anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Parintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu si poetul Nichifor Crainic în culisele Filocaliei românești” – un articol de Isabela Vasiliu-Scraba

Articolul de mai jos este preluat integral, in versiunea sa de la 21 august 2015, de pe site-ul doamnei Isabela Vasiliu-Scraba, cu gratitudine!

***

“Motto: „Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga Filocalie în românește, acest act va rămâne legat în mare măsură de numele Părintelui Arsenie Boca și de mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele cele mai curate duhovnicești, ale învățăturii stăruitoare și ale dragostei de suflete” (pr.D. Stăniloae, vol. II, 1947)

 

Rezumat de idei: Doi admiratori ai Filocaliei (Cioran și Andrei Scrima). Urme ale lecturii Filocaliei în ultimul manuscris românesc al „parizianului” Cioran. Zilele albe – zilele negre ale unui „oaspete” stilizând Filocalia la Sâmbăta de Sus. Mistici din Filocalia pictați la Drăgănescu de „ctitorul de frunte al Filocaliei românești”. Elenista Zorica Lațcu stilizează Filocalia înntr-o chilie oferită în acest scop de starețul Mânăstirii Brâncoveanu.

 

Cioran mărturisea la Paris că-i este „imposibil” să se ducă la biserică să audă Evanghelia în franceză. I se părea că „sună grotesc”. „Cândva am scris -mai spunea el -, că nu se poate imagina un Iisus vorbind franțuzește”. În schimb, „Biblia în românește, tot serviciul religios, în special cel de la înmormântare când se vorbește de viața pământeană a celui dispărut, este extraordinar” (1). Emil Cioran se extaziase (pe bună dreptate!) și de frumuseţea traducerii Filocaliei (vol I-IV, Sibiu, 1945-1948). La zece ani după apariţia primelor patru volume datorită stăruinței Părintelui Arsenie Boca pe atunci stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, călugărul Andrei Scrima vorbea de ele la Paris, într-un interviu publicat de pr. Oliver Clement (2). Dar abia la distanță de trei decenii după tipărirea primei jumătăți a colecției de scrieri mistico-ascetice reunite sub numele de Filocalia, oficialii culturii comuniste au îngăduit publicarea la București a următoarelor patru volume (Filocalia, vol. V-VIII, 1976-1979).

Fără să știe mai mult decât citise prin prefețele volumelor Filocaliei de la Sibiu, parcurse probabil la vremea când redacta ultima sa carte în românește unde se regăsesc idei din secțiunea „Despre dracul întristării” (Filocalia, vol. I, 1946, ediția a doua), Cioran s-a grăbit să aducă laude în exclusivitate lui Dumitru Stăniloae (1903-1993) pentru reuşita stilistică a traducerii Filocaliei. Sursele din care noi am putut afla mai multe detalii (decât a putut ști Cioran despre culisele frumoasei traduceri) s-au ivit abia după căderea comunismului, întâi prin publicarea celor două volume de memorii ale fostului academician Nichifor Crainic, apoi prin apariția noii serii a revistei „Gândirea” scoasă de maica Zamfira Constantinescu, fostă elevă a profesorului de mistică Nichifor Crainic si, last but not least, prin publicarea după 1994 a multor declarații smulse sub tortură la vremea când închisorile comuniste gemeau de multimea deținuților în număr de aproape două milioane de români în peste 300 de temnițe, din care n-au putut fi suprimați prin schingiuiri și regim de exterminare decât câteva sute de mii de deținuți politic mai greu de „re-educat” pentru metamorfozarea lor în propagandiști ai regimului polițienesc comunist, precum filozoful Mircea Vulcănescu, studentul Valeriu Gafencu, trecut în lumea celor drepți ca „Sfântul închisorilor”, profesorul cernăuțean Traian Brăileanu, traducătorul lui Kant, sociologul Anton Golopenția, pr. Gherasim Iscu, poetul Sandu Tudor devenit monah, profesorul italienist Alexandru Marcu, pr. Ilarion Felea, etc.).

După cum își amintise într-un interviu de la sfârșitul anilor optzeci, vremea celui de-al doilea război mondial (si a ocupației germane a Parisului) a reprezentat pentru Emil Cioran perioada în care a învățat „două lucruri: engleza și româna. Am citit în acea perioadă –spunea Cioran – tot ce puteam găsi în românește, în special Biblia, pentru a mă perfecționa în limba română…, ca apoi s-o abandonez în favoarea francezei” (3). Pe lângă Biblie, fiul de protopop citise atunci în volumul întâi alFilocaliei despre existența împielițatului care, spre deosebire de toți ceilalți draci care „fac sufletul iubitor de plăceri…nu primește să facă aceasta, ci el taie și usucă prin întristare orice plăcere a sufletului…Simbolul acestui drac este năpârca al cărei venin copleșește veninul celorlalte animale” (Evagrie în Filocalia, 1946, ediția a doua). Iată cum a recepționat Cioran noutatea găsită la asceticul Evagrie Ponticul: „În a roade măduva vieții, există un vierme mai necruțător decât toți viermii, mai insinuant decât târâtoarele, mai harnic decât moliile și mai crud ca râmele văzute și nevăzute, este iadul vârât în tine, este Tristețea” (Cioran, Razne, Ed. Humanitas, 2012, p. 25).

În capitala Franței bursierul Cioran ajunsese în 1937, cam la o lună după ce un tipograf comunist îi tipărise Lacrimi si sfinți, volum de „auto-biografie mascată” (Cioran), mărturisind mai mult decât o sensibilitate nativă față de problemele religioase. Fiindcă în acei ani, 1936-1937, profesorul de filozofie Cioran avusese o adevărată „criză religioasă” (E.Cioran în conversație cu Ion Deaconescu). După opinia eseistului ajuns pe culmile gloriei, Lacrimi si sfinți ar reprezenta o carte de „adnotări pentru și împotriva religiei” scrisă de un tânăr „înclinat spre exces” care un an întreg își împărțise lecturile între mistici și vieți de sfinți. Întâmplarea face ca din anul 1937 să dateze si manuscrisul românesc al Filocaliei pregătit la Muntele Athos pentru tipar și adus de acolo în vara anului 1939 de Părintele Arsenie Boca.

La maturitate, Cioran prețuia în mod special cartea Lacrimi si sfinți, pentru că fusese scrisă „în afara istoriei de atunci” (E. Cioran), într-un moment când a trăit „o adevărată luptă” cu sine însuși. Credea că „e cea mai bună scrisă în românește” (ibid.) , deși aproape toți prietenii săi români n-au înțeles-o, atacându-l după apariția ei. De fapt Cioran – mare admirator al gânditorului religios care a fost profesorul Nae Ionescu pe care-l însoțea la curs fără să-i fie asistent – devenise la rândul său convins că „religia merge mult mai în adâncime” (E. C.) decât orice altă cale de cunoaștere.

„Cufundat în lectura misticilor, credeam că-i înțeleg”, va spune el amintindu-și de „tentația misticismului” suportată la 26 de ani: „Am trăit clipe când te afli dincolo de aparențe. O înfiorare năvalnică te surprinde pe neașteptate. Te simți cuprins de o plenitudine extraordinară…Cele câteva momente de iluminare trăite de mine m-au condus la înțelegerea fericirii supreme de care vorbesc misticii. În afara fericirii supreme la care suntem chemați în mod cu totul excepțional și numai pentru scurt timp, nimic nu mai posedă adevărată existență. Trăim în regatul umbrelor. Oricum, din Paradis (ca și din Infern) nu te mai întorci niciodată același care ai fost” (Cioran,http://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran ). După propriile-i mărturisiri, Cioran experimentează pentru trei zile viața mănăstirească, reușind a-și convinge fratele să renunțe la gândul călugăririi. Ecoul „întoarcerii din Paradis” (pe care o anume conjunctură l-a păstrat neîntinat de nici o răzvrătire a lucidității, aroganței și cinismului său obișnuit, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ideas- A Variable Background in Cioran’s Writings, URL http://isabelavs.go.ro/Discip/CAP8.html ), transpare doar într-o scrisoare către părinți, când fratele și sora lui Cioran au ajuns în gulagul comunist în care mercenarii ocupantului sovietic re-educau după grati printr-un regim de exterminare mare parte din populația României ciuntite de Basarabia și Bucovina de Nord. „Nu trebuie să vă lăsați copleșiți –le-a scris atunci Cioran. Din moment ce aveți credință în Dumnezeu, adică singura mângâiere valabilă care există sub soare, mi se pare că sînteți destul de înarmați pentru a suporta orice suferință”. Amintindu-și durerea pricinuită de întemnițarea fără de vină a Virginiei și a lui Aurel, Cioran recunoaște peste ani că atunci „ar fi trecut de partea lui Dumnezeu”. În scrisoarea către ai săi are și revelația falsei sale necredințe: „poate nu sunt în fond atât de necredincios pe cât par”.

