsenie Boca este din nou întemnițat de Securitate. In primăvara anului 1955 cele 340 de măicuțe de la Mânăstirea Vladimirești fuseseră arestate de 220 de securiști conduți de cpt. Eibenschutz și de generalul NGVD Alexandru Nicolschi/ Nicolau (Monahismul ortodox şi puterea comunistă, Galaţi, 2009, p.80-81) aflat 12 ani în structurile de vârf ale aparatului represiv (3). După 1944 invitat de maica Veronica, Părintele Arsenie Boca fusese cam o lună duhovnic la Vladimirești înainte să vină acolo părintele Ioan Iovan. Întemnițarea din toamna anului 1955 până pe 8 aprilie 1956, în regim de exterminare pe timp de iarnă în celule neâncălzite, i-a pricinuit probabil tuberculoza consemnată într-o notă către Securitate din anii șaizeci, unde informatorul scrisese că din cauza TBC-ului doctorii i-au interzis Părintelui Arsenie postul.

Lucian Blaga depunea pe ascuns mărturie asupra vremurilor în care s-a urmărit “distrugerea sistematică a spiritului care a luat trup printre noi” (Luntrea lui Caron).Marele filozof și poet bătut în anchete ale Securităţii la ceasul când trebuia să primească Premiul Nobel (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al inchiziției comuniste, on-line https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ) scria în romanul autobiografic publicat după „răzmerița sinucigașă din decembrie 1989” (Mircea Ciobanu) că “dezmoşteniţii pământului” îşi făcuseră loc pretutindeni (Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, 1990). Consemnarea fostului său student, romancierul I.D. Sârbu, închis fără vină vreme de opt ani, este încă şi mai limpede decât cea a lui Blaga: “între 1945 şi 1960 în timp ce cărturarii noştri erau daţi afară de peste tot (mulţi dintre ei duşi la Canal sau Sighet) întreaga presă stalinistă, filozofia ocupanţilor, agitaţia şi propaganda noii religii, teatrul, filmul, cadrele din cultură, creierele din securitate fuseseră umplute până la refuz de fiii neamului prin excelenţă victimă a fascismului” (I.D. Sârbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, Ed. Scrisul românesc, Craiova, p. 99). După istoricul Ion Varlam, comandamentul efectiv al aparatului de teroare şi diversiune, aflat la ordinea Kremlinului (Pseudoromânia, 2004, p.IX), ar fi aparţinut Secţiei ideologice a CC al PCR în care până la mijlocul anilor optzeci “n-ar fi pătruns nici un etnic român” (Pavel Câmpeanu, în Rev. “22”, Nr.9/2001).

In 12 ianuarie 1958, după doi ani de la schigiuirile din care au rezultat 8 declaraţii smulse prin tortură (și de aceea – din punct de vedere juridic – „lovite de nulitate”), maiorul Kasza Josif, şeful Direcţiei Regionale a Securităţii din Hunedora îi deschide preotului Arsenie Boca un nou dosar de urmărire, pentru ca totul să culmineze la Prislop cu arestarea și cu scoaterea abuzivă din preoţie în 1959. Această arestare din 1959 este confirmată indirect în cartea preotului Petru Vamvulescu prin următorul pasaj: „Când i-a adus bătrâna Aurelia din satul Botu, după ce s-a întors din pușcărie, țesătură albă de in lucrată cu mâna ei, să-și facă din nou haină albă preoțească, cum purta înainte, părintele Arsenie Boca a izbucnit în plâns, i-a mulțumit ținând capul pe material. Și sărutându-l, i-a spus că nu-i vor mai da voie să o poarte până la moarte” (Pr. Petre Vamvulescu, Minunile lui Arsenie Boca, văzute și nevăzute, Ed. Artemis, București, 2014, p. 90). Actul abuziv de scoatere din preoție a fost “reparat” de mitropolitul Corneanu la nouă ani de la moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca.

Despre stareţul Mânăstirii Brâncoveanu, rectorul Academiei Teologice din Sibiu (licenţiat şi doctor al Universităţii din Cernăuţi) avea să scrie că “Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc, adică o personalitate de o statură monahală cum n-a mai avut Biserica noastră Ortodoxă Română” (pr. prof. dr.Dumitru Stăniloae, membru de onoare al Academiei). Câțiva ani mai târziu, în America Principesa Ileana își amintea de Părintele Arsenie care avea rugăciunea inimii: „Am citit adesea Rugăciunea lui Iisus din cărți de rugăciuni și am auzit-o în biserică. Dar ochii mi s-au deschis pentru întâia oară acum câțiva ani în România. Acolo, în micuța Mănăstire Sâmbăta, ascunsă în inima codrului întunecat, în bisericuța albă ce se oglindea în lacul montan ca de cleștar am întâlnit un călugăr ce practica rugăciunea inimii”. La începutul deceniului al cincilea, când Domnița Ileana scria în SUA aceste rânduri în cartea ei I live again, ieromonahul Arsenie Boca era închis fără de vină la Canal.

După multele arestări pentru împrăștierea pelerinilor de la Mănăstirea Sâmbăta și de la Prislop, precum si după distrugerea cu lovituri de ciocan a frescei pe care Arsenie Boca o pictase la biserica din Bogata Olteană, aprobarea ca pictura micii biserici de la Drăgănescu să fie executată de faimosul duhovnic Arsenie Boca poate fi considerată miraculoasă. Numit pe drept cuvânt “cel mai mare duhovnic din Biserica ortodoxă românească a secolului XX”, Părintele Arsenie și-a exercitat darul duhovnicesc într-un climat extrem de ostil, într-o permanentă hărţuire din partea Securităţii înfiinţată în 1948 de colonelul sovietic Ana Pauker împreună cu alţi agenţi N.K.V.D/K.G.B, care activaseră în “Brigada Mobilă”.

Un alt fapt de-a dreptul miraculos este că pictura bisericii din satul Drăgănescu a apucat să fie văzută de poetul mistic Nichifor Crainic (1889-1972), şi el scăpat cu viaţă din torturile anchetelor (4) și din condiţiile de exterminare impuse după gratii de torționari sub comanda generalului rus Boris Grumberg, alias Al. Nicolschi/Nicolau, despre care jurista Adriana Georgescu (1920-2005) – șefă de cabinet a primului ministru, generalul Nicolae Rădescu, arestată între 1945 și 1947 -, își amintea cum o dădea cu capul de zid până se umplea de sânge (5).

De la maica Zamfira aflăm de vizita din 1971 a fostului academician scos din Academia transformată din 1948 într-o instituţie subordonată politicii ocupantului țării. Tot maica Zamfira păstrează si publică scrisoarea în care autorul Nostalgiei Paradisului comunica Părintelui Arsenie Boca bucuria avută la vederea picturii Bisericii Drăgănescu, “pecetluindu-i” astfel valoarea (v. Monahia Zamfira Constantinescu, Notă, în vol. Cărarea Împărăţiei, ed.II-a, Deva, 2006, p.332-333, ediţia I-a, 1995).

Ascuns de urmăritorii săi din armata sovietică, academicianul Nichifor Crainic fusese adus de la Sibiu de starețul Arsenie Boca şi găzduit în vila Mitropolitului Nicolae Bălan (vezi N. Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, vol.II, Bucureşti, 2002, p.37-40) în prima iarnă de ocupaţie a Regatului României. Se pare că Petru Groza ar fi încuviinţat ascunderea fugarului în mânăstirea de la Sâmbăta de Sus spunând că “omul acesta [poetul şi teologul Nichifor Crainic] trebuie păstrat pentru neamul românesc” (vezi Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, Deva, 2006, p.332). Pe când era oaspete Părintelui Arsenie Boca, marele poet mistic (care era și directorul prestigioasei reviste „Gândirea”, unde în 1938 a publicat un eseu despre Rugăciunea inimii) s-a ocupat de stilizarea Filocaliei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran lăudând traducerea Filocaliei, sau, Parintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu si poetul Nichifor Crainic în culisele Filocaliei românești, on-line https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ).

Iată ce-i scria în 1971 teologul Nichifor Crainic fostului stareţ al Mânăstirii Brâncoveanu care reînviase „cu viata si cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru” (Dumitru Stăniloae, în Prefaţa la vol.III al Filocaliei, Sibiu, 1947): „Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre. Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet” (Nichifor Crainic, 1971).

Rândurile fostului profesor de mistică de la Facultatea de Teologie din București, distins cu titlul Doctor honoris causa al Universităţii din Viena, tipărite de monahia Zamfira Constantinescu în prima ediţie a Cărării împărăţiei (Deva, 1995) au avut darul să pună o oarecare stavilă celor care, invocând reguli pe care nu le-au înţeles în spiritul lor, au căutat, fie să treacă pictura Părintelui Arsenie Boca sub tăcere, cum s-a întâmplat la sfinţirea oficială a Bisericii de la Drăgănescu din 2 oct. 1983 când călugărului iconar i-a fost interzis să asiste, fie să o denigreze pentru noutatea viziunii. Probabil din 1983 datează eseul Geneza picturii, găsit printre manuscrisele Părintelui Arsenie rămase în chilia de la Sinaia, document revelator în ce priveşte gândirea teologală a Părintelui Arsenie Boca (cf. Biserica de la Drăgănescu, “Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti, Deva, 2005, p.15-19).

In 1950 Patriarhului Justinian Marina îi reuşise mutarea în cadrul Patriarhiei a Comisiei de pictură bisericească de la Ministerul Cultelor, numit de el “Securitatea popilor”. Probabil că fără această trecere n-am fi avut azi nici frescele Olgăi Greceanu de la Mânăstirea Antim, nici “predicile vii” (apud. Nichifor Crainic) pictate pe zidurile bisericii de la Drăgănescu de Părintele Arsenie Boca ascultat de mii de pelerini la Mânăstirea Brâncoveanu şi apoi la M-rea Prislop. Patriarhia îl angajase (cu greu) din ianuarie 1961 (până la pensionarea sa din 1967) în postul cel mai prost plătit, acela de muncitor pictor la Schitul Maicilor, nefiindu-i luată în seamă niciuna dintre cele trei licenţe ale sale: în muzică (la Academia de Muzică Religioasă ce funcționa din 1928 si unde compozitorul Paul Constantinescu era în 1935 profesor de armonie), în teologie şi la Belle Arte. Probabil că aşa impuseseră stăpânii din umbră ai ţării: să fie lăsați pe drumuri sau plătiți cu pensiile sau cu salariile cele mai mici vârfurile spiritualităţii româneşti (6).

Insăşi supravieţuirea monumentului de artă pe care-l reprezintă micuţa biserică de la Drăgănescu aflată la vreo 25 de km de Bucureşti apare asemenea unui miracol. E suficient să ne gândim că ea se află pe malul lacului de la Mihăileşti, unde voiseră să construiască un port, neapărat în locul bisericii, si nu în altă parte. Ceauşeştii voiau distrugerea Bisericii Părintelui cu o furie nestăpânită. Ceea ce a dus în primăvara anului 1989 la pălmuirea monahului Arsenie Boca în mijlocul bisericii în sfânta zi de Paşti. Înverşunarea lor împotriva călugărului iconar care s-a opus cu fermitate dărâmării Bisericii de la Drăgănescu nu s-a stins până nu l-au condamnat la o moarte martirică.

În categoria miraculosului intră şi supravieţuirea picturii Bisericii executată de Părintele Arsenie Boca. Fiindcă din interiorul Bisericii din Bălteni (Dâmboviţa) au dispărut “figurile impunătoare ale sfinţilor” realizate pe cheltuiala şi cu efortul Olgăi Greceanu în anii 1945 şi 1946. În 1972 fresca a fost refăcută de Olga Greceanu. Din păcate, pictura Bisericii din Bălteni care prin “ritmul cumpănit al compoziţiei de o sobră şi gravă armonie” îi păruse Adinei Nanu că “învăluie şi linişteşte sufletul privitorului ca o rugăciune” n-avea să scape decât într-o primă instanţă de furia destructivă a dărâmătorilor de biserici specializaţi în terorizarea populaţiei (nu numai) cu ateismul doctrinei oficiale. Frescele Olgăi Greceanu pictate în Biserica din Bălteni n-au mai putut supravieţui valului distrugător al inculturii sub aparenţe bine-voitoare.

 

Pe 5 septembrie 2010, anul centenarului naşterii Părintelui Arsenie Boca, un preot venise cu soţia să vadă pictura Bisericii Drăgănescu. Eram şi eu acolo, poate ajunsă în acea zi ca să nu ratez întâlnirea cu soţia acelui preot. Fiindcă de la ea am aflat că trecerea Părintelui Arsenie Boca era însoţită de atâta veneraţie încât credincioşii îi atingeau pe furiş veşmintele. În ce-l priveşte pe bătrânul preot care tot găsea defecte picturii bisericii, văzându-l aşa de ostil, nu m-am putut reţine să-i citez o spusă a Părintelui Arsenie Boca: “Să nu pronunţaţi prea des numele meu că pe unii îi arde”. Asta pentru că de la acel specialist în pictură bisericească aflasem (fără să doresc acest lucru) nişte aşa-zise neajunsuri ale picturii. Vezi Doamne, culorile vesmintelor(7) nu corespundeau canoanelor, şi nici feţele sfinţilor nu erau pe placul preotului venit din Bucureşti, care tocmai îmi spusese că face parte din Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei. Noroc că în 1971 fostului academician (teolog la Universitatea din Chişinău şi din Bucureşti) aceeaşi pictură îi plăcuse.

