anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Poetul Marius IORDĂCHIOAIA: “despre mine, vorbind despre icoane”

Gand consemnat la 24 aprilie 2015 de poetul Marius Iordachioaia (text preluat integral de pe blogul sau  si insotit de o icoana… draga mie):

DSC06194

Coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret (Cinzecimea, în latină – Pentecostes) – pictura in Paraclisul Manastirii Sihastria – de Ivan Irineu Protcenco, sfarsitul anilor 1940

Cunosc persoane foarte pricepute și, de aceea, foarte pretențioase în ce privește icoanele.

Nepriceput fiind, pentru mine, o icoană  bună e cea prin care pot vedea, nu cea care îmi oprește privirea cu frumusețea ei. Ca și cum singura erminie ar fi ca, prin pictarea unei icoane să se curățească o bucată de perete sau o scândură, așa încât să facă materia transparentă. Ca și cum pictând, iconarul nu ar pune culoarea, ci ar lua-o, eliberând lumina… Altfel spus, nu pot comenta o icoană bună, pentru că pur și simplu, nu o văd, ci mă simt, mai degrabă, văzut prin ea…
Eu nu prea aștept de la icoană să mă învețe teologie, ci să mă dezvețe de ea, să mă despovăreze de umbra cuvintelor…
Toate icoanele sunt ferestre. Dar, numai unele, îmi pare, sunt deschise… Și ceea ce le-a deschis e rugăciunea… Dar unele îmi par a fi fost lucrate cu o dragoste care te îmbie să te rogi….
Am scris aceste rânduri privind o felicitare primită de curând, cu Hristos răstignit. Imaginea pictată e undeva între icoana bizantină și tabloul religios, un fel de hibrid. Dar, emoția pe care mi-o provoacă, e categoric mai însemnată decât cea pe care nu mi-o îngăduie reprezentarea canonică din alte icoane pe care le am.
Nu știu cum și nici nu vreau să tulbur taina asta, dar imaginea aceea de serie îmi permite cumva să simt Evenimentul prezentat în ea, pe când icoana grea de teologie a reprezentării canonice, mai mult mi-o refuză… Dar poate că ceea ce percep eu nu e sentimentul cu care s-a pictat icoana, ci cel cu care mi s-a oferit…
Știu că vina sau impuritatea acestei percepții îmi aparține. Mi-o asum. Nu sunt doar un păcătos, ci unul cam sentimental; adică acea specie de păcătos care nu se îndreptățește la nivelul minții, ci al afectelor…
Poate de aceea, adesea, citind sau privind lucrări ale Ortodoxiei contemporane, cărți și icoane, am mai mult sentimentul că Dumnezeu, întrupându-se, S-a făcut teologie și nu om….” (Marius Iordachioaia)
Leave a comment »

“Noi nu ştim cum a fost Fiul lui Dumnezeu înainte de întrupare…”

Protcenco -Ecce homo

Icoana “ECCE HOMO” – pictata de Irineu Protcenco (vedeti date despre iconar aici si aici) la Manastirea Sihastria, jud. Neamt, in jurul anilor 1948-1952

“Noi nu ştim cum a fost Fiul lui Dumnezeu înainte de întrupare, nici cum e  Tatăl şi Duhul Sfânt. Nu ştim cu alte cuvinte cum e Dumnezeirea in sine, dar ştim că  Dumnezeirea Fiului după întrupare nu mai e o realitate despărţită de trupul şi de
faţa omenească. Dacă nu ştim cum e Dumnezeirea în sine, ştim că Dumnezeirea Fiului  s’a arătat oamenilor şi ca se va arăta în vecii vecilor prin înfăţişarea reală de om şi  numai prin ea. […] Astfel problema icoanei în creştinism se restrânge la întrebarea: poate fi lisus Hristos, Dumnezeu-omul, redat în imagine picturală? Cu alte cuvinte ar fi putut un
pictor contimporan cu Iisus sau chiar un fotograf, dacă această artă ar fi existat pe  atunci, să-L redea în imagine?
Iconoclaştii afirmau că numai omenirea lui Iisus s’ar fi putut vedea, nu şi Dum­nezeirea Lui. Iar imaginea omenităţii lui Iisus nu poate fi identificată cu imaginea lui  Iisus însuşi, căci în cazul acesta am contopi omenitatea cu Dumnezeirea lui (ceaace înseamnă erezie monofizită), sau L-am considera pe Iisus ca om, despărţit de Iisus ca Dumnezeu (ceeace înseamnă erezie nestoriană). Iconoclaştii însă n’aveau dreptate. Omenitatea lui Iisus nu poate fi nici despăr­ţită de dumnezieirea Lui, nici contopită. Ea cuprinde în mod necesar şi nedespărţit dumnezeirea…” (fragment din scrierea “Consideratiuni in legatura cu sfintele icoane” – de Preot Dumitru Staniloae, in revista Gandirea, anul XXI, nr. 3, martie, 1942)

 

***

Am primit rugamintea, de la Sandrina H., de a posta un apel umanitar din Basarabia: link aici, pe blogul ei!

1 Comment »