În cripto-comunismul de după nouăzeci s-a început re-editarea primelor patru volume ale Filocaliei (în 1992, la Editura Harisma din București) fără retipărirea prefeţelor ediției sibiene, ca nu cumva să fie mediatizat numele „ctitorului de frunte alFilocaliei românești” (vezi prefața volumului II scrisă de Stăniloae) de la a cărui moarte martirică (din 28 noiembrie 1989) abia trecuseră trei ani (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 9/2014, p 18, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Lipsa prefețelor scrise de Stăniloae înainte de 1948 a ascuns adevărata istorie a traducerii Filocaliei, aşa cum apărea ea povestită de rectorul Academiei Andreiene. Dacă prefețele din anii patruzeci au putut fi cu ușurință îndepărtate, mai greu ar fi fost de îndepărtat urmele activității legate de ctitorirea Filocaliei românești de la Biserica din Drăgănescu unde Părintele Arsenie Boca i-a reprezentat pe mulți dintre scriitorii mistici pomeniti în Filocalie: Sfântul Dionisie Areopagitul, Sf. Grigore de Nissa, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Scărariul, Sfântul Efrem Sirul, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigore de Nazianz, Macarie Egipteanul, Sf. Antonie cel Mare, etc. Poate nu numai unicității ficturii, ci și datorită acestui fapt, Biserica de la Drăganescu supranumită „Capela Sixtină a Ortodoxiei” nu are indicații care să ghideze automobiliștii din șoseaua națională până la ea (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu și o profeție a Părintelui Arsenie Boca, URL, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ sau o variantă lahttp://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ ).

După decembrie1989, profesorul D. Stăniloae și-a amintit cu prilejul unui interviu că Părintele Arsenie Boca (ale cărui predici le asculta bucuros la Sâmbăta de Sus, venit chiar de la București, cum s-a întâmplat de Sfânta sărbătoare a Pastilor din mai 1948) stătea cu el la Sibiu, “luni de zile” ca să-l îndemne să traducă împreună textele filocalice necuprise în manuscrisul românesc adus de la Muntele Athos. Starețul Mănăstirii Brâncoveanu (pe care în primăvara anului 1944 îl găsise în casa profesorului Stăniloae și maica Veronica de la Vladimirești) nu numai că l-a îndemnat la lucrul traducerii, dar el fusese și cel care a scris „prima formă” a transpunerii românești necesitând (ca orice traducere din indifereant ce limbă străină) îmbunătățiri stilistice ulterioare.

Primele patru volume ale Filocaliei au putut să apară datorită „stăruinței întăritoare” a Părintelui Arsenie „care – scrie Stăniloae – a stat lângă mine [începând din iarna anului 1943-1944] tot timpul traducerii, scriind întreg textul românesc în prima formă pe care am reușit să i-o dau” consemnează pr. Stăniloae pe 6 ian. 1948 în prefaţa volumului III (4). Traducătorul Stăniloae mai precizase că în volumele Filocalieitipărite la Sibiu au fost folosite si pagini gata traduse în românește si copiate de Părintele Arsenie Boca într-un caiet cu care s-a întors de la Muntele Athos. Este posibil ca din compararea acestor pagini copiate la Sfântul Munte cu textul introdus în volumele tipărite ale Filocaliei unii să creadă că au găsit „dovada” scrierii „după dictatul” traducătorului Stăniloae, fără a se gândi la înbunătățirile stilistice ulterioare primei forme de traducere.

În opinia unui cercetător interesat de „atenția poliției politice” (Ed. Partener, Galați, 2009), Nichifor Crainic nu s-ar fi ocupat în prima iarnă de ocupație sovietică la Mânăstirea Brâncoveanu cu stilizarea traducerii Filocaliei, cum a spus el însuși la una din anchetele din 1955. Marele poet Nichifor Crainic ar fi făcut la Sâmbăta de Sus doar o „verificare a traducerilor din primul volum al Filocaliei” (Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, 2009, p.62). După ce academicianul Nichifor Crainic („pribeag în țara sa” vreme de trei ani de zile) a hotărât în 1947 (știindu-se nevinovat) să se predea, manuscrisul memoriilor sale (5) se pare că i-a fost transmis faimosului stareț de la Sâmbăta, care, la mutarea din noiembrie 1948 la Mănăstirea Prislop, a ascuns memoriile lui Crainic la o rudă de-a sa. Datorită ajutorului pe care i l-a dat la nevoie teologului Nichifor Crainic, părintele Arsenie Boca a fost invitat de octogenarul Crainic în decembrie 1969 la Restaurantul Bucur, după cum a reieșit din Arhivele organelor represive ale regimului totalitar comunist (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu, URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/ ).

După 1990 profesorul Stăniloae si-a putut aminti într-un interviu de puternica personalitate a Părintelui Arsenie Boca (supranumit Sfântul Ardealului) care a “reînviat cu viaţa şi cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru” (D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948).

La vremea războiului pentru redobândirea Basarabiei și Bucovinei de Nord (smulse de Stalin în vara „apocaliptică” 1940, redobândite prin luptă de români și după 23 august 1944 luate iarăși de Stalin) Părintele Arsenie (la vârsta de 25 de ani, traducător din limba greacă a lui Ion Scăraru, autor cuprins într-unul din volumele Filocaliei) i-ar fi dat profesorului Dumitru Stăniloae „necontenit imbold” să traducă primele patru volume. În interviul din 1990, remarcabilul dogmatician l-a descris pe „Sfântul Ardealului” ca pe un om care “avea ceva atractiv, puternic”, și care impresiona “prin forma hotărâtă a lui de a fi. Era un dar al lui. Parcă era o piatră, o stâncă” (pr. D. Stăniloae). Profesorul de mistică Nichifor Crainic (1889-1972) al cărui curs îl continuase (pentru un an) la Facultatea de Teologie din București este descris de bătrânul Stăniloae ca un om “foarte deschis, comunicativ” (ibid.) prin opoziţie cu faimosul duhovnic Arsenie Boca de la Mânăstirea Brâncoveanu. Apropierea dintre cei doi i-a venit în minte probabil chiar din perioada iernii 1944 până în primăvara anului 1945 când starețul Arsenie Boca îl ascunsese pe academicianul director al revistei „Gândirea” în vila mitropolitului Nicolae Bălan din incinta mânăstirii. O fosta deținută potitic arestată fără motiv când era studentă la litere povestea următoarele amănunte legate de vizita ei la Mănăstirea Brâncoveanu în mai 1948: „Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit și pe părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, și pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate” spunea Aspazia Oțel-Petrescu (Un popas la Sâmbăta de Sus cu Părintele Arsenie Boca, în rev. „Gândirea”, Sibiu, nr.6-7/ 2003, pp.25-31).

Printre amintirile sale deformate de trecerea anilor, Lidia Stăniloae (născută în 1933) inserează un pasaj (privitor la traducerea Filocaliei ) dintr-o scrisoare a lui Emil Cioran. Iată fragmentul difuzat de ea prin intermediul propriului ei volum de (cețoase) amintiri scos în două ediții (2007 si 2010) de fosta Editură „Politică”: “Doamne, ce limbă curat românească! E o încântare. Ce plastic sună această limbă a ceasloavelor şi a rugăciunilor. Ca zugrăveala de pe pereţii bisericilor, plină de culoare şi de forţă de expresie! Părinte Stăniloae, ai ales exact limbajul care trebuia pentru asemenea lucrare”(v. scrisoarea lui E. Cioran în vol.: Lidia Stăniloae Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Ed. Humanitas, Bucureşti, ed. II-a revăzută, 2010, p.318).

Desigur că Emil Cioran, care petrecuse la Sibiu în iarna anului 1940 ultimele sărbători în familie, nu avea de unde să afle că stilizarea volumelor Filocaliei apărute între 1945 şi 1948 – datorită “stăruinţei Părintelui Arsenie” (pr. D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” înFilocalia, vol. III, Sibiu, 1948) -, fusese în fapt opera a doi mari poeţi, din care pe unul (pe Nichifor Crainic) îl știa foarte bine, fiind publicat în revista „Gândirea”.

În cea mai mare parte, stilizarea i se datora poetei Zorica Laţcu (fiică de avocat devenită maica Teodosia de la Mânăstirea Vladimirești de lângă Tecuci), eminentă elevă a profesorului Stefan Bezdechi de la universitatea clujană (6). Poeziile Zoricăi Lațcu fuseseră apreciate de Nichifor Crainic care le-a publicat începând din anul 1941 în paginile prestigioasei sale reviste. Spre a se ocupa în tihnă de stilizarea traduceriiFilocaliei, Zorica Laţcu (1917- 8 aug. 1990) primise de la starețul Arsenie Boca o chilie care să-i fie birou de lucru la M-rea Brâncoveanu (v. mărturiile Aspaziei Oţel Petrescu despre prima sa întâlnire cu Părintele Arsenie Boca în ian. 1948 publicate în rev. „Gândirea”, Sibiu, nr. 6-7/2003, pp. 25-31, sau on-line: “Parcă l-aş fi întâlnit pe Iisus”,https://melidoniumm.wordpress.com/?s=Aspazia+Otel+Petrescu ).