 

Dacă Nichifor Crainic nu si-ar fi exprimat în scris entuziasmul pentru scenele pictate în biserica de la Drăgănescu de Părintele Arsenie Boca, cine ştie dacă soarta lor n-ar fi fost aceeaşi cu soarta frescelor Olgăi Greceanu care din 1992 au încetat (cu acordul Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei) să existe pe pereţii Bisericii din Bălteni, Dâmboviţa (vezi Adina Nanu, Olga Greceanu, album editat în 2004 de Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti, p.49). Uimitoare pare şi profeţia Părintelui Arsenie Boca prevăzând cu justețe ostilitatea oficială care se va prelungi şi după moartea sa. El a spus: “Ierarhia B.O.R. îşi va face de lucru cu mine şi după moartea mea” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşască, 2009, p.223).

 

Note și considerații marginale

  1. Confirmată de o declarație obținută de Securitate de la fratele lui Cioran, înDicționarul teologilor a fost strecurată o informație (incompletă?) privitoare la detenția politică a preotului S. Cândea, doctor în teologie, specializat la Atena (1930-1933) și la Muenchen (1933-1934). Anume că Spiridon Cândea ar fi fost arestat între 1967-1968. Această informație ridică un semn de întrebare si asupra posibilei „rețineri” și anchetări în acei ani a Părintelui Arsenie Boca. Pensionat cu o pensie infimă de la Schitul maicilor la 1 iunie1967, în toamna anului 1967 ar fi pictat Pantocratorul la Drăgănescu, informație de la preotul Savian Bunescu descriind pictura unicat realizată în 15 ani de Sfântul Părinte Arsenie Boca https://www.youtube.com/watch?v=2E6iJ1eICN0 de la minutul 6. Pe troița (ridicată în 2005 în curtea bisericuței) apare trecut însă anul 1968 de începere a pictării, ca și în informația pusă „la dosar” și neîndepărtată de acolo. In frumoasa biserică de la Bogata Olteană (a preotului Spiridon Cândea), după ce fusese terminată zidăria în 1960, Părintele Arsenie Boca a pictat câteva veri de-a rândul (de atunci s-au păstrat niste poze cu Părintele Arsenie Boca, si note de securitate care confirma activitatea sa acolo). După spusa din 2012 a unui sătean, biserica ar fi trebuit să fie sfințită în 1963 (?), de Sf. Parascheva, dacă n-a fi intervenit Securitatea care l-a „arestat atunci pe Părintele Arsenie Boca” (informații aflate de mine în iulie 2012 de la un sătean de vreo șaizeci-șaptezeci de ani). Securiștii, sub pretextul că ar fi fost zidite în ea arme (cf. aceleiași mărturii din 7 iulie 2012), au distrus cu ciocanul fresca pictată de părintele Arsenie Boca. Sfințirea bisericii de la Bogata Olteană, a cărei construcție începuse în 1954, s-a făcut abia în 22 august 1982. Pictura care se vede azi (din 1978 realizată de Costin Ioanid) nu se stie dacă a păstrat ceva din desenul conceput de Părintele Arsenie Boca. Impresionantă ca arhitectură si ca poziție, biserica din Bogata Olteană ar fi trebuit să indice oarecum centrul satului. Ca să nu se întâmple acest lucru, organele represive, după ce au confiscat în repetate rânduri materialele de construcție ale bisericii, au purces si la schimbarea orientării centrului localității, ca biserica să apară în marginea satului, în imediata vecinătate a zonei ocupată de minoritarii țigani. La vizitarea bisericii, spectaculos înălțată după planurile arhitectului N. Crețoiu, reține atenția si excepționala sculptură în lemn, executată de Grigore Dumitrescu (sculptorul care a împodobit și Reședința Patriarhului Justinian Marina) după desenele aceluiași artist arhitect Nicolae Crețoiu.
  2. Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014), datorită căruia la Timișoara se găsește o icoană pictată de Părintele Arsenie Boca, a redat în felul următorcondițiile de canonizare: „puterea de a suferi moartea martirică [vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns, on line https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ], de a înfrunta orice supliciu pentru credință sau de a trăi în cea mai perfectă curățenie [„Om prin fire și Dumnezeu prin har” –cum scrie Sf. Simion Noul Teolog-, exact așa a fost părintele Arsenie Boca, spunea pr. Vasile Prescure în „Formula As”, nr. 1051 din 2012 ], darul de a săvârși minuni în viață și după moarte [dintre minunile pe care le-a făcut în viață, arhim. Vasile Prescure a povestit în 2012 de vindecarea miraculoasă a unui orb și a unui om paralizat, vezi în „Formula As” nr. 1051 articolul Dumnezeu a binecuvântat România când ni l-a trimis pe Arsenie Boca; despre minunile întâmplate după moarte există nenumărate mărturii, unele din ele relatate si de pr. Vamvulescu în cartea sa despre minunile înfăptuire de Arsenie Boca], păstrarea intactă a trupului după moarte și răspândirea bunei miresme [la a treia dezgropare, după mărturia preotului Petru Vamvulescu, capul Sfântului Arsenie Boca era „înmiresmat”, vezi Minunile lui Arsenie Boca, văzute și nevăzute, Ed. Artemis,. București, 2014], cinstirea spontană dată de credincioși [la Prislop, de la începutul secolului XXI, la mormântul Părintelui Arsenie pe 28 noiembrie în fiecare an vin cca 40000 de pelerini]” (Mitropolit N. Corneanu, Pe firul vremii, Ed. Jurnalul literar, București, 2000, p.128). Pictat în biserici alături de sfinții canonizați pentru că a îndeplinit toate aceste condiții, canonizarea oficială este împiedicată probabil de urmașii acelor potentați care l-au hărțuit întreaga viață, l-au schingiuit cu brutalitate, l-au arestat de nenumărate ori, l-au scos fără motiv din preoție în 1959, iar în 1989 i-au pricinuit acea moarte martirică survenită la scurt timp după ce a fost bătut de securiști. Ultimul supliciu pe care l-a îndurat la vremea teroarei comuniste nu a fost menționat în multele piese radiofonice despre Părintele Arsenie Boca, difuzate pe Radio România Cultural, și nici în cele două filme despre Sfântul Arsenie Boca regizate de N. Mărgineanu (n. 1938). Dezinteresat (precum George Enache, Adrian Nicolae Petcu și Vasile Manea de la Cluj) de multele arestări fără de vină ale Sfântului Părinte sau de schingiuirea din toamna anului 1989 care a dus la moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, Florin Duțu „simplifică” și el problema prigonirii fără de vină pomenind în biografia pe care a alcătuit-o doar de cele două arestări mai lungi, cea de 14 luni și cea de 6 luni. Despre securiștii care l-au bătut la 79 de ani nu informează nici Wikipedia.ro (vezi Isabela Vasiliu-Scraba,Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse;https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ). In această enciclopedie on-line confiscată de o mafie cu interese ascunse apar oarecum mai detaliate întemnițările datorită unui fragment copiat de la mine fără a cita sursa, numele meu fiind cu tot dinadinsul îndepărtat de la referințele bibliografice referitoare la Sfântul Arsenie Boca, tocmai pentru că am scris și publicat încă din octombrie 2010 în revista „Argeș” (Pitești) despre moartea sa martirică (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus;https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ).
  3. În volumul despre Conspirarea deconspirării de după 1990, istoricul Ion Varlam observase că regimurile menţinute la putere prin teroarea exercitată de o poliţie secretă sînt conspirative. De aici ar decurge pseudoidentitatea “oligarhiei” pe care o formează agenţii sovietici din eşalonul conducător precum Teohari Georgescu, Vasile Luca, Silviu Brucan, Paul Cornea, Leonte Răutu, Oişteanu, Alexandru Nicolschi, etc. (vezi I.Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, Ed.Vog, Bucureşti, 2004, p. 66). Fostul deținut politic Ion Varlam (nepotul academicianului Radu Rosetti închis fără de vină la Sighetul Marmației) mai consemnează că după al doilea război mondial s-ar fi făcut pentru prima dată procesul antisemitismului în 1945-1946, când minoritarii evrei aflaţi în posturi de conducere au obţinut de la ocupanţii sovietici judecarea şi condamnarea tuturor acelora pe care ei i-au desemnat ca vinovaţi. A doua oară procesul antisemitismului ar fi avut loc între 1948 şi 1952, urmărindu-se în plin stalinism “culpabilizarea colectivă a românilor”, ceea ce a servit ca pretext terorii prin care s-a instalat totalitarismul comunist (vezi Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, 2004, p.454). Pe 29 noiembrie 1947 faimoasa conferențiară Alice Voinescu nota că în România acelor ani „nu mai comandă decât evreii, direct agenți ai Moscovei” (vezi Alice Voinescu,Jurnal, Ed. Albatros, București, 1997, pp. 502-503). Mai apoi ea avea să fie scoasă din învățământul superior spre a fi înlocuită cu Marcel Breslașu/ Breslika si intemnițată fără a i se fi putut stabili vreo activitate infracțională, cum s-a întâmplat atâtor români cu care s-au umplut temnițele la vremea „regimului comunist al Anei Pauker” (apud. Virgil Ierunca).
  4. Pe 8 mai 2015 utilizatorul „sica ap” a postat pe youtube discursul de 7 minute al Părintelui Stăniloae despre scriitorul Nichifor Crainic (dat afară din Academie si reprimit post-morteam, la propunerea academicianului Eugen Simion) ținut la Restaurantul „Bucur” în 23 decembrie 1969, când scriitorul publicat doar la „Glasul Patriei”, revistă „nedistribuită în țară” (apud. Noica), fusese sărbătorit cu prilejul împlinirii a 80 de ani. Ca și în cazul Autobiobrafiei scrisă în stare de arest (vezi Isabela Vasiliu-Scraba la Centenarul nașterii Părintelui Arsenie Boca, 25 septembrie 2010, M-rea Brâncoveanu   https://www.youtube.com/watch?v=Zi0EOBC1HlY ) de Părintele Arsenie Boca pe 17 iulie 1945 si publicată în albumul Biserica de la Drăgănescu, „Capela Sixtină” a ortodoxiei românești (Deva, 2005, pp. 11-13) fara indicarea sursei, discursul de 7 minute al Părintelui Stăniloae nu are trecută pe youtube proveniența. Oare cele 7 minute «inregistrate de ginerele lui Nichifor Crainic»  au ca si Autobiografia Părintelui Arsenie Boca aceiasi sursă ? Provin oare ambele din arhivele Securității?
  5. vezi Adriana Georgescu, Au commencement était la fin, Paris, Hachette, 1951, în românește 1992 cu o prefață de Monica Lovinescu, reeditări în 1999, 2004. Este prima carte apărută în Occident despre atrocitățile mercenarilor ocupantului sovietic; a fost tradusă în engleză „In the Beginning was the End” de fiul sociologului Anton Golopenția născut în 1909 și omorât pe 16 ianuarie 1950 în închisoarea comunistă prin schingiuire (vezi O schiță de portret: A. Golopențea în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Atena lui Kefalos. Eseuri, Slobozia, 1997, pp.98-111, on-line https://www.scribd.com/doc/177406639/IsabelaVScrabaAtenaKefalos , la sfârșit cu însemnul a „peste o sută de citiri” și la început indicate doar „34” views pe 10 mai 2015). Dezaproband ideea lui Sorin Iliesiu de a fi instituita o zi anume de comemorare a victimilor comunismului, A. Plesu imagina lumea temnitelor comuniste (din care supravietuise intamplator insusi Noica, filozoful invocat negresit de acest beneficiar al regimului comunist si post-comunist) ca avand „in dozaje diferite” acelasi „inventar de elemente” ca oricare alt „tip de univers” (Paltinis – voluptatea discreta a convivialitatii). Este ceea ce incearca sa convinga discutia in marginea adunaturilor de foi alese din arhivele Securitatii unde nicaieri nu apare descrierea torturii care a dus la moartea lui Anton Golopentea si nici imaginea filozofului Mircea Vulcanescu aproape omorat in bataie si apoi tarat de picioare cu capul lovind pardoseala: „S-a întâmplat să fiu scos la tortură în aceeași serie cu Mircea Vulcănescu. Torturarea mea s-a terminat și acum zăceam aruncat într-un colț pe jos. La rând era Mircea Vulcănescu. După ce l-au torturat prin bătaia pe tot corpul (pentru a nu știu câta oară) a căzut în nesimțire. Era plin de sânge. Un țigan robust l-a luat de un picior, târându-l pe jos. Capul i se bălăgănea în dreapta și-n stânga ca o minge legată cu o sfoară trasă de un copil. Cum trecea tocmai prin dreptul meu, m-am târât puțin ca să-i îmbrățișez capul și să-l încurajez. Țiganul care îl târa m-a îndepărtat cu o lovitură de bocanc în piept care mi-a tăiat respirația” (v. Nicolae Crăcea, Mărturii din iadul temnițelor comuniste, citat de Fabian Seiche în vol.:Martiri și mărturisitori români ai secolului XX. Închisorile comuniste din România, Ed. Agaton, Făgăraș, 2010; a se vedea și Sorin Lavric, Nevoia de martiri, în rev. „Permanențe”, Anul XIII, nr. 10-11/2010, p.3). Cicerone Ionițoiu povestește că foștii deținuți care refuzau să semneze angajamentul de informatori ai Securității erau obligați (sub amenințarea că vor „suporta rigorile legiilor din Republica Populară Română”) să semneze că nu vor spune nimic din ce au pătimit si au văzut în temnițe. Fostul deținut Ion Eremia, care făcuse fără vină 15 ani de temniță grea, a scris următoarele: „în baza cărei legi îmi cereți să nu vorbesc despre ce am văzut și auzit în închisori? Vă este frică să nu spun mârșăviile pe care le-ați făcut? Voi spune tot.” (Cicerone Ionițoiu).
  6. La ieşirea din puşcăria politică unde intrase fara vina, filozoful Noica (1909-1987) nu a fost angajat niciunde mai mult de un an de zile (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-comuniste,http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Noica%20marginalizat%20de%20IVS.htm , precum si Isabela Vasiliu-Scraba, Sfârșitul lui Noica și sfârșitul comunismului,http://isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm sau Isabela Vasiliu-Scraba,Pelerinaj la Păltinișul lui Noica,http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ si Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari , on-line la   http://www.romanianstudies.org/content/2012/07/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre/). Filozofului Petre Ţuţea (1902-1992) scapat cu viata din inchisoarea politica nu i-au dat nici un ajutor social. Banii din care a trăit aproape trei decenii de la ieşirea din temnita şi până la moartea sa i-au fost oferiţi “ilegal” de la Fondul literar de Zaharia Stancu, președinte al Uniunii Scriitorilor, prin diferite intermedieri, una din ele fiind a poetului Romulus Vulcănescu. Acesta lua banii pe numele său si îi punea lui Petre Ţuţea pe poştă. La vârsta de 69 de ani, faimoasa pictoriță, scriitoare și conferențiară Olga Greceanu (1890 – 16 noiembrie 1978) făcea cerere către conducerea Uniunii artiștilor plastici să i se dea o pensie, care nu i s-a acordat. In post-comunism, cerberul de atunci (de la Uniunea artistilor plastici, vezi observatiile artistului Camilian Demetrescu despre includerea lui J. Perahim in Dictionarul ARA, Davis, 1992, cuprinse în volumul Exil, Ed. Albatros, 1997) apare atat in Dictionarul scos în 1992 de informatorul de Securitate Ion Manoliu Manea (care scria din America note despre profesorul Mircea Eliade, vezi Mircea Eliade în arhiva Securității, Ed. Mica Valahie, București, 2008, pp. 116- 120) , cat si in 2012 prezentat de o salariată a Muzeului Literaturii Romane, coordonatoare a unei Enciclopedii pentru dezinformarea „abrutizatilor vremurilor noastre” (dupa expresia lui Cioran). Cert este că Olga Greceanu a zugrăvit biserici până la optzeci de ani, împreună cu Părintele Sofian Boghiu, duhovnicul ei.
  7. În excepționalul volum din 1935 despre tehnica picturii murale (care a servit drept manual în universități din Occident), Olga Greceanu (1890-16 noiembrie1978) observa că la o figură biblică „haina cu care se îmbracă, obiectele cu care se înconjoară, nu sînt adevăruri” (Olga Greceanu, Compoziția murală, legile și tehnica ei, 1935, p. 89; ediția franceză din 1938 „a funcționat ca manual în Belgia”, scria Adina Nanu în prefața ediției a III-a, Otopeni, 2010, p.6)
Leave a comment »

