anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

You searched for Principesa Ileana


Poezia lui Radu Gyr, tradusa in SUA de Principesa Ileana a Romaniei, in 1956

Ileana91

Principesa Ileana, prelegere in SUA, la Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, 1956 (courtesy of Tom Kinter)

Principesa Ileana a Romaniei a sustinut in SUA, in anii ’50, dupa ce a trebuit sa paraseasca fortat tara, o serie de conferinte despre Romania si romanism, despre opresiunea comunista care se instalase aici. La noi se cunoaste foarte putin despre aceasta activitate a fiicei Reginei Maria si Regelui Ferdinand, sora cu Regele Carol al II-lea si matusa a Regelui Mihai a Romaniei. O parte insemnata din prelegerile sale a ramas consemnata in volumele unor conferinte si manifestari americane, dar, din cunostintele mele, nu au fost traduse si nu au aparut la noi.

Am identificat, intr-o prelegere a Principesei Ileana sustinuta la Universitatea din Pittsburg, Pennsylvania, SUA, din 1956, o poezie a lui RADU GYR (principesa nu ii mentioneaza insa numele), tradusa de ea insasi in engleza, si recitata la finalul prelegerii cu titlul “Outline of Romanian Literature“. Inainte de recitarea acelei poezii in engleza (pe care o inserez mai jos in traducerea principesei, dar apoi si originala in romana), Principesa Ileana explica: <<Jesus in the Night” was written by a man who in his agony had a vision, the authenticity of which we dare not doubt. He realizes that his pain was shared once by Another and he knows that he is part of the body of Christ, and the community of saints. Through pain they have become for him, reality. This man does not cling to the faith, but is one with it. Thus, transcending all time, here speaks the soul of a country that for hundreds of years has suffered and yet has resisted, because it has understood the meaning of pain.>>

Traducerea in engleza a poeziei lui Radu Gyr, de Principesa Ileana a Romaniei:

JESUS IN THE NIGHT

This night Jesus entered my cell.
O how sad, how tall was Christ!
The moon entered after him in my cell
And made him still taller and sadder.

He sat by me on my mat;
“Put your hands upon my wounds.”
On his ankles there were marks of sores and rust,
As if he had worn chains once….

His hands were like lilies upon a grave,
His eyes as deep as forests;
The moon whitened his garments,
Silvering in his hands old scars.

Sighing he stretched his weary bones
Upon my verminous mat;
In his sleep he shone, but the heavy bars
Lengthened upon his whiteness as rods.

I rose from beneath my gray blanket.
“Lord, from whence come you?
Out of which eternity?”
Jesus put his finger to his lip
And signed me to be still.

My cell seemed like a mountain’s peak;
The roaches and rats swarmed around;
I felt my head fall heavy upon my hand
And I slept, a thousand years….

When I awoke from my heavy trance
The straw smelt like roses;
I was in my cell and there was moonlight
But Jesus was nowhere.

“Where are you, Lord?” I cried between the bars
Across the moon came drifts of mist
I clasped my hands, and found upon my palms
The mark of his nails.

***

Poezia originala, in romana, a lui RADU GYR:

IISUS IN CELULA

Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina:
– Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani…

Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna, 
Numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns…

–  Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui.

DSC02121

Mormantul poetului RADU GYR (impreuna cu al sotiei sale, Flora) – din cimitirul Manastirii de la Petru Voda (jud. Neamt) pastorita de Parintele Justin Parvu

Nota: Radu Gyr a fost poet, eseist, dramaturg si jurnalist, a fost membru al Garzii de Fier si comandant local al acesteia, a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare imediat ce Garda de Fier a cazut in dizgratia maresalului Ion Antonescu; incarcerat fiind, a fost trimis sa lupte pe Frontul de Est – ca pedeapsa, apoi in 1958 a fost condamnat la moarte de regimul comunist datorita poeziei sale cu mesaj revolutionar, “Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!”; in final, in 1963 a fost eliberat din inchisoare  iar in 1975 a trecut la Domnul; nu a fost nici pana astazi complet reabilitat ca scriitor, iar locul sau de veci este gazduit in cimitirul dela Manastirea Petru Voda, unde Parintele Justin Parvu a adus, alaturi de Parintele Gheorghe Calciu, mai multe personalitati nationaliste ale Romaniei, spre odihna vesnica. In biserica Manastirii Petru Voda, Parintele Justin a pastrat ca moaste, o particica din osemintele poetului Radu Gyr (foto dedesubt). Principesa Ileana, intr-un fel sau altul, a avut cunostinta si legatura cu cei intemnitati, si atat cat a putut, a facut cunoscute aceste lucruri, peste hotare. Dovada elocventa ramane faptul ca  a ridicat doua monumente modeste, in curtea Manastirii sale “Schimbarea la Fata” din Ellwood City (Pennsylvania, SUA): o troita de lemn si o cruce de piatra ce poarta o inscriptie lamuritoare (vedeti despre acestea, aici). Inscriptia suna astfel :”This cross is dedicated to the memory of all Christians who died in prisons and concentration camps.” Tot pe terenul manastirii din Ellwood City pastorita de Principesa Ileana (devenita Maica Alexandra) se gaseste o cruce similara simbolului legionar! Interesant este faptul ca in testamentul sau, Principesa Ileana -Maica Alexandra, a cerut in mod expres ca mormantul sau se fie asezat la baza monumentului crestinilor care au murit in inchisori sau in lagare de concentrare!

DSC02112

Moaste pastrate in biserica Manastirii de la Petru Voda, aduse si pastrate acolo sub indrumarea Parintelui Justin Parvu. In centrul imaginii, o ramasita pamanteasca a marturisitorului Radu Gyr.

Leave a comment »

Lumina taborica – o marturie a Parintelui Gheorghe Calciu despre trairea Maicii Alexandra (fosta Principesa Ileana a Romaniei)

Pentru mine, una dintre cele mai dragi si importante carti pe care le-am citit de-a lungul vietii mele de pana azi, ramane “Traiesc din nou” – scrisa de Principesa Ileana a Romaniei in anii 1950-1951 (Principesa, sau Domnita Ileana, cum a fost numita de romani, a fost mezina familiei regale a Romaniei: Regina Maria si Regele Ferdinand). Exilata fiind din Romania sa draga deodata cu nepotul sau, Regele Mihai, in iarna 1947/1948, odata cu instalarea la carma tarii a comunistilor, mama a sase copii, a devenit, in a treia parte a vietii (incepand cu 1967), monahie, calugarindu-se la o manastire ortodoxa din Franta si devenind fondatoarea si stareta primei manastiri ortodoxe de maici din SUA, la Ellwood City, Pennsylvania. A fost cunoscuta in aceasta etapa a vietii ca  Maica Alexandra.

Pr Ileana

Maica Alaxandra pictand o icoana, Manastirea Schimbarea la Fata, Ellwood City, Pennsylvania, SUA, (courtesy of Tom Kinter)

Dupa intrarea in monahism, viata si activitatile Principesei Ileana, cea mai draga fiica a Reginei Maria (dar si cea mai activa, implicata social si care a urmat admirabil modelul mamei sale) au intrat intr-un con de umbra aproape total. Daca in 1967 academicianul Zoe Dumitrescu Busulenga o intalnea in Franta, fiind complet socata sa o regaseasca pe Domnita Romaniei in straie monahale (link aici), incepand cu anii 1970 si pana in 1990, practic nimic nu s-a mai cunoscut despre activitatea Maicii Alexandra (care traia in SUA la manastirea sa), candva atat de iubita si implicata in viata sociala a Romaniei. La sfarsitul verii lui 1990, dupa Revolutie, Maica Alexandra avea sa revina (dupa ce parasise fortat Romania la 7 ianuarie 1948) pentru prima si ultima oara in Romania “eliberata” (interviul de atunci poate fi citit aici), de unde plecase cu o cutiuta-odor cu pamant romanesc, care a insotit-o pretutindeni si cu care a voit sa fie inmormantata alaturi, in sicriu… (foto mai jos cu cutiuta cu tarana din patria draga, talismanul Principesei Ileana-Maica Alexandra, in toti anii de exil, pana la moarte, si dincolo de ea…). Vizita sa in Romania a avut loc cu numai 4 luni inainte de a se prapadi.

