Cartea, aparuta cu cateva zile in urma (ianuarie 2017) la Editura Evdochimos, a fost semnalata aici. Mai jos, cateva fotografii din carte.
Povestea unei carti de marturii monahale athonite si a ilustratiilor ei – semnate de Gabriela Mihaita David…
La 15 iulie 2013, notam pe blogul meu:
“Se intampla sa intalnesti, in “virtual”, oameni pe care sa-i indragesti si sa-i admiri, “din prima”, cu putere! Nu-i cunosti, nu i-ai vazut vreodata, nu stii nimic despre ei – in afara de ce exprima ei prin mijloace vizuale sau audio puse la dispozitie de spatiul virtual in care mai toti ne miscam azi. Eu “am intalnit-o” pe artista Gabriela Mihaita David cu cateva luni in urma, pe o “stradela” a Internetului blog-ist, pur intamplator. Nu mai stiu care pe care a observat si a “salutat” intai in mod efectiv, dar aceasta nu este important. Insa intalnirea aceea a ramas, este, si se pare ca si de o parte si de alta. Ne “vedem” si “ne auzim” – uneori mai des chiar decat o facem cu cei mai buni prieteni, desi direct nu am vorbit deloc, decat, desigur, mici intrebari, raspunsuri ori multumiri, pe blogurile noastre. Sunt convinsa ca astfel de “intalniri” sunt dese in virtual, si cred ca aceasta este fateta frumoasa a “socializarii” digitale. Impartasirea fara obligatii, fara asteptari, fara incorsetari, fara pretentii si fara asaltarea intimitatii, nu poate fi decat placuta. Muzicianul Gabriela Mihaita David rosteste rar si putine vorbe, pe coltisorul sau de virtual, dar stie, in mod minunat, sa se exprime vizual! Expozitia dumneaei, din care impartaseste oricui vrea sa arunce o privire, este o sarbatoare vizuala!……… (continuarea -aici)
***
Doamna Gabriela Mihaita David este violonista la Filarmonica din Ploiesti si artist amator, manuind o tehnica cu totul originala, in sine extrem de simpla dar de mare impact vizual – “tehnica desenului in pix” – cel mai adesea albastru.
Am preluat adesea, de-a lungul a catorva ani deja, o mica parte a desenelor sale minunate si pe blogul meu, primind pentru aceasta acceptul autoarei, pe care am considerat-o mereu o artista cu totul speciala! Pentru mine desenele sale sunt sursa de bucurie zilnica, de armonie si de stare de gratie, de peste trei ani si jumatate.
Gabriela Mihaita a maiestrit sute (sau poate mii) de desene, pe care le-a postat apoi pe cele doua bloguri ale sale, transformate in veritabile simeze electronice: AICI si AICI. Blogurile sale au fost si sunt o expozitia vie, pulsatila si continua, in care desenele se insira ca margele de stari si cuante de comunicare non-verbala, zi dupa zi. Buna parte din desene au fost clasificate de artista in serii purtand nume specifice. Intre ele se numara cateva serii de desene de inspiratie iconografica si spiritual-ortodoxa. La inceputul anului 2016, la cerere, a ilustrat coperta unei carti despre cuviosii si sfintii purtatori ai numelui Arsenie (vedeti aici).
Pe la mijlocul lunii septembrie 2016, cu trei zile inainte de mutarea la Domnul a fratelui dumisale, Doamna Gabriela Mihaita David a primit o cerere neasteptata – asa cum face Dumnezeu cu alesii sai, spre mangaiere: sa ilustreze o carte de texte patristice traduse de calugari din greaca in romana. De aceasta carte s-au ocupat monahi din Sfantul Munte Athos, de la Schitul Lacu, Chilia Buna-Vestire. Coperta cartii – care a iesit in aceste zile de sub tipar la Editura Evanghelismos, se gaseste dedesubt.