O marturie a Isabelei Vasiliu-Scraba despre intalnirea sa cu Parintele Arsenie Boca

De vorba cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul de la Cheia

articol de Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa:    www.isabelavs.go.ro (articolul este preluat integral, cu acordul autoarei):

“Mie Părintele Arsenie Boca (după ce m-a salvat de la moarte în 2007) mi-a apărut la M-rea Cheia, pe 15 aug. 2012, aşa cum arăta intr-una din pozele lui când era stareț la M-rea Sâmbăta. De Sfânta Maria, pe la ora 20 m-am dus să cumpăr ceva de la pangarul  M-rii Cheia. Cum ușa era deschisă, am intrat înăuntru și am vazut că nu era nimeni. M-am dus în biserică (acolo la 8 seara se ține slujba) apoi iar m-am întors la pangar,  unde după tejghea apăruse un calugăr. Sfântul părinte Arsenie Boca luase locul tânărului călugăr Nicolae de la Pangarul M-rii Cheia și mi-a vândut o icoană. Semăna destul de vag cu Părintele Nicolae, arătos și el (cum am ‘verificat’  pe 3 sept), fiind cel mai tânăr călugăr de la Cheia.

In acea seară de 15 aug. 2012, Părintele (vânzător la pangar) avea chip frumos, intens trăitor. Pe față i se remarca înainte de toate fervoarea religioasă, dar și ochi albăstrii. Avea o figură pe care n-am recunoscut-o atunci, deşi ceva ceva tot am bănuit, fiindcă i-am spus imediat soţului meu care aştepta afară în maşină- că icoana mi-a fost vândută de un călugăr care seamănă cu Părintele ieromonah Arsenie Boca tânăr. De fapt, acea poză a Părintelui Arsenie Boca -cu care semăna bine călugărul de la Pangar  n-o ştiam. Prima data am văzut-o pe internet la întoarcerea in Bucureşti, postată la un interviu luat Aspaziei Oțel Petrescu publicat de revista Melidonium din Roman care-mi publica din scrieri. I-am arătat-o soţului și i-am spus că e o imagine leită cu a călugărului de la Pangar, Totuşi din poză nu se remarca acea intensă trăire duhovnicească pe care am remarcat-o la călugărul din pangarul M-rii Cheia.

Partea nostimă e că i-am făcut Sântului părinte Arsenie și o declaraţie de dragoste.

Nu eram hotărâtă ce sfânt să aleg și, cu toate că înfiripasem o oarece conversație cu tânărul călugăr (căruia ii spusesem că ‘am venit să cumpăr o icoană că e sărbătoare mare ‘), la el (la vânzător) nu mă uitam. Prin clasele primare (fiind o mare cititoare de povești) mă impresionase grozav povestea cu omul sărac pe care Dumnezeu tot vrea să-l ajute și tot îi pune în cale un sac de bani și el de fiecare dată găsește o modalitate să ocolească darul: ba închide ochii (dacă trece pe o punte) ba schimbă direcţia de mers, ba se întoarce din cărarea pe care o apucase.

Tot căutând prin icoanele expuse un sfânt a cărui icoana să îmi fie pe plac,  conversam și eu la Pangar fără sa mă uit cu cine vorbesc, atentă cum eram să aleg ceva diferit de tot ce aveam. Dintre sfinţi, călugărul vânzător l-a propus pe sf. Serafim din Sarov (care mie nu mi-a sunat prea bine din cauza rezonanțeri slave), apoi pe Sf. Nectarie, eu spunându-i că am fost la Sfântul Nectarie în Grecia, deși chiar până la Sfânt n-am ajuns. Cum nu mă puteam hotărî ce sfânt să aleg, i-am zis cu deplină sinceritate că dintre toţi sfinţii, eu pe Părintele Arsenie Boca îl iubesc cel mai mult.

Atunci dinspre călugărul vânzător (la care încă nu mă uitasem) s-a auzit ceva de neauzit prin pangarele pe unde am tot adus vorba de Părintele Arsenie, ceva care m-a uimit și m-a determinat să ridic privirea și să vad cu cine stau de vorbă.

Călugărul din spatele tejghelii  mi-a zis: `Da, e sfânt cu putere mare. Dar să nu-l uităm pe Domnul nostru, Iisus Hristos’. Pe urmă a adăugat ca „Biserica nu l-a canonizat”.

Uitându-mă la figura lui nobilă pe care se citea o mare fervoare religioasă, i-am zis fără ocol: `Mie puţin îmi pasă că oficialitățile nu l-au canonizat’. Apoi, arătând o icoana mică, din dreptul lui, l-am întrebat dacă e Sfântul Andrei. El mi-a confirmat și eu i-am zis ‘Dați-mi-l’. Aşa am cumpărat acea icoană care are un  semn sus în stânga, cum a luat-o și mi-a dat-o.

Având eu oarece bănuieli că vânzătorul din 15 aug. 2012 fusese chiar părintele Arsenie Boca, pe 3 sept l-am întrebat la pangarul M-rii Cheia pe Părintele Nicolae dacă mai e vreun călugăr care vinde acolo. Mi-a zis ca e doar el. Pe urmă l-am întrebat dacă a fost în seara de 15 august și mi-a zis entuziast că a fost atunci la Mânăstirea Cheia, de Sf. Marie, o zi cu totul specială că veniseră să participe la slujbă nişte fețe bisericeşti cu rang înalt (ceva episcopi, el le-a zis și numele). Pe urmă, când am adus vorba de Părintele Arsenie Boca, părintele Nicolae mi-a ţinut o întreaga poliloghie, a vorbit (ca mai toţi pe care îi auzisem prin pangare), mult și fără rost, că nu ştiu ce reguli sînt de îndeplinit, că o fi, c-o păți, că ba una, că ba alta. Aşa m-a convins deplin că nu el fusese călugărul care mi-a vândut icoana Sfântului Apolstol Andrei de Sfânta Marie.”

p_arsenie-sambata

Parintele Arsenie Boca, in perioada slujirii la Manastirea Brancoveanu de la Sambata, probabil anul 1946 (nu stiu daca dna Vasiliu-Scraba a facut referinta la aceasta fotografie sau la alta, in textul citat mai sus…)

 

Leave a comment »

“Martiriul Sfântului Arsenie Boca…” – un articol cuprinzator si deosebit de documentat al Isabelei Vasiliu-Scraba

Inainte de a parcurge articolul de mai jos, va invit sa parcurgeti datele biografice ale doamnei Isabela Vasiliu-Scraba, in prezentarea facuta de jurnalistul Victor Roncea la sfarsitul lunii mai 2014, citind:Intelectuali remarcabili. Azi: Isabela Vasiliu Scraba, eseist filosof, istoric al filosofiei, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania

p arsenie cu vaza

Parintele Arsenie Boca in gradina Manastirii de la Sambata, amenajata de el – fotografie realizata probabil in 1946

 

Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Manastirea Brâncoveanu

Autor : ISABELA VASILIU-SCRABA   (http://isabelavs.blogspot.com)

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/

 

Motto: “Despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (Î.P.S Laurenţiu Streza, 25 sept. 2010).

Mistificări istoriografice. Un scaun episcopal neocupat de „ctitorul de frunte al FILOCALIEI”. Cum să împiedici intelectualii și cohortele de tărani să-l aculte pe Sfântul de la Sâmbăta care „predica dumnezeiește”. Rectitorirea Mănăstirii Prislop a urmat rectitoririi Mânăstirii Brâncoveanu. Lagăre și închisori de re-educare prin exterminare unde a fost închis Starețul de la Sâmbăta si apoi de la Prislop. Amneziile mafioților care controlează segmentul românesc al internetului si Wikipedia.ro. Părintele Arsenie Boca își vedea propriile sufertințe viitoare. Securitatea sovietică nu l-a gasit vinovat. Mărturia unui elev trecut prin „Moara lui Kalușek”. Necesitatea cunoașterii adevăratei pătimiri a Sfântului Arsenie Boca, înainte numit Sfântul Ardealului, azi al întregii Românii. Dresații învățământului cripto-comunist și stupefianta lor credulitate. Nepotriviri cu realitatea. Uciderea unui preot polonez suspect de asemănătoare cu schingiuirea Părintelui Arsenie Boca la 79 de ani. Paradigma „Arsenie Boca – Părăian” după modelul Eliade -Culian’ si Noica – Liicean’ de promovare a „înlocuitorilor”. Câteva mărturii în răspăr cu poveștile orbului venerat oficial la Sâmbăta de Sus.

