anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca” – un articol al Isabelei Vasiliu-Scraba

Am revizitat biserica din satul Draganescu, pictata de Parintele Arsenie Boca, la sfarsitul lunii august 2017. Am constatat cu mare bucurie, dar si cu uimire, ca atat pictura interioara cat si crapaturile peretilor, au fost renovate complet si minunat! Am putut observa ca lumina aceea initiala (probabil) in tonuri deschise, dominata de galben si auriu, sunt din nou vii, foarte vii, foarte proaspete, pe zidurile de la Draganescu! Parca Parintele Arsenie insusi refacuse totul…si nu-mi reveneam privind in amanunt pictura nou-nouta si plina de lumina! Restaurarea probabil ca s-a efecutat in primavara-vara anului acesta – 2017, cu smerenie si in deplina tacere. Slava Domnului pentru mainile maiastre care au refacut impecabil totul. In august se efectua renovarea si in exterior, asa incat azi, “Capela sixtina a ortodoxiei romanesti” straluceste la propriu!!!

Articolul de mai jos este semnat de D-na Isabela Vasiliu Scraba (Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ghius/):

“REZUMAT DE IDEI: Lumina Raiului într-o Biserică pictată de un Sfânt. – Urmașii lui Nichifor Crainic la catedra de mistică.- Ioan G. Savin și Părintele Arsenie Boca înfățișându-l pe Renan. -Vremurile „filocalice” dinainte de arestarea Sfântului de la Sâmbăta. -Asemănarea lui Dumnezeu în om după Benedict Ghiuș. -Basarabia lui Benedict Ghiuș și a profesorului Ioan G. Savin. – Arestări politice abuzive (Rugul aprins). – Rugăciunea isihastă (D. Stăniloae). Evoluția de la chip la asemănare și asemănarea sfinților din Biserica Drăgănescu. -Lumina harului în temnițe comuniste: Iisus în zeghe pictat la Elefterie de Părintele Arsenie Boca.

Motto: „Oamenii simpli înțeleg mai bine decât cei cultivați sensul imaginilor. Vorbirea imaginii e mai complexă și mai directă decât cea a cuvintelor.” (Sf. Ioan Gură de aur).

Primul care a sesizat cu justețe sensul „luminii de tonuri deschise” din pictura Bisericii Drăgănescu n-a fost un om tocmai simplu. Inainte să fie întemnițat 16 ani fără să fi fost adusă nici o singură probă a inventatelor vinovății (1), fusese profesor de Ascetică și Mistică la Facultatea de Teologie din București. În locul lui (al profesorului Nichifor Crainic) avea să predea în 1945-1946 asistentul său, arhimandritul Benedict Ghius, pentru ca apoi (în anul universitar 1946-1947) cursul de ascetică și mistică ortodoxă să fie predat de prof. Ioan Gh. Savin (2) specializat în filozofie și teologie la Berlin și Heidelberg, închis „administrativ” la Sighetul Marmației din 1950 până în 1955….” (continuati lectura articolului, aici)

Leave a comment »

Astazi, 14 septembrie: Inaltarea Sfintei Cruci

La 14 septembrie, acum 1689 de ani, a avut loc identificarea Crucii pe care a fost rastignit Iisus Hristos, la initiativa de cautare a Imparatesei Elena (canonizata mai apoi), mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Era in anul 327, an in care, imediat dupa gasire, a avut loc si inaltarea solemna a Crucii Mantuitorului, de catre episcopul Macarie al Ierusalimului. Pe dealul Golgotei fusesera gasite trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care au fost crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus lucratorilor sa atinga pe rand crucile de un prunc mort. Pruncul a inviat in momentul in care a fost atins de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos. Asa s-a identificat Crucea.

Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci intr-un un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul. Sarbatoarea praznuita in fiecare an la 14 septembrie, este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii Crucii.

A doua praznuire in aceasta zi, este datorata  aducerii Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu  cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim. Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea lui Iisus, in Persia. Sfanta Cruce a ramas acolo timp de 14 ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclius, care a readus Sfanta Cruce la Ierusalim.

***

Parintele Arsenie Boca, la Biserica din Draganescu, pe care a pictat-o in intregime pe interior, in tempera, a reprezentat marea sarbatoare a Crucii intr-un fel original, in partea stanga a absidei stangi a altarului. In editia 2005 a cartii aparute la Deva si ingrijite de (pe atunci) Episcop Daniil Stoenescu impreuna cu Monahia Zamfira Constantinescu (trecuta la Domnul in acel an), carte cu titlul “Parintele Arsenie Boca: Biserica de la Draganescu, <<Capela Sixtina>> a ortodoxiei romanesti”, este prezentata imaginea evenimentului si sunt explicate elementele figurate de Parintele Arsenie – imagini si talcuiri pe care le preluam mai jos, cu multumiri:

dsc01247

DSC01249.JPG

dsc01250

dsc01251

Leave a comment »

“Copilarie si sfintenie”: o talcuire a Parintelui Arsenie Boca

Dupa doctrina crestina sunt doua lucruri indeosebi care fac pe om capabil de sfintenie. Unul este simplitatea spiritului, iar al doilea e puritatea inimii.

Simplitatea spiritului se mai numeste in termen obisnuit saracia cu duhul. Cei saraci cu duhul sunt binecuvantati de Mantuitorul cu fericirea de-a trai in Imparatia Cerurilor. Cei curati cu inima sunt binecuvantati de El cu fericirea de-a vedea pe Dumnezeu. Esenta celor noua fericiri rostite in Predica de pe Munte se reduce in realitate la acestea doua. Iar aceste doua, sunt in fond una si aceeasi, pentru ca a fi in Imparatia Cerurilor si a vedea pe Dumnezeu insemneaza unul si acelasi lucru. Numai caile prin care se ajunge acolo sunt deosebite, intrucat odata e vorba de spirit si apoi e vorba de inima.

Spiritul e cel care cunoaste.

Inima e cea care iubeste.

Religia e cunoasterea si iubirea de Dumnezeu totdeodata.

draganescu_tel

Una dintre reprezentarile socante pictate de Parintele Arsenie Boca in biserica Sf. Nicolae din satul Draganescu. Stiinta si tehnologia care indeparteaza omul de fericire si adevar: “Pentru problema desavarsirii omului, semidoctia e totdeauna o nenorocire”.

Cunoasterea lui Dumnezeu e conditionata de simplitatea spiritului sau de saracia lui. Ce insemneaza aceasta saracie sau aceasta simplitate? Activitatea proprie spiritului nostru este aflarea adevarului. In munca nobila pentru a-l afla, spiritul se incarca cu nesfarsita varietate a cunostintelor, cu imaginile, cu reprezentarile si cu ideile tuturor lucrurilor ce cad in raza preocuparilor sale. Ingramadirea acestor elemente intelectuale pricinuieste adesea ratacirea spiritului, care poate sa ia drept adevar ceea ce nu este in realitate si sa treaca nepasator pe langa adevarul pe care-l cauta. Cel mai trist si mai elocvent exemplu de ratacire este acela al semidoctilor care, posedand o suma oarecare de cunostinte insuficiente, sunt siguri ca poseda adevarul insusi. Caracteristica semidoctului este ca nu-si da seama de limitele stiintei omenesti si ia drept absolut ceea ce e fragmentar si relativ. Pentru problema desavarsirii omului, semidoctia e totdeauna o nenorocire.

(cuvant al Parintelui Arsenie Boca extras din cartea “Parintele Arsenie – Omul imbracat in haina de in si ingerul cu cadelnita de aur”, editia a II-a, Sinaia, 2009, Ed. Charsima, pag. 303-304)

Leave a comment »

Pomenirea si parastasul Parintelui Arsenie Boca – la biserica Sf. Nicolae din Draganescu, 28 noiembrie 2015

Leave a comment »

“Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Sfântului Arsenie Boca” – de Isabela Vasiliu Scraba

DSC00384

Biserica din Draganescu, pe malul lacului – vedere exterioara

DSC00366

Biserica din Draganescu – pictata in fresca in interior de Parintele Arsenie Boca

Articolul Isabelei Vasiliu Scraba de mai jos este preluat integral aici, cu multumiri! (varianta datata la 11 iunie 2015):

Motto: “Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El. Adică imaginea raiului. Sfinţia Ta [pr. Arsenie Boca] ai înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradisiace, pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului” (acad. Nichifor Crainic).

 

REZUMAT DE IDEI: Părintele Arsenie Boca, „personalitate de o statură monahală cum nu a mai avut Biserica noastră ortodoxă”. Frescă distrusă cu ciocanul la Bogata olteană. Un aspect juridic escamotat de mercenarii ocupanților sovietici precum și în manipularea creierelor de după 1990. Zeghea miraculoasă a pruncului Iisus din bolta altarului Bisericii Elefterie cel Nou. Teolog, poet și academician închis fără vină pecetluind valoarea picturii Bisericii de la Drăgănescu. O profeție a Părintelui Arsenie Boca împlinită după 1990: „Cei slabi, nimicnici și fățarnici vor crede că numai ei sînt atotputernici și atoateștiutori”. Minunea supraviețuirii „predicilor vii” de pe zidurile micuței biserici rectitorită de preotul Savian Bunescu.

Biserica din satul Drăgănescu se singularizează printr-o serie de întâmplări pe care le-am putea numi de-a dreptul miraculoase. Un prim miracol a fost că acea modestă bisericuță avându-l paroh pe preotul Savian Bunescu a putut fi pictată de Sfântul Arsenie Boca (29 sept. 1910- 28 nov.1989), cel care prevăzuse încă dinainte de impunerea forțată a guvernului Petru Groza că “şerpi veninoşi vor stăpâni România multă vreme”. Puțin înainte de a se pensiona, Părintele Arsenie Boca este intrebat de un informator (care apoi scrie o notă pentru Securitate) care-i sunt proiectele de viitor. Răspunsul a fost că ar vrea să picteze fie la Biserica Bogata Olteană (1) -unde paroh era fostul profesor de Pastorală (1936-1948), preotul Spiridon Cândea -, fie la Drăgănescu.

