anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Adevarata poveste a crucii de pe copacul de la Prislop

Cu ocazia recentei mele deplasari la Manastirea Prislop, unde a pastorit si unde isi are mormantul vesnic plin de flori Parintele Arsenie Boca, am avut in sfarsit ocazia sa intreb pe cineva care mi-ar fi putut lamuri  o intrebare – si a fost maica ce ingrijea de mormant in acea zi – care este povestea crucii de pe coaja copacului aflat la cativa metri de mormantul Parintelui Arsenie? Dupa cum am scris mai demult (link aici), acea cruce imi fusese aratata de un copil, intr-unul din pelerinajele mele la manastirea hunedoreana. Nu am stiut ce sa cred despre ea. Arata intr-un fel greu de inteles, nu stiam daca aparuse asa, “din senin”, sau era rodul unei maini umane ce o increstase candva acolo (foto mai jos).

DSC05145

Ase se face ca in urma cu putin timp, maica de la Prislop mi-a spus ca acea cruce a fost scrijelita in coaja acelui copac cu putina vreme inainte de plecarea la Domnul a Parintelui Arsenie (trecut Dincolo la 28 noiembrie 1989), de catre un tanar ucenic al sau, la acea vreme student, venit sa ajute la treburile manastirii. Aflat la coasa pe terenurile manastirii, el a simtit nevoia sa incrusteze in coaja acelui copac, o cruce. Iata ca azi, dupa mai bine de 25 de ani de atunci, semnul biruintei salasluieste si insoteste, probabil deloc intamplator,  locul in care Parintele Arsenie a decis sa ii fie asezat locul de veci.

2 Comments »

“Condiția fundamentală a comunicării este prezența. Altfel, Dumnezeu nu S-ar fi întrupat, ci ne-ar fi scris o scrisoare din cer.”

DSC06311

“[…]  Iată de ce, pînă astăzi, la toate popoarele, atunci cînd doi oameni apropiați se întîlnesc, ei se îmbrățișează, se sărută sau măcar își ating mîinile.

Ochii, căldura pielii, ritmul respirației, felul în care pășim, felul în care articulăm cuvintele, intensitatea vocii, distanța de la care vorbim, toate descoperă puteri care nu se pot conține în cuvîntul scris. Chiar și cuvintele cele mai de taină, dacă nu sînt rostite de o persoană care le repune în puterea lor inițială, pot rămîne nelucrătoare. Acest lucru l-a zis însuși Hristos, cînd a comparat cuvintele vieții veșnice cu niște semințe, iar pe noi cu pămîntul în care cad semințele. Pentru ca semințele să dea rod, pămîntul trebuie să fie bun.” (intregul gand al Parintelui Savatie Bastovoi, aici)

Leave a comment »

Fotografii din interiorul fostei vile de la Estoril (Portugalia) a ex-regelui Romaniei, Carol al II-lea

Printr-un concurs de imprejurari deloc intamplator, am primit de curand cateva fotografii din casa in care au locuit, in exilul lor portughez, ex-regele Romaniei – Carol al II-lea si Elena Lupescu, fotografii pentru care am primit acordul de a le posta mai jos.

Despre cele doua scurte vizite ale mele la Estoril, in Portugalia, in 2012 si 2013, pentru a gasi locul in care s-au asezat intr-un final cei doi, si unde au si decedat (ex-regele Carol al II-lea in 1953, iar Elena Lupescu in 1977), am scris cel putin pe doua pagini ale vechiului meu blog (aici si aici). Am inserat, la momentul potrivit, fotografiile facute de mine  la Vila Rei Carol  din Estoril (un orasel statiune la ocean, langa Lisabona), insa din motive obiective, nu am avut posibilitatea de a intra si a vizita interiorul. Stiam deja insa, din articolele publicate in Ziarul Libertatea in 2007  (link aici) si respectiv de pe un blog despre Casa Regala a Romaniei (link aici), ca s-au pastrat extrem de putine lucruri din vremea regelui, in vila lor portugheza.