Începând cu iarna anului 1944, o importantă contribuţie la “limba curat românească, plină de culoare şi forţă de expresie” avusese vreme de trei luni însuși marele poet religios Nichifor Crainic ascuns de Părintele Arsenie Boca la Mânăstirea Brâncoveanu(7) . Intr-una dintre declarațiile din 1955, după arestarea măicuțelor de la Mânăstirea Vladimirești, Nichifor Crainic menționează în treacăt efortul depus de el la stilizareaFilocaliei în vremea când a fost găzduit în vila Mitropolitului Ardealului de la Mânăstirea Brâncoveanu.

La rândul ei, Maica Teodosia (poeta Zorica Laţcu) povestea că “în perioada în care Părintele Arsenie Boca împreună cu părintele D. Stăniloae traducea Filocalia, dânsa ajuta la traducere, stilizând textul” (8). Aceasta este adevărata istorie a stilizării traducerii Filocaliei într-o limbă românească atât de frumoasă încât a trezit admirația remarcabilului scriitor Cioran a cărui ultimă tentativă de a-și îmbunătați stilistica scrierilor românești a implicat o atentă citire a Bibliei din 1936 tradusă de Gala Galaction, precum și o parcurgere a Filocaliei sibiene, „ctitorită” de renumitul Părinte stareț de la Sâmbăta .

 

In incheiere vom recopia pasajul despre moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, întrucât acest fragment înregistrat în 2007 este cu îndârjire îndepărtat în toate cărțile ce apar ca ciupercile după ploaie spre a menționa „mărturia” (trunchiată în această parte!) călugărului Pantelimon Munteanu de la Ghighiu privitoare la faimosul duhovnic Arsenie Boca: “În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo cam o săptămână si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. /…/ Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon de la M-rea Ghighiu, înregistrare din toamna anului 2007). După difuzarea pe internet a acestui pasaj, bătrânul părinte Pantelimon a fost mutat de la M-rea Ghighiu la Mănăstirea Turnu, iar internetul a fost “curăţat” de respectivul pasaj pe care, dintr-un bun obicei, l-am transcris într-un caiet şi l-am citat într-un articol publicat de rev. “Arges” în oct. 2010 (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Există în zilele noastre o meserie bine plătită pentru “aranjarea”, după comanda plătitorilor, a unor informaţii care circulă pe internetul de limbă românească.

   Marele duhovnic Arsenie Boca îl văzuse pe 27 oct. 1989 pe preotul Simion Todoran (căruia maica Zamfira i-a anunţat telefonic moartea Părintelui pe 28 noiembrie). Atunci, cu o lună înainte de plecarea lui la Domnul, i-a spus că este “ultima dată când ne vedem”(S. Tudoran în vol. Mărturii din Tara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, 2004, p.113). Unii au povestit că Părintele a fost scos din mașina cu care venea de la București si introdus în mașina securiștilor care l-au schingiuit. Locuind la Sinaia, Părintele Arsenie Boca (pensionat pe 1 iunie 1967) se dusese probabil marţi 21 nov. 1989 la Bucureşti să-si ridice pensia. Intr-o notă pentru Securitate este consemnată intenţia sa de a-şi muta pensia la Sinaia. După relatarea preotului N. Boboia din Porumbacu de Sus, Părintele Arsenie Boca s-a întors cu o masină care a fost somată de doi securisti să oprească. Soferul n-a vrut, dar Părintele Arsenie Boca i-a zis că-i rămân cei doi copii pe drumuri fiindcă securiştii îl vor împuşca daca nu opreşte. Din maşina oprită Părintele Arsenie Boca a fost scos cu brutalitate şi apoi bătut cu sălbăticie. E foarte probabil că apoi a fost transportat la așezământul monahal de la Sinaia și lăsat în grija maicilor de acolo, înspăimântate de Securitate să nu sufle nici o vorbă de cele întâmplate. Probabil că părintele Pantelimon împreună cu părintele Dometie au presimtit ceva fiindcă aveau mare evlavie la Părintele Arsenie. De aceea s-au dus la Sinaia unde au rămas cam o săptămână, cât a durat agonia şi maicile înspăimântate nu i-au lăsat să-l vadă pe cel torturat.

Despre Părintele Arsenie Boca, preotul din Porumbacu de Sus mai spunea că “ar trebui să fie folosit la facultăţile de teologie, la seminarii, la mânăstiri, în toată ţara. Nu să fie ţinut ascuns” (Pr. Nicolae Boboia, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Făgăraş, Ed. Agaton, 2004, p.26).

 

Note și considerații marginale:

