O epistola a Parintelui Arsenie Boca adresata monahilor din Muntele Athos, dupa revenirea sa in tara, in 1940

Cu mare bucurie tocmai am gasit postata, inca de la 10 martie 2010 (!!!), pe site-ul Diakonima.gr, scrisoarea pe care o voi prelua si eu in intregime mai jos (cu adanci multumiri!), si care, dupa cunostinta mea este inedita ca aparitie, fiind expediata de la Manastirea Sambata in 1940 de catre Parintele Arsenie Boca vietuitorilor pe care nu demult ii parasise cand plecase inapoi spre tara din Muntele Athos, dupa cele trei luni de zile petrecute acolo de el, in perioada martie-iunie 1939. Scrisoarea reprodusa pe site-ul grecesc este insotita si de o copie partiala a facsimilului cu scrisul recognoscibil al Parintelui Arsenie, asa ca nu punem nici o indoiala asupra provenientei ei (il reproduc si eu in copie, la final). Este o mare bucurie ca cineva acolo la Athos a gasit si identificat aceasta scrisoare! In ea, Parintele Arsenie se adreseaza in mod special Parintelui Dometie Trihenea si Gherontie, avand astfel si dovada directa ca ceea ce a aparut initial scris in cartea Parintelui Nicolae Zian Streza  „Catisme ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos” in 2008, cu referire la un episodde traire la Athos,  este veridic.

Despre plecarea si stationarea la Athos a Parintelui Arsenie am consemnat si eu pe blogul meu (cititi aici). Ceea ce am aflat insa in plus, si voi reda mai jos, sunt cateva date “tehnice” cu privire la situatia numerica monastica din Athos, de atunci. In Revista Teologica nr. 1-2, ian.-febr. 1940, am identificat de curand un articol semnat de Preot D. VEŞTEMEAN, intitulat “SITUAŢIA MONAHILOR ROMÂNI DIN SF. MUNTE ATHOS“, realizat “in timpul nevoinţelor mele duhovniceşti din Sf. Munte Athos — anul 1937″ cand “Excelenţa Sa dl. Eugen Filotti, Ministrul României la Atena, m’a rugat să-i prezint o dare de seamă asupra situaţiei monahilor români de acolo.” Ceea ce a reusit sa prezinte Preotul D. VEŞTEMEAN in articolul mentionat are o valoare exceptionala. Aici insa, in contextul amintit, legat de scurta sedere a Parintelui Arsenie Boca la Athos, extrag din partea de articol intitualat “TABLOU STATISTIC asupra schiturilor, chiliilor şi colibelor româneşti existente în Sfântul Munte Athos în anul 1938 şi a numărului monahilor ce le populează” faptul ca pe teritoriul mănăstirii Vatoped – acolo unde a stat Parintele Arsenie, mai exact la  Chilia „Sf. Ierarh Ipatie” (cea mai frumoasă casă românească din sf. Munte), vietuiau atunci  6 monahi (in darea de seama se mai specifica si datele pentru celelalte apartinamante de manastirea Vatoped:  Chilia „Naşterea sf. Ioan Botezătorul” (Coliciu) – 3monahi; Chilia „Sf. Gheorghe” (Colciu) – 3 monahi; Lăcaşul „Sf. Marina” (schitul Vatopedului) – 3monahi; Chilia „Adormirea Maicii Domnului – 1 monah; Chilia „Izvorul Tămăduirii” – 2 monahi).

De mentionat in plus, ca Parintele Arsenie pomeneste in scrisoare exact despre Preotul Vestemean – cel care a publicat in 1940 situatia de la Athos de mai sus, in Revista Teologica!!! Scrisoarea prezinta o valoare documentara nepretuita si se pare ca dateaza din toamna anului 1940, fiindca se aminteste in ea despre cedarea Basarabiei.

Iata insa dedesubt epistola extrasa de pe site-ul Diakonima.gr:

“Publicăm o scrisoare a Părintelui Arsenie trimisă la Chilia Sf. Ipatie (aparţinând Mănăstirii Vatopedi) de la Mănăstirea Sâmbăta, în anul 1940.

<<Dragii mei cuvioşi Părinţi,

E demultă vreme pela noi prin ţară Părintele Diomid pentru a doua oară şi nu dă pela Mănăstire ca să-i mai spun din păsuri.

Vă spun C. voastre: Dometie şi Gherontie.

Cu multă durere trebuie să vă spun pe faţă cum stau lucrurile cu adevărat – ca să văscot din lupta de gând pe care o aveţi – măcar despre partea mea.

Durerile-s două: Părintele Veştemean s’a întors la lume şi a ieşit şi din preoţie. Acum e funcţionar pela nu ştiu ce minister prin Bucureşti. Fiindcă om păcătos sunt şi nu l-am putut ajuta în ceasul de ispită iată aşa tovărăşia noastră a pătimit o tăiere ca aceasta.

Durerea a doua, e tăerea a doua care atârnă asupra C. voastre şi iată cum: Ştiţi că primadată când a venit Părintele Diomid, s’au văzut cu Vlădica, – era şi Veştemean la Mănăstire.

De atunci aţi trimis cerere la Mitropolie ca să vă înlesnească venirea ân Ţară. M-a întrebat Vlădica despre C. Voastre, şi i-am spus descriindu-Vă pe fiecare aşa dupăcum am putut.

Rezultatul: „Pe cei doi i/aş aduce în tot momentul, – dar cu Diomid, ca să fac?”

– Înalt Prea Sfinţite, n-am gânduri de conducere în Mănăstire, că doar le-am spus că până trăiţi Înalt P. Sf. Voastră, nu va fi altul stareţ.

– „Da, cei doi”, -„dar pe lăuza asta, ce să fac cu Diomid, – la lucru nu i-ar plăcea, între cei cu carte încă nu e, slujbă nu face frumos, – mai rămân pretenţiile, că doară are atâţia ani în Sfântul Munte”.

– „Apoi ei sunt legaţi laolaltă fiindcă şi pe cei doi, Păr. Diomid i-a dus şi i-a crescut”.

– „Cred, crede-mă şi tu pe mine!”

A mai trecut vreme; iarăşi i-am pomenit că-i prin Bucureşti Părintele Diomid.

– „Da, scrie-le adevărul: Pe cei doi îi primesc, cu Diomid însă n-am ce face!”

Aista-i tăierea a doua.

Ei, ce să fac, eu cu totdinadinsul mă plâng că-s singur la atâta slujbă, că doară doară-l înduplec să vă blagoslovească venirea, şi nu merge, trebuie să facem răbdare şi unii şi alţii, sau primiţi tăerea aceasta.

Fiindcă lupta de gând ar perzista chiar primind tăerea aceasta, e bine să vă scriu cam ce v-ar aştepta deosebit, ca la Sf. Munte:

1. Femeile nu-s oprite la-a veni la biserică şi deci de-a le vedea călugării. Pe cele ce îmbracă pantaloni, le mai scot eu afară din biserică. Ba chiar la mănăstire este o femeie care grijeşte salonul Vlădicului şi face de mîncare. Deci, dacă tu Gherontie, – ca mai priceput în ale Trapezei ai face bucătărie pentru o vreme, ne-am putea scuti de slujbă muerească şi a douazi după sosirea voastră i-ar da drumul.

2. Lipsa din ţară a untului de lemn, depe urma ciuntirilor din ţară a ţinutului Basarabiei, unde creştea foarea soarelui. Deci postul e mai aspru când e post. Sunt însă vaci cu lapte, şi blagoslovenie la carne.

3. Puţină depărtare dela casa în care am avea chiliile până la Biserică. Deci drumul, pe orice timp pînă la Biserică.

4. Lucru cam mult, – cu toate că avem permanent cam 3-4-5 servitori. Ştiţi că eu am meşteşugul icoanelor, cu toate astea, ţin atelierul închis, fiindcă ascultarea administraţiei e mai întâi, şi aşa fac răbdare.

5. Când vor afla oamenii că se face slujbă la Mănăstire, apoi o să dea năvală pe părintele Dometie că poatecă numai Cuv. ta ai fi „călugărul” care te găsesc oamenii în Biserică.

6. Stareţul, – cum ştiţi, e Vlădica; vine când poate, şi împarte ascultările şi blagosloveniile. Cât propriuzis pe duhovnic aruncăm mântuirea sufletului. Cu toate astea, e un Stareţ bun, blând, cu mare dragoste de Mănăstire, şi câte alte bune, de s’a umplut o carte de vreo 1000 de pagini cu ele.

7. Starea turburătoare a neamurilor, scumpetea fără seamăn a materialelor de construcţie, Îl ţin pe loc de încă nu poate vedea cam când s-ar putea apuca de clădirile ultime, şi să deschidă Mănăstirea Brâncovenească dupăcum se cuvine.

Deci nunumai noi facem răbdare.

Ce ar fi dacă aţi primi tăerea şi aţi veni voi doi?

1. Ar fi slujba la biserică, după rânduiala din Sf. Munte, fără cicio schimbare.

2. Ar fi începutul obştei, cu 3 sau 4, dacă va primi şi Părintele Dumitru ăstălalt, tunderea călugărească la primăvară.

3. N-ar mai fi femei în slujba Mănăstirii, – afară de lucrul câmpului vara.

4. Aţi fi în ţară la voi, – ceeace cred că nu e puţin.

Cu toate astea, din dragul de-a vă folosi, vă zic ca întotdeauna, dacă vreţi să sporiţi măsura nevoinţelor, haideţi, dacă însă preţuiţi grădina Maicii Domnului mai muşt decât orice altă ocrotire, mai răbdaţi puţin pe loc, şi rămâneţi în Sfântul Munte, – că eu unul în locul vostru n-aş ieşi deacolo. – îmi cam pare rău că dece n-am rămas şi eu acolo.

Deci pomeniţi în rugăciunile voastre şi pe Arsenie păcătosul, şi cereţi mila lui Dumnezeu şi pentru noi.

Cu toată duhovniceasca dragoste

Arsenie>> “

Cele doua trairi peste fire ale tanarului diacon Zian Boca, inainte de calugarire, in 1939…

Parintele Arsenie Boca – desen de Gabriela Mihaita David

Au iesit la lumina in anii din urma multe date referitoare la viata si personalitatea unica a Parintelui Arsenie Boca – pe care multi dintre noi il avem in inima si inaintea ochilor sufletesti, ca pe un far neasemanat…  Dintre cele pe care le-am citit, mi-au atras deodata atentia doua “intamplari” descrise de insusi Parintele, desfasurate in vremea cand era inca numai diacon, pe numele sau de Zian Boca. Le-am legat temporal dar si ca impact duhovnicesc, si m-am gandit ca este foarte probabil ca acestea au fost cele care l-au determinat sa aleaga sa devina monah.

Hirotonit diacon la 11 septembrie 1936 la Catedrala Mitropolitana din Sibiu, tanarul Zian Boca urca duhovniceste. Se gasea sub impactul neasemuit al cursurilor de mistica predate de profesorul Nichifor Crainic, cu care intrase si in legatura directa, punand intrebari. Dupa cum se stie astazi cu precizie, in 1939, la varsta de 29 de ani, Parintele Arsenie a facut doua calatorii deosebite: una in Grecia – la Salonic si Muntele Athos, iar a doua la Chisinau. La Muntele Athos Parintele a vietuit din martie pana in iunie 1939, iar la Chisinau a plecat la 5 octombrie 1939 (conform lui Florin Dutu in cartea sa “Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910-1989“, Ed. Floare Albă de Colţ, 2015, p.28) si a ramas, cel mai probabil pana in decembrie 1939 sau ianuarie 1940. (La Athos hotarase se plece deja catre toamna anului 1938, adica imediat dupa terminarea stagiului de practica de dupa absolvirea celei de a doua facultati la Bucuresti, cea de belle-arte. Aceasta informatie pretioasa (cu privire la demersurile de plecare la Athos) a fost adusa foarte recent la lumina de acelasi Florin Dutu in cartea sa “Mistica ortodoxa si schimbarea la fata a Teologiei romanesti: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Staniloae: cei mai buni dintre cei buni“, (Ed. Floare Albă de Colţ, 2014, p.415). Se evidentiaza ca la data de 7 noiembrie 1938 Mitropolitul Nicolae Balan se adresa ministrului afacerilor straine la Atena al Romaniei, in vederea sustinerii plecarii la Muntele Athos a tanarului Zian Valean Boca).

1. Una dintre amintirile personale deosebite consemnate de Parintele Arsenie insusi din vremea cat a fost la Muntele Athos este cea legata de intalnirea sa cu un sfant, si a fost publicata intai in cartea Pr. Nicolae Zian Streza (preot in comuna Rasinari, jud. Sibiu – cititi aici), “Catisme ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos“, Ed. Credinta Stramoseaca, Iasi, 2008 (pag. 172-185). Aceeasi amintire a aparut publicata mai recent si in cartea “Parintele Arsenie Boca – Se umplu masurile si se plinesc vremile” (Ed. Credinta Stramoseaca, Iasi, 2013 (pag. 90-105), unde sunt redate documente ce au apartinut unui prieten de o viata al Parintelui Arsenie, Arhimandritul Serafim Popescu de la Manastirea Sambata (alaturi de care, de altfel, a si stat la Athos tanarul Zian). Nu voi reda aici intreaga “intamplare” petrecuta in timpul lucrului la treptele Sfantului Athanasie din Athos, ci numai cateva paragrafe graitoare:

“[…] M-am cutremurat, ca aveam langa mine un Sfant, un Prooroc care-mi stie trecutul si numele. […] Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfanta emotie si de o caldura nemaitraita. Imi facea bine, caci din pricina frigului care se lasase la malul marii, eram inghetat. Am ajuns pe buza muntelui, la crucea din lemn de dafin. Sfantul nostru se departa dar inca ne lumina cu faptura lui Indumnezeita. Vedeam poteca ce duce catre schitul Prodromul. Sfantul mergea inaintea noastra, dar parca sarea ca o roata de foc, ca o pasare inrosita. In spatele meu, Parintele Porfierie se inclina si recita ritmic, gafaind: ‘Iisus, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma.’ Dometie canta: ‘Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati.’ Dara de lumina intra inaintea noastra pe poarta manastirii, si noi dupa ea. Ajunsi in poarta care tocmai se inchidea, ne trezi din revelatie vocea barbateasca a Parintelui staret Arsenie Mandrea, venit el insusi sa inchida portile manastirii.” Intamplarea minunata s-a petrecut de fata fiind si cei doi calugari amintiti, intre care Parintele Dometie Trihenea, care avea sa devina singurul roman care a fost vreodata staret la una dintre cele 20 de mari manastiri athonite – a fost staret la Zografu aproape 10 ani, incepand din 1965. Acesta ii spusese la vremea intamplarii traite impreuna, diaconului Zian: “Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc si cu proorocie, caci ti s-a vorbit tie de Sus.”

Ca urmare, intors de la Muntele Athos in iunie 1939, in aceeasi luna a si fost inchinoviat la Manastirea Brancoveanu de la Sambata!

2. A doua “intamplare” desebita consemnata de Parintele Arsenie insusi si ramasa in manuscris, se refera la ziua in care lua trenul inapoi spre Sibiu sau Bucuresti, intorcandu-se de la Chisinau. Plecat acolo sa deprinda tehnica lucrarii cu foita de aur a icoanelor (cicanca), Parintele se intorcea odata cu primii refugiati ce se retrageau dincoace de Prut, din calea Armatei Rosii. Era sfarsitul anului 1939 sau inceputul anului 1940, iar descrierea se refera la gara din Chisinau. Episodul este amintit atat in exceptionalul film al regizorului Nicolae Margineanu, “Parintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” (2011, 80 minute) – cu denumirea de “intalnirea cu Omul Durerilor” cat si in trei lucrari despre Parintele Arsenie, intre care cel mai complet apare redat acel text in cartea “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni“- de Florin Dutu, (Ed. Floare Alba de Colt, 2014, pag. 412-413):

“Am vazut. Stapanul sta rezemat intr-o usa de gara, cu ochii pierduti in zare, dar parea ca vede toate neamurile, toti oamenii din ele si toata lumea. Tremura de frig – asa mi se parea; insa am inteles ca o durere fara seaman pentru ceea ce vede, aceea Il facea sa-i tremure gura. Cu adevarat ‘Omul durerii’. Peste tot avea infatisare de cersetor cu imbracamintea, insa n-am prea luat sema la imbracaminte, ca peste masura m-a izbit durerea Lui, cum n-am mai intalnit niciodata nicaieri, dar si o frumusete pe care n-am mai intalnit-o am vazut-o pe chipul Lui. O frumusete pe care n-o mai pot uita. N-a privit la mine, dar m-a vazut si m-am aprins de o dragoste de a suferi cu El. Nestiind cu ce sa-I ajut, cu cea mai mare graba am dat fuga sa-I dau din painea noastra. Si cand m-am intors cu painea nu L-am mai gasit, desi nu trecusera decat cateva secunde… Atunci am inteles ca m-am intalnit cu Cel gol, insetat, flamand si fara salas in lumea aceasta. Atunci am inteles in cateva clipe mai mult decat tot ce am invatat in atatia ani de zile. Dar in inima mi s-a aprins un dor ce ma arde ca un foc de a suferi cu El, de a ma stinge pe mine de dragostea Lui si de neasemanata-I Cruce. Dau marturie si eu, nevrednicul, pentru cuvantul: ‘Iata, Eu voi fi cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor’ (Matei 28,20)!” […] si in alta scriere Parintele consemna: “oare nu la asa ceva m-am legat cand L-am vazut intr-o gara, privind peste harmalaia lumii, la tragedia ce avea sa vina a doua zi: al doilea razboi mondial, cu niste ochi de o frumusete divina si cu o infinita durere ca ne vedea pe toti? Nu-i voi usura intrucatva imensa lui Cruce pe care o duce printre oameni pana la sfarsitul lumii, luandu-mi partea mea? Caci nu I ne putem asemana in nici unul din atributele Lui divine, decat in aceasta cruce intre oameni, pe care ei mereu ne-o pun in spate, pana cand vor veni si cei ce ne vor bate piroane, ‘gasind’ viata noastra o ‘infamie’ “.

Intors de la Chisinau la Manastirea Sambata unde se inchinoviase imediat dupa intoarcerea de la Athos, Zian Boca va fi tuns in monahism la circa 4 luni de zile, la 3 mai 1940, cu numele de Arsenie – nume pe care il intalnise la Athos ca fiind al unuia dintre “cei 7 pustnici care se rugau pentru pacea lumii si traiau fara mancare si fara apa, doar cu cuvantul lui Dumnezeu”.