Spusă de un călugăr bătrân (care avea mare evlavie la faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus), povestea morţii martirice a părintelui ieromonah Arsenie Boca am putut-o citi pe internet. În mod curios, în nici unul din cele trei volume ale Părintelui Arsenie Boca îngrijite de P.S. Daniil Stoenescu (Cărarea împărăţiei, Deva, 2004 şi 2006; “Cuvinte vii”, Deva, 2006; Biserica de la Drăgănescu –“Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti, Deva, 2005), nici în volumul care are pe cotor trecut “Episcop Daniil – Părintele Arsenie” (Deva, 2008, cu multe predici neinteresante ale episcopului si puține manuscrise interesante de la Sinaia) nu este menţionată moartea martirică şi nici pătimirea Sfântului Ardealului. Arestat de nenumărate ori întâi de Siguranță apoi de Securitate care „dorea cu orice preț să-l poată acuza de legionarism, dar n-au reușit” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Editrura Credința strămoșească, 2009, p. 427), protosinghelului Arsenie Boca nu i s-a putut înscena nicicând un proces juridic prin care să fie condamnat cu ajutorul unor martori schingiuiți, cum s-a tot procedat după „Crucificarea României” la Yalta (vezi volumul cu acest titlu scris de avocatul N. Baciu și apărut în anii optzeci în Occident). Părintele Arsenie (care prevăzuse cutremurul din 1940, bombardarea Bucureştilor din aprilie 1944 si instaurarea comunismului : „Nu va trece multă vreme până când vor intra secera și ciocanul în țară și nu vor ieși aproape jumătate de veac”) a fost prima oară anchetat de Siguranță în toamna anului 1944 după o slujbă ținută de el la Sălişte.

In acea perioadă faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus era ades invitat de preoții parohi să țină predici pentru întărirea credinței sătenilor. La vremea impunerii „regimului comunist al Anei Pauker” (apud. Virgil Ierunca), agentă sovietică distinsă de Stalin cu gradul de colonel, s-au succedat aproape an de an „reținerile” si anchetările Părintelui văzător cu duhul (care avea rugăciunea inimii) întâi de „Brigada mobilă” condusă la Brașov de J. Kolasek, un fost contabil apropiat al lui Vasile Luca, apoi de către Securitatea înființată în 1948 de trio-ul Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu și dirijată de la Moscova de NKVD/KGB. Starețul Arsenie Boca, despre care profesorul Stăniloae scria în prefața volumului al III-lea al Filocalieică a „reînviat cu viața și propăvăduirea duhul Filocaliei în viața religioasă a poporului nostru” (Sibiu, 1947) a fost arestat și în vara anului 1945, când înlocuitor la Sâmbăta i-a fost ieromonahul Serafim Popescu. Intr-una din declarațiile date atunci în arestul poliției, Părintele Arsenie Boca își descrie „misiunea majoră” de propăvăduitor a „sfințirii omului care să aibă pacea lui Dumnezeu în sine absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață” (23 iulie 1945). Hărțuirea concomitentă cu instaurarea noii dictaturi – responsabilă „pentru crima colectivă și permanentă săvârșită împotriva întregii națiuni” (vezi Șerban Papacostea, Crima regimului comunist, în Revista „22”, Anul XVIII, Nr. 8/885, 20-26 febr. 2007, p. 15) -, îl făcuse pe Mitropolitul Nicolae Bălan să dea pe 14 august 1945 dispoziție ieromonahului Serafim Popescu (locțiitor de stareț) ca Părintele Arsenie Boca „să nu părăsească sub nici un motiv incinta sfintei Mănăstiri”, să nu spovedească și să nu țină slujbe, ca să nu se mai adune mulțimea obișnuită de credincioși. Abia pe 15 octombrie 1945 mitropolitul ridică interdicțiile privitoare la mărturisiri și la slujbele preoțești („predica dumnezeiește. Nu te mai săturai ascultându-l”, spunea Telu Oancea din satul Breaza, Făgăraș), dar menține opreliștea de a părăsi mănăstirea (pr. N. Streza, op. cit., p. 429).

În 1946 Părintele Arsenie Boca a fost anchetat de Iosif Kaluşek după o predică în care spusese că “lupii vor fi sfâşiaţi de către oile atacate”, în sensul că Păstorul cel bun (Iisus Hristos) îi va ajuta pe oamenii credincioşi (oile sale) să scape de lupii atacatori. Erau vremurile în care stareţul de la Mânăstirea Brâncoveanu devenise “mentorul spiritual al întregii Transilvanii şi chiar dincolo de hotarele munţilor” (Mitropolit Antonie Plămădeală). În 1948 acelaşi Iosif Kaluşek (urmând a deveni şef al Securităţii din Braşov) îl arestează de Sf. Paşti vreo trei luni (de la începutul lunii mai până prin luna august, după o mărturie care semnalează prezența starețului Arsenie Boca în septembrie 1948 la mânăstire) spre a împiedica să mai vină miile de oameni să-i asculte predicile. Abuzivele arestări din 1944, 1945, 1946 și 1948 ale faimosului predicator pe care-l aprecia în mod special, l-au determinat pe Mitropolitul Nicolae Bălan să-l mute de la Sâmbăta de Sus la Mânăstirea Prislop pe 22 noiembrie 1948, cu prilejul unui periplu pe la diferite lăcașuri de cult prin țară. Vorbind în Aula Patriarhiei pe 5 iunie 1998, Mitropolitul Clujului şi al Feleacului a spus următoarele: “ştiu eu cu siguranţă că Patriarhul Iustinian se gândea să-l cheme pe Părintele ieromonah Arsenie Boca la treapta arhieriei. Dar…Arsenie Boca a fost arestat si dus în lagăre de muncă forţată”(Î.P.S. Bartolomeu Anania).

În volumul lui Victor Roșca, Moara lui Kolașek. Începutul represiunii comuniste (Ed. Curtea Veche, București, 2007, pp. 87-94) autorul amintește că „în 1948 Patriarhia Română avansase numele ieromonahului Arsenie Boca pentru a fi titularizat episcop [adevăr istoric atestat și de mitropolitul Bartolomeu Anania, nota mea, I.V.S]… Ministerul Cultelor a cerut informații… și …în locul deciziei de numire în scaunul episcopal, s-a hotărât imediata lui arestare. Un preot cu atâta autoritate și cu așa o puternică influență asupra masei de credincioși trebuia scos repede din biserică și întemnițat… O acuzație foarte gravă era faptul că dăduse viață… și făcuse din așezământul monahal brâncovenesc de la poalele Munților Făgăraș un centru de spiritualitate creștină… În ultimii doi ani, însăși prezența lui în mijlocul satelor din Țara Făgărașului devenise… o sfidare la acțiunea de sovietizare” (Victor Roșca, op. cit., pp. 94).

Iată puținele informații pe care le-am găsit despre pătimirea Părintelui Arsenie Boca, starețul de la Mânăstirea Brâncoveanu care și-a pus o amprentă de neșters asupra locurilor nu numai prin „mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele celei mai curate duhovnicii” (cum scria în ziua Înălțării Domnului 1947 la București profesorul Staniloae în „Cuvântul înainte” al celei de-a doua ediții a Filocaliei, vol. I, Sibiu, având un desen al Părintelui Arsenie Boca pe copertă), ci și înființând atelierul cu „cea mai importantă școală de pictură din țară”.

“Mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta” îi trezește entuziasmul poetului Nichifor Crainic care era si profesor de mistică: “Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!”. Dar Crainic fusese și directorul „Gândirii”, una dintre cele mai de seamă reviste de cultură din interbelic, la care au colaborat din 1921 până în 1944 mari scriitori români : Lucian Blaga, N. Crainic, Al. Busuioceanu, N. I. Herescu, D. Stăniloae, Vasile Băncilă, Dan Botta, Vasile Voiculescu, Gheorghe Vrabie, Ion Pillat, Tudor Vianu, Mircea Eliade, Emilian Vasilescu, Al. Marcu, Ovidiu Papadima, George Gregorian, Ioan Coman, N. Crevedia, Bazil Munteanu, Radu Gyr, Petru P. Ionescu, dr. Nicolae Roșu, Ion Marin Sadoveanu, Sergiu Grossu, Aron Cotruș, Dragoș Protopopescu, Gib. I. Mihăilescu, Gherghinescu Vania, D. Caracostea, Vintilă Horia, Stefan Baciu, Zorica Lațcu, Victor Papilian, etc. Entuziasmat de reînvierea duhovniceasă din acei ani fusese însuși Dumitru Stăniloae care i-a dedicat Sfântului Ardealului cel de-a treilea volum al Filocaliei cu următoarele cuvinte scrise la București pe 6 ianuarie 1948: „Prea Cucerniciei Sale Părintelui Ieromomah Arsenie, care a reinviat, cu viața și cu propăvăduirea, duhul Filocaliei în viața religioasă a poporului nostru” .

Această dedicație a fost „rasă” odată cu succesivele reeditări dinainte și de după 1990. De exemplu, dedicația către Părintele Arsenie Boca lipsește pe volumul III din 2009 scos de Humanitas care de altfel a îndepărtat si dedicația către profesorul Nae Ionescu pe care Noica o scrisese pe teza sa de doctorat Schită pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou (1940, a doua ediție în 1995). Întrebarea pe care Vasile Andru o formulase pe 12 ianuarie 2015 : „Cine, concret, îl „rade” pe Marele părinte Arsenie ?” își află lesne răspunsul odată cu citirea numelui Editurii și a ingrijitorilor volumelor Filocaliei care nu reproduc coperta primei ediții desenată de Părintele Arsenie Boca, nici dedicația pe volumul al III-lea si nici primele prefețe scrise de Stăniloae între 1946 și 1948.

Dintr-o inadmisibilă (și poate chiar intenționată) „scăpare”, numele fondatorului atelierului de icoane de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus nu apare trecut nici pe pagina de internet a Mânăstirii Brâncoveanu si nici în Ghidul mănăstirilor din România tipărit de Editura Sophia din București (2010, p. 192). Date despre inițierea atelierului (începând cu data de 6 febr. 1940) se pot afla doar în cartea preotului N. Streza în care au fost fotocopiate rândurile scrise (la Academia Teologică din Sibiu) de către diaconul Boca Zian pe 19 aprilie 1940 către mitropolitul Nicolae Bălan : „în urma binecuvântării Înalt Prea Sfinției Voastre de-a lua tonsura monahală la Mânăstirea Brâncoveanu și de a deschide atelierul de icoane, cu duhovnicească smerenie Vă rog să binevoiți a-mi aproba ultimele cheltuieli în legătură cu aceasta, în sumă de 32000 lei…” (pr. Nicolae Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. „Credința strămoșască”, 2009, p. 420).

In cei nouă ani (1940-1948) petrecuți la Sâmbăta de Sus unde a fost tuns în monahism pe „3 mai 1940 cu ocazia Praznicului Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, de către Mitropolitul Nicolae Bălan, înconjurat de un sobor de preoți și mulțime de credincioși” (op. cit., p. 412) si unde pe 10 aprilie 1942 a fost hirotonit Ieromonah (preot monah) si tot atunci „instituit ca Duhovnic și Stareț al Mănăstirii Brâncoveanu” (ibid.), Părintele Arsenie Boca a contribuit substanțial la refacerea Mănăstirii al cărui prim călugăr fusese în 1940. O primă restaurare a bisericii fusese făcută tot prin grija Mitropolitului Bălan în perioada 1927- 1936 (vezi poza din vol. Părintele Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preț, Ed. „Credința strămoșască”, 2009, p. 171), când pictor bisericesc a fost Zahiu Raiciu.

Arestat la Râmnicul Vâlcii, ieromonahul Arsenie notează că înainte de a doua venire a lui Hristos, căderea din creștinism va fi prin căderea din iubirea de oameni, că ateismul [probabil marxist, „ultima misiune mondială fiind a unei idei evreiești”, 23 iulie 1945] va pustii inima oamenilor „de iubirea lui Hristos”. Negația împărăției lui Dumnezeu și a nemuririi, a învierii lui Hristos „va tinde să cuprindă tot Pământul” (părintele Arsenie Boca). In temniță fiind, academicianul Nichifor Crainic (scos din Academie împreună cu acad. Lucian Blaga, acad. Gh. Brătianu si mulți alți scriitori și istorici români, vezi [despre Florin Faifer] Paradigme ale devierii. Tardive lovituri date dușmanului de clasă, în vol. Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, 2002, ISBN 973-8134-24-2, pp.137-144) scria într-o declarație de anchetă pe 11 oct. 1955 că starețul de la Sâmbăta de Sus a „desfășurat o mare activitate pastorală, cu răsunet adânc, atât în rândurile țărănimii cât și a intelectualilor”. Antonie Plămădeală își amintea în 2002 cum a „trăit la Sâmbăta cu adevărat sentimente ca în primele zile ale creștinismului”, într-o vreme când „lumea avea o mare credință și o mare evlavie la Părintele Arsenie Boca” (Mitropolit Plămădeală) si când comanda „să fie compromis” (col. Ghe. Crăciun) nu avusese suficient timp pentru a da rezultatele din ziua de azi.