pamant ro

Comoara cu care a trecut granita Principesa Ileana, in ianuarie 1948, fiind expluzata din Romania: “Greatest treasure—When communist guards, searching to keep valuables from leaving country, called this a “gold vanity case,” Princess Ileana replied, “It is not gold and it is not a vanity case. It means nothing to you but everything to me.” The metal box contains a handful of Romanian soil.” (courtesy of Tom Kinter)

PrIleana_icoane

Principesa Ileana alaturi de icoane (in mana cu o icoana realizata de ea), SUA, 1957 (courtesy of Tom Kinter)

Principesa Ileana a fost, inca de copil, o fire sensibila, aplecata deopotriva spre credinta, spre misticism si spre oameni. In nenumarate imprejurari, mama sa, Regina Maria, aminteste aceste lucruri in caietele sale de “Insemnari zilnice“. Dupa cele doua mariaje nereusite, Principesa Ileana isi va gasi linistea si eliberarea, ca Maica Alexandra. Incet, apar la lumina, in anii din urma, marturii deosebite despre viata si activitatile sale ca monahie in SUA. Am regasit astfel, cu deosebita emotie, marturii ale Parintelui Gheorghe Calciu despre Maica Alexandra, cuprinse in scrierile sale. Intai, ca cea care a trimis semnul de intampinare pe pamant american, la aeroport, cand  Parintele Calciu a aterizat in SUA – fiind expatriat, a fost Maica Alexandra. Apoi, ca tot ea a gazduit familia Calciu pentru cateva luni (primele de la sosirea pe pamant strain) la Manastirea de la Ellwood City, fondata, ridicata si pastorita de Maica Alexandra in SUA (despre aceasta, cititi aici). La cativa ani dupa calugarire, Maica Alexandra a finalizat de scris o carte pe care demult o incepuse, o carte despre Ingeri, cu titlul original “The Holy Angels” (“Sfintii Ingeri”) – in peambulul careia se expirma astfel Într-o zi, dis-de-dimineaţă, când aveam şapte ani, am văzut îngeri. Sunt tot atât de sigură azi cum am fost şi atunci. Nu am visat, nici ‘n-am avut vedenii’. Ştiu precis că ei erau acolo, cu mare claritate. N-am fost nici mirată, nici înspăimântată. N-am fost nici măcar înfiorată, ci teribil de bucuroasă. Am vrut să le vorbesc şi să-i ating.”  Despre aceasta carte, tradusa si in Romania, teologul Basil Pennington scria: “Deşi tradiţia este foarte bogată şi cei mai mari învăţători şi mistici au dedicat îngerilor pagini întregi şi tratate, eu nu cunosc nici o lucrare contemporană comparabilă cu această măreaţă şi foarte amplă antologie concepută de Maica Alexandra.”

In prima jumatate a anilor ’80, Ioan Ianolide, un mare marturisitor al temnitelor comuniste, avea sa ii dedice Principesei Ileana – Maicii Alexandra, in cartea sa Intoarcerea la Hristos”, o scrisoare emotionanta (cititi aici).

De curand am gasit o alta marturie deosebita a Parintelui Gheorghe Calciu despre Maica Alexandra. Extrasul de mai jos este un text aparut in cartea “Părintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii”Editura Bonifaciu, Bucuresti, 2009 si citeaza o parte a paragrafului cu titlul “Despre lumina taborica“. ( p. 160-061). Cred ca vorbele Parintelui Calciu de mai jos,  sunt elocvente:

Călugării isihaşti, sporiţi în duhovnicie, după îndelungi exerciţii văd lumina necreată, care nu este sensibilă pentru ochiul trupului. Evanghelia, vorbind despre lumina Schimbării la Faţă, foloseşte doar o pildă, pentru că cele două lumini, fizică şi divină, sunt de naturi diferite; dar oare ce cuvinte avem noi pentru a o exprima? Limba noastră este săracă, mintea neputincioasă, duhul cotropit de spaimă şi numai Dumnezeu întăreşte inima pentru a vedea lumina taborică fără să ne pierdem.

Moise a văzut lumina taborică, spatele Domnului, Ilie a văzut lumina taborică atunci când Dumnezeu i-a vorbit, Apostolii au văzut-o, ostaşii romani au văzut-o la Învierea Domnului, asemenea şi femeile mironosiţe. A văzut-o întâiul mucenic Ştefan Arhidiaconul, când era judecat de sinedriu şi ridicându-şi ochii la cer, a văzut slava lui Dumnezeu. Au văzut-o şirul lung al călugărilor isihaşti şi cei pe care Dumnezeu i-a învrednicit prin bună vrerea Sa, necondiţionată de meritul celui căruia i-a arătat-o.

Maica Alexandra, principesa, a văzut-o şi ea. Atunci când, în nota publicată în Buletinul nostru parohial, spune: “Insula mea este un loc al liniştii desăvârşite, chiar dacă există sunete. Acolo nu există nici o umbră, lumina străpunge totul, dragostea te înfăşoară şi nici un orizont nu-mi mărgineşte privirea. Atât de întins este locul, încât eu nu sunt decât un punct în el; dar nu sunt pierdută, pentru că acolo, Dumnezeu mă ţine în mâna Lui”, oare nu vorbeşte ea despre lumina taborică, cea care străpunge totul? Maica Alexandra nu detaliază, din cauza modestiei monahale, dar pentru cei care au cât de cât idee despre această energie necreată, sensul adevărat al afirmaţiei este limpede. Este neîndoios că Maica Alexandra a ajuns la această vedere printr-o nevoinţă îndelungată, având, în sens omenesc, meritul strădaniei, de aceea trece sub tăcere detaliile. Explorarea totală a „insulei păcii” se face numai după moarte. 

Şi eu am văzut odată lumina taborică, în copilărie, fără să ştiu ce este, dar inima mea a fost străpunsă de ea, fiindcă era o inimă de copil nevinovat. Am mai văzut o dată această lumină, mult mai târziu, când eram în închisoare. Dumnezeu mi-a trimis-o spre învăţare, dar inima şi mintea mea n-au putut cuprinde sensul şi am pierdut-o cu totul.” (Parintele Gheorghe Calciu)

 

 

3 Comments »

Principesa Ileana – Maica Alexandra: un destin regal romanesc intru credinta (II)

Mai puteti citi cateva ganduri despre Principesa Ileana a Romaniei, devenita Maica Alexandra – in prima manastire ortodoxa de maici cu slujire in limba engleza din SUA pe care a fondat-o,  in articole anterioare de pe blogurile mele:

In 2011, cartea scriitoarei canadience Bev Cooke, cu titlul original “Royal Monastic. Princess Ileana of Romania – The story of Mother Alexandra” a fost tradusa la noi si a aparut si in Romania, sub titlul ”Principesa si monahie. Domnita Ileana – Maica Alexandra”, Ed. Sophia, Bucuresti. Cartea originala a aparut  in prima sa editie la Conciliar Press, Canada, in septembrie 2008 si a fost nominalizata la Word Guild awards in acelasi an 2008, la categoria Young Adult (mai multe detalii, aici).

Dedesubt se poate asculta un interviu in limba engleza al autoarei  Bev Cooke despre cartea sa – Royal Monastic – Princess Ileana of Romania, interviu din data de  20 septembrie 2008:

[audio http://audio.ancientfaith.com/interviews/afp_2008-09-20.mp3]

mother alexandra

Maica Alexandra s-a stins la 21 ianuarie 1991, la varsta de 82 de ani, dupa ce, in septembrie 1990, bolnava fiind, a reusit sa mai ajunga si sa viziteze Romania, dupa 42 de ani de exil in care nu-si mai vazuse tara. Imediat dupa vizita sa in Romania, la 23 septembrie 1990, eseistul Nicolae Stroescu Stînişoară a realizat un interviu telefonic cu Maica Alexandra, interviu transmis apoi de la microfonul postului de radio Europa Liberă. Interviul poate fi citit aici.