Ilustratiile cartii sunt desenele pentru inceputuri si sfarsituri de capitole: Gabriela Mihaita a pregatit, in timp de putin peste o luna de zile, cele 40 de desene pentru inceputurile capitolelor si alte 40 de desene pentru sfarsiturile capitolelor. Despre perioada gestatiei si realizarii desenelor, dumneaei imi scria: “Desenele acestea sunt rugaciunea mea pentru fratele meu, si m-am straduit sa fie gata inainte de pomenirea de 40 de zile, asadar, au fost gata in 38 de zile, cand i-am trimis parintelui de la Chilia Buna- Vestire ultimul desen, adica intr-o luna si aproximativ zece zile. A fost o stare de transa, ca o anestezie a sufletului, caci, altfel, durerea ar fi fost de nesuportat. Fratele meu era mai mic decat mine, dar sufletele noastre s-au comportat mereu ca si cum ar fi fost gemene. Asa simt si acum. Jumatate din sufletul meu este impreuna cu fratele meu.“
Ele au fost astazi, 20 ianuarie 2017, asezate pe simeza electronica a artistei si pot fi vizionate acolo (click AICI si AICI). Va invit sa vizitati expozitia ilustratiilor cartii “Cuviosul Iosif Isihastul: Marturii ale experientei monahale” dar sa o si cititi…
Preiau mai jos numai doua mostre-desen din expozitia de ilustratii a cartii pomenite:
Desen din seria “Inceputuri de capitol“, autor Gabriela Mihaita David
Desen din seria “Sfarsituri de capitol“, autor Gabriela Mihaita David
“Cand viata omului iese teafara din ratacirile eului …” – cuvinte ale Parintelui Arsenie Boca
Parintele Arsenie Boca (1910-1989) – desen de Gabriela Mihaita David
“Cand un suflet omenesc trage cortina grea a ‘eului’ si sta fata in fata cu iubirea vesnica, e ca si cum ar privi pe Maestrul creand o lume noua. Cand viata omului iese teafara din ratacirile eului si-si gaseste in suflet unitatea sa cu Dumnezeu, atunci constiinta vesniciei e un dat imediat al existentei, tot asa ca lumina intr-o flacara. Toate conflictele vietii se dezleaga, toate contradictiile se impaca, stiinta, iubirea si actiunea se armonizeaza. Bucuria si durerea se contopesc in frumusete, placerea si renuntarea se egaleaza in puritate; prapastia dintre marginit si nemarginit se umple de o exuberanta iubire; fiecare clipa vesteste pe Cel vesnic. Cel fara forma ne apare in forma florii si a rodului; Cel fara margini ne imbratiseaza cu brate de tata si merge cu noi alaturi ca prieten. Numai sufletul, singurul lucru indivizibil in om, poate sa franga orice granite si sa-si cunoasca inrudirea cu Cel Preainalt. Cata vreme n-ajungem la armonia launtrica si la intregul firii noastre, viata ramane inabusita sub lucruri de nimic.”
(Parintele Arsenie Boca, la Prislop, 1957 – extras din cartea “Ei l-au cunoscut pe Parintele Arsenie Boca“, pag. 121, vol. ingrijit de Dan Alecu, Ed. Meteor Publishing, 2015)
Fuga in Egipt, dupa Nasterea Domnului…
Fuga in Egipt a Sfintei Familii – desen de Gabriela Mihaita David
FUGA IN EGIPT
de Zorica Latcu (Maica Teodosia) – in volumul “Osana Luminii”, Ed. Ramuri, Craiova, 1949
Te-ai increzut in pasul lui cuminte.
Cum creste-n zari mereu campia moarta,
Tu-ti pleci spre san privirea ta fierbinte.
Caci ai la san copilul si te doare,
Sa pleci cu el in aspra pribegie:
Peste capsorul Lui, mangaietoare,
Rasfrant-ai valul tau, cu gingasie.
De ce ti-s, Maica, genele muiate?
Petreci in minte alte prigoniri?
Il vezi pe El cu palme sfasiate,
Cu trupul jertfa sfintei Lui iubiri?
In mijlocul nisipurilor, poate,
Singuratatea Lui e mult mai blanda.
Odata fi-va parasit de toate,
Si-un vanzator ascuns va sta la panda.
Mai este timp? Un inger se pogoara
Deasupra-ti, ca un sol de mangaiere.
Franturi de raze te-nvalesc, Fecioara,
Si-alaturi merge Iosif in tacere.
