Biserici transilvane de secol al XV-lea: biserica evanghelica fortificata din Dârlos

Biserica Evanghelică-Luterană fortificată din satul Dârlos – jud. Sibiu, a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XV-lea (si declarata monument istoric in 2010). Prima ei mențiune documentară dateaza din anul 1317 si ramane pana astazi unul dintre foarte rarele exemplare de arhitectură gotică târzie pastrat remarcabil. Am descoperit-o si vizitat-o in august 2014, si am constatat ca este practic necunoscuta.  Mi-au atras atentia admirabilele ancadramente dantelate ale ferestrelor dar si fragmentele de pictura murală exterioara, inca vizibile – cu scene din patimile lui Iisus și Sf. Cristofor – datate in sec. XVI, înainte de 1544.  Altarul de lemn pictat din biserica dateaza din 1633, iar pe stalpul de lemn din pronaos – in zona sforilor pentru clopote, este gravat anul 1793. Alaturi de ansamblul monahal cistercian de la Cârța de langa Fagaras – ridicat in anii 1200, pe care l-am vizitat in octombrie 2012 (vedeti fotografii aici), biserica de la Dârlos ramane una dintre cele mai vechi si bine pastrate vestigii de cult din Romania, atat de putin vizitate…

Loviturile care intaresc…

In matricea interioara a romanilor a ramas intiparita legatura indestructibila dintre biserica si scoala! Aceasta o dovedeste cu limpezime, zilele acestea, incheierea “rundei de foc” cu privire la stabilirea inscrierii  fortat-garbite a scolarilor la ora de religie din planul de invatamant. La 6 martie s-a incheiat transa de depunere de catre elevi sau parinti a cererilor de urmare a unei discipline mult analizate si hulite in ultimele luni, in anumite cercuri “moderne” ale Romaniei – ora de religie, predata de profesori iesiti de pe bancile facultatilor de teologie din tara. Ca in orice domeniu, si acesti teologi pot avea “talantii” lor, sau nu … si in mai multe randuri ei si-au insusit greselile si scaderile de la catedra – de exemplu prin vocea unuia precum cunoscutul  Parinte Constantin Necula – conferentiar al Facultatii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna”din Sibiu (si recent si vicepresedinte al fialialei judeţene Sibiu a Asociaţiei “Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR)). Aceste “mea culpa” odata insusite si revizuite, vor duce insa la o mai serioasa chibzuinta in ceea ce priveste ce si cum se preda in scoli aceasta disciplina. Este un punct castigat, mai ales in conditiile de fata, cand intr-o proportie covarsitoare (90%) familiile romanilor au ales pentru copiii lor sa participe la ora de religie  (cititi aici). Imi place sa-mi amintesc, si am facut-o in toata perioada “valuroasa”, ca aproape toate vechile scoli romanesti au rasarit pe langa manastirile noastre. Si asta nu se uita! Si ma mai gandesc la ceva – la aportul esential al APOR – organizatie civica de mireni, in transmiterea rapida si exacta a informatiilor necesare unei luari oficiale de pozitie a romanilor! Cinste APOR!

La vremea Postului Pastilor, manastiri din Basarabia: Manastirea Chistoleni (Sadaclia)