  1. vezi Caietele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, Caietul nr.2, Emil Cioran, Craiova, 2007, p.39, editat de Consantin Barbu, on-line lahttp://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran ; vezi și referatul Isabelei Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, pentru Colocviul Internațional „Cioran”, mai 2014, organizat de Univ. „L. Blaga” din Sibiu, publicat de rev. „Conta”, Piatra Neamț, nr.14/2014,http://fr.scribd.com/doc/201531861/IsabelaVasiliuScrabaCioranSibiu2014Colocviu, precum înregistrarea https://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpg și textul prezentat la Centenarul „Cioran (1911-1995)”, mai 2011 organizat de Universitatea „L. Blaga” din Sibiu si de Primăria din Rășinari,http://fr.scribd.com/doc/187765196/IsabelaVScrabaCioranSibiu2011Prophete ). Profesorul de metafizică Nae Ionescu, „mentorul generației sale”, cum l-a desemnat Cioran în 1987, frecventa Biserica Albă. In textele lor scrise pe calapodul înverșunat ateu al culturii comuniste, mulți dintre cei care s-au iluzionat după 1990 că-și fac un nume pe seama lui Cioran (prin simpla tricotare a unei biografii „oficializate”) au preferat să continue interdicția menționării întâiului creator de școală filozofică românească, făcându-se a-l „uita” pe inițiatorul Școlii trăiriste, neamintind de influența formatoare a profesorului Nae Ionescu asupra lui Cioran (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ideile, un decor variabil în eseistica lui Cioran, în volumul IN LABIRINTUL RĂSFRÂNGERILOR. NAE IONESCU PRIN DISCIPOLII SĂI: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, 2000, URLhttp://isabelavs.go.ro/Discip/CAP8.html , precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu, sau Inocularea rușinii de a fi român, URLhttp://www.romanianstudies.org/content/2011/02/isabela-vasiliu-scraba-cioran-prin-lautarismul-lui-plesu-despre-inocularea-rusinii-de-a-fi-roman/ ).
  2. Vrând să informeze teologii francezi (pe unde radiofonice, cu ocazia unei discuţii cu teologul Oliver Clement ulterior publicată într-o revistă) despre apariţia în România a primelor patru volume ale Filocaliei (Sibiu, 1946-1948), Andrei Scrima (1925-2000) face şi o referire la practica isihastă de la M-rea Antim (L’avenement philocalique dans l’Orthodoxie roumaine, par un moine de l’Eglise Orthodoxe de Roumanie, în “Istina”, nr.5/1958, p.235-328 şi 443-474). La mânăstirea bucureşteană, între 1944 şi 1948, Sandu Tudor (martir al temnițelor comuniste) organizase (pe modelul conferinţelor Asociaţiei „Criterion” din 1932-1935) o serie de conferinţe urmate de discuţii pe teme religioase, evenimente culturale suprimate în 1948 prin comanda politică a „regimului comunist al Anei Pauker”(Virgil Ierunca). După numele înşirate de Andrei Scrima (ajuns în mod oficial în 1956 întâi în Elveţia apoi în Franţa), în revista franceză tipărită în mai 1958, Securitatea a arestat în anul 1958 pe toţi cei pe care memoria tânărului călugăr Scrima nu i-a lăsat deoparte (cf. Une interview du pere Dumitru Saniloaie, în vol. Philosophes Roumains, Bucureşti, Redaction des publications pour l’etranger, f.a., p.212). Alexandru Nicolschi/Nicolau este menționat de Adriana Georgescu în amintirile ei ca torționar sadic (vezi In the Beginning Was the End, 1951, Translated from Romanian by Dr. Dan Golopenția; La început a fost sfârșitul, cu o prefață de Monica Lovinescu, 2003 -, de Adriana Georgescu, secretara generalului N. Rădescu). Numele lui Boris Grumberg, alias Nicolschi/Nicolau, aflat doisprezece ani în structurile de vârf ale Securității, nu apare trecut în 2007 în Dicționarul de istorie a României (coord. Stan Stoica, Ed. Meronia, București). În 1958, grupați de Securitate în așa-numitul lot al „Rugului aprins”, au ajuns după gratii în regim de exterminare şaisprezece oameni nevinovaţi condamnați pentru o activitate (a „Rugului Aprins”) suprimată în urmă cu zece ani (apud. Părintele Sofian Boghiu). Ca urmare a detenţiei politice, doi poeți (Sandu Tudor și Vasile Voiculescu) si-au pierdut viaţa. În 1962 Sandu Tudor a fost omorât cu ranga de către un gardian, în închisoarea din Aiud, unde e construit un Centru de martirologice pentru studierea victimelor rasismului hitlerist și a altor victime. La Aiud a murit (printre alte sute de mii de victime ale regimului de exterminare din temnițele comuniste) filozoful Mircea Vulcănescu, martirizat prin bătăi repetate si expunere la temperaturi sub zero grade (v. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefaţă la volumul Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum, Bucuresti, 1999, p.5-17, precum șihttps://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ ). In aşa-numitul lot al “Rugului Aprins” au mai fost cuprinși poetul religios Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, studentul Serban Mironescu, prof. univ. Alexandru Mironescu, alături de personalităţi ale bisericii, precum Benedict Ghiuş, D. Stăniloae, Bartolomeu Anania, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Roman Braga, fraţii Vasile (stareţ la M-rea Antim din 15 martie 1944) şi Haralambie Vasilache, etc. (vezi Pr. Sofian Boghiu, Rugul Aprtins în temniţă, în “Vestitorul ortodoxiei”, 1996). Poetul Vasile Voiculescu (arestat pe 5 august 1958 la 74 de ani) a decedat după eliberarea din temniţă de unde a ieşit pe patul morţii, într-o agonie ce i-a prelungit durerile şi suferinţa vreme de aproape un an. Pe 26 aprilie 1963, înainte de a-și da duhul,Vasile Voiculescu a spus: „Ionică eu mor! M-AU OMORÂT! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu” (vezi Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu –anii de detenție, Buzău, 1993,       precum și Florentin Popescu, Viața lui Vasile Voiculescu, Ed. Vestala, București, 2008).
  3. Despre unicul premiu („Rivarol”) acceptat în Franța, Cioran considera că juriul ar fi fost impresionat de „aroganța și cinismul” Tratatului de descompunere(Paris, 1949). După 1987 – când unii oficiali comuniști (precum Brucan) știau de schimbarea de regim care urma să aibe loc în 1989, după cum dovedește o înregistrare aflată la Radio „Europa liberă”, vezi Ion Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, București, 2004)- Cioran îi spunea lui Ion Deaconescu (ajuns la Paris cu traducerea lui Modest Morariu, foarte apreciată de Cioran) că devine „un cinic dezlănțuit” atunci când simte nevoia să-l „dezonoreze pe Dumnezeu ” (vezi Caietele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, Caietul nr.2, Emil Cioran, Craiova, 2007, pp. 36-38, caiet editat de C-tin Barbu; on-line la http://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran.) .
  4. vezi pr. D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948. A se vedea si Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele Filocaliei,http://www.alternativaonline.ca/IVS1408.html (august 2014).
  5. vezi Nichifor Crainic, Zile albe – zile negre, vol. I, Casa editorială „Gândirea”, București, 1991; vol.II, București, Muzeul Literaturii Române, 1997. A a se vedea și revista „Manuscriptum-100”, nr. 1-4/1995, număr special dedicat lui Nichifor Crainic, unde au fost publicate prima dată file din dosarele de Securitate obținute în decembrie 1993 de la S.R.I. „după o lungă campanie publică dusă de Muzeul Literaturii Române” (apud. Alexandru Condeescu, Cuvânt înainte asupra ediției, vol.II, pp.19-20). Arestat în 1947 academicianul Nichifor Crainic a fost eliberat în urma Decretului 283/ 1962 la sfârșitul lunii aprilie 1962, iar pe 10 mai 1962 îi apare semnătura în „Glasul Patriei”, alături de „alte perle semnate de Zigu Ornea, Petre Ghelmez și Nedic Lemnaru” (apud. Stefan Baciu). Revista „care un timp oarecare se tipărea în Berlinul sovietic, fără a circula în Țară … împroșca cu noroi exilul … si publica evocări despre chiftele, șpriț și sărmăluțe în foi de viță” (Stefan Baciu, Praful de pe tobă, Ed. Eminescu, București, 1995). In 1996 soții Magda și Petru Ursache editează pentru prima oară –după 60 de ani – eseuri ale lui Nichifor Crainic, într-un volum amplificat preluând titlul si mare parte din volumul Puncte cardinale în haos (ediția I-a, 1936, ediția II-a, Ed. Timpul, Iași, 1996). Lor li se datorează și re-editatea faimosului volum Nostalgia Paradisului apărut inițial în 1940.
  6. Poeta si traducătoarea Zorica Laţcu (Maica Teodosia de la Mânăstirea Vladimirești, arestată în 1955, când a fost desființată Mănăstirea de lângă Tecuci) a apucat să-și vadă publicate următoarele trei volume de versuri: Insula albă (Ed. Dacia Traiană, Sibiu, 1944, reeditată în 1999); Osana Luminii (Editura Episcopiei Cluj, 1948) și Poemele Iubirii (Ed. Ramuri, Craiova, 1949). După cei trei ani de detenție făcută fără nici o vină, Zorica Lațcu a tradus din scriitorii mistici (Origen si Grigore al Nissei). În manuscris au rămas traducerile din imnele și cuvântările Sf. Simeon Noul Teolog. In 2008, la Editura Sophia din București apare volumul Poezii, îngrijit de Pr. Cornel Toma care scrie si postfața. Manuscrisele excepționalei poete se află la Biblioteca Astra din Sibiu.
  7. vezi Nichifor Crainic, Zile albe – zile negre. Memorii, vol. II, București, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2001, pp. 37-42. Volumul cuprinde la pp. 192 –257 textul de răspuns scris de Crainic după citirea acuzațiilor care i-au fost aduse (fără temei juridic) după o lege (și o erată anonimă publicată la 1 sept. 1947) declarând ilegale scrieri anterioare publicării textului legii celei noi.
  8. vezi Maica Adriana de la Schitul Cornet, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, p.78.

 

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba

 

 

Cuvinte cheie: Cioran, Filocalia românească, Părintele Arsenie Boca, Biserica Drăgănescu. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiri ai temnițelor comuniste, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Lotul „Rugul aprins”.

 

REPERE BIBLIOGRAFICE

  1. Radu Portocală, Emil Cioran – sfârșitul furat, în „Jurnalul literar”, București, nov. 2001, p. 1 și 21, sau http://www.scribd.com/doc/187763386/Radu-Portocala-Cioran-Sfarsitul-furat .
  2. Emil Cioran în conștiința contemporanilor săi din exil. Crestomație de Gabriel Stănescu, Ed. Criterion Publishing, Bucuresti, 2007.
  3. Ion Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, București, 2004.
  4. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefață la vol. Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum I.O., București, 1999, pp. 5-17.
  5. Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, în rev. „Viața Românească”, nr. 7-8/2000, pp.176-181, sauhttp://www.scribd.com/doc/191641168/isabela-vasiliu-scraba-nae-si-vulcanescu .
  6. Titus Lateș, Emil Cioran: lecturile din tinerețe, în volumul (cu un aparat bibliografic alcătuit de Titus Lateș) Studii de istorie a filozofiei românești, VII, Ed. Academiei, București, 2011, pp. 88-93.
  7. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prophete de la vraie saintete (a propos de Mircea Vulcănescu) , comunicare susținută la Colocviul internațional Cioran -vezi înregistrarea http://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpg , Colocviu organizat (în mai 2011 cu ocazia centenarului nașterii lui Cioran) de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Referatul citit la colocviu a fost publicat în rev. „Origini. Romanian Roots”, SUA, July-Dec. 2011, pp.22-25, fiind un document „ascuns” în 2013, împreună cu alte 43 scrieri ale mele, de paza segmentului românesc al internetului, ca să nu fie parcurs lahttp://www.scribd.com/doc/187765196/Isabela-Vasiliu-Scraba-Emil-Cioran-prophete-de-la-vraie-saintete .
  8. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, referat pentru Colocviul internațional Cioran, Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 8-11mai 2014, publicat pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Târgu-Mureș, Anul VI, nr.4/ 64, aprilie 2014, pp. 14-15 și în nr. 5/ 65, iunie 2014, pp. 16-18, URLhttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranMistic15.htm .
  9. Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare în cărțile lui Cioran, pe hârtie în rev. „Curtea de la Argeș”; Anul V, Nr. 10/ 47, oct. 2014, p.6, sauhttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranTraducere4.htm
  10. Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50, sauhttp://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm .
  11. Emil Cioran, Razne, București, 2012.
  12. Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, on-linehttps://fr.scribd.com/doc/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli .
  13. Isabela Vasiliu-Scraba, ”Tăcerea descriptivă” a lui Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 16-31 ianuarie 2014, nr.273/2014, pp. 15-16-17, sauhttp://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-VulcanNae9-mantuirea.htm .
  14. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Despre inocularea rușinii de a fi român, în rev. „Acolada”, Satu Mare, 1/2011, p.17, sauhttp://www.scribd.com/doc/167071165/Isabela-Vasiliu-Scraba-Cioran-prin-l%C4%83ut%C4%83rismul-lui-Ple%C5%9Fu-Despre-inocularea-ru%C5%9Finii-de-a-fi-roman .
  15. Isabela Vasiliu-Scraba, Pasiunile cerești ale lui Cioran, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15 aprilie 2014, nr.278/2014, p.22-23.
  16. Isabela Vasiliu-Scraba, Scrisoare deschisă către dl A. Demars, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIV, 1-15 aprilie 2015, nr.302/2015.
  17. Isabela Vasiliu-Scraba, Aiud: hidra cripto-comunistă contra vetrei monahale de la Râpa Robilor, în rev. „Origini/ Romanian Roots”, nr. 11-12/ 2009, p.24;http://www.scribd.com/doc/189886227/Isabela-Vasiliu-Scraba-Aiud-Hidra-cripto-comunista-contra-vetrei-monahale-de-la-Rapa-Robilor , precum și înregistrarea mea despre sfârșitul filozofului Mircea Vulcănescu, de la Colocviul „Mircea Vulcănescu”, Tecuci, 25 nov. 2012 http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ .
  18. Fișa Isabelei Vasiliu-Scraba din WIKIPEDIA înainte de a fi vandalizată de birocratul MyComp, URLhttps://fr.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba .
  19. Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: TIMP și ETERNITATE (Ed. Paideia, 2000) a lui Virgil Ciomoș,http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CiomosTimpEternitate5.htm .
  20. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/21.

