anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

O intalnire din 1946: Salvador Dali si Walt Disney – sau – Prima animatie suprarealista…

Aceasta intalnire a condus la realizarea unui film de animatie care uimeste si astazi, dupa 67 de ani… Filmul se numeste “Destino” si a fost pentru prima oara pus pe piata de compania de film animat Walt Disney, abia in 2003. Fimul a avut un “destin” interesant, mai ales fiindca el nu a aparut imediat dupa realizare, in 1946, ci mult mai tarziu. La vremea aparitiei lui comerciale, in 2003, nici principalii lui creatori – pictorul spaniol Salvador Dali si omul filmelor de animatie americana Walt Disney, nu mai erau in viata. Aceasta deoarece din 1946, anul finalizarii lui pre-distributie, datorita situatiei financiare grele post-razboi, filmul a ramas nevalorificat de Walt Disney si compania lui zeci de ani, considerandu-l probabil insuficient de “interesant”.

Filmul “Destino” este o poveste despre Cronos – personificarea timpului si despre  incapacitatea sa de a-si implini dorinta de a iubi o muritoare. Scenele din film utilizeaza o serie de picturi suprarealiste realizate de Salvador Dali si le impletesc cu dansul si metamorfozele. Productia filmului “Destino” a început în anul 1945 – adica cu 58 de ani (!!!) înainte de finalizarea acestuia si a fost o colaborare intre Walt Disney si pictorul suprarealist spaniol, Salvador Dali. Filmul a fost produs in 8 luni de Salvador Dali si John Hench, intre 1945 si 1946. Hench l-a perceput pe Dali, la acel moment, ca pe o “figură fantomatica” si a considerat ca stia mai bine decat Dali secretele filmului animat marca Disney. Pentru o vreme indelungata, proiectul filmului a ramas secret. Partea de munca a pictorului Salvador Dali a fost aceea de a pregati toate imaginile pentru o durata totala filmica de 6 minute, in care secventele de animatie se vor combina cu dansatori vii si cu efecte speciale pentru a obtine un film de un format similar cu “Fantasia“. Dali în studioul de lucru, crea personaje Disney care sa se lupte cu timpul: cadranul solar urias care se desprinde din marea fata de piatra a lui Jupiter va determina soarta tuturor destinelor umane… Dali si Hench au creat o practic, in 1946, o noua tehnică de animatie, echivalentul cinematic al “criticii paranoide” a lui Dali. Metoda a fost inspirata din opera lui Sigmund Freud asupra subconstientului, cu includerea de imagini ascunse si duble. Dali a spus: “Entertainment-ul subliniază forta artei iar posibilitatile sunt infinite!”Bucata de film realizata a fost descrisa de Dali ca “un ecran magic al problemei vietii in labirintul timpului”. In paralel, Walt Disney a spus despre film ca este “o poveste simplă despre o fata tanara in cautarea iubirii adevarate”… Poate ca Disney nu a putut intelege suficient acest mod de exprimare si a considerat-o cam improprie pentru piata lui de animatie. Timpul insa, a aratat ca a gresit…

Leave a comment »

Admirandu-l pe Dali (II): Teatrul-muzeu Gala & Savador Dali din Figueres, interiorul…

O parte din fotografiile din interiorul Teatrului-Muzeu Dali din Figueres, mai jos. Pentru o introducere, cititi prima parte aici.

Innsotesc fotografiile cu doua texte, aparute la inceputul anilor ’60 (muzeul a fost deschis spre vizitare in 1974, dar Dali a continuat sa il amenajeze pana in anii ’80):

Atat de tipic realist, prin modul de functionare mintala a imaginatiei sale (cel putin), Dali este singurul dintre reprezentantii importanti care a reusit sa-si transforme experienta religoasa cotidiana “catolica, apostolica si romana” in materie artistica de cea mai buna calitate, capabila sa ramana fidela atat spiritului dogmei (asa cum o dovedeste intrevederea lui Dali cu Sanctitatea Sa Papa Pius al XII_lea), cat si spiritului suprarealist, cel putin in esenta, adica in mecanismul mintal al creatiei imaginative; acesta este un eveniment suficient de neobisnuit pentru a profeti ca, din intalnirea celor doua fenomene, egal de bogate si de dense in umanitatea lor cum sunt suprarealismul si crestinismul, se va naste, de buna-seama, o noua bogatie umana, la puterea a doua.

Se stia deja de cativa ani buni ca preocuparile religioase, mistice chiar, au castigat teren in existenta lui Salvador Dali. O dovedesc lecturile, intalnirile sale cu cei mai eruditi prelati ai Spaniei. Grundul permanent al preocuparilor si speculatiilor artistului de la Cadaques l-au constituit, in vremea din urma, marile texte mistice – Sfantul Ioan al Crucii, Sfanta Tereza de Avila, Ignatiu de Loyola, precum si cele mai complicate probleme ale teologiei. Rezultatul a fost, pe de o parte, “Le Manifeste mystique du surrealisme”, iar pe de alta, noua etapa in iconografia daliniana, atat de fericit numita de Michel Tapie “continuitatea daliniana”. In principal ea se axeaza acum pe doua teme: “Nativitatea” (1949-1951) si “Fecioara Mistica”, in care trebuie sa vedem incununarea celei dintai, apoi, dupa 1951, iubirea pentru Dumnezeu. Faptul ca resursele profunde ale imaginatiei originare a lui Dali nu au secat prin acest fel de angajare in constructiile verbale ale celei mai abstracte si mai putin platice dintre ontologiile religioase tine de marele miracol al inventiei daliniene.” (extras din eseul lui Pierre Roumeguerre, “Mistica daliniana fata in fata cu istoria religiilor“, 1963)