Jurnalele americane au semnalat disparitia Principesei Ileana – Maica Alexandra, in ianuarie 1991, incepand cu ziarul ‘The New York Times‘. Doua extrase din ziarele vremii, mai jos.

                                                                 Ziarul american “The Hour” – Jan 22, 1991:

                                            Ziarul american “Sarasota Herald-Tribune” – Jan 23, 1991:

sarasota 1
***
sarasota 2
***

Ileana57


Principesa Ileana cu prima sa carte, “Traiesc din nou”, 1952 (photo – courtesy of  Mr. Tom Kinter)

IMG_2682

Mormantul Principesei Ileana – Maica Alexandra de la Manastirea din Ellwood City, Penssylvania, SUA

***

7 Comments »

Principesa Ileana a Romaniei – Maica Alexandra: un destin regal romanesc intru credinta (I)

HolyAngels “Sfintii Ingeri”  – cu titlul original  “THE HOLY ANGELS – by Mother Alexandra (Princess Ileana of Romania),  Light and Life Publishing Company, Minneapolis, 4th printing,  1987, este o carticica pe care fiica mezina a suveranilor Romaniei Mari (Regele Ferdinand si Regina Maria), Principesa Ileana, a inceput sa o scrie inca laica fiind si a finalizat-o dupa intrarea sa in monahism (s-a calugarit in 1967 sub numele de Maica Alexandra), prima editie aparand in a doua jumatate a anilor ’70 in SUA.

Autoare a doua carti mai cunoscute, dintre care doar prima tradusa si aparuta in tiraj edificator si in Romania – “Traiesc din nou” (cu titlul original                               “I LIVE AGAIN – by Ileana, Princess of Romania, Rinehart & Company, New York, 1952) si “Spitalul Inima Reginei” (cu titlul original “HOSPITAL OF THE QUEEN’S HEART” – by Ileana, Princess of Romania, Rinehart & Company, New York, 1954), Domnita Ileana (nascuta in 1909), cum era numita  in Romania – in vremea cat a trait aici, nu a uitat niciodata tara sa, pentru care a facut mai mult decat se cunoaste, pana la trecerea sa in viata de dincolo, in 1991.

Cateva ganduri dupa ce am citit cartea care m-a impresionat enorm, “Traiesc din nou“, o carte aflata intre primele zece carti pe care le-as nominaliza in lista mea de lecturi de referinta parcurse de-a lungul vietii, am notat intr-o pagina anterioara de blog (link aici). O carte zguduitoare, despre un destin de exceptie, cu toate ca ea se refera numai la prima parte a unei povesti de viata regale fara pereche. In 1952, la publicare, Principesa Ileana se gasea la mijlocul vietii, iar ceea ce a mai trait de atunci incolo, adica  inca 40 de ani de viata in exil (exil impus inca din ianuarie 1948 membrilor Familiei Regale a Romaniei), reprezinta un alt parcurs existential legat de tara pe care a iubit-o cu tot sufletul, Romania, si careia i-a fost in masura posibiulului, sprijin din diaspora in toti anii de dupa plecarea de aici.

Se cunoaste foarte putin despre Principesa Ileana, dupa ce a parasit Romania in 1948. Din aproape in aproape, am identificat elemente de marturie care pot reface, macar partial, o adevarata efigie de destin regal romanesc intru credinta. Principesa Ileana a fost, inca din copilarie, un om cu o profunzime spirituala speciala. Un spirit religios, deschis spre cautarea radacinilor fiintiale. Asa l-a cunoscut si a legat o relatie stransa, dar scurta (fortuit rupta prin exilarea din Romania in 1948) cu Parintele Arsenie Boca cel care generase in anii 45-48, la Sambata, o miscare mistica crestina fara precedent. De la Parintele Arsenie a deprins Principesa Ileana rugaciunea inimii, cum avea sa scrie ea insasi in “Introducere la rugaciunea inimii“, cuprinsa in volumul tradus in Romania “Traiesc din nou” (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2010):

“Am citit adesea Rugaciunea lui Iisus in carti de rugaciuni si am auzit-o in biserica, dar ochii mi s-au deschis pentru intaia data acum cativa ani, in Romania. Acolo, in micuta manastire Sambata, ascunsa in inima codrului intunecat, in bisericuta alba ce se oglindea in lacul montan ca de clestar, am intalnit un calugar ce practica ‘rugaciunea inimii’. Pace si liniste profunda domneau in Sambata acelor timpuri; era un loc al tihnei si al tariei; ma rog Domnului sa fi ramas asa.”

Cartea scrisa in anii ’70, “Sfintii Ingeri” de catre Principesa Ileana, reprezinta “o splendidă monografie închinată angelologiei Vechiului şi Noului Testament“.  Autorul Cuvantului-inainte al cartii, un teolog recunoscut (Basil Pennington), afirma: “Deşi tradiţia este foarte bogată şi cei mai mari învăţători şi mistici au dedicat îngerilor pagini întregi şi tratate, eu nu cunosc nici o lucrare contemporană comparabilă cu această măreaţă şi foarte amplă antologie concepută de Maica Alexandra.” La originea cartii stau insa trairi din copilarie ale prinicpesei, care s-au amplificat apoi in a doua parte a vietii. In Epilogul cartii, Maica Alexandra, scria:

Într-o zi, dis-de-dimineaţă, când aveam şapte ani, am văzut îngeri. Sunt tot atât de sigură azi cum am fost şi atunci. Nu am visat, nici ‘n-am avut vedenii’. Ştiu precis că ei erau acolo, cu mare claritate. N-am fost nici mirată, nici înspăimântată. N-am fost nici măcar înfiorată, ci teribil de bucuroasă. Am vrut să le vorbesc şi să-i ating. Camera noastră, a copiilor, era luminată de zorii zilei şi am văzut un grup de îngeri stând în jurul patului fratelui meu mai mic. Eram atentă, altfel n-aş fi putut auzi vocile lor. […]  Nu eram decât un copil când mi-am văzut îngerul păzitor. Pe măsură ce timpul a trecut, sporadic mi l-am amintit şi i-am recunoscut prezenţa, dar cel mai des l-am ignorat. Paradoxal, doar răul şi supărarea m-au trezit şi mi-au limpezit viziunea. Poate că datorită celor văzute şi celor suferite în război şi sub ocupaţia comunistă, în anii ce au urmat, am fost supusă unor coşmaruri diabolice. Singura mea salvare în timpul acestor vise era să fac semnul Crucii. Am ştiut întotdeauna că eram adormită, că era un vis conştient dar era o tortură ca să mă trezesc…

Cateva amintiri speciale legate de Principesa, devenita Maica Alexandra in 1967 si in acelasi an ziditoare si  coordonatoare, ca stareta, a primei manastiri ortodoxe de maici din SUA, Manastirea “Schimbarea la Fata” din Ellwood City, Pennsylvania, provin de la marele mucenic al temnitelor comuniste, Parintele Gheorghe Calciu. Dupa peste 21 de ani de detentie, la inceputul lunii august 1985, Parintele Calciu era expatriat in SUA de catre regimul comunist. Pe aeroportul din New York, dupa aterizare, avea sa fie intampinat intr-un fel special:

Cand am aterizat pe pamantul american, nu cunosteam nici un nume de roman care sa locuiasca acolo, in afara de Arhiepiscopul Valerian, fie-i pomenirea de trei ori sfanta, despre care aflasem ca se exilase in Portugalia. Nu stiam cine era noul episcop. Dar Biserica din America s-a facut simtita, prin prezenta la aeroportul din New Youk a unei delegatii de preoti din partea Episcopiei, care mi-a daruit o cruce veche si frumoasa de argint, din secolul al XVII-lea, scrisa cu litere chirilice. Crucea imi fusese trimisa de Maica Alexandra – Principesa Ileana a Romaniei, fondatoare si stareta a Sfintei Manastiri “Schimbarea la Fata” (extras dintr-un articol mai amplu, in extenso aici).