În 1948 mânăstirea era încă în reconstrucție : „Sfântul Părinte Arsenie era de multe ori obosit deoarece muncea foarte mult și fizic scoțând pietre din râu” (Sora Aurica Tinca, în vol. Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p. 108 ; în Autobiografia pe care o redactează în arest pe 23 iulie 1945, ieromonahul Arsenie scrie că în primii doi ani s-a ocupat de gospodărie, fiind primul si singurul călugăr la M-rea Brâncoveanu, că apoi s-a călugărit Serafim Popescu pe care-l rugase să primească preoția. „Așa au început slujbele la Mănăstire”. In iarna 1941-1942 s-au trezit cu o „avalanșă de oameni de toate vârstele si treptele” sociale, astfel că „s-a văzut silit” să primească si el preoția în primăvara anului 1942). Starețul Arsenie Boca a conceput (după model athonit) înfrumusețarea împrejurimilor mănăstirii printr-o minunată grădină (vezi poza din 1946 în vol. Părintele Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preț, Ed. „Credința strămoșească”, 2009, p. 164) impresionând – chiar după mutarea sa la Prislop-, vizitatorii străini aduși de Mitropolitului Nicolae Bălan la Sâmbăta de Sus, după cum am citit dintr-o scrisoare de mulțumire adresată de un vizitator englez postată pe pagina de internet a Mânăstirii Brâncoveanu, unde era adăugată si informația că la data respectivei vizite era și tânărul Teofil Părăian călugăr pe acolo.

După „reținerea” Părintelui Arsenie Boca din toamna anului 1944, a doua oară se pare că a fost închis la Râmnicul Vâlcei si la București între 17 iulie –30 iulie 1945. A treia oară a fost anchetat în 1946, a patra oară anchetarea s-a prelungit între Sf. Paşti (5 mai) până prin august 1948, arestare „scurtată” de Florin Bichir (membru CNSAS) la „o lună si jumătate”, cum apare trecut și în Wikipedia românească, enciclopedie on-line confiscată de o mafie cu interese ascunse, dar vădit anti-românești (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri, text în ediția tipărită pe hârtie a revistei „Vatra Veche”, Târgul Mureș, 2/2014, pp. 46-50, sauhttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm ) . Înjumătățirea perioadei de întemnițare din 5 mai până în iunie nu corespunde cu mărturia unui tânăr arestat fără motiv în 1948 și ținut în regim de exterminare vreme de 13 ani de zile.

La Siguranța din Brașov elevul Luca Călvărăsan (1925-2010) primeste la sfârșitul lunii iulie 1948 din mâncarea ieromonahului Arsenie Boca pe care acesta avea voie s-o împartă „si la cei din beciul Siguranței”. Elevul consemnează peste ani că n-a îndrăznit să-l abordeze atunci „din cauza gardianului”, dar prezența starețului de la Sâmbăta de Sus i-a „făcut bine în plan sufletesc” (vezi L. Călvărășan, online lahttp://www.fericiticeiprigoniti.net/arsenie-boca/1433-parintele-arsenie-mangaietorul-flamanzilor-din-temnita ). Pe când obișnuia să meargă și el în pelerinaj la Sâmbăta să-i asculte Sfântului Ardealuilui inspiratele predici care adunau zeci de mii de pelerini la Mănăstirea Brâncoveanu, profesorul Dumitru Stăniloae scrisese că Părintele Arsenie Boca „a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc, adică o personalitate de o înaltă statură monahală, cum n-a mai avut Biserica noastră Ortodoxă Română”.

A cincea oară Părintele Arsenie Boca a fost arestat de la M-rea Prislop, pentru 14 luni de zile, din 15/16 ianuarie 1951 până pe 25 martie 1952, anchetat prin sediile Securității, închis la Ocnele Mari apoi dus în lagărul de exterminare de la Canalul Dunăre – Marea Neagră („Drumul fără pulbere”,   proslăvit de comunistul Petru Dumitriu care a „împrumutat” – fără trimiterea necesară la sursă – titlul murdarei sale scrieri din poezia Cântecul Dunării a marelui poet Nichifor Crainic, vezi rev. „Gândirea”, Serie nouă, Anul VII, Nr. 4-5/1998). Anul imediat următor, din Mănăstirea Prislop (găsită în ruină si rectitorită de el), vestitul duhovnic este arestat de Rusalii (7 iunie 1953) într-o încercare a poliției politice de a-l amesteca în grupul unor antropozofi clujeni. Iar când în 1955 trupe de circa trei sute de Securiști condusi de generalul NKVD Boris Grumberg alias Nicolschi (/Alexandru Nicolau) arestează cam tot atâtea măicuțe de la Mănăstirea Vladimiresti de lângă Tecuci, Părintele Arsenie Boca este si el anchetat si schingiuit în diverse locuri de detenție (neîncălzite iarna) vreo sase luni din septembrie 1955 până pe 7 aprilie1956, ocazie cu care a contractat probabil tuberculoza menționată de un informator într-o notă din 1964. Din dosarele de securitate mai aflăm că informatorul „Tâmplaru” scria într-o notă cum Părintele îi spusese în 1984 că „a fost cercetat și de securitatea sovietică, dar nu a fost găsit vinovat” (vezi Părintele Arsenie Boca – un om mai presus de oameni, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p.18).

De toate anchetările și arestările fără motiv ale Părintelui Arsenie Boca este greu de aflat, căci dosarele lui de urmărire au fost probabil „periate” de dovezile multor abuzuri ale unui stat polițienesc menținut 45 de ani prin „încarcerarea în masă a populației, cu prioritate a elitelor politice, intelectuale, economice, ecleziastice, militare și țărănești – într-un cuvânt, din toate sferele de activitate” (vezi articolul istoricului Șerban Papacostea din febr. 2007 intitulat Crima regimului comunist). Interesant (chiar memorabil!) este faptul că cei care au putut selecta oarece pagini din cele șase dosare de Securitate ale Părintelui Arsenie Boca nu si-au pus problema clarificării perioadelor de detenție. În volumele „cu pretenții academice” tipărite din 2009 încoace arestările Părintelui Arsenie Boca sînt imprecis amintite, ca ceva secundar, cum lipsită de importanță le-a părut cercetătorilor și problema contrafacerii unor documente menite să ascundă adevărul morții martirice a „celui mai mare duhovnic român din secolul XX” ca urmare a unei atroce schingiuiri din noiembrie 1989. Dubioasă ne pare în primul rând așa-zisa „scoatere de sub urmărire” din 7 octombrie 1989.

Î.P.S. Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, spunea că „urmărirea Părintelui Arsenie Boca a fost încheiată doar cu o lună înainte de moartea sa, deși, din cauza unei paralizii, n-a mai putut ieși din casă în ultimii doi ani ai vieții” (Fost-am om trimis de Dumnezeu, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 20).

Documentele ce „atestează”, vezi-Doamne, „scoaterea de sub urmărire” cu „o lună înainte de moartea sa” au fost cu grijă îndosariate. Documentul -„cheie” (citat mai peste tot) îl constituie propunerea de încheiere a urmăririi scrisă de Cocârlea Constantin pe 29 septembrie 1989. Spre a părea cât mai convingător așa-zisul dezinteres oficial al poliției politice comuniste terorizând elitele marginalizate, documentul-cheie este precedat de note ale aceluiași maior de la Securitatea din Sinaia în care Părintele este prezentat ca țintuit la pat si în imposibilitate de a se deplasa în decursul anilor 1988 și 1989 (cum reiese și din opinia Î.P.S. Serafim Joantă), tocmai în perioada când fusese văzut în 1988 la Mănăstirea Prislop (pe 17 dec. 1988 de către Preasfințitul Daniil Partoșanul, pe atunci preot la Prislop, vezi vol. Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 13 ; la o slujbă de la Mănăstirea Prislop Părintele Arsenie Boca ar fi vorbit –cu un an înainte de împușcarea Ceaușeștilor – despre „sfârșitul dictaturilor” comuniste, își amintea preotul Crăciun Oprea care în 1988 l-a văzut ultima dată pe Sfântul Părinte martirizat de Securitate) și la Biserica din satul Drăgănescu de Sfintele Sărbători de Paști ale anului 1989, cum aflăm de la Părintele Dumitru de la Mănăstirea Sf.Ilie din Albac și de la pr. Simion Tudoran pe care Părintele Arsenie Boca l-a sărutat de rămas bun în sufrageria vilei așezământului monahic de la Sinaia pe 27 oct. 1989, spunându-i că este „ultima oară când se văd”. Varianta oficială cu așa-zisa „moarte naturală” a Părintelui Arsenie a fost difuzată și de nevăzătorul venerat post-mortem la Mănăstirea Brâncoveanu, unde, prin 1980-1981 era „închis” și complet izolat prin comandă securistă Mitropolitul Nicolae Mladin care-i spusese fostului său „om de legătură” (ajuns cu greu la el) să aibă grijă că pe el (N. Mladin) l-au „terminat comuniștii” (vezi Părintele Ioan Peană în rev. „Formula As”, nr. 1060/ 2013).

Arhim. Teofil Părăian, intens mediatizat ca propagator al multor vorbe de duh spuse de Părintele Arsenie Boca (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, p.18, URL https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-boca3paraian/ ) deși ar fi avut loc în mașina care se ducea la Mănbăstirea Prislop la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca „nu și-a arătat dorința de a merge” (T.P.), să audă și el cum „toată lumea, și preoții, și călugării și mirenii de la înmormântare vorbeau cu glas tare că Părintele a murit în cazne groaznice la care fusese supus de Securitate, pentru că prezisese lui Ceaușescu sfârșitul” (mărturii consemnate de Valentin Iacob în „Formula As”).

Găselnița cu așa-zisa „moarte naturală” a fost difuzată și prin revista „Rost” din București, an II, nr. 20/2004, într-un articol semnat de Adrian Nicolae Petcu (care a mai răspândit-o cu diferite ocazii și nu numai în țară), după ce apăruse povestită de Teofil Părăian într-o anexă a unui volum de compilație apărut la Editura Teognost în 2002. Cu diferența că în volumul scos de editura clujană, moartea nu mai e pusă pe seama infarctului din februarie 1988 si a paraliziei la piciorul stâng, adică a unor suferințe cardio-vasculare, cum lasă de presupus notele Securității din Sinaia : „A avut ceva la rinichi” preciza „oficialul” Părăian într-o înregistrare din 2001 făcută la Mănăstirea „Sub Piatră” si cuprinsă în volumul Editurii Teognost.

După alte opinii vehiculate în 2001 de călugărul cel orb, Părintele Arsenie Boca ar fi stat „nouă luni la Canal” și ar fi avut multe „nereușite” (p.200) în povețele date celor care îi cereau sfatul. Pe 22 august 2001 arhim. Părăian avansase și niște acuzații pe cât de grave, pe atât de lipsite de fundament. Anume că Părintele Arsenie „căuta să facă pe omul care știe multe” (T. Părăian, p. 200, p.201 și p.205, în compilația lui Ioan I. Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Editura Teognost, Cluj, 2002, lucrare de licență supra-apreciată de Părăian drept „cea dintâi carte competentă despre Părintele Arsenie”, p.5).

Arhim. Teofil Părăian și-a mai amintit în august 2001 cum Părintele Arsenie Boca i-a spus la una din cele două vizite făcute de el la Drăgănescu că se bucură de orice critică, dar nu și de criticile nedrepte, probabil de genul celei înainte menționate, prin care orbul a criticat un om „foarte smerit” (pr. Crăciun Oprea în vol. : Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 58) că ar fi fost mândru și impostor „căutând să facă pe omul care știe multe”. După Sfântul Ioan Casian, cel ce a voit să pricinuiască răul „va fi pedepsit”, chiar dacă cel drept „n-a suferit nici un rău… din cele ce i s-au pricinuit cu rea intenție, „fiindcă cel drept le-a făcut să-i servească înaintării în sfințenie” (Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, trad. David Popescu, Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2004, p. 144). Părintele Ioan Peană spunea într-un interviu publicat de Sânziana Pop în revista ei de succes (vezi Radu Mareș, Despre succes, cu afecțiune colegială, în rev. „Acolada”, satu Mare, anul V, nr. 10/ 2011, pp.12-13) că bine ar fi dacă ar da Domnul ca „iubirea pe care Părintele Arsenie o revarsă peste întreaga țară să fie răsplătită printr-o hotărâre sinodală. Ori va fi, ori nu va fi canonizat, Părintele Arsenie Boca este un sfânt” (vezi pr. I. Peană în rev. „Formula As”). Un frate Daniel înclinat spre sofistică se întreba în coada unei petiții de canonizare a Părintelui Arsenie Boca: „Oare sfinții se fac după părerile oamenilor? Sfinții se aleg prin votul nostru?” (22mai 2008); „De ce trebuie să ne luptăm noi pentru a canoniza pe cineva? Dumnezeu nu e în stare să convingă? E cumva neputincios?” (Daniel, 2mai 2008). Sofistica fratelui Daniel, care a semnat petiția ca să-și poată plasa la discuții opiniile, diferă substanțial de observația înțeleaptă a unei măicuțe din pangarul Mănăstirii Hurezi căreia îi povestisem cum mi s-a arătat Sfântul Părinte la Cheia (vezi Isabelei Vasiliu-Scraba, De vorbă cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul Mănăstirii Cheia, on-linehttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-ArsenieBocaPangar.htm ): „Oare Sfinții Brâncoveni n-au fost sfinți și înainte de canonizare” (iulie 2014).

