anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Tara de obarsie” – in acceptiunea Parintelui Arsenie Boca (via profesorul sau de mistica, Nichifor Crainic)

In anii din urma s-a dovedit ca absolut toate popoarele pamantului, chiar cele mai inapoiate (ca civilizatie), toate marturisesc credinta unei stari paradisiace pierdute in strafundurile timpului. Si au mai dovedit cercetarile ca religiile primitive confirma existenta unei religii superioare, monoteiste. Este destul sa pomenim aici de credinta stramosilor nostri daci, care marturiseau un singur Dumnezeu, credeau in viata viitoare si in nemurirea sufletului.

In concluzie, cercetarile confirma ca in strafundurile de noapte ale memoriei omenesti a stralucit o Revelatie primordiala. De acolo izvoraste nostalgia paradisului, care nu este altceva decat transcendenta fiintei omenesti, care mai licareste in adancuri metafizice de constiinta. De acolo vine ca multi ganditori, presarati de-a lungul timpului, si-au marturisit convingerea ca lumea aceasta este un reflex nereusit, o copie stearsa a altei lumi, arhetipale, desavarsite, pe care am pierdut-o, din care am cazut sau din care am fost izgoniti.

(Fragment din scrierea “Tara de obarsie” a Parintelui Arsenie Boca – probabil scrisa in anii 1945-1946 si cuprinsa in volumul ingrijit de Ieromonah Teognost, cu titlul “Din invataturile Parintelui Arsenie Boca. Rostul incercarilor.“, Ed. Credinta Stramoseasca, 2013).

***

Fotografii de la Manastirea Prislop, 15 iulie 2015:

1 Comment »

Maica Siluana: despre diavol

Leave a comment »

Martori si martiri ai persecutiei religioase: Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Filmul documentar de mai jos este extras din seria “Memorialul durerii” – serial documentar de televiziune in 120 de episoade care prezintă persecuția, închisorile, lagărele de muncă forțată si acțiunile represive ale „Securității” din România comunistă. Producatorul principal al seriei “Memorialul durerii” este doamna Lucia Hossu-Longin. Seria filmica fost achiziționata de Biblioteca Congresului American și de arhivele Hoover, fără să fie însă difuzata în afara României. Pentru serie au fost filmate peste 100.000 de minute cu supraviețuitori ai închisorilor comuniste. (sursa info: Wikipedia).

Episodul preluat aici se refera la cazul Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (1927-2006) – care a indurat peste 21 de ani de inchisoare, al carui mormant se gaseste la Manastirea Petru Voda, si care intre altele, in perioada Postului Paștilor din anul 1978, a ținut cu un curaj si determinare neintalnite, la Biserica Radu voda din Bucuresti, un șir de 7 prelegeri – “Șapte cuvinte către tineri“, predici de atitudine si de mare insufletire spirituala, care s-au bucurat de o mare audiență în rândul studenților si in special al politehnistilor din București din acea vreme. Interviurile cu Parintele Calciu care apar in film definesc un model uman cu totul de exceptie pentru spiritualitatea romaneasca din timpul comunismului:

Leave a comment »

Film exceptional: “Tinerii din ziua de azi/Brasov – la Manastirea Oasa”

Pe 1 iunie noi am fost la Mănăstirea Oașa, a fost super fain. Nu am plănuit neapărat să facem acest clip, dar punând cap la cap imaginile pe care le-am capturat a ieșit clipul ăsta. La Oașa se întâmplă mult mai mult decât am reușit noi să redăm în acest material, dar sperăm că bucuria noastră de a merge acolo se poate simți.

Asa isi prezinta filmul realizat, asociatia “Tinerii din ziua de azi” din Brasov. Nu stiu cine sunt ei, nu ii cunosc. Ceea ce au realizat ei insa, dincolo de excursia lor, nu e neaparat un film despre Manastirea Oasa, aceasta a fost numai leit-motivul pentru o alta cautare. Mie mi-a placut insa, in mod deosebit (si) filmul. Vizionati-l!