Intr-un dialog inregistrat in 1956 cu acordul lui, Salvador Dali imi spunea ca nimic nu-l stimuleaza mai mult decat ideea de Inger. Dali dorea enorm sa picteze cerul, sa patrunda boltile celeste pentru a intra in comunicare cu Dumnezeu. Pentru el, Dumnezeu e o idee inefabila, cu neputinta de concretizat. Poate ca, se gandeste el, aceasta o fi substanta pe care o cauta fizica nucleara. Pentru el, Dumnezeu nici nu e ceva cosmic, caci atunci ar fi vorba, imi spunea, de o limitare. In aceasta chestiune, el vede mai degraba o seama de rationamente contradictorii, imposibil de rezumat intr-o idee de structura. Catalan pana in varful unghiilor, Dali are nevoie sa atinga formele, or acesta e chiar caracteristic pentru ingeri. ‘ Cand eram foarte tanar, imi spunea Dali, am pictat un tablou cu ingeri.’ Apoi, in vremea din urma, se apleaca tot mai mult asupra temei Fecioarei, tocmai pentru ca Fecioara s-a urcat la cer prin puterea ingerilor. Iar Dali ar vrea cu tot dinadinsul sa afle secretul acestei Inaltari. In ce consta deci miscarea? (Asa ne vom lamuri si pentru ce intrebuinteaza el material nuclear in Inaltarile sale). Dali isi inchipuie ca protonii si neutronii sunt elemente angelice, intrucat, explica el, in trupurile celeste ‘se mai afla inca resturi ale substantei divine’ si asa se face ca unele fapturi imi par ‘atat de asemenatoare ingerilor.’ Rafale si Sfantul Ioan al Crucii. ‘Temperatura trupului lui Rafael e chiar temperatura aceea, mai degraba scazuta, a primaverii, care este si temperatura trupului Fecioarei si a Trandafirului.’ Si mai adauga, cu gravitate: ‘Am nevoie de un ideal hiperestezic pur. Sunt tot mai mult preocupat de ideea de castitate. Pentru mine, e o conditie esentiala a vietii spirituale.” (extras din eseul “Salvador Dali si lumea Ingerilor” – a lui Bruno Froissart, aparut in catalogul expozitiei lui Dali din 1960, de la Muzeul Galliera)

4 Comments »

Izvorul Tamaduirii – iconografia sarbatorii la Parintele Arsenie Boca

O alta icoana rara, existenta in Bucuresti – executata de Parintele Arsenie Boca, pe care a (re)adus-o la lumina tot Alexandru Valentin Craciun, este icoana pe lemn “Izvorul Tamaduirii“. Asa cum pictura bisericii din Draganescu, executata de Parintele Arsenie, este surprinzatoare prin atipicul ei, astfel este si aceasta icoana! Am reusit de curand sa o vad si am sa redau mai jos fotografiile mele.

Icoana se afla la Biserica Sfanta Treime din cartierul bucurestean Ghica-Tei, imprejmuita de blocuri inalte, greu de gasit fara indrumare, fiind o biserica de cartier. Despre data pictarii icoanei si despre modul cum a ajuns acolo, sunt numai ipoteze (a se citi articolul lui A.V Craciun in linkul de mai jos). Data cand prietenul lui A.V. Craciun i-a semnalat-o si apoi cand impreuna au mers si au (re)identificat-o, a fost Vinerea din Postul Mare a anului 2011. Icoana era totusi cunoscuta in biserica acolo ca fiind pictata de Parintele Arsenie, dar tinuta deoparte.

In imaginile de mai jos sunt biserica din cartierul Tei si asezarea icoanei “Izvorul Tamaduirii” in biserica, in august 2013, la vizita mea.

Icoana, asa cum a fost realizata, se departeaza complet de tiparul clasic al reprezentarii iconografice bizantine a sarbatorii “Izvorul Tamaduirii” – si orice pictura purtand acest titlu, vizualizata, poate demonstra acest lucru. Mai degraba icoana aceasta reprezinta modul in care poporul roman sarbatoreste evenimentul, impletind viata obstii cu tainele Providentei. Icoana Parintelui Arsenie are dimensiunile aproximative de 100×70 cm. Pentru a nu relua eu insami nici semnificatia crestina a sarbatorii “Izvorului Tamaduirii”si nici incercarea de a descoperi semnificatia acestei picturi, va indemn sa cititi articolul original al lui Alexandru Valentin Craciun, aici.

Este dificil sa ma hazardez in a interpreta ceea ce a dorit Parintele Arsenie sa transmita, prin ceea ce a pictat. Ceea ce insa cred ca nu trebuie sa uitam, este faptul ca pentru dumnealui, sarbatoarea “Izvorul Tamaduirii” a avut o insemnatate majora, speciala si dubla! La data acestei sarbatori, in anul 1940 (3 mai 1940), a fost tuns in monahism, si tot de Izvorul Tamaduirii, in 1942 (10 aprilie 1942), a fost hirotonit preot. Ambele investituri s-au facut la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, sub Muntii Fagaras, loc in care si de care s-a legat numele celui ce va deveni Sfantul Ardealului. De la ambele evenimente ziarul “Telegraful Roman” al vremii, a pastrat si redat atmosfera zilei. Reluand cele ce s-au scris atunci asupra celor doua evenimente, speciale in viata Parintelui Arsenie, si meditand, am putea face cateva legaturi cu icoana in viziunea sa – “Izvorul Tamaduirii”.