21.Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ ; sau o variantă anterioarăhttp://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ .

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca, URLhttp://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx

23.Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor, URLhttp://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca7.htm .

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu, URLhttp://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba/ , precum si http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia
  2. Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, URL http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46
  3. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor, publicat în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (105), febr. 2012;URLhttp://www2.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1155
  4. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, URLhttp://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa

28.Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, URLhttps://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-boca3paraian/ .

 

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/

Leave a comment »

“Tara de obarsie” – in acceptiunea Parintelui Arsenie Boca (via profesorul sau de mistica, Nichifor Crainic)

In anii din urma s-a dovedit ca absolut toate popoarele pamantului, chiar cele mai inapoiate (ca civilizatie), toate marturisesc credinta unei stari paradisiace pierdute in strafundurile timpului. Si au mai dovedit cercetarile ca religiile primitive confirma existenta unei religii superioare, monoteiste. Este destul sa pomenim aici de credinta stramosilor nostri daci, care marturiseau un singur Dumnezeu, credeau in viata viitoare si in nemurirea sufletului.

In concluzie, cercetarile confirma ca in strafundurile de noapte ale memoriei omenesti a stralucit o Revelatie primordiala. De acolo izvoraste nostalgia paradisului, care nu este altceva decat transcendenta fiintei omenesti, care mai licareste in adancuri metafizice de constiinta. De acolo vine ca multi ganditori, presarati de-a lungul timpului, si-au marturisit convingerea ca lumea aceasta este un reflex nereusit, o copie stearsa a altei lumi, arhetipale, desavarsite, pe care am pierdut-o, din care am cazut sau din care am fost izgoniti.

(Fragment din scrierea “Tara de obarsie” a Parintelui Arsenie Boca – probabil scrisa in anii 1945-1946 si cuprinsa in volumul ingrijit de Ieromonah Teognost, cu titlul “Din invataturile Parintelui Arsenie Boca. Rostul incercarilor.“, Ed. Credinta Stramoseasca, 2013).

***

Fotografii de la Manastirea Prislop, 15 iulie 2015:

1 Comment »

Rugaciunea inimii: de la Nichifor Crainic, la Arsenie Boca, la Principesa Ileana a Romaniei…sau vice-versa

De la Parintele Arsenie Boca a deprins Principesa Ileana a Romaniei, fiica mezina a Reginei Maria si Regelui Ferdinand,  Rugaciunea Inimii (cititi aici), dupa cum avea sa scrie ea insasi in “Introducere la rugaciunea inimii“, cuprinsa in volumul tradus in Romania “Traiesc din nou” (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2010), dar aparut ca lucrare de sine statoare intaia data in SUA, in 1959 (legatura la scrierea originala si completa) sub titul “Introduction to the Jesus Prayer” (coperta mai jos). Acolo nu mentiona numele Parintelui, ci numai Manastirea Sambata, dar pentru mine legatura a fost imediata.

Ileana_RI

Coperta scrierii din 1959 a Principesei Ileana a Romaniei, aparuta in SUA  (courtesy of Tom Kinter)

In 1959 trecusera deja 11 ani de cand Principesa Ileana parasise fortat Romania (alaturi de Regele Mihai si restul familiei regale) si traia in exil in SUA. Il cunoscuse pe Parintele Arsenie la Sambata, cel mai probabil in 1946 (dar este posibil sa se fi intamplat inca din 1945). A mentinut o legatura spirituala puternica cu acesta, invitandu-l si la Castelul regal de la Bran – inclusiv pentru sfintirea capelei in care urma sa fie depusa inima Reginei Maria – mama sa, dar si la Bucuresti (cititi mai multe – aici). Legatura duhovniceasca a durat pana la expulzarea din tara a Principesei Ileana, in primele zile ale lui ianuarie 1948, moment in care domnita i-a lasat la plecare o scrisoare (si) Parintelui, din care cunoastem doar ca ea ii scria acestuia ca a reprezentat “o lumina in viata ei”. (Influenta este dovedita mai tarziu  (in 1967) prin trecerea in monahism a Principesei Ileana, sub numele de Maica Alexandra).

Acea lumina fusese probabil insuflata de insasi deprinderea Rugaciunii Inimii de la Parintele Arsenie, caci Domnita Ileana rememora in 1959:

“Am citit adesea Rugaciunea lui Iisus in carti de rugaciuni si am auzit-o in biserica, dar ochii mi s-au deschis pentru intaia data acum cativa ani, in Romania. Acolo, in micuta manastire Sambata, ascunsa in inima codrului intunecat, in bisericuta alba ce se oglindea in lacul montan ca de clestar, am intalnit un calugar ce practica ‘rugaciunea inimii’. Pace si liniste profunda domneau in Sambata acelor timpuri; era un loc al tihnei si al tariei; ma rog Domnului sa fi ramas asa.”

mitropolitul-nicolae-balan-principesa-ileana-arsenie-boca

Stanga la drepta: Principesa Ileana a Romaniei, Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului, un preot din Brasov si Parintele Arsenie Boca (probabil in 1946): sursa fotografiei – aici.

 

***

1

Profesorul teolog Nichifor Crainic, in stanga Mitropolitului Ardealului Nicolae Balan, la sfarsitului anilor 1930

Era in luna mai 1938. Conducator al revistei culturale traditionalist-ortodoxe “Gandirea” era la acea vreme marele profesor si teolog Nichifor Crainic. In numarul 5 din acea luna mai 1938, Nichifor Crainic semna un articol de mare intindere, o schita monografica despre originea si evolutia raspandirii “Rugaciunii Inimii” (cu 17 referinte bibliografice)!

gandirea 38

Portiune a copertii revistei “Gandirea” in care apare scrierea profesorului Nichifor Crainic

In perioada 1933-1938 tanarul Zian Boca (cel ce va deveni Parintele Arsenie) urma a doua facultate dupa cea absolvita la Sibiu la teologie, la Bucuresti. Aceasta a doua facultate, cea de belle arte, a urmat-o in paralel si cu alte cursuri pe care le audia la facultatea de teologie din Bucuresti si respectiv la facultatea de medicina. La teologia bucuresteana Parintele Arsenie a frecventat cursul  de mistica ortodoxa sustinut de profesorul Nichifor Crainic. In interiorul acestui curs, teologul prezentase cu siguranta subiectul “Rugaciunea Inimii“, de vreme ce articolul cu acelasi titlu aparea in 1938 in revista Gandirea. Avem astfel dovada limpede a transferului ideologic de la profesorul Nichifor Crainic la ucenicul student Zian Valean Boca, dar si perioada in care s-a intamplat. Mai mult decat atat, asa cum arata cu claritate intr-o exceptionala si foarte recenta carte teologul Florin Dutu, Nichifor Crainic a fost si inspiratorul-initiatorul aducerii de la Muntele Athos al Filocaliei (legatura la cartea citata: “Mistica Ortodoxă şi Schimbarea la Faţă a Teologiei Româneşti: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae. Cei mai buni dintre cei mai buni“). Tanarul Zian Boca va fi acela care va pleca la Athos, in perioada martie-iunie 1939, pentru a aduce transcrieri in greaca dupa Filocalie si a fi alaturi la traducerea si raspandirea ei in tara, de catre Parintele Dumitru Staniloae.

In revista Gandirea din 1938, profesorul Nichifor Crainic  isi incepea scrierea despre Rugaciunea Inimii astfel:

Dintre formele experimentale şi teoretice ale misticei ortodoxe , cea care o domină şi îi da coloritul deosebit e Rugăciunea lui Iisus, cunoscută între multe alte numiri şi sub acelea de Rugăciunea mintală, Rugăciunea cordială sau Rugăciunea isihastă.

In viaţa spirituală a Occidentului, nu-i putem găsi o formă similară. E proprietatea exclusivă a Răsăritului. Atât prin esenţa doctrinală , cât şi prin metodă şi nu mai puţin prin practica ei de-o covârşitoare amploare istorică, dăinuind din vechime până la vestiţii stareţi ruşi din vremea noastră, ea constituie în cea mai largă măsură contemplaţia ortodoxă.