In cartea “Viata Parintelui Gheorghe Calciu” sotia sa, preoteasa Adriana Calciu, isi amintea ca prima manastire vizitata de ei in America a fost “Schimbarea la Fata” din Ellwood City, Pensillvanya, acolo unde era stareta Maica Alexandra – Principesa Ileana a Romaniei, fiica Reginei Maria si a Regelui Ferdinand : “Eu si parintele am iubit-o foarte mult pe printesa. Era trecuta de 80 de ani cand am intalnit-o. O femeie atat de buna si sfanta, iar din gura ei ieseau numai cuvinte de aur! ‘Spuneti-mi maica, si nu printesa!’, ne ruga mereu.

Dupa expulzarea si asezarea fortuita pe pamant american, familia Parintelui Gheorghe Calciu a fost gazduita si a locuit cateva luni de zile la Manastirea din Ellwood City, la Maica Alexandra (din august si pana in decembrie 1985). Nu cunosteau inca pe nimeni, si acolo au gasit un camin primitor.

Nu se cunoaste exact in ce an, Maica Alexandra a ridicat in curtea Manastirii ‘Schimbarea la Fata’ din SUA, o troita de lemn inchinata martirilor inchisorilor comuniste. In orice caz, acest lucru s-a intamplat inainte de februarie 1988, poate cu mult inainte, deoarece in testamentul sau din acel an, ea a cerut ca mormantul sa-i fie asezat exact la baza acelei troite. In fotografiile de mai jos (prima mai veche, a doua mai recenta, se observa mormantul Maicii Alexandra din curtea Manastirii sale din Pennsylvania, in spatele sau aflandu-se troita martirilor romani ai inchisorilor comuniste.

Poate ce deloc intamplator, un mare marturisitor al temnitelor comuniste, Ioan Ianolide, avea sa scrie cam in aceeasi perioada a anilor ’80, in cartea sa “Intoarcerea la Hristos” (Ed. Christiana, Bucuresti, 2006)  o “Scrisoare catre Maica Alexandra“, in care formula:

Maria Ta si Maica, bine ai venit in tainitele inimilor noastre, caci poporul acesta a fost prea mult inselat si fript de incoronate capete, platind pacate si raspunderi de care nu se simte vinovat si care sunt rani si morminte in trupul lui etern. Asa ca avandu-te pe tine vlastar regesc in manastire, aprinsa de  dorul neamului romanesc pentru credinta stramoseasca, te simtim ca un balsam si un motiv de reconciliere. Maica, fii sigura ca te rogi impreuna cu tot neamul crestinesc si romanesc!

malexgrave.preview

Mormantul Principesei Ileana – Maica Alexandra si, in spate, Troita ridicata de ea in memoria detinutilor din inchisorile comuniste din Romania.

Pr Ileana grave

Mormantul Principesei Ileana – Maica Alexandra de la Ellwood City si, in spate, Troita ridicata de ea in memoria martirilor temnitelor comuniste din Romania.

Am identificat de curand o copie a testamentului, in limba engleza, al Maicii Alexandra (foto mai jos). Un testament simplu si scurt, la masura la care ajunsese viata sa spirituala. Este lizibil mai jos, si am incadrat cu rosu doua fraze care mi-au retinut atentia, caci spun multe. Sunt doua dorinte speciale ale sale:

– “As vrea sa fiu ingropata la picioarele crucii dedicate celor care au murit in lagarele de concentrare (temnitele comuniste)

– “Cutia rotunda ce contine pamant romanesc sa fie ingropata alaturi de mine“.

Adusese cu ea pamant romanesc. La plecarea precipitata din Bran, dupa abdicarea fortata a nepotului sau, Regele Mihai al Romaniei, si ea a fost fortata sa ia drumul exilului – la 7 ianuarie 1948, dar a reusit sa ia ca pe un talismna mult iubit, un pumn de tarana al tarii sale. O parte din el a daruit unei biserici din New York, iar o parte a tinut mereu langa ea. Cutiuta sa rotunda cu pamant romanesc a fost pastrata toti anii alaturi, iar in perioada vieturii la Manastirea din Ellwood City era stiut ca o tinea pe o noptiera de langa patul sau din chilie. Acea cutiuta a dorit sa o insoteasca si Dincolo… Despre cea de a doua particica de pamant romanesc, scria  Doina Uricariu in vol. I al cartii sale “Maxilarul inferior” (Ed. Polirom, Iasi, 2010, p. 297):

Din 1999 stau la New York. Intr-o buna zi am descoperit, la Catedrala Bisericii Episcopale din New York, caseta in care se pastreaza un pumn de pamant romanesc luat de la Bran, in 1947, de Domnita Ileana, cum ii spuneau romanii […]. In jurul acestei casete a existat dintotdeauna o aura legendara. Se spune ca unul dintre cei ce rascoleau prin lucrurile familiei regelui, care pleca la inceputul lunii ianuarie 1948 in exil, ar fi dat peste aceasta caseta si a vrut s-o confiste, crezand ca eeste ‘a gold vanity case’, cum povesteste cea acuzata ca ar avea asemenea obiect asupra ei. Scrisa in engleza, povestea domnitei merita sa fie reprodusa cu vorbele ei: ‘It is not gold and it is not vanity case. It means nothing to you but everything to me. The metal box contains a handful of Romanian soil.’ Aceasta caseta ovala aurie sta in Catedrala Bisericii Episcopale din New York, sub icoana Fecioarei Maria, ferecata in aur si argint, o icoana pe care Regina Maria i-a daruit-o fiicei sale mult iubite (n.n. Principesa Ileana). E insotita de o placuta de bronz cu stema Romaniei, de pe timpurile monarhiei, pe care s-au sapata cuvintele: ‘În memoria parintilor mei, Regele Ferdinand si Regina Maria, precum si a tuturor celor care s-au sacrificat pentru Tara. Aici se gaseste o particica de pamânt românesc LIBER. Textul a fost scrijelit inainte de caderea Zidului Berlinului si de decembrie 1989, cu multi ani inainte.

testament Principesa Ileana bis

Testamentul Principesei Ileana a Romaniei – Maica Alexandra, din februarie 1988.

14 Comments »

O scrisoare a marturisitorului Ioan Ianolide catre Principesa Ileana a Romaniei (Maica Alexandra)

Ioan Ianolide, numit si avva temnitelor comuniste, este cel caruia ii datoram unul dintre cele mai zguduitoare documente-complex ale persecutiilor anti-crestine romanesti care ne-au ramas, pe care l-a adunat in cartea sa “Intoarcerea la Hristos” (Ed. Christiana, Bucuresti, 2006). O carte scrisa spre marturie, spre intelegere, spre accesul la adevar al posteritatii din Romania. Ioan Ianolide i-a cunoscut, direct sau indirect, pe mai-toti marii oameni ai acestei tari, si a impartit cu ei, intre 1941-1964 celulele inchisorilor. A fost o vreme buna alaturi de “sfantul inchisorilor”, Valeriu Gafencu, si a inteles, ca nimeni altul, uriasa personalitate-martir a Parintelui Gheorghe Calciu. Paginile cartii au fost scrise in clandestinitate si in teroare, in perioada 1981-1984, din dorinta de a lasa in urma un adevar pe care cineva trebuia sa il spuna.

Intre paginile cartii, a carei istorie pana la publicare este ea insasi un miracol, a fost gasita o foaie impaturita cu grija, pe care Ioan Ianolide a scris zece “scrisori” scurte, randuri emotionante adresate unor mari nume ale exilului romanesc. Una dintre ele este adresata Principesei Ileana, fiica cea mica a cuplului Regina Maria si Regele Ferdinand, sora cu ex-regele Carol al II-lea. Principesa Ileana a parasit Romania in primele zile ale lui ianuarie 1948, imediat dupa Regele Mihai (nepotul sau), obligat sa abdice. A fost exilata ca toti membrii familiei regale care se mai gaseau in tara. In 1967 ea a devenit calugarita, fiind tunsa in monahism in Franta, iar in 1968, in SUA, a pus bazele unei manastiri ortodoxe in Pennsylvania, unde a si inchis ochii, in 1991. Rugaciunea lui Iisus se pare ca a invatat-o de la Parintele Arsenie Boca, insa de copil a avut inclinatii catre spiritualitate.