Craciunul: Nasterea Domnului, Magii cu daruri… Nasterea lui Hristos sa ne fie de folos!
Dintre cei patru Evanghelisti, numai doi au lasat marturie in scrierile lor despre Nasterea Domnului Iisus Hristos: Matei si Luca, in vreme ce Ioan si Marcu nu au descris episodul.
Naşterea Domnului în Evanghelia după Matei:
“…Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.”
“Inchinarea magilor” – desen de Gabriela Mihaita David
Naşterea Domnului în Evanghelia după Luca:
“…Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor.
Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.
Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de
Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese.”
O altfel de poveste de Craciun…
Cred ca sunt mai bine de doi ani, de cand am descoperit – nu stiu cum – pe Internet, un site vizual de care, instantaneu, nu m-am mai putut dezlipi: “albastrude.wordpress.com“. Am intalnit acolo desene uimitoare, realizate cu pixul – un fel unic si inedit de a reda imagini – marea majoritate portrete. Tehnica aceasta de desen in pix nu permite reveniri, retusuri, corectii, iar eu priveam uimita atatea chipuri – de sfinti, de laici, de artisti sau de stari interioare, si ma intrebam cat talent si mai ales cata ardere interioara se afla dincolo de fiecare desen. Imi placeau teribil trasaturile acelea albastre, unele fine, altele apasate, tremurande ori degajate, calde ori manioase, care se ingramadeau in anume fel incat sa redea cu o expresivitate adesea desavarsita figuri, fete, profile umane sau supraumane. Dupa ce am descoperit site-ul, am “scotocit”, evident, in arhiva atat de bogata, si nu ma mai saturam sa descopar nenumarate personaje pe care le recunosteam instantaneu. Iar personajele necunoscute nu erau altele decat partea de reprezentari ce avea sa creeze lumea speciala a starilor si trairilor omului ce re-crea lumea, cu pixul fermecat: omul se numea Gabriela Mihaita David.
In decurs de cateva saptamani, atunci la inceput, in toamna-iarna lui 2012, m-am bucurat nespus de explorarea site-ului vizual, care se imbogatea zilnic si din care ma infruptam si eu cu starile omului si artistului creator. Ma infruptam este numai un fel de a spune, caci seria de desene “lupta cu patimile” ma punea si pe mine adesea in introspectii grele si adanci, asa cum probabil le traia, lucrandu-le, autoarea. Am intrat deci intr-o lume in care regaseam chipuri si modele dragi si iubite de oameni in fata carora ma inchinam de admiratie, regaseam apoi studii dupa mari artisti, chipuri de sfinti si sfinte, desene dupa icoane si sinaxarele zilei, si cate altele… Pe site-ul Gabrielei Mihaita David era o liniste manastireasca, insa un tumult interior a carui complexitate o intuiam. Uneori simteam o oarecare pace, ori impacare, dar adesea era doar multa liniste si multa smerenie. Se intampla rareori ca vreun desen sa apara insotit de versuri albe, si le parcurgeam, incercand sa inteleg ce este dincolo…
Cred ca era decembrie 2012, si am inceput sa impartasec celor foarte apropiati entuziasmul si bucuria mea in fata multora dintre desenele pe care eu le-am socotit, si la fel le socotesc si astazi, neasemuite… Intre timp, probabil citind chiar pe site, aflasem ca Gabriela Mihaita David canta la vioara in filarmonica din Ploiesti. Mult mai tarziu am aflat ca aceasta este “profesia” ei, deja de 35 de ani. Si tot mai tarziu aveam sa aflu ca deseneaza de cand se stie, dar nu a facut niciodata studii de specialitate…
Intr-un fel sau altul, noi doua am intrat la un moment dat in “dialog” electronic. Asa s-a intamplat mai apoi, sa aflu cate ceva din spatele trairii artistului si sa inteleg bucatele din flacaruia ce mistuia sufletul sau. Dupa cateva luni, la sfarsitul lunii mai 2013 a avut loc o “intalnire” speciala a desenelor si indirect a sufletului artistei, cu Parintele Rafail Noica, despre care Gabriela Mihaita mi-a destainuit ulterior: ‘E adevarat, cel mai frumos si binecuvantat moment din viata mea a fost acea “intalnire”.’ Aceasta deoarece dupa acel moment, in viata artistei a aparut o schimbare totala de situatie, despre care nu cred ca gresesc afirmand ca a fost un miracol…