Transmisă de la părinte duhovnicesc, ca de la maestru, la ucenic, din generaţie în generaţie, şi învăluită cu gelozie în aspra discreţie a lucrurilor sfinte, Rugăciunea şi-a păstrat neatinsă originalitatea . Când în anul 1782, tratatele de „filozofie practică şi teoretică ” închinate acestui mod de contempilaţie şi adunate sub titlul de Filocalia, au fost tipărite de Nieodim Haghioritul pentru întâia oară la Veneţia, toate exemplarele până la unul au fost aduse în Răsărit. Amănuntul acesta, ce e nu e decat ecoul unei discipline tradiţionale, ne indică tocmai conştiin­ţa confesională a unei aparţineri exclusive. Rugăciunea lui Iisus aproape se confundă cu viaţa spiritualică a ortodoxiei. „Această rugăciune… formează elementul esenţial al oricărei rânduieli de viaţă monastică : ea poate înlocui chiar slujbele şi toate celelalte rugăciuni, căci valoare a ei este universală“.

4 Comments »

Florin Dutu: de pe urmele Parintelui Arsenie Boca, pe urmele discipolului sau, Profesorul teolog Nichifor Crainic

11013469_546008925539890_6622889028940658220_n

Coperta de mai sus este a cartii foarte recent aduse la lumina de acelasi ostenitor teolog si economist cibernetician Florin Dutu, care in ultimii doi ani (2014 si 2015) a redat publicului, cercetand asiduu in arhive nedeschise, parti semnificative si inedite din viata si activitatea Parintelui Arsenie Boca (puteti citi mai multe articole pe acest blog dand cautare in rubrica “Search” dupa Florin Dutu)  si mai apoi, cu cateva luni in urma, pornind de la firul legaturii dintre Sfantul Ardealului si marele teolog mistic, profesorul sau Nichifor Crainic, si despre acesta din urma (cititi aici  si  aici).

DSC07818

Florin Dutu, la o emisiune B1 TV din aprilie 2015, pe tema vietii si activitatii Parintelui Arsenie Boca

Cu smerenia si modestia care ii stau in fire, la 6 mai 2015, teologul Florin Dutu anunta pe contul de Facebook al editurii unde a publicat toate cele 6 carti ale sale, Floare Alba de Colt, aparitia cartii a carei coperta este redata mai sus. Isi incepea prezentarea astfel: “Manuscrisul acestor memorii – o capodopera a genului memorialistic -, scrise în anii 1945-1946, când Nichifor Crainic a fost sub mască-pribeag în ţara sa (se ascundea de autorităţile prosovietice la Mănăstirea Sâmbăta de Sus – protejat de stareţul Arsenie Boca – şi prin satele ardelene), a fost salvat şi păstrat cu grijă de către Părintele Arsenie Boca (1910-1989), într-o perioadă (1947-1962) când puteai fi trimis în temniţă sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră dacă deţineai scrieri de-ale lui Nichifor Crainic. Cititi mai departe aici…

Florin Dutu contribuie astfel si mai mult la o restaurare exceptionala a istoriei, ortodoxiei si culturii romanesti ostracizate si dorite a trece in randul necunoasterii de catre un regim ateu bolsevic ce a dezradacinat programat romanismul.

Rasfoind recent revista al carui redactor a fost ani la rand Nichifor Crainic, “Gandirea“, in numarul 5 (luna mai) din 1938, am gasit doua elemente importante, pe care dealtfel Florin Dutu (cel putin unul dintre ele) l-a punctat deosebit in cartea sa despre Nichifor Crainic “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” (este vorba de originea demararii actiunii de aducere in tara si traducere a FILOCALIEI de la Muntele Athos – actiune la radacina careia a stat Nichifor Crainic, dar pe care a desavarsit-o in fapta Parintele Arsenie Boca – cu ocazia deplasarii sale la Athos in perioada martie-iunie 1939 si apoi lucrul pe slove, la traducere, al Parintelui Dumitru Staniloae ajutat de Parintele Arsenie care a facut si posibila aparitia si multiplicarea lucrarii – vol. I-IV – vedeti si aici). Al doilea lucru la fel de important aparut in acelasi numar de revista, este tot unul privind o radacina cultivata apoi de Parintele Arsenie la cel mai desavarsit nivel practic, si anume “Rugaciunea inimii“, despre care Nichifor Crainic scria in mai 1938 un articol intreg in revsita “Gandirea“. Avem practic, cu aceste elemente, pornirea unei legaturi de o viata intre marii teologi ai Romaniei, asa cum demonstra magistral Florin Dutu incartea sa despre cei trei mari, citata mai sus: Nichifor Crainic, Arsenie Boca si Dumitru Staniloae

Cu ocazia foarte recentei (re)publicari a “Memoriilor” lui Nichifor Crainic, Florin Dutu aduce in plus intre copertile respectivei carti inca doua elemente bibliologice semnificative:

1. Nichifor Crainic şi secolul său – un studiu introductiv de 15 pagini – semnat de Florin Duţu;

2. INEDIT: Cuvântul Pr. Dumitru STĂNILOAE (1903-1993) de la aniversarea de 80 de ani a lui Nichifor Crainic, în ziua de 23 dec. 1969, la Restaurantul Bucur.  Despre aceasta din urma contributie, jurnalistul Victor Roncea, initiatorul Petitiei laice intru canonizarea Parintelui Arsenie Boca (inca deschisa pentru semnaturi), facea cunoscut ieri, 8 mai 2015, articolul pe care va invit sa-l parcurgeti: AUDIO EXTRAORDINAR: Discursul Părintelui Dumitru STĂNILOAE la aniversarea de 80 de ani a academicianului Nichifor CRAINIC. Cercetătorul Florin Duţu prezintă înregistrarea, preluată de MĂRTURISITORII. Plus FOTO.

 

4 Comments »

Abordari inedite ale figurilor de mari teologi mistici romani si o noua carte semnata de Florin Dutu

dutu_2014Tanar absolvent al Academiei de Studii Economice  şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, Florin Dutu a devenit cunoscut ca scriitor la sfarsitul anului 2013, cand a publicat prima sa carte, la Editura Floare Alba de Colt:  „Şi cărţile au fost deschise. Părintele Arsenie Boca – O biografie”. Aceasta lucrare a fost numita “cea mai documentată biografie a Parintelui Arsenie Boca” – de catre un alt tanar teolog, caruia i se datoreaza aducerea la lumina a unor inedite observatii privind lucrarea iconografica a Parintelui Arsenie Boca, Alexandru Valentin Craciun.

In primavara anului 2014 Florin Dutu a reusit publicarea celei de a doua carti avandu-l ca protagonist pe Sfantul Ardealului, o carte de tip album: Parintele Arsenie Boca 1910-1989. Biografie vizuala – in care, pe langa acurata si sintetica biografie scriptica sunt inserate inspirat, intr-o cronologie expresiva, o serie de fotografii, intre care si cateva cu totul inedite. Intre cele din urma se afla si o fotografie pe care Florin Dutu o prezinta in premiera in cartea lui; ea dateaza din decembrie 1969 si in ea este prezent  Parintele Arsenie Boca – civil, alaturi de participantii la sarbatorirea marelui profesor de mistica Nichifor Crainic (pe care tanarul Zian Boca l-a audiat ca student si cu care a legat o adanca si indelungata prietenie)  la implinirea varstei de 80 de ani, la Restaurantul Bucur din Bucuresti; in fotografie apare si marele teolog si fostul profesor al Parintelui Arsenie, pe care acesta l-a ajutat, inspirat si sustinut sa realizeze traducerea in romaneste a Filocaliei, Parintele Dumitru Staniloae.

Poate ca pornind si de la aceasta constanta a unei legaturi de-o viata intre trei mari spirite romanesti, in acest decembrie 2014, Florin Dutu a reusit o a treia publicare de exceptie, cartea:  “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” (Ed. Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2014).

“Cartea se bazează pe documente inedite din Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), Arhivele Bisericii Ortodoxe Române, Arhivele Statului etc. şi cuprinde vieţile, activităţile şi contribuţiile teologice ale celor care au produs invazia misticii ortodoxe şi a duhului Filocaliei în cultura română, în viaţa bisericească a românilor şi în teologia academică: academicianul Nichifor Crainic, Părinţii Arsenie Boca şi Dumitru Stăniloae.

CUPRINS:

Capitolul 1 – Mistica ortodoxă de la Predica de pe Munte a Mântuitorului Iisus Hristos la Părinţii Misticii şi Filocaliei româneşti: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae.
Capitolul 2 – De la Filocalia Sf. Grigore Teologul la Filocalia de la Sibiu şi Sâmbăta de Sus
Capitolul 3 – Academicianul Ioan Nichifor Cranic – Viaţa, activitatea, descoperirea misticii şi invazia teologiei ortodoxe în cultura română
Capitolul 4 – Părintele Arsenie Boca – Viaţa, activitatea pastorală (Sâmbăta, Prislop), pictura(Elefterie, Patriarhia Română, Bogata Olteană, Drăgănescu) şi invazia duhului Filocaliei în viaţa bisericească a neamului românesc
Capitolul 5 – Părintele Dumitru Stăniloae – Viaţa, activitatea teologică (Sibiu, Bucureşti) şi invazia Filocaliei în teologia academică românească.

