anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

A aparut volumul al III-lea al cartii “Parintele Arsenie Boca in Arhivele Securitatii”

coperta-dosare-pr-arsenie-bocaEditura Agnos din Sibiu a finalizat in iunie 2016, lucrul la ultimul volum al cartii “Parintele Arsenie Boca in Arhivele Securitatii. Vol. III Alungarea din monahism, calomniile si filajul. Opis de documente (1960-1989)” – de Florian Bichir, Romeo Petrasciuc si Ramona Toderel.

Primul volum a aparut in octombrie 2013, iar al doilea volum (cititi aici si aici) a aparut in octombrie 2014. Iata ca, in vara lui 2016 a aparut si al treilea (si ultimul) volum. Iata ce scriu cei trei autori care s-au ingrijit de aparitia si publicarea acestei carti-dosar in trei volume:

Final de poveste. Dar ce poveste!….

Când am început în 2013 această aventură spirituală, alături de iubiţii mei prieteni Romeo Petraşciuc şi Raluca Toderel, Editura Agnos nu cunoscuse celebritatea decât prin volumele excepţionalului părinte Constantin Necula, iar România nu era lovită de Boca-manie. Vrăjitoarele nu umpleau ziarele la mică publicitate cu anunţuri precum „îmi iau puterea de la mormântul sfânt de la Prislop”, nebunii nu se încumeteau să-l dezegroape, iar tarabele nu se îndoiau sub broşuri în care apar fabulaţii de genul: „Părintele zbura, l-am văzut eu, cu ochii mei”.
Demersul nostru a fost unul profund ştiinţific, academic. Pentru prima oară se publică integral dosarul de securitate al Părintelui Arsenie Boca (cu toate numele sale adiacente cu care apare în dosarele de urmărire: Arsenie Boca, Arsenie Boca Zian, Boka Zian, Zian Vălean sau Boca Vălean Zian, lucru care a scăpat numeroşilor editori sau autori). O cercetare academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor!
Iar acest lucru a fost posibil ca urmare a unui protocol al Editurii Agnos cu Consiliul Naţional al Studierii Arhivelor Securităţii (CNSAS).
Primele două volume, apărute în 2013, respectiv 2014, au avut un succes colosal. Cum era de aşteptat, au avut parte şi de piraţi, care s-au grăbit să le copieze, deşi n-au călcat în viaţa lor prin vreo arhivă! De fapt e bine că încet-încet, viaţa acestui mare duhovic al României – poate cel mai mare – să fie cunoscută!
În acest an, 2016, după Hristos, ca urmare a demersurilor făcute de mai mulţi zeci de mii de credincioşi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuţie posibila canonizare a celui denumit cu dragoste şi evlavie Sfântul Ardealului. Lucrările Comisiei canonice sunt în plin toi… Ca de obicei, acolo unde sălăsluieşte Duhul Sfânt dă târcoale şi Necuratul. Ca urmare a unor nesăbuiţi sau îndrăciţi (iertare să-mi fie termenul cam dur, dar îl voi explicita), Sfântul Sinod a fost informat că există două inconveniente pentru trecerea Părintelui Arsenie Boca în rândul sfânţilor, în binecuvântatul Sinaxar românesc. Prima ar fi caterisirea sa, adică excluderea din monahism, iar a doua o posibilă căsătorie, după ce a fost forţat să părăsească cinul monahal.
Vom dezbate şi desfiinţa cele două minciuni, pas cu pas.” (cititi continuarea aici).

Leave a comment »

Pe tema canonizarii Parintelui Arsenie Boca, la B1 TV, azi…

In aceasta seara de Pasti, 12 aprilie 2015, in cadrul emisiunii de la postul B1 TV – “Ultimul Cuvânt“, moderata de jurnalistul Cătălin Striblea, s-a facut o argumentatie complexa, din perspectiva laica, a canonizarii Părintelui Arsenie Boca. Emisiunea a fost anuntata pe blogul jurnalistului Victor Roncea (link aici). Remarcabila, printre atatea emisiuni TV pe aceasta tema – in ultimele luni de zile, a fost ponderarea, echilibrul si profesionalismul interventiilor!

Invitati in studio au fost trei persoane dintre cele mai bine documentate cu privire la personalitatea si lucrarea Parintelui Arsenie, respectiv:  Florin Dutu– teolog si economist cibernetician, care a publicat in ultimii mai putin de doi ani de zile cinci cărţi excepţional documentate despre Părintele Arsenie, teologul Florian Bichir – membru al Colegiului CNSAS, autor (intr-un grup de trei) al volumelor “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente” şi jurnalistul Victor Roncea – initiatorul petiţiei pentru canonizarea Sfântului Ardealului – care a strans pana in momentul cand scriu 8.000 de semnaturi – din 28 noiembrie 2014 si pana azi.

Prin telefon, in a doua parte a emisiunii, a intervenit si d-na Aspazia Otel Petrescu, bine cunoscuta pentru tinuta profesionala si moral-duhovniceasca, aflata la o etate respectabila, cu depozitii directe despre intalnirile sale cu Parintele Arsenie la Manastirea Sambata, in anii 1946-1948.

Petitia de canonizare va fi înaintată Patriarhiei Române şi Sfântului Sinod de catre Victor Roncea si Civic Media, în Săptămâna Luminată care urmeaza, si se va alatura documentelor din dosarul de canonizare al Parintelui Arsenie.