Apoi, pe traseul timpului de pana azi, ne-am intersectat ideatic si spiritual, in alte cateva randuri. E adevarat, tot de la distanta, dar pare ca aceasta nu e deloc importanta intre noi. Niciodata insa in conjuncturi facile, mereu in situatii dificile, dramatice chiar. A fost un fel de a impartasi si de a primi una de la alta ceea ce puteam oferi bun si linistitor. Mi-e la fel de drag si dor azi, ca si in urma cu mai bine de doi ani, sa consult aproape zilnic, tot ceea ce expune pe noul sau site, “gabimihaita.wordpress.com” artista Gabriela Mihaita. Este o lume atat de sensibil transpusa, si atat de vie, incat sustin ca in acel simplu monocolor albastru, eu am gasit una dintre cele mai frumoase lumi vizuale posibile. Razbate atata umanitate din ridicarea ochilor si inimii artistului catre Cer si Dumnezeire, in toate desenele Gabrielei Mihaita! Miile de linii albastre, de dare de pix, ce compun lumea vizuala a Gabrielei Mihaita, ma fascineaza… Este motivul pentru care am ales si aleg mereu, cu acordul artistei, sa ilustrez unele pagini din site-ul meu.
Asa cum a facut-o mereu, cu o infinita bunatate, am primit si de asta data acordul, si ii multumesc iarasi acum Gabrielei Mihaita, sa asez mai jos trei desene realizate de ea pentru o pre-comanda, pregatite special in trasaturi negre, avand ca tema reprezentari evanghelice care se pot constitui in ilustratii de carte cu tematica Nasterea Domnului. Asa imi imaginez eu povestile de Craciun, cu oameni ce daruiesc mereu, cu bunatate si dragoste…
Bunavesire – desen de Gabriela Mihaita David, 2014
Cei trei pastori – desen de Gabriela Mihaita David, 2014
Nasterea Domnului – desen de Gabriela Mihaita David, 2014
Nichita Stanescu, al 31-lea In Memoriam…
Ieri – 31 de ani fara poetul Nichita Stanescu…
TESTAMENT
de Nichita Stanescu
(in volumul “In dulcele stil clasic”, 1970)
Nichita Stanescu, desen de Gabriela Mihaita David, realizat la 13 decembrie 2013
Mă cirpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.
Îţi scriu cu trupul meu viaţa
şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu.
Căci trebuie să dăm şi mărturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere târzie
ţinând alături morţii şi vii.
Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fără să ştim unde ne duce
în care dalbe viituri.
Încât nu ştim cine trăieşte –
cuvântul poate, poate trupul.
Zâpada albă Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasă lupul…
Iisus cel din inima…
Iisus Hristos – dupa Mahrama Veronicai, desen de Gabriela Mihaita David
Iisus m-a învăţat
de Marius Iordachioaia (poezie datata la 18 octombrie 2014)
Iisus m-a învăţat
să privesc prin inimă lumea
s-o privesc cu lacrimi până voi vedea
în adâncul luminii ce-o ţine încă
Împărăţia Cerurilor
aşteptând în ea,
să privesc prin inimă lumea
s-o privesc cu lacrimi până voi vedea
în adâncul luminii ce-o ţine încă
Împărăţia Cerurilor
aşteptând în ea,
ca prin tot ce fac în lume s-o ating…
şi adunând lumina ei în suflet,
lumea,
cu dragostea ce-o ţine,
s-o înving…
şi adunând lumina ei în suflet,
lumea,
cu dragostea ce-o ţine,
s-o înving…
Femeile iubirii
Dupa Primele sarbatori ale Pastilor petrecute in noul sau lacas, Manastirea de la Prislop (dupa mutarea fortata de la Manastirea Sambata), Parintele Arsenie Boca – in volumul de scrieri intitulat la editare “Cuvinte vii“, nota, la “Duminica mironositelor” (cea de azi), la 8 mai 1949:
Desen de Gabriela Mihaita David (mai 2014) – Maria Magdalena si Maria lui Iacob descoperind mormantul lui Iisus gol, si pe Ingerul de straja care le vesteste Invierea si mergerea lui Iisus in Galileea
“Azi e o Evanghelie deosebită: N-are nici o idee nouă. Mântuitorul lipseşte din ea; lipsesc Apostolii; lipseşte cuvântul Domnului chiar, – dar totuşi ceva este: – Sunt roadele propoveduirii Domnului. Câteva femei: Maria Magdalena, Maria lui Iacov şi Salomeia, ducând mir de mult preţ, dragoste pentru Iisus, pe care-L ştiau în mormânt, recunoştinţă pentru învierea lor din păcat.