Redau mai jos, din cartea preotului Ioan Gînscă, “Parintele Arsenie Boca, mare indrumator de suflete din secolul XX. O sinteza a gândirii Parintelui Arsenie în 800 de capete“, Ed. Teognost, 2011, paragrafele referitoare la cele doua sarbatori-eveniment:

1)  La 3 mai 1940, de “Izvorul Tamaduirii,  Zian Boca a fost tuns in monahism, cu numele Arsenie. Evenimentul – consemnat si de „Revista Teologică” din 1940, editată la Sibiu, a fost redat si in cartea Parintelui Gînscă:
Pelerinajul de la Mănăstirea Brâncoveanu a întrunit la rugăciunea de obste si în acest an, în Vinerea din Săptămâna Luminată (deci de praznicul Izvorului Tămăduirii n.n.), cler si popor din tot jurul. Î.P.S. Mitropolit Nicolae si P.S. Episcop Nicolae Colan al Clujului, au slujit Sfânta Liturghie si au cuvântat închinătorilor. Cu acest prilej – se spune mai departe – s-a săvârsit impresionanta slujbă a tunderii în monahism a Părintelui Ierodiacon Arsenie Boca. Despre nevointele si virtutile acestui prim cetătean al restauratei ctitorii voevodale de la Sâmbăta de Sus, vorbim altundeva.”
Tot aici mai aflăm următoarele:
Cu prilejul îndătinatului pelerinaj anual de la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a fost tuns în monahism tânărul diacon Zian V. Boca, luând numele de Arsenie. Cuviosul Ierodiacon Arsenie Boca este absolvent al Academiei noastre Teologice «Andreiane». Remarcat încă de pe băncile scolii pentru deosebitele-i înclinări spre viata monastică, a fost trimis de Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti, pentru a-si perfectiona marele său talent de pictor, iar apoi la Sfântul Munte Athos si la Atena. Întors în tară, si-a petrecut viata la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu, departe de forfota lumii, alternând rugăciunea cu studiul picturii bisericesti. E un caracter integru si un monah de aspră tărie duhovnicească. Săptămâna Învierii Domnului, «Isvorul tămăduirii», poporul român ortodox venit pe timp ploios, ca să-si întâmpine ierarhul care îi poartă bucuriile si necazurile în sufletul său de mare român si de mare crestin, a simtit încă o dată cum se revarsă peste el binefacerile cerului la rugăciunile si binecuvântările pe care cei doi ierarhi, Î.P.Sf. Mitropolit Nicolae, si P.S. Nicolae Colan al Clujului înconjurati de sobor de preoti, le îndreptau către Cel Atotputernic. În adevăr, săvârsirea sfintei liturghii a fost pentru toti cei ce veniseră la Sâmbăta de Sus, prilej de bucurii care au făcut să stoarcă lacrimi din ochi. Vreau să vorbesc de miscătoarea si emotionanta tundere în monahism pe seama acestei ctitorii voevodale, a unuia din multii si luminatii absolventi ai «Academiei Andreiane», părintele diacon Boca, diplomat al Scoalei de Belle-Arte din Bucuresti. Mot după locul de nastere, crescut si îndrumat în studiul teologiei, tânărul monah a înteles să dea ascultare gândurilor marelui Ierarh al Bisericii noastre, consacrându-si viata lui Hristos prin studiul picturii bisericesti, pe care s-o desfăsoare acolo în linistea muntilor pe care Brâncoveanu îi alesese ca loc de retragere si de rugăciune. Iată de ce, cred că duhul lui Brâncoveanu a tresăltat de bucurie văzându-si opera reînviată si împodobită în chip atât de minunat de Mitropolitul Ardealului din România Mare, care se pare că a fost înscris în planul Providentei să reia si să afirme în chipul cel mai solemn testamentul Voevodului martir împotriva tuturor gândurilor celor rele atât dinlăuntrul, cât si din afara hotarelor tării noastre”

****************

2.  La 10 aprilie 1942, de “Izvorul Tamaduirii” ierodiaconul Arsenie a fost hirotonit preot.

În Vinerea Izvorului Tămăduirii din acest an (1942 n.n.) a avut loc la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus obisnuitul pelerinaj. Pelerinii, veniti în număr destul de mare, fată de timpurile grele ce le străbatem si de vremea ploioasă, au avut mari bucurii duhovnicesti. S-a slujit Sfânta Liturghie atât la altarul mănăstirii, cât si în aerul liber. Î.P.S. Sa a hirotonit cu acest prilej pe Cuviosul prodiacon Arsenie Boca întru ieromonah, iar pe tânărul, absolvent de Teologie, Vasile Sortan întru diacon pentru trebuintele mănăstirii. Predica înăltătoare si duioasă a Î.P.S. Sale a stors lacrimi pelerinilor. A urmat sfintirea apei la fântâna tămăduitoare si un Sfânt Maslu cu mare sobor de preoti. Mănăstirea lui Constantin Brâncoveanu a reînviat în toată puterea duhovnicească. Peste łara Oltului suflă cu putere duhul lui Dumnezeu prin mijlocirea mănăstirii reînviate din mormântul în care o asezaseră adversarii neamului si ai credintei drepte”,

DSC00537

Dupa aceste doua extrase din presa timpului, poate ca devine mai limpede ceea ce Parintele Arsenie a vrut sa reprezinte in icoana sa. Pastrand semnificatia crestina a sarbatorii – ca prima mare sărbătoare închinată Maicii Domnului din perioada pascală, avand ca  origine minunea petrecută cu Leon I (454), pe cand acesta încă nu era pe tronul Bizanţului, Parintele Arsenie reda in icoana sa atipica atmosfera duhvoniceasca de la Manastirile romanesti (cu siguranta si de la Sambata), poporul strans in jurul ciubarului cu apa spre sfintire si in jurul preotilor ce oficiau. In fundalul picturii sunt, posibil, doua arii montane din tara: Apusenii (cu o bisericuta tipica), locul de obarsie al Parintelui Arsenie – in partea din spate stanga si respectiv Fagarasii (cu o bisericuta ardeleneasca tipica) – arealul de la Sambata de Sus, unde parintele a devenit preot duhovnic – in partea din spate dreapta.  Multime de tarani dar si cativa monahi sunt stransi la sarbatoare, iar batranul suferind, ingenunchiat in fata ciubarului tipic cu apa sfintita, astepta minunea tamaduirii sale.