Dintre amintirile sale gata oricând a ieși la lumină, mediatizatul călugăr orb de la Mănăstirea Sâmbăta a repovestit-o pe cea în care Părintele Arsenie Boca vizitat de el la Schitul Maicilor n-a dat semn că l-ar mai fi întâlnit vreodată. O altă întâmplare (din aceeași categorie) era din vremea Prislopului, când Părintele Arsenie Boca [scăpat cu viață după 14 luni de Canalul morții „Dunăre- Marea Neagră”, unde „tortura prin muncă, nesomn, înfometare și bătaie a cunoscut forme de maximă bestialitate”, apud. I. Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Bonifaciu, 2012, p. 326] îi expediase înapoi o scrisoare fără nici un răspuns, care i-a ajuns lui Părăian, spre deosebire de scrisoarea din anii cincizeci a Părintelui Cleopa către Părintele Arsenie confiscată de Securitate si pusă la dosar, sau de scrisoarea (oprită de Securitate) în care marea poetă Zorica Lațcu (fostă studentă a elenistului Stefan Bezdechi) îi povestea Părintelui Arsenie Boca despre primul ei an de călugărie la Mănăstirea Vladimirești.

Arhimandritul cel orb venerat „oficial” la Sâmbăta de Sus păstrase în memorie si anul 1949 când Arsenie Boca (ajuns stareț la Prislop) venise într-o scurtă vizită la Sibiu și nu voise a sta de vorbă cu el. In mod ciudat, chiar și îmbrățișarea prietenească din 1980 – când Părintele Arsenie „trecuse în taină” pe la Mânăstirea Brâncoveanu în postul Crăciunului (P.S. Irineu Duvlea, Episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America, în op. cit., p.21) -, nevăzătorul a reținut-o laolaltă cu amintirea refuzului Părintelui Arsenie de a scrie în Cartea de onoare (op. cit., p.47) a Mănăstirii Brâncoveanu, unde fusese îmbiat să se întoarcă doar „ca magazioner”  (apud. Părinele Arsenie Boca). Acesta era unicul post disponibil la Sâmbăta de Sus pentru iconarul de la Drăgănescu în mânăstirea pe care în anii patruzeci el însuși, în calitate de stareț, de fapt o rectitorise (1940-1948).

Din amintirile duhovnicului orb al Mănăstirii Brâncoveanu căruia Părintele Arsenie îi spusese cu ani în urmă că „nu toți cei din lume se prăpădesc, nici toți cei din mănăstire se mîntuiesc” (ierom. Arsenie Boca, 1942 citat de arhim. Părăian în anexele volumului compilat de I. Gânscă, Cluj, 2002, p.197) mai aflăm că a existat „la vechea stăreție, lângă cancelarie” (așadar în 2001 nu mai era expus!) un „epitaf pictat de Părintele Arsenie, cu Adormirea Maicii Domnului” foarte admirat de profesorul universitar Bologa din Sibiu (T. Părăian în vol. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p.50, înregistrare publicată și ca anexă în volumul din 2002 scos de editura clujană Teognost, dar și într-un volum de Convorbiri cu Arhim. T. Părăian tipărit în 2011 de Editura Andreiană din Sibiu).

Prin aplicarea strategiei cripto-comuniste de promovare a „înlocuitorilor” – cea mai bătătoare la ochi fiind înlocuirea lui Mircea Eliade, „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX”, prin comunistul I.P. Culianu, fost profesor de română în Olanda (1976-1986) si de italiană în SUA (1988-1989), aflat pe punctul de a fi angajat ca profesor asociat de istoria religiilor (1990-1991) la Chicago în momentul asasinării sale din 21 mai 1991 de către Securitate, „înlocuire” înlesnită în mediile academice românești printr-un potop de minciuni legate de o inventată carieră universitară în domeniul istoriei religiilor a lui Culianu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade și gonflarea lui Culianu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 266/ 2013, pp. 7-8 și nr. 267 / 2013, pp. 5-6, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CulianuGonflat19.htm ) -, se pare că s-a găsit și pentru Părintele Arsenie Boca, „unul dintre cei mai mari teologi-duhovnici ai neamului românesc” un înlocuitor. Chiar în persoana lui Teofil Părăian (1929-2009).

Fiindcă în vreme ce chilia Părintelui Arsenie Boca (1910- 28 nov.1989) din stăreția veche de la Sâmbăta e [permanent] „în lucru” (apud. Părintele Mihail de la Mânăstirea Brâncoveanu, iulie 2012) si nu poate fi vizitată, chilia călugărului nevăzător poartă o placă cu litere aurite și este oferită spre vizitare, cărțile și CD-urile lui Părăian bucurându-se de o nelimitată răspândire. In ianuarie 2012, pangarul de la Patriarhie dospea de productiile lui T. Părăian în timp ce nimic legat de numele Părintelui Arsenie Boca nu exista acolo, la fel ca în pangarul Mănăstirii Cernica. Nici în noiembrie 2014 pangarul Mânăstirii Căldărușani n-avea nimic de oferit din scrierile Părintelui Arsenie Boca. La fel de stranie apare și lipsa de indicatoare care să conducă automobiliștii către Biserica de la Drăgănescu pictată de faimosul predicator (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, URL http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ în condițiile în care alte biserici sînt indicate cu mare grijă pe tot cuprinsul țării.

La Sâmbăta de Sus, poza lui Teofil Părăian tronează chiar și la izvorul făcător de minuni numit „al Părintelui Arsenie Boca”. E pusă la intrare, luminată de o candelă pe măsuța din dreapta, în timp ce poza Părintelui Arsenie e agățată de stâlp în stânga, alături de alte mici reproduceri de icoane larg răspândite. E drept că în cazul acestui „înlocuitor” n-a trecut suficientă vreme spre a se vorbi de „paradigma Boca-Părăian”, cum vorbește în târgul Ieșilor decanul N. Gavriluță (din clientela distribuitorilor de burse primite de el în 1992, 1993, 1997, 2009 la Univ. Lille ; 1993 la Liege, 1994 Perugia, 1996 Atena, 2011 Roma) de „paradigma Eliade-Culian’, sau la Unversitatea din București cum se vorbește de „modelul” Noica-Liicean’ în timp ce prin librăriile bucureștene aproape că nu se mai difuzează (oct. 2014) nici o carte de filozofie scrisă de Noica sau de istoria religiilor scrisă de Mircea Eliade. Să nu scadă interesul (cultivat în mediile universitare post-decembriste) pentru „înlocuitori”. Supărat că Părintele Arsenie Boca nu a avut o părere bună despre el și nu l-a băgat în seamă după cum și-ar fi dorit, Teofil Părăian „nu i-a fost admirator” (T.P., 22 aug. 2001). Aceasta nu l-a împiedicat însă a prelua spre difuzare cât mai multe cuvinte duhovnicești ale Părintelui Arsenie Boca ceea ce a înlesnit mediatizarea laolaltă nu numai în nenumărate filmulețe video, dar și în poze manipulatoare unde sînt prezentate simultan fotografii ale orbului si ale Sfântului Arsenie Boca (vezi vol. Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, pp. 33-51 precum și ilustrația textului on-linehttps://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-martiriul7-boca/ ).

P.S. Daniil Partoșanul îl descrie pe Sfântul Părinte ca pe un om în prezența căruia „îl simțeai pe Hristos trăind și vorbind în Părintele Arsenie… este un lucru extraordinar, în viața noastră, în viața oamenilor, să întâlnim un sfânt” (ibidem, p.16). La Biserica din satul Drăgănescu în 1983 (când Părintele hărțuit de Securitate era în etate de 73 de ani) Bogdan Juncu îl percepe ca cel mai frumos om pe care l-a văzut în viață, „cu o frumusețe în adâncul lui care emana în afara lui și se completa cu frumusețea chipului său și a structurii lui de om. Era ceva, pentru mine, om de lume, era peste așteptările mele de a vedea, de a întâlni. Extraordinar de frumos ! Și avea niște ochi Sfântul Părinte… Distanța dinte mine și Sfântul era de o jumătate de metru, deci l-am văzut foarte bine. Si…nu mă mai săturam privindu-i ochii, care…dacă-i vezi o dată, nu-i mai poți uita niciodată” (ing. Bogdan Juncu, în op. cit., p. 112).

După o mărturie a arhim. Paisie Tinca (n.1931) de la Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca (pe când era stareț la Mânăstirea Brâncoveanu) a curățat izvorul făcător de minuni „care era plin de frunze și murdar” (vezi vol. : Fost-am om trimis de Dumnezeu, Sibiu, Ed. Agnos, 1912, p.155), și a făcut din acel izvor aflat la cca 2 km de mănăstire locul unde obișnuia să se roage izolat de mulțimea de oameni care veneau la Mânăstire, apa devenind „sfințită de rugăciunile Părintelui Arsenie” (vezi Mărturii din Țara Făgarașului…, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p. 74 ).

Si în această privință părerea nevăzătorului Părăian (ajuns călugăr la Sâmbăta de Sus după mutarea la Prislop a Părintelui Arsenie Boca) diferă substanțial. Fostul stareț Arsenie Boca doar ar fi văzut izvorul semnalat de un frate de la mănăstire : „s-a dus Părintele la izvor și a văzut că e apă bună. Ani și ani izvorul acesta a rămas așa, fără să se îngrijească cineva să facă acolo niște bănci și o masă. Acestea le-a făcut Părintele Efrem. Nu el personal, ci a angajat niște oameni” (T. Părăian în vol. : I. Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Cluj, 2002, p. 210).

Într-o conversație cu Mitropolitul Antonie Plămădeală, Teofil Părăian și-a amintit scene din copilăria proprie când bunica-i zicea „hingher (/„horeriu”) și mișel”, un vecin fiind de părere că „nu-i botezat bine” : „pe ăsta să-l duci la popă, să-i mai citească ceva, că nu i-a zis toate” (vezi Teofil Părăian în vol. Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p.40). La Mănăstirea „Sub Piatră” mediatizatul nevăzător a mai povestit că Părintele Arsenie Boca (prevăzându-i probabil viitoarea postură de „înlocuitor”) îl întrebase în 1942 dacă i-a venit vreodată în minte să omoare un om.

Despre săvârșirea din viață a Părintelui Arsenie Boca, Teofil Părăian spusese că a fost o moarte naturală (din cauza rinichilor) și că în general „la 79 de ani, nu se mai pune problema din ce pricină ai murit. Mori, că moare lumea la 79 de ani si mai devreme” (Părăian citat de I. Gînscă în rev. „Discobolul”, Anul XIII, Nr. 154-155-156, oct.-nov.-dec. 2010, p.274). Dacă nevăzătorul arhimandrit s-ar fi dus la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca, probabil că ar fi aflat de omorârea de către securitatea comunistă a Părintelui Arsenie Boca. Fiindcă parohul Bisericii din satul Drăgănescu (întemnițat și el de securitatea comunistă fără nici o vină înainte de 1964) nu s-a temut pe 4 decembrie 1989, să spună că Părintele Arsenie Boca „a murit martir” (vezi Mărturii din Țara Făgărașului despre Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p.116). Preotul Savian Bunescu a fost, alături de călugărul Pantelimon Munteanu (cu interviul său din 2007, de la M-rea Ghighiu, ieromonah căruia noua stareță îi interzisese în 2008 să sjujească și chiar să intre în altar, și care mai apoi avea să fie mutat „disciplinar” la M-rea Turnu), unul dintre cei care au vorbit în cunoștință de cauză despre schingiuirea la 79 de ani a Părintelui Arsenie, pe care securiștii bătăuși l-au lăsat apoi să moară la Sinaia (vezi și volumul de mărturii editat de Romeo Petrașciuc sub titlul Părintele Arsenie Boca: „Fost-am om trimis de Dumnezeu”, Sibiu, Editura Agnos, 2012,https://fr.scribd.com/doc/123632180/2012-PARINTELE-ARSENIE-BOCA-FOST-AM-OM-TRIMIS-DE-DUMNEZEU , precum și în volumul preotului P. Vamvulescu, Minunile lui Arsenie Boca, Ed. Artemis, București, 2014, p. 51).

