anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Poezia lui Radu Gyr, tradusa in SUA de Principesa Ileana a Romaniei, in 1956

Ileana91

Principesa Ileana, prelegere in SUA, la Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, 1956 (courtesy of Tom Kinter)

Principesa Ileana a Romaniei a sustinut in SUA, in anii ’50, dupa ce a trebuit sa paraseasca fortat tara, o serie de conferinte despre Romania si romanism, despre opresiunea comunista care se instalase aici. La noi se cunoaste foarte putin despre aceasta activitate a fiicei Reginei Maria si Regelui Ferdinand, sora cu Regele Carol al II-lea si matusa a Regelui Mihai a Romaniei. O parte insemnata din prelegerile sale a ramas consemnata in volumele unor conferinte si manifestari americane, dar, din cunostintele mele, nu au fost traduse si nu au aparut la noi.

Am identificat, intr-o prelegere a Principesei Ileana sustinuta la Universitatea din Pittsburg, Pennsylvania, SUA, din 1956, o poezie a lui RADU GYR (principesa nu ii mentioneaza insa numele), tradusa de ea insasi in engleza, si recitata la finalul prelegerii cu titlul “Outline of Romanian Literature“. Inainte de recitarea acelei poezii in engleza (pe care o inserez mai jos in traducerea principesei, dar apoi si originala in romana), Principesa Ileana explica: <<Jesus in the Night” was written by a man who in his agony had a vision, the authenticity of which we dare not doubt. He realizes that his pain was shared once by Another and he knows that he is part of the body of Christ, and the community of saints. Through pain they have become for him, reality. This man does not cling to the faith, but is one with it. Thus, transcending all time, here speaks the soul of a country that for hundreds of years has suffered and yet has resisted, because it has understood the meaning of pain.>>

Traducerea in engleza a poeziei lui Radu Gyr, de Principesa Ileana a Romaniei:

JESUS IN THE NIGHT

This night Jesus entered my cell.
O how sad, how tall was Christ!
The moon entered after him in my cell
And made him still taller and sadder.

He sat by me on my mat;
“Put your hands upon my wounds.”
On his ankles there were marks of sores and rust,
As if he had worn chains once….

His hands were like lilies upon a grave,
His eyes as deep as forests;
The moon whitened his garments,
Silvering in his hands old scars.

Sighing he stretched his weary bones
Upon my verminous mat;
In his sleep he shone, but the heavy bars
Lengthened upon his whiteness as rods.

I rose from beneath my gray blanket.
“Lord, from whence come you?
Out of which eternity?”
Jesus put his finger to his lip
And signed me to be still.

My cell seemed like a mountain’s peak;
The roaches and rats swarmed around;
I felt my head fall heavy upon my hand
And I slept, a thousand years….

When I awoke from my heavy trance
The straw smelt like roses;
I was in my cell and there was moonlight
But Jesus was nowhere.

“Where are you, Lord?” I cried between the bars
Across the moon came drifts of mist
I clasped my hands, and found upon my palms
The mark of his nails.

***

Poezia originala, in romana, a lui RADU GYR:

IISUS IN CELULA

Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina:
– Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani…

Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna, 
Numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns…

–  Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui.

DSC02121

Mormantul poetului RADU GYR (impreuna cu al sotiei sale, Flora) – din cimitirul Manastirii de la Petru Voda (jud. Neamt) pastorita de Parintele Justin Parvu

Nota: Radu Gyr a fost poet, eseist, dramaturg si jurnalist, a fost membru al Garzii de Fier si comandant local al acesteia, a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare imediat ce Garda de Fier a cazut in dizgratia maresalului Ion Antonescu; incarcerat fiind, a fost trimis sa lupte pe Frontul de Est – ca pedeapsa, apoi in 1958 a fost condamnat la moarte de regimul comunist datorita poeziei sale cu mesaj revolutionar, “Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!”; in final, in 1963 a fost eliberat din inchisoare  iar in 1975 a trecut la Domnul; nu a fost nici pana astazi complet reabilitat ca scriitor, iar locul sau de veci este gazduit in cimitirul dela Manastirea Petru Voda, unde Parintele Justin Parvu a adus, alaturi de Parintele Gheorghe Calciu, mai multe personalitati nationaliste ale Romaniei, spre odihna vesnica. In biserica Manastirii Petru Voda, Parintele Justin a pastrat ca moaste, o particica din osemintele poetului Radu Gyr (foto dedesubt). Principesa Ileana, intr-un fel sau altul, a avut cunostinta si legatura cu cei intemnitati, si atat cat a putut, a facut cunoscute aceste lucruri, peste hotare. Dovada elocventa ramane faptul ca  a ridicat doua monumente modeste, in curtea Manastirii sale “Schimbarea la Fata” din Ellwood City (Pennsylvania, SUA): o troita de lemn si o cruce de piatra ce poarta o inscriptie lamuritoare (vedeti despre acestea, aici). Inscriptia suna astfel :”This cross is dedicated to the memory of all Christians who died in prisons and concentration camps.” Tot pe terenul manastirii din Ellwood City pastorita de Principesa Ileana (devenita Maica Alexandra) se gaseste o cruce similara simbolului legionar! Interesant este faptul ca in testamentul sau, Principesa Ileana -Maica Alexandra, a cerut in mod expres ca mormantul sau se fie asezat la baza monumentului crestinilor care au murit in inchisori sau in lagare de concentrare!