Alexandru Valentin Craciun, in articolul sau pe care l-am citat la inceput, incerca sa identifice figura ierarhului din partea stanga a picturii cu chipul, de asemenea pictat de Parintele Arsenie, dar la Biserica din Draganescu, a Sfantului Iosif cel Nou de la Partos, Mitropolitului Timisoarei. Pentru comparare, inserez mai jos imaginea cu chipul de la Draganescu. As crede insa, la fel de probabil ca acel ierarh din stanga picturii “Izvorul Tamaduirii” ar putea fi si Ierarhul Metodie, Patriarhul Constantinopolului – si el pictat la Biserica din Draganescu.

DSC01934

Sfantului Iosif cel Nou de la Partos, Mitropolitului Timisoarei (pictura la Draganescu)

DSC01972

Patriarhul Metodie al Constantinopolului (pictura la Draganescu)

Tot Alexandru Valentin Craciun a observat, in articolul lui, asemanarea izbitoare a reprezentarii Fecioarei Maria cu Pruncul, din icoana “Izvorul Tamaduirii”, cu cele doua reprezentari ale icoanelor imparatesti de la Manastirea Prislop (mai jos, indreapta) si respectiv de la Biserica din Draganescu (mai jos, in stanga):

In fine, in coltul din dreapta jos al icoanei”Izvorul Tamaduirii”, se poate observa de la o apropiere de cativa centimetri de icoana, pe fondul inchis la culoare, semnatura AB de mana, mai alburie, a Parintelui. Fara dubiu, icoana ii apartine, insa, la fel ca si in cazul altor icoane, multe sunt inca necunoscutele atat din opera cat si viata Sfantului Ardealului.

6 Comments »

Regalitatea romana: Palatul Regal din Bucuresti – o cronologie fotografica

DSC00432

Piata Palatului Regal, azi

Am avut sansa ca in luna august sa ma aflu la Bucuresti si sa vad o expozitie exterioara, instalata pe gardul Palatului Regal din inima capitalei, vis-a-vis de statuia Regelui Carol I calare. Expozitia, intutulata “Fragmente de Memorie. Portere Regale. Palatul Regal.” a reunit fotografii ale Palatului de-a lungul timpului, incepand din 1885 si pana in prezent. Dupa cum se stie, dupa recenta renovare a Salii Tronului (finalizata in luna mai 2013), corpul central al Palatului Regal al Romaniei se poate vizita in al treilea weekend din fiecare luna.

DSC00434

DSC00466

Mai jos, redau seria temporala a imaginilor din expozitia stradala de pe gardul Palatului Regal, o insiruire de evenimente “din viata” Palatului si a Romaniei, documente imagistice de valoare perena:

DSC00441 DSC00442 DSC00443 DSC00444 DSC00445 DSC00446 DSC00447 DSC00448 DSC00449 DSC00450 DSC00453 DSC00454 DSC00455 DSC00456 DSC00457 DSC00458 DSC00459 DSC00460 DSC00461 DSC00462 DSC00463

DSC00464

2 Comments »

Admirandu-l pe Dali (I): Teatrul-muzeu Gala & Savador Dali din Figueres, exteriorul…

DSC00992Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică și naiv de inconștientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-și ascunde mai bine nebunia. Eu, în schimb – nu sunt nebun.” (Salvador Dalí)

***

Ma numar printre cei care admira arta Daliniana practic neconditionat, si ma situez dincolo de critica, dincolo de barfe, detractari si metehne – ce inconjoara adesea persoana si personalitatea unui aventurier al artei. “Intalnirea” mea cu pictura lui Salvador Dali s-a facut poate intr-un moment al vietii in care eram dispusa sa receptez cu toate simturile, existente si imaginare… Practic, in imediata fractiune de secunda de dupa prima vizionare a unei imagini dupa un  tablou semnat de Salvador Dali (era primavara lui 1990), am receptat o intelegere a lumii dincolo de forma si materie, chiar si dincolo de gand si de suflet; am inteles instantaneu ca reprezentarile acelea deschid o cu totul alta poarta, spre o alta lume.  Putin mai tarziu, am aflat ca acest curent de pictura purta un nume, suprarealism.

Când se spune despre suprarealiști că sunt pictori ai schimbării veșnice – nu trebuie să ne așteptăm de la ei să-și copieze pe pânză visele nocturne (nu ar fi decât un naturalism naiv și descriptiv), și nici ca fiecare dintre ei să creeze din elementele viselor lor propriul univers restrâns în care să se simtă bine sau să dea frâu liber agresiunii lor (aceasta ar fi o evadare în afara timpului). Ba dimpotrivă înseamnă că fiecare are deplina libertate să se miște cu îndrăzneală și absolută dezinvoltură într-o zonă care se află la granița dintre lumea interioară și cea exterioară care, deși nu este foarte precisă, posedă o deplină realitate (suprarealitate!) fizică și psihică.” (Max Ernst, 1934).