Cu cateva zile in urma am primit, direct de la sursa (ziaristul Claudiu Pacearca), fotografiile realizate cu prilejul interviului din 2007 pentru Ziarul Libertatea, din interiroul vilei regale, in care unul dintre apartamente a fost cumparat cu mai multi ani in urma de catre o familie de romani, Mircea si Mihaela Rogalski (azi numai doamna mai traieste). Textul insotitor al fotografiilor de interior pe care le-am primit si le postez mai jos, in care apare si familia celor doi romani (reportajul si pozele au fost realizate in 2007), a fost urmatorul:

“Sunt imagini realizate intr-o deplasare pentru o rubrica veche a ziarului Libertatea, “Romani in lume”.
In poze apare familia Rogalski, profesorul universitar Mircea si sotia sa Mihaela. Dupa moartea Elenei Lupescu din casa a disparut tot. Se pare ca apropiatii fostilor propritari au avut grija de acest lucru. In interior, semineul este singurul element original ramas de pe urma regelui si a sotiei. In zona gradinilor a fost ridicat un complex rezidential. Sunt cateva blocuri care inconjoara vila. Fiecare imobil e legat de vila prin niste coridoare, iar incaperile casei servesc drept saloane pentru diverse evenimente organizate de proprietari. Familia Rogalski detine un apartament in acest complex rezidential. In 2007 cand au fost facute pozele, inca traia sotia lui Urdareanu, amica a Mihaelei Rogalski. In acea perioada cele doua colaborau la elaborarea unei brosuri cu istoria casei. Nu stiu cum au evoluat lucrurile de atunci…”
Autorul fotografiilor este  Adrian Pogingeanu (in fotografiile din interiorul si exteriorlul Vilei Rei Carol apare domnul si doamna Rogalski):
IMG_8494 IMG_8477 IMG_8486 IMG_8487 IMG_8489 IMG_8491
1 Comment »

Intru meditatie… adanca… pentru oricare dintre noi…

Maica Siluana Vlad de la Mănăstirea “Sfântul Siluan Athonitul” din Iaşi, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere” Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“,  este una dintre cele mai active prezente misionare ortodoxe feminine actuale. Avand in urma o experienta covarsitoare, gandurile, vorbele si invataturile sale sunt de cel mai nepretuit folos si indreptar duhovnicesc, pentru orice om. Inserez aici cateva din invataturile sale, pentru cei care-si pot rapi 5 minute si jumatate de reculegere si adancire in sine, citind cele cateva idei desprinse din experienta Maicii Siluana si cuprinse in filmulet:

)

1 Comment »

Poezia deznadejdii intru nadejde: Sandrina H.

Sandrina H. este o talentata tanara de 24 de ani din Chisinau, despre care am amintit in mai multe randuri pe blogul meu (de exemplu aici si aici).  In ultimul timp purtam o corespondenta constanta, si inteleg/invat alaturi de ea, felul in care traiesc tinerii a caror viata nu este deloc simpla, deloc obisnuita. Stiu ca Sandrinei nu ii place sa vorbim despre boala ei imobilizanta si grea, si mai stiu ca lupta in fiecare zi sa traiasca. Se intampla de asemenea sa fiu martor mut si neputincios al deznadejdii si infernului ce se casca peste ea uneori, chiar daca numai ca observator extern – incapabila deci, sa pot dimensiona corect amploarea reala a trairilor ei abisale. Am intrebat-o intr-o zi care este cea mai cumplita fateta a infernului personal – si mi-a raspuns: “frica”… Pe calea de intoarcere din deznadejde, felii din sufletul ei se desprind generand cautari si fiintari: uneori sunt in forma de versuri, alte ori de cantari, alte ori de filmulete pe teme vitale si, adesea, sub forma figurinelor Origami pe care le realizeaza. Azi am primit de la ea, sa citesc, o poezie. Si-apoi, inca una. Scrise cu inima ei, pe drumul cautarii Caii…  Le-am citit si am simtit nevoia sa le impartasesc la randul meu, aici (Pentru ca stiu, ne vom regasi si noi!) Am primit acceptul Sandrinei sa o fac. Le insotesc de trei desene alese chiar de Sandrina din colectia electronica a maiastrelor desene in pix realizate de violonista Gabriela Mihaita David de la Ploiesti, care deja este un insotitor vizual atat de drag al paginilor mele, si careia ii multumim inca o data, acum, ca ne permite preluarea imagistica.  Mai jos inserez cele doua poezii-cautare ale Sandrinei H. care m-au emotionat azi:

FARA TINE, DOAMNE…

273

Desen in pix de artista Gabriela Mihaita David

Și iarăși urli, suflete al meu trudit
Strivit cumplit sub suferința firii.
De cele pământești iar lacom te-ai lipit
Gonind harul divin, ce-amară-i fierea!…

Nebună și amară trece viața
Când brațul Tău nu mă mângâie
Durerea-mi către Tine ca un rug se-nalță
Chemând Iubirea-Ți să mă reînvie…

Căci viața fără Tine – moarte este
Și rana fără Tine-i un infern,
Iubirea muribundă geme sub ferestre,
Iar timpul mut căzut-a într-un somn etern.

Dar…știu…Tu ești aici, aici în preajma-mi
Privirea Ta blajin- asupra mea se lasă
Și cu Iubirea Ta ca și c-un zid mă-mprejmui
Căci lacrima-mi de sânge greu te-apasă.

Dar sufletul mi-e orb și nu te vede
Mi-e inima căzută-n amorțire
Și Tu aștepți să-nvăț în Tine-a crede
Și Tu aștepți să simt a Ta Iubire…

Să strig cu glas de pasăre rănită
Sfărmând temnița care-ncet mă soarbe,
Cu mâna-Ți să-mi legi rana din aripă
Și să simt Raiu-atât, atât de-aproape…

autor:   Sandrina H., 10 mai 2013    (originala, aici)

95

Desen in pix de artista Gabriela Mihaita David

***

INTRE IUBIRE SI INFERN

342

Desen in pix al artistei Gabriela Mihaita David

De ce sa-mi fie frica, de ce sa ma ascund
Cand Tu esti pretutindeni si ochiul Tau ma vede
La ceruri de privesc, in asternut de plang
La fundul marii sau in crapatura de pamant.

Si de-oi cadea rapusa de durerea firii-
In palma Ta cadea-voi oriunde as fi.
Si chiar de trupu-mi se va frange bucatele
Tu al meu suflet, stiu, il vei pazi…

Caci e plamada din Iubirea Ta preaplina
Si pus-ai in el scanteia nemuririi
Putea-vei oare ochii sa-i inchizi vazand
C-apuca calea Iadului si nu calea Iubirii?

Tu- singurul meu Tata bun si iubitor
De un altul nu stiu-Tu esti Viata, Bucuria mea!
Oare exista om pe lumea asta sa-mi doreasca
Mai mult decat imi vrei Tu fericirea mea?

Cu tine vreau sa fiu in viata mea de om
Cazut din paradis, straina-aici ma simt
Tu indulceste-mi chinul si viata omeneasca
Nu-mi para-un zbor nebun ce duce in pamant!
Nu vreau decat un strop de Liniste cereasca
Faptura rece sa mi-o incalzeasca
Pana la moarte si dincolo de mormant…

autor:   Sandrina H., 3 martie 2014     (originala, aici)

8 Comments »

Iubire…

DSC02865

Clopotnita de pe deal – construita in 1952 de Parintele Arsenie Boca la Manastirea Prislop

Dacă iubirea e porunca ce rezumă Scriptura, sigur că numai ea e chemată să pună capăt: judecăţilor, răzbunărilor şi a tot războiul cel ucigaş dintre oameni. Porunca aceasta, nu aştepta să o împlinească alţii întâi; împlineşte-o tu întâi, şi după tine se vor lua mulţi. Dar trebuie să ştii, dragul meu, că-i vorba de o iubire fără margini, o iubire care iartă toate, lăsând judecata în seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricâte probe s-ar întâmpla s-ajungă.

(extras dintr-o predică a Parintelui Arsenie Boca tinută la Prislop – 6 martie 1949, publicata în cartea  „Cuvinte Vii” Ed. Charisma, Deva, 2006, pp. 41-42.)

1 Comment »