Dacă “şerpii veninoşi” nu i-ar fi distrus pictura de pe zidurile impunătoarei biserici păstorită la Bogata Olteană de fostul profesor Spiridon Cândea de la Academia Teologică din Sibiu (a cărui carte scrisă împreună cu preotul Zosim Oancea a avut coperta realizată de faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus) poate că sfântul Părinte Arsenie s-ar fi dus si în vara anului 1968 la Bogata Olteană și nu s-ar fi apucat de pictarea unui alte biserici, începând o nouă lucrare pe care o va duce la bun sfârșit în două decenii, cum stă scris pe troița din curtea Bisericii Drăgănescu.   Până să fie îndepărtat în 1959 din mânăstirea de la Prislop, protosinghelul Arsenie Boca fusese acolo al treilea ctitor, refăcând locurile găsite paragină, pictând icoanele împărătești și construind o clopotniţă în stil athonit, cum avea să construiască și la Drăgănescu.

Dar chiar înainte de pictarea bisericii de la Bogata Olteană (începută în vara anului 1961), Părintele Arsenie Boca a lăsat una din cele mai impresionante urme ale harului său, evocând într-o icoană a Maicii Domnului cu Iisus copil îmbrăcat în zeghe atât întemnițarea a milioane de români, cât si ajutorul dat de Dumnezeu intemnițatilor politic (despre numărul întemnițaților români și despre crimele comunismului a se vedea vol.: dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roșu, Ed. Irecson, București, 1430pg.; Stoljenițin, născut în 1918, avansase ca număr de victime ale comunismului sovietic 65 de milioane, Gorbaciov le-a micșorat la 40, în timp ce St. Courtois, coordonatorulCărții negre, mărturisea următoarele: „vous n’imaginez pas le travail acharné qui m’a couté, meme les 20 millions, pour les faire accepter par mes collaborateurs, tous, comme moi, anciens admirateurs de l’URSS”. ). Pictura aflată în bolta altarului Bisericii Elefterie cel Nou, din plin centru al capitalei țării, a fost astfel concepută de Sfântul Arsenie (2) încât să nu fie sesizată zeghea de pușcăriaș a pruncului Iisus vreme de aproape jumătate de secol. Autorul și semnificația impunătoarei fresce din bolta altarului Bisericii Elefterie cel Nou (ades ocolită în filmările interiorului bisericii difuzate la TVR) i-au fost descoperite în 2007 lui Alexandru Valentin Crăciun, un absolvent de filozofie care la acea dată era student la Teologie. El a scris în „Lumea credinței” despre uimitoarea frescă în care zeghea copilului Iisus se transformă în raze de lumină, încendiind cu foc dumnezeiesc întunecoase celule de temniță comunistă. Fostul deținut politic Virgil Maxim povestește cum a supraviețuit în închisoarea Aiudului cu ajutorul lui Dumnezeu (de fapt printr-o adevărată minune dumnezeiască) trei luni de iarnă cu un terci la trei zile într-o celulă lipsită de lumină și complet neîncălzită (vezi V. Maxim, Imn pentru crucea purtată, Ed. Antim, 2002, pp. 394-395). Într-o notă informativă din 1961, fratele pictorului Vasile Rudeanu scria că la Biserica Elefterie cel Nou veneau mulți oameni la călugărul iconar Arsenie Boca, angajat ca pictor secund. Părintele Nicolae Streza observase că nimeni nu va putea “contabiliza numărul miilor de credincioşi care, căutându-l pe Părintele Arsenie Boca, au bătut drumurile spre Sâmbăta de Sus, apoi spre Prislop, spre Bucureşti, spre Drăgănescu, cu eforturi mari, uneori cu teama de a nu-i face rău, fiind mereu supravegheat” (pr.N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşească, M-rea Petru Vodă, Neamţ, 2009, p.22).

La Mânăstirea Brâncoveanu ieromonahul Arsenie Boca a sfințit locul în circa zece ani câţi i-a fost îngăduit să rămână în zona unde a început hărțuirea sa de către noile autorități comuniste care l-au arestat în vara anului 1945 fără a-l putea ține prea mult închis, negăsindu-i nici o vină, cum tot fără dovada vreunei acțiuni infracționale a fost închis la Brașov și Făgăraș din 4 mai 1948 și schingiuit „în moara lui Kalușek” cam trei luni până pe la sfârșitul lui iulie. Extrem de interesantă apare azi constatarea dintr-o notă neîndepărtată la „pieptănarea” celor aproape 2000 de pagini ale Dosarelor „Arsenie Boca” din arhiva Securității. Nota datează din 1946 și din ea transpare un aspect juridic de care injustiția comunistă cu organele ei de represiune n-a mai ținut seama: Anume că activitatea starețului de la Sâmbăta de Sus „nu întrunește elementele unei infracțiuni” si din această cauză starețul n-a putut fi arestat. Problema inexistenței unor fapte concrete care să aibă „elemente de infracțiune” a fost escamotată și după 1990, când marea grijă a urmașilor inchiziției comuniste a fost să umple piața cu acuzații lipsite de bază la adresa călugărului mistic Arsenie Boca (și a altor figuri proeminente ale culturii și spiritualității românești), doar ca să fixeze în capete lipsite de discernământ impresia de „adevăr” dintr-o minciună obsesiv repetată.

„Ctitor de frunte al Filocaliei” și inițiator al „mișcării religioase de la Sâmbăta de Sus”, starețul Mănăstirii Brâncoveanu a sfințit locul nu doar prin „puterea de a-i apropia pe români de Dumnezeu” (pr. Ioan Sofonea, n. 1928). Fiecare dintre cei care au „ajuns în legătură cu Părinte Arsenie a avut istoria lui” care n-a fost altceva decât „istoria unei intervenții divine. Cine nu contează pe intervenția divină prin Părintele Arsenie Boca, nu știe cine a fost Părintele Arsenie Boca” (pr. Ilie Moldovan, în vol.: Părintele Arsenie Boca, un om mai presus de oameni. Mărturii, vol. IV îngrijit de ing. Ion Cișmileanu, Ed. Agaton, Făgăraș, 2011, p.108). La Sâmbăta de Sus starețul Arsenie Boca a restaurat clădirile şi a amenajat după model athonit împrejurimile din vecinătatea Mânăstirii. Frumusețea parcului proiectat și realizat de starețul ieromonah Arsenie Boca la Mănăstirea Brâncoveanu impresiona vizitatorii mult după plecarea Părintelui Arsenie Boca (vezi scrisoarea din 1954 a unui invitat al mitropolitului Nicolae Bălan din vremea când stareț la Sâmbăta de Sus era arhimandritul Serafim Popescu, postată pe site-ul Mânăstirii Brâncoveanu, fără menționarea numelui celui care a conceput și realizat frumosul parc). Având „meșteșugul icoanelor”, cum scria (către călugării români pe care-i cunoscuse în 1939 la Sfântul Munte) în anul ciuntirii României de Basarabia, Bucovina de Nord și jumătate din Ardeal, el s-a grăbit să înființeze încă de la începutul anului 1940 un atelier de icoane care durează la Sâmbăta de Sus de peste șaptezeci de ani (vezi pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşască, 2009). Unul din hramurile Mânăstirii Brâncoveanu este Izvorul Tămăduirii, moment calendaristic ales pentru călugărire (3 mai 1940) și pentru preoțire (10 aprilie 1942). Există două icoane pe lemn cu această temă pictate de Părintele Arsenie Boca, una (realizată foarte probabil la Sâmbăta de Sus) se poate admira în București la Biserica Sfănta Treime din Ghica Tei, alta este la Zizin, ce-a de-a doua având marcată trecerea timpului prin albirea pletelor participanților la hramul Izvorului Tămăduirii.

La aproape un an de la transferarea sa la Prislop, episcopul Andrei al Aradului l-a ridicat pe ieromonahul Arsenie Boca la treapta de protosinghel pe 14 septembrie 1949, de Înălţarea Sfintei Cruci. Tot atunci au fost călugăriti Antonie (Leonida) Pămădeală, cu Sandu Tudor (Părintele Daniil de la Rarău) naş de călugărie şi Dometie (Stelian) Manolache (de la Rîmeţi).

Urmărit fără încetare de mercenarii ocupantului sovietic puși să distrugă toți oamenii valoroși ai țării, întemnițându-i fără indicarea precisă si dovedită a făptuirii de infracțiuni, Părintele Arsenie Boca a fost arestat de la Prislop în noaptea de 14/15 ianuarie 1951şi dus (fără proces juridic) prin temniţe şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră de unde a fost eliberat abia după 14 luni, în 17 martie 1952, deși din 12 martie 1951 Patriarhul Justinian Marina încercase a-l determina pe Teohari Georgescu (/Burăh Tescovici, cu patru clase primare având post de subsecretar de stat în guvernul generalului Rădescu si apoi din 6 martie 1945 până în 1952 devenit ministru de interne) să-l elibereze din lagărul de exterminare de la Canal (supra-numit Canalul „Morţii” din cauza numărului nesfârşit de români ucişi acolo) invocând nevoia de „liniștire a spiritelor nu numai în sânul mănăstirii Prislop, ci și în rândul credincioșilor din Transilvania, unde Arsenie are mii de adepți” (rezoluție pe scrisoarea maicii Zamfira Constantinescu pe care Patriarhul Justinian i-o transmite semi-alfabetizatului ministru în original). Văzându-l scăpat cu viaţă după atâtea persecuţii şi arestări (1945, 1948, 1951-1952) Patriarhul Justinian Marina şi-ar fi manifestat uimirea şi admiraţia sa faţă de călugărul isihast Arsenie Boca: “Nu ştiu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat şi mereu eliberat, şi de fiecare dată iese mai luminat” (Cărarea împărăţiei, Deva, 2006, p.340)

Unui om care-i aștepta pe americani, Sfântul Arsenie Boca îi spusese că „americanii nu vor veni. Pe noi singuri ne așteaptă o luptă grea și lungă. Cei buni și drepți vor da jertfă mare de viață și de sânge. Cei slabi, nimicnici și fățarnici vor îngroșa rândurile dușmanilor noștri atât de mult, încât vor crede că sînt numai ei atotputernici și atoateștiutori” (după mărturia lui Vasile Șerbu din Arpașu de jos).