Erau clipe de groază, în care orice îndrăzneală în legătură cu Iisus se putea pedepsi cu moartea. Chiar unul din ucenicii Lui se lepăda cu jurământ că nici nu L-a cunoscut pe Iisus. Părea, pentru o clipă, că s-a terminat cu creştinismul. Prigoana începuse. Dar vine îndrăzneala de unde nimeni n-ar fi bănuit: de la niştefemei. Acestea sunt mironosiţele (purtătoarele de mir) care au ridicat, primele, steagul creştinismului, vestind învierea Domnului.
Ele iubeau pe Iisus, fiindcă El le-a ridicat la noua concepţie despre viaţă. Aceasta le-a adus pe urmele Lui. Iar El le-a făcut primele vestitoare ale învierii.
Faptul învierii Domnului a frânt toată protivnicia, a înlăturat toată îngrozirea din calea lor.
– Ce-au cunoscut ele în Iisus ?
– Iubirea divină care le-a purificat viaţa, le-a înnoit sufletul, le-a transfigurat existenţa. O iubire care străbate în adâncuri, care răscoleşte toată fiinţa, care creează din nou. Această iubire a crescut şi în sufletul lor.
Această iubire le-a făcut, din femei slabe, fricoase, mai tari decât toate protivniciile lumii, le-a făcut mai tari ca moartea, de care nu se mai temeau.
La aceste însuşiri duce Iisus pe oricine care se întâlneşte cu EL. Aceste însuşiri sunt cele ce fac pe omul nou, renăscut din Dumnezeu, un vestitor al învierii.
Femeile mironosiţe au fost învrednicite de Dumnezeu să fie primele vestitoare ale învierii lui Iisus, ale naşterii din nou a omului; – şi au corespuns.
Mărturie mai stau de-a lungul veacurilor şi toate sfintele fecioare, care şi-au închinat viaţa lui Iisus; stau mărturie toate muceniţele, care L-au mărturisit prin suferinţă şi moarte – şi prin ce putere, ar fi trecut toate acestea, dacă nu prin iubirea ce-o aveau de Iisus. Aceasta-ţi dă bucuria care întrece frica pe care-o are firea de chinuri. Stau mărturie a învierii toate mamele creştine, care au adus copiii lor, ce s-au făcut stâlpi ai Bisericii lui Hristos, mucenici ai creştinătăţii, suflete de eroi şi sfinţi. Prin rugăciunea sfintei Elena s-a încreştinat Constantin cel Mare, împăratul roman şi imperiul roman.
Prin rugăciunea Clotildei s-a încreştinat Clodius şi poporul francilor.
Prin rugăciunea Nonei s-a încreştinat Iviria (Georgia). Macrina e bunica, iar Emilia e mama sfântului Vasile cel Mare. Antusa e mama sfântului Ioan Gură de aur, iar Monica e mama fericitului Augustin.