DSC02112

Moaste pastrate in biserica Manastirii de la Petru Voda, aduse si pastrate acolo sub indrumarea Parintelui Justin Parvu. In centrul imaginii, o ramasita pamanteasca a marturisitorului Radu Gyr.

Leave a comment »

Lumina taborica – o marturie a Parintelui Gheorghe Calciu despre trairea Maicii Alexandra (fosta Principesa Ileana a Romaniei)

Pentru mine, una dintre cele mai dragi si importante carti pe care le-am citit de-a lungul vietii mele de pana azi, ramane “Traiesc din nou” – scrisa de Principesa Ileana a Romaniei in anii 1950-1951 (Principesa, sau Domnita Ileana, cum a fost numita de romani, a fost mezina familiei regale a Romaniei: Regina Maria si Regele Ferdinand). Exilata fiind din Romania sa draga deodata cu nepotul sau, Regele Mihai, in iarna 1947/1948, odata cu instalarea la carma tarii a comunistilor, mama a sase copii, a devenit, in a treia parte a vietii (incepand cu 1967), monahie, calugarindu-se la o manastire ortodoxa din Franta si devenind fondatoarea si stareta primei manastiri ortodoxe de maici din SUA, la Ellwood City, Pennsylvania. A fost cunoscuta in aceasta etapa a vietii ca  Maica Alexandra.

Pr Ileana

Maica Alaxandra pictand o icoana, Manastirea Schimbarea la Fata, Ellwood City, Pennsylvania, SUA, (courtesy of Tom Kinter)

Dupa intrarea in monahism, viata si activitatile Principesei Ileana, cea mai draga fiica a Reginei Maria (dar si cea mai activa, implicata social si care a urmat admirabil modelul mamei sale) au intrat intr-un con de umbra aproape total. Daca in 1967 academicianul Zoe Dumitrescu Busulenga o intalnea in Franta, fiind complet socata sa o regaseasca pe Domnita Romaniei in straie monahale (link aici), incepand cu anii 1970 si pana in 1990, practic nimic nu s-a mai cunoscut despre activitatea Maicii Alexandra (care traia in SUA la manastirea sa), candva atat de iubita si implicata in viata sociala a Romaniei. La sfarsitul verii lui 1990, dupa Revolutie, Maica Alexandra avea sa revina (dupa ce parasise fortat Romania la 7 ianuarie 1948) pentru prima si ultima oara in Romania “eliberata” (interviul de atunci poate fi citit aici), de unde plecase cu o cutiuta-odor cu pamant romanesc, care a insotit-o pretutindeni si cu care a voit sa fie inmormantata alaturi, in sicriu… (foto mai jos cu cutiuta cu tarana din patria draga, talismanul Principesei Ileana-Maica Alexandra, in toti anii de exil, pana la moarte, si dincolo de ea…). Vizita sa in Romania a avut loc cu numai 4 luni inainte de a se prapadi.

pamant ro

Comoara cu care a trecut granita Principesa Ileana, in ianuarie 1948, fiind expluzata din Romania: “Greatest treasure—When communist guards, searching to keep valuables from leaving country, called this a “gold vanity case,” Princess Ileana replied, “It is not gold and it is not a vanity case. It means nothing to you but everything to me.” The metal box contains a handful of Romanian soil.” (courtesy of Tom Kinter)

PrIleana_icoane

Principesa Ileana alaturi de icoane (in mana cu o icoana realizata de ea), SUA, 1957 (courtesy of Tom Kinter)