In perioada cand Ioan Ianolide, in Romania fiind, scria la cartea sa (1981-1984), Principesa Ileana era deja Maica Alexandra la Manastirea sa de la Elwood City, SUA. Iata impresioananta scrisoare a lui Ianolide catre Maica Alexandra ( din “Intoarcerea la Hristos”, pag. 518), care este foarte posibil sa nu fi fost niciodata citita de destinatara ei (din motive obiective; aceasta deoarece abia la multi ani dupa moartea ei, revista Orthodox World a Fratiei Sf. Herman din Platina, California, a publicat, initial, doua capitole din carte):

Maria Ta si Maica, bine ai venit in tainitele inimilor noastre, caci poporul acesta a fost prea mult inselat si fript de incoronate capete, platind pacate si raspunderi de care nu se simte vinovat si care sunt rani si morminte in trupul lui etern. Asa ca avandu-te pe tine vlastar regesc in manastire, aprinsa de  dorul neamului romanesc pentru credinta stramoseasca, te simtim ca un balsam si un motiv de reconciliere. Maica, fii sigura ca te rogi impreuna cu tot neamul crestinesc si romanesc!

5 Comments »

Intalniri memorabile ale istoriei: Principesa Ileana cu si despre Ana Pauker

Cred ca, daca cineva m-ar pune sa aleg numai un brat de carti dintre toate pe care le-am citit in aceasta viata, pana acum, si doar pe acelea sa le iau cu mine, intre acelea s-ar regasi si cartea Principesei Ileana a Romaniei, “Traiesc din nou“. Poate ca, pentru a o alege si altii ca si mine, este nevoie mai inainte de a citi macar “Povestea vietii mele” a Reginei Maria a Romaniei, mama sa, si o parte a insemnarilor zilnice ale reginei. Si de a avea deplina luciditate ca istoria noastra nu se gaseste in manuale iar accesul la adevar, la realitate, este o cale stramta, pe care intra doar cei cu adevarat interesati, si nu fara efort…

Principesa (Domnita) Ileana a fost mezina familiei regale a Romaniei – Regele Ferdinand si Regina Maria, dupa ea, ultimul vlastar regal, Mircea, plecand din viata la varsta de numai 3 ani. Principesa Ileana avea 5 ani cand unchiul ei, Regele Carol I al Romaniei, parasea aceasta lume, in plin razboi mondial. In copilarie, apoi in adolescenta, a fost cea mai apropiata de mama sa, Regina Maria, dintre copiii regali, si a fost martora nenumaratelor evenimente prin care a trecut Romania, pana la instaurarea efectiva a regimului comunist. A fost sora medicala in timpul celui de al doilea razboi mondial si a urmat “modelul” mamei sale in multe dintre activitatile sociale si politice. Principesa Ileana a fost fortata sa paraseasca Romania imediat dupa abdicarea Regelui Mihai, nepotul sau, de comunisti, respectiv a parasit Romania la 7 ianuarie 1948. A mai revenit in tara o singura data, la mai putin de un an inainte de moarte, respectiv in 1990, cand s-a inregistrat si un interviu telefonic cu ea. Era deja, de ani buni, calugarita – sub numele de Maica Alexandra, in SUA, infiintand ea insasi un asezamant ortodox acolo.

Cartea “Traiesc din nou” a fost scrisa cand Principesa Ileana se gasea in primii sai ani de exil, in SUA, adica in anii 1950-1951, si a fost tiparita acolo, in 1952, sub titlul original “I live again“. O experienta de viata covarsitoare si ametitoare, un destin de exceptie, sunt cuprinse intre filele cartii ce deapana o viata de pana la implinirea varstei de 40 de ani. In postfata cartii, Principesa Ileana lamurea:

Ileana75

Principesa Ileana in mai 1960, la Los Angeles (courtesy of Mr. Tom Kinter)

Socotesc de cuviinta sa subliniez ca aceasta carte este propria mea poveste. Neavand pretentia de a fi o lucrare politica sau istorica, ea doar incearca sa arate influenta pe care au avut-o evenimentele politice recente asupra unei persoane particulare – si aceea sunt eu. Exista un indoit motiv pentru care am incercat sa povestesc toate acestea: in primul rand adanca mea credinta ca lupta pentru o lume libera este o lupta pe viata si pe moarte, si apoi dragostea profunda si durabila pe care o nutresc pentru Romania. Nu este nevoie sa-mi apar convingerile fata de persoanele cu judecata, ci doresc sa spun mai multe despre tara mea atat concetatenilor mei, cat si celor pe care ii intereseaza povestea mea. Simt dragoste si mandrie fata de Romania care a luptat de-a lungul secolelor pentru independenta nationala, precum si Romania Mare care a obtinut aceasta independenta. Insa mai adanci si mai greu de pus in cuvinte sunt dragostea si mandria pe care le simt pentru Romania din anii ei de suferinta. Atunci a existat o solidaritate remarcabila, o fratie pe care nu am intalnit-o in vremuri mai bune. In zilele acelea de intuneric si disperare, in ciuda spionilor si a denunturilor, am ramas impreuna. Nimeni nu ar fi refuzat sa ofere adapost oricui i-ar fi batut la usa. Opiniile politice nu aveau importanta. Eram cu totii romani, impotrivindu-ne ca un singur om opresorilor si puterilor intunericului. Astfel, daca celor care au urmarit aceste evenimente din afara tarii li se va parea ca nu condamn sau nu apar anumite fapte cu destula hotarare, aceasta se intampla partial si din cauza acestei fratii pe care am trait-o. Se intampla, dupa cum am spus, si din cauza ca aceasta este povestea mea, si ca persoana individuala, am putut intotdeauna sa tin cont si de punctul de vedere al celuilalt. Sperantele, bucuriile si tristetile oamenilor m-au miscat intotdeauna profund pentru ca am vazut tot timpul individul ca fiinta umana mai degraba decat ca exponent al vreunei conceptii sau doctrine, iar mila a fost sentimentul meu cel mai puternic si fata de prieteni, si fata de dusmani. Acest fapt nu m-a indemnat in nici un caz la toleranta in fata raului, ci mi-a daruit un fel de intelegere care separa individul si raul in loc sa-l prezinte pe unul ca personificare a celuilalt. Am trait timp indelungat in spaima si durere si de atunci valorile si-au schimbat intelesul pentru mine. Nu doresc sa judec pe nimeni, ci stau cu intransigenta de partea libertatii si a dreptatii. Voi lupta cu putreile intunericului, in orice forma le voi intalni, pana la moarte. Nu simt nici resentiment si nici ura. Acestea sunt slabiciuni in care nu avem dreptul sa ne complacem astazi. In ele se pierd putere, energie, si nu ne putem permite sa pierdem nici una dintre acestea.

*************

Unul dintre multele episoade speciale ale cartii sale, se refera la intalnirea pe care Principesa Ileana a avut-o in primavara lui 1946 cu membrii guvernului Petru Groza, si in speta cu comunista Ana Pauker. Se cunoaste ca la 6 martie 1945, la presiunile ocupantului sovietic, Regele Mihai (nepotul Principesei si fiul fratelui principesei, ex-regele Carol al II-lea) a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Roman, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Regele Mihai a funcționat insa ca simplu șef de stat, fără autoritate. Între august 1945 și ianuarie 1946, regele a încercat fără succes – prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” – să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza. La presiunile sovietice, britanice și americane, regele a renunțat în final la opoziția sa față de guvernul comunist. La acea vreme membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic si ministru al apărării naționale, era Emil Bodnăraș, care era in relatii amiabile cu Principesa Ileana. Prin intermediul acestuia, principesa va cunoaste si pe Ana Pauker. Intalnirea este una memorabila, in care principesa surprinde caracterul si modul de manifestare propriu capilor comunisti. Este un paragraf de valoare istorica remarcabila, mai ales datorita faptului ca a fost scris in 1950 – cu o luciditate si o putere de intelegere pe care altii, abia multi ani mai tarziu, au reusit sa le atinga. Paragraful este extras din editia 2010 a cartii, aparuta la Editura Humanitas:

Cam pe vremea aceea mi-a spus Bodnaras ca, dupa parerea lui, ar trebui sa fac cunostinta si cu restul guvernului, asa ca m-a intrebat daca accept o invitatie la o petrecere organizata acasa la el? M-am gandit la asta si mi-am dat seama ca existau unele avantaje. Daca regele acceptase compromisul care ii fusese impus la Conferinta de la Moscova si acum exista o relatie politica intre el si guvern, nu aveam nici un motiv serios sa spun nu. Am acceptat invitatia si, cand am ajuns la casa lui, earu toti! Atunci l-am intalnit pentru prima data pe Groza, care, cu felul lui vesel de a fi, stia sa fie antrenant intr-o societate. Radea zgomotos, iar glumele sale erau prea putin rafinate. Sitta (n.n. mama Regelui Mihai, Regina-mama Elena) mi-a spus odata ca puteam fi chiar recunoscatori la aceste petreceri pentru incapacitatea lui totala de a simti atmosfera, ceea ce il facea sa umple toate golurile din conversatie galagios si plin de el. Mai era si Gheoghiu Dej, fostul mecanic de tren, un barbat solid si nu neplacut ca infatisare; Maurer, care era poate mai distins decat ceilalti din grup; Lucretiu Patrascanu, ministrul justitiei, cu frumoasa si talentata lui sotie – singura femeie dintre cele prezente imbracata cu gust; si mai era si scundul, antipaticul, Theohari Georgescu, ministrul de interne, care nici macar nu se straduia sa fie agreabil.

La urma, dar in mod sigur nu mai putin importanta – Ana Pauker. Corpolenta, cu un par carunt, scurt si in dezordine, cu ochi albastri taiosi, privind pe sub sprancenele joase si cu un zambet fascinant, nealterat de faptul ca buza de sus se rasfrangea peste cea de jos, ea ii facea pe toti sa simta ca aveau de a face cu o adevarata personalitate. Am avut intotdeauna impresia cand ma aflam in preajma ei ca era ca un boa constrictor care abia a fost hranit, asa ca nu te mananca pe loc! Greoaie si trandava cum parea, avea tot ce este respingator, dar totodata fascinant la un sarpe. Puteam sa-mi imaginez cu usurinta, doar privind-o, ca isi denuntase propriul sot, care fusese, ca urmare, impuscat; iar intalnirile mele ulterioare cu ea mi-au aratat stralucirea rece si dezumanizata datorita careia ajunsese la puternica pozitie pe care o ocupa acum.

In acea prima seara n-am vorbit cu ea decat putin. Cu alta ocazie, cand incercam sa usurez cumva teribilul tratament de care aveau parte cei din puscarii, am conceput planul de a o invita sa ia masa cu mine si cu copiii in Bucuresti. Oarecum spre uimirea mea, a acceptat. Toti copiii erau prezenti, si, ca de obicei, inainte de a ne aseza la masa cel mai mic a spus rugaciunea – si iat-o pe ateea noastra stand in picioare, cu respect, ca si noi. Era chiar simpatica in modul cum vorbea cu copiii despre ceea ce invatau la scoala si, dupa ce au plecat sa se culce, am avut cu ea o conversatie foarte interesanta care a durat aproape trei ore. La sfarsit am fost surprinsa si chiar amuzata sa o aud spunand:

– Acum ma concediati sau sa plec eu singura? Atat de mult mi-a placut aceasta conversatie incantatoare, incat am uitat cum este protocolul!

Nu fusese o conversatie in care sa ma disting eu in vreun fel, caci nu puteam tine piept avalansei de jumatati de adevar si fapte vag deformate pe care le folosea cu dexteritate in argumentarile ei. Uneori raspundea la intrebari atat de direct, cu o asemenea lipsa de ‘omenie’ cum spunem noi, incat imi amintea de primii soldati rusi pe care ii vazusem la Bran. Stiu ca am rugat-o sa-mi explice cateva din principiile si metodele comuniste; de ce, de exemplu, foloseau atata violenta, cand violenta nu a convins niciodata pe nimeni.

– Nu este menita sa convinga, a replicat ea calma, ci sa inspaimante. Cand cineva planteaza din nou, intai distruge tot ce creste: si radacini, si crengi. Apoi niveleaza pamantul. Doar dupa aceea se poate planta bine.

Era destul de sincera in ce priveste motivele comportarii lor fata de oameni. Spunea ca nu era posibil, din pacate, sa se distruga o intreaga generatie si sa ramana doar tinerii de instruit. O anume cantitate de munca fizica era totusi necesara – munca la drumuri, in agricultura, in industrie – pentru a susutine copiii pana la majorat. Pentru asta trebuia lasata in viata generatia mai in varsta, dar acestia trebuiau sa fie prea inspaimantati ca sa mai indrazneasca sa intervina in educatia pe care o fac comunistii copiilor lor. Pentru a ajunge la aceasta stare erau inventate amenintari morale si fizice de toate felurile si procedand astfel nu era nevoie sa se acorde nici o importanta vietii omenesti. Erau, oricum, destui in generatia ‘de sacrificiu’, prea batrani ca sa mai fie instruiti pentru a munci, asa ca nu conta in ce numar erau folositi sau omorati.

In cele din urma am ajuns la subiectul inchisorilor; mi-a povestit despre propriile ei detentii, care totalizau noua ani.

– Si v-a schimbat inchisoarea? – am intrebat-o.

– Nu, mi-a raspuns ea, dar v-am mai spus ca nu cautam sa ii schimbam pe oameni in inchisori. Sunt prea batrani ca sa mai poata fi convinsi; obisnuintele lor sunt prea puternice. Doar dam raul la o parte din drum atunci cand ii intemnitam.

– Dar de ce sa nu ii omorati pe fata pe cei pe care intentionati sa ii pedepsiti cel mai grav? am intrebat-o.

Si iarasi senzatia de neomenie cumplita, impersonala, neinduratoare.

– Simpla moarte ar fi prea buna si prea usoara, a spus ea. Si nu i-ar inspaimanta suficient pe ceilalti.

O singura data am reusit sa o las fara replica, dar numai pentru o clipa. Vorbeam tot despre conditiile din inchisori si m-a asigurat cu bunavointa ca multe lucruri erau exagerate; ca de fapt conditiile nu erau chiar atat de rele pe cat credeam eu. Am spus ca as vrea sa o pot crede.

– Bine, a spus ea, puteti vedea oricand, cu ochii dumneavoastra, daca mergeti in cateva inchisori, ca nu e chiar atat de rau!

I-am raspuns prompt:

– Atunci sa mergem chiar acum! M-as bucura sa-mi aratati ca am gresit!

A ezitat un moment, evident luata prin surprindere, dar si-a revenit repede.

– Dar, draga mea, replica ea zambind, ce ar spune lumea – ai dumneavoastra si ai mei – daca ne-ar vedea mergand prin inchisori impreuna!

Poate ca nu mai este necesar sa adaug ca rugamintile mele pentru usurarea inspaimantatoarelor suferinte si torturi au fost in van.