Maria Magdalena era o mare stricată a vremii. Nimeni nu-i rezista. Frumoasă era; un şarpe de aur, încolăcit pe braţul gol, îi mărea vrăjirea; bogată încă era. Cu lumea mare stătea bine; toţi i-au căzut la picioare. A auzit de Iisus lucruri deosebite decât despre ceilalţi bărbaţi ai lumii. Un dor trufaş de-a-L cunoaşte i-a încolţit în inimă. A vrut să-L ispitească pe Iisus. S-au întâlnit. Dar nu s-a putut apropia de El. Iisus o privea din oarecare depărtare, aşa cum priveşte Dumnezeu, nu cum priveşte bărbatul. In faţa sfinţeniei dracii ei nu pot nimic. O părăsesc unul câte unul, până la şapte – zice Evanghelia. Erau cele şapte păcate de căpetenie, care strică firea omenească. Când aceştia au părăsit-o, cade umilită în genunchi, având alt cuget, altă faţă, altă ţinută. Şi, ruşinată, se acoperă cât poate mai bine cu haina romană, ce-o avea aruncată peste umăr. Iisus nu i-a aprobat păcatele, n-a osândit-o, n-a mustrat-o, n-a lepădat-o; nu i-a vorbit, dar nici n-a tăcut.
I-a grăit în conştiinţă, în faţa lui Dumnezeu te pierzi pe tine.
Dar te regăseşti în El, aşa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum, poate că ai dorit întotdeauna.
În faţa lui Iisus revii la firea ta adevărată – şi te aduce iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Altfel iubeşte Dumnezeu de cum iubeşte omul.
Omul amestecă iubirea cu plăcerea şi asta-i decăderea lui. Iubirea lui Dumnezeu te ridică deasupra ta, te creşte la mărimi sufleteşti nebănuite, până prinzi, între oameni fiind, asemănare dumnezeiască. Iisus s-a întâlnit apoi cu această Marie Magdalenă în Betania, satul surorilor lui Lazăr, în casa lui Simon fariseul.
Aci adusese ea altceva lui Iisus, decât prima dată. Acum aduse un vas frumos cu mir de mult preţ. Transformarea ei sufletească a facut-o să-L caute pe Iisus, – de data aceasta cu o iubire sfinţită de pocăinţă – şi, neavând ceva mai bun să-I aducă, I-a adus lacrimile, cu care I-a spălat picioarele şi I le-a şters cu părul bogat al capului ei. Simon fariseul, care reprezenta opinia publică, nu ştia cum că Maria Magdalena era o copilă a lui Dumnezeu. De aceea începe să-L judece pe Iisus, că „dacă ar fi Acesta Prooroc, ar şti cine-i şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de El” (Luca 7,39) şi nu s-ar compromite, primind-o cu atâta dragoste.
(Ăştia-s oamenii, sau mediul social: te strică, îţi ajută să te strici, se bucură că-i strici şi tu, ca pe urmă tot ei să te ţintuiască la stâlpul de osândă…)
Iisus a corectat această acuză necinstită, cu pilda celor doi datornici, dintre care, unul iubea mai mult pe stăpânul său, fiindcă i-a iertat o datorie mai mare.
Iată ce-a făcut Iisus pentru Maria Magdalena. De unde oamenii, între ei, cel mai adesea nu fac decât să-şi profaneze templul de lut al conştiinţei, Iisus le ridică viaţa la înălţimea şi la valoarea conştiinţei: că-s fiii lui Dumnezeu şi temple ale Duhului Sfânt. Această putere a lui Iisus, această încredere pe care i-a dat-o El: iubirea Lui curată, de făptura Sa, a transformat-o dintr-o profanată a vremii, într-o mironosiţă, model pentru toate vremile. Şi, din voinţa lui Iisus, e vestită fapta ei de iubire peste tot pământul. O aşa femeie nu se mai temea de primejdia de-a merge la mormântul lui Iisus: Iubirea ei pentru Iisus biruise frica de moarte.
De aceea iubirii i s-a dat, prima, să vestească învierea !“
Poezia deznadejdii intru nadejde: Sandrina H.
