anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Spiritul ortodoxiei” (partea II) – viziunea Principesei Ileana a Romaniei – publicata in SUA, in 1953

IleanaBran45

Principesa Ileana la Castelul Bran, in 1945 (courtesy of Tom Kinter) – cu 7 ani inainte de a scrie cele de mai jos…

Continuare, de aici:

Urmatorul punct important este respectul extrem al oamenilor fata de Sfintele Scripturi. Atat Vechiul cat și Noul Testament figureaza în mare măsură în viața de zi cu zi a ortodocsilor. Nu numai ca studiu Sfintelor Scripturi a fost încurajat din cele mai vechi timpuri, dar chiar si analfabeții au învățat porțiuni întregi din scrieri, pe de rost. Psalmii sunt o parte din rugăciunile zilnice. Cel mai simplu țăran din vaile izolate ale muntilor celor mai izolati din Carpați, Balcani sau Caucaz, este capabil sa citeze un verset din Biblie aplicabil in orice situație în care s-ar găsi.

Deoarece suveranitatea otomană peste popoarele creștine din Est a fost exprimată atât prin ​​persecuție religioasă cat și națională, a urmat în mod natural fatul că credința și naționalismul au devinit unul și același lucru. Astfel ca oamenii si Biserica au fost în adevăr foarte uniți.  Regii  au fost unsi de Biserică și au fost parte a acestei biserici. Cu toate acestea, această unire a Bisericii cu Statul nu a fost întotdeauna un avantaj, dar argumentele pro și contra asupra acestui aspect sunt prea lungi și grele, ca să fie discutate în mod adecvat în acest scurt tur de orizont asupra Ortodoxiei. Cel mai important lucru este că Ortodoxia a supraviețuit persecuției otomane, țarismului, și este chiar si acum un supraviețuitor in fata comunismului (n.n. Principesa Ileana scria acestea in 1952-1953!). Deși diferitele grupări naționale sunt, în prezent, un obstacol în calea acțiunii concentrate a Ortodoxiei, ele nu au afectat credința ortodoxă, și nici un membru al nici unui grup nu este în afara comuniunii cu oricare alt grup. El poate participa în mod liber la Sfintele Taine oriunde le găsește.

Biserica Ortodoxă nu vorbește de Taine, ci de Sfintele Taine. Nu încearcă să le pună în formule standardizate ci le acceptă cu recunoștință și venerație. Rasariteanul are o minte mai puțin curioasa decât occidentalul; mintea lui este mai mult contemplativa si mai puțin disciplinata, dar mai profundă decât mintea occidentalului. În cazul în care acesta din urmă vrea definiții, doreste o înțelegere și o percepție clara, intelectuală , rasariteanul va căuta în adâncurile sale un conținut cu contacte nedefinite cu intangibilul. Poate din cauza lungilor persecuții, el a fost aruncat mai mult in interiorul sau, și a trebuit să se adânceasca în realitate prin sine însuși. Au existat mai puține definiții și, prin urmare, mai puține divergente de opinie. Când au existat revelații, autenticitatea lor nu a fost judecata de către mințile contemporane disciplinate, ci a fost redata prin judecata efectiuata de traditia Bisericii. În cazul în care revelația a fost în acord cu această tradiție, ea a fost acceptata. Biserica Ortodoxă a fost mai putin dornica decât bisericile occidentale să se modifice cu vremurile, pentru se consideră că ea deține adevărurile eterne. În același timp, ea are o remarcabila adaptabilitate și independență de mișcare, cu care să poata rupe orice obicei, atunci când  circumstanțele o cer. De exemplu, atunci când Serbia comunista a declarat ziua de Crăciun ca zi de lucru, astfel încât oamneii sa nu poata participa la slujbele bisericii, Liturghiile au fost citite de la miezul nopții incolo, la fiecare două ore până dimineață, în ciuda faptului că tradiția îndelungată stabilise că doar o singura Liturghie se poate face în douăzeci și patru de ore  în același altar. Cu toate acestea, nimeni nu este de părere că vreo autoritate îi poate da dispensă de la regulile tradiționale ale Bisericii, cum ar fi cea de a posti, care post, pentru ortodocși, este extrem de sever. El simte că regulile Bisericii au fost inspirate de Dumnezeu, atunci când a fost fondată Biserica și nici un om nu are nici puterea si nici dreptul sa le modifice sau sa adauge la acestea.

duminica-tuturor-sfintilor-copy

“Duminica tuturor sfintilor” – desen de Gabriela Mihaita David, 15 iunie 2014

Este un factor foarte important în disciplina Bisericii Ortodoxe, și constituie în mare măsură puterea ei de supraviețuire, faptul că principiile sale sunt atât de adânc înrădăcinate la cei laici – legea Bisericii este de multe ori mai puternicinradacinata la laici decat la cler! De exemplu, laicii vor accepta deciziile Sinodului cu privire la recunoașterea altor confesiuni, ordine și comuniuni fata de care ei nu se simt capabili sa faca față, dar nu ar accepta dogme noi sau sa se departeze de la cele vechi. Nici un ortodox nu ar concepe schimbarea religiei pentru motive familiale sau din cauza unei modificări din comunitate, deși ar fi foarte tolerant fata o schimbare făcuta din convingere spirituală. 

Există o credință că, precum Biserica Occidentala a fost fondata de Sf. Petru și Sf. Pavel, Biserica Răsăriteană a fost fondată de Sf. Ioan. Daca aceasta pare sa fie realitatea, nu există nici o îndoială asupra faptului că Biserica Ortodoxă este în mare măsură influențată de Evanghelie, de Epistole și de Apocalipsa Sfântului Ioan, iar dintre acestea, factorul fundamental de infleunta se datoreaza spiritualitatii și frumuseții celei de-a patra Evanghelii. Însuși termenul “mister” pentru “sacrament” vine de la Sf. Ioan. Un exemplu de atitudine a Bisericii este în pasajul de la Sf. Ioan 3:1-21 care arata discuția Domnului nostru cu Nicodim despre renașterea spirituală a omului; chiar și după ce Iisus ii explica lui Nicodim, acesta nu înțelege. Iisus spune: “Tu ești învățătorul lui Israel și nu pricepi aceste lucruri?” și apoi merge mai departe pentru a explica în detaliu natura Sa și calea spre mântuire. Crestinul ortodox nu pune la îndoială, ci crede în renașterea omului prin Sfintele Taine, pe care Biserica le-a pazit si le-a transmis direct de la Domnul nostru.

Aceste Sfintele Taine sau Taine sunt în număr de șapte – Botezul, Mirungerea (echivalenta cu confirmarea – in Biserica occidentala), Comuniunea, Pocăința, Preoția, Căsătoria și Maslul. Să trecem peste aceste șapte Taine și să explicam  catehismul ortodox, cunoscut sub numele de “credința sfinților.”

O Sfanta Taina sau un Sacrament “este un spectacol ritual vizibil prin care putereaa invizibila, numita harul lui Dumnezeu, dăruiește daruri minunate beneficiarilor.”

Având în vedere că cuvântul “har” este adesea înțeles greșit, eu cred că este bine înainte de a merge mai departe, să dam definiția ortodoxă a cuvântului: ‘harul lui Dumnezeu este darul lui Dumnezeu pe care Tatăl il dă oamenilor prin Duhul Sfânt, datorita sacrificiilor Fiului’. ” (va urma…)

 

4 Comments »

Manastirea Govora – o asemanare izbitoare cu Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus

Am avut de curand bucuria si sansa sa vizitez una dintre cele mai frumoase bisericute manastiresti din tara – aflata la Govora (jud. Valcea), statiune recunoscuta candva pentru baile binefecatoare (azi in curs de reabilitare). De cum am intrat in biserica manastirii, am avut impresia ca ma gasesc in biserica Manastirii de la Sambata. Asemanarile sunt multiple si izbitoare, in speta arhitectura, constructia si impartirea interioara. Pana si anumite portiuni de zugraveala gen stergar vechi romanesc, sunt cu reprezentari vizuale foarte similare. La revenirea acasa am citit despre Manastirea Govora si am aflat ca este probabil cea mai veche manastire din Tara Romaneasca, dar mai ales am aflat ca a fost reconstruita de ieromonahul Paisie (1683 – 1715), care a avut legaturi speciale cu voievodul Constantin Brâncoveanu, ctitorul Manastirii de la Sambata. Astfel, se considera ca “plecarea din scaunul stăreției mănăstirii Govora a acestui bun gospodar este legată indisolubil de decapitarea marelui voievod Constantin Brâncoveanu, legăturile dintre aceștia, sau relațiile ieromonahului cu viața politică a epocii, rămânând încă necunoscute.” Cei care cunosc biserica Manastirii de la Sambata vor avea, asa cum am avut si eu, revelatia reintalnirii cu ea, la Govora. Desi exista si diferente suficiente intre cele doua bisericute, impresia pelerinului este ca ceva de la Sambata se regaseste in acel ceva special care salasluieste si in bisericuta manastirii de la Govora.

Leave a comment »

Amintirile Branului…ieri si azi

Doua fotografii realizate la Castelul Bran, la o diferenta in timp de aproape 90 de ani. In fotografiile vechi, de la mijlocul anilor ’20, Regina Maria este asezata pe o banca din piatra, iar mai jos, regina era asezata pe o mica terasa in fata unei usi ce da in curtea interioara a castelului. Am regasit foarte recent banca de piatra a reginei, dar nu in incinta castelului, ci in gradina ce inconjoara micul lac de la baza aleii ce urca spre castel, iar in ultima fotografie, putem revedea cum arata azi ancadramentul usii in care a pozat regina… Fotografiile cu Regina Maria sunt preluate din colectia si cu acordul / courtesy of Tom Kinter.

Marie-Bran09

Regina Maria pe banca de piatra in curtea Castelului Bran (foto in jurul anului 1925)

DSC04391

Banca de piatra a Reginei Maria, gradina castelului, Bran, 2014

Marie-Bran04

Regina Maria pe o mica terasa din curtea Castelului Bran, foto realizata in perioada 1925-1930

DSC04386

Astfel arata azi (2014) mica terasa din curtea Castelului Bran unde Regina Maria a fost fotografiata in costum popular

1 Comment »

Gandul zilei: un citat dintr-o conferinta la Universitatile din Viena, Breslau si Berlin a lui Nichifor Crainic in 1940

“Două cetăţi de faimă universală prezidează din adâncul mileniilor formarea  personalităţii noastre româneşti: Roma,n crainic maica naţionalităţii noastre, şi Bizanţul, tatăl  spiritualităţii noastre ortodoxe. Roma e papală şi e departe de noi, iar Bizanţul impe­rial nu mai este decât o glorie cufundată în adâncul Bosforului. Intre slavismul care  se confundă cu ortodoxia şi latinitatea care se confundă cu catolicismul, fiinţa noastră  românească reprezintă în Europa sud-estică o sinteză aparte : suntem unicul popor latin de credinţă ortodoxă şi unicul popor ortodox de rasă latină. Amestec paradoxal numai în aparenţă, ortodoxia şi naţionalitatea noastră se contopesc într’un întreg organic, pe care conştiinţa românească îl socoteşte indistructibil. Dar nu e mai puţin adevărat că ortodoxia ne izolează de Roma papală, iar latinitatea ne deosebeşte de lumea slavă. Intre noi şi Slavi, ortodoxia nu formează o punte de trecere. Ea ne este comună în ecumenicitatea şi în puritatea dogmelor, dar în’ ce priveşte organizaţia ei pământească, ortodoxia se modelează după fiinţa statelor naţionale. Ea este în realitate ceea ce a voit să facă Martin Luther, când a despărţit creştinismul german de univer­salismul supranational al Romei. I n ortodoxie, Biserica naţională se organizează în graniţele statului, şi, în afară de unitatea dogmei, a cultului şi a disciplinei, ea nu are pe terenul practic aproape nimic a face cu celelalte Biserici naţionale ortodoxe.

Afară de aceasta, faptul că nu suntem un popor de aşa proporţii încât să luăm iniţiative pe planul internaţional, adânceşte şi mai mult sentimentul acesta al izolării şi al singurătăţii între vecinii noştri geografici de altă rasă. In sufletul poporului nostru, suflet de ciobani împrăştiaţi pe munţi şi de plu­gari împrăştiaţi pe vastele câmpii, acest sentiment al izolării a căpătat expresie melo­dică în cel mai specific cântec popular al nostru, care poartă dulcele nume de Doina. In Doină, geniul poporului a creat imaginea sonoră a singurătăţii cosmice. Geneza acestui cântec se pune în legătură cu acel mit primitiv, după care umbra de pe faţa lunii n’ar fi altceva decât portretul singuratecului cioban de pe vârful muntelui, proiectat în univers. Intr’adevăr, rare ori fantazia mitică a creat un simbol mai cuprinzător decât această imagine lunară, izolată în tăcerea înaltă a cerului. Structura melodică a Doinei corespunzătoare constă dintr’o nesfârşită monotonie dominantă, pe fondul căreia se înscriu, suind şi coborând, tot atât de nesfârşite inflexiuni şi modulaţii cromatice. Jelania durerii de a nu fi unde te doreşti se rosteşte prin aceste ghirlănzi de tonuri minore, iar distanţa, care rămâne mereu aceeaşi între subiect şi locul dorit, e semnificată prin fondul monotoniei dominante. Tristeţea şi gravitatea acestui cântec vin parcă din zădărnicia oricărei strădanii de a înfrânge un destin fără ieşire. Chipul, care apare mereu pe cer, al ciobanului din lună, dă un accent aproape tragic acestui sentiment al izolării, ce zace în sufletul poporului român.”

Leave a comment »

La Bran, amintiri cu si despre Regina Maria a Romaniei si Principesa Ileana…

Am descoperit o filmare rara, cu regina Maria la Castelul Bran. Este realizata de englezi in vara anului 1934.

In imagini, Regina Maria coboara scarile Castelului Bran (daruit ei prin donatie, de catre consiliul orasului  Brasov la 1 decembrie 1920 in semn de recunostinta  – foto mai jos) si se plimba in imprejurimi. Scarile castelului au ramas  neschimbate pana azi (foto dedesubt). In doua momente ale filmarii se zareste o biserica de lemn, unde trei ani dupa moartea reginei, fiica sa mezina, Principesa Ileana, va organiza parastasul mamei sale, cu satenii (filmarea respectiva am vizionat-o in Castelul Bran, ca parte dintr-un documentar de 8 minute ce se deruleaza in una din camarutele castelului). In alta imagine din filmarea de mai jos Regina Maria este in gradina sa de flori de la baza Castelului, gradina despre care vorbeste atat de des  in volumele sale de “Insemnari Zilnice”. In imaginea finala a filmului, tot in zona bisericutei de lemn, Regina Maria este alaturi de fiica sa draga Principesa Ileana (care va mosteni castelul de la Bran in 1938, dupa moartea mamei sale), aflata jos pe iarba, alaturi de primii sai doi copii, Stefan si Maria Ileana (Minola).

Dupa revenirea in tara a Principesei Ileana, in 1944, ea s-a ocupat mult de Castelul de la Bran si a locuit acolo, participand la ridicarea si functionarea Spitalului “Inima Reginei” – pentru ranitii de razboi. Spitalul se afla pe o pajiste de la baza castelului, flancat fiind de dealul la baza caruia se gasea, inchisa in cripta mica de marmura purtand crucea gamee si insemnul Reginei, chiar inima Reginei Maria (adusa de la Balcic in septembrie 1940, odata cu cedarea Cadrilaterului catre Bulgaria). Astazi, micul sarcofag de marmura este inca acolo (foto mai jos), strajuit de o cruce de piatra veche, dincolo de care, printre ramurile copacilor, se intrevede castelul. Dar inima Reginei Maria este depusa, de ani buni, intr-un loc departe de ceea ce si-a dorit (prin testament a cerut sa-i fie inima depusa in capela sa de la Balcic…) – la Muzeul National de Istorie al Romaniei din Bucuresti…

BranDocument

Documentul de donatie catre Regina Maria a Romaniei a Castelului Bran. Sursa – courtesy of Tom Kinter

In fotografiile de mai jos redau imagini recente de la Bran; intai cateva cu micul sarcofag de marmura unde a stat, inchisa in alte doua cutii (una exterioara, de aur, si alte interioara, din argint, inima Reginei; cele doua cutii metalice se gasesc azi in Sala Tezaurului de la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti; inima Reginei a stat depusa la Bran din 1940 pana in 1970 – cititi aici si aici; la Balcic a stat din octombrie 1938 – dusa fiind de fiul reginei, Regele Carol al II-lea, la 3 luni dupa decesul reginei produs in iulie 1938 si a ramas pana la cedarea Cadrilaterului, in septembrie 1940). Sarcofagul de marmura este inchis in spatele unor gratii metalice cu cruci gamee si strajuit in lateral, langa piatra muntelui, de o veche cruce de piatra daltuita, in care am putut identifica doar cuvantul de capatai, “Mama” – si am putut banui ca a fost ridicata aici de fiica sa Principesa Ileana; crucea este scrisa cu caractere posibil cirilice…; in fotografia luata din lateralul grilajului, in dreapta sus, printre ramuri, se poate zari Castelul Bran):

Mai jos, cateva fotografii de la Castelul Bran: scarile de la intrare (care se pot viziona si in film), o cruce de piatra inscriptionata, similara celei ce strajuieste langa sarcofagul destinat inimii Reginei (crucea aflandu-se la baza zidului castelului, in imediata vecinatate a scarilor de intrare) si imagini din dormitorul Reginei Maria, reconsitituit dupa reintrarea in detinere a castelului de catre mosetnitori (mostenitorii au fost cei mai tineri, ultimii trei dintre copiii Principesei Ileana – Dominic, Maria Magdalena si Elisabeta; castelul a intrat in proprietatea lor  in februarie 2009 –cititi aici):

DSC04287 DSC04286

DSC04310

 

In foto mai jos:  zona in care a existat, in anii ’40, spitalul “Inima Reginei”, despre a carui activitate a scris o carte (inca netradusa la noi), Principesa Ileana – ea insasi angajata ca sora medicala acolo. Spitalul s-a aflat pe una din ariile acoperite de fostele gradini de flori ale Reginei Maria, de la baza Castelului. Aceasta zona se invecineaza cu capela ridicata de Principesa Ileana in amintirea mamei sale, capela care delatfel se gasea chiar in curtea spitalului. Capela urma sa adaposteasca si inima Reginei Maria… Capela “Inima Reginei” apare si ea in foto mai jos, asa cum arata azi (renovarea nu e finalizata inca in interior):

3 Comments »