Silit la Prislop să ţină liturghia dis-de-dimineaţă să nu ajungă oamenii la slujbă şi pus să interzică pelerinajul credincioşilor, calvarul suferinţelor Părintelui Arsenie Boca a reînceput în 1953 de Rusalii când este iarăși arestat, după cum își amintise unui pelerin (vezi Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2005, p.33), ceea ce dovedește permanenta prigonire a marelui duhovnic supranumit „Sfântul Ardealului”. În luna septembrie din anul 1955 Părintele Arsenie Boca este din nou întemnițat de Securitate. In primăvara anului 1955 cele 340 de măicuțe de la Mânăstirea Vladimirești fuseseră arestate de 220 de securiști conduți de cpt. Eibenschutz și de generalul NGVD Alexandru Nicolschi/ Nicolau (Monahismul ortodox şi puterea comunistă, Galaţi, 2009, p.80-81) aflat 12 ani în structurile de vârf ale aparatului represiv (3). După 1944 invitat de maica Veronica, Părintele Arsenie Boca fusese cam o lună duhovnic la Vladimirești înainte să vină acolo părintele Ioan Iovan. Întemnițarea din toamna anului 1955 până pe 8 aprilie 1956, în regim de exterminare pe timp de iarnă în celule neâncălzite, i-a pricinuit probabil tuberculoza consemnată într-o notă către Securitate din anii șaizeci, unde informatorul scrisese că din cauza TBC-ului doctorii i-au interzis Părintelui Arsenie postul.

Lucian Blaga depunea pe ascuns mărturie asupra vremurilor în care s-a urmărit “distrugerea sistematică a spiritului care a luat trup printre noi” (Luntrea lui Caron).Marele filozof și poet bătut în anchete ale Securităţii la ceasul când trebuia să primească Premiul Nobel (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al inchiziției comuniste, on-line https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ) scria în romanul autobiografic publicat după „răzmerița sinucigașă din decembrie 1989” (Mircea Ciobanu) că “dezmoşteniţii pământului” îşi făcuseră loc pretutindeni (Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, 1990). Consemnarea fostului său student, romancierul I.D. Sârbu, închis fără vină vreme de opt ani, este încă şi mai limpede decât cea a lui Blaga: “între 1945 şi 1960 în timp ce cărturarii noştri erau daţi afară de peste tot (mulţi dintre ei duşi la Canal sau Sighet) întreaga presă stalinistă, filozofia ocupanţilor, agitaţia şi propaganda noii religii, teatrul, filmul, cadrele din cultură, creierele din securitate fuseseră umplute până la refuz de fiii neamului prin excelenţă victimă a fascismului” (I.D. Sârbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, Ed. Scrisul românesc, Craiova, p. 99). După istoricul Ion Varlam, comandamentul efectiv al aparatului de teroare şi diversiune, aflat la ordinea Kremlinului (Pseudoromânia, 2004, p.IX), ar fi aparţinut Secţiei ideologice a CC al PCR în care până la mijlocul anilor optzeci “n-ar fi pătruns nici un etnic român” (Pavel Câmpeanu, în Rev. “22”, Nr.9/2001).

In 12 ianuarie 1958, după doi ani de la schigiuirile din care au rezultat 8 declaraţii smulse prin tortură (și de aceea – din punct de vedere juridic – „lovite de nulitate”), maiorul Kasza Josif, şeful Direcţiei Regionale a Securităţii din Hunedora îi deschide preotului Arsenie Boca un nou dosar de urmărire, pentru ca totul să culmineze la Prislop cu arestarea și cu scoaterea abuzivă din preoţie în 1959. Această arestare din 1959 este confirmată indirect în cartea preotului Petru Vamvulescu prin următorul pasaj: „Când i-a adus bătrâna Aurelia din satul Botu, după ce s-a întors din pușcărie, țesătură albă de in lucrată cu mâna ei, să-și facă din nou haină albă preoțească, cum purta înainte, părintele Arsenie Boca a izbucnit în plâns, i-a mulțumit ținând capul pe material. Și sărutându-l, i-a spus că nu-i vor mai da voie să o poarte până la moarte” (Pr. Petre Vamvulescu, Minunile lui Arsenie Boca, văzute și nevăzute, Ed. Artemis, București, 2014, p. 90). Actul abuziv de scoatere din preoție a fost “reparat” de mitropolitul Corneanu la nouă ani de la moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca.

Despre stareţul Mânăstirii Brâncoveanu, rectorul Academiei Teologice din Sibiu (licenţiat şi doctor al Universităţii din Cernăuţi) avea să scrie că “Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc, adică o personalitate de o statură monahală cum n-a mai avut Biserica noastră Ortodoxă Română” (pr. prof. dr.Dumitru Stăniloae, membru de onoare al Academiei). Câțiva ani mai târziu, în America Principesa Ileana își amintea de Părintele Arsenie care avea rugăciunea inimii: „Am citit adesea Rugăciunea lui Iisus din cărți de rugăciuni și am auzit-o în biserică. Dar ochii mi s-au deschis pentru întâia oară acum câțiva ani în România. Acolo, în micuța Mănăstire Sâmbăta, ascunsă în inima codrului întunecat, în bisericuța albă ce se oglindea în lacul montan ca de cleștar am întâlnit un călugăr ce practica rugăciunea inimii”. La începutul deceniului al cincilea, când Domnița Ileana scria în SUA aceste rânduri în cartea ei I live again, ieromonahul Arsenie Boca era închis fără de vină la Canal.

După multele arestări pentru împrăștierea pelerinilor de la Mănăstirea Sâmbăta și de la Prislop, precum si după distrugerea cu lovituri de ciocan a frescei pe care Arsenie Boca o pictase la biserica din Bogata Olteană, aprobarea ca pictura micii biserici de la Drăgănescu să fie executată de faimosul duhovnic Arsenie Boca poate fi considerată miraculoasă. Numit pe drept cuvânt “cel mai mare duhovnic din Biserica ortodoxă românească a secolului XX”, Părintele Arsenie și-a exercitat darul duhovnicesc într-un climat extrem de ostil, într-o permanentă hărţuire din partea Securităţii înfiinţată în 1948 de colonelul sovietic Ana Pauker împreună cu alţi agenţi N.K.V.D/K.G.B, care activaseră în “Brigada Mobilă”.

Un alt fapt de-a dreptul miraculos este că pictura bisericii din satul Drăgănescu a apucat să fie văzută de poetul mistic Nichifor Crainic (1889-1972), şi el scăpat cu viaţă din torturile anchetelor (4) și din condiţiile de exterminare impuse după gratii de torționari sub comanda generalului rus Boris Grumberg, alias Al. Nicolschi/Nicolau, despre care jurista Adriana Georgescu (1920-2005) – șefă de cabinet a primului ministru, generalul Nicolae Rădescu, arestată între 1945 și 1947 -, își amintea cum o dădea cu capul de zid până se umplea de sânge (5).

De la maica Zamfira aflăm de vizita din 1971 a fostului academician scos din Academia transformată din 1948 într-o instituţie subordonată politicii ocupantului țării. Tot maica Zamfira păstrează si publică scrisoarea în care autorul Nostalgiei Paradisului comunica Părintelui Arsenie Boca bucuria avută la vederea picturii Bisericii Drăgănescu, “pecetluindu-i” astfel valoarea (v. Monahia Zamfira Constantinescu, Notă, în vol. Cărarea Împărăţiei, ed.II-a, Deva, 2006, p.332-333, ediţia I-a, 1995).

Ascuns de urmăritorii săi din armata sovietică, academicianul Nichifor Crainic fusese adus de la Sibiu de starețul Arsenie Boca şi găzduit în vila Mitropolitului Nicolae Bălan (vezi N. Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, vol.II, Bucureşti, 2002, p.37-40) în prima iarnă de ocupaţie a Regatului României. Se pare că Petru Groza ar fi încuviinţat ascunderea fugarului în mânăstirea de la Sâmbăta de Sus spunând că “omul acesta [poetul şi teologul Nichifor Crainic] trebuie păstrat pentru neamul românesc” (vezi Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, Deva, 2006, p.332). Pe când era oaspete Părintelui Arsenie Boca, marele poet mistic (care era și directorul prestigioasei reviste „Gândirea”, unde în 1938 a publicat un eseu despre Rugăciunea inimii) s-a ocupat de stilizarea Filocaliei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran lăudând traducerea Filocaliei, sau, Parintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu si poetul Nichifor Crainic în culisele Filocaliei românești, on-line https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ).

Iată ce-i scria în 1971 teologul Nichifor Crainic fostului stareţ al Mânăstirii Brâncoveanu care reînviase „cu viata si cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru” (Dumitru Stăniloae, în Prefaţa la vol.III al Filocaliei, Sibiu, 1947): „Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre. Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet” (Nichifor Crainic, 1971).