Sandrina H. este o talentata tanara de 24 de ani din Chisinau, despre care am amintit in mai multe randuri pe blogul meu (de exemplu aici si aici). In ultimul timp purtam o corespondenta constanta, si inteleg/invat alaturi de ea, felul in care traiesc tinerii a caror viata nu este deloc simpla, deloc obisnuita. Stiu ca Sandrinei nu ii place sa vorbim despre boala ei imobilizanta si grea, si mai stiu ca lupta in fiecare zi sa traiasca. Se intampla de asemenea sa fiu martor mut si neputincios al deznadejdii si infernului ce se casca peste ea uneori, chiar daca numai ca observator extern – incapabila deci, sa pot dimensiona corect amploarea reala a trairilor ei abisale. Am intrebat-o intr-o zi care este cea mai cumplita fateta a infernului personal – si mi-a raspuns: “frica”… Pe calea de intoarcere din deznadejde, felii din sufletul ei se desprind generand cautari si fiintari: uneori sunt in forma de versuri, alte ori de cantari, alte ori de filmulete pe teme vitale si, adesea, sub forma figurinelor Origami pe care le realizeaza. Azi am primit de la ea, sa citesc, o poezie. Si-apoi, inca una. Scrise cu inima ei, pe drumul cautarii Caii… Le-am citit si am simtit nevoia sa le impartasesc la randul meu, aici (Pentru ca stiu, ne vom regasi si noi!) Am primit acceptul Sandrinei sa o fac. Le insotesc de trei desene alese chiar de Sandrina din colectia electronica a maiastrelor desene in pix realizate de violonista Gabriela Mihaita David de la Ploiesti, care deja este un insotitor vizual atat de drag al paginilor mele, si careia ii multumim inca o data, acum, ca ne permite preluarea imagistica. Mai jos inserez cele doua poezii-cautare ale Sandrinei H. care m-au emotionat azi:
FARA TINE, DOAMNE…
Desen in pix de artista Gabriela Mihaita David
Și iarăși urli, suflete al meu trudit
Strivit cumplit sub suferința firii.
De cele pământești iar lacom te-ai lipit
Gonind harul divin, ce-amară-i fierea!…
Nebună și amară trece viața
Când brațul Tău nu mă mângâie
Durerea-mi către Tine ca un rug se-nalță
Chemând Iubirea-Ți să mă reînvie…
Căci viața fără Tine – moarte este
Și rana fără Tine-i un infern,
Iubirea muribundă geme sub ferestre,
Iar timpul mut căzut-a într-un somn etern.
Dar…știu…Tu ești aici, aici în preajma-mi
Privirea Ta blajin- asupra mea se lasă
Și cu Iubirea Ta ca și c-un zid mă-mprejmui
Căci lacrima-mi de sânge greu te-apasă.
Dar sufletul mi-e orb și nu te vede
Mi-e inima căzută-n amorțire
Și Tu aștepți să-nvăț în Tine-a crede
Și Tu aștepți să simt a Ta Iubire…
Să strig cu glas de pasăre rănită
Sfărmând temnița care-ncet mă soarbe,
Cu mâna-Ți să-mi legi rana din aripă
Și să simt Raiu-atât, atât de-aproape…
autor: Sandrina H., 10 mai 2013 (originala, aici)
Desen in pix de artista Gabriela Mihaita David
***
INTRE IUBIRE SI INFERN
Desen in pix al artistei Gabriela Mihaita David
De ce sa-mi fie frica, de ce sa ma ascund
Cand Tu esti pretutindeni si ochiul Tau ma vede
La ceruri de privesc, in asternut de plang
La fundul marii sau in crapatura de pamant.
Si de-oi cadea rapusa de durerea firii-
In palma Ta cadea-voi oriunde as fi.
Si chiar de trupu-mi se va frange bucatele
Tu al meu suflet, stiu, il vei pazi…
Caci e plamada din Iubirea Ta preaplina
Si pus-ai in el scanteia nemuririi
Putea-vei oare ochii sa-i inchizi vazand
C-apuca calea Iadului si nu calea Iubirii?
Tu- singurul meu Tata bun si iubitor
De un altul nu stiu-Tu esti Viata, Bucuria mea!
Oare exista om pe lumea asta sa-mi doreasca
Mai mult decat imi vrei Tu fericirea mea?
Cu tine vreau sa fiu in viata mea de om
Cazut din paradis, straina-aici ma simt
Tu indulceste-mi chinul si viata omeneasca
Nu-mi para-un zbor nebun ce duce in pamant!
Nu vreau decat un strop de Liniste cereasca
Faptura rece sa mi-o incalzeasca
Pana la moarte si dincolo de mormant…
autor: Sandrina H., 3 martie 2014 (originala, aici)
anomismia 