Leave a comment »

Experienta limita a marelui teolog roman Nichifor Crainic, in legatura cu operatia sa pe creier, suferita in 1942

coperta NCAm citit de curand volumul “Zile albe, zile negre. Memorii“- al uneia dintre cele mai mari personalitati teologice, culturale si politice ale perioadei interbelice – profesorul Nichifor Crainic.  Editia a aparut de curand, la Editura Floare Albă de Colț (Bucuresti, 2015) –  sub ingrijirea teologului Florin Dutu. Este o carte care aduce la lumina pretioase si absolut inedite informatii ale timpului, dar si fragmente de istorie traita pana la radacini, si repovestita, deoarece autorul  a evoluat pornind din mediul simplu taranesc romanesc si a ajuns in mediile elitiste ale vremii, intrand in cercurile cele mai inalte ale puterii din statul roman. Dincolo de – adesea insolitele – rememorari si cronici, am gasit consemnat de profesorul de mistica ortodoxa Nichifor Crainic, un fragment foarte interesant din viata personala despre propria experienta la limita mortii – cu care s-a intalnit in 1942, cand a suferit mai multe interventii chirurgicale extreme la nivelul capului. Cunoscut si drept unul dintre remarcabilii profesori de teologie mistica si mistica germana pe care i-a avut Romania si chiar Europa (despre care Parintele Dumitru Staniloae gasea cu toate ocaziile cele mai reverentioase cuvinte iar Parintele Arsenie Boca avea cea mai adanca stima si condescendenta), marturia sa despre experienta personala a mortii se constituie intr-o valoroasa descriere a ceea ce suntem aici pe pamant…

Primind acordul editorului Florin Dutu (caruia ii multumesc si aici) pentru reproducerea textului, redau mai jos un mic fragment din carte (cu sublinierile mele), cu privire la acest subiect special:

Misticii, aceste bufiniţe agere, care scrutează mai adânc ca oricine străfundul de taină al sufletului, susţin că sufletul constă din trei categorii de puteri: senzaţiile de la periferia lui, care sunt uşile şi ferestrele prin care lumea din afară năvăleşte înlăuntru, facultăţile superioare, inteligenţa, voinţa şi sentimentul, care transformă senzaţiile în reprezentări, idei şi determinări spre acte, iar în adânc un sâmbure spiritual necunoscut ce rămâne ascuns înseşi conştiinţei noastre de noi înşine. Acest sâmbure luminos, care zace inaccesibil sub orice fapt de conştiinţă, e însăşi esenţa sufletului, străfundul ori sinea lui divină, altceva decât eul psihologic în sens obişnuit, sau poate corespondentul transcendent al acestui eu de suprafaţă. Poate chipul ascuns faţă de care eul psihologic nu e decât o fotografie în raport cu originalul. Sensibilitatea periferică şi facultăţile superioare, care prefac şi centralizează impresiile, sunt puterile prin care sufletul ia contact cu lumea creată, pe câtă vreme, susţin misticii, străfundul inefabil al sufletului, esenţa lui luminoasă, sinea lui necunoscută nu vine în contact cu lumea, ci e o putere întoarsă cu faţa spre Dumnezeu. Funcţia ei e să pipăie prin bezna transcedentă şi să dorească legăturile intime dintre fiinţa omenească şi Creatorul ei. Necunoscut nouă în mod obişnuit, acest tentacul al sufletului, întins spre lumea spirituală de dincolo de noi, se revelează în culminaţia rugăciunii, în contemplaţia extatică sau în mistica unire cu Dumnezeu. El e ceea ce Biblia numeşte chipul lui Dumnezeu în om.