Rândurile fostului profesor de mistică de la Facultatea de Teologie din București, distins cu titlul Doctor honoris causa al Universităţii din Viena, tipărite de monahia Zamfira Constantinescu în prima ediţie a Cărării împărăţiei (Deva, 1995) au avut darul să pună o oarecare stavilă celor care, invocând reguli pe care nu le-au înţeles în spiritul lor, au căutat, fie să treacă pictura Părintelui Arsenie Boca sub tăcere, cum s-a întâmplat la sfinţirea oficială a Bisericii de la Drăgănescu din 2 oct. 1983 când călugărului iconar i-a fost interzis să asiste, fie să o denigreze pentru noutatea viziunii. Probabil din 1983 datează eseul Geneza picturii, găsit printre manuscrisele Părintelui Arsenie rămase în chilia de la Sinaia, document revelator în ce priveşte gândirea teologală a Părintelui Arsenie Boca (cf. Biserica de la Drăgănescu, “Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti, Deva, 2005, p.15-19).

In 1950 Patriarhului Justinian Marina îi reuşise mutarea în cadrul Patriarhiei a Comisiei de pictură bisericească de la Ministerul Cultelor, numit de el “Securitatea popilor”. Probabil că fără această trecere n-am fi avut azi nici frescele Olgăi Greceanu de la Mânăstirea Antim, nici “predicile vii” (apud. Nichifor Crainic) pictate pe zidurile bisericii de la Drăgănescu de Părintele Arsenie Boca ascultat de mii de pelerini la Mânăstirea Brâncoveanu şi apoi la M-rea Prislop. Patriarhia îl angajase (cu greu) din ianuarie 1961 (până la pensionarea sa din 1967) în postul cel mai prost plătit, acela de muncitor pictor la Schitul Maicilor, nefiindu-i luată în seamă niciuna dintre cele trei licenţe ale sale: în muzică (la Academia de Muzică Religioasă ce funcționa din 1928 si unde compozitorul Paul Constantinescu era în 1935 profesor de armonie), în teologie şi la Belle Arte. Probabil că aşa impuseseră stăpânii din umbră ai ţării: să fie lăsați pe drumuri sau plătiți cu pensiile sau cu salariile cele mai mici vârfurile spiritualităţii româneşti (6).

Insăşi supravieţuirea monumentului de artă pe care-l reprezintă micuţa biserică de la Drăgănescu aflată la vreo 25 de km de Bucureşti apare asemenea unui miracol. E suficient să ne gândim că ea se află pe malul lacului de la Mihăileşti, unde voiseră să construiască un port, neapărat în locul bisericii, si nu în altă parte. Ceauşeştii voiau distrugerea Bisericii Părintelui cu o furie nestăpânită. Ceea ce a dus în primăvara anului 1989 la pălmuirea monahului Arsenie Boca în mijlocul bisericii în sfânta zi de Paşti. Înverşunarea lor împotriva călugărului iconar care s-a opus cu fermitate dărâmării Bisericii de la Drăgănescu nu s-a stins până nu l-au condamnat la o moarte martirică.

În categoria miraculosului intră şi supravieţuirea picturii Bisericii executată de Părintele Arsenie Boca. Fiindcă din interiorul Bisericii din Bălteni (Dâmboviţa) au dispărut “figurile impunătoare ale sfinţilor” realizate pe cheltuiala şi cu efortul Olgăi Greceanu în anii 1945 şi 1946. În 1972 fresca a fost refăcută de Olga Greceanu. Din păcate, pictura Bisericii din Bălteni care prin “ritmul cumpănit al compoziţiei de o sobră şi gravă armonie” îi păruse Adinei Nanu că “învăluie şi linişteşte sufletul privitorului ca o rugăciune” n-avea să scape decât într-o primă instanţă de furia destructivă a dărâmătorilor de biserici specializaţi în terorizarea populaţiei (nu numai) cu ateismul doctrinei oficiale. Frescele Olgăi Greceanu pictate în Biserica din Bălteni n-au mai putut supravieţui valului distrugător al inculturii sub aparenţe bine-voitoare.

 

Pe 5 septembrie 2010, anul centenarului naşterii Părintelui Arsenie Boca, un preot venise cu soţia să vadă pictura Bisericii Drăgănescu. Eram şi eu acolo, poate ajunsă în acea zi ca să nu ratez întâlnirea cu soţia acelui preot. Fiindcă de la ea am aflat că trecerea Părintelui Arsenie Boca era însoţită de atâta veneraţie încât credincioşii îi atingeau pe furiş veşmintele. În ce-l priveşte pe bătrânul preot care tot găsea defecte picturii bisericii, văzându-l aşa de ostil, nu m-am putut reţine să-i citez o spusă a Părintelui Arsenie Boca: “Să nu pronunţaţi prea des numele meu că pe unii îi arde”. Asta pentru că de la acel specialist în pictură bisericească aflasem (fără să doresc acest lucru) nişte aşa-zise neajunsuri ale picturii. Vezi Doamne, culorile vesmintelor(7) nu corespundeau canoanelor, şi nici feţele sfinţilor nu erau pe placul preotului venit din Bucureşti, care tocmai îmi spusese că face parte din Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei. Noroc că în 1971 fostului academician (teolog la Universitatea din Chişinău şi din Bucureşti) aceeaşi pictură îi plăcuse.

 

Dacă Nichifor Crainic nu si-ar fi exprimat în scris entuziasmul pentru scenele pictate în biserica de la Drăgănescu de Părintele Arsenie Boca, cine ştie dacă soarta lor n-ar fi fost aceeaşi cu soarta frescelor Olgăi Greceanu care din 1992 au încetat (cu acordul Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei) să existe pe pereţii Bisericii din Bălteni, Dâmboviţa (vezi Adina Nanu, Olga Greceanu, album editat în 2004 de Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti, p.49). Uimitoare pare şi profeţia Părintelui Arsenie Boca prevăzând cu justețe ostilitatea oficială care se va prelungi şi după moartea sa. El a spus: “Ierarhia B.O.R. îşi va face de lucru cu mine şi după moartea mea” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşască, 2009, p.223).

 