În dosarul de urmărire, pe una din foi am arătat cum a fost consemnat că Părintele Arsenie Boca ar fi suferit din februarie 1988 de „paralizie facială si la piciorul stâng” (vezi nota scrisă la Sinaia de Cocârlea), paralizie care l-ar fi țintuit la pat în vremea hărțuirilor securiste, dar care nu l-a împiedicat să ajungă iarna la Prislop în 1988 si primăvara la Drăgănescu în 1989. De pictura micuței biserici din Drăgănescu, Părintele Arsenie Boca s-a ocupat între 1968 și 1988, perioadă încrustată în lemnul troiței din curtea Bisericii. Se pare că securiștii n-au fost suficient de prudenți ca să pună informațiile lor de la dosar în acord cu realitatea bine cunoscută în satul unde Sfântul Părinte Arsenie Boca a pictat vreme de douăzeci de ani. „Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar nu vă temeți, Hristos e aproape, cercetează lumea” a spus ieromonahul Gherasim Iscu, unul dintre sfinții care și-au dat duhul după gratiile închisorii comuniste de la Târgu-Ocna (vezi Ioan Ianolide,Intoarcerea la Hristos, Ed. Bonifaciu, 2012).

Cu un temei numai de el știut, Florian Bichir, membru CNSAS, prezintă inversat date despre Părintele Arsenie Boca furnizate Securității pe 4 iunie 1989 (când „nedeplasabilul” Părinte Arsenie Boca se deplasase la Comarnic, la domiciliul informatorului „Tâmplaru”), pentru ca apoi să insereze o notă din 10 aprilie 1989 (evident contrafăcută de maiorul Cocârlea de la Sinaia, poate chiar cu cele mai bune intenții) din care rezultă imposibilitatea de deplasare a Părintelui care ar fi suferit de o paralizie la piciorul stâng. Dacă pe 10 aprilie 1989 Părintele era așa de bolnav cum apare descris în dosarul de Securitate (cu „paralizie facială si la piciorul stâng” din februarie 1988, apud. maior Cocârlea), cum de i-a trecut paralizia atât de brusc încât în aceiași lună Părinte Arsenie Boca a ajuns la Drăgănescu pe 30 aprilie 1989 (în Duminica Paștelui, cînd a fost pălmuit de Elena Ceaușescu pentru că nu s-a arătat de acord cu dărâmarea bisericii pictată de el). Prezența Părintelui Arsenie Boca la Biserica din Drăgănescu în mai 1989 este confirmată de spusele unui vizitator al său din acea perioadă, Părintele Dumitru de la Mănăstirea Sf.Ilie din Albac (vezi Mărturii din țara Făgărașului despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p.34). Între 18 si 25 mai 1989 „paralizatul” Părinte Arsenie Boca făcuse drumul de la Sinaia la Comarnic spre a-i desena tâmplarului Gheorghe Vâlcea modelele sculpturii comandate de el pentru așezământul monahal pe care-l ctitorise la Sinaia.

Părintele Nicodim de la M-rea Prislop îi arătase preotului Crăciun Oprea din Cinciș în vara anului 1989 crucea pentru mormântul Părintelui Arsenie pe care acesta comandase a se încrusta 1910-1989. Văzându-l în putere, tâmplarul care a executat lucrarea s-a mirat când Părintele a precizat : „1989, nici o secundă din 1990 !” . Mărturia despre „crucea de lemn pe care Părintele pusese să i se cioplească data morții cu șase luni înainte de a muri” este trecută într-un volum din 2012 (Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 58).

Referitor la arestările abuzive, o maică povestea de arestarea Părintelui cu prilejul desființării Mânăstirii de la Prislop, când Părintele Arsenie Boca avea niște coaste rupte în urma unei căderi. Maica Zamfira scrisese că „avea darul rugăciunii, își vedea propriul viitor, suferințele și arestarea, dar nu se tulbura prea tare”. Stia că va muri martir și că moartea i se va trage de la o femeie (academiciana cu liceul pe puncte, Elena Ceaușescu), prevăzând că „în vreme ce Nicolae Ceaușescu va pleca din țară, va pierde, la scurtă vreme, conducerea ei, că soții Ceaușescu vor fi uciși la câteva săptămâni după ce va fi el însuși omorât”. Fiind convins că „rugăciunile și mijlocirile sfinților sînt ascultate și bineprimite de Dumnezeu”, părintele Sofian Boghiu (unul dintre nevinovații arestați în 1958 în grupul „Rugului aprins”) accentuase „bunătatea inimii si sfințenia vieții Părintelui Arsenie Boca”, scos fără nici un motiv din preoţie în 1959.

„Reținut” si interogat de Securitate trebuie să mai fi fost Părintele Arsenie Boca si când urma să fie sfințită (de ziua Sfintei Parascheva) frumoasa biserică din Bogata Olteană (unde fresca interioară fusese pictată de el în vreo șapte veri, începând din 1961). Atunci, în 1968, preotul Spiridon Cândea (parohul bisericii) a fost din nou arestat, după cum aflăm din acea selecție a Dosarului de Securitate al lui Emil Cioran tipărită la Iași în 2010.

Ca să nu se adune lumea care îl venera ca pe un sfânt, Părintele Arsenie Boca a fost oprit în 1983 să vină chiar si la sfințiirea Bisericii din Drăgănescu, de pictarea căreia s-a apucat după ce Securitatea s-a îndeletnicit cu distrugerea cu lovituri de ciocan a picturii interioare de la Biserica Bogata Olteană sub pretextul că în zidurile bisericii ar fi fost ascunse scrieri ilegale.

De-a lungul a patruzecisicinci de ani petrecuți într-un regim de teroare polițienească în care ateismul era obligatoriu, Părintele Arsenie Boca n-a lipsit nici o secundă din „vizorul” tartorilor responsabili cu întemnițările, înfricoșarea populației pașnice și cu manipularea conștiințelor prin licee, universități și pe căile mass-mediei. Aceiași tartori nu i-au „uitat” pe nici unul dintre românii de valoare din țară sau din exil, precum Constantin Noica, Mircea Eliade, Horia Stamatu, Emil Cioran si Relu Cioran, teologul Gheorghe Racoveanu, parintele Galeriu, logicianul Anton Dumitriu, matematicianul Octav Onicescu, etc., etc.

La douăzecișicinci de ani după căderea comunismului, în vreme ce minunile martirizatului călugăr iconar Arsenie Boca umplu din ce în ce mai multe volume de mărturii, ateismul reîncepe a fi propagat pe unde radio și prin instituții de învățământ și de cercetare. Despre comunism și înlăturarea acestuia prin „Răzmelița sinucigașă din decembrie 1989” (apud. Mircea Sandu Ciobanu, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Poet la vremea lui Ahab. Poezii incifrate de Mircea [Sandu] Ciobanu și salvatoarea neînțelegere a criticului Marian Popa, on-line în www.isabelavs.go.ro ), părintele duhovnic Paisie Olteanu spusese că doar capul balaurului [comunist] a fost tăiat, fiindcă „veninul a rămas răspândit în lume prin coada balaurului”. În octombrie 2014 mi-a fost dat să aud (cu totul întâmplător) reclama pe care și-o face postul de radio ProFM. Difuzată obsesional (ca orice reclamă), spre a fi cât mai bine reținută de cei mici cărora li se adresează, reclama ProFM prezintă un școlar care glumește aidoma unui cripto-comunist bătrân, susținând că i-ar place ora de religie pentru că „îl adoarme”.

Nici stufosul reportaj al „pelerinului” de la Institutul de Istoria Religiilor (găzduit în două încăperi arareori locuite ale Casei Academiei, o sală mai la vedere înscripționată „Culianu”, și alta „Eliade” în care fondul „Mircea Eliade” a fost scormonit spre a se fructifica din el prezența lui Culianu chiar și cu modestele lui compuneri literare de tinerețe precum romanul Râul Selenei) nu se depărtează de ateismul propagat odinioară prin Academia Ștefan Gheorghiu (condusă de Leonte Răutu, tatăl directoarei Colegiului Noua Europa, Anca (/Răutu) Oroveanu care i-a oferit bursele de studiu în străinătate). Fiindcă nicăieri în cele 450 de pagini ale cărții sale despre pelerinajele religioase nu și-ar găsi locul spusa Părintelui Arsenie Boca după care oamenii nu sînt „născuți de timp ci de veșnicie. Așa se face că avem într-o fărâmă de țărână și celălalt tărâm. Deși trăim o vreme îmbrăcați de lumea aceasta, totuși ni se întâmplă clipe când fratele vis și sora moarte ne dă târcoale și ne despică făptura în două” (Sfântul Arsenie Boca).

Esența ateistă a jurnalului de pelerin apărut la Polirom în 2014 a ieșit involuntar la iveală pe 30 mai 2014 la Bookfest chiar prin simpla prezentare „cu sintagmele lui Marx” (vezi Blogul lui Donkeypapuas) a cărții Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (Iași, Polirom, 2014) de către Andrei Oișteanu, nepotul lui Leonte Răutu. Lucrul s-a datorat probabil și faptului că sociologia religiilor practicată de autor (în Wikipedia.ro el apare ca „sociolog al religiilor”) șchiopătă la partea „teoretică”, unde nu depășește nivelul broșurilor de popularizare. E drept că nici focalizarea curiozității sale de „pelerin religios” nu a săltat vreme de patru ani deasupra prafului drumului pe care înainta coada de pelerini. În drumul său către Mănăstirea Prislop reprezentantul mărunțelului Institut de Istoria Religiilor s-a arătat mai fascinat de persoanele supraponderale întâlnite la coadă decât de ceea ce singur scrie că ar fi o „tradiție mitizată, imperfect cunoscută”. Cu prejudecata „clarității și obiectivității” studierii științifice a faptului religios, specialistul în biserica ortodoxă a Institutului înființat în 2008 (vezi nota a V-a din Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu- despre unul autentic: Mircea Eliade , URLhttp://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-PlesuEliade10.htm ) explică „nevoia de miracol” prin cauze sociale precum dependența de TV și dorința de „socializare” a pelerinilor cu pensii minuscule, săraci și singuri în garsoniere „de la etajul zece” (Mirel Bănică). Deplângând „lipsa în România a sociologiei religiilor” pelerinul în interes de serviciu dă de înțeles că sociologia religiilor s-ar îndeletnici cu „tipurile mentale de fundamentalism”, după exemplul directorului său preocupat în comunism de tipurile „mentale” ale recitatorilor lui Eminescu la Cântarea României, pe care Bănică o invocă negreșit în descrierea tipologiei unor pelerini la mormântul Părintelui Arsenie Boca. În opinia cercetătorului Mirel Bănică, pelerinii grăsuni „nu iubesc mersul pe jos”, deși omul ar fi „natural dotat pentru migrație” (M.B). Dintr-o „slugărnicie demagogică”, sau poate din pură naivitate, salariatul fostului ministru care în tinerețe era comunist militant (vezi Scrisoarea lui Bata Marianovhttp://www.romanianstudies.org/content/2013/02/marea-pacaleala-scrisoarea-lui-bata-marianov-catre-sorin-iliesiu/ , iar azi vociferează împotriva orelor de religie din școli, militează și el cot la cot cu directorul lui împotriva predării religiei în școli. Trimis să scrie asupra unei situații de teren cu experiența volumului despre „alunecările fasciste” ale Bisericii Ortodoxe Române, el pare convins că în pelerinaje contează „radicalizarea cu nuanțe fundamentalist militante” adusă cu sine de „valența de cod simbolic a sacrului” (vezi Mirel Bănică, Pelerinul de autocar și viitorul ortodoxiei, în Revista „22”, ediția scrisă din 14 dec. 2010, fragment ilustrativ pentru nivelul tratării și pentru orizontul ideatic al scrierii despre pelerinajele din România, volum recomandat studenților de la universitatea ieșeană pe 13 oct. 2014, cu o zi înaintea pelerinajului la Sfânta Parascheva de însuși decanul N. Gavriluță, să nu rămână nici un dubiu asupra cărei „bisericuțe” îi aparține).

Hărţuit încontinuu de securitatea comunistă a statului ateist, întâi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, apoi la Mânăstirea Prislop, la București (la Biserica Elefterie cel Nou – unde l-a pictat în bolta altarului pe pruncul Iisus în haine de pușcăriaș -, la Schitul Maicilor, la Biserica Boteanu), vreo șapte veri la Biserica din Bogata Olteană, două decenii la Biserica din Drăgănescu si în final la așezământul monahal de la Sinaia, Părintele Arsenie Boca a fost omorât de securiștii care l-au bătut mai bestial decât obișnuiau ei să-l bată pe Părintele Bejan căruia abia în decembrie 1989 i-au spus că „e liber” si nu se vor mai atinge de el (vezi pr. Dimitrie Bejan, Vifornița cea mare, în care amintește și de întemnițarea Parintelui Arsenie Boca la Ocnele Mari și la Canal; Mirel Bănică, salariat al minuscului institut de așa-zisă „istorie a religiilor” condus de „cronicarul plastic” Andrei Pleșu a condensat la durata „unui an de zile la Canal și la Ocnele Mari” toate arestările abuzive ale Părintelui Arsenie Boca, vezi articolul acestui sociolog ateu despre „fabricarea” Sfântului Arsenie Boca în Revista „22” din 14.12.2010). În urma acestei schingiuiri de la 79 de ani, Părintele văzător cu duhul s-a săvârșit pe 28 noiembrie 1989, de ziua Cuviosului Mucenic Ştefan cel Nou, “a cărei mucenicie tocmai o pictase pe absida altarului din Biserica Drăgănescu”(pr. Petre Vamvulescu).