Am vizionat una, doua, trei… mai multe… imagini dupa tablouri de Dali. Prima serie din viata mea, si am stiut ca nu va ramane atat! Tot in primavara lui 1990 “sansa” s-a aratat si am primit in dar un album cu picturile lui Salvador Dali. Era pe atunci ceva cu totul special, unic, la inceput socant, dar apoi uluitor si inegalabil, sa poti intra intr-o lume redata intr-o totala disonanta cu tot ce stiai la nivel de arta, dar si cu imaginea despre lume. O lume gri, din care tocmai ieseam… a unui intuneric programat, a epocii de aur ceausiste. Cu timpul, rasfoind adesea acel album Dali, pas cu pas, am inceput sa deprind lumea aceea. Si de-atunci, o parte din mine s-a deschis catre om, altfel.

DSC00581Dali a ramas pentru mine, de-a lungul anilor, unul din cei mai dragi artisti ai transmiterii de mesaj vizual, caci complexitatea operei lui e impropriu s-o numesti doar printr-un singur termen. Si admirandu-l continuu pe Dali, anul acesta am avut sansa sa vizitez mare parte din locurile unde a locuit si pictat in Spania – Catalonia si mare parte din operele lui, adunate intr-o mare expozitie, la Madrid. Voi impartasi pe blog, pe rand, mai ales fotografii, din locurile vizitate.

Unul dintre cele mai impozante puncte de vizitare este Teatrul-muzeu Dali din orasul sau natal, Figueres, in care, incepand din 1974, Salvador Dali a amprentat viziunea lui asupra lumii si vietii, intr-un mod unic, de exceptie, asa cum e intreaga sa arta, deschizand o expositie muzeu extravaganta. A ales acel spatiu – fostul muzeu orasenesc din urbea natala, bombardat in timpul razboiului si cazut in paragina ulterior, deoarece nu i se gasise utilitate si deoarece era asezat in imediata vecinatate a bisericii in care Dali fusese botezat. Erau locuri de suflet, unde Dali, devenit deja “un monstru sacru” al artei, si-a permis sa glumeasca serios…

Imaginile de mai jos sunt din exteriorul Teatrului-Muzeu din Figueras, din diverse unghiuri, surprinse ziua sau noaptea sau de pe stradutele adiacente unde se gasesc suvemniruri cu leit-motivele unora din operele lui. Un loc de celebrare a geniului creator, pe care multi l-au socotit, din neintelegere ori din invidie, nebun…

5 Comments »

Amintiri despre Parintele Arsenie, din celularul Siguranței Regionale din Brașov, anul 1948

Preiau mai jos continutul textual din pagina de azi de pe blogul lui Vlad Herman (cu multumiri), ce se poate citit in original, aici: “Părintele Arsenie Boca ar fi putut ajunge episcopul Maramureşului, în 1948” si alatur un desen al Parintelui Arsenie Boca – personajul descrierii de mai jos, din cartea “Începutul represiunii comuniste”. Desenul chipului Parintelui este realizat de artista Gabriela Mihaita David (albastrude.wordpress.com).

As adauga ca in perioada anlor 1945-1947 parintele Arsenie a fost vizitat adesea de familia regala a Romaniei, in special de Principesa Ileana. A fost, pe langa legatura care i s-a pus in carca, cu miscarea legionara, conectat si cu regalitatea romana, care l-a cinstit si iubit. Un singur si mic exemplu: cele doua icoane imparatesti ale altarului vechii bisericute a Manastirii Brancoveanu de la Sambata, sunt daruite de Principesa Ileana (fiica mezina a Reginei Maria si a Regelui Ferdinand, care in ianuarie 1948 a fost alungata si ea din tara, de puterea comunista).

parinte arsenie bisCa în toate localitățile din țară, sediul Siguranței Regionale Brașov fusese instalat într-una din cele mai frumoase case din oraș, vila fruntașului liberal Mihai Popovici, situată la o oarecare distanță de clădirile învecinate. (…)

Eram în arest, în celula comună. În fața noastră aveam imaginea unui spital de campanie din timpul războiului. Pe un prici cu două nivele, erau lungiți unul lângă altul oameni tăcuți, cu figurile supte de suferință. Văzându-ne, în primul moment, au prins viață, pentru ca în clipa următoare să se retragă unul câte unul într-o apatie controlată, reacție de ființe captive.

Erau strânși aici cei cu ancheta terminată sau cei ținuți pentru o cercetare suplimentară. Printre ei am zărit o figură normală, luminoasă, un călugăr. El stătea întins cu picioarele dezvelite pâna la genunchi. Văzându-ne, s-a ridicat și ne-a întrebat cu vocea blajină:

– Sunteți elevi?

– Da!

– De unde?

– De la Liceul Radu Negru din Făgăraș.

Părintele Arsenie, pentru că acesta era călugărul, găsindu-ne probabil prea firavi pentru ”Moara lui Kalusek”, a făcut semn cu arătătorul mâinii stângi în sus și a rostit ca pentru el, dar cu voce tare să auzim și noi:

– Legiunea îngerilor din cer încă nu-i completă! Preotul Arsenie Boca, Starețul Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus fusese arestat cu o lună sau două înaintea noastră. Urma lui o întâlnisem în pivnița Siguranței din Făgăraș, unde, pe un perete al beciului, scrijelise câteva cuvinte de îmbărbătare. Aici, la Brașov, drumul lui s-a încrucișat din nou pentru scurt timp cu drumul nostru.

Părintele Arsenie nu părea tulburat de condiția lui de deținut. Obișnuit cu privațiunile monahale afară, mortificându-și el însuși trupul, regimul din beciul Siguranței îl suporta ca o prelungire a vieții sale de ascet.