Note și considerații marginale

  1. Confirmată de o declarație obținută de Securitate de la fratele lui Cioran, înDicționarul teologilor a fost strecurată o informație (incompletă?) privitoare la detenția politică a preotului S. Cândea, doctor în teologie, specializat la Atena (1930-1933) și la Muenchen (1933-1934). Anume că Spiridon Cândea ar fi fost arestat între 1967-1968. Această informație ridică un semn de întrebare si asupra posibilei „rețineri” și anchetări în acei ani a Părintelui Arsenie Boca. Pensionat cu o pensie infimă de la Schitul maicilor la 1 iunie1967, în toamna anului 1967 ar fi pictat Pantocratorul la Drăgănescu, informație de la preotul Savian Bunescu descriind pictura unicat realizată în 15 ani de Sfântul Părinte Arsenie Boca https://www.youtube.com/watch?v=2E6iJ1eICN0 de la minutul 6. Pe troița (ridicată în 2005 în curtea bisericuței) apare trecut însă anul 1968 de începere a pictării, ca și în informația pusă „la dosar” și neîndepărtată de acolo. In frumoasa biserică de la Bogata Olteană (a preotului Spiridon Cândea), după ce fusese terminată zidăria în 1960, Părintele Arsenie Boca a pictat câteva veri de-a rândul (de atunci s-au păstrat niste poze cu Părintele Arsenie Boca, si note de securitate care confirma activitatea sa acolo). După spusa din 2012 a unui sătean, biserica ar fi trebuit să fie sfințită în 1963 (?), de Sf. Parascheva, dacă n-a fi intervenit Securitatea care l-a „arestat atunci pe Părintele Arsenie Boca” (informații aflate de mine în iulie 2012 de la un sătean de vreo șaizeci-șaptezeci de ani). Securiștii, sub pretextul că ar fi fost zidite în ea arme (cf. aceleiași mărturii din 7 iulie 2012), au distrus cu ciocanul fresca pictată de părintele Arsenie Boca. Sfințirea bisericii de la Bogata Olteană, a cărei construcție începuse în 1954, s-a făcut abia în 22 august 1982. Pictura care se vede azi (din 1978 realizată de Costin Ioanid) nu se stie dacă a păstrat ceva din desenul conceput de Părintele Arsenie Boca. Impresionantă ca arhitectură si ca poziție, biserica din Bogata Olteană ar fi trebuit să indice oarecum centrul satului. Ca să nu se întâmple acest lucru, organele represive, după ce au confiscat în repetate rânduri materialele de construcție ale bisericii, au purces si la schimbarea orientării centrului localității, ca biserica să apară în marginea satului, în imediata vecinătate a zonei ocupată de minoritarii țigani. La vizitarea bisericii, spectaculos înălțată după planurile arhitectului N. Crețoiu, reține atenția si excepționala sculptură în lemn, executată de Grigore Dumitrescu (sculptorul care a împodobit și Reședința Patriarhului Justinian Marina) după desenele aceluiași artist arhitect Nicolae Crețoiu.
  2. Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014), datorită căruia la Timișoara se găsește o icoană pictată de Părintele Arsenie Boca, a redat în felul următorcondițiile de canonizare: „puterea de a suferi moartea martirică [vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns, on line https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ], de a înfrunta orice supliciu pentru credință sau de a trăi în cea mai perfectă curățenie [„Om prin fire și Dumnezeu prin har” –cum scrie Sf. Simion Noul Teolog-, exact așa a fost părintele Arsenie Boca, spunea pr. Vasile Prescure în „Formula As”, nr. 1051 din 2012 ], darul de a săvârși minuni în viață și după moarte [dintre minunile pe care le-a făcut în viață, arhim. Vasile Prescure a povestit în 2012 de vindecarea miraculoasă a unui orb și a unui om paralizat, vezi în „Formula As” nr. 1051 articolul Dumnezeu a binecuvântat România când ni l-a trimis pe Arsenie Boca; despre minunile întâmplate după moarte există nenumărate mărturii, unele din ele relatate si de pr. Vamvulescu în cartea sa despre minunile înfăptuire de Arsenie Boca], păstrarea intactă a trupului după moarte și răspândirea bunei miresme [la a treia dezgropare, după mărturia preotului Petru Vamvulescu, capul Sfântului Arsenie Boca era „înmiresmat”, vezi Minunile lui Arsenie Boca, văzute și nevăzute, Ed. Artemis,. București, 2014], cinstirea spontană dată de credincioși [la Prislop, de la începutul secolului XXI, la mormântul Părintelui Arsenie pe 28 noiembrie în fiecare an vin cca 40000 de pelerini]” (Mitropolit N. Corneanu, Pe firul vremii, Ed. Jurnalul literar, București, 2000, p.128). Pictat în biserici alături de sfinții canonizați pentru că a îndeplinit toate aceste condiții, canonizarea oficială este împiedicată probabil de urmașii acelor potentați care l-au hărțuit întreaga viață, l-au schingiuit cu brutalitate, l-au arestat de nenumărate ori, l-au scos fără motiv din preoție în 1959, iar în 1989 i-au pricinuit acea moarte martirică survenită la scurt timp după ce a fost bătut de securiști. Ultimul supliciu pe care l-a îndurat la vremea teroarei comuniste nu a fost menționat în multele piese radiofonice despre Părintele Arsenie Boca, difuzate pe Radio România Cultural, și nici în cele două filme despre Sfântul Arsenie Boca regizate de N. Mărgineanu (n. 1938). Dezinteresat (precum George Enache, Adrian Nicolae Petcu și Vasile Manea de la Cluj) de multele arestări fără de vină ale Sfântului Părinte sau de schingiuirea din toamna anului 1989 care a dus la moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, Florin Duțu „simplifică” și el problema prigonirii fără de vină pomenind în biografia pe care a alcătuit-o doar de cele două arestări mai lungi, cea de 14 luni și cea de 6 luni. Despre securiștii care l-au bătut la 79 de ani nu informează nici Wikipedia.ro (vezi Isabela Vasiliu-Scraba,Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse;https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ). In această enciclopedie on-line confiscată de o mafie cu interese ascunse apar oarecum mai detaliate întemnițările datorită unui fragment copiat de la mine fără a cita sursa, numele meu fiind cu tot dinadinsul îndepărtat de la referințele bibliografice referitoare la Sfântul Arsenie Boca, tocmai pentru că am scris și publicat încă din octombrie 2010 în revista „Argeș” (Pitești) despre moartea sa martirică (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus;https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ).
  3. În volumul despre Conspirarea deconspirării de după 1990, istoricul Ion Varlam observase că regimurile menţinute la putere prin teroarea exercitată de o poliţie secretă sînt conspirative. De aici ar decurge pseudoidentitatea “oligarhiei” pe care o formează agenţii sovietici din eşalonul conducător precum Teohari Georgescu, Vasile Luca, Silviu Brucan, Paul Cornea, Leonte Răutu, Oişteanu, Alexandru Nicolschi, etc. (vezi I.Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, Ed.Vog, Bucureşti, 2004, p. 66). Fostul deținut politic Ion Varlam (nepotul academicianului Radu Rosetti închis fără de vină la Sighetul Marmației) mai consemnează că după al doilea război mondial s-ar fi făcut pentru prima dată procesul antisemitismului în 1945-1946, când minoritarii evrei aflaţi în posturi de conducere au obţinut de la ocupanţii sovietici judecarea şi condamnarea tuturor acelora pe care ei i-au desemnat ca vinovaţi. A doua oară procesul antisemitismului ar fi avut loc între 1948 şi 1952, urmărindu-se în plin stalinism “culpabilizarea colectivă a românilor”, ceea ce a servit ca pretext terorii prin care s-a instalat totalitarismul comunist (vezi Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, 2004, p.454). Pe 29 noiembrie 1947 faimoasa conferențiară Alice Voinescu nota că în România acelor ani „nu mai comandă decât evreii, direct agenți ai Moscovei” (vezi Alice Voinescu,Jurnal, Ed. Albatros, București, 1997, pp. 502-503). Mai apoi ea avea să fie scoasă din învățământul superior spre a fi înlocuită cu Marcel Breslașu/ Breslika si intemnițată fără a i se fi putut stabili vreo activitate infracțională, cum s-a întâmplat atâtor români cu care s-au umplut temnițele la vremea „regimului comunist al Anei Pauker” (apud. Virgil Ierunca).
  4. Pe 8 mai 2015 utilizatorul „sica ap” a postat pe youtube discursul de 7 minute al Părintelui Stăniloae despre scriitorul Nichifor Crainic (dat afară din Academie si reprimit post-morteam, la propunerea academicianului Eugen Simion) ținut la Restaurantul „Bucur” în 23 decembrie 1969, când scriitorul publicat doar la „Glasul Patriei”, revistă „nedistribuită în țară” (apud. Noica), fusese sărbătorit cu prilejul împlinirii a 80 de ani. Ca și în cazul Autobiobrafiei scrisă în stare de arest (vezi Isabela Vasiliu-Scraba la Centenarul nașterii Părintelui Arsenie Boca, 25 septembrie 2010, M-rea Brâncoveanu   https://www.youtube.com/watch?v=Zi0EOBC1HlY ) de Părintele Arsenie Boca pe 17 iulie 1945 si publicată în albumul Biserica de la Drăgănescu, „Capela Sixtină” a ortodoxiei românești (Deva, 2005, pp. 11-13) fara indicarea sursei, discursul de 7 minute al Părintelui Stăniloae nu are trecută pe youtube proveniența. Oare cele 7 minute «inregistrate de ginerele lui Nichifor Crainic»  au ca si Autobiografia Părintelui Arsenie Boca aceiasi sursă ? Provin oare ambele din arhivele Securității?
  5. vezi Adriana Georgescu, Au commencement était la fin, Paris, Hachette, 1951, în românește 1992 cu o prefață de Monica Lovinescu, reeditări în 1999, 2004. Este prima carte apărută în Occident despre atrocitățile mercenarilor ocupantului sovietic; a fost tradusă în engleză „In the Beginning was the End” de fiul sociologului Anton Golopenția născut în 1909 și omorât pe 16 ianuarie 1950 în închisoarea comunistă prin schingiuire (vezi O schiță de portret: A. Golopențea în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Atena lui Kefalos. Eseuri, Slobozia, 1997, pp.98-111, on-line https://www.scribd.com/doc/177406639/IsabelaVScrabaAtenaKefalos , la sfârșit cu însemnul a „peste o sută de citiri” și la început indicate doar „34” views pe 10 mai 2015). Dezaproband ideea lui Sorin Iliesiu de a fi instituita o zi anume de comemorare a victimilor comunismului, A. Plesu imagina lumea temnitelor comuniste (din care supravietuise intamplator insusi Noica, filozoful invocat negresit de acest beneficiar al regimului comunist si post-comunist) ca avand „in dozaje diferite” acelasi „inventar de elemente” ca oricare alt „tip de univers” (Paltinis – voluptatea discreta a convivialitatii). Este ceea ce incearca sa convinga discutia in marginea adunaturilor de foi alese din arhivele Securitatii unde nicaieri nu apare descrierea torturii care a dus la moartea lui Anton Golopentea si nici imaginea filozofului Mircea Vulcanescu aproape omorat in bataie si apoi tarat de picioare cu capul lovind pardoseala: „S-a întâmplat să fiu scos la tortură în aceeași serie cu Mircea Vulcănescu. Torturarea mea s-a terminat și acum zăceam aruncat într-un colț pe jos. La rând era Mircea Vulcănescu. După ce l-au torturat prin bătaia pe tot corpul (pentru a nu știu câta oară) a căzut în nesimțire. Era plin de sânge. Un țigan robust l-a luat de un picior, târându-l pe jos. Capul i se bălăgănea în dreapta și-n stânga ca o minge legată cu o sfoară trasă de un copil. Cum trecea tocmai prin dreptul meu, m-am târât puțin ca să-i îmbrățișez capul și să-l încurajez. Țiganul care îl târa m-a îndepărtat cu o lovitură de bocanc în piept care mi-a tăiat respirația” (v. Nicolae Crăcea, Mărturii din iadul temnițelor comuniste, citat de Fabian Seiche în vol.:Martiri și mărturisitori români ai secolului XX. Închisorile comuniste din România, Ed. Agaton, Făgăraș, 2010; a se vedea și Sorin Lavric, Nevoia de martiri, în rev. „Permanențe”, Anul XIII, nr. 10-11/2010, p.3). Cicerone Ionițoiu povestește că foștii deținuți care refuzau să semneze angajamentul de informatori ai Securității erau obligați (sub amenințarea că vor „suporta rigorile legiilor din Republica Populară Română”) să semneze că nu vor spune nimic din ce au pătimit si au văzut în temnițe. Fostul deținut Ion Eremia, care făcuse fără vină 15 ani de temniță grea, a scris următoarele: „în baza cărei legi îmi cereți să nu vorbesc despre ce am văzut și auzit în închisori? Vă este frică să nu spun mârșăviile pe care le-ați făcut? Voi spune tot.” (Cicerone Ionițoiu).
  6. La ieşirea din puşcăria politică unde intrase fara vina, filozoful Noica (1909-1987) nu a fost angajat niciunde mai mult de un an de zile (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-comuniste,http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Noica%20marginalizat%20de%20IVS.htm , precum si Isabela Vasiliu-Scraba, Sfârșitul lui Noica și sfârșitul comunismului,http://isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm sau Isabela Vasiliu-Scraba,Pelerinaj la Păltinișul lui Noica,http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ si Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari , on-line la   http://www.romanianstudies.org/content/2012/07/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre/). Filozofului Petre Ţuţea (1902-1992) scapat cu viata din inchisoarea politica nu i-au dat nici un ajutor social. Banii din care a trăit aproape trei decenii de la ieşirea din temnita şi până la moartea sa i-au fost oferiţi “ilegal” de la Fondul literar de Zaharia Stancu, președinte al Uniunii Scriitorilor, prin diferite intermedieri, una din ele fiind a poetului Romulus Vulcănescu. Acesta lua banii pe numele său si îi punea lui Petre Ţuţea pe poştă. La vârsta de 69 de ani, faimoasa pictoriță, scriitoare și conferențiară Olga Greceanu (1890 – 16 noiembrie 1978) făcea cerere către conducerea Uniunii artiștilor plastici să i se dea o pensie, care nu i s-a acordat. In post-comunism, cerberul de atunci (de la Uniunea artistilor plastici, vezi observatiile artistului Camilian Demetrescu despre includerea lui J. Perahim in Dictionarul ARA, Davis, 1992, cuprinse în volumul Exil, Ed. Albatros, 1997) apare atat in Dictionarul scos în 1992 de informatorul de Securitate Ion Manoliu Manea (care scria din America note despre profesorul Mircea Eliade, vezi Mircea Eliade în arhiva Securității, Ed. Mica Valahie, București, 2008, pp. 116- 120) , cat si in 2012 prezentat de o salariată a Muzeului Literaturii Romane, coordonatoare a unei Enciclopedii pentru dezinformarea „abrutizatilor vremurilor noastre” (dupa expresia lui Cioran). Cert este că Olga Greceanu a zugrăvit biserici până la optzeci de ani, împreună cu Părintele Sofian Boghiu, duhovnicul ei.
  7. În excepționalul volum din 1935 despre tehnica picturii murale (care a servit drept manual în universități din Occident), Olga Greceanu (1890-16 noiembrie1978) observa că la o figură biblică „haina cu care se îmbracă, obiectele cu care se înconjoară, nu sînt adevăruri” (Olga Greceanu, Compoziția murală, legile și tehnica ei, 1935, p. 89; ediția franceză din 1938 „a funcționat ca manual în Belgia”, scria Adina Nanu în prefața ediției a III-a, Otopeni, 2010, p.6)
Leave a comment »