Am vorbit si despre America. Dupa cum aveam sa observ de multe ori, ura comunistilor pentru SUA era de o inversunare fantastica, mai puternica decat ura lor fata de orice altceva. Ana Pauker, ca si alti comunisti cu care am vorbit, era foarte precisa in ce priveste planurile lor referitoare la aceasta tara. De fapt nu am fost atat de impresionata atunci pe cat am fost cand am venit in SUA, caci propriile mele cunostinte depsre conditiile de aici erau destul de vagi. Abia acum incep eu sa apreciez informatiile si evaluarile detaliate si ingrijite cu care comunistii pareau sa fie atat de familiari. Intrucat pe acea vreme romanii inca vedeau aceasta tara ca pe un puternic salvator care ar putea pune capat ocupatiei rusilor in Romania, am fost socata de calmul cu care Ana Pauker desconsidera in mod absolut aceasta posibilitate. Ea mi-a explicat destul de convingator si – dupa cum am putut pana acum sa imi dau seama din ziarele si revistele pe care le-am citit aici – destul de corect sistemul industrial al Statelor Unite, si imi amintesc cum a pus accentul in special pe dependenta acestuia de energia electrica. Venea cu cifre si statistici care aratau ca daca energia electrica ar fi distrusa, intreaga tara ar fi atat de dezorganizata incat nu ar putea sa-si revina decat atunci cand ar ajunge la putere cei pregatiti special pentru aceasta situatie. O alta metoda usoara de atac, a explicat ea, ar fi oferita de tipul sistemului de alimentare cu apa potabila de care depindea un mare procent din populatie si care putea fi distrus sau poluat simplu si usor. Mi-a explicat ca aceste posibilitati si altele similare existau nu numai din cauza ca populatia urbana uitase principiile fundamentale de cultivare a cerealelor si legumelor si de preparare si conservare a alimentelor, dar si pentru ca sistemul de distributie a hranei putea fi conturbat serios doar cu un mic efort si complet distrus cu un efort putin mai mare. In aceasta directie fusesera deja facute niste experiente in SUA, m-a asigurat ea, asa ca informatia in ce priveste metodele generale fusese verificata si pusa la punct cu mare acuratete. O serie de lovituri mici si strategice, era ea de parere, ar putea face inutile bombele nucleare; dar numai cateva bombe bine plasate ar rezolva toata treaba daca aceasta parea o metoda mai buna. Ca masura de precautie, ea mi-a explicat intr-o doara de ce acest lucru era imposibil in Rusia, unde organizarea era absolut diferita. Avea ea dreptate? Cum ar putea sa verifice acum cineva? Dupa cum am spus, era o vorbitoare excelenta, o arma cumplita si inumana a unei forte care reprezinta insasi esenta raului. Veninul comunismului este tot atat de impersonal de malign pe cat este cel al unui sarpe care musca. Desigur, faptele pe care le prezenta ea pareau corecte, si concluziile pe care le tragea puteau constitui macar una din posibilitati in situatia de atunci. Bineinteles, ea il lasase pe Dumnezeu total in afara planurilor, iar eu nu pot face asta pentru ca am vazut puterea Lui. Totusi, nu cred ca este dorinta sau planul Lui sa credem ca propria noastra ignoranta ne va apara. Cred ca dorinta Lui este sa credem in Dragoste si Intelepciune care astazi se pare ca prea putin se mai manifesta in viata oamenilor. Am vazut, la urma urmei, cum nazismul a luat in stapanire o tara, iar comunismul alta. Una din ele nu este inca libera in intregime, iar cealalta se afla inca in robie absoluta. Asta poate ma face mai constienta decat as putea fi in alte circumstante de posibilitatile noastre si de nevoia de a recunoaste aceste rele in mod inteligent si de a ne apara impotriva lor.

2 Comments »

Fragmente din cartea “Trăiesc din nou” de Ileana Principesa de România, Arhiducesă de Austria

Îndulciri cu dor

20161030_151230Mila Domnului vinecătre noi pe ocolite. Trecem prinîncercări amare, suferim cu toţii, dar dacă nu ne pierdem speranţa, chiar dacă ne-am pierdut încredereaîn noi, dacăîncă ne agăţăm de ceea ce este Dumnezeu, de ceea ce înseamnă pentru fiecare moarteaşiînviereaMântuitorului, atunci ,,toate aceste lucruri îţi vor fidăruite,,. Dar în primul rând trebuie ne dămseamaexistă doar o singură Putere care trece peste toate; o singură Dragoste caredurează pe vecie, un singur Prieten careniciodată nu ne părăseşte, indiferent cât de imperfecţisau de necăjiţi suntem: Dumnezeu. Pânăcând nu ne dămseama de asta, întâlnimdezamăgiredupădezamăgire. Nu trebuie ne bizuim pe ajutorul oamenilor, ci ne încredem înTatăl nostru, căci ne vaîndeplinidorinţele. Şi, la timpul potrivit, în momentul încare inimile noastre suntliniştite

View original post 497 more words

Leave a comment »

Filmarea vizitei in Romania a Principesei Ileana – Maica Alexandra, in 1990

Cu doua zile in urma doamna Marilena Rotaru, realizatoare TV recunoscuta pentru consecventa si profesionalismul cu care a urmarit constant istoria familiei regale a Romaniei si a fost apropiata sufleteste de aceasta, a facut publice, pe canalul sau de youtube, filmarile realizate in 1990, cu ocazia revenirii in tara intr-o vizita de doua saptamani, dupa peste 42 de ani de exil, a Principesei Ileana – fiica cea mica a Reginei Maria si a Regelui Ferdinand, devenita – din 1967, Maica Alexandra.

Imediat dupa emotionanta vizita in Romania a Principesei Ileana – Maica Alexandra din 1990,  respectiv la 23 septembrie 1990, eseistul Nicolae Stroescu Stînişoară realiza telefonic un interviu cu Maica Alexandra, interviu transmis apoi la microfonul postului de radio Europa Liberă (interviul se poate citi aici).

Este insa prima oara cand filmari din timpul vizitei sale in tara au fost facute publice – multumita doamnei Marilena Rotaru! Vizita in Romania, in septembrie 1990, a fost facuta ‘la invitația domnului doctor Pavel Chirilă, cu prilejul lansării Fundației Christiana‘. Peste doar 3 luni de zile, la 21 ianuarie 1991, Maica Alexandra avea sa treaca la Domnul, odihnind in curtea Manastirii ortodoxe ‘Schimbarea la fata’ de la Ellwood City, Pennsilvania, SUA, pe care a fondat-o si unde a vietuit incepand din 1968.

Materialul filmat brut din septembrie 1990, postat de doamna Marilena Rotaru, se poate viziona mai jos (cu multumiri!):

UPDATE 10 ianuarie 2016: cele doua filmari cu Maica Alexandra – Principesa Ileana au fost sterse astazi, fara explicatii, de pe canalul youtube al d-nei Marilena Rotaru !

1 Comment »

Domnita Ileana a Romaniei – Maica Alexandra si Parintele Roman Braga: lucrari spirituale ortodoxe in SUA

In 1967, Principesa Ileana a Romaniei (fiica Reginei Maria si a Regelui Ferdinand, nascuta la 5 ianuarie 1909), calugarita sub numele de Maica Alexandra in acelasi an, incepea ridicarea primei manastiri ortodoxe cu vorbire in limba engleza din America de Nord: Manastirea “Schimbarea la Fata” de langa Ellwood City, Pennsylvania, SUA. Legaturile sale cu preotul monah Roman Braga, s-au intarit mai ales in perioada anilor 1983-1988, cand Parintele Braga a fost numit preotul manastirii (intregul sau profil biografic poate fi citit, in limba engleza, aici). Nascut la 02 Aprilie 1922, la Condrița – Lăpușna, in Basarabia, a devenit monah inca de la prima tinerete si a trecut prin temnitele comuniste timp de 11 ani, efectuand pe rand detentii la Piteşti, Jilava, Canal, Balta Brăilei, Salcia, Ostrov.

Deoarece a continuat sa reprezinte un “element periculos” si pentru guvernele comuniste de dupa eliberarile din 1964, a fost in final trimis in misiune in Brazilia, la Sao Paolo, in 1968, la 4 ani dupa eliberarea din inchisoare. De acolo, dupa alti patru ani, in 1972, va fi invitat in SUA si va vietui  acolo pana la trecerea la Domnul, savarsita de foarte curand, la 29 aprilie 2015.

La sfarsitul verii anului 1990, Principesa Ileana – Maica Alexandra, efectua o vizita de dor in Romania (cititi aici interviul realizat cu ea in septembrie 1990). Parintele Roman Braga reusea o vizita similara abia 2 ani mai tarziu, in 1992. Acea vizita a cuprins si trecerea pe la Manastirea Varatec, destul de inopinata dealtfel, si despre care rememora scriptic intr-o speciala aducere aminte academicianul Zoe Dumitrescu Busulenga (ea insasi devenita monahie la Varatec). Amintirea de atunci a fost cuprinsa in carticica “Amintiri dintr-o viață de om III. Arhimandritul Roman Braga”, Editura Doxologia, Iași, 2013 si redata in articolul electronic “Roman Braga, un om al lui Dumnezeu“, din care extrag aici un mic fragment: “[…] Dar deodată, în vara anului 1992, au început a umbla prin Văratec vorbe despre o neașteptată venire a părintelui Braga în România și chiar la casa sa (și a măicuței Benedicta) din mănăstirea nemțeană. Zvonurile veneau, se duceau, noi nu îndrăzneam să sperăm. Maica Eufrosina, ucenica maicii Benedicta, se afla într-o stare de așteptare necontenită, dar nu spunea nimic. Oricum, fierberea era mare. Și într-o bună zi, după ce o ucenică fusese trimisă de Maica Superioară Nazaria să ne spună ca părintele Braga prânzise la stăreție și că va petrece noaptea tot acolo, dar că, oricum, va trece și pe “acasă”, iată că “minunea” s-a produs.