Pentru că era seară, ne-am căutat fiecare câte o fâșie pe podina de prici. Eu cu Ionică Mogoș și Ioan Glăjar ne-am urcat la etaj, în preajma părintelui Arsenie. Un imbold interior mă împingea cât mai aproape de dânsul. După dușul rece al arestării, prezența părintelui Arsenie alături de noi nu era numai un reper pe drumul ce ne era hărăzit, ci și o dovadă că suferința noastră avea o semnificație profund creștină. După ce i-am spus că la Făgăraș trecusem prin aceeași celulă în care poposise și el, printre alte teme pe care voiam să ni le lămurească, l-am întrebat:

– Cum trebuie să ne rugăm?

– Ducând război împotriva ispitei, așa cum ați făcut-o afară împotriva celor fără de Dumnezeu. Acum, voi stăpâniți e experiență, folosiți-o! ne-a răspuns părintele.

Eram strânși în jurul lui ca puii lângă cloșcă. La un moment dat își întoarce privirea spre Ionică Mogoș și fixându-l insistent îl întreabă:

– Tu de ce ești îmbrăcat în negru?

Ionică nu era îmbrăcat în negru, însă destinul lui era așa cum îl vedea părintele Arsenie, era cernit. Alături de el minutele erau clipe și chiar dacă nu vorbeam trăiam o stare euforică, o stare de mare liniște și pace.

Un milițian a ordonat prin vizetă: ”Stingerea!”.

Deținuții posomorâți, vlăguiți de presiunea amenințărilor, au evadat unul după altul în lumea binecuvântată a uitării. (…) Deodată, o învârtitură de cheie. Apoi, pași pierduți urcând scările spre camerele de anchetă. Și, iar liniște. Un nou zăngănit de cheie. S-a deschis ușa celulei noastre. Cineva a intrat tiptil și s-a îndreptat spre priciul nostru. S-a oprit în dreptul părintelui Arsenie și cu o mână l-a tras de picior, iar cu cealaltă i-a făcut semn să tacă. Părintele s-a sculat în liniște, s-a încălțat și a dispărut între zidurile ”morii”. (…)

Spre ziuă, părintele Arsenie a fost readus în celulă. Am distins apoi clar mersul târâș, al unui schilodit între pașii îndesați ai gardienilor, care-l cărau de subțiori. (…)

Părintele Arsenie…, pe părintele Arsenie l-au chinuit la început, la arestare, prin luna mai. Atunci, toți demonii lui Kalusek se năpusteau asupra lui; fiecare vroia să dea măcar un pumn unui ”sfânt”, ca să-și arate fidelitatea față de doctrina Partidului. Dar, spre deosebire de ceilalți deținuți, ce urlau în timpul torturii, părintele se ruga pentru bătăuși. Și, prin sfințenia sa, a reușit să-i îmblânzească. De atunci, Kalusek, șeful Siguranței Regiunii Brașov, cel mai înrăit torționar, i-a permis să primească mâncarea de la femeile ce vin zilnic la poartă. Pentru că el n-a fost uitat de credincioși nici chiar aici. Secretul arestării sale a fost repede aflat. La numai câteva zile după aducerea sa la Brașov, la ușa Siguranței au apărut femeile din Schei, apoi din alte localități, cu coșuri încărcate cu mâncare. Primele venite au fost alungate, dar, după producerea miracolului, pentru că domesticirea acestor turbați este un miracol, Kalusek a acceptat merindea femeilor, din care o parte o aduce părintelui aici, în celulă. Și părintele ne-o împarte nouă. (…)

Înzestrat cu calități duhovnicești ieșite din comun, dotat cu o mare putere de intuiție, erudit, cunoscător al calităților și slăbiciunilor omenești, după o lună de anchete, părintele Arsenie devenise prizonierul preferat, în nopțile albe, ale inspectorilor Ionescu și Tomescu. Ziua era lăsat în așteptare ca toți ceilalți deținuți, dar noaptea, după plecarea funcționarilor, era dus sus, în biroul lor. În timpul interogatoriului la întrebările puse răspundea cu digresiuni interesante, ce stârneau curiozitatea celor doi bătăuși cu pretenții de intelectuali.

În anul 1948 Patriarhia Română avansase numele preotului Arsenie Boca pentru a fi titularizat episcop pe scaunul Episcopiei Maramureșului ocupat temporar de episcopul Policarp al Americii. Cu această ocazie, Ministerul Culturii a cerut Siguranței comuniste informațiile necesare deciziei pe care trebuia s-o ia în legătură cu această numire.

În urma cercetării, părintele Arsenie a fost considerat de Siguranță un pericol public pentru dictatura proletară și în locul deciziei de numire în scaunul episcopal s-a hotărât imediata lui arestare. Un preot cu atâta autoritate și cu o așa de puternică influență asupra masei de credincioși trebuia scos repede din biserică și întemnițat.

Părintele Arsenie era cercetat pentru legăturile presupuse cu conducătorii rezistenței anticomuniste care, între anii 1945 și 1947, s-ar fi adăpostit în apropierea mănăstirii Sâmbăta de Sus. O altă acuzație foarte gravă era faptul că dăduse viață acestui așezământ monahal brâncovenesc de la poalele Munților Făgărașului și făcuse din el un centru de spiritualitate creștină opus comunismului ateu. În ultimii doi ani, însăși prezența lui în mijlocul satelor din Țara Făgărașului devenise pentru partidul comunist o sfidare la acțiunea de sovietizare. Întemnițarea noastră în aceeași celulă cu părintele Arsenie o consideram un mare privilegiu.