La ziua de nastere a Sfantului Ardealului, Parintele Arsenie Boca

DSC00546

Detaliu – icoana pe lemn pictata de Parintele Arsenie Boca (Icoana “Izvorul Tamaduirii”)

Azi, acum 104 ani, se nastea, intr-o casuta de pe Dealul Bujoarei apartinand satului Vata de Sus de langa oraselul Brad, copilul Zian Boca. Cu anii, la scoala si mai ales pe bancile Facultatii de Teologie din Sibiu, va deveni “sfantul”,  iar mai tarziu ucenicii sai care il cautau pentru sfat la Manastirea Sambata de Sus, Manastirea Prislop sau la Biserica din satul Draganescu, il vor numi “Sfantul Ardealului”. Dupa alti multi ani, in decembrie 1969, il regasim pe Parintele Arsenie Boca alaturi de marele sau mentor Nichifor Crainic (alaturi si de altii), la implinirea varstei de 80 de ani, la Restaurantul Bucur din Bucuresti (fotografia inedita se gaseste in cartea  Parintele Arsenie Boca 1910-1989. Biografie vizuala” – de Florin Dutu, ed. Floare Alba de Colt, 2014). Incepand din toamna lui 1959, cand alaturi de alte sute de monahi, Parintele Arsenie a fost scos fortat din Manastirea Prislop, si pana la plecarea sa la cele vesnice, la 28 noiembrie 1989, Parintele Arsenie nu a mai avut nici dreptul de a sluji vreodata ca preot. Tot in noiembrie, dar la 9 ani dupa trecerea Dincolo a Parintelui, prin Hotararea Sinodului Mitropolitan de la 9.XI.1998, se va reveni in sfarsit asupra deciziei de alungare din Manastirea Prislop a Parintelui Arsenie si de asemenea se va recunoaste asezamantul monahal de la Sinaia, ctitorit de Parintele Arsenie in 1969, ca metoc al Manastirii Prislop. Hotararea a fost semnata de trei ierarhi, intre care cel mai mic in rang la acea vreme era Episcopul Caransebesului – Parintele Laurentiu Streza (azi Mitropolitul Ardealului si totodata mai-marele Manastirii Sambata de Sus). Azi, acum 104 ani, se nastea cel pe care poporul demult l-a canonizat in suflet, dar a carui oficiala canonizare  inca este in asteptare

 

DSC07304

Manuscrisul partii de scrisoare inmanate de Nichifor Crainic Parintelui Arsenie Boca dupa intalnirea de cateva ceasuri din toamna anului 1971 in Biserica de la Draganescu pe care o picta parintele

 

DSC00388

Casa Parohiala de vis-a-vis de Biserica din satul Draganescu, unde locuia temporar Parintele Arsenie in anii pictarii bisericii (1968-1988)

DSC00391

Redau mai jos, preluat din “Nota asupra Editiei I” la cartea “Cararea Imparatiei” scrisa de Parintele Arsenie, cele scrise de Monahia Zamfira Constantinescu cu referire la un citat din Baudelaire aflat in insemnarile Parintelui Arsenie, care i se parea maicii “definitoriu pentru activitatea si personalitatea Sfintiei Sale”:

Orice opera mare si severa nu se poate incrusta in amintirea oamneilor si nici nu-si poate cuceri locul in istorie, fara impotriviri crancene. Oamenii nu stiu cu ce rabdare si inzestrare a inzestrat Providenta pe cei carora le-a incredintat o misiune“.

DSC00541

Semnatura (rara) a Parintelui Arsenie Boca pe o icoana pictata de dumnealui

 Completare:  Cititi si un interviu aparut ieri, 28 septembrie 2014, cu dna Zoe Daian, nepoata Parintelui Arsenie: INTERVIU Zoe Dăian, nepoata Părintelui Arsenie Boca: Românii să aibă mai multă demnitate și personalitate

 

Leave a comment »

O icoana si un desen – la pomenirea Sfintei Parascheva

O a doua reprezentare iconografica a Sfintei Parascheva, pe care o serbam azi in calendarul ortodox, reprezentare datorata Parintelui Arsenie Boca, este cea de mai jos, care face parte din pictura in tempera a intregului interior (peretii) al bisericii de la Draganescu – de langa Bucuresti. Pornind de la aceasta icoana cu o expresivitate speciala, artista Gabriela Mihaita David, violonista a Filarmonicii din Ploiesti, si un autodidact absolut in cele ale artelor grafice, a realizat, in “tehnica pixului”, tehnica sa originala de lucru, un desen ce reproduce aceasta icoana. Sa le privim si sa ne rugam, la pomenirea sfintei, azi…

DSC01933

Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi

1 Comment »

Am fost la Draganescu (II)

Continui mai jos povestea primului meu drum la biserica de la Draganescu, inceputa aici.

Intrarea in satul Draganescu dinspre Buturugeni, m-a intampinat dezolant… Daca imi amintesc, la sfarsitul anilor ’60 parohia de la Draganescu era considerata de “categoria a III-a”, avand numai circa 200 de familii de enoriasi (conform spuselor preotului paroh de atunci, Savian Bunescu). Un sat necajit din vecinatatea capitalei. Nu stiu azi cat de mult a evoluat, dar din pacate, la intrarea in sat m-a intampinat imaginea de mai jos…

DSC00340

Am ajuns pana la urma la Biserica Sf. Nicolae, unde visam de o vreme buna sa ajung… acolo unde, intr-o modestie adanca, Parintele sfant Arsenie Boca a pictat 15 ani neintrerupt (1967-1982), si apoi a mai facut mici adaugiri ori corectii inca vreo 4 ani (1982-1986). Conform celor scrise, in 1988 a finalizat cu totul lucrarea si a fost ultima oara la Draganescu.

Inca din apropierea satului Draganescu, deja lumea ma intreba: “vreti sa ajungeti la biserica, nu?” Si ma-ndreptau catre intersectia cu cladirile abatorului. Imagini dezolante… Si totusi, biserica din Draganescu se afla chiar pe Strada Abatorului…dar bucuria este ca se gaseste pe marginea unui lac (de acumulare pe raul Arges) si ca pe tarmul lui, dincolo de gardul metalic al cimitirului bisericii, se gaseste un promontoriu amenajat frumos, cu banci pentru meditatie. Si cateva rate animeaza lacul ce pare parasit, selenar, sau cel putin asa mi-a parut mie in arsita uscata a verii. Paralel cu lacul este soseaua, de o parte a ei, catre lac, aflandu-se bisericuta si casele modeste, alaturate, din fotografia de mai jos. Bisericuta a pastrat gardul alb din prefabricate, specific multor comune din jurul Bucurestilor, asa cum se obisnuia inainte de 1989. Asa incat cred ca totul s-a pastrat exact ca pe timpul cand aici picta Parintele Arsenie Boca

DSC00345

Este un paradox adesea, ca locurile cu adevarat frumoase, cu adevarat scumpe, sunt mai-mereu impresurate de zone lipsite de atractivitate, urate, intristatoare chiar. Poate ca nu sunt obisnuita cu satele de campie, cu bisericile lor ingramadite pe strazi parca inadecvate, intr-un cadru neprietenos… Ma gandeam la Parintele Arsenie, care vietuise ani buni in zone montane – se nascuse pe un deal din apropierea vetrei satului Vata de Sus (jud. Hunedoara), iar apoi vietuise atat la Manastirea de la Sambata de la poalele Fagarasilor, cat si la Manastirea de la Prislop. Grea trebuie sa-i fi fost acomodarea cu atmosfera de la Draganescu, cu arsita campiei si cu zarea fara margini… Poate insa ca-i doar mintea mea prea umana incapabila sa inteleaga firea supraumana a Parintelui, si felul sau de a trai. Daca stau insa bine sa ma gandesc, tot la sfarsitul anilor ’60, ca si inceperea pictarii  la Draganescu, a inceput Parintele sa construiasca si asezamantul monahal de la Sinaia. Poate ca astfel, dorul nestamparat de munte, de atmosfera oxigenata si racoroasa a padurilor de conifere, dar si dorul de liniste, singuratate, retragere si reculegere in rugaciune, se putea stampara in lunile de iarna si primavara timpurie cand probabil locuia mai mult la Sinaia… Cativa brazi mari strajuiesc insa si azi la intrarea in biserica din Draganescu, poate ca au fost adusi aici chiar de Parintele Arsenie… Si clopotul din clopotnita alaturata intrarii in bisericuta, a batut de multe ori in anii aceia. Azi, porumbeii l-au napadit, asa cum se vede mai jos.