In contextul aparitiei unor noi si valoroase izvoare documentare livresti cu privire la viata si activitatea Parintelui Arsenie Boca in ultimii ani (datorate in cea mai marte unor tineri si bravi teologi – si as enumera aici, in ordinea cronologica a aparitiei lucrarilor de care s-au ocupat, pe: Ioan Ginsca, Romeo Petrasciuc, Cristian Serban, Florin Dutu dar si pe jurnalistul Vlad Herman), completarea laica a actiunii de recunoastere a Parintelui Arsenie Boca ca Om al lui Dumnezeu a venit din zona filmului documentar si de fictiune, prin filmele realizate de regizorul Nicolae Margineanu despre Parintele, iar foarte recent, din zona jurnalistilor nationalisti – prin initierea semnarii unei petitii intru canonizarea Parintelui, de catre jurnalistul Victor Roncea (petitia este in continuare deschisa; a fost afisata electronic  la 28 noiembrie 2014, si pana la aceasta data – 12 decembrie 2014, s-au depus 2580 de semnaturi). Petitia poate fi accesata, aici.

9 Comments »

Comuna cale a misticii crestine: Parintele Arsenie Boca si Nichifor Crainic

N. CrainicNichifor Crainic (1889-1972), ilustru teolog, scriitor, om de cultura si om politic, a fost caracterizat de poetul si filosoful Lucian Blaga (in mai 1941, la primirea ca membru in Academia Romana a lui N. Crainic), astfel: “Invazia teologica in cultura romaneasca postbelica – inteleg penetratia ei masiva si profunda – va ramane totdeauna legata de numele lui Nichifor Crainic. […] Teologia ortodoxa a devenit sare a culturii romanesti de astazi datorita precumpanitor  activitatii sale literare […]. Ceea ce Crainic a intreprins timp de douazeci si cinci de ani pentru renasterea spiritului ortodox ramane fara pereche in analele vietii noastre literare.

Legatura Parintelui Arsenie Boca cu Profesorul Nichifor Crainic, este una care inca nu s-a subliniat suficient.

Influenta cursurilor de mistica audiate de tanarul licentiat in teologie si student la Facultatea de Arte Frumoase,  Zian Valean Boca, in anii 1935-1939, la Facultatea de Teologie din Bucuresti, prelegeri sustinute de profesorul Nichifor Crainic, a fost determinanta! Intr-un interogatoriu de mai tarziu, din 1955, al lui Nichifor Crainic (pastrat in dosarul sau din arhiva CNSAS), acesta aminteste de intalnirile de la cursurile sale cu studentul Zian Boca, aratand ca de pe atunci devenise doritor sa mearga sa se desavarseasca la manastirile din Muntele Athos si ca legaturile avute “au fost de natura pur intelectuala, ca de la un profesor mai batran la un tanar care cerea adesea lamuriri in chestiuni teologice sau imi comunica experientele de viata duhovniceasca pe care le traia.” (conform cartii “Parintele Arsenie Boca – o biografie. Si cartile au fost deschise.” – de Florin Dutu, Ed. Floare Alba de Colt, 2013, pag. 88-89). Legatura tanarului Zian Boca cu discipolul sau s-a sudat pe taramul impartasirii trairilor si aprofundarii misticismului ortodox. Dealtfel, Parintele Arsenie avea sa fie numit mai tarziu, in depozitiile ce se vor aduna in dosarul sau de urmarire, “legionar mistic“, deci nu un simplu legionar… Nichifor Crainic, pe de alta parte, se gasea in relatii foarte bune si colaborare de exceptie cu Parintele Dumitru Staniloae, cel pentru care tanarul diacon Zian Boca avea sa aduca de la Athos, in 1939,  transcrierile Filocaliei, si cel alaturi de care va trudi la traducerea si aparitia primelor patru volume ale acestei carti in tara noastra. Peste ani, Parintele Arsenie va aminti in mai multe randuri ca a fost o pierdere grozava scoaterea cursurilor de mistica din programa de invatamant a facultatii de teologie.

coperta misticaIn lucrarea Arhid. Prof. Ioan I. Ică jr. , “Nichifor Crainic“, Revista Teologica, nr.1/2010, pag.7-22, se arata ca, la Teologia din Bucuresti, Nichifor Crainic a sustinut, in  1933-1934 cursul de de „Elemente de teologie mistică”, iar apoi  cele două cursuri capitale de mistică ortodoxă în 1935-1936 şi de mistică germană („Magistrul Eckart şi şcoala sa”) în 1936-1937, cursuri ce constituie esenţialul operei teologice a teologului-scriitor Nichifor Crainic. Nemulţumit de depoziţia lui Nichifor Crainic în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, Armand Călinescu va include insa, drept represalii, catedra acestuia pe lista posturilor universitare raţionalizate la sfârşitul anului 1938, printr-o lege specială aprobată de prim-ministrul patriarh Miron Cristea, care a suprimat astfel catedra de teologie ascetică şi mistică. Cursurile de mistica a acelor ani au fost de curand tiparite in premiera, la Ed. Deisis din Sibiu – 2010 (foto alaturata).

Relatia Parintelui Arsenie Boca cu profesorul sau nu va inceta nici dupa 1940. In anii grei ce  vor urma, ucenicul va pune in aplicare invatatura si crezul sau, punandu-si viata si libertatea in pericol – pentru salvarea libertatii Profesorului Crainic. In 1943, vara, va incepe urmarirea, de la distanta, a activitatii Parintelui Arsenie Boca, suspectat de colaborare cu Miscarea Legionara. Pe de alta parte, la 15 octombrie 1944, Nichifor Crainic afla din ziare că se află pe lista  venită de la Moscova a criminalilor de război şi era sfătuit să rămână ascuns. A inceput adapostirea prin diferite case din Sibiu (cu ajutorul Parintelui Dumitru Staniloae), avand un act de identitate fals, sub numele de Ion Vladimir Spânu, negustor de cherestea, refugiat bucovinean. Sub acest nume avea sa pribegeasca in Ardeal aproape trei ani de zile (pana in luna mai 1947). În preajma Craciunului avea sa publice, sub numele de Victor Mărginaş,  un colind, în paginileTelegrafului Român

In ianuarie 1945, Nichifor Crainic pleaca din Sibiul devenit nesigur, ascunzandu-se pentru circa 3 luni de zile la  Manastirea Brancoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde staret era Parintele Arsenie Boca, si face aceasta cu ajutorul direct al parintelui, dincolo de aprobarea Mitropolitului Nicolae Balan, care refuzase sa-l primeasca pentru convorbire pe Nichifor Crainic. Riscanta misiune de deplasare de la Sibiu la Sambata este prezentata de insusi Nichifor Crainic – in a n crainic copertasa carte “Memorii – vol II – Pribeag în tara mea. Marturii din închisoare. Memoriu. Raspuns la actul meu de acuzare“, Bucuresti, Muzeul Literaturii Române si Editura Orfeu, 1997 (abia in 1997 a vazut lumina tiparului aceasta carte! Acest volum de memorii a fost redactat de Crainic in perioada anilor 1963-1964). Episodul, preluat din volumul de Memorii, este prima oara cules si reprodus intr-o carte despre Parintele Arsenie Boca de catre Parintele Nicolae Zian Streza, in a sa lucrare “Catsime ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos”, Ed. Credinta Stramoseasca, Iasi, 2008).

In iarna 1944/1945, Parintele Arsenie avea sa il transporte si sa il adaposteasca in clandestinitate pe Profesorul Crainic, la Manastirea de la Sambata, chiar in vila Mitropolitului Nicolae Balan de la manastire. Atat episodul aventurii evadarii din Sibiu catre Sambata, cat si modul cum era receptat Parintele Arsenie de Profesorul Crainic cat si de cei in satele din zona, care vor deveni personaje ale acestei aventuri, sunt prezentate exceptional in volumul de Memorii ale lui N. Crainic:

In Sibiu nu se mai putea ramane. Raziile controalelor romani-sovietici se inmulteau. Se cautau sasii capabili de munca, se imbarcau in trenuri si se expediau la minele de carbuni din Ucraina. Trec peste aceasta tragedie alcatuita din sinucideri, din copii nevarstnici si nevolnici, ramasi fara parinti, care mureau parasiti fortat, fara grija nimanui. De groaza, tinerele sasoaice, traite pana atunci in orgolioasa lor izolare de cetate medievala, se maritau peste noapte cu romani ca sa se poata salva din moderna robie a Babilonului.

Toate iesirile orasului erau baricadate de controale sovieto-romane. Oricine intra sau iesea trebuia sa se justifice cu acte. Problema era cum sa ies din oras? Nu vreau sa zic ceea ce s-ar cuveni sa zic, dar solutiile veneau totdeauna ca de la sine. In cazul de fata mi-a dat-o lelea Paraschiva, o taranca din Arpasu de Jos. […] Stia doar ca sunt profesor si avea mare respect pentru aceasta indeletnicire. Uitasem sa spun ca lelea Paraschiva citea Biblia si, spre deosebire de inalt Preasfintitul Nicolae Balan, avea curajul faptelor bune. Cunostea pe soferul unui camion de marfa, care transporta zilnic branzeturi de la Fabrica Lica din Sibiu la Brasov. Camionul era inchis ca un vagon.