“O manastire e o oaza de iubire in pustiul acestei lumi. Veniti la manastire sa aflati pacea si Iubirea Adevarata. Aici veti intelege si veti simti ca exista Iubire deplina neconditionata, lipsita de interese meschine, mercantile, oameni pentru care cea mai mare bucurie este sa iubeasca si sa se daruiasca clipa de clipa si pana la urma cui? unor straini pe care ii vad pt prima data, unor straini pacatosi plini de patimi si neputinte. Veti intelege ca exista Viata vesnica, Fericire vesnica, Iubire vesnica, pe care poti si trebuie sa o traiesti incepand de aici de pe pamant, ca sa o ai in vesnicie . Niciun om din lume nu o sa va poata oferi atata iubire, caldura, atentie ca obstea manastireasca impreuna cu parintele, pe care ii vedeam ca pe niste ingeri in trup. Dumnezeu e iubire, si acesti oameni sunt plini de Harul dumnezeiesc, Har care vindeca orice rana trupeasca si sufleteasca si pe care l-au dobindit prin multa nevointa, post, rugaciune, prin lepadarea de agitatia si placerile lumesti desarte, alegand mai presus de toate sa-l iubeasca pe Domnul si pe aproapele… Nici eu nu am crezut ca exista o astfel de Iubire. Rational nici acum nu o pot intelege. Doar sufletul o simte, o intelege , o traieste si se bucura, cutremurandu-se de ticalosenia sa si minunandu-se de taina ce i s-a descoperit…. Pentru cei care cred ca biserica e doar o institutie facuta de maini omenesti care te scurge de bani si pleci acasa si mai obidit si indurerat decat ai venit, veniti sa vedeti cu ochii vostri cum stau lucrurile. Mergeti pe la mai multe manastiri, stati cat voiti macar si cateva luni, jumatate de an, in conditii perfecte de trai, nimeni nu o sa va alunge, nimeni nu o sa va ceara un ban pt sedere si mancare. Doar daca veti da ceva slujbe la biserica, veti pune cat va lasa inima. In fiecare zi veti fi intampinati cu acelasi zambet sincer ingeresc, cu aceeasi dragoste, care din pacate ne este atat de straina noua celor ce traim in lume si ne complacem in patimile noastre. Si macar de ne-am da seama…” (text de Sandrina H., Chisinau)

Va invit sa vizionati filmari si fotografii foarte recente realizate de Sandrina H. la Manastirea Chistoleni, situata la 67 km sud de Chisinau. Un istoric la manastirii se gaseste aici.

“Despre frica de Dumnezeu – începutul şi sfârşitul înţelepciunii. Dialog cu Academician Alexandru Surdu” – consemnat de Alexandru Valentin Craciun

Academicianul Alexandru Surdu, Sibiu, 29 noiembrie 2014

L-am audiat personal pe Academicianul Alexandru Surdu -vicepresedintele Academiei Romane (cu o pregelere cu titlul “Ardealul si Marea Unire”) la Simpozionului dedicat Zilei Marii Uniri – organizat la 29 noiembrie 2014, la Sala Thalia din Sibiu. A fost pentru mine o mare bucurie si revelatie, si desigur, o imensa si rara onoare (in raport cu vremurile pe care le traim…). Iata ca citesc acum un interviu luat de teologul si fostul sau student Alexandru Valentin Craciun virtuosului Profesor Surdu in februarie 2015, si gasesc de cuviinta sa il repostez aici (cu multumiri!)…

Alexandru Valentin Crăciun

În epoca relativismelor axiologice, a crizelor de tot soiul, a „morţii lui Dumnezeu”, dar şi a „morţii filosofiei”, avem privilegiul nesperat de a asista la o realizare de excepţie în ordinea spiritului: articularea unui sistem filosofic! Volumele semnate de domnul Academician Alexandru Surdu (n. 1938) şi apărute în seria „Filosofia pentadică” („Problema Transcendenţei”, „Teoria Subsistenţei”, „Existenţa nemijlocită”), reprezintă, desigur, roadele unei îndelungate „gestaţii” filosofice. Dar abia acum, edificiul supercategorial pare să-şi dezvăluie anvergura impresionantă (prefigurată, de altfel, de studiile anterioare), sfidând puţinătatea vremurilor în care trăim. Suntem, deci, martorii unui eveniment care, în istoria filosofiei, are loc cam o dată la o sută de ani. Ce ne împiedică, deci, să simţim, vorba lui Michel Tournier, „fericirea nemaiauzită de a vedea născându-se o filosofie sub ochii noştri”? Să fie doar vacarmul politico-economic – „pâinea şi circul” agendei media de fiecare zi? Sau, mai degrabă, dificultatea inevitabilă de a sesiza, dincolo de…

View original post 2,480 more words