Trebuie avut insa in vedere ca procedura de canonizare este una complexa si sinuoasa, si ea atarna mult de deciziile interne ale Sfantului Sinod si doar in mica masura de evlavia noastra laica.

Cateva fotografii din timpul emisiunii de la B1TV de asta seara, mai jos:

3 Comments »

“Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente” – vol. al II-lea, in prag de aparitie in librarii

Unul dintre cei trei autori ai volumului “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente” , Florian Bichir, a anuntat la 30 august 2014, pe pagina sa de socializare, ca volumul al 2-lea al cartii va aparea cat de curand  la aceeasi editura Agnos din Sibiu, ca si primul volum, lansat in octombrie 2013 la Sibiu – despre care puteti citi aici.

Anuntul si imaginea copertii de mai jos sunt preluate de pe pagina personala a lui Florian Bichir:

anunt1

 

La aparitia volumului au contribuit si lucrat impreuna cu Florian Bichir si teologul Romeo Petrasciuc (care a mai publicat alte 3 carti de marturii despre Parintele Arsenie Boca, la aceeasi editura Agnos, si Ramona Toderel – care a migalit in dosarele CNSAS  – foto cu autorii, dedesubt).

Acest al doilea volum era planificat initial sa apara inca de la jumatatea  lunii mai 2014 (vedeti aici)… – dar iata ca, dupa 4 luni intarziere, volumul va aparea in sfarsit!

bichir

Florian Bichir

petrasciuc-toderel 2

Romeo Petrasciuc si Ramona Toderel

 

UPDATE 11 octombrie 2014:

Prezentarea celui de al II-lea volum, de catre Florian Bichir, este disponibila, ca si volumul,  pe site-ul Librariei Editurii Agnos, incepand cu 9 octombrie 2014: vedeti aici

6 Comments »

A inceput publicarea dosarului integral de securitate din arhiva CNSAS al Parintelui Arsenie Boca, Sfantul Ardealului

DSC02356Prin protocolul de colaborare dintre Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) si Editura Agnos din Sibiu, in a doua parte a lunii octombrie 2013, de cateva zile deci, a aparut de sub tipar primul volum al cartii “Parintele Arsenie Boca in Arhivele Securitatii“. Cartea, care va avea trei volume, va cuprinde in intregime, dosarul de urmarire al Parintelui Arsenie Boca, pastrat in arhiva CNSAS in sase volume.

Primele documente aparute in carti dedicate personalitatii Parintelui Arsenie care se regasesc in Arhiva CNSAS, au fost publicate sporadic si in foarte mica parte, in cartile:

– “Parintele Arsenie Boca in atentia politiei politice” – de George Enache si Adrian Nicolae Petcu, Ed. Partener, Galati, 2009.

– “Parintele Arsneie Boca – Obiectivul Bratu” – de Vasile Manea, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2009.

Voi mai adauga aici un foarte nou volum, semnalizat de Alexandru Valentin Craciun (unul dintre cei mai destoinici redescoperitori ai unor picturi ramase in biserici din Bucuresti, datorate mainii Parintelui Arsenie Boca), o biografie completa a Parintelui Arsenie, care probabil face referiri largi si la documentele din dosarul de urmarire: “Şi cărţile au fost deschise”  -de Florin DUŢU, Ed. Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2013.

Primul volum din seria integralei “Parintele Arsenie Boca in Arhivele Securitatii. Opis de documente” a fost lansat la Targul National de Carte si Revista Religioasa de la Sibiu, care se desfasoara in aceasta perioada (31 octombrie – 3 noiembrie 2013).  Joi, pe 31 octombrie, la ora 19, coordonatorii lucrarii – Florian Bichir, Romeo Petrasciuc si Raluca Toderel, au facut introducerea publica la lansare (dintre acestia, teologul Romeo Petrasciuc a mai publicat trei carti de marturii despre Parintele Arsenie Boca, iar Florian Bichir este membru in Colegiul CNSAS).

Astazi, in dialogul meu cu Raluca Toderel, am aflat ca urmatoarele doua volume ale lucrarii sunt programate sa apara in februarie si respectiv iunie 2014.

Acest prim volum, abia aparut, acopera perioada anilor 1943-1949, adica timpul in care Parintele Arsenie s-a gasit la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus. Interesant de stiut este faptul ca prima nota din primul dosar de urmarire a parintelui este datata 5 iunie 1943, in aceasta fiind catalogat drept “un infocat legionar si credem ca face chiar parte din conducerea clandestina legionara.” Dosarul de urmarire i s-a deschis deci in vremea conducerii tarii de catre Maresalul Ion Antonescu, iar implicarea in miscarea legionara l-a urmarit practic incontinuu, chiar daca niciodata ea nu a putut fi dovedita.

Odata cu lansarea acestei remarcabile carti, Editura Agnos a deschis, impreuna cu CNSAS, la Targul de Carte Religioasa, si o mica expozitie cu documente inedite din Arhivele CNSAS ale urmaririi Parintelui Arsenie Boca. Imagini de la aceasta expozitie inserez mai jos, si multumesc pe aceasta cale editurii si responsabililor, pentru acordul de a fotografia.

IMAGINI DE LA EXPOZITIA “PARINTELE ARSENIE BOCA SI SECURITATEA” – Sibiu, Biblioteca Astra/Corp B, 31 octombrie-3 noiembrie 2013, Targul National de Carte si Revista Religioasa de la Sibiu:

DSC02334

7 Comments »