Deşi sfinţilor li se povesteşte pătimirea pentru care au primit cunună de martiri, Î.P.S Laurenţiu Streza (Mitropolitul Ardealului si mai marele Comisiei de Canonizare) spunea în 2010 la Centenarul Părintelui Arsenie Boca organizat la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus că: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis”. Desigur, pe 25 septembrie 2010 părerea sa era menită să-mi taie mie avântul de a vorbi despre pătimirile de o viaţă ale Sfântului Ardealului pe care făgărăşenii îl pictează în biserici alături de sfinţii canonizaţi. Falsificările securiste menite să-i scoată bazma curată pe cei care au ordonat schingiuirea Părintelui Arsenie Boca le-am regăsit si în numărul omagial „Arsenie Boca” scos în 2004 de revista „Rost” a lui Claudiu Târziu, într-un articol atât de lipsit de discernământ încât toate documentele oferite de cei interesați să-și ascundă crimele cumulate aproape jumătate de veac erau prezentate ca revelând adevărul adevărat.

In scurta mea interventie de la Centenarul Părintelui Arsenie Boca (29 sept. 1910 – 28 nov. 1989) din Aula Academiei de cultură şi religie din cadrul Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus am atras atenţia asupra modului cum în prefaţa albumuluiBiserica de la Drăgănescu (Deva, 2005, p. 11-13), îngrijitorul volumului a trecut o declaraţie de anchetă poliţienească drept Autobiografie a Părintelui Arsenie, fără specificarea provenienţei, așa cum s-ar fi cuvenit (vezi înregistrareahttp://www.youtube.com/watch?v=Zi0EOBC1HlY&list=UUgcn_JXm6-ZMTeCidkHY0hQ ). Declarația fusese dată după arestarea ieromonahului Arsenie Boca pe când se afla la Mânăstirea Bistriţa (din Vâlcea) unde fusese invitat să ţină prelegeri. TextulAutobiografiei este postat și pe Wikipedia.ro, unde încercasem fără succes (fiind blocată de wikipedistul „Alexandru Tendler”=MyComp) a-i trece proveniența (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri, on-line la http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Wikipedia-ro%20citita%20printre%20randuri%20de%20IVS.htm ).

Punând cap la cap nişte informaţii din surse diferite, ajunsesem la concluzia că eliberarea ieromonahului Arsenie Boca s-a datorat în vara anului 1945 Patriarhului Nicodim Munteanu (decedat în condiţii suspecte la începutul anului 1948), care a condiţionat prezenţa preotului Burducea (Ministru al Cultelor) în Sinodul din 31 iulie 1945 de eliberarea preoţilor arestaţi. Din păcate nu am reuşit să duc ideea până la capăt fiindcă am fost întreruptă cu fraza: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (Î.P.S Laurenţiu Streza).

Din dosarul de Securitate (contrafăcut în partea lui finală) si intrat în atenţia unor cercetători (de o stupefiantă credulitate) s-a mai fotocopiat prima pagină dintr-o a doua declaraţie semnată pe 23 iulie 1945 care însă n-a mai fost scanată în întregime, spre a se vedea ce informaţii mai fuseseră smulse în urma torturii. La Centenar, neputând vorbi despre „reținerile”, adică arestările abuzive ale „ctitorului de frunte alFilocaliei românești” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele traducerii Filocaliei, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul VIII, Nr. 7-8 (80-81), iulie-august 2014, p. 15, care se poate citi si la URL http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-TraduFilocalia5.htm din pagina web www.isabelavs.go.ro) și nici despre perioadele de încarcerare (pe care „naivii” le prezintă cumulat, de genul: „a fost în total închis cam doi ani”, cum – pe 3 noiembrie 2014-, apărea în site-ul datând din 2011 www.fericiticeiprigoniti.net/arsenie-boca/ , unde nu se specifică câte sute de mii, sau milioane de români, au avut „fericirea” de a suporta bestialitățile anchetelor si regimul de exterminare din detențiile comuniste), n-am ajuns nici la pătimirea finală din care i s-a tras Părintelui Arsenie Boca moartea martirică din 28 noiembrie 1989.

In cele patru volume de mărturii din Ţara Făgăraşului (Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, 2005 şi 2008, 2011), ing. Ion Cişmileanu inserează povestea schingiuirii de către Securitate a “călugărului iconar” Arsenie Boca la 79 de ani, cu precizarea că despre moartea sa martirică vorbeau pe şoptite toţi cei veniţi în 4 decembrie 1989 să-l conducă la M-rea Prislop pe ultimul drum. Relatarea despre bătaia securistă în urma căreia a murit la Sinaia Sfântul Părinte Arsenie este citată din primul volumul de Mărturii din Țara Făgărașului…, de scriitorul Dan Lucinescu în cartea sa (binecuvântată de Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului): „Părintele Horia, care locuia la mică distanță de părintele Arsenie, știa de întâlnirea pe care o avusese, cu înalte personalități, cu puțin înainte de a fi omorât. La întoarcerea de la acea întrevedere, mașina în care se afla a fost somată să oprească de către doi securiști (…) care l-au dat jos bruscându-l și băgându-l în altă mașină… Un caz similar s-a petrecut în Polonia unde părintele Popeiușco a fost ucis de doi ofițeri de securitate cu puțin timp înaintea căderii comunismului” (Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, București, 2009, pp. 112-113).

Povestea morții martirice a părintelui Arsenie Boca (publicată de mine în anul centenarului nașterii Părintelui Arsenie Boca, în octombrie 2010 în revista „Argeș” din Pitești, unde am redat inregistrarea Părintelui Pantelimon Munteanu din 2007) poate fi citită și într-un volum al preotului Petre Vamvulescu: „El nu a murit numai din cauză că a fost iradiat… Vreau să fac o nouă descoperire de care am fost înştiinţat: văzând că Părintele Arsenie s-a ridicat din moarte, i-au dat ultima lovitură fatală. A fost dus în pădurea de brazi de la Sinaia şi răstignit. I-au înfricoşat şi pe cei ce au aflat, ca să nu spună adevărul, şi s-a lăţit minciuna aceasta, că Părintele Arsenie a murit nu muceniceşte, ci de boală” (pr. Petru Vamvulescu, Viata lui Arsenie Boca – Fapte inedite, Ed. Artemis, București, 2014).

Dar iată ce spunea în 2007 călugărul Pantelimon Munteanu (n. 10 nov. 1920) care a fost la Sinaia când a agonizat și a murit Părintele ieromonah Arsenie Boca, prorocul care a prevăzut că după moartea sa “ţara va lua foc” [duhovnicesc] de la Prislop:

“ În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. În ultimii ani celor de la conducere le era foarte teamă de părintele Arsenie. Era ţinut în satul Drăgănescu iar intrările în sat erau păzite zi şi noapte de Securitate (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo mai mult de o săptămână. Si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. Se vedea la degete şi la faţă faptul că a fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete îi erau pur şi simplu zmulse…Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon Munteanu, M-rea Ghighiu, 2007).

Transcrierea spuselor părintelui Pantelimon Munteanu figurează ca interviu luat la M-rea Ghighiu în toamna anului 2007 de Claudiu Târziu, directorul Revistei „Rost”. Numai că spusele dinspre sfârşitul interviului pe care le-am citat mai sus au dispărut ca prin miracol. Noroc că le citasem în articolul meu Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns (publicat în rev. „Argeș”, Pitești, oct. 2010 și în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Nr. 11 (247), dec. 2010, p.6 ). Difuzarea aceluiași text în mai multe reviste tipărite în țară este o palidă încercare de a contracara cenzurarea „oficială” prin omiterea numelui meu în căutările online de cărți la Biblioteca Națională, și de la alte biblioteci bucureștene, în Dicționarul presei, în compilația după criterii „vladimir-tismănene” scoasă de Editura Muzeului Literaturii Române și intitulată pompos Enciclopedia Identitătii Românesti, sau prin volumele în care Biblioteca Națională indexează (pe sărite !) articolele din publicațiile periodice (în 2011 și 2012 reținând cam un sfert din ce-am publicat în acei ani, http://www.bibnat.ro/dyn-doc/publicatii/).

În final ar mai fi de remarcat ceva: când se îndrăzneşte a se ignora consemnul tăcerii asupra martirajului Părintelui Arsenie se invocă imediat „lipsa documentelor” (de Securitate ?) care să ateste schingiurea Părintelui de către securiști la 79 de ani, „subiectivitatea” martorilor care au îndrăznit să mai spună ceva, precum şi „lipsa de credibilitate” a mărturiei celor care au povestit ce au văzut cu ochii lor la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca.

Ca să-mi publice în octombrie 2010 acest articol despre pătimirea Sfântului Părinte o revista literară din Ardeal mi-a cerut “o documentaţie mai vastă” pentru că textul ar “conţine prea puţină documentaţie, mărturiile prezentate par subiective şi puţin credibile”. La astfel de observaţii oricine s-ar putea întreba: de ce o revistă de literatură la citirea textului meu scris în toamna anului 2010 și intitulat Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu devine brusc preocupată de probleme juridice, precum credibilitatea martorilor, documentaţie care să ateste un fapt constatat după producerea sa, etc. In ce mă priveşte, răspunsul l-am aflat chiar în cuprinsul revistei „Discobolul” , la citirea următorului pasaj decupat de redacţie din lucrarea de licență a lui I. Gînscă tipărită la Teognost, Cluj, în 2002: “Se fac fel de fel de vorbe, aprecieri de către oameni necompetenţi, de către oameni care nu ştiu realitatea şi care vreau să îl pună pe Părintele în atenţia altora. Că a vorbit cu Ceauşescu, că i-a spus lui Ceauşescu că va muri, şi nu ştiu ce…Nu-i adevărat! Sunt nişte lucruri care nu s-au întâmplat şi pe care le inventează oamenii” (Teofil Părăian, rev. „Discobulul”, Alba Iulia, oct.-nov.-dec., 2010, p.274).

Ca să fie repetată şi răsrepetată această variantă oficială, nimeni nu se îngrijorează de lipsa documentației, sau de subiectivitatea ei. Si nici de lipsa de credibilitate a unei mărturii prezentate de acel nevăzător care acuzase pe nedrept de păcatul mândriei un om smerit. Chiar dacă este fără îndoială subiectivă, părerea extrem de mediatizată a arhimandritului Teofil Părăian este citată în mediile universitare ca singura părere obiectivă.

Dacă apare cam stranie tăcerea „oficială” asupra morții martirice a Părintelui Arsenie Boca (probabil spre a nu se vorbi de comanda Securității care a decis „atenționarea” prin bătaie a bătrânului preot Galeriu în vara anului 1989, maltratarea bestială a Parintelui Arsenie în noiembrie 1989, și schingiuirea teologului Tudor Popescu sau a scriitorului Ernest Bernea la 80 de ani), încă și mai ciudată este colportarea în tot felul de volume a unei biografii lacunare a Părintelui Arsenie Boca unde nu se detaliază perioadele de întemniţare și anchetare a unui om care la viața lui a avut doar două „pete pe haina de nuntă”, dintre care o pată i se ștersese chiar înainte de pătimirea fără de vină prin temnițe politice.

 

Cuvinte cheie: Isabela Vasiliu-Scraba, Părintele Arsenie Boca, Paradigma Eliade-Culian, Wikipedia.ro, Biserica Drăgănescu, M-rea Prislop.

 

Bibliografie :

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/
  2. Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca,http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx
  3. Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor,http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca7.htm
  4. Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu, http://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba/
  5. Isabela Vasiliu-Scraba, Parintele Arsenie Boca, Zorica Lațcu si Nichifor Crainic în culisele traducerii Filocaliei (I-IV),http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia
  6. Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri,http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/
  7. Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46
  8. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor, publicat în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (105), febr. 2012;http://www2.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1155
  9. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”,http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa
  10. Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, p.18, sauhttp://www.alternativaonline.ca/IVS1501.html , orihttps://fr.scribd.com/doc/246393473/IsabelaVasiliuScrabaBocaParaianEliadeCulianNoicaLiicean.
  11. Isabela Vasiliu-Scraba, De vorbă cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul de la Cheia, on-line http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-ArsenieBocaPangar.htm .

 

Autor : ISABELA VASILIU-SCRABA (64546 car., 12ian. 2015)

Sursa : http://www.isabelavs.go.ro/

 

După lectura acestui articol, iată e-mailul pe care mi l-a trimis profesorul Stefan Stoenescu din America : „E cutremurător ce scrieți [despre Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca] si este pilduitoare abnegația și curajul cu care investigați pentru a respecta Adevărul integral, fără subterfugii și alte tertipuri reductive”.

Sursa: http://isabelavs.blogspot.com .

6 Comments »