In vara lui 1967 Parintele Arsenie s-a ocupat de finisarea peretilor bisericii, si spre sfarsitul verii si pana in octombrie, a inceput prima pictura aici: pe cupola, Iisus Pantocrator. Nu era prima oara cand parintele se ocupa de pictura bisericeasca pe perete. Parintele facuse anul de practica de la terminarea facultatii de bellearte din Bucuresti, la Bixadul Oltului, unde impreuna cu profesorul sau a contribuit la pictarea bisericii de acolo. La inceputul anilor ’60 a pictat la Biserica Sf. Elefterie din Bucuresti, apoi la Biserica Boteanu. La toate aceste trei biserici avusese o contributie de mai mica amploare, dar venise timpul sa poata picta dupa propria traire duhovniceasca. Aceasta s-a intamplat la Draganescu, biserica-unicat in ortodoxia universala!

Dupa cum se stie, Maica Zamfira, cea care l-a urmat pe Parintele Arsenie mereu, avea pe sora sa preoteasa la Draganescu. Era sotia Parintelui Savian Bunescu, parohul. Iar bisericuta statea, abia finisata dupa renovare, nepictata la interior, atunci, in anii 1966-1967. Si-atunci,  prin mijlocirea Maicii Zamfira, Parintele Arsenie, pensionat fiind deja de la Patriarhie, unde lucrase ca pictor si emailator la Schitul Maicilor din Bucuresti – incepand probabil din 1960 (in 1959 fusese dat afara de la Manastirea Prislop, si apoi manastirea desfiintata), a fost de acord sa primeasca a picta o bisericuta a unui sat necunoscut din preajma Bucurestilor. Primise si acordul ierarhilor, caci satul acela, bisericuta aceea, nu prezentau interes… In 1967 deci, s-a inceput pictarea. Lucrarea in tempera, unica probabil in toata lumea ortodoxa, este, pe zi ce trece, tot mai impresionanta prin mesajul adanc si prin harul ce lucreaza aici, parca izvorand din pereti…

Conform spuselor Parintelui paroh de la Draganescu de pana in 2005, Savian Bunescu, Parintele Arsenie picta aici de primavara devreme (probabil aprilie-mai) si pana toamna tarziu (probabil octombrie). Avea nevoie de lumina si uneori de caldura. Lumina era cea mai importanta, atat din perspectiva picturala cat si din cea a vederii, caci vederea parintelui slabise si incepuse sa poarte ochelari fumurii…

In fotografiile de mai jos se observa pozitia bisericii fata de lac si promontoriul cu banci de pe langa gardul bisericutei.

DSC00364

DSC00369

Cele cateva fotografii de interior de mai jos, in care se intrevad parte din picturi, sunt realizate de mine din curte, din usa deschisa a bisericii. Neavand permisiunea sa fotografiez in interior, am surprins cateva imagini, inlcusiv cu un grup de pelerini ce venisera de la Pitesti, insotiti de preotul lor. Pentru fotografii detaliate ale unora dintre picturile Parintelui Arsenie, se poate vizualiza galeria foto a Fundatiei Parintele Arsenie Boca (link aici). Sunt si alte site-uri unde ele se pot gasi. Insa cei interesati indeaproape, se pot documenta in cartea Parintele Arsenie Boca: “Biserica de la Draganescu. Capela sixtina a ortodoxiei romanesti” (“O smerita marturisire de credinta exprimata plastic”) – aparuta la Deva in 2005 sub ingrijirea Parintelui Daniil Stoenescu. Privind pictura, multe se pot spune… Eu insa… asa cum am marturisit in partea I-a a acestui subiect pe o pagina anterioara, nu pot spune nimic mai mult, decat ca i-am vazut chipul Parintelui Arsenie pe tavanul pronaosului, intruchipat de pictura Sfantului Ioan Botezatorul. Si inca ceva: mergeti si vedeti, cuvintele sunt atat de mici, atat de mici…

In curtea bisericii, un mic altar de vara unde este adapostita o troita ridicata in amintirea parintelui paroh Savian Bunescu, care a slujit aici 62 de ani (pana in 2005) si in cea a parintelui Arsenie Boca, ce a pictat aici intre 1968-1988 (si a plecat la Domnul la 28 noiembrie 1989). Undeva in spatele gradinii bisericii, cateva cruci vechi de piatra si flori… Pe toate le-am privit cu gandul la Sfantul Ardealului, caruia ii placea sa colectioneze cruci vechi, obiecte de piatra dar iubea mult florile si gradinile.

Un document aflat pe peretele stang al pronaosului fata de intrare (foto mai jos) indica istoricul bisericii, si renovarea din anii ’60. Este specificat faptul ca pictura interioara a fost facuta de “Ieromonahul Arsenie de la Manastirea Prislop” in perioada 1967-1982, ca mobilerul a fost realizat de sculptorul Ioan Carcei din jud. Neamt, impreuna cu catapeteasma, lucrate toate in stejar in perioada 1977-1982, ca la casa parohiala cea noua s-a lucrat in anii 1958-1960 si ca clopotnita a fost zidita intre anii 1977-1979. Dupa cum apare, este posibil ca inscrisul, desenul din antetul documentului si bordurile desenate sa fie realizate de insusi Parintele Arsenie (este deocamdata o presupunere personala). Tot din document reiese ca biserica a fost resfintita duminica, 2 octombrie 1983. Citisem undeva ca la acea sfintire, Parintele Arsenie nu a participat, sugerandu-i-se ca este mai bine astfel…

DSC00385

Un lucru interesant este ca mai exista o biserica in aceasta tara, unde s-a dorit sa reproduca, cel putin in parte, lucrarea de la biserica din Draganescu (este vorba numai de iconostas). Biserica de piatra din orasul Targu Mures, pastorita multi ani de un vrednic ucenic al Parintelui Arsenie, Parintele Nicolae Streza (senior), plecat la Domnul in acest an, 2013, este cea care adaposteste un iconostas foarte similar celui de la Draganescu. Parintele Streza a dorit ca lucrarea stranelor si a iconostasului din Targu Mures sa fie realizate identic cu cele de la Draganescu, de catre acelasi maestru nemtean, Ioan Carcei. Iar pentru pictura icoanelor de pe iconostas, s-au folosit fotografii ale celor de la Draganescu iar doi pictori targu-mureseni au incercat sa reproduca acea pictura (povestea este detaliata in cartea Parintelui Streza, “Marturii despre Parintele Arsenie“, editia a 3-a, Ed. Credinta Stramoseasca, 2009, la pag. 247).

In perioadele de lucru, Parintele Arsenie locuia in casa parohiala de la Draganescu. A locuit deci multa vreme aici. Casa exista si azi, practic nemodificata; acelasi gard alb de prefabricate ca si al bisericii, se pastreaza din aceeasi vreme si in jurul casei parohiale. Casa se afla vis-a-vis de biserica (foto mai jos). Langa poarta strajuieste o troita de lemn ce aminteste eroii militari iar in fata casei, in curte, un copac urias care trebuie sa fi fost martorul tacut al tuturor anilor in care parintele a pictat la Draganescu. Le-am privit pe toate ca pe odoare sfinte, si m-am bucurat ca anii ce au trecut au schimbat prea putine din cate au fost pe vremea cand vietuia Parintele Arsenie, si ca deci, conservarea este impresionanta! Astazi, de cativa ani buni, parintele paroh este Lucian-Razvan Petcu, cel care pastoreste mai departe, avand in custodie darul nepretuit lasat de Parintele Arsenie cel sfant si aici, la Draganescu – pictura sa si frazele pe care le-a inscris pe pereti, spre mai buna intelegere.

Citesc in prezent cu drag una din cele mai vibrante carticele de amintiri scrise de ucenici ai parintelui:  “Parintele Arsenie Boca. Marturia mea.” scrisa de Parintele Petru Vamvulescu (Arad, 2012).  Extrag mai jos cateva paragrafe din aceasta carte, si le insotesc cu un nou desen al artistei Gabriela Mihaita David, reprezentand minunat chipul Parintelui Arsenie:

Parintele Arsenie 3

Parintele Arsenie Boca – desen al Gabrielei Mihaita David (albastrude.wordpress.com)

Parintelui nu-i placea sa fie fotografiat, caci zicea ca aceasta nu-i imaginea lui de pe urma. Probabil se referea la cea de dincolo de moarte.

