anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Pana admirabila si sugubata a ziaristului Eminescu

DSC09371

Mihai Eminescu – fotografie realizata la Iasi in octombrie 1884

Publicistica eminesciana are nenumarate atribute: luciditate, vehementa, aciditate, ironie, pragmatism, amaraciune, causticitate dar si umor, duiosie, nostalgie. Parcurgand parti din publicistica eminesciana nu pot sa nu ma opresc in a exclama: cat de complexa gandire a avut acest om, pe care il cunoastem inca atat de putin si il numim mult prea ingust, doar: “poetul nostru national”, “marele poet roman”… Si cat de partial-reprezentativa este aceasta locutiune, fata de enciclopedismul si exprimarea eminesciana atat de larg-acoperitoare!

Tocmai am citit un savuros articol publicat de Mihai Eminescu la 7 iulie 1876, acum 137 de ani. Istoria, cu actori cu tot, se repeta si azi!!!… Cu caractere italice sunt subliniate in text greselile facute de cel luat in discutie de Eminescu, jurnalistul comentand spumos incredibilele si grosolanele erori si lipsuri ale dublului doctor in stiinte, ce a publicat o carte despre… “Cauzele crizei financiare in Romania”.

Redau si eu mai jos, preluand din “Opere complete” (vol. al IX-lea), articolul eminescian, spre delectare dar si spre meditatie:

“ECONOMIA NAŢIONALĂ ŞI D. A. VLĂDESCU

Doctor în drept, doctor în medicină”

“Acest domn, doctor în medicină, doctor în drept, a publicat mai zilele trecute o cărţulie intitulată ,,Cauzele crizei financiare în România“, în care dezvoltă o nemaipomenită bogăţie de planuri teoretice şi istorii pe apă, care vor face plăcere tuturor comis-voiajorilor însărcinaţi cu vînzare de indigo, fie ‘n Spania, fie la poluri.

O probă din această preţioasă operă nu strică:

România ocupă pe continent o poziţiune strategică naturală. Ea este protegiată în lungul ei pe de o parte de seria munţilor carpaţii, santinela fidelă, de veacuri, a poporului român, pe de alta de râul dunărea, bariera nestrămutată a naţionalităţei noastre. Acest şir de munţi şi această albie a dunări fac din statul român o fortereţă naturală, contra căria s-au sfărâmat în trecut, deseori, armatele inimicilor noştri.

Ca situaţie geografică, România se învecineşte: la nord şi la vest cu Austro-Ungaria, la vest cu Rusia şi cu Turcia şi la sud cu Turcia.

Vest al României, regiune infernală,

În care ruşi şi unguri cu turci amestecaţi

Pândesc să treacă Prutul, în oarde adunaţi,

De doctorul Vlădescu de n-ar avea sfială.

Săracul Ştefan Vodă ! Crişu el, la răsărit avea tatari, la miazănoapte ţara leşască, la apus Ardealul, la miazăzi Ungro-Vlahia. Acuma ce ar face când ar vedea la apus turci, ruşi şi unguri uniţi, râvnind toţi buluc asupra lui? Ce ar face? Ia, ar face, c-ar avea pe doftorul nostru, care ştie să mute mările şi ţările de la apus la răsărit. Deodată te-ai pomeni numai cu Dunărea ‘n vârful munţilor şi cu pădurile de brad în albia Dunărei. Şi iacă aşa ar scrie Nistor Urechi: „La satul Stuhăria-lupului, ţinutul Nicăiri, unde-i biserica într-un vârf de plop şi Dunărea curge la deal, întâlnitu-s-au oştirea moldovinească cu urdii turceşti, moschiceşti şi ungureşti şi, dând război bărbăteşte de ambe părţile, mare mult s-au oştit până au biruit oastea moldovinească, iar limbele străine s-au ascuns toate într-o căpăţină de sîrb, pe care pan Vlădescul, biv-vel vraci Sadagorski o adusese din ţara franţozească. Şi astfel am biruit noi limbele străine cu mila Domnului, cu vitejia Vlădescului şi cu norocul lui Ştefan Voevoda.”