***

R. Braga & Maica Alexandra

Parintele arhimandrit Roman Braga, Maica Alexandra (fosta Pricipesa Ileana a Romaniei) si un grup de pelerini la Manastirea “Schimbarea la fata” de la Ellwood City, Penssylvania, SUA, in 1984 (Sursa fotografiei: aici)

In numarul recent al revistei “Life Transfigured” – a journal of orthodox nuns, vol. 47, no.2,  summer 2015, jurnalul Manastirii de la Ellwood City, a fost publicata o talamcire privind metoda rugaciunii, “The method of prayer” – by Fr. Roman Braga dar si un mic memento dintr-o convorbire inregistrata cu ocazia unei restranse reuninuni de la Manastirea din Ellwood City, din anul 1984 a Parintelui Roman Braga (cu foto mai sus), a carei traducere o redau mai jos (originala se gaseste pe pagina finala a numarului de jurnal mentionat mai sus):

Am fost în închisorile comuniste timp de 11 ani, dintre care in recluziune solitară timp de 3 ani. Am aflat în închisoare că nu știam nimic. Ideea mea despre Dumnezeu a dispărut. Dar ceea ce am aflat atunci este că Dumnezeul cărților diferă de Dumnezeul experienței. Când simți ca Dumnezeu este viu, “eu trăiesc fiindca Hristos trăiește în mine.” Când Hristos este viata ta nu mai ai nevoie de cărți, nu mai ai nevoie de tratate de teologie, nu mai ai nevoie de predici, nu mai ai nevoie de nimic. L-am găsit pe adevăratul Dumnezeu în închisoare, după atâția ani de seminar, și teologie, și cărți, și scripturi, și tot felul de studii. Inveti prin experiența pentru că El este ceva ce se experimenteaza. Dumnezeu este viu. Suntem sclavii cărților. Uneori nu gasesti timpul pentru a fi tu insuti – esti alcatuit din citate, Kant a spus acest lucru, Platon a spus că…, Sfinții Părinți spun acest lucru. Tu esti diferit. Nu trebuie să imiti pe nimeni pentru că noi suntem noi înșine. Luam principii de ici, de acolo. Nu avem insa nevoie decat de Scriptura, nu este necesara nici o altă carte, pentru că Dumnezeu iti vorbește prin Scripturi. Și începi să vorbești cu Dumnezeu și spui, “Uite, Doamne, m-ai creat. Cine sunt eu? Ai vrut să fiu în această lume.” Abia aici începi să înveți – Dumnezeu Însuși te învață cine ești. Fiecare bărbat și femeie este un  individ specific, nu seamana cu altcineva. Dumnezeu nu Se repeta atunci când El creează ceva. Deci, ai propria ta metoda  în rugăciune, care este doar a ta; este zadarnic să-ți spun metoda mea. Trebuie doar sa începi sa practici și Dumnezeu îți dă propria ta metodă, care este foarte personala. Viața noastră în Dumnezeu este foarte personala – nu este ca viața altcuiva, dar ceea ce este important este sa o faci –  sa ai o viață în Dumnezeu. Vorbeste cu El – simte-I prezența și El te va învăța cine ești.” (Parintele Roman Braga, Manastirea Ellwood City, SUA, 1984).

Leave a comment »

“Spiritul ortodoxiei” (partea V) – viziunea Principesei Ileana a Romaniei – publicata in SUA, in 1953

Continuare de aici…

DSC04542“A cincea Sfânta Taină este cea a Preoției. Aceasta este taina prin care Duhul Sfânt, prin punerea-mâinilor episcopilor, dă har și autoritate preotului nou-hirotonit sau noului episcop pentru a realiza ducerea mai departe a misiunii, a tainelor și pentru a coordona viața religioasă a poporului. Prin simpla atingere cu mâinile deja sfintite ale mai-marilor bisercii ortodoxe, această putere spirituală este comunicata persoanei hirotonite, și astfel se asigura continuitatea legala, autoritatea și slujirea Bisericii. (I Timotei 4:14 și 05:22).

Episcopii au acest har, deoarece ei sunt succesorii Apostolilor. Însuși Hristos este Marele nostru Preot. (Evrei 5:4-6). El este sursa întregii puteri și autoritate în Biserica Sa, și a dat putere postolilor de a învăța, de a vindeca, și de a ierta păcatele oamenilor.

Există trei ranguri preotesti: episcopi, preoți și diaconi. Episcopul poate administra toate cele șapte taine; preotul – toate, cu excepția preoției; diaconul este cel care ajuta si asista atât episcopul și cat preotul, dar el însuși nu poate efectua nici una dintre Taine.

Ar fi cazul sa introducem aici si un cuvânt despre rangurile monahale în Biserica Ortodoxă. Aici nu exista ordine diferite, asa cum este cazul in Biserica occidentală  – care separa franciscanii, benedictinii, etc. Există in schimb, în Biserica Răsăriteană, o foarte puternică tradiție monahală. Inca din vremea  Sfantului Antonie cel Mare al Egiptului, toate mănăstirile urmeaza prescripțiile Sfantului Vasile cel Mare. Obiectivul lor principal este rugăciunea contemplativă. Nu există nici un set de reguli pentru probă sau pentru noviciat, ca în Occident. Există trei ranguri monahale: cel mai mic – rasoforul (in greacă: rasophore, in slavă: rejasonosts) – care poate fi acordat la foarte scurt timp după ce aspirantul intră în mănăstire. Cel de al doilea – stavroforul (in greacă: stavrofor, in slava: skhimnik) – poate fi acordat după trei ani, dar numai daca aspirantul are varsta de peste 25 de ani (iar in cazul femeilor – peste 40 de ani). La momentul acordarii acestui rang, persoana depune cele patru jurăminte monahale:  de sărăcie, de ascultare, de castitate și de stabilitate. Pentru a ajunge la rangul al treilea – de schimonah, pe care doar unii, putini, il vor atinge, este nevoie de 20-30 de ani de pregătire. Acești călugări se dedica în întregime  rugăciunii contemplative devenind pustnici și luând jurământ de tăcere. Acesta este punctul culminant pentru care sunt instruiți pe parcursul anilor de disciplină în viața comună a primelor două ranguri. Mulți nu pot trece de primele două ranguri; cu toate acestea, toti sunt călugări; rangul denota pana la urma nivelul de realizare spirituală. Nu toti călugării sunt preoți și nu se face nici o distincție între ei, atunci cand acesta este cazul. Toti episcopii trebuie să fie călugări din primul sau al doilea rang. În cazul în care un episcop ar dori să ajungă la rangul al treilea, el ar trebui să demisioneze din toate funcțiile episcopale și preoțești – cu excepția celebrarii Liturghiei, datorita disciplinei extrem de stricte si severe necesare la acest nivel, si a perioadelor lungi de tăcere.

Multe mănăstiri și schituri se dedica grijii fata bolnavi și suferinzi și educatiei copiilor si tinerilor; insa acestea sunt mereu doar activități secundare. Miezul principal si obiectivul  vieții monahale din Est este  rugăciunea continua și contemplația, indreptarea sufletului tot mai aproape de Dumnezeu.”

Ileana79

Principesa Ileana a Romaniei la Slujba de Inviere – Pasti / mai 1956, la Catedrala Ortodoxa Sf. Dumitru din SUA (cand asupra sa si aspupra unui preot refugiat anti-comunist a avut loc un atentat cu gloante; pentru detalii, vedeti link-ul din primul comentariu de mai jos) – photo courtesy of Tom Kinter

 

3 Comments »