anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Schitele dupa MARI PICTORI… ale Gabrielei Mihaita David

Se intampla sa intalnesti, in “virtual”, oameni pe care sa-i indragesti si sa-i admiri, “din prima”, cu putere! Nu-i cunosti, nu i-ai vazut vreodata, nu stii nimic despre ei – in afara de ce exprima ei prin mijloace vizuale sau audio puse la dispozitie de spatiul virtual in care mai toti ne miscam azi. Eu “am intalnit-o” pe artista Gabriela Mihaita David cu cateva luni in urma, pe o “stradela” a Internetului blog-ist, pur intamplator. Nu mai stiu care pe care a observat si a “salutat” intai in mod efectiv, dar aceasta nu este important. Insa intalnirea aceea a ramas, este, si se pare ca si de o parte si de alta. Ne “vedem” si “ne auzim” – uneori mai des chiar decat o facem cu cei mai buni prieteni, desi direct nu am vorbit deloc, decat, desigur, mici intrebari, raspunsuri ori multumiri, pe blogurile noastre. Sunt convinsa ca astfel de “intalniri” sunt dese in virtual, si cred ca aceasta este fateta frumoasa a “socializarii” digitale. Impartasirea fara obligatii, fara asteptari, fara incorsetari, fara pretentii si fara asaltarea intimitatii, nu poate fi decat placuta.

Muzicianul Gabriela Mihaita David rosteste rar si putine vorbe, pe coltisorul sau de virtual, dar stie, in mod minunat, sa se exprime vizual! Expozitia dumneaei, din care impartaseste oricui vrea sa arunce o privire, este o sarbatoare vizuala! Nu am audiat-o interpretand partituri ale compozitorilor acestei lumi la Filarmonica din Ploiesti – unde profeseaza (si stiu aceasta tot de pe blogul sau). Dar i-am vizitat si ii vizitez frecvent expozitia de desen de pe blog. Desi nu am auzit-o cantand pe instrumentul “de serviciu”, o receptez mereu, desenand, schitand, reflectand vizual sau incordandu-se inspre sine si extragand pentru privitor raze de aratare. Un pix ori un creion maiastru stau, la fiecare noua aplecare peste pagina, intre degetele Gabrielei Mihaita. Cu siguranta ca la fel sta si arcusul, cand canta… Si stiu ca nu instrumentul de desen conteaza, ci starea si apoi capacitatea de transpunere din formatul de inima si de minte, pe o hartie alba, in formatul de vizualizare. A exprima atat de bine stari intr-o deplina si smerita tacere, translatand din real in virtual bucatele de suflet si de ratiune, nu-i la indemana! Si-i si mai greu cand receptorul, privitorul, ar trebui sa poata simti razbatand in impulsuri de virtual, formele carora le da viata: pot fi chipuri de sfinti, pot fi reproduceri de icoane, pot fi schite dupa portete realizate de pictori mari ai lumii acesteia, ori imagini de biserici… O parte din inima si mintea muzicianului Gabriela Mihaita David sublimeaza minunat si in arta vizuala!

De ce m-am gandit azi sa spun doua vorbe despre artista Gabriela Mihaita David? Poate fiindca mintea mi-a fugit instantaneu la ea, observand ca Google aniverseaza imagistic ziua de nastere a lui Rembrandt… Si, intr-o clipa, am revazut in mintea mea colectia de desene ale muzicienei de la Ploiesti, necunoscuta desenatoare de sfinti si ingeri. Si are o colectie de exceptie, care contine si schite dupa opere ale marilor pictori (intreaga colectie dupa acest tip de picturi, se poate vizualiza aici). Azi, cu ingaduinta cu care dintotdeauna mi-a raspuns cand am rugat-o sa-mi permita reproducerea unor desene ale sale si pe blogul meu, sper ca Gabriela Mihaita David ma va lasa sa aleg numai cateva desene ale sale, dar de aceasta data, fata in fata cu pictura originala.  Desigur, nu sunt critic de arta, nici macar nu am studii in domeniu, dar dincolo de forma artistica, este imposibil sa ramai indiferent la “marca Gabriela Mihaita David“.

Mic extras din galeria Gabrielei Mihaita David – in coloana din stanga sunt picturile/desenele originale ale pictorilor nominalizati;  in coloana din dreapta sunt desenele Gabrielei Mihaita David:

Johannes Vermeer – Fata cu cercei de perla:

vermeer

earring

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leonardo da Vinci- Condotierul:

 

 

condot

condotierul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Salvador Dali- Cap rafaelesc explodand:

 

 

 

raphaelesque-head-exploding studiu-dali (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leonardo Da Vinci – Cap de femeie:

 

 

female-head

portret-dupa-da-vinci

7 Comments »