Principesa Ileana a fost, inca de copil, o fire sensibila, aplecata deopotriva spre credinta, spre misticism si spre oameni. In nenumarate imprejurari, mama sa, Regina Maria, aminteste aceste lucruri in caietele sale de “Insemnari zilnice“. Dupa cele doua mariaje nereusite, Principesa Ileana isi va gasi linistea si eliberarea, ca Maica Alexandra. Incet, apar la lumina, in anii din urma, marturii deosebite despre viata si activitatile sale ca monahie in SUA. Am regasit astfel, cu deosebita emotie, marturii ale Parintelui Gheorghe Calciu despre Maica Alexandra, cuprinse in scrierile sale. Intai, ca cea care a trimis semnul de intampinare pe pamant american, la aeroport, cand  Parintele Calciu a aterizat in SUA – fiind expatriat, a fost Maica Alexandra. Apoi, ca tot ea a gazduit familia Calciu pentru cateva luni (primele de la sosirea pe pamant strain) la Manastirea de la Ellwood City, fondata, ridicata si pastorita de Maica Alexandra in SUA (despre aceasta, cititi aici). La cativa ani dupa calugarire, Maica Alexandra a finalizat de scris o carte pe care demult o incepuse, o carte despre Ingeri, cu titlul original “The Holy Angels” (“Sfintii Ingeri”) – in peambulul careia se expirma astfel Într-o zi, dis-de-dimineaţă, când aveam şapte ani, am văzut îngeri. Sunt tot atât de sigură azi cum am fost şi atunci. Nu am visat, nici ‘n-am avut vedenii’. Ştiu precis că ei erau acolo, cu mare claritate. N-am fost nici mirată, nici înspăimântată. N-am fost nici măcar înfiorată, ci teribil de bucuroasă. Am vrut să le vorbesc şi să-i ating.”  Despre aceasta carte, tradusa si in Romania, teologul Basil Pennington scria: “Deşi tradiţia este foarte bogată şi cei mai mari învăţători şi mistici au dedicat îngerilor pagini întregi şi tratate, eu nu cunosc nici o lucrare contemporană comparabilă cu această măreaţă şi foarte amplă antologie concepută de Maica Alexandra.”

In prima jumatate a anilor ’80, Ioan Ianolide, un mare marturisitor al temnitelor comuniste, avea sa ii dedice Principesei Ileana – Maicii Alexandra, in cartea sa Intoarcerea la Hristos”, o scrisoare emotionanta (cititi aici).

De curand am gasit o alta marturie deosebita a Parintelui Gheorghe Calciu despre Maica Alexandra. Extrasul de mai jos este un text aparut in cartea “Părintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii”Editura Bonifaciu, Bucuresti, 2009 si citeaza o parte a paragrafului cu titlul “Despre lumina taborica“. ( p. 160-061). Cred ca vorbele Parintelui Calciu de mai jos,  sunt elocvente:

Călugării isihaşti, sporiţi în duhovnicie, după îndelungi exerciţii văd lumina necreată, care nu este sensibilă pentru ochiul trupului. Evanghelia, vorbind despre lumina Schimbării la Faţă, foloseşte doar o pildă, pentru că cele două lumini, fizică şi divină, sunt de naturi diferite; dar oare ce cuvinte avem noi pentru a o exprima? Limba noastră este săracă, mintea neputincioasă, duhul cotropit de spaimă şi numai Dumnezeu întăreşte inima pentru a vedea lumina taborică fără să ne pierdem.

Moise a văzut lumina taborică, spatele Domnului, Ilie a văzut lumina taborică atunci când Dumnezeu i-a vorbit, Apostolii au văzut-o, ostaşii romani au văzut-o la Învierea Domnului, asemenea şi femeile mironosiţe. A văzut-o întâiul mucenic Ştefan Arhidiaconul, când era judecat de sinedriu şi ridicându-şi ochii la cer, a văzut slava lui Dumnezeu. Au văzut-o şirul lung al călugărilor isihaşti şi cei pe care Dumnezeu i-a învrednicit prin bună vrerea Sa, necondiţionată de meritul celui căruia i-a arătat-o.

Maica Alexandra, principesa, a văzut-o şi ea. Atunci când, în nota publicată în Buletinul nostru parohial, spune: “Insula mea este un loc al liniştii desăvârşite, chiar dacă există sunete. Acolo nu există nici o umbră, lumina străpunge totul, dragostea te înfăşoară şi nici un orizont nu-mi mărgineşte privirea. Atât de întins este locul, încât eu nu sunt decât un punct în el; dar nu sunt pierdută, pentru că acolo, Dumnezeu mă ţine în mâna Lui”, oare nu vorbeşte ea despre lumina taborică, cea care străpunge totul? Maica Alexandra nu detaliază, din cauza modestiei monahale, dar pentru cei care au cât de cât idee despre această energie necreată, sensul adevărat al afirmaţiei este limpede. Este neîndoios că Maica Alexandra a ajuns la această vedere printr-o nevoinţă îndelungată, având, în sens omenesc, meritul strădaniei, de aceea trece sub tăcere detaliile. Explorarea totală a „insulei păcii” se face numai după moarte. 

Şi eu am văzut odată lumina taborică, în copilărie, fără să ştiu ce este, dar inima mea a fost străpunsă de ea, fiindcă era o inimă de copil nevinovat. Am mai văzut o dată această lumină, mult mai târziu, când eram în închisoare. Dumnezeu mi-a trimis-o spre învăţare, dar inima şi mintea mea n-au putut cuprinde sensul şi am pierdut-o cu totul.” (Parintele Gheorghe Calciu)

 

 

3 Comments »

“Noi nu ştim cum a fost Fiul lui Dumnezeu înainte de întrupare…”

Protcenco -Ecce homo

Icoana “ECCE HOMO” – pictata de Irineu Protcenco (vedeti date despre iconar aici si aici) la Manastirea Sihastria, jud. Neamt, in jurul anilor 1948-1952

“Noi nu ştim cum a fost Fiul lui Dumnezeu înainte de întrupare, nici cum e  Tatăl şi Duhul Sfânt. Nu ştim cu alte cuvinte cum e Dumnezeirea in sine, dar ştim că  Dumnezeirea Fiului după întrupare nu mai e o realitate despărţită de trupul şi de
faţa omenească. Dacă nu ştim cum e Dumnezeirea în sine, ştim că Dumnezeirea Fiului  s’a arătat oamenilor şi ca se va arăta în vecii vecilor prin înfăţişarea reală de om şi  numai prin ea. […] Astfel problema icoanei în creştinism se restrânge la întrebarea: poate fi lisus Hristos, Dumnezeu-omul, redat în imagine picturală? Cu alte cuvinte ar fi putut un
pictor contimporan cu Iisus sau chiar un fotograf, dacă această artă ar fi existat pe  atunci, să-L redea în imagine?
Iconoclaştii afirmau că numai omenirea lui Iisus s’ar fi putut vedea, nu şi Dum­nezeirea Lui. Iar imaginea omenităţii lui Iisus nu poate fi identificată cu imaginea lui  Iisus însuşi, căci în cazul acesta am contopi omenitatea cu Dumnezeirea lui (ceaace înseamnă erezie monofizită), sau L-am considera pe Iisus ca om, despărţit de Iisus ca Dumnezeu (ceeace înseamnă erezie nestoriană). Iconoclaştii însă n’aveau dreptate. Omenitatea lui Iisus nu poate fi nici despăr­ţită de dumnezieirea Lui, nici contopită. Ea cuprinde în mod necesar şi nedespărţit dumnezeirea…” (fragment din scrierea “Consideratiuni in legatura cu sfintele icoane” – de Preot Dumitru Staniloae, in revista Gandirea, anul XXI, nr. 3, martie, 1942)

 

***

Am primit rugamintea, de la Sandrina H., de a posta un apel umanitar din Basarabia: link aici, pe blogul ei!

1 Comment »

Arhive de aur: revista GANDIREA in format online, colectia anilor 1921-1944

Am avut imensa bucurie sa descopar azi ca Biblioteca Centrala Universitara “Lucian Blaga” din Cluj Napoca a pus la dispozitie, in “biblioteca digitala” o sumedenie de periodice interbelice rare dar si colectia sa de patrimoniu, cu scrieri si aparitii grafice datand de la mijlocul anilor 1800 incoace. Toate pot fi accesate pe Internet.

Intre periodice am gasit seria revistei GANDIREA, care acopera toata perioada sa de aparitie, incepand cu primul numar, din luna mai 1921 si pana la numarul final, din iunie-iulie 1944Fondată în 1921, la Cluj, de Cezar Petrescu și D. I. Cucu, revista s-a mutat în 1922 la București, iar din 1926 conducerea revistei a fost preluata de Nichifor Crainic, care va deveni directorul si ideologul publicației, din 1928. Revista GANDIREA a fost una dintre cele mai importante reviste culturale ale interbelicului românesc. Faptul ca astazi este accesibila gratuit pe Internet, contribuie in cea mai profunda masura la intelegerea pulsului real al societatii, istoriei si culturii romanesti ante-comuniste, regaliste. Etapele istorice si culturale interbelice romanesti sunt exceptional oglindite in revista,  iar faptul ca ea este accesibila in aceasta maniera acum, ofera posibilitatea accesului total si liber la memorialul national pana nu demult complet inaccesibil. 

Mai jos, cu click pe imagine, obtineti legatura directa in baza de date a revistei digitale de la Cluj:

 

gandirea front

 

3 Comments »

Un popas neasteptat: Manastirea Dumbrava din judetul Alba

Am trecut de multe ori pe soseaua ce leaga orasul Alba Iulia de Cluj Napoca, vizualizand pe stanga, in drum spre Cluj, dupa iesirea din comuna Unirea si inainte de intrarea in Turda, undeva pe un deal cam la 1km distanta de soseaua nationala, turlele unei manastiri. Un indicator la sosea arata ca intr-acolo se gaseste Manastirea Dumbrava.

Cu doua zile in urma, am reusit, in sfarsit, sa ajung la acele turle, si mare surpriza am avut!… Nu stiam nimic, decat imaginea pe care o vazusem de atatea ori din soseaua nationala (si care arata ca mai jos) a unor turle de biserici noi si ca, desigur, este acolo un loc de inchinaciune. Este drept, era sambata dupa-amiaza, forfota de oameni inca de la intrarea pe poarta imprejmuirii manastiresti. Mirarea mea a crescut imediat ce am coborat din masina si am trecut pe sub poarta cu clopotnita, caci se desfasura in fata ochilor o gradina uimitoare. Zeci de feluri de flori si copaci, suporti de lemn in forma de trunchiuri cu ramuri, lacuite sa gazduiasca felurite aranjamente florale, chiar si un mic lacusor cu apa tasnind in forma unor arteziene, banci pentru odihna, podete si alte obiecte de lemn. Explozia vegetala, extrem de densa si cu grija mentinuta in fiecare coltisor, ascundea la inceput privirii biserica mica (mai veche) si chiar si biserica mare (mai noua, actualmente in faza de pictura interioara)… Ziua era insorita, rumoarea pelerinilor – aflati in numar mare sambata acolo si veselia culorilor, m-a frapat. Pe drumeagul asfaltat ce leaga soseaua principala de intrarea pe sub clopotnita, cateva case noi strajuiau de o parte si de alta. In curtile lor, multime de copii si tineri…apoi, in pridvorul altei case, cateva batrane privind la calatorii ca mine. Dupa cateva minute de la contactul meu cu acest mic univers alcatuit dintr-o mixtura de laic si monahal, am inteles fara sa intreb, ca ma aflam (din nou) intr-un asemanat monahal cu anexe sociale, asa cum nu mai vazusem pana acum decat la Manastirea Petru Voda din judetul Neamt, mai exact la manastirea de maici de acolo, numita acum si Manastirea Paltin-Petru voda, pastorita de marele duhovnic de curand plecat dintre noi, Parintele Justin Parvu. Lucrarea misionara sociala a Parintelui Justin Parvu, iata ca are si langa orasul Unirea din judetul Alba, la Dumbrava, o replica mai noua si cu o istorie diferita, dar la fel de interesanta…

 

DSC04117

Pentru ca stiam de lucrarea minunata a Parintelui Justin de la Petru Voda, care ridicase acolo un asezamant pentru copii si un azil pentru batrane, am avut imediat gandul ca si aici, la Dumbrava, un parinte duhovnic trebuie sa fie inima, motorul, acestui asezamant monahal-social impresionant. Voind sa aflu, m-am indreptat catre prima maicuta care mi-a iesit in cale, si…”intamplarea” a facut sa fie insasi mana dreapta a duhovnicului despre care ma gandeam sa intreb (asta aveam sa deslusesc cautand informatie pe net si gasind filmul alaturat-“Romania e a ta! Dumbrava minunata, locul unde copiii pierduti de stat sunt salvati de oameni mari“), in care apare si “Sora Susana” cea care este actualemnte monahia cu care am avut sansa sa discut si apare in foto mai jos). Un dialog scurt, direct, cu Maica Istodora (numele cred ca nu este intocmai, incepe cu “I”, insa cred ca l-am retinut gresit…) m-a lamurit sintetic imediat: in asezamantul pentru copii de langa manastire isi au azi adapostul 115 copii cu varste de la cateva saptamani pana la peste 20 de ani, iar in asezamantul de batrani sunt peste 35 de persoane, majoritatea femei. Indrept cititorii care vor sa afle despre istoria acestui asezamant monahal-filantropic, sa parcurga intregul articol publicat in ziarul “Lumina” in octombrie 2011, cu titlul “Locul în care suferinţa se transformă în bucurie şi har: Satul lui Dumnezeu din Mănăstirea Dumbrava“. Din acest articol, extrag numai cateva fraze cu referire la lucrarea sociala impresionanta de la Dumbrava, pastorita de Parintele arhimandrit Vasile Crisan: “Pe lângă Mănăstirea Dumbrava funcţionează unul dintre cele mai mari centre sociale din ţară, care cuprinde: Centrul de servicii sociale “Sfânta Veronica”, în cadrul căruia funcţionează o casă de tip familial destinată ocrotirii copiilor în regim săptămânal, Centrul de formare a deprinderilor pentru viaţă independentă, Casa specială “Sfântul Nectarie”, Centrul maternal destinat adăpostirii temoporare a mamelor care, însărcinate fiind sau alungate cu copii mici, se confruntă cu situaţii de criză, neavând casă sau fiind alungate de acasă. Apoi, aici mai există şi Căminul pentru bătrâni “Sfânta Maria”, care are ca scop ocrotirea în regim rezidenţial a persoanelor vârstnice. În “sat”, funcţionează şi un cabinet stomatologic unde lucrează ca medic una din maicile mănăstirii.”

 

Imagini cu Maica Nimfodora, responsabila caminului de batrane si a magaziei de alimente (fosta Sora Susana – asa cum apare cu numele in articolele si filmarile de pe net, de dinainte de 2010), monahia care este mana dreapta a Parintelui duhovnic Vasile, si care mi-a “iesit” in cale:

DSC04102 DSC04100

 

Imagini din curtea-gradina a manastirii si cu bisericuta “veche” din exterior:

Povestea manastirii insasi este una cu totul speciala, fiindca ea mai este numita si “Manastirea fotbalistilor“. In 2009, in ziarul Jurnalul National, aparea un articol in care puteti identifica legatura cu echipa nationala de fotbal a Romaniei !!! (cititi aici). Părintele arhimandrit Vasile Crişan, pastorul de la Dumbrava,  a fost mai întâi slujitor al bisericii din satul Dumbrava. Visul său, acela de a ctitori o mănăstire, a fost puternic şi gândul a rodit, încât într-o noapte  Maica Domnului l-a inspirat asupra locului de ridicat manastirea (cititi aici).

Mai jos, un mic inetrviu cu Parintele duhovnic Vasile Crisan, inima Manastirii Dumbrava:

 

Imagini din interiorul bisericutei “vechi” unde apare si icoana innegritaa Maicii Domnului cu Pruncul, incadrata in alb (lateral stanga), slavita aparte datorita povestii speciale prin care a fost descoperita…si considerata icoana facatoare de minuni:

Imagini cu si din biserica noua a manastirii, aflata in constructie (mai 2014):

Unul dintre punctele de atractie pentru toti copiii, si nu numai, este Salasul animalelor, in fapt o serie de ingradituri ce gazduiesc felurite animale: mai multe caprioare si un cerb, iepuri, fazani, pauni, gaini si cocosi, porumbei, curcani… iar pentru agricultori, ca model, exista doua sere de legume (foto mai jos):

In randul cladirilor ce se insiruie pe drumeagul dintre imprejmuirea manastireasca si soseaua principala se gaseste o Casa taraneasca in stil vechi si cinci cruci vechi de piatra-  un fel de mic muzeul al sufletului romanesc din toate timpurile:

In loc de inchiere (temporara!…):

Mănăstirea Dumbrava este un sat în care preotul L-a coborât pe Mântuitorul de pe cruce şi L-a adus în vatra lui să-i cheme pe cei ce poate nu L-au cunoscut niciodată. Pe cei ce-ar fi dorit să-L cunoască dar au fost biciuiţi pentru aceasta. Pe cei bolnavi şi gârbovi, pe cei fără de boală, dar rătăciţi, pe cei ce fără de El s-au pierdut pe ei înşişi” (preluat de aici).

Nu stiu ce fel de “intamplare” a fost aceasta, dar stiu ca nu a fost intamplatoare intalnirea mea cu acest loc…

4 Comments »

Fotografiile zilei: imparatia curcubeului…

Fotografii surprinse ieri, 10 mai 2014, din masina…in apropiere de Sibiu:

Leave a comment »

Pictorul Nicolae Maniu – expozitia de la Cluj Napoca (I)

In prima jumatate a lunii aprilie 2014 notam pe blog despre revenirea in tara, pentru o expozitie retrospectiva si rara, a unui pictor clujean a carui viata artistica si personala a curs in afara granitelor Romaniei de multi ani, si care este cel mai bine vandut pictor roman peste hotare (link aici). In preajma vernisajului expozitiei sale de la Cluj Napoca, ce s-a deschis la 12 aprilie 2014, artistul Nicolae Maniu a fost serbat si cu ocazia implinirii varstei de 70 de ani.

Am reusit ieri sa vizionez si eu expozitia “Jubileu Nicolae Maniu” de la Cluj, care expune, alaturi de cele peste 90 de panze (realizate incepand cu a doua jumatate a anilor 1970 si pana in 2014) si un numar redus de scupturi. Anul trecut am avut bucuria si sansa sa vizionez cateva expozitii cu picturile renumitului artist spaniol Salvador Dali, iar dupa vizionarea expozitiei Nicolae Maniu, personal sunt la fel de impresionata si entuziamata de ceea ce am putut admira si intelege in expozitia din Romania a marelui Maniu. Am fotografiat toate lucrarile din expozitie si o parte dintre ele le voi posta pe blog. Atmosfera expozitionala insa, nu poate fi reprodusa electronic pe un blog…  De aceea simt sa impartasesc gandul ca cei care indragesc acest stil de exprimare vizuala “manian”, un amestec socant de suprarealism, candoare si lumina, sa se grabeasca sa vada o expozitie rarisima de pictura, care ramane deschisa la Cluj Napoca pana la 25 mai 2014.

Mai jos – cateva fotografii cu locatia expozitiei – gazduita in salile Muzeului National de Arta din Cluj, la etajul I, si o prima serie de fotografii cu o parte dintre picturile din aceasta expozitie.

DSC03929
DSC03926

DSC03925

Nicolae Maniu este un excelent desenator care cunoaşte în profunzime tehnica vechilor maeştri ai Renaşterii, trompe-l’oeil-ul şi toate efectele modelării care dau impresia de volum pe o suprafaţă bidimensională. Există în desenul său o forţă, o siguranţă, o măiestrie admirabile. Dar acestor calităţi tehnice li se adaugă o strălucire şi o claritate a culorilor ocru, gri şi bleu ce au uneori transparenţe de acuarelă. Nevoii de perfecţiune a limbajului artistic îi corespunde o viziune umanistă, bazată pe o vastă cultură, în care realul şi imaginarul se împletesc într-o unitate perfectă şi armonioasă. Este vorba despre suprarealism sau despre un realism fantastic cu adânci rezonanţe meditative? Să ne gândim, de exemplu, la “Omagiu lui Dürer”, una dintre capodoperele sale, în care evocarea trecutului, legătura cu arta Renaşterii se îmbină cu realitatea actuală într-o imagine deschisă către viitor. “Cavalerul Morţii”, celebra gravură a lui Dürer, este înconjurată de o parte de portretul lui Dürer, de cealaltă parte de portretul artistului a cărui mână apare deasupra norilor. Un curcubeu separă registrul superior al tabloului de partea de jos unde se găseşte “Melancolia”, înconjurată de numeroase animale-simbol, peşti şi forme geometrice. Compoziţia urmează regulile clasice ale echilibrului şi simetriei, dar ansamblul are un caracter suprarealist, de vis devenit realitate.
Această corespondenţă între real şi fantastic se regăseşte şi în picturile sale create în România, peisaje care evocă anotimpurile şi muncile oamenilor, cu un profund sentiment de dragoste pentru ţara sa (“Fructele Pământului”, “Imagine fără sfârşit” etc). La contactul cu Occidentul, temele tablourilor sale devin mai complexe, forţa lor expresivă se dovedeşte mai intensă în explorarea misterului lumii şi al vieţii. “Mişcarea materiei”, “Între cer şi pământ”, “Cina cea de taină”, “Răpirea Proserpinei” sunt opere care îndeamnă la reflecţie şi în care seninătatea şi forţa liniştită a artistului se manifestă cu îndrăzneală, refuzând în acelaşi timp violenţa. Nicolae Maniu pune întrebări despre sensul existenţei noastre, ne invită să medităm, dar în tablourile sale de o sobră şi impresionantă măiestrie nu există o angoasă existenţială. Prin amploarea şi intensitatea viziunii sale picturale, prin precizia aproape magică a tehnicii sale, prin puritatea şi luminozitatea culorilor, Nicolae Maniu se afirmă ca una dintre personalităţile cele mai originale ale artei contemporane.

din:  Ionel Jianu, «Les artistes roumains en occident» – ed. American Roumanian Academy of Arts and Sciences – 1986. (extras de pe site-ul pictorului)

Fotografii in cateva sali cu tablori expuse pe simezele clujene:

1 Comment »

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania a premiat cu diplomele de excelenta “Restitutio” si “Altar” o carte si un album de exceptie!

racoveanuCand satana iti da tarcoale… George Racoveanu, ucenicul lui Nae Ionescu, in Documentele Securitatii” este o carte aparuta in a doua jumatate a anului 2013, la Editura Agnos din Sibiu, sub coordonarea Dr. Florian BICHIR, membru al Colegiului CNSAS. Din prezentarea cartii, realizata de autor, am retinut aici cateva fraze: “[…] Ani de zile am fost urmărit, aproape obsedat, de personalitatea lui Gheorghe Racoveanu, un teolog-polemist cum rar a mai avut țara aceasta. Am citit și recitit cu obstinație articolele din revista “Predania”, editate impecabil în volumul „Predania și un Îndreptar ortodox cu, de şi despre Nae Ionescu teolog”, antologie prefațată și realizată de diac. Ioan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2001.  Am înțeles că poți vorbi și mai ales scrie despre Biserică firesc, ontologic. Pentru că, la fel cum există o limbă de lemn a politicienilor şi a activiştilor de partid, există una asemănătoare în Biserică. Mulţi scribi îl cred pe Mântuitorul Hristos un fel de gumă de mestecat, îl introduc în toate frazele, într-un fel de gimnastică lingvistică. Încă din timpul comunismului, mai mulţi condeieri bisericeşti s-au obişnuit să nu spună mai nimic, dar să umple textele cu citate bombastice şi fragmente din Sfânta Scriptură. De aceea un Dumitru Stăniloae, Nae Ionescu, Gh. Racoveanu, Nichifor Crainic şi alţii rămân mari valori. Stilul lor e clar, cristalin, fără înflorituri obositoare…” (intreaga prezentare, aici).

Cu cateva zile in urma, Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania (UZPR) a anuntat premiile pe anul 2013. Personal, mi-au atras atentia doua premii: cartea “Cand satana iti da tarcoale… George Racoveanu, ucenicul lui Nae Ionescu, in Documentele Securitatii” – care a fost recompensata cu Diploma de excelenta „Restitutio” si albumul de fotografii si vorbe de duh “Parintele Justin Marturisitorul“, realizat de fotografa Cristina NichiParintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitutus Roncea – care a surprins cu maiestrie cadre din viata Parintelui Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, in ultimii sai ani de viata – album recompensat cu Diploma de Excelenta “Altar”.

1 Comment »

Noua aparitie editoriala cu marturii despre Parintele Arsenie Boca

De cateva zile a iesit de sub tipar si se gaseste deja pe standuri, o a doua carte de al carui cuprins si de a carei coordonare s-a ocupat Vlad Herman. Anterioara carte despre Parintele Arsenie, datorata aplecarii si dragostei lui Vlad Herman pentru Sfantul Ardealului, a iesit de sub tipar numai cu cateva luni in urma, si am semnalat-o si eu aici.

Noua carte – publicata in aceasta luna – se numeste “Parintele Arsenie Boca mi-a schimbat viata – Marturii. Minuni.” (Ed. Ortodoxia, Bucuresti, 2014). […] “Mărturiile din carte sunt doar o frântură din lucrarea de apostol a Părintelui Arsenie Boca, aceea de a întoarce pe om pe drumul către Hristos, singurul care duce la viaţa cea veşnică, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”. Deşi lucrarea are la bază mărturiile unor oameni simpli, interviurile redau şi mai bine Duhul Sfânt care lucra prin intermediul Părintelui Arsenie Boca.” (extras din prezentarea cartii)

DSC02883

Coltisorul din biserica Manastirii de la Sadinca, jud. Sibiu, dedicat cu dragoste Parintelui Arsenie Boca, de un demn ucenic al sau, Parintele David Stoica

1 Comment »

“Graniţa neagreată de S.U.A., trasată de gigantul Google şi Turnul de la Basel”

Va recomand spre lectura un editorial esential, semnat la inceputul acestei saptamani de jurnalista Maria Diana Popescu –  la Magazinul cultural și de informație in limba romana, “Agero” din Stuttgart, Germania. Articolul face referire la culisele miscarilor geopolitice de azi si de ieri, la sistemul din umbra si demonstreaza cum “Cei mulţi, săraci şi naivi se ucid între ei…

Un paragraf din partea de inceput a editorialului subliniaza urmatoarele – si este punct de pornire al unei analize, in egala masura retrospectiva si previzionara, a situatiei geopolitice mondiale la zi:

[…] Deşi comunitatea internaţională a condamnat anexarea Crimeei la Rusia, nerecunoscînd amputarea Ucrainei, gigantul american Google a trasat pe GoogleMaps graniţa neagreată de S.U.A şi de nicio ţară din U. E.. De pe hărţile Companiei Google a dispărut vechea graniţă de la strîmtoarea Kerci, care delimita Rusia de Crimeea. În loc a apărut o graniţă „punctată” între peninsula Crimeea şi Ucraina. Pe hărţile online ale companiei americane, Crimeea figurează ca aparţinînd Rusiei.” (am verificat si eu, si am preluat mai jos imaginea de pe GoogleMaps azi, incercuind granita la care se face referire in textul citat anterior)…

 

map

Cititi articolul integral al Mariei Diana Popescu, aici: Graniţa neagreată de S.U.A., trasată de gigantul Google şi Turnul de la Basel

13 Comments »