Cand i-a adus batrana Aurelia, din satul Boiu, dupa ce s-a intors din puscarie, tesatura de in alb, lucrat de mana ei, sa-si faca din nou haina preoteasca, alba, cum purta inainte, a izbucnit in plans, i-a multumit tinand capul pe material si, sarutandu-l, i-a spus ca nu-i vor mai da voie sa o poarte pana la moarte.

Calugarul pictat la intrare, pe peretele din stanga al bisericii din Draganescu – rastignit pe cruce, catre care strigau potrivnicii: ‘Rabzi ca un prost!’ – este o imagine a Parintelui Arsenie. Numai la Draganescu, Hristos Cel Rastignit Se desprinde din cuie, ne imbratiseaza si ne cheama la Sine: “Veniti la Mine, toti cei necajiti si impovarati!

Fiind cu atata ravna si dragoste pentru Hristos si Maica Domnului, Acestia i S-au aratat de multe ori. Povestea Parintele la doi-trei apropiati cum L-a vazut intr-o gara pe Hristos zdrobit de durere, desi nu era pe cruce, strabatind cu privirea inlacrimata prin toti si prin toate (n.n. – se pare ca este vorba de drumul de intoarcere al Parintelui de la Chisinau spre tara, din iarna lui 1939. Parintele studiase la Chisinau tehnica auritului icoanelor, dupa revenirea sa de la Muntele Athos). Vrand sa-I dea caciula lui, ca era frig, si o bucata de paine, Strainul, Omul Durerilor – cum zice Proorocul Isaia – , disparuse. Zian (n.n. – caci la acea vreme purta inca numele sau lumesc, nefiind inca monah) s-a repezit la locul unde statusera picioarele Lui, plangand si sarutand locul acela si a fagaduit atunci lui Iisus Hristos ca-L va iubi si ca nu-L va uita niciodata. Si nu I-a ramas mincinos, pana la moarte!

11 Comments »

Am fost la Draganescu (I)

19 August 2013, cuptor de vara pe drumul ce leaga Autostrada Pitesti-Bucuresti de satele azi apartinatoare de judetul Ilfov, ce se insiruie in jurul Bucurestilor. De pe autostrada am iesit catre Bolinitin Vale, si de acolo, pret de mai mult de jumatate de ora am inaintat, gasind cu greu (mai mult intreband decat luandu-ma dupa indicatoare – care lipsesc) satul Draganescu. Planuisem de ceva vreme sa merg sa vad cu ochii mei pictura pe care Sfantul Ardealului, Parintele Arsenie Boca, a realizat-o in tempera, cu o minutiozitate si insuflare unica, Dumnezeiasca, in interiorul unei bisericute oarecare din sudul tarii, dintr-un sat pe care mai-nimeni nu l-ar fi stiut altfel, Draganescu…

Credeam ca sunt pregatita sa pot vedea – nu cu ochii pamantesti, cei de zi-cu-zi, ci cu cei ai inimii, pictura realizata de un sfant, de un Parinte atat de drag sufletului meu, dar nu am fost… Vazusem, frunzarisem in cateva randuri, reproducerile fotografice ale intregii picturi religioase de la Draganescu, in cartea-album ingrijita de Parintele Daniil Stoenescu, avandu-l ca autor pe Parintele Arsenie Boca: “Biserica de la Draganescu. Capela sixtina a ortodoxiei romanesti” (“O smerita marturisire de credinta exprimata plastic”) – aparuta la Deva in 2005. Vazusem de asemenea filmul in care parintele paroh de la Draganescu, Savian Bunescu, fusese martor in toti cei 20 de ani, la pictarea bisericii, si explica in detaliu sensurile si imprejurarile in care a pictat Parintele Arsenie. Si cu toate acestea, am intrat in biserica de la Draganescu total nepregatita. Mi-a fost necesar mai bine de o ora sa ma dezmeticesc si sa incep a vedea, cu ochii fizici, atat de oarba parea ca sunt…

Oarecum similar am simtit citind cartea Parintelui Arsenie, “Cararea Imparatiei“. Sunt feluri de-a citi, sunt feluri de-a vedea. Pentru a intelege insa, se cere cu mult mai mult, si desigur, este nevoie de o Luminare din Afara, fara de care omul nu razbate in miez. Am iesit din biserica de la Draganescu simtind insa un lucru cu deplina claritate! Ca acolo sus, pe bolta pronaosului, imediat langa usa bisericii, si-a pictat chipul Parintele Arsenie insusi, desi este intruchipat Sfantul Ioan Botezatorul. Si nu am vazut asta decat la iesire, dupa ce mai bine de trei ore imi rotisem privirile pe peretii micii biserici din Draganescu. Si nu m-am putut abtine sa nu glasuiesc, mirandu-ma cu voce tare: “Acesta-i Parintele Arsenie!” Iar doamna care ingrijea de bisericuta, Iulica, cea cu care m-am intretinut o vreme – caci eram numai eu acolo la inceput, mi-a raspuns: “Da, e autoportretul Parintelui!”. Pana si eu recunoscusem, si am stiut ca din acel moment am inceput intr-adevar sa vad…

Fotografia de mai jos, ce prezinta imaginea despre care spuneam, este preluata din colectia Fundatiei Crestine Parintele Arsenie Boca (link aici). (Eu nu am facut fotografii in biserica fiind, deoarece era interzis, si am vrut sa respect aceasta rugaminte. Fotografiile mele, pe care le voi insera pe o urmatoare postare, sunt toate facute din afara, chiar daca unele din ele au reusit sa surprinda si imagini din interior, prin usa deschisa a bisericii.) Cei care au vazut fotografii ale Parintelui din anii maturitatii sale, pot recunoaste trasaturile fetei si ochii, inconfundabilii ochi albastri, ai Parintelui Arsenie. Sub porterul Sfantului Ioan Botezatorul de la Draganescu pictat de Parintele Arsenie, am postat un desen al artistei Gabriela Mihaita David (si pentru a carui daruire ii multumesc inca o data aici!) si in care imi pare ca a surprins parca si mai grozav expresivitatea neegalata a privirii Parintelui. Rasfoind azi cartea “Biserica de la Draganescu. Capela sixtina a ortodoxiei romanesti” am observat ca Parintele Daniil Stoenescu a comentat si cuviosia sa asupra acestei picturi, ca ar putea recunoaste in ea chipul Parintelui Arsenie, un autoportret…

P Arsenie Sf Ioan Botezatorul

Sf. Ioan Botezatorul – pictura pe tavanul pronaosului la Biserica din Draganescu

Sf Ioan Botezatorul -GBM

Sf. Ioan Botezatorul – desen de Gabriela Mihaita David (albastrude.wordpress.com)

Ceva mai tarziu dupa sosirea mea la biserica din Draganescu, a venit si un grup mare de pelerini din Pitesti, impreuna cu preotul lor. Cu acea ocazie a sosit la biserica doamna care de obicei face ghjidajul pertinent al picturilor de pe pereti, pas cu pas. Timpul fiind inaintat insa, si cum doamna Iulica facuse pentru mine si inca patru persoane care ne adunaseram in dupa-amiaza torida de august in bisericuta din Draganescu un ghidaj “neprofesionist” dar foarte indrumator, a trebuit sa ma despart de imaginile vii de pe pereti. Ele vorbeau intr-un limbaj pe care nu-l puteam inca deslusi, oricata stradanie punea cineva in a-mi explica simbolurile si semnele din fiecare centrimetru patrata de pictura.  Purtam deci in mine amestecul de minte si inima neindeajuns pregatite sa primeasca Darul Nepretuit pe care l-a facut oamenilor Parintele Arsenie Boca si prin pictura sa extraordinara de la Draganescu…

Doamna care a inceput ghidajul pentru grupul mare de pelerini a specificat ca un autoportret al Parintelui Arsenie pare sa fie si cel in care a reprezentat un calugar crucificat si imbracat in alb, purtand pe cap o tichie – care de altfel este similara celei purtate de parintele in toata vremea cat a pictat biserica. O fotografie a acestei picturi am inserat si eu dedesubt, preluand-o tot din setul Fundatiei Parintele Arsenie Boca. Diavolul reprezentat alaturi de calugarul crucificat, ii striga batjocoritor: “Rabzi ca un prost! Jos de pe Cruce!”

P Arsenie pe cruce

Calugarul rastignit – poate un autoportet al Parintelui Arsenie: pictura pe peretele stang al bisericii fata de intrare, nu departe de aceasta

Noi, oameni obisnuiti si plini de pacate, nu stim daca Parintele Arsenie intr-adevar s-a inchipuit insusi ca inaintemergatorul lui Hristos – Sfantul Ioan Botezatorul, ori ca un calugar-om crucificat si imbracat in alb (cum adesea purta Parintele Arsenie, mai ales in anii ’40 cand vietuia si induhovnicea poporul la Manastirea de la Sambata de Sus). Putem doar sa-i recunoastem chipul si mai ales privirea in cele doua imagini desepre care am vorbit. Cei care au fost martorii lucrarii de la Draganescu au spus ca Parintele nu picta fara ca inainte sa se roage si fara ca inainte sa primeasca direct incuviintare cereasca pentru ale sale plasmuiri grafice.

Inserez mai jos un film in care parintele paroh de la Draganescu, Savian Bunescu, prezinta cu mare acuratete lucrarea-bijuterie pe care Parintele Arsenie care trebuise sa devina “mut”, a transferat-o in pictura sa: tempera providentiala de la Draganescu. Nimeni altul nu a stiut mai bine decat Parintele Savian, truda si prefacerile din cursul pictarii, asa incat vizionarea acestui film mi se pare esentiala. Biserica pictata intre 1968-1988, a fost zi de zi sub cunostinta Parintelui Savian, trecut si dumnealui  la Domnul in 2005.

Voi continua povestea mea de la Draganescu, in zilele urmatoare…

8 Comments »