(Victor Roșca – Moara lui Kalusek. Începutul represiunii comuniste, Ed. Curtea Veche, București, 2007, pp. 87-94)

2 Comments »

Culori de inceput de toamna…

Leave a comment »

Cuplul regal nonagenar al Romaniei la zi aniversara

Astazi este ziua de nastere a Reginei Ana a Romaniei, implineste 90 de ani de viata! LA MULTI SI BUNI ANI, ALATURI DE REGELE MIHAI SI DE INTREAGA FAMILIE REGALA!

Poate pentru multi, din pacate, nu inseamna mare lucru, fiindca generatii intregi am fost obligate sa traim in nestiinta, minciuna si manipulare. Cei care au avut insa, dupa 1990 si pana azi, curiozitatea sa afle si sa cunoasca altfel decat la scoala, istoria reala a Romaniei, stiu ca evenimentele acestea sunt sarbatori importante ale romanilor!

Fotografia de mai jos este preluata de pe pagina de blog de astazi a Principelui Radu, si ii infatiseaza pe Regele Mihai si Regina Ana a Romaniei in ziua de 15 septembrie 2013 la caminul lor din Elevtia. Pe peretele din spate strajuieste un tablou al Reginei Maria a Romaniei cu primii trei copii ai sai, pe vremea cand era doar Principesa de coroana a Romaniei (infatisata cu copiii: Carol – viitor rege al Romaniei, Elisabeta si Maria-Mignon;  Carol va deveni tatal Regelui Mihai). Un la doilea tablou din lateralul fotografiei o infatiseaza cu spatele, tot pe Regina Maria (bunica Regelui Mihai), in vremea adolescentei sale.

regele-regina

Am sa extrag cateva pasaje cu amintiri depanate de Regina Ana a Romaniei, in dialog cu ginerele sau, Principele Radu al Romaniei si adunate in impresionanta carte “Ana a Romaniei – Un razboi, un exil, o viata” (editia a 3-a, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2008):

REGINA ANA:

M-am nascut la Paris, in al saisprezecelea aronsiment, la 18 septembrie 1923. Familia noastra se compunea din tata, principele Rene de Bourbon-Parma, mama, principesa Margareta a Danemarcei si fratii mei, Jaques si Michel.

***

Am plecat in refugiu la saiseprezece ani, iar apoi m-am inrolat, la nouasprezece ani, sub culorile tarii mele natale, Franta. Cativa ani mai tarziu, viata m-a tras de maneca si m-a facut atenta ca tara mea nu era cea in care ma nascusem si pentru care m-am dus la razboi, ci alta, mai la est, in aceeasi Europa, tot o tara latina,tot o civilizatie straveche, tot un popor glorios, dar care se numea Romania. Nu am putut sa ma bucur prea mult de aceasta noua identitate care mi se oferea, fiindca Romania anului 1948 a fost foarte ferma cu mine, inchizandu-mi usa cu brutalitate. Am purtat insa, toata viata, cu mandrie numele acestei tari inchise si am asteptat ca portile ei mari si frumoase sa se deschida. Asteptarea nu a fost placuta, nici usoara, si amaraciunea, disperarea si tristetea ne-au dat tarcoale adesea. Insa stiam ca nu numai noi asteptam deschiderea acestor porti, ci douazecisitrei de milioane de oameni, plus un continent intreg, daca nu o lume intreaga. Toate acestea aveau sa vina mai tarziu.

***

Consider ca sunt norocoasa! Fiind alaturi de omul iubit, simt ca trebuie sa fac mai mult pentru el si pentru visele lui. Dumnezeu mi-a dat omul vietii mele, aici nu incape nici un dubiu! Viata a fost generoasa cu mine, mi-a daruit enorm de mult. Lumea aceasta in care traiesc nu imi este datoare cu nimic. Dar nici eu ei!

***

As vrea sa fac mai mult pentru Romania, dar nu numai din datorie, ci si dintr-un sentiment de identitate, prin ceea ce sunt eu ca om, ca destin. As vrea sa petrec mai multa vreme in Romania; faptul ca sederile noastre acolo sunt limitate, este o frustrare, aproape tot atat de mare ca in anii in care nici nu visam sa punem piciorul in tara. As vrea sa cunosc mai mult. Ceea ce ma supara nu este timpul care trece, ci faptul ca nu pot sa aprofundez raportul dintre mine si tara al carui nume il port.

3 Comments »

Chipuri ale Sfintei Parascheva pictate de Parintele Arsenie Boca

Una dintre icoanele rare si care se gasesc de sine statoare in biserici din Romania, pictate de Parintele Arsenie Boca, este cea care o reprezinta pe Sf. Cuvioasa Parascheva de la Iasi. Icoana se gaseste in centrul vechi al Bucurestilor, in cea mai veche biserica din capitala, Biserica Sf. Antonie/Biserica Domneasca – Curtea Veche, cu hramul Buna vestire.  Este situata chiar vis-a-vis de Hanul lui Manuc. Icoana Sfintei Parascheva de aici a fost (re)descoperita de Alexandru Valentin Craciun in luna mai 2007, prin revelatie. Despre toata aceasta poveste a scris aici. Articolul sau de pe blog este extins si da explicatii asupra mai multor realizari artistice ale Parintelui Arsenie Boca, dar este un articol care trebuie citit. Extrag din articolul respectiv numai citatul de mai jos, si indrum cititorii sa il parcurga in intregime si sa vizioneze acolo mai multe fotografii:

Este icoana Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, icoană descoperită „întâmplător” de mine, într-o după-amiază din luna mai a anului trecut [2007]. Eram acolo în interes de serviciu – v-am spus, lucrez la Administraţia Monumentelor, şi îl căutam pe părintele paroh, să semneze o convenţie de restaurare a picturii interioare a bisericii.. Părintele paroh nu era în biserică, eu am intrat, am zis: „Hai să aştept”. Ăsta a fost primul gând, să aştept… Am văzut că nu apare, am vrut să mă închin la o icoană, dacă tot am intrat în biserică! Şi… m-am uitat aşa, în jur. Am aruncat o privire şi mi-au căzut ochii pe icoana sfintei Parascheva, pe care, deşi fusesem în repetate rânduri acolo, până atunci, n-o remarcasem. Atunci am remarcat-o, în momentul acela! De aceea, eu cred că a fost un moment ales! De Dumnezeu. De ce n-am descoperit-o mai devreme?! Sau mai târziu?! În momentul ACELA a trebuit să iasă la iveală lucrul ăsta. Trebuie să spun că sfânta Parascheva e ocrotitoarea familiei mele. Asta, pentru mine, contează în primul rând. Asta m-a şi determinat să mă duc la ea, pentru că am recunoscut-o după siluetă, şi după o anumită „poziţie” specifică. Sfânta Parascheva e pictată într-un anumit fel: cu crucea în mână, o poziţie foarte specială. Zic: „E sfânta Parascheva, mă duc să mă închin, e ocrotitoarea familiei mele!” M-am apropiat, m-am închinat… La vremea aceea, icoana era situată în naosul bisericii, pe partea stângă, lângă o fereastră, într-o nişă cu fereastră, te puteai ruga oarecum retras, în linişte, la ea… M-am rugat, iar când mi-am ridicat privirea, am întâlnit privirea sfintei, şi am avut această revelaţie, ăsta e cuvântul – e singurul potrivit – şi am zis: este opera lui Arsenie Boca! Nu a fost ideea mea. Eu consider că acest lucru mi-a fost dat. Asta e credinţa mea. Nu e o invenţie, nu e o speculaţie, n-a fost o analogie, o asociere, pur şi simplu am avut această revelaţie, o cutremurare, care m-a convins că este opera părintelui Arsenie! Deci am ştiut din momentul acela… N-am avut argumente „metodologice”, sau tehnice, să spun aşa, dar în sinea mea am ştiut că e opera părintelui Arsenie!” (Alexandru Valentin Craciun)

Despre incunostintarea ca icoana de la Biserica Sf. Antonie este intr-adevar opera Parintelui Arsenie, Alexandru Valentin Craciun explica in continuare, in articolul sus-mentionat.

Ceea ce pot completa personal, vizitand in aceasta vara biserica si icoana Sfintei Parascheva, este ca intr-adevar, icoana este de o frumusete harica, rara si graitoare direct in suflet! Da, ochii aceia, expresia privirii, sunt unice! Din cate cunosc, este singura pictura realizata de Parintele Arsenie in care irisul ochilor sfintei este auriu! Si bineinteles, auriu este si fondul icoanei, realizat in acea tehnica de poleitura cu aur – “cicanca”, deprinsa de Parintele la Chisinau, in toamna anului 1938/primavara anului 1939.

Am ajuns la biserica martea, cand este ziua de mare aglomeratie acolo. Biserica „Sf. Antonie cel Mare“ este unicul lăcaş de cult ortodox din România unde în fiecare zi de marţi este sărbătoare. Pentru că în fiecare marţi, de la ora 6:30 şi până seara, la orele 20:00, vin, într-un pelerinaj continuu, sute, şi uneori mii, de credincioşi  să se închine la icoana făcătoare de minuni a Sf. Antonie cel Mare şi să ia parte la slujbele de dimineaţă şi de după-amiază. Astfel am avut prilejul nu numai sa vad icoana pictata de Parintele Arsenie ci sa vad si cat de mult este venerata de credinciosi, dupa ce in vara lui 2007 ea a fost pentru prima data repusa in valoare prin intermediul articolului scris de Alexandru Valentin Craciun in revista “Lumea Credintei” si reluat apoi si pe blogul lui.

Inserez mai jos cateva fotografii pe care le-am facut in ziua vizitei mele acolo, cu Biserica Sf. Antonie – Curtea veche si apoi cu icoana Sfintei Parascheva asa cum este ea azi asezata in biserica.

DSC00481

DSC00487

Deoarece Sfanta Parascheva mai are o reprezentare picturala deosebita si la Biserica din Draganescu, pe peretii pictati in tempera,  am inserat la urma o poza si dupa acea pictura a Parintelui Arsenie, pentru a compara cele doua reprezentari.

Asa cum remarca Alexandru Valentin Craciun in articolul sau, in ambele reprezentari picturale, Sfanta Parascheva poarta crucea in mana dreapta si siragul de matanii in cea stanga.

Insa pictura-tablou de la Curtea Veche (de dimensiuni aproximative de 80cm x 50cm) are o luminozitate si un amestec cromatic izbitor, auriul izvorand si din reflexiile vesmantului bleumarin de dedesubt si din mahrama sfintei, de aceeasi nuanta. In plus, am remarcat si alt fapt ce mi-a atras atentia: modul natural de asezare pe cap a mahramei, reprezentata cu crucea usor asimetrica fata de mijlocul fruntii si cu faldurile de o parte si de alta a fetei in asimetrie…

Mai jos, spre comparare, cele doua picturi: cea de la Biserica Sf. Antonie si cea de pe pereti de la Biserica din Draganescu:

DSC00489

DSC01933

6 Comments »

Argumentele IPS Bartolomeu Anania pentru pastrarea Rosiei Montana pentru Romania (2007) !!!

Leave a comment »