I – aşa ar scrie Nistor Urechi, bată-l norocul, ş-ar merge vestea Vlădescului nevoie – mare !

Păcat că-n vremea când domnea strălucita roadă Muşatin neamul Vlăduţilor şi Drăganilor se ‘ndeletnicea cu creşterea bostanilor în ţara bolgărească.

Iară după noi, cronist rătăcit în veacul al nouăsprezecelea, cauzele crizei financiare sunt aceste:

1) Pentru că doctorul în medicină, doctorul în drept a uitat se vede a învăţa acea ramură a filozofiei de stat care în limba vulgară se numeşte gramatică, pentru care pricină îl sfătuim să mai intre în clasa a doua a universităţii din Hârlău ca să studieze profunda teorie despre acordarea subiectului cu predicatul şi ad[i]ectivelor şi verbilor cu substantivele la cari se referă. Cumcă această preţioasă teorie îi lipseşte dovedim prin următoarele citate:

Pag. 1: Este cinci ani de când …

Pag. 4: Vitele cornute discreşte la noi…  (Susţinem că ele discreşte pentru că se face doctori.)

Pag. 5: A doua condiţiune sau putere producătoare pentru agricultură este vitele.

Pag. 6: A treia condiţiune este băncile agricole.

Pag. 10: • • • Contra acelora care voieşte să ni le hrăpească.

Pag. 11: Atâtea forţi de producţiune cari se răsfrânge …

Ibidem: Popoarele civilizate antici ca şi moderni.

O altă preţioasă regulă dincolo de sfera cunoştinţelor d-rului este că numele proprii se scriu cu iniţiale mari.

Iată – le :

Pag. 1: râul dunărea.

Ibidem: Seria munţilor carpaţii.

   ,,       Bariera nestrămutată a dunări.

Pag. 3: Rezbelul crimei (citeşte Crimeei) ş.a., ş.a.

Apoi d-rul să nu uite că nu-i destul ca un bulgăraş ori un grecuşor să se frizeze trei ani în Paris pentru a se-ntoarce de acolo român neaoş. Ex.:

„Populaţia noastră agricolă a discrescut în cei din urmă” cinci ani de uă manieră spăimântătoare “

2) A doua cauză a crizei financiare este că mulţime de oameni de teapa doctorului, cam târziori la minte, în loc să se ocupe cu lucruri folositoare, precum punerea în stare normală a ciubotelor vechi, revenirea asupra căilor acului de-a lungul pantalonilor sau eventual înlăturarea constipulaţiunilor, din contra, pun la cale lumea toată, croiesc irigaţiuni şi scriu reţete pentru popoare întregi. Mulţimea acestor individe reformatoare ale universului trăieşte toată direct sau indirect din sudoarea claselor pozitive, fără să li deie nici o compenzaţie prin măg…ulirile ei.

De aceea vom face un serviciu naţiei arătând adevăratul teren pe care d-rul este mare. Cu acest scop publicăm din nou următoarea mulţămită publică:

Tîrgovişte

Subsemnatul suferind de constipaţie, după o căutare de (8) zile cu medicamente, eram ameninţat cu pierderea vieţei. Din întâmplare d-nul doctor Alexandru I. Vlădescu, trecând prin acest oraş la băile Pucioasa, m-a reîntors la viaţă după o căutare de 4 zile. În urma unei aseminea grabnice însănătoşiri, vin a mărturisi în public că viaţa mea astăzi este dată din noii de d-nul Vlădescu, după o serioasă stăruinţă ce are în căutarea bolnavului, pe lângă medicamentele date; căruia-i esprim mulţumirile mele, păstrându – i eternă recunoştinţă.

C. CH.”

 

Leave a comment »