Era o zi cu soare rasfrant pe zapada stralucitoare, cand ne-am prezentat la fabrica, eu, lelea Paraschiva si un calugar (Arsenie Boca), fost student al meu, de la Manastirea Sambata de Sus. Camionul tras la scara se incarca cu lazi de branzeturi. pentru a nu da de banuit, am fost poftiti sa vizitam fabrica. Explicatiile intrau pe o ureche si vajaiau pe cealalta. Faceam o aventura foarte riscanta. cand, in sfarsit, a fost gata, ne-am urcat in fundul camionului cu lazi, usile de lemn s-au inchis si s-au incuiat si am pornit. Mai era un tanar necunoscut cu noi. In imprejurari ca astea il suspectam cate trei. Cred ca mai fierbinte decat toti se ruga lelea Paraschiva. In camion era intuneric bezna. Aveam impresia ca sunt o oala care fierbe in clocot. […] Deodata camionul s-a oprit brusc. Eram la bariere. S-au auzit cateva cuvinte straine, in clipa aceea cele mai odioase din lume. Am inmarmurit cu totii, si tanarul pe care il suspectam degeaba. In fata, langa sofer, erau inghesuiti sapte calatori. Ne gaseam in plin razboi. Trenuri putine, vehicule pe sosele raritati, incarcatura de calatori peste masura. A inceput controlul minutios al celor din fata […]. In clipa aceea mi-am zis: ‘Doamne, de s-ar ispravi odata!’ In exaltarea in care ardeam, s-a auzit o voce romaneasca:

– Ce aveti inauntru?

– Branza, ce sa avem!

– Da-i drumul!

Camionul a luat-o din loc cu viteza maxima. Vocea care a zis ‘da-i drumul’ mi s-a parut serafica. Eram salvat. Mi-am sters fruntea de naduseala. Alaturi de mine, calugarul, facea prin intuneric cruci de multumire.

Tanarului strain i se dezlegase limba. A inceput cu intrebarile. La fiecare ii raspundeam cu cate o tigara oferita.

– Iata-ne si branza, fratilor, zic eu, revenindu-mi in fire. Multe-am mai fost in viata mea, numai branza Lica nu fusesem. … Suntem noi, romanii, oameni rai? Uite dumneata, lele Paraschiva. Cine te-a trimis la mare nevoie? Uite soferul care ne-a inchis aici fara sa ma cunoasca, fara sa ceara ban: Uite pilitaiul acela care a strigat: da-i drumul. Crezi ca era asa de naiv sa nu stie ca in camion mai e si altceva decat branza? Fata de strainul de langa el s-a simtit roman si a dat comanda de plecare.

– E un suflu, zise calugarul, care vine de undeva de sus si la vreme de primejdie ne aminteste ca suntem frati.

Ne-am dat jos in Arpasu. Soferul suradea vesel ca ne-a trecut primejdia. Am poposit cateva ceasuri la o familie instarita, care ne-a ospatat. El lucrase ani de zile in America si trimisese bani acasa. Ea, sotia, ii sporise tinand carciuma. Era inca frumoasa, cu maretie in statura. Amandoi vorbeau plini de respect si dragoste cu tanarul calugar. Pe pereti icoane, pe masa Biblia, in raft carti de edificare sufleteasca. M-a lamurit ea indata: ‘Am tinut multa vreme carciuma, dar cuviosul Parinte ne-a sfatuit s-o lasam. Si am trecut de la tejghea la Sfintele Icoane. Trebuia s-o fac ca multa apa am mai turnat in vin si-n tuica.’ Vorbea cu o sinceritate cuceritoare, fara nimic din afectarea convertitilor de circumstanta. Te simteai bine in casa asta, invaluit in prietenie calda tocami fiindca erai strain. Recunoscandu-se ucenici, reflectau in suflet devotiunea tanarului calugar, care ii indruma si ei indeplineau orice le-ar fi zis sa faca.

Gospodarul casei a observat ca aveam o caciula de foca, nepotrivita pentru vreme si imprejurare. Nu stia cine sunt, dar era destul ca ma gaseam in tovarasia calugarului. M-a rugat sa facem schimb si mi-a dat pe a sa, de astrahan. Trebuia sa plecam si sa ajungem la Manastire, pana a nu se face ziua. Lelea Paraschiva ne astepta la poarta cu cei doi telegari impaturiti pe spinare. Noaptea era senin, zapada scrasnea sub picioare. Gerul cumplit […]. Manastirea dormea inca sub scanteierea polara a zapezii. E ctitoria mucenicului Constantin Brancoveanu ca si biserica principala din Fagaras. O vazusem cazuta in ruina cu pustiul in jurul ei. Zidurile abia mai sustineau o caciula de pamant […] E meritul lui Nicolae balan ca a restaurat-o. Dar cladirile noi, pe care i le-a adaugat, in loc s-o inchida in patratul traditional, sunt azvarlite la intamplare […]. Calugarul cu care am sosit a transformat-o, prin zelul sau focos, intr-un imens loc de pelerinaj. Pentru aceasta, el s-a luminat la Bucuresti si s-a stilat la Muntele Athos. Pelerinii, care sosesc cantand, cu zapada pana la piept, aduc ofrande enorme, cu care calugarii hranesc un catun sarac de sub munte si un orfelinat din Sibiu. Dar nu e momentul sa descriu lucrarea duhovniceasca de aici, in situatia de haiduc in care ma aflu.

Suntem intr-o camera luminoasa cu doua paturi paralele, acoperite cu cuverturi albe, matase, numite in partea locului straie. Pe masa, un paner cu o piramida de mere rosii.

– Stiti unde suntem aici? Chiar in vila mitropolitului. Asta e o camera de oaspeti. Daca el n-are curaj, am vrut sa va dau eu aceasta mangaiere (n.n. au fost spusele Parintelui Arsenie Boca). Mitropolitul n-avea sa stie niciodata ca i-am fost oaspete fara voie.”

Se pare ca in vremea cat a stat ascuns la Sambata, Profesorul Crainic s-a ocupat de “verificarea traducerilor din primul volum al Filocaliei” (conform cartii lui George Enache, “Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice“, Ed. Partener, Galaţi, 2009, p.62).  Este posbil acest lucru, din perspectiva relatiei foarte apropiate dintre Profesor si Preotul Dumintru Staniloae, cel care efectua traducerea, dupa copiile efectuate si aduse de la Athos de Parintele Arsenie.

Peste ani, dupa eliberarea din inchisori, Nichifor Crainic il va vizita la Draganescu, langa Bucuresti, pe Parintele Arsenie care picta acolo magistrala sa opera ortodoxa in tempera. Profesorul de mistica avea sa spuna atunci, in 1971: „Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre. Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet” (Nichifor Crainic, 1971).

Rândurile faimosului teolog profesor, distins cu titlul Doctor honoris cauza al Universităţii din Viena, tipărite de monahia Zamfira Constantinescu în prima ediţie a Cărării împărăţiei (Deva, 1995) au avut darul să pună o oarecare stavilă celor care, invocând reguli pe care nu le-au înţeles în spiritul lor, au căutat, fie să treacă pictura Părintelui Arsenie Boca sub tăcere, cum s-a întâmplat la sfinţirea oficială a Bisericii de la Drăgănescu pe 2 oct. 1983, fie să o denigreze pentru noutatea viziunii. Probabil din 1983 datează eseul ‘Geneza picturii’, găsit printre manuscrisele rămase în chilia de la Sinaia, document revelator în ce priveşte gândirea teologală a Părintelui Arsenie Boca ( conform cartii: “Biserica de la Drăgănescu, “Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti”, Deva, 2005, p.15-19).” – comentariu de IsabelaVasiliu-Scraba, extras din articolul sau “Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca“, 2011.

Un alt fapt notabil:

Fiica profesorului Nichifor Crainic, Fortuna Ioana (numita si Nini), nascuta in luna mai 1921 si căsătorită în 1946 cu inginerul Alexandru Cojan, a fost buna prietena cu Maica Zamfira Constantinescu – cea care, timp de peste 40 de ani, avea sa fie cea mai apropiata maica a Parintelui Arsenie Boca. Astfel, in 1976 Maica Zamfira avea in grija apartamentul Ioanei Fortuna (Crainic) Cojan, avand cheile casei cand prietena ei era plecata din Bucuresti (confrom unei note informative din arhiva CNSAS, indicata in cartea “Parintele Arsenie Boca – o biografie. Si cartile au fost deschise.” – de Florin Dutu, Ed. Floare Alba de Colt, 2013, pag. 254-255). Se dovedeste astfel ca si dupa moartea lui Nichifor Crainic cercul Parintelui Arsenie, prin Maica Zamfira, continua sa pastreze legatura cu familia fostului sau discipol, profesorul de mistica ortodoxa.

4 Comments »