În această teorie mistică a sufletului, care fără îndoială e mult mai veridică decât concluziile vagi ale psihologiei zise ştiinţifice, mi s-a părut că zăresc, cât de cât, o explicaţie a experienţei mele spirituale din timpul operaţiei. Pentru lumea din afară murisem, adică nu mai aveam senzaţii, reprezentări sau idei în legătură cu ea. Sensibilitatea şi facultăţile mele psihologice încetaseră să mai funcţioneze. Conştiinţa de lume dispăruse. Ceea ce este foarte interesant de reţinut este că eu însumi aveam certitudinea neclintită că am murit, că am plecat pentru totdeauna din lumea aceasta pământească. Şi, totuşi, rămăsese ceva viu în mine de vreme ce eram sigur că am murit. Poate că trupul meu era mort, dar spiritul meu era încă viu. Această conştiinţă postumă, supravieţuitoare, acest element viu dezlegat de trup nu era oare ceea ce misticii numesc sinea sufletului, esenţa lui întoarsă către lumea cealaltă? Căci având certitudinea că am murit, cum puteam să ştiu mai departe că alunec printr-un întuneric orb, cald şi umed? Ştiam sigur că întunericul acesta, prin care lunecam încet şi uşor, e neantul morţii. Şi îmi ziceam: iată, moartea nu e o grozăvie, cum se crede, ci ceva, pe care l-aş numi chiar plăcut. Nu mai e nici o durere, ci doar o alunecare lină prin această beznă caldă şi umedă. Întunericul s-a făcut din ce în ce mai fierbinte şi mai dogoritor. O nelinişte mare m-a cuprins atunci, o panică, pe care n-o pot spune în cuvinte. De unde vine această dogoare ce înfierbântă întunericul prin care lunec? Simt că mă apropii mereu de ea. Fără îndoială, nu poate veni decât sau din flacăra iadului sau din lumina raiului. O nelinişte mare cât Universul m-a cuprins: Doamne, Dumnezeule, unde merg? Spre flacăra iadului sau spre lumina raiului? Voi fi osândit pe veci sau voi fi mântuit? Cine poate să mă smulgă din chinul acestei incertitudini? Ştiu că alunec mereu spre această dogoare nevăzută, pe care o simt dincolo de întunericul fierbinte şi mai ştiu că dacă sunt abătut la dreapta sau la stânga, spre rai sau spre iad, sentinţa va fi definitivă şi nu se va mai schimba în veacul veacului. Doamne, Dumnezeule, spre care din aceste două absoluturi mă duce soarta mea? Soarta pe care singur mi-am făcut-o! Neliniştea propriei mele sorţi, nesiguranţa aceasta din bezna morţii îmi dau o groază cutremurătoare, dincolo de orice putere a cuvintelor omeneşti. Nu mi-a fost dat să văd dogoarea de dincolo de întunericul în care alunecam; am simţit-o numai. Experienţa mea s-a sfârşit în această beznă a incertitudinii. Pesemne, în momentul acela am revenit la viaţa în trup.

Dar această experienţă a panicii transcedente, pe care eu am trăit-o în moarte, seamănă cu un moment pe care misticii îl descriu limpede. E momentul când sufletul extatic, purificat total şi desprins din lumea aceasta, n-a ajuns încă la unirea cu Dumnezeu, care va veni ulterior. Suspendat între cer şi pământ, sufletul trece prin noaptea de groază a neantului. I se pare că Dumnezeu l-a părăsit şi constată că e singur în abisul incertitudinii. Această panică a incertitudinii am trăit-o, după ce ştiam sigur că am murit pentru lume.

Nu voi face aici consideraţii asupra sufletului care supravieţuieşte trupului, deşi ar fi tocmai cazul. Am vrut să descriu cât se poate de exact o experienţă, o trăire, care e cea mai puternică din viaţa mea. Liber e oricine, dacă îl interesează, s-o interpreteze cum va voi. Mie personal, această experienţă extraordinară mi-a dat dovada mai mult decât toate teoriile din lume că omul e în esenţă spirit şi că spiritual nu moare niciodată.

Text extras din:  Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii“, Ed. Floare Albă de Colț, Bucuresti, 2015, p. 411-414.

Leave a comment »

O scrisoare deschisa catre presedintele Romaniei, semnata de vietuitorii Manastirii Petru Voda, datata la 3 iulie 2015

 

Dedesubt – preluarea integrala a scrisorii de atitudine adresata de monahii Manastirii Petru Voda din jud. Neamt –  presedintelui Romaniei, cu 10 zile in urma (sursa originala – aici):

Stimate Domnule Preşedinte Klaus Iohannis,

Vă scriem în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu – Adevărul şi de rugători pentru acest popor. Înţelegem, ca popor aflat sub ocupaţie neocomunistă, şi care şi-a pierdut prin metode „diplomatice” nu numai suveranitatea, dar şi cele mai elementare drepturi, precum dreptul de a fi stăpân pe propriul corp biologic (drept eradicat prin Ordinul M.S. nr. 1170 din 22 octombrie 2014), sau dreptul de a fi judecat pentru fapte personale, iar nu pentru situaţii generale (drept eradicat prin revizuirea OUG 31 / 2002), înţelegem cu tristeţe că e naiv şi tardiv a mai face menţiune de Drepturile Omului, Constituţie, sau alte asemenea foruri pe cale de a deveni anacronice.

Cu toate acestea, pentru ca viitorii cetăţeni ai acestor meleaguri să nu aibă impresia că ne bucurăm de aceste stări de mare tragism, le semnalăm refuzându-le. Amintim că PL-x nr. 193/2014 (votată ca în vremurile de glorie ale P.C.R. în 24 iunie 2015) prin formularea ei generalizantă, ambiguizantă şi inversatoare de realităţi, reuşeşte, dintr-o trăsătură de condei să calomnieze:

– EROII ANTICOMUNIŞTI, adică cei 2.500.000 de români care au suferit detenţie, chinuri, genocidare şi oprobriu permanent, chiar şi post-mortem, doar pentru că au refuzat să accepte sinuciderea morală, intelectuală şi fizică, şi nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă (de orice fel);

– CULTURA – generaţia interbelică a fost una de elită culturală, aproape integral legionară, iar reprezentanţii ei au suferit şi au fost ucişi pentru că preţuiau libertatea de gândire; prin urmare se opuneau totalitarismului ideologic, atât celui bolşevic, cât şi celui fascist, şi nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă ca autori ideologici, efectivi sau terţi;

– SFINŢII mărturisitori şi mucenici, adică miile de clerici şi mireni care au pătimit şi au fost ucişi pentru că credeau în Dumnezeu, iar nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă; sunt documentate până astăzi mai mult de 500.000 de morţi în temniţele comuniste!

– POPORUL ca întreg, deoarece nu există familie în România care să nu fi suferit cel puţin o pierdere de viaţă, de avere sau de demnitate în perioada respectivă.

Fireşte că nimeni nu apără criminalii adevăraţi, şi e bine ca societatea să fie apărată de ei prin legi prohibitive, dar PL-x nr. 193/2014 nu face diferenţa între dictatorul Adolf Hitler şi Mircea Vulcănescu sau părintele Dumitru Stăniloae!

Cu foarte puţine excepţii, toţi condamnaţii au îndurat ani grei de temniţă, torturi inimaginabile, ani la rând, moarte violentă sau prigonire pe viaţă pentru fapte precum o discuţie întâmplătoare cu vreun vecin (numită „complot la crimă împotriva ordinii de stat”) sau o farfurie de mâncare dată de pomană (numită „ajutor legionar contra-revoluţionar”) şi alte asemenea „crime”.

Dacă a-l cita pe părintele Dumitru Stăniloae va costa de la 3 luni la 3 ani de închisoare, dacă publicarea unui acatist către părintele Arsenie Boca va costa 5 ani de închisoare, atunci cum mai sunt pedepsiţi adevăraţii criminali de ieri şi de azi?

Avem înaintea ochilor Evanghelia, pe care s-a bazat toată civilizaţia europeană şi globală din ultimele milenii, istoria naţională, Codul Civil şi toată emanciparea de sub mentalitatea sclavagistă şi umilitoare a diferenţelor etnice, rasiale sau împotriva femeii. Această Evanghelie, care a fost Lumina Lumii, are mesajul profeţiilor Vechiului Testament împlinite în persoana lui Iisus Hristos. Mesajul Evangheliei este că, asemenea Mântuitorului, orice om care iubeşte pe Dumnezeu va fi răstignit, într-un fel sau altul, în spirit sau în trup, de puternicii istoriei care nu vor să accepte nici viaţa de după moarte, nici nobleţea fiinţei umane, nici existenţa lui Dumnezeu, nici Adevărul, şi că această nedreptate suferită nu rămâne nerăsplătită, nici de Dumnezeu, nici de istoria generaţiilor viitoare. Adevărul, fiindcă este chiar persoana lui Dumnezeu, oricât ar fi de hulit şi răstignit, pururi înviază şi nu poate fi ascuns de nimic. Oricât ar fi de nedreaptă o lege, Adevărul este scris în conştiinţa omenirii.

Acest proiect de lege, prin lipsa de distincţie între crime reale şi crime atribuite, aruncă din nou în temniţe şi la gropile comune victimele unui holocaust negat de revizionismul ocultant al unei realităţi istorice a cărei martor ocular sunt popoarele care au răbdat comunismul mai bine de trei generaţii. Suntem aşadar convinşi că veţi abroga Ordonanţa care în faţa întregii lumi civilizate va osândi întregul popor român şi v-ar compromite pe dumneavoastră, aşa cum i-a compromis definitiv şi pe cei ce au gândit-o, şi pe cei ce au votat-o în unanimitate.

Dacă veţi anula Ordonanţa – trimiţând-o înapoi la Parlament pentru a fi dezbătută pertinent din mai multe puncte de vedere şi debarasată de neadevărurile şi mistificările istorice şi ideologice (mai ales interpretările din cheie extremist marxistă), vă veţi demonstra cu adevărat ca om integru, onest şi just, demn să fie liderul celui mai vechi popor al Europei şi al unei ţări care de mii de ani a iubit adevărul şi libertatea spirituală a urmaşilor mai mult decât propria libertate fizică.

Mănăstirea noastră este închinată Sfinţilor români de către unul dintre aceştia şi în numele lor cerem să nu li se întineze memoria prin nici un fel de act mincinos sau partizan. Monahismul este cea mai înaltă treaptă de vieţuire creştină şi nu apără nici o ideologie, ci se ocupă exclusiv cu împlinirea Evanghelie. Monahismul nu este partizan nici unei grupări politice, ci slujeşte exclusiv Biserica şi pe credincioşi. Cerem să nu li se mai facă încă o nedreptate sutelor de mii de creştini nevinovaţi care în ultimul veac şi-au dat viaţa slăvind pe Dumnezeu.

Biserica şi în special mănăstirile au fost leagănul culturii şi civilizaţiei europene. Apărăm şi promovăm sfinţenia şi valorile poporului din interiorul Bisericii Ortodoxe, „mama poporului român”, precum s-au exprimat marele poet Mihai Eminescu şi marele istoric Nicolae Iorga.

Dumnezeu să vă lumineze şi să vă dea putere să faceţi ceea ce este în conformitate cu adevărul şi dreptatea!

Mănăstirea Petru Vodă

Pentru o mai larga documentare, cititi pe site-ul jurnalistului Victor Roncea, articolul pe aceeasi tema: “VIDEO. Istoricul Cristian Troncotă critică dur “legea antilegionară”: “Vor să-i ucidă pe martirii închisorilor a doua oară? Interzicem Istoria? O aberaţie! Incultură sau reavoinţă?” Stareţul Hariton Negrea: “Aşteptăm răspunsul Preşedintelui

Leave a comment »

Un interviu radiofonic din 2004 cu Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

In 2004, cu doi ani inainte de trecerea Dincolo a Parintelui marturisitor Gheorghe Calciu, P.S. Ignatie Muresanul a realizat un interviu cu acesta, la Radio Reintregirea din Alba Iulia:

Leave a comment »

“Liturghie pe Mormântul Părintelui Arsenie.” Texte literar-religioase . Autor: Episcop Daniil Stoenescu

Textele şi cuvintele din această carte sunt izvorâte din dogoarea rugăciunii de foc a Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca, a cărei intensitate şi altitudine „de 49 de coţi” (Cântarea celor trei tineri, 1, 23), am simţit-o adeseori!…† Daniil Stoenescu, Episcop-locţiitor al Daciei Felix.

liturghie

În dimineaţa acelei zile, cea din urmă zi a istoriei şi cea dintâi zi a veşniciei, Episcopul Evangelicus de Ulpia Christiana, împreună cu cei trei preoţi rămaşi alături de el şi un diacon, începu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, chiar pe mormântul Precuviosului Părintelui nostru Arsenie de la Prislop, spre bucuria florilor şi a ţărânei de pe mormânt, în prezenţa câtorva măicuţe şi surori şi a unui grup restrâns de credincioşi, care-şi petrecuseră noaptea ascunşi prin pădurile Prislopului. Brazii argintii şi tuiele aurii străjuiau locul şi cimitirul mănăstirii, povăţuiţi ca de un egumen, de bătrânul stejar de esenţă de Mamvri, care purta cu demnitate şi cu smerenie pe pieptul trunchiului său, crucea încrustată de episcop în tinereţile sale, în scoarţa lui, cu faţa spre sfânta cruce de la mormântul Părintelui, iar mesteacănul alb înfrunzit era sfeşnicul de Liturghie. Din peştera sfântului Ioan au fost aduse în grabă vasele liturgice şi potirul de piatră cu monograma Mântuitorului Hristos, precum şi prescurile şi vinul liturgic ascunse cu grijă de furia celor din urmă prigonitori antihristici ai celor din urmă creştini. Măicuţele cântau înlăcrimate răspunsurile liturgice la ectenii, puse în note de însuşi Părintele nostru Arsenie.” (extras din cartea “Liturghie pe mormântul Părintelui Arsenie” – Ed. Floare Alba de Colt, iulie 2015)

***

Cuprinsul cartii:

Pustnicul din Retezat
Dampsus – La Naşterea Domnului, anul 861
Prislop – 8 mai 1397
Rugăciunea preotului Dalc
Liturghia de pe urmă
Miride pe discul lui Paternus
Revelaţia „Omului” la Babele
„Torna, torna fratre!” sau trei stele căzătoare într-o noapte a anului 587
Imnul dacilor
Un dac la Atena
Arhitectul turnului Babel
Columna lui Decebal
„Floare de măceş”
Cântarea Ţării Haţegului
Nopţi înstelate
„Ego Zenovius votum posui”
Pomelnice pe coajă de copac
Crucea de stele a sfântului Andrei
„Feţele albe”
Sufletul lui Decebal
Oseminte în pântecele chitului (apocrifă)
Rugăciune
Potirul Daciei Felix
Psalmul lui Deceneu
Însemnările lui Iafet
Îngerul păzitor al Daciei
Calea Mare – între Bucium şi Lazuri
Contemplaţie
Epitaf de Crăciun
Galbena
Soarele de andezit
Presbiterul din Singidunum
Ideal
Versuri
La ceas de taină cu Sfinxul
„Suntem români şi punctum!” (Mihai Eminescu)
„Ouă de dinozauri în Vinerea Mare a celui din urmă Paşte”
Vedeniile lui Noe din corabie în vremea potopului
Eliberarea fluturilor din pietre
Fluturi de nea – sau poveste pentru îngeri
Schimbare la faţă pe Kogaionon
Catedrala din vedenia ciobanului Bucur
Întâlnire pe podul lui Apollodor
Moartea lui Deceneu
Cutremur de timp la Remesiana
Episcopul de Ulpia Traiana
Cuvioasa Maică Prislopeia
Iisus în ie românească
În faţa „Celui Vechi de zile”
Moşii de iarnă
Vedenie la Bulzu
Poemul Hăţăgelului
Stâlp de sare pe drumul spre Emaus
În grădina episcopului de Ulpia Traiana
Liturghie de Rusalii la „Babele”
Ulpia Christiana
Otpust la cea dintâi Liturghie săvârşită pe Lună
Întâlnire între Episcopul de Ulpia Traiana şi Episcopul de Ulpia Christiana
Liturghie pe mormântul Părintelui nostru Arsenie de la Prislop

***

Fotografii de la Manastirea Prislop, mai 2015:

2 Comments »

Editia a 40-a a taberei ortodoxe pentru tineri, la Manastirea Oasa din Muntii Sureanu

tabara2 tabara oasa